Ce trebuie să cugete un român despre țara și nația română

CE TREBUE SĂ CUGETE.

UN ROMÂN DESPRE

TARA SI NAŢIA Hi 0£

S. MEHEDINŢI (Soveja) Efor al Liceului C&utemir

(Cuvântare ţinută Ia Sărbătoarea

I

wl( ■

1

CE TREBUIE SĂ CUGETE

UN ROMÂN DESPRE

TARA Şl NAŢIA ROMANĂ DE

S. MEHEDINŢI (Soveja) Efor al Liceului Cantemir

(Cuvântare ţinută la Sărbătoarea Şcolarilor)

Vîrgu ts-

-

BUCUREŞTI EDITURA „VIAŢA ROMÂNEASCĂ", S. A. 37 — Calea Victoriei — 37

Şb $5

i

M

333, m> V.L. Sft.UOi»); 91 / 9*1 (©413)

nsr

01 AUG. ■

i

(>

! !

9

i ; 'i

!

!

*

v !

k

In ziua de 10 Maiu 1921, ca efor al liceului Cantemir din Bucureşti, am fost chemat să spun câteva cuvinte copiilor şcoalei noastre.

Părinţii cari au fost de faţă au găsit că cele spuse atunci, înaintea unei hărţi a României, n’ar fi de pri­ sos să fie auzite şi mai departe, în toate colţurile pământului românesc.

Le-am încredinţat deci tiparului, cu nădejdea că, citind aceleaşi cuvinte, vom avea toţi aceleaşi gân­ duri despre trecutul ţării şi aceleaşi griji pentru vii­ torul ei.

Dacă nu-i cu putinţă să fim în toate zilele „uniţi în cugete şi simţiri11, cel puţin la sărbătorile naţio­ nale să „mărturisim toţi într’un gând11.

Când sufletul generaţiei noastre a fost atât de tulbure, e de dorit să fie senin măcar sufletul ge­ neraţiei care ne urmează, de oare ce greutăţile. ei sânt nepilduit de mari.

I i

:

•5

;

1

f

I

i

•

•-i

•x

■'

!

CE TREBUE SĂ CUGETE UN ROMÂN DESPRE

ŢARA ŞI NAŢIA ROMÂNĂ?

Iubiţi tineri, «Pentru dragostea de patrie si pentru amin­ tirea strămoşilor, vom fi gata să închinăm tării oricând şi oriunde un braţ care nu şovăeste si o inimă credincioasă» f — Aşa a încheiat cuvân­ tarea sa, cel care a spus cugetul tineretului în această zi ele sărbătoare a întregei naţii ro­ mâne. Eu, ca efor al şcoalei în care învăţaţi, şi ca om cu grija zilei de mâne. aş dori să ştiu un lucru: Sânt toţi cei de o etate cu voi încredinţaţi pe deplin că ţara în care trăim e vrednică să ne jertfim pentru eaV Putem cei cu părul că­ runt, să plecăm dela această serbare cu gândul 1) Elevul din clasa a şaptea — Z. Iouescu.

- G — Jji

că urmaşii noştri socotesc în adevăi o cinste şi o fericire a ' fi Români şi a trăi în România?

De felul cum veţi răspunde la această în­ trebare atârnă tot viitorul ţării şi toată liniştea sufletului nostru.

Pentru ce?

Pentru că luptei ei încetei/, eleir văsboiul nu s ei is­ prăvit încă.

De jur împrejur, ţara noastră e împresurată

;i

!

r

Î!

I Tropaeuni Trajani, ridicat de împăratul Traian după cucerirea Daciei, (aproape de satul Adam Clisi)

de vecini neîmpăcaţi. Spre Dunăre şi Mare, unde a descâlicat întâia oară Traian şi a zidit marele monument Tropaeum «actul de naştere» al poporului nostru, grănicerii, ca şi legionarii

/ .—

(le odinioară., stan eu .arma în mână, ame­ ninţaţi în fiecare. zi şi in fiecare noapte. In Banat, de unde împăratul a pornit cucerirea Daciei, o graniţă .păcătoasă spintecă în • două

I . wm:

s ■? km Ruinele do azi

leagănul neamului nostru. Dinspre Tissa fne privesc ochi plini de ură; iar pe malul Nis­ trului, ostaşul român trebue să vegheze nea­ dormit, ca pe vremea când cete de Cazaci şi de Tătari pârjoliau. marginile ţării.

Se adevereşte aşa dar până în clipa de faţă vorba bătrânului cronicar Ureche, că ţara noastră e «aşezată în calea răutăţilor».—Iată de ce, cu tot dinadinsul, aş.vrea ca măcar cei mai mărişori dintre voi, aci. în faţa părinţilor şi a profesorilor voştri, să răspundeţi odată pentru totdeauna:

~SB

— S -

Este ţara şi naţia asta vrednică a fi iubită şi ajutată, ori cât de mare ar fi jertfa?

Iubiţi tineri, voiu cerca să răspund eu în locul vostru. Iar dacă veţi găsi răspunsul meu întemeiat, când veţi ajunge cu părul cărunt, veţi spune şi voi la fel copiilor şi tinerilor care se vor .aduna să cinstească faptele nea­ mului românesc şi patria română.

I Dragii mei, şi ţara şi naţia românească sunt după credinţa mea vrednice* de a fi iubite şi sărbătorite.

Mai întâi, aflaţi cei cari n’aţi văzut încă alte ţări, că ţinutul nostru e fără pereche pe toată faţă pământului. Nicăeri nu mai întâlneşti o îmbinare atât de potrivită între munte, deal, şes şi luncă. Ascultaţi ce zice Bălcescu — cel mai inimos dintre toţi istoricii poporului nostru : „Pe culmea cea înaltă a Carpatjlor se întinde o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările lăsate de Dum­ nezeu pe pământ. Ea seamănă a fi un măreţ palat... Un brâu de munţi ocoleşte toată această ţară, precum zidul o cetate..."

E drept că aiurea sunt munţi mai semeţi, cu vârfuri totdeauna albe de zăpezi, cu gheţari uriaşi, cu podişuri înalte, unde fiecare noapte e deopotrivă cu cama. Dar tocmai aici stă far­ mecul pământului românesc: el are de toate,

- 10 -

însă intru măsura potrivită cu trebuinţele omu­ lui. Intre hotarele noastre nu se află loe pustiu: tristeţa şi sărăcia nu-şi găsesc salaş. Dimpo­ trivă. peste tot vezi numai privelişti zâmbi­ toare. iar unele de o măreţie fără pereche pe tot ocolul pământului. Uitaţi-vă la Dunăre, apa cea mai mare a Europei. ') După ce a cules

Donarea intrând între munţi

râurile din şeapte ţări, se apropie de latul zid al Carpaţi lor şi-l taie pe deantregul în curmeziş. A tcăeri pe faţa globului pământesc nu se 1) Wolga nu e râu european. Unii învăţaţi socotesc că hotarul dintre Europa şi Asia ar trebui să fie linia cea mai scurtă dintre Baltica şi Marea Neagră. Aşa dar, la răsărit de Nistru începe Asia.

— 11 —

mai vede aşa minune. — Poarta pe unde iese Elba dintre munţii Boemiei este o jucărie. Ubicui Rinului întrp Mainz şi Colonia este o idilă. Pe eănd valea uriaşă, prin cate răsbătc Dunărea din Banat spre Porţilc-de-fier este ceva ' epic.

— o ispravă de giganţi. Cilie pluteşte peste vul. » ■. 1 f r u- Vr~. *.'' *%•••• .•

Dunărea spre Cazane

torile dela «cazane», între păreţi de stâncă, dea­ supra cărora cerul se zăreşte ca o pată albastră, acela se crede rătăcit într’o lume de basme şl nu s*ar mira să vadă ieşind din peşterile mun-

*

Z'

S! -XMJ

— 12 —

ţjlor şinei şi balauri ca cei care au tras brazda lui Novac.

Tineri cave simţiţi ademenirea de a călători In ţări depărtate! Aflaţi mai midi că chiar între hotarele noastre puteţi vedea una dintre cele mai mari minuni ale întrerjei planete.

■:

:

Şi. ca şi cum narfi destul una, iată şi alta: i

i

i î

Oltul, străbătând în curmeziş Carpaţii

— i:i —

Oltul, aşa ele potolit pe şesul Făgăraşului, m loc să apuce spre Mureş, unde se scurgea odi­ nioară, dcla o vreme s’a îndreptat pieziş spre munte şi, întocmai ca şi Dunărea, străpunge tot lanţul Carpaţilor. Iar Jiul, abia dacă se lasă mai jos, rupând şi el prinţi’o vale de tot sălbatecă mai mult de jumătate din grosimea munţilor ! Cât despre valea Bistriţei moldovene, ea se poate asemăna cu cele mai frumoase din Elveţia. Când pluta abia se mişcă la Colţul Acrii, unde socoteşti că apa se opreşte spre a intra în inima pământului, sau la Toance, unde se prăvale forfotind printre stânci, îţi vine să crezi că ai a-juns ca’n poveşti pe alte tărâ­ muri...

Iar cine doreşte lucruri şi mai rare, poate afla că intre hotarele noastre se găseşte cel mai lung şir de vulcani din toată Europa. — E drept că acuma ei se odihnesc, sunt stinşi; dar unele cratere sunt întregi şi adăpostesc în fundul lor lacuri frumoase, cum e al Sfintei Ana, lângă Olt, — o uriaşă oglindă prinsă în chenarul verde al pădurilor ele brazi.

Copii, si tineri sprinteni la picior! Ochi să aveţi să priviţi şi să vă bucuraţi de atâtea mi­ nunăţii ale năturei.—Şi vedeţi că nu v'am pomenit nimic despre podoaba dealurilor cu livezi, a col­ nicelor cu podr/orii, a şcsurilor unde semănăturile

14 —

.$c văluresc hi adierea vântului- — şimei de lunca -d de/fa Dunării pe ale cărei lacuri rătăcesc domol ostroave de stuf plutitor un decor de teatru mai frumos decât în lumea visului.

Lncul Sf. Ana în eraierul unui vulcan, aproape derlusnau pe malul Oltului

Ce să vă spun ?... DeJa malul mării şi până în vârfurile Munţilor Apuseni, de unde zăreşti şesul Tisei — iarăşi neted ea o mare — şi din Bănat până în vadul bătrânului Nistru, cu maluri ea şi ale Rinului, ţara noastră are atâtea frumu­ seţi, că o viaţă întreagă nu ţi-ar ajunge sale vezi pe toate şi de toate să te bucuri.

Ferice de cel care s;a născut pe un pământ atât de împodobit! — Părerea aceasta nu e numai

I

I r. — a mea, ci a tuturor celor care Fau văzut.

Dintre toate ţările împărăţiei romane care se întindea clin pustiile dogorite ale Saliarei până în Scoţia cea veşnic înconjurată de neguri, pici una nu s’a învrednicit a i se zice fericită, afară de Dacia Foiix. Traian care cunoştea frumuseţile Spaniei, care trăise în Italia, oo-

Tabla săpată pe malul Dunării pentru pomenirea isprăvilor lui Traian

— 16 —

mandase legiunile pe malul Rinului, eâncl a văzut Dacia (unde chiar a iernat câţiva ani), — i-a străbătut şesurile şi munţii, uimit de bogăţia pământului şi de frumuseţea lui. a pus să sape în piatră aceste duioase cuvinte-: TERRAE MAT® Cum fiul îmbrăţişează o mamă iubită, aşa îm­ brăţişa el cu privirea aceste scumpe ţinuturi, unde zidise podul de la Severin (cel mai lung chiar după din toată anticitatea) şi -unde sfârşitul războiului, el a zăbovit luni de zile, alegând singur locul lagărelor pentru legiuni şi întocmind toate, cu deamănântul pentru veşnica ' lui stăpânire de Romani. Şi încă nu bănuia marele împărat că afară de aur şi de sare, păduri, podgorii, cereale, bălţi şi limanuri cu peşti, pământul acesta binecuvântat cuprindea în adâncimile lui avuţii despre care lumea de atunci nu avea nici o ştiinţă. E destul să ne gândim la petrol mai scump şi decât aurul; la cărbuni şi la minu­ natul metan, un dar neaşteptat... al . raiului dacic, Gândiţi-vă că între hotarele noastre încap la un loc toate ţările cele mai frumoase şi mai lăudate din Europa. Cantoanele Elveţiei pot fi uşor înşirate în lungul munţilor noştri.

Boemia toată încape în Ardeal. Lombardia are

— 17 —

loc în şesul Dunării, şi încă ne mai rămâne loc

i

i

Munţi do sare (Slănic-Prahova)

de prisos. Dela Balcic până la limanul Nistrului 2

■

— iS O*-

•< V

:

r*

- 19 —

putem găzdui toată Belgia şi Olanda, Săxonia, Danemarca şi Normandia. întreaga podgorie din Bourgogne său Ohampagne are loc numai pe dealurile dintre Nistru şi munţi...

Toate grădinile Europei le putem aşa dar aduna în grădina României, dacă vom fi har­ piei şi chibzuiţi. . De aceea, cu drept cuvânt din vechime şi până azi, părinţii şi străbunii noştri au slăvit acest prea fericit pământ. îndată ce s’a deş­ teptat viersul românesc, bătrânii au si cântat frumuseţile ţării : Pe un picior de plaiu Pe-o gură de raiu...

Iar Dosofteiu mitropolitul, deşi în stihuri fără îndemânare, s’a mânecat grabnic a lăuda bo­ găţiile ţării: Descălecat-au ţara Domnul Dragoş-Vodâ Fericită, buicică, cu tot felul de roadă...

Cât despre Mirun Costin. învăţatul cronicar al Moldovei, care văzuse şi alte ţări, el o slăveşte în stihuri polone, spunând şi streinilor că fru­ museţea şi rodnicia pământului nostru nu are seamăn pe lume.

N’o întreci nici ţu Eghipete, cu toată a ta fală.:.,

v De aceea, clin vechime şi până azi. părinţii şi

— 20 —

părinţii părinţilor noştri au mărturisit şi mărfurisesc: Bună ţară !... chiar când au fost siliţi uneori sa adaoge că tocmeala, adică chivernisirea ei. a fost sau este rea.

Felix pentru Romani, Bună pentru Români, ţara aceasta este vrednică de toată iubirea şi de închinarea noastră.

De aceea, dragii mei, luaţi seama: Unde a îngenuchiat Traian, îngenucliiaţi şi voi. cei care aţi apucat din nou hotare largi ca cele din vremea lui Ulpiu Traian. , Colindaţi tot pământul nostru, ea să-i cu­ noaşteţi preţul şi frumuseţea şi sâ-1 iubiţi din adâncul inimii voastre; — să-l iubiţi şi voi cărturarii, cum îl iubesc plugarii, păstorii şi toţi cei care în fiecare an răscolesc ţărina lui binecuvântată.

Adueeţi-vă aminte de vorba soldatului căzut în luptă pentru întregirea hotarelor. Când a văzut că e aproape să închidă ochii, sJa rugat de cei dimprejur să-i împlinească încă o do­ rinţă : să-l aşeze cu capul spre Argeş !

Duios şi adânc cuvânt!

Intoarceţi-vă—ori unde veţi fi,—eu ochii spre acest scump pământ, pe care de mai bine de

- 21 —

două mii de ani au trăit, au muncit, au luptat şi-au murit părinţii noştri. In ţărâna lui s'au coborât ei. Tot în ea vom coborî noi, cei de azi; apoi veţi veni mai târziu... şi voi, şi pe toţi ne va primi întocmai ca o mamă. în braţele sale, spre odihna de veci.

Gândiţi-vă la ceasul cel din urmă al lui Dan Căpitan de plaiu. 0 singură dorinţă mai avea: să treacă Nistrul îndărăt, să mai sărute odată pământul ţării, ca.re i s’a părut că tresare şi-l cunoaşte...

Daţi-vă bine seama că acest pământ e în adevăr una cu trupul poporului român. Precum el este al nostru, tot aşa noi sântem ai lui.

Iubiţi—1.

Ptidicaţi-i în sufletele voastre un altar ele veşnică dragoste. Fiţi mândri că soarta v/a legat viaţa tocmai de ţinutul cel mai prielnic traiului omenesc şi până veţi pune manele pe piept, nu uitaţi făgâduiala pe care am auzit-o adineaori din gura celui care a vorbit în nu­ mele vostru : Pentru, dragostea ţării, vom Ji gata să închi­ năm ori când si ori. unde un braţ care nu va şovăi niciodată.

lU!

rt-i

1 ■

;

I

r J

i i

!

J

%

-■

<

{

Sj;

:•

; :

:rrt\

■:

î*

i

* !.•• r

;.î

i

. 1

'

1

v1

,r>

;

!

:•

î>

.> t

•v

« A

.■

./

i

f

; 1

■

.

I*

!

;

i.

II Dar nu numai ţara. ci şi poporul nostru e vrednic de lauda şi iubire.

Mai întâi, neamul românesc - e născut din cea mai vestită căsătorie dintre fcâte s’au făcut vreodată pe pământ. Părinţii noştri i sânt : deoparte Romanii de altă parte Dacii. Ştiu că nu se cade fiilor să ridice sau să coboare în cumpăna judecăţii lor pe unul din­ tre părinţi in paguba'' celuilalt. Dar nu mă sfiesc a mărturisi că sufletul meu stă de multe ori nedumerit spre cine să se plece mai. mult...

Dacă de Romani ne leagă fala istoriei, de Daci ne leagă mândria sângelui şi înălţimea sufletului lor.

E mare lucru să fii prin limbă şi nume moştenitorul (ca nume, singurul moştenitor) al poporului care ajunsese să dea legi lumii În­ tregi. Când vorbia senatul şi poporul roman, amuţiau toate neamurile pământului.

Dar tot aşa de mare. — daca nu şi mai mare — e mândria să; ştii ca ai răsărit clin tulpina < Dacilor şi a Geţilor nemuritori », (cum le zicea

p

— 21 —

Herodot) al căror suflet era chiar în faţa inor-

Deuebal

^ '

ţii senin ca al zeilor, ştiind că dincolo de mar­ ginile acestei vieţi îi aştepta Zainolxe. (căruia !

— 25 —

în fiecare an, Ii trimiteau un sol dintre cei :

i

t

)

P. Vrv‘N

Traian

vii.: să-i ducă ştiinţă ce mai e pe aci în Carpaţi şi pe malurile Dunării).

- 20 —

Marc şi dreapta mândrie, sa ştii că părinţii tăi apropiau până într'atâta cerul de pământ — tocmai în vremea când Grecii şi alte popoare ale lumii vechi erau secătuite de păcatul unei civilizaţii căzută în molcşire şi desfrâu. Când Iberii. Galii şi Britanii plecaseră de mult capul sub jugul roman ; dând Germanii şi alte se­ minţii de la miază-noapte trăiau ca Piele-Roşii, ocrotite de bungetul pădurilor şi de pustietatea mlaştinilor, singuri Dacii erau un popor pu­ ternic, şi aveau un stat bine organizat, temut de toţi vecinii. — Dacia era plină de sate înfloritoare (dave); de oraşe (peste 40 la număr) şi cetăţi .înzestrate cu industrie, negoţ, monetă proprie... ; şi tot ce trebuie unor oameni civilisaţi şi de sine stătători.

Dar. repet: ceiace te înviorează şi mai mult. când priveşti acest minunat popor, e înălţimea sufletului său. Regele Dura, simţind geniul lui Decebal, îl cheamă pe el la tron (pe câncl la Roma, de la Caligula până la Domiţian, cri­ mele şi răsturnările împăraţilor se ţineau lanţ).

— A fost un noroc neaşteptat că şi bătrânul Nerva, urmând pilda adversarului, chemă în capul împărăţiei pe Traiau.

Astfel, tainica potrivire a soartei dărui în acelaş timp, doi oameni mari, la două popoare mari. Cumpăna istoriei se opri o clipă

- 27 —

în loc. Decebal .ajunge pentru Romă un ai doilea. Anibal. Traian, născut în Spania, e, al doilea Scipio. Sarmisegetiiza cade,', cum a căzut Cartagena, dar nu piere, ci devine TJlpia Trajanci, şi astfel din această căsătorie tragică se naşte , un popor nou, menit a fi straja latini­ tăţii i spre Răsăritul ameninţat de barbari.

Tineri ai genera/,iei de azi, care vedeţi la AlbaJulia, la Turda, Cluj si lângă alte urme ale castrelor aşezate de Traian, fluturând iarăşi steagurileneamului, fiţi mândri că de două mii de ani, cu toate vijeliile, iidpina dacă, înfrăţită cu cea ro­ mană, a rămas neclintită între stâncile carpatice.

Nu uitaţi că noi sântem azi poporul cel mai vechiu în aceste ţinuturi ale răsăritului Europei.

Când au sosit la Dunăre Bulgarii, cu chanii lor, închinători de idoli, cărora le aduceau chiar jertfe vieţi omeneşti, noi eram creştini de mai multe veacuri. Dădusem dintre noi chiar îm­ păraţi Romei, (unii au fost Daci curaţi) r).

Când au sosit apoi Ungurii, iarăşi -păgânL mâncând carne crudă ca şi Hunii, creştinismul nostru era vechiu de tot.—Nu mai pomenim de 1 Aurelian era îiui unui ţaran din Moesia. — Leo Thrax (457—474)..

- 2S -

«creştinarea şi mai târzie a Ruşilor şi altor baifeari Slavi.

Prin urmare, într o zi de serbare ea aceasta.

u

Bulgar (Ia venirea lor în Europa).

cuprinzând între privire toata viaţa, noastră până,.în zarea anticităţii. vă puteţi încredinţa I

— 20 —

câ navem de ce ne pleca fruntea înaintea ni­ mănui.

Iar asta nu e o vorba aruncată în vânt. Nu e laudă de sine, ci adevăr curat. De aceea, să fiţi gata ori şi când, să faceţi înaintea, ori şi cui socoteala întregii noastre vieţi. întipăriţi-vă pentru totdeauna în minte, că cei mai vechi oameni în aceste ţinuturi au fost părinţii noştri înainte de ei n’au fost pe aceste plaiuri decât cerul şi pământul Când istoria începe a pomeni ceva despre aceste locuri (când cu venirea lui Dariu al lui Histaspe), părinţii noştri, Geţii, ţineau straja la Balcani şi la Dunăre. înaintea puhoiului persan, toţi s’au plecat şi au fugit. Singuri Geţii s’au împotrivit năvălirii asiatice. De atunci (500 de ani înainte de Christos) până la cucerirea Da­ ciei de Traian, au trecut 600 de ani de viaţă geto-dacică, de care suntem mândri, fiind— după cum v'am spus—în ţinuturile astea cel dintâi popor al vremii, cu monarhi ca Burvista şi Decebal, care ţineau fruntea sus în faţa lui Caesar — cel mai genial, şi a lui Traian—cel mai bun dintre Romani.

Aşa dar, de părinţii noştri nu ne e ruşine; De la 100 la 700 după Christos mai treealţi 600 de ani. Limba dacă se uită, iar cea

— au —

latină se preface, născândii-sc limba română.—• E pruncia poporului nostru, în care facem o mare ispravă: întindem graiul românesc clin Maramureş până în Balcani şi Adriatica, Prin urmare, nici ele pruncia noastră nu ne •este ruşine.—Năvălirile barbare au sguduit mereu leagănul, dar sănătatea şi creşterea pruncului n’au putut fi primejduite. Toţi năvălitorii au pierit fără urmă...

Au urmat apoi de la 700—1300, alţi 000 de ani — adolescenta. E faza cea mai tristă şi mai chinuită din viaţa neamului nostru. Bar­ barii care vin in acest răstimp încep a prinde rădăcini şi rămân. Slavii, strecuraţi mai întâi ea robi (slav=sclav). apoi Bulgarii, Ungurii, Pecenegii, Cumanii. Tătarii ne-au învăluit rând pe rând. Unii au pierit, alţii au dăinuit şi ne-au smuls mai tot ţinutul dintre Dunăre, Balcani şi ‘ Adriatica.—Ba au pătruns eâte-va cete rcsleţe până în inima Daciei traiane : ScicuL Unguri, ■Saşi... Cum scapă un copil ciupit de vărsat, •aşa a scăpat neamul nostru cu o seamă de pete etnografice...

Dar nici de vremea adolescenţei noastre nu ne e ruşine. Dacă moşia ni s'a îngustat mult ia miazăzi, unde am pierdut vecinătatea cu Italia—centrul latinităţii, am păstrat cel puţin 'Cetatea răsăriteană, unde. ne aşezase: Traiân.

- HI -

Străvechiul pământ dcw, /'am păstrat aproape întreg.

■7

■0fy\

jţj' ■

•£"IŞfs'

#ssmm

3 tefeifeg.:: 5

i/mS* fmp

I fe; rmMf

■tMSfIW ■!

\r !I # Mircea (în haină, de cavaler cruciat).

In sfârşit, de la 1300—1900. mai trec- alţi

I

- 32 -

600 de ani,—-c tinovela vitează a poporului nostru; »

Lm.\ . lip f'v

ite;-te* ■

-5

mii

&LV /

•i ;

n

4

£

*§\

n

'\

s

133:

i

'V-

■

V ^

!

•^r ----- —

• ml - .SăSIlB •

pas «

______________ a? = 3T3==---

s=-:S

- . '_Js'

M

smâ

IS^y

as

WL

U

"

-?S^r:

■

■

-.

: .;/--

fe

i^^aster m

«fl

-W-2

V»’

::V

NV

ligE

Iancu Uniade

Vedem răsărind principatele române sub domni f

»

•' ■._

B»

jpggggfr~~ V-r"

-

! i’

— 33 —

ale. căror oase odihnesc la Argeş şi sub les­ pezile clela Rădăuţi,—răsboinici semeţi, care frâng în munţi oştirile regilor Ungariei, bat la Du­ năre urdiile turceşti şi, urmând pilda lui Mircea. Corvin, Ştefan şi Mihai, poartă în zilele

noastre sabia- de la Nistru până la Tissa, adiuiând earăşi la un loc tot pământul moşte­ nirii daco-romane. De la Basarabi şiMuşatini până la Cuza şi Hohenzollerni, am trecut prin mari vijelii. Cea mai grea dintre toate a fost

- 31 —

cea clin urină... Do multe ori furtuna ne-a în­ doit. dar niciodată nu ne-a frânt.

Avem deci cuvânt să fim mândri şi de ti­ nereţea poporului nostru.

Tar asta nu-i o vorbă de laudă deşartă, ci adevăr pipăit, de oarece, aşa. învăluiţi de ne­ cazuri, a fost o vreme când singuri noi rămă­ sesem în picioare în toată vecinătatea : Bulgarii căzuseră de mult la fund.—Uitaseră până şi numele lor. (Bulgar nu însamna un neam, ci era un adjectiv care se întrebuinţa pentru ori ce lucru <prost- ...)

Sârbii — la fund.

Secuii — la fund.

Ungurii — la fund. (Pe cetatea de la Bucla fâlfâiau steaguri turceşti, ca în ori ce paşalâc).

Polonia—la fund. ruptă în bucăţi.

Ucraina—la fund, o vraişte aproape pustie, unde prădau pâlcurile de Cazaci şi oardele de Tătari.'

Aşa că, acum o sută de ani. când Yladimirescu a înălţat steagul revoluţiei, noi Românii aveam o ţară în fiinţă şi ridicam sabia, pentru ca să avem şi Domni vrednici de naţia şi de ţara, noastră.

Tineri cu generaţiei de azi, patrii fi mândri nu numai de pământul, dar şi de poporul nostru.

Fiţi mândri că valul nu ne-a copleşit niciodată

;

I

j

- 35 _

ba încă în mijlocul greutăţilor, cnn avut destulă putere să dăm şi altora din al nostru.

Mi hai Viteazul

Ungurilor le-am dat pe cel mai mare gene­ ral — Ianeu Uniade ; pe cei mai mare rege — Matei Corvin ; pe cel mai mare cancelar — Ni— c-olai Valahul, adică Românul.

Ruşilor le-am dat pe cel mai mare mitro-

36 -

polit_Petru Movilă; pe cel dintâi călător spre depărtata China—pe spătarul Milescu; pe întemeitorul poeziei satirice — Antioh Cantemir.

\

i

'

h®i.: URSZ, ALIAS hora TUHULTOSi RUSTICAN I VALACHORIMINTR.,^ SILVAN IA JPJ784£X(liTAT1 AUTHQq Horia, capul Moţilor.

i

Bulgarilor le-am dat pe unii dintre cei dintâi luptători pentru renaşterea lor (ea scriitorul

i

— 37 -

Slaveicof); le-am tipărit cea dintâi carte în limba lor-; am adăpostit pe pământul nostru

Tudor, capul pandurilor olteni

cele dintâi organizări pentru dobândirea ne­ atârnării. — Academicilor a ţinut. întâi ele ei şe-

- 3S

dinţe în Galaţi şi Brăila, iar ivirea lor îu Eu­ ropa modernă s?a făcut după ce dorobanţii noştri au biruit la Griviţa şi Plevna.

Grecilor le-am dat de asemenea pe unii din­ tre cei mai însemnaţi eroi ai răsboiului pentru liberarea de sub turci. Coleti. Riga Velestineanul, Marcu Boţari şi alţii....Români au fost.

Iar Sârbilor, le-am dat nu numai pe cei mai deştepţi şi luminaţi negustori, dar şi miniştri şi prim-miniştri, cui'n mărturiseşte Iovan CvijicL president al Academiei din Belgrad.

Nu ne pare rău. dimpotrivă: e o bucurie pentru noi că am dat şi altora. Dar e şi o cinste, de oarece, ca să dai, trebue să ai. Iar poporul nostru s’a dovedit în firea lui bogat, ca şi pământul ţării.

E destul să se gândească cineva la Mioriţa mărgăritarul — neasemănat eu ori care altul din literatura populară a oricărui neam.

Iar la nunta mea A căzut o stea.., Soarele şi luna Mi-au ţinut cununa...

Ce senină şi duioasă înfăţişare a morţii în chipul unei mirese care întovărăşeşte sufletul într'o lume nouă! Geţii nemuritori» şi Dacii

- 30 -

(căci tot una erau) trăesc şi azi im numai trupeşte, ei şi sufleteşte în păstorii care; au întocmit această baladă, în care vibrează cel mai adânc sentiment în faţa eternităţii.

Dar doina...!

Au şi alte popoare cântecile lor. Nu cunosc însă nieiunul care să răscolească mai adânc sufletul, de cât această cântare născută în tă­ cerea plaiurilor înalte, ca un suspin al singurătăţei...'

Copii şi tineri. suiţi cât mai des potecile mun­ ţilor. Ascultaţi Mioriţa. Trageţi cu urechea la doinele care se aud din desişul codrilor si veţi înţelege îndată ce comoară de simţire se ascunde în sufletul poporului nostru. Veţi vedea acolo. în sănătoasa primitivitate a stânelor, că Românul, .chiar când e Îmbrăcat cu cămaşa fiartă în zar si otrăvită cu orneag, are o inimă aleasă şi da­ tini pe care nu le dă si nu trebue să le dea pe ale nimănui. Şi ir am pomenit proverbele... alte mărgăritare din comoara sufletului românesc. Când Românui din Pind zice : Răsare soarele şi fără să cânte cocoşul...

ai o dovadă pipăită că poporul nostru vede

- 40 -

lumea eu ochi deschişi ; — în câteva cuvinte — cea mai fină judecată despre măsura lucrurilor omeneşti ! Satira lui Rostand ori teoria relati­ vităţii în două-trei vorbe.

De aceea. eu. unul. sânt deplin încredinţat că odată şi odată se va vorbi în lume şi despre înţelepciunea Românului şi despre arta româ­ nească. Cine are în dimineaţa culturei sale Mioriţa ca poezie populară, iar în cea cultă Luceafărul şi Satirele, nu se poate îndoi o clipă de strălucirea care se va adăoga până la amiază.

Noi, abia am scăpat din valul unei tinereţi plină .de necazuri şi de lupte. Abia acum, după unirea, tuturor Românilor într'un mănunchiu, începe maturitatea. Cu închegarea statului şi renaşterea culturală, din popor am ajuns na­ ţiune* adică o fiinţă etnică unitară şi deplin conştientă de menirea ei pe lume.

De acuma vor veni. (dacă nu vrem să vege­ tăm în umbra altor naţiuni — trebue să vină) o viaţă culturală, politică şi economică proprie.

Lângă arta poporului, trebue să se adaoge crcaţiunea personală a geniilor; lângă poezie, trebue să vină filosofia şi. ştiinţa cu toate ramurile ei. Şi avem bună nădejde că vor veni. Una din cele mai mari descoperiri de la începutul veacului al XX-lea — unicitatea e a unui Român, despre

— 41 —

care Englezii vorbesc cu atâta însufleţire, în cât pomenesc numele lui alături de al lui Oralilei şi Newton. Un tânăr care nu de mult era, ca şi voi, pe băncile şcoalelor noastre, a des­ coperit o întreagă ştiinţă care face din me­ canică o muzică aplicată şi va preface, poate, şi chimia şi alte ramuri ale cunoştinţelor ome­ neşti.— Şi nu uitaţi că eri-alaltacri. când sborul în aer era încă o mi un naţie, fiul unui plugar ardelc'an, năsdrăvanul de Vlaieu uimise în Viena toată lumea aviatorilor.

Vedeţi deci că avem pentru ce iubi po­ porul nostru, după cum iubim şi pământul | nostru.

Repet: nu e popor pe faţa planetei, înaintea căruia să fim siliţi, a pleca ochii fără speranţa de a-1 ajunge şi chiar de a-1 întrece.—Cât pri­ veşte pe vecini, nu stau o clipă la îndoială: Suntem mai vechi creştini decât ori care dintre ei.

Suntem mai vechi în cultură decât ori care dintre ei.

Avem o poezie şi o artă populară, pe care nJo dăm pe a nimănui.

Avem un început de cultură superioară cu care ne-am apropiat chiar de acum de culmile artei (Eminescu) şi am început de ştiinţă, care

— 42 —

poate sui pe oricine dintre voi alături de cele mai mari nume ale omenirii.

De aceea, puteţi ti mândri de naţia noastră.

Dar să nu uitaţi nici odată fâgăduiala pe care unul dintre voi ne-a făcut'o astăzi în numele tuturor: Pentru, dragostea de patrie si amintirea stră­ moşilorj vom ji gata să închinăm tării ori când şi ori unde 'un braţ care nu sovăeşte şi o inimă credincioasă».

III Şl acuma, înainte de despărţire. încă un sfat: Iubiţi tineri, în ziua aceasta de sărbătoare* a ţării şi a naţiei noastre, întoarceţi-vă tot­ deauna ochii cu dragoste spre pământul şi po­ porul românesc.

Din mare şi până la munte, aveţi de stă­ pânii: o ţară J:ără pereche în lume.

Dela puternicul Decebal care a pierdut tronul şi.viaţa, dar «nJa pierdut curajul», şi până la vi­ tejii care între Şiret şi munţii Vrancei au frânt de curând oştirea năvălitorilor, comandată decel mai iscusit general al duşmanilor, am dat dovezi că se nasc şi în poporul românesc oa­ meni care ştiu să apere acest pământ.

Crucile semănate printre brazii şi fagii co­ drilor noştri ne spun lămurit că avem pe cine* să ne bizuim şi ru cine să ne fălim.

Dar eu nu vă îndemn la semeţia care adoarme, ei dimpotrivă la grija care ţine mereu treaz. — Chiar cea mai frumoasă grădină, dacă

— 44 -

, rămâne desgradită şi neîngrijită, ajunge în curând o pârloagă păcătoasă.

De geaba frumuseţea şi avuţia pământului!

De geaba deşteptăciunea poporului ! dacă ■ Românul nu va fi puternic şi nu va rămânea ne­ clintit în hotărârea de a trăi între hotarele sale cu fruntea sus în faţa ori cui.

0 ţară nu poate dăinui şi nu se poate înălţa decât prin sufletul poporului ei, iar sufletul po­ porului de mâne este aşa, cum e creşterea copilăretului de azi.

Pe cine se va sprijini mâne-poimâne tot ce s’a urzit pe pământul acesta de la Traian şi până în zilele noastre?

Răspund eu un singur cuvânt: pe voi. Dacă vă veţi lăsa mai pe jos decât copiii Bulgarilor, ai Ungurilor, ai Sârbilor, ai Ruşilor şi altor vecini, zadarnic au muncit şi s'au jertfit pă­ rinţii, bunii şi străbunii voştri.

Sufletul şi braţul vostru, oţelite prin muncă, sânt singura nădejde că vom apăra ce-am dobândit şi vom dobândi ce ni mai se cuvine, biruind vitejeşte toate greutăţile care ne aşteaptă.

Noi, cei care ne coborâm spre seara vieţii, n avem şi nu putem avea altă speranţă decât in vrednicia celor veniţi după noi.

De aceea, mulţumindu-vă din suflet pentru

— 45 -

făgăduinţa pe care ne-aţi dat’o de , , ,. gba «cu braţ puternic şi inimă credincioasă tării şi naţiei noastre, să ne întoarcem /-i de sărbătoare cu ochii spre W; easta au muncit şi suferit până acuma pentru înfTn ^ patriei române : .

111111 inl|Wrea Să ne plecăm fruntea ia cu smerenie în Jaţalor... fitn i Apoi, gândindu-ne cel i r> i , care stă azi ne ţ tronul Basarabii oi- şi al Muşatinilor, lipit de no I porul cu care a împărţit zilele bune, ca si ne cele rele, sa-i strigăm din toată inima • ’ Trăiască Regele !

Trăiască România !

Trăiască şi înflorească deapururi naţia ro­ mână, stăpână veşnică pe vechiul pământ dacic din hotar până în hotar.

10 Maia, 19,91.

Editura „VIAŢA ROMÂNEASCA66

„FOI VOLANTE" Bibliotecă de răspândire a operelor celor mai Ynsemnati scriitori români şi străini ------- SCRIERI ALESE, PLĂCUTE, IEFTINE Au apărut pană acum :

Caragiale: Culegeri 'postume. — Strălucite .,causerii~ despre literatură, teatru, critică, arta pură şi cea tendenţioasa, etc. — scrise cu toată verva magică a Maestrului......................................................... 2.50 |i Caragiale : 1907 (Din primăvară până ’n toam nă).— Groaznica drama socială a lui 1907, trecută prin sufletul de dramaturg şi de cetăţean al lui Cara­ giale. Cuvinte de foc asupra pricinilor şi a răs­ punderilor ............................................................. 4.— JLf. Lermontov : Demonul. — Cea mai puternica lu­ crare a marelui scriitor rus. E povestea dragostei înflăcărate a Demonului pentru frumoasa prinţesă ! circaziana Tauiara. Un suflu pătimaş şi fatal stră­ bate acest poem, ale cărei frumuseţi de formă, de : fond şi chiar de ritm sunt minunat redate în tra­ ducerea românească.............................................. 2.— D. D. Dat rascana : Strategie şi O excursie de plă­ cere.—Dom nuvele,—capodopere de humor satiric, ţâşnind sclipitor printre rânduri ca nişte fântâni arteziane. „Ori cât de trist ai fi, nu poţi rezista*...

(Dintr’o recenzie a D-nului G. Topârceanu în Re­ vista „Viaţa Românească*).................................. 2.—

î

c. Dobrogeanu-OJierea : Poetul ţărănimii (Coşbuc). — Un studiu critic, fermecător ca un poem, în care se lămureşte în ce chip opera lui Coşbuc a ră­ sărit ca o floare firească din viaţa şi sufletul ţărănimii 5.— Şalom-Alchem : Staţia Baranovici, ctc. — Cinci nu' vele ale marelui scriitor evreu Pline de spirit de observaţie şi de un haz irezistibil...................... 4.— Q. fbrăiîeanu : După războia. — Interesante pro­ bleme de cultură şi de literatură, văzute de mintea bogată îu idei a celui mai do seamă critic al nostru de astăzi. — puse în lumina nouă a împrejurărilor de după războiu..................................................... 4.— Jjtiaiole France : Paiaţa Maicii Domnim (trad. de Galaction) şi Mudafa Efendi de Galaction. „Tra­ ducerea d lui Galaction — spune recenzia Revistei „Viata Românească'7 — este un giuvaer, un diamant, o minune. Traducerea e însoţită de o nuvelă ori­ ginală a d lui Galaction, caro, cu toată ilustra ve­ cinătate a scânteietorului Anatole France, face fi­ gură onorabilă1'................................................. . 2.— dfihaU Sado cea n u : In amintirea lui Creangă.— D-l Sadoveanu descrie, cu o mare putere de evocare, locurile unde a frăit Creangă. D sa redă minunat viaţa oamenilor cari au cunoscut pe acest mare povestitor al Moldovei şi cari istoiisesc încă, în graiul lor colorat. întâmplări din trecut, privitoare la Ion Creangă şi la tovarăşii acestuia din tinereţe 1.— ML. Se vast os : Rime sprintine.— O colecţie" de cro­ nici rimate, în care se găsesc ironizate întâmplă­ rile politice, sociale şi literare din ultimul timp.

Rime sclipitoare se întretaie, — cum spune un recezent al acestei cărţi, — ca într’un duel de spade.

0 duioşie şi un accentuat simţ omenesc de compă­ timire, ca şi de revoltă, pentru cei mici şi obidiţi, străbat ca un fir conducător — aceste versuri 3.— atractive

!

J. H. jRosny : Ţara minunată a peşterilor.—Xipehuzii, — Două stranii povestiri. Cea dintâi se pe­ trece într’o regiune misterioasă subterană, unde omul este exploatat de nişte zburătoare fantastice.-— In a doua, un regn extraordinar, preistoric — Xipehuzii — dispută omului stăpânirea pământului, dar e distrus de om după vajnice lupte . . . . 4.— G. Sion : Moldova romantică. — I. Aventuroasa nunta a lui Beizadea Grigore cu contesa Dasch. II. Ro­ mantica răpire a cucoanei Marghioliţa Sturza de către Marele Vistier Rosnovanu...........................

JY. Ratzaria: Turcoaicele. — Nuvele şi povestiri scrise cu mult humor şi spirit de observaţie, evo­ când un mediu prea puţin cunoscut la noi . . . 4.— -------------

i

De vănzare la tonte librăriile şi la Editură

■B

ABONAŢI-VĂ LA REVISTA :

„VIAŢA ROMÂNEASCĂ” CEA MAT DE SEAMĂ Revistă Literară şi Ştiinţifică Românească Revista apare lunar cu cel puţin. 100 pagini ABONAMENT: Pe un an 150 lei — pe şase luni 75 lei Un număr . . .14 lei La Administraţia Revistei IAŞI: Strada Vasilc Alexandri 14, sau la BUCUREŞTI : Librăria „Viaţa Românească» (fostă Alcalay) Calea Victoriei, 37 C3E3

OH

.

'vv

DE ACEIAŞ AUTOft;

h' %

1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8)

Către noua generaţie, 1912 Poporul, 1913 (ed. il-a 1921) Ofensiva naţională, 1913 Primăvara literară, 1914 Şcoala Poporului, 1918 Altă creştere (ediţia a treia), 1921 Oameni de la munte, 1919 (ed. Il-a 1921) Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca şi uneltele lui, 1920 9) România, 1920 10) Curs de geografie pentru învăţământul pri­ mar. §! secundar .

DUMINECA POPORULUI FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ ArUniulstmlirt. şi do'posituî îa «VIAŢA ROMÂNEASCĂ* Bocareşti, Calea Victoriei 87

PREŢUL ; km 7.5®