Ciocolata

Page 12

CONCURS

Barista de România Cei mai buni preparatori de cafea din România vor participa la etapa mondială a concursului de Barista din Londra.

S

CAE ROMANIA (Asociația de Cafea de Specialitate din România) a organizat în premieră la București, sub licența Asociației Europene a Cafelei de Specialitate, (www.scae.com), Concursul Național de Barista. Competiția a avut ca scop desemnarea celor mai buni preparatori de cafea din țara noastră cu scopul declarat de a forma echipa ce va reprezenta România la etapa mondială din Londra, 23-25 iunie 2010. Anghel Ion, Petrișor Mareș și Marius Moroșanu vor ajunge la concursul final.

Trei secţiuni Concursul a avut trei secțiuni ce s-au desfășurat în zile diferite, fiecare dintre ele desemnându-și câștigătorii în urma unei competiții extrem de strânse. Prima zi a fost dedicată secțiunii Coffee in Good Spirits. Ocupantul primului loc, Marius Moroșanu din partea brandului

12

de cafea Moak, va reprezenta România la Londra. Celelalte două câștigătoare sunt Simona Ilie din Brașov și Floriana Vlaicu din Timișoara, însă fiecare dintre concurenți se poate considera câștigător în urma acestei experiențe. Cea de-a doua zi a competiției a oferit cel mai frumos spectacol pentru cei prezenți, deoarece concurenții s-au întrecut în a face cele mai frumoase desene în ceașca de cafea pentru secțiunea de Latte Arte. Ocupanții primelor trei locuri au fost: Ion Anghel locul 1, Gaal Istvan- Julius Meinl locul 2, Petre MareșMollinari Café – locul 3. Data de 30 aprilie a fost ziua dedicată World Barista Championship, cea mai importantă și cea mai complexă secțiune a concursului. Juriul a avut o misiune extrem de grea având în vedere faptul că, deși este cea mai grea parte a concursului, a avut cel mai mare număr de înscriși, ceea ce denotă interesul cres-

cut al bariștilor de a-și demonstra pregătirea și talentul. Petre Mareș, ocupantul primului loc, Paul Ungureanu (locul doi) și Marius Gheorghian (locul trei) sunt câștigătorii WBC.

Arta preparării cafelei Specialiștii Barista sunt adevărați artiști în domeniul cafelei. O ceașcă de cafea ieșită din mâinile lor arată ca o adevărată operă de artă, cu diferite desene sau modele. Barmanii care doresc să devină Barista trebuie să se specializeze pe arta de a prepara și a servi cafea, dar numai cu ajutorul unor cursuri de specialitate. Barmanii specializați în prepararea cafelei trebuie să cunoască informații despre istoria cafelei, planta de cafea, procesul de prelucrare, prăjire și conservare, diferențele dintre blendurile de cafea, principiile de combinare a cafelei în cocktailuri etc.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.