Catalog Senior Voyage 2019 Christian Tour

Page 1


Ce e un nume Nu suntem o companie specializata în pelerinaje, deși acestea ocupă locul cuvenit în oferta noastră. Numele vine de la Cristian Pandel, fondatorul companiei, cel de a cărei persoană este legat fiecare dintre momentele importante ale istoriei brandului.

Povestea noastră De la demisol, pe acoperișul lumii

Era anul 1992 ... În timp ce mare parte a lumii își încerca norocul cu scheme piramidale, se uita la Twin Peaks și asculta Dj Bobo, un tânar din București a respins aceste distrageri și, în loc, i-a întors pletele sale tinerești și anteprenoriale spre ceea ce îi plăcea cel mai mult – să călătorescă. Cristian este numele lui, iar muntele pasiunea sa. Probabil inspirat de Haiducii lui Șaptecai și Pintea Viteazul, împreună cu alți entuziaști cu părul lung, a început explorarea munților României. La un moment dat, într-una din expediiile lui, și-a pus bocancul pe un vârf de munte și s-a gândit: „Stai, ar putea fi excursiile montane ceva de care și alii să fie interesai?” La scurt timp a fost format clubul montan, iar pe stâlpii dintre Pia a Romana si Pia a Universita ii, unii trecatori se opreau si citeau oferte care îi invitau sa calatoreasca prin ara cu Christian Adventure. Pe foile A4 multiplicate la Xerox i lipite cu aracet, erau descrise diverse programe montane. Sigla mesajului publicitar era Snxul din Bucegi. Clubul a fost un succes, dar Cristian l-a părăsit pentru a se dedica în totalitate noului business. Deschiderea agenției de turism, în 1997, a venit ca o continuare firească. Prima agenție se deschidea într-un demisol de lânga Facultatea de Drept. Un loc sentimental pentru Cristian, care absolvise această instituție. De atunci, Christian Tour se va confunda cu numele fondatorului său. Mesajele de vacanță s-au

2

schimbat rapid, atât sub aspectul conținutului, cât și al ariei geograce pe care o acopereau. Atracțiile montane din România au fost completate cu cele din afara țării. Au urmat apoi ani întregi în care s-a investit multă imaginație, timp și voință pentru dezvoltarea agenției. Rucsacul din aventurile montane a rămas într-un colț, fiind înlocuit de planuri de afaceri și mai ales de dorința de a construi un business original și durabil. Restul, cum se spune, e istorie. Astăzi Christian Tour trimite 150.000 de turiști în întreaga lume în fiecare an și are mai mult de 100 de angajați (dintre care mulți nici măcar nu au părul lung). Și, chiar dacă astăzi poartă mai mult cravată, Cristian mai este vazut din când în când și prin Bucegi cu rucsacul în spate și bocancii plini de noroi. „Urci, respiri, creezi, vinzi, încasezi, te adaptezi concurenței, creezi, vinzi, încasezi, urci. Până unde îți permite muntele! Visele sunt posibile.” Cristian Pandel O expediție montană se aseamănă foarte mult cu o viață de om. Într-un timp limitat treci printr-o sumedenie de stări și te confrunți cu multe sentimente. Trebuie să treci peste toate și sa vezi mai departe, către țelul propus. Visele sunt posibile, bineînțeles cu multă muncă, organizare și în special cu multă rabdare.

Logo-ul Christian Tour Probabil v-ați dat seama că este vorba de Sfinxul din Bucegi, corect? Ei bine, da. ADN-ul de montaniard a lui Cristian a dăruit companiei încă de la început drept blazon megalitul din Bucegi. Sfinxul l-a inspirat pe Cristian sa îi ajute pe ceilalți să își îndeplinească visele de vacanță. Sfinxul a fost acolo de la început: pe fațada primei agenții, pe coperta primei broșuri și pe lateralul primului autocar.

Christian Tour pe acoperișul lumii Clubul de turism a raspândit microbul călătoriilor multor entuziaști. Ei manâncă, beau și respiră călătorii. Clubul a ajutat mulți membri să își identifice vocația și să își aleagă o direcție în viață. În 2014 Christian Tour a susținut unul dintre vechii membri ai clubului montan, Tiberiu Pintilie, în ascensiunea sa pe Everest. Cea mai tânără echipă 100% românească a urcat pe ruta nordică a masivului în aprilie 2014, iar aventura lor a dus steagul Christian Tour pe acoperișul lumii.


CUPRINS Italia 16 Sicilia 18 Napoli 20 Toscana 22

Elvetia – Italia - Franta Povestea Alpilor

24

Franta Costa de Azur

Spania 26 Costa del Sol 28 Tara Bascilor 30 Madrid - Barcelona Portugalia 32 Simte aerul sărat al Atlanticului Cipru 34 Insula Afroditei UNGARIA 36 Budapesta Capitala Bailor Termale 38 Balaton - Oaza de relaxare

40

S.U.A. New York - I Love You

Scotia 42 Castele, frăţii secrete şi scotch 44

Dubai

Egipt 46 Croaziera pe Nil 48 Hurghada 50 Shar el Sheikh Israel 52 Israel – Sf. Ecaterina – Sinai - Egipt Turcia 54 Istanbul - capitala savorilor și experientelor orientale

Romania 58 Tara Secuilor, taramul padurilor, conacelor si vulcanilor 60 Tara Luanei, povesti si legende 62 Munții Apuseni, oază de frumusețe autentică 64 Țara Hațegului, tărâmul mitic al dacilor 66 Povești din Țara Făgărașului 68 Iașul și nestematele Moldovei 70 Cluj-Napoca și nordul Transilvaniei 72 Sibiul și cetățile de basm ale Transilvaniei 74 Crișana, o vacanță ca la Spa 76 Basarabia dintre Prut și Nistru 78 Delta Dunării și Dobrogea 80 Maramureș și bisericile de lemn 82 Banat și Clisura Dunării 84 Bucovina și mănăstirile pictate 86 Oltenia de sub Munte, adevărat patrimoniu UNESCO 88 Comorile neștiute din jurul Bucureștiului 89 1 Decembrie la Iasi, orasul de suflet al Marii Uniri 90 Piata de Craciun de la Sibiu (1 pagina) 91 Revelion la Iasi, ca un minunat de iarna 92 Revelion in inima Transilvaniei, Cluj 93 Revelion cu staif la Budapesta 94 La vie en rose, 8 Martie la Baile Govora 95 Parada Junilor de la Brasov 96 Festivalul Roman Apulum

3


În tot acest timp,

1.500.000 de călători au ales vacanțele Christian Tour

Christian Tour ÎN CIFRE LA ANIVERSAREA DE

22ANI INCREDERE

SIGURANȚĂ

PASIUNE

În 2018 ne-au acordat încredere și au ales vacanțele noastre peste

Capitalul social al Christian Tour

Suntem o companie cu

300.000

1.000.000 €

de călători dornici de aventură

Ne mândrim cu circuitele organizate de noi în 2018

225 + 261 cu

40.000 de călători fericiți

4

exclusiv dorințelor tale Cifrele de vânzări în 2018:

85.000.000 €

cu

În 2018, grupurile organizate de noi au numărat peste

404 oameni dedicați

Ratingul pe care l-am primit de la clienți

9.2

Ești oricând binevenit în sediile noastre din peste

40 de orașe și 1600 agenții partenere Flota noastră numără 64 de autovehicule Am operat săptămânal

39

zboruri charter


Christian Tour, membru Memento Group Fie că vorbim despre transport, turism, soluții tehnologice avansate sau industria hotelieră, Memento Group...

De la începutul timpului, oamenii au avut o fascinație deosebită în a explora și a căuta noi aventuri. Fiecare călătorie este o oportunitate personală de descoperire. Așa a apărut Memento Group, cel mai mare grup turistic

integrat, prezent pe piața din România încă din anul 1997. Prin serviciile turistice oferite, Memento Group a creat experiențe și aventuri unice pentru mai mult de un milion de turiști.

5


Flota noastră Soluţia ta de transport pentru grupuri de la 15 la 70 de turiști

Autocare pe care să te poţi baza și servicii impecabile De la an la an flota noastră se îmbogăţește cu noi autocare și microbuze. Numitorul comun al tuturor mașinilor de care dispunem este perfecta stare de funcţionare. Poţi fi convins că niciunul dintre ele nu te va lăsa la greu. Cu toate acestea, alături de noi ești asigurat și în improbabila situaţie în care vor apărea neplăceri. Astfel, în cazul unei defecţiuni, vom înlocui autocarul în cel mai scurt interval cu putinţă cu un alt exemplar din flota proprie sau cu un autocar al unuia dintre numeroșii noștri parteneri din întreaga Europă. Echipaje de profesioniști Pe lângă abilităţile de comunicare și decenţă – 2 criterii pe care trebuie să le îndeplinească în mod obligatoriu – șoferii noștri trebuie să știe turism. După mai multe sute de mii de kilometri parcurși pe autostrăzile bătrânului continent, putem spune că membrii echipajelor noastre

6

nu mai sunt niște novici. De experienţa lor turistică vei beneficia de fiecare dată când un turist va dori să afle vreo informaţie sau când ghidul va intra în impas. Întotdeauna omul de la volan va ști ruta cea mai scurtă spre cetatea Dubrovnik-ului, va putea să recomande cel mai bun restaurant din Thassos sau să-i spună câte ceva despre monumentele din Praga. Preţuim confortul Succesul nostru se datorează în primul rând faptului că punem turistul pe primul loc, indiferent de obiectivul spre care ne concentrăm atenţia. Această filosofie am aplicat-o și în momentul în care ne-am construit flota. Drept urmare, fiecare dintre autocarele și microbuzele noastre au toate acele dotări care garantează o excursie plăcută. Mașinile noastre nu sunt doar acele obiecte care transportă turișii până la destinaţia lor de vacanţă, ci sunt vehiculele în care pasagerii vor beneficia de confort pe toată durata excursiei.

10 autocare SETRA (48 –61 locuri) 6 autocare Neoplan Tourliner 2016 (59 locuri) 4 autocare Neoplan Cityliner 2016 (53 locuri) 2 autocare MAN (46 si 57 de locuri) 1 autocar VDL Jonckheere (59 locuri) 1 autocar VDL Bova (55 locuri) 8 microbuze Mercedes Vito (8 locuri) 5 microbuze standard


Memento Bus Ne mărim flota de autocare special pentru confortul tău

Ce aduce nou Memento Bus? În primul şi în primul rând, aduce plăcerea de a te bucura şi de drum, nu doar de destinaţie. De la „Vai, oare cât întârzie trenul?” la „Știu exact la cât plec”. De la „Oof, gata, de la anul îmi iau mașină” la „În fine călătoresc fără cel mai mic stres, într-un autocar super modern”. Și nu în ultimul rând, de la „Am dat banii de întreținere pe benzină” la „Cu 1 Euro merg până la Brașov”. Ce facem? Memento Bus este compania de transport turistic a Memento Group şi operează toate cursele cu autocarul ale Christian Tour, având un motto clar: Călătoria ar trebui să conteze la fel de mult ca şi destinaţia. Aşa că ne asigurăm că ai parte exact de genul de transport pe care ţi-l doreşti: servicii de nota 10, o flotă cu cele mai performante autocare şi microbuze şi sute de destinaţii din care poţi alege. Trebuie doar să te hotărăşti unde vrei să pleci mai întâi. Ce oferim? În primul rând, certitudinea că şi în România „se poate” când vine vorba de transport turistic la nivel occidental. Iată ce principii ne ghidează: · · profesionalism – vrem ca la finalul fiecărei călătorii, când ne luăm la revedere să avem cu toţii un zâmbet mulţumit pe faţă. Astfel, în drumul parcurs până la destinaţie, clienţii noştri sunt conduşi de 2 şoferi profesionişti, cu experienţă şi de un însoţitor de grup care le stau la dispozitie şi care vor face tot posibilul pentru ca fiecare turist să beneficieze de o călătorie plăcută. · · confort – sau, altfel spus, sentimentul acela teribil de plăcut când, pentru o clipă, uiţi că nu eşti la tine pe canapea ci în autocar.

· · siguranţă – avem şoferi profesionişti, cu multă experienţă, care vor face din orice călătorie un drum relaxant. · · respect – seriozitate, punctualitate, servicii ireproşabile, sunt doar câteva dintre lucrurile care te vor face să te întorci întotdeauna cu plăcere la cursele Memento Bus când vine vorba de o nouă călătorie.

Flota Memento Bus Modul în care construim în permanenţă flota de autocare şi microbuze a Memento Bus se bazează pe acelaşi „de la bine la excelent” pe care vrem să îl surprindem în toate serviciile pe care le oferim: ·· autocare dotate cu cele mai noi tehnologii; ·· șoferi experimentaţi, cu mii de curse europene la activ; ·· permanenta reînoire a flotei; ·· servicii opţionale la bord, foarte utile pasagerilor: filme şi muzică, perne şi pături, vending machines etc.

7


De ce să alegi una dintre excursiile noastre Poţi alege una dintre excursiile noastre la orice agenţie de turism acreditată din reţeaua de distribuţie. Excursia va avea același preţ, indiferent de locul din care o vei achiziţiona.

CU NOI PLĂTEȘTI MAI PUŢIN

Pentru că avem propria flotă de autocare Unul dintre secretele preţurilor pe care ţi le oferim este că te vom duce la destinaţia dorită cu propria noastră flotă de autocare. Acest lucru înseamnă că, eliminând un intermediar și anume firma transportatoare, ne permitem să îţi oferim tarife mai scăzute. Pentru ofertele de avion utilizăm aeronave în sistem charter Ca să îţi ofere pachete turistice de calitate la un preţ convenabil, agenţia noastră operează zboruri charter. Astfel beneficiezi de reduceri semnificative ale tarifelor de transport aerian. Pentru că obţinem discount-uri de cantitate Pentru a satisface solicitările celor aproximativ 100.000 de turiști care ne aleg în fiecare an, rezervăm un număr mare de vile, de hoteluri și de locuri pentru avion, pentru care depunem garanţii. Astfel obţinem discounturi de cantitate de la furnizori, ceea ce se traduce în tarife mai mici pentru tine. Pentru că îţi plătești vacanţa așa cum vrei tu În momentul rezervării se achită un avans de 30–50%. Diferenţa o poţi plăti în oricâte rate dorești tu, cu până la 14 zile înaintea plecării. Pentru că beneficiezi de reduceri Avem discounturi pentru grupurile organizate și pentru cei care își fac rezervările din timp. Fă-ne o vizită ca să îţi putem da toate detaliile!

8

Vacanţe pentru toate gusturile și pentru orice buzunar În acest catalog vei găsi o mulţime de sugestii atractive, indiferent de preferinţele pe care le ai sau de buget. Cazare atent selecţionată Locaţia și calitatea serviciilor joacă un rol esenţial în procesul de selecţie al unităţilor de cazare. Pentru a fi siguri că se ridică la înălţimea standardelor tale, verificăm toate unităţile de cazare pe care ţi le punem la dispoziţie înainte de a le introduce în ofertă. Transport de top Alături de noi vei călători în cele mai noi și moderne autocare din industria turistică din România, toate clasificate și echipate cu sistem audio-video, aer condiţionat și scaune rabatabile. Dacă vei alege o excursie cu avionul, trebuie să știi că zborurile în sistem charter se efectuează cu aeronave Boeing 737– 800/400/300 și Airbus A320/321, la bordul cărora te vei bucura de tot confortul și vei savura din plin călătoria. Vacanţă garantată Gata cu grijile legate de schimbarea planurilor de vacanţă! Agenţia nostră se ocupă atent de toţi turiștii, pentru a se asigura că fiecare dintre ei va avea parte de concediul visat. Ghizi specializaţi și însoţitori de grup cu experienţă Toţi ghizii și însoţitorii noștri de grup sunt atent selectaţi și bine pregătiţi. În plus, prin agenţia noastră vei avea la dispoziţie și ghizii locali, care îţi vor oferi asistenţă și informaţii pe tot parcursul sejurului.

Asistenţă turistică prietenoasă Pentru că nu vrem să îţi pierzi vremea rătăcind în paginile catalogului în căutarea excursiei dorite, am creat un sistem de marcaje care îţi vor arăta în dreptul fiecărui hotel care sunt facilităţile care îl fac special. Astfel vei putea vedea foarte ușor care sunt hotelurile care oferă servicii All Inclusive, care sunt cele potrivite pentru familii sau pentru tineri sau unde te vei putea bucura de un spa ieșit din comun. Pentru detalii, citește legenda de la pagina 18. Sistemul de rezervări online Acest serviciu le este destinat doar agenţiilor de turism partenere Christian Tour. Drept urmare, dacă faci parte din acestă categorie, accesează cu încredere b2b.christiantour.ro și vei putea afla toate informaţiile de care ai nevoie. Astfel vei economisi atât bani, cât și timp. Suntem ușor de găsit Avem parteneriate cu peste 1200 de agenţii de turism din toate orașele ţării. Astfel, ca să pleci în vacanţa mult visată, intră în orice agenţie care are afișat semnul „Agent acreditat Christian Tour” și alege pachetul turistic care ţi se potrivește. Mai multe reprezentanţe zonale Ne-am extins din dorinţa de a fi cât mai aproape de tine. În București ne găsești pe Bd. Magheru, pe Bd. M. Kogălniceanu, pe Bd. Mihai Bravu, pe Șoseaua Ștefan cel Mare, pe Calea Moșilor, în Liberty Center și la City Mall, iar în ţară ne poţi găsi în Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Bacău, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Sfântu Gheorghe și Giurgiu.


Sistemul de rezervări online Cel mai complet și mai ușor de folosit sistem de rezervări online din România

AVANTAJELE SISTEMULUI DE REZERVĂRI ONLINE

Confirmare imediată Posibilitatea de a monitoriza statusul rezervării Actualizarea ofertei în timp real Verificarea disponibilităţii în timp real pentru transport și cazare Posibilitatea de a descărca documentele de călătorie

b2b.christiantour.ro Această pagină le este dedicată exclusiv agenţiilor de turism partenere. Contactează departamentul nostru de rezervări ca să obţii parolele de acces în sistem și toată asistenţa de care ai putea avea nevoie. La adresa b2b.christiantour.ro vei avea acces instantaneu la sistemul nostru de rezervări online. Rezervarea îţi va fi făcută cu maximum de eficienţă și rapiditate, iar tu nu vei mai cheltui timp și bani pe telefoane. Un alt instrument pe care l-am construit pentru a-ţi crește eficienţa este outgoing.ro, link-ul unde îţi sunt oferite toate informaţiile legate de produsele și servciile noastre. Sistemul nostru de rezervări online este în așa fel gândit încât să fie ușor de accesat și să te asiste în mod substanţial la operaţiunile de ofertare și la realizarea rezervărilor. Anul acesta, prin el, vei avea acces la următoarele categorii de servicii: pachete turistice, circuite, cazări individuale și bilete de avion. Pentru a-ţi oferi din ce în ce mai multe avantaje, continuăm să dezvoltăm atât interfaţa cât și serviciile oferite de către sistem.

9


Bine ai venit în Clubul de fidelitate Senior Voyage! Pentru a-ţi răsplăti fidelitatea față de noi, am creat Clubul Senior Voyage, care îţi oferă o gamă largă de servicii, nu doar turistice. Acest Club se adresează persoanelor de peste 55 de ani și nu numai.

Senior Voyage Club Card te ajută să ai parte de o vacanță liniștită, la un preț avantajos, cu multe facilități pe perioada sejurului și multe servicii extra oferite de partenerii noștri externi, pe care le poți folosi zi de zi. Toate materialele Senior Voyage au fost construite în așa fel încât să fie ușor de citit și, mai ales, ușor de înțeles. Indiferent dacă navighezi pe site sau dacă răsfoieşti vreun material tipărit, nu va trebui să căuți prea mult ca să găseşti reducerile. Din punct de vedere grafic, beneficiile Senior Voyage Club Card au fost în așa fel semnalate încât tu să le poți identifica de la bun început. Cu acest card beneficiezi de discounturi la: asigurarea de călătorie, excursii opționale, premii atractive pe tot parcursul anului, transport gratuit, locuri preferențiale în autocar, discount la bagaj de cală extra, produse personalizate Christian Tour, dar și discounturi la cafenele, restaurante, clinici medicale și de stomatologie, cursuri gratuite pentru copilul sau nepotul tău și multe altele. O vacanţă reușită nu este un lux. Este un lucru de care ar trebui să se bucure toată lumea, indiferent de vârstă, cel puțin o dată pe an. Pornind de la această premisă am venit în întâmpinarea ta cu excursiile Senior Voyage în care prețul să fie unul dintre aspectele care le recomandă. 10

Ca deținător al Club Card Senior Voyage ai următoarele avantaje: • 10% discount la excursiile opționale* • 10% discount la asigurarea de călătorie • 3% extra-reducere la tarifele Early Booking şi First Minute pentru toate programele de sejururi Christian Tour • Consilier personal • Set de cataloage gratuite anual • Ești primul care află ofertele Christian Tour • Periodic posibilitatea de a câștiga premii atractive prin tragere la sorți • Evenimente speciale Senior Voyage • 10% discount la produsele personalizate Christian Tour


Bonusuri Senior Voyage Club Card • O excursie opţională de o jumătate de zi (inclusă la fiecare program în parte) pentru posesorii de Senior Voyage Club Card. • Reducere 10% la pachetul de excursii opţionale la achiziţionarea a 3 excursii opţionale pentru posesorii de Senior Voyage Club Card.* • Reducere 5% la pachetul de excursii opţionale la achiziţionarea a 3 excursii opţionale pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card. • Posesorii de Senior Voyage Club Card nu achită suplimentul de 50 euro la achiziţionarea pachetului de vacanţă, supliment pe care trebuie să îl plătească non-seniorii. • Gratuit excedent de bagaj la autocar • 10% discount în cafenelele Gloria Jeans Coffees • 15% discount la parcarea de la Otopeni Air Park

Acest card se poate achiziţiona contra cost (25 € /card) la rezervarea oricărui pachet Senior Voyage, pentru a putea beneficia de numeroase avantaje. Cardul este nominal şi este valabil pe o perioadă de 2 ani de la data emiterii.

• Voucher pemtru o spălare mașină gratis la Air Park + transfer gratuit parcare aeroport - parcare • 50% discount la clasele de Senior Program la Alexandreea Club Fitness&Spa • 10% discount la Cursurile Vară/Toamnă oferite de Fastrackids • 10% discount la toate produsele de pe www.cărturești.ro • 15% discount la abonamentele lunare/trimestriale la Miko Kids & Learn with Music + o lecție demonstrativă gratuit • 7% discount în rețeaua de magazine Plafar și pe www.plafar.net • 15% discount la cumpărături de minim 300 lei în rețeaua de magazine Debenhams (excepție fac produsele cosmetice) • De la 20% discount la serviciile oferite de AquaTeam • 15% discount la produsele oferite de Optiplaza Look Your Way • 15% discount în Clinicile Hipocrat 2000 • Gratuit o zi la salina Hipocrat 2000 • 10% discount în Clinica Donna Medical Center • De la 10% până la 25% discount în Clinica stomatologică Didenta Implantology Art

Depunem toate eforturile posibile pentru ca tarifele, informațiile și fotografiile din catalog să fie exacte. Totuşi, pot exista situatii în care aceste informaţii să fie diferite de cele din momentul achiziţionării pachetului turistic. Prioritate vor avea informaţiile primite în agenţie. Îţi multumim pentru întelegere. 11


12


Islanda

Bine ai venit la bord! Iată căteva dintre programele pe care ți le-am pregătit anul acesta

Suedia

Finlanda

Norvegia

Estonia Rusia

Castele, frăţii secrete şi scotch

Letonia

pag. 42–43

Danemarca

Lituania

Belarus Irlanda

Marea Britanie

Olanda

Polonia Germania

Budapesta capitala băilor termale

Belgia Luxemburg

Coasta de Azur de la Genova la Cannes

Republica Cehă

Franţa

Liechtenstein Elveţia

Austria

pag. 76–77

Moldova Ungaria

Slovenia Croaţia

Napoli Sorrento “Bella Italia”

România

Bosnia și Herţegovina

pag. 18–19

pag. 30–31

Ucraina

pag. 36–37 Slovacia

pag. 24–25

El Corazon d’Espana

Basarabia dintre Prut și Nistru

Italia

Serbia Bulgaria

Muntenegru

Istanbul capitala savorilor orientale pag. 54–55

Albania Portugalia

Grecia Spania

Turcia

Maroc

13


Te provocăm să descoperi lumea dintr-o perspectivă cu totul nouă. Una personală și foarte senzorială. Vei vedea că itinerariul nu se referă la niște puncte pe hartă. Înseamnă emoţie, bucurie, gusturi, arome, prietenie, cunoaștere, frumuseţe și multă pasiune.

Cu fiecare destinaţie nouă vei simţi chiar esenţa acelui loc. Pentru că am conceput fiecare program, căutând pentru tine experienţele unice și autentice ale fiecărui loc pe unde trecem.

14

Un adevărat conoisseur știe, de exemplu, că orice ţară încape într-o singură farfurie. Iar călătoriile sunt un prilej excelent să cunoști oameni noi și, mai ales, să-ţi faci prieteni pe viaţă. Tu bucură-te de fiecare moment al călătoriei, în confort deplin și fără griji pentru că de restul ne-am ocupat noi.


Bucuria inegalabilă de a explora locuri noi Într-un timp relativ scurt, pe timpul unei vacanțe, reușim să colecționăm mai multe amintiri frumoase decât, poate, într-un an întreg. Pentru că atunci, în cele câteva zile, toate simțurile noastre se concentrează pe un singur lucru: să ne facă fericiți.

Gustă Grecia

Redescoperă Italia

Explorează Turcia

Respiră Scoţia

Gust și savoare la superlativ în tavernele Greciei. Platoul cu fructe de mare trebuie să fie pe lista ta de bifat.

Zborul cu balonul cald deasupra peisajelor din Capadoccia este o experienţă cu adevărat epică.

Fiesta de Spania

Toată Italia este ca un mare muzeu în aer liber. Descoperi artă și vestigii ale istoriei sale bogate la tot pasul.

Castele și cetăţi medievale legendare, peisajele splendide ale Highland-ului scoţian din nord, lacurile de o frumuseţe sălbatică, Scoţia te seduce și te inspiră.

Muzică și dans pasional, culori vibrante, ritm nebunesc... Iată esenţa înconfundabilă a unui spectacol Flamenco. 15


începând de la

I TA L I A

8

zile

295€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Italia - Sicilia “Riviera Ciclopilor”

Transport:

cu avionul

Top atracții: Etna Vulcanul Etna este situat în Sicilia, în apropiere de Messina și Catania, având o înălțime de 3304 m, ceea ce îl face să fie cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa. Se estimează că vulcanul erupe o dată la trei luni, și se crede că la fiecare 150 de ani, acesta ar putea produce o catastrofă naturală. În anul 1981, zona a fost declarată parc național, având zone de schi alpin, teleferic (ce urcă până la altitudinea de 2.600m), iar la crater se poate ajunge numai cu Jeep-uri aprobate de către administrația locală. Valle dei Templi Valea Templelor este o arie arheologică situată la sud-vest de Agrigento, pe dealul unde grecii au fondat orașul Akragas în anul 580 î. Hr. În anul 406 î. Hr., orașul a fost distrus de cartaginezi și reconstruit de Timoleon, tiranul Siracuzei. Aici se pot vedea monumente în stil doric: Templul Dioscurilor, Templul lui Hercule, Templul Concrdiei, Templul Herei, al Atenei și al Demetrei. Teatrul Antic din Taormina Teatrul Antic din Taormina datează din seculul al III-lea î. Hr. fiind construit inițial de greci, iar apoi reconstruit de către romani pe locul vechii fundații. Cu un diametru de 120 m, acesta este al doilea cel mai mare teatru de acest fel din Sicilia, după cel de la Siracuza.

Punct sosire

16

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Palermo – Riviera Ciclopilor – Catania – Taormina – Siracusa – Muntele Etna – Cefalu – Tindari – Insulele Eoliene - Lipari Sicilia este un tărâm aparte, o insula separată de restul Italiei, nu numai de mare, ci și de secole de experiențe istorice și culturale. Scriitorul german Goethe, profund impresionat de frumusețile insulei, spunea: „Să vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii țări”. De-a lungul timpului, această insula i-a atras pe cartaginezi, romani, greci, vandali, arabi, normanzi, spanioli și francezi. Invadatorii Siciliei au lăsat insulei o extraordinara mostenire: teatrele de la Siracusa si Taormina, impozantele temple de la Agrigento și Sagesta, superbele mozaicuri din Piazza Armenia, stilul arhitectural cu influențe maure sau maiestuosul stil arhitectural. Atracții 1. Catania Catania este situat la mica distanta de vulcanul Etna. Aspectul unic al Cataniei se datorează în mare parte pietrei vulcanice folosită pentru numeroase edificii publice și palate. Frumusețea și valoarea centrului baroc al Cataniei a fost recunoscută prin includerea ei în Patrimoniul Mondial UNESCO. 2. Palermo Palermo este un oraș modern, cu numeroase obiective . În Piața Marina se află Parcul Garibaldi. Aici, Balcescu are un bust așezat chiar lângă cel al prietenului său Giuseppe Garibaldi. Parcul are o vechime de peste 100 de ani, fiind fondat în 1886, iar statuia lui Balcescu este strajuita de imenși ficuși cu trunchiuri împletite și de palmieri exotici. 3. Taormina Taormina, “Perla Mării Mediterane”, a fost construită pe Muntele Tauro, iar în fundal se vede vulcanul Etna. Renumitul teatru grec este una dintre atracții. O plimbare pe străduțele înguste cu magazine chic, cafenele și restaurante este un prilej de încântare. Nu trebuie să ratați o plimbare prin grădinile publice din Taormina, pline de verdeață și flori multicolore. 4. Vulcanul Etna „Vulcanul care nu doarme niciodată” a fost un subiect de mare interes pentru mitologia clasică și credințele populare; s-a încercat explicarea comportamentului vulcanului prin religie, considerandu-se ca zeii uriași controlează vulcanul.

Hotel Parco Hotel Augusto 4* (sau similar 4*) Localizare: Complexul este situat în Terme Vigliatore, în fața peisajului splendid al insulelor Aeolian. Plaja Lido Baia di Venere se află la aproximativ 2 km. Facilitati hotel: Piscină, bazin de Spa interior, restaurante, baruri, săli de întâlnire, grădină, piscină exterioară (deschisă în sezon), piscină interioară (deschisă pe tot parcursul anului), recepție non-stop. Restaurantul oferă trei opțiuni de luat masa unde oaspeții pot savura preparate din bucătăria internațională și siciliană. Facilitati camere: Vamerele sunt dotate cu aer condiționat, TV, telefon, seif, minibar, baie, uscător de păr, pat suplimentar (la cerere), balcon.

Excursii gratuite 1. Riviera Ciclopilor Riviera Ciclopilor reprezintă istorie, cultură, natură. Acest loc se află în Acireale și a fost făcut faimos de către Homer în Odiseea sa. Riviera Ciclopilor oferă un peisaj frumos și pitoresc, către insulele Lachea și Le Corbusier. 2. Turul Cataniei Vom vizita orașul de la poalele Etnei: centrul istoric, Domul și Piața Domului. Simbolul orașului este Fântâna Elefantului, compusă dintr-un elefant sculptat din lavă neagră și un obelisc egiptean deasupra. Ambele componente sunt antice și sunt ridicate pe un soclu de marmură albă. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage)

Excursii optionale 1. Excursia in Taormina Taormina este una dintre cele mai populare destinații turistice din Sicilia. Orașul a fost construit pe o pantă în trepte, ceea ce face din acesta o atracție unică. Vom vizita renumitul teatru grec. Opțional, putem face o mini croazieră în jurul golfului, până la Capul Taormina, pentru a vedea grotele din împrejurimi. 2. Excursie in Siracusa- Insul Ortigia Vizităm Siracusa, oraș declarat pe lista de Patrimoniu UNESCO. Tur de oraș: Templul lui Zeus, teatrul grec, Catedrala din Siracusa din Insula Ortigia, atelierul de papirus și Urechea lui Dionis. Vom încheia ziua cu o plimbare în Insula Ortigia. Nu ratați frumoasele străzi de piatră, cafenelele și restaurantele din Siracusa. 3. Excursie la Rezervatia Naturala Etna O excursie pe muntele Etna este o adevarată aventură. Se vizitează Refugio Sapienza la 1900 m altitudine. De aici puteți cumpăra suveniruri sculptate în lava întărită. O parte din traseul până la 3000 m se face cu telescaunul, iar apoi continuăm ascensiunea pe jos. La această altitudine vom putea merge pe râuri de lavă intărită „simțind” sub picioare căldura vulcanului. 4. Excursie la Palermo si Monreale Se vor vizita: Palazzo dei Normani cu Capela Palatina, Catacombele Capucinilor, Catedrala, Biserica Martorana. Nu putem rata Catacombele Capucinilor unde se pot vedea peste 8000 de foști locuitori ai orașului Palermo mumificați. În drum spre Palermo vom vizita Monreale. Catedrala din Monreale este una dintre cele mai mari și frumoase catedrale. 5. Excursie la Messina De-a lungul timpului Messina a experimentat puterea, declinul, expansiunea și distrugerea. În ciuda acestui fapt locuitorii orașului au găsit întotdeauna puterea, răbdarea și curajul pentru a rescrie istoria orașului lor mult iubit. Se spune că atunci cand a luat ființă Messina, Roma era încă un mediu rural. Se vizitează Domul din Messina,Tezaurul, Biserica Catalană, Statuia lui Juan de Austria, Strâmtoarea Messina, unde se întâlnesc Marea Ionică și Marea Tireniană.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion Bucuresti – Catania – Bucuresti • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun si cina (2 mese pe zi - conform programului (intrare cu cină, iesire cu mic dejun) cu 1 pahar de apa si vin la masa • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turistica* • ½ zi excursie optionala inclusa (Riviera Ciclopilor)

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport 95 euro/pers • Supliment 50 euro/persoana pentru plecarile din mai, iunie si septembrie • Supliment 20 euro/persoana pentru plecarile 01.10, 03.10, 05.10, 08.10, 10.04, 17.04, 29.04 • Supliment obligatoriu pentru 24.04 Paste – 50 euro/pers (nu include masa festiva). • Supliment plecare 29.12 Revelion 130 €/ pers • Supliment 90 €/pers masa festiva Revelion obligatorie. • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers) • Mesele de prânz • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 140 euro Se accepta partaj Reducere a 3-a persoană: 20 euro Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: platest supliment 50 euro

DATE DE PLECARE 2018 24.09, 26.09, 29.09, 01.10, 03.10, 06.10, 08.10, 10.10, 15.10, 17.10, 20.10, 29.11, 29.12

2019 03.04, 10.04, 17.04, 24.04*, 29.04*, 06.05, 08.05, 13.05, 15.05, 20.05, 22.05, 27.05, 29.05, 03.06, 05.06

17


începând de la

I TA L I A

8

zile

295€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Napoli Sorrento “Bella Italia”

Transport:

cu avionul

Top atracții: Colosseum Este una dintre cele mai faimose structuri ale Italiei. Un uriaș amfiteatru ce datează din perioada Imperiului Roman, acesta include două etaje, coridoare, camere și celule pentru gladiatori, muncitori sau chiar animale salbatice. Pompei Pompei este un oraș antic ce a fost conservat sub cenușa vulcanică timp de secole, în urma erupției vulcanului Vezuviu. Acest sit arheologic este cu atât mai spectaculos datorită rămășițelor omenești ce au fost surprinse de explozie și conservate pe vecie asemeni unor statui, cu toate obiectele lor personale. Muzeele Vaticanului Un complex de muzee ce reunește cele zece muzee de la Vatican. Acestea au fost create de-a lungul anilor, începând cu Papa iulius al II-lea, care în 1503 a hotărât să expună diverse sculpturi în Grădina Belvedere, pentru ca artiștii să le poata admira. În 1734, Papa Clement a fondat Muzeul Capitolin într-un edificiu proiectat de Michelangelo, urmând mai apoi să primească influența Papei Pius al VI-lea, astfel că muzeul a fost numit pentru un timp Muzeul PioClementino.

Punct sosire

18

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Roma – Vatican – Napoli – Vulcanul Vezuviu – Peninsula Sorrento – Insula Capri – Coasta Amalfitana - Pompei Când spunem Italia ne gândim la faimoasele monumente istorice, la istoria tumultoasă și, desigur, la bucătăria excepțională. Te invităm să explorezi această minunată țară, de la peisajele splendide, până la cultura fascinantă. Și nu rata ocazia de a savura o pizza autentică, așa cum numai aici poți găsi. Atracții

2. Peninsula Sorrentina Sorrento este una dintre cele mai renumite statiuni italiene pentru peisajele frumoase. În Sorrento vom avea timp liber pentru vizite sau shopping. Aici ne putem relaxa cu un pahar de limoncello, o băutură tradițională locală, preparată din coajă de lămâie. (aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage)

1. Napoli

Excursii optionale

“Vedi Napoli e poi mori”, spune o vorba veche italiană, care se traduce prin “vezi Napoli și apoi poți muri”. Napoli este un oraș creat de greci și desăvârșit de italieni. Legenda spune că prima pizza a fost preparată în1889, când regele Umberto și soția sa Margherita, au mers într-o călătorie în Napoli. Pentru a-l impresiona pe rege, un bucătar a ales să improvizeze rețeta unei plăcinte banale, aceasta devenind cunoscută ca “pizza Margherita”.

1. Roma si Basilica San Pietro

2. Vezuviu

2. Capri – Insula imperială

Este cel mai cunoscut vulcan al Italiei, a cărui erupție din anul 79 î.Hr. a îngropat în cenușă două orașe romane de renume, Pompei și Herculaneum. Astăzi, vulcanul este în stare latentă și poate fi admirat de către turiști, chiar de la marginea craterului său. 3. Sorrento Sorrento este un oraș de lux, pe latura de nord a peninsulei sorrentine, vizavi de Napoli. Străzile înguste și clădirile de secole au făcut din Sorrento o destinație ideală pentru relaxare încă de acum sute de ani, printre numele celebre ce au vizitat această cetate numărându-se Goethe și Casanova. 4. Insula Capri Capri a fost dintotdeauna stațiunea preferată a împăraților, artiștilor și scriitorilor, fiind văzută ca o destinație de lux. Plimbările cu barca sunt o parte esențială a excursiilor în Insula Capri, deoarece se poate admira îndeaproape combinația de țărm stâncos, golfuri, peșteri și stâncile uriașe din larg. Excursii gratuite 1. Napoli, orașul contrastelor Tur al orașului Napoli: Castelul Nuovo, Teatrul San Carlo, Piața Plebiscitului și Palatul Regal. Situat pe malul golfului cu același nume și susținut de profilul vulcanic aparte al Vezuviului, orașul a fost celebrat de poeți și pictori încă din cele mai vechi timpuri.

Facem un tur pietonal pentru a admira: Colosseum, Via dei Fori Imperiali, Columna lui Traian, Piața Veneția și Monumentul Vittorio Emanuele II, Capitoliul, Panteonul, Piața Navona, Fontana di Trevi și Piața Spaniei. Definiția grandorii o vom afla în Basilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume și inima romano-catolicismului. La fel cum toate drumurile duc la Roma, în insula Capri, totul se învârte în jurul “Grotta Azzurra”. Din port vom lua funicularul pentru a ajunge în principalul oraș, Capri, unde oprim pentru a bea un cappuccino în celebra Piață Umberto. Ajunși în Anacapri, putem urca pe muntele Solaro cu ajutorul telescaunului. La coborâre, vizităm Villa San Michele. 3. “Amalfi Drive” și faimoasa Coasta Amalfi Amalfi Drive este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa, oferind o panoramă care ne va lăsa fără suflare. Coasta Amalfi este cea mai frumoasă zonă de coastă a Italiei, o combinație de stânci abrupte, sate idilice ce coboară sprintene spre mare și pante muntoase împădurite. 4. Orasul antic Pompei și Vezuviu Pompei își fascinează vizitatorii și astăzi. Oraș distrus de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79, acesta este pe lista Minunilor Lumii. Ghidul ne va conduce pe strazile din Pompei unde vom vizita Băile Romane, Forumul și vile ridicate de către împărații romani. 5. Vezuviu – vulcanul care nu doarme Vezuviu a devenit cunoscut dupa ce a erupt, devastând prosperele orașe romane Pompei și Herculaneum. Urcăm pe vulcanul Vezuviu până la altitudinea de 3000 m (o parte din drum se va face pe jos). Vom păși chiar pe marginea craterului, de unde vom admira panorama zonei.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion Bucuresti – Napoli – Bucuresti • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun si cina (2 mese pe zi - conform programului (intrare cu cină, iesire cu mic dejun) cu 1 pahar de apa si vin la masa • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turistica* • ½ zi excursie optionala inclusa (Napoli)

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport 95 €/persoana • Supliment 30 €/persoana pentru plecarile din luna mai, iunie, septembrie • Supliment 130 €/ persoana plecare 29.12 Revelion • Supliment cina festiva Revelion (90 €/ pers) obligatorie • Supliment 50 €/pers pentru 23.04 si 26.04 – Paste (nu include masa festiva) • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers) • Mesele de prânz • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 140 euro Se accepta partaj Reducere a 3-a persoană: 20 euro Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani vor plati supliment 50 euro

DATE DE PLECARE 2018

Hotel La Canonica 4* (Hotel Caruso 4* - sau similar 4*)

Hotel Meridiana 4* (Hotel Caruso 4* sau similar 4*)

Localizare: Hotel situat la jumatatea distantei dintre Napoli si Sorrento, in apropiere de Castellammare di Stabia. Facilitati hotel: Receptie 24 ore, restaurant, snack bar, parcare gratuita, wi-fi. Oaspetii pot profita de o gradina mare si o minunata piscina. Facilitati camere: Camerele luminoase combina farmecul traditional cu confortul modern. Acestea au baie cu dus sau cada, uscator de par, telefon, TV satelit, aer conditionat.

Localizare: Situat in Lettere, in regiunile luxuriante ale Peninsulei Sorrentina, intre Golful Napoli si Golful Salerno. Facilitati hotel Terasa, restaurant, camera de bagaje, gradina, check-in/ check-out express, lift, mic dejun, bar, aer conditionat. Facilitati camere Camerele dispun de baie proprie, uscator de par si televiziune prin cablu/satelit, telefon, mini-bar.

21.09, 23.09, 25.09, 28.09, 30.09, 02.10, 05.10, 07.10, 09.10, 12.10, 14.10, 16.10, 19.10, 28.11, 29.12*

2019 02.04, 09.04, 16.04, 23.04*, 26.04*, 03.05, 05.05, 07.05, 10.05, 14.05, 17.05, 21.05, 24.05, 26.05, 28.05, 04.06, 07.06

19


începând de la

I TA L I A

8

zile

295€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Turnul din Pisa Este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume, având o înălțime de 56 de metri. Construcția sa a început în august 1173, fiind folosite în total 14200 de tone de marmură de Carrara. Construcția avea inițial rol de clopotniță, fiind dotată cu șapte clopote, acestea însă nu mai sună de mult timp din cauza pericolului de prăbușire. Domul Santa Maria del Fiore Supranumit și Domul lui Brunelleschi este catedrala Arhidiocezei Romano-Catolice a Florenței, fiind recunoscută pentru arhitectura sa gotică și pentru faptul că este cea de-a doua biserică din Italia ca mărime. Galeria Uffizi Cel mai cunoscut muzeu din Florența , găzduit într-un superb palat din secolul al XVI-lea. Aici poți vedea o colecție de picturi renascentiste ale celor mai celebri pictori ai epocii, printre care și Michelangelo, Da Vinci și Botticelli. Galeria Ufizzi este cel mai vechi muzeu din Europa și este trecut pe lista patrimoniului Mondial UNESCO pentru că deține cea mai mare pinacotecă renascentistă.

Italia - Toscana “Sub soarele Toscanei”

Punct sosire

20

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Florenta – Pisa – Insula Elba – Cinque Terre – Siena – San Gimignano – San Marino – Pistoia - Prato

Toscana, asezată în mijlocul Italiei și străbătută de fluviul Arno, este considerată punctul de pornire al Renașterii, datorită unor nume mari ca Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci. Poeți și scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli si-au lăsat amprenta pe aceste locuri. Atracții 1. Florența Orașul a înflorit încă din secolul al XIV-lea prin piețe elegante, biserici decorate cu fresce și palate. În centru se află Domul Santa Maria Del Fiore și faimoasul Baptisteriul. Porțile Paradisului sunt cele mai apreciate, panelele sunt decorate cu scene din Vechiul Testament, cu un stil narativ nemaiîntâlnit. 2. Siena Siena este capitala provinciei cu același nume și este înscrisă în lista Patrimoniului UNESCO. În centru se află Campo, cea mai vestită piață a Italiei, iar în imediata sa apropiere se înalță Domul, în timp ce, de jur împrejur, un labirint magic de străduțe oferă un fundal de vis. 3. Pisa Pisa este asaltată de milioane de turiști, atrași de faimosul Turn Înclinat, celebru pentru că stă scufundat în solul instabil. Turnul are șapte clopote și, deși a servit inițial drept clopotniță, azi clopotele nu mai sună, pentru a evita pericolul de prăbușire. 4. Insula Elba Insula Elba, împreună cu alte 8 insule, face parte din Parcul Național al Arhipelagului Toscan, cel mai mare parc marin din Europa. Insula Elba este faimoasă pentru adăpostirea împăratului Napoleon în anul 1814, în perioada exilului. Excursii gratuite 1. Pistoia - tur de oraș! Tur panoramic: Piazza del Duomo, Palazzo del Comune și de Palazzo del Podesta. Tot în piață vom vedea Baptisteriul. Mai putem vedea Palazzo dei Vescoci și Turnul Catilina. Vom efectua acest tur în prima sau ultima zi, în drum spre aeroport sau hotel. 2. Prato În Prato admirăm: Basilica, Piața Centrală și Primăria orașului, Palatul Praetorian, Basilica Santa Maria delle Carceri, Palatul Datini, Biserica San Domenico,

Muzeul de Pictură murală. Piazza Santa Maria delle Carceri continuă de-a lungul străzii Via Mazzini și ajunge în Piazza San Marco. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii optionale 1. Florența Florența ofera muzee și monumente ce nu trebuie ratate: Santa Croce, Piazza della Signoria cu Fântâna lui Neptun, Loggia dei Lanzzi, Palazzo Vechio, Galeriile Uffizi, Catedrala Santa Maria dell Fiore, Baptisteriul, Palazzo Bargello, Palatul Piti, Ponte Vechio. 2. San Marino - Bologna San Marino este a treia cea mai mică țară din Europa, dupa Vatican și Monaco. Nu vom rata Cetatea, Palatul Căpitanilor Regenți și Muzeul Torturii. Tur panoramic în Bologna, pornind de la fântâna lui Neptun, catre Piazza Maggiore cu Palazzo D’Accursio, Bazilica Sf. Petroniu, Muzeul Morandi și Muzeul Civic Arheologic. 3. Lucca și Pisa În Piața Miracolelor se afla Turnul Înclinat, Baptisteriul și Domul, Palatul Cavalier. Lucca este unul dintre cele mai pitorești orașe ale Toscanei. Recomandăm să vizitezi și Biserica San Michele in Foro, Basilica San Frediano, Turnul cu ceas sau Turnul Guinigi. 4. Insula Elba Insula Elba este cea mai mare, mai frumoasă și mai bogată din Arhipelagul Toscan. Aici găsim de la descoperirile arheologice din muzee, până la fortărețele și construcțiile militare, cum ar fi Castelul Volterraio și apoi către reședința lui Napoleon din anii 1800, Palazzina dei Mulini. 5. Siena – San Gimignano Siena: Piazza del Campo, Palazzo Pubblico, Torre del Mangia. Vom porni apoi spre San Gimignano: biserica San Francesco, Piazza della Cisterna și Piazza del Duomo, Collegiata, Capella di San Gimignano și de a se bucura de vinul alb, Vernaccia di San Gimignano. 6. Cinque Terre Plimbarea pe Sentiero Azzuro, care leagă cele cinci orășele ale Cinque Terre: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare - care se înalță între două promontorii ce se întind pe țărmul stâncos al Coastei Ligurice din nord-vestul Italiei.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion Bucuresti – Florenta – Bucuresti • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun si cina (2 mese pe zi - conform programului (intrare cu cină, iesire cu mic dejun) cu 1 pahar de apa si vin la masa • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turistica* • ½ zi excursie optionala inclusa (Pistoia)

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport 95 €/persoana • Supliment 50 €/persoana pentru plecarile din mai, iunie si septembrie • Supliment 50 €/persoana plecare 24.04 si 27.04 Paste (nu include masa festiva) • Supliment 130 €/persoana plecare 30.12 (Revelion – nu include masa festiva) • Masa festiva revelion 90 €/ pers obligatorie • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers) • Mesele de prânz • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 140 euro Se accepta partaj Reducere a 3-a persoană: 20 euro Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: platest supliment 50 euro

DATE DE PLECARE 2018 Hotel Terme Pellegrini 4* (Hotel President 4* sau similar 4* ) Localizare: Hotelul este situat in inima orasului Montecatini Terme, aproape de Piazza del Popolo, Terme di Montecanitini Spa si Excelsior Terme. Facilitati hotel: Lift, aer conditionat, seif, internet la receptie, curatatorie, camera de bagaje, sala de conferinta, gradina, zona de lounge cu TV, piscina, bar. Facilitati camere: Aer conditionat, TV satelit, baie proprie, telefon, seif, uscator de par. Camerele pot avea vedere catre oras, gradina sau curtea interioara a hotelului.

Hotel Le Fonti 4* (Hotel President 4* - sau similar 4* ) Localizare: Hotelul este localizat intr-un punct strategic pentru a descoperi patrimoniul artistic și natural al Toscanei, mai exact in statiunea Montecatini Terme. Facilitati hotel: Restaurant, parcare, piscina, acces internet, acces persoane cu dizabilitati, Wine Bar, room service si de asemenea permite accesul animalelor de companie. Facilitati camere: Hotelul oferă diverse servicii pentru a îndeplini nevoile clienților noștri. Mobilate cu gust si dotate cu baie proprie , televizor și aer condiționat, uscator de par, frigider, seif.

22.09, 23.09, 29.09, 30.09, 06.10, 07.10, 13.10, 14.10, 20.10, 21.10, 31.10, 28.11, 30.12

2019 06.03, 07.04, 14.04, 21.04, 24.04*, 27.04*, 29.04, 06.05, 08.05, 13.05, 20.05, 22.05, 27.05, 29.05, 03.06, 05.06, 10.06

21


E lvetia

începând de la

8

zile

345€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Elvetia – Italia - Franta “Povestea Alpilor”

Transport:

cu avionul

Top atracții: Matterhorn Vârful montan deja reprezentativ pentru Elveția pare desprins dintr-o reclamă la ciocolată, oferind o priveliște ce îți taie respirația. La poalele muntelui se află fermecătorul sătuc Zermatt, unde vei regăsi trăsuri și căruțe tradiționale trase de cai, dar și restaurante și hoteluri moderne. Vehiculele motorizate sunt interzise în zonă pentru a păstra prospețimea aerului curat de munte. Jungfraujoch Jungfraujoch este punctul care leagă Munții Monch și Jungfrau din Alpii Bernezi. Aici se află o stație de observație și un observator astronomic, precum și cea mai înaltă stație de tren din Europa, fiind supranumită și Acoperișul Europei. Cascadele Rhine Cascadele Rhine sunt cele mai mari cascade din Europa Centrală, cu o înălțime de 150 m. Perioada ideală de vizitare este în lunile iunie și iulie, când zăpada din munți se topește, determinând cascada se crească în volum. Aici se pot face excursii cu barca pe Râul Rhine, pentru o vedere mai bună asupra cascadei.

Punct sosire

22

Punct plecare

Punct intermediar


Experienţe

ATRACȚII Geneva – Lausanne – Montreux – Chamonix – Zermatt – Lucerna - Torino Elveția este cunoscută în lumea întreagă pentru sistemul său bancar, faimoasele sale ceasuri, lacurile, ciocolata și minunatele peisaje, pe care le poți admira. Ceasurile elvețiene sunt fabricate mai ales în zona Munților Jura, unde există nu mai putin de 15 ateliere ce contribuie esențial la cifra de afaceri înregistrată de această industrie, mai ales dupa 1980: Swach, Rolex, Patek Philippe, Piguet, Ebel. De asemenea, ceasurile marilor mărci internaționale de lux, precum Cartier, Gucci sau Chanel, sunt produse în Elveția. Atracții 1. Berna

Excursii gratuite 1. Torino În Torino admirăm Domul San Giovanni și celebrul Giulgiu din Torino, Palazzo Reale și Palazzo Madama, dar și simbolul orașului, Mole Antonelliana, cândva cea mai înaltă clădire. 2. Aosta Aosta se află la începutul părții italiene a Tunelului Mont Blanc. Aici vom admira catedrala, biserica gotică Sant’Orso, Colegiul Saint-Benin sau podul medieval Grand Arvou. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage)

Situată la poalele Alpilor, la granița dintre Elveția germanică și cea romanică, Berna este sediul autorităților elvețiene. Centrul vechi al orașului conservă perfect atmosfera medievală. Aici se pot vizita turnurile vechi, străduțele înguste și piețele care mai mereu au în mijlocul lor un monument. Trebuie neapărat vizitate vechile strazi: Spitalgasse, Marktgasse sau Kramgasse – unde la numărul 49 a locuit, a locuit Albert Einstein XX.

Excursii optionale

2. Geneva

Pornim din Montreux, unde vizităm Castelul Chillon. Plecăm apoi spre Berna pentru a vedea Rathaus, Marktgasse și Kramgasse, Catedrala St. Vicențiu. Berna este cel mai vizitat oraș din Elveția, cu străduțe pietruite, cladiri în stil vechi și magazine moderne.

Geneva este situată pe malul lacului cu același nume, fiind sediul a numeroase organisme internaționale. Tot aici se afla Monumentul Reformei, statuile celor patru reformatori: Guillame Farel, Calvin, Theodore de Beze si John Knox. Vechiul oraș are mici străzi pitorești unde se află clădiri din sec. XVIII-XIX. Pe Grand Rue se află casa natală a lui Jean-Jacques Rousseau. 3. Lausanne Lausanne este un important centru cultural, sportiv și economic. Particularitatea acestui oraș constă în faptul că este de trei ori capitală: a cantonului Vaud, a districtului Lausanne și, depășind granițele sale, capitală olimpică. 4. Masivul Matterhorn Țara Cantoanelor este inzestrată cu o mulțime de minunății, printre care și Masivul Matterhorn, aflat la graniţa dintre Elveția și Italia. Piscul acestuia se înalță la 4.478 de metri deasura nivelului mării. 5. Lucerna Orașul Lucerna este situat în zona centrală a Elveției, pe malul lacului cu același nume. Lucerna a devenit renumit și prin arhitectura specifică a podurilor ce unesc malurile și cartierele orașului.

gastronomice

1. Geneva și Lausanne Începem excursia din Geneva: Catedrala St.Pierre, Place Neuve, Primăria, Maison Tavel și sediul ONU. Pornim apoi spre Lausanne, unde vizitam Catedrala. Orașul găzduiește Muzeul Olimpic și Baletul Bejart din Lausanne. 2. Montreux și Berna

3. Lucerna si Interlaken Pornim din Lucerna, unde vizităm: Kapellplatz, Rathaus, St. Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm. Continuăm cu Interlaken, una dintre cele mai vechi stațiuni din Elveția, situată între lacurile Thun și Brienz, într-o zonă numită Bodeli. 4. Chamonix-Annecy-Albertville Mergem în Chamonix, perla Alpilor, iar dacă vremea ne va surâde, vom urca din la cea mai înaltă stație de telecabină din lume, Aiguille du Midi 3777 m, în apropiere de Mont Blanc. Vizităm Annecy, orașul numit Veneția din Mont Blanc. 5. Zermatt si Matterhorn Zermatt este un sat elvețian tipic, cu vile pitorești, totul sub privirea vigilentă a celui mai vestit simbol al Elveției, grandiosul munte Matterhorn. Strada principală este interzisă pt circulația mașinilor. Chiar și locuitorii satului trebuie să își lase vehiculele la baza văii, în Taesch, și să-și continue drumul cu trenulețul până la Zermatt.

Moment de savoare:

Nu degeaba Elveția este faimoasă pentru cea mai fină ciocolată din Alpi. Iar dacă tot ai ajuns în această minunată țară, trebuie neapărat să mergi la o degustare a celor mai delicioase delicatese preparate din ciocolată.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion Bucuresti – Torino Cassele – Bucuresti • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun si cina cu 1 pahar de apa si vin la masa • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turistica* • 1/2 zi excursie optionala (Torino) • Asistenta turística pentru intreaga perioada

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport 95 €/persoana; • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno; • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers); • Mesele de prânz; • Supliment plecare 27.04 Paste – 50 €/ pers; • Supliment 30 €/pers. pentru plecarile din mai si septembrie; • Intrarile la obiectivele turistice si alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 160 euro Se accepta partaj Reducere a 3-a persoană: 30 euro Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 100 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: plateste supliment 50 euro

DATE DE PLECARE Hotel Mont Blanc 4* (Hotel Alpe Chiara 4* - sau similar 4*)

Hotel Alpe Chiara 4* (Hotel Mont Blanc 4* - sau similar 4* )

Localizare: Hotelul este situat in statiunea Courmayeur din regiunea Aosta, la 500 m de telecabina Checrouit. Facilitati hotel: Receptie, seif, camera de bagaje, spalatorie, fax/copiator, facilitati pentru persoanele cu dizabilitati, sauna, masaj, lounge, bar. Restaurantul serveste specialitati din regiunea Aosta. Internet gratuit in zonele publice. Facilitati camere: Camerele sunt specifice regiunii Aosta, cu podea din lemn, si sunt dotate cu TV, minibar si o baie privata cu halat si papuci.

Localizare: Hotel Alpechiara se află la poalele masivului Mont Blanc, cel mai înalt munte din Europa, la doar 1 km nord de Pré-Saint-Didier. Facilitati hotel: Hotelul pune la dispozitia turistilor: restaurant, bar, lounge, sala de conferinta, garaj, camera ptr depozitarea echipamentelor de ski, sala de jocuri. Facilitati camere: Camerele sunt confortabile sunt dotate cu grup sanitar propriu, TV, telefon, frigider, seif contra cost, incalzire centrala.

2018 22.09, 27.09, 29.09, 04.10, 06.10, 11.10, 13.10

2019 27.04*, 04.05, 11.05, 16.05, 18.05, 23.05, 25.05

23


f r a n ta - italia

începând de la

8

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Palais du Prince Reședința familiei Grimaldi din Monaco, are părți datând din fiecare secol, începând cu anul 1000. Având un mobilier superb, tablouri și fresce, este deschis publicului numai când prințul este plecat. Nu rata schimbarea gărzii din fața palatului - este un adevărat spectacol. Nisa Trebuie să descoperiţi Nisa. Aici, stilul de viaţă blând se datorează atât frumuseţii oraşului cât şi climatului său excepţional. Faimosul “Cours Saleya” si pieţele acestuia îşi vor lăsa comorile sa vă stimuleze papilele gustative. Puteţi gusta specialităţi culinare locale cum ar fi: Socca sau pissaladière alături de un vin Bellet- obţinut din podgoriile de pe dealurile Nisei. Vechiul Oraş- cu pitoreştile sale străzi înguste şi «piazzette» - are şi mai multe comori care merită descoperite. Cannes Nu rata unul dintre cele mai fascinante orașe din sudul Franței, Cannes, renumit pentru festivalul său internațional de film, ce se organizează aici în fiecare an. Terasa Hotelului Carlton este locul preferat de mogulii cinematografiei pentru cocktailurile din perioada festivalului. Cannes este șic, scump și hotărât să rămână așa.

Coasta de Azur de la Genova la Cannes

Punct sosire

24

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Nisa – Villefranche sur Mer – Beaulieu sur Mer – Menton- Cannes – Antibes- Monaco Monte Carlo – Torino– Genova – San Remo Cote d’Azur are o frumusețe care îți taie răsuflarea. Cu o climă excelentă, marea albastră și plajele umbrite de pini, aroma de ierburi, lavanda și satele construite din cărămidă arsă, așezate în peisaje stâncoase spectaculoase, Riviera Franceză și-a câștigat un loc fără egal printre zonele de vacanță cele mai stilate din lume. Atracții 1. Cap d`Antibes Cap d`Antibes este o peninsulă localizată la Sud de Antibes și la est de Juan-les-Pins, pe Coasta de Azur a Franței. Este un oraș minunat, cu plaje frumoase, porturi și piețe ce îi dau un farmec pitoresc. Centrul vechi este un labirint de străduțe înguste. Aici are loc un târg de suveniruri, de două ori pe săptămână. 2. Monaco Monaco este preferat mai ales de către turiștii atrași de viața de noapte, hoteluri și restaurante luxoase. Centrul vechiului Monaco, situat pe promontoriul Rocher-ului, este o zonă cu vile elegante și imaculate, piețe mici și multe magazine de suveniruri. Dincolo de port se găsește orașul Monte Carlo și binecunoscutul cazinou. 3. Torino Torino este un oraș elegant, plin de clădiri în stil baroc, străduțele centrului vechi împânzite de cafenele cochete, parcuri și palate. Tot în Torino este găzduit și Giulgiul Sfânt sau celebra clădire Lingotto, care a reprezentat la un moment dat cea mai mare fabrică de automobile din întreaga lume. Excursii gratuite

1. Excursie Menton & Nice Pe drumul de coastă între Menton și Nisa, admirăm peisajul fermecător cu tufe de lavandă și sătucuri pitorești. Oprim mai întâi în Menton, unde vizităm Muzeul Jean-Cocteau, Cazinoul, Palatul Europa și Primăria. Mergem apoi la Nisa, un oraș cu străzi înguste și clădiri colorate ce ne dau de înțeles că ne apropiem de granița cu Italia. Vizităm aici Piața Massena, Primăria, Prefectura și Catedrala Sf. Nicolas. Trebuie să te oprești la o cafenea pentru un desert sau o cafea. 2. Excursie Antibes & Cannes Plecăm dis de dimineață spre Antibes, un oraș străvechi, situat în apropiere de Nisa, peste Baie des Anges. Vizităm Promenad Amiral Grasse, Portul Vauban și Muzeul Picasso, găzduit la Castelul Grimaldi. Continuăm excursia spre Cannes, cu ale sale plaje, hoteluri, restaurante elegante și magazine. Vizităm aici Palatul Festivalurilor și al Congreselor și Bulevardul La Croisette. 3. Excursie Monaco & Monte Carlo Principatul Monaco este a doua cea mai mică țară din lume, fiind considerat epicentrul luxului. Vom vizita promontoriul franjurat al Rocher-ului cu Palais du Prince, reședința familiei Grimaldi sau Muzeul Oceanografic situat pe faleză. Monte Carlo este o subdiviziune a orașului-stat Monaco, fiind renumit pentru cazinourile sale și pentru personalitățile ce locuiesc aici. Vizităm faimosul Cazinou Monte Carlo, un complex dedicat cuprinzând, pe lângă cazinou, și Marele Teatru din Monte Carlo și sediul Baletului din Monte Carlo. 4. Excursia Torino

Excursie la Villefranche sur Mer. Micul și încântătorul port de pescari găzduiește inscripții din 1538 ce amintesc de Carol Quintul și Papa Paul al III-lea. Vedem Citadela, construită în secolul al XVI-lea de către Emanuel – Philibert de Savoie, fiind denumită în prezent Capelle de St. Pierre și decorată cu frescele lui Jean Cocteau.

Vizităm Torino, un oraș elegant, cu parcuri minunate si grădini în stil baroc. Facem un tur al orașului în care vom vizita cele mai atractive obiective turistice: Duomo di San Giovanni, a fost conceput de arhitecții toscani (Giulgiul din Torino păstrat în Catedrală este una dintre cele mai importante relicve sfinte creștine), Piazza Castello cu cele două palate Madama și Reale, Palatul Regal, Mole Antonelliana și Basilica Superga. Torino este cunoscut ca loc de naștere al mai multor companii italiene importante, precum Lavazza, Cirio, SAI, Teale Mutua Assicurazioni, Lancia și Martini.

Vizităm Vila Kerylos, construită de Emmanuel Pontremoli, o reprezentare fidelă a unei vile antice grecești. Elementele au fost realizate după piese vechi autentice, multe din obiectele de artă fiind autentice. Pentru băile exotice s-au folosit materiale ca: marmura de Carrara, de Sienna, de Servezza. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage)

Grand Hotel Des Aglais 4* (sau similar) Localizare: Situat central, la 250 m de cele mai frecventate plaje din San Remo. Facilitati hotel: Camere pentru nefumatori, lift, seif, incalzire, aer conditionat receptie nonstop, camera de bagaje, room service, sali de conferinta, spalatorie, curatatorie, fax/copiator, restaurant si bar. Facilitati camere: Camerele sunt echipate cu TV satelit, telefon, wi-fi gratuit, frigider, baie cu dus si uscator de par.

gastronomice

Excursii optionale

1. Villefranche sur Mer

2. Beaulieu sur Mer

Experienţe

5. Excursie Genova & San Remo Începem vizita la Genova cu un tur de oraș. Vizităm casa lui Christopher Columb, Palatul Dogilor, Catedrala San Lorenzo-catedrala Genovei, Piazza San Matteo, Palazzo Bianco și Farul Vechi, simbol al orașului, cu o înălțime de 117 m, numit și La Lanterna. Vom admira din vârful turnului panorama asupra orașului, apoi continuăm călătoria în San Remo, oraș și comună a coastei Mediteraneene a Liguriei, unde vizităm Vila Nobel, Catedrala San Siro, Parcul și Vila Ormond, Piazza dei Dolori, Piazza Cassini, Chiesa di Santo Stefano, Cazinoul și La Pigna. San Remo este recunoscut pentru producția de ulei de măsline de cea mai înaltă calitate. Asigură-te așadar că faci un popas de prânz pentru a gusta o focaccia cu ulei proaspăt de măsline, și nu rata o porție de Sardenara, un sortiment de pizza specific regiunii Liguria, foarte asemănătoare cu Pissaladiere din Provence, Franța.

Moment de savoare:

Bouchée à la reine este o specialitate tradițională din patiseria franțuzească, ce constă într-un foietaj pufos sub forma unei chifle umplută cu un amestec zemos de pui și ciuperci în sos bechamel. Încearcă-l și îți garantăm că nu te vei putea opri la o singură porție.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion București – Nice– București • 7 nopți cazare la hotel de 4* • Mic dejun și cină (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigura cina, în ziua plecării mic dejun) • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație. • ½ zi excursie opțională inclusă, tur panoramic Villefranche Sur Mer. • ½ zi excursie opțională Beaulieu Sur Mer pentru posesorii de Senior Voyage Club Card

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 95 euro /pers. • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno. • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel) • Mesele de prânz. • Intrările la obiectivele turistice și alte taxe și cheltuieli personale. • *Supliment 30 euro/persoană pentru plecările 27.09, 04.10, 11.10, 02.05, 09.05, 16.05, 30.05, 06.06 • Supliment 50 euro/pers pentru plecare 25.04 - Paste (nu include masa festiva)

SUPLIMENTE & REDUCERI • Reducere 10% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru posesorii Senior Voyage Club Card. • Reducere 5% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card. • Copil 0-1,99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2-10,99 ani reducere 100 euro (in camera cu 2 adulti, fara pat suplimentar)

DATE DE PLECARE 2018 27.09, 04.10, 11.10, 18.10, 25.10.

2019 25.04, 02.05, 09.05, 16.05, 23.05, 30.05, 06.06.

25


începând de la

S PA N I A

8

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +125 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Puerto Banus Aflat în Malaga, Puerto Banus este o zonă portuară splendidă, recunoscută pentru peisajele și plajele sale, dar și pentru viața de noapte și zonele de shopping. Tot aici se află statuia „Rhinoceros” creată de Dali,cu o greutate de 3 tone. Statuia creată în 1954 apare și în filmul suprarealist al lui Dali, intitulat “La aventura prodigiosa de la encajera y el rinocheronte” (în traducere: „Prodigioasa aventură a țesătorului de dantelă și a rinocerului”). Parcul Național Sierra Nevada Parcul Național Sierra Nevada se întinde pe o suprafață de 85.883 de hectare, fiind cel mai mare parc natural din Spania. Acesta găzduiește 2100 de specii de plante, dintre care 116 specii clasificate ca fiind în pericol de extincție, iar 60 de specii sunt unice în lume, putând fi găsite numai aici. Parcul este cunoscut și ca destinație pentru schi. Palatul Alhambra Palatul Alhambra din Granada este unul dintre cele mai importante monumente din arhitectura islamică, stând ca dovadă a prezențtei musulmane în Spania secolului al VIII-lea. Este un ansamblu de clădiri într-o fortăreață ce domină câmpia și orașul Granada.

Spania – Costa del Sol

Descoperă farmecul Andaluziei Punct sosire

26

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Marbella – Puerto Bano – Benalmadena – Sevillia – Torremolinos – Fuengirola – Mijas – Gibraltar – Ronda – Cordoba – Satul Nerja – Granada – Sierra Nevada - Maroc Costa del Sol este un o destinație turistica fermecătoare, unde anotimpul cald durează tot anul. Nu este de mirare că aici vin turiști de pretutindeni, chiar și în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a se bucura de soare pe plajă. Costa del Sol se întinde de la Narja până la Gibraltar, fiind cea mai emblematică zonă litorală a Spaniei. Atracții 1. Marbella Marbella este recunoscută ca destinația de vacanță preferată a vedetelor și aristocraților. Totodată este locul ideal pentru pasionații de yachturi și vase de croazieră. Turiștii pot vizita: Piața Los Naranjos, Primăria, Casa del Corrigidor, Fortăreața Arabă, Parcul Natural Siera de las Nieves și Golful Santa Clara.

Marbella oferă plaje cu aspect tropical și localuri elegante de lux. Vom vizita Avenida Ricardo Soriano și Paseo Maritimo, Piața Centrală Plaza de los Narajos și pitorescul Puerto Bano, înconjurat de luxsul port cu iahturi strălucitoare. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii opționale 1. Excursie în Granada Granada este încărcată de istorie și se bucură de o arhitectură deosebită. Cea mai memorabilă atracție este Palatul Alhambra. Vom mai vizita și Catedrala Regală, construită în anul 1523, ce adăpostește mormintele reginei Isabel și a regelui Ferdinand. 2. Excursie la Sevilia

Benalmadena este o stațiune bogată în plaje atrăgătoare și locuri interesante. Aici se află Castelul Colomares, Stupa budistă Benalmadena, Telecabina, Portul, CAstelul Bil-Bil, Grădinile Muro, plajele Santa Ana, Maites și La Vibora, dar și un parc de distracții.

Sevilia este minunată și înfloritoare din toate punctele de vedere. Trebuie neapărat să vizitezi: Giralda (Clopotul Catedralei) și Turnul de Aur. Cartierul Triana este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cartiere ale Seviliei.

3. Torremolinos

3. Excursie în Cordoba

Torremolinos este recunoscut pentru plajele cu atmosferă tropicală, nisip fin și palmieri, dar și pentru Bulevardul Calle San Miguel, care este aliniat de magazine și conectează centrul stațiunii cu plaja.

Centrul vechi al Cordobei a fost înscris în anul 1984 în Patrimoniul Mondial UNESCO. În acestă excursie vom vizita Alcazar de los Reyes Cristianos, Calleja de los Flores, Mezquita Cathedral, cartierul evreiesc, sinagoga și podul roman.

Stațiunea Fuengirola este preferată de turiști pentru plajele urbanizate și obiectivele turistice, printre care se numără: Biserica Nuestra Senora del Rosario, Castelul Sohail, Torreblanca, Grădina Zoologică, Parcul Acvatic și hipodromul. 5. Sevilia Pe lângă plajele splendide, în Sevilia îți recomandăm să vizitezi Catedrala, Palatul Real Alcatraz, Plaza de Espana – un superb loc ce a servit ca platou de filmare pentru câteva scene din Star Wars, Muzeul Dansului Flamenco și Muzeul de Arte. Excursii gratuite 1. Malaga Malaga este ideală pentru plajă, dar și pentru a vizita principalele atracții: Catedrala, Muzeul Picasso, Plaza del Marina, Paseo del Parque și Calle Marques de Larios, pasajele și labirintul din Pasaje Chinitasși Paseo Maritimo.

gastronomice

2. Marbella și Puerto Bano

2. Benalmadena

4. Fuengirola

Experienţe

4. Excursia în Gibraltar Gibraltar este un important obiectiv turistic ce nu trebuie ratat. Vom vizita Catalan Bay, Europa Point (de aici se poate vedea Marocul peste strâmtoare, care se află la 23 km depărtare) și Rezervația Naturală Upper Rock ce curpinde peștera Sf. Mihail și Bârlogul Maimuțelor. 5. Excursie în Africa Vom traversa cu feribotul Strâmtoarea Gibraltar, și vom intra pe continentul African. Vom gusta din atmosfera Tangerului, o împletire de exotism, luminozitate și o atmosferă orientală specifică. Se vizitează orașul vechi (medina) . Piața Grasocco este unul dintre cele mai frumoase locuri din Tanger. Turiștii trebuie sa aiba obligatoriu pașaportul. 6. Excursie în Mijas Amplasat într-un peisaj pitoresc de munte, orașul Mijas ne surprinde cu o atmosferă încântătoare. Vom vizita Biserica Parroquial de la Inmaculada Conception și Bar Porras în Plaza de la Libertad.

Moment de savoare:

Preferată în rândul localnicilor, dar și printre turiști, Gambas Al Pil-Pil constă într-o porție de creveți proaspeți, rumeniți în cuptor și serviți cu un sos salsa preparat cu usturoi, paprika, chilli și vin alb. O gustare ușoară, excelentă pentru zilele de vară.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion București – Malaga – București • 7 nopți cazare la hotel de 4* • Mic dejun și cină (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigura cina, în ziua plecării mic dejun), la cina se oferă 1 pahar de apă și 1 pahar de vin • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație. • ½ zi excursie opțională inclusă, tur panoramic Malaga

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 125 euro /persoană • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/ pers / zi) • Mesele de prânz • Intrările la obiectivele turistice și alte taxe și cheltuieli personale

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cameră single: 210 euro/ sejur (număr camere limitat). • Reducere a treia persoană/adult (în cameră cu doi adulți – cameră triplă): 20 euro (număr camere limitat) plecari mai si iunie • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insoțitor peste 55 ani plătesc supliment 80 euro. • Reducere 5% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card.

DATE DE PLECARE 2018 Complex Holiday World 4* (sau similar 4*) – plecari 2018

Hotel Fuengirola Park 4* (sau similar 4*) – plecari 2019

Localizare: Situat pe zona de coastă din Benalmadena, aproape de Torremolinos, Malaga, Estepona și Marbella. Plaja este la 1,5 km. Facilitati hotel: Galerie comercială, centru de congrese, spa, restaurante, snack bar, piscine, internet (contra cost), seif (contra cost), recepție. Facilitati camere: Minifrigider, aer condiționat, toaletă, uscător de păr, telefon, TV satelit, sistem audio, seif, birou.

Localizare: Situat în Fuengirola, cea mai apropiată plajă fiind aflată la numai 400 m distanță. Facilitati hotel: Restaurant, bar, piscină, grădină, piscină interioară, SPA. Darts, biliard, teren de tenis și teren de joacă. Salon de frumusețe, spălătorie, seif, facilități pentru persoane cu mobilitate redusă și recepție non-stop. Facilitati camere: Baie cu duș, mini-bar, seif, TV, telefon, AC, articole de toaletă. Unele camere dispun de balcon

25.09, 27.09, 29.09, 02.10, 04.10, 06.10, 09.10, 11.10, 18.10, 25.10, 29.11, 27.12 Revelion

2019 05.03, 04.04, 11.04, 18.04, 25.04* Paste, 30.04, 02.05, 04.05, 09.05, 11.05, 16.05, 18.05, 23.05, 25.05, 30.05, 01.06

27


începând de la

s pa n ia

8

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +125 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Spania – Țara Bascilor “Regatul unic și cosmopolit al Spaniei”

Transport:

cu avionul

Top atracții: Muzeul Guggenheim Muzeul Guggenheim este o construcție modernă ce găzduiește expoziții de artă modernă și contemporană. Designul clădirii îi aparține canadianului Frank Genhry, aceasta fiind inaugurată pe 17 Octombrie 1997, de către regele Juan Carlos I al Spaniei. Aflată pe malul apei, structura modernă oglindește razele soarelui la apus și creează un spectacol colorat. Plaja Scoică La Cocha Beach din San Sebastian este renumită ca fiind cea mai frumoasă și mai exclusivistă plajă din Spania. Orașul San Sebastian este considerat unul dintre cele mai pitorești orașe, cu un cadru natural de excepție. La Concha mărginește micul orășel și îi sporește farmecul. Aici te poți bucura de apa limpede și nisipul fin, înotând la numai câțiva metri de ruine antice și monumente istorice. Catedrala Santa María de Vitoria Catedrala Santa María de Vitoria este o superbă catedrală romano-catolică, cu o arhitectură în stil gotic, localizată în Vitoria-Gasteiz. Acesta a fost declarată monument cultural în din patrimoniul Spaniei în 1931. Cnstrucția acesteia a început în secolul al XIII-lea , fiind concepută inițial ca o biserică fortificată, cu rol important în sistemul de apărare al orașului.

Punct sosire

28

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Burgos – Santander – Bilbao – Rioja – Vitoria – Gijon – Oviedo – San Sebastian – Biarritz – Pamplona – Guernicca – Valadolid – Palencia – Santillana del Mar Îmbrațișată de peisaje mirifice, parfumată de aromele delicateselor culinare și iubită de milioane de turiști… nu este o descriere desprinsă din povești, ci o destinație de vacantă. Se spune că în antichitate, Țara Bascilor ar fi fost populată de giganți numiti „jentillak”, care au trăit alături de localnici până la venirea lui Hristos. Tot legenda spune că ar fi supraviețuit doar unul dintre ei, pe nume Olentzero, astăzi, un fel de simbol sau mascotă a țării. Atracții 1. Bilbao Bilbao este inima Țării Bascilor, unul dintre cele mai cosmopolite orașe din zonă și cel mai mare din această regiune. Printre noile proiecte din planul de dezvoltare al orașului se regăsește apreciatul Muzeu Gunggenheim proiectat de către arhitectul Frank Gehry. Astăzi, Bilbao este sofisticat și vibrant. 2. Biarritz La fel de strălucitor precum sugerează numele, acest orășel de coastă plin de stil și-a pornit aventura ca stațiune turistică începând cu sfarșitul secolului al XVIII-lea, când Napoleon III și soția sa de origine spaniolă, Eugenie, îl vizitau cu regularitate. De-a lungul țărmului dantelat se regăsesc mărci arhitecturale din epoca de aur a stațiunii și din perioadele „La belle epoque” și „art deco”. 3. Burgos Burgos a fost fondat în anul 884 și moștenirea sa istorică este imediat evidentă vizitatorilor. Este un oraș monumental, fermecator prin acea atmosferă medievală nord-castiliană. 4. Guernica Pablo Picasso a prezentat în tabloul cu același nume masacrul produs de aviația germană asupra nord – estului Spaniei. Lucrarea a fost multă vreme prezentă în sediul Națiunilor Unite de la New York, acum aflându-se la Madrid, în Centrul de Artă Reigna Sofia. Excursii gratuite 1. Burgos – „Țărmul Castelelor” Extraordinara catedrală gotică din Burgos este una dintre bijuteriile cele mai apreciate ale Spaniei. La suprafață, conservatorul Burgos pare să dețină toate stereotipurile unui oraș spaniol din zona central-nordică, cu arhitectura tradițională

Experienţe

gastronomice

din piatră gri, mâncăruri consistente și un climat al extremelor. Dar sub maiestuasele spire ale catedralei se află unul dintre cei mai apreciați fii ai săi, El Cid. 2. Santander Construit în jurul golfului Sandander și lângă golful Biscay, acest modern și popular oraș spaniol este locația unuia dintre cele mai aglomerate porturi. Însă cele care atrag atenția turiștilor, sunt frumoasele plaje din Santander, în special în eleganta stațiune El Sardinero, unde „Playa Primero de El Sardinero” este o plajă superbă, lată și cu nisip fin. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii optionale 2. Bilbao- Guggenheim - Guernica Bilbao este port, centru industrial, și unul dintre cele mai moderne orașe din Europa de Sud. Facem un tur panoramic, vom admira podurile, Universitatea Deusto, Primăria, cartierul “Las siete calles” . Oprim la Muzeul Guggenheim, un edificiu emblematic (ce a luat premiul Pritzker pentru arhitectură), situat în zona industrială, pe malul apei Nervion. 2. Vitoria, Rioja, Pamplona – „In vino veritas” Vitoria, capitala celei mai mari provincii basce (Alava) este sediul Parlamentului și al instituțiilor regiunii autonome basce Euskadi. În orașul vechi, în Plaza Virgen Blanca se pot admira casele nobiliare, biserica San Miguel. Excursia continuă cu Pamplona, veche capitală a Regatului Navarei, care a păstrat aspectul unui vechi oraș fortificat. Sunt renumite coridele de San Fermino, care se desfășoară între 6-14 iulie. 3. San Sebastian și Biarritz – “Pe plaja Regilor” San Sebastian, cunoscut drept “Perla Cantabriei”, este așezat într-un golf în formă de scoică, străjuit de munți. După o plimbare pe malul oceanului, vom urca pe muntele Igueldo. Biarritz este o stațiune elegantă, care în vechime era locul de vacanță preferat de nobili. Se spune că orașul ar fi fost dăruit de către Napoleon al III-lea, împărătesei Eugenia. Stânca Fecioarei este una dintre emblemele orașului, o pasarelă lucrată în Atelierele Eiffel . Cazinoul este construit în stil Art Deco și este aproape de plajă. 4. Oviedo, Gijon, Santillana del Mar – Vizităm Oviedo, centru religios, administrativ, universitar al principatului și capitală a regatului de Asturia în sec. al IX-lea – al X-lea. Merită să vizitați Catedrala San Salvador, Palacio de Valdecarzana, sediul pentru Audiencia Provincial, vechea universitate, fondată de inchizitorul general al Spaniei, Palacio Regional – Parlamentul, sau Palacio de Congressos, construit de arhitectul spaniol contemporan, Santiago Calatrava.

Hotel Mar Comillas 4* (sau similar 4*)

5. Valladolid - Palencia – „Capitalele regionale”

Localizare: Situat în Comillas, în apropiere de port. Cea mai apropiată plajă se află la 1 km de mers pe jos. În apropiere se găsesc mai multe localuri și restaurante. Facilitati hotel: Bar, cameră de bagaje, room service, suită nupțială, recepție non-stop, săli de conferință, aparate de aer condiționat, lift, seif. Facilitati camere: Camerele sunt spațioase, fiind dotate cu baie, aer condiționat, TV, mini-bar, telefon, Wi-Fi gratuit, uscător de păr, articole de toaletă gratiute. Camerele se bucură de vedere la mare sau la grădină.

Facem o excursie în Valladolid, capitală a Castiliei y Leon, și, timp de cinci ani, capitala Spaniei. Vizităm Muzeul național de sculptură policromatic iar plimbarea în oraș se completează cu Casa de Cervantes. Palencia, capitala provinciei cu același nume, este unul dintre cele mai sustenabile și curate orașe din Spania. Cristo de Otero este o sculptură de mari dimensiuni, reprezentându-l pe Isus, una dintre cele mai mari din lume, așezată pe o colină din apropierea orașului.

Moment de savoare:

Vinurile Rioja, unele dintre cele mai renumite, sunt ușor aromate cu un buchet excelent și se obțin din podgoriile ce se află în regiunile autonome La Rioja, Pais Basco și Navara. Dacă vizitezi aceste regiuni, vizitează podgoriile pentru o degustare de vinuri aromate.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion București – Madrid – București • 7 nopți cazare la hotel de 4* • Mic dejun și cina continental (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigură cina, în ziua plecării mic dejun), la cină se oferă 1 pahar de apă și 1 pahar de vin; mesele NU vor fi servite in regim bufet, ci meniu prestabilit • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație care oferă suport și țin legătura cu organizatorul pentru buna desfășurare a programului. • ½ zi excursie opțională în Burgos.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 125 euro /persoană • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/pers/zi) • Mesele de prânz • Intrările la obiectivele turistice și alte taxe și cheltuieli personale • Pentru datele de plecare 30.09, 03.10, 26.04, 09.05, 12.05, 16.05, 19.05, 23.05, 26.05, 30.05 – se plateste un supliment de 40 euro

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cameră single: 150 euro/ sejur (număr camere limitat). • Reducere a treia persoană/adult (în cameră cu doi adulți – cameră triplă): 15 euro (număr camere limitat). • Copil 0 - 1.99 ani: 125 euro (taxă aeroport). • Copil 2-11.99 ani: reducere 90euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Reducere 5% la achizițonarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card

DATE DE PLECARE 2018 30.09, 03.10, 10.10, 17.10

2019 05.04, 12.04, 19.04, 26.04 - Paste, 05.05, 09.05, 12.05, 16.05, 19.05, 23.05, 26.05, 30.05

29


începând de la

s pa n ia

7

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +125 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Madrid Barcelona

“El Corazon d’Espana”

Transport:

cu avionul

Top atracții: Barcelona Ce au în comun Picasso, Gaudi și Dali? Au locuit și au creat în Barcelona, iar dacă ești suficient de deschis, te poți impregna cu o „bucațică de creativitate” dacă mergi acolo. Pentru mulți vizitatori, Barcelona se confundă cu arhitectura unică a lui Gaudi. La un an după începerea lucrărilor la o biserică neogotică, Gaudi e însarcinat să o finalizeze. El schimbă toate planurile și prelungește termenele pe măsură ce avansează șantierul. Aceasta urma să fie Sagrada Familia, o construcție unicat. El Escorial Este mănăstirea-palat a regelui Filip al II-lea, acum un loc popular pentru excursioniștii madrileni. Regele a vrut ca palatul să restaureze gloria dinastiei hasburge, dar, în același timp, să fie și un loc unde să se poată retrage într-o existență mult mai contemplativă decât cea pe care o putea duce în Madrid. Madrid Capitala țării și cel mai mare oraș din Spania, Madrid s-a dezvoltat în ceea ce privește avangardismul și stilul, pe fondul unei creșteri a mediului de afaceri și a înfloririi galeriilor de artă. Identitatea culturală a Madridului s-a impus în conștiința mondială datorită proiectelor culturale ambițioase din cadrul itinerariului Paseo del Arte – „kilometrul de muzeu”. Orașul este un loc cosmopolit, cu mâncare excelentă, modă și viață de noapte.

Punct sosire

30

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Barcelona – Sagrada Familia – Monsteratt – Madrid – El Escorial – Toledo - Zaragoza

Senior Voyage te invită să cunoști două dintre cele mai mari orașe ale Spaniei: Barcelona și Madrid. Atracții 2. Muntele și Manastirea Montserrat Muntele sfințit Montserrat se află la mai puțin de 50 km de Barcelona și se poate ajunge la el de-a lungul unui drum spectaculos pe valea râului Llobregat. Deopotrivă loc de pelerinaj și rai al cățărătorilor și mountainbike-rilor, locul este de o frumusețe naturală deosebită.

2. Zaragoza Istoria Zaragozei este înteleasă de turisti la Forumul Roman, aflat în fața Catedralei La Seo. O altă catedrală importantă este Basilica St. Maria del Pila, construită pe locul în care se presupune că Fecioara Maria i-a aparut Apostolului Iacob. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii opționale 1. Barcelona lui Gaudi

În Zaragoza veți gasi bulevarde și piețe largi, o viață comercială dinamică și un labirint de străduțe întunecate. Orașul este un extraordinar amestesc de stiluri - spaniol, gotic și baroc.

Admirăm: Parcul Guell, Sagrada Familia, Casa Batllo și Casa Mila. Tur pietonal în Barrio Gotico: Catedrala, Plaza del Rei, Palau del Lloctinent, Plaza Jaume 1 cu Primăria și Guvernul Catalan, Fantana lui Gaudi din Parc Ciutadella si vizita exterioara a stadionului Camp Nou. Dacă timpul permite, se pot face cumpărături pe Rambla, celebra artera din capitala Cataloniei.

6. Toledo

2. Montserrat și flamenco

Este unul dintre cele mai mari orașe istorice din Spania, situat spectaculos pe vârful unui deal și înconjurat de râul Tajo. Pictorul grec El Greco a trait și pictat în Toledo, lăsând o copleșitoare operă artistică orașului.

După vizitarea basilicii, turiștii pot admira în mănăstire La Morreneta. Tot aici se află muzeul ce adapostește lucrări de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet sau Sisley. La fel de impresionant este și spectacolul de flamenco, stil muzical care, împreună cu dansul ce îl acompaniază, sunt adevaratele chei către sufletul și ritmurile Spaniei.

3. Zaragoza

7. Aranjuez Aranjuez este un oraș regal cu grădini nesfârșite, parcuri umbroase, mărginite de râurile Tajo și Jarama, o arenă veche de 200 de ani și două reședințe regale de lux. Orașul seamană oarecum cu palatul regal francez de la Versailles, de lângă Paris. 8. Segovia Segovia este unul dintre cele mai seducătoare orașe din nordul Spaniei. În plus față de monumentele care au inclus acest oraș în Patrimoniul Mondial UNESCO, Segovia are o viață culturală bogată și o gastronomie bazată pe carne și vânat, pregătită în cuptoare încăpătoare de cărămidă. Excursii gratuite 1. Barcelona - city tour! Tur panoramic de oraș: Montjuic, Stadionul Olimpic, Muzeul Național de Artă Catalană, Fântana Muzicală, Piața Spaniei, Universitatea, Piața Cataluniei, Torre Agbar. Excursia se va efectua în prima zi în drum spre hotel sau la venirea de la Madrid în drum spre hotel în funcție de orarul de zbor.

Hotel Elegance Getafe 4* (Los Ángeles Hotel 4* sau similar 4*) Localizare: Situat în Getafe, în cartierul de afaceri La Carpetania. Aeroportul se găsește la 25 km față de hotel. Facilitati hotel: Internet wifi gratuit in zonele comune, parcare, restaurant, bar, terasă, recepție deschisă nonstop, room service, seif, lift, aer condiționat, cameră de bagaje, săli de conferință și petreceri. Facilitati camere: Camerele sunt elegante și dispun de TV cu canale prin satelit, minibar, seif, baie privată cu duș sau cadă, uscător de păr, articole de toaletă, birou, aer condiționat.

3. Madrid și Escorial În capitala Spaniei se pot vizita Piața și fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piața Mayor, Bulevardul Grand Via, Piața Spaniei cu Monumentul lui Cervantes și Palatul Regal. La Escorial se vizitează palatul-mănăstire, muzeu și important nucleu de cultură, declarat patrimoniu cultural UNESCO.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion București – Madrid/ Barcelona – București • 7 nopți cazare la hotel de 4* • Mic dejun și cină (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigură cina, în ziua plecării mic dejun), la cină se ofera 1 pahar de apă și 1 pahar de vin • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație care oferă suport și țin legatura cu organizatorul pentru buna desfășurare a programului. • ½ zi excursie opțională inclusă, tur panoramic Barcelona

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 125 euro/persoană • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/pers/zi) • Mesele de prânz • Intrările la obiectivele turistice din program și alte taxe și cheltuieli personale • *Supliment 70 euro/pers pentru plecările din datele de 23.04 și 24.04. (Sărbătorile de Paște, suplimentul nu include masă festivă).

4. Toledo și Aranjuez Pornim spre Toledo, adevărat “oraș-muzeu” în care a trăit și creat faimosul El Greco. Aici se poate admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan și podul San Martin cu zidurile fortăreței medievale. Călătoria continuă spre Aranjuez, cu vizitarea Palatului și a grădinilor superbe care îl înconjoară. 5. Tossa del Mar Deplasarea cu autocarul către Tossa de Mar, în trecut paradis al scriitorilor și artiștilor. Timp liber pentru prezentarea zonelor de interes. Turnul și zidurile de apărare din secolul al XII-lea sunt în armonie cu plajele de la poalele incintei medievale.

Hotel Luna Club 4* (sau similar 4*) Localizare: Hotelul este situat la nord de Barcelona, între Santa Susanna și Malgrat de Mar, la 250 m de plaja din Malgrat de Mar și la 5 min. cu mașina de centrul orașului. Facilitati hotel: Internet prin cablu (contra-cost), sală de internet, piscină interioară și exterioară, restaurant, bar, spălătorie, aer condiționat, recepție nonstop, cafenea, centru de fitness, facilități de spa și masaj, room service și gradină, loc de joacă și sală de jocuri pentru copii. Facilitati camere: Internet wifi, balcon, aer condiționat, telefon, frigider, baie, articole de toaletă, uscător de păr, TV LCD cu canale prin satelit, seif (cost suplimentar), birou.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cameră single: 190 euro/ sejur (număr camere limitat). • Reducere a treia persoană/adult (în cameră cu doi adulți – cameră triplă): 20 euro (numar camere limitat). • Copiii nu beneficiază de reducere, plătesc pret întreg pachet (0-17,99 ani). • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au însotitor peste 55 ani plătesc supliment 50 euro. • Reducere 5% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card

DATE DE PLECARE 2019 02.04, 03.04, 09.04, 10.04, 16.04, 23.04, 24.04, 17.04, 30.04, 01.05, 07.05, 08.05, 14.05, 15.05, 21.05, 22.05, 28.05, 29.05.

31


p o r t u galia

începând de la

8

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +125 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Turnul Belem Turnul Belem, cunoscut și ca Turnul Sfântului Vincent, este o structură fortificată cu un farmec aparte, ce a intrat în lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită rolului important pe care acesta l-a avut în descoperirile geografice ale portughezilor pe mare. Turnul a fost construit la cererea Regelui John al II-lea, cu rolul de apărare a intrării pe râul Tagus. Mănăstirea Jeronimos Mănăstirea Jeronimos este o fostă mănăstire a Ordinului Sf. Jerome. Clădirea reprezintă cel mai important exemplu de arhitectură gotică portugheză în stil manuelin, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1983. Palatul Pena Palatul Pena este un castel în stil romantic, aflat în Sintra, pe coama unui deal în Munții Sintra, părând că veghează asupra orașului. Palatul este considerat un monument național și constituie un exemplu excelent de arhitectură romantică din secolul al IX-lea, fiind înscris și în lista Patrimoniului Mondial UNESCO și declarat una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei, datorită frumuseții sale.

Portugalia Simte aerul sărat al Atlanticului

Punct sosire

32

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Lisabona – Sintra – Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei) – Fatima – Coimbra – Evora - Porto Portugalia te așteaptă cu brațele deschise atunci când vrei să fugi de temperaturile scăzute. De fapt, sezonul sărbătorilor de iarnă este perioada cea mai îndrăgită de turiști pentru o vacanță în Portugalia. Te poți bucura de soare și mare chiar și toamna târziu. Atracții 1. Lisabona Lisabona este considerat orașul celor șapte coline, însă monumentul de pe vârful cel mai vizibil este fără nicio îndoială Castelo Sao Jorge. Principalele districte de interes pentru vizitatori sunt centrul Baixei, Chiado, Bairro Alto și Alfama. Către vest se întinde Belem-ul, un loc care nu trebuie ratat. 2. Porto Porto se mândrește cu atracții importante aflate pe malul râului. Structura urbană a orașului este țesută încă de pe vremea fenicienilor și romanilor, atunci când Porto era cunoscut drept “Cale” („frumos”), adăugandu-se, mai târziu, Portus (port) pentru a deveni Portus-Cale – originea numelui național. 3. Cabo da Roca Costa de Estoril îmbrățișează cel mai vestic punct al Europei Continentale, Cabo da Roca. Farul din Cabo, din 1846, emite o rază de lumină vizibilă de la 42 km de pe mare. Capul Roca este punctul cel mai vestic al Europei și cel mai aproape de Americi. Priveliștile de 360 de grade sunt fantastice, iar o cruce de pe un versant al stâncii marchează punctul cel mai vestic. 4. Evora Evora este înconjurat de ziduri masive și încununat de o catedrală. Labirintul de străzi pavate pare să nu aibă niciun ritm sau motiv. După fiecare colț se pare că este un conac, o biserică sau o structură excepțională. Multe clădiri datează din perioada de prosperitate din timpul Renașterii. Excursii gratuite 1. Lisabona panoramic și Sintra Călătoria începe pe Bulevardul Marginal unde vom admira extraordinarele plaje de nisip alb, vasele de pescuit și palatele. În Estoril vom vedea cel mai mare cazino din Europa, apoi ne vom îndrepta spre Cascais. Cabo da Roca este locul unde “se încheie

Experienţe

gastronomice

pământul și începe marea”. În Sintra vom vizita Palatul Quinta de Regaleira, Palatul Seteais și Palatul Pena. (Această excursie se face în prima zi sau ultima în funcție de orarul de zbor.) 2. Alcobaça și Nazarre Vizităm Mănăstirea Alcobaça, considerată o capodoperă a arhitecturii Cistercian-Gotice. Facem o vizită la Nazaré, unde vă puteți bucura de plajă și veți fi uimit de înălțimea valurilor. Înainte să plecați, nu uitați să vizitați Farul din Nazaré. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii optionale 1. Costa Nova – Aveiro – Coimbra Costa Nova este renumită pentru casele tradiționale și pentru plajele extrem de frumoase. Aveiro este cunoscută ca și “Veneţia din Portugalia”. Urmează Coimbra cu una din cele mai vechi universități din lume, Palheiros din Costa Nova, Conventul lui Isus, Biserica Santa Cruz, Biserica Santiago, Vechea Catedrală, Turnul Almedina şi Palatul Sub-Ripas. 2. Porto În Porto vom vizita Palatul Cristal și grădinile, Quinta da Macieirinha și Muzeul Romantic. Veți putea admira Avenida dos Aliados, Piața Liberdade, librăria Lello, Torres & Igreja dos Clerigos, și Catedrala Porto Se. După aceea, scurtă croazieră pe râul Duero, unde vom putea vedea cele șase poduri faimoase. La final, savoaram vinuri din Porto la o cramă de vin. 3. Lisabona Faceți o plimbare în timp vizitând monumentele de la Belém, podul 25 Aprilie, podul Vasco da Gama și Statuia lui Hristos. În zona Belém veți putea vizita Turnul, Monumentul Descoperirilor, Mănăstirea Jerónimos. Puteți să vizitați castelul St. Jorge, Piața Comerțului, ascensorul Santa Justa și Gara Rossio. 4. Tomar și Fátima În Fátima putem vizita Sanctuarul, Bazilica Fecioarei Maria și Bazilica Sfintei Treimi. Vizita continuă în Ajustel, unde vom vedea locul unde a fost văzut Îngerul Păcii și și-a făcut apariția Fecioara Maria. Urmează Tomar, un faimos oraș templier. Oprim în centrul istoric pentru a admira fațada Manuelină a Bisericii Baptiste St. John. Călătoria continuă cu vizita Castelului și Mănăstirii Cavalerilor Templieri.

Moment de savoare:

Trebuie să încerci Croquetas Caseras, niște chifteluțe în crustă crocantă, umplute în general cu carne de pește și cartofi. Iar dacă vrei ceva mai consistent, încearcă o porție de Carne Fiesta, un preparat din cubulețe suculente de carne de porc, marinate în sos de usturoi, oregano, ardei iute și vin, apoi trase la tigaie și acompaniate de un vin bun.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion București – Lisabona – București • 7 nopți cazare la hotel de 3*/3*+ • Mic dejun și cina continental (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigură cina, în ziua plecării mic dejun), la cină se oferă 1 pahar de apă și 1 pahar de vin; mesele NU vor fi servite in regim bufet, ci meniu prestabilit • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație care oferă suport și țin legătura cu organizatorul pentru buna desfașurare a programului. • ½ zi excursie opțională inclusă, tur panoramic Lisabona

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 125 euro/persoană • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel, 1-3 euro/ pers/zi) • Mesele de prânz • Intrările la obiectivele turistice și alte taxe și cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cameră single: 270 euro/ sejur (număr camere limitat). • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au însoțitor peste 55 ani plătesc supliment 50 euro/sejur 7 nopti. • Reducere 5% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card

DATE DE PLECARE Hotel de Prata 3* (similar) - valabil pentru plecarile din 2019

Hotel Cristal Praia / Cristal Viera Praia 3*+ (similar 3*+*)

Localizare: Hotelul se afla în Figueira da Foz, la 500 m de Fortul Santa Catarina si la 200 m de plaja Claridade. Facilitati hotel: Oaspeții pot servi micul dejun în cameră si se pot relaxa la barul hotelului. Hotelul dispune de săli de conferință, recepție non-stop. Hotelul mai oferă și cameră de bagaje, spălătorie, călcătorie, babysitting, seif, lift și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă. Facilitati camere: Majoritatea camerelor au fost recent renovate. Acestea au podea cu mochetă, baie, aer condiționat, Wi-Fi gratuit, TV satelit, telefon, uscător de păr și vedere către mare.

Localizare: Situat aproape de plajă, între Praia da Vieira și Pine Forest Leiria, în apropierea orașelor Fatima, Leiria și Marinha Grande. Facilitati hotel: Restaurant, baruri, săli de conferinţă, recepţie, room service, piscine, centru wellness, aer condiţionat, seif, lift, wireless, parcare și facilităţi pentru persoane cu mobilitate redusă. Facilitati camere: Baie ptivată cu cadă/ duș, uscător de păr, o terasă sau balcon, aer condiționat, TV prin satelit, telefon cu linie exterioară directă, seif (contra cost), încuietori electronice, mini bar, internet Wi-Fi.

2018 25.09, 29.09, 02.10, 06.10, 09.10, 13.10, 16.10, 20.10, 29.12* Revelion

2019 02.04, 09.04, 16.04, 23.04** - Paste, 27.04** Paste , 30.04, 04.05, 07.05, 11.05, 14.05, 18.05, 21.05, 25.05, 28.05, 01.06, 04.06

33


Ci p r u d e N o r d

începând de la

8

zile

295€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Plaja Nissi Plaja Nissi cu nisipul ei alb și fin și apele turcoaz ale Mării din Agia Napa, este cea mai faimoasă plajă din Cipru. Și pe bună dreptate, Nissie este de o frumusețe rară. Este o plajă liniștită, ideală pentru familiile care au copii, datorită apelor liniștite și de mică adâncime. Totuși, o plajă atât de frumoasă poate deveni foarte aglomerată în timpul verii. Castelul Sf. Hilarion Castelul Sf. Hilarion – aflat printre cele mai frumoase ruine Mediteraneene. Bastionul a inspirat multe legende, cea mai populară fiind legenda conform căreia acesta a fost construit de o regină a zânelor ce îi fermeca pe păstorii locali. Aflat pe culmea unui deal, castelul este o adevărată comoară pentru exploratorii pasionați, oferind și o priveliste panoramică asupra întregii regiuni. Masivul Troodos Masivul Troodos cu satele sale pitorești, pline de căsuțe tradiționale construite din piatră și străduțe pietruite, ce găzduiesc bisericuțe superbeși mănăstiri cu frescedin perioada medievală. Aceste locașe de cult au o mare importanță istorică, iar nouă dintre ele se află deja pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cipru de NORD Insula Afroditei

Punct sosire

34

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Güzelyurt – Bellapais- Kyrenia - Kyrenia Harbour - Karpass Peninsula – Famagusta - Nicosia

Cipru – sau „Stâncile Afroditei” – este fermecătoarea insulă din Marea Mediterană ce a sedus și a inspirat generații întregi prin istoria fascinantă și plajele minunate cu nisip fin și ape limpezi și nu în ultimul rând, datorită legendelor care spun că aici s-a născut zeița Afrodita. excursii optionale recomandate 1. Excursie in Güzelyurt Guzelyurt: Muzeul de Arheologie, Biserica St. Mamma și Saturday Bazaar in Guzelyurt, Soli Ancient City cu mozaicuri deosebite, orășelul istoric de cupru Lefke și patiserii locale cu rețete tradiționale. Include: Pranz (bauturile racoritoare disponibile la cost suplimentar); transport cu aer conditionat; 2. Excursie in Bellapais & St. Hilarion Incursiunea noastră începe cu o vizită la Castelul St. Hilarion, (principala sursă de inspirație a lui Walt Disney în crearea castelului din animația Albă ca Zăpada). Vom avea oportunitatea de a observa o priveliște încântătoare pe linia de coastă Kyrenia, la aproximativ 732 metri altitudine, apoi oprim în satul istoric Bellapais, pentru a admira Abația Bellapais. 3. Excursie in Kyrenia – Plimbare cu catamaranul Navigăm spre Kyrenia Harbour, unde vom descoperi frumusețea și misterele insulei direct din Marea Mediterană. Ancorăm în dreptul faimoasei plaje Escape din vest sau Acapulco din est, în funcție de condițiile meteorologice. Facem o oprire pentru o baie răcoritoare și câteva momente de relaxare la plajă. La bordul navei sunt servite gustări. După orele prânzului vom înota în apele cristaline ale mării, iar după-amiaza vom porni într-o călătorie relaxantă înapoi către Portul Kyrenia. 4. Excursie in Karpass Peninsula Ajunși aici, vom face o primă oprire în satul tradițional pescăresc Bogaz unde musafirii se pot bucura de celebra cafea turcească sau de ceaiurile specifice regiunii. Se vizitează apoi fabrica de ulei unde se degustă pâine coaptă cu unul dintre cele mai bune uleiuri de masă – un gust de neuitat. Pentru a putea observa o priveliște încântătoare peste mare și reculegere într-un loc fermecat, se vizitează apoi Mănăstirea St. Andrew. Cei care iubesc să înoate și să facă plajă se pot bucura aici de Golden Beach of Karpaz. Urmează o pauză în satul Dipkarpaz, unde grecii și turcii trăiesc într-o armonie deplină, iar satul

Localizare: Situat in partea de nord a insulei, in Lapithos, la 700 m de plaja si la 1,3 km de Laphetos Aqua Park. Facilitati hotel: Restaurant, bar, mic dejun in camera, snack bar, parcare, spalatorie, curatatorie, sali de conferinta, lounge, camera de bagaje si receptie non-stop. Piscina, plaja privata, terasa, gradina, sala de fitness, SPA, masaj, bar, baie turceasca, sauna si centru de wellness. Facilitati camere: Baie, aer conditionat, TV, Wi-Fi gratuit, dulap, incalzire, uscator de par, articole de toaleta, minibar, fierbator, papuci, prosoape, seif si balcon.

gastronomice

moschee are o arhitectură pedestreală deosebită cu plăci de gresie albastră. Această excursie îmbină naturalețea insulei cu frânturi din instoria și cultura cipriotă. 5. Excursie in Famagusta Avem ocazia să vizităm Mănăstirea St. Barnabas cu deosebitele “camere cu icoane” și Muzeul de Arheologie, precum și mormântul Sf. Barnabas și orașul antic roman Salamis. În această zonă vom putea afla mai multe și despre Biserica Ortodoxă Greacă. După prânz vom vizita celebrele ziduri ale orașului Famagusta (printre cele mai bine conservate din lume), Turnul lui Othello, locul care l-a inspirat pe Shakespeare pentru a scrie piesa cu nume omonim (construit în secolul al XII-lea în perioada Lusignan), Catedrala St. Nicholas (Lala Mustafa Pasha Mosque) și apoi Varosha sau “Orașul fantomelor”. 6. Excursie in Nicosia Nicosia este un oraș aparte și singura capitala divizată a Europei. În cadrul acestei excursii vom avea și o pauză de shopping de o ora. Nicosia a fot centrul a numeroase civilizații, cea mai veche denumire recunoscută fiind „Ledra”, încă din timpurile Assyriene. În perioada egipteană, denumirea orașului a provenit din îmbinarea numelui copilului regelui „Lefkos” și a soției sale „Sia” , rezultând denumirea „Lefkosia”. Cladirile gotice franceze, moscheele și bazarul, sunt câteva dintre obietivele misterioase încărcate de istoria locului. După ce Zidul Berlinului a căzut, Nicosia a rămas singura capitală divizată din lume. Principalele puncte de atracție ale Nicosiei sunt: The Green Line, Zidurile Nicosiei, casele Samanbahce, Moscheea Selimiye (Catedrala St. Sophia), Grand Bazaar (Bandabuliya) și Great Inn (Buyuk Han), Arasta Shopping Arcade și Lokmaci Gate. Turul include și pauze pentru shopping sau alte activități distractive. Excursii gratuite 1. Turul centrului vechi Kyrenia/Girne În această excursie avem ocazia să desoperim farmecul unic al orașului Kyrenia, portul său pitoresc, promenada cu magazine și butiquri atractive și restaurantele îmbietoare în care ai vei putea degusta savorile cu specific local. Apoi vizităm vechea cetate Girne/Kyrenia (intrarea în cetate nu este inclusă în preț). (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) 2. Biserica Sf. Lazar si centrul orasului Larnaca

Le Chateau Lambousa Hotel 4* (sau similar 4* )

Experienţe

Biserica Sf. Lazăr din Larnaca a fost construită în secolul al IX-lea pentru a adăposti mormântul lui Lazăr din Betania. Sfântul Lazăr a mai trăit în Larnaca timp de 30 de ani. În anul 890 au fost descoperite Sfintele sale Moaşte, iar în anul 901 acestea au fost mutate la Constantinopol de către împăratul Leon al VI-lea. Biserica Sfântului Lazăr este construită din piatră și măsoară 31,5 metri înălţime şi 14,5 metri lăţime. Are un pridvor cu portal deschis, ale cărui trepte coboară în incinta bisericii. Portalul păstrează inscripţii greceşti, latine şi franceze. În biserică se păstrează şase icoane bizantine aparţinând vechiului iconostas. Una dintre icoane îl reprezintă pe Sfântul Lazăr episcop, iar altă înfăţişează învierea lui Lazăr. Mai amintim icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată pe unul dintre pilaştrii nordici. Timp liber pentru o gustare și un moment de relaxare.

Moment de savoare:

Halloumi este cel mai faimos preparat din Cipru, constând în niște turte preparate din brânză de oaie și de vacă, rumenite pe grătar și aromate cu mirodenii. Acest preparat este servit adesea cu felii de pepene proaspăt.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • Transport avion Bucuresti – Larnaca – Bucuresti • 7 nopţi cazare la hotel de 4* • Mic dejun si cina (2 mese pe zi conform programului (intrare cu cină, iesire cu mic dejun) cu 1 pahar de apa si vin la masa • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turistica* ½ zi excursie optionala inclusa (Larnaca Biserica Sfantul Lazar) NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Taxele de aeroport 95 euro/persoana • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers) • Mesele de prânz Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 200 euro (maxim 2 camere pe grup) • Reducere a 3-a persoană: 20 euro • Copil 0 - 1.99 ani: 95 euro (taxa aeroport) • Copil 2 - 11.99 ani: reducere 70 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: platesc supliment 30 euro

DATE DE PLECARE 2018 23.09, 30.09, 07.10, 14.10, 21.10, 28.10, 04.11, 11.11

2019 24.03, 31.03, 07.04, 14.04, 16.04, 23.04 Paste, 05.05, 12.05, 19.05, 26.05, 02.06

35


U n ga r ia

5

zile

179€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

4 nopti cazare: hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun

Transport:

cu autocar

Top atracții: Băile termale istorice Budapesta este „Oraşul băilor”. A primit acest titlu în 1930, deoarece este capitala cu cele mai multe izvoare cu apă termală din lume. Băile termale din Budapesta nu numai că vă vor relaxa și întineri, dar vor fascina prin frumusețea lor arhitecturală. Aniversarea a o mie de ani de la descălecare a fost sărbătorită cu ridicarea unor construcţii monumentale, cele mai frumoase băi ale Budapestei – „Széchenyi” şi „Gellért” – fiind construite în această perioadă, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Băile Rudas servesc ca loc de întâlnire, relaxare și vindecare de aproape 500 de ani. Spectacole ecvestre în Pusta Maghiară Între maghiari şi caii lor există o relaţie deosebită și oricine poate observa acest lucru. Au cucerit Bazinul Carpatic de acum mai bine de o mie de ani călare şi încă ţin la tradiţiile lor de călărit. O veste bună pentru orice vizitator dornic să se bucure de călărit sau de un spectacol ecvestru! Ungaria este destinaţia ideală pentru iubitorii de cai. Puţine ţări din lume pot oferi atât de multe posibilităţi! Fermele de cai de pe tot cuprinsul ţării oferă cai superbi, dar şi cazare sau cursuri de călărit. Maghiarii iau în serios călăritul, calitatea este controlată la sânge în acest domeniu: calitatea serviciilor este urmărită şi fermele de cai primesc calificative de la Asociaţia de Turism Ecvestru din Ungaria, răsplătindu-le pe cele mai bune cu potcoave simbolice.

Budapesta

Visegrád La cotitura Dunării se află Visegrád, care înseamnă „castel înalt”. Poziția strategică a acestei zone de curbură a fost folosită încă din secolul al IV-lea, când romanii au construit aici un fort. În secolul al XIV-lea, regii Ungariei au construit un palat pe acest loc, fiecare monarh adăugând noi camere luxoase, pînă când clădirea a ajuns să ocupe aproximativ 18 hectare. Când regele Mátyás locuia aici, palatul era faimos în toată Europa ca fiind un paradis pe pământ. Între 1462 și 1475, Vlad Țepeș a fost ținut prizonier aici. Deasupra orașului se ridică Citadela, considerată cândva impenetrabilă și potrivită pentru a adăposti bijuteriile coroanei maghiare.

capitala băilor termale Punct sosire

36

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Budapesta - Esztergom - Visegrád - Szentendre - Kecskemét – Pusta Maghiară - Szeged Dacă frumosul ar fi un fel de mâncare, Budapesta ar satisface complet și cel mai pretențios gurmand. Supranumită Orașul Băilor, fiind capitala cu cele mai multe izvoare termale din lume, abundă de arhitectură impresionantă la tot pasul. Iar dincolo de monumentele emblematice, probabil cel mai plăcut lucru este să te plimbi pe străduțele animate de-a lungul Dunării. Program 1. București - Budapesta (aprox. 835 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Ungaria. Petrecem următoarele 4 nopți la un hotel de 4* în Budapesta. 2. Turul orașului Budapesta Tur de neuitat prin una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Se vizitează: Parlamentul, podurile de peste Dunăre, Opera, Piața Eroilor, Palatul Regal, Catedrala Sf. Ștefan, Bastionul Pescarilor, muzee (turul nu include intrările). La final, ne oprim în Piața Centrală, pentru o degustare de pălincă. După amiază, program liber. Și pentru că în programul de vacanţă trebuie să includeţi câteva ore de relax, vă recomandăm să experimentați Băile Termale Széchenyi sau Rudas, unice în Europa atât din punct de vedere curativ, cât și pentru stilul arhitectural spectaculos. 3. Defileul Dunării: Esztergom - Visegrád Szentendre (aprox. 120 km) Vă invităm într-o excursie opțională în Defileul Dunării, unde putem vedea orășele mici ca niște cutii de bijuterii, castele și păduri în îmbrățișarea Dunării. Un tur care începe cu orașul medieval Esztergom, continuă cu cetatea Visegrad, capitala Ungariei în sec. al XIV-lea și reședința de vară a lui Matei Corvin. Iar la final, Szentendre, oraș muzeu în aer liber al artiștilor, destinație plină de farmec și desigur, oportunitate de shopping și savurat un prânz de neuitat. Retur în Budapesta după-amiază. Opțional, seară de folclor în Crama Borkatakomba, vestit labirint cu vinuri, de 120 km lungime. Cină cu specialități maghiare, degustare de vin, program folcloric și muzică lăutărescă.

Localizare : Hotelul Expo Congress este situat pe centura verde a Budapestei, lângă centrul de expoziții Hungexpo. Cu ajutorul metroului M2, situat lângă hotel, se poate ajunge ușor atât în centrul Budapestei, cât și la toate atracțiile turistice ale capitalei. Facilitati hotel: Hotelul Expo Congress oferă o saună, o cadă cu hidromasaj și un centru de fitness disponibile gratuit. Hotelul serveşte în fiecare dimineaţă un mic dejun tip bufet. Oaspeții pot savura preparate delicioase din bucătăria maghiară la localul Expo Brasserie, delecta cu băuturi la barul primitor din holul de la parter sau pot petrece până târziu la barul panoramic de la etajul 12. Facilitati camere: Fiecare cameră este dotată cu televizor LCD, telefon, seif, conexiune internet wireless gratuită, aparat de aer condiționat cu setări individuale și minibar. Baia include duș sau cadă.

gastronomice

4. Kecskemét – Pusta Maghiară (aprox. 200 km) Vă invităm la o excursie opțională care începe cu Kecskemét, unde vedem frumoase exemple ale arhitecturii art nouveau maghiare. Continuăm cu vizitarea hergheliei Varga. La sosire suntem întâmpinați de gazde cu pălincă și pogăci cu jumări proaspete. Participăm la o demonstraţie de echitație, în care călăreții “csikos” prezintă frumosul cult al călăritului și dresajul tradițional unguresc. O plimbare cu trăsura ne va ajuta să ne pregătim pentru copioasa masă țărănească, cu 3 feluri de mâncare și băuturi, acompaniată de taraf. Dupa amiază, program liber pentru a explora Budapesta pe cont propriu sau de a vă bucura de shopping. 5. Szeged - București (aprox. 845 km) După micul dejun ne îndreptăm spre Szeged, unde facem un tur pietonal al centrului istoric. Întoarcere în București seara târziu. Atracții

Moment de savoare:

Dacă faci o alegere clasică, gustul bucătăriei Ungariei va reînvia amintirile plăcute mult timp după ce părăsești orașul. Nu poți să dai greș cu tradiționalul salam, paprika, paté de gâscă sau o sticlă de Tokaji Aszú.

DE REŢINUT!

1. Shopping și suveniruri din Budapesta Startul perfect pentru o excursie combinată între cultură și shopping este Bulevardul Andrássy , unde magazinele de lux stau alături de Opera Națională. Nu uitați nici de strada Falk Miksa, care conține galerii de artă și magazine de antichități. Bunătăți comestibile poți găsi în Piața Centrală din Piața Fővám, dar la tarabele de la etaj se găsesc și suveniruri tradiționale. Dacă preferi ceva dulce, fă-ți plinul de ciocolatele premiate marca Rózsavölgyi, Tibor Szántó și ChocoMe sau cumpără figurine din porțelan sculptate de la Szamos, dulciuri vintage la Cukorka sau prăjituri de la Sü. 2. Esztergom Regele Ștefan s-a născut în Esztergom, pe atunci capitala Ungariei. Orășelul rămâne centrul religios al țării. Aici se află cea mai mare biserică din țară, situată pe locul unde Ștefan a fost încoronat în 1000 e.n. Biserica a fost distrusă în bătălia împotriva turcilor. Nu ratați trezoreria bisericii, ce conține cea mai bogată colecție de obiecte religioase ale Ungariei. Cea mai interesantă colecție din Esztergom se află la poalele Dealului Bazilicii, pe țărmul Dunării. Muzeul Creștinismului este unul dintre cele mai frumoase muzee de artă religioasă din țară. 3. Szentendre

Expo Congress Hotel 4*

Experienţe

Szentendre este un magnet turistic, cu numeroase magazine, standuri cu suveniruri ce comercializează obiecte de artă și artizanat. Orășelul este cunoscut pentru bisericile sale, măiestria artiștilor care locuiesc aici și numeroasele mici muzee și galerii (aproape 100 în total). 4. Kecskemét Situat în inima Marii Câmpii de Sud, Kecskemét este înconjurat de podgorii și livezi care nu par să se oprească la limitele acestui “oraș grădină”. Renumele orașului Kecskemét este legat de caise și de pălinca făcută din acest fruct. În oraș se găsesc frumoase exemple ale arhitecturii art nouveau maghiare. 5. Szeged Szeged este “Orașul soarelui, al statuilor și al fântânilor”. După 1979, orașul a fost reconstruit cu ajutorul marilor orașe din Europa. Sinagoga a fost construită în anul 1900 în stil art nouveau. Oraşul modern de astăzi este poate cel mai frumos şi cel mai ordonat oraş maghiar după Budapesta. n

PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în Budapesta, cu mic dejun bufet • Turururi ghidate în Budapesta și Szeged • Alte vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno (nu sunt obligatorii, însă vă recomandăm să le încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Curbura Dunării (Esztergom, Visegrad, Szentendre): 20 euro/ persoană • Kecskemét și Pusta Maghiară: 35 euro/ persoană • Croazieră pe Dunăre: 15 euro/ persoană • Croazieră pe Dunăre cu cină festivă: 30 euro/ persoană • Seară de folclor în Crama Borkatakomba: 35 euro/persoană

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 70 euro • Reducere a 3-a persoană: 10 euro (în cameră cu pat suplimentar) • Copil 0-2.99 ani: gratuit • Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, cu pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage Ungaria.

DATE DE PLECARE 2019 14.04, 9.09, 20.10.2019

37


U n ga r ia

5

zile

209€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

4 nopti cazare: hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Balaton

Transport:

cu autocarul

oază de relaxare Top atracții: Balatonfüred Cea mai renumită stațiune a Balatonului este fără îndoială Balatonfüred. Orașul este presărat cu vile superbe ce au aparținut unor personalități de prestigiu. Superbul parc de pe malul lacului conține o alee a celebrităților care au vizitat localitatea. Priveliștea asupra lacului, lebedele ce se înghesuie spre mal momite de turiști, toate crează o atmosferă unică. Aici, în grădina trandafirilor, are loc în luna mai a fiecărui an festivitatea de deschidere a velelor, care marchează începutul sezonului turistic la Balaton. O minunată capelă romano-catolică, decorată în stil baroc, oferă turiștilor clipe de liniște și reculegere, departe de agitația stațiunii. Apele magice ale Ungariei Ungaria este bogată în ape cu putere magică. Apa termală tratează diferite afecțiuni. O baie relaxantă în apele calde alungă stresul și neliniștea, declanșând mecanismul propriu de vindecare al organismului. Datorită componentelor chimice și biologice, apele medicinale amelioreză în mod dovedit afecțiunile aparatului locomotor și bolile cronice de piele, unele cazuri de vasoconstricție, fiind de asemenea benefice în procesul de refacere după traumatisme sportive. Indiferent dacă este folosită pentru uz intern sau extern, apa medicinală te va ajuta să te simțiți mai bine în interior și în exterior. Fabrica de porțelan Herend Herend Porcelain Manufactura este o companie specializată în porțelanuri de lux, pictate sau aurite. Fondată în anul 1826, fabrica din orasul Herend are o istorie bogată, la mijlocul secolului al XIX-lea fiind furnizorul Dinastiei Habsburgice și al clasei aristocratice din Europa. După căderea comunismului fabrica este privatizată, exportând în prezent produsele sale în peste 60 de țări ale lumii, piețele principale aflându-se în Italia, Japonia, SUA și Rusia.

Punct sosire

38

Punct plecare

Punct intermediar


Experienţe

ATRACȚII Balatonfüred - Podgoriile Badacsony – Veszprém - Fabrica de Porțelan Herend – Orașul baroc Keszthely - Stațiunea balneară Hévíz – Peștera termală Tapolca - Peninsula Tihany O excursie la Balaton e ca o călătorie în timp; în trecut, căci pleci cu cel puțin 5 ani mai tînăr decât ai venit. Cum altfel să te simți după 4 nopți într-un hotel spa din cea mai frumoasă stațiune din regiune? Zâmbete, relaxare, apă termală, degustări de vin, mâncăruri rafinate ungurești care-ți lasă gura apă. Și pentru că deja te simți de viță nobilă după așa un răsfăț, vom vizita și reședința istorică a reginelor Ungariei, un castel elegant și o fabrică de porțelan de lux cu tradiție. Nu e o simplă călătorie, ci cea mai frumoasă viitoare amintire pe care ți-o poți face. PROGRAM 1: București – Balatonfüred (aprox. 950 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Ungaria. Petrecem următoarele 4 nopți la un hotel spa în Balatonfüred, cea mai frumoasă stațiune a Balatonului. Balatonfüred a fost și este în continuare stațiunea cu cea mai veche tradiție a Balatonului, îndrăgită de poeți, scriitori și politicieni. Facem o plimbare la apus de-a lungul străzilor feerice ale oraşului Balatonfüred, cuprins de magia secolului al XIX-lea. 2: Baie și relaxare - Podgoriile Badacsony (aprox. 140 km) Timp liber pentru baie și relaxare. Pe seară, opțional, seară de folclor la o cramă din zona viticolă Badacsony, unde cultivarea viței-de-vie este documentată încă de pe vremea romanilor. Ne oprim la una dintre crame pentru o cină festivă cu specialități maghiare, degustare de vinuri, program folcloric și muzică lăutărescă. 3: Veszprém - Fabrica de Porțelan Herend (aprox. 156 km) Timp liber sau excursie opțională de o jumătate de zi. După micul dejun plecăm spre Veszprém, care a fost timp de un mileniu reședința reginelor Ungariei. Vizităm cetatea și facem o plimbare prin centrul istoric, după care ne îndepărtăm spre Fabrica de Porțelan Herend. De la înființare, în 1826, articole din porțelan de lux, pictate manual, sunt produse pentru aristocrați din întreaga Europă, inclusiv Regina Victoria, Prințul William și Prințesa Kate. La sfârșitul vizitei, savurăm o cafea într-o ceașcă de porțelan. 4: Keszthely - Hévíz – Peștera Tapolca Peninsula Tihany (aprox. 150 km) Timp liber sau excursie opțională de o zi. Vizităm orașul Keszthely și Palatul Festetics. Ungaria este

cunoscută ca fiind fântâna tinereţii, iar poate cea mai preţioasă podoabă de pe coroana sa este Hévíz, un lac termal aflat la vârful vestic al Lacului Balaton. Ne bucurăm de 3 ore de relaxare și sănătate aici. Apoi vizităm peștera cu ape termale Tapolca, unde o secțiune de 300 m este disponibilă pentru o excursie cu barca prin tunelurile subterane. Excursia nu poate fi completă fără Tihany, cel mai romantic oraș din jurul lacului. Vizităm Abația Benedictină, Casa Lavandei, degustăm lichior de marzipan și facem o plimbare pe creasta peninsulei Tihany. Timp liber pentru a explora și a cumpăra suveniruri. 5: Balatonfüred – București (aprox. 950 km) După micul dejun ne îndreptăm spre casă. Întoarcere în București seara târziu.

Localizare: Hotelul se află pe malul lacului Balaton, în localitatea Balatonfüred. Facilitati hotel: Zonă privată de plajă cu șezlonguri, spa cu piscină interioară, saună finlandeză, baie de aburi și cabină cu infraroșu. Restaurant cu specialități internaționale, maghiare și vinuri alese de la cultivatorii regionali. Terasă, grădina, tenis de masă, biliard, mini golf, bowling şi tenis. Există și un loc de joacă. WiFi este disponibil gratuit. Facilitati camere: Camerele dispun de aer condiționat, frigider, TV prin cablu, baie și balcon sau terasă privată.

Moment de savoare:

Dacă preferi ceva dulce, fă-ți plinul de ciocolatele artizanale premiate marca Rózsavölgyi, Tibor Szántó și ChocoMe sau cumpără figurine din porțelan sculptate artistic de la Szamos, dulciuri vintage preparate ca la mama acasă la Cukorka sau prăjituri de la Sü.

DE REŢINUT!

Atracții 1. Regiunea Balaton Lacul Balaton este cel mai mare lac cu apă dulce din Europa Centrală. Lacul are 3-4 metri, se încălzește foarte repede, ajungând chiar și la 28°C. Tentaţiile ţărmului de nord includ oraşul Balatonfüred şi peninsula Tihany, din gheizerele căreia, acum câteva milioane de ani, a ţâşnit apă fierbinte. Balatonfüred este locul perfect pentru agrement. Pe creasta de vest a lacului, în Hévíz, veţi găsi cel mai mare lac natural de apă termală din lume. Keszthely este capitala culturală a regiunii. Castelul-muzeu este unul dintre cele mai mari din ţară. Ţărmurile de sud ale Lacului Balaton te vor ademeni cu orăşelele mici şi carismatice, tradiţia în arte, vile rafinate şi cea mai extinsă plantație de nuci din Europa. 2. Veszprém Veszprém este numit și “Orașul Reginelor”, deoarece încoronarea reginelor a fost dreptul și datoria episcopului de Veszprém. Casele crează o atmosferă istorică. O valoare unică a istoriei ecleziastice maghiare o reprezintă Capela Gizella, construită în stil gotic timpuriu. Aici se află și una dintre cele mai frumoase grădini zoologice din țară. 3. Hévíz La Hévíz este cel mai întins lac termal activ biologic din lume. Temperatura şi calitatea apei se păstrează tot anul datorită izvorului cu apă termală care reumple lacul la fiecare 48 de ore. Acest laborator științific natural are putere curativă și oferă alinare unei game largi de afecțiuni. Clădirile băilor sunt dotate cu toate facilităţile necesare pentru asigurarea unor servicii medicale moderne. 4. Keszthely

Club Hotel Füred 3*+

gastronomice

Keszthely este capitala culturală a regiunii Balaton. Biserica romano-catolică a fost construită în evul mediu, iar frescele sale sunt considerate ca fiind cele mai frumoase lucrări ale stilului gotic maghiar. Construirea castelului a început în anii 1732 de Contele Festetics. În castelul-muzeu se organizează tot anul expoziții și evenimente. Atracția principală este biblioteca Helikon, cea mai mare din țară. 5. Peninsula Tihany Un loc deosebit îl reprezintă peninsula Tihany. Turnurile Abației Benedictine sunt vizibile de la mare depărtare. Aici se păstreză un document considerat ca fiind prima scrisoare în care se folosește limba maghiară. Cripta mormântului regelui Andrei I este unul dintre cele mai prețioase vestigii arhitecturale. n

PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel spa 3*+ în Balatonfüred • Mic dejun și cină bufet • Programe de animație seara • Acces la centrul de wellness (piscină interioară, saună, baie de aburi și cabină cu infraroșu) • Acces la plaja privată cu șezlonguri incluse • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxa stațiune (10 euro/ persoană) • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale • Terapiile și tratamentele spa

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Seară de folclor cu cină festivă cu specialități maghiare și degustare de vinuri în cramele din zona viticolă Badacsony: 35 euro/ persoană • Veszprém și Fabrica de porțelan Herend: 20 euro/ persoană • Keszthely - Hévíz – Peștera Tapolca Peninsula Tihany: 20 euro/ persoană • Intrările nu sunt incluse în tarife

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 60 euro • Reducere a 3-a persoană: 10 euro (în cameră cu pat suplimentar) • Copil 0-2.99 ani: gratuit • Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, cu pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage Ungaria.

DATE DE PLECARE 2019 17.03, 2.06, 08.09, 29.10.2019

39


SUA

7

zile

995€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

5 nopti cazare:

+475 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun

New York City I love you

Transport:

cu avionul

Top atracții: Spectacole Când vorbesc despre New York, majoritatea turiștilor se gândesc la Broadway și pe bună dreptate. New Yorkul este o adevărată Mecca a teatrului încă de la începutul sec. XX. Pentru o experiență memorabilă, vizionați un show pe Broadway, balet la Centrul Lincoln sau reprezentații gratuite ale piselor lui Shakespeare în Central Park. Teatrele mari sunt concentrate în zona Times Square. Biletele pentru piesele cunoscute trebuie rezervate din timp. Biletele de teatru la reducere de până la 50% pentru reprezentațiile din aceași zi pot fi achiziționate de la TKTS Times Square. Locații de filme celebre King Kong s-a cățărat pe Empire State Building; Holly Golightly a luat micul dejun în fața vitrinelor de la Tiffany’s; Kevin din Home Alone s-a plimbat prin Central Park, iar membrii familiei Corleone au întors pe dos Mica Italie. New Yorkul este cel mai filmat loc din lume, cu sute de producţii cinematografice celebre având scene care se petrec aici. Pentru mulți care iau contact cu New Yorkul pentru prima dată, orașul pare cumva cunoscut din nenumăratele filme vizionate.

Punct sosire

40

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Statuia Libertății – Wall Street – Memorialul 9/11 – Union Square - Soho – Chinatown – Little Italy - Central Park – Grand Central Station – Chrysler Building - Centrul Rockefeller - Fifth Avenue - Broadway – Times Square - Empire State Building - Brooklyn ”New York I love you” nu e doar o metaforă, e sentimentul pe care îl trăiești din prima clipă când pășești pe străzile celui mai cosmopolit oraș din lume. Abia după ce te-ai plimbat pe bulevardele cu clădiri ce zgârie norii și oameni din toate colțurile globului, abia după ce ai văzut Manhattan-ul sclipitor, ai urcat pe Empire State Building și ai savurat o cafea în Central Park, abia atunci simți că ai devenit cu adevărat călător. Pentru că odată ce vezi New York-ul, te va lăsa cu răsuflarea tăiată de atâta frumusețe și cu gândul c-ai văzut tot ceea ce merita cu adevărat văzut. Program 1. București – New York Zbor dimineață din București. La prânz, sosire pe aeroportul JFK și transfer la un hotel din centrul New York-ului, în Manhattan, unde petrecem următoarele 5 nopți. Timp liber. Întâlnire pe seară cu ghidul pentru o introducere în geografia, obiceiurile și cultura New Yorkului. Veți obține informații despre activitățile recomandate și veți avea posibilitatea de a vă familiariza cu harta orașului. New Yorkul este un loc minunat pentru mersul pe jos, simplu de navigat și cu un sistem excelent de metrouri. 2. Statuia Libertății – Batery Park - Wall Street – One World Trade Center – Memorialul 9/11 – High Line După micul dejun vizităm Lower Manhattan. Ne urcăm în feribotul care duce spre Statuia Libertății. La întoarcere, într-un tur pietonal, descoperim Wall Street, Bursa din New York, Trump Building și un muzeu virtual de zgârie-nori. Vizităm site-ul unde se ridicau Turnurile Gemene (Ground Zero). Astăzi, strălucitorul One World Trade Center se ridică în mijlocul perimetrului, iar memorialul din jurul său oferă un loc de reflecție și omagiu. Pe seară puteți opta pentru o vizită la Chelsea Market și o plimbare pe promenada High Line. Odată, un traseu de tren care șerpuia între abatoare și locuințe sărăcăcioase, High Line este astăzi o bijuterie de spațiu verde. 3. Tur panoramic cu autocarul din Downtown în Uptown Din confortul autocarului și cu ghid local vom obține o imagine de ansamblu asupra celui mai magnific oraș din lume: Harlem, Catedrala Sf. Ioan cel Divin, Parcul Central, Centrul Lincoln, Carnegie Hall, Națiunile Unite, Clădirea Empire State, Union Square, Clădirea Flatiron, Bulevardul Broadway și multe altele. Apoi vom face o incursiune pietonală prin Little Italy, Chinatown, Greenwich Village și SoHo.

4. Central Park – Grand Central Station - Chrysler Building - Centrul Rockefeller - Biblioteca Publică – Fifth Avenue – Times Square Petrecem dimineața explorând minunile Central Park. Cercetăm Zabar’s, un adevărat rai pentru iubitorii de delicatese, admirăm pe exterior clădirea Muzeului Guggenheim, Muzeul Metropolitan de Artă și multe minuni arhitectonice de pe Fifth Avenue. După amiază descoperim Centrul Rockefeller, Catedrala Sf. Patrick, Biblioteca Publică, Chrysler Building și Grand Central Station. La apus ne bucurăm de atmosfera din Times Square. Puteți încheia ziua cu o panoramă perfectă a orașului de la ultimul etaj din Empire State Building sau al clădirii Rockefeller Center. 5. Brooklyn Începem ziua cu o plimbare de-a lungul zonei pietonale a Podului Brooklyn, o siluetă legendară pe orizontul New York-ului și un exemplu fascinant de inginerie de sec. XIX. O instituție brooklyneză, Grimaldi’s Pizzeria este o oprire obligatorie. Ne plimbăm prin Brooklyn Heights, o zonă cu case din piatră roșiatică, din sec. XIX și străzi pitorești, apoi ne îndreptăm spre promenada de pe East River, în Brooklyn Bridge Park. De aici Manhattanul și Statuia Libertății sunt numai bune de fotografiat. 6. New York – Frankfurt – București După micul dejun, timp liber pentru cumpărături la Macy’s, la Century 21sau descoperiți buticurile elegante din SoHo, Fifth Avenue sau Madison Avenue. New York este pur și simplu una dintre cele mai bune destinații de cumpărături de pe planetă. Sau puteți opta pentru o vizită într-unul dintre faimoasele muzee: MoMA, Muzeul Metropolitan de Artă sau Neue Galerie. Transfer la aeroport dupaamiază și sosire în București în data de 9 mai. Experiențe unice 1. Artă New York respiră artă prin marile muzee – MET, MoMA, Guggenheim și Frick și prin galeriile din Chelsea. MoMA detine „Noapte înstelată” a lui Van Gogh, „Persistența memoriei” a lui Dali, „Țiganca adormită” a lui Rousseau, „Gold Marilyn Monroe” a lui Warhol, dar și lucrări ale lui Monet, Picasso sau Pollock. Neue Galerie deține unele dintre cele mai importante lucrări semnate de Gustav Klimt. Muzeul Metropolitan de Artă (MET) adăpostește peste două milioane de lucrări, de la mumii egiptene și statui romane, la olărie chinezească și tablouri minunate. 2. Cumpărături

Holiday Inn Manhattan, Financial District 4* Localizare: Amplasat în inima orașului New York, în centrul Manhattanului. Atracții turistice precum Wall Street, Bursa de Valori, Statuia Libertății, One World Trade Center, Memorialul 9/11, Podul Brooklyn sunt situate la câteva minute distanță. Facilitati hotel: Restaurant, recepție, serviciu de concierge, centru de fitness non-stop, internet WiFi gratuit. Facilitati camere: Camerele sunt dotate cu lenjerie de lux, TV cu peste 80 de canale, aparat de cafea, telefon, seif, aer condiționat, baie cu uscător de păr și accesorii de toaletă.

New York este o destinație unică pentru cumpărături. Dați o tură prin magazinele de pe Fifth Avenue, admirați magazinele și elegante de pe Madison Avenue, vizitați magazinele de designer în Soho sau răsfoiți kilometri de cărți la librăria Strand. Pentru haine de designer la prețuri mici, căutați Century 21. 3. Priveliști Panorama de pe Empire State Building este extraordinară, la fel și cea de pe Top of the Rock la Rockefeller Center, ori de pe Podul Brooklyn sau de pe feribotul către Statuia Libertății. Nimic nu se compară cu o plimbare pe străzile aglomerate ale Midtownului sau prin Central Park, într-o după-amiază gălăgioasă. Până la finalul primei lor excursii în New York, majoritatea turiștilor sunt cuceriți.

Experienţe

gastronomice

Pentru a vă simți de-ai locului, încercați specialitățile newyorkeze: sandvișurile cu pastramă și muștar pe pâine de secară, covrigii dospiți (bagel) inventați în New York, celebra pizza cu care se mândrește orașul, cheesecake-ul disponibil aproape peste tot în multe variante, mult lăudatul burger, precum și hot dogul, masa perfecta pentru un buget limitat. Unele dintre cele mai bune preparate se servesc pe trotuare. Puteți găsi clătite indiene, bratwurst, chebap, tăiței de orez și tamales.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 5 nopți cazare la hotel 4* în centrul New York-ului, Manhattan • 5 mic dejunuri • Bilet avion București – New York – București, cu compania Lufthansa • Transfer aeroport–hotel-aeroport • Vizite ghidate conform descrierii pentru toate zilele • Tururi pietonale zilnice și de autocar cu ghid local • Ghid însoțitor Christian Tour din București pentru întreaga perioadă • Manevrarea bagajelor la hotel, bacșiș ghid local și șoferi

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport pentru zborurile internaționale, taxe oraș și taxe hoteliere: 475 €/ persoană • Taxa și formalitățile de obținere a vizei de SUA: 160 $/ persoană • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno • Intrările la obiectivele turistice • Biletul de feribot spre Statuia Libertății (aprox. $25) • Cheltuieli personale sau alte bacșișuri

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 400 euro • Reducere a 3-a persoană: 100 euro (în cameră cu 2 paturi matrimoniale) • Copil 0-1.99 ani: plateste doar 200 euro • Copil 2-11.99 ani: 550 euro (în cameră cu 2 adulți) + taxele de aeroport • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programul Senior Voyage New York.

DATE DE PLECARE 2018 23.05, 20.06.2019

41


începând de la

S c o ț ia

8

zile

495€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +125 € (taxe de aeroport)

hoteluri de 3*/4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Scoția

Castele, frăţii secrete şi scotch

Transport:

cu avionul

Top atracții: Edinburg Orice călătorie în Scoţia ar trebui să înceapă în capitală – Edinburgh. Acest oraş nu este doar centrul cultural al Scoţiei, ci şi una dintre cele mai frumoase oraşe europene. Deşi nu se află prea des pe lista celor mai populare oraşe de pe bătrânul continent, Edinburgh ascunde o mulţime de lucruri interesante - castele desprinse din poveşti, localnici prietenoşi şi peisaje superbe. Glasgow Așezat pe malurile râului Clyde, Glasgow s-a transformat dintr-un oraș industrial în cel mai important centru cultural din Scoția, cu o mulțime de muzee interesante, galerii de artă și festivaluri variate. Numele său galez înseamnă “spațiu verde minunat”, așa că nu este de mirare că Glasgow se mândrește cu nu mai puțin de 70 de parcuri și grădini elegante. 2. Stirling Oraşul Stirling se ridică pe un pisc vulcanic prelung, atingând apogeul cu vestitul castel poziţionat impresionant pe culmea de 76 metri inălţime. Datorită magnificei sale poziţii strategice, castelul Stirling a fost cel mai important trofeu în războaiele de independenţă scoţiene de la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIV-lea şi poate fortareata cea mai importantă din Scoţia, reşedinţa preferată şi loc de încoronare pentru mulţi dintre suveranii Scoţiei.

Punct sosire

42

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII

Stirling – Loch Lomond – Glengoyne – Loch Ness – Fort William – Inverness – Oban – Inveraray – Glencoe – Glasgow – Paisley Abbey – Edinburgh – Rosslyn Chapel – Dundee – Perth – St Andrews Dacă întrebi un cinefil, Scoția este țara lui Sir Sean Connery și a lui Harry Potter. Pentru un pasionat de istorie este țara castelelor medievale, a bărbaților în kilt-uri suflând în cimpoaie, a Monstrului din Loch Ness și a Zidului lui Hadrian. Pentru fanii serialului “Game of Thrones”, Scoția rămâne ținutul “Winterfell” unde domnește Casa Stark și rege este John Snow. Pentru un conoisseur în ale lichiorurilor fine, este țara distileriilor de whisky. Scoția este o țară fascinantă care își așteaptă vizitatorii cu căldură. Atracții 1. Loch Ness Este imposibil să vizitezi Scoția și să nu vezi Loch Ness cu faimosul său monstru, Nessie. Povestea începe în anul 565, când se zice că pentru prima dată a fost zărit de către St. Columba în apele Lacului Loch Ness. De-a lungul timpului mulţi aventurieri au pretins că au zărit misterioasa creatură, dar nu există dovezi care să certifice existenţa reală a acesteia. Excursii gratuite 1. Glasgow Scurt tur panoramic si pietonal in Glasgow. Centrul vechi îți oferă numeroase opriri pentru a te delecta cu o halbă de bere sau pentru a admira Sala Regală de Concerte, Catedrala din Glasgow, Piața St. George. Această excursie se efectuează in prima zi in timpul transferului de la aeroport către hotel. 2. Excursie la Paisley Paisley este unul dintre cele mai mari orașe din Scoția cu o istorie bogată, nenumărate situri religioase, baruri, magazine, cafenele, muzee și galerii de artă. Iar de aici ne îndreptăm spre Glasgow pentru a explora cel mai mare oraș al Scoției. Program de voie. Dacă te pasionează cumpărăturile, trebuie să ajungi pe celebrul Buchanon Street. Ne întâlnim la ora stabilită și ne întoarcem la hotel. (Aceasta excursie este bonus pentru posesorii de card senior voyage) Excursii optionale 1. Loch Lomond - Stirling - Distileria Glengoyne Loch Lomond este cel mai mare lac din Marea Britanie ce rivalizează ca faimă și frumusețe cu Loch Ness. Castelul Stirling domină împrejurimile și a fost martor la nenumărate bătălii și acte eroice. De văzut Sala Mare Medievală. Grădina Regală, Capela Regală

Experienţe

culturale

și mai ales Stirling Heads. Ne aflăm într-o regiune celebră pentru distileriile de whisky, așa că ne oprim pentru o degustare de scotch la distileria Glengoyne. 2. Loch Ness - Highlands - Glencoe- Fort William - Inverness După drumul cu autocarul, Loch Ness ni se așterne în toată splendoarea. Mergem spre Glencoe, o regiune cu unele dintre cele mai frumoase peisaje din Scoția. Poposim în Fort William, “capitala activităților în aer liber”. Inverness este ultima redută nordică pentru pasionații de activități în aer liber. Peisajul este demn de scenele din “Urzeala Tronurilor” sau “Harry Potter”. Zărim Canalul Caledonian, Rezervația Naturală Merkinch și Castelul Inverness. 3. Oban - Castelul Inverary Oban este un important nod de transfer pentru cei care călătoresc cu feribotul. Printre atracțiile găsim Teatrul Corran Halls, Cinema Phoenix, Muzeul Războiului și Păcii și Distileria Oban. Apoi, drumul ne duce spre Inverary unde vizităm Castelul aflat în Downtown Abbey. Plecând din Inverary, ne întâmpină peisajul uimitor al lacului Loch Fyne, renumită pentru fructele de mare. 4. Edinburgh - Capela Rosslyn (Codul lui Da Vinci) Edinburgh, gazda mai multor festivaluri de artă, se poate mandri cu o colecție fabuloasă monumente care fac parte din patrimoniul UNESCO. Castelul ocupă colina ce domină orașul. Continuam cu Capela Rosslyn, locul încoronării mai multor monarhi. După ecranizarea bestseller-ului Codul lui Da Vinci, Capela Rosslyn atrage sute de mii de vizitatori. Zidurile sale ascund o serie de simboluri atribuite frăției secrete a masonilor templieri, însă frumusețea acestei biserici rămâne principalul motiv de atracție. 5. Dundee - Perth - St. Andrews Mergem în Dundee, oraș ce gazduiește (poate?!) cel mai bântuit castel din lume, admirăm nava RSS Discovery și trecem pe lângă Castelul Broughty Ferry. Trecem prin Angus, nu departe se află Castelul Glamis, apoi mergem în Perth: Castelul Balhousie, gradina botanică Branklyn Garden și George Street. Următorul popas va fi în St. Andrews, locul în care s-a inventat golful și unde se află cea mai veche universitate din Marea Britanie. O plimbare prin St. Andrews va fi o adevărată încântare cu vizita obligatorie a ruinelor Catedralei St. Andrews.

Unul dintre lucrurile care intrigă orice străin în Scoția este legat de kilt-ul cu acea podoabă rotundă atașată în față. Piesa vestimentară pare să fie o moștenire de la vechii celți. Fiecare clan avea un pattern unic al țesăturii în carouri. Tradiția kilt-ului rămâne și astăzi vie, bărbații purtându-l cu ocazii cu totul speciale, în special la ceremonii.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion București –Glasgow– București • 7 nopți cazare la hoteluri de 3*/4* • Mic dejun și cină (2 mese pe zi - conform programului, în ziua sosirii se asigura cina, în ziua plecării mic dejun) • Transfer aeroport – hotel - aeroport • Asistență turistică asigurată de reprezentanții din destinație. • ½ zi excursie opțională inclusă, tur panoramic Glasgow. • ½ zi excursie opțională Paisley pentru posesorii de Senior Voyage Club Card

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 125 euro. • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno. • Taxa de stațiune (se va plăti la hotel) • Mesele de prânz. • Intrările la obiectivele turistice și alte taxe și cheltuieli personale. • Supliment 30 euro pentru plecările din perioada 18.09 – 27.09.2018 si 12.0506.06.2019 • Supliment 50 euro pentru plecarea din 25.04 Paste (Masa festiva nu este inclusa.)

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cameră single: 225 euro/ sejur (număr camere limitat). • Reducere 10% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru posesorii Senior Voyage Club Card. • Reducere 5% la achiziționarea a trei excursii opționale cumulat pentru cei care nu sunt posesori de Senior Voyage Club Card.

DATE DE PLECARE 2018 Riverside Lodge Hotel (fost Hallmark Irvine 4*) (sau similar) Localizare: Situat la 3 km de centrul orasului Irvine si la 5 km de plaja cu nisip. Aeroportul se află la 40 km. Facilitati hotel: 2 restaurante, lounge bar, room-service si recepție non-stop Facilitati camere: Aer condiționat, toaletă, uscător de păr, telefon, TV satelit, birou, facilitati preparare ceai si cafea, Wi-fi gratuit

Point A Hotel 3* (sau similar) Localizare: Situat central in Glasgow, la 350 m de Royal Concert Hall. Aeroportul se afla la 13 km. Facilitati hotel: Wi-Fi gratuit, receptie non-stop, AC, seif, lift, facilitati pentru persoane cu mobilitate redusa. Facilitati camere: Baie, TV, AC, Wi-Fi gratuit, uscator de par, articole de toaleta gratuite, incalzire, seif pentru laptop.

Britannia Adamton Country House 3* (sau similar) Localizare: Situat in Prestwick. Aeroportul se afla la 5,4 km. Facilitati hotel: Restaurant, bar, gradina, automat pentru gustari si bauturi, pranz la pachet, receptie nonstop, sali de conferinta, incalzire, lift. Facilitati camere: Baie, TV, telefon, uscator de par, facilitati pentru calcat, articole de toaleta gratuite si incalzire.

18.09*, 20.09*, 25.09*, 27.09*, 02.10, 04.10, 09.10

2019 11.04, 18.04, 25.04- Paste, 02.05, 05.05, 07.05, 09.05, 12.05*, 16.05*, 19.05*, 21.05*, 23.05*, 26.05*, 28.05*, 30.05*, 02.06*, 04.06*, 06.06*

43


începând de la

D u bai

7

zile

604€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +145 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Dubai City

Transport:

cu avionul

Top atracții: Aquaventure Waterpark Aquaventure Water Park este cel mai mare parc acvatic din întreaga lume, și totodată cel mai spectaculos. Parcul are o atmosferă tropicală și oferă activități pentru toate vârstele, de la zona de plajă privată cu o ungime de 700 m, până la toboganele cu apă și tunelurile întunecate și misterioase din Turnul lui Neptun. Tot aici ai posibilitatea de a gusta preparate din bucătăria arabă, la unul dintre restaurantele din incintă. Burj al-Arab Burj al-Arab este cea mai înaltă clădire folosită în exclusivitate ca hotel din lume și totodată cel mai luxos hotel, fiind singurul din lume clasificat la categoria 7 stele. Clădirea a fost proiectată de către arhitectul britanic Tom Wright și are o înălțime de 321 m, fiind situată pe propria-i insulă artificială, legată de țărm printr-un pod privat curbat. Dubai Mall Dubai Mall este al doilea cel mai mare mall din lume, având un total de 1200 de magazine, o mulțime de restaurante și activități de agrement. În anul 2011, acesta a fost desemnat ca fiind cea mai vizitată clădire de pe planetă, reușind să atingă numărul de 54 de milioane de vizitatori în fiecare an.

Punct sosire

44

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Bastakeya - Dubai Museum - Jumeirah Road - Moscheea Jumeirah

Senior Voyage iti propune Dubai, orasul care in ultimul secol a intregistrat cel mai fulminant progres. Cea mai buna perioada pentru a vizita Dubai-ul este din octombrie pana in aprilie, cand temperatura este ideala, iar sezonul este plin de evenimente: Dubai Shopping Festival, Jazz Festival, Dubai Air Festival, Dubai World Cup, Dow Boat Race, Dubai Air Show, Dubai Film Festival. Dubai este un loc excelent pentru a vizita plajele sale, restaurantele sofisticate, cumparaturi, hoteluri luxoase si zgarienori. In ciuda aparentelor, cultura Dubai-ului este inca adanc inradacinata in Islam si generatii intregi de beduini. Juxtapunerea intre trecutul traditional si prezentul „hi-tech” il face atat de interesant de vizitat. Excursie GRATUITA 1. Tur de oras (Dubai) -1/2 zi In acest tur vom merge catre Bastakeya, cel mai vechi district rezidential din Dubai. Acolo vom avea timp liber pentru o scurta plimbare (15-20 min). Ne vom deplasa catre Dubai Museum, ne vom plimba prin “Old Souks”, vom merge de-a lungul Jumeirah Road si vom face fotografii in fata Mosheei Jumeirah. De asemenea, avem programate vizite la centrul islamic de manufacturi si o sedinta de fotografii la Burj al Arab. Excursii optionale 1. Safari in Desert cu cina Barbeque si spectacol local

Holiday Inn Downtown Deira 4* (sau similar) Localizare Hotelul este amplasat in centrul zonei vechi a orasului Dubai – Deira, pe bulevardul Al Riqqa, foarte aproape de statia de metrou Al Riqqa si de mai multe centre comerciale: Al Ghurrair Mall, City Center Mall, Hamarin Shopping Centre. La 15 minute distanta de hotel se afla Aeroportul Int. Dubai.

gastronomice

se va desfasura sub cerul luminat de stele, bucurandu-ne in acest rastimp de spectacolul exotic al dansului din buric. (Aprox. 80 euro/persoana) 2. Tur oras - Abu Dhabi Plecand din Dubai, ne sunt necesare aproximativ 2 ore sa ajungem in Abu Dhabi. Pe parcurs vom trece pe langa portul Jebel Ali si Zona Libera, care este cel mai mare port artificial din lume. Dupa ce ajungem in capitala, vom vizita Moscheea cea Mare, o capodopera a artei si frumusetii. Ne vom opri pentru o sesiune de fotografii in fata la Emirates Palace. Vizita la The Heritage Village va va introduce in atmosfera din trecut, prezentandu-va realist modul de viata din trecut al cetatenilor din Emiratele Arabe Unite. Turul se incheie pe insula Yas, unde puteti admira Ferrari World. (Aprox. 85 euro/persoana). 3. Dhow cruise cu cina pe Dubai Creek Dow este un vas traditional din lemn folosit mai demult pentru comert. Vasul este acum decorat cu lumini colorate, insufland o atmosfera specific arabeasca. Vom naviga pe apele linistite ale raului, admirand orasul in continua dezvoltare si expansiune. Putem admira the Heritage Village, parcul national din Dubai, Camera de Comert si podurile frumos construite din Deira. Orasul este impartit de Dubai Creek in Deira si Bur Dubai, raul avand o lungime de 14 km. (Aprox. 65 euro/persoana). Alte variante de a petrece timpul liber

Va promitem o experienta fotografica unica, in timp ce priviti apusul desupra desertului. Plecam dupa-amiaza intr-un vehicul catre desert, pentru a ne aventura printre dune de nisip auriu, catre inima desertului. Ne vom opri pe parcurs pentru o sedinta foto la o ferma de camile. Catre seara ajungem la locul de intalnire din desert, unde vom fi intampinati in stil traditional arabesc. Ne vom bucura de un ambient traditional in tabara de beduini, cu covoare traditionale, mese joase si pernute pentru a sta cat mai confortabil. Vom putea experimenta plimbari cu camila, picturi cu henna, putem proba costume arbesti sau ne putem bucura de diversele arome de la Shisha (narghilea). Merita sa degustam din bufetul ce contine o larga varietate de feluri de mancare, salate si deserturi. Toate aceasta seara impresionanta

Experienţe

Vizita la Burj Kalifa – costul biletului de intrare: aprox. 35 - 55 euro/persoana, in functie de orar. Dhow Cruise Marina: aprox. 72 euro/persoana Palm Cruise (2 ore): aprox. 115 euro/persoana (grup minim 6 pax) Croaziera cu catamaranul cu masa de pranz inclusa (4 ore): aprox. 178 euro/persoana Cina/pranz la Burj al Arab: aprox 237 euro/persoana Ceaiul de dupa-amiaza la Burj al Arab (Sky view bar): aprox 140 euro/persoana Tur cu elicopterul (15 minute) - cu transfer inclus: aprox. 220 euro/persoana Tur cu elicopterul (25 minute) - cu transfer inclus: aprox. 343 euro/persoana Ferrari World Bronze Package: aprox. 70 euro/ persoana

Facilitati hotel Personal multilingv, conexiune la internet contra cost, seif, lift, camere pentru nefumatori, zona pentru fumatori, facilitati pentru persoane cu mobilitate redusa, restaurante a la carte si bufet, receptie 24/24, spalatorie, curatatorie, centru de afaceri, sali de conferinte, salon de infrumusetare, sala de fitness, centru spa, masaj, sauna, baie turceasca, piscina in aer liber pe acoperis, terasa la soare, magazin de cadouri

si suveniruri. Hotelul ofera shutle bus catre Outlett Mall, centrul orasului, Dragon Mall si plaja Mamzar. Transferul este gratuit dar necesita programare in prealabil, la receptia hotelului. Facilitati camere Camerele dispun de tv cu ecran plat, seif, filtru cafea, minibar, sistem de control al temperaturii, baie privata cu halat de baie si uscator. Unele camere au ferestre mari cu vedere panoramica spre oras.

Moment de savoare: Quzi (Qoozi)

Quzi (Qoozi) este un preparat consistent, din carne de miel la cuptor, servit cu nuci fripte și stafide, toate acestea așezate pe un pat de orez delicios. Rețeta poate să difere în funcție de țară, însă de cele mai multe ori, în Emiratele Arabe Unite, Quzi este învelit într-o frunză de bananier și gătit într-un cuptor săpat în pământ.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • Biletul de avion - cursa operata de Fly Dubai; • Bucuresti - Dubai (DXB)- Bucuresti • Catering la bordul aeronavei; • Transfer aeroport– hotel– aeroport; • 7 nopti de cazare, hotel 4*; • Mic dejun + cina (bauturi racoritoare la cina - 1 bautura racoritoare/persoana); • 1/2 zi excursie optionala inclusa (tur Dubai); • Asistenta turística in limba romana pentru intreaga perioada. NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Taxele de aeroport 145 euro/ persoana; • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno; • Intrarile la obiectivele turistice, excursiile optionale si alte taxe si cheltuieli personale; • Taxa Tourism Dirham 15 AED/ camera/zi (se achita hotel).

DATE DE PLECARE 2019 05.10, 12.10, 19.10, 26.10, 02.11, 09.11, 16.11, 23.11, 30.11, 11.01, 18.01, 25.01, 01.02, 08.02, 15.02, 22.02, 01.03, 08.03, 15.03, 05.04, 12.04, 19.04, 26.04, 20.12, 04.01, 26.12, 27.12, 28.12, 29.12, 30.12

45


începând de la

EGIPT

8

zile

439€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +295 € (taxe de aeroport)

4 nopți hotel 4 * 3 nopți cabina 5*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

cu avionul

Top atracții: Templul din Karnak Pentru egiptenii din Antichitate, Karnak era “Ipet-Isut” – “Locul Cel Mai Desavarsit”, asa cum l-au numit egiptenii din Antichitatate si se vede de ce. Desi este o ruina, a ramas spectaculos. Este posibil sa fie cel mai mare complex al unui templu construit vreodata. A fost cladit in mai multe etape, de-a lungul a 1.500 de ani, la care au contribuit generatii succesive de faraoni, creand o colectie de sanctuare, chioscuri, piloni si obeliscuri, care constituie o vasta arhiva in aer liber a istoriei scrise in piatra. In epoca de glorie din vremea Regatului Nou, intre 1550 si 1609 Î.Hr, Teba era capitala atotputernica a Egiptului, iar Karnak – inima tarii. Muzeul Egiptean – Sala Mumiilor Dedicat in intregime mostenirii faraonilor, muzeul are peste 120.000 de exponate la dispozitia vizitatorilor, de la podoabe delicat mestesugite, la colosi de granit, ca niste turnuri, infatisand regi. Cand vine vorba despre ce trebuie vazut, majoritatea vizitatorilor sustin ca cele mai importante sunt comorile lui Tutankhamon. Poate ca masca lui funerara din aur si raclele sunt cele mai uluitoare exponate din toate muzeele lumii. Lasa-le la sfarsit, pentru ca stralucirea lor sa nu umbreasca tot ceea ce vei vedea dupa ce le-ai admirat. Celelalte puncte de atractie sunt salile mumiilor, care te pun fata in fata cu cu mai multi faraoni, printre care Seti I si fiul lui, Ramses al IIlea, dar si Tutmosis al II-lea si regina Meret Amun.

Egiptul Antic

Marea Piramida a lui Khufu (Kheops) Daca tot ai ajuns aici trebuie neaparat sa vizitezi la interior Marea Piramida a lui Kheops, cea mai veche si cea mai mare din acest trio. Se estimeaza ca are contine 2,3 milioane de blocuri de calcar, fiecare cantarind in medie 2,3 tone, desi unele pietre din temelie pot avea si 15 tone. Avand initial o inaltime de 147 m , edificiul a fost considerata mult timp ca fiin cea mai inalta constructie din lume.

Croazieră pe Nil

Punct sosire

46

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Hurghada – Templul Karnak – Templul Hatsheput – Valea Regilor – Colosii lui Memnon Croaziera pe Nil Program

5. Aswan – Hurghada

1. București – Hurghada

Parasim vasul de croaziera si ne indreptam spre barajul de la Aswan. Egiptul are o traditie in construirea de baraje. Se crede ca cel mai vechi a fost unul ridicat pe Nil, unde s-ar fi cladit o structura de 15 m, in jurul anului 2500 Î. Hr. Pentru realizarea Marelui Baraj (Sadd-al-Ali), proiect ce rivalizeaza cu oricare edificiu construit in vremea faraonilor, a fost nevoie de o cantitate de materiale de 20 de ori mai mare decat cea folosita pentru cladirea Marii Piramide. La inceputul anilor 1950 a fost limpede ca Barajul din Aswan nu era suficient de mare pentru a face fata revarsarii anuale a Nilului si nici nu mai putea acoperi nevoia de energie electrica a Egiptului. Raspunsul gasit.... un baraj mai mare si mai scump. Peste 35.000 de oameni au ajutat la ridicarea barajului. Nu este cel mai mare baraj din lume, dar este impresionant. Pornim apoi spre Obeliscul neterminat, cel mai vechi obelisc din lumea antică descoperit până în prezent. Una din curiozitatile din Aswan, acest obelisc de mari dimensiuni are trei laturi perfecte si o a patra ancorata de o stanca de cand s-a descoperit o fisura in piatra. Avand o lungime de 42 m, daca ar fi fost terminat, acest edificiu ar fi fost cel mai mare si cel mai greu obelisc din toate timpurile. Spre seara ajungem in Hurghada. Cazare si cina la hotel.

Călătoria începe din aeroportul Otopeni pentru zborul spre Hurgada. Transfer la hotel. Cazare si program liber. Seara, cina la hotel. 2. Hurghada – Luxor – Templul Karnak – Valea Regilor După micul dejunul, mergem spre Luxor, unul dintre cele mai mărețe muzee în aer liber din lume. Ne oprim la Karnak, pentru a vizita “Ipet-Isut” – “Locul Cel Mai Desavarsit” care, desi este o ruina, a ramas spectaculos. In epoca de glorie din vremea Regatului Nou, intre 1550 si 1609 Î.Hr, Teba era capitala Egiptului, iar Karnak – inima tarii. Fiind mai mult decat un lacas de rugaciune, era salasul faronilor, centru administrativ si motorul economiei. Oamenilor de rand nu li se dadea voie sa intre in incinta lui, aici putând pasi doar preotii si fetele regale. Traversam Nilul si poposim pe malul vestic, iar prima oprire este la Templul lui Hatsheput. Acesta se inalta dintre terase ample, care sus se unesc cu un golf mare, din stanci de calcar. Aura mistica ce invaluie templul i se datoreaza in mare parte chiar personalitatii lui Hatsheput, singura femeie –faraon din Egiptul Antic. Continuam incursiunea pe malul vestic la Nilului si poposim in Valea Regilor, unul dintre cele mai bogate situri arheologice din lume. In timpul celei mai infloritoare epoci din istoria Egiptului Antic, toti faraonii erau ingropati aici, in morminte adanci, de o extraordinara frumusete. Aceste incaperi adaposteau comori neasemuite. Valea Regilor adaposteste atat de multe morminte, incat egiptologii au de lucru incontinuu de aproape doua secole! Pana acum in aceasta regiune s-au descoperit 63 de morminte, nu toate de faraoni. Cele mai cunoscute sunt cele ale lui Ramses al VI-lea si cel al lui Tutankhamon. In cursul serii ne reintoarcem in Luxor unde ne îmbarcăm pe o navă de croazieră pentru a descoperi magia Nilului și a văii sale pline de viață. Cazare la bordul navei. Cina. 3. Edfu – Kom Ombo Dimineata, dupa servirea micului dejun pe vas, debarcam pentru o noua aventura. Vom vizita Tempul lui Horus de la Edfu, de departe cel mai spectaculos monument de pe malul Nilului. Poarta de la intrare este flancata de doua statui ale lui Horus infatisat ca soim. Numeroase reliefuri de pe peretii interiori reprezinta o lupta cumplita, Seth fiind intruchipat intr-un mic hipopotam. Ne intoarcem pe vas, servim pranzul si ne pregatim de urmatoarea vizita. Kom Ombo se situeaza in zona care adapostea in Antichitate stravechiul oras Pa-Sebek, Domeniul Sebek. Urmele cetatii s-au pierdut demult, dar ruinele templului merita vizitate. Asemenea templului din Edfu, si la Kom Ombo constructia a fost ridicata dupa incheierea epocii faraonilor. Templul slaveste doi zei, Sobek si Horus cel Mare, zeul cerurilor, cel cu cap de soim. Construit simetric, in jurul axei principale, templul este alcatuit din elemente-pereche, astfel incat, fiecare jumatate il cinsteste pe unul dintre cei doi zei. Revenim pe vas, unde cinăm și înnoptăm. 4. Relaxare pe Malul Nilului Continuăm croaziera pe minunatul Nil și ajungem in Aswan. Astazi avem program liber pe vas pentru odihna si relaxare. Pranz si cina la bordul vasului.

6. Plaja si relaxare la Marea Rosie Program liber pentru plaja si relaxare la Marea Rosie. Regim all inclusive. Cazare la acelasi hotel din Hurghada. 7. Cairo – Misterul Piramidelor Program liber sau excursie optionala la Cairo. Ajungem dimineața la Cairo pentru a admira Piramidele de pe platoul Giza - una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Piramidele au doua caracteristici: sunt mari si vechi asa cum spune si un stravechi proverb in limba araba care exprima cel mai bine ideea “ Omul se teme de timp, iar timpl se teme de piramide”. Cat de mari si cat de vechi sunt, este greu de calculat. Abia in secolul al XX-lea s-a afirmat ca Marea Piramida a lui Kheops, construita cu 4.400 de ani in urma, a fost cea mai inalta constructie din lume. Napoleon care a cucerit Egiptul in 1798, a calculat ca piatra folosita la ridicarea acestei piramide ajunge pentru a cladi un zid de un metru inaltime in jurul intregii Frante. Nu putem pleca fără a vedea Sfinxul, sculptat dintr-o singura bucata de piatra de var si considerat a fi cel mai vechi monument de sculptură monumentală din Egiptul Antic. Sfinxul este o creatura enigmatica cu trup de leu si chip de om, cunoscut primilor arabi sub numele de Abdu al –Hol , adica Tatal Groazei. Dupa-amiaza ne continuam vizita noastra prin Cairo si vizitam Muzeul Egiptean. Desi multe muzee din Occident adapostesc colectii impresionante de obiecte stravechi din Egiptul Antic, nici una nu poate rivaliza cu bogatiile expuse in acest muzeu. Dedicat in intregime mostenirii faraonilor, muzeul are peste 120.000 de exponate la dispozitia vizitatorilor, de la podoabe delicat mestesugite, la colosi de granit, ca niste turnuri, infatisand regi. In cursul serii ajungem inapoi in Hurghada. Cina si cazare la acelasi hotel. 8. Hurgada – Bucuresti Luăm avionul din Hurghada cu destinația București, cuceriți iremediabil de frumusetile Egiptului.

Experienţe

CULTURALE

O croazieră pe Nil, la bordul unei ambarcațiuni asemănătoare celor folosite de faraoni cu mii de ani în urmă, este modul perfect de a privi Egiptul cu alți ochi. Experiența îți va aduce spiritul mai aproape de tot ceea ce înseamnă Egiptul antic

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion Bucuresti - Hurghada si retur; • Transport cu autocar local modern dotat cu aer conditionat pentru tot traseul; • Transfer aeroport – hotel - aeroport; • 7 nopți cazare: 4 in Hurghada la hotel de 4*; 3 pe vas de croaziera de 5 * • Regim all inclusive in Hurghada; Regim pensiune completa pe vas de croaziera; • Vizitele si excursiile: Templul Karnak, Valea Regilor, Templul lui Hatsheput, Colosii lui Memnon, Templul lui Horus din Edfu; Templul lui Sobek de la Kom Ombo; • Ghid local;

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 295 €/ persoana. • Excursiile opţionale; Alte obiective turistice decat cele mentionate; • Alte taxe şi cheltuieli personale; • Alte mese decat cele mentionate in program; Bauturile la mese (exceptie Hurghada – all inclusive); • Asigurarea medicala si asigurarea storno; • Taxa de viza 25 €/ persoana (se achita in aeroport). • Bacsisurile pentru soferi si ghizi locali aprox. 20 € (se achita ghidului insotitor).

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment de single 145 €

DATE DE PLECARE 2019 23.09; 30.09; 07.10; 14.10; 04.11; 11.11; 18.11; 02.12; 16.12.

47


începând de la

EGIPT

7

zile

345€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

Egipt

misterele piramidelor egiptene

cu avionul

FII PREGĂTIT DE... ATMOSFERĂ LOCALĂ Datorită frumuseții naturale și a diversității peisajelor, fiind una dintre destinațiile cu aer tropical și deșertic, Egiptul este considerat Mama Lumii turistice! Este colțul de rai al site-urilor grandioase, precum Piramidele din Giza, Abu Simbel sau malul de vest al Luxor. Iar acestea sunt doar câteva. O vizita în Egipt este implinirea unei dorinţe adânci şi misterioase. Este un tărâm ce te înfioară şi încântă în multe feluri. Fascinanta istorie antică asteaptă să fie descoperită (din Cairo în nord, până la Abu Simbel în sud). Bucurăte de spectacolul orbitor al lumii subacvatice din Marea Rosie, deşertul cu spaţii vaste presărat cu oaze prosapete şi rasfaţă-te în ademenitoarele staţiuni de la malul mării. Cât despre peisaje, ele îmbină cu finețe zonele deșertice cu apele turcoaz.

Punct sosire

48

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Hurghada – Karnak – Valea Regilor – Luxor – Sahara – Cairo – Piramide – Sfinx – Marea Roșie

Datorită frumuseții naturale și a diversității peisajelor, fiind una dintre destinațiile cu aer tropical și deșertic, Egiptul este considerat Mama Lumii turistice! Este colțul de rai al site-urilor grandioase, precum Piramidele din Giza, Abu Simbel sau malul de vest al Luxor. O vizita în Egipt este implinirea unei dorinţe adânci şi misterioase. Este un tărâm ce te înfioară şi încântă în multe feluri. Fascinanta istorie antică asteaptă să fie descoperită. Bucură-te de spectacolul orbitor al lumii subacvatice din Marea Rosie, deşertul cu spaţii vaste presărat cu oaze prosapete şi rasfaţă-te în ademenitoarele staţiuni de la malul mării. Cât despre peisaje, ele îmbină cu finețe zonele deșertice cu apele turcoaz. Mituri şi istorie Istoria perioadei antice a Egiptului este învăluită în mister şi legende. Marii învăţaţi au crezut că vor găsi remniscienţe ale unor evenimente preistorice în vechile mituri egiptene, cum ar fi cel care descrie lupta dintre zeii Osiris şi Seth pentru tronul Egiptului. În pragul celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre, civilizaţia egipteană se face cunoscută, înscriindu-se în istorie si, în acelaşi timp, se semnalează existenţa unui popor, constituirea unui stat, a unei limbi şi a unei economii agricole remarcabile pentru punerea la punct a unui sistem complex de irigaţii. Scrierea neobişnuită, originală, exprimând legi, obiceiuri, o religie aparte, întregesc această civilizaţie, care va evolua destul de puţin, timp de trei milenii. Vechii egipteni foloseau mai multe denumiri pentru ţara lor. Cea mai frecventă este, fără îndoială, Kemet, care înseamnă „pământul negru”. În textele egiptene mai figurează termenii „ia meri”, având sensul de „pământ iubit” şi „ta nutri”, cu înţelesul de „pământ al zeilor”.

bazaruri locale unde veți avea suficient timp liber pentru a vă pune în valoare abilitățile comerciale. 2. Croazieră pe Marea Roşie Excursie opţională inclusă pentru posesorii de Senior Voyage Club Card. Excursii optionale 1. Oraşul Cairo – Piramidele şi Sfinxul Întalnire și transport de la hotelul din Hurghada cu autocarul cu aer condiționat pentru a vizita cele mai importante obiective turistice din Cairo, piramidele lui Kheops, Kephren și Mykerinos, care au fost numite de greci una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, Sfinxul și Valea Templului, apoi vizita fabricii de papirus pentru a vedea cum locuitorii Egiptului scriau pe hârtie de papirus. Continuăm cu vizitarea Muzeului Egiptean din Cairo, care oferă artefacte din perioada fanariotă, inclusiv mumiile celebre ale vechilor regi ai Egiptului și comorile Regelui Tutankamon (opțional). Prânz pe drum în Cairo, la un restaurant în apropiere de Piramide, apoi întoarcere la Hurghada. Traseul începe la 01:30 - 2.00 și se termină în jur de 23:00. 2. Luxor şi Valea Regilor

Excursii gratuite

Plecare de la hotelul din Hurghada pentru un tur al Templului din Karnak, cel mai bun exemplu de sit arheologic din istoria Egiptului, care a fost dedicat zeului Amoun. Prânz pe drum, la un restaurant în Luxor. În continuare vom traversa râul Nil cu Felucca, o barcă de navigație tipic egipteană, pentru a explora „Orașul Morților”, Coloșii lui Memnon, ultimele rămășițe ale templului lui Amenophis al III-lea, Valea Regilor, măreția și grandoarea arhitecturii și Templul Reginei Hatshepsut, singura femeie-faraon care a domnit Egiptul antic, iar apoi întoarcere în Hurghada.

1. Tur de oraş - Hurghada

3. Safari în deșertul Sahara

Petreceți dimineața făcând un tur al orasului Hurghada pentru a vedea principalele atracții, cum ar fi Moscheea Mare și Biserica Sfânta Maria, precum și portul. În cursul dimineții va fi o oprire la cel mai înalt punct din oraș pentru o vedere panoramică asupra orașului Hurghada și împrejurimilor lui. Vizitarea unor

O aventură pe patru roţi pentru a descoperi frumuseţea răsăritului sau a apusului de soare în deşert. Veți putea vedea modul de viață și tradițiile localnicilor, apoi veţi merge pe cămilă şi veţi fi martori ai apusului de soare uimitor, cu cină barbeque şi băuturi racoritoare incluse.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • Transport avion București – Hurghada – București; • 7 nopţi cazare cu All Inclusive; • Transfer aeroport-hotel-aeroport • 1/2 zi excursie (Tur de oraș Hurghada) inclusă; • 1 excursie opţională bonus pentru posesorii de senior voyage club card (Croazieră pe Marea Roșie) • Asistență turístică* • *Asistența turistică este asigurată de reprezentanții din destinație și include preluarea, însoțirea și conducerea turiștilor de la punctul de sosire spre locul de cazare sau spre vizitarea unui obiectiv turistic. Precum și suport la destinație, pe durata sejurului, fiind în legatură directă cu organizatorul. NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Taxele de aeroport 95 euro/pers • Taxa de viză 25 €/pers • Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno • Intrările la obiectivele turistice, alte taxe și cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment Single – 130 euro Hotel 3* • Supliment Single – 170 euro Hotel 4* • Supliment Single – 190 euro Hotel 5*

DATE DE PLECARE Hotel Three Corners Empire 3* (sau similar 3*) – All Inclusive

Hotel Three Corners Sunny Beach 4* (sau similar 4*) – All Inclusive

Hotel Serenity Makadi Beach 5* (sau similar 5*) – All Inclusive

Localizare: Hotelul este situat la 7 km de aeroportul din Hurghada, foarte aproape de centrul vechi al orașului. Facilitati hotel: 4 restaurante, 4 baruri, 2 piscine exterioare, magazine, schimb valutar, internet cafe (contra cost), volei pe plajă, tenis de masă, darts, divertisment și muzică live. Facilitati camere: Baie cu duș, uscător de păr, TV satelit, mini bar (contra cost), telefon şi balcon/terasă, seif (gratuit), aer condiționat. Accesul la internet este contra cost.

Localizare: Hotelul are o locaţie excelentă pe malul mării, la 25 km de aeroportul din Hurghada. Facilitati hotel: 3 restaurante, restaurantul principal organizează seri tematice, 3 baruri, piscină exterioară, internet Wi-fi contra cost. Facilitati camere: Camerele sunt spaţioase si luminoase, dotate cu TV prin satelit, internet Wi-fi contra cost, balcon, aer condiţionat şi grup sanitar propriu dotat cu articole de toaletă şi uscător de păr.

Localizare: Situat la 38 km de Hurghada și la 36 km de aeroport. Facilitati hotel: 7 restaurante, 4 piscine, un parc acvatic, magazine, sală de conferințe și schimb valutar, aerobic, sală de fitness, darts, biliard, tenis de masă, programe de divertisment. Facilitati camere: Camerele au mobilier din lemn și sunt dotate cu baie cu duș, TV satelit, telefon, aer condiționat, seif (gratuit), mini bar (contra cost), facilități pentru ceai și cafea.

2019 15.04, 22.04, 29,04, 06.05, 13.05, 20.05, 27.05, 03.06, 10.06, 17.06, 24.06, 01.07, 08.07, 15.07, 22.07, 29.07, 05.08, 12.08, 19.08, 26.08, 31.08, 02.09, 07.09, 09.09, 14.09, 16.09, 21.09, 23.09, 28.09, 30.09, 05.10, 07.10, 12.10, 14.10, 19.10, 21.10, 26.10, 28.10, 02.11, 04.11, 09.11, 11.11

49


începând de la

EGIPT

7

zile

395€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +95 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: All Inclusive

Transport:

Egipt

Moise si cele 10 porunci

cu avionul

Top atracții: ATMOSFERĂ LOCALĂ Sharm El Sheikh domină Strâmtoarea Tiran a golful Aquaba de la înălțimea promontoriului pe care, odinioară, se întindea un modest sat de pescari. Astazi, aici este un colț de rai înfloritor. Apele limpezi ale mării și o climă ce s-a abonat permanent la soare, pe de alta parte resorturile spectaculoase de 5 stele îmbie calatorul dornic să guste din experiența exotică și surprinzătoare mai la tot pasul a acestui loc. Diversitatea spectaculoasă a faunei și florei marine, cromatica aproape stridentă a viețuitoarelor subacvatice, temperatura blândă a apei, au contribuit toate la creșterea faimei acestei destinații, pe drept supranumită “Paradisul scufundătorilor”. Dincolo de dunele de nisip ale Deșertului Sinai, se ascunde un cu totul alt tărâm, ce se lasă descifrat mai greu. Fii pregătit! Vei găsi locuri cu o istorie remarcabilă care se intersectează irevocabil cu Vechiul Testament și faptele ieșite din comun ale celui care a scris în piatră Legea Lui. Călcăm pe urmele lui Moise, dar și ale altor personaje legendare care au marcat istoria și faima acestor locuri. Hai să le descoperim împreună! Scurt tratat de Geografie și Istorie Datorită poziției sale strategice, ocupând extremitatea sudică a Peninsulei Sinai, Sharm el Sheikh a devenit un punct de referință pentru Marina Egipteană care și-a stabilit aici una dintre cele mai importante baze navale. Dupa razboiul de 6 zile din 1967, Egiptul cedeaza Sharm El Sheikh în favoarea Israelului, orașul schimbânduși numele în Ofira. În perioada agitată între anii 1967 și 1979, aici au fost organizate un numar important de conferinte internaționale de pace. Reintrată în posesia Egiptului în 1979, regiunea cunoaste schimbări spectaculoase, fiind împărțită în patru zone administrative guvernate de patru orașe: Taba, Dahab, Nuweiba și Sharm El Sheikh.

Punct sosire

50

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Sharm el Sheikh – Sahara – Cairo – Piramide – Sfinx – Marea Rosie – Muntele Sinai – Dahab – Ras Abu Galum – Israel- Ierusalim – Petra Sharm El Sheikh domina Stramtoarea Tiran de la inaltimea promontoriului pe care, odinioara, se intindea un modest sat de pescari. Apele limpezi ale marii si o clima ce s-a abonat permanent la soare, pe de alta parte resorturile spectaculoase de 5 stele imbie calatorul dornic sa guste din experienta exotica si surprinzatoare mai la tot pasul a acestui loc. Excursie gratuită 1. Croazieră pe Marea Roşie Excursie opţională inclusă pentru posesorii de Senior Voyage Club Card. Excursii optionale 1. O zi cat 4 milenii – Cairo si Platoul Giza După zborul scurt și transferul de la aeroport la porțile Muzeului Egiptean, putem admira Camera Mortuară Regală, sala animalelor mumificate, sala cu tezaurul găsit în mormântul lui Tutankamon. După ce luăm masa, pornim spre Platoul Giza. Cele trei piramide sunt singurele dintre cele 7 minuni ale lumii antice care mai dăinuie. Din apropiere, le vegheaza Sfinxul, sfidând și el timpul și furnicarul de turiști. Opțional, ai putea vizita Muzeul Solar Barque cu a sa navă pregatită să plece în ultima călătorie spre “Ra”. Înainte de a pleca spre aeroport, mai putem zăbovi să găsim suvenirul perfect de dăruit celor de acasă. 2. Muntele Sinai / Muntele lui Moise Ne îmbarcăm seara în jurul orei 10 pentru a călători prin zona deşertică spre Sf Ecaterina, de unde veți urca pe Muntele Sinai (aproximativ 2-3 ore), pentru a vă bucura de spectaculosul răsărit de soare egiptean. După răsărit vom coborî pentru a vizita mănăstirea Sf. Ecaterina, ce adăpostește o colecție impresionantă de obiecte de arta religioasă, celebrele manuscrise iluminate și icoane de o valoare neprețuită. Ne reîntoarcem la hotelul din Sharm. 3. Măn. Sf. Ecaterina şi oraşul de aur – Dahab Pornim dimineața devreme prin desertul Sinai catre vestita Mănăstire Sf. Ecaterina. Aceasta adăpostește o colecție impresionantă de obiecte de artă religioasă, celebrele manuscrise iluminate și icoane de o valoare neprețuită. După vizita la mănăstire luam masa într-un hotel din apropiere. Ziua continuă, după preferințe, cu o sesiune de shopping sau o plimbare relaxantă pe străzile

Experienţe

gastronomice

pline de viață ale orașului Dahab. Ne retragem la cartierul general din Sharm El Sheikh. 4. Seara tematica “O mie si una de nopti ‘’ & cina in Sharm El Sheikh Într-un castel cu arhitectură desprinsă direct din poveștile lui Aladin vei face o incursiune în legendele și tradițiile egiptenilor. Muzica beduinilor, spectacolul de lumini și sunet, dansul dervișilor, încleștarea ritmată a dansatorilor cu bețe (tahtib), dansul grațios al cailor arabi și, desigur, senzualitatea desăvârșita a dansatoarelor din buric acompaniază cina spectaculoasă de cinci stele. Seara cu totul specială se încheie la miezul nopții, când ar fi timpul să te retragi la hotel. 5. Incursiune in Tara Sfanta * Ierusalim & Betleem Călătoria începe dimineața devreme. Trecem prin deșert, via Eilat și Valea Arava, ajungem la Marea Moartă și luăm micul dejun. Pe malul celui mai sărat lac de pe Pamant ajungem în Israel. Pe drum ne asteaptă ruinele cetății Masada; Ein Gedi, pustiul în care și-a găsit refugiul Regele David; Qumran, unde au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta; Ierihon, cel mai vechi oraș din lume. Zărim printre coroanele dese ale maslinilorDomul Stâncii și Muntele Templului. Apoi poposim lângă Zidul Plângerii. Următoarea oprire este la Mormantul Sfant, parcurgând Via Dolorosa, (Drumul Crucii). Ne despărțim de Ierusalim, dar nu înainte de a lua masa. Ultimul obiectiv, Betleem și Biserica Nașterii Domnului. După aceasta e timpul să ne întoarcem la punctul de frontieră de la Taba. 6. Oraşul Petra Pornim dimineața devreme. După ce traversăm deșertul, navigăm pe mare cu feribotul si ajungem dimineața la intrarea în canionul Siq. Avem de parcurs pe jos aproximativ 1 Km prin strâmtoarea îngustă. Muntele de gresie sculptat din Petra se află la capătul straniei promenade prin canion.Mai vizităm Teatrul Roman ce a fost clădit în epoca bizantină și, la mica depărtare, zărim versantul îmbăiat de soare într-o lumină multicoloră, cu ale sale morminte de curcubeu. După masă, poposim în fortul Al Habis, ridicat de cruciați, de la înălțimea fortificațiilor avem o imagine de ansamblu asupra acestui teritoriu absolut fascinant. Drumul de întoarcere nu mai e la fel de tacut pentru că avem cu toții de împărtășit impresii.

Savori din: Egipt

.................................................................

Într-o țară aflată la confluența dintre Africa, Persia Antică, lumea arabă și Țara Sfântă, cu o moștenire culinară diversă și în care Nilul și apele marilor ofereau resursele cele mai de preț ale locuitorilor săi, bucătăria egipteană îți propune o adevarată călătorie multi-culturală. Vei gusta preparate savuroase în care orezul, legumele și ierburile aromate au un dialog delicios cu fructele de mare, peștele, carnea roșie și cea de pasăre. Nu te saturi niciodată de celebra pâine plată numită Eish Masri, coaptă și rumenită pe foc. Merită să îți surprinzi papilele cu nota ușor picantă a preparatelor tradiționale precum Medames Ful, Koshari sau Molokheyya sau Meshaltet Fetir. Influența bucătăriei Mediteranei de Est se manifestă nonșalant prin diverse salate sau legume stropite generos cu ulei de măsline și condimentate cu plante aromate. Iar falafelul, shaworma și kebabul sunt și aici la ele acasă.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Transport avion Bucuresti – Sharm el Sheikh – Bucuresti • 7 nopţi cazare cu All inclusive • Transfer aeroport-hotel-aeroport • Asistenta turística*

BONUS

• Excursie opţională. Dolphin Show gratuit (cu transfer inclus) pentru posesorii de senior voyage club card

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxele de aeroport 95 €/pers • Taxa de viza 25 €/pers • Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment Single – 170 euro - Hotel 4* • Supliment Single – 190 euro - Hotel 5*

Hotel Club Faraana Reef Resort 4* (sau similar 4*) – All Inclusive Localizare: Situat la 7 minute de plaja privata cu nisip, in Ras Um Sid, la aproximativ 20 km de aeroportul din Sharm el Sheikh, 12 km de Naama Bay si 5 km de centrul statiunii. Facilitati hotel: Un restaurant cu vedere la mare, un restaurant grill, bar cu muzica live, discoteca in aer liber, bar pe plaja, 2 baruri la piscina, supermarket, internet (contra cost). Facilitati camere: Camere standard dotate cu balcon sau terasa, aer conditionat, telefon, TV prin satelit, baie proprie cu dus sau cada si uscator de par.

Hotel Grand Plaza 5* (sau similar 5*) – All Inclusive Localizare: Amplasat la 8 km de aeroport, la 25 km de Naama Bay si la 29 km de Orasul Vechi, în regiunea Nabq Bay, pe malul marii. Facilitati hotel: Mai multe restaurante, centru spa, sauna, baie cu aburi, jacuzzi, salon de infrumusetare, coafor, animatie seara, nightclub, sala de conferinte, magazine, internet cafe, banca, schimb valutar, medic la cerere, parcare, rent a car, servicii de curatatorie si spalatorie. Facilitati camere: Camerele au bai cu dus sau cada, uscator de par, telefon, internet wireless, TV satelit, balcon sau terasa cu vedere la gradina.

DATE DE PLECARE 2019 28.08, 04.09, 11.09, 18.09, 25.09, 02.10, 09.10 (MARTI) 14.10, 21.10, 28.10, 04.11, 11.11 (DUMINICA)

51


ISRAEL-EGIPT

începând de la

8

zile

449€

SEJUR DINTR-O PRIVIRE /pers.

7 nopti cazare:

(cazare + transport) +195 € (taxe de aeroport)

hotel de 4*

Mese incluse: Mic dejun si cina

Transport:

Israel – Sf. Ecaterina – Sinai - Egipt

cu avionul

Top atracții: Bethleem Bethleem este situat la 10 km sud de Ierusalim, având jumătate dintre locuitorii orașului creștini, jumătate musulmani. Biserica Nașterii Domnului este cea mai veche biserică creștină din Țara Sfântă, ridicată din ordinul împăratului Constantin deasupra peșterii Nașterii Mântuitorului. În Grota Nașterii, locul nașterii Mântuitorului este marcat cu o stea de argint cu 14 colțuri dăruită în 1717 de domnul Țarii Românești, Nicolae Mavrocordat. În apropiere de Biserica Nașterii se află Grota Laptelui: aici, conform tradiției, s-a refugiat Sfânta Familie după nașterea lui Iisus din fața furiei lui Irod, până la fuga în Egipt. Ierusalimul Considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană, numără aproximativ 800.000 locuitori cu o zbuciumată istorie antică și medievala. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului. Aici se află Zidul Plângerii, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. În partea de nord a orașului vechi se află Biserica Invierii, cu mormântul lui Iisus Hristos. Ca și obiective creștine în Ierusalim avem: Via Dolorosa, Biserica Învierea Domnului și Grădina Ghetsimani. Nazareth Situat în partea nordică a Israelului, Nazareth este cel mai populat oraș arab din Israel, având aproximativ 80.000 locuitori. Orașul Nazareth este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos, grație acestui fapt, orașul este un centru de pelerinaj creștin. Biserica Sf. Arhanghel Gavriil a fost ridicată desupra izvorului considerat a fi al Fecioarei Maria. Apa din izvor poate fi văzută curgând în absida bisericii. Există 18 biserici ale Bunei-Vestiri în Nazareth apartinând diferitelor confesiuni și comunități. Biserica Catolică BunaVestire din Nazaret este o biserică modernă, in incinta acesteia aflăndu-se locul casei Sfinților Ioachim și Ana. Biserica este cea mai mare biserică din orientul apropiat. A fost construită sub formă de crin, simbolul Fecioarei Maria.

Punct sosire

52

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Muntele Tabor – Cana Galileii - Nazareth – Bethleem – Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Via Dolorosa -Valea Iordanului- Mănăstirea Sf. Ecaterina Program 1. Bucureşti – Sharm el Sheikh - Taba Prezentare în Aeroportul Internaţional Otopeni pentru zborul spre Sharm el Sheikh. După aterizare îmbarcare în autocarul de transfer şi deplasare spre Taba pentru cazare. Cazare şi cină la hotel în Taba.

5. Bethleem – Valea Iordanului – Taba – Sf. Ecaterina

Mic dejun. Ne îndreptăm spre Ţara Sfântă, prima noastră oprire fiind Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Faţă a Mântuitorului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Continuăm cu Nazareth, locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire, în incinta căreia se află grota în care Fecioara Maria a fost înștiințată de către Arhanghelul Gavriil ca Îl va naște pe Iisus. Continuăm cu o vizită la Cana din Galilea, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin. Cazare şi cină la hotel în zona Tiberias/ Nazareth. 3. Ierusalim: Muntele Măslinilor – Muntele Sion

6. Sf. Ecaterina - Sharm el- Sheikh

După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezatorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom coborî cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. După aceea vom merge pe Muntele Sion, unde se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Facem o vizită în zona evreiască a Sfintei Cetăți la Zidul Plângerii. După-amiaza vom merge în Bethleem unde vom vedea Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). Cazare și cină la hotel în Bethleem.

După micul dejun suntem nerăbdători să păşim în mănastirea Sf Ecaterina, unde se află Capela Rugul Aprins, considerat a fi punctul în care Moise văzuse manifestarea divinității descrisă în Biblie drept Rugul Aprins. La doar câțiva metri de Capelă dăinuie și astăzi planta ce era invăluită de foc atunci când a fost zărită de către Moise. Rugul, se pare, ar fi fost mutat la cererea Sfintei Împărătese Elena în anul 330, iar în locul lui a fost ridicată Capela. Te afli pe Pământ Sfânt, așa că, înainte de a intra, va trebui să lași încălțările în prag. Mănăstirea Sf. Ecaterina adăpostește o colecție impresionantă de obiecte de artă religioasă, celebrele manuscrise iluminate și icoane de o valoare neprețuită. Ne deplasăm către hotelul nostru din Sharm el- Sheikh.

4. Hozeva - Ierusalim , Via Dolorosa Mic dejun. Pornim către Hozeva, unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe. Inițial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Tot în mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Vom pleca spre Ierusalim și vom intra în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan. Parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom

culturale

vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Spre seară vizităm Biserica Aşezământului Românesc de la Ierusalim. Cazare și cină la hotel în Bethleem.

Mic dejun. Ne îndreptăm spre valea Iordanului și vom vizita locul botezului lui Iisus; în apropiere este Mănăstirea Sf. Gherasim locul unde Maica Domnului a poposit în drumul spre Egipt. Ne îndreptăm spre Egipt prin punctul Taba şi ne continuăm traseul spre Mănăstirea Sf. Ecaterina. Cazare şi cină la Sf. Ecaterina. Pornim aproape de miezul nopţii pe cărarea ce duce spre vârful Muntelui Sinai. Urcușul durează 2-3 ore, dar ne dozăm puterile cu popasuri scurte și atingem vârful chiar la timp pentru a vedea răsăritul de soare ce ne oferă un spectacol feeric. Aici a primit Moise Tablele Legii. Coborâm muntele anticipând cu emoție vizita la Mănăstirea Sf. Ecaterina. (Pentru acestă excursie vă sfătuim să vă echipați cu haine călduroase și încălțăminte confortabilă și rezistentă. Ține cont ca aceasta excursie necesita o forma fizica buna, nefiind recomandat celor cu probleme medicale sau cardiacilor).

2. Taba - Muntele Tabor – Cana Galileii – Nazareth

Experienţe

7. Sharm el Sheikh - „O mie şi una de nopţi” Mic dejun. Timp liber pe care îl putem petrece după bunul plac. Seara participăm opțional la o seară cu tematică “O mie și una de nopți”, la Alf Leila wa Leila care iți va stimula toate simțurile, readucând la viață opulența și grandoarea din palatele emirilor și șeicilor arabi de odinioară. Într-un decor ce-ți taie respirația, un castel cu arhitectură desprinsă direct din poveștile lui Aladin - pasaje de marmură, fântâni arteziene, domuri și turnuri ce amintesc de minarete - vei face o incursiune în legendele și tradițiile egiptenilor. Muzica aproape mistica a beduinilor, spectacolul de proiecții de lumini și sunet ce redau povestea grandorii faraonilor, dansul rotitor al dervișilor, încleștarea ritmată a dansatorilor cu bețe (tahtib), dansul grațios al cailor arabi și, desigur, senzualitatea desavârșită a dansatoarelor din buric acompaniază cina spectaculoasă de cinci stele. Te vei bucura de o seara cu totul specială, care se încheie la miezul nopții, când ne retragem la hotel. Cazare şi cină la acelaşi hotel din Sharm el Sheikh. 8. Sharm el Sheikh – Bucureşti Mic dejun. Ne îndreptăm către Aeroportul din Sharm el- Sheikh pentru formalitățile vamale și îmbarcare pentru zborul către Bucureşti.

Mănăstirea Sf Ecaterina

Sf Ecaterina, unde se află Capela Rugul Aprins, considerat a fi punctul în care Moise văzuse manifestarea divinității descrisă în Biblie drept Rugul Aprins. La doar câțiva metri de Capelă dăinuie și astăzi planta ce era invăluită de foc atunci când a fost zărită de către Moise. Rugul, se pare, ar fi fost mutat la cererea Sfintei Împărătese Elena în anul 330, iar în locul lui a fost ridicată Capela. Te afli pe Pământ Sfânt, așa că, înainte de a intra, va trebui să lași încălțările în prag. Mănăstirea Sf. Ecaterina adăpostește o colecție impresionantă de obiecte de artă religioasă, celebrele manuscrise iluminate și icoane de o valoare neprețuită.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• Avion Bucuresti – Sharm el Sheikh – Bucuresti, Taxe de aeroport, • Transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului, • 7 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3* conform clasificării din Israel si Egipt • Demipensiune (2 mese pe zi - conform programului) • Taxe de intrare la obiectivele din program • Viza de Egipt este gratuita, se obtine la sosirea in aeroport si este valabila doar pentu peninsula Sinai si Taba • Însoţitor din partea agentiei (preot, absolvent teologie sau ghid) și ghid local vorbitor de limba română.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Taxe de aeroport 195 €/ persoana. • Taxiul pe Muntele Tabor (10 Euro/pers, se achită în Israel) • Bacsisurile pentru soferi si ghizi locali aprox. 20 € (se achita ghidului insotitor). • Excursiile optionale: Seara tematica „O mie si una de nopti” • Taxa de trecere a frontierei Eilat – Taba -35 Euro/pers. (se achită la înscriere); • Taxa de iesire din Egipt 10 Euro/pers. (se achita la inscriere); • Alte taxe şi cheltuieli personale; • Alte mese decat cele mentionate in program; Bauturile la mese; • Asigurarea medicala si asigurarea storno; • Alte obiective turistice decat cele mentionate

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment de single 195 €

DATE DE PLECARE 2019 30.09; 21.10; 18.11; 09.12; 03.03

53


începând de la

T URC I A

5

zile

95€

/pers.

SEJUR DINTR-O PRIVIRE

(cazare + transport) +65 € (transport cu autocarul, ghid local, tur by night)

4 nopti cazare: hotel de 3*

Mese incluse: Mic dejun

Transport:

cu autocarul

Top atracții: Biserica Sf. Sofia (cu ghid local) Cel mai cunoscut monument din Istanbul este muzeul Sfânta Sofia. Pe rând biserică, moschee și din 1935 muzeu, Hagia Sofia (”Sfânta Înțelepciune”, ”Înțepelciunea Divină”) este clădirea ce simbolizează: trecerea de la cultura europeană la cea orientală, gloria Imperiului Bizantin și apogeul celei mai fertile prioade din istoria romanității orientale - domnia lui Iustinian. Marele Bazar Marele Bazar este una dintre cele mai mari şi mai vechi pieţe acoperite din lume, care cuprinde un total de 61 de străzi acoperite. A fost creat din ordinul sultanului Mehmet al II-lea în iarna anului 1455, la scurt timp după cucerirea Istanbulului de către otomani (1453). La început, în Marele Bazar se comercializau numai textile şi de aceea a fost numit “Cevahir Bedestan” (“Bedesten” în persană însemnând “bazarul vânzătorilor de pânză”). Insula Buyukada (opțional, 35 euro, masa de prânz inclusă) După ce traversați Marea Marmara cu vaporul, veți ajunge pe insula Buyukada pentru a vă petrece timpul explorând frumusețile insulei cu căruța trasă de cai. Pe Büyükada, aflați despre istoria insulei de la ghidul dvs., de ce vehiculele motorizate lipsesc, auziți despre mănăstirile creștine care au stat aici în timpul domniei erei byzantine, precum și alte informații despre arhitectura clădirilor de pe insula.

Istanbul

capitala savorilor și experientelor orientale

Seara turcească (opțional, 40 euro, masa de seară inclusă) Se îmbină mese tradiționale cu muzica și dansul, oaspetii având astfel ocazia să descopere și să experimenteze cultura locală. Seara turcească include: o gustare locala, o băutură răcoritoare și un spectacol de dansuri tradiționale din care nu lipsesc dervisii cu binecunoscutul lor dans rotativ. Dacă alegeți ca mod de distracție un astfel de spectacol, fiți pregătiți să vă „teleportați” în timpul conducătorilor Imperiului Otoman.

Punct sosire

54

Punct plecare

Punct intermediar


ATRACȚII Moscheea Albastră – Sfânta Sofia – Palatul Topkapi – Marea Marmara - Insula Prinţului – Strâmtoarea Bosfor – Palatul Dolmabahce Program 1. București – Istanbul (625 km) Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală București, la ora 6.30 dimineața. Pentru că drumul nostru trece prin Edirne, vechiul Adrianopole, hai să profităm de popasul prelungit și să admirăm Moscheea Selimiye, cu ale sale minarete demne de Cartea Recordurilor (înalte de 80 m). Ridicată la comanda lui Selim II și inaugurată în 1575, moscheea este considerat unul dintre cele mai impunătoare edificii religioase din întreaga Turcie. Istanbul te întâmpină seara ca un joc de lumini și umbre, lăsându-ți imaginația să anticipeze încă de acum comorile de vizitat a doua zi. Zărim în treacăt forfota de oameni de la Podul Galata iar, în depărtare, se ridică impunătorul Turn Galata (clădit de Genovezi în 1348 ca turn de veghe asupra Bosforului) stând indiferent în perdeaua de lumini ambientale. Ne retragem la hotel. (Cazare în Istanbul). 2. Istanbul – Palatul Topkapi, Sf. Sofia, Moscheea Albastră, Günaydın! (Bună dimineața!) Mic dejun. Chemarea muezinului trezește orașul, până și cel mai obosit călător uită de confortul cald și pufos al așternutului și începe să-și împartă în gând orele pe obiective, muzee și bazaruri de vizitat. După micul dejun, mergem la pas spre Sultanahmet, vechiul oraș Constantinopole, explorând străzile înguste cu ale lor case îmbrăcate în lemn de stejar, pe acoperișurile cărora zărim din când în când siluetele zvelte ale pisicilor ciacâre. Priveliștea te fură oriunde te-ai întoarce, palate monumentale, minarete silfide ce brăzdează norii incită privirea. Vechea reședință a sultanilor otomani, Palatul Topkapî, (astăzi muzeu) este primul obiectiv unde intrăm. Complexul cuprinde mai multe clădiri care aveau fiecare un rol bine definit în viața opulentă la curtea sultanului și grădini luxuriante prin care odinioară se plimbau concubinele regale însoțite de eunuci. În muzeu, într-o companie selectă, se află expusă și sabia lui Ștefan Cel Mare, alături de Toiagul lui Moise, turbanul lui Avraam (Abraham) și cel al lui Iosif. La doar câteva minute de mers, ajungem la Catedrala Sf. Sofia (Aya Sofya) reper istoric, religios și cultural, capodoperă arhitecturală ce atrage milioane de vizitatori în fiecare an. În complexul muzeal se află și mormintele sultanilor Mehmet III, Selim II, Murat III, Ibrahim I și Mustafa I. Nu poți spune că ai fost în Istanbul dacă nu ai vizitat Moscheea Albastră, probabil și cel mai fotogenic edificiu din Turcia. Respectând obiceiul local, ne descălțăm și ne luam pantofii cu noi în plasele special puse la dispoziție. Monument și loc de rugăciune deopotrivă, Moscheea și-a câștigat renumele după mozaicul superb, predominant albastru, fiind considerat un simbol al Turciei. Domurile sale în cascadă și cele 6 minarete zvelte îl fac unic în toată lumea Islamică. La câteva minute de mers descoperim Hipodromul, construit de împărații bizantini pentru a se distra și a distra poporul. De văzut Obeliscul Egiptean, Fântâna lui Wilhelm II, Coloana Șerpuită și Coloana lui Constantin Porfirogenetul. Loc de poze și… Seara ne prinde pe mare, în Strâmtoarea Bosfor, fiind pasageri pe un vas de croazieră. Ai ocazia

să admiri impunătoarele palate și moschei din Sultanahmet, frumoasele clădiri de pe cele două maluri și raidul de bărci de pescari care ies în larg spre Marea Marmara pentru alte capturi îmbelșugate. Ne întoarcem la hotel. (Cazare în Istanbul). İyi geceler! (Noapte bună!) 3. Istanbul - Insula Buyukada (Insula Prințului) Turul insulei începe după micul dejun. Faceți o croazieră pe Marea Marmara până la Insulele Prințului, acum un loc popular, cu plaje nisipoase și frumoase, case vechi de lemn otomane. Faceți un tur de relaxare pe străzile liniștite, înguste ale insulei, cu trăsuri trase de cai. Veți avea timp să vă relaxați sau să explorați în timpul liber. Prânzul este, de asemenea, inclus la un restaurant local. 4. Istanbul – Palatul Dolmabahce – Marele Bazar Mic dejun. De departe cel mai frumos oraș din lume, Istanbul ocupă cu aroganță câte o palmă de pământ pe două continente - Europa și Asia. Pe malul european nu departe de podul peste Bosfor se află Palatul Dolmabahce. Simbol al autorității și grandorii imperiului otoman timp de secole, palatul este astăzi un obiectiv pe care nu îl ratează niciun vizitator, în drum spre cartierul Ortakoy, faimos pentru localurile, terasele și cluburile de noapte exclusiviste. După vizita la Dolmabahce ne îndreptăm spre Marele Bazar, dar mai întâi… Moment de răgaz Savurează o înghețată turcească veritabilă, pe care o poți lua din mai multe tentative de la vânzătorul ambulant, pus pe șotii, jonglând cu cornetul plin de delicioasa cremă ca un adevărat prestidigitator. Înghețata turcească are o textură elastică, gumoasă și o aromă specială dată de salep, un ingredient pudră obținut din bulbii unui soi de orhidee și din mastic. Este atât de densă și de lipicioasă, încat uneori se consumă cu furculița și cuțitul. Înghețata turcească se topește mult mai greu decăt cea obișnuită, iar adevărații iubitori de înghețată spun că trebuie să mănânci dondurma cel puțin o dată în viață. Prânzul după înghețată va fi doar o introducere sumară a celui mai important obiectiv din această zi, Marele Bazar. Practic, acesta reprezintă inima orașului, și indiferent cât de pregătit ai fi, vei simți instant cum pulsul tău accelerează. Cel mai mare complex comercial acoperit din lume se întinde razant pe zeci de alei și te copleșește cu abundența și diversitatea de mărfuri, de la fructe confiate și fire de mătase, la cele mai luxuriante obiecte de podoabă și bijuterii dar și cafenele și tarabe cu diverse delicii, mai puțin dulci. Mai bine de cinci secole, în acest oraș, în special seara, se dansează și se trage din narghilea. Aceasta e surpriza zilei - o seară tradițională turcească unde vom urmări spectaculosul dans al dervisilor rotitori, la un restaurant cu bucate tradiționale turcești și inevitabilul ceai aromat. (opțional 40 euro/pers.) Este, poate, punctul terminus al traseului turistic din Istanbul, dar experiența rămăne una plină de savoare și de emoții mixte. 5. Istanbul - București (625 km) Mic dejun. Hoşçakal, görüşürüz...! (La revedere, pe curând...!) Lasăm în urmă orașul care se întinde pe 2 continente și ne îndreptăm spre casă. Se tranzitează teritoriul Bulgariei. Sosire în Bucureşti după 21.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• transport cu autocar climatizat, în zilele 1 şi 5; • 4 nopți de cazare la hotel de 3* • 4 mic dejun; • ghid local în ziua 2 • tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor în ASIA; • croazieră pe Bosfor; • gustare tradițională (kebab, ayran și baclavale) în ziua 2 • gustare tradițională (covrig cu susan, ceai sau cafea) în ziua 4 • înghețată turcească (dondurma) • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale. • Excursiile opționale; • Transportul în Istanbul și la obiectivele turistice.

BONUSURI

• transferuri din țară conform tabelului din pagina 2 • Reducere 10% la 2 excursii opționale pentru posesorii de card Senior Voyage CLUB CARD.

OPȚIONAL

• Insula Prințului – 35 euro/pers. • Seara turcească – 40 euro/pers.

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment de single 35 € • *Pentru plecările din 06,04, 29.04 și pentru plecarile din perioada 23.0529.08 se achita un supliment de 20 euro/pers. • **Pentru plecarea din 29.12 este un supliment de 40 euro/pers. • Pentru plecarea din 06,04 avem participare la slujba de Înviere la Biserica Românească • Pentru plecarea din 29.12 masa festivă de Revelion este opțională (60 euro/ pers.)

DATE DE PLECARE 2018 07.03, 06.04* - Paște;29.04* –1Mai; 16.05;23.05; 30.05*; 13.06; 20.06*; 18.07*; 01.08*; 22.08*; 29.08*;05.09; 12.09;26.09, 03.10; 10.10, 24.10, 31.10, 07.11, 14.11, 21.11, 28.11; 12.12, 19.12; 29.12** – Revelion

55


Se spune că plecăm de multe ori în jurul lumii pentru a găsi ce căutam chiar acasă. Așa e România: o frumusețe pe care o căutăm peste mări și țări ca apoi să o regăsim ca un paradis mereu surprinzător la o aruncătură de băț.

Fie că e vorba de munți plini de cărări neștiute, de sate și orașe unice în patrimoniul local, de castele și conace puțin cunoscute, de meșteșuguri ce merită descoperite și păstrate sau de degustări de vinuri și bucate alese, avem mai multe lucruri minunate de experimentat aici decât ne vine a crede. 56

Tot ce rămâne de făcut e să alegem de unde începem această călătorie; căci oameni cu pasiuni comune și același “cu dor de ducă” cu siguranță vor fi, indiferent de programul Senior Voyage ales.


Să călătorim împreună într-o excursie Senior Voyage România înseamnă că: • explorăm pe rând fiecare regiune istorică a țării, pe urmele înaintașilor noștri • ținem cont de un echilibru cât mai bun între relaxare în natură și explorarea patrimoniului cultural • excursiile durează 5 zile, au loc în timpul săptămânii și în perioade de extra sezon, pentru a evita inconvenientele specifice perioadelor aglomerate din punct de vedere turistic și, nu în ultimul rând, pentru a avea acces la prețuri cât mai accesibile • cazarea este aleasă în zone înverzite sau istorice, din care pornim zilnic spre alte destinații; astfel, pe lângă plăcerea de a fi îmbrățișat de natură sau aproape de punctele de

interes, bagajele nu vor mai constitui o problemă • obiectivele sunt alese astfel încât experiența să nu fie “o fugă după bifat destinații”, ci o descoperire pe îndelete a frumuseților din jur; aici ne sunt de mare ajutor și echipa de ghizi profesioniști, care știu fiecare pietricică din partea locului ca-n palmă • descoperim fiecare colț de țară nu doar cu ochii, ci cu toate simțurile: învățăm tainele mesteșugarilor din satele tradiționale, degustăm cele mai fine vinuri din podgoriile românești, “gustăm” bucățele de istorie locală prin prisma bucatelor tradiționale servite

Vă așteptăm cu dor de călătorii! 57


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

NOU

Ținutul Secuiesc o călătorie faină, faină!

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Odorheiu Secuiesc – Sovata – Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoș – Fabrica de Bere Interzisă – Băile Tușnad – Târgu-Mureș - Reghin – Castelul de la Brâncovenești – Corund – Salina Praid – Dârjiu – Micloșoara - Distilăria de pălincă de la Sf. Gheoghe Ne aventurăm pe căile nebătătorite ale Transilvaniei pentru a descoperi ținutul conacelor, al pădurilor și al vulcanilor. Fiecare oprire de pe traseu e ca un mic giuvaer proaspăt descoperit care pune un zâmbet larg pe fața călătorului: fie că e vorba de a poza singurul lac așezat într-un crater vulcanic din Europa; sau de a trece pragul unora dintre cele mai romantice domenii nobiliare ale Transilvaniei; sau de a vizita locurile de care s-a îndrăgostit chiar prințul Charles; sau de a uita cum trece timpul admirand cele 40.000 de volume din Biblioteca Bolyai-Teleki strânse cu grijă de contele Samuel Teleki la Târgu Mureș; și, nu în ultimul rând de a afla care sunt secretele ce transformă lemnul în instrumente armonioase în Orașul Viorilor, Reghin. Program 1: București – Odorheiu Secuiesc – Sovata (aprox. 325 km) Plecare din București. La Odorheiu Secuiesc, ne oprim pentru ceai și prăjituri în centrul istoric al orașului, frumos restaurat. Sosire la hotel în Sovata, unde petrecem următoarele 4 nopți. După amiază ne bucurăm de o plimbare ușoară pe Drumul Sării, în jurul lacurilor Ursu, Roșu, Verde și la Masivul de Sare. 2: Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoș – Băile Tușnad - Fabrica de Bere Interzisă de la Sânsimion (aprox. 300 km) Azi vom călători spre lacul Sfânta Ana, singurul lac din Europa așezat într-un crater vulcanic și către una dintre cele mai valoroase rezervaţii

58

botanice ale României, Tinovul Mohoș. Facem un popas în Băile Tușnad, după care ne continuăm călătoria cu o vizită la fabrica de bere artizanală „Tiltott Csíki Sör” (Adevărata Bere Interzisă) din Sânsimion, o bere meșteșugită, nepasteurizată, fără aditivi și conservanți, unde vom afla povestea războiului pentru brandul de bere Ciuc. La final avem parte de o degustare pentru un drum de întoarcere vesel şi lin. 3: Târgu-Mureș - Reghin – Castelul din Brâncovenești (aprox. 150 km) În Târgu-Mureș vă invităm la un tur ghidat prin centrul istoric, printre clădiri frumoase în stil secesionist. Admirăm majolica viu colorată de pe acoperișul Palatului Culturii, descoperim colecția de circa 40.000 de volume, unele foarte rare, adunată de contele Samuel Teleki în Biblioteca Bolyai-Teleki și facem o plimbare prin cetate. Apoi spre Reghin, Orașul Viorii, unde vizităm un atelier de lutier. Aflăm cum se crează vioara perfectă și care sunt secretele ce transformă lemnul într-un instrument armonios. Încheiem cu castelul din Brâncoveneşti, o bijuterie în stil renascentist, care şi-a redeschis porţile pentru vizitatori. 4: Călătorie în timp pe platoul vulcanic și vizită la atelierele meșteșugărești din Corund (aprox. 50 km) Opțional excursie de descoperire a specificul cultural din zona Corundului. Începem cu o plimbare cu căruța prin peisajul feeric al cătunurilor Fântâna Brazilor și Valea lui Pavel, ce s-au format pe un platou vulcanic. Aici vizităm situl Natur 2000 Tinovul de la Fântâna Brazilor,

pentru a cunoaște flora și fauna specifică tundrei și taigauăi, relicve glaciare și specii ocrotite. Apoi ne răsfățăm degustând gemuri și siropuri produse exclusiv din fructe de pădure culese din regiune, la o gospodărie. Urmează vizita la Corund, cel mai mare centru de artizanat din țară, cu peste 1500 de locuitori implicați în producerea produselor artizanale. Ne plimbăm pe străzile Corundului pentru a admira și cunoaște motivele tradiționale cioplite în porțile secuiești și vizităm trei ateliere (ceramică, iască și țesătorie). Încheiem cu un kürtöskalács și o vizită la Salina Praid. 5: Dârjiu – Castelul Contelui Kálnoky București (aprox. 350 km) Ne îndreptăm spre Dârjiu, un mic sat din Harghita, cu drumuri pietruite și case vesele, devenit punct de atracție pentru numeroși turiști din țară și străinătate. Vizităm biserica fortificată, singura biserică maghiară din România protejată UNESCO și inclusă pe lista Patrimoniului Mondial. Apoi poposim în Micloșoara, unde luăm contact cu o reședință nobiliară tipică pentru arhitectura grofilor locali. La final propunem o „oprire veselă” la o distilărie de palincă din Sf. Gheorghe. Atracții 1. Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș Lacul Sfânta Ana este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu, din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupţii


vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani. Vizavi de Lacul Sfânta Ana se mai află un crater vulcanic, de 4 ori mai mare ca fratele său mai celebru, care însă s-a camuflat într-o pătură pufoasă şi plutitoare: Tinovul Mohoș sau “lacul cu mușchi”. Întreaga zonă a fost declarată rezervație naturală și merită vizitată pentru unicitatea ei, dar și pentru frumusețile pe care le adăpostește.

ani proprietarii s-au schimbat de mai multe ori. A fost naționalizat la 2 martie 1949, o dată cu Reforma agrară, împreună cu toată averea clasei nobiliare. În perioada comunistă a fost utilizat ca închisoare, școală de corecție și centru de recuperare și reabilitare. În 2014, după retrocedare și renovare, Castelul familiei Kemény a deschis porțile pentru vizitatori.

2. Fabrica de Bere Interzisă de la Sânsimion

5. Salina Praid

În localitatea harghiteană Sânsimion, omul de afaceri Andras Lenard a preluat în 2013 o distilerie în ruine, abandonată după căderea comunismului și a început o mică afacere cu bere artizanală comercializată sub brandul Csíki Sör (varianta în maghiară pentru Bere Ciuc). Oficialii Heineken Romania, care au preluat în 2003 fabrica de bere din Miercurea Ciuc şi sunt proprietari ai brandului “Ciuc”, au intentat un proces în 2014 acuzând concurenţa neloială. În acest context, investitorul a modificat eticheta produsului fabricat la Sânsimion adăugând particula “Igazi”. Numele “Igazi Csíki Sör” se traduce prin “Adevărata Bere Ciuc”. Ulterior, procesul a continuat în jurul noii denumiri. O decizie judecătorească din primăvara anului 2017 îi interzice lui Andras Lenard şi folosirea brandului “Igazi Csíki Sör”. Cu toate acestea, berea continuă să fie produsă şi comercializată acum sub numele “Igazi Tiltott Sör” (Adevărata Bere Interzisă). 60% din berea produsă în localitatea din Harghita este comercializată în Ungaria.

Salina Praid este una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa, exploatarea ei constituind de sute de ani sursă de venit pentru localnici. Cu o adâncime de 2.700 metri și rezerve de aproape 500 de ani, salina este o adevarată comoară pentru economia Transilvaniei. Aerul este puternic ionizat, deosebit de eficient în tratarea afecțiunilor respiratorii. Temperatura, în orice anotimp al anului este de 16 grade Celsius.

3. Reghin Supranumit “Oraşul Viorilor”, Reghinul are numeroşi lutieri în ale căror ateliere se creează chitare, viori, viole şi violoncele ce ajung în mâinile muzicienilor din întreaga lume. Tradiția făuritorilor de instrumente muzicale la Reghin a început cu peste 200 de ani în urmă. Există un loc, nu departe de oraș, în Munții Gurghiului, căruia localnicii îi spun Valea Italianului. Acolo au descoperit lutierii italieni muzica pe care codrul românesc o poate cânta. Au gasit lemn de paltin cu o rezonanță deosebită, din care se face 70% din corpul unei viori, dar și molid. Astfel s-a ajuns ca cioplitorii în lemn din Reghin și din satele învecinate să învețe cum se fac diverse componente ale unei viori, pe care le trimiteau apoi în Italia, unde meșterii de acolo le îmbinau, obținând produsul finit. Abia în anul 1951 românii au început să facă ei înșiși instrumentele muzicale. 4. Castelul din Brâncoveneşti La mică distanță de Reghin, în localitatea Brâncovenești, se află Castelul Kemény, o bijuterie în stil renascentist. Ansamblul arhitectonic a fost construit în secolul al XV-lea de către familia nobilului Losonczi Dezsofi, iar în următorii 150 de

6. Biserica fortificată de la Dârjiu Biserica din Dârjiu, declarată monument UNESCO, este una dintre cele mai importante biserici fortificate din Transilvania. Lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 1270, construit în stilul arhitectonic romanic, caracteristic acelor vremuri. În afară de rolul ei spiritual și de apărare, biserica este folosită de sute de ani pentru păstrarea proviziilor de hrană. Încăperile înalte de peste cinci metri și zidurile foarte groase, fac ca în interior să fie o adevărată oază de răcoare, care creează un climat favorabil păstrării alimentelor (slănină afumată, ciolane de porc, cărneturi și cârnați etc). Cuiele de care se atârnă proviziile se moștenesc din generaţie în generaţie – cândva, numărul lor indica nivelul de bunăstare ale deținătorilor. S-au păstrat toate obiceiurile și regulile legate de modul de păstrare și administrare a proviziilor. 7. Castelul Contelui Kálnoky Castelul Kálnoky datează din anul 1500, fiind de fapt conacul de vânătoare al familiei contelui Kálnoky. Este construit în stil renascentist, având decorații pictate pe pereți. Abandonat mai bine de 50 de ani, în prezent, după retrocedarea lui familiei, castelul a fost renovat. Legenda spune că în secolul XIII, în timpul unei vânători, regele Ungariei a fost salvat de un secui numit Kálnoky. Secuiul l-a țintit cu săgeata pe ursul care se năpustise asupra monarhului și l-a omorât, salvând astfel viața acestuia. Ca recunoștință, regele l-a înnobilat, oferindu-i totodata și moșia de la Micloșoara. Și acum, pe stema familiei se vede un urs străpuns de săgeată. Astăzi, contele Tibor a făcut din moșii o zonă destinată turismului rural ecologic a cărei principală atracție este Castelul Kálnoky. Zona este cunoscută printre turiștii străini, datorită vizitelor constante ale Prințului Charles în zonă.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Biserica Fortificată din Dârjiu • Intrare în rezervaţia Tinovul Mohoș • Pentru a putea beneficia de bonusurile Senior Voyage, cardul trebuie prezentat ghidului

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți cazare la hotel spa 3*+, în Sovata • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Excursiile opționale Mesele de prânz Intrările la obiectivele turistice Intrarea la Salina Praid (30 lei/pers.) Intrarea la Fabrica de bere din Sânsimion

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Călătorie în timp pe platoul vulcanic și vizită la ateliere meșteșugărești din Corund: 25 euro/ persoană (vizitele la sit și ateliere, plimbarea cu căruța și degustarea de gemuri și siropuri sunt incluse în tarif)

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 60 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-5.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

Hotel Relax 3*+ Localizare: Hotelul Relax este situat într-o zonă liniștită a stațiuni, într-un peisaj montan deosebit și beneficiază de un design care îmbină plăcut stilul clasic cu cel rustic tip bavarez. Lacul Ursu, cel mai cunoscut lac sărat helioterm din România, se află la numai 5-10 minute de hotel. Facilitati hotel: Restaurantul hotelului serveşte mâncăruri locale şi internaţionale, iar oaspeţii pot savura diverse băuturi la bar. De asemenea, se pot relaxa în grădina proprietăţii. Facilitati camere: Toate camerele hotelului sunt dotate standard cu televizor, minibar, telefon, balcon și Wi-Fi gratuit. Băile private au duș sau cadă și uscător de păr.

DATE DE PLECARE 2019 27.05, 10.06, 9.09, 16.09, 23.09.2019

59


ROM A N I A

3

zile

119€

/pers.

NOU

Țara Luanei

un ținut de poveste mai aproape decât crezi

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Castrul Roman Pietroasele – Sărata Monteoru – Buzău – Conacul Marghiloman - Tabăra de la Măgura – Mănăstirea Ciolanu – Biserica dintr-o Piatră - Vulcanii Noroioși – Casa Vasile Voiculescu – Muzeul de Chihlimbar – Biserica Rupestră de la Aluniș Lași în urmă zarva capitalei și, la nici 150 km, dai peste cea mai frumoasă țară pe care înca n-ai vizitat-o: Țara Luanei. Un amalgam de experiențe care mai decare, ce te vor umple pe tine de uimire, iar pe telefonul tău de sute de poze imposibil de șters. Căci cum să nu vrei să păstrezi imaginea celui mai mare și valoros chihlimbar din lume, de la Muzeul Colți? Sau a vulcanilor noroioși care parcă te teleportează pe un adevărat relief lunar; sau a așezărilor rupestre din Munții Buzăului, transformate de călugarii sihaștrii în tainice biserici; și, nu în ultimul rând, a conacului Marghiloman, superb restaurat, unde dacă închizi un pic ochii parcă te simți în mijlocul petrecerilor faimoase de la început de secol XX ale omului politic cu același nume. Toate acestea și multe altele, la o aruncătură de băț de casa ta. Program 1: București – Castrul Roman de la Pietroasele – Sărata Monteoru – Buzău – Conacul Marghiloman - Berca (170 km) Pornim spre Țara Buzoaielor, în căutarea Castrului Roman de la Pietroasele, construit în timpul campaniei din anul 332 a lui Constantin cel Mare și a locului în care a fost descoperit fabulosul tezaur „Cloșca cu puii de aur”. Apoi facem o plimbare prin stațiunea Sărata Monteoru, o cochetă și cândva populară stațiune balneară care își datorează în mare măsură existența altei comori ascunse în adâncuri, “aurul negru”. Povestea este una demnă de un film de Holywood: un magnat al petrolului

60

și-a construit aici un palat înconjurat de un parc dendrologic, ca să se bucure de propria oază de liniște. De aici, plecăm spre Buzău să descoperim încă o poveste interesantă. Cunoscătorii știu deja despre ce este vorba: despre părintele hipismului din România, Alexandru Marghiloman, om politic, pasionat de cai și totodată un bon-viveur în adevăratul sens al cuvântului. Vizităm conacul Marghiloman, cunoscut drept Vila Albatros, faimos pentru petrecerile fastuoase de la început de secol XX și denumită după unul dintre cei mai valoroși cai de cursă din manej-ul lui A. Marghiloman. Pentru că Buzăul are multe de oferit, ne oprim în fața Palatului Primăriei, o clădire de patrimoniu cu o istorie cel puțin interesantă și vizităm unul dintre cele mai valorose muzee din țară. Petrecem 2 nopți la o pensiune pe malul râului Buzău. 2: Vulcanii Noroioși – Casa Memorială Vasile Voiculescu – Muzeul de Chihlimbar de la Colți – Biserica Rupestră de la Aluniș (aprox. 120 km) De dimineață pășim prin peisajul aproape selenar al vulcanilor noroioși de la Pâclele Mici, unici în lume și unul dintre cele mai stranii fenomene naturale ale României. Ne oprim în Pârscov, la Casa Vasile Voiculescu, o căsuță păstrată cu grijă, pe cerdacul căreia aflăm povestea impresionantă a unui mare poet, medic chirurg, unul dintre cei mai buni din vremea sa, dar și membru al grupului de rezistență anticomunistă Rugul Aprins. Apoi

vizităm Muzeul de Chihlimbar și descoperim de ce chihlimbarul de Colți este cel mai valoros din lume. Ne continuăm periplul către Aluniș, unde ascultăm legendele și aflăm istoria așezărilor rupestre din Munții Buzăului. 3: Tabăra de sculptură de la Măgura – Mănăstirea Ciolanu – Biserica dintr-o Piatră – Domeniul LacertA - București (aprox. 165 km) Facem un prim popas la Tabăra de sculptură de la Măgura, rezultatul unui proiect artistic și cultural fără precedent. În apropiere descoperim Mănăstirea Ciolanu, cea mai veche aşezare monahală din judeţul Buzău atestată încă din secolul al XVI-lea și Biserica dintr-o Piatră. Și pentru final, ce putem face mai bine decât să degustăm vinuri la crama LacertA, al cărei conac a fost proiectat de arhitectul Ion Mincu? Construit în 1901 și renovat în 2005 conform planurilor originale, mostra de arhitectură neoromânească privește de la înalțime dealurile din jur, pline-ochi cu viță de vie. Atracții 1. Tezaurul “Closca cu puii de aur” Povestea Tezaurului „Cloșca cu puii de aur” începe în localitatea Pietroasele, locul în care a fost descoperit din întâmplare de doi țărani în anul 1837. Datează din secolul al IV-lea și până la descoperirea lui Tutankamon, în 1923, a fost principalul tezaur din aur al lumii. A participat la Expoziția Universală de la Paris din 1867, unde


a fost admirat și de împăratul Napoleon al III-lea, fiind prima ieșire în lume a României. Descoperirea de la Pietroasele a declanșat la vremea respectivă o adevărată isterie a căutătorilor de comori. Imediat după descoperirea spectaculoasă a tezaurului, care în momentul respectiv era cel mai mare din lume, Pietroasele a devenit cel mai vizitat loc din România. Atât persoane străine locului, cât și localnicii au început investigații pe cont propriu, cercetând fără pic de oboseală fiecare pietricică cu speranța de a găsi măcar un puișor al Cloștii de aur. Pietroasele este localitatea din România, dar și din Europa cu una dintre cele mai mari densități de vestigii istorice pe metru pătrat. Această incredibilă densitate poate fi explicată prin faptul că zona a fost locuită timp de șase milenii. Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul Național de Istorie a României din București și este compus din 12 piese cu o greutate totală de 19, 820 kg de aur. 2. Castrul roman și termele de la Pietroasele La Pietroasele sunt lucruri frumoase de văzut, căci „Cloșca cu puii de aur” nu este singura descoperire importantă de aici. Imediat ce intri în localitate privirea îți este ațintită asupra unor ruine abia vizibile, dar care cu multă muncă au fost puse în valoare de arheologi. Timp de 4 decenii s-au făcut cercetări arheologice la Termele cu hipocaust de la Pietroasele. Ruinele se află la circa 400 de metri de zidul unui castru roman, construit la porunca împăratului Constantin cel Mare între anii 324330 d.h. Sătenii neștiutori de importanța lui și-au construit casele și gardurile din piatra masivă din care erau construite zidurile acestuia. 3. Sărata-Monteoru Staţiune balneară este cunoscută, mai întâi, pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate şi apoi, pentru cultura Monteoru. În altă ordine de idei, staţiunea Sărata-Monteoru, dispunea de bogate zăcăminte de petrol. De altfel, în perioada interbelică, s-a înfiinţat singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă încă unicat pe continent. Însă, în ciuda perioadei de înflorire economică din interbelic, staţiunea avea să cunoască, în scurt timp, şi regresul odată cu cutremurul din 1940, cu al Doilea Război Mondial şi, mai ales, cu naţionalizarea pusă în aplicare de guvernul comunist. Abia prin anii `70, s-au înfiinţat două hoteluri (Ceres şi Monteoru), un ştrand şi o bază de tratament, pentru ca astăzi să cunoască o frumoasă dezvoltare economică, ca cea de odinioară, din vremea lui Grigore Monteoru.

Pensiunea Casa Matei 4* Localizare: Casa Matei este situată în localitatea Berca, pe malul râului Buzău și la 13 km de Vulcanii Noroioși. Casa Matei este singura pensiune apreciată cu patru margarete de către Autoritatea Naţională pentru Turism si ANTREC, din întreaga zonă turistică de pe Valea Buzăului. Facilitati pensiune: Pensiunea oferă acces gratuit la internet Wi-Fi și o piscină în aer liber, precum și o grădină de 6000 de metri pătrați cu facilități de grătar. Oaspeții de la Casa Matei se pot bucura de asemenea, de un teren de tenis și o sală de jocuri cu tenis de masă și biliard. Există și loc de joacă pentru copii. Facilitati camere: Camerele oferă balcon sau terasă, minibar, telefon și TV cu ecran plat cu programe prin cablu. Fiecare baie este dotată cu o cadă sau duș și articole de toaletă gratuite.

4. Conacul Marghiloman Conacul a fost construit de Iancu Marghiloman între 1883 și 1887. Este modernizat de fiul său, Alexandru Marghiloman, după planurile arhitectului francez Paul Gottreau. În 1897 este inaugurată Vila Albatros, purtând numele calului preferat al viitorului primministru. Alexandru Marghiloman (1854-1925) a avut o lungă și bogată carieră politică, fiind ministru al Justiției, ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, ministru al Afacerilor Străine, ministru de Interne, ministru de Finanțe și prim-ministru într-un moment crucial în istoria României, în 1918.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Casa Memorială Vasile Voiculescu • Pentru a putea beneficia de bonusurile Senior Voyage, cardul trebuie prezentat ghidului în momentul vizitării obiectivelor

5. Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura Tabăra de sculptură Măgura a fost organizată în perioada 1970 – 1985 și susţinută de Uniunea Artiştilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare a oraşului Buzău. Programul prevedea ca vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, să vină la tabără, unde, timp de două luni (august şi septembrie), fiecare sculptor urma să creeze o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră pe care îl primea prin tragere la sorţi. În cei 16 ani în care s-au desfăşurat lucrările, la Măgura au sculptat 163 de artişti, în urma cărora au rămas 256 de lucrări în piatră, donate judeţului de către creatori. Tabăra se află în comuna Tisău, însă poartă numele de Tabăra de Sculptură Măgura deoarece piatra utilizată pentru sculpturi provine din comuna Măgura. 6. Vulcanii noroioși Unele dintre cele mai stranii fenomene naturale ale României sunt vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici. În niște cratere de până la 6m adâncime, activitatea geotermală aduce din adâncuri metan la suprafață, care are aspect de lavă noroioasă de diferite nuanțe de maro și verde. Sarea cristalizată formează inele albe în jurul marginii craterelor, în timp ce sulful și alte minerale adaugă și alte culori. La Pâclele Mici, Scorțoasa se găsesc Vulcanii Noroiosi cei mai mari și cel mai des vizitați de turiștii veniți din întreaga lume. Cunoscuți sub diferite denumiri, cum ar fi “ferbători”, “bolboroase”, “ochiuri de gloduri” sau “pâcle”, vulcanii noroioși din județul Buzău sunt unici în lume, deși există și în alte țări astfel de formațiuni. 7. Muzeul Chihlimbarului de la Colți Chihlimbarul de la Colți, Buzău este cunoscut cu denumirea de “rumanit” sau “romanit”. Chihlimbarul este o rășina fosilă provenită din unele specii de pin cu o vechime de 40-60 milioane de ani. Prin calitate și colorit, adică peste 160 de culori, chihlimbarul de Colți este cel mai valoros din lume. Pentru a-i întelege mai bine valoarea, trebuie știut că la Expoziția Universală de la Paris din 1867, Chihlimbarul de Colți și Closca cu puii de aur au facut ca Romania sa obtină Medalia de aur. Cel mai mare chihlimbar din lume are 3.450 g și se găsește la Muzeul Județean Buzău.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 2 nopți de cazare la pensiune 4* în Berca, pe malul râului Buzău • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Asigurarea storno • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 40 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

8. Așezările rupestre de la Aluniș – Colți Bozioru În munții Buzăului, în zona Aluniș - Nucu - Fisici Ruginoasa, se găsește cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale din spațiul românesc (mileniul V î.Hr. - sec. XVIII). Aici au fost descoperite numeroase așezări rupestre locuite din preistorie. Deși atestate abia în secolul XVI când au început să fie locuite de sihaștrii sau transformate în biserici, așezările din piatră datează încă din epoca bronzului când serveau ca adăpost și lăcaș de cult. Pe unele dintre stâncile risipite prin pădure se văd simboluri precreștine, inscripții în chirilică și cruci ce vin să confirme locuirea zonei de-a lungul timpului.

DATE DE PLECARE 2019 20.05, 3.06, 9.09, 23.09, 14.10.2019

61


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Munții Apuseni oază de frumusețe autentică

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Satul de Vacanță Vârtop - Roșia Montană – Casa Avram Iancu – Dealul cu Melci - Cheile Ordâncușii - Peștera Meziad – Remetea Roșia - Peștera cu Cristale Farcu - Parcul Natural Apuseni - Peștera Urșilor - Gorunul lui Horea de la Țebea - Brad În Apuseni natura e la ea acasă, îndemnând călătorul să exclame la tot pasul: “Cât de frumos!” Fie că e vorba de satele pline de tradiții ale moților, fie că e o drumeție prin parcul natural care abundă de flori și păsări nemaivăzute, sau o incursiune în istoria “de aur” a locului: de aur la propriu, căci vom vizita Muzeul Aurului de la Brad și multe alte obiective musai de văzut. Program 1: București – Brașov - Vârtop (aprox. 520 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Munții Apuseni. Petrecem 4 nopți în Parcul Natural Apuseni, într-un cadru natural idilic. 2: Roșia Montană - Casa Avram Iancu – Dealul cu Melci - Cascada Pișoaia - Cheile Ordâncușii (aprox. 160 km) După micul dejun, plecăm spre Roșia Montană, unde facem un tur ghidat și descoperim satul prin prisma patrimoniului și a oamenilor săi. În apropiere, vizităm Casa Avram Iancu, pentru a afla mai multe despre viața eroului nostru. Apoi ne relaxăm cu o plimbare până la Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci, unul dintre cele mai bogate puncte fosilifere din România, unde se găsesc specii de moluște pietrificate, cu o vechime de peste 65 de milioane ani. La final, traversăm Cheile Ordâncușii, printre cele mai impresionante din Apuseni.

62

3: Peștera Meziad - Remetea - Moara cu apă de la Roșia - Peștera cu Cristale Farcu (aprox. 170 km) Începem ziua cu un tur prin Peștera Meziad, o grotă de o frumusețe stranie, cu stalactite și stalagmite extrem de spectaculoase. La Remetea admirăm biserica reformată din sec. XIII, iar în Roșia avem parte de un moment inedit. Vizităm moara cu apă, unde gazda noastră, baciul Gheorghe Burtic, ultimul morar de sub Munții Pădurea Craiului, ne va cânta la un instrument neobișnuit - vioara cu goarnă. Încheiem turul la Peștera cu Cristale din Mina Farcu, deosebit de frumoasă, singurul loc din țară unde turiştii fără pregătire speologică pot admira delicatele cristale care împodobesc pereții peșterii. 4: Parcul Natural Apuseni - Peștera Urșilor – Muzeul Etnografic La Fluturi (aprox. 140 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost). După micul dejun, intrăm în Parcul Natural Apuseni, pentru o drumeție de neuitat. Vom fi răsplătiți cu peisaje fascinante, pe care le vom ține minte toată viața. Garantat. La întoarcere vizităm Peștera Urșilor, capodoperă a naturii, unicat atât în România cât și în Europa, spectaculoasă datorită numărului stalactitelor, stalagmitelor și al formațiunilor stâncoase în formă de castele, strigoi și animale. Încheiem ziua la un muzeu surprinzător, Muzeul Etnografic La Fluturi din satul Chișcău.

5: Vârtop – Țebea – Brad - București (aprox. 560 km) Călătorim spre Țebea în căutarea Gorunului lui Horea, un stejar în vârstă de 400 de ani, simbol al luptei pentru libertate, declarat monument istoric și natural. Continuăm cu Muzeul Aurului din Brad, unic în Europa. Aici se află expuse cele mai spectaculoase și valoroase 18 kilograme de aur nativ din lume, reprezentate din piese rare scoase din adâncurile pământului, chiar în formele pe care le putem vedea noi astăzi. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei. Atracții 1. Roșia Montană Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar acum nu mai puţin de aproape 1883 de ani. Numele localităţii Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în minele de la Roşia Montană, reprezintă unul dintre izvoarele Dreptului Roman şi actul de naştere al poporului român. La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care păstrează vestigii excepţionale, urme concret atestate ştiinţific ale trecerii prin istorie din Antichitate şi până în zilele noastre ale înaintaşilor poporului român.


2. Casa Memorială Avram Iancu

6. Peștera cu Cristale Mina Farcu

Casa Craiului Munților este o casă specific moțească, din 1801, cu acoperișul țuguiat. Cuprinde obiectele personale ale lui Avram Iancu, conducătorul revoluției de la 1848-1849: tunul, săbiile, fluierele și armele Iancului. În expoziția de istorie se păstrează certificatele școlare ale lui Avram Iancu, documente referitoare la pregătirea și desfășurarea răscoalei și testamentul lui Iancu. Expoziția de etnografie cuprinde: port moțesc, vase specifice zonei, unelte cu care se confecționau ciubere, tulnice sau donițe.

Peştera cu Cristale din Mina Farcu a fost descoperită în anul 1987. În momentul descoperirii sale peştera a fost considerată o adevărată bijuterie, prin prisma bogăţiei speleotemelor, diversităţii şi formelor cristalelor existente aici. Din nefericire, după descoperire, cavitatea a fost în nenumărate rânduri deteriorată prin ruperea şi distrugerea cristalelor. Explorările recente şi munca de restaurare readuc Peştera cu Cristale din Mina Farcu în galeria celor mai frumoase peşteri din România., acest loc fiind singurul unde şi turiştii care nu au pregătire speologică pot vedea delicatele cristale de calcit. Cei care au ajuns aici sunt de acord că frumusețea acestor delicate structuri îţi taie răsuflarea.

3. Dealul cu Melci Un deal de melci pietrificați de forme și mărimi variate. Cochilii de piatră a unor melci ce au trăit în aceste locuri cu mult timp în urmă. Pe vremea când pe locul unde azi sunt Apusenii era o mare întinsă numită Tetis. Sub presiune și sub acțiunea timpului, unul dintre marile bancuri de cochilii de melci s-a pietrificat. Dacă ne uităm atent pe stâncile cu melci pietrificați observăm cu ușurință forme și mărimi variate – zeci de specii de pietricele-melc cimentate împreună în stânca cenușie. La atingerea acestora încă se mai simte și azi spirala fină de pe spatele cochiliilor. 4. Peștera Meziad Celebra peșteră cu arc uriaș la intrare a fost descoperită în 1849 de un alpinist local și a fost una dintre primele peșteri din România care s-au dezvoltat din punct de vedere turistic. Cu o lungime de aproape 5 km, are câteva galerii care conțin impresionante stalactite și stalagmite, precum și fosile de urși preistorici. 5. Zona turistică Roșia În nordul Ţării Beiuşului, la poalele Munţilor Pădurea Craiului, pe cursul inferior al râului Valea Roşie, într-o zonă pitorească, linistită și deosebit de frumoasă, se întinde comuna Roşia, una dintre cele mai mari şi mai frumoase comune ale judeţului Bihor. Zona turistică Roșia este o poartă de acces în Munții Pădurea Craiului, fiind considerată una din cele mai complexe zone carstice din România. Comuna Roșia, atestată documentar la 1445, este una dintre acele zone rurale unde colectivizarea comunistă nu a ajuns. Nu a ajuns în totalitate nici sistematizarea autro-ungară a satelor. În Roșia mai găsim înca tipul de sat răsfirat, alcătuit din cătune formate din case tradiționale.

7. Peștera Urșilor Peștera Urșilor de la Chișcău este numită astfel datorită fosilelor urșilor preistorici – Ursus spelaeus, dispăruți în urmă cu 15.000 de ani – descoperite înăuntru. A fost găsită accidental în 1975, când minerii de la o carieră de marmură din apropiere au folosit prea mult explozibil. Turul este o experiență de neuitat. Deși mult mai mică decât celelalte peșteri din regiune, Peștera Urșilor este spectaculoasă datorită numărului stalactitelor, stalagmitelor și al formațiunilor stâncoase în formă de castele, strigoi și animale. Vizitatorii sunt însoțiți de sunetul apei care se prelinge din bazinele subterane. 8. Muzeul Etnografic La Fluturi În satul Chișcău, Aurel Flutur a întemeiat un senzațional muzeu etnografic particular, cu peste 2000 de obiecte. A început să strângă obiecte vechi de peste 30 de ani, reușind să salveze de la dispariție obiecte de artă populară, vestigii istorice și etnografice. Încă din anul 1980, pe când Aurel Flutur era taximetrist în orașul Stei, a salvat un răboj agricol de la 1860, unic în Europa. Impresionanta colecție a muzeului cuprinde utilaje, piese de port popular, de ceramică, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de olărit, picturi, timbre vechi și unice sau monede de neprețuit, toate, mostre ale evoluției umane, ale tehnologiei, culturii și tradiției românești. Fiecare exponat are, pe lângă valoarea inestimabilă, și o istorie proprie incitantă și interesantă. Cea mai valoroasă piesă din colecție este o locomobilă fabricată în Ungaria care datează din anul din 1910. Utilajul secular este o mașină de forță, deplasabilă, pe roți și încă funcțională.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Panteonul Moților din Țebea • Intrare la Biserica Reformată din Remetea

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 3* în Vârtop, Parcul Natural Apuseni • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară bihoreană cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Drumeție în Parcul Natural Apuseni și Peștera Urșilor: 20 euro/ persoană (biletul pentru Peștera Urșilor nu este inclus în tarif)

9. Complexul de monumente de la Țebea și Gorunul lui Horea

Pensiunea Skipass 3* Localizare: Pensiunea Skipass este situată în satul de vacanță Vârtop, din Parcul Natural Apuseni, într-un cadru natural deosebit, cu o priveliște înconjurătoare splendidă. Aerul de munte intens ionizat este extrem de benefic. Ciripitul păsărilor, mirosul de rășină, apa pură, liniștea înălțimilor, sunt atât de benefice, încât Parcul Natural Apuseni este considerat factor de sănătate. Facilitati pensiune: Pensiunea se laudă cu un restaurant tradițional de excepție, deja cunoscut pentru preparatele culinare extrem de gustoase. Cei care doresc să petreacă mai mult timp afară și să se bucure de aerul de munte, găsesc o terasă generoasă și o grădină. Pensiunea mai oferă piscină interioară încălzită și saună uscată. Facilitati camere: Camerele dispun de baie proprie cu duș, televiziune prin cablu, încălzire centrală, geamuri panoramice și balcon la fiecare cameră.

Țebea este capitala regiunii istorice Țara Zarandului și este cunoscută drept Panteonul Moților, deoarece aici se găsește Gorunul lui Horea, un stejar în vârstă de 400 de ani, cu circumferința de 9 metri. Denumirea copacului provine de la marele moment istoric din anul 1784, când Horea i-a strâns pe moți sub acest copac, îndemnându-i la răscoală. În cimitirul satului din apropierea gorunului, se află mormântul lui Avram Iancu. Trecerea timpului și-a pus amprenta asupra copacului și în 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior pentru a fi protejat de distrugere prin uscare și putrefacție. 10. Muzeul Aurului din Brad Simbol al orașului Brad, Muzeul Aurului este unic în Europa și al patrulea în lume după cele din Columbia, Taiwan și Peru. Are în vitrinele sale peste 1300 de exponate din aur nativ şi mai mult de 1000 de eşantioane minerale. Valoarea acestor piese este inestimabilă. Printre formele cele mai spectaculoase ale aurului nativ expuse în această colecție se remarcă cele denumite steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume.

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 60 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

DATE DE PLECARE 2019 19.05, 26.05, 9.06, 8.09, 15.09, 22.09, 29.09, 6.10.2019

63


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Țara Hațegului tărâmul mitic al dacilor

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Prislop - Hațeg - Pădurea cu Zimbri – Parcul Național Retezat - Cascada Lolaia – General Berthelot - Deva – Castelul Corvinilor Densuș – Peșteana - Mănăstirea Colț - Sarmizegetusa Ulpia Traiana - Sântămăria-Orlea - Sarmizegetusa Regia Vrei să pășești pe istorie la propriu? Vino în Țara Hațegului, tărâmul mitic al dacilor, unde fiecare pas străbătut scoate la lumină o poveste demult uitată despre strămoșii noștri. Un ținut de basm, în inima munților Retezat, care adăpostește ruine antice, fortificaţii din Evul Mediu, biserici de piatră și cea mai mare densitate de situri culturale din țară. Iar dacă acestea n-ar fi, tot s-ar povesti, fiindcă mult înainte să fie oamenii din partea locului, existau dinozauri, ale căror istorie poate fi descoperită în geoparcurile din Hațeg. Program 1: București – Sibiu – Mănăstirea Prislop – Hațeg (aprox. 440 km) Plecare spre Țara Hațegului, leagănul poporului român. După amiază târziu, ajungem la Prislop, una dintre cele mai renumite mănăstiri din țară. Sosire în Hațeg, la poalele Munților Retezat, unde petrecem următoarele 4 nopți. 2: Pădurea cu Zimbri - Parcul Național Retezat - Cascada Lolaia – Sălașu de Sus General Berthelot (aprox. 80 km) După micul dejun, facem o plimbare prin Pădurea Slivuț pentru a vedea zimbrii, mamifere impunătoare ce odinioară populau pădurile de pretutindeni, astăzi pe cale de dispariție. Apoi intrăm în Parcul Național Retezat, pentru o drumeție ușoară, de aproximativ 2 ore spre Cascada Lolaia. La întoarcere vizităm o gospodărie din Sălașu de Sus, unde degustăm celebrii “Virșli de Sălașu”, produși după o rețetă

64

veche de sute de ani. În satul General Berthelot vedem o colecție de fosile, printre care trei cuiburi originale cu ouă de dinozaur, iar înapoi în Hațeg, la Centrul de Vizitare al Geoparcului Dinozaurilor, aflăm povestea dinozaurilor pitici care trăiau acum 70 milioane de ani în Ţara Haţegului.

Sarmizegetusa, capitala romană a provinciei Dacia și în încheiere, oprim la Sântămăria-Orlea pentru a vedea cea mai mare biserică medievală din Ţara Haţegului și una dintre cele mai vechi din țară.

3: Deva – Castelul Corvinilor (aprox. 90 km)

Azi avem ocazia de a descoperi capitala Daciei preromane, Sarmizegetusa Regia sau „cea regească”, fortăreață inclusă în Patrimoniul UNESCO, cuprinzând un complex de sanctuare. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei.

Astăzi avem ocazia de a întâlni cea mai mare fortăreață din țară, Castelul Corvinilor din Hunedoara. Apoi călătorim spre Deva, pentru a vizita cetatea, recent restaurată și Palatul Magna Curia. Clădirea adăpostește Muzeul Civilizației Dacice și Romane, care prezintă descoperirile arheologice din munții Orăștiei. 4: Densuș - Peșteana – Mănăstirea Colț Sarmizegetusa Ulpia Traiana - SântămăriaOrlea (aprox. 60 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost). Pornim spre Densuș să descoperim un monument arhitectonic unic în spațiul românesc. În apropiere, la Peșteana, într-o casă tradițională din lemn, unul dintre localnici, Nenea Antonică, a strâns obiecte din lumea veche a satului. Vom vedea în colecția sa lucruri inedite și descoperi ingeniozitatea sătenilor de a confecționa și da întrebuințări practice obiectelor din jur. Ajungem și la Mănăstirea Colț, ctitorie a Cândeștilor, vestită familie de cneji români din Țara Hațegului. Pe un colț de stâncă, putem observa Cetatea Colț, sursa de inspiraţie a romanului “Castelul din Carpaţi” scris de Jules Vernes. Vizităm situl arheologic Ulpia Traiana

5: Sarmizegetusa Regia – Sibiu – București (aprox. 470 km)

Atracții 1. Sarmizegetusa Regia Situată la 1200m deasupra nivelului mării și acoperind o suprafață de 3,5 ha, Sarmizegetusa Regia a îndeplinit rolul de capitală a dacilor din secolul I î.Hr. până în anul 106 d.Hr. Se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Incinta este împărțită în două părți distincte: cetatea, folosită drept refugiu în vreme de război și zona sacră, dominată de marele sanctuar circular din piatră. Apogeul cetăţii dacice a fost atins sub conducerea lui Decebal (87 – 106). Capitala Daciei a fost cucerită şi distrusă de armata romană în anul 106 d.H. Ruinele sale au fost scoase la lumină pentru prima dată în 1923. 2. Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, se află pe lista Monumentelor Istorice Naționale. Colonia, fostă capitală a


Daciei romane, a fost întemeiată în primii ani după cucerirea Daciei, acest moment fiind marcat și prin baterea unei monede (sestertius) emisă de Roma, din ordinul Senatului, dedicată „celui mai bun principe”, împăratul Traian.

îmbrăcat în costum popular românesc. Biserica Densuș este unul dintre cele mai importante obiective turistice din regiune. Aspectul său inconfundabil și faptul că încă servește ca biserică a satului fac din acest lăcaș o destinație obligatorie.

3. Parcul Național Retezat

6. Cetatea Colț

Este primul parc național din România, înființarea lui datând din 1935 și desemnat în 1980 de UNESCO Rezervație a Biosferei. Călătorul prin Retezat va descoperi o lume plină de minuni ale naturii. Este singurul masiv montan din țară cu 80 de “ochi albaștri” (lacuri și tăuri în care se oglindește cerul albastru), aici aflându-se și cel mai adânc lac glaciar din România – lacul Zănoaga, precum și cel mai întins – lacul Bucura.

Se spune că Cetatea Colţ a fost sursa de inspiraţie a romanului “Castelul din Carpaţi” scris de Jules Vernes. Se pare că autorul însuşi a fost cândva oaspete la hanul de la poalele stâncilor unde se ridica fortificaţia. Iar povestea de dragoste pe care a trăit-o cu domniţa cetăţii l-a inspitat să scrie romanul. Astăzi se mai păstrează doar ruine din zidurile fortăreţei medievale.

4. Biserica reformată Sântămărie-Orlea

Sunteţi curioşi cum arătau pădurile de unde culegeau dacii plante medicinale pentru faimoasele lor leacuri? Sau poienile unde îşi construiau locuinţe? Atunci faceţi o plimbare prin Pădurea Slivuţ. Se pare că această pădure de stejar este asemănătoare celei care, în trecut, era în aceeaşi măsură un adăpost pentru daci şi un labirint întunecos pentru străini. Astăzi atracţia Pădurii Slivuţ sunt zimbrii, crescuţi aici în captivitate. Deşi cu secole în urmă zimbrii erau numeroşi prin pădurile de la noi, astăzi nu îi mai putem găsi decât în rezervaţii. Pe cât sunt de masivi şi fioroşi, pe atât sunt de vulnerabili, fiind o specie de animale pe cale de dispariţie.

Biserica de la Sântămăria Orlea a fost construită în stilul cistercian al epocii romanice târzii. Ca toate bisericile cisterciene, a fost dedicată Fecioarei Maria şi este o construcţie simplă, de dimensiuni impresionante însă. La început biserica avea în interior zece picturi murale cu motivul crucii. Odată cu schimbările confesionale ale comunităţii, a devenit ortodoxă şi a fost repictată într-un stil ce îmbină elementele bizantine cu cele occidentale. Mai târziu, fiind transformată în biserică reformată, picturile au fost acoperite cu var. Astăzi frescele din biserică sunt scoase la lumină şi sunt considerate a fi unele din cele mai reuşite picturi medievale de la noi din ţară. 5. Biserica din Densuș Biserica din Densuş este o construcţie a cărei poveste nu a fost pe deplin descifrată. Atât originea, cât şi data construcţiei bisericii sunt controversate. Unii cred că a fost la început un templu roman al Zeului Marte, transformat în biserică în sec. 12-13. Alţii susţin că era în antichitate mausoleul generalului roman Longinus Maximus a cărui soţie a descoperit religia creștină şi a amenajat în locul mausoleului prima biserică de la nord de Dunăre. Astăzi, biserica are un aspect neobişnuit, fiind un amestec de stiluri şi materiale. Unele ferestre sunt de fapt racorduri de canalizare romană, zidurile bisericii sunt sprijinite de coloane, altarul este un capac de sarcofag, leii de pe acoperiș erau statui romane, iar pietrele masive din ziduri păstrează cioplituri antice. Putem vedea în zidurile ei bucăţi din ruinele romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: cărămidă romană, coloane, pietre cu inscripţii antice sau statui. În interior se găsește un alt unicat: în icoana Sfintei Treimi, Hristos este

Pensiunea Vila Veche 3* Localizare: Vila Veche este situată central în Haţeg, într-o clădire construită în anul 1878, renovată cu atenţie. Aflat în inima Ardealui, străjuit de munții Retezat, Șureanu și Poiana Rusca, orașul Hațeg este punctul ideal de pornire către toate atracțiile turistice din Țara Hațegului. Facilitati pensiune: Pensiunea are o piscină, un restaurant cu specific românesc, o cramă cu bar, grădină, foișor şi o terasă de vară. Se oferă acces gratuit la internet WiFi. Facilitati camere: Camerele au TV cu ecran plat, internet wireless, frigider, aer conditionat și baie cu duş.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Centrul de Vizitare al Geoparcului Dinozaurilor din Hațeg • Intrare la expoziția cuiburi de dinozauri, sat General Berthelot

7. Pădurea cu Zimbri

8. Cetatea Devei Construcțiile la Cetatea Devei au început în sec. XIII și scopul a fost de a crea o fortăreață militară. Transformată mai târziu de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar, va fi extinsă și întărită succesiv în sec. XVI, XVII și XVIII, ajungând printre cele mai putenice din Transilvania. Fortificația a suferit dese asedii din partea armatelor otomane pătrunse în Transilvania. În 1784 „ultimatumul” lui Horea a fost remis nobililor refugiați în cetate, iar în 1848 a fost sediul trupelor imperiale care au intervenit împotriva revoluției maghiare. În parcul de la poalele dealului se află Palatul Magna Curia, reconstruit în 1621 de Gabriel Bethlen, sub a cărui domnie Deva a devenit, pentru scurt timp, capitala Transilvaniei. Palatul adăpostește Muzeul Civilizației Dacice și Romane, care prezintă descoperirile arheologice din munții Orăștiei. De sus se deschid panoramele superbe ale Văii Mureșului. 9. Castelul Corvinilor Castelul Corvinilor, din Hunedoara, numit și al Huniazilor, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei mai vechi întărituri și completat de către fiul său Matei Corvin, impunătorul castel a fost atent restaurant între anii 1965-1970. Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 3*, în Hațeg • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară hațegană cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 60 euro Reducere a 3-a persoană: 15 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Sarmizegetusa Ulpia Traiana și bisericile de piatră din inima Daciei: 20 euro/ persoană (biletul la situl arheologic nu este inclus)

10. Mănăstirea Prislop Mănăstirea Prislop, la poalele munților Poiana Rusca, a fost întemeiată în 1400 și este una dintre cele mai vechi mănăstiri din România. Deşi este în Transilvania, Mănăstirea Prislop a fost construită în stilul mănăstirilor din Ţara Românească. Se spune că Domniţa Zamfira, fiica unui Domnitor al Ţării Româneşti, fiind foarte bolnavă, a venit la mănăstire. Aici a băut din apa unui izvor şi s-a însănătoşit. Drept mulţumire a reconstruit mănăstirea şi a rămas aici tot restul vieţii. Mai târziu, cel care a adus renumele mănăstirii a fost Arsenie Boca, Părintele Înţelept. Mănăstirea se numără printre cele mai iubite locuri de pelerinaj din România.

DATE DE PLECARE 2019 13.05, 27.05, 3.06, 17.06, 26.08, 2.09, 9.09, 16.09, 23.09, 30.09.2019

65


ROM A N I A

5

zile

159€

/pers.

Povești

din Țara Făgărașului

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Brașov – Mănăstirea Sâmbăta – Cetatea Făgărașului - Muzeul de Pânze și Povești din Mândra – Ansamblul de instalații din Lisa Avrig – Castelul de Lut Valea Zânelor - Cincșor - Cârța – Cârțișoara – Transfăgărășan - Bâlea Cascadă - Șinca Veche O vorbă înțeleaptă spune că “trebuie să cunoști trecutul pentru a înțelege prezentul”. Iar nimic nu ilustrează mai bine acest lucru ca o călătorie în Țara Făgărașului, o zonă care mustește de legende și locuri întipărite adânc în istoria noastră. Un exemplu ar fi să vezi cu ochii tăi complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii “La vâltori”, unde meșterii țesători se întrec în măiestrie încă de la 1850. Sau să te minunezi odată intrat în casa lui Badea Cârțan din Cârtișoara, țăranul simbol al luptei pentru independența românilor din Transilvania. Sau să te plimbi pe șerpuitul Transfăgărășan, o plăcere musai de bifat. Sau să îți odihnești privirile pe Moara din Ohaba, cea mai veche din Făgăraș, dar cu care timpul a fost blând, căci încă macină perfect. Și după ce ai fost martorul atâtor povești minunate, să îți lași pașii purtați într-o drumeție prin Făgăraș. Ce poate fi mai frumos? Program 1: București – Brașov - Sâmbăta de Sus (aprox. 255 km) Plecăm din București de dimineață și trecem munții spre Țara Făgărașului. Poposim în Brașov pentru un tur ghidat prin centrul istoric. Sosire la pensiune în Sâmbăta de Sus, la poalele Munţilor Făgăraş. După amiază, admirăm mănăstirea, una dintre cele mai frumoase ctitorii ale marelui domnitor Constantin Brâncoveanu și ne relaxăm cu o plimbare spre Izvorul Părintelui Arsenie. Cazarea la pensiunea mănăstirii Sâmbăta, într-o atmosfera plină de credinţă și liniște, este o experienţă în sine de care vă recomandăm să vă bucurați.

66

2: Cetatea Făgărașului – Muzeul de Pânze și Povești din Mândra - Ansamblul de instalații tradiționale din Lisa (aprox. 80 km) Trecem porțile cetății situate în topurile internaționale ale celor mai frumoase fortificații și vizităm Muzeul Țării Făgărașului, amenajat în interiorul zidurilor. Vizităm Muzeul de Pânze și Povești din Mândra și aflăm cum poate reinventarea șezătorilor de altădată să readucă la viață o comunitate rurală. Poposim în Lisa, la cel mai vechi ansamblul de instalații tradiționale din țară. Participăm la un atelier de tors lână, ne încercăm măiestria la războiul de țesut, descoperim cum este prelucrat un strai, cum funcționează o vâltoare sau un coș de îngroșat. 3: Avrig – Castelul de Lut Valea Zânelor Cincșor (aprox. 140 km) Începem turul de azi cu palatul de vară al baronului Brukenthal din Avrig și cu o plimbare prin frumoasa grădină barocă a acestuia. Urmăm peisajul pitoresc din valea Avrigului până la o fermă de echitație, unde prânzim tihnit, vizităm herghelia și ne bucurăm de o plimbare cu trăsura. Nu departe descoperim un loc neștiut de mulți: Castelul de Lut din Valea Zânelor, un loc ce pare desprins din basme. Încheiem turul la Cincșor, unde vizităm biserica fortificată, școala și casa parohială și ascultăm povestea și aventura restaurării lor. 4: Cârța – Cârțișoara – Transfăgărășan Bâlea Cascadă (aprox. 90 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională (extracost). Călătorim spre Cârța pentru a întâlni abația cisterciană și afla istoria monumentalei

construcții gotice și a ordinului care a înființat-o. În Cârțișoara, la casa memorială a lui Badea Cârțan, descoperim povestea țăranului care a iubit graiul strămoșilor și a plecat pe jos să vadă Roma și Columna lui Traian - dovezile latinității poporului român. Ne aventurăm pe spectaculosul Transfăgărășan, într-un peisaj ce-ţi taie respiraţia până la Bâlea Cascadă, o plăcere musai de bifat când ești în Țara Făgărașului. Iar dacă vremea ne permite, facem o urcare cu telecabina spre Bâlea Lac. Călătoria va fi una, cu siguranţă de neuitat! 5: Moara Ohaba – Șinca Veche - București (aprox. 250 km) Călătorim la poalele Carpaților spre Șinca Veche pentru a afla secretele mănăstirii rupestre, a cărei vechime este estimată la mii de ani și a morii vechi de peste 130 de ani, cea mai veche din Țara Făgărașului, care încă macină perfect. Atracții 1. Mănăstirea Sâmbăta La poalele Munților Făgăraș, se află una dintre cele mai frumoase ctitorii ale marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în arta românească apare un stil nou, deosebit şi anume “stilul brâncovenesc”, stil ce poartă numele domnitorului. Perioada brâncovenească reprezintă o adevărată mişcare de emancipare spirituală, atât socială cât şi artistică. În secolul al XVIII-lea, stilul brâncovenesc devine stil naţional şi se răspândeşte în toată Ţara Românească ajungând şi în Transilvania.


2. Cetatea Făgărașului

5. Cincșor

În secolul al XV-lea, cetatea din piatră şi cărămidă de la Făgăraş era o cetate militară. Cetatea a devenit celebră în momentul în care a fost preluată de Mihai Viteazul. Domnitorul a donat-o soţiei sale, Doamnei Stanca, care a locuit un an la Făgăraş. Aşa a ajuns castelul să fie locaţia cea mai căutată pentru balurile Transilvaniei. Publicaţia americană Huffington Post a prezentat un top zece al celor mai frumoase castele şi cetăţi din lume. Fortăreaţa românească ocupă al doilea loc, după castelul Neuschwanstein din Germania.

Fosta școală și parohie evanghelică din Cincșor formează împreună cu Biserica Fortificată un ansamblu istoric tipic pentru fostele sate săsești din Transilvania! Biserica – școala – parohia – comunitatea reprezintă esența spiritualității și a culturii săsești. Biserica fortificată din Cincșor a fost pentru primă oară menționată în 1421. După lucrări de restaurare, este din nou deschisă! Este un spațiu marcat de istoria de peste 600 de ani – o istorie cu atât mai interesantă cu cât ne aplecăm mai mult asupra specificului ei, a localității și a oamenilor care au format-o.

3. Ansamblul de instalații tradiționale din Lisa Complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii “La vâltori” este cel mai vechi din România, datând din anii 1850. Meșteșugul prelucrării lânii cu ajutorul instalațiilor care pot fi vizitate și astăzi a fost transmis din generație în generație. Descoperim cum este prelucrat un strai, precum și cum funcționează “coșul de păruială”, acționat de o roată hidraulică recondiționată sau care este rolul “coșului de îngroșat” din încăperea “la căldură”. 4. Reşedinţa de vară Brukenthal, Avrig Baronul Samuel von Bukenthal a fost guvernator al Transilvaniei între 1777 și 1787, colecționar de artă și unul dintre marii iluminiști ai veacului. În vizitele sale la Viena, baronul Brukenthal a fost impresionat de grandoarea palatelor imperiale de la Schönbrunn şi Laxenburg. Reîntors în Transilvania, a preluat modelul palatelor în construţia reşedinţei sale de vară de la Avrig. Palatul a fost construit în stilul barocului vienez târziu, dar elementul principal de atractivitate a fost şi rămâne parcul din dreptul palatului. Parcul era format dintr-o grădină ornamentală, oranjerie, grădini cu triunghiuri, grădina cu fazani, fântâni, grădina utilitară. Brukenthal a cultivat variate specii dintre cele mai exotice: ananaşi, curmali, arbori de cafea, portocali, migdali, smochini, leandri, nucşori, dafini, aloe şi 150 de plante nord-americane. După moartea lui Brukenthal în anul 1803, numeroşii proprietari i-au schimbat destinaţia: reşedinţă, casă de odihnă, spital de campanie în cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi palatul a fost abandonat mult timp chiar şi astăzi, la două secole de la construcţia sa, îşi mai păstrează structurile baroce, iar parcul cu aleile sale, fântâna barocă, arbori şi arbuşti mediteraneeni te îmbie oricând la o promenadă.

Academia Sâmbăta 3* Localizare: Pensiunea se află pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, în imediata apropiere a Mănăstirii Brâncoveanu, de care și aparține. Locația este renumită ca loc de relaxare şi liniște sufletească. Academia Sâmbăta poate fi o experiență de neuitat, un loc unde să golim mintea de probleme și sufletul de griji și să le umplem de bucurie și lumină. Facilitati pensiune: Sală de mese unde se servesc preparate din bucătăria tradiţional românească, o terasă generoasă, grădină cu râu în curte, livadă și fermă proprie. Spațiul verde este amenajat cu alei luminate și are în centru un mic bazin din care țâșnește o frumoasă fântână arteziană. Facilitati camere: Camere sunt dotate cu băi cu duș, internet wireless și încălzire centrală. Camerele nu dispun de televior.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Castelul de Lut Valea Zânelor • Intrare la Moara Ohaba din Șinca Veche

6. Acasă la Badea Cârțan Cine nu a auzit de Badea Cârțan? Orice învățăcel știe că Badea Cârțan e țăranul care a plecat pe jos să vadă Roma și Columna lui Traian - dovezile latinității poporului român. Badea Cârțan, care a iubit cartea, lectura, izvor nesecat de cunoaștere, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Satul natal al eroului aducător de carte românească este Cârțișoara, localitate prin care turiștii trec de fiecare dată când merg spre Bâlea Lac. Aici se poate vizita casa memorială a acestuia, transformată în muzeu. Localnicii îl sărbătoresc în fiecare an. Este omul care le-a dat identitatea. Care le justifică mândria. 7. Mănăstirea Cisterciană de la Cârța

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 3* în Sâmbăta de Sus, la poalele Munţilor Făgăraş • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Plimbare cu trăsura • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

La Cârța se păstrează ruinele mănăstirii cisterciene, unul dintre cele mai vechi și importante monumente ale stilului gotic timpuriu din Transilvania. Cistercienii sunt un ordin călugăresc originar din Franța, înființat în jurul anului 1098 și răspândit în mai multe tări, care ținea cu strictețe trei jurăminte: castitate, sărăcie și ascultare. În țara noastră, cistercienii au ajuns în jurul anului 1100, s-au așezat pe malul stâng al Oltului și au înființat mănăstirea de la Cârța. Au avut grijă ca în scurt timp, abația să devină un centru important. Așa se face că, abația ajuta financiar pe cei care duceau diferite războaie și, dacă nu-și mai putea recupera banii, primeau în schimb câte o bucată de pământ. Drept urmare, au ajuns în timp să stăpânească 10 sate din împrejurimi.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

8. Moara de la Ohaba

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF

Lângă Șinca Veche, la Ohaba, cea mai veche moară din Țara Făgărașului încă macină. Este o moară de apă care funcționează perfect în ciuda faptului că are mai mult de 130 de ani de activitate. Pentru turiștii care se abat prin această zonă a Țării Făgărașului, o oprire la Moara de Apă de la Ohaba completează experiența rusticului, a vieții satului așa cum se mai păstrează, în crâmpeie, din vechime. Vechile mori de vânt sau de apă, vorbesc de vremuri când pâinea noastră avea un cu totul alt gust: mai natural, mai sănătos, mai puțin rafinat. Pâinea țăranului român frământată din făina grăunțelor poartă pecetea organicului pierdut pentru cei mai mulți din locuitorii aglomerărilor urbane. Iar mecanismul și obiectele originale aflate în incinta morii de la Ohaba sporesc farmecul autentic al acestei instalații de epocă.

• • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

• Cârța – Cârțișoara – Transfăgărășan - Bâlea Cascadă: 20 euro/ persoană (telecabina nu este inclusă în tarif)

9. Bâlea și Transfăgărășanul Munţii Făgăraş mai sunt numiţi şi Alpii Transilvaniei, deoarece reprezintă cel mai mare masiv muntos din România cu o lungime de 70 km, lăţime de 40 km, şi o suprafaţă de 3000 km2. În Munții Făgăraș se află una din cele mai grandioase zone montane din Carpaţii Româneşti, zona Bâlea-Capra. Şi nu doar zona în sine este superbă ci şi drumul până acolo. Accesul se face pe şoseaua Transfăgărășan, într-un peisaj ce-ţi taie respiraţia prin maiestuozitatea sa.

DATE DE PLECARE 2019 20.05, 10.06, 26.08, 9.09, 23.09.2019

67


ROM A N I A

5

zile

169€

/pers.

Iașiul

și nestematele Moldovei

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Mausoleul de la Mărășești – Bacău - Iași - Humulești - Mănăstirile Neamțului – Muzeul Neculai Popa din Târpești – Situl Cucuteni – Podgoria Cotnari - Hârlău - Palatul Cuza de la Ruginoasa – Castelul Sturdza de la Miclăușeni Iașiul este o minune aparte în “molcomul peisaj moldovean”, așa cum îl numea George Enescu. Fiecare străduță e un basm în sine, fie că duce la un castel cum rar vezi pe meleagurile noastre sau te poartă pe urmele lui Creangă și Eminescu, care stăteau la povești cu tâlc până în zori de zi. Iașiul și Moldova merită văzute o dată pentru a te îndrăgosti de ele. Și apoi revăzute cât mai des, pentru că e o dragoste care nu pălește defel. Program 1: București – Mausoleul de la Mărășești – Bacău - Iași (aprox. 429 km) Plecare din București dis-de-dimineață. Pentru că drumul nostru trece prin Mărășești, profităm de ocazie să admirăm Mausoleul Eroilor, iar la Bacău facem un popas la Curtea Domnească. Sosire la hotel în Iași, unde petrecem următoarele 4 nopți. 2: Turul orașului Iași După micul dejun, pornim într-un tur de descoperire a Iașiului, oraș-bijuterie! Clădiri superbe, oameni veseli și zâmbitori, străduțe pitorești și piețe mari unde uiți noțiunea timpului și unde fiecare pas te poartă către un alt crâmpei de istorie sau de legendă. Vedem Bojdeuca lui Creangă, Parcul Copou, Teiul lui Eminescu, Palatul Culturii, Piața Unirii, Casa Dosoftei, Biserica Trei Ierarhi, Palatul Roznovanu, Strada Lăpușneanu, Universitatea Al. I. Cuza și multe altele. Descoperim frumoasa mănăstire fortificată Cetățuia, oază de liniște în mijlocul orașului. Încheiem cu

68

un popas la “Plopi fără soț”, din apropierea hanului Trei Sarmale, unde se ospătau și beau vinul prieteniei Eminescu și Creangă. 3: Humulești – Mănăstirile Neamțului – Târpești (aprox. 280 km) Azi avem ocazia de a descoperi ținutul Neamțului și de a întâlni unele dintre cele mai vechi și impunătoare mănăstiri din Moldova. Vizităm Agapia, Neamț și Secu. Ne oprim în Humulești, la Muzeul Memorial Ion Creangă, o căsuță veche păstrată cu grijă, în interiorul căreia domnește farmecul copilăriei celui mai mare povestitor român. Încheiem ziua la un muzeu surprinzător, Muzeul Neculai Popa din Târpești. 4: Situl Cucuteni – Podgoria Cotnari - Hârlău (aprox. 160 km) Vă invităm să participați la o excursie opțională de o zi (extracost). Începem ziua cu o vizită la Rezervația Arheologică de la Cucuteni, una dintre cele mai vechi şi misterioase civilizaţii cu ceramică pictată ale lumii preistorice, cu o vechime mai mare decât cea mesopotamiană. Apoi poposim la Podgoria Cotnari, printre cele mai faimoase din România, datând din anul 1448. Vinul de aici a fost preferatul lui Ștefan cel Mare. Facem un tur al cramei și ne bucurăm de o degustare de vinuri. Continuăm cu Hârlău, veche aşezare a Moldovei, fiind atestat documentar încă de la 1386. Din vechile curţi domneşti medievale acum se mai păstrează ruinele şi o serie de vestigii foarte bine administrate de Muzeul de Istorie al oraşului. Vizităm Curtea Domnească, Biserica lui Ștefan și Muzeul Viei şi Vinului.

5: Palatul Cuza – Castelul Sturdza – București (aprox. 390 km) După micul dejun descoperim două palate minunate din împrejurimile Iașiului, Palatul Cuza de la Ruginoasa și Castelul Sturdza de la Miclăușeni și aflăm povești și legende interesante despre viața marilor familii boierești din Moldova. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei. Atracții 1. Iași Iașiul este capitala provinciei și probabil cel mai frumos oraș al său. Este locul unde s-a realizat Unirea Principatelor Române și unde se găsesc prima universitate din țară (Universitatea Al. Ioan Cuza), primul muzeu memorial literar (Bojdeuca lui Creangă), cel mai vechi teatru (Teatrul Național Vasile Alecsandri) și prima gradină botanică (Grădina Botanică Anastasie Fătu). Iașiul este asociat cu numele poetului Mihai Eminescu, al prozatorului Ion Creangă, al istoricului Nicolae Iorga, al marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, al oratorului Mihail Kogălniceanu, precum și al multor alte mari talente care au dus la înflorirea vieții culturale și intelectuale. Piețele largi, arhitectura superbă, muzeele cu exponate de mare valoare și viața universitară animată, au transformat acest vechi oraș într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. 2. Mănăstirile ținutului Neamț În județul Neamț întâlnim unele dintre cele mai vechi și impunătoare mănăstiri din Moldova:


Agapia, Văratec, Neamț, Sihăstria, Secu și altele. Amplasate într-un cadru natural deosebit de pitoresc și îngrijite cu multă dragoste de măicuțe și călugări, mănăstirile ortodoxe din Neamț sunt adevarate comori culturale și spirituale care trebuie văzute cel puțin o dată în viață. 3. Humuleștii lui Creangă La Humulești vei descoperi pitită printre blocuri și vile noi, o căsuță veche păstrată cu grijă în interiorul căreia domnește farmecul copilăriei celui mai mare povestitor român, Ion Creangă. Casa Creangă, cu toate lucrurile expuse în ea, reprezintă tipul de locuință sătească, foarte des întâlnită în aceste locuri acum două veacuri. Deși casa este vizitată pentru faima scriitorului, vizitatorul ajuns aici are prilejul de a face o incursiune într-un timp și spațiu pierdut. Conservată cu grijă pentru generațiile viitoare, casa reprezintă un prețios monument de arhitectură populară al neamului românesc. 4. Muzeul Neculai Popa din Târpești Născut în 1913, Neculai Popa a fost un artist și un colecționar pasionat de artă populară autentică și de obiecte folclorice. Măștile populare și costumele bogat colorate create de către el și soția sa, Elena sunt cunoscute în întreaga lume. Neculai Popa este renumit pentru muzeul popular ridicat în anii ‘70, cu eforturile proprii, în gospodaria sa din Târpești, care reprezintă astăzi unul dintre cele mai frumoase și interesante muzee din Moldova. Muzeul adăpostește peste 3000 de exponate, de la ceramica Cucuteni și obiecte dacice, până la obiecte populare de lemn, ceramică, fier, bani, împletituri și straie din diferite perioade istorice. 5. Civilizaţia de la Cucuteni Cultură Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia, una dintre cele mai vechi şi misterioase civilizaţii din Europa, cu o vechime mai mare decât cea mesopotamiană, şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic și se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României,

Ucrainei și Republicii Moldova. Este una dintre cele mai spectaculoase civilizaţii cu ceramică pictată ale lumii preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor şi decorului pictat sau incizat pe vase şi statuete antropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei şi a metalelor (cupru şi aur), cât şi datorită întrebărilor pe care le ridică, multe încă fără răspuns. 6. Hârlău Hârlău este una dintre cele mai vechi aşezări ale Moldovei, fiind atestat documentar încă de la 1386, când aici au fost ridicate curţile domneşti ale Doamnei Margareta Muşat, mama domnitorului Pentru I Muşat. Din vechile curţi domneşti medievale acum se mai păstrează ruinele şi o serie de vestigii foarte bine administrate de Muzeul de Istorie al oraşului. Hârlăul are o istorie zbuciumată, fiind deseori distrus de-a lungul veacurilor, fie de tătari, fie de cazaci, poloni sau alte neamuri. Deasemenea, el a fost şi centrul unor răscoale şi mişcări ţărăneşti, cum au fost cele din 1831, 1907. Cum zona este una foarte importantă din punct de vedere viticol, la Hârlău funcţionează un interesant Muzeu al Viei şi Vinului. Tradiţia şi modernitatea convieţuiesc bine în acest liniştit oraş moldav şi acest lucru se vede foarte bine în aspectul urbei care este unul foarte îngrijit şi în care fiecare lucru este pus la locul lui. 7. Podgoria Cotnari Sunt puțini cei care știu că la 1560, Cotnariul era unul dintre cele mai mari târguri din Moldova. Vinul produs în arealul Cotnari este pomenit din cele mai vechi timpuri şi se crede că podgorii ar fi existat în zonă încă din vremea culturii Cucuteni, cu mii de ani în urmă. Prima atestare clară a vinului de Cotnari se regăseşte într-un document moldovenesc din 1448. 15 hrube se întind pe o suprafață de peste 2 km și cele mai vechi vinuri datează din anul 1957. 8. Palatul Cuza de la Ruginoasa Construit de către boierul Săndulache Sturdza în anul 1804 și reamenajat în stil neogotic de Costache Sturdza, palatul a fost cumpărat 12 ani mai târziu de familia Cuza. Fosta reședință de vară a domnitorului și în prezent Muzeul Memorial “Alexandru Ioan Cuza”, reprezintă o surpriză imensă pentru vizitatori. Impunătorul palat a fost restaurat de curând, după o atentă documentare, folosind tehnologie de ultimă oră. O hologramă a lui Alexandru Ioan Cuza, vorbindu-le românilor surprinde vizitatorii în palat. Interiorul extrem de frumos, introduce oaspeții în atmosfera secolului XIX. 9. Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Hotel Bellaria 4* Localizare: Hotelul Bellaria beneficiază de o locație frumoasă într-o zonă rezidenţială liniştită din Iaşi, în apropiere de centrul istoric al oraşului. Hotelul oferă servicii de înaltă calitate şi facilităţi de ultimă generație într-o ambianţă cu design unic. Fiecare etaj este zugrăvit în culori diferite, cu decoraţiuni interioare alese cu grijă şi cu excelente lucrări de artă româneşti. Facilitati hotel: Restaurantul Rustic este decorat în stil tradiţional moldovenesc şi oferă specialităţi regionale. Ciorba rădăuțeană, sărmăluțele în foi de varză și viță de vie, pastrama de oaie, tochitura moldovenească și colțunașii sunt doar câteva dintre bunătățile listate în meniul restaurantului. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit. Facilitati camere: Mobila din lemn masiv, lenjeria fină și microclimatul individual controlat asigură un sejur relaxant. Camerele sunt dotate cu televizor LCD și telefon. Baie cu marmură spaniolă reflectă bunul gust și este echipată cu uscător de păr, cosmetice, halat și papuci.

Castelul Sturdza îşi datorează existența tot unui membru al familiei Sturdza, mai exact George Sturdza care l-a construit între anii 1880 şi 1904. Decorațiunile exterioare ale palatului, în stil neogotic, sunt nemaiîntâlnite în România, iar picturile interioare în stil Art Nouveau sunt cele originale. Parcul de la Miclăuşeni este cel mai mare parc dendrologic privat, cu o suprafaţă de 30 ha. Odată pe moșia palatului se cultivau citrice și plante exotice, parcul era cândva împânzit de palmieri, iar în interiorul palatului te puteai răsfăța într-o saună.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrarea la Muzeul Neculai Popa de la Târpești • Intrarea la Muzeul Ion Creangă, Humulești

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• • • •

4 nopți cazare la hotel 4* în Iași Mic dejun bufet Vizite conform descrierii Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Situl Cucuteni – Podgoria Cotnari Hârlău: 25 euro/ persoană (biletele de intrare la muzee nu sunt incluse în tarif)

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment cină în cadrul hotelului: 10 euro/ cină • Supliment SGL: 70 euro • Reducere TPL: hotelul nu dispune de camere triple • Copil 0-2.99 ani: gratuit • Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

10. Mausoleul Eroilor de la Mărășești Mausoleul este ridicat în memoria celor care şi-au jertfit viaţa în luptele de la Mărăşeşti. Iniţiativa ridicării unui mausoleu la Mărăşeşti s-a luat la Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România din anul 1919, societate fondată în 1910 de mai multe doamne din înalta societate precum Alexandrina Cantacuzino, Anastasia Filipescu, Elena Odobescu şi Eliza Mavrocordat. Propunerea a fost înaintată regelui Ferdinand şi guvernului Ion I. C. Brătianu.

DATE DE PLECARE 2019 3.06, 26.08.2019

69


ROM A N I A

5

zile

169€

/pers.

Cluj-Napoca și nordul Transilvaniei

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Cluj-Napoca – Izvoru Crișului – Sâncraiu – Lacurile Gilău, Someșul Cald și Tarnița - Castelul Bánffy – Muzeul Dansului din Sic Mănăstirea Nicula - Gherla - Salina Turda Clujul e ca un platou cu prăjituri delicioase: oferă ce-i mai bun dintr-o mulțime de sortimente. Dacă vrei să îți petreci ziua cu zâmbetul pe buze, te plimbi prin piețele largi, forfotind de voie bună. Dacă vrei cultură, ai parte de muzee, biserici unicat și arhitectură superbă. Dacă vrei o porție zdravănă de relaxare, vizitezi castelele retrase din apropiere, satele pitorești și peisajele minunate din zonă. Castelul de la Bonțida, Salina Turda și mănăstirea Nicula își vor deschide pe rând porțile pentru a te primi în lumea legendelor demult păstrate. Program 1: București – Cluj-Napoca (aprox. 450 km) Plecare din București dis-de-dimineață. Sosire la hotel în Cluj-Napoca, unde petrecem următoarele 4 nopți. 2: Cluj-Napoca Ne petrecem ziua prin piețele largi ale Clujului, forfotind de voie bună. De-a lungul plimbării, ascultăm poveștile și legendele țesute în timpul istoriei lungi de 2000 de ani a orașului. Ne plimbăm printre casele în stil fin-de-siècle și pe străduţele înguste, intrăm în muzee, admirăm clădirile baroce și secesioniste care se proiectează pe cer, iar la prânz ne delectăm cu faimoasa “Varză a la Cluj”. 3: Țara Călatei (aprox. 180 km) Descoperim una dintre cele mai pitorești zone transilvănene, Țara Călatei, cunoscută pentru frumusețea locurilor, încărcate de

70

tradiții și obiceiuri, pentru casele care și-au păstrat farmecul de odinioară și pentru numeroșii meșteșugari din zonă. Ajungem în pitorescul sat Izvorul Crișului pentru a admira casele ţărăneşti cu arhitectură unică, după care poposim în Sâncraiu. Trecem poarta unei gospodării tradiționale și vizităm “camera curată”. Intrăm în atelierul unui sculptor în lemn care va împărtăși cu noi câteva din secretele meseriei. Descoperim simbolistica portului din Țara Călatei, cel mai impozant și impresionant din Ardeal și vedem cum ne șade în straie populare. Apoi ne răsfățăm cu palincă de prune și cu un prânz ardelenesc la o gospodărie din sat. Și pentru că tare bine îi șade călătorului cu drumul, vom explora și celebra salbă de lacuri din împrejurimile Clujului (Gilău, Someșul Cald și Tarnița), unde cel mai greu va fi să te oprești din făcut poze. 4: Castelul Bánffy – Sic - Mănăstirea Nicula – Gherla (aprox. 120 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost). Vizităm Castelul Bánffy, supranumit „micul Versailles al Transilvaniei”, odată reședința uneia dintre cele mai puternice familii de nobili maghiari. Continuăm cu vizitarea orașului Gherla. Considerată adevărata capitală a armenilor în exil, Gherla oferă zeci de biserici și clădiri în care istoria respiră la tot pasul. În apropiere poposim la Mănăstirea Nicula, important loc de pelerinaj și admirăm renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681. Încheiem

ziua cu un muzeu surprinzător, Muzeul Dansului din Sic, un spațiu inedit într-un sat, o pasiune adusă la viață de un olandez îndrăgostit de aceste meleaguri și tradiții. 5: Salina Turda - București (aprox. 450 km) După un mic dejun tihnit, ne pregătim de plecarea spre casă. Facem o oprire la celebra Salina Turda, care datează din sec. al XVII–lea și în prezent, după recenta modernizare, este considerată unul dintre cele mai frumoase locuri de sub pământ din lume. Plimbare şi aerosol, sănătate curată! Întorcere în București. Atracții 1. Cluj-Napoca Piețele largi, arhitectura superbă, muzeele cu exponate de mare valoare și festivalurile animate au transformat Clujul într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. Cluj Napoca este capitala neoficială a Transilvaniei, un rol de care s-a bucurat oficial sub stăpânirea austro-ungară. Adăugirea Napoca la numele lui reflectă intenţia lui Ceauşescu de a sublinia originea daco-romană a Transilvaniei. Binecunoscut pentru societatea şi atmosfera intelectuală boemă, Clujul este printre cele mai renumite centre universitare, având un mare număr de studenţi. Are, de asemenea, una dintre cele mai interesante şi impunătoare arhitecturi din regiune. În Cluj nu s-a construit, din fericire, un centru civic în vremea comunistă.


2. Țara Călatei Țara Călatei este una dintre cele mai pitorești zone ale Transilvaniei. Regiunea a fost o zonă cu o personalitate istorică puternică încă din Evul Mediu transilvănean. Aici, voievozii şi nobilii români şi maghiari, păstrători de limbă, credinţă, tradiţie şi demnitate au supravieţuit vremurilor aspre şi vitrege prin vrednicie şi speranţă. Astfel, Ţara Călatei este astăzi leagănul tradiţiilor populare vechi de mai multe secole, o microregiune a Transilvaniei, locuită în masă de maghiari şi majoritar de români. Un număr impresionant de curiozităţi atrage în prezent turiştii aici: biserici de piatră (monumente istorice) cu acoperiş din şindrilă de lemn şi cu plafoane din casete de lemn pictate, biserici de lemn (monumente istorice), castre romane, cetăţi medievale, curţi nobiliare, case ţărăneşti cu arhitectură unică, festivaluri de dansuri şi multe alte evenimente, târguri cu tradiţie, port popular viu şi unic, meşteşuguri unice şi multe altele. Ţinutul cuprinde sate în care mare parte a locuitorilor sunt de etnie maghiară şi îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi cultura. La fel găsim şi sate preponderent româneşti, unde la fel se pastrează tradiţiile şi cultura. Portul popular din Țara Călatei este cel mai impozant și impresionant din Ardeal datorită motivelor, culorilor și proporțiilor. Purtat în trecut zilnic, este și astăzi folosit, însă doar în zilele de sărbătoare. În picioare fetele poartă cizme roșii brodate în lateral. Tinerii își montează la încălțăminte potcoave sunătoare de cupru. Fiecare casă este o mică bijuterie, unică în felul ei, de la poarta de lemn sculptată cu diferite motive, precum lalele albe, rozete sau frunze de viță de vie, până la pridvorul de lemn ce te întâmpină după ce intri în curte, sau camerele tradiționale cu ferestre și perdele brodate, totul respiră aerul vechi și nobil al tradiției atent păstrate. Mai mult, aici turiștii pot vedea și învăța meșteșuguri uitate de omul modern, precum sculptura în lemn, confecționarea cusăturilor sau țesutul. 3. Mănăstirea Nicula La nord de Cluj-Napoca, nu departe de teribila închisoare Gherla, se găsește un loc în care liniștea este omniprezentă, unde sufletul își poate găsi alinare. În prima parte a anilor 1300, Nicula era o pădure în care s-a retras pustnicul ortodox Nicolae. Pădurea, satul și Mănăstirea Nicula îi vor împrumuta numele. Dintre multele mănăstiri pe care

le avem, Nicula iese în evidență prin câteva povești interesante. O poveste este legată de simbolul Mănăstirii Nicula, icoana. Un anume Luca din Iclod pictează în 1681 o icoană cu Fecioara Maria și Pruncul pentru un bogat din satul Nicula. Acesta o donează mănăstirii, iar în 1699, icoana a plâns pentru 26 de zile și astfel ajunge pe o scurtă listă de obiecte făcătoare de minuni. Un alt simbol se arată ceva mai târziu. Prin anii 1760, Generalul Bukow a distrus mănăstirile ortodoxe din Transilvania. Peste 100 de mănăstiri și biserici au fost dărâmate cu tunurile sau, dacă erau din lemn, au fost arse. Dintre toate, se spune că doar trei au scăpat urgiei: Mănăstirea Râmeț din Alba, mănăstirea Rohița din Maramureș și Mănăstirea Nicula din Cluj. În vremurile de grea încercare, în perioada comunistă, un îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana, zidind-o într-unul din pereții casei sale. Abia în anul 1964, în pragul morții, el a mărturisit despre icoană starețului mănăstirii. Icoana a fost adusă la mănăstire însa, la doar câteva zile a fost confiscată de către comuniști. La insistențele episcopului ortodox de atunci a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. În 1991 icoana a revenit la Manastirea Nicula. 4. Gherla Vizitarea orașului Gherla, pentru iubitorii de monumente și clădiri construite în epoca barocului ardelean, este una de-a dreptul fabuloasă. La propriu, la fiecare metru te întâlnești cu mărturiile gloriei armenilor de altădată. Considerată adevărata capitală a armenilor în exil, Gherla oferă călătorului zeci de biserici și sute de clădiri în care istoria respiră la tot pasul. Orașul este cunoscut în perioada medievală sub numele de Armenopolis, fiind unul din importantele centre ale comunității armenești din Europa Centrală și de Sud-Est. Catedrala, un impunător monument de arhitectură, se află în centrul localității și deține un patrimoniu format din piese de mare valoare, printre care și un tablou cuprinzând elemente care indică faptul că ar fi fost pictat în atelierele lui Rubens. 5. Sic Mulți locuitori din Sic sunt de origine maghiară, iar de sărbători poartă un tip de costum popular care nu se mai găsește acum decât în muzee – bărbații poartă pălării din paie cu boruri înguste și veste albastre, iar femeile, veste din piele, fuste roșii în carouri și basmale negre brodate cu flori. Fiecare stradă pare să aibă propriul taraf, de obicei cu trei instrumente – vioară, viola și contrabass – care interpretează muzică tradițională maghiară și românească, din când în când și cu accente țigănești.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Castelul Bánffy de la Bonțida – Sic Mănăstirea Nicula - Gherla: 20 euro/ persoană

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în ClujNapoca • Mic dejun bufet • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 70 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Muzeul Mitropoliei Cluj • Vizitarea unei case tradiționale din Sâncraiu

6. Castelul Bánffy

Hotel Opal 4* Localizare: Hotelul Opal este modern şi luminos şi se află la 1,5 km de centrul oraşului Cluj-Napoca, unde se găseşte şi Teatrul Naţional. Facilitati hotel: Restaurantul hotelului serveşte preparate din bucătăria internaţională. Hotelul Opal oferă acces gratuit la sauna proprietăţii, unde oaspeţii se pot destinde. Oaspeţii beneficiază de acces gratuit la internet WiFi în întreaga proprietate. Facilitati camere: Toate camerele sunt amenajate modern și dispun de următoarele dotări: climatizare, minibar, cablu TV, internet, și telefon. Băile private au cadă sau duş, articole de toaletă, uscător de păr, halat de baie şi papuci.

Satul Bonţida este locul Castelului Banffy, în stil baroc, construit în perioada secolelor XVI - XIX. Reşedinţa uneia dintre cele mai puternice familii de nobili maghiari, familia Banffy, acesta a fost unul dintre cele mai importante monumente din Transilvania, dar a fost distrus aproape în întregime de către armata germană în 1944, ca răzbunare pentru încercarea contelui Miklos Banffy de a încheia pace cu Uniunea Sovietică. Pe lângă statutul de politician, Miklos Banffy a fost, de asemenea, scriitor, autorul trilogiei Banffy. 7. Salina Turda Salina Turda datează din sec. al XVII – lea și în prezent, după recenta modernizare este considerată unul dintre cele mai frumoase locuri de sub pamânt din lume. De asta sunt convinși jurnaliștii de la Business Insider, care laudă din nou obiectivul turistic din Transilvania, după ce la sfârșitul anului trecut au inclus Salina Turda în top destinații din lume despre care turiștii nici nu știu că există.

DATE DE PLECARE 2019 10.06, 26.08, 9.09, 23.09.2019

71


ROM A N I A

5

zile

169€

/pers.

Sibiul

și cetățile de basm ale Transilvaniei Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Sibiu – Sibiel - Mediaș - Biertan – Moșna – Alma Vii – Richiș - Muzeul Astra - Rășinari - Cisnădie – Cetatea Câlnic – Alba Iulia Muzeul Brukenthal Transilvania este un ținut “ca-n povești”. Și când poveștile românilor, sașilor și maghiarilor sunt puse la un loc timp de secole, iese o minunăție de basm cu biserici fortificate gotice, palate baroce, orașe medievale și fațade de case de lut ars colorat, care te îmbie să tot vii și revii, să te încarci de frumusețe și bucurie din partea locului. Un loc aparte în acest peisaj îl ocupă Sibiul, bijuterie arhitecturală ale cărei străzi pitorești și muzee te poartă pe tărâmuri medievale, pline de farmec și chef de descoperire.

păstrează legende și simboluri care vor fi dezvăluite în timpul unei plimbări prin centrul vechi. Trecem porțile cetății Biertan, cea mai spectaculoasă dintre lăcașurile de cult fortificate și aflăm de ce Prinţul Charles este fascinat de această zonă. Apoi ne așteaptă o degustare cu produse locale udate cu rachiu în Turnul Slăninilor din Moşna. Contemplăm detaliile arhitecturale ale cetății din Alma Vii, desprinsă parcă din cărțile de povești și încheiem la Richiș, cunoscut pentru tradiţia în cultura viței de vie.

Program

3: În plimbare cu tramvaiul de la Muzeul Astra la Rășinari (aprox. 90 km)

1: București - Muzeul Astra - Sibiu – Sibiel (aprox. 310 km) Plecare din București pe Valea Oltului spre Sibiu. Facem cunoștință cu centrul istoric al Sibiului. Admirăm frumusețea împrejurimilor și armonia ansamblul architectural din Turnul Sfatului, trecem peste Podul Minciunilor, prin Pasajul Scărilor și nu ratăm cea mai frumoasă stradă din oraș, Strada Cetății. Petrecem u 4 nopți la pensiuni în Sibiel, într-o ambianță prietenoasă și relaxantă. 2: Din turn în turn pe Târnave (aprox. 240 km) Astăzi propunem o incursiune în ţinutul cetăților fortificate. Vom explora Valea Târnavelor și afla poveşti fascinante legate de viaţa coloniştilor saşi. Mediaș, capitala ținutului, are imaginea tipică a unui burg medieval cu fortificații puternice străjuite de turnuri și bastioane. Dar nu este o cetate oarecare; dincolo de zidurile sale, orașul

72

La Dumbrava Sibiului descoperim adevărate minuni ale creației populare în cel mai frumos spațiu expozițional în aer liber din România, Muzeul Civilizației Populare ASTRA. Un muzeu fascinant, care trebuie neapărat inclus în lista obiectivelor de vizitat în Sibiu...şi asta nu o spunem noi, ci însuşi Ghidul Verde Michelin, care oferă Muzeului Astra 3 stele. După ce am colindat muzeul, ne relaxăm în tramvaiul cu aspect retro, ce ne va purta lin pe liziera pădurii spre Rășinari, cea mai veche localitate din zonă. Vedem casa filozofului Emil Cioran și a poetului Octavian Goga, ambii născuți aici și biserica ortodoxă pictată, construită în 1752. Ultima oprire a turului o facem la Cisnădie pentru a vizita frumoasa cetate fortificată din sec. al XV-lea . 4: Cetatea Câlnic și Alba Iulia (aprox. 180 km) Vă invităm să participați la excursie opțională de o zi (extracost). Descoperim Cetatea Câlnic,

nespus de frumoasă, inclusă în patrimoniul UNESCO. Apoi ne așteaptă o incursiune într-unul dintre cele mai importante oraşe ale României: fostă aşezare daco-romană, colonie săsească, fortăreaţă austro-ungară, oraş-simbol al Marii Uniri din 1918 - Alba Iulia. 5: Muzeul Brukenthal – București (aprox. 280 km) După micul dejun e timpul pentru o vizită la Palatul Brukenthal. Plin de rafinament, palatul găzduiește acum cel mai bun muzeu de artă din Ardeal. Admirăm și ineditul Muzeu al Farmaciei înainte de plecarea spre casă. Atracții 1. Sibiu Frumos oraș medieval, centru de putere al sașilor din Transilvania, fosta Capitală Culturală Europeană și bijuterie arhitecturală a României. Piețele largi, monumentele superbe, muzeele cu exponate de mare valoare și festivalurile pline de culoare au transformat acest vechi oraș într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. 2. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Așezat într-un cadru natural de vis, la poalele munților și la marginea pădurii Dumbrava, superbul Muzeu ASTRA prezintă într-o manieră extrem de atrăgătoare lumea satului românesc, în cele peste 350 de clădiri răspândite pe o suprafață generoasă. Muzeul a fost inaugurat în 1905 și s-a născut din dorinţa


românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate etnoculturală în conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar şi pe fondul emancipării culturale a tuturor popoarelor din centrul şi sud-estul Europei, având ca model muzeele deja constituite ale saşilor, ungurilor şi secuilor. Cumulează cea mai complexă colecție de monumente de arhitectură și tehnică populară din România. 3. Muzeul Brukenthal După revenirea sa la Sibiu în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787), baronul Samuel von Brukenthal şi-a adus şi colecţiile, iar Calendarul lui Hochmeister pe anul 1790 menţionează printre atracţiile oraşului, pinacoteca formată din 800 de tablouri şi dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal. Pe parcursul timpului colecţiile s-au îmbogăţit atât prin achiziţii, cât şi prin donaţii. În afara unui număr apreciabil de opere de artă românești și occidentale, Muzeul Brukenthal prezintă și sculpturi religioase din lemn din Transilvania, datând din secolele al XVlea și al XVI-lea, precum și icoane românești din secolul al XVIII-lea. Adevărata comoară se află la etajul al doilea. Frumos etalate în vitrine de sticlă bine luminate, aici se înșiră câteva capodopere ale picturii universale, printre care Răstignirea de Antonello da Messina, Uciderea pruncilor de Pieter Brueghel cel Bătrân și vedeta colecției, Omul cu tichie albastră, superba lucrare a lui Jan van Eyck. 4. Bisericile fortificate săsești Zeci de splendide biserici săsești fortificate, păstrate din Evul Mediu sunt răspândite pe dealurile cu vegetație bogată din sudul Transilvaniei. Biertan, Viscri, Prejmer și multe altele fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. La jumătatea sec. al XII-lea, un val de imigranți sosiți din nordul Europei a colonizat satele din sudul Transilvaniei. Comerțul a înflorit și așezările lor s-au extins, dar localnicii au fost nevoiți să ridice fortificații pentru a face față amenințării otomanilor și tătarilor. În total au fost înălțate peste 200 de astfel de cetăți, care reprezintă o moștenire arhitectonică și culturală unică în Europa. Cele mai

însemnate și mai puternice așezări săsești au fost orașele Brașov și Sibiu, precum și încântătoarea cetate medievală Sighișoara. 5. Mărginimea Sibiului Mărginimea Sibiului este Destinaţie Europeană de Excelenţă 2015 pentru Turism şi Gastronomie. Mulți o vizitează, puțini o uită. Este ținutul în care dimineața te trezesc clopotele vitelor şi huruitul căruțelor trase de cai; locul în care mireasma căpițelor de fân, pajiștile înflorite și turmele răsfirate de oi te duc cu gândul la un tărâm îndepărtat. E locul în care iarna, copiii încă se dau cu săniuţele pe uliţele dosite, înecate în fum de foc cu lemne. Pentru mulți este doar o imagine desprinsă dintr-un film, dar pentru Mărginimea Sibiului este viața de zi cu zi. Regiunea cuprinde 18 localități înșirate la poalele Munților Cindrel și Lotru. Istoria Mărginimii e atât de veche încât legendele povestesc despre vremuri în care pe aceste meleaguri locuiau uriași pricepuți și pașnici. În secolele XIV-XV, când presiunile coloniștilor sași și pretențiile regilor unguri au fost tot mai mari, mărginenii s-au retras în munți și s-au ocupat cu creșterea animalelor. Păstoritul a fost ocupația principală a acestora, iar transhumanța a devenit parte din viața lor. „Drumurile oilor”, după cum erau numite drumurile străbătute de turme, se întindeau până dincolo de Carpați și Dunăre, spre Constantinopol, Adriatica, Panonia, Polonia, Ucraina de Sud sau Crimeea. Costumele de sărbătoare de o eleganţă rară, brodate în negru şi alb sunt purtate cu mândrie de sărbători, iar obiceiurile și meşteşugurile moştenite din moşi strămoşi sunt practicate cu succes şi azi. 6. Valea Târnavelor Valea Târnavelor este recunoscută pentru așezările sale pitorești, dominate de impozante biserici gotice, păstrate din Evul mediu. Biertan și Valea Viilor fac parte din patrimoniul mondial UNESCO.Biserici cetate au perpetuat elemente de arhitectură prețioase și obiecte specific comunităților săsești. Cum majoritatea bisericilor au fost construite în puncte strategice, din turnurile de apărare se deschid panorame atractive asupra împrejurimilor. 7. Alba Iulia

Pensiuni Sibiel 3* Localizare: Pensiunile se găsesc în Sibiel, răspândite într-o vale pitorească, înconjurată de munţi, aproape de păduri de pini și arini. Sibielul face parte din zona pastorală Mărginimea Sibiului, recent încununată în 2015 cu distincția de „Destinație Europeană de Excelență pentru Turism și Gastronomie”. De departe cel mai renumit obiectiv turistic al satului este Muzeul de icoane pe sticlă, cu cea mai mare colecție de icoane pe sticlă din Transilvania; mii de turişti din lumea întreagă i-au trecut pragul. Facilitati pensiune: Proprietățile oferă sală de mese/ restaurant și servesc preparate din bucătăria tradiţională românească. Aici veți găsi o ambianță prietenoasă și relaxantă și mâncăruri excelente gătite în casă. Facilitati camere: Camerele oferă televizor şi băi moderne cu duș.

Alba Iulia întruchipează idealul național, de veacuri, al unității naționale. Între 1599 și 1600, Marele Mihai Viteazu aduce pentru prima oară Muntenia, Transilvania și Moldova sub aceași stăpânire și stabilește capitala țării la Alba Iulia. Între 1715 și 1738 douăzeci de mii de iobagi lucrează la construirea cetății numită Karlsburg (fortăreața lui Carol sau Alba Carolina), în cinstea monarhului de Habsburg. Ca urmare a prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, la data de 1 Decembrie 1918 s-a semnat în incinta cetății Actul Unirii României cu Transilvania.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel • Intrare la Biserica fortificată din Alma Vii

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiuni 3* în Sibiel, lângă Sibiu • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară haiducească cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Degustările de produse locale Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Alba Iulia și Cetatea Câlnic: 20 euro/ persoană (biletul de intrare la cetăți nu este inclus in tarif)

8. Cetatea Câlnic Mai mult de jumătate de mileniu s-a scurs de când comunitatea săsească din Câlnic a cumpărat de la nobilul Johann Geréb de Vingrad fortificaţia aflată în vatra localităţii. Această veche reşedinţă nobiliară a fost extinsă şi întărită, pentru a putea rezista atacurilor ori asediilor destul de frecvente în vremurile de atunci. La sfârşitul secolului al XIX-lea cetatea ţărănescă se ruinase sub privirile obştei, care a renunţat la paznicii ei şi la cămările cândva bine aprovizionate. A salvat-o restaurarea din anii ’60, în urma căreia fortificaţia şi-a redobândit ţinuta istorică, demnă de a reflecta o moştenire cu valoare universală.

DATE DE PLECARE 2019 13.05, 3.06, 17.06, 26.08, 9.09, 23.09.2019

73


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Crișana

o vacanță ca la spa

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Băile Felix – Oradea – Arad – Basilica Maria – Radna – Cramele Miniș

Dacă tot călătorești, de ce să nu o faci 100% relaxat? Căci nu ai cum să fii altfel, după un periplu pe la Băile Felix, într-un hotel spa, unde singurul gând care va tot reveni va fi: “Ah, ce răsfăț!”. Aici vei putea experimenta și cel mai nou aquapark, Aqua Park President, unde cuvintele cheie sunt apă termală, masaj, saună. Iar dincolo de relaxare, setea de frumos va fi pe deplin satisfăcută în Arad și Oradea, cu ale lor surprinzătoare minuni arhitectonice sau vizitând basilicile din zonă, cum ar fi Basilica Maria-Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din România. Program 1: București – Băile Felix (aprox. 579 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Crișana. Petrecem următoarele 4 nopți la un hotel spa în Băile Felix. Apele termale de aici sunt unice în lume și au propietăți miraculoase, cunoscute încă de pe vremea Imperiului Roman. După amiază, vă puteți relaxa în spa-ul hotelului sau va veti plimba pe traseele special amenajate. 2: Oradea (aprox. 22 km) Azi ne așteaptă un tur de neuitat prin unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării, cu un peisaj architectural surprinzător, o istorie bogată și un patrimoniu turistic impresionant. Străbătut de la un capăt la altul de Crișul Repede, Oradea este considerată capitala verde a României. Se vizitează cele mai importante monumente: Cetatea, Parcul 1 Decembrie, Podul Paralelor, Comunitatea

74

Evreiască, Sinagoga Neologă Sion, Piața Unirii, Palatul Vulturul Negru, Biserica cu Lună, Palatul și Turnul Primăriei, Piața Ferdinand, Teatrul de Stat, Centrul pietonal Corso, Complexul Baroc și multe altele. Timp liber pentru a explora și pe cont propriu. 3: Aqua Park President Pentru că în programul de vacanţă trebuie să includem o zi de relax la băi, azi experimentăm Aqua Park President, cel mai nou parc acvatic din Băile Felix. Este dotat cu 13 bazine interioare și exterioare, grotă mediteraneană, bilă generatoare de valuri, o saună findandeză și una turcească, pool bar și zone de masaj. Deschis tot timpul anului, funcționează cu apă termală la o temperatură de 35-37°C. Veți avea parte de o experienţă de neuitat! 4: Arad - Basilica Maria - Radna – Cramele Miniș (aprox. 310 km) Vă invităm să participați la o excursie opțională de o zi (extracost). Alternativ, vă puteți relaxa și bucura de facilitățile hotelului. Începem ziua cu tur de neuitat prin Arad, oraș fermecător,

plin de clădiri în stil Secession, cu o istorie de aproape un mileniu. Timp liber pentru a explora și pe cont propriu. Apoi avem ocazia să întâlnim, la nord de râul Mureș, somptuoasa mănăstire Maria-Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din țara noastră. Plecăm spre Miniș, zonă renumită pentru podgoriile sale și încheiem ziua cum se cuvine: cu o degustare a savuroaselor vinuri ale cramei Miniș, prezentate cu profesionalism de un bun cunoscător. Vinurile sunt păstrate în pivnițe vechi din piatră, una dintre ele datînd din 1818, construită de baronul Bohuș, la poalele cetății Șiriei. 5: Băile Felix - București (aprox. 590 km) După un mic dejun relaxat, ne pregătim de plecarea spre casă. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei. Atracții 1. Băile Felix Băile Felix sunt prin tradiție, paradisul apelor termale. Cel puțin o dată în viață trebuie să ajungeți aici. Peste 10.000 de metri pătrați de bazine cu apă termală binefăcătoare vă așteaptă să experimentați puterile ei binefăcătoare. Efectele miraculoase ale apelor sunt cunoscute încă de pe vremea romanilor. Apa termală este atât de pură, încât poate să fie consumată ca apă potabilă. Temperaturile de izvor între 40 și 49°C și concentrația de săruri, cu puțin peste 1g la litru, oferă acestor ape proprietăți miraculoase pentru majoritatea afecțiunilor aparatului locomotor.


EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Arad, Basilica Maria-Radna și Cramele Miniș: 25 euro/ persoană (tariful include vizitarea cramei și degustare trei vinuri)

2. Oradea Situat la granița de vest, Oradea a respirat influența occidentului în toate momentele îndelungatei sale istorii. Dovada cea mai spectaculoasă sunt fațadele clădirilor din zona centrală, realizate după concepte art nouveau, cu influențe ale secessionului austriac. Deasupra tuturor stă simbol, de secole, Cetatea Oradea ca amprentă incontestabilă a poziției fruntașe în ierarhia orașelor europene medievale. Străbătut de la un capăt la altul de Crișul Repede, orașul este considerat capitala verde a României. Într-un top Reader’s Digest, Oradea este pe primul loc în ceea ce privește oamenii veseli, iar în mediul online a fost votată, în 2014, ca fiind “Cel mai frumos oraș din România”. În topul celor mai importante destinații din România, TripAdvisor pune Oradea pe primul loc după București.

evidență prin arhitectura, atmosfera cosmopolită și ospitalitatea localnicilor. O vizită în Arad, fie ea cât de scurtă, trebuie să cuprindă turul celor 3 biserici de o frumusețe excepțională înșirate de-a lungul bulevardului Revoluției: Biserica Roșie, Biserica Sf. Anton de Padova și Catedrala Ortodoxă. O oprire perfectă, Parcul Reconcilierii este un simbol al prieteniei româno-maghiare, reflectând perfect întreaga atmosferă a orașului, unde cultura minorităților se îmbină armonios. Palatul Cultural este unul dintre punctele de interes pentru iubitorii stilului arhitectural complex al anilor 1900. Iar la final, Cetatea Aradului, ridicată în secolul XVII, considerată în perioada sa de glorie una dintre cele mai impresionante fortificații militare din întreaga Europă Centrală și de Sud Est.

3. Basilica Maria-Radna La aproximativ 30 km de Arad, se află basilica și mănăstirea Maria Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din vestul României. Mănăstirea a fost fondată în 1327 de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. În secolul XVI, după ocuparea Banatului de către otomani, călugării franciscani din sudul Mureșului s-au refugiat aici. Mănăstirea adăpostește mărturii emoționante de credință și devotament, dar și frumoase legende ale secolelor de istorie zbuciumată. Papa Ioan Paul al II-lea a conferit bisericii de pelerinaj din Maria-Radna titlul de Basilica Minor în anul 1992.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel spa 4* în Băile Felix • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • O zi acces în Aqua Park President • Acces liber în cadrul spa-ului (piscină interioară/ exterioară, saună și jacuzzi) • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • • •

Tratament balnear Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 70 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Tratament balnear, 3 proceduri + consultatia medicala de specialitate: 8 euro/persoana/zi (se rezervă și achită la hotel) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

4. Arad Aradul este un oraș prin care mulți trec, dar prea puțini se opresc să îl admire, care iese în

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrarea în Turnul Primăriei • Intrarea la Muzeul Cetății Oradea

Hotel President 4* Localizare: Hotelul President este situat la liziera pădurii, la o distanță de 5 minute de centrul stațiunii Băile Felix. Exact în spatele hotelului este Pădurea Felix, ce se întinte pe câteva zeci de hectare, brăzdată de alei pe care vă veți putea plimba sau practica trekking-ul. Aleea Sărutului, amenajată prin pădure, face legătura între Hotel President și centrul stațiunii, aflat la doar 900 metri

depărtare. Pădurea găzduiește și o pistă de zgură pentru jogging, aceeași pistă pe care s-au antrenat mari atleți români, cea mai cunoscută fiind Gabi Szabo. Facilitati hotel: Complexul President dispune de un centru de wellness, două terenuri de tenis cu zgură, două de fotbal pe iarbă sintetică, baltă de pescuit naturală și o pistă de mini-golf. Centrul spa al hotelului President are cadă cu hidromasaj, saună şi baie turcească.

Un bar și sala de sport sunt în imediata vecinătate. Atât piscina în aer liber, cât şi cea acoperită sunt aprovizionate cu apă termală, oligominerală. La cerere, sunt disponibile masaje şi alte tratamente. Restaurantul asigură preparate din bucătăria internaţională. Facilitati camere: Toate camerele spaţioase sunt dotate cu TV cu ecran plat şi aer condiţionat. Oaspeţii beneficiază de acces gratuit la internet. Camerele oferă baie proprie cu cadă sau duș.

DATE DE PLECARE 2019 5.05, 29.09.2019

75


ROM A N I A

5

zile

189€

/pers.

Basarabia dintre Prut și Nistru

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Mănăstirea Căpriana – Mănăstirea Hâncu - Chișinău – Cricova – Hâncești – Comrat Găgăuzia – Satul găgăuzesc Avdarma – Cetatea Soroca - Satul tradițional Butuceni - Orheiul Vechi - Mănăstirea Curchi

Într-o excursie de cinci zile te invităm să descoperi cele mai frumoase locuri din Basarabia. Legată de România atât istoric, cât şi cultural, Basarabia te va uimi cu frumusețea ireală a mănăstirilor sculptate în stânci calcaroase, orașele subterane ticsite cu vin delicious, căldura sătenilor care îți urează bun venit în casele lor și vitalitatea Chișinăului. Program 1: București – Albița – Căpriana – Hâncu Chișinău (aprox. 440 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Republica Moldova. După ce trecem granița, vizităm mănăstirile Hâncu și Căpriana, unele dintre cele mai vechi din Moldova, așezate în pitoreasca Pădure Codri. Petrecem următoarele 4 nopți în Chișinău. 2: Cricova și turul orașului Chișinău (aprox. 40 km) Începem ziua cu o vizită la Cricova, cel mai faimos oraș vinicol subteran al Moldovei. Subsolurile Cricova ar putea pe drept pretinde să fie înscrise în rândul celor mai fascinante minuni ale lumii, ele reprezentând un adevărat oraș subteran, unul dintre cele mai mari din Europa. Se laudă cu 120 de km de drumuri labirintice, dintre care 60 sunt utilizate pentru depozitarea vinului. Facem un tur al galeriilor și, desigur, opțional, degustare de vinuri. Continuăm cu o plimbare prin Chișinău. Capitala Republicii Moldova este un oraș verde, plăcut, care rezervă vizitatorilor surprize frumoase. Tur extins de oraș, incluzând Arcul de Triumf, Palatul

76

Parlamentului, Parcul Catedralei, Parcul Ștefan cel Mare, Aleea Scriitorilor, Muzeul Puskin și altele. Încheiem ziua cu o oprire la magazinul Fabricii Bucuria, unde se produc bomboanele care îndulcesc moldovenii de zeci de ani și care sunt savurate de mii de oameni de peste hotare. 3: Hâncești – Comrat – Satul găgăuzesc Avdarma (aprox. 240 km) După micul dejun pornim spre Palatul Manuc Bey din Hâncești, unde aflăm povești fascinante despre acesta, dar și despre controversatul său propietar. Și cum nu putem să trecem prin Republica Moldova fără să ne oprim în Găgăuzia, facem un popas în capitala regiunii, Comrat. Iar pentru a înțelege mai bine istoria și cultura poporului găgăuz, continuăm cu satul Avdarma, unde vizităm muzeul sătesc și ne bucurăm de un prânz tradițional găgăuzesc. 4: Cetatea Soroca - Orheiul Vechi Mănăstirea Curchi (aprox. 340 km) Vă invităm să participați la o excursie opțională de o zi (extracost). Începem ziua cu vizita la Cetatea Soroca, fortăreața ridicată de Ștefan cel Mare pe malul Nistrului și păstrată aproape

intactă de-a lungul vremii. Călătorim spre Orheiul Vechi, un loc încărcat de istorie și probabil cel mai spectaculos și valoros loc din Basarabia. Prânzim copios (extracost) la o gospodărie din satul tradițional Butuceni. Apoi ne bucurăm de o plimbare prin sat pentru a admira gospodăriile țărănești pictate în albastru, peșterile săpate de călugări în stâncile calcaroase și mănăstirea rupestră. Încheiem ziua la Mănăstirea Churchi, unul din cele mai importante monumente de pe teritoriul Moldovei și un excelent exemplu de arhitectură basarabeană. 5: Chișinău - București (aprox. 470 km) După un mic dejun relaxat, ne pregătim de întoarcerea acasă. Atracții 1. Chișinău Capitala Moldovei este, fără îndoială, cel mai modern și mai plin de viață dintre toate orașele Basarabiei. Originile acestuia datează de șase secole, din 1420. Aproape ras de pe suprafața pământului în timpul celui de-al doilea război mondial, Chișinăul nu se poate mândri cu o arhitectură deosebită, dar recuperează la capitolul parcuri și atmosferă. Orașul a fost reconstruit în stil sovietic din 1950 încoace. Centrul are câteva pietre arhitecturale rămase și este surprinzător de verde și liniștit. 2. Orașul subteran Cricova Subsolurile Cricova ar putea pe drept pretinde să fie înscrise în rândul celor mai fascinante minuni ale lumii. Fiind amplasate sub Cricova,


ele reprezintă un adevărat oraș subteran, unul dintre cele mai mari din Europa. Se laudă cu 120 de km de drumuri labirintice, dintre care 60 sunt utilizate pentru depozitarea vinului. Străzile subterane sunt căptușite cu sticle de vin. Până la 100 m în subteran, beciurile păstrează o temperatură de 12°C până la 14°C, pentru a proteja cât mai bine cele 1,25 milioane de sticle de vin rare și de colecție, plus cele 30 de milioane de litri de vin produse anual. Tunelurile au existat aici încă din secolul al XV-lea, când a început extragerea calcarului pentru construirea Chișinăului. În unele brațe ale galeriilor, excavațiile sunt încă în funcțiune, astfel încât acest imens oraș subteran continuă să crească. Vinurile din Cricova au o reputație națională și internațională ridicată. Despre astronautul Yuri Gagarin, primul om în spațiu, se spune că s-a clătinat mai puțin după ce s-a întors pe Pământ, decât atunci când a părăsit Cricova, la două zile de la intrare, în 1966. Președintele rus Vladimir Putin și-a sărbătorit a 50-a aniversare aici. Printre personalitățile care își păstrează aici colecțiile private de vin – primite chiar din partea combinatului de la Cricova – se numără Vladimir Putin, Angela Merkel, Traian Băsescu și, mai nou, Klaus Werner Johannis. Dacă unul dintre aceștia dorește să consume un vin de colecție, sună la Cricova și sticla, sau sticlele, sunt ambalate și expediate. 3. Orheiul Vechi Orheiul Vechi este probabil cel mai spectaculos și valoros loc din Republica Moldova. Defileul născut printre formaţiunile calcaroase oferă vizitatorului o imagine impresionantă. Ca întreaga Moldovă, Orheiul Vechi este un loc încărcat de istorie. Conform săpăturilor arheologice, în secolul al XIV-lea a existat aici un sediu al hanului tătar al Hoardei de Aur, iar în vremea lui Ştefan cel Mare o cetate patrulateră, întărită cu turnuri. S-au găsit şi rămăşiţe ale unei aşezări din epoca neoliticului, datată cu mileniile 3-4 î.H. Însă cu adevărat impresionante sunt peşterile din stâncile defileului, multe fiind extinse şi sculptate de mâna omului pentru a fi transformate în biserici şi chilii pentru călugări. Chiar şi în ziua de azi viața monahală continuă în peşterile de la Orheiul Vechi. 4. Mănăstirea Curchi Mănăstirea Curchi este unul din cele mai importante monumente de pe teritoriul Moldovei, un excelent exemplu de arhitectură basarabeană. Datele cu privire la construcția acesteia sunt contradictorii. O parte urmează legenda care spune că lăcașul a fost ridicat în vremea lui Ștefan cel Mare (când un cunoscut căpitan a decis să se călugărească și a devenit primul egumen de aici), însă istoricii au demonstrat că mănăstirea datează din vremurile

Hotel Europa 3* Localizare: Hotel Europa este situat aproape de zona centrală din Chișinău, lângă Teatrul Național de Operă și Balet, Catedrala Nașterea Domnului și Muzeul Național de Arheologie și Istorie al Moldovei. Facilitati hotel: Restaurantul hotelului servește specialităţi moldoveneşti, iar dimineaţa oferă un bufet mic dejun. La barul din hol sunt disponibile gustări uşoare, cafea şi băuturi. Facilitati camere: Camerele confortabile şi spaţioase ale hotelului sunt dotate cu tot necesarul pentru o vacanță relaxantă. Toate camerele sunt mobilate elegant și oferă TV prin cablu, internet Wi-Fi, aer-condiționat, telefon și minibar. Baia privată are cadă sau cabină de duş și uscător de păr.

lui Alexandru Ghica. În prezent figurează pe lista monumentelor arhitecturale a UNESCO. 5. Cetatea Soroca Cetatea Soroca, aflată în partea de nord a Moldovei, pe malul Nistrului, a fost fondată de Ștefan cel Mare și reconstruită de fiul său, Petru Rareș, între 1543-1545. Construită de meşteri din oraşul Bistriţa, este un monument de arhitectură medievală păstrat intact, aproape fără schimbări semnificative de-a lungul timpului, iar restaurările recente nu fac decât să îi mărească potenţialul turistic. În perioada medievală cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunăre şi 3 cetăţi în nordul ţării. Astfel, hotarele ţării erau protejate cu un adevărat „brâu de cetăţi din piatră”. Cetatea Soroca mai este cunoscută şi drept locul unde s-au întrunit oştirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir şi armatele ruseşti conduse de ţarul Petru I în timpul campaniei de la Prut împotriva ostaşilor turci, în anul 1711. 6. Palatul Manuc Bey, Hâncești Manuc Bei Mirzaian este diplomatul care a participat la decizia din 1812, prin care Basarabia a fost ocupată de Imperiul Rus. Născut în familie de armeni, în Bulgaria anului 1769, la vârsta de 25 de ani deţinea monopol în comerţul cu sare şi tutun în România, apoi a fost un mare furnizor pentru armata turcă, dar şi rusă. Cert este că a fost un „actor” foarte bun, care a jucat un rol dublu atât cu ruşii, cât şi cu turcii, miza fiind Principatele Române, inclusiv Basarabia. După războiul ruso-turc, tratatul de pace din 1812 s-a semnat în Hanul lui din Bucureşti. Mai mult, a fost o trădare a intereselor turcilor şi Manuc risca decapitarea dar, fiind prevăzător, a cumpărat câteva moşii prin Basarabia. După 1815 s-a retras cu familia într-un palat superb din Hânceşti. Construcția Palatului Princiar a pornit aproximativ în anul 1857. Acesta a fost construit după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și se presupune că ar fi fost decorat pe interior în patru stiluri diferite: armenesc, turcesc, moldovenesc și european. În 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă a unei unități militare sovietice. Manuc Bei a murit subit în 1817, la vârsta de doar 48 de ani. Istoricii îl cataloghează drept un politician trădător, dar cert este că a fost un foarte bun târgoveţ. Cunoştea 12 limbi străine şi la vremea respectivă era cel mai bogat din Balcani. 7. Găgăuzia Găgăuzia este un teritoriu autonom, cuprinzând trei orașe și 27 sate, aflat pe teritoriul Republicii Moldova. Autonomia găgăuză a fost recunoscută oficial de către Guvernul Republicii Moldova la 23 decembrie 1994, acea zi fiind acum sărbătorită anual ca Ziua Independenței. Găgăuzii sunt o minoritate de limbă turcică, etnic creștin, ai căror strămoși musulmani au fugit de războaiele ruso-turce din sec. 18. Au fost lăsați să se stabilească în regiune, în schimbul convertirii lor la creștinism. Comrat este capitala regiunii. Limba este un dialect turcesc, cu vocabularul influențat de ortodoxia rusă, spre deosebire de influențele islamice inerente în limba turcă. Găgăuzia privește înspre Turcia pentru inspirație culturală și patrimoniu. Republica are propriul steag, propria forță de poliție, propriile sale ziare, precum și propria universitate. Limbile oficiale de aici sunt găgăuza, moldoveneasca și rusa, deși limba rusă este folosită aproape peste tot, chiar și la universitate. Limba găgăuză este predată în 37 de școli pe întreg teritoriul Moldovei. Populația Găgăuziei este de 171 500, dintre care 78% sunt cetățeni din Găgăuzia, 25 000 de găgăuzi locuiesc în alte zone ale Moldovei, 20 000 în Grecia și Bulgaria, iar 32 000 în Ucraina.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Muzeul Puskin din Chișinău • Intrare la Muzeul Sătesc din Avdarma

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel 3*, în Chișinău • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno (nu sunt obligatorii, însă vă recomandăm să le încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-5.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Cetatea Soroca, Orheiul Vechi și Mănăstirea Churchi: 25 euro/ persoană (intrările la obiectivele turistice nu sunt incluse)

DATE DE PLECARE 2019 13.05, 27.05, 10.06, 26.08, 2.09, 9.09, 16.09, 23.09, 7.10.2019

77


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Delta Dunării și Dobrogea

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Peștera Sf. Andrei – Adamclisi – Murighiol - Halmyris – Celic Dere – Tulcea – Cetatea Enisala - Lacul Sinoe – Brațul Sfântu Gheorghe - Pădurea Letea – Sulina – Cetatea Histria - Constanța Călătorește prin Dobrogea, loc al naşterii noastre creştine, pământ al vechilor vestigii şi al criptelor martirice și explorează alături de noi Delta Dunării, locul unde natura parcă a avut o baghetă magică la îndemână. Păsări grațioase, pești multicolori, sate pescărești cu mănunchiuri de case din chirpici și stuf, zugrăvite în nuanțe vii și bucate atât de gustoase că vei vrea să spui “bis” la fiecare masă. Program 1: București – Peştera Sf. Andrei – Adamclisi - Murighiol (aprox. 420 km) Plecare din București spre Dobrogea. Prima oprire o facem la unul dintre cele mai venerate locuri creștine din țara noastră, leagănul ortodoxiei româneşti: Peştera Sfântului Andrei. Continuăm cu o vizită la cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi, ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal. Petrecem următoarele 4 nopți la pensiune în Murighiol, Delta Dunării. 2: Situl arheologic Halmyris - Excursie în Delta Dunării După micul dejun vizităm ruinele cetății Halmyris, din Murighiol, unul dintre cele mai importante situri arheologice din România. Continuăm ziua cu o plimbare de jumătate de zi cu barca, pe cel mai vechi braț al Dunării, brațul Sfântu Gheorghe, precum și pe canalele mai retrase, pentru a ne face o idee despre marea diversitate a vieții sălbatice din Deltă.

78

3: Celic Dere – Cocoșu - Tulcea – Cetatea Enisala (aprox. 220 km)

5: Cetatea Histria – Lacul Sinoe - Constanța – București (aprox. 420 km)

În această zi avem ocazia de a descoperi Tulcea și explora Muzeul Delta Dunării. Aflăm mai multe despre geneza și evoluția Deltei, flora si fauna acestui loc unic. Este uimitor cum a înaintat Delta de-a lungul timpului, și cum s-a transformat în circa 12.000 ani dintr-un golf în ceea ce este astăzi. În apropiere de Tulcea vizităm mănăstirea Celic-Dere, unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră. Călătorim pe malul mării spre Cetatea Enisala, construită de negustori genovezi la sfârșitul secolului al XIII-lea și unul dintre cele mai bune perimetre din Europa pentru observarea păsărilor. De pe dealul unde se ridică cetatea, admirăm lacurile Babadag și Razim și natura sălbatică care le înconjoară.

După micul dejun descoperim vestita cetate Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, ridicată în urmă cu peste două mii șase sute de ani și admirăm Lacul Sinoe, fost golf maritim, care comunică încă cu Marea Neagră. Încheiem programul în Dobrogea cu o oprire în Constanța și un tur ghidat prin centrul istoric al orașului. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei.

4: Excursie pe canalele Deltei Vă invităm să participați la o excursie opțională de o zi (extracost). Cel mai bun mod de a savura Delta Dunării în toată splendoarea ei este de departe o plimbare cu barca pe canale. Putem alege între câteva variante: satul pescăresc Sfântu Gheorghe și Vărsarea Dunării în Marea Neagră, Rezervația Pădurea Letea sau Sulina. Indiferent ce alegi, plimbarea e spectaculoasă! Vom trece prin canale mici, înguste, unde sălciile cresc direct din apă, canale prin stuf care se deschid prin luminișuri sau lacuri pline de “covoare” de nuferi de sute de metri pătrați.

Atracții 1. Păsările sălbatice din Deltă Delta Dunării este renumită pentru bogăția faunei sălbatice, oferind un habitat natural excepțional. Experții au ajuns la concluzia că Delta Dunării are cea mai bogată diversitate de păsări de pe planetă, pe teritoriul său fiind identificate peste 300 de specii de păsări din care 175 sunt originare de aici, iar restul – din țări îndepărtate din Europa, Asia, sau Africa. De-a lungul plimbărilor pe canale se pot zări pescăruși, stârci, egrete și o largă varietate de păsări de pădure. Pot fi observate chire, pescăruși și ocazional stoluri mari de pelicani; mai pot fi zărite lișițe, cufundari, ibiși, o abundență de păsări de apă în stufăriș. În coroanele copacilor parțial scufundați se găsesc colonii mixte de cormorani, anatide, stârci și egrete; aerul zumzăie de activitate cand puietul este adunat pentru începerea migrației. Sus, pe cer, se pot vedea vulturi, șoimi-vrabie, șoimi și ocazional vulturi cu coada albă cautând hrană.


2. Peștele prospăt În Deltă, mesele constau în preparate din pește prins în ziua respectivă (crap, știucă, somn). În apele Dunării trăiesc circa 150 de specii de pești. Scrumbia înoată sute de kilometri pentru a-și depune ouăle, somnii ating uneori 400 kg, știucile își pândesc nemișcate prada, iar printre ele își croiesc drumuri șalăii, cegile, crapii, bibanii țepoși, roșioarele, carașii și plăticile. Sturionii marini – păstruga, morunul și nisetrul – adevărați monștri preistorici, cutreieră apele mării, oprindu-și uneori călătoria în plasele pescarilor. 3. Tropaeum Traiani din Adamclisi Adamclisi a fost locul celei mai aprige bătălii dintre daci și romani, iar cetatea Tropaeum Traiani a fost ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal. Construcţia este impunătoare având 4 basilici mari, 4 intrări şi ca orice oraş roman 2 străzi principale care se intersectează la jumătate. Tropaeum Traiani este unul dintre cele mai importante monumente antice din România. 4. Situl arheologic Halmyris În apropiere de Murighiol se află ruinele orășelului antic roman Halmyris. Sit arheologic considerat drept unul dintre cele mai importante din România, Halmyris a fost locuit continuu, din sec. al VI-lea î. Hr. până în sec. al VII-lea d. Hr. Cercetările arheologice de amploare au început în 1981, continuînd și astăzi. Astăzi Halmyris este cunoscut îndeosebi pentru că adăpostește rămășițele pământești ale lui Epictet și Astion, doi creștini din Asia Mică, torturați și executați aici în 290, după ce au refuzat să se lepede de credința lor. Sunt cei mai vechi martiri atestați în România și și-au dobândit locul în calendarul ortodox român. Legenda spune că unul dintre cei care i-a judecat a fost atât de impresionat de hotărârea cu care Epictet și Astion și-au întâmpinat soarta, încât s-a convertit și i-a îngropat în secret, trupurile lor rămânând ascunse până când împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creștinismul ca religie oficială. Abia atunci trupurile au fost îngropate în bazilica din Halmyris. Totul ar fi rămas o simplă legendă, numai că, în anul 2001, sub altarul bazilicii a fost descoperită o criptă conținând două schelete, precum și o frescă purtând inscripția „Astion”. 5. Peștera Sf. Andrei Peștera Sfântului Apostol Andrei este o biserică adevărată săpată în stâncă, amplasată la baza unui mic munte împădurit. Mănăstirea Sfântul Apostol

Andrei este considerată primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre, fiind în acelaşi timp şi poarta de pătrundere a creştinismului pe teritoriul României. Conform scrierilor teologice şi istorice, venind la propovăduire în Scythia Minor, Dobrogea de azi, în jurul anului 60 d. Hr, Sfântul Andrei şi-a ales pentru rugăciune şi reculegere unele locuri retrase în păduri sau grotele unor stânci. Un astfel de loc este şi peştera ce-i poartă numele. În una dintre legendele dobrogene despre Sfântul Andrei sunt pomeniţi regii daci, sub conducerea cărora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului în Dacia. Preoţii cultului local, numiţi în balada Peştera Sfântului Andrei “sfinţi”, l-au primit cu dragoste în mijlocul lor pe primul ucenic al lui Iisus. Ei i-au oferit găzduire în grota care a fost transformată în prima biserică creştină din România. 6. Mănăstirea Celic-Dere Situată pe valea pârâului Celic, de la care şi-a luat şi numele, mănăstirea deţine icoane unicat. O astfel de icoană este icoana făcătoare de minuni, cunoscută şi sub numele de „Icoana care se curăţă singură”, adusă aici de un soldat pe vremea războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812. Soldatul le-a spus călugărilor că, deşi este înnegrită, ea se va curăţa, iar ochii lui Hristos se vor deschide. „Părinte, ţineţi această icoană. Dacă Sfinţia Voastră nu veţi trăi până la sfârşit, cei care vă urmează să păstreze icoana. Să aveţi mare evlavie, că prin ea se va săvârşi o mare minune. Această icoană pare neagră, dar până la urmă se va lumina toată, şi ochii Mântuitorului, care-i vedeţi că sunt închişi, se vor deschide”. Astăzi suntem martorii adeveririi acestor cuvinte. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a luminat pe mai bine de jumătate din suprafaţă. 7. Cetatea Histria Pe malul lacului Sinoe s-a ridicat în urmă cu peste două mii șase sute de ani vestitul oraș Histria, întemeiat de navigatorii și negustorii greci, care s-au așezat în ospitalierul golf de odinioară, cu scopul de a face comerț cu băștinașii geto-daci. Așezarea, întemeiată în 675 î. Hr., a devenit cea mai importantă colonie grecească la Marea Neagră și a continuat să fie locuită până la începutul sec. al VII-lea d. Hr, când portul a fost îngropat de aluviuni, orașul fiind în cele din urmă abandonat în urma atacurilor triburilor de avari și slavi. Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, a fost descoperită începând din anul 1914, de săpăturile marelui istoric şi arheolog Vasile Pârvan. 8. Cetatea Enisala

Pensiunea Laguna Albastră 4* Localizare: Aflată în vecinătatea satului Murighiol, pe malul Dunării, pensiunea Laguna Albastră oferă servicii catalogate la 4 margarete într-un cadru complet special. Frumusețea naturii din Delta Dunării intră în perfectă armonie cu o construcție care îmbină confortul cu stilul zonei. Facilitati pensiune: Laguna Albastră include un restaurant cu specific românesc, piscină în aer liber, cu şezlonguri şi umbrele, un bar la piscină, grădină cu facilităţi de grătar şi o terasă în aer liber. Meniul restauratului este foarte diversificat și oferă preparate specifice zonei, având la bază peștele, dar și preparate tradiționale românești. Facilitati camere: Camerele oferă balcon cu vedere la râu sau către lac, acces gratuit la internet, TV cu ecran plat prin cablu, aer condiționat, minibar și uscător de păr.

Cetatea Enisala a fost ridicată de puterea imperială bizantină și de cea comercială genoveză la sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul sec. al XIV-lea și ulterior inclusă în sistemul defensiv al Țării Românești, iar mai apoi fiind transformată în garnizoană a Imperiului Otoman. Abandonată de către turci, cetatea s-a ruinat în următoarele veacuri, dar este singura cetate medievală care a supraviețuit confruntărilor armate ruso-turce desfășurate pe teritoriul Dobrogei. Parțial reconstruită și având un cochet drum de acces ce duce călătorul până la poarta de intrare, Enisala, singura cetate medievală din Dobrogea, este pregătită să își redobândească, de această dată în pace, gloria de odinioară.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Excursie cu barca pe canalele Deltei: 25 euro/ persoană

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 4* în Murighiol, Delta Dunării • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară lipovenească cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Excursia cu barca în ziua 2 • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 60 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la situl arheologic Halmyris • Intrare la cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi

DATE DE PLECARE

9. Constanța Cel mai mare port românesc la Marea Neagră are o istorie bogată. Precursorul său antic, Tomis, a fost întemeiat, potrivit legendei, de supraviețuitorii unei lupte cu argonauții, cei care furaseră Lâna de Aur; câteva secole mai târziu, poetul latin Ovidiu și-a petrecut aici ultimii ani din viață, murind în exil în anul 17 d. Hr.

2019 6.05, 20.05, 27.05, 3.06, 10.06, 2.09, 9.09, 16.09, 23.09, 30.09, 7.10, 14.10.2019

79


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Maramureș și bisericile de lemn

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Surdești – Budești – Sârbi – Ieud – Desești - Sighet – Cimitirul Vesel de la Săpânța – Baia Mare - Mocănița de pe Valea Vaserului – Bârsana – Târgu Lăpuș - Mănăstirea Rohia Maramureșul este o “gură de rai” unde timpul parcă a stat în loc, păstrând neschimbate obiceiuri de sute de ani. Un ținut idilic, unde te vor vrăji pe rând bisericile vechi de lemn, satele pitorești cu porți tradiționale, meșteșugurile populare și mai ales moroșenii cu omenia lor. Atracții 1: București – Sighisoara – Dănești (540 km) Plecare din București spre Maramureș. Pe traseu poposim în Sighișoara. Sosire la hotel în Dănești, lângă Baia Mare pentru 4 nopți. 2: Surdești – Budești – Sârbi – Ieud (160 km) Unele dintre cele mai frumoase sate și biserici din lemn din Maramureș se află pe Valea Izei, pe care o vom descoperi astăzi. Vizităm bisericile din lemn din Surdești, Budești și Ieud, toate în patrimoniul UNESCO. Satul Sârbi este locul perfect pentru vizitatorii pasionați de arta meșteșugarilor sau de instalațiile tehnice țărănești care astăzi par niște curiozități. Vedem o vâltoare și o moară pentru măcinat boabe și vizităm un atelier artizanal, pentru a afla mai multe despre un stil de viață devenit în alte locuri doar o amintire. În încheiere, degustăm horincă, mândria fiecărui moroșan, la o gospodărie din sat. 3: Desești – Sighet – Săpânța – Baia Mare (aprox. 180 km) Începem ziua cu superba biserică de lemn din Desești, monument UNESCO, construită în 1770. În Sighet, vechea capitală a Maramureșului,

80

vizităm Muzeul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, amenajat în fosta închisoare, unul dintre cele mai remarcabile din România și Muzeul Satului. Continuăm cu Cimitirul Vesel de la Săpânța, unde aflăm povestea insolitelor cruci din lemn și a meșterului popular care le-a creat: Stan Ioan Pătraș. Încheiem ziua cu o plimbare prin centrul istoric al orașului Baia Mare. 4: Mocănița de pe Valea Vaserului – Bârsana (aprox. 185 km) Vă invităm să participați la excursie opțională de o zi (extracost). Alternativ, vă puteți relaxa și bucura de facilitățile hotelului. Participanții la excursia opțională pleacă dimineața devreme spre Vișeul de Sus, punctul de plecare al mocăniței care străbate pitoreasca Vale a Vaserului. Astăzi “Mocănița” de pe Vaser este singura cale ferată îngustă din Uniunea Europeană pe care mai circulă un tren forestier. După amiază ne oprim în satul Bârsana pentru a vizita mănăstirea Bârsana, un complex vast, unul dintre cele mai des vizitate locuri din Maramureș. 5: Târgu Lăpuș - Mănăstirea Rohia București (aprox. 590) După micul dejun ne îndreptăm spre Târgul Lăpuș și poposim la Mănăstirea Rohia. Comoara ascunsă și bine păzita a mănăstirii Rohia este biblioteca, una dintre cele mai mari și importante din țară. Aici s-au adunat până acum peste 40.000 volume de carte. Cărțile și liniștea din acest colț de rai au fost motivele pentru care la sfârșitul anilor ‘70, scriitorul Nicolae Steinhardt, cel care a regândit noțiunea de fericire, alege să se retragă la Rohia. Sosire în București spre sfârșitul zilei.

Atracții 1. Bisericile din lemn Desăvârșit lucrate, cu turle impunătoare ce se avântă spre cer, biserici din lemn splendide fac parte integrantă din peisajul maramureșan. În întreaga Europă de Est există o puternică tradiție a bisericilor din lemn, dar atât cantitativ, cât și calitativ, exemplele cele mai grăitoare se găsesc în Maramureș. Dintre cele circa patruzeci de biserici din lemn păstrate, în jur de douăzeci dintre cele mai valoroase au fost restaurate în ultimii ani, iar opt dintre ele sunt incluse în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO. Începând cu 1278, românilor ortodocși li s-a interzis de către stăpânii maghiari catolici să își înalțe biserici din piatră, așa că noul stil architectonic gotic a fost reflectat de aceștia în construcții din lemn. Apogeul perfecțiunii artistice este atins în sec. al XVIII-lea, după ultimele incursiuni tătare. Bisericile de la Surdești, Bârsana, Budești, Desești, Ieud și Poienile Izei constituie cele mai frumoase exemple de acest gen. 2. Cimitirul Vesel de la Săpânța Frumos sculptate și pictate în culori exuberante, insolitele cruci din lemn sunt una dintre marile atracții turistice ale României. Săpânța a devenit celebră datorită meșterului popular Stan Ion Pătraș (1908-1977). Cimitirul Vesel cuprinde o adevărată pădure de cruci înfățișând portretele celor plecați pe lumea cealaltă sau scene din viața lor, alese de rude, la care Pătraș a adăugat propriile înscrisuri pline de duh, după cum a considerat de cuviință.


3. Mocănița de pe Valea Vaserului Urcați dimineața devreme în trenul forestier care șerpuiește domol prin pitoreasca Vale a Vaserului. Valea Vaserului, care măsoară 50 km din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală. Călătoria pe Valea Vaserului este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă. 4. Baia Mare Capitala și cea mai mare localitate din Maramureș, Baia Mare se mândrește cu un centru istoric atrăgător, în plin proces de restaurare și cu câteva așezăminte muzeale de valoare, printre care se remarcă Muzeul Satului. 5. Muzeul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Acest memorial al durerii aduce un binemeritat și emoționant omagiu victimelor comunismului. Celulele au fost transformate în spații expoziționale. Închisoarea Sighet a funcționat între 1898 și 1977, perioadă în care a dobândit o notorietate întrecută de puține instituții de acest gen. S-a făcut remarcată în special între 1950-1955, când deținuți politici iluștri (foști miniștri, generali, academicieni și episcopi) au fost întemnițați aici. În cele 72 de celule au fost înghesuiți 180 de membri ai cercurilor conducătoare din epoca interbelică, cel puțin două treimi dintre ei în vârstă de peste 60 de ani. Au fost tratați cu o cruzime înfiorătoare și mulți și-au găsit aici sfârșitul. Printre aceștia s-a numărat și Iuliu Maniu, astăzi considerat martir al neamului. Politician incoruptibil, a organizat lovitura de stat din august 1944. 6. Porțile sculptate din lemn Lemnul este sufletul viu și verde al maramureșeanului. Pentru vizitatorii satelor maramureșene, cea mai mare atracție o reprezintă arta prelucrării lemnului. Și astăzi se fac multe porți, multe dintre acestea minuțios sculptate, cu simboluri precum Pomul Vieții, soarele, luna, funia sau șarpele. Meșteri iscusiți sculptează cu migală porțile, dimensiunea și gradul de ornamentație al porții de intrare indicând, alături de numărul de

animale și de bogăția veșmintelor, statutul familiei și gradul de prosperitate al acesteia. 7. Costumul popular Nicăieri în Europa nu s-a păstrat atât de bine tradiția costumului popular ca în Maramureș. Dacă străbați satele (îndeosebi cele situate pe văile Mara și Iza) mai vezi si acum oameni îmbrăcaţi în haine tradiţionale la muncile câmpului: la cosit , la strins fânul, la săpat… În zilele de duminică și de sărbători, ai privilegiul să asiști la un spectacol vestimentar colorat, oferit gratuit de localnici. De reținut că această “desfășurare de forțe” nu are nimic ostentativ și nici nu reprezintă vreun element din arsenalul marketingului turistic. Ea poartă amprenta autenticității, fiind o reminiscență a stilului de viață din societatea tradițională locală. 8. Meșteșuguri tradiționale Cultura tradițională maramureșană se exprimă cu ajutorul meșteșugurilor vechi de ani de zile care încă se practică în zonă. Oamenii care confecționează clopuri, sculptori în lemn, femei care țes, morari sau fierari pot fi vizitați de turiști pentru a vedea cum își continuă meșteșugurile și tradiția de ani de zile. Turiștii care vizitează acești artizani au posibilitatea de a-și cumpăra obiecte unice și învăța mai multe despre un stil de viață devenit în alte locuri doar o amintire. 9. Gustul Maramureșului Cine vizitează o casă de moroșan, sigur nu o părăsește cu stomacul gol. Călătorii sunt întâmpinați cu o masă copioasă, unde mâncărurile tradiționale sunt atracția principală. În Maramureș, mămăliga este gătită în cele mai diferite feluri. În trecut, nu de puține ori ținea chiar și loc de pâine, căci făina de grâu nu era ușor de procurat. Balmoşul e specialitatea ciobanilor, făcută din branză de oaie, lapte si mămăligă. Ca să te înfrupţi din el, nu trebuie să te sui până la stână (deși priveliștea ar merita efortul). O să ţi-l gătească o gospodină cum ştie ea mai bine. 10. Oamenii și omenia Aproape fără excepție, vizitatorii Maramureșului se declară îndrăgostiți de moroșeni. Fie că îi întâlnești într-o zi obișnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe ulița satului sau îi însoțești într-o zi de sărbătoare, atunci când își îmbracă cele mai bune straie ca să își cinstească duminicile, sfinții sau nunțile, sufletul tău va fi câștigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolișuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc și horit și mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucerește la prima vedere.

Hotel Secret Garden 4*

Pensiunea Frânc 3*

Localizare: Situat în localitatea Dănești, la 15 km de Baia Mare. Facilitati hotel: Restaurant, 3 piscine în aer liber, piscină interioară, sala de gimnastică şi saună. Masaj, teren de sport cu instalație nocturnă, sală de jocuri cu facilităţi de tenis de masă şi darts. Facilitati camere: Camerele dispun de TV prin cablu, Wi-fi gratuit, minibar, telefon, cabină duș, uscător păr, halat şi papuci de baie. Camerele sunt dotate cu aer condiţionat.

Localizare: Pensiunea Frâncu este situată în Dănești, în vecinătatea hotelului Secret Garden. Facilitati pensiune: Oaspeţii pensiunii dispun pe propietate de gradină cu grătar, livadă, masă de ping-pong. Turiștii beneficiază și de toate facilitățile hotelului Secret Garden, aflat în imediata apropiere: piscine, terenuri de sport, sală de jocuri, grădină, terasă, restaurant. Facilitati camere: Camerele oferă TV, acces gratuit la internet, încălzire centrală și o baie cu duș.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Cimitirul Vesel Săpânța • Intrare la Muzeul Memorial de la Sighet

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în Dănești, lângă Baia Mare • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară maramureșeană cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale Bilet mocănița (aprox. 49 lei/ persoană)

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 70 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Mocănița de pe Valea Vaserului și Mănăstirea Bârsana: 20 euro/ persoană (biletul pentru mocăniță nu este inclus în tarif)

DATE DE PLECARE 2019 6.05, 20.05, 27.05, 3.06, 10.06, 2.09, 9.09, 16.09, 23.09, 30.09, 7.10, 14.10.2019

81


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Banatul

și Clisura Dunării

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Orșova – Eșelnița – Cazanele Dunării – Băile Herculane – Timișoara - Lugoj - Cheile Nerei – Cascada Bigăr – Oravița – Anina – Morile de apă de la Rudăria – Drobeta Turnu Severin Într-o excursie de cinci zile te invităm să descoperi una dintre cele mai spectaculoase zone ale țării, Banatul Montan și Clisura Dunării, locul unde Carpaţii se întâlnesc cu Dunărea sub privirea împietrită a lui Decebal şi formează împreună cel mai lung defileu natural din toată Europa. Program 1: București – Orșova – Eșelnița (420 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Defileul Dunării. La Orșova vedem Biserica romano-catolică, o curiozitate, atât prin forma ei non-conformistă, cât și prin faptul că a fost singura biserică catolică ridicată în timpul regimului comunist. Petrecem următoarele 4 nopți în Eșelnița, pe malul Dunării. 2: Cazanele Dunării – Băile Herculane (90 km) Începem aventura de azi cu o excursie cu barca prin cea mai frumoasă porțiune a defileului Dunării: Cazanele Mari și Cazanele Mici. Admirăm faimosul Cap al lui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa, Tabula Traina de pe malul sârbesc, Mănăstirea Mraconia și facem un scurt popas la Grota Veterani. După excursia cu barca, ne așteaptă edificii elegante din perioada habsburgică în Băile Herculane, considerată în secolul al XIX-lea una dintre cele mai la modă stațiuni din Europa. Ne bucurăm de o plimbare prin centrul istoric și de timp berechet pentru poze. 3: Timișoara - Lugoj (aprox. 420 km) După micul dejun e timpul deciziilor: pleci să admiri și să pozezi Timișoara, unul dintre cele

82

mai frumoase orașe ale României și capitala Banatului sau alegi să îți iei bilet de voie și să petreci o zi de relax la băi, în Băile Herculane. Cei care înclină spre Timișoara au ocazia să admire monumentele baroc și Secession din centrul istoric și să descopere poveștile orașului. Timp liber pentru a explora și pe cont propriu. Apoi, la Lugoj, la casa Max Ausnit, recent restaurată, vor afla povestea fascinantă a unuia dintre cei mai mari industriași ai Europei, o vedetă a începutului de secol XX și unul din autorii progresului economic al României. 4: Cascada Bigăr – Oravița – Anina – Rudăria (aprox. 300 km) Vă invităm să participați la excursie opțională de o zi (extracost). Pornim de pe malul Dunării și ne îndreptăm spre Cheile Nerei, pentru a întâlni una dintre cele mai faimoase cascade din țară, Cascada Bigăr. Pregătiți-vă aparatele de fotografiat pentru călătoria cu trenul pe cea mai veche cale ferată montană din sudestul Europei, care străbate un peisaj mirific între Oravița și Anina. Călătoria durează două ore. Oravița ne așteaptă cu un teatru unicat, cel mai vechi de pe teritoriul actual al României. La întoarcere, ne oprim la poalele Munţilor Almăjului în Parcul Mulinologic Rudăria, complex de mori de apă, aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO. 5: Drobeta Turnu Severin – București (380 km) Astăzi intrăm în Drobeta Turnu Severin în căutarea Turnului de Apă, ridicat pentru alimentarea orașului între anii 1910 -1913 și a Cetății Severinului. Vizităm Muzeul Porțile de Fier

pentru a vedea un colţ dintr-un paradis pierdut, ceea ce a fost insula Ada-Kaleh. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei. Atracții 1. Cazanele Dunării Cazanele Dunării reprezintă porţiunea de defileu a fluviului, între localităţile Dubova şi Ogradena, unde apa este forţată să treacă printre munţi. Aici lăţimea Dunării se îngustează, iar fluviul intră în România bolborosind. Curenţii din adâncuri sunt extrem de puternici, la suprafaţă apa dând aparenţa de fierbere, de unde și numele de cazane. Barajul de la Porţile de Fier a mai încetinit din viteza curentului, care depăşea 18 km/h. De ambele părți ale satului Dubova, stâncile prăpăstioase ale Cazanelor Dunării se înalță la 250 m deasupra fluviului care înaintează tumultos. Peisajul este impresionant. Vegetația abundentă, mediteraneană, se cațără prin crăpăturile stâncilor. 2. Chipul lui Decebal Cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei a fost finanţată şi promovată de omul de afaceri român Iosif Constantin Drăgan. A durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să o termine, realizarea ei costând în final, peste un milion de dolari. Executarea lucrării s-a desfăşurat în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Sub Chipul lui Decebal este săpată în stâncă inscripţia, în latină: DECEBAL REX DRAGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan). Istoricul pasionat de cultura dacilor a


vrut astfel să susţină contribuţia românească la cultura europeană și să valorifice trecutul traco-dac al ţării. 3. Tabula Traiana Chiar în fața statuii, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2000 ani o placă memorială antică (Tabula Traiana), monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105. 4. Băile Herculane Stațiunea Băile Herculane își trage numele de la legenda romană a lui Hercule, care și-a vindecat rănile pricinuite de Hidră îmbăindu-se aici. Cele nouă izvoare cu conținut divers de minerale și temperaturi de 36-60°C sunt folosite în tratamentul mai multor afecțiuni. În sec al XIX-lea, patronajul regal a făcut din Herculane una dintre cele mai la modă stațiuni din Europa. Stațiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta (Sisi). În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Deși la ora actuală minunatele clădiri baroce au devenit ruine care așteaptă reabilitarea, valoarea arhitecturală a stațiunii este inestimabilă, iar peisajele de vis.

ori, carcasa şi interiorul au rămas însă neschimbate, păstrând farmecul de altă dată. Viteza medie a trenului este de 17 km/h, distanţa dintre Oraviţa şi Anina este parcursă în circa 2 ore. 7. Morile de apă de la Rudăria La poalele Munţilor Almăjului din Banatul Montan, localitatea Rudăria îşi trăieşte veacurile pe nişte ritmuri mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul râului. În Complexul Mulinologic de la Rudăria, recent restaurat sub patronajul Muzeului Astra din Sibiu și aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, se găsesc 22 de mori cu ciutură pe care rudărenii le păstrează ca pe o adevărată comoară. 8. Timișoara Timișoara este cel mai prosper și dezvoltat dintre orașele bănățene, primul din România cu canal navigabil și cel dintâi din Europa în care s-a introdus iluminatul stradal, precum și unul dintre primele din lume cu tramvaie trase de cai. Începând cu sec. al XIV-lea, Timișoara a servit drept capitală a Banatului, având rol-cheie în campaniile duse de Iancu de Hunedoara împotriva turcilor, care au cucerit orașul în 1552, domnind de aici asupra ținuturilor învecinate, până în 1716. Habsburgii, care i-au alungat, s-au dovedit a fi stăpâni relativ blânzi în următoarele două secole, perioadă în care orașul și-a dobândit multe dintre trăsăturile specifice.

5. Cascada Bigăr

9. Drobeta-Turnu Severin

Cascada Bigăr este unul dintre cele mai frumoase locuri din ţara noastră. Site-ul The World Geography, a plasat-o în fruntea topului cascadelor unice în lume, iar publicaţia americană Huffington Post a numit-o “un loc magic, desprins parcă din basme”. Cascada Bigăr face parte din Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnita. Apa care formează cascada izvorăște de la 200 de metri altitudine și se varsă în râul Miniş peste un con calcaros acoperit cu muşchi, formând o perdea de apă la baza conului și un colț de natură de o frumusețe unică. Cascada este situată exact pe paralela 45, ceea ce este, de asemenea, unic.

Orașul are origini străvechi, fiind întemeiat de daci acum peste 2000 de ani, sub numele de Drobeta. Cuceritorii romani au lăsat urme vizibile, dintre care se remarcă piciorul Podului lui Traian, construit peste Dunăre de către arhitectul Apollodor din Damasc, la ordinele împăratului, în 103–105 d. Hr. Două cioturi din acest edificiu impunător sunt încă vizibile din incinta Muzeului Porțile de Fier. În jurul muzeului pot fi văzute ruinele băilor romane și ale castrului ridicat de cuceritori pentru apărarea podului peste Dunăre.

6. Linia ferată Oravița - Anina Linia ferată Oravița-Anina este prima cale ferată montană de pe teritoriul României şi poate şi cea mai frumoasă. Pe 35 km întâlnim nu mai puțin de 85 de poduri și 14 tuneluri. Construită în timpul Imperiului Austriac, reprezintă un monument cultural unic in România, precum şi o realizare tehnică deosebită. A primit supranumele de “Semmeringul bănățean” datorită asemănării cu faimoasa cale ferată Semmering din Austria, construită doar câţiva ani mai devreme. Astăzi, trenul care circulă pe această rută este format dintr-o locomotivă românească construită special pentru linia Oraviţa-Anina şi de două vagoane cu bănci din lemn, construite în anul 1914. Vagoanele au fost recondiționate de mai multe

10. Porțile de Fier Porțile de Fier este un defileu al Dunării străjuit de stânci prăpăstioase. În trecut, avea o faimă îngrozitoare, din cauza cataractelor, vâltorilor și bancurilor care îngreunau și restricționau navigația. Odată cu ridicarea celui mai mare baraj hidroenergetic din Europa, fluviul a fost pe deplin îmblânzit. Conceput în 1956 ca proiect în parteneriat româno-iugoslav, hidrocentrala Porțile de Fier I a implicat contribuția ambelor părți, cu sisteme de turbine și ecluze pe maluri, legate printr-un baraj deversor și un pod care funcționează ca șosea internațională. Lucrările de execuție s-au întins pe perioada 1960-1972 și au ridicat nivelul fluviului cu 33 m. Barajul a scufundat două locuri deosebite – insula Ada Kaleh și Orșova Veche și au redus debitul maxim al Dunării.

Pensiunea Steaua Dunării 3*

Pensiunea Iulia 3*

Localizare: Pensiunea este situată pe malul Dunării, în Eșelnița. Facilitati pensiune: Omică plajă cu șezlonguri, ponton pentru agrement nautic și pescuit, terasă cu vedere la Dunăre și o grădină. Restaurantul pensiunii servește atât preparate internaționale, cât și preparate specifice zonei: saramură sau borș, preparate din șalău, somn, crap proaspăt. Facilitati camere: Camerele oferă TV, acces gratuit la internet, încălzire centrală și o baie cu duș.

Localizare: Pensiunea este situată pe Clisura Dunării, în localitatea Eșelnița. Locația oferă o vedere panoramică minunată asupra împrejurimilor. Facilitati pensiune: Masa se poate lua pe terasă, chiar pe malul Dunării sau în restaurant. Din meni nu lipsește peștele de Dunăre. Pensiunea are o piscină cu șezlonguri. Pescarii își pot încerca norocul de pe pontonul pensiunii. Facilitati camere: Camerele oferă televizor, acces la internet, încălzire centrală și baie cu duş.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare Turnului de Apă din Drobeta Turnu Severin • Intrare la Teatrul Mihai Eminescu din Oraviţa, cel mai vechi teatru din țară

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Cascada Bigăr – Oravița – Anina – Rudăria: 25 euro/ persoană (biletul de tren nu este inclus)

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 3* în Eșelnița, pe malul Dunării • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea storno • Taxe și cheltuieli personale, Intrările la obiectivele turistice, Excursiile opționale • Plimbarea cu barca prin Cazane (25 lei/ persoană) • Biletul de tren Oravița – Anina (14 lei/ persoană)

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

DATE DE PLECARE 2019 5.05, 12.05, 19.05, 26.05, 2.06, 9.06, 1.09, 8.09, 15.09, 22.09, 29.09, 6.10, 13.10.2019

83


ROM A N I A

5

zile

179€

/pers.

Bucovina

și mănăstirile pictate

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Cheile Bicazului – Piatra Neamț – Gura Humorului - Muzeul Oului din Moldovița - Mănăstirile pictate – Mănăstirea Putna - Chilia Daniil Sihastru – Marginea - Cernăuți - Fălticeni - Suceava – Botoșani - Ipotești - Hanul Ancuței Albastrul de Voroneț al mănăstirilor pictate din Bucovina merită sorbit din priviri acolo unde a luat naștere; căci orice poză, oricât de bună, nu va reuși să surprindă nuanța sa la fel de bine ca privirea încântată a călătorului. Acest ținut de basm adăpostește, pe lângă mănăstirile pictate, capodopere ale arhitecturii mondiale, și vechi orașe încărcate de istorie și câteva din cele mai valoroase muzee din țară. Noi încă suntem surprinşi de bogăţia culturală a Bucovinei și te invităm să descoperi alături de noi istoria uneia dintre cele mai frumoase regiuni ale țării. Program 1: Cheile Bicazului – Piatra Neamț - Gura Humorului (aprox. 520 km) Plecare din București dis-de-dimineață. Pregătiți aparatele de fotografiat pentru oprirea noastră la spectaculoasele Chei ale Bicazului și Lacul Roșu. La Piatra Neamț vizităm Curtea Domnească și Turnul lui Ștefan cel Mare. Sosire la hotel în Gura Humorului pentru 4 nopți. 2: Muzeul Oului din Moldovița - Mănăstirile pictate – Mănăstirea Putna - Chilia Daniil Sihastru - Marginea (aprox. 220 km) O întreagă zi de tur ghidat la unele dintre cele mai spectaculoase mănăstiri din Bucovina: Moldovița, Sucevița, Putna, Dragomirna. Pe traseu poposim la Chilia lui Daniil Sihastru din apropierea satului Putna și la Muzeul Oului din Moldovița, unic în țară și poate în lume prin valoarea artistică a exponatelor. Dintre toate obiceiurile românești, cel al încondeierii ouălor

84

este de departe cel mai gingaș și cald. Nicăieri ca în Bucovina, oul nu este privit cu atât de multă dragoste și nici obiceiul ”scrierii” lui ridicat la nivel de artă ca aici. Încheiem în Marginea, la un atelier de ceramică neagră, pentru a vedea ultimii olari tradiționali în acțiune. 3: Fălticeni - Suceava – Botoșani - Ipotești (aprox. 190 km) Ne pregătim să pășim pe urmele lui Ion Irimescu, cel mai important sculptor român al ultimei jumătăți de secol, în Muzeul de Artă din Fălticeni. În Suceava, loc încărcat de istorie în care se face simțită influența și moștenirea lui Ștefan cel Mare, facem un tur al centrului istoric, trecem poarta Cetății Domnești, cel mai impresionant monument al fostei capitale și vizităm Muzeul Satului Bucovinean. Poposim în Botoșani, vechi oraș moldovenesc, atestat documentar încă din 1350, reprezentat de personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian sau Grigore Antipa. Încheiem turul cu un locșor idilic, unde a copilărit și a visat junele Eminescu. La doar câțiva kilometri de Botoșani se află Ipotești, un sătuc liniștit, neschimbat de pe vremuri, peste care timpul nu a lăsat urme, unde vedem casa copilăriei lui Mihai Eminescu. 4: Cernăuți (aprox. 230 km) Excursia de azi (extracost) ne poartă dincolo de graniță, la Cernăuți, parte din Bucovina istorică, care, dacă ar mai fi aparținut de România, ar fi fost unul dintre cele mai frumose oraşe al ţării. Ne plimbăm agale pe străduțele pitorești și descoperim moștenirea eterogenă a orașului. Universitatea din Cernăuţi te pironeşte locului,

imediat cum dai cu ochii de ea. O clădire cu trei corpuri aşezate în U, din cărămidă roşie, cu alei de prundiş şi verdeaţă tunsă regulamentar, te transportă imediat, imaginar, în vreun vechi campus englezesc. 5: Humor – Voroneț - Hanul Ancuței București (aprox. 490 km) După micul dejun ne întreptăm către Mănăstirea Humor și Mănăstirea Voroneț, ambele monumente UNESCO. Trecem pragul Hanului Ancuței atrași de miresmele îmbietoare ale bucătăriei locale și degustăm cu nesaț vinul casei. Aici îi plăcea marelui scriitor și povestitor Mihail Sadoveanu să zăbovească la o cană cu vin și, inspirat de farmecul locului, a scris celebra carte Hanul Ancuței. Atracții 1. Mănăstirile pictate din Bucovina Mărturii istorice de o excepțională valoare, armonios integrate în peisaj, mănăstirile pictate din Bucovina sunt considerate, pe drept cuvânt, capodopere ale artei și arhitecturii mondiale, multe dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO. Întemeiate în secolele al XV-lea și al XVI-lea, au fost adevărate bastioane ale ortodoxiei în vremuri de mare primejdie din partea invadatorilor păgâni. Grigore Roșca, mitropolit al Moldovei la mijlocul sec. al XV-lea, este creditat cu lansarea ideii pictării pereților exteriori cu scene și apocrife biblice spre folosul credincioșilor analfabeți. Aceste fresce, datând de la finele epocii medievale, au fost realizate urmând în general canoanele bizantine, dar


se simte influența puternică a elementelor din arta populară și mitologia locală. Se știu puține despre autorii lor, dar măiestria cu care au lucrat aceștia a fost atât de remarcabilă, încât picturile și-au păstrat culorile vii și acum, după 450 de ani de expunere la intemperii. 2. Muzeul Oului din Moldovița Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziţii şi saloane de artă din lume, Lucia Condrea este un artist unic. Pentru a da valoare oului de găină şi mai rar de struţ, foloseşte opt tehnici de lucru. Prima tehnică este cea tradiţională, a batik-ului, de la care a pornit din plăcere, dar şi pentru a oferi cadou prietenilor ouă încondeiate, tehnică pe care a perfecţionat-o în timp. În cei 23 de ani de participări la expoziții internaționale, Lucia Condrea a primit numeroase distincții, ajungând printre cei mai valoroși artiști ai lumii în acest domeniu. Structura muzeului cuprinde trei secțiuni: cea mai valoroasă expoziţie de autor în arta decorării ouălor din lume (lucrările unicat ale artistei), ouă încondeiate foarte vechi, de peste 100 de ani, cu modele huţule și o colecție internațională din țări cu tradiţie (ouă sculptate, traforate, învelite în aur sau cu pietre preţioase, ouă pictate ori ouă de lemn din îndepărtata Siberie). 3. Chilia lui Daniil Sihastru Unul din cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul. După ce a atins ultima treaptă a călugăriei, Daniil s-a retras într-un loc tăinuit, în apropierea satului Putna. Acolo a găsit o stâncă, unde a dăltuit cu mare efort un paraclis, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici a trăit 20 de ani, timp în care monahi ori pustnici din toata țara veneau la el pentru a primi îndemnuri și sfaturi. Se spune că tânărul Ștefan, refugiat în pădure de frica unchiului său Petru Aron, ucigașul tatălui său, și-a găsit adăpost tocmai în chilia sihastrului Daniil, care l-a întărit și încurajat. Tot atunci, Cuviosul Daniil a prezis tânărului Ștefan, copleșit de durere și deznădejde, că nu peste multă vreme va

urca pe tronul tatălui său, Bogdan II și al bunicului, Alexandru cel Bun. Ștefan Vodă l-a cercetat pe Sihastrul Daniil și în anii lui de domnie, atât în vremuri de pace, cât și în vremuri de cumpănă pentru țară. 4. Atelierul de ceramică neagră Marginea Meșterii din Marginea produc ceramică neagră unică în lume, după o tehnică ce are origini dacice. Ea se mai întâlnește astăzi numai în atelierele de olărit din Marginea și aici puteți urmări ultimii olari tradiționali în acțiune. Tehnica s-a păstrat până azi, iar formele vaselor sunt și ele din vremuri străvechi.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrarea la Mănăstirea Voroneț • Intrarea la Casa Memorială Mihai Eminescu, Ipotești

5. Muzeul de Artă Ion Irimescu din Fălticeni Ion Irimescu a fost unul dintre marii artişti români a sec. al XX-lea. Muzeul de Artă din Fălticeni, reprezintă cea mai bogată colecţie de autor din România şi una dintre cele mai reprezentative pe plan european. Cuprinzând 314 sculpturi şi peste 1000 de lucrări de grafică şi desen, alături de biblioteca personală a artistului, cu albume de artă, cărţi rare şi tratate de artă, la care se adaugă locuinţa personală a maestrului şi o valoroasă pinacotecă. În căutarea frumosului, artistul s-a alăturat scepticilor : „Frumosul absolut, spre care de fapt râvnim, nu ne aparține nouă, oamenilor. Dacă, prin absurd, am putea ajunge la el, l-am respinge, fiindca ne-ar incomoda, nepotrivindu-se cu limitele noastre pământești. El rămâne un vis, un ideal, care nu poate fi niciodată concretizat în fapt.” Posteritatea îi știe valoarea, necontestată de vreun critic de artă.

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în Gura Humorului • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară câmpenească cu foc de tabără, suflatori la bucium, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

6. Ipotești

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

Casa Memorială “Mihai Eminescu” de la Ipotești, județul Botoșani, este leagănul copilăriei marelui poet național, casa în care familia acestuia a locuit vreme de aproape treizeci de ani (1850-1878). Are în patrimoniu obiecte ce au aparținut familiei Eminovici între care caseta de bijuterii a mamei poetului, caseta de machiaj a poetului din perioada când juca în piese de teatru, veselă din argint, dulapuri din lemn de trandafir și nu în ultimul rând, multe cărți. Construită în anul 1850 pe o moșie cumpărată în centrul satului Ipotești, de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și surorilor poetului. Nelocuită ani de zile, în 1924 ajunsese o ruină și a fost demolată de noul proprietar. Zece ani mai târziu, în 1934, a fost refăcută pe același loc, iar în 1940, a devenit primul muzeu memorial dedicat marelui poet.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF

7. Cernăuți Hotel Toaca Bellevue 4* Localizare: Hotelul Toaca Bellevue este situat în Gura Humorului, pe un platou înalt, ce oferă o vedere panoramică minunată asupra împrejurimilor. Elegant și confortabil, Toaca Bellevue este locul unde te simți ca acasă, iar gama diversificată de servicii, atenția pentru detalii, profesionalismul și disponibilitatea personalului fac șederea cât mai placută. Facilitati hotel: Hotelul dispune de bar, terasă, restaurant, camere cu balcon, închirieri rummy/ table/ săniuțe/ biliard, lift, acces gratuit la internet. Restaurantul hotelului oferă specialităţi bucovinene şi preparate europene. De asemenea, oaspeţii pot savura băuturi şi cafea la barul din holul hotelului sau pe terasă. Facilitati camere: Camerele au un decor clasic subliniat de culori vibrante, menit să asigure oaspeților tot confortul pe parcursul șederii. Dețin următoarele facilități: TV prin cablu, telefon, acces gratuit la internet, mobilier din lemn masiv, minibar, cosmetice de baie, uscător de păr, cabină de duș, fier și masă de călcat la cerere.

Orașul Cernăuți este un amestec fermecător de istorie și contemporaneitate. Centrul său vechi, întins pe o suprafață impresionantă, este împânzit de clădiri frumoase și atent restaurate și de monumente pline de semnificație. La Universitatea din Cernăuți, fondată în 1875, au studiat o mulțime de personalități, de la Ciprian Porumbescu la părintele Stăniloaie. Vei găsi în Cernăuți și casa lui Aron Pumnul, renumitul dascăl al lui Eminescu. Pentru că adăpostea celebra bibliotecă a învățătorului, cu primele cărți care l-au hrănit pe elevul Mihai Eminovici cu poezie și cu limbă română, mulți consideră că această modestă locuință este un adevărat sanctuar al spiritului românesc, deși ea nu se mai află între granițele administrative ale țării. 8. Cheile Bicazului și Lacul Roșu Lacu Roșu este cel mai mare lac natural montan din România, situat la poalele Munților Hășmașu Mare. În aval de Lacu Roșu încep Cheile Bicazului, chei în Carpații Orientali, care fac legătura între Transilvania și Moldova. Drumul prin chei este unul dintre cele mai spectaculoase din țară.

• În vizită la Cernăuți: 25 euro/ persoană • Pentru excursia în Ucraina, turiștii au nevoie de un pașaport valabil

DATE DE PLECARE 2019 13.05, 10.06, 24.06, 2.09, 16.09, 23.09, 7.10.2019

85


ROM A N I A

5

zile

159€

/pers.

Oltenia de sub munte

Punct sosire

Punct plecare

Punct intermediar

ATRACȚII Ștefănești - Ocnele Mari - Surpatele - Dintr-un lemn – Polovragi – Cheile Oltețului – Horezu - Măldărești - Rezervația Trovanților – Mănăstirile Arnota și Bistrița - Defileul Bistriței - Târgu-Jiu – Hobița – Tismana - Valea Bălcească - Craiova

Oltenia e ca o scoică ce ascunde nu una, ci un întreg șirag de perle ce abia așteaptă a fi descoperite; minunății arhitecturale și nu numai, recunoscute pentru valoarea lor ca parte a patrimoniului cultural universal UNESCO. Spre exemplu splendida mănăstire Hurezi, construită de Constantin Brâncoveanu. Sau ceramica tradițională de Horezu, pe care o poți descoperi cum capătă viață chiar în mâinile ceramiștilor din satul Olari. Natura a creat și ea minuni în partea locului, misterioasele “pietre vii” din Rezervația Naturală a Trovanților din Costești, unică în Europa. Salina Ocnele Mari, locul fostelor galerii romane sau conacele fortificate Greceanu și Duca sunt doar câteva dintre frumusețile zonei care te vor face să zâmbești cu gândul la cât de frumoasă poate fi această țară. Program 1: București – Ștefănești - Ocnele Mari Dintr-un lemn (aprox. 270 km) Pornim din București și facem prima oprire în Ștefănești, la Vila Florica, casa în care a locuit familia Brătianu, una dintre cele mai longevive şi active familii din politica românească. Facem un popas la Salina Ocnele Mari, unde vedem fostele galerii romane. Pe traseu mai vizităm Mănăstirea Surpatele și Dintr-un Lemn, o bisericuță construită de un călugăr din trunchiul unui singur stejar. Sosire la pensiune la poalele Munţilor Piatra Polovragilor, în imediata apropiere a Cheilor Oltețului, unde petrecem următoarele 4 nopți.

86

2: Polovragi – Cheile Oltețului – Horezu Măldărești (aprox. 60 km) De dimineață explorăm spectaculoasele Chei ale Oltețului, mănăstirea și peștera Polovragi. Pornim spre Mănăstirea Hurezi, magnificul complex monahal construit de Brâncoveanu în secolul al XVII-lea, aflat pe lista Patrimoniului UNESCO. În apropiere, Măldăreștiul este renumit pentru cele două cule sau conace fortificate – Greceanu și Duca. 3: Trovanții din Costești - Arnota - Defileul Bistrița – Olari (aprox. 80 km) Începem dimineața cu Rezervația Naturală a Trovanților din Costești, o rezervație unică în Europa, pentru a descoperi pietrele vii și misterul lor. Dacă vremea ne permite, urcăm prin munți spre Mănăstirea Arnota, unde o panoramă impresionantă cu întreaga depresiune Horezu ne aşteaptă. La Mănăstirea Bistrița admirăm picturile interioare executate de Gheorghe Tattarescu, iar apoi ne aventurăm pe o porțiune în Cheile Bistriței. În satul Olari găsim familii autentice de ceramiști, care au pus acest meșteșug pe harta UNESCO a patrimoniului cultural imaterial, oameni bucuroși să își prezinte atelierul și meșteșugul. De aici puteți aduce acasă ceramică originală de Horezu. 4: Târgu-Jiu – Hobița – Tismana (aprox. 183 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost), pentru a descoperi capodoperele sculptorului Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, locul copilăriei sale - Hobița și

perspective asupra vieții unuia dintre marii artiști ai lumii. În apropiere de Târgu-Jiu vizităm una dintre cele mai importante și vechi mănăstiri din Oltenia, Tismana. 5: Valea Bălcească - Craiova – București (aprox. 370 km) După micul dejun ne îndreptăm spre satul Valea Bălcească și conacul Nicolae Bălcescu. Aflăm povești fascinante despre conac și familia Bălcescu și descoperim cea mai mare colecție de documente masonice din România. Ne îndreptăm spre Craiova pentru o plimbare prin centrul istoric și Parcul Romanescu, o excepțională realizare a unor arhitecți peisagiști francezi (1901-1903). Admirăm lacul, grădina zoologică și primul pod suspendat pe cabluri din Europa. Întorcere în București spre sfârșitul zilei. Atracții 1. Mănăstirea Hurezi Construit între 1691–1697, acest lăcaș de cult, inclus în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, este cea mai vastă și mai frumoasă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Aici a funcționat o școală unde s-a cristalizat stilul architectonic purtând numele domnitorului. 2. Culele Duca și Greceanu, Măldărești Numele de culă provine din cuvântul turcesc kule (turn), desemnând o locuință întărită, având forma unui turn, caracterizată de un parter înalt, masiv, și un etaj la care se ajunge cu ajutorul unei scări. Culele erau folosite pentru mai multe


scopuri, pentru refugiu și apărare, de veghe şi alarmă sau ca și locuințe permanente. Acest tip de locuință rezistentă se întâlnește în țări din zona Balcanilor, precum Serbia, Bulgaria și Albania, iar în România cu precădere în Oltenia. La începutul secolului al XVI-lea, boierii din Măldărești erau unii dintre cei mai bogați din Oltenia, averile lor întinzându-se din crestele munților până spre câmpia Dunării. Datorită modului în care își depozitau avuția, adică în grămezi zise “maldăre”, membrii acestei familii bogate de boieri au căpătat porecla de Maldăr, iar comunei i s-a zis Măldărești. Bogăția despre care se dusese vestea constituia însă o ispită atât pentru turci cât și pentru haiducii vremurilor de atunci, de aceea, pentru a se apăra împotriva acestor repetate atacuri, neamul Măldăreștilor au clădit culele, cu aspect de fortăreață. La Cula Greceanu, au fost filmate scene din peliculele “Drumul oaselor”, “Trandafirul galben” si “Iancu Jianu”. 3. Mănăstirea și Peștera Polovragi În fața Cheilor Oltețului se află mănăstirea Polovragi, o veche așezare monastică menționată în sec. al XVIIlea. Puțin mai departe, ascunsă în spatele versantului stâncos de la gura defileului, se află peștera Polovragi, considerată sălașul lui Zamolxe, principalul zeu al dacilor. Peștera este una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capătul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza. Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului. Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări. Deasupra peşterii se află o cetate geto-dacică. În peşteră, dacii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. 4. Muzeul trovanților din Costești În comuna Costesti, natura a creat unele dintre cele mai surprinzătoare sculpturi de piatră. Aici sunt expuse, în aer liber pe o suprafață de un hectar, peste o sută de sculpturi ale naturii. Forme bizare, milimetrice sau de dimensiunea unui om, continuă să iasă la iveală. Oamenii de știință nu au reușit până acum, să deslușească în totalitate misterul formării trovanților. Ei susțin că formațiunile, numite în literatura de specialitate concrețiuni grezoase, ar avea peste 6 milioane de ani vechime și ar fi apărut datorită unor cimentări locale ale nisipului, posibil

Pensiunea Cheile Oltețului 3* Localizare: Pensiunea este situată într-un cadru natural de excepție, în localitatea Polovragi, la poalele Munţilor Piatra Polovragilor, în imediata apropiere a minunatelor Chei ale Oltețului. Facilitati pensiune: Restaurantul pensiunii servește bunătăți tradiționale românești și preparate internaționale. Dacă dorești să petreci mai mult timp în aer liber și să savurezi aerul proaspăt de munte, te așteaptă o terasă generoasă, un teren de tenis de picior, o masa de ping-pong, chiar și loc de joaca dacă veniți însoțiți de copii. Facilitati camere: Camerele sunt decorate modern și pun la dispoziția turiștilor frigider, TV și acces la Internet de viteză mare prin Wi-Fi. Camerele oferă o vedere impresionantă asupra Cheilor Olteţului.

pe fondul unei activității seismice. Localnicii au părerile lor în privința trovanților, pe care îi numesc și „pietre vii” sau „pietre care cresc”. Unii susțin cu tărie că după o ploaie mai lungă, din nisipul umed răsar mici trovanți, iar pietrele de dimensiuni mai mari efectiv cresc. Trovanți pot fi întâlniți în mai multe zone din România, dar cei de la Costești impresionează prin diversitatea formelor și prin dimensiunea lor, de la doi-trei centimetri până la aproximativ cinci metri. Costeștiul e singurul loc din Europa unde a fost amenajat un parc pentru aceste formațiuni geologice.

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Intrare la Culele Duca și Greceanu • Intrare la Conacul Bălcescu

5. Mănăstirea Arnota Mânăstirea Arnota este una din ctitoriile de suflet ale domnitorului Matei Basarab. Voievodul nu a ales întâmplător acest loc pentru a ridica o bisericuţă, căci, potrivit legendei, urmărit de turci, el s-ar fi ascuns în stufărişul unui mic lac, aproape de ruinele unui schit. După ce a scăpat de urmăritori, Matei Basarab a hotărât să revină pe platoul de la baza muntelui şi să construiască o mânăstire chiar în locul unde şi-a găsit salvarea. Biserica a fost renovată de Constantin Brâncoveanu, înainte ca acesta să ajungă domn al Ţării Româneşti. 6. Conacul Bălcescu, Valea Bălcească În istoria modernizării României, Nicolae Bălcescu şi paşoptismul sunt importante puncte de reper. Nu doar pentru că vorbim de unul din liderii generaţiei sale, implicat deopotrivă cultural şi politic în construirea unui parcurs european şi al unui nou statut românilor, cât şi datorită consecinţelor pe termen lung, pe care le-au generat acţiunile sale. În satul Valea Bălcească, se află conacul și parcul care au fost proprietatea părinților marelui om politic, istoric si gânditor democrat-revoluționar pașoptist Nicolae Bălcescu (1819-1852). Astăzi, conacul admirabil întreținut găzduiește o expoziție care ne poartă deopotrivă prin lumea boierimii secolelor trecute, dar și prin viața lui Nicolae Bălcescu. 7. Târgu Jiu și Hobița Unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea s-a născut în 1876 într-o familie de tărani din Hobița, lângă Târgu Jiu. Casa în care a copilărit sculptorul a fost transformată într-un mic muzeu. Târgu Jiu se mândrește cu o unică și neprețuită atracție – sculpturile monumentale realizate de Constantin Brâncuși la sfârșitul anilor 1930. Cea mai celebră dintre acestea este lucrarea recent restaurată Coloana Fără Sfârșit, un stâlp totemic, înalt de treizeci de metri, format din blocuri rombice din metal, a cărui formă unduitoare se regăsește în multe dintre pridvoarele vechilor case din lemn răspândite în toată regiunea. Celelalte sculpturi sunt Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii, înconjurată de 12 scaune mici sub formă de clepsidră, simbol al continuității lunilor anului.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți de cazare la pensiune 3* în Polovragi • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă • Seară oltenească cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • • • •

Asigurarea storno Taxe și cheltuieli personale Intrările la obiectivele turistice Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 50 euro Reducere a 3-a persoană: 15 euro Copil 0 - 2.99 ani: gratuit Copil 3 - 11.99 ani: plătește doar 50 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Pe urmele lui Brâncuși: 20 euro/ persoană

8. Mănăstirea Tismana Tismana este cea mai veche mănăstire din România. A fost întemeiată în 1375 de Sf. Nicodim, membru al familiei princiare a Basarabilor, a cărui grotă de sihastru se află în dreapta porții de intrare. În mănăstirea Tismana s-au adunat în 1821 țăranii răsculați, conduși de Tudor Vladimirescu. 9. Vila Brătianu din Ștefănești Familia Brătianu a fost una dintre cele mai longevive şi active familii din viaţa politică românească, acoperind întreaga epocă cuprinsă între 1866 şi 1947. Domeniul de la Florica, splendid restaurat, este opera a doi dintre cei mai importanţi membri ai acestei familii - Ion şi fiul său, Ionel Brătianu și a fost martora a numeroase decizii politice cruciale pentru Regatul Român.

DATE DE PLECARE 2019 13.05, 17.06, 2.09, 16.09.2019

87


R o m a n ia

1

zi

20€

/pers.

Comorile neștiute din jurul Bucureștiului

Sunt unele zile când vrei să descoperi locuri noi, dar ultimul lucru de care ai chef e să îți faci bagajul. Sunt zile când tare ți-ar șade bine cu drumul, dar la fel de tare ai vrea ca noaptea să fii din nou acasă, cu un ceai cald în față și emisiunea preferată. Sunt zile când ai vrea să ieși din București, dar te oprești mereu la întrebarea “unde?”. Pentru toate aceste zile, lansăm excursiile de o zi în jurul capitalei, o invitație la a descoperi câte locuri neștiute și superbe se află dincolo de oraș. Știm că ai văzut Palatul Mogoșoaia, dar sunt atâtea altele care vor să fie admirate de ochii ce știu să le aprecieze. Așa că ce-ar fi să te lași plăcut surprins și de Palatul de la Podlogi, primul palat al lui Brâncoveanu? Sau de “Micul Trianon” de la Florești? Sau de Conacul Drugănescu din Stoenești, un edificiu nobiliar pe cât de frumos, pe atât de puțin cunoscut. Și pentru că “dragostea de călătorie trece prin stomac”, pe parcursul tururilor ne vom delecta cu bucate alese din partea locului sau vom degusta vinuri rafinate în conace cu parfum de-odinioară precum Conacul Urlățeanu, Conacul Dintre Vii sau Conacul Dorobanțu, opera arhitectului Ion Mincu. Sunt atâtea povești care merită auzite la doar o aruncatură de băț de București: afli cum negustorul Hagi Prodan s-a îmbogățit din negoțul cu cupru pe care îl aducea din Macedonia, odata ce trecem pragul casei sale de târgoveț din Ploiești; descoperi istoria romanțată a familiilor Cantacuzino și Filipescu în conacul Pană Filipescu; te întorci pentru scurt timp cu 300 de ani în urmă admirând interioarele cochete ale Casei cu Blazoane din Chiojdu…și câte și mai câte.

Vino să descoperi cât frumos poate încăpea într-o singură zi de călătorie în jurul capitalei!

Comorile Brâncovenilor

Acasă la boierii masoni

Doua dintre cele mai cunoscute obiective lăsate moștenire de marele voievod Constantin Brâncoveanu sunt Palatul Podlogi și Palatul Mogoșoaia. Descoperim obiecte fascinante care amintesc de arta bizantină, de viața la curte, de “firele de aur” care ne legau de puternicii dogi venețieni. Pe drumul dintre cele doua palate, ne luăm răgazul să oprim la conacul Drugănescu.

Povești pline de mister prind viață la Conacul Goleștilor, îndulcite de par­fu­mul vieții rurale. De aici plecăm spre domeniul Brătienilor din Ștefănești, loc pe care ar trebui să îl venereze toți politicienii ce se declară ”liberali”. Spre final, oprim la conacul celui mai ilustru mason din istoria noastră: Nicolae Bălcescu. Aici se află cea mai mare co­lecție de documente masonice din România.

Palatele boierilor munteni

Un tur regal, un regal de tur

O zi dedicată vizitelor la cele mai prestigoase reședințe boierești dintr-o regiune în care bogația se măsoară în domenii viticole, istorie care nu se regăsește în manuale și povești cu protagoniști care provin din vechi familii de boieri, domnitori și politicieni, cei care alcătuiau “la crème de la crème, cum ar spune francezii, a societății din perioada “belle époque” a istoriei noastre.

Imaginați-vă o țară de poveste, cu palate somptuoase, prinți și prințese, un rege și o regină, chiar și un “nabab” misterios, bogății cât cuprinde și o casă a norocului… Despre asta este vorba în această excursie unică. În decorul superb de pe Valea Prahovei descoperim o Românie ca în povești. Reperele zilei ni se dezvăluie în clădiri de patrimoniu, reședințe regale, un cazinou, și o vilă “muzicală”…

Culorile din Valea Prahovei

Prahova cea darnică

Castelul Iulia Hașdeu, se spune, a fost proiectat în lumea de dincolo de umbre de fiica scriitorului român, Bogdan Petriceicu Hașdeu. După o asemenea poveste, vizita în casa lui Nicolae Grigorescu ne readuce în lumea senină și vie a culorilor așternute pe pânză cel mai cunsocut pictor român. Spre final, ajungem la Brebu unde vom descoperi casa domnească a lui Matei Basarab.

Pentru că Valea Prahovei pare să fie monopolizată de ultra-cunoscutele stațiuni montane, noi vă propunem să o descoperim dintr-o perspectivă diferită. Urmând cursul inferior al râului Prahova, rămânem în decorul blajin al câmpiei care înconjoară Ploieștiul, descoperim câteva dintre reperele păstrate cu grijă de oamenii locului, adevărate comori secrete.

Palatul de la Potlogi - Conacul Drugănescu din Stoenești – Mogoșoaia

Palatul Ghica din Căciulați - Palatul Cantacuzino din Florești (Micul Trianon) - Conacul Bellu din Urlați – Conacul Urlățeanu

Castelul Iulia Hașdeu de la Câmpina – Casa Nicolae Grigorescu de la Câmpina - Curtea Domnească din Brebu

88

Conacul Goleștilor – Vila Florica din Ștefănești - Conacul Nicolae Bălcescu

Casinoul Sinaia - Castelul Știrbei - Vila Luminiș – Castelul Peleș - Castelul Cantacuzino din Bușteni

Conacul Pană Filipescu - Casa de târgoveț „Hagi Prodan” - Casa Dobrescu (Casa I.L. Caragiale) – Muzeul Ceasului


R o m a n ia

4

zile

129€

/pers.

1 Decembrie la Iași orașul de suflet al Marii Uniri ATRACȚII Mausoleul de la Mărășești - Mănăstirile Iașiului - Palatul de la Ruginoasa - Castelul Sturdza De Centenarul Marii Uniri, act istoric semnat în Alba Iulia, dar înfăptuit și desăvârșit în Iași, “Orașul celor șapte coline”, te invităm într-o călătorie de suflet ca să descoperim Iașiul Uniri împreună. Astăzi putem afirma fără tăgadă că aici a început procesul prin care s-a desăvârşit România Întregită, confirmând pe deplin faptul că Iaşiul a fost leagănul Unirilor şi locul unde s-a născut România Modernă. Vom descoperi vechea capitală a Moldovei cu oameni frumoși pregățiți de sărbătoare, vom colinda pe aleile încărcate de istorie, însoțiți de o gazdă inimoasă, într-un tur ghidat dedicat Marii Uniri. Program 1. Joi, 29.11: București – Mausoleul de la Mărășești – Bacău - Iași (aprox. 429 km) Plecare din București dis-de-dimineață. Pentru că drumul nostru trece prin Mărășești, profităm de ocazie să admirăm Mausoleul Eroilor, iar la Bacău facem un popas la Curtea Domnească. Sosire la

hotel în Iași, unde petrecem următoarele 3 nopți. Pe seară e timpul să ne bucurăm de atmosfera perfectă de iarnă la tradiționalul târg de Crăciun. 2. Vineri, 30.11: În vizită la Mănăstirile Iașiului de Sfântul Andrei Sărbătorim așa cum se cuvine ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, cu vizite la frumoasele mănăstiri fortificate ale Iașiului, Golia, Bărboi și Cetățuia, adevărate oaze de liniște și repere spirituale ale Iașiului. Ne vom delecta apoi cu vinurile desăvârșite moldovenești, însoțite de bucate savuroase și autentice, așa cum numai în Moldova se găsesc, la Cramele Bucium. Și pentru că Iașiul este poveste de dragoste, decor al poeziei, oraș romantic prin definiție și locul unde versurile lui Eminescu trezesc și astăzi iubiri și pasiune, încheiem cu o plimbare la așa–numiții “Plopi fără soț” de pe dealul Bucium, un pâlc de plopi din apropierea hanului Trei Sarmale, unde se ospătau și beau vinul prieteniei Eminescu și Creangă. 3. Sâmbătă, 1.12: Centenarul Marii Uniri

Hotel Bellaria 4* Localizare: Hotelul Bellaria beneficiază de o locație frumoasă într-o zonă rezidenţială liniştită din Iaşi, în apropiere de centrul istoric al oraşului. Facilitati hotel: Restaurantul Rustic este decorat în stil tradiţional moldovenesc şi oferă specialităţi regionale. Ciorba rădăuțeană, sărmăluțele în foi de varză și viță de vie, pastrama, tochitura și colțunașii sunt doar câteva dintre bunătățile oferite. Internet wireless este disponibil în întregul hotel. Facilitati camere: Camerele sunt dotate cu televizor LCD și telefon. Baie cu marmură spaniolă reflectă bunul gust și este echipată cu uscător de păr, cosmetice, halat și papuci.

Pe 1 Decembrie, de Centenarul Marii Uniri, moment solemn pentru țara noastră, ne alăturăm evenimentelor culturale prilejuite de serbarea unirii. După festivități descoperim locuri, clădiri și povești memorabile ce compun tabloul istoric al întregirii României și explorăm la pas Iașiul, printrun tur ghidat dedicat Unirii. 4. Duminică, 2.12: Palatul Cuza – Castelul Sturdza – București (aprox. 390 km) După micul dejun descoperim două palate minunate din împrejurimile Iașiului. Mergem acasă la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Micii Uniri și vizităm palatul lui de la Ruginoasa. Apoi ne îndreptăm pașii spre Castelul Sturdza de la Miclăușeni, o adevărată bijuterie arhitectonică, unde aflăm povești și legende interesante despre familia Sturdza. Părăsim atmosfera de sărbătoare a Iașiului cu fotografii spectaculoase și amintiri de neprețuit.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • • • • • • • •

3 nopți de cazare la hotel 4* în Iași Mic dejun bufet Tur de Iași dedicat Marii Uniri Participare la festivitățile de 1 Decembrie Vizită ghidată la mănăstirile Iașiului: Golia, Bărboi și Cetățuia Alte vizite conform descrierii Transport cu autocar modern, cu climatizare Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 50 euro • Reducere TPL: hotelul nu dispune de camere triple • Copil 0-2.99 ani: gratuit • Copil 3-7.99 ani: plătește doar 25 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

PERIOADA 2018 29.11.2018 – 2.12.2018

89


R o m a n ia

4

zile

139€

BONUSURI SENIOR VOYAGE CLUB CARD • Vin fiert și prăjitură la Târgul de Crăciun

/pers.

DE REŢINUT!

Piața de Crăciun de la Sibiu ATRACȚII Sibiu - Valea Viilor - Moșna - Alma Vii - Muzeul ASTRA - Rășinari Care om pe lumea aceasta nu tresare de bucurie la gândul Crăciunului? La Sibiu te invităm la un târg de Crăciun care îl va încânta chiar și pe Moșul: un loc de basm, unde urechile vor fi bucurate de colindele tradiționale cântate în aer liber, iar papilele gustative se vor răsfăța cu vin fiert cu scorțișoară și bucate care mai de care, de la mere coapte, turtă dulce și figurine din marzipan la pâine fierbinte pe vatră. Iar când spui Crăciun, zici și cadouri pentru cei dragi. Aici vei găsi o abundență de surprize pregătite de meșterii din zonă, gata de cumpărat și împachetat frumos. Crăciunul te asteaptă cu drag la Sibiu! Program 1. Duminică, 9.12: București – Sibiu (280 km) Plecare din București spre Sibiu. Sosire la hotel, unde petrecem următoarele 3 nopți. Apoi, pornim într-un tur de descoperire al Sibiului. Pe seară e timpul să ne bucurăm de atmosfera perfectă de iarnă la tradiționalul târg de Crăciun.

Hotel Continental Forum Sibiu 4* Localizare: Hotelul este situat într-o clădire istorică din centrul oraşului Sibiu și se află la doar câteva minute de mers pe jos de Muzeul Brukenthal şi de Piaţa Mare. Facilitati hotel: Restaurantul serveşte mic dejun tip bufet. TeKaffe serveşte specialităţi de patiserie şi cofetărie, precum şi ceai, cafea şi cappuccino. Internet wireless este disponibil în întreg hotelul gratuit. Facilitati camere: Camerele sunt spațioase, iar decorul modern asigură confortul pe tot parcusul șederii. Fiecare cameră este dotată cu televizor cu ecran plat, telefon, minibar, aer condiționat, birou de lucru și Wi-Fi gratuit. Băile pun la dispoziția turiștilor halat de baie, papuci, cosmetice de baie și uscător de păr.

90

2. Luni, 10.12: Experiențe gastronomice pe Valea Târnavelor (aprox. 150 km) Vă invităm la un „tur delicios” (extracost). Descoperim Valea Târnavelor, recunoscută pentru așezările pitorești, contemplăm detaliile arhitecturale ale bisericilor cetate din Valea Viilor și Alma Vii, desprinse parcă din cărțile de povești, ne înfruptăm cu bucate tradiționale udate cu rachiu, în Turnul Slăninilor de la Moşna și plecăm cu amintiri minunate. După amiază, timp liber pentru colindat piața de Crăciun. 3. Marți, 11.12: În plimbare cu tramvaiul de la Muzeul Astra la Rășinari Timp liber sau excursie opțională. La Dumbrava Sibiului descoperim adevărate minuni ale creației populare în cel mai frumos spațiu expozițional în aer liber din România, Muzeul Civilizației Populare ASTRA. Un muzeu fascinant, care trebuie neapărat inclus în lista obiectivelor de vizitat în Sibiu... şi asta nu o spunem noi, ci însuşi Ghidul Verde Michelin, care oferă Muzeului Astra 3 stele. Descoperim viaţa tradiţională rurală românescă printr-o plimbare relaxantă printre gospodării ţărăneşti, ateliere, bisericuţe de lemn, troiţe, stâne, crame, mori de apă şi de vânt. După ce am colindat muzeul, ne relaxăm în tramvaiul cu aspect retro, ce ne va purta lin pe liziera pădurii spre Rășinari, cea mai veche localitate din zonă. Vedem casa filozofului Emil Cioran și a poetului Octavian Goga, ambii născuți aici și biserica ortodoxă pictată, construită în 1752. După amiază avem timp pentru ultimele cumpărături de Crăciun.

PREŢUL INCLUDE • 3 nopți de cazare la hotel 4* în centrul Sibiului • Mic dejun bufet • Turul Sibiului istoric • Vizită la tradiționalul Târg de Crăciun • Vizită ghidată la Palatul Brukenthal și la Muzeul Farmaciei • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Excursiile opționale • Intrările la obiectivele turistice (Palatul Brukenthal, Muzeul Farmacie, Muzeul ASTRA, cetăți fortificate etc.)

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 50 euro • Reducere a 3-a persoană: același tarif cu persoană în DBL • Copil 0-2.99 ani: gratuit • Copil 3-7.99 ani: plătește doar 25 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Copil 6-11.99 ani: 85 euro (în cameră cu 2 adulți, cu pat suplimentar) • Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Experiențe gastronomice pe Valea Târnavelor: 20 euro/ pers. (degustarea de la Moșna este inclusă în tarif) • În plimbare cu tramvaiul de la Muzeul Astra la Rășinari: 20 euro/ pers. (plimbarea cu tramvaiul este inclusă)

4. Miercuri, 12.12: Muzeul Brukenthal – București (aprox. 280 km) După micul dejun facem o vizită la Palatul Brukenthal. Plin de rafinament, palatul găzduiește acum cel mai bun muzeu de artă din Ardeal. Aici se înșiră câteva capodopere ale picturii universale, printre care Răstignirea de Antonello da Messina, Uciderea pruncilor de Pieter Brueghel cel Bătrân și vedeta colecției, Omul cu tichie albastră, superba lucrare a lui Jan van Eyck. Admirăm și ineditul Muzeu al Farmaciei înainte de plecarea spre casă.

PERIOADA 2018 9.12.2018 – 12.12.2018


R o m a n ia

5

zile

1590lei

/pers.

Revelion la Iași, ca un basm minunat de iarnă ATRACȚII Iași - Castelul Sturdza din Miclăușeni – Cramele Bucium - Mănăstirea Golia - Mănăstirea Bărboi - Mănăstirea Cetățuia Un Revelion de basm în orașul-bijuterie, Iași! Clădiri superbe, oameni veseli și zâmbitori, străduțe pitorești și piețe mari unde uiți noțiunea timpului și unde fiecare pas te poartă către un alt crâmpei de istorie sau de legendă. Un loc unde tradiționalul și cosmopolitul, străvechiul și modernul petrec la aceeași masă. Ceea ce îți dorim și ție! Program 1. Sâmbătă, 29.12: București – Iași (aprox. 390 km) Plecare din București spre Iași. Sosire la hotel, unde suntem primiți cu țuică fiartă și colac moldovenesc. Pe seară e timpul să ne bucurăm de atmosfera de iarnă la tradiționalul târg de Crăciun din centrul orașului. 2. Duminică, 30.12: Castelul Sturdza și Cramele Bucium (aprox. 130 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost) pentru a vizita împrejurimile Iașiului.

Pe traseu ascultăm povești și legende interesante despre viața marilor familii boierești din Moldova. Facem o plimbare pe domeniul Sturdza din Miclăușeni și un tur ghidat al romanticului castel, o adevărată bijuterie arhitectonică. Iar lucrurile nu se opresc aici, căci o surpriză se pregătește la castel! Vom fi întâmpinați de un grup de colindători, care să ne ureze un An Nou cu sănătate și belsug și ne încălzim cu “ceaiul casei”, pregătit din frunzele arborelui de Ginko Biloba, culese de măicuțele de la Miclăușeni din parcul dendrologic al domeniului. Plecăm spre Cramele Bucium și încheiem ziua cum se cuvine: cu o degustare a savuroaselor vinuri ale cramei, prezentate cu profesionalism de un bun cunoscător. 3. Luni, 31.12: Tur de Iași – Petrecere de Revelion După micul dejun, pornim într-un tur de descoperire a Iașiului. Vedem Bojdeuca lui Creangă, Parcul Copou, Teiul lui Eminescu, Palatul Culturii, Piața Unirii, Casa Dosoftei, Biserica Trei Ierarhi, Palatul Roznovanu, Strada Lăpușneanu, Universitatea Al. I. Cuza și multe altele. După-amiază program de relaxare pentru petrecerea de revelion. Ne așteaptă cina festivă cu open bar, muzică, dans, momente folclorice și multe surprize.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

• 4 nopți cazare la hotel spa 4* în Iași • Mic dejun bufet și cină • Petrecere de revelion cu open bar, cină festivă, muzică și surprize • Carnaval cu muzică și dans pe 1 ianuarie, cu prestație DJ, cină festivă și open bar • Primire tradițională la sosire • Acces gratuit la zona de SPA • Vizită la tradiționalul Târg de Crăciun • Turul Iașiului istoric • Vizită ghidată la mănăstirile Iașiului: Golia, Bărboi și Cetățuia • Alte vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 400 lei • Reducere a 3-a persoană: 150 lei • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

4. Marți, 1.01: Mănăstirile Iașului – Carnaval Unirea Hotel & Spa 4* Localizare: Unirea Hotel & Spa este poziţionat în inima oraşului, cele mai multe obiective turistice fiind atinse printr-o plimbare de maxim 15 minute. Facilitati hotel: Hotelul oferă acces gratuit la spa cu piscină încălzită, saună, baie turcească, cadă cu hidromasaj şi sală de gimnastică. Oaspeţii se pot delecta cu diverse masaje şi tratamente de înfrumuseţare (contracost) sau pot face mişcare având la dispoziţie programele de aerobic. Restaurantul Panoramic de la etajul 13 oferă o vedere inegalabilă a oraşului. Facilitati camere: Camerele sunt dotate cu TV, aer condiționat, seif, internet de mare viteză și minibar. Pentru un plus de confort, se oferă halate de baie şi papuci.

După o noapte albă, servim un mic dejun târziu (brunch). Începem anul nou cu o plimbare printr-o atmosferă de poveste. Descoperim frumoasele mănăstiri fortificate ale Iașului, Golia, Bărboi și Cetățuia, oaze de liniște în mijlocul orașului. Încheiem cu o plimbare la așa–numiții “Plopi fără soț” de pe dealul Bucium, un pâlc de plopi din apropierea hanului Trei Sarmale, unde se ospătau și beau vinul prieteniei Eminescu și Creangă. Pe seară, carnaval cu masă festivă, muzică și dans. 5. Miercuri, 2.01: Iași - București (aprox. 390 km) După micul dejun, ne pregătim de plecarea spre casă.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Castelul Sturdza și Cramele Bucium: 25 euro/ persoană (tariful include degustarea de vinuri; biletul de intrare la castel nu este inclus în tarif

PERIOADA 2018 29.12.2018 – 02.01.2019

91


R o m a n ia

DE REŢINUT!

5

zile

1490€

PREŢUL INCLUDE

/pers.

Cluj

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

Revelion în inima Transilvaniei ATRACȚII Cluj Napoca – Castelul de la Bonțida – Gherla - Mănăstirea Nicula – Salina Turda – Rimetea

Program

Vizităm Castelul Bánffy, supranumit „micul Versailles al Transilvaniei”, odată reședința uneia dintre cele mai puternice familii de nobili maghiari. Continuăm cu vizitarea orașului Gherla. Considerată adevărata capitală a armenilor în exil, Gherla oferă zeci de biserici și clădiri în care istoria respiră la tot pasul. În apropiere poposim la Mănăstirea Nicula, important loc de pelerinaj și admirăm renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681.

1. Sâmbătă, 29.12: București – Cluj Napoca (aprox. 450 km)

3. Luni, 31.12: Salina Turda – Petrecere de Revelion (aprox. 70 km)

Plecare din București spre Cluj. Sosire la hotel, unde suntem primiți cu vișinată și cozonac ardelenesc. Pe seară e timpul să ne bucurăm de atmosfera de iarnă la tradiționalul târg de Crăciun din centrul orașului.

Descoperim Salina Turda care datează din sec. al XVII–lea și care, în prezent, după recenta modernizare este considerată unul dintre cele mai frumoase locuri de sub pământ din lume. După-amiază, relaxare pentru petrecerea de revelion. Ne așteaptă cina festivă cu muzică live, dans, momente folclorice și multe surprize.

Un Revelion la Cluj e ca un platou cu prăjituri delicioase: oferă ce-i mai bun dintr-o mulțime de sortimente. Dacă vrei să îți petreci ziua cu zâmbetul pe buze, te plimbi prin piețele largi, forfotind de voie bună. Dacă vrei cultură, ai parte de muzee, biserici și arhitectură superbă. Dacă vrei o porție de relaxare, vizitezi castelele retrase din apropiere, satele pitorești și peisajele minunate.

2. Duminică, 30.12: Castelul Bánffy Mănăstirea Nicula – Gherla (aprox. 100 km) Timp liber la dispoziție sau excursie opțională de o zi (extracost), pentru a descoperi împrejurimile Clujului.

Grand Hotel Napoca 4* Localizare: Hotelul Napoca beneficiază de o amplasare excepțională în inima Clujului, fiind situat pe malul şerpuit al râului Someşul Mic, la 250 de metri de Parcul Central. Facilitati hotel: Restaurantul Atrium oferă specialități atât din bucătăria românească, cât și din cea europeană, iar la bar se pot savura diverse băuturi. Există şi o terasă unde oaspeţii se pot relaxa şi admira zona înconjurătoare. Facilitati camere: Camerele sunt prevăzute cu aer condiţionat şi TV cu ecran plat. Există şi facilităţi pentru prepararea de ceai şi cafea, acces pe bază de cartelă, Wi-Fi gratuit, sistem de climatizare, minibar, room service și serviciu de trezire. Băile sunt dotate cu duș sau cadă și articole de toaletă, uscător de păr, halate de baie și papuci.

92

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în Cluj Napoca • Mic dejun bufet și cină • Petrecere de revelion cu open bar, cină festivă, muzică live, momente folclorice și surprize • Carnaval cu muzică și dans pe 1 ianuarie, cu prestație DJ, cină festivă și open bar • Primire tradițională la sosire • Vizită la tradiționalul Târg de Crăciun • Turul Clujului istoric • Vizită ghidată la Rimetea și Salina Turda • Alte vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

4. Marți, 1.01: Tur de Cluj – Carnaval După o noapte albă, servim un mic dejun târziu. Începem anul nou cu o plimbare prin Cluj. Traseul va acoperi istoria Clujului, din vremea romanilor până în prezent, evoluția sa de la pietrele oraşului roman Napoca, care pot fi găsite ca mărturie în Piaţa Unirii, până la vechea cetate a Clujului. Vizităm biserica Sf. Mihail, admiram frumoasele palate ale orașului și aflăm poveștile familiilor nobile care le-au construit. Cercetăm o pagină importantă a istoriei românești în Piața Avram Iancu și descoperim o piaţă boemă, unde la distanță de un secol, în două case vecine, doi regi s-au născut: Matei Corvin și Ștefan Bocskai. Pe seară, carnaval cu masă festivă, muzică și dans. 5. Miercuri, 2.01: Cluj Napoca – Rimetea – București (aprox. 465 km) După micul dejun ne îndreptăm spre casă. Pe traseu ne oprim în pitorescul sat Rimetea, unde admirăm casele tradiționale cu o arhitectură deosebită și ne bucurăm de aerul curat. Rimetea a fost inclusă într-un proiect de conservare și valorizare a patrimoniului care a oferit localității o imagine de poveste.

• Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • Supliment SGL: 300 lei • Reducere a 3-a persoană: 150 lei • Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Castelul Bánffy de la Bonțida – Gherla - Mănăstirea Nicula: 20 euro/ persoană (intrarea la Castelul Bánffy nu este inclusă în tarif)

PERIOADA 2018 29.12.2018 – 02.01.2019


U n ga r ia

5

zile

1590lei

/pers.

Revelion cu ștaif la

Budapesta ATRACȚII Budapesta – Curbura Dunării - Esztergom – Visegrad – Szentendre

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

Zici “Revelion cu ștaif”, zici Budapesta. Un oraș împodobit cu o arhitectură greu de egalat, asemeni unei contese care s-a gătit cu cele mai de preț bijuterii ca să apară în fața invitaților ei. Un loc unde te poți delecta în aceeași zi cu un mers la un “spa ca la carte”, poți asculta acorduri de jazz sau muzică clasică pe malul Dunării sau poti ciocni un pahar de Tokaji.

Pescarilor, muzee (turul nu include intrările). La final, ne oprim în Piața Centrală, pentru o degustare de pălincă. Dupa amiază, program liber pentru a explora Budapesta pe cont propiu, de a vă bucura de shopping pe bulevardele centrale sau de atmosfera perfectă de iarnă la tradiționalul târg de Crăciun. Pe seară (opțional), croazieră pe Dunăre cu cină festivă.

Program

După micul dejun, bucurați-vă de timp liber pentru a vizita Budapesta pe cont propriu. Puteți face o vizită într-unul dintre faimoasele muzee, cum ar fi Palatul Regal, Marea Sinagogă sau Parlamentul; vizita grădina zoologică proiectată extravagant în stil art nouveau; savura un ceai și o prăjitură într-un decor grandios, cu candelabre superbe și sculpturi la cafeneaua New York; sau experimenta câteva ore de relax la Băile Termale Széchenyi sau Rudas, unice în Europa atât din punct de vedere curativ, cât și pentru stilul arhitectural spectaculos. După-amiază program de relaxare pentru petrecerea de revelion. Ne așteaptă cina festivă cu open bar, muzică live, dans, momente artistice și multe surprize, la un elegant hotel termal din Budapesta, hotel Wellness Aquincum 5*.

1. Sâmbătă, 29.12: București – Budapesta (aprox. 835 km) Pornim din București dis-de-dimineaţă și ne îndreptăm spre Ungaria. Petrecem următoarele 4 nopți la un hotel de 4* din Budapesta. 2. Duminică, 30.12: Turul orașului Budapesta Azi ne așteaptă un tur de neuitat prin una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Se vizitează: Parlamentul, podurile de peste Dunăre, Opera, Piața Eroilor, Palatul Regal, Catedrala Sf. Ștefan, Bastionul

3. Luni, 31.12: Petrecerea de Revelion

4. Marți, 1.01: Defileul Dunarii (aprox. 120 km)

Expo Congress Hotel 4* Localizare: Hotelul este situat pe centura verde a Budapestei, lângă centrul de expoziții Hungexpo. Cu metroul M2, situat lângă hotel, se poate ajunge ușor atât în centr, cât și la toate atracțiile turistice ale capitalei. Facilitati hotel: Hotelul oferă saună, cadă cu hidromasaj și centru de fitness. Hotelul serveşte în fiecare dimineaţă un mic dejun tip bufet. Oaspeții pot savura preparate delicioase din bucătăria maghiară la localul Expo Brasserie, delecta cu băuturi la barul primitor din holul de la parter sau pot petrece până târziu la barul panoramic de la etajul 12. Facilitati camere: TV LCD, telefon, seif, internet wireless, aer condiționat și minibar. Baia cu duș sau cadă.

După o noapte albă, servim un mic dejun târziu. Apoi vă invităm să participați la o excursie opțională de o jumătate de zi în Defileul Dunării, parc național UNESCO. Un tur de poveste, care începe cu orașul medieval Esztergom, până la 1241 capitala Ungariei, continuă cu cetatea medievală Visegrad, capitală în sec. al XIV-lea și reședința de vară a lui Matei Corvin. Iar la final, Szentendre, orășelul muzeu în aer liber al artiștilor plastici. Opțional, seară de folclor în Crama Borkatakomba, vestit labirint cu vinuri, de 120 km lungime. Cină cu specialități maghiare, degustare de vin, program folcloric și muzică lăutărescă. 5. Miercuri, 2.01: Budapesta - București (aprox. 835 km) Ne pregătim de plecarea spre casă. Sosire în București spre sfârșitul zilei.

• 4 nopți de cazare la hotel 4* în Budapesta • Mic dejun bufet • Petrecere de revelion cu open bar, cină festivă, muzică live și surprize, la un elegant hotel termal din Budapesta, hotel Wellness Aquincum 5* • Vizită la tradiționalul Târg de Crăciun • Tur de Budapesta • Alte vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno (nu sunt obligatorii, însă vă recomandăm să le încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 500 lei Reducere a 3-a persoană: 100 lei Tariful este pentru loc în cameră dublă. Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • Croazieră pe Dunăre: 15 euro/ persoană • Croazieră pe Dunăre cu cină festivă: 30 euro/ persoană • Seară de folclor în Crama Borkatakomba: 35 euro/persoană • Curbura Dunării (Esztergom, Visegrad, Szentendre): 20 euro/ persoană

PERIOADA 2018 29.12.2018 – 02.01.2019

93


R o m a n ia

3

zile

169€

/pers.

La vie en rose, de 8 martie

la Băile Govora ATRACȚII Ocnele Mari - Băile Govora - Conacul Nicolae Bălcescu - Crama Avincis - Conacul Goleștilor

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE

Invocăm doamnelor, dreptul de a ne răsfăța în luna dedicată frumuseții și feminității, precum o sugerează și sloganul binecunoscut: “Pentru că merităm!”. Plecăm dimineața din București în căutarea unui loc perfect pentru a sărbători Ziua Femeii. Și trebuie să mărturisim că am găsit cadrul ideal pentru această ocazie: într-un decor fermecător asigurat de arhitectura elegantă în stil Art Nouveau a unui hotel declarat patrimoniu național. Este vorba de Hotelul Palace 4*, simbolul staţiunii Băile Govora, ridicat în perioada interbelică și a cărei frumusețe îndrăznim să spunem, rivalizează cu Athenée Palace București. Însă decorul superb este doar micul detaliu care întregește atmosfera de “Joie de vivre” și “La vie en Rose” care ne așteaptă aici. Trei zile, doamnelor și domnilor, timp în care vă veți desfăta toate simțurile. Pentru că meritați!

Hotel Palace 4* Localizare: Hotelul se găsește în staţiunea Băile Govora, una dintre cele mai bogate stațiuni balneare în ape iodurate și bromurate. Hotelul este contruit de arhitectul francez Ernest Doneaud, împreună cu inginerii Brătescu și Pukliky, între anii 1911 și 1914. Facilitati hotel: Centru spa şi de tratament, restaurant à la carte, bar, terasă. Procesul de cură balneară este atent supravegheat de personalul format din medici, asistenți generaliști, asistenți balneofizioterapeuți, kinetoterapeuți și maseori. WiFi este gratuit în zonele publice. Facilitati camere: Camerele au acces la internet prin cablu, TV cu ecran plat, minibar şi baie priva tă cu articole de toaletă gratuite şi uscător de păr.

94

Program 1. Vineri, 8.03: București – Salina Ocnele Mari - Băile Govora (aprox. 210 km) Plecare din București spre Băile Govora. Popas la Salina Ocnele Mari. Petrecem următoarele 2 nopți la hotel Palace, adevărată bijuterie arhitectonică. După amiază, vă puteți relaxa în spa-ul hotelului sau plimba prin stațiune, iar pe seară ne pregătitim de petrecerea de 8 Martie. Muzica și dansul, mâncarea delicioasă în acompaniamentul vinurilor aromate, întregesc tabloul acestui meritat răsfăț. 2. Sămbătă, 9.03: Răsfăț la spa sau vizită acasă la Nicolae Bălcescu și degustare de vinuri la Vila Dobruşa (aprox. 150 km) Ce ați spune de o zi de relaxare la centrul spa al hotelului, cu băi balneo și tratament cu ape minerale cu efecte curative? Sună într-adevăr a desfătare. Opțional v-am pregătit o excursie de descoperire a împrejurimilor. Ne îndreptăm spre satul Valea Bălcească și vizităm conacul marelui istoric Nicolae Bălcescu. Aflăm lucruri fascinante despre familia Bălcescu și descoperim cea mai mare colecție de documente masonice din România. Pe prispa conacului stăm la povești și ne bucurăm de gogoși proaspete. Apoi propunem o „oprire veselă” la crama Avincis din Drăgășani, zonă renumită pentru podgoriile sale. Vizităm crama și domeniul Vila Dobruşa și participăm la o degustare de vinuri, o desfătare, parole! Pe seară, cină festivă și dans. 3. Duminică, 10.03: Băile Govora – Vila Florica – Conacul Goleștilor – București (aprox. 210 km) Încă nu am epuizat toate secretele acestei călătorii. După micul dejun e timpul pentru o vizită în Ștefănești, la Vila Florica, casa în care a locuit familia Brătianu, una dintre cele mai longevive şi active familii din politica românească. La Golești vizităm singura construcție medievală laică fortificată din țară și facem o plimbare prin micuțul sat ce înfățișează civilizația țărănească din secolul al XIX-lea din principalele zone viticole și pomicole ale țării. Întoarcere în București.

• 2 nopți de cazare la hotel 4* în Băile Govora • Mic dejun și cină bufet • Petrecere de 8 martie cu cină festivă, muzică live și dans • Acces la spa și wellness, cu piscină încălzită, jacuzzi, hammam, saună cu infrared, saună umeda, kneipp și șoc duș • Vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 40 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-7.99 ani: plătește doar 25 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

EXCURSII OPȚIONALE NEINCLUSE ÎN TARIF • În vizită la Nicolae Bălcescu și degustare de vinuri la Vila Dobruşa: 20 euro/ persoană (tariful include vizitarea cramei și degustare trei vinuri)

PERIOADA 2019 8.03.2019 – 10.03.2019


R o m a n ia

3

zile

99€

/pers.

Parada Junilor de la Brașov ATRACȚII Brașov - Biserica Neagră - Șchei Brașovului – Cetatea Hărman – Atelierul de Orgi Vă invităm la Brașov, în duminica Tomii (prima după Paște) pentru a lua parte la o călătorie în timp. Da, ați citit bine! Atunci are loc Festivalul Junilor, o sărbătoare care ne poartă în timpuri dacice și semnifică reînvierea naturii și victoria soarelui asupra frigului iernatic. Junii sunt șapte grupuri, fiecare cu propriul ritual, înarmați cu steaguri, buzdugane și puterea de a lăsa cu gura căscată de uimire pe toți cei care privesc spectacolul. Un eveniment unic în Europa, care îmbină mitul cu ceremonialul și magia. Program 1. Vineri, 3.05: București – Brașov (180 km) Plecare spre Brașov. Sosire la pensiune unde petrecem următoarele 2 nopți. Pornim într-un tur de al Brașovului. Vizităm Muzeul Casa Junilor, pentru a afla mai multe despre tradițiile, portul de sărbătoare, semnificaţia jocurilor şi dansurilor junilor. Mai apoi rătăcim pe frumoasele străzi din centrul vechi, poposim în Biserica Neagră, trecem pe lîngă

splendida Poartă a Ecaterinei și nu ratăm cea mai frumoasă stradă din oraș, Strada după Ziduri. După amiază participăm la unul dintre obiceiurile cele mai pitoreşti şi spectaculoase din ceremonialul Ju¬nilor Braşoveni şi Braşovecheni: „aruncarea în ţol“. 2. Sămbătă, 4.05: Șchei Brașovului – Cetatea Hărman – Atelierul de Orgi De dimineață facem o plimbare prin Șchei, vechiul cartier românesc al Brașovului. Până în prezent, șcheii au o imagine diferită de cea a vechiului oraș, arhitectura este mai simplă și mai rustică. Vom fi recompensați cu unele dintre cele mai frumoase case din cartier și cu monumente inedite și vom vizita Prima Școală Românească. Pe parcursul vizitei vom auzi adesea cuvintele: primul tipar, primul manual, prima biblie, cel mai mare scriitor şi dascăl, unicul Codex Aureus, prima gramatică, primul dicționar… semn că ceea ce există aici e unic sau foarte rar. După amiază ne îndreptăm către Cetatea Hărman, una dintre cele mai puternice şi mai bine păstrate din estul Europei. Tot în Hărman găsim un unicat din această parte a continentului: atelierul de orgi. Aici contemporanii noştri învaţă să restaureze preţioasele instrumente muzicale create cu secole în urmă și să construiască orgi noi.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • 2 nopți de cazare Residence Ambient 3* • Mic dejun bufet • Turul Brașovului istoric; • Turul Șcheilor Brașovului; • Participare la Parada Junilor; • Vizită ghidată la Muzeul Casa Junilor, Biserica Neagră și Prima Școală Românească • Alte vizite conform descrierii • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Asigurarea storno • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 40 euro Reducere a 3-a persoană: 10 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-7.99 ani: plătește doar 25 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Tariful este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

3. Duminică, 5.05: Parada Junilor - București (aprox. 180 km) Residence Ambient 3* Localizare: Situat în centrul Braşovului, la câțiva pași de Piaţa Sfatului, Biserica Neagră și zona istorică a orașului. Acest complex elegant oferă camere confortabile, moderne, cu toate comoditățile necesare pentru a vă bucura de o ședere plăcută. Facilitati hotel: La Ambient se serveşte zilnic un mic dejun tip bufet, iar la bar, oaspeţii pot alege dintr-o gamă largă de băuturi. În zonele publice este disponibil aer condiţionat. Internet wireless este disponibil în întreg complexul gratuit. Facilitati camere: Camerele confortabile au un design modern şi primitor. Toate camerele au telefon, TV prin cablu, Wi-Fi gratuit și o baie cu duș și uscător de păr.

După micul dejun, e timpul să admirăm spectacolul oferit de cetele de juni. Peste o sută de bărbaţi păstrători ai tradiţiilor, îmbrăcaţi în costume impozante, coboară în Cetate, în centrul oraşului, călare pe cai împodobiţi cu ciucuri şi panglici colorate. Din când în când, fac câte o oprire pentru a putea fi admirați de public. După paradă, în jurul prânzului, îi urmăm la locul de legendă, Pietrele lui Solomon, unde junii vor îndeplini vechile ritualuri specifice acestei sărbători: cântarea Troparului Învierii, hora junilor și aruncarea buzduganului. Suntem invitați cu toții la petrecerea câmpenească, pentru a ne ospăta și veseli împreuna toată ziua. Părăsim atmosfera de sărbătoare a Brașovului cu fotografii spectaculoase și amintiri de neprețuit.

PERIOADA 2019 3.05.2019 – 5.05.2019

95


R o m a n ia

4

zile

139€

/pers.

Festivalul Roman

Apulum ATRACȚII

Alba Carolina - Muzeul Național al Unirii - Muzeul Principia Timp de patru zile, orașul Alba Iulia arată ca un platou de filmare ale filmului “Dacii și romanii”. Ajuns acolo, te găsești brusc înconjurat de soldați antici, gladiatori, dansatoare și chiar sclavi, de uiți pentru ceva vreme în ce an ești. Și într-adevăr, nu ai cum să nu te simți transportat cu 2000 de ani în urmă, când la tot pasul te lovești de lupte între gladiatori, demonstrații militare, adevărate războaie între daci și romani, ateliere de lucru, jocuri antice sau târguri cu sclavi. Festivalul este într-atât de reușit, încât la plecare parcă-ți vine să încaleci pe un armăsar să o iei spre casă. Program 1. Vineri, 3.05: București – Alba Iulia (350 km) Plecare din București spre Alba Iulia. Sosire la hotel unde petrecem următoarele 3 nopți. Apoi, pornim într-un tur al cetății Alba Carolina. Aflăm despre ingineriile marchizului de Vauban, descoperim principalelor obiective romane ale castrului Apulum și ne bucurăm de minunatul oraș.

2. Sămbătă, 4.05 – Duminică, 5.05: Festivalul Roman Apulum După micul dejun ne pregătim pentru două zile petrecute într-o atmosferă de legendă. Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia. Festivalul Roman Apulum începe sâmbătă dimineaţa cu parada celor peste 300 de reenactori din şapte ţări, care participă la eveniment. Pe lângă spectacolul pe care îl oferă, trupele de reconstituiri istorice au în spate ani întregi de studiu şi muncă, în a cerceta şi reproduce costumele specifice, a confecţiona cu propria îndemânare armele de luptă, a analiza mişcările de pe câmpul de bătălie şi a înţelege semnificaţia comenzilor latineşti. Urmează deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești de prelucrare os, prelucrare lemn, batere monede, întreținere echipamente, jocuri romane, plante dacice, metalurgie, scriptoria, fierărie, parfumuri, antrenamente soldați și antrenamente gladiatori. În finalul festivalului vom avea parte de un spectacol pe cinste. La ceas de seară, în lumina torţelor, se va desfășura marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci, aşa cum s-ar fi desfăşurat în urmă cu mii de ani. 3. Luni, 6.05: Alba-Iulia – București (350 km)

Hotel Transilvania 4* Localizare: Hotelul Transilvania, complet renovat în 2015, este situat în centrul orașului Alba Iulia, la 300 de metri de Cetatea Alba Carolina. Facilitati hotel: Hotelul Transilvania pune la dispoziție WiFi gratuit în toate zonele, un restaurant à la carte cu specific mediteranean și internațional, un lobby bar și un pub englezesc. Facilitati camere: Fiecare cameră include control climateric individual, minibar, Smart TV cu canale prin cablu, precum și o baie privată, cu uscător de păr și articole de toaletă gratuite.

96

E timpul pentru o vizită la două dintre cele mai valoroase muzee ale orașului. Muzeul Național al Unirii adăpostește aproape 200.000 de obiecte de patrimoniu și una dintre cele mai valoroase biblioteci documentare din țară. Tot aici este expusă și statueta de proveniență romană, unică în Dacia, care îl înfățișează pe Hercule sprijinit într-un ciomag. Statueta a fost descoperită la Alba Iulia și este estimată la un milion de euro. Muzeul Principia se află în locul în care în ultimii ani au fost descoperite fragmente din castrul roman Apulum și deține o parte din clădirea castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Părăsim atmosfera de sărbătoare a cetății cu fotografii spectaculoase și amintiri de neprețuit. Experiența va fi la fel de plăcută oricând am repeta-o.

DE REŢINUT! PREŢUL INCLUDE • 3 nopți de cazare la hotel Transilvania 4*, în Alba-Iulia • Mic dejun bufet • Turul cetății Alba Carolina • Participare la reprezentațiile festivalului Roman Apulum • Vizită ghidată la Muzeul Național al Unirii și Muzeul Principia • Transport cu autocar modern, cu climatizare • Ghid însoțitor NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ • Asigurarea storno (nu este obligatorie, însă vă recomandăm să o încheiați) • Taxe și cheltuieli personale • Intrările la obiectivele turistice (Muzeul Național al Unirii și Muzeul Principia) • Excursiile opționale

SUPLIMENTE & REDUCERI • • • •

Supliment SGL: 70 euro Reducere a 3-a persoană: 15 euro Copil 0-2.99 ani: gratuit Copil 3-7.99 ani: plătește doar 25 euro (în cameră cu 2 adulți, fără pat suplimentar) • Tariful este pentru loc în cameră dublă. • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

PERIOADA 2019 3.05.2019 – 6.05.2019


Iubește! Călătorește!

City Breaks Câte orașe, tot atâtea dorințe! Spune-ne care ar fi următoarea ta dorință!

+ cazare

Intră și vezi cele mai bune oferte pentru destinații din toată Europa pe: www.christiantour.ro 97


Contract cu turistul Drepturile si obligatiile Agentiei Agentia se obliga sa furnizeze turistului un bon de comanda, numai in situatia solicitarii unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din oferta proprie/ standard a agentiei de turism si care necesita confirmarea rezervarii din partea altor prestatori. In cazul solicitarii unor pachete de servicii turistice care se regasesc in oferta proprie a agentiei de turism, sau in cazul in care exista deja confirmare asupra rezervarii din partea altor prestatori, agentia poate furniza turistului un bon de comanda, daca considera necesar. In cazul modificarii uneia dintre prevederile esentiale ale contractului cum ar fi: pretul pachetului turistic, serviciile incluse in pachet, datele de calatorie, modificarea categoriei unitatii de cazare, Agentia are obligatia de a informa turistul cu cel putin 15 zile inainte de data inceperii calatoriei/prestarii serviciilor. Daca modificarea intervine dupa inceperea calatoriei, informarea se va face in cel mai scurt timp de la momentul cand a fost cunoscuta de Agentie. In cazul achizitionarii unui pachet de servicii turistice avand in componenta si asigurarea transportului pe cale aeriana, Transportatorul Aerian, fara a cere acordul agentiei de turism care deruleaza programul turistic, are dreptul de a modifica orele de zbor. Prin urmare, Agentia nu este raspunzatoare pentru decolarea/aterizarea avioanelor la o alta ora decat cea inscrisa in programul turistic. Pentru aceste intarzieri, compania aeriana este obligata sa asiste turistii conform Regulamentului nr. 261/2004 implementat prin HG nr. 1912/2006. Orice problema privind operarea zborului si actiunile adiacente acestuia intra in competenta si responsabilitatea transportatorului, biletul de avion reprezentand contractul intre pasager si transportator. In cazul acestor pachete de servicii turistice, ziua de plecare si ziua de sosire nu sunt considerate zile turistice, acestea fiind destinate transportului. In situatia achizitionarii unui produs de tip croaziera, linia de croaziera poate modifica din motive ce tin de siguranta navigarii, numarul cabinei si locatia acesteia pe punti (o punte inferioara, una superioara, mai spre pupa sau spre prova, etc.), doar cu o cabina de aceeasi categorie ca cea rezervata initial, caz in care turistul nu va fi despagubit in nici un mod avand in vedere ca este vorba de acelasi tip de cabina ca si cel rezervat. Agentia poate modifica pretul contractului in sensul majorarii sau micsorarii - dupa caz, aratand totodata modul de calcul al majorarilor sau micsorarilor de pret ale contractului si numai daca modificarea are loc ca urmare a variatiilor costurilor de transport, a redeventelor si a taxelor aferente serviciilor de aterizare, debarcare/imbarcare in porturi si aeroporturi, a taxelor de turist, ori a cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii turistice contractat. Preturile stabilite in contract nu pot fi majorate, in niciun caz, in cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecarii. In cazul in care, dupa inceperea calatoriei turistice, o parte importanta din serviciile turistice prevazute in contract nu este realizata sau Agentia constata ca nu le va putea realiza, aceasta este obligata: sa ofere turistului alternative corespunzatoare in vederea continuarii calatoriei turistice fara majorarea pretului, respectiv serviciile turistice oferite sa fie de aceeasi calitate si cantitate; sa restituie turistului sumele ce reprezinta diferenta dintre serviciile turistice achitate si cele efectiv prestate in timpul calatoriei turistice; in cazul in care nu pot fi oferite turistului alternative corespunzatoare sau acesta nu le accepta din motive intemeiate, sa asigure fara costuri suplimentare transportul retur al turistului la locul de plecare ori in alt loc agreat de acesta si, dupa caz, despagubirea pentru serviciile neprestate. Agentia este raspunzatoare pentru buna executare a obligatiilor asumate prin contract, cu exceptiaurmatoarelor cazuri: cand neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiilor asumate prin contract se datoreaza turistului; cand neindeplinirea obligatiilor se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici Agentia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita inclusiv dar fara a se limita la: modificarea companiei aeriene, de orar sau de itinerar, intarzieri in traficul mijloacelor de transport, defectarea mijlocului de transport, accident, blocaje, lucrari sau reparatii pe drumurile publice), neindeplinirea grupului minim urmare a unor renuntari de ultima ora sau a neobtinerii vizelor pentru toti participantii. Agentia nu este raspunzatoare pentru prejudiciile cauzate turistului ca urmarare a intarzierilor curselor (inclusiv charter), a pierderii de bagaje si a altor imprejurari care revin exclusiv in sarcina transportatorului in temeiul actelor normative specifice. Deasemenea, Agentia nu este raspunzatoare in cazul in care la unitatea de cazare confirmata este suprarezervare (“overbooking�) ; intr-o astfel de situatie agentia de turism este obligata sa asigure cazarea la o alta unitate de cazare de

aceeasi categorie sau mai mare cu cea confirmata; in cazul in care varianta de cazare oferita ca alternativa este clasificata inferior, agentia de turism este obligata sa returneze turistului diferenta de tarif aferenta diferentei de clasificare. Cand neindeplinirea obligatiilor se datoreaza unui tert care nu are legatura cu furnizarea serviciilor prevazute in contract, iar cauzele care au determinat neindeplinirea obligatiilor au un caracter imprevizibil si inevitabil. Agentia are obligatia sa furnizeze in scris turistului sau prin orice mijloace de comunicare electronice convenite in scris cu turistul (e-mail, fax, sms etc.), cu cel putin 2 zile inainte de data plecarii, urmatoarele informatii: orarele, locurile escalelor si legaturile, precum si, dupa caz, locul ce urmeaza sa fie ocupat de turist in fiecare dintre mijloacele de transport incluse; denumirea, sediul/adresa, numerele de telefon si de fax, adrese e-mail ale reprezentantei locale a organizatorului si/sau a detailistului ori, in lipsa acestora, un numar de apel de urgenta care sa ii permita contactarea organizatorului si/sau a detailistului; pentru calatoriile minorilor neinsotiti de parinti, informatii care sa permita parintilor stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul cazarii copilului. Agentia parte in contract este obligata sa acorde prompt asistenta turistului aflat in dificultate, in cazul situatiilor de forta majora sau a unui eveniment pe care nici agentia de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu il puteau prevedea sau evita. Drepturile si obligatiile turistului In cazul in care turistul nu poate sa participe la calatoria turistica independent de motivele care stau la baza imposibilitatii de participare, acesta poate sa cesioneze contractul unei terte persoane care indeplineste toate conditiile aplicabile pachetului de servicii turistice contractat, cu obligatia de a anunta in scris Agentia cu cel putin 5 zile inaintea datei de plecare. In acest caz intre turistul care nu poate participa la calatoria turistica contractata (cedentul), terta persoana (cesionarul) si agentia de turism (debitor cedat) urmeaza a se incheia un contract de cesiune cu privire la pachetul de servicii turistice contractate si cesionate. Resposabilitatea incheierii contractului de cesiune revine dupa caz fie cedentului, fie cesionarului, si niciodata Agentiei de turism (debitorului cedat). Turistul care cedeaza pachetul sau de servicii, precum si cesionarul, sunt responsabili in mod solidar la plata pretului calatoriei si a eventualelor costuri suplimentare aparute cu ocazia acestei cedari. Costurile suplimentare pot depasi pretul calatoriei/ serviciilor turistice initiale. In cazul sejururilor de odihna si/sau de tratament cu locul de desfasurare in Romania, turistul are obligatia sa respecte urmatorul program de acordare a serviciilor: cazarea se face de regula la ora 18,00 a zilei de intrare si se termina de regula la ora 11,00 a zilei de iesire inscrise pe documentele de calatorie (voucher, bilet de odihna si/sau tratament, bilet de excursie, etc.). Eventualele costuri suplimentare generate de neeliberarea spatiilor de cazare pana cel tarziu la orele specificate mai sus cad in sarcina exclusiva a turistului. In cazul in care preturile stabilite in contract sunt majorate cu peste 10%, turistul poate rezilia/denunta unilateral contractul, avand insa dreptul la rambursarea imediata de catre Agentie a sumelor platite, incusiv comisionul. Turistul este obligat sa comunice Agentiei, in termen de 5 zile calendaristice de la primirea instiintarii privind: rezilierea/ denuntarea unilaterala contractului fara plata penalitatilor sau acceptarea noilor conditii ale contractului. In cazul in care turistul decide sa participe la calatoria asupra careia s-au operat modificari se considera ca toate modificarile au fost acceptate si turistul nu poate solicita despagubiri ulterioare datorate modificarilor de acest tip. In cazul in care turistul reziliaza/denunta unilateral contractul in temeiul pct. 5.5. sau Agentia anuleaza calatoria turistica inaintea datei de plecare, turistul are dreptul: sa accepte la acelasi pret un alt pachet de servicii turistice de calitate echivalenta sau superioara, propus de Agentie; sa accepte un pachet de servicii turistice de calitate inferioara propus de Agentie, cu rambursarea imediata a diferentei de pret, in sensul rambursarii diferentei de pret dintre cele doua pachete turistice, la momentul incheierii noului contract de prestare de servicii; sa i se ramburseze imediat toate sumele achitate in virtutea contractului. In cazul in care pachetul de servicii turistice a fost achitat cu vouchere de vacanta si turistul nu accepta conditiile lit. agentia va restitui voucherele, daca acestea se afla inca in posesia sa, mai putin suma despagubirilor/ penalitatilor. In toate cazurile mentionate la pct. 5.7., turistul are dreptul sa solicite Agentiei si o despagubire, cuantumul careia poate fi stabilit prin acordul comun al partilor sau in baza unei hotarari a instantei de judecata, pentru neindeplinirea prevederilor contractului initial, cu exceptia cazurilor in care: anularea s-a facut datorita nerealizarii numarului minim de persoane mentionat in contract, iar Agentia a informat in scris turistul cu cel putin 15 zile

calendaristice premergatoare datei plecarii; anularea s-a datorat unui caz de forta majora (circumstante imprevizibile, independente de vointa celui care le invoca si ale caror consecinte nu au putut fi evitate in ciuda oricaror eforturi depuse, in aceasta nefiind incluse suprarezervarile, caz in care responsabilitatea revine companiei aeriene sau unitatii de cazare) sau anularea s-a facut din vina turistului. Turistul are dreptul sa rezilieze/denunte unilateral in orice moment, in tot sau in parte, contractul, iar in cazul in care rezilierea/denuntarea unilaterala ii este imputabila este obligat sa despagubeasca Agentia pentru prejudiciul creat acesteia, conform prevederilor Cap. VI din prezentul contract, cu exceptia cazurilor de forta majora definite conform legii. Despagubirea se poate ridica la maximul pretului pachetului de servicii turistice contractat. In cazul in care turistul alege sa se mute la un alt hotel decat cel contractat initial si achitat, responsabilitatea financiara a renuntarii ii apartine. Agentia va rezolva cerintele turistului in limita posibilitatilor, eventualele diferente de pret urmand a fi suportate de catre turist. Daca turistul solicita nemotivat schimbarea hotelului, structurii camerelor sau a oricarora dintre servicii, aceasta echivaleaza cu rezilierea/ denuntarea unilaterala a contractului, cu aplicarea penalitatilor prevazute la Cap. VI din prezentul contract la momentul respectiv si incheierea unui nou contract. Turistul este obligat sa achite la receptia unitatii hoteliere taxa de statiune, taxa de salubritate, precum si alte taxe locale, fara a putea pretinde despagubiri sau returnarea sumelor de la Agentie. Turistul este obligat sa prezinte la receptia unitatii hoteliere actele sale de identitate, precum si documentul de calatorie eliberat de agentie (voucher, bilet de odihna si/sau de tratament, etc.), in vederea acordarii serviciilor turistice. In cazul in care turistul beneficiaza de bilete de odihna si tratament, este obligat sa prezinte la receptia unitatii hoteliere bilet de trimitere de la medicul de familie si dovada platii contributiilor pentru asigurari sociale, la zi. Turistul ia la cunostinta ca serviciile pe care le achizitioneaza fara ca acestea sa faca parte din contractul cu agentia de turism, sunt in stricta responsabilitate a prestatorului local, sunt guvernate de legislatia tarii de destinatie, iar agentia de turism nu are nici o responsabilitate asupra prestatiilor in cauza. Daca pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre turist a unor formalitati suplimentare (de ex. calatoria impreuna cu minori, situatia in care numele turistului este schimbat ca urmare a casatoriei/ desfacerii ei, etc.), acesta are obligatia de a indeplini toate cerintele legale. Pentru o informare optima, Agentia recomanda si consultarea site-ului Politiei de Frontiera. In cazul in care turistul nu isi respecta obligatia de a se informa cu privire la conditiile de calatorie (de ex. necesitatea obtinerii vizei, necesitatea de a avea pasaport sau/si carte de identitate sau orice alte documente suplimentare - enumerarea fiind exemplificativa), Agentia este exonerata de orice raspundere in cazul imposibilitatii efectuarii calatoriei. Agentia de turism recomanda turistilor contactarea acesteia cu 24 ore inainte de plecare pentru reconfirmarea detaliilor de imbarcare (orar de zbor, loc imbarcare, etc.). In cazul in care o singura persoana angajeaza servicii pentru un numar mai mare de turisti, conditiile contractuale se extind in mod automat asupra intregului grup pentru care au fost achitate serviciile. Turistul este obligat sa foloseasca mijloacele de transport, camera de hotel si bunurile din dotarea acesteia ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor. Agentia nu se face vinovata de eventualele pagube produse sau vatamari suferite de turist ca urmare a nerespectarii acestui aliniat. Turistul are obligatia sa respecte locul, data si ora plecarii atat la dus cat si la intors, precum si locurile, datele si orele stabilite pe parcursul programului turistic contractat. Toate cheltuielile si daunele produse ca urmare a nerespectarii de catre turist a prevederilor privind locurile de intalnire si orarele, vor fi suportate de catre acesta. In cazul in care turistul care a intrat pe teritoriul statului in care se realizeaza pachetul de servicii turistice refuza sa se mai intoarca in Romania si autoritatile din tara respectiva fac cheltuieli de orice natura cu acesta, turistul respectiv are obligatia de a suporta toate aceste cheltuieli. Renuntari, penalizari, despagubiri In cazul in care turistul renunta din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datoreaza Agentiei penalizari dupa cum urmeaza: In cazul serviciilor turistice externe, penalizarile sunt de: 25 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face cu mai mult de 31 zile calendaristice inainte de data plecarii; 50 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face in intervalul 16 - 30 de zile calendaristiceinainte de data plecarii; 100 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 16 zile calendaristice inainte de plecare sau pentru neprezentarea la program. 100 % din pretul pachetului de servicii, in cazul in care turistul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programelor speciale de tip Early Booking, Black Friday, Last Minute, sau alte programe similare indiferent de data la care turistul solicita renuntarea. In cazul serviciilor turistice interne, penalizarile sunt de:

25 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face cu mai mult de 31 zile calendaristice inainte de data plecarii; 50 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face in intervalul 16 - 30 de zile calendaristice inainte de data plecarii; 100 % din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 16 zile calendaristice inainte de plecare sau pentru neprezentarea la program. 100 % din pretul pachetului de servicii, in cazul in care turistul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programelor speciale de tip Early Booking, Black Friday, Last Minute, sau alte programe similare indiferent de data la care turistul solicita renuntarea. In cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta, penalizarea se va deduce in primul rand din valoarea voucherelor de vacanta. Daca penalizarea este mai mare decat valoarea voucherelor, diferenta care depaseste valoarea voucherelor de vacanta se va retine din valoarea achitata prin alte instrumente de plata. In cazul in care valoarea voucherelor de vacanta este mai mare decat valoarea penalizarii, diferenta nu se restituie nici in vouchere si nici in numerar in cazul in careturistul nu doreste un alt serviciu turistic. Daca turistul isi manifesta dorinta de a achizitiona un alt serviciu turistic, pentru o perioada ulterioara, atunci diferenta dintre valoarea voucherelor si valoarea penalizarii se va utiliza pentru acest nou serviciu. Termenul in care turistul poate solicita noul pachet de servicii turistice este de maxim 1 luna de la data rezilierii/ denuntarii unilaterale a contractului / renuntarea la serviciile turistice initiale. In cazul in care turistul nu isi exprima optiunea in aceasta perioada, Agentia de turism nu ii mai poate oferi acestuia nici un pachet de servicii turistice ulterior. In cazul in care turistul care a contractat un pachet de servicii turistice cu Agentia si a achitat un avans nu se prezinta in termenul specificat in bonul de comanda sau in termenul comunicat in scris, pentru a achita ratele aferente sau restul de plata, contractul se considera reziliat de drept, iar Agentia are dreptul de a anula rezervarile efectuate in beneficiul turistului cu retinerea penalizarilor prevazute in prezentul contract. Pentru biletele de odihna si/sau de tratament cumparate prin organizatii sindicale, Agentia va face restituiri numai in baza cererilor de renuntare contrasemnate si stampilate de reprezentantul organizatiei sindicale. In cazul in care o ambasada refuza sa acorde viza de intrare pentru efectuarea pachetului de servicii, turistului i se vor retine toate taxele datorate de Agentie prestatorilor directi, precum si cheltuielile de operare proprii acesteia. Penalizarile echivalente cu pretul contractului se aplica si in cazul in care turistul nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de plecare/destinatie, daca nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare in vederea efectuarii calatoriei nu sunt conforme normelor legale, bagajele si/sau continutul acestora nu sunt conforme conditiilor de calatorie etc. sau este in imposibilitatea de a parasi teritorului tarii, din alte motive ce tin de persoana acestuia. Turistul trebuie sa depuna in scris cererea de renuntare la pachetul de servicii turistice la Agentia la care a achitat serviciile. In caz contrar, cererea de renuntare nu este luata in considerare. Agentia va acorda despagubiri in functie de gradul de nerespectare a obligatiilor din contract. Agentia nu raspunde in situatii de greva, conflicte politice si de razboi, catastrofe, de pericol public, atac terorist, embargou international, precum si in cazul in care companiile aeriene stabilesc limite de raspundere. Toate aceste situatii care nu sunt imputabile nici unei parti se considera situatii de forta majora si exonereaza de raspundere Agentia. Toate sumele mentionate in din prezentul contract, se vor retine de catre Agentie din avansul sau pretul total al pachetului de servicii turistice achitat de turist, fara a fi necesara interventia instantelor de judecata. In cazul in care din motive independente nu veti beneficia de unul dintre serviciile prestate in pachet, se va returna maxim contravaloarea serviciului respectiv. Reclamatii In cazul in care turistul este nemultumit de serviciile turistice primite, acesta are obligatia de a intocmi o sesizare in scris la fata locului, clar si explicit, cu privire la deficientele constatate, legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atat reprezentantului Agentiei, cat si prestatorului de servicii turistice (conducerii hotelului, restaurantului, reprezentantilor locali ai turoperatorului). Datele de contact ale Agentiei CHRISTIAN TOUR sunt: Telefon: 021 314 08 10 Fax: 021 270 00 89 e-mail: relatii.clienti@christiantour.ro. Atat Agentia, cat si prestatorul de servicii turistice vor actiona imediat pentru solutionarea sesizarii. In cazul in care sesizarea nu este solutionata sau este solutionata partial, turistul va depune la sediul Agentiei o reclamatie in scris, in termen de maximum 5 zile calendaristice de la incheierea calatoriei, Agentia urmand ca, in termen de 30 zile calendaristice, sa comunice turistului raspunsul punctual, referitor la situatia semnalata. Vor fi luate in considerare numai reclamatiile facute in nume personal. Nu vor fi acceptate reclamatiile facute in numele mai multor persoane la finalul programului, despre care CHRISTIAN TOUR nu a fost informata in scris la data producerii evenimentului.



Branch Office - Suceava Centrul Comercial Bucovina, Str. Ştefan cel Mare, nr. 56, Suceava Tel: (+4) 0720 800 026; 0330 710 844 / 845 E-mail: suceava@christiantour.ro

Branch Office - Magheru Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 25, Sector 1, Bucureşti tel.: (+4) 021 312 01 66; (+4) 021 312 01 53 E-mail: magheru@christiantour.ro

Branch Office Timişoara Iulius Mall Str. Aristide Demetriade nr.1 tel.: (+4) 0720 800 357; (+4) 356 267 504 E-mail: timisoaraiulius@christiantour.ro

Branch Office - City Mall Şoseaua Olteniţei nr. 2, Sector 4, Bucureşti tel.: (+4) 021 317 04 35 E-mail: citymall@christiantour.ro

Branch Office - Cluj-Napoca Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 10, Cluj-Napoca tel.: (+4) 0264 411 101 E-mail: cluj@christiantour.ro

Branch Office - Liberty Center Liberty Center, parter, Calea Progresului nr. 151-171, Sector 5, Bucureşti; tel.: (+4) 021 369 98 35 E-mail: libertycenter@christiantour.ro

Branch Office - Bacău Strada Erou Gh. Rusu, Nr. 2 (lânga Casa de Cultură), Bacău tel.: (+4) 0234 525 298; fax: (+4) 0234 525 289; E-mail: bacau@christiantour.ro

Branch Office - Plaza Mall Plaza Mall, Bd. Timisoara nr.26, Sector 6, Bucureşti tel.: (+4) 0374 913 442 E-mail: plaza@christiantour.ro

Branch Office - Iaşi Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1C, Iaşi tel.: (+4) 0232 267 261; fax: (+4) 0232 267 263 E-mail: iasi@christiantour.ro

Branch Office - Oradea Str. Iosif Vulcan, nr. 1, Oradea Tel: (+4) 0359 100 471 E-mail: oradea@christiantour.ro

Branch Office - Vitan Mall Vitan Mall, Calea Vitan nr.55-59, Sector 3, Bucureşti tel.: (+4) 0374 913 443 E-mail: vitan@christiantour.ro

Branch Office - Constanţa Bd. Tomis nr. 60, Constanţa tel: (+4) 0241 550 180; (+4) 0241 550 200 E-mail: constanta@christiantour.ro

NOU! Branch Office - Piteşti Str. Vasile Milea, nr. 2 (Complex Fortuna), Piteşti Tel: (+4) 0348 100 206 E-mail: pitesti@christiantour.ro

Branch Office - Constanţa City Park B-dul Alexandru Lăpuşneanu, nr. 116C, parter, Constanţa tel: (+4) 0241 550 200 E-mail: constantamall@christiantour.ro

NOU! Branch Office - Târgu Mureş Str. Gheorghe Doja, Nr 243, S46, Târgu Mureş Tel: (+4) 0365 100 102 E-mail: tgmures@christiantour.ro

Branch Office - Galeriile Titan Str. Liviu Rebreanu nr.6A, Sector 3, Bucureşti tel.: (+4) 0314 282 238 E-mail: titan@christiantour.ro Branch Office - Mall Promenada Mall Promenada, Calea Floreasca nr. 246B, Sector 1, Bucureşti tel.: (+4) 0314 253 843 E-mail: promenada@christiantour.ro Branch Office - Băneasa Mall Băneasa Mall, parter, Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 44A, Sector 1, Bucureşti tel: (+4) 031 710 56 20 E-mail: baneasa@christiantour.ro Branch Office - MegaMall Mega Mall, nivel - 1; Bld. Pierre de Coubertin, nr. 3-5, Sector 2, Bucureşti tel: (+4) 031 710 55 22 E-mail: megamall@christiantour.ro Branch Office - Universitate Bld. Regina Elisabeta, nr. 29-31 Sector 5, Bucuresti tel: (+4) 021 314 14 92 E-mail: universitate@christiantour.ro Branch Office - Gara de Nord Piaţa Gării de Nord, nr. 3-5, Bucureşti (în incinta Gării de Nord) tel.: (+4) 021 211 11 39 E-mail: garadenord@christiantour.ro Branch Office - Mihai Bravu Sos. Mihai Bravu 39, bl. P15, Sector 2, Bucureşti tel: (+4) 021 252 19 40 E-mail: mihaibravu@christiantour.ro Branch Office - Timişoara Str. Carol Telbisz nr. 3 (Centrul Comercial Begaparter), Timişoara tel.: (+4) 0256 240 321, fax: (+4) 0256 240 322; E-mail: banat@christiantour.ro Branch Office Timişoara Shopping City Str. Şagului, nr. 100, parter, Timişoara tel.: (+4) 0256 433 205; (+4) 0256 433 206 E-mail: timisoaramall@christiantour.ro

Branch Office - Galaţi Str. Brăilei, nr. 4, Galaţi Tel: (+4) 0236 317 077; (+4) 0236 318 018 E-mail: galati@christiantour.ro Branch Office - Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian, nr.145, bl. D4, parter, Rm. Valcea Tel: (+4) 0250 730 202 E-mail: rmvalcea@christiantour.ro Branch Office - Sibiu Piaţa Mare, nr.16, Sibiu Tel: (+4) 0369 710 310 E-mail: sibiu@christiantour.ro Branch Office - Brăila Strada Principală 4B, Promenada Mall - parter, Braila Tel.: (+4) 0339 710 310; (+4) 0339 710 311 E-mail: braila@christiantour.ro Branch Office - Arad Bd. Revoluţiei, nr.31, ap.17, sc. A, Arad Tel: (+4) 0357 711 128; (+4) 0357 711 129 E-mail: arad@christiantour.ro Branch Office - Focşani Bd. Unirii, nr. 48, parter Focsani, Vrancea, Romania Tel: (+4) 0720 800 259; (+4) 0337 711 140 / 141 E-mail: focsani@christiantour.ro Branch Office - Buzău Bd. Unirii, nr. 232, Aurora Mall, Buzău Tel: (+4) 0338 71 03 10 E-mail: buzau@christiantour.ro

Branch Office - Piatra Neamţ Bd.Traian, S3, parter, Piatra Neamţ Tel: (+4) 033 371 06 05 E-mail: pneamt@christiantour.ro Branch Office - Braşov Piata Sfatului, nr. 28, Braşov Tel: (+4) 0317 105 634 E-mail: brasov@christiantour.ro

NOU! Branch - Iași Mall Strada Tudor Vladimirescu, nr. 113, in incinta Iulius Mall, parter, lângă Posta Romana Tel: (+4) 0232 267 262 (+4) 0720 800 261 E-mail: iasimall@christiantour.ro NOU! Branch - Galati Mall Bulevardul George Coșbuc 251, în incinta Shopping City, Galați Tel: (+4) 0236 318 018 E-mail: galatimall@christiantour.ro Branch - Franciza Lugoj NOU! Strada Bucegi, nr. 6, Lugoj, Timiș Tel: (+4) 0771 386 431 E-mail: lugoj@christiantour.ro CHRISTIAN TOUR INTERNAŢIONAL Branch Office - Chişinău Str. Constantin Tănase, nr. 9, Chişinău, Moldova Tel: (+3) 732 227 00 90 E-mail: chisinau@christiantour.ro Branch Office Katowice Opolska 17-19, 40-084, Katowice, Poland Telefon (+48) 48324957912 E-mail: katowice@christiantour.pl Branch Office - Belgrad Kneza Miloša, nr. 15-17, Belgrad, Serbia tel: (+38) 10 11 40 44 480 E-mail: belgrade@christiantour.rs

Branch Office - Deva Bd. Decebal, bl. S, Deva Tel: (+4) 0354 710 310; (+4) 0354 710 311 E-mail: deva@christiantour.ro Branch Office - Ploieşti Bd. Republicii, nr.169, bl.26F, parter, Ploieşti Tel: (+4) 034 471 0305 E-mail: ploiesti@christiantour.ro

SC CHRISTIAN 76 TOUR SRL funcţionează sub licenţa de turism nr. 1293/ 21.03.2016. Poliţa de asigurare cu nr. 49978/15.06.2017, emisă de Omniasig, este valabilă până la 18.06.2018.

w w w. c h r i st i a n to u r . r o


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.