Suplimentul Eco

Page 29

În privinţa modului în care autorităţile gestionează aceste deşeuri, lucrurile stau bine la oraş şi catastrofal la sat. Cu rare excepţii, serviciile de salubritate acopereau integral, în 2004, necesităţile populaţiei din zona urbană (zonă în care se produc aproximativ 380 kg pe cap de locuitor), în vreme ce, în zona rurală, doar 6.5% din populaţia României beneficia de servicii de salubritate. În cei trei ani care au urmat lui 2004 schimbările au fost semnificative, astfel încât, în 2007, 16.37% din populaţia rurală beneficia de servicii de salubritate (crescând astfel la 51% numărul românilor ce sunt în grija unor astfel de servicii). Ca toate celelalte ţări membre, România şi-a luat angajamente precise şi ferme faţă de Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Astfel, normele europene impun colectarea a cel puţin patru kilograme de deşeuri pe cap de locuitor, deşeuri ce pot fi reciclate. Iar această colectare trebuie să fie făcută selectiv. Pentru a conştientiza populaţia de importanţa reciclării deşeurilor şi, în particular, a reciclării selective, prima etapă a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, defăşurată între 2004 şi 2007, a presupus atât acţiuni de conştientizare a populaţiei, cât şi organizarea unor proiecte pilot. Etapa în care ne aflăm acum a început în anul 2007, odată cu generalizarea colectării selective, iar următorii ani, până în 2017, sunt dedicaţi extinderii colectării selective în zone dificile, cum ar fi cele montane, sau, în genere, zonele rurale cu densitate mică a populaţiei. După cum spuneam, România este determinată de normele UE să recicleze. Însă, cum ar putea fi determinat fiecare român, în parte, să facă un asemenea lucru? Un sondaj IMAS întreprins anul trecut relevă că două treimi dintre cei intervievaţi consideră că amenzile sunt cele ce i-ar putea responsabiliza pe români. Acelaşi sondaj arată că femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii la acest subiect, persoanele cu studii superioare mai mult decât cele cu educaţie primară şi, de asemenea, cele cu venituri mai mari sunt mai dispuse să recicleze decât cele cu venituri mici.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.