Be Smart- no 3

Page 20

Personajul principal, alter-ego al scriitorului, Mircea Eliade i-a împrumutat gândurile, iubirea şi tot ce înseamnă sentimente. Astfel s-a produs umanizarea personajului, Allan fiind un veritabil personaj sculptat pe sufletul creatorului său. Luptele interioare, tragediile şi voluptatea iubirii sacre sunt toate născute din sufletul omului Mircea Eliade care, dând viaţă personajului său, a ajutat sute de mii de oameni, mai apoi, să se regăsească în realitatea lor raportându-se la acest personaj. Acesta este un exemplu clar cum sufletul scriitorului se oglindeşte în personajul său. O altă operă care, de asemenea, oglindeşte în personajele sale, sufletul celui care a scris-o şi implicit a oricărui alt om, într-o măsură sau alta, este „Enigma Otiliei”. George Călinescu s-a remarcat prin mult mai multe alte lucrări, în afară de romanul obiectiv de tip balzacian, „Enigma Otiliei”, însă opera adusă în discuţie este remarcabilă. Este o frescă veritabilă a societăţii bucureştene, în perioada dintre războaie, ce reuneşte o varietate extraordinară de tipologii umane. G. Călinescu i-a dat fiecăruia dintre personaje ceva din el şi ceva 20


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.