Page 1

REVISTA CLUBULUI DE PRESA COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU NUMĂRUL III/ 1-15 MAI 2013


CUPRINS CONCURSURILE NOASTRE DE TOATE ZILELE

Pg. 4

COMPEŢIA ,,BUSINESS PLAN”, CADRUL PERFECT PENTRU DEZVOLTAREA VIITORILOR ANTREPRENORI Larisa Onică, Alin Cosma NOSTALGIA CUNOASTERII Marcu Alexandru Cristian

Pg. 8

MUZICA Râpan Miruna ALCOOLUL DAUNEAZA GRAV SANATATII!

Pg. 13 Pg. 15

Brânzea Steluţa LITERATURA – OGLINDA SUFLETULUI LUMII

Pg. 16

Trifan Adrian UN ALT MOD DE A DEFINI CREAŢIA

Pg. 22

Talpă Denisa LITERATURA ESTE LUMINA…

Pg. 24

Piruşcă Adelina VÂNT DE PRIMĂVARĂ…

Pg. 27

Găleată Andreea RĂTĂCIREA

Pg. 28

Trifan Adrian

2


Be Smart se vrea o revistă a elevilor şi tot ce vă interesează pe voi puteţi găsi în ea. Că este o competiţie importantă ca Business Plan…. Că sunt gânduri ale colegilor mai mici legate de Săptămâna Altfel…. Că sunt informaţii despre muzică…. Sau consumul de alcool …… Că sunt scrieri ale colegilor voştri talentaţi….. Citiţi totul şi vă aşteptăm şi pe voi să vă încercaţi condeiele…..numărul 4 este deja în pregătire!

3


COMPEŢIA ,,BUSINESS PLAN”, CADRUL PERFECT PENTRU DEZVOLTAREA VIITORILOR ANTREPRENORI Larisa Onică, Alin Cosma Ziua de 28 februarie 2013 a scos la iveală spiritual antreprenorial al elevilor de la Colegiul Economic. Cele mai bune idei de afaceri ,,s-au bătut” în cadrul competiţiei ,,Business Plan” coordonată de prof. Magdalena Ardeleanu. Firmele de exerciţiu de la clasele XI-a care au participat la a V-a editie a competitiei ,,Bussines Plan” etapa pe şcoală au fost următoarele: 1. Clasa XI A: FE Albinutza Eco Bzz 2. Clasa XI B: FE Jeunesse SRL 3. Clasa XI C: FE TIN-TIN SRL 4. Clasa XI D: FE Librio Regis SRL 5. Clasa XI E: FE IQ ADS SRL 6. Clasa XI G: FE G-nialii SRL

4


Juriul a fost alcătuit din persoane avizate să cuantifica munca elevilor, fiind reprezentat de următoarele persoane: Şerban Cornelia – profesor, Pavel Camelia- profesor, Geambaşu Cornelia - director DJS Buzău şi Poteraşu Gabriela- statistician. Considerăm că fiecare firmă a avut ceva de spus şi remarcăm totodată că modalitatea de a pune în practică ideile merită să fie luată în seamă. Iată care sunt opiniile noastre vizavi de fiecare firmă: FE Albinutza Eco Bzz: ,,Albinuţa din Buzău, face mierea buna rău !" La această firmă am apreciat foarte mult ţinuta, fetele fiind costumate ca adevărate albinuţe dar şi tehnica de prezentare a tuturor membrilor echipei. FE TIN-TIN SRL: ,,Be crazy, be Tin Tin" Este de apreciat că această firma dispune de un magazin propriu şi elevii s-au implicat foarte mult. FE Librio Regis SRL: 5


Un subiect destul de interesant, pentru noi, ca si elevi, a fost prezentarea firmei Librio Regis care urmăreste atragerea interesului elevilor către lectură. FE IQ ADS SRL: ,,Noi facem lumea să vă vadă" IQ ADS a reuşit să impresioneze prin atenţia acordată clienţilor. Participarea la acestă competiţie ne-a oferit posibilitatea să aflăm care sunt opiniile cadrelor didactice, elevilor sau membrilor juriului despre astfel de proiecte. Reporter: Cum credeti ca s-au descurcat reprezentanţii firmelor? Prof. Adriana Anton: Elevii au muncit foarte mult, s-au implicat, iar acest lucru s-a văzut. Firmele au nişte obiective atractive pentru care muncesc cu plăcere. Este partea vizibilă şi frumoasă a acestui modul. Rep.: Considerati ca există o diferenţă între firmele din ediţiile anterioare şi cele din acest an? 6


A.A.: Anul trecut am fost în juriu şi competiţia a fost foarte puternică şi copiii au muncit extrem de mult, dar pot spune că şi anul acesta există competiţie între firme. Rep.: Firma câştigătoare se va descurca în etapa pe judeţ? A.A.: Cu siguranţă cine iese din această competiţie este foarte puternic, deoarece juriul este format şi dintr-un angajat statistician şi evaluarea a luat în considerare partea mai puţin plăcută de elevi, aceştia ferindu-se de cifre. Reporter: Cat timp aţi alocat organizării acestei firme? Elev Robert Moldoveanu: Aproximativ o lună deoarece a durat până ne-am familiarizat cu acest domeniu de afacere. Rep.: Ce sanse credeti ca aveti la etapa judeteana? R.M.: Şanse destul de ridicate deoarece obiectul de activitate are o finanţare inepuizabilă. Rep.: Crezi că acest proiect a fost o experienţă folositoare? R.M.: Da, deoarece am învăţat foarte multe lucruri folositoare pentru firmă. Reporter.: Cât timp ai alocat organizării acestei firme? Elev Alexandra Tudor: Aproximativ două luni. 7


Rep.: De unde ai avut ideea înfiinţării acestei firme? A.T.: Nu au existat mulţi concurenţi în domeniu. Aceasta este premisa de la care am pornit. Rep.: Crezi că implicarea în acest proiect a fost o experienţă folositoare? A.T.: Da, deoarece am învăţat multe lucruri noi şi utile pentru firmă. Colegii noştri calificaţi la faza regională s-au calificat pe un onorant loc II. FELICITĂRI elevilor şi profesorilor îndrumători!

NOSTALGIA CUNOAŞTERII Marcu Alexandru Cristian

Timp, încotro mergi? Spre ce meleaguri grăbit alergi ? Şi cum poţi într-o zi Să schimbi în oameni mari nişte copii? 8


Da, se întâmplă de mii de ani ca într-o vrajă, copiii ce mai ieri priveau desene animate şi montau figurine lego să se metamorfozeze în chipuri aproape mature, trecuţi deja prin examene dificile, asemeni frumoşilor actori ai filmului “Liceenii”. Asemenea celor descrişi în versurile coloanei sonore a emblematicii pelicule, noi, liceenii începători, până nu demult boboci, învăţăm să devenim o echipă. Antrenorul nostru, domnul diriginte, dl. profesor Constantin Dinu, este investit în acest post extrem de important pentru a ne convinge că viaţa ne va oferi probleme mult mai dificile decât cele de la geometrie. Tocmai în motivarea acestor spuse , perioada de „‟Şcoală altfel” a constituit astfel prilejul de a vedea şi înțelege o „Altfel de şcoală‟‟. O săptămână din timpul nostru în care am vrut să ne cunoaştem oraşul, aşezămintele sale culturale, obiectivele economice, dar am intenţionat să socializăm deopotrivă, să ne jucăm, să alcătuim echipe în care să ne întrecem pe terenul de sport. 9


Astfel, putem înscrie în programul scolii altfel vizita la Biblioteca Judeţeană ‚‟‟ Vasile Voiculescu‟‟ , locul unde, într-o linişte deplină, păşind pe parchetul mirosind a lac proaspăt, am simţit cuminţenia cărţilor vechi, ce păstreză neîmpărtăşit secretul atâtor ochi încântaţi şi curioşi ai bunicului, poate ai mamei, ai vecinului , ai colegului de bancă dintr-a şasea… Şi mi-am amintit parcurgând încăperile bibliotecii că am legitimaţie, dar, din păcate, n-am mai reuşit să găsesc în paginile unei noi cărţi acel timp ce curge plăcut, încet dar durabil hrănindu-ţi sufletul. Ca o continuare a peripului în frumos, nelipsita sete de primăvară ne-a condus în Parcul Crâng, un loc atât de drag buzoienilor de toate vârstele, care acum, primăvara, este locul de o frumuseţe inefabilă, ce ne hrăneşte inimile tinere, calde, care au atâta nevoie de entuziasm, de iubire.Am admirat pădurea, heleşteul, statuile datând din 1890, bisericuţa „ Sf. Filofteia”, construită în 1922, insula ce şi-a pierdut podul, rămânând izolată, obeliscul, înalt de 26,8 metri, inaugurat în 10


1976, la sărbătorirea a 1600 de ani de la prima atestare documentară a urbei noastre. Aerul curat şi cald de primăvară ne-a îndemnat să facem mişcare, şi asta nu oricum, ci în echipă. Echipaţi, antrenaţi, motivaţi de aplauzele colegelor noastre ( desigur, cele mai frumoase din colegiu) am jucat fotbal, handbal, tenis de masă, tot ce s-a putut şi vremea de afară ne-a permis. Astfel, toţi cei 600 de muşchi de care beneficiem fără nici un motiv ori efort au devenit funţionali. Şi ne-am zis că, de acum încolo, n-o să mai găsim pretexte – ba că n-avem unde depozita bicicleta, ba că ne-au ruginit rolele, ba că n-avem echipament de firmă, ba că tenisul este un sport prea scump. Şi-apoi că azi mi-e lene, mâine am migrenă, joi am şapte ore, găsim o mie de motive şi anii trec, orice zi pleacă irevocabil degeaba, peste trupul ce-a fost cândva frumos, zvelt. Combătând acest comportament , am arătat că ne putem deconecta prin mişcare, ne putem împrieteni, putem forma o echipă. Echipă formează şi cei mai mari producători de pâine din Buzău, S.C. Boromir Prod S.A., membră a grupului de firme 11


ce alcătuiesc S.C. Boromir S.A., actualmente cel mai mare producător de pâine din România. Fabrica macină zilnic trei sute de tone de grâu, produce făinuri, pâine, prăjituri şi produse proaspete de patiserie. De altfel, societatea-mamă deţine zece procente din morăritul românesc, având rezultate financiare pozitive importante în fiecare an. Pentru că, între noi fie vorba, cea mai bună pâine este, cu siguranţă cea de Boromir, neambalată… Şi iată cum ne-am petrecut săptămâna cu pricina. Am vizitat locuri, am întâlnit oameni, ne-am întâlnit cu noi. Şcoala ne-a oferit acest prilej, profesorii ne-au fost aproape. Am câştigat prin mişcare, prin contactul cu realitatea, prin contactul cu munca de zi cu zi a semenilor noştri ce trudesc la ceas târziu, în noapte, pentru a ne dărui pâinea. Am petrecut frumos şi constructiv o mică parte a timpului nostru, cu mult elan, cu tinereţe. Cei ce ne-au însoţit s-au bucurat alături de noi, amintindu-şi de frumoşii ani de liceu ce nu se pot sterge din memorie. 12


Împreună, elevi şi profesori, am înţeles că primăvara este cea mai frumoasă dintre fetele împăratului-anotimp, chiar dacă plouă, chiar dacă o ascund vânturile, chiar dacă o atinge frigul…

MUZICA Râpan Miruna Mă întreb dacă există viaţă fără muzică, sau dincolo de muzică. Pentru că ştiu că muzică fără viaţă nu prea este. Există muzică pentru oricine; pentru orice moment; pentru orice cadru, pentru orice trăire, pentru orice simţ, pentru senzaţii, pentru vise, pentru orice om sau neom, pentru oricâţi, oricum, oricând. Nu generalizez, doar simplific. Muzica instigă la generozitate pentru că este un bun al tuturor, neperisabil, veşnic şi alienabil. Există melodii care îţi mişcă membrele, care le aruncă în aer, le rotesc în jurul corpului şi există melodii care îţi mişcă sufletul.

13


Există cântece care au capacităţi incredibile de teleportare între timp şi spaţiu, care reuşesc într-un mod de necrezut să jongleze cu trecutul şi prezentul. Muzica este singurul domeniu asupra căruia relativitatea nu are niciun efect, nicio putere. Muzica este întotdeauna cu tine când nimeni altcineva nu mai este. Muzica te încruntă sau îţi lipeşte un zâmbet pe faţă, te face să râzi zgomotos, să tremuri! Prin muzică ne autocunoaştem. Ea ne trezeşte la viaţă, ne zdruncină când este cazul, ne întăreşte, ne susţine. Vindecă! Muzica ştie să vorbească pentru tine. Când, cu cine şi mai ales cum. Alege cuvintele şi le potriveşte.

14


ALCOOLUL DAUNEAZA GRAV SANATATII! Branzea Steluta Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au estimat că, în anul 2004, nu mai puţin de 94.451 de bărbaţi şi 25.284 de femei din ţările Uniunii Europene au decedat din cauza consumului de alcool. Aceasta înseamnă că 13,9% din decesele înregistrate în rândul bărbaţilor şi 7,7% din cele în rândul femeilor au avut la origine consumul de alcool.

Ceea ce nu spune statistica este că în România, dar nu numai, tot mai multe femei beau în exces . Alcoolismul la femei a 15


cunoscut o creştere spectaculoasă, iar bărbaţii sunt pe locul al patrulea în privinţa numărului de decese cauzate de alcool. O constatare extrem de alarmantă, dacă ne gândim că reprezentantele sexului feminin sunt mai vulnerabile în faţa efectelor toxice ale alcoolului, comparativ cu bărbaţii.

LITERATURA – OGLINDA SUFLETULUI LUMII Trifan Adrian Sunt lucruri în lumea aceasta care, mai mult sau mai puţin, ne sunt plăcute ochiului şi minţii. Unele sunt mai importante decât altele, altele sunt indispensabile. Ei bine, între tot ce există în univers, unii filosofi şi gânditori ai vremurilor lor discută despre două arte care nu se pot separ, există una în cealaltă şi sunt fundamentul a tot ceea ce este creat. Una defineşte materia, cealaltă, spiritul. Este vorba despre geometrie şi poezie. Pentru a mă apropia de temă, dacă mi se permite, voi lărgi cadrul spunând „literatură” şi nu doar „poezie”. Dacă geometria o putem asocia cu toate lucrurile ce ne înconjoară, literatura este a omului, de fapt, a vieţii, în 16


general. Literatura este importantă pentru mine, o iubesc, pentru că ea îmi permite să fiu eu, mă ajută să mă cunosc, ştie totul despre mine şi prin ea mă pot oglindi în realitate. Am învăţat să citesc şi cunosc ceea ce înseamnă să creezi literatură, iar din ceea ce am aflat până în prezent, pot spune, cu mâna pe inimă, că literatura este oglinda sufletului uman. Este oglinda sufletului scriitorului, oglinda sufletului cititorului şi oglinda sufletului lumii! Nu este nimic exagerat în această afirmaţie, lumea asta ar putea fi la fel fără fotbal sau fără radio, chiar şi fără internet , dar ,cu siguranţă, ar fi altfel fără „arta sufletului”. Dar cum poate un scriitor să oglindească viaţa în literatură?... Prin personajele sale, bineînţeles... Personajele sunt oglinda, dacă vreţi, a sufletului uman. Însă nu e bine să credem în orice ni se spune, prin urmare, afirmaţia mea necesită un temei. O să-mi încep argumentarea pornind de la propria-mi şi infima (de ce să nu spun adevărul) experienţă. M-a legat ceva de literatură…iubirea. Prima oară am citit, mult, şi acum citesc, evident, dar acum câţiva ani chiar citeam mult. Azi am 17


uitat foarte mult din ce am citit, aşa sunt eu, dar niciodată nu am uitat şi nu voi uita sentimentul dat de fiecare creaţie citită. Era sufletul meu acolo! Iubirea mea… şi durerea… şi ura… toate se oglindeau acolo! Acolo, în creaţie, eram eu! Cineva crease odată ceva în care eu mă regăseam mai mult ca oriunde în altă parte, ceva care mă lumina, pe mine şi eram sigur că şi pe alţii. Atunci am realizat ce înseamnă un adevărat creator de etern, de universal… şi am vrut şi eu să fiu la fel. M-am bâlbâit la început, nu ştiam ce vreau, scriam puţin, neterminat, neconturat. Mă bâlbâi şi azi, doar că ceva mai „elegant”. De curând am dus la bun sfârşit o lume, o nuvelă, de fapt, cu naştere şi cu moarte. Şi mi-am confirmat: personajele sunt oglinda inimii, dar şi a raţiunii mele. Şi nu numai a mea, ci şi a celor din jur. Personajul principal, Andrei Iorga, eu l-am creat din mine, cu bucurie şi cu lacrimi. I-am dat raţiunea mea, i-am dat iubirea şi slăbiciunile mele. Nu l-aş fi putut crea altfel sau aş fi putut, dar nu ar fi fost literatură, ar fi fost…orice altceva. Dar şi personajul feminin este un suflet al unei existenţe sufleteşti din realitate. Felicia Iorga…nu ştiu, poate există 18


undeva, poate nu, dar iubirea ei, cu care m-a înnobilat şi credinţa şi fricile şi durerea ei, există, în realitate, într-un suflet drag mie. De fapt, întreaga lume din această nuvelă este o oglindire a realităţii. Eu mă regăsesc în ea, şi tu, de asemenea şi toată lumea, cu siguranţă, mai mult sau mai puţin. Aşadar, în viaţa mea, literatura s-a dezlănţuit deja ca martor al eului meu, prin personaje. Să luăm, în al doilea rând, un exemplu clasic, bine cunoscut, despre cum personajele din literatură sunt oglinzi ale sufletului lumii. Voi aborda o capodoperă care ne dezvăluie cum eul scriitorului se întrupează într-un personaj al său, umanizându-l, prin propria-i experienţă. Este vorba despre romanul erotic, experimental, „Maitreyi” al lui Mircea Eliade. Romanul este bine cunoscut, o capodoperă a literaturii universale şi un cufăr cu câţiva ani din viaţa scriitorului. Subiectul este inspirat din realitate în mari proporţii, fapt din care provine caracterul existenţialist al romanului. Jurnalul lui Mircea Eliade, din perioada în care a trăit în India şi preţioasele amintiri, au fost sursa de creaţie a romanului. 19


Personajul principal, alter-ego al scriitorului, Mircea Eliade i-a împrumutat gândurile, iubirea şi tot ce înseamnă sentimente. Astfel s-a produs umanizarea personajului, Allan fiind un veritabil personaj sculptat pe sufletul creatorului său. Luptele interioare, tragediile şi voluptatea iubirii sacre sunt toate născute din sufletul omului Mircea Eliade care, dând viaţă personajului său, a ajutat sute de mii de oameni, mai apoi, să se regăsească în realitatea lor raportându-se la acest personaj. Acesta este un exemplu clar cum sufletul scriitorului se oglindeşte în personajul său. O altă operă care, de asemenea, oglindeşte în personajele sale, sufletul celui care a scris-o şi implicit a oricărui alt om, într-o măsură sau alta, este „Enigma Otiliei”. George Călinescu s-a remarcat prin mult mai multe alte lucrări, în afară de romanul obiectiv de tip balzacian, „Enigma Otiliei”, însă opera adusă în discuţie este remarcabilă. Este o frescă veritabilă a societăţii bucureştene, în perioada dintre războaie, ce reuneşte o varietate extraordinară de tipologii umane. G. Călinescu i-a dat fiecăruia dintre personaje ceva din el şi ceva 20


din societatea în care a trăit. De aceea este imposibil ca citind opera să nu ne regăsim, cel puţin, într-o ipostază a unui personaj, sufletul nostru. Eu mărturisesc: împart cu Felix Sima sârguinţa pentru studiu şi dragostea pentru misterul feminin. Deci, pot spune că acest personaj este oglindirea unei părţi din sufletul şi raţiunea mea. Nu în ultimul rând, ţin să abordez o perspectivă diferită faţă de modul în care scriitorul creează oglinzi sufleteşti, în personajele sale. Dacă până acum a fost vorba despre propriile sale sentimente, în mare parte, transmise personajului, acum aş dori să discut şi o lucrare a scriitorului meu model, Liviu Rebreanu, în care acesta mărturiseşte scene trăite de alţi oameni, înţelese ce-i drept de propria sa raţiune. Este vorba despre „Ion”, consacratul roman rebrenian. În această capodoperă, L. Rebreanu prezintă câteva episoade văzute de el, în satul Prislop, episoade care conturează destinul fizic şi psihologic al eroului. Prin această abordare, experienţe reale ale oamenilor, trăirile lor, se transformă în artă, căpătând eternitate şi fiind reînviate de fiecare cititor. 21


Acestea fiind spuse, nu am pretenţia de a împărtăşi toate punctele de vedere, dar, cu siguranţă, sper că am convins câţiva oameni că literatura, prin personajele ei, oglindeşte sufletul lumii şi că putem să ne îndreptăm mai des spre ea pentru a ne înnobila, alina şi descoperi pe noi înşine. UN ALT MOD DE A DEFINI CREAŢIA Talpă Denisa Opera literară este produsul unei anumite activităţi creatoare şi produce, la rândul ei, o serie de reacţii subiective în sufletul celui care ia contact cu ea. Astfel, personajul este oglinda sufletului artistului creator, cristalizandu-se în ea procesele sufleteşti care s-au dezvoltat în artist în timpul creaţiei. Creatorul trăieşte o a două existenţă desăvârşită în conştiinţa personajului creat. Opera nu e numai strigătul sincer al unui suflet, dar şi produsul unei dibăcii care ştie să câştige pentru sine atenţia şi înţelegerea oamenilor.Opera nu este un document exclusive al sincerităţii artistului. Artistul nu poate fi intuit în opera ca printr-un mediu transparent. Opera 22


îl poate şi ascunde pe acesta, el nu este numai sincer, ci şi disimulat,rezultat al aptitudinii tehnice a omului. Viaţa personajului literar nu este doar o imitaţie a vieţii creatorului, o umbră a umbrelor. Totul ţine de pasiuni şi de simţuri şi nu de raţiune. Personajul este mai presus de toate o expresie a sentimentelor: fericire,plăcere, bucurie, melancolie sau chiar nelinişte. Nimeni nu poate fi creator adevărat fără o ,,aprindere‟‟ a su-fletului,fără un grăunte de nebunie. Creativitatea derivă astfel dintr-o stare psihică aparte, diferită de cea normală.Toată această muncă a artistului se compensează cu virtutea de regenerare şi înnobilare. Personajul literar are ca scop să oglindească sufletul uman, determinând importante modificări în mijloacele de expresie şi în tehnica artistică. Acesta se produce în operă şi va trebui, prin urmare, să se transpună cu totul şi să-şi realizeze rolul aşa cum omul l-a conce-put, să fie ,,instrumentul pe care cântă autorul‟‟. Rolul creatorului stă în adapta-rea personalităţii sale la cea a personajului său şi în desăvârşirea în acest sens a intenţiilor creatorului. 23


Omul este o fiinţa creatoare, care îşi depăşeşte mereu creaţia, dar care, tocmai de aceea, nu-şi poate depăşi condiţia de creator. Creatorul personajului nu se întreabă niciodată de ce creează şi nici nu resimte oboseala muncii. El creează întrucât aceasta este vocaţia sa, modul său de a fi în lume şi fiindcă altfel nu poate şi nu înţelege să trăiască. LITERATURA ESTE LUMINA… Piruşcă Adelina Obişnuim să ne căutăm liniştea sufletească în cărţi, motiv pentru care căutăm poveşti de viaţă, de dragoste sau chiar drame cu care să ne putem identifica şi în care să găsim soluţii sau măcar o cale de ieşire ori, pur şi simplu, încercăm să ne lepădăm de rutina zilnică şi să evadam în lumea cuvintelor, a frumosului. Citim poveşti de viaţă uluitoare şi de fiecare dată ni se întâmplă să facem corelaţii cu viaţa cotidiană. Legăm întâmplări, caractere umane de viaţa noastră şi suntem implicaţi sufleteşte în ceea ce elucidăm din literatură. Trăim 24


povestea adunată din paginile romanelor sau ne-am dori măcar o dată în viaţă să simţim fericirea personajelor ori suntem fani ai dramei si curg şiraguri de lacrimi pe paginile îngălbenite de vreme ale poveştilor sau , având o perioadă depresivă, căutăm o soluţie pentru dilemele ce se ivesc de-a lungul vieţii. Ne găsim modele în care ne descoperim ca si cum ne-am uita într-o oglindă. Eu, de exemplu, mă regăsesc în Otilia Mărculescu a lui George Călinescu. Când am citit romanul, mam regăsit în caracterul ei, în felul ei de a fi, în dinamismul său, chiar şi în contracdicţiile pe care le stârnea în jurul său, în ambiguitatea cu care o percep ceilalţi, în sensibilitatea sa artistică, dar şi în atracţia Otiliei pentru călătorii. Un alt personaj cu care m-am identificat a fost Maitreyi a lui Mircea Eliade. Mi-am recunoscut frenezia de a iubi cu tot sufletul şi de a dărui totul şi chiar una dintre cele mai mari incertitudini ale mele( o numesc asa pentru că nu ştiu dacă să-i spun defect sau calitate) , faptul că iubesc mult prea mult oamenii şi că nu îi cred capabili de lucruri josnice. M-am 25


gândit că poate voi avea acelaşi sfârşit tragic: voi căuta sensul vieţii în iubire, dar mă voi pierde pe drum, răpusă de cei ce nu mă vor înţelege. Aceeaşi pasiune pentru oameni şi pentru dragostea purtată lor am regăsit-o în personajul Elei a lui Camil Petrescu- în aparenţă , o amorezată incurabilă, capabilă de sacrificiu şi de devotement, ba chiar să renunţe la tot; toate acestea doar ca să îşi petreacă mai mult timp cu persoana iubită. Am rupt legătura cu ea în momentul în care trece ascensiunea socială pe primul loc în defavoare soţului. După părerea mea, căutăm oglinda sufletului nostru în personajele literare pe motiv că ar fi tragic dacă nu am face-o, ar fi tragic şi ne-am pierde în anost. Viaţa este o luptă dură , cu eul si cu societatea; este imprevizibilă, e ca o scară, are trepte care duc sus ( deciziile corecte) si trepte care coboară ( greşelile). Important este să nu încetăm să urcăm pentru că nimic nu este pierdut atâta timp cât încă mai credem şi mai avem speranţă, atâta timp cât cele două nu s-au lepădat de noi. Putem face orice ne dorim, iar litertura… literatura este lumina de la capătul labirintului numit viaţă. 26


VÂNT DE PRIMĂVARĂ… Găleată Andreea Pământ, gunoi, praf... Totul pierdut în vânt. Suflet gol prins în mreje adânci, Suflet plin de spini. Surâs aparte, arzător, Cu ochi închişi şi visători. Doar vântu-mi mişcă acum o geană Doar EL, doar el mai poate să mă vadă. Stau jos, ascult. Ascult o chitară Cu-o coardă ruptă ea şopteşte Şi prin minune... reuşeşte. Reuşeşte-o minune şi eşti în faţa mea. Te chem, nimic nu se mai poate Te vreau, te am şi totuşi eşti departe.

27


RĂTĂCIREA Trifan Adrian (Urmare din numărul 2) V. Andrei demisionase a doua zi din funcţia pe care o avea. Felicia se gândise că el doar glumise noaptea trecută, când îi comunicase decizia pe care a luat-o. Când auzi vestea oficial, fu aproape să izbucnească nervos. Următoarele trei zile, Andrei a lipsit de acasă, cea mai mare parte a timpului, neglijându-şi familia. Ea se gândea că el îşi caută de muncă. El însă, se ducea zilnic la David. Încerca să afle cum va face rost de bani, cât de mulţi şi ce riscuri erau aduse în discuţie. Într-o seară el vru să plece din casă pe la vreo zece noaptea. Felicia răbufni atunci: - Să nu te pună Dumnezeu să pleci! - Ce e în neregulă? Ce nu-ţi convine? - Cum, ce nu-mi convine? Tu nu vezi că ne-ai lăsat în voia sorţii? De trei zile nu mai dai pe acasă şi nici nu-mi spui unde te duci. Nu zic, eşti matur, într-adevăr, ai viaţa ta, însă tu ai şi un copil Andrei. Trei zile să nu mai ştim de 28


tine, e foarte grav. Eu nici măcar să adorm nu mai reuşesc. Arăta într-adevăr obosită. Andrei veni spre ea, îmbrăcat de plecare cum era şi îi şopti: „La David am fost tot timpul, încerc să fac bani, pentru voi”, o sărută pe frunte şi plecă. Felicia rămase în picioare, înaintea uşii de la hol: „Chiar a plecat….Unde te duci tu, Andrei? Unde pleci de lângă mine, în fiecare noapte? Oare nu vezi tu că David e un om legat de mâini şi de picioare cu lanţurile banilor? Nu eram noi, tu şi eu, doi oameni liberaţi din aceste mreje? Nu eram noi părinţii acestui copil? Cine eşti tu acum?” Se aşeză lângă cel mic şi începu să-l îmbrace în pijamalele de noapte: „Ce tânăr drept erai, ieşit din rândul lumii. Erai fericit cu iubirea. Şi eu eram la fel ca tine. Ba, chiar îţi pot mulţumi ţie, tu m-ai ajutat mereu să înţeleg mai bine erosul. De ce cauţi acum fericirea în altă parte, când fericirea noastră e aici, lângă mine, chiar acum…” şi privi, cu ochii umezi, pe Alexandru. 29


Când bărbatul ei se întoarse, după vreo trei ore, Felicia nu dormea. Stătea în pat, în fund, cu capul plecat şi cu mâinile pe genunchii ridicaţi la piept. Se vedea că plânsese, pentru că avea ochii roşii, umflaţi. Zărind-o astfel Andrei se trezi ca dintr-un vis. Se aşeză lângă ea grăbit şi o întrebă: - Felicia, cine te-a făcut să plângi? Femeia ridică privirea şi se uita în ochii lui. - Deci, te-ai întors… .Rămâi, Andrei, te rog să nu mai pleci! vorbi ea, aproape rugându-i-se. - Dar nu am fost plecat foarte departe. În afară de câteva plecări în oraş, am stat la David. - Ai fost departe Andrei, nici nu ştii cât de departe ai fost. Slavă Domnului că te-ai întors tu, cel de care m-am îndrăgostit. - Felicia, ştii cât te iubesc! Am făcut toate astea pentru tine, iar de mâine, nu voi mai pleca o perioadă. Avem bani acum pentru mai multe zile. (scoase din buzunarul interior al paltonului, pe care nu-l dezbrăcase, un teanc de hârtii late, pe care le înmână soţiei). 30


La vederea gestului, o lacrimă se scurse pe obrajii Feliciei. „Bani ne trebuie nouă?!!” Aruncă furioasă, prin casă, teancul de hârtii, apoi se întoarse cu spatele la Andrei şi-şi aşeză capul, uşor, pe pernă. Ar fi dorit ca el să lase banii jos, acolo de unde nimeni nu i-ar fi luat şi să vină lângă ea s-o mângâie. El însă se ridică alarmat din pat, pentru a strânge hârtiile, numărându-le să vadă dacă nu cumva lipseşte vreuna: - Ai înnebunit?! Eşti nebună! Eu fac pe dracu’ în patru pentru tine, pentru banii ăştia şi tu îţi baţi joc de ei!? - Mie nu-mi trebuie banii tăi. Eu am nevoie de tine! - Aici sunt!, strigă el batjocoritor aproape, continuând să adune. - Nu, nu mai eşti…şopti Felicia, astfel încât să audă doar ea. După ce termină de adunat hârtiile, Andrei le ascunse într-un sertar, la fel cum procedase şi cu probele. Între timp, ostenită după o zi de griji cu cel mic, Felicia adormi.

31


Dimineaţa următoare se trezi înaintea lui. Văzându-l încă acasă, lucru nemaipomenit pentru zilele trecute, se gândi că ar fi bine să treacă cu vederea discuţia din seara ce trecuse. Până la urmă el spusese că nu va mai pleca o perioadă. Se gândea acum, că poate, el, nu ajunsese atât de rău, ci tot ea exagera. De aceea când se trezi Andrei, ea îl întâmpină cu îmbrăţişări şi mângâieri: - Care va să zică, te-ai lecuit! spuse el încântat, râzând. - Să nu mai vorbim, acum, despre asta. Mă duc până la el, apoi pregătesc dejunul. Te aştept peste zece minute la bucătărie. Trezeşte-l şi adu-l tu pe el la masă. De mine s-a cam plictisit. Nu a mai stat cu tine de mult şi ştii şi tu cât îi e de drag să-l ţii tu în braţe! - Aşa o să fac. Andrei se ridică din pat, îşi întinse oasele şi merse la geam. Exact ca în acea primă zi fatidică, în care începuse totul, soarele lumina puternic, iar peste drum, nenea Sandu, florarul, îşi aranja taraba. Tânărul tată întoarse capul şi se uită către sertarul cu bani: „În sfârşit”, apoi părăsi încăperea 32


îndreptându-se către camera fiului. Cel mic se bucură când se simţi trezit de tatăl său, grângurind ceva de neînţeles. Andrei îl ridică în braţe, ţinându-l de la subţioare, şi-l privi atent. Devenise mai frumos. Părul negru, mătăsos, îi crescuse în aşa fel că îl purta dat într-o parte. Obrajii deveniră mai zvelţi, mai sănătoşi şi el însuşi crescuse. Tatăl era mândru: „Ce băiat frumos are tata! Da, da! Tu eşti!” Petrecură două zile în familie, liniştiţi. Felicia aproape uită de bani. Mergeau zilnic în locuri liniştite ori la rude sau prieteni de familie. Seara încercau să-l înveţe pe Alexandru jocuri educative şi, la culcare, el îi citea ei câte un scurt citat din vreun filosof, pe care îl comentau amândoi în tăcere apoi, aşa cum obişnuiau în adolescenţă. În cea de-a doua seară, ea nu adormise nici după ce discutară timp însemnat. Nu putu. Îl simţea în sfârşit lângă ea, cu sufletul. După ce termină el de vorbit, se apropie de el şi-l sărută, mângâindu-i lent părul, cu degetele. Andrei de abia atunci simţea că a reuşit să astupe acel hău care se iscase între el şi ea. Îi putea simţi din nou bătăile inimii şi fu tulburat de 33


ele. Nu se putu stăpâni şi îi apucă sânul moale în palmă, muşcând-o de buză. Femeia scoase un sunet scurt, ca o chemare. Atunci Andrei o îmbrăţişă cu totul, simţindu-se înnebunit de căldura trupului ei şi de spasmele bustului ei. O săruta nebuneşte. A iubit-o atunci mai carnal ca niciodată, cu toată suflarea lui. Felicia, mai ales, parcă vroia să-l fure pentru ea atunci, să rămână al ei. Intuia că ceva groaznic luase formă în soţul ei, ceva a cărui sămânţă el o purtase totdeauna, pe care se chinuise să o inhibe: pofta de bani. Simţea că aceea va fi ultima lor noapte de dragoste, de aceea îl iubea atunci ca pentru eternitate, cu o sete cerească. Singurul destin unanim valabil al omului este moartea. Toate vorbele cum că: „i-a fost scris să devină…”

sau

destinul lui a fost să conducă…” sunt numai prostii. Dar moartea ca destin implacabil nu trebuie să întristeze şi, mai ales, nu trebuie să sperie. Viaţa, chiar şi cu un asemenea destin, poate fi frumoasă. Totul depinde de alegerile pe care le facem, în fiecare clipă, în cele mai banale sau importante situaţii. Dacă alegem să iubim, ori să urâm sau să fim indiferenţi, este 34


alegerea noastră. Dacă, la un moment dat, alegem să bem un pahar cu apă foarte rece, e posibil să răcim. Dacă alegem să visăm sau nu, ori să trăim în prezent şi nu în trecut, e alegerea noastră şi efectele ei, bune sau rele, vor veni la timpul lor. Andrei făcuse deja o alegere, foarte importantă pentru viaţa lui, care deja avea repercusiuni asupra lui, ca om şi asupra familiei sale. În noaptea aceea Andrei adormise ostenit lângă Felicia. Somnul lui a fost neîntrerupt, dar avusese două visuri care l-au urmărit apoi zile în şir. În primul vis se făcea că el şi David stăteau în faţa unui tribunal, cel mai mare dintre ele. De partea cealaltă era soţia lui, Felicia, împreună cu fiul, Alexandru, care crescuse de vreo şase ani, şi părinţii lui. -

Iată-ne ajunşi şi aici!, spuse David, care stătea în stânga lui

Andrei, rânjind cu gura până la urechi. Avea o lumină demonică în ochi acest David, iar asta îl sperie puţin pe Andrei. Era ca şi cum atunci, pentru întâia oară, îl vedea pe David cu adevărat. Tânărul Iorga arăta obosit, ca după un drum lung şi anevoios, cu cearcăne adâncite şi obrajii supţi de anxietate. 35


- De ce ai ales să te vinzi? Erai mai scump decât orice…, se auzi o voce blândă venind din dreapta. Lui Andrei îi tresări inima şi i se dară pleoapele peste cap. Întoarse capul cu o smucitură şi zări înaintea ochilor săi pe Felicia, blândă şi gata să-l ierte, ca de fiecare dată: „Team iubit cum niciodată o femeie n-a mai iubit un bărbat. Te iubesc şi acum şi mă doare să te văd acolo, de partea cealaltă, legat, prins în mrejele banilor. Te-aş ierta, dar nu-i aşa că ai devenit prea mândru ca să-ţi ceri iertare?”, completă ea. - Felicia, te rog să mă…, încercă Andrei să zică, însă fu întrerupt de râsul turbat al lui David. - Nu face pe prostu’! Ştim amândoi ce mândru şi lacom eşti. De ce te scuzi în faţa unor atât de lamentabili oameni? Ei sunt nişte săraci, în lumea asta fără bani nu faci nimic! - Sunt eu lacom?, întrebă foarte mirat Andrei, privindu-şi palmele deschise în faţa ochilor, ca şi cum ar fi vrut să se vadă în ele ca într-o oglindă. 36


- Eşti lacom la fel ca mine şi amândoi vom căpăta aceeaşi soartă, întoarse David răspunsul, râzând din nou nebuneşte. - Mamă, te rog, ajută-mă! Ce să fac? Andrei îşi întoarse privirea umilă către mama sa. Ea stătea lângă Felicia şi lângă tatăl său, având în faţa ei pe Alexandru. - Dragul mamei, luni în şir am plâns în noapte, rugându-mă la El să te oprească. Dar tu ai minţit şi ai furat dreptatea de la cei cărora li se cuvenea, împreună cu David al Drăgăneştilor. Pe el nimeni nu-l va condamna. Asta e viaţa fiule, cei ce şi-au pierdut umanitatea pot face mult rău, dar cei ca tine, care au sufletul unui înger, dar îl pângăresc, vor fi imediat pedepsiţi. Acum vei suporta alegerea făcută. Nu te plânge! Câteva întrebări îi apărură atunci instinctiv în minte lui Andrei: „De ce am ales eu banii? Eram fericit, aşa că de ce? Cum? Nu, nu sunt lacom, pur şi simplu, nu sunt! Cu toate astea ei m-au abandonat! De ce nu vrea mama să mă ajute? De ce Felicia nu iartă de astă dată? De ce se uită tata, cu atâta furie la 37


mine? Ştiu, pentru că ei sunt invidioşi! Pentru că eu am făcut banii pe care ei şi i-au dorit mereu! Pentru că eu sunt bogat!...” - Tu eşti un prost!, se auzi strigătul furios al unui copil. Era Alexandru. Crescuse, era într-adevăr frumos, precum îşi imagina tatăl său, dar îl privea acum pe Andrei cu un fel de dezamăgire în privire: „Eşti un sărac, un sclav nefericit, care ne-a nefericit şi pe noi!” - Şi tu, fiule? Şi tu mă părăseşti? - Tu ne-ai părăsit, tată! M-ai părăsit când încă nu ştiam ce e durerea! - Ce ştii tu ?! Am făcut totul pentru mama ta, pentru tine! David avea dreptate, ar fi trebuit să nu vă dau nimic. - Ai făcut pentru tine, totul!, spuse Alexandru: „Ai vrut să fii bogat; tu erai invidios pe Drăgănescu. Aveaţi aceleaşi studii, tu chiar munciseşi mai mult şi erai mai corect şi vertical, tu erai mai fericit, el era singur, dar asta n-ai mai văzut-o… - Atunci rămâneţi voi fericiţi! Dacă m-aţi abandonat, vă voi abandona şi eu în sărăcia voastră. 38


Cu o voce calmă, Felicia rosti: „Noi te-am iubit mereu şi niciodată nu te-am abandonat. Chiar acum, eu strig „iubire” către tine, dar banii ţi-au înfundat urechile. Îmi pare rău, dragul meu…”. - Destul!, izbucni Judecătorul şi plesni cu ciocanul său de lemn în masă. Pocnitura îl lovi pe Andrei fix în inimă. Simţi o durere surdă în piept, apoi deodată linişte şi un cer albastru, fără nori, apăru în faţa sa. Când se dezmetici, îşi dădu seama că se afla undeva, întins pe spate, într-o iarbă verde, proaspăt tăiată, mirosind a dimineaţă. Îşi ridică trunchiul, sprijinindu-se pe braţe. Atunci soarele puternic îi orbi pentru moment ochii. Când vederea i sa lămurit, a văzut că era îmbrăcat în costum tradiţional românesc, frumos brodat, din bumbac. În picioare nu avea nimic. Se uita împrejur şi vedea numai verdeaţă, nimic altceva. Doar undeva în dreapta sa, se putea observa acoperişul unei case, undeva în vale. Se ridică în picioare vrând să o ia întracolo, dar când păşi pământul umed, cu iarba vie, simţi o atât de mare bucurie pătrunzându-i în suflet încât răsuflarea i se 39


tăie pentru moment. Stătea drept, privind în jos cu ochii mari, la picioarele goale ce sărutau pământul. Se simţea în sfârşit liber, liber de toate păcatele sale. Nu s-a putut stăpâni şi a început să alegere fericit, zâmbind spre cer, către casa aceea ce se ivea încet-încet în vale. Avea senzaţia că viaţa întreagă îi revenea în corp şi-l făcea să se simtă mai tânăr. Inima ii bătea să-i sară din piept. La un moment dat, când delirul se mai domoli, se opri şocat din alergare. Ajunsese în vale şi, fără să-şi dea seama, trecuse printr-o livadă cu pomi de toate soiurile. Dar mai mare îi fu mirarea când, privind spre acea casă dinaintea sa, conştientiză că se afla pe vechiul teren al bunicului său, de la ţară, unde obişnuia să meargă când era mic. Iubea acel loc, ca şi pe bunicul său, şi-l putea recunoaşte dintr-o mie. Casa avea acoperiş cu patru laturi, cu ţiglă roşie, spartă pe alocuri. La intrarea din faţă se distingea o cărare, făcută pe pământ, care ducea către prispă. Acolo, stând împăcat bunicul său, îl privea cu interes. Andrei fu destul de tulburat văzându-şi bunicul, dar 40


nu avu timp să adreseze întrebări, că picioarele l-au şi dus către moşul de pe prispă: - Bunicule, cum am ajuns aici? Ce e aici? - Ce să fie, dragule? Aici e acasă! - Visez? - Se prea poate. - Ah! Ce bine, atunci şi întâmplarea de mai devreme tot vis a fost, continuă tânărul abia răsuflând după efortul făcut. Se şterse pe frunte cu mâneca acelei cămăşi din bumbac şi se aşeză lângă bunicul său. - Cred că ai ceva să-mi spui, zise Iorga bătrânul. Andrei oftă: - Nu sunt bun de nimic, bunicule. Sufletul mi-e asuprit de pofta banilor. - Dacă erai chiar aşa rău, crezi că mai avea vreun rost această discuţie? - Nu ştiu.

41


- Andrei, viaţa nu te ajută întotdeauna să faci alegerile corecte. Câteodată te împinge să greşeşti. Exact cum ţi s-a întâmplat şi ţie. - Aş putea să mai îndrept ceva? - Sigur că da, numai că trebuie să renunţi la lăcomie. Tu teai corupt. Erai un băiat drept, corect, dai ai ales să faci bani necinstiţi. Ce ţi-au adus ei? După vreo câteva clipe de gândire, lăsând capul în jos, Andrei vorbi: - Durere mi-au adus şi singurătate. Durere şi singurătate. - Dragul meu, ai făcut o alegere greşită. Ştii acum că ar fi trebuit să nu accepţi pachetul acela de la aşa zisul tău prieten, dar asta a trecut. Peste puţin timp vei fi nevoit să faci o altă alegere şi mai importantă. Eu nu te pot sfătui, nu am voie, dar o să mă rog pentru tine. Însă ţine minte, un om dacă s-a pierdut printre străini, trebuie să caute drumul spre casă, nu alte drumuri obscure, iar drumul spre casă este inima. Astfel rosti bunicul ultimele cuvinte, 42


după care o lumină puternică a sorbit totul pentru o frântură de timp şi visul se încheie. Era dimineaţă. Felicia se trezise şi dădea la o parte perdelele lăsând soarele primăverii să pătrundă în cameră. Andrei se trezi puţin trist. Uitase mare parte din ce visase şi i se părea important. La un moment dat Felicia întrebă: - Cum ai dormit? - Am visat, cred, toată noaptea! - Da? Îmi poţi povesti şi mie? Mă pricep la vise, ce ai visat? - Acasă…m-am visat acasă….

VI. Din acea zi totul o luă razna. Nemaiputându-şi aminti ce visase, Andrei se enervă şi nici nu se mai sinchisea să-şi amintească. După ce se trezi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la sertarul cu bani şi să verifice existenţa lor. Văzând acest comportament al său, Felicia se sperie puţin. I se părea că atunci, mai mult ca niciodată, se uita la bani cu ochi adevărat lacomi. 43


Până la prânz s-a comportat diferit faţă de orice altă zi dinainte. Se plimba prin casă, cu telefonul în mână. Felicia era intrigată de acest du-te vino de colo-colo, dar şi de faptul că toată ziua, până la prânz, nu se interesase absolut deloc de cel mic. Băiatul venea la tatăl său pentru a se juca. Andrei însă, o striga atunci pe Felicia să vină să-l ia de lângă el. La un moment dat, Felicia îl întrebă, curioasă ce era cu el: - Andrei, ai păţit ceva? Pari nervos. - Da femeie, sunt! Tu vrei să mă enervezi mai rău? Femeia tăcuse şi se retrase în camera fiului, mâhnită de răspunsul soţului. Pe la ora cinci după-amiază telefonul lui Andrei sună: - Ziua bună, Andrei! Eşti bine? se auzi vocea din telefon. - Da, sunt bine. Aşteptam telefonul tău. Un râs scurt se auzi în telefon, apoi vocea cunoscută a lui David Drăgănescu. - Hai la mine, la apartament, cu pachetul. - În două minute… . Imediat, Andrei se îmbrăcă şi se pregăti să plece. În faţa uşii se gândi totuşi că ar fi mai sigur să ia cu el banii, să nu se 44


întâmple ceva cu ei. Apoi o anunţă pe Felicia că el pleacă şi dus a fost. David îl aştepta nerăbdător. Când Andrei se făcu comod, el îi luă pachetul din mână şi îl puse bine ascuns, în altă încăpere. Se întoarse cu un teanc de bani: - Uite, cinci mii! Lui Andrei îi sclipiră ochii, iar David a sesizat aceasta: „Ce spui, a meritat?” - Sigur că da! Acum nu vrei să spui că ne oprim, nu? - A nu, desigur că nu! şi privirea lui David se lumină, aducându-şi aminte de cuvintele lui Andrei la prima lor întâlnire. - Ia spune-mi, ce vom mai face? - De azi vreau să te învăţ să multiplici banii ăştia. Cum? Simplu, jocuri de noroc, poker! - Sună interesant! - Este! În după-amiaza aceea David a stat cu Andrei şi l-a învăţat regulile jocului de poker. Când a văzut cât de simplu se puteau câştiga banii, (deoarece David, era clar, îl lăsa să câştige atunci, pentru a-l prinde în patima jocului) Andrei fu extraordinar de 45


entuziasmat şi îi ceru lui David să meargă chiar în seara aceea cu el să joace poker în oraş. Aşa făcură. La joc Andrei câştiga foarte mult. Motivul? David stabilise în prealabil să îl lase pe Andrei să câştige câţiva bani de la toţi ceilalţi jucători de la masă, cu scopul de a-l stoarce de bani serile următoare. Astfel Andrei s-a întors în acea noapte acasă, destul de târziu, dar foarte bucuros. Pe Felicia o găsi tot trează. Ca şi în celelalte seri când el lipsea, ea nu putea dormi singură. Comportamentul să nu dădea deloc de înţeles că ar purta vreo greutate pe conştiinţă, dat fiind faptul că îşi lăsase încă o seară familia singură, însă ea tot îl iubea. - Văd că te-ai distrat! rosti ea, ironic. - Chiar că m-am distrat, dar uite, din distracţia asta ies şi bani. Andrei scoase la iveală din buzunarele de la palton, o grămadă de bani, mai mulţi decât s-ar fi gândit Felicia că vor putea ei face vreodată. Ea încremeni: - Ce-ai mai făcut? - Poker. Am fost la poker cu David! 46


- Să-l ia dracu pe David! El mi te-a luat. Şi tu eşti un nebun. Mergi pe drum cu atâţia bani la tine…dacă te urmăreşte vreunul cu care ai jucat, şi-ţi dă în cap? - Băi femeie, tu nu eşti sănătoasă?, rosti el calm, superior. Ce să-ţi fac eu dacă te gândeşti la prostii? Cine să-mi dea în cap, femeie? Dacă ţie banii nu-ţi plac, taci dracului din gură şi vezi-ţi de treabă. Felicia oftă, apoi se aşeză cu capul pe pernă şi o lacrimă i se scurse pe obrazul drept. Era soţul ei, cel care îi vorbea astfel? Sau cu totul alt om? - Te rog, stinge lumina. - Mai şi plângi, proasto! spuse el râzând…înţelegând că astfel Felicia va lua drept glumă cuvintele lui. Câteva zile au mers lucrurile tot aşa, pentru toată lumea. Andrei lipsea de acasă aproape toată ziua. Se întorcea noaptea, aproape de dimineaţă, plin de bani, mirosind a băutură şi uneori chiar a parfum de damă. Felicia suferea cumplit, dar se străduia, de dragul lui Alexandru, să nu arate acest lucru. Era o femeie puternică, nu vroia să divorţeze. Pentru ea tot el era 47


important. Tot îl aştepta până în zori, să ajungă acasă, să-l vadă întreg, sănătos. El o găsea plângând uneori, dar nu-l mai interesa. Îşi spunea că e problema ei şi că nu are decât să îşi facă viaţa un calvar dacă asta vrea; pe el să nu-l oblige nimeni să facă nimic mai mult decât să aducă bani în casă. Lucrurile însă au devenit mai rele când, într-o seară, întrun meci de poker încins, Andrei a pariat tot. Judecata îi era modelată de alcool. Pierdu acea mână. Imediat a început o criză, răsturnând aproape întreaga masă: - Tu-vă mama voastră de hoţi! Ce, bă, crezi că eu sunt prostu’ tău? - Hoo…nene Andrei! Am câştigat cinstit. - Pe dracu! Davide! Dă-mi nişte bani pentru un taxi până acasă şi mă întorc cu alţi bani. David zâmbi şi-i înmână banii simţind că în seara aceea urmau câştiguri colosale pe seama lui Andrei. - Poftim. Tânărul plecă enervat şi se urcă în primul taxi. Ajuns acasă, deschise furios uşile. Se duse la sertarul cu bani, îl 48


scoase şi-l aruncă cu totul pe pat. Felicia se uita speriată la el, cum îşi îndesa banii în toate buzunarele, privind la ei cu ochi mari, bulbucaţi. - Ce crezi tu că faci? Distrugi casa? - Taci! Mai bine te-ai culca! răspunse el de-a dreptul furios. - De ce să tac? De ce să tac?! Tu nu ştii cât rău îmi faci? M-ai omorât zilele astea! Tu nu vezi că ne distrugi şi pe noi şi pe tine cu jocul tău. - Băi, femeie, nu mă face să dau! - Ba, de ce să dai?, se răsti Felicia la el prinzând curaj. Oricât de puternică era, nu mai putea răbda. Simţea că în acea seară totul se va încheia, într-un fel sau altul şi în orice caz, nu trebuia să-l lase să plece din nou pentru că, astfel, era clar că-l pierdea definitiv: „Tu nu ştii ce înseamnă să suferi! Tu nu ştii cum e să îngrijeşti un copil, o casă! Tu nu ştii nimic! Nu ţi-e ruşine de tine? De luni de zile nu mi-ai mai cumpărat o floare! Înainte nu ştiam ce să mai fac cu ele, iar acum…Dar hai, ca poate sunt eu 49


proastă si nu merit o floare; îţi spun să mai ieşim şi noi în oraş, toţi trei, la plimbare cu cel mic. Nu l-ai scos şi pe el din casă de două săptămâni. Dar tu, nu, că: Mă duc cu David acolo, fac cu David ailaltă… . David în sus, David în jos! Te prosteşte, Andrei! Tu nu vezi? - Hai, dă-te din uşă că deja mă enervezi, spuse Andrei, aparent, destul de calm. - Tot eu te-am supărat? Dar eu vin acasă beată, eu vin acasă mirosind a parfum de bărbat? Zi! - Măi femeie, te rog, dă-te la o parte şi încetează. Da, am băut, poate peste măsură. Ei, şi ce? Asta cu femeile nu ştiu de unde ai mai scos-o. El încercă să-şi facă loc pe lângă ea, pentru a ieşi afară. Văzând că nu-l mai poate opri cu vorba bună, Felicia îşi luă inima în dinţi şi ţipă: - Dacă pleci acum, să nu te mai întorci! Nu te mai vrem! În aceeaşi clipă mâna grea a bărbatului se rostogoli peste obrazul ei, fulgerător, trimiţând-o la pământ - Proasto! Asta e casa mea, pleacă tu dacă nu-ţi convine!, şi ieşi trântind uşa în urma lui. 50


Felicia însă nu se ridicase. Palma bărbatului ei a fost cea mai mare durere pe care o simţise vreodată. Nu o durere fizică, ci una sufletească. Fusese lovită de omul pe care l-a iubit toată viaţa şi pe care nu-l mai putea iubi de acum încolo. Plângea, avea obrajii umezi de lacrimi. Plânsul ei însă, era acoperit de plânsul copilului lor, care simţea că un blestem mare se abătuse asupra căminului lor. În cele din urmă, Felicia se ridică. Îşi dădea seama că s-a sfârşit între ea şi Andrei, căci dacă ar mai fi rămas acolo, împreună cu Alexandru, nimic bun nu s-ar mai fi întâmplat pentru nimeni. Se duse aşadar la cel mic în cameră, îi împachetă toate hăinuţele, îl îmbrăcă şi pe el de plecare, apoi se îmbrăcă ea. Cu lacrimi în ochi se chinui să-i lase un mesaj de rămas bun omului care însemnase pentru ea iubirea. L-a scris pe o foaie, pe care a băgat-o într-un plic. Plicul l-a aruncat pe patul lor. După aceea luă bagajele şi copilul şi plecă. Luară un taxi către domiciliul părinţilor lui (cu ei se înţelegea bine). Maşina gonea în noapte, sub luminile de veghe ale 51


Bucureştiului. O ploaie cu stropi grei începu la un moment dat să lovească în caroseria maşinii. - De ce plângeţi, doamnă? Dacă îmi permit să întreb. - Fără motiv…plâng fără nici un motiv. În acest timp Andrei se întoarse la cazinoul unde avea loc jocul de poker. Când intră expresia feţei lui era schimbată. Dacă plecase de acasă nervos pe soţia lui, acum arăta liniştit, chiar bucuros văzând că domnii de la acea masă nu plecaseră. - Uite-l că vine! Chiar am dat lovitura astă-seară, spuse unul de la masă când îl zări pe Andrei făcându-şi loc printre celelalte mese. David, care stătea la masă astfel încât, când Andrei a intrat, el fu nevoit să întoarcă puţin capul, avu un zâmbet subtil la remarca colegului său de joc, după care zise: - Bine ai revenit! Te-am aşteptat, cine te-a reţinut? - Nevastă-mea. A apucat-o grija acum. Că, „ce-a devenit căsnicia noastră?”, că, „dacă pleci, să nu te mai întorci!”. - Şi tu ce-ai făcut?, întrebă unul. - Am lăsat-o ca pe ea! 52


- Bun! zise altul. Meciul care se juca la acel moment era unul cu pariuri însemnate, fapt ce l-a atras imediat pe Andrei. Cu cât privea mai mult cum sumele creşteau şi nervii se înteţeau, îşi pierdea răbdarea să aştepte sfârşitul. În fine, când meciul se încheie, se aşeză şi el la masă. - Acesta va fi ultimul joc, domnilor, spuse David. -

Ar fi interesant să pariem tot ce am câştigat, oricum

nimeni nu va pierde toate rundele. Spunând acest lucru, unul de la masă făcu altuia cu ochiul şi toţi între ei îşi făcură semn că sau înţeles să accepte. Vroiau cu orice preţ să-i ia tot lui Andrei. El era nou, nu ştia, de fapt, jocul; astfel că le era foarte uşor să-l lefterească. La Andrei însă era o problemă. El nu câştigase nimic, dar pierduse tot. Acum dacă vroia să joace, trebuia, normal, să pună la bătaie tot ce adusese de acasă. - Ei…tu ce faci, Andrei? Intri, ori ba? - Păi, cum să fac, dacă eu nu am câştigat nimic? - Pui la bătaie tot ce ai! Nu ne supărăm… . 53


- Chiar

toţi

banii?

întrebă

el

încet,

neplăcându-i

propunerea lor. - Atunci pleacă! Asta e! Dar el vroia sa joace, neapărat. - Bine, fie, intru! - Bun, zise David sec. Jocul începu. Cu fiecare mână jucată Andrei pierdea. Mai câştiga din când în când, dar sume mici, neînsemnate. Când realiză că a pierdut mai mult de jumătate din sumă, începu să se enerveze. Cei de la masă, pricepuţi în astfel de situaţii, au înţeles imediat că Andrei era atunci mai vulnerabil decât oricând şi-şi făcură semn să joace tare. Andrei mai bău câteva pahare cu vin şi începea deja să înjure. - Hei! Vorbeşte frumos, nu suntem la ţară aici!, zise unul - Raiul mă-tii! - Cu ce ne găseşti vinovaţi pe noi, pentru că tu pierzi tot timpul? După încă alte două runde veni şi rândul lui Andrei la o mână bună. Avea ceea ce se numeşte printre jucătorii de poker „full house”. Instinctul îi spunea să parieze doar o parte din 54


bani, relativ însemnată, dar nu toţi. Patima l-a convins, până la urmă, să pluseze tot ce mai avea. Trei tipi de la masă se retrăseseră la acel moment. Doar David rămase, faţă în faţă cu Andrei, privindu-l nostalgic de data aceasta. - Chiar faci asta, Andrei? Nu credeam că poţi fi atât de prost. - Ei, hai, lasă că vedem noi cine-i prost şi cine nu-i. - Am avut dreptate, de la început. Din facultate ştiam, am simţit. Acesta era păcatul tău, care dormea în tine. Blestemul tău. Banul. Patima ta. Sălăşluia înăuntrul tău. A fost nevoie doar de cineva să o scoată de acolo. Dar să nu te învinovăţeşti prea tare. A fost sângele tău , cel care te-a împins aici. Tu ai ales. Când mi-ai acceptat pachetul, aceea a fost alegerea. Andrei întoarse cărţile. - Ai avut o mână într-adevăr bună, dar… (şi în acel moment inima lui Andrei se opri. Făcu ochii mari în timp ce David lăsa cărţile să zboare pe masă. Chintă royală) ai pierdut! 55


Cu ochii mari, speriaţi, Andrei de abia atunci se trezi din starea sa pătimaşă şi conştientiză ceea ce tocmai făcuse: „Nu se poate…Ce am făcut? Felicia!” Se ridică de la masă, în picioare, dar rămase nemişcat, ţintuit acolo privind în jos. Rosti deodată cu voce tare: „E în zadar oricum. A plecat…sigur a plecat.” Cei de la masă, cu excepţia lui David (care avea o expresie de om mulţumit ) se uitau miraţi la el: „Eu vă las domnilor. Plec. O seară bună,” astfel îşi luă rămas bun de la acea lume în care putrezise ( pentru că se simţea într-adevăr ca un mort ) şi ieşi afară unde stropii de ploaie reci îl mustrau.

VII. Ploua mult, stropi grei. Apa cădea din cer şi curăţa tot, purificând. Era prima ploaie după sfârşitul iernii care lăsase în urma ei gunoaie şi mizerie. Vântul abia adia, în rafale scurte. Pe străzi era pustiu. Doar ploaia şi vuietul rar al vântului tulburau liniştea acelei nopţi. Trist, cu capul plecat, Andrei mergea spre casă, clătinându-se lent dintr-o parte, pe alta. Părea precum o fantomă ce bântuie fără scop străzile capitalei. 56


Era un mort viu. Arăta îmbătrânit, cu barba udă de ploaie şi părul atârnându-i peste frunte, cu ochii încercănaţi şi obrajii supţi. La un moment dat, pasul lui pierdut se opri într-o baltă, făcând să sară stropi de apă pe pantofi şi pantaloni. Stătea în loc, ca un stâlp, cu privirea parcă înfiptă în pământ. Încercă să-şi ridice ochii goi spre cer, dar întâlni stropii de ploaie ce păreau ca o poruncă a Celui de Sus, să-şi plece capul. Mai stătu acolo încă două minute, apoi se mişcă din nou: „Mă doare tot, inima, sufletul şi ploaia asta. E groaznic. Dar…doresc o durere ca asta, o merit. Îţi mulţumesc pentru că mă cureţi... .” Merse aşa, neştiind dacă va ajunge acasă, încă vreun ceas. Ajuns, în fine, în faţa blocului unde locuia, se vedea nevoit să urce scările. Acum, ploaia ce căzuse peste el, îi umpluse hainele cu apă, făcându-i urcatul o povară. Porni la fel de încet să urce, treaptă cu treaptă. Pe la jumătatea drumului simţi că nu mai poate. Trase aer în piept şi continuă să urce, urmărind parcă ceva. În faţa uşii sale ciocăni, dar îşi dădu seama îndată că nu-i va deschide nimeni. El rămăsese singur. Intră, se dezbrăcă. Cu paşi grei merse prima oară spre camera lui 57


Alexandru. Acolo, în mijloc, pătuţul celui mic era gol şi deasupra lui, jucăriile atârnau triste, fără scop: „ Dragul tatei, iartă-mă. Ce o să te faci, tu, acum? Te-am nenorocit şi pe tine…iartă-mă, căci eu, nu pot să mă mai iert…” şi ieşi din acea încăpere, cu o lacrimă scurgându-i-se pe obrazul stâng. Intrând în camera lui şi a Feliciei văzu pe pat scrisoarea lăsată de ea. Se uită la ea din picioare, minute în şir, fără să scoată un sunet, fără să o deschidă, apoi se trânti în pat, ud cum era. Închise ochii. În acel moment îşi aminti cu totul acele vise pe care le-a avut cu câteva seri în urmă. Îşi amintea totul despre alegerile făcute şi se gândea că dacă ar trăi bătrânul bunic, l-ar întreba pe el ce să facă: „Se pare că am greşit, bunicule. Mi s-a oferit o şansa, cea din urmă. Aş fi putut rămâne acasă…te-am dezamăgit şi pe tine…pe toţi. Locul meu nu mai e aici… .” Se ridică în capul oaselor şi luă plicul în mână. Pe el scria: „Pentru un suflet rătăcit”. Desfăcu plicul şi citi:

58


Andrei, Căci soţ, eu nu-ţi mai pot spune. În această seară păcatele sau adunat pe capul tău şi ţi-au luat totul. Nu o să te consolez în această scrisoare, căci nu meriţi. Vreau să-ţi amintesc numai de noi, de tine. Te-am iubit din clipa când ţi-am vorbit. Am suferit pentru tine, pentru că nu te-ai realizat cum îţi doreai tu. O meritai, dar soarta avea alte planuri pentru tine. Te-am iubit pentru că erai tu, pentru că lângă tine puteam fi eu, pentru că ţi-ai fi vândut trecutul pentru mine, pentru că puteam să ţin la tine, mai mult decât la mine, pentru… . Sunt tristă acum, pentru că s-a terminat. Sunt fericită însă pentru că am dat viaţă unui copil minunat. Îţi mulţumesc. Tu mai învăţat să fiu femeie. Iubirea noastră a însămânţat viaţă, viaţă sănătoasă, binecuvântată. Bucură-te! Palma ta însă a ucis iubirea. Nu de tot, dar destul cât s-o otrăvească. Să nu-ţi cauţi scuze, nu da vina pe nimeni. Singurul vinovat eşti tu. O ştii prea bine. Şi mai sunt vinovată şi eu, pentru că, poate, nu te-am înţeles când ar fi trebuit. Pentru asta îmi cer iertare. 59


Noi plecăm. Te rog, nu ne căuta, până nu te regăseşti. Nu pe tine te aştept. Îl aştept pe soţul meu, tatăl copilului meu. La revedere, Andrei, ai grijă de tine şi să nu uiţi niciodată:”Ai fost fericit, cândva!”

Cu dragoste, Felicia I. Când termină de citi scrisoarea, Andrei se simţea mort, de tot, dezgustat de el însuşi. S-ar fi vrut mort, dar se gândea la Felicia şi la fiul lor. Nu mai putea spune nimic. Nici nu mai oftă. Se ridică foarte greu de pe pat. Merse încet la birou. Se aşeză şi începu să scrie: „De trăit, eu nu mai pot trăi aici. M-am pierdut pe mine însumi. Voi doi, vă rog, să mă iertaţi, iar dacă nu, înţeleg. Eu plec acum. Nu ştiu exact unde, nu ştiu când şi dacă mă voi întoarce vreodată, nu ştiu nimic, afară de faptul că: Vă iubesc. Să nu uiţi asta. La revedere şi vă mulţumesc. Voi aţi fost fericirea mea, cea adevărată.” Lăsă stiloul şi foaia pe birou. 60


Se ridică, merse în hol la fel de trist. Îşi puse pe cap pălăria, acoperindu-şi ochii încercănaţi cu ea şi părăsi apartamentul. În zorii zilei, ploaia se oprise. Norii se risipiră şi vremea începu a se încălzi primăvăratec. Totuşi, capitala era tristă. Soarele îşi făcea încet loc printre dealurile de la orizont. Pe şoseaua ce părăsea Bucureştiul spre munte, se deosebea în depărtare, înaltă, slabă, obosită, silueta unui om. Mergea fără grabă, fără să se uite în jur, singur. Era umbra unui om rătăcit, ce-a fost odată fericit, iar acum îşi urmează inima pe drumul către „acasă”… .

61


REDACTIE:

PROFESORI COORDONATORI:

Râpan Miruna

Irina Costianu

Adrian Trifan

Janina Nedelcu

Larisa Onică

Cătălina Poştovei

Alin Cosma

Dinu Constantin

Marcu Alexandru Cristian Branzea Steluta Talpă Denisa Piruşcă Adelina Găleată Andreea

Logo revistă: Ilie Florentin Be Smart (online) = ISSN 2286 – 2625 ISSN–L 2286 – 2625

62


Be Smart- no 3  

Revista a elevilor Colegiului Economic Buzau

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you