Filosofia unui bolovan, volumul 2, prima parte

La plecare, ghinion: autobuzul care trebuia să mă ducă acolo tocmai plecase, iar următorul era peste aproape jumătate de oră. Duminica circulă mai rar, deși n-aș fi crezut că așa ceva este posibil, după cât de rar și aglomerat circulă în zilele obișnuite. Aici însă orice este posibil. Am luat, de aceea, un troleibuz, dintre cele cu care trebuia să mă întorc. Am inversat deci traseul, și am început cu Plaka.

Surpriză! În locul unor străzi aproape pustii, așa cum se preconizau în urmă cu câteva săptămâni, de când sezonul turistic se terminase, am întâlnit cea mai mare aglomerație pomenită vreodată în cele mai efervescente zile. De data aceasta, nu erau turiști, ci localnici ieșiți la promenadă cu copii de toate vârstele, în leagăne sau pe picioare proprii. Intrasem în sezonul sărbătorilor de iarnă. Peste o săptămână va fi Crăciunul. Abia aveai pe unde să te strecori, sau să-ți deschizi singur pârtie printre convivi, folosind orice mijloc, metodă frecvent practicată de către atenienii zilelor noastre. Era greu să ajungi la vitrine, așa că am renunțat la cumpărături. Am reușit doar să traversez cartierul. A fost totuși interesant pentru spectacolul străzii.

De multe ori, m-am gândit că multe persoane se grăbesc să vorbească despre locuitorii orașelor vizitate, deși strada nu spune aproape nimic despre aceștia. Întrun oraș modern, oamenii circulă cu mașinile, intră în parcarea din subsolul blocurilor unde au serviciu și unde există restaurante, magazine și – în general – tot ceea ce le trebuie, pentru a nu avea motive să părăsească incinta.

Pe stradă se găsesc doar nevoiașii și vizitatorii. O imagine