sale, tablele blestemate ale democraţiei internaţionale şi cărţile mincinoase ale umanitarismului interesat1. Căci, simplu spus, ce este un popor? O mai mare adunare de oameni care au aceeaşi origină, care mărturisesc aceleaşi credinţe religioase uneori, care se aşează pe un teritoriu determinat pe care şil caută în cursul istoriei şi pe care la un moment dat şi-l precizează, care vorbesc aceeaşi limbă şi care sunt agitaţi de aceeaşi metafizică spirituală. În momentul în care ia cunoştinţă de forţa lui, în momentul când şi-a precizat o poziţie de viaţă în raport cu el însuşi şi în raport cu celelalte popoare, în momentul în care a luat cunoştinţă de el însuşi, acest popor se transformă într-o naţiune. Pentru ca o naţiune să pătrundă în vieaţă, să ia contact cu celelalte naţiuni care o înconjoară, pentru ca ea să-şi valideze şi în afară, nu numai înlăuntru, forţa ei de existenţă, puterea ei de expansiune, puterea de creaţiune, ea trebuie să se transforme într-un stat. Şi-atunci pot înscrie evoluţiunea normală: de la popor, la naţiune, la stat, este acelaş fir conducător. Acum vă veţi gândi fiecare că s-ar putea, cel puţin aşa se spune şi au pretenţiunea unii că simt, că în afară de naţiune mai poate exista un alt lucru, pare-se mai mare, adică omenirea. Socialiştii îi zic umanitate, ca şi utopiştii cu ideologiile aşa zise de stânga. Domnilor, o naţiune este o realitate propriu-zisă şi o dovedim. Dar, ce este omenirea? Ce este această umanitate? O naţiune creiază o cultură, o naţiune – cum spunea profesorul Nae Ionescu, căutând să determine caracterul naţiunii – face un război, o naţiune creiază, în legătură cu celelalte, o stare de vieaţă personală. Dar umanitatea? Are ea vreun scop constructiv? Există în cadrul umanităţii aceeaşi voinţă, aceleaşi dorinţe, aceleaşi realizări ca în cadrul naţiunilor? Realizează această umanitate, pe care trebuie să o concepem printr-un cuvânt abstract, ceva etern, durabil şi pe care să putem pune la un moment dat mâna, să zicem: iată o creaţie a umanităţii? Naţiunile în cadrul acestei generalităţi, acestei abstracţiuni, pot fi elemente perfect viabile pe care le înţelegem şi le vedem cu toţii. Umanitatea o concepem , o stare cu natură specială, dar din ea 1
43