Poesis
22
Ioan-Vasile Bulgărean Deziluzie Rămân fără egal maratonistul sacru, Dornic de izbândă în cuceriri de ochi, Rătăcitor prin tine alung cirezi de vite Împiedicându-mă de culmea sânilor tăi. Intestinele-ți sunt neasfaltate și de aceea Cad împleticindu-i mersul spre inima ta. Am dezertat din mine pentru a călători prin tine, Trup de noroi călcat de alții, Dragostea mea! Dragoste leneșă Părul tău curge peste trupul tău gol Asemeni unor reci reptile. Iarba din jurul nostru se clatină Sub trupurile noastre. Nu mai cad stropii mari de ploaie Iar pe-o ramură de soare, O privighetoare se zburlește Stropindu-ne cu cântecul ei sfânt. Curcubeul, cunună de mireasă Ți s-a oprit în creștet, Să încălzească șerpii. Mâna ta moale Ți s-a oprit pe fața mea Căutând parcă o urmă de disperare, Dar n-a găsit nimic pentru că eu dormeam, În poala ta, femeia visurilor mele. Salonul nopții Închide ochii, draga mea, Și caută culoarea, Nu te lăsa cucerită De urâtul din jurul tău Alcătuit din șapte nuanțe de negru. Încalecă pe-un cal alb Și galopează spre oriunde. Acolo vei găsi drumul spre
niciunde... Draga mea – cobai al întunericului Amanetată pentru mai târziu, Pentru o lume care încă nu există. Aleargă spre inima mea, Culoare interzisă în lumea noastră. Colbăit în timp Peiorativ privesc din jilțul meu de anticar. Iubesc și blestem necuvintele nespuse și nescrise încă. Stive de gânduri colbăite, neordonate și uitate veșnic. Câte un nebun mai dă binețe din când în când prin aplecarea capului, în semn de dispreț. Mă doare această stare de uitare și dezinteres. Sărutul norilor Norii sărută pământul lângă tâmpla mea, iar tu, răsucită în iarbă, aștepți ploaia. Când vremea norilor va veni, noi o să fim plini de noroi sub acoperișul lumii iar sufletele noastre ne vor păzi sărutul până când soarele ne va deștepta.