Filosofia unui bolovan, volumul 2, prima parte

mă fac că nu văd, deși văd foarte bine? Aste înseamnă ipocrizie. O fi pe placul bisericii, dar nu mă caracterizează.

Faptele noastre – bune sau rele – sunt cele care, în ultimă instanță, ne caracterizează. În urma lor, ne formăm o impresie – bună sau rea – despre cei ce ne înconjoară. În baza impresiei ce ne-am format-o, vom ști în viitor în ce măsură putem sau nu avea încredere într-o anumită persoană, la ce ne putem aștepta de la ea. Da, iertăm o faptă regretabilă făcută de un prieten, dacă știm că nu a fost făcută cu rele intenții, ci dintr-o greșeală nedorită de el însuși. Îl iertăm, dar dacă ea se repetă, ne-o vom reaminti, și atunci vom reconsidera decizia anterioară.

Iertăm mai ușor faptele dușmanilor noștri, fiindcă știm că ele aparțin strategiei lui de luptă împotriva noastră și – dacă, între timp, ostilitățile dintre noi au încetat – putem deveni aliați (dacă nu chiar prieteni) și atunci acțiunile trecute sunt trecute cu vederea. L-am iertat cu adevărat.

Cred că mi-ar trebui o baie în Lete (apa uitării). Se spune însă că ea face posibilă uitarea păcatului după ispășirea pedepsei. Sunt oare pedepsită? Pentru ce? Care mi-a fost păcatul? Păcatul iubirii? Da, am păcătuit, fiindcă l-am iubit. A fost însă o iubire adolescentină. Ar fi trebuit să primesc o pedeapsă mai mică. Se pare însă că nu acesta a fost păcatul meu, ci faptul că am continuat să-l iubesc – sau să cred că îl iubesc – și după ce nu mai eram adolescentă. Abia acum îmi dau seama de dreptatea afirmațiilor celor mai în vârstă decât mine, care îmi spuneau că adevărata dragoste, cea matură, vine mai târziu. Credeam atunci că dragostea adolescentină se maturizează și ea odată cu vârsta. Nu,