BiblioPolis
OMAGIERI
niul gramaticii, în special al sintaxei, au fost fructificate în mai multe studii și monografii, inclusiv: Propoziţia nominativă (1967), Tipologia propoziţiilor (1979), Studiu epistemologic asupra propoziţiei în limba română (rezumatul tezei de doctor habilitat în filologie, 1997), Sintaxa elementară. Introducere în sintaxologie (2000). Conform unei judicioase aprecieri a dlui prof. dr. hab. Teodor Cotelnic, colegul său de breaslă și de Academie (de-a lungul a patru decenii!), Ion Ețcu „a realizat lucrări de proporții relativ mici, dar strălucitoare prin originalitate și profunzime” – studii și cercetări „dense și interesante, clare și ponderate, în care ineditul și erudiția își dau întâlnire cu sobrietatea și concizia, cu lapidarul și plasticitatea”. Deși a abordat – temerar și temeinic – mai multe sfere ale lingvisticii, potrivit opiniei colegilor de breaslă, Ion Ețcu a excelat totuși în gramatică, mai exact, în sintaxă, această disciplină constituind preocuparea de căpetenie, de o viață, am zice, a savantului nostru. Unii spun că sintaxa ar fi „algebra filologiei”; alții identifică sintaxa cu „filozofia gramaticii” și, probabil, amândouă aceste aserțiuni conțin câte o doză mare de adevăr. Astfel stând lucrurile, am putea adăuga doar că prof. Ion Ețcu s-a regăsit perfect în sintaxă, tocmai acest domeniu consunând cel mai bine cu starea de spirit, cu predispoziția sa intelectuală, savantă, academică. S-ar părea că în a doua jumătate a secolului XX în gramatică totul era descoperit, elucidat, analizat, pus la punct. Iată însă că Ion Ețcu face insistent analize și cercetări, evaluează lucrurile din unghiuri de vedere nebănuite de alții, găsind rosturi noi pentru funcționarea și funcționalitatea celor zece clase sau categorii de enunțuri (fraze, propoziții – într-o înțelegere tradițională). Concomitent, insistă asupra unei necesare și importante delimitări terminologice: sintaxa este, în viziunea lui Ion Ețcu, doar o disciplină, un compartiment al gramaticii, alcătuit din unități comunicative, pe când știința ce
110
se ocupă de studiul acestora ar trebui să aibă o numire aparte, savantul propunând noțiunea de sintaxologie. Vom menționa că, încet-încet, noul termen s-a impus în domeniu, iar efortul Domniei Sale a fost răsplătit din plin: Ion Ețcu este unicul lingvist basarabean la ale cărui exegeze face trimitere o gramatică a limbii române, editată sub auspiciile Academiei Române (a se vedea Tratat de sintaxă, vol. 2, Enunțul, București, 2005). Reiterând amănuntul despre recunoașterea generală a originalelor contribuții ale lui Ion Ețcu de către colegii filologi (recunoaștere ce oscilează între o firească admirație și o tot atât de firească invidie…), ținem să subliniem că nu este, dumnealui, totuși, lingvistul scufundat în analize și teoretizări greu penetrabile pentru cei mai mulți vorbitori ai limbii noastre. Ba dimpotrivă, am zice, Ion Ețcu a scris numeroase lucrări de o indubitabilă accesibilitate și de o utilitate la fel de greu de pus la îndoială. La unele dintre acestea ne vom referi în rândurile ce urmează. Astfel, Ion Ețcu este coautor al unui manual de gramatică pentru clasele V-VI ale școlii medii de cultură generală (1962, cu mai multe ediţii ulterioare), care a înlocuit oribilul manual impus anterior învăţământului nostru de către așa-zisul „curent transnistrean”. Ceva mai înainte, în 1959, numele lui se află printre cei care au elaborat la Chișinău un prim manual destinat studenților de la facultățile de filologie: Curs de limbă moldovenească contemporană. Partea a II-a. Sintaxa. Manualul în cauză, la nivel universitar deja, avea aceeași menire: de a contracara teroarea pseudofilologică venită de la Tiraspol, odată cu tancurile rusești, în 1940, și, din nou, în 1944. Ulterior, Ion Ețcu a participat la elaborarea unei ediții noi a acestui excelent manual pentru studenții filologi de la universităţi: Limba moldovenească literară contemporană. Sintaxa (colectiv de autori; ed. I, 1970; ed. a 2-a, 1987). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”