Preston B. Nicholas & Peter Moon - Proiectul Montauk Experimente in timp

Page 1

PROIECTUL MONTAUK – EXPERIMENTE ÎN TIMP

CUVÂNT ÎNAINTE Este foarte posibil ca, dintre toate misterele şi necunoscutele care au marcat istoria planetei şi a existenţei umane, „PROIECTUL MONTAUK” să reprezinte cea mai uluitoare şi totodată cea mai ocultată acţiune de anvergură a oamenilor. Aspectele care sunt prezentate în această carte (şi în seria de cărţi care va urma, vizând acelaşi subiect) sunt atât de neobişnuite şi, practic, atât de uimitoare prin conţinutul şi natura lor, încât ele pot fi încadrate cu uşurinţă la capitolul de science-fiction. Scepticismul cititorilor poate fi alimentat, pe de o parte, de ignoranţa lor în domeniu, iar pe de altă parte de educaţia ştiinţifică formală şi materialistă cu care au fost îndoctrinaţi încă din copilărie. Deja este o realitate şi un fapt recunoscut că informaţiile ştiinţifice care sunt prezentate în manualele şcolare sunt cu mult depăşite de concepţiile, studiile şi descoperirile din ultimii ani în cercurile mai puţin ortodoxe ale ştiinţei. Pe de altă parte, este relativ dificil să se ţină pasul cu „explozia” invenţiilor, teoriilor şi ideilor ştiinţifice inovatoare care apar, chiar dacă multe dintre acestea, fiind „incomode” pentru interesele unor sfere de influenţă politică, economică şi socială, sunt în mod deliberat ocultate, ignorate sau chiar denigrate, astfel încât să nu ajungă la conştiinţa publicului larg. Prin urmare, aproape că nu trebuie să ne mai mirăm că, în plin progres tehnologic şi extindere a orizontului ştiinţific la nivel mondial, cea mai mare parte a oamenilor sau a reprezentanţilor unor mijloace de informare massmedia încă îşi mai pun întrebări puerile cu privire la existenţa sau nonexistenţa civilizaţiilor extraterestre, încă mai consideră istoria oficială ca fiind adevărată şi încă mai iau în derâdere, cu o crasă ignoranţă, posibilitatea descoperirii şi utilizării dispozitivelor care folosesc „energia liberă, infinită şi gratuită” 1


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.