Raport Anual 2011-2012

Page 1

Raport Anual 2011-2012


|2


3|

Cuvânt înainte

Având o experiență de 17 ani și tradiție în organizarea de evenimente, echipa BEST ClujNapoca lucrează împreună pentru a-și ridica mereu standardele și pentru a asigura calitatea proiectelor sale. Cu sprijinul Universității Tehnice și prin activitatea noastră ne dorim să ne atingem misiunea, să ajutăm la dezvoltarea studenților prin oferirea unei educații complementare. Prin activitatea noastră menținem o punte de legatură între studenți, Universitatea Tehnică și companii, elemente cheie în dezvoltarea unui student. Evenimente precum târguri de carieră, competiţii inginereşti și sesiuni de traininguri facilitează comunicarea între cele 3 entităţi în jurul cărora se învarte activitatea noastră. Prin intermediul cursurilor de sezon organizate în întreaga Europă, oferim șansa studenților să învețe alături de colegi din alte țari într-un mediu multicultural. Dezvoltarea organizaţiei şi ridicarea standardelor evenimentelor noastre se datorează în totalitate membrilor noştri, studenţi în căutare de noi provocări şi de implicare activă în acţiuni cu caracter educaţional. BEST Cluj-Napoca

reprezintă un grup de voluntari proactivi, pasionaţi, dornici de a învăţa şi de a se dezvolta prin acţiunile pe care le întreprind. Totodata reprezintă un grup unit de prieteni care lucrează împreună pentru un scop comun şi îşi găsesc sprijinul şi motivaţia unul în altul. În calitate de consiliu director al anului 20122013, ne-am asumat provocarea de a reprezenta organizaţia şi de a pune în aplicare viziunea comună a membrilor săi. Avem onoarea de a conduce un grup valoros caracterizat de dorința de învăţare şi dezvoltare personală, prietenie, seriozitate, spirit de echipă şi ambiţie.Credem cu tărie că valoarea grupului nostru este dată de fiecare dintre membrii săi, de faptul că suntem uniţi de pasiune pentru tot ceea ce înseamnă BEST. Pentru noul an universitar ne dorim să menținem spiritul unit al organizației, să ne întărim colaborările cu partenerii nostri și să avem Universitatea Tehnică alături de noi. Consiliul director BEST Cluj-Napoca al anului 2012-2013


|4

Cuprins Cuvânt înainte

3

Recomandare din partea alumnilor

5

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

6

Cuvânt din partea universităţii

7

Board of European Students of Technology

8

BEST Cluj-Napoca

11

Ghidul Bobocului

12

BUZZ

13

EBEC

14

RoJAM

16

Aniversare Internă şi Alumni Meeting

17

BTW

18

JobShop

19

BattleLab Robotica

22

Summer Course

23

Contact

24


5|

Recomandare din partea alumnilor

Între 2003 și 2007, ca student al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, am avut ocazia de a fi membru al organizației studențești BEST Cluj-Napoca. Astăzi, privind spre trecut și încercând să analizez ce a însemnat acea perioadă, îmi vine în primul rând în minte atmosfera extraordinară ce poate fi creata de un grup de tineri ambițioși care își investesc energia și pasiunea în încercarea de a atinge un obiectiv. BEST este mediul ideal pentru un tânăr student să experimenteze ce înseamnă să își ia o responsabilitate și să lucreze în echipă pentru a îndeplini acea responsabilitate. Spiritul organizației promovează un mediu bazat pe comunicare deschisă și adaptare continuă în funcție de feedback. Acum, 5 ani mai târziu, realizez că la momentul respectiv am fost norocos să am șansa de a trece printr-o astfel de experiență formatoare. Ca organizație europeană, BEST înseamnă și un mediu cultural divers și ocazia de a călători și interacționa cu studenți de pe întregul continent. Nu pot decât să doresc și studenților actuali să aibă parte de o experiență cel puțin la fel de plăcută și utilă, iar companiilor le recomand să profite cu încredere de ocazia de a colabora cu o astfel de organizație, în îndeplinirea propriilor obiective. Bogdan Doagă Preşedinte BEST Cluj-Napoca 2006-2007 Business Analyst, LiveRail


|6

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este una din cele opt instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca, a doua ca mărime, primind calificativul „grad de încredere ridicat” în urma evaluării de către ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior), specializată în educarea şi instruirea inginerilor şi a personalului tehnic.

Cele

9

facultăţi

ale

universităţii

sunt:

Universitatea are nouă facultăţi cu aproape 650 de cadre didactice, cercetători şi tehniceni, precum şi peste 12000 de studenţi. Personalul şi conducerea universităţii intenţionează dezvoltarea activităţilor conform standardelor europene din domeniu, prin îmbunătăţirea continuă şi înnoirea curiculei, prin introducerea învăţământului la distanţă, prin folosirea de metode moderne şi restructurarea procesului educativ. Începând cu anul universitar 2005/2006 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca oferă conform Declaraţiei de la Bologna, programe de studiu de tip licenţă în inginerie cu durata de 4 ani, programe nivel master cu durata de 2 ani precum şi programe doctorale cu durata de 3 ani.

• Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

• Facultatea de Arhitectură şi Urbanism • Facultatea de Automatică şi Calculatoare • Facultatea de Construcţii • Facultatea de Construcţii de Maşini

• Facultatea de Inginerie Electrică • Facultatea de Instalaţii • Facultatea de Mecanică • Facultatea de Stiinţa şi Ingineria Materialelor


7|

Cuvânt din partea universității

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este o instițutie integrată în spiritul învățământului European și tocmai de aceea ne aflăm în continuă colaborare cu studenții noștri pentru a contribui într-un mod responsabil la dezvoltarea pozitivă atât a lor ca indivizi, cât și a societății, economiei și culturii. Prin urmare ne propunem să încurajăm inițiativele tinerilor noștri studenți, să susținem ideile și acțiunile lor, acordându-le sprijinul nostru și indrumarea de care au nevoie. BEST este o organizație studențească de renume internațional cu implicări în rețeaua educaționala. Având o tradiție bogată în spate și un viitor extrem de promițător, are scopul de a atinge excelența în toate domeniile de vârf. Evenimentele organizate de Asociația BEST Cluj-Napoca au ca scop facilitarea unor legături între studenți, universitate și potențialii angajatori, urmărind deschiderea unor căi de dezvoltare atât personală cât și profesională. Acțiunile lor vin în sprijinul studenților de-a lungul întregii lor experiențe universitare. Astfel, bobocii sunt întâmpinați cu un set de informații menit să-i familiarizeze cu mediul

universitar, în timp ce studenții care au depășit această etapă au posibilitatea de a participa la cursurile de sezon, educație complementară prin traininguri și pot opta să își testeze cunoștintele acumulate în cadrul competițiilor inginerești organizate sub egida BEST. Datorită deschiderii internaționale a acestor activități, studenții noștri pot interacționa cu colegii lor europeni. De asemenea li se facilitează contactul cu piața muncii, pot opta pentru cele mai bune locuri de practică, să se familiarizeze cu profilul și cerințele angajatorilor de pe piața clujeană și nu numai, sau chiar să-și găsească un loc de muncă. Toate acestea dovedesc faptul că BEST, prin activitățile sale, a devenit o adevarată punte de legatură între elementele triunghiului student, universitate, companii. Cu acest prilej, conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca dorește să-și reafirme sprijinul pentru Asociația BEST și speră în continuarea acestei vechi colaborări. Profesor Doctor Inginer Aurel Vlaicu Rectorul Universităţii Tehnice din ClujNapoca


|8

Board of European Students of Technology - Identitatea organizaţiei

Viziune Preţuim diversitatea. Oamenii respectă şi încearcă să înţeleagă diferite culturi şi societăţi. Un mediu ce încurajează diversiatea te motivează pentru a lucra la potenţial maxim şi te învaţă ce înseamnă a-ţi asuma responsabilitatea propriilor fapte.

Misiune

Dezvoltarea studenţilor BEST încurajează deschiderea studenţilor spre diversitate şi lucrul într-un mediu multicultural, crează oportunităţi de dezvoltare personală, oferă posibilitatea de manifestare şi materializare a dorinţei de implicare în viaţa comunităţii.


9|

Valorile BEST

Flexibilitate

Învăţare

Prietenie

Dezvoltare

Apreciem abilitatea de a lucra într-un mediu aflat în continuă schimbare, abilitatea de a fi mobil şi de a răspunde eficient provocărilor şi obstacolelor. Suntem deschişi spre tot ceea ce înseamnă nou.

Construim relaţii puternice prin care oamenii se ajută unii pe alţii. Valorificăm relaţiile bazate pe prietenie şi muncă în echipă.

Distracţie

Valorificăm tot ceea ce învăţăm din experienţa câştigată prin implicarea în diverse acţiunile din care ne străduim să învăţăm cât mai mult din fiecare aspect al muncii noastre.

Facem tot posibilul să ne îmbunătăţim în mod continuu standardele, folosindu-ne creativitatea, ceea ce garantează o continuă dezvoltare a acţiunilor noastre.

Valorificăm emoţiile pozitive ale celor implicaţi în acţiunile noastre.


|10

BEST este o organizație studențească europeană • Bazată pe voluntariat • Condusă de studenți • Apolitică • Non-profit • Non-reprezentativă • Actionând pentru studenții din universitățile tehnice

BEST în numere:

32 țări 93 universități tehnice 4 200 membrii activi 8 000 participanți la evenimente 1 000 000 studenți atinși de acțiunile noastre


11|

BEST Cluj-Napoca

Grupul local BEST Cluj-Napoca, creat în 1995, este format din voluntari din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Suntem un grup de tineri entuziaști, motivați să învețe ce însemnă munca în echipă, managementul unui proiect, dezvoltarea unor abilități care ne vor fi folositoare în perioada post-universitară.

BEST Cluj-Napoca în numere:

7 competiții inginerești 14 workshop-uri internaționale 18 ani de experiență 18 ediții JobShop 19 cursuri de sezon


|12

Ghidul Bobocului

Ghidul Bobocului este un proiect BEST ClujNapoca, aflat la cea de-a XI-a ediţie. Proiectul reprezintă o broşură concepută într-un format de buzunar care conţine informaţii utile pentru studenții din primul an, și nu numai, în ceea ce priveşte Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum şi modalităţi de petrecere a timpului liber. Atașat, ghidul are un calendar al anului universitar și o hartă a orașului, lucruri care îl fac util o perioadă mai îndelungată. Ghidul Bobocului este distribuit gratuit studenţilor la festivitatea de deschidere a anului universitar. Astfel, acesta ajunge în mâinile a peste 2500 de studenţi ai Universităţii Tehnice din ClujNapoca. Începând cu cea de-a X-a ediție, după festivitate studenții pot participa la un tur al orașului, unde membri ai organizației le arată principalele obiective care îi interesează în mod direct, cum ar fi clădirile Universității Tehnice (biblioteci, cantine, biroul de taxe, clădiri ale diferitelor facultăți), precum și puncte de interes pentru viața lor non-academică.


13|

BUZZ - Promovarea cursurilor de sezon

BUZZ este o publicație sezonieră distribuită gratuit studenților Universității Tehnice din Cluj- Napoca. Aceasta poate aparea în 4 ediții în decursul unui an: Spring BUZZ, Summer BUZZ, Autumn BUZZ, Winter BUZZ. Scopul principal al publicației îl reprezintă promovarea cursurilor academice și non- academice organizate în fiecare sezon de BEST in toata Europa pentru studenții universităților tehnice. Prin intermediul publicatiei, studenților li se oferă de asemenea informații în legătură cu posibilitățile de participare la evenimentele organizare de BEST Cluj-Napoca, universitate sau companii partenere, cum ar fi: competiții inginerești, sesiuni de training sau evenimente de carieră.

Până în prezent: 12 ediții de BUZZ 25 000 exemplare tipărite

Proiectul s-a dovedit un real succes, dovadă fiind creșterea numărului de studenți care aplică la aceste activități beneficiind astfel de educație complementară și de oportunitatea de a lucra într-un mediu multicultural.


|14

European BEST Engineering Competition (EBEC) este o competiție inginerească concepută să ofere studenților Universității Tehnice posibilitatea de a-și pune în aplicare cunoștințele teoretice dobândite pe parcursul anilor de studiu, testând în același timp creativitatea și spirtitul de echipă al acestora. Competiția este împărțită în doua categorii: Team Design și Case Study.

Team Design

Competiția de tip Team Design constă în construirea unui dispozitiv care să rezolve întrun timp limitat o problemă tehnică. În realizarea acestuia, echipa trebuie să respecte cerințele inițiale și să folosească doar resursele care le sunt puse la dispoziție.

Case Study

Competiția de tip Case Study constă în rezolvarea teoretică a unei probleme tehnice sau de management pe baza informațiilor oferite de organizatori. La sfârșit echipele vor prezenta soluțiile găsite.


15|

Pentru fiecare tip de competiție, echipa câștigătoare va participa la etapa regională, EBEC Romania & Republic of Moldova, unde va concura împotriva celor mai bune echipe din Brașov, București, Chișinău, Iași, Timișoara. Câștigătorii etapei regionale au șansa de a participa la finala europeană EBEC, unde vor concura alături de cele mai bune 12 echipe din Europa. Finala din 2012 a avut loc la Zagreb.

Competiția locală EBEC din Cluj-Napoca a constat în: 2 competiții 20 parteneri media 40 participanți 80 studenți înscriși


|16

RoJAM

RoJam este un eveniment motivațional la nivel național ce are loc o dată pe an și reușește să adune anual peste 250 de participanți. Evenimentul se adresează tuturor organizațiilor BEST din România (București, Timișoara, Iași, Brașov Cluj-Napoca și Moldova-Chisinau) și are ca scop înlesnirea comunicării și colaborării între aceste grupuri. Totodată evenimentul ajută si la formarea noilor membri ai organizatiei și ajută la dezvoltarea acestora printr-o serie de traininguri, sesiuni de

sharing si knowledge transfer. RoJam 2011 a avut loc în perioada 1-4 decembrie, in stațiunea Călimănești-Căciulata, jud. Vâlcea, România și a însemnat: 4 zile de eveniment 2 zile de traininguri și sesiuni de dezbatere BESTro >350 de participanți din România, Italia, Spania, Polonia, Ungaria


17|

Aniversare Internă şi Întalnire a Alumnilor

Evenimentul încearcă să creeze mediul propice de interacțiune între toți invitații la acest eveniment. Acesta vine ca un suport motivațional pentru membrii proaspăt intrați în cadrul organizației, întărește legaturile dintre membri cu mai multă experiență și oferă prilejul de întâlnire persoanelor care și-au încheiat activitatea ca membru BEST implicat în evenimente.Totodată este un eveniment intern marca BEST Cluj-Napoca ce reunește sub același acoperiș generații la rând de membri ai organizației și nu numai, toate acestea într-o atmosferă de sărbătoare. Anul acesta 17th Anniversary & Alumni Meeting a avut loc la Padiș și a durat 3 zile, timp în care am avut peste 80 de participanţi, printre care se numără membri atât de pe plan local, cât şi național. În cadrul evenimentului am organizat o serie de activități cu scopul de a înlesni legătura dintre membri, printre care se remarcă procesul de alumnizare. În cadrul alumnizării membrii organizației cu o activitate semnificativă au oportunitatea de a li se recunoaște meritele, devenind astfel alumni BEST Cluj-Napoca.


|18

BEST Training Week este cel mai mare eveniment din Cluj-Napoca în materie de training-uri pentru studenții de la Universitatea Tehnică. Pe parcursul unei săptămâni, studenții au ocazia de a participa la training-uri tehnice și soft skills, completând astfel educația primită în Universitate. Training-urile sunt susținute atât de personal calificat de la companiile de specialitate, dar și de traineri instruiți în cadrul organizației noastre sau de companii si ONGuri partenere. BTW 2012 a însemnat: 7 companii participante 240 de participanți >300 de aplicații Training-urile din cadrul BTW 2012: • Public speaking • Vânzări consultative • Realizarea unui CV • Brad-ul personal • Tehnici de prezentare • Adobe Illustrator • Fotografie (2 părți) • Leadership • Time management


19|

JobShop® este cel mai mare eveniment naţional de carieră din România organizat de studenţi pentru studenţi şi absolvenţi. Se desfăşoară în 3 centre universitare diferite: Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, având însă aceleaşi obiective.

Scopul evenimentului este să aducă împreună cele trei entităţi în jurul cărora se învârte activitatea BEST: studenţi, universitate şi companii. În acest sens pe parcursul zilelor de eveniment, principalele activităţi constau în: zile de standuri, prezentări ale unor companii participante sau parteneri educaționali, vizite la companii, cariere de succes şi o masă rotundă (BACo). JobShop® oferă studenţilor participanţi educaţie complementară şi oportunităţi de start în carieră: internship-uri, burse şi joburi. Pentru companii, evenimentul reprezintă o posibilitate de a întâlni studenţi ai Universităţii Tehnice şi proaspăt absolvenţi, dar şi de a se prezenta şi de a-şi face cunoscută oferta pentru participanţi.


|20

JobShop 2012:

• a 18-a ediție • perioada de desfăşurare 23-26 aprilie 2012 • locaţie: Casa de Cultură din Cluj-Napoca • 36 de companii participante • 8 prezentări de companie - 200 de Participanţi • 4 workshop-uri - 60 de participanţi • 2 vizite la companie - 80 de participanţi • 2 cariere de succes • 2 zile de standuri • o masă rotundă BACo - BEST Academics and Companies - tema conferinţei: „Munca și activitățile extra-curiculare în timpul facultății – Avantaje și dezavantaje” • un cocktail party • >2000 vizitatori • >2000 de CV-uri depuse la standuri


21|

Marketresearch JobShop:

Motivul participトビii studenナ」ilor la JobShop:

Studenナ」ii care s-ar reloca pentru un job:


|22

BattleLab Robotica

BattleLab Robotica, aflat deja la cea de-a doua ediție, este un eveniment realizat în colaborare cu Catedra de Măsurări din cadrul Facultății de Inginerie Electronică. Evenimentul este un concurs de robotică adresat tuturor studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și tuturor studenților din universitățile cu profil tehnic din România, indiferent de specializare sau de anul de studiu din care fac parte. Tema competiției a constat în implementarea de roboți de sumo autonomi, capabili să indentifice și să elimine de pe suprafața de joc robotul adversar în competiții de tip 1 vs 1. BattleLab Robotica 2012: 7 ore de eveniment 10 sponsori 15 echipe 21 parteneri media 400 spectatori


23|

Summer Course

Summer Course este un eveniment academic, desfăşurat pe perioada verii, destinat studenţilor de la universităţile cu profil tehnic din toată Europa. Anul acesta, BEST Cluj-Napoca a organizat un curs de vară în perioada 9 – 22 iulie la care au participat 24 studenţi pasionaţi de arhitectură, din 15 ţări, printre care : Portugalia, Spania, Macedonia, Italia, Slovacia, Cehia, Rusia, Turcia, Serbia, Grecia. Tema cursului de anul acesta a fost în domeniul arhitecturii, fiind intitulat “Make me pretty, make me a European Capital“. Obiectivul acestui proiect a fost de a atrage atenţia asupra problemelor existente în diferite părţi ale oraşului

şi încercarea de a le soluţiona cu ajutorul acestei echipe formată din studenţi din diferite părţi ale Europei. Partea academică a fost completată cu activităţile social-culturale, menite să le ofere participanţilor la curs ocazia să descopere o parte din cultura şi tradiţile romaneşti. Summer Course 2012 în cifre: 2 săptămâni de eveniment 6 proiecte prezentate 7 luni de organizare 24 participanţi 36 de ore de workshop


BEST Cluj-Napoca |24

Str. Daicoviciu nr. 15, sala 708, Cluj-Napoca, jud. Cluj, România tel. +40 264 402 561 e-mail. cluj@BEST.eu.org www.bestcj.ro linkedin.com/company/best-cluj-napoca facebook.com/BESTcluj Irina Draşovean Preşedinte +40 740 698 590 irina.drasovean@BEST.eu.org

Andrei Sălăgean

Cătălina Morari

Vicepreședinte Resurse Umane +40 742 714 684 andrei.salagean@BEST.eu.org

Trezorier +40 741 398 716 catalina.morari@BEST.eu.org

Alina Gabriela Negoiţă

Bogdan Andrei

Vicepreşedinte Relaţii Publice +40 726 245 766 alina-gabriela.negoita@BEST.eu.org

Cancelar +40 744 262 865 bogdan.andrei@BEST.eu.org

Material realizat de BEST Cluj-Napoca. Toate drepturile rezervate, copierea parţială sau integrală a conţinutului acestui material sunt interzise fără acordul scris al autorului.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.