Filosofia unui bolovan, volumul 2, prima parte

rolul artiștilor este important. Ei sunt creatori. Pe de altă parte, au învățat să folosească pentru scopuri practice particularități ale unor lucruri despre care nu știu mare lucru. Au inventat, spre exemplu, cuvântul „undă” – inspirat din undele pe care le face o piatră aruncată întrun lac – și pe care îl atribuie unor substanțe despre care nu au nici cea mai vagă idee, dar pe care le folosesc pentru a-și construi aparate de radio, televizoare etc. Nici despre lumină nu știu mare lucru, dar au descoperit unele proprietăți ale ei, prin care reușesc să-și explice unele dintre efecte ei, evident, la puterea lor de înțelegere.

Dar am deviat puțin. Nu prea mult, fiindcă iubirea – cea care îmi este pusă mie în sarcină – nu este singura mea activitate. Adevărul este că tot ce mișcă în univers este interconectat. La fel de adevărat este și faptul că tot universul se află în mișcare, ceea ce face imposibilă cunoașterea completă la lui ca un întreg de către o parte a sa. Și încă de una minusculă. Am în vedere aici acel corpuscul de neuroni, aflat în capul oamenilor, căruia îi spun creier și cu care speră să înțeleagă mecanismul de funcționare al Universului. E clar că speranța lor este ilogică, ca să mă exprim blând. O explicație ar exista: au fost dotați cu acest mecanism, dar nu li s-au dat și instrucțiunile de utilizare. Nu sunt sigur că acesta este cauza și dacă nu cumva este un argument ce l-am găsit eu, din dorința de a le acorda circumstanțe atenuante.

Indiferent de cauze, consecința clară este că își folosesc creierul după cum cred ei de cuviință. Mai nou și-au pierdut și buna-cuviință, așa că nu trebuie să ne mai mire