Citind un text despre cinema, am dat peste un gând liniștitor: anume că moartea, odată cu nașterea cinema-ului în 1895 și ulterior, a tot mai marei sale expansiuni, a încetat să fie absolută. Dacă cinema-ul îi stricase definitiv planurile, atunci fotografia fusese prima care o pusese la zid. Odată filmat, fotografiat, personajul sau persoana din imagine devine vesnică. Generațiile viitoare își vor privi bunicul sau străbunicul cu amuzament și respect, aceștia nemaifiind doar niște nume povestite prin vizitele obligatorii la rude. Ea, persoana sau personajul, va fi nemuritoare (asta în funcție și de grija asupra materialului foto-video) și va juca, mai mult sau mai puțin, rolul de reper, măcar istoric, pentru urmașii ei.