29-07-2012

Page 12

10

Duminica a XVII-a de peste an

îndurarea faþã de noi, pentru ca, prin puterea ºi sub cãlãuzirea ta, astfel sã ne folosim de bunurile trecãtoare încât sã ne bucurãm încã de pe acum de cele veºnice. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Creatorule a toate, þinta laudei supreme, Tu, Stãpân atotputernic peste om ºi peste vreme, Ce-ai voit ca dupã muncã tihna nopþii sã ne vinã, Împãrþind a noastrã viaþã între beznã ºi luminã, S-a sfârºit acuma tihna, vestitorul zilei, iatã, Sfâºiind tãcerea nopþii, tuturora le aratã Cã-n curând se lumineazã ºi-i invitã sã se scoale, Renunþând la somnul dulce ºi la visele domoale. Sus luceafãrul sclipeºte ºi vesteºte tuturora Cã-n curând el va dispare, cã apare aurora. Bucuros e marinarul care-n port se-ntoarce teafãr, Cãlãuz-având în noapte raza blândului luceafãr. Liniºtitã-i faþa mãrii, nu sunt semne de furtunã ªi lumina-nfruntã bezna; în curând o s-o rãpunã. Este ceasul când cocoºul îºi sloboade-a lui cântare ªi când Petru, cu cãinþã, varsã lacrime amare.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.