ZEITGEIST ROMANIA

Page 1

GHIDUL ACTIVISTULUI PREFAłĂ Mişcarea Zeitgeist este aripa militantă a Proiectului Venus, care reprezintă munca de o viaŃă a proiectantului şi inginerului Jacque Fresco. Jacque locuieşte în prezent în Venus, Florida, lucrând împreună cu asociata sa, Roxanne Meadows. Trebuie precizat că Dl. Fresco este primul care recunoaşte că ideile şi realizările sale nu îi aparŃin în întregime, ci sunt derivate din cercetări ştiinŃifice realizate continuu de la începuturile antichităŃii. Pe scurt, ce reprezintă Proiectul Venus şi, în consecinŃă, ce susŃine Mişcarea Zeitgeist poate fi rezumat ca: "Aplicarea Metodei ŞtiinŃifice în probleme sociale". Prin aplicarea umanistă a ŞtiinŃei şi Tehnologiei în proiectarea socială şi în procesul de luare a deciziilor, vom avea mijloacele să transformăm mediul nostru tribal, condus de lipsuri şi plin de corupŃie în ceva mult mai organizat, echilibrat, uman, durabil şi productiv. Pentru asta trebuie să înŃelegem cine suntem, unde suntem, ce suntem, ce vrem şi cum ne vom realiza scopurile. Dată fiind starea actuală a lucrurilor descrise multe din ele în chiar prima parte a acestei cărŃi, cititorul va vedea că nu doar ne dorim să ne schimbăm... este obligatoriu să o facem. Sistemul economic actual se prăbuşeşte rapid, iar spectrul şomajului global capătă dimensiuni mai mari decât oricând. În acelaşi timp ne apropiem de "punctul limită" dincolo de care distrugerea mediului devine ireversibilă. Variantele actuale de comportament social s-au dovedit incapabile să rezolve problemele distrugerii mediului, conflictelor umane, sărăciei, corupŃiei şi celelalte lucruri care reduc şansele dezvoltării umane durabile pe planeta noastră. E timpul să ne maturizăm ca specie şi să studiem serios care sunt adevăratele probleme şi adevăratele soluŃii, oricât de incomode, nonconformiste sau străine ar părea. Această lucrare va prezenta probleme economice actuale, identificând cauzele, consecinŃele şi efectele inevitabile, şi prezentând soluŃii obŃinute printr-o apreciere a ceea ce este cu adevărat relevant pentru viaŃă şi societate. Suplimentar, vom oferi informaŃii despre cum putem fiecare răspunde acestei provocări, prezentând metode de comunicare şi activism care sperăm că vor accelera procesul de transformare. Este foarte important ca cei care încep această activitate să se gândească un moment la modul de a percepe realitatea în care au fost îndoctrinaŃi. Având în vedere complexitatea valorilor şi ideologiilor umane, şi identificarea întărită în timp cu un anumit mod de a gândi, tradiŃie sau idee despre realitate, poate fi dificil sau chiar dureros pentru o persoană să rectifice sau să elimine cunoştinŃele preŃioase considerate adevărate atât de mult timp. Această apropiere de "ego", combinată cu starea continuă de "cunoaştere limitată" a fiecăruia dintre noi, reprezintă cel mai mare obstacol de care mulŃi se vor lovi citind informaŃiile prezentate aici. Este timpul să ne extindem loialitatea şi afilierile dincolo de marginile strâmte ale pieŃei, tradiŃiei şi a statului naŃional, pentru a cuprinde întreaga specie umană împreună cu mediul planetar care ne susŃine pe toŃi. Este timpul să privim Pământul ca un tot organic şi indivizibil, o entitate vie alcătuită din nenumărate forme de viaŃă, formând o singură comunitate. Cel mai important lucru învăŃat de la natură este că singurul lucru constant este schimbarea. Nu există Utopii. De aceea, pentru a ne dezvolta eficient ca specie, trebuie să devenim experŃi în a ne "adapta mintea" la orice şi la toate. Dacă alegi să abordezi acest material încercând conştient să fii receptiv şi obiectiv, credem că ideile prezentate vor schimba modul în care vezi lumea, pe tine, şi viitorul umanităŃii, într-un mod productiv, uman şi eficient.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
ZEITGEIST ROMANIA by Catalin Trandafir - Issuu