Insemnari atena

Page 27

suplimentar ar fi inutil în acele momente. Mai important decât orice paradă de cuvinte este ideea că relaţiile dintre ei rămân neschimbate.

Dialog fictiv în prima zi de după 1001 de nopţi Fiule, soarta îţi oferă ţie şansa de a ajunge la cele mai înalte curţi, chiar la cea a împăratului. Poţi deveni unul dintre cei mai importanţi slujbaşi ai Înălţimii Sale. Depinde doar de tine, de cât de abil vei fi. Eşti inteligent şi rangul familiei noastre îţi va deschide toate uşile necesare. E tentant ceea ce-mi spui, tată, dar asta înseamnă că – oricât de sus aş ajunge – va trebui să stau cu capul plecat în faţa şefilor mei şi să-i tratez cu superioritate pe cei mai mici decât mine, să „dau din coate” pentru ca să mă ridic şi săi „calc în picioare” pe cei ce-mi stau în cale. Mie miar surâde mai mult poziţia unui om independent. Asta înseamnă că toată lumea te va considera un ratat. Poate că nu toată. Majoritatea, DA. Sper, totuşi, că vor fi câţiva, care să mă aprecieze. Pe mine, părerea lor mă interesează. În mod sigur, nu ai şanse ca politician. Nici nu ştii cât mă bucură vestea ce mi-ai dat-o.

27


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.