Revista crestina numarul 2

Revista Creștină 1

nUMĂR 2 |Septembrie - Octombrie 2015

www.revistacrestina.ro

9.50 rON

REVISTĂ DE POPULARIZARE A sfintei scripturi

DACĂ EȘTI SINCER, EȘTI DEPRIMAT, SAU EȘTI CREȘTIN PROGRESIȘTII ACESTEI EPOCI NU SUNT PROGRESIVI

CE AR TREBUI SĂ FACĂ PAPA

AȘTEPTĂM...

VIAȚA EXISTENȚĂ SAU SCOP

CE ESTE REÎNNOIREA CULTURALĂ CREȘTINĂ despre TEORIA GEAMURILOR SPARTE

follow us on facebook: revista crestina

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

2 Revista Creștină

F

Revista Creștină 3

L

Sprijiniți-ne financiar pe Ammado:

undația Link Romania Moldavia este o organizație neguvernamentală înființată în 1998. În anii trecuți a derulat diferite proiecte sociale și educaționale în Iași și în satele limitrofe.

ink Romania Moldavia is a Romanian charity, registered in 1998. In the past years we had several social and educational projects in the city of Iasi, and in the neighbouring villages.

În anul 2015 și-a propus finalizarea unei case în satul Slobozia, comuna Voinești, județul Iași. Pentru aceasta are nevoie de suma de aproximativ 3000 Euro. Cu acești bani ar achiziționa materialul lemnos și tabla pentru acoperiș, geamuri, uși, ciment, rigips, gresie, podele.

In this year, 2015, we need to complete the building of a housewe started the last year in the village Vizitati www.linkromania.ro of Slobozia. We would need for this 3,000 Euros, to purchase the wooden materials and tin for the roof, windows, doors, cement, floor tiles, wood for the floor, boards for the walls.

Organizațiile sau persoanele care ar dori să ne ajute sunt rugate să contacteze redacția telefonic, prin email, sau la adresa de corespondență, pentru a stabili detalii.

Vă mulțumim!

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Those who would kindly support this project can contact us either by phone, email or mail, at the address provided in the box on the page 4.

Thank you!

Pentru a citi codurile de mai sus aveți nevoie de aplicația QR Code Reader Numărul 2 Septembrie /Octombrie

4 Revista Creștină

Revista Creștină 5

E D I TO R I A L Teoria geamurilor sparte La mia voce senti il suo dolor... (Emma Shaplin)

8 Viața, existență sau scop Revistă de popularizare a Bibliei Redactor șef: Fosztó M. Árpád Autori colaboratori: David Serediuc, Octavian Meseșan, Robert Serediuc și alții.

CUPRINS REVISTA CREȘTINĂ

Articole utilizate cu permisiunea autorilor: Keith Fournier, Gerald McDermott, Susan Kanen, Tim Keller, C. Wess Daniels, Clay Jones, Peter Leithart, Skip Moen, David Gelertner.

Această teorie este adevărată și în cazul vieții private a fiecăruia dintre noi, sau a colectivităților din care facem parte. Păstrarea curate sau întregi a parcurilor și geamurilor noastre metaforice va face ca vandalizarea lor să fie minimă. Și invers, permisivitatea noastră necontrolată față de mizeriile care

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

ne inundă pe toate canalele (numite, uneori, pe drept cuvânt astfel) va face să arătăm ca o mini-groapă de gunoi a trecătorilor care nu s-au bucurat de prezența noastră, ci doar de ocazia lor de a mai contribui la extinderea răului.

Corectură și traducere: Georgiana David, Daniel Dragoș

Asistăm, ca la un film, la schimbarea valorilor din jurul nostru. Ceea ce a fost considerat rău timp de milenii capătă loc de cinste. Cele ce au fost motive de batjocură chiar și pentru copiii de vârstă școlară devin opțiuni respectabile. Schimbările sunt declarate pe șleau, sau, dacă nu se poate altfel, sunt introduse voalat și treptat. Într-un fel sau altul sunt vandalizate clădiri frumoase, și cei care sunt puși ca să le protejeze se ocupă cu altceva; probabil cu vandalizarea altor obiective. Iar motorul care a dezlănțuit aceste schimbări pare să aibă același autor sinistru…

Vă rugăm să considerați paginile care urmează invitații spre bine și frumos, spre demnitate și verticalitate, o cură de sănătate trupească și sufletească, o investiție pentru o minte lucidă.

Prin delăsare sau nepăsare nu ne va fi mai bine. Pe trecătorii care vor lăsa gunoaie nu îi vom lua în seamă, deocamdată.

Clay Jones: Un motiv pentru care unii creştini nu pot scăpa de depresie este că au o viziune săracă asupra gloriei care îi aşteaptă în eternitate.

16 ABC-ul Scripturii: Despre Logos Meseșan Octavian: Dumnezeu fiind sfânt, această sfinţenie nu îi permite să aibă în prezenţa Sa un păcătos cu care să comunice, şi nici nu poate să aibă o relaţie cu cei nedrepți.

Foto: Shalhevet Yigal, Fosztó Eduard QR Coder: Fosztó Eduard Adresa de corespondență: str. Ciurchi 46, Iași, România

18 Consilierea cosmetizată de cuplu »» Ce ar trebui să facă Papa. »» Așteptăm. pag. 48 »» David Gelertner

Opiniile aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat pe cele ale colectivului de redacție.

Toate citatele din Sfânta Scriptură sunt preluate din Traducerea Dumitru Cornilescu, cu excepția celor a căror sursă este indicată în mod expres (c) Copyright of the Cornilescu Bible (c) 1924 belongs to the British and Foreign Bible Society. Copyright (c) 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission.

Contact Interconfessional Bible Society in Romania to purchase a copy of the Cornilescu Bible Translation and to find out more about their work and mission.

Address: Calea Călărașilor, nr. 173, bl.

42, Sc. 2, Ap. 35, sector 3, Bucharest, cod 030615, Romania Telephone: +40 213208479 Website: http://www.societateabiblica. org

10 Singurele creaturi care nu se supun lui Dumnezeu

12 Dacă ești sincer cu tine, ești deprimat (sau ești creștin)

Fotografia de pe copertă, precum și altele din interiorul revistei, realizate în Regensburg, Germania.

Email: revistacrestina@mail.com Telefon: 0728 444 521, 0728 444 520 ISSN: 2393-0098, ISSN-L: 2393-0098 www.revistacrestina.ro

numele nostru.

Gerald McDermott: C.S. Lewis ne-ar putea transmite să ne deschidem imaginaţiei pentru a vedea, la fel cum au văzut medievalii, că întreg cosmosul este vrăjit. Că acesta găseşte totuşi o modalitate prin care îl laudă pe Dumnezeu şi îi îndeplineşte voinţa.

Grafica acestui număr: Melissa Baker-Nguyen

Doi sociologi, James Q. Wilson și George L. Kelling, au prezentat la începutul anilor ’80 o teorie pe care au numit-o ”a geamurilor sparte”, și în care susțineau că dacă într-un anumit oraș sau cartier se țin sub control delictele mici, cum ar fi consumul de alcool, se reduc în număr și delictele mari, cum ar fi omorul sau tâlhăria. Ei dădeau exemplul unui parc, în care dacă se păstrează curățenia, trecătorii au rețineri legat de aruncarea gunoaielor pe jos. Tot așa, dacă clădirile dintr-un cartier sunt întreținute, trecătorii manifestă respect față de ele. În schimb, dacă o clădire are vreun geam spart, anumiți cetățeni sunt tentați să arunce și ei înspre geamuri, și să contribuie la devastarea clădirii. În opinia autorilor, răul poate fi ținut sub control cât timp este făcut la dimensiuni mici. Dacă însă îi este îngăduit să depășească un anumit prag, cu greu se mai poate corecta.

Robert Serediuc: Nu cred că putem fugi de acele întrebări care uneori strigă la noi în liniștea nopții, de responsabilitatea de a trăi și pentru alții, nu doar pentru noi, de dorința de a scrie o istorie frumoasă legată de

Psihologia umanistă, care servește acelorași interese, a creat o terminologie care nu e bazată pe sinceritatea cu care se raportează omul la Dumnezeu, ci e bazată pe interesul cuiva, și oamenii au servit și înghițit niște minciuni îmbrăcate în haine frumoase.

22 Adevărul despre cineva Daniel Brânzei: Regele s-a apropiat și și-a plecat capul, numai că … într-o fracțiune de secundă, atât cât a zburat mâna călugărului de sub haină și până spre creștetul lui, regele a putut observa cu uimire și groază că … mâna aceea… avea … șase degete.

26 Ce este reînnoirea culturală creștină? »» Venirea în fire: pag.36 »» David Serediuc

Tim Keller: Dacă analizăm culturile non – Occidentale, descoperim că nimeni nu se aşteaptă la o delimitare dintre sfera privată şi cea publică în ceea ce priveşte convingerile despre Dumnezeu, natura umană şi adevărul moral

42 Progresiștii acestei epoci nu sunt progresivi Keith Fournier: Utilizarea incorectă a cuvântului progresiv este un exemplu a ceea ce C.S.Lewis în lucrarea sa “Studiul cuvintelor” numea verbicide .

»» Prezența contează: p. 60 »» C. Wess Daniels

53 Calendarul lui Dumnezeu, Jubileul și modele numerice în Scriptură Susan Kanen: Potopul şi Învierea sunt la distanţă de aproximativ 2400 de ani. Întoarcerea lui Hristos ar putea să aibă loc pe 2400 DH, dar sperăm că perioada va fi mai scurtă.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

6 Revista Creștină

Revista Creștină 7

C

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

8 Revista Creștină

Revista Creștină 9

VI AȚA, E X IST EN ȚĂ SAU S C O P _______________ ROBERT SEREDIUC______________________________________

M

creați. De ce? Tocmai la această întrebare îmi propun să răspund.

În primul rând nu putem alege să ne naștem. Cu alte cuvinte nimeni nu poate decide momentul venirii în lume și nici măcar contextul în care să se nască.

Pe unii îi surprinde ideea că au fost creați cu un scop, dar în mod firesc nimeni nu crează ceva fără un scop, ceea ce înseamnă că destinul meu este legat de cel care m-a creat. Am observat că foarte mulți încearcă să își definească un sens, un scop în viață, dar fără să se raporteze la Cel care i-a creat.

i-am dat seama că în viața fiecăruia dintre noi există cel puțin două alegeri care nu îi aparțin.

O viață în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieții nu survine niciodată e o viață fără sens autonom.

(Andrei Pleșu) Numărul 2 Septembrie /Octombrie

În al doilea rând nu stă în puterea noastră să decidem timpul de care dispunem. Știu, sunt unii care își arogă acest drept de a decide să-și scurteze existența, dar în mod natural moartea nu survine la alegerea noastră. Cu alte cuvinte, viața noastră după cum începe și cum se termină, poate fi asemănată cu o călătorie.

Dar cine își propune să facă o călătorie, fără să aibă un scop?

Personal am ajuns să cred că dacă am fi stăpâni pe cele două alegeri care determină durata călătoriei noastre, nu cred că am mai ajunge să ne împlinim scopul pentru care am fost

Să presupunem că cineva ar vedea pentru prima dată un automobil fără să cunoască și fără să înțeleagă ce reprezintă.

Ar fi o foarte mare probabilitate ca acea persoană să presupună că automobilul ar fi perfect pentru un adăpost în zilele cu ploaie sau un loc perfect de refugiu când vrea să fie departe de lume. În esență, ar fi absurd să afirmăm că acestea nu sunt niște scopuri bune.

Dar adevărul este că numai în momentul în care persoana respectivă ar face cunoștință cu

cel care a creat automobilul, ar înțelege exact scopul pentru care a fost creat: acela de a te deplasa dintr-un loc în altul, într-un timp foarte scurt.

Dintr-o dată faptul că mașina e dotată cu 4 roți ar avea sens, dintr-o dată faptul că sub capota “adăpostului în zile cu ploaie” se ascunde un motor de sute de cai putere, ar avea sens.

“O viață în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieții nu survine niciodată e o viață fără sens autonom”spunea Andrei Pleșu. Viața tinde să aibă sens, de îndată ce pui problema sensului ei. Confuzia curentă care afectează dezbaterea despre sensul vieții este confuzia dintre “sens” și “program”.

Aș aduce în discuție afirmația marelui Voltaire, afirmaţie care îmi va susține punctul de vedere: “Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”. Întotdeauna am fost curios, ce l-a determinat pe acest om să facă o astfel de afirmație. Conștient de eterna argurmentație între oameni cu privire la existența lui Dumnezeu, el renuntă îndrăzneț la această dispută făcând referire de fapt la nevoia omului de Dumnezeu. Cu alte cuvinte poți crede într-un Dumnezeu, sau în caz contrar mai devreme sau mai târziu vei resimți nevoia să crezi într-un Dumnezeu, fie și unul inventat.

Majoritatea oamenilor înclină să creadă că un onorabil program de viață (întemeierea unei familii, realizarea profesională, datoria față de comunitate etc) are substanța necesară pentru a ne constitui un sens al vieții. În realitate, e vorba de simple “obiective” rezonabile, a căror împlinire lasă nerezolvată problema sensului, dacă nu o amplifică uneori în mod dramatic.

Mărturisesc că intenția mea nu este să argumentez dacă există sau nu Dumnezeu, deși în încercarea mea am ajuns la concluzia că e mult mai dificil de demonstrat că nu există Dumnezeu, decât că există; aș spune de fapt dificil spre imposibil, dacă ar fi să privim atent la tot ce ne înconjoară. Ceea ce vreau să transmit are legătură cu scopul călătoriei noastre pe pământ, care este strâns legat de Cel care ne-a dăruit viața, de Cel care a decis să ne naștem și în ce context să ne naștem.

Aș putea determina acest lucru fără să îl cunosc pe Cel care m-a creat și de ce m-a creat într-un mod atât de unic?

sensului vieţii. Pericolul pe care l-am observat însă, este că această misiune poate fi amânată de cele mai multe ori din motive egoiste de a exista pentru noi înșine, ignorând că timpul nu poate fi cumpărat sau foarte ușor înlocuită cu lucruri care ne aduc o liniște efemeră a sufletului. În realitate, totuși, nu cred că putem fugi de acele întrebări care uneori strigă la noi în liniștea nopții, de responsabilitatea de a trăi și pentru alții, nu doar pentru noi, de dorința de a scrie o istorie frumoasă legată de numele nostru, de a trăi o viață care să aibă sens, nu doar de a exista.

Intrebarea cu privire la sensul vieții necesită un răspuns mai amplu. Dar oare putem determina acest lucru fără să înțelegem de unde venim și încotro ne îndreptăm?

Mereu rămân plăcut impresionat când mă gândesc cât de unici am fost creați fiecare dintre noi. Sunt atâtea miliarde de oameni pe planetă și totuși nu există o amprentă identică cu a mea.

Această responsabilitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca și Creatorul nostru, al tuturor, devine o necesitate, dacă decidem să nu rămânem indiferenți la problema Numărul 2 Septembrie /Octombrie

10 Revista Creștină

Revista Creștină 11

SIN GURELE CR E AT U R I

CAR E NU S E S UP UN L U I DUMNE ZE U ________ GERALD MCDERMOTT______________________________________

Bucuria Jaffei m-a ajutat să gust puţin din bucuria care ajută pietrele şi stelele, da chiar şi câinii, să comunice.

eri am făcut o plimbare Idintre glorioasă cu soția mea pe una crestele Appalachian

Trail. Jean mi-a amintit, în timp ce miroseam pinii cu aroma Crăciunului şi admiram înşiruirea munţilor ce se întindeau pe cealaltă parte a văii sub noi, că există doar două creaturi care nu se supun lui Dumnezeu. Îngerii (sau cel puţin o treime din ei) şi oamenii.

Toate celelalte creaturi – stelele şi planetele, îmensa panoplie a animalelor, gama vastă de plante, chiar şi pietrele – se supun legilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ele.

Urşii se supun legii lui Dumnezeu

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

referitoare la hibernarea de iarnă.

Vulturii ascultă de legile fizicii pe măsură ce se avântă pe piscurile munţilor. Planetele rămân răbdătoare pe orbitele stabilite în timp ce se învârt în jurul soarelui.

Pietrele se supun legii gravitaţiei, căzând conştiincios atunci când se desprind şi sfărmându-se în bucăţi conform legii eroziunii.

Ah, poţi protesta. Acestea sunt neînsufleţite! Pietrele nu gândesc!

Nu au voinţă! Însă de ce spune Scriptura că va veni ziua în care munţii şi dealurile vor începe să cânte, şi copacii de pe câmpii vor bate din palme (Is. 55.12)?

C.S. Lewis ne-ar putea transmite să ne deschidem imaginaţiei pentru a vedea, la fel cum au văzut medievalii, că întreg cosmosul este vrăjit. Că acesta găseşte totuşi o modalitate prin care îl laudă pe Dumnezeu şi îi îndeplineşte voinţa.

Faimosul autor a aplicat ideea prezentată, aşa cum este ea, în Cronicile din Narnia, unde animalele şi copacii vorbesc şi se unesc în lupte pentru Aslan împotriva zeului cel rău Tash.

Ieri ne-am plimbat pe crestele munţilor împreună cu Jaffa, câinele nostru. Am numit-o după unul dintre locurile noastre preferate din întreaga lume, frumosul oraş Istrael, de pe malul mării Mediterane. Cuvântul înseamnă „frumos” şi căţelul nostru seamănă cu Benjie din film – o micuţă creatură a frumuseţii. În primul capitol din Biblie citim că fiecărei fiare a pământului şi fiecărei păsări a cerului şi fiecărei târâtoare pe pământ, în care este viaţă, le-am dat fiecare plantă verde pentru mâncare (1.30).

Trebuie să recunosc, modul în care am interpretat acest lucru e puţin nesigur, deoarece cuvântul evreiesc (nephesh) pe care l-am tradus ca „suflet” poate avea și sensul de „răsuflare”. Este de asemenea folosit şi pentru „fiinţă vie”şi „persoană” în Biblia Ebraică.

Astfel că animalele din Biblie sunt mai mult decât simple „necuvântătoare”. Noi suntem destinaţi să fim conducătorii lor, la fel cum Dumnezeu este conducătorul nostru ( Gen. 1.28).

Boul şi măgarul îşi „recunosc” stăpânul ( Is 1.3). Drepturile animalelor sunt dezbătute, împreună cu drepturile sclavilor şi ale soţiilor, în Exod 21 şi 22.

Suntem avertizaţi să nu le tratăm nemilos (Deut 25.4). Iisus a spus că în ziua Sabatului ar trebui să ajutăm şi oameni şi animale deopotrivă. (Luca 14.5).

C.S.Lewis a scris că animalele pe care ajungem să le cunoaştem şi să le iubim, se unesc cu noi ca să spunem aşa, şi vor fi alături de noi în Rai, alături de lei şi miei, dar în propria curte cerească. Nu este valabil pentru toate animalele ci doar pentru cele care se ataşează de oameni.

Ieri i-am dat lui Jaffa drumul din lesă ca să poată fugi în voie. Chiar asta a şi făcut. A fugit în înaltul şi în josul crestelor pe care le-am străbătut. Acest câine bătrân (are aproape 10 ani, ceea ce ni s-a spus că înseamnă aproximativ şaptezeci de ani omeneşti) care merge pe lângă casă având dureri evidente, sărea şi fugea bucuros în toate părţile.

Bucurie! Da. Toţi cei care au avut un câine ştiu că sunt momente când aceste animale se bucură.

Uneori simt plăcere abundentă.

Este ca şi când i-am putea vedea zâmbind. Şi văzând cât este de bucuroasă, m-am bucurat şi eu puţin. Chiar dacă eram îngrijorat din diferite cauze, pe măsură ce admiram copacii, pietrele şi munţii, bucuria ei m-a ridicat până la acel tărâm în care există numai bucurie, deoarece în acest tărâm ( dimensiune?) nu există altceva decât supunere. Înaintea Feţei Tale sînt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta. (Ps. 16.11).

Bucuria Jaffei ca membru a acelei părţi misterioase a Regatului care se află între necuvântătoare şi cuvântătoare, m-a ajutat să gust puţin din bucuria care ajută pietrele şi stelele, da chiar şi câinii, să comunice.

C.S. Lewis ne-ar putea transmite să ne deschidem imaginaţiei pentru a vedea, la fel cum au văzut medievalii, că întreg cosmosul este vrăjit.

Că acesta găseşte totuşi o modalitate prin care îl laudă pe Dumnezeu şi îi îndeplineşte voinţa.

Gerald McDermott este profesor Jordan – Trexler de religie la Colegiul Roanoke.

Lucrează în prezent la o carte despre bâlbâieli faimoase.

Text apărut cu permisiunea autorului.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

12 Revista Creștină

Revista Creștină 13

IMEDIAT!

DACĂ EŞTI SINCER, EŞTI DEPRIMAT (SAU EŞTI CREŞTIN) ________ CLAY JONES ______________________________________

Un motiv pentru care unii creştini nu pot scăpa de depresie este că au o viziune săracă asupra gloriei care îi aşteaptă în eternitate.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Ş

tim cu toţii că nenumăraţi oameni sunt deprimaţi şi milioane de oameni sunt dependenţi de alcool sau de droguri, milioane de oameni iau antidepresive. Asta nu mă surprinde deloc!

pe care o cunoşti să moară fie de mâna cuiva, fie într-un accident sau boală şi ca tu însuţi să nu mori ucis, într-un accident sau din cauza bolii.

De ce?

Dar este din ce în ce mai rău.

Deoarece oamenii sinceri – şi prin asta mă refer la cei care nu trăiesc în negare, oamenii sinceri în ceea ce priveşte condiţia umană – ar trebui să fie deprimaţi! Foarte deprimaţi.

Dacă nu vom muri de tineri (lucru pe care majoritatea oamenilor îl consideră ca fiind rău) vom vedea cum ne pierdem abilităţile fizice sau mentale – adesea în moduri dureroase şi umilitoare - până când în cele din urmă ajungem să-i vedem pe toţi murind din cauză că sunt ucişi, în accidente sau din cauza bolilor.

Consideraţi acest lucru ca fiind un adevăr cu care este de acord fiecare agnostic, sceptic, ateu şi creştin: doar un singur lucru poate anticipa ca fiecare persoană

Sunteţi de acord cu asta, nu?

Adu-mi încă un gin gimlet dublu!

Cum pot oamenii să trăiască ştiind toate acestea? Nu pot. Cel puţin nu pot trăi foarte bine.

De aceea foarte mulţi oameni se bazează pe băutură sau pe droguri şi chiar şi aşa toată lumea neagă realitatea necruţătoare. Desigur că aceştia recunosc adevărul morţii – dar apoi încearcă să-l amorţească şi să şi-l scoată din minte, să-l ignore, să pretindă că lucrurile nu stau chiar aşa.

Din această cauză am afirmat că „oamenii sinceri” sunt deprimaţi.

Sau creştini .

Ernest Becker, în cartea sa care i-a adus premiul Pulitzer The Denial Of Death, a afirmat că „ideea morţii, teama de moarte, bântuie animalul uman ca nimic altceva; este motivul principal al activităţii umane – activitate care are ca scop principal evitarea fatalităţii morţii, să o depăşească astfel încât ea să nu reprezinte destinul final al omului . Pentru a face faţă omul încearcă „să transceadă moartea participând la ceva cu valoare de lungă durată. Obţinem imortalitatea surogat, sacrificându-ne, pentru a cuceri un imperiu, construind un templu, scriind o carte, întemeindu-ne o familie, acumulând avere, progresând şi fiind prosperi, punând bazele unei societăţi informatice şi a unei pieţe libere la nivel global.”

Becker scrie că cineva care „s-ar arunca peste o grenadă pentru a-şi salva camarazii” trebuie „să simtă şi să creadă că ce face este cu adevărat eroic, dăinuie în timp şi are un scop suprem” şi afirmă că această încercare de eroism a

„oamenilor pasionaţi” este „un strigăt de glorie la fel de necritic şi reflexiv ca urletul unui câine.”

Dar pentru majoritatea oamenilor, pentru „masele pasive” acest eroism este „deghizat pe măsură ce aceştia îşi îndeplinesc umil şi fără discuţii rolurile pe care le-au primit în societate şi încearcă să îşi câştige promovări în cadrul sistemului” care le permite „să iasă în evidenţă, însă nu foarte mult şi întotdeuna în siguranţă”.

Becker are dreptate.

Acesta este unul dintre motivele pentru care cei fără credinţă provoacă adesea mişcări politice, ecologice şi sociale; aceştia simt nevoia de a face parte din ceva mai mare decât propria persoană – ceva plin de sens dincolo de existenţa lor ce-urmează-a-fidevorată-curând-de-viermi. Deşi nu este nimic greşit în sine în ceea ce priveşte mişcările politice, ecologice şi sociale sau uitatul la televizor, ascultatul de muzică, navigatul pe internet sau cititul unei cărţi, majoritatea oamenilor folosesc aceste mişcări în scopuri proprii.

Milioane de oameni iau antidepresive.

Asta nu mă surprinde deloc!

Este fascinant de avut în vedere faptul că Becker ştia o cale de ieşire, dar din păcate, nu credea că această soluţie este adevărată (a murit de cancer în acelaşi an în care i-a fost publicată cartea – avea 47 de ani). Becker a făcut un rezumat al minunii modului de gândire creştin: Cănd omul a trăit în siguranţă în lumea dominată de ideile Iudeo-Creştine, făcea parte din marele întreg; cu alte cuvinte, eroismul său cosmic era complet cunoscut, fără nicio îndoială.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

14 Revista Creștină

Pământul era o vale a plângerii, a suferinţelor oribile, a torturii incomensurabile, a lucrurilor umilitoare şi lipsite de importanţă, a bolii şi a suferinţei, un loc în care omul simţea că nu are ce căuta, „locul greşit”.

Revista Creștină 15

Acesta venea din lumea invizibilă în cea vizibilă prin voinţa lui Dumnezeu, îşi îndeplinea datoria faţă de Dumnezeu trăindu-şi viaţa cu demnitate şi credinţă ... închinându-şi întreaga viaţă – aşa cum făceau creştinii – Tatălui. În schimb acesta era reabilitat de către Tată şi recompensat cu viaţă veşnică în dimensiunea invizibilă. Nu conta foarte mult că pământul era o vale a plângerii, a suferinţelor oribile, a torturii incomensurabile, a lucrurilor umilitoare şi lipsite de importanţă, a bolii şi a suferinţei, un loc în care omul simţea că nu are ce căuta, „locul greşit”conform spuselor lui Chesterton... Într-un cuvânt, eroismul cosmic al omului era asigurat, chiar dacă omul era supus nimicniciei. Aceasta a fost cea mai mare realizare a lumii creştine: că putea să transforme sclavii, handicapaţii, imbecilii, oamenii simpli deopotrivă cu cei puternici în eroi siguri, pur şi simplu îndepărtându-se puţin de lume într-o altă dimensiune a lucrurilor, dimensiunea numită Rai. Sau am putea foarte bine să afirmăm că Creştinismul a făcut din conştiinţa omului – lucrul pe care majoritatea oamenilor vroiau să-l nege – însăşi condiţia eroismului cosmic.

Chiar dacă unii nu a văzut adevărul în spusele lui, Becker a avut dreptate. Creştinismul chiar oferă un înţeles glorios şi un scop vieţilor noastre dificile. Mai mult decât atât, Creştinismul transcende şi asigură imortalitatea.

Acesta este temeiul alegerii titlului acestui articol „Dacă eşti sincer eşti deprimat ( sau eşti creştin).”

Nu afirm că nu există şi alte cauze ale depresiei – desigur că există.

De asemenea, îmi dau seama că uneori creştinii se luptă cu depresia – acesta este un cuvânt dur la urma urmei - dar creştinii care se bazează pe speranţa vieţii veşnice au cu atât mai puţine motive să fie deprimaţi. De fapt, un motiv pentru care unii creştini nu pot scăpa de depresie este că au o viziune săracă asupra gloriei care îi aşteaptă în eternitate. http://www. clayjones.net/2012/01/why-i-lookforward-to-eternity/.

Din fericire, Iisus a fost cu adevărat înviat din morţi, şi crezând în El putem avea viaţa veşnică!

Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Clay Jones, D. Min., este profesor asociat de Apologetică Creștină la Universitatea Biola din Statele Unite ale Americii.

Text apărut cu permisiunea autorului.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

16 Revista Creștină

DESPRE

Revista Creștină 17

LO G O S

SCRI PTURĂ ________ ABC-UL SCRIPTURII: MESEȘAN OCTAVIAN______________________

C

a să putem vorbi despre Scriptură, mai întâi trebuie să vorbim despre autorul ei, adică despre Dumnezeu. El este infinit, nu are limite, şi nu poate fi descoperit de om prin puterea omenească, pentru că omul este o entitate neglijabilă în comparaţie cu Dumnezeu, şi nu va putea niciodată, prin forțe proprii, să contacteze Divinitatea.

Apoi, Dumnezeu fiind sfânt, această sfinţenie nu îi permite să aibă în prezenţa Sa un păcătos cu care să comunice, şi nici nu poate sa aibă o relaţie cu cei nedrepți. Acesta este motivul pentru care oamenii nu au posibilitatea să intre în contact cu El şi nici să comunice cu El. Totuşi, pentru că Dumnezeu, din dragoste pentru creaţia Sa, pe care a dorit să o aibă lângă El, a vrut să comunice cu omul, i s-a descoperit, și a făcut acest lucru în ciuda faptului că este nelimitat în spatiu şi timp, în diferite moduri.

Indiferent că e vorba de credincioşi sau atei, indiferent dacă aceștia au cunoştinţe despre Divinitate sau nu, tuturor li se descoperă în primul rând prin creaţie. Orice bun creat are un autor, care a urmat un plan, după care a coordonat toate lucrurile. Acest autor este net superior propriei sale creații, pe care o ține sub control.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Creația, deci, ne dezvăluie existența, infinitatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, dar nu ne dezvăluie voia lui Dumnezeu cu privire la noi. A făcut acest lucru prin Cuvântul rostit.

Creaţia a fost și ea un mesaj pentru omenire, dar de altă natură şi cu un alt scop.

Cuvântul a fost rostit prin proorocii Lui şi mesajul a fost acela că ne iubeşte si că este interesat de soarta oamenilor. Prin Fiul Lui a adus un plus de învăţătură, ca să înţelegem ce aşteaptă de la noi, ce a făcut pentru noi şi ce trebuie să facem şi noi, la rândul nostru, pentru a intra în legatură cu El. Tot prin Fiul am primit un model pe care să îl urmăm în viaţă ca să îi fim plăcuți Lui. Cuvântul acesta, de care am amintit, nu este doar o transmitere de informaţii, de învăţături şi de lucruri frumoase, ci este şi o putere care ne transformă, care acţionează - a acţionat o dată la Creaţie, aducând în fiinţă tot ce există, a mai acţionat prin jertfa Fiului pentru noi - acţionează deci dându-ne puterea necesară pentru a putea împlini Cuvântul Lui, prezentat prin Scriptură.

cu privire la noi, lucrează în ființa noastră, şi prin naşterea din nou ne transformă în fiinţe capabile să trăim o viaţă deosebită, ascultând de poruncile Sale.

Din acest motiv trebuie să ne preocupe Cuvântul, care devine o hrană sufletească, aşa cum este scris, că nu doar cu pâine se hrăneşte omul, ci şi cu orice Cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu.

Cercetarea Scripturii este o poruncă, o necesitate, care ne transformă în ucenici dornici să urmeze exemplul Învățătorului lor. Şi nu în ultimul rând aş dori să vă fac cunoscut că acest Cuvânt va fi normativul după care ne va judeca, atunci când vom ajunge înaintea Lui. Vom fi judecaţi fie pentru a fi răsplătiţi, fie pentru a primi pedeapsa pentru modul în care am nesocotit Cuvântul şi învăţăturile Lui.

Scriptura, deci, ne este de folos, pentru că ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, aflăm care este voia Lui Numărul 2 Septembrie /Octombrie

18 Revista Creștină

Revista Creștină 19

CONSILIEREA C OSMETIZATĂ DE CUPL U ________ ________________________________________________________

spiritul manipulator din familii și societate Valorile morale, cum ar fi sinceritatea, adevărul și curajul, s-au pierdut.

M

oderarea unei discuții cu un cuplu în care observăm un abuz emoțional din partea unuia este atât delicată, cât și subiectivă în același timp.

Este ca și în dragoste: depinde de atmosfera care se crează de aceea este foarte greu să judeci o situație. Un gest făcut într-o anumită atmosferă nu se identifică cu fondul problemei, iar consilierul trebuie să fie realist, pentru că în relația dintre doi oameni, dacă nu descoperă cauza, sau adevărul faptului că ei sunt sau nu într-un punct de criză și ce răspundere are fiecare, nu poate judeca corect situația. Numai Dumnezeu știe ce se află în spatele lucrurilor, în inima fiecăruia dintre cei doi și înțelege exact de ce au fost spuse sau făcute anumite lucruri.

De exemplu, în cazul unui abuz fizic exercitat de un soț asupra soției toată lumea îl condamnă pe el pentru gest, dar nimeni nu se întreabă de ce s-a întâmplat acel lucru. Trăim într-un fals și respectăm o listă de lucruri

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

îngăduite sau neîngăduite, și judecăm totul în mod ieftin după lista pe care ne-am făcut-o, după limitele în care am fost educați de societate, fără să înțelegem cum funcționează viața, și care este rădăcina problemei.

Este foarte greu să judecăm faptele fără să cunoaștem rădăcina lor, fără să îi cunoaștem bine pe oameni în general, și în particular pe oamenii pe care îi consiliem, neavând o relație cu ei.

Se ajunge ca după o vreme unul dintre ei nu se mai poate apăra deloc de celălalt și este dominat de partener. În capitolul 58 din Isaia, legat de post, este scris: “Dați drumul celui asuprit”, dar nimeni nu vorbește de asta la o ședință de consiliere, și nu se atrage atenția asupra faptului că este păcat și că trebuie condamnat. Unii oameni au din naștere calitatea de a fi calmi, alții judecă foarte mult înainte să ia o decizie, și ei nu vor putea fi condamnați niciodată la capitolul abuzului verbal, sau la altele legate de acesta. Cineva,

prin felul lui natural de a fi, scapă anumite lucruri, iar altul nu le scapă, pentru că îl ajută natura, este mai stăpân pe sine, domină situația, și indiferent ce se întâmplă, nu intră în probleme, și prin asta își manipulează partenerul, iar această manipulare nu ajunge să fie condamnată de nimeni.

Judecarea unei relații necesită timp și realism. În relația dintre doi oameni, dacă nu descoperi cauza faptului pentru care sunt ei într-un anumite punct și ce răspundere are fiecare, nu îi poți ajuta pe cei doi.

Sunt lucruri în viață care dor foarte mult și este de-a dreptul insuportabil pentru unii ca să le audă. Și atunci partenerii, știind asta, le-o servesc din când în când, într-un mod foarte frumos și civilizat, ca să îi pună la punct, pentru că relația este controlată de interesul propriu.

Am putea să numim acest fapt un abuz emoțional, ca să folosim terminologia unei psihologii seculare, și care nu este realistă.

Ca o paranteză fie spus, în ultimii zece-douăzeci de ani au început să fie folosite forme subtile de înrobire a ființei umane și de spălare a creierului. Omul este creat o ființă liberă, și această înrobire se formează ca și cum inițiativa ar fi fost a lui. S-a creat impresia că societatea capitalistă poartă de grijă membrilor ei, că ar interesa-o omul, dar o interesează atât de tare, încât omul, mișcat și atins de această așa numită purtare de grijă, nu realizează că ea de fapt are un anumit scop, și că lui i s-a spălat creierul, și nu vede ce este dincolo de ea, și anume că se intenționează provocarea unui rău mult mai mare, prin care i se fură toată libertatea. De exemplu, există legi care interzic abuzul fizic asupra copiilor, și prin aceasta este interzisă bătaia lor, ceea ce ar fi fost foarte bine în familiile de bețivi sau drogați unde copiii sunt bătuți fără măsură, dar asta nu înseamnă că toată țara noastră este drogată sau bețivă.

Această lege însă acum dă dreptul

copiilor de a chema poliția acasă chiar dacă nu s-a întâmplat nimic, și din cauza minciunilor spuse de aceştia, părinţii lor sunt arestaţi. Acest lucru a contribuit la manipularea societății și la controlul asupra oamenilor.

Această psihologie asta umanistă, care servește acelorași interese, a creat o terminologie care nu e bazată pe sinceritatea cu care se raportează omul la Dumnezeu, ci e bazată pe interesul cuiva, și oamenii au servit și înghițit niște minciuni îmbrăcate în haine frumoase.

Consilierul vrea să rezolve problema la nivel de efect, fiind tributar culturii care a intrat și în România, preluată din America și de la americani, iar cultura americană are la rădăcină acest gen de societate care are în spate spiritul manipulativ. Oamenii se complac în situația aceasta, pentru că nu sunt gata să plătească prețul pentru adevăr și libertate.

Consilierul comunică nonverbal că ar fi mai bun sau mai bună decât cei consiliați, fără să vrea, pentru că a reușit să își cosmetizeze într-o oarecare măsură relațiile. Fără a cunoaște însă rădăcina problemei este un non-sens să cosmetizezi efectele.

Recomandat ar fi să fie creată o atmosferă de sinceritate, pentru ca oamenii să se dezvăluie, fără să păstreze secrete, consilierul neavând posibilitatea să verifice spusele celor doi. Valorile morale, cum ar fi sinceritatea, adevărul și curajul, s-au pierdut. Un creștin, pe lângă sinceritate, ar mai trebui să aibă curajul să asculte părerile altora despre el, să decidă să primească opinia altuia despre el. Poate că acea opinie nu corespunde în totalitate cu adevărul, dar ar trebui să își cultive smerenia de a accepta ceea ce alții cred despre el. Omul este în continuă schimbare, uneori nu își dă seama, nu vede, alteori intenționat încearcă să acopere unele aspecte, pentru că ființa umană este foarte subtilă.

Din această cauză societatea și bisericile au devenit saturate

Doar adevărul ne poate elibera din acest mare fals, dar adevărul nu îl spune nimeni pentru că a spune adevărul ne costă, și poți fi numit chiar o persoană abuzivă pentru că spui adevărul.

Vom trăi vremuri în care adevărul .

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

20 Revista Creștină

Revista Creștină 21

de oameni religioși, de biserici sau de culte - în loc să fie îndepărtată cauza răului, fiecare își cosmetizează răul propriu. Ei nu mai au nevoie de Dumnezeu, Care să îi călăuzească, și care știe ce li se potrivește. La fel și medicina: nu îndepărtează cauza, ci rezolvă pe moment durerea, o ia, dar de fapt îmbolnăvește mai tare organismul. Asistăm la o distrugere în masă în evoluția spirituală, prin dezvoltarea unei societăți care cultivă eu-l și îl ridică foarte sus, pentru că oamenilor le place aceasta, și în mod natural, prin instinct, aderăm la aceasta.

Vom trăi vremuri în care adevărul nu va mai putea fi spus, și nu va mai putea fi trăit și pus în practică, pentru a-i “proteja” pe oameni, pentru a nu-i deranja. Unii vor putea spune de toate, iar alții nu.

fiecare individ, fiecare familie, fiecare comunitate și popor în fiecare zi în relațiile lor Pacea şi liniştea depind de fiecare individ..

Sunt evident pârghii la care omul obișnuit nu are acces și de care nu este responsabil, dar asta nu înseamnă că el ar avea scuze. Și apoi ne întrebăm ofensați de ce permite Dumnezeu uciderea unui număr așa de mare de africani, de evrei, de americani? Astfel ia naştere o filosofie cum că El nu ar avea milă, când de fapt noi suntem cei stricați iar El ne lasă în voia minții noastre.

Întrebarea pe care trebuie să și-o pună cititorii este dacă ei Din acest motiv și societatea a și-au rezolvat fondul problemei, ajuns una de sclavi: când lucrezi și anume eliberarea de spiritul pe bani puțini, și nu mai ai timp egoist, manipulator, interesul de nimic altceva și îți permiți propriu, și punerea unei noi doar câteva fleacuri. De tehnică fundații în căsnicie sau relații și de descoperirile științifice, de orice alt tip, bazate pe valori de exemplu, cei puțini și foarte absolute, pe sinceritate și bogați se bucură, aceştia având ascultare de Dumnezeu, după cum acces la orice, la toată crema. este scris: „ Orice amărăciune, Cei mulți și săraci primesc și ei orice iuţime, orice mînie, orice niște firimituri, cu prețul înrobirii strigare, orice clevetire şi orice fel totale, fiind exploatați în mod de răutate să piară din mijlocul subtil prin felul în care primii au vostru. Dimpotrivă, fiţi buni făcut legile. Toată lumea are acces unii cu alţii, miloşi, şi iertaţila orice, cu diferența că unora li se vă unul pe altul, cum v-a iertat pune pe tavă, iar alții nu își permit, şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” decât prin prea multă muncă.

(Efeseni 4:31-32) Doar adevărul ne poate elibera din acest mare fals, dar adevărul nu îl spune nimeni pentru că a spune adevărul ne costă, și poți fi numit chiar o persoană abuzivă pentru că spui adevărul. Vom trăi vremuri în care adevărul nu va mai putea fi spus, și nu va mai putea fi trăit și pus în practică, pentru a-i “proteja” pe oameni, pentru a nu-i deranja. Unii vor putea spune de toate, iar alții nu.

Există o relație clară între profețiile legate de Antihrist si starea individului: când vor zice liniște, pace, o prăpădenie neașteptată va veni peste noi.

Omul tânjește după liniște dar nu vrea să o facă cu prețul lepădării de sine. Situația mondială se deteriorează deoarece relațiile din familie sunt așa.. Situația mondială este suma a ce este

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

22 Revista Creștină

Revista Creștină 23

ADEVĂRUL DESPRE...

CINEVA ________ DANIEL BRÂNZEI _________________________________________

Graba cu care unii dintre noi îi etichetăm pe alții drept “comuniști”, “șmecheri”, “fără caracter”, “monștri”, pentru că așa i-am cunoscut noi într-o secvență de timp care ne-a înghețat în memorie … s-ar putea să nu spună adevărul decât despre … noi înșine.

Există clipe când monstrul se întâlnește cu sfântul și toate etichetările noastre sunt demodate și depășite.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

L

-ați întâlnit pretutindeni.

Fiecare parc de distracții care se respectă are măcar unul.

Fiecare revistă care-și merită prețul are și ea unul. Cel mai bun în meserie pe care-l știu eu în România a fost Clenciu.

Este vorba despre un “caricaturist”. El îți poate face, la repezeală, din doar câteva linii, o “figură” care are “ceva” din chipul tău, fără însă a te înfățișa în complexitatea fizionomiei tale.

Un caricaturist este un specialist al lucrurilor care ies imediat în relief, care sar în ochi, al puținelor elemente care-ți dau unicitatea pe moment.

Caricaturistul este treapta cea mai rudimentară pentru a afla “adevărul” despre cineva.

Treapta imediat superioară lui este ocupată de “portretist”.

Sunt portretiști care au lăsat în urmă adevărate capodopere. Să amintim numai de misterioasa “Gioconda” a lui Leonardo da Vinci sau de autoportretul lui Van Gogh. Un “portret” este un studiu de personalitate. Mult mai fidel realității decât caricatura, portretul cere timp de pregătire și ia mult mai mult timp pentru execuție. Unele portrete pot fi considerate “fotografiile” de dinaintea inventării aparatului de fotografiat.

Ați ghicit, o treaptă superioară “portretiștilor” pentru cunoașterea adevăratului chip al cuiva este “fotografia”. Multe din portrete au fost influențate de capriciile pictorului sau înfrumusețate pentru “prețul” oferit de cei care le-au comandat. Fotografia nu înfrumusețează. Ea îngheață în timp o secvență a vieții. Nici fotografia însă nu spune adevărul, tot adevărul și numai adevărul despre cineva. Există chiar și un proverb: “Când ajungi să arăți ca în poza de pe pașaport este timpul să mergi la un medic …”

Dar iată ilustrația: “Se spune că un teritoriu întreg era terorizat de un tâlhar la drumul mare, un monstru care n-avea milă de nimeni și nu cruța nimic. Despica pântecele femeilor, spinteca nemilos copiii și tăia cu toporul capul bărbaților care i se împotriveau. Ca un semn al soartei, monstrul acesta de om avea câte șase degete la mâini și la picioare. Regele a trimis armata să-l prindă, dar totul a fost în zadar. Fiara cutreiera pădurile și sărea de unde nu te așteptai, în spatele călătorilor nenorocoși.

Imaginea statică nu poate spune totul despre adevăratul nostru chip. De aceea s-a inventat cinematograful și cutia magică cu imagini mișcătoare. Dintr-o dată pozele au prins viață și au început să zâmbească, să plângă, să se mire, să îmbătrânească, să se schimbe, să … fie vii, așa cum este viața. Dacă vrei să cunoști adevărul despre cineva, o secvență de viață înghețată în timp este insuficientă. Omul este într-o continuă schimbare, într-o neîncetată evoluție. Se gândește, se răzgândește, se apucă de ceva, se lasă, se apucă de altceva sau revine la ceea ce făcea mai înainte.

Omul are zile bune și zile rele, ani buni și anii pe care-i regretă.

Regele a răsuflat ușurat, dar au apărut apoi alte probleme.Viața unui rege fiind mereu complicată l-a obosit și pe el și l-a făcut să cadă într-o deznădejde ucigătoare.

Sfetnicii s-au străduit care mai de care să-l sfătuiască, doctorii s-au străduit să-l lecuiască, dar regele era din ce in ce mai slab și mai chinuit de gânduri.

Am “inventariat” aceste mijloace de fixare a imaginii pe retina memoriei noastre nu pentru a face o istorie a artei, ci pentru a ajunge la una din celebrele ilustrații ale lui Richard Wurmbrand. Ea apărea mereu în situațiile în care părerea generală despre cineva părea că se fixase definitiv asupra unui anumit fel de a fi a lui. Oamenii îl “îngropaseră” sub povara unui trecut și nu-i mai dădeau voie să iasă din el ca dintr-o închisoare la care-l condamnaseră “pe viață”. Concluzia raționamentului evreiesc a lui nenea Richard era: “Nu puneți etichete pe ființele vii.

Etichetele sunt pentru exponatele moarte din muzeu. Nu dați diagnostice definitive. Oamenii bolnavi fac tratamente si se vindeca, uneori …

La o vreme, atacurile s-au împuținat, apoi au încetat cu desăvârșire. Potera l-a mai căutat un timp prin văgăuni, dar s-a dat bătută și ea. Monstrul dispăruse.

Cineva, un om care călătorise mult, a adus la palat vestea că undeva, într-un refugiu al sfinților, s-ar afla un călugăr cucernic care avea puteri magice prin rugăciunile lui. I se dusese vestea în tot ținutul despre înțelepciunea și bunătatea lui fără de margini. Oamenii bătuciseră cărarea până la sihăstria lui.

Aflând de suferința regelui, omul nostru l-a îndemnat pe rege să se ducă la sfântul acela și să stea de vorbă cu el. Zis și făcut, că doar așa este viața regilor, nu? Când a ajuns în fața sihastrului și când i-a auzit graiul blând și dulce, regele a simțit că i se ia o povară de pe umeri, iar piatra care-i apăsa inima era cât pe ce să fie răsturnată. Au stat mult de vorbă și regele se simțea din ce în ce mai bine. Într-un sfârșit, sihastrul l-a întrebat: “Îmi dai voie să mă rog pentru tine?”

Ființele vii sunt proiecte într-o continuă mișcare, trecând prin faze intermediare, pe care le leapădă apoi ca pe niște găoace temporare de crisalidă.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

24 Revista Creștină

“Cum să nu”, a răspuns regele, “mai încape vorba. Chiar te rog!”

“Vino mai aproape”, i-a spus sihastrul cel bătrân, “ca să-ți pot pune mâna pe creștet”.

Regele s-a apropiat și a plecat capul, numai că … într-o fracțiune de secundă, atât cât a zburat mâna călugărului de sub haină și până spre creștetul lui, regele a putut observa cu uimire și groază că … mâna aceea… avea … șase degete.

Există clipe când monstrul se întâlnește cu sfântul și toate etichetările noastre sunt demodate și depășite. Ființele vii sunt proiecte într-o continuă mișcare, trecând prin faze intermediare, pe care le leapădă apoi ca pe niște găoace temporare de crisalidă.

Când vrei să știi adevărul despre cineva, când vrei să-mi spui adevărul despre cineva, ce ești: un “caricaturist”, un “portretist”, un “fotograf”, un “scenarist de film” sau un om matur care știe că-ți trebuie experiența unei vieți întregi să poți spune ceva despre … cineva ?

Graba cu care unii dintre noi îi etichetăm pe alții

David și Goliat, Regensburg, Germania.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 25

drept “comuniști”, “șmecheri”, “fără caracter”, “monștri”, pentru că așa i-am cunoscut noi într-o secvență de timp care ne-a înghețat în memorie … s-ar putea să nu spună adevărul decât despre … noi înșine.

mâna aceea… avea … șase degete...

Text apărut cu permisiunea autorului, preluat de pe site-ul http://barzilaiendan.com

Deaceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli.

Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, cînd trăiaţi în aceste păcate.

Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mînie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v’ar putea ieşi din gură.

Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

Fragment din Epistola Apostolului Pavel către Coloseni, Capitolul 3 Numărul 2 Septembrie /Octombrie

26 Revista Creștină

Revista Creștină 27

CE ESTE REÎNNOIREA CULTURALĂ CREŞTINĂ? ________ TIM KELLER ______________________________________________

Prin artă putem ajunge la Dumnezeu.

Cred că acesta este scopul tuturor lucrurilor. Dacă arta nu face asta, atunci ce altceva poate face?

Te conduce către cealaltă cale.

Cu siguranţă nu te conduce spre nicăieri.

Hristos crucificat, basorelief pe unul din zidurile bisericii Emmeram din Regensburg, Germania.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

– Bob Dylan

CREŞTINII ŞI INFLUENŢA CULTURALĂ

abordarea noastră recunoaşte limitele schimbării culturale prin intermediul politicii.

DORINŢA DE INFLUENŢĂ CULTURALĂ

ABORDĂRI DIN TRECUT A INFLUENŢEI CULTURALE

Ce înseamnă sintagma reînnoire culturală creştină? Pentru mulţi oameni această expresie ar putea suna ciudat, ca un asalt politic creştin asupra societăţii. Însă ar fi naiv şi necinstit să negăm că oricine doreşte să vadă mişcarea culturală dintr-o anumită direcţie operează cu ceea ce am putea numi perspectivă de ansamblu, perspectivă căreia el sau ea îi atribuie o mai mare influenţă.

Alţi oameni spun: „Ţineţi-vă religia pentru voi. Nu are ce căuta în meseria de artist, jurnalist sau manager. Fiţi neutri. Nu impuneţi altora, în niciun fel, propriile puncte de vedere.”

Acest sentiment însă reprezintă o perspectivă Occidentală influenţată de Iluminismul târziu care, după cum susţine Immanuel Kant, necesită separarea „faptelor” empirice dovedite (sfera publică) de moralitate şi credinţă (sfera privată).

Această perspectivă, desigur, poate sau nu să corespundă realităţii, dar cu siguranţă este o viziune filosofică de ansamblu foarte des întâlnită în culturile Occidentale. Însă dacă analizăm culturile non – Occidentale, descoperim, printre altele, că nimeni nu se aşteaptă la o delimitare dintre sfera privată şi cea publică în ceea ce priveşte convingerile despre Dumnezeu, natura umană şi adevărul moral. Încă un lucru foarte important de menţionat: creştinii care promovează „reînnoirea culturală” au văzut de obicei limitele modului în care diferitele politici influenţează societatea.

Trendurile culturale nu se crează printr-o legislaţie coercitivă.

Legile pot cultiva şi întări mişcări deja existente într-o cultură dar nu le pot schimba sau inversa.

Cât timp credincioşii creştini au acces la fiecare profesie, inclusiv din cadrul guvernului,

În continuare voi aduce în discuţie câteva dintre modurile în care creştinii au încercat să influenţeze cultura.

SCHIMBARE PRIN VESTIREA INDIVIDUALĂ Raţiune fundamentală: dacă indivizii sunt convertiţi întru Hristos, societatea se schimbă; creştinii pot schimba lumea schimbând pe rând câte o viaţă.

Adevărul este însă că şi în cazul în care 80 la sută din populaţie ar fi creştină, aceşti credincioşi nu ar avea aproape nicio influenţă culturală, dacă nu ar trăi în centre culturale şi nu ar lucra în domenii determinante pentru cultură precum cel academic, mass-media, editare, divertisment şi arte.

SCHIMBARE PRIN ACŢIUNE POLITICĂ ŞI PUTERE Raţiune fundamentală: În cazul în care creştinii au putere politică, societatea se schimbă.

Această idee se bazează pe presupunerea conform căreia creştinii care obţin putere politică s-au gândit cu atenţie la implicaţiile pe care le are Evanghelia în politicile publice, care, nici nu este nevoie să mai specific, reprezintă o ipoteză importantă. Mai mult, există foarte multe dovezi care demonstrează că legislaţia nu afectează cultura la fel de mult ca vocile dominante din domeniul artelor şi divertismentului.

Dacă analizăm culturile non – Occidentale, descoperim că nimeni nu se aşteaptă la o delimitare dintre sfera privată şi cea publică în ceea ce priveşte convingerile despre Dumnezeu, natura umană şi adevărul moral.

SCHIMBARE PRIN INDIVIZI MĂREŢI Raţiune fundamentală: Dacă Dumnezeu crează liderii corespunzători, inclusiv mari gânditori precum Augustin şi Martin Luther, atunci societatea se schimbă.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

28 Revista Creștină

Schimbarea culturală nu s-a petrecut prin indivizi măreţi, nici chiar prin mişcări populare, ci prin reţelele de oameni care au conlucrat în mod intenţionat pentru realizarea schimbărilor culturale.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 29

Dar, după cum afirmă şi Randall Collins în The Sociology of Philosophies , de-a lungul secolelor schimbarea culturală nu s-a petrecut prin indivizi măreţi, nici chiar prin mişcări populare, ci prin reţelele de oameni care au conlucrat în mod intenţionat pentru realizarea schimbărilor culturale. Collins atribuie toate schimbările istorice majore de tip cultural sau din cadrul unor civilizaţii unor reţele strategice formate din nu mai mult de trei sute de oameni din milioanele de oameni existenţi atunci când s-au petrecut evenimente importante.

DE CE AU CREŞTINII O ATÂT DE MICĂ INFLUENŢĂ CULTURALĂ ÎN PREZENT? În ciuda eforturilor celor care susţin aceste abordări, creştinii continuă să nu aibă influenţă culturală. După părerea mea, unul dintre aceste motive este tendinţa generală către acceptarea dualismului sau lipsa unei abordări creştine pe înţelesul tuturor. Dualismul este o întoarcere la gândirea de tip elenistic la baza căreia stă ideea că lumea materială este rea şi lumea spirituală este bună, sacrul fiind separat de restul vieţii. Efectele dualismului în societatea noastră sunt de două feluri. În primul rând, creştinii, urmând tendinţa culturală de a separa sacrul de restul vieţii, tind să lucreze în locuri şi instituţii îndepărtate de centrele care influenţează cultura din oraşele mari. Mai mult, mulţi creştini consideră că singurul mod prin care îl poţi sluji pe Dumnezeu cu adevărat este prin meserii care includ vestirea Evangheliei în mod direct precum profesor sau preot. Acest dualism – a crede că biserica este bună şi lumea laică este rea – a îndepărtat pe creștini cu eficienţă de locurile cu influenţă culturală timp de mai multe generaţii. Într-un fel, acest

lucru este de înţeles. Multe locuri de muncă implică o foarte mare competiţie, sau politică, lăcomie şi nedreptate, ceea ce îi poate determina pe creştini să renunţe la servicii cu influenţă profesională în favoarea unora pe care şi le permit şi care sunt mai potrivite pentru un creştin. Dorinţa de a trăi într-un mediu confortabil a avut însă ca efect îndepărtarea creştinilor din centrele cu influenţă culturală.

Cea de-a doua consecinţă a dualismului este evidenţiată atunci când creştinii separă valorile personale de locul de muncă şi nu reuşesc să-şi integreze credinţa în diferite moduri creative.

Creştinismul este considerat ca un mijloc prin care se pot obţine pacea spirituală şi forţa, nu ca o interpretare comprehensivă a realităţii care afectează toate acţiunile noastre. Nu reuşim să ne formăm o imagine cu privire la implicaţiile pe care le au credinţa şi experienţa personală referitoare la Biblie în munca pe care o prestăm.

CALEA DE URMAT Evanghelia ar trebui să fie la fel de eficientă în îndepărtarea oamenilor de ideile dualismului cum este în îndepărtarea oamenilor de legalism. Aceste două lucruri sunt, de fapt, înrudite. Legalismul creştin, la fel ca dualismul, consideră că lumea laică este un loc poluat de care trebuie să ne ferim şi încurajează oamenii să rămână în biserici, departe de contactul mizer cu necredincioşii. De asemenea, lumea rigidă în alb şi negru a legalismului nu se potriveşte flexibilităţii şi creativităţii necesare atunci când ne dorim să integrăm credinţa în muncă.

Pe scurt, problema este faptul că preoţii au un interes legitim de a promova dualismul în mod tacit.

Dacă oamenii laici vor înţelege că vieţile lor sunt importante pentru Iisus doar atunci când muncesc în biserici sau finanţează masiv

munca din biserică, aceştia vor fi predispuşi să-şi dedice timpul şi banii acestor lucruri. În opinia mea, dualismul creştin poate fi rezolvat prin inţelegerea corectă a unei viziuni creştine comprehensive asupra lumii. ÎNŢELEGEREA VIZIUNILOR CREŞTINE ALTERNATIVE ASUPRA LUMII În cadrul viziunii creştine tradiţionale asupra lumii există multe variaţii, acestea fiind rezultatul neînţelegerii cu privire la anumite doctrine biblice precum şi a diferenţelor în ceea ce priveşte modul în care biserica se raportează la cultură.

Unele biserici au adoptat o abordare strictă contraculturală, conform căreia rolul bisericii nu este de a transforma cultura, ci de a forma contraculturi care modelează valorile aternative.

Această perspectivă determină o îndepărtare de cultură.

în modul în care îi ghidează pe credincioşii creştini referitor la cum ar trebui să schimbe ceva în domenii precum: modul în care consumă, relaţiile din cadrul comunităţii, rolurile femeii şi a bărbatului precum şi alte moravuri culturale. Cu alte cuvinte Biblia se referă în mod explicit la obiceiurile culturale, multe dintre biserici au tendinţa de a sprijini valorile culturale tradiţionale şi conservatoare reprezentând propria viziune asupra lumii.

Aceste patru abordări – contraculturală, de controlare a culturii, de asimilare a culturii şi punctul critic cultural – reprezintă cele mai des întâlnite reacţii ale bisericii cu privire la cultură.

Dar o altă abordare, care sper eu că se va dezvolta, este cea care se compune din cele mai bune abordări din cele patru amintite mai sus, dar include şi următoarele:

+ o subliniere a creştinismului contracultural influenţat de Biblie Unele biserici expun o perspectivă care nu consideră că poziţia sa conform căreia modurile de contraculturală este singurul mod guvernare şi legile ar trebui de abordare a culturii să se bazeze în mod explicit + o evidenţiere a evenghelizării pe principiile biblice. Această şi includerea bisericii într-o perspectivă care controlează viziune conform căreia a fi cultura determină o competiţie şi discipol înseamnă, pe lângă altele, crearea unei mentalităţi de război includerea valorilor creştine cultural. în profesii într-un mod tipic creştinesc.

Alte biserici se raportează la + o recunoaştere a Harului comun revelaţiile lui Dumnezeu doar prin care determină bisericile şi mişcări culturale şi politice de credincioşii creştini să colaboreze eliberare socială. În schimb, aceste cu ceilalţi pentru binele comun mişcări culturale influenţează + sublinierea conducerii culturale biserica şi bisericile oglindesc conform căreia liderii nu impun în mod complet limita liberală pur şi simplu principiile creştine, şi progresistă a culturii. Această ci mai degrabă demonstrează că o perspectivă de asimilare a culturii societate cu adevărat corectă este poate determina capitularea. cea capabilă să recunoască natura valoroasă şi bazată pe angajament Există şi biserici care adoptă o a tuturor cunoştinţelor şi perspectivă concentrată exclusiv instituţiilor. pe răspândirea ideii conform căreia dacă destui oameni devin creştini, societatea se va schimba – perspectiva punctului critic cultural. Problema care apare este că Biblia nu este explicită

O societate cu adevărat corectă este cea capabilă să recunoască natura valoroasă şi bazată pe angajament a tuturor cunoştinţelor şi instituţiilor.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

30 Revista Creștină

Revista Creștină 31

O PERSPECTIVĂ CARE REÎNNOIEŞTE CULTURA CONCEPTUL UNEI VIZIUNI CREŞTINE ASUPRA LUMII Ce înseamnă să trăieşti conform viziunii creştine asupra lumii?

Cei care se îndepărtează de dualismul unei creştinătăţi trunchiate adesea experimentează un uriaş sentiment de uşurare şi eliberare.

Biblia nu ne prezintă doar un Dumnezeu a cărui mântuire oferă oamenilor pace spirituală interioară în prezent şi care garantează viaţa viitoare. Doctrina creştină a creaţiei, împărăţiei, întrupării şi învierii ne prezintă interesul şi grija lui Dumnezeu faţă de toate aspectele lumii.

Deci creştinismul nu este doar credinţă pentru salvarea sufletului fiecăruia. Mult mai mult decât atât, creştinismul reprezintă un mod diferit de a înţelege întreg universul. În acest scop, Evanghelia şi învăţăturile creştine formează o perspectivă diferită asupra problemelor precum natura umană, bine şi rău, dreptate, frumuseţe şi caracter. În cazul în care crezi că universul a luat naştere într-un mod accidental şi că nu a fost creat şi mântuit de un Dumnezeu Creator trinitar, vei avea o perspectivă diferită asupra tuturor acestor probleme fundamentale. Acestea însă determină modul în care îţi organizezi viaţa de zi cu zi.

Cei care se îndepărtează de dualismul unei creştinătăţi trunchiate adesea experimentează un uriaş sentiment de uşurare şi eliberare. O viziune creştină completă asupra lumii ne permite să ne bucurăm pe deplin de creaţie. Suntem liberi (şi încântaţi) să luăm în considerare alternativele vocaţionale din afara bisericii ca fiind moduri de a-L sluji pe Dumnezeu. Suntem hotărâți să acordăm o mai mare importanţă culturii deoarece toate aspectele lumii, nu doar referitoare la teologie, au legătură cu Hristos şi fac parte din creaţie.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

FUNDAMENTE BIBLICE PENTRU VIZIUNEA CREŞTINĂ ASUPRA LUMII Din moment ce sintagma viziune asupra lumii nu apare în Biblie, de ce este folosită? La fel ca și cuvântul trinitate, care de asemenea nu apare în Biblie, viziunea asupra lumii însumează o gamă largă de învăţături biblice.

Urmează raţiunile biblice care stau la baza afirmaţiei conform căreia creştinismul include o viziune comprehensivă asupra lumii şi ce înseamnă asta pentru stilul nostru de viaţă.

Creația (Întruparea) Conform doctrinei creaţiei lumea materială este importantă. Geneza 1-2 ne arată că Dumnezeu a creat-o în mod voit. Conform Psalmului 145 El este încântat şi iubeşte tot ceea ce a creat (Ps. 145:9, 16-17) şi toate lucrurile pe care le-a creat, chiar şi obiectele neînsufleţite, Îl laudă şi Îl slăvesc prin simplul fapt că sunt ceea ce El a creat (Ps. 19:1; 148; 150). Această perspectivă se opune altor credinţe tradiţionale referitoare la creaţie: religiile din Orient (moniste) conform cărora universul material nu este real, şi punctele de vedere specifice Occidentului conform cărora creaţia este fie eternă, fie rezultatul unui accident cosmic.

Biblia ne învaţă însă că lumea materială este în acelaşi timp reală şi creată de Dumnezeu în mod voit. În plus, doctrina creaţiei ne învaţă că lumea materială este bună. În momentul în care a creat lumea Dumnezeu a spus că tot ceea ce a creat este bun (Gen. 1-2). Nu exista niciun lucru greşit; Dumnezeu a făcut ca toate lucrurile să fie bune şi complete. Materia şi natura umană nu au fost create cu defecte sau slăbiciuni.

Dovada cea mai mare a modului în care Dumnezeu a creat lumea materială ca bine absolut este chiar doctrina întrupării. Nu există nicio altă religie care să

cultive o perspectivă atât de reală şi de pozitivă asupra lumii materiale. Faptul că Dumnezeu s-a întrupat afirmă bunătatea creaţiei şi a materiei fizice, deci doctrina întrupării doar confirmă ceea ce deja ne-a fost dezvăluit de doctrina creaţiei. Întruparea însă are propriile implicaţii. Înseamnă că Dumnezeu există în lumea obişnuită doar dacă avem ochi să vedem acest lucru. Dacă însuşi Iisus s-a întrupat şi a trăit în lumea obişnuită, nu ar trebui să dispreţuim această lume.

Ideea principală care reiese din cele menţionate şi care stă la baza viziunii creştine este că lumea este bună prin ea însăşi. Arcul descris de vultur în zbor, sunetul scos de valurile oceanului, creşterea unui copac, muzica – toate aceste lucruri sunt frumoase şi bune.

Prin munca fără întrerupere a Sfântului Duh, Dumnezeu nu doar salvează suflete pentru eternitate dar de asemenea reînnoieşte lumea materială ( Psalm 104). O parte importantă din lucrarea lui Dumnezeu este plăcerea de a continua susţinerea şi cultivarea creaţiei (Ps. 65:913; 145:21;147:15-20). Dacă Dumnezeu Însuşi face aceste lucruri cum poate cineva să afirme că un bancher sau un artist lucrează doar pentru lumea „laică” în timp ce preoţii sunt cei care fac „lucrarea lui Dumnezeu”?

Această idee nu se potriveşte cu perspectiva biblică asupra creaţiei conform căreia Dumnezeu este artist şi inventator în lumea materială. Conform lui Mark Noll: Cine a creat natura (materia primă pentru ştiinţele fizice)? Cine a format universul interacţiunii interumane (materia primă pentru politică, economie, sociologie şi istorie)? Cine este sursa armoniei, formei şi modelului narativ (materia primă pentru arte)?

Cine este sursa minţii umane (materia primă pentru filosofie şi psihologie)? Şi cine, în fiecare moment, menţine legătura dintre minţile noastre şi lumea de

dincolo de acestea? Dumnezeu a fost, Dumnezeu este. Împărăţia (Învierea). În al doilea rând, doctrina împărăţiei ne învaţă că păcatul omenesc – răzvrătire împotriva Dumnezeului Creator ca fiind adevăratul împărat – a cauzat distrugere şi dezintegrare în toate aspectele vieţii. Lumea a fost creată ca fiind un loc înfloritor şi armonios (shalom) sub domnia lui Dumnezeu. Păcatul, care este răzvrătire împotriva autorităţii lui Dumnezeu, a cauzat distrugerea creaţiei. Relaţia cu Dumnezeu, cu alte rase şi clase sociale, cu alţi oameni şi cu însăşi natura fizică se vor dezintegra dacă Dumnezeu nu este recunoscut ca fiind Rege.

Alternativa la recunoaşterea domniei lui Hristos asupra vieţii proprii şi asupra vocaţiei este să fii condus de un alt dumnezeu sau idol. Fiecare domeniu de interes pentru oameni pune pe primul plan altceva şi nu pe Dumnezeu – profit financiar, drepturi individuale, raţiunea umană, puterea unui grup – acestea fiind considerate scopuri şi valori fundamentale. Acest lucru conduce întotdeauna la dezintegrare spirituală, psihologică, socială, fizică şi culturală.

Relaţia cu Dumnezeu, cu alte rase şi clase sociale, cu alţi oameni şi cu însăşi natura fizică se vor dezintegra dacă Dumnezeu nu este recunoscut ca fiind Rege.

Doctrina împărăţiei prevede revenirea puterii de conducător a lui Dumnezeu prin moartea şi Învierea lui Hristos. Dacă fiecare părticică a lumii este distrusă de păcat, scopul Mântuirii lui Hristos trebuie să fie reînnoirea fiecărei părţi a creaţiei. Inimile, relaţiile, comunităţile şi practicile sunt toate vindecate şi recreate pe măsură ce acceptă autoritatea lui Iisus, prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său (Ps. 72; Col. 1:16-20; Efes 1:9-10). Mântuirea, pe lângă simpla salvare a sufletelor, implică şi vindecarea creaţiei: reîntregirea umanităţii, restabilirea shalomului cultural şi sfârşitul decăderii fizice şi a morţii (Isa. 11:1-10). Dar chiar şi asta înseamnă revenirea sănătăţii şi coerenţei domniei lui

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

32 Revista Creștină

Revista Creștină 33

Hristos în fiecare aspect al vieţii omeneşti. Biserica creştină va deveni o societate nouă în care lumea poate observa modul în care viaţa familială, afacerile, relaţiile rasiale şi toate aspectele vieţii se pot derula sub domnia lui Iisus Hristos.

Cea mai mare dovadă a faptului că Dumnezeu va izbăvi întreaga lume este chiar Învierea. Învierea trupească a lui Iisus Hristos ca fiind „pârga celor adormiţi” (1 Cor. 15:20) dovedeşte că Dumnezeu nu numai că a creat spiritul şi materia, dar va mântui atât lumea spirituală cât şi pe cea fizică.

Creştinismul afirmă că singura problemă a lumii este păcatul şi singura mântuire este doar prin Iisus.

Conform doctrinei împărăţiei, putem înţelege lumea doar când ne dăm seama că aceasta a fost creată ca fiind bună prin sine însăşi, că a decăzut şi s-a stricat prin păcat şi că poate fi mântuită de Dumnezeu, Împăratul Atotvindecător. Simpla declarare a acestui lucru este mult mai radicală decât am putea crede! În comparaţie cu Biblia, toate celelalte perspective identifică un lucru creat ca fiind problema lumii şi un alt lucru creat ca fiind soluţia sau mântuirea. În contrast, creştinismul afirmă că singura problemă a lumii este păcatul şi singura mântuire este doar prin Iisus.

De exemplu: Ideologia marxistă presupune că toate problemele societăţii sunt rezultatul refuzului capitaliştilor lacomi de a împărţi rezultatele producţiei economice cu masele şi că soluţia este statul totalitar. Creştinismul consideră că toate problemele societăţii sunt rezultatul păcatului. Potrivit lui Al Wolters: Marele pericol este de a scoate mereu în evidenţă unele aspecte ale creaţiei lui Dumnezeu şi de a le identifica, mai degrabă decât influenţa străină a păcatului, ca răufăcător. O asemenea eroare are aceleaşi rezultate ca şi dihotomia bine – rău intrinsecă însăşi creaţiei... Ceva din creaţia care este bună este considerat ca fiind [sursa, rădăcina] răului.

De-a lungul istoriei, acest „ceva”a

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

fost identificat în mod variat ca fiind ... corpul şi pasiunile lui (Platon şi o mare parte din filosofia grecească), cultura în comparaţie cu natura (Rousseau şi Romantismul), figurile autoritare din societate şi familie (psihologia psihodinamică), forţele economice (Marx), tehnologie şi management (Heidegger şi existenţialiştii) ... .

După părerea mea însă, Biblia este unică în ceea ce priveşte respingerea tuturor încercărilor de a demoniza o parte a creaţiei considerând-o ca fiind sursa tuturor problemelor sau idolatrizând o parte din creaţie considerând-o ca fiind soluţia.

Deci, creştinii ar trebui să fie cei mai buni observatori culturali, deoarece aceştia ar trebui să nu împartă lumea în bine sau rău.

Creştinii ar trebui să recunoască faptul că fiecare parte a societăţii este pătată şi distrusă de păcat şi are nevoie de reînnoire spirituală şi de o revizuire culturală. Acest lucru înseamnă că fiecare aspect laic al vieţii poate fi mântuit prin angajarea în companii având propria perspectivă asupra lumii, perspectivă care să înglobeze doctrinele creaţiei şi a împărăţiei.

Implicaţiile sunt foarte importante şi au consecinţe pe termen lung. Nu ne putem separa viaţa spirituală de aşa numita viaţă laică. Fiecare aspect al vieţii noastre – vocaţional, civic, familial, recreaţional, material, sexual, financiar, politic – trebuie să reprezinte un „sacrificiu” pentru Dumnezeu (Rom. 12:1-2).

Nu ne putem trăi viaţa vocaţională pe baza aceloraşi valori şi atitudini ca toţi ceilalţi şi să ne trăim viaţa spirituală doar seara sau în weekend-uri. Trebuie să învăţăm să punem întrebări precum: Dacă Dumnezeu este cel mai important, cum ar trebui sămi organizez afacerea? Cum ar trebui să-mi cheltui banii? Ce fel de viaţă ar trebui să am în cartier sau în cadrul municipalităţii?

PUNEREA ÎN PRACTICĂ A VIZIUNII CREŞTINE ASUPRA LUMII O VIZIUNE CREŞTINĂ ASUPRA LUMII NE SCHIMBĂ OBICEIURILE De exemplu, în societatea modernă scopul principal al afacerilor este profitul. Toate acţiunile unei companii sunt centrate pe maximizarea eficienţei economice şi a dividendelor pentru patroni.

Aceste afaceri ar putea contribui la acţiunile de binefacere din cadrul comunităţii, ar putea promova comportamentul etic pentru manageri şi ar putea acorda o mai mare atenţie nevoilor angajatilor, dar face toate aceste lucruri doar cu scopul de a câştiga mai mulţi bani. Astfel că, atunci când se pune problema unei alegeri între profit şi interesele comunităţii, sau profit şi nevoile angajaţilor, de fiecare dată se alege profitul.

Ce s-ar întâmpla cu o companie care ar funcţiona pe baza principiului de a fi „un semn al împărăţiei”? Aceasta s-ar concentra pe înflorirea comunităţii, ar promova valori precum integritate şi compasiune, ar acorda atenţie bunăstării muncitorilor şi le-ar permite să obţină satisfacţie personală şi profesională.

Imaginaţi-vă că afacerea dumneavoastră ar putea avea profit pentru a promova bunăstarea comunităţii şi a angajaţilor: ar crea locuri de muncă pentru comunitate şi ar furniza produse care ar face ca lumea să fie un loc mai bun. Din exterior este posibil să nu se observe diferenţe semnificative între o companie centrată pe profit şi o alta centrată pe valorile împărăţiei. Din interior însă, diferenţele ar fi remarcabile.

Administrarea pe baza valorilor împărăţiei ar asigura eficienţa productivă; centrarea pe valorile împărăţiei ar pune capăt

exploatării şi competiţiei inutile.

O PERSPECTIVĂ CREŞTINĂ SCHIMBĂ TEOLOGIA Reacţiile creştinilor la cultura populară a variat de la renunţare până la crearea propriei contraculturi (cu propriile modele de muzică şi filme purificate) sau asimilarea brută. Printre motivele pentru renunţarea creştinilor din punct de vedere cultural se regăsesc dualismul şi o perspectivă slabă a păcatului, conform căreia păcatul este considerat ca fiind o serie de acţiuni ce nu corespund regulilor lui Dumnezeu. Conform acestei idei, păcatul este ceva ce trebuie îndepărtat complet, şi dezvoltarea creştină caută medii în care există şanse mai mici de a cădea în păcat.

Pe de altă parte, o perspectivă teologică aspră consideră păcatul ca fiind un impuls al inimii de a crea idoli. Jean Calvin a scris: „Nu a existat nici măcar o persoană care să nu fie atrasă de un idol sau spectru în locul lui Dumnezeu.

Desigur, la fel cum apele se învolburează într-un izvor, din minţile oamenilor iau naştere o mulţime de zei.”

Accentuând foarte mult izolarea de păcat creştem riscul de a crea idolatrii respectabile.

O părere slabă despre păcat înseamnă că vom încerca să ne îndepărtăm de tot ce ne-ar putea tenta în ceea ce priveşte imoralitatea sexuală, blasfemia şi violenţa. Credem că izolândune de astfel de contexte ne-am putea simţi mai puţin păcătoşi, însă nu este așa. Natura complexă a păcatului moştenit va fi prezentă şi va crea forme mai puţin scandaloase de încălcare a regulilor, precum binele moral, siguranţa financiară, puritatea doctrinală, mândria rasială, şi aşa mai departe. De fapt, accentuând foarte mult izolarea de păcat creştem riscul de a crea idolatrii respectabile.

Dacă avem însă o perspectivă teologică sănătoasă asupra păcatului – idolatria pătrunde în toate acţiunile noastre – nu va trebui să alegem între izolarea de Numărul 2 Septembrie /Octombrie

34 Revista Creștină

cultura populară sau consumarea sa fără limite, ci vom avea o atitudine umilă şi critică în cadrul său.

CONCLUZIE Pe scurt, fiecare dintre noi, ca parte a unei culturi vaste, este implicat şi contribuie la aceasta întrun mod sau altul. Fiind creştini, a contribui la cultură înarmați cu o perspectivă sănătoasă şi biblică asupra păcatului, putem înţelege că şi contribuţiile aduse de creştini culturii vor conţine întotdeauna urme ale idolatriei, din moment ce creştinii se luptă continuu cu impulsurile idolatriei. De asemenea, contribuţia la cultura laică va include întotdeauna mărturia adevărului lui Dumnezeu. Chiar şi producţiile violente, împotriva lui Dumnezeu, caracterizate de disperare, reprezintă mărturia realităţii lui Dumnezeu. În general, acest lucru înseamnă că ar trebui să adoptăm o atitudine de bucurie – critică în ce priveşte cultura. Putem recunoaşte ideile implicite care evidenţiază ceea ce observăm în cadrul culturii. Totuşi, recunoaştem în acelaşi timp idolii proprii şi permitem Evangheliei, după cum afirmă N.T. Wright, să prezinte contribuţiile

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 35

noastre culturale: Evanghelia lui Iisus ne indică şi ne determină să fim în fruntea întregii culturi, articulând în poveşti şi muzică şi arte şi filosofie şi educaţie şi poezie şi politică şi teologie o viziune asupra lumii care va îndrepta provocarea creştină adânc înrădăcinată în istorie atât către modernism cât şi către postmodernism, deschizând calea către o lume post-postmodernă plină de bucurie şi umor şi blândeţe şi judecată corectă şi adevărata înţelepciune.

Copyright C) de Timothy Keller, C) 2009 de Redeemer City to City.

Acest articol este adaptat după cel dintr-o şedinţă de pregătire a liderilor organizată de Redeemer Presbyterian Church în 2003.

Text apărut cu permisiunea autorului.Articolul original a apărut la adresa: http://www.gospelinlife.com/manuals-papers/what-ischristian-cultural-renewal.html

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

36 Revista Creștină

Revista Creștină 37

face pe un om să se schimbe nu sunt sentimentele, lacrimile, regretele, emoțiile puternice, părerile de rău, penitențele, rigorile ci schimbarea felului de a gândi și de a trăi. Acolo erau multe categorii de oameni interesați, și care au luat seama la mesajul lui Ioan: soldați, oameni de rând, vameși, care la nivelul mental erau convinși că trebuie să facă ceva, și l-au întrebat pe el ce trebuie să facă. Și atunci soldaților le-a spus să nu își mai folosească forța și autoritatea, să nu mai nedreptățească pe oameni, vameșilor, să nu ia mai mult decât cerea legea, ș.a.m.d.

VENIREA ÎN VENIREA ÎN FIRE ________ ABC-UL SCRIPTURII: DAVID SEREDIUC ____________________________

U

de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.

Fiul i-a zis:,

Şi tatăl le- a împărţit averea.

Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.` Dar tatăl a zis robilor săi:

n om avea doi fii.

Cel mai tînăr din ei a zis tatălui său:, Tată, dă- mi partea de avere, ce mi se cuvine. `

Schimbarea modului de gândire trebuie să fie urmată de o acțiune.

Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, şi a plecat într’o ţară depărtată, unde şia risipit averea, ducînd o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimes pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe cari le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

,Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.` Şi au început să se veselească.

(Evanghelia după Luca, 15:11-24) ***

Şi-a venit în fire, şi a zis: ,Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pîne, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.`

Oamenii, când aud de cuvântul “pocăință”, se retrag, se închid în carapacea lor deși ea ar fi o binecuvântare extraordinară peste viața lor. Noi toți greșim pentru că așa este natura noastră. Greșim față de soții sau soțiile noastre, față de cei iubiți, iar pocăința înseamnă să ne pară rău, să recunoaștem că am greșit și să ne cerem iertare.

Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă

Primul lucru pe care l-a predicat Ioan Botezătorul a fost: “Pocăiți-vă!”. Ceea ce-l poate

Pocăința a fost cel mai bine ilustrată în Pilda fiului risipitor, într-un mod demn de un scenariu de film. Tânărul și-a cerut partea de moștenire de la tatăl său înainte ca acela să moară, apoi a plecat, și-a risipit averea în mod necugetat, și a ajuns un nenorocit, într-o stare deplorabilă, îmbrăcat în zdrențe și interzicându-i-se să mănânce pâinea și mâncarea porcilor. Atunci a început să se frământe, căutând o soluție.

Observați că el își vede starea - iar dacă oamenii și-ar vedea starea nenorocită, de perseverență în păcat sau patimi, ar trebui să își dea seama că se îndreaptă înspre distrugere. De la luarea deciziei până la a o pune în practică drumul a fost lung pentru acest Fiu risipitor.

Pe când sensul grecesc al pocăinței este cel al schimbării gândirii, cel ebraic descrie o întoarcere din cale, din direcția obișnuită, iar cele două se completează foarte bine și în acest caz, pentru că ceea ce a gândit a pus și în practică.

Deci pocăința înseamnă să îți dai seama de starea decăzută în care te afli, să iei o decizie cu privire la ea, și apoi să faci ceea ce ai decis pentru a o schimba.

Știm că tatăl său l-a primit cu toată dragostea, fără să îi reproșeze nimic. Efectul pocăinței

fiului a fost binecuvântarea, și acceptarea lui de către tată: Pocăința nu înseamnă remușcare. În limba greacă, în care a fost scris Noul Testament, este foarte clar, că verbul pentru pocăință (schimbarea mentalității și a face ceva) este metanoien, iar pentru a te căi, a avea remușcări, este metamelein.

Un exemplu concludent pentru a ilustra această diferență este cel al lui Iuda. El, când a realizat ceea ce a făcut, i-a părut rău și s-a căit (metamelein). În practica de fiecare zi, știm că „cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare.” Deci: schimbarea gândirii trebuie să fie urmată de o acțiune. Revenind la cazul lui Iuda, vedem că i-a părut rău, dar nu și-a cerut iertare, iar consecința remușcării sale este foarte urâtă, spânzurându-se. Noi cu toții cunoaștem persoane care au avut remușcări pentru faptele lor, dar care nu au întreprins nimic ulterior.

Un alt exemplu foarte interesant este cel din Capitolul 8 din cartea Faptele Apostolilor. Apostolul Filip făcea mari minuni, astfel încât până și un vrăjitor numit Simon, care „îi uimea pe oameni” a rămas uimit de ceea ce a făcut apostolul prin puterea lui Dumnezeu.

Ceea ce-l poate face pe un om să se schimbe nu sunt sentimentele, lacrimile, regretele, emoțiile puternice, părerile de rău, penitențele, rigorile ci schimbarea felului de a gândi și de a trăi.

Simon a fost uimit de puterea manifestată de apostoli, a crezut și s-a botezat, asemeni multor oameni din toate timpurile, dar el a continuat să ducă o viață păcătoasă, și atunci pocăința sa nu a mai fost suficientă. Vedem că a fost ispitit de ceea ce a văzut și a rugat pe apostoli să îi dea și lui din această putere în schimbul unei sume de bani. Petru a reacționat dur, și i-a spus ca banii lui Simon să piară odată cu el după care l-a îndemnat să se pocăiască cu adevărat de răutatea lui.

Ce i-a lipsit lui Simon? Gândiți-vă la cei din cercul dumneavoatră de prieteni: câți au credință şi dintre Numărul 2 Septembrie /Octombrie

38 Revista Creștină

Revista Creștină 39

aceștia câți se pocăiesc? Simon a păstrat ceva în inima sa de care trebuia să se lase: pasiunea pentru vrăjitorie și dorința de putere și influență. În aceeași carte scrie despre alți vrăjitori că își ardeau cărțile de vrăjitorie.

Este interesant că Hristos îi îndemna pe oameni să se pocăiască, și apoi să creadă Evanghelia, și tot așa învățau și Matei sau Ioan. După ce a înviat Hristos, în Luca 24, scrie că „ trebuiau să se întâmple aceste lucruri după Scripturi, și în Numele Meu să se predice pocăința și iertarea păcatelor”.

Nu oricine îmi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci acela care face voia lui Dumnezeu.

Pocăința adevărată constă din doi pași: ai aflat despre voia lui Dumnezeu, știi că El este Creatorul și crezi că îți vrea binele și începi un proces de sfințire, de schimbare. Dacă nu este schimbare în viața celor care au fost impresionați într-un anume fel de Dumnezeu, nu este nici pocăință. Hristos prezintă acest lucru atât de dramatic în capitolul 7 din Evanghelia după Matei: nu oricine îmi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci acela care face voia lui Dumnezeu. Dă apoi pilda aceea cu omul care și-a zidit casa pe stâncă: acela ascunde Cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinește.

Despre farisei El spunea că sunt caracterizaţi mai degrabă de vorbe, nu de fapte.

Degeaba vorbesc unii frumos și știu multe dacă nu se oglindește în viața lor teoria pe care o enunță.

Este imposibil să crezi, dar să nu te pocăiești: „Credința fără fapte este o credință moartă” (Iacov), așa cum trupul fără suflet este mort. Credința înseamnă să aplici ceea ce îți cere Dumnezeu. Veneau la Hristos soldați și vameși care îl întrebau ce să facă - și de ce întrebau ce să facă? Pentru că acesta este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu: schimbarea.

Soldaților, așa cum am mai spus Numărul 2 Septembrie /Octombrie

mai sus, li se cerea să nu mai folosească forța, să nu mai ia cu sila, iar vameșilor li s-a cerut să nu ia de la oameni mai mult decât spunea legea. Oamenii de rând trebuia să dea din prisosul lor celor care nu aveau nimic: haine, alimente, bani, să poarte de grijă celor aflați în nevoie. În credința creștină teoria nu este suficientă, și Hristos îi alungă de la El pe cei care au considerat că ar fi meritat un loc în Cer, considerându că au practicat fărădelegea, iar fărădelege însemna orice stare care nu se încadrează cu voia lui Dumnezeu, descoperită în Scriptură.

Chiar și ucenicii au avut nevoie de schimbarea modului de gândire, pentru că, de exemplu, considerau că este corect ca un bărbat să poată divorța oricând de soție și să își ia alta. Hristos i-a provocat să își schimbe mentalitatea, pentru că voia lui Dumnezeu era ca fiecare să își iubească și să își ocrotească nevasta, fiind acceptat doar un anumit motiv de despărțire. Alți ucenici ar fi vrut să aibă funcții importante, unul la stânga și celălalt la dreapta lui Hristos, sau să se îmbogățească pentru că înmulțea pâinile și peștii. Pe Apostolul Petru l-a trimis să pescuiască un pește ca să găsească în gura lui o monedă cu care să își plătească impozitul către stat. Hristos a considerat aceste atitudini rătăciri pentru că toți cei care au sau se încred în bogății sau funcții importante cu greu vor intra în Cer. Hristos i-a învățat despre providența divină, despre încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Toți acești ucenici și-au dat seama de greșelile lor și s-au pocăit. Petru a înțeles cât de urât a greșit când nu a recunoscut în timpul procesului Mântuitorului că Îl cunoaște și a plâns, iar apoi, până la sfârșitul vieții a dovedit schimbarea mentalității sale. Spre deosebire de el, Iuda a avut remușcări dar nu și-a cerut iertare, nu a crezut că ar mai avea șanse de iertare și nu s-a schimbat.

Cunoaștem pe atâția care văd răul pe care l-au făcut, atât de mare, de imens, încât nu mai cred că au șansă pentru iertare, singura soluție fiind aceea de a-și lua viața. Unii oameni cred că avortul, de exemplu, este de neiertat. Aceste femei, care au făcut așa ceva, cred că nu mai au nicio șansă, dar nu e adevărat: există iertare pentru cele care se pocăiesc. Nu este păcat pe care Dumnezeu să nu îl ierte la cei la care există disponibilitate pentru renunțarea la păcat. Ceea ce văd însă cu durere în vremea în care trăim este că oamenii nu mai au această disponibilitate ci vor altceva: plăcere, senzualitate, bani, case, mașini, afluență și nu mai au timp ca să se gândească la sufletul lor. Din acest motiv vor avea de suferit atât ei cât și copiii și familiile lor.

Nu este păcat pe care Dumnezeu să nu îl ierte la cei la care există disponibilitate pentru renunțarea la păcat.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

40 Revista Creștină

Revista Creștină 41

CEILALȚI SFINȚI

JOH N T R AP P _______________ SECOLUL XVII________________________________________

F

ericiți sunt cei blânzi (Matei 5:5)... Blândețea este roada durerii provocate de păcat, deci așezată corect în contextul Fericirilor chiar după cei care plâng. Cel care poate liniștit să se topească în prezența lui Dumnezeu va fi făcut blând ca un miel. Iar dacă Dumnezeu îi va ierta datoria de zece mii de talanți, nu îi va lua mult să se gândească dacă va ierta și el, la rândul lui, pe cel care îi datorează câțiva bănuți. Iar dragostea va izvorî dintr-o inimă curată, un cuget bun și credință neprefăcută, (1 Timotei 1:5).

După ce Hristos le-a zis ucenicilor că ei trebuie să ierte de șaptezeci de ori câte șapte, aceștia i-au cerut să le mărească credința, Luca 17:45.

Dă-ne o asemenea măsură de durere dumnezeiască, încât să fim suficient de îndrăzneți să credem că ne-ai iertat păcatele, iar noi, la rândul nostru, să iertăm dușmanilor noștri.

Pocăința, metanoia starea de după demență Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Regele David nu a fost niciodată mai rigid ca atunci când a păcătuit prin adulter și crimă, fără să fi apucat să se căiască sincer pentru păcatul său. I-a trecut pe amoniți prin fierăstraie, prin grape și securi de fier și i-a pus în cuptoarele de cărămizi (2Samuel12:31), ceea ce a fost o execuție ciudată, dusă la îndeplinire pe când era încă în starea de păcat. Ulterior, după ce s-a îmbibat bine în căința sfântă, îl vedem într-o lumină mai bună, mai blând în ceea ce privește atitudinea

lui față de ceilalți. Cuvintele evreiești care denumesc starea de îndurerat și pe cea de blând au aceeași rădăcină, iar câteodată, în Septuaginta, sunt folosite interschimbabil, ca în Psalmul 37:11.

qqqqqqqqqqqq

P

ocăiți-vă (Matei 3:2) ... Pentru păcate, prin căinţă, și de păcate prin convertire. Schimbațivă mintea și manierele, constituția și conversația, de la rău la bine; recuperați-vă minţile la fel ca Fiul rătăcitor, care prin căință și-a venit în fire, și deveniți mai înțelepți după nebunia voastră (de la anoia, demență, și meta, după), Luca 15:17.

Eliminați din voi structura omului cel vechi, reveniţi la voi înşivă, cum a spus Apostolul Petru (1Petru 2:24). Stricați ce ați făcut înainte, și fiți transformaţi și metamorfozați „prin înnoirea minții voastre” (Romani 12:2).

“Omul trebuie să se nască din nou”, nu numai desuper (de sus), ci și denuo, din nou, de sus, a doua oară, și să dea de-oparte tot trecutul ca neprofitabil, inutil, și să înceapă totul din nou, pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu; toate cele vechi au fost date deoparte, și toate lucrurile sunt noi, o nouă creație, 2 Corinteni 5:17.

qqqqqqqqqqqq

”Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina”, Matei 4:12.

Observați că întunericul se confundă cu moartea. Aceasta este o condamnare, este iadul pe pământ și înainte de vreme, pentru că „lumina a venit în lume, și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”, Ioan 3:36. Oamenii vor avea odată, cu siguranță, destul din întunericul atât de dorit, ”Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el.”, Prov. 14:14.

E

i nu cunosc lumina, spune Iov: ”Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei”, Iov 24:13, chiar o urăsc, spune Mântuitorul: ” Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.”, Ioan 3:20. Oamenii o batjocoresc și o urăsc, spune Solomon, Prov. 1:22, așa că vor fi săturați chiar de propriile căi, fiind aruncați în întunericul cel mai adânc, un întuneric mai presus de întuneric, cum ar fi o celulă subterană față de o celulă obișnuită de închisoare.

Acolo nu va mai fi văzută lumina niciodată, până vor vedea focul universal al zilei de pe urmă, spre uimirea lor eternă: ”o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.”, 2Tesaloniceni 1:8.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

42 Revista Creștină

Revista Creștină 43

U

tilizarea incorectă a cuvântului progresiv este un exemplu a ceea ce C.S.Lewis în lucrarea sa “Studiul cuvintelor” numea verbicide . În lucrarea sa „Abolirea Omului” acesta a transmis un avertisment cu privire la aşa numitele scheme de guvernare progresiste în cadrul unei ideologii colectiviste costruite pe relativism moral. Acesta afirma „O credinţă dogmatică în cadrul unei valori obiective este necesară pentru însăşi ideea de reguli nu tiranie, si obedienţă nu sclavie”.

PROGRESIŞTII ACESTEI EPOCI NU SUNT PROGRESIVI ________ KEITH FOURNIER___________________________________________

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Într-unul dintre eseurile din lucrarea sa „Dumnezeu în boxa acuzaţilor: Eseuri despre Teologie şi Etică” intitulat „Este progresul posibil?

Sclavi cu bună ştiinţă într-un stat care oferă ajutor social” , Lewis a transmis următorul avertisment „Haideţi să nu ne lăsăm înşelaţi de fraze despre „Omul care îşi ia propriul destin în mâini”. Ceea ce se poate întradevăr întâmpla este că unii oameni vor lua în mâini destinul altora. Cu cât ne facem planurile mai complet cu atât vor avea ei mai multă putere.”

Lewis a fost un om care a înţeles lecţiile istoriei. A avertizat în mod profetic Occidentul de ce urma să se întâmple dacă ne îndepărtăm de la bazele morale aparţinând unei societăţi autentic libere. Am făcut întocmai acest lucru şi declinul este evident peste tot. Progresul a fost pus în pericol sub emblema unei mişcări progresiste.

Există un efort de propagandă inexorabil pentru a-i înfăţişa pe cei care aderă la valorile evreieşti sau creştine referitoare la demnitatea persoanei, rolul primar al căsătoriei şi al familiei precum şi fundaţia morală necesară pentru o societate civilă cu adevărat liberă şi dreaptă – ca fiind exact opusul.

Suntem descrişi ca şi când am propune întoarcerea la un fel de „ev mediu”. De fapt, noi oferim calea către un progres real şi adevărat al fiinţei umane. Haideţi să analizăm numai două dintre exemple în care viziunea noastră cu privire la progres este în conflict cu viziunea celor care se numesc pe ei înşişi progresişti.

AVORTUL LA CERERE Avortul la cerere este problema actuală disputată din punct de vedere legal în Statele Unite din cauza deciziilor infame luate de Roe şi Doe. Cei mai tineri vecini ai noştri în casa primordială a rasei umane pot fi ucişi de instrumente chirurgicale, arme chimice sau prin aspiraţie, în orice moment, indiferent de motiv. În timp ce restricţiile asupra acestor practici încep să fie adoptate în SUA, legea federală nu a fost modificată în prezent.

Cu toate acestea, ştiinţa medicală a avansat. În prezent copiii sunt operaţi încă din uter pentru a-i ajuta să trăiască după naştere. Codurile penale de asemenea au avansat, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe copiii aflaţi în uter.

Utilizarea incorectă a cuvântului progresiv este un exemplu a ceea ce C.S.Lewis în lucrarea sa “Studiul cuvintelor” numea verbicide .

Acuzăm criminali care, în cursul comiterii unei alte infracţiuni, iau viaţa unui copil odată cu viaţa mamei lui sau a ei. Facem poze 3D sau 4D acestor copii minunaţi şi le trimitem prietenilor. Din păcate, aceeaşi tehnologie este folosită pentru a ajuta persoana care avortează să execute copiii nedoriţi.

Cunoaştem adevărul, copilul din pântec este primul nostru vecin inocent, aproapele nostru.

De asemenea recunoaştem legea morală naturală scrisă în inima fiecărei fiinţe umane care ne oferă Numărul 2 Septembrie /Octombrie

44 Revista Creștină

Revista Creștină 45

baza pentru codul penal – este întotdeauna şi peste tot greşit să punem capăt unei vieţi omeneşti inocente. Primul Drept care se neagă este primul şi cel mai important drept al omului, Dreptul la viaţă.

Fără viaţă nu există niciun alt drept. Dreptul la viaţă reprezintă fundamentul moral care înterzice uciderea oricărei persoane inocente.

Utilizarea puterii polițienești este de asemenea folosită pentru a forţa creştinii tradiţionalişti şi alţi oameni cu bună credinţă sau bunăvoinţă – oricine refuză să redefinească mariajul – să se îndepărteze de afacerile comerciale dacă refuză să îşi violeze propria conştiinţă.

Cei care utilizează în prezent emblema progresistă pentru mişcarea lor politică au creat un drept contrafăcut de a ajunge în uter, indiferent de motiv, şi de a ucide un copil inocent. Aceştia se folosesc şi de autoritatea poliţienească a Statului pentru a-şi asigura acest drept fals.

Este într-adevăr un semn de progres să ne omorâm primul vecin chiar în sanctuarul primordial al rasei umane? Să ucidem băieţii şi fetiţele ale căror poze împodobesc multe dintre felicitările pe care le trimitem?

Cu toţii cunoaştem răspunsul.

Cu toţii cunoaştem adevărul.

Apărarea uciderii pe plan internaţional a copiilor în uter în orice moment indiferent de motiv reprezintă o noţiune contrafăcută de libertate, sub forma unei puteri prime asupra celor vulnerabili şi nedoriţi. Cei care apără aceste practici nu sunt progresişti, sunt regresişti.

De fapt, aceştia pot fi numiţi chiar barbari.

CĂSĂTORIA, FAMILIA ŞI SOCIETATEA Liderii mişcării pentru egalitatea drepturilor homosexualilor sunt de asemenea numiţi progresişti. Aceşti progresişti se dedică echivalării din punct de vedere moral a practicilor homosexuale şi lesbiene cu exprimarea sexuală în cadrul unei căsătorii dintre un bărbat şi o femeie.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Aceştia insistă ca toţi cei care nu sunt de acord cu ei să fie judecaţi, sau să fie acuzaţi de Stat. Solicită ca relaţiile dintre homosexuali sau lesbiene, care din punct de vedere ontologic nu pot conduce la căsătorie, să beneficieze de acelaşi statut juridic al unei căsătorii.

Ei insistă că legea pozitivă a națiunii să fie folosită pentru a obliga pe toată lumea să numească mariaj ceva ce nu poate fi mariaj. În cazul în care refuzăm, ceea ce ar trebui să şi facem, vor să ne confruntăm cu pedepsele aplicate de puterea poliţienească a statului.

Utilizarea puterii poliţieneşti de către stat pentru a obliga la aderare este acum codificată în legea şi reglementările federale. Este de asemenea folosită pentru a forţa creştinii tradiţionalişti şi alţi oameni cu bună credinţă sau bunăvoinţă – oricine refuză să redefinească mariajul – să se îndepărteze de afacerile comerciale dacă refuză să îşi violeze propria conştiinţă.

Căsătoria nu este pur şi simplu o invenţie „religioasă”maleabilă şi care poate fi modificată de cei care deţin puterea seculară. Legea naturală morală ne dezvăluie – şi istoria civilizaţiilor confirmă – că mariajul este între un bărbat şi o femeie, cu posibilitatea de a avea copii, cu scopul de a crea viaţă şi a întemeia o familie.

Familia legată prin mariaj reprezintă locul privilegiat pentru formarea virtuţii şi caracterului copiilor, viitorii noştri cetăţeni. Familia reprezintă prima societate, prima economie, prima şcoală, prima civilizaţie şi instituţie de mediere precum şi primul guvern.

Să aperi căsătoria autentică între un bărbat şi o femeie înseamnă să aperi binele comun al societăţii şi să

promovezi adevăratul progres social.

Compromiterea mariajului înseamnă regres şi nu va servi niciodată binelui comun real.

fost utilizate în unele tribunale şi legislaţii pentru redefinirea căsătoriei reprezintă piedici pentru oprirea declinului.

În 1996 Congresul a adoptat cu o majoritate covărşitoare Apărarea Căsătoriei. Această lege a fost semnată de preşedintele Bill Clinton, un democrat. În mod asemănător, Statele au adoptat legi similare.

Totuşi, preşedintele Barack Obama a ordonat unilateral Departamentului de Justiţie american să înceteze apărarea căsătoriei pe baza legii federale. Avocatul general Eric Holder a trimis o scrisoare de cinci pagini prin care informa Congresul cu privire la decizia preşedintelui.

Orientările politice se îndepărtează în mod clar de la recunoaşterea căsătoriei ca ceea ce este, uniunea dintre un bărbat şi o femeie, pe perioada întregii vieţi, deschisă procreerii şi formării unei familii.

De exemplu, următoarele cuvinte fac parte din platforma Partidului Democrat în 2012: „Susţinem includerea deplină a tuturor familiilor în viaţa naţiunii noastre, cu drepturi egale la respect, responsabilităţi şi protecţie conform legii, inclusiv libertatea de a se căsători.”

Fără dezbateri, fără exprimarea votului, fără nicio pretenţie de acţiune democratică. Decizie pronunţată prin decret executiv, la naiba cu separarea puterilor.

Observaţi cuvintele utilizate în mod repetat de progresiştii epocii noastre.

Aceştia folosesc cuvinte precum egalitatea căsătoriei pentru a-şi masca intenţiile reale de a elimina rolul unic al căsătoriei. Au comis ceea ce Lewis numea verbicide – redefinind cuvintele pentru a include coabitarea partenerilor heterosexuali sau homosexuali.

În 2008 preşedintele Obama a declarat: „Consider căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Pentru mine, din punct de vedere creştin, reprezintă de asemenea o uniune sacră. Dumnezeu face parte din aceasta.” Preşedintele Obama a „evoluat” mai târziu pentru a susţine ceea ce eu numesc revoluţia culturală.

Efectul redefinirii căsătoriei va însemna în cele din urmă eliminarea căsătoriei ca instituţie favorizată şi unică, prima celulă a societăţii civile.

Acest proces începe prin modificarea definiţiei căsătoriei pentru a include coabitarea grupurilor heterosexuale sau homosexuale.

Un număr din ce în ce mai mare de autorităţi legale recunosc în prezent că relaţiile poliamoroase vor fi în curând incluse în această redefinire.

Duhul figurativ a ieşit din lampă.

Aceleaşi argumente legale care au

Mai mult, aceştia au pus bazele pentru alte relaţii şi aranjamente de trai pe care le-au numit căsătorie. De fapt, ideea de căsătorie nu există, cel puţin în sfera civilă. Aceste relaţii vor fi de fapt situaţii de trai recunoscute de stat.

Un număr din ce în ce mai mare de autorităţi legale recunosc în prezent că relaţiile poliamoroase vor fi în curând incluse în această redefinire.

Într-un articol intitulat „Căsătoria homosexualilor – nimic nou sub soare” din mai 2012 scris de dr.

Benjamin Wiker pentru Catholic World Report, acesta a citat fapte şi surse care afirmă că nimic din toate acestea nu este nou. De fapt, acesta face o paralelă între situaţia contemporană din Occident şi culturile în care creştinii timpurii erau trimişi în misiune. Acesta scrie: „Căsătoria homosexualilor era – surpriză! – vie şi la Roma, celebrată în Numărul 2 Septembrie /Octombrie

46 Revista Creștină

Revista Creștină 47

mod special de împăraţi ca rezultat al afirmării culturale a homosexualităţii romanilor. Căsătoria homosexualilor era, ca şi homosexualitatea, ceva cu care primii creştini s-au confruntat ca parte din intunericul moral păgân din acele timpuri.”

Progresele contemporane epocii noastre sunt, de fapt, regrese, care au ca scop întoarcerea Occidentului la imoralitatea sexuală păgână din perioada pre-creştină.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

„Lucrul cu care se confruntă creştinii în prezent nu este deci o inovaţie sexuală specifică pretinsei „epoci iluminate”ci o întoarcere la moralitatea păgână pre-creştină.” Are dreptate. Progresele contemporane epocii noastre sunt, de fapt, regrese, care au ca scop întoarcerea Occidentului la imoralitatea sexuală păgână din perioada pre-creştină.

Aceştia promovează o ordine socială care conduce la degradarea şi pierderea prosperităţii omului şi a adevăratei libertăţi. Încă de la întemeierea sa, Biserica Creştină s-a adresat culturilor şi societăţilor în care oamenii se mândreau cu faptul că erau avansaţi în artele şi ştiinţa perioadei. Unele dintre cele mai barbare popoare şi naţiuni se considerau ca fiind progresiste.

Aceştia i-au respins pe creştinii care le contestau afirmaţiile şi le deranjau ordinea socială – la fel ca şi în prezent. Animozitatea a fost din ce în ce mai mare, la fel cum se întâmplă şi astăzi. Totuşi, adevărul a ieşit la suprafaţă, şi o va face din nou.

Primii creştini au intrat într-o lume robită de patimi tulburătoare, foarte asemănătoare cu lumea în care trăim acum. Multe dintre aceste culturi practicau forme primitive de avort şi chiar expunerea copiilor, lăsau copiii nedoriţi pe stânci pentru a fi mâncaţi de păsările de pradă sau pentru a fi luaţi de comercianţii de sclavi. În prezent avem propriile practici dăunătoare sub masca liberei alegeri pe care le numim progresiste.

Pentru acele societăţi primitive

libertatea însemna a avea putere asupra celor mai slabi. Fiinţa umană nu era un rezultat ci un mijloc; era tratată ca un obiect şi era folosită pentru atingerea unor rezultate.

Liderii acelor societăţi se simţeau ameninţaţi de oricine le punea la îndoială ideile progresiste.

Vă sună cunoscut?

Manuscrisele antice creştine precum Didahia ( Învăţăturile celor Doisprezece), Epistola către Diognetus, sau mărturiile despre Iustin Martirul – precum şi alte surse istorice timpurii, de exemplu cele citate de Benjamin Wiker – toate au dezvăluit că acestea erau culturi asemănătoare culturii noastre.

Erau culturi ale uzului, în care oamenii erau trataţi ca o proprietate – culturi ale excesului, în care libertatea era percepută ca putere asupra celorlalţi şi în care libertinajul era considerat libertate.

Nu este nimic nou sau progresiv referitor la declinul moral actual cu care ne confruntăm.

Cuvântul păgân nu era utilizat în sens defăimător din aceste cauze, ci reprezenta o vedere pseudo – „religioasă”de ansamblu. Îl utilizez în acelaşi mod pentru a face referire la prezent ca fiind din ce în ce mai păgân şi în sub nicio formă progresiv.

Mulţi dintre „zeii” sau „zeiţele” epocii pre-creştine promovau stiluri de viaţă dominate de exces egoist, practici homosexuale şi hedonism sub masca libertăţii.

Miturile care făceau referire la acestea au avut acelaşi efect.

Minciunile lor au fost pur şi simplu aduse în prezent, în epoca neo – păgână. Doar miturile şi statuile diferă. Acestea se doresc a fi „progresive” când, de fapt, sunt

regresive.

Cine sunt progresiştii adevăraţi?

Ceea ce se întâmplă în cadrul naţiunii noastre este alterarea viziunilor asupra lumii, personale şi sociale precum şi a definiţiilor libertăţii umane, dezvoltării umanităţii şi progresului. Odată cu expunerea punctelor de vedere – şi afirmarea stilurilor de viaţă – ca fiind progresive de cei care utilizează acest termen în prezent ca pe o etichetă politică nu sunt în niciun caz un semn de progres. Acestea dau ceasul înapoi pentru adevăratul progres al umanităţii.

Promovarea căsătoriei şi a familiei monogame, recunoaşterea bazelor morale ale adevăratei libertăţi a omului, recunoaşterea demnităţii fiecărei fiinţă omeneşti şi insistenţa asupra faptului că acestea reprezintă adevărurile obiective şi drepturile de necontestat, toate acestea au determinat adevăratul progres în istorie. Acest lucru se poate întâmpla din nou în prezent.

nişte proprietăţi ce pot fi folosite şi manipulate.

Această viziune clasic evreiască și creștină de progres adevărat a inspirat liderii să spună adevărul despre putere, să condamne minciunile care acordau o mai mare importanţă puterii şi funcţiei decât persoanei, suprimând astfel valorile cele mai înalte care civilizează şi eliberează oameni şi naţiuni.

Trebuie să selectăm ideile - Newspeak - care ne asaltează în prezent.

Avem nevoie de un glosar pe baza căruia să ne revendicăm limbajul şi să punem bazele unui viitor bazat pe progres real. Progresiştii acestei epoci nu sunt de fapt progresivi, sunt regresivi.

Valorile evreieşti şi creştine pun bazele unui adevărat umanism, insistând asupra faptului că fiecare persoană are o demnitate inerentă deoarece toţi am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Fiinţa umană nu trebuie niciodată folosită ca un mijloc, ci ca un scop.

Nu ezit în a insista asupra faptului că există o bază morală pentru o societate liberă şi să afirm că unele alegeri sunt întotdeauna şi peste tot greşite; că exercitarea liberului arbitru trebuie direcţionată către adevăr, către bine şi frumos.

Această viziune asupra lumii și viziunea socială înnobilatoare a ajutat la depășirea diferitelor tipuri de sclavie rezultate ale unor ideologii greşite care tratează oamenii ca pe

Primii creştini au intrat într-o lume robită de patimi tulburătoare, foarte asemănătoare cu lumea în care trăim acum.

Keith A. Fournier este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Common Good şi Common Good Alliance, diacon al Diecezei de Richmond, Virginia. Este de asemenea director al Adult Faith Formation în cadrul Sf. Ştefan, Parohia Martirilor din Chesapeake, VA. Este de asemenea avocat apărător al drepturilor omului şi al politicilor publice fiind director executiv al American Center for Law and Justice în anii 90. Îşi continuă îndelungata activitate la intersecţia dintre credinţă şi cultură şi în prezent este Consilier Special pentru Liberty Counsel.

Tipărit cu permisiunea VirtueOnline.org Numărul 2 Septembrie /Octombrie

48 Revista Creștină

Revista Creștină 49

CE AR TREBUI SĂ FACĂ PAPA .

AȘTEPTĂM... ________ DAVID GELERTNER___________________________________________

Un păstor care vede venind o asemenea catastrofă are obligaţia de a lua măsuri.

B

iserica nu a mai acumulat atât de mult prestigiu timp de generaţii pe cât a acumulat sub Ioan Paul II şi succesorii săi. Aceştia evidenţiază (sau au făcut-o până acum) calitatea formidabilă de lider al bisericii. Nicio naţiune de pe pământ nu a fost condusă mai bine decât s-a întâmplat de la numirea lui Ioan Paul II în 1978.

Prestigiul acumulat trebuie folosit pentru o cauză nobilă, una care să conteze cu adevărat. Există o cauză disperată chiar sub nasul papei. Ce acţiuni întreprinde în Filipine şi America de Sud într-un moment în care, în Europa creştinismul este pe moarte? Şi odată ce flacăra se va stinge în Europa, restul lumii se va răci treptat şi inevitabil.

Papa trebuie să înceapă să predice în propria gospodărie: de la Berlin la Paris şi Londra; ar trebui să meargă în centrul

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Trafalgar Square, sau într-un loc asemănător şi să predice pentru propria viaţă şi pentru viaţa Europei şi a creştinătăţii şi, în cele din urmă, pentru supravieţuirea întregii omeniri. Înţeleg că papii nu sunt predicatori nomazi, nu sunt Franciscani, evanghelişti sau preoţi din romanele lui Trollope. Dar sunt episcopi, păstori responsabili de întreaga turmă a creştinătăţii astfel că un păstor care vede venind o asemenea catastrofă are obligaţia de a lua măsuri. Este o greşeală să acorde atenţie nuanţelor doctrinei referitoare la homosexualitate în timp ce bisericile Europei sunt transformate una câte una în restaurante, cluburi de sănătate şi (cine ştie?) în magazine care vând anvelope la reducere.

Wall Street Journal a publicat un articol referitor la această tendinţă cu câteva săptămâni în urmă, dar aceasta este o problemă veche. Bisericile din Germania

s-au transformat în „Laughter Kirchen,” în care profesorii care nu au reuşit să-i înveţe pe germani cum să se roage, îi învaţă în schimb cum să râdă. (Studii de cercetare alarmante au descoperit că germanii petrec mai puţine minute râzând pe zi decât italienii, francezii sau englezii.

Aceasta este o problemă pe care germanii o consideră ca fiind foarte serioasă.) Desigur, ce motive au germanii să râdă?

Aflată chiar în inima Franţei, Sainte Chapelle, a doua clădire considerată cea mai frumoasă de pe planetă ( a doua la mică diferenţă faţă de King’s College Chapel din Cambridge), nu a mai funcţionat ca biserică de ani de zile. În prezent este o sală pentru recitaluri neobişnuit de înaltă, cu ferestre colorate care par că transmit poveşti de demult – deşi nimeni nu-şi mai aminteşte despre ce anume.

Desigur, criza este în creştere de multă vreme şi nici măcar Ioan Paul II nu a mers în Trafalgar Square să le spună creştinilor de ce să revină la creştinism. A avut alte probleme de rezolvat, probleme pe care le-a abordat direct. Când Biblia spune că Moise L-a văzut pe Dumnezeu faţă în faţă nu se referă la faptul că acesta ar fi văzut faţa Domnului ci la faptul că acesta nu a schimbat niciodată subiectul discuţiei şi nu şi-a amânat obligaţiile, nici măcar nu a clipit. Acesta a spus că s-a luptat cu Dumnezeu ca şi când ar fi fost cel mai bun prieten al Său – să te lupţi cu Dumnezeu, să te iei la trântă cu El, este practica evreilor şi idealul Bibliei evreieşti. Faptul că nu a existat o faţă cu care Moise să intre în contact sugerează curajul omului şi modul în care acesta se raportează la cosmos, catastrofe şi chiar moarte – ţinându-şi capul sus. Să meargă Papa în Trafalgar Square. Şi apoi ce? Ce spuneţi despre un pelerinaj în Wells aflat în

sud-vest, cu predici ţinute de-a lungul întregului drum?

Acesta este mai predispus să aibă succes în Anglia decât oriunde altundeva în Europa de Vest. Voltaire a spus (sau se consideră că ar fi spus) că Anglia este ţara celor o mie de religii şi un singur sos – lucru cu care Anglia se mândreşte şi în prezent. (Ca şi când Voltaire ar fi prevăzut cu plăcere tendinţa Vestului din prezent de a trata prezentarea peştelui crud şi a diferitelor tipuri de bere ca fiind mai importante decât subiecte precum Dumnezeu şi bisericile). Anglia a fost o naţiune serioasă din punct de vedere religios.

Papa s-ar putea duce în oraşul Wells deoarece ar afla că pentru re-creştinizarea Europei trebuie mai întâi să înţeleagă frumuseţea în aceeaşi măsură în care aceasta este înţeleasă de ştiinţă. Ştiinţa nu are prea multe în comun cu predarea religiei dar există un lucru pe care îl are. În natură, frumuseţea este ghidul spre adevăr, un semn că te afli la locul potrivit – un contor Geiger. În cele mai frumoase locuri creştine aerul este încărcat cu adevăruri profunde legate de creştinism. Catedrala din Wells este unul dintre aceste locuri, unde prezenţa lui Dumnezeu este mai palpabilă în contextul frumuseţii. Ar trebui să meargă la Wells nu pentru a oficia slujbe (evident nu este o biserică catolică) ci ca simplu creştin, să se roage. „Partea estică” a Bisericii Sfântul Petru din Vatican este cu faţa spre vest în timp ce bisericile din Franţa şi Italia indică în general orice direcţie care a fost convenabilă în perioada în care au fost construite. Englezii însă au fost foarte precişi în ceea ce priveşte alinierea bisericilor. În timp ce parcurge nobilul naos din Wells apropiindu-se de înaltul altar, cu faţa luminată (dacă este îndreptată în jos) de

minunata fereastră Jesee aflată deasupra, în timp ce capela Fecioarei străluceşte misterios ca şi când nu ar fi de pe lumea aceasta, se va îndrepta spre est spre reconstituirea în miniatură a pelerinajului către Ierusalim. Dacă va transmite apoi congregaţiei că se va întoarce la Wells (un oraş cu o populaţie de 10,500 oameni şi două biserici gotice minunate – două restaurante ce urmează a fi inaugurate! – cu spaţiu pentru bucătării în camera de consiliu sau transept), şi că va reveni până când va fi determinat zece convertiri în oraş, atunci îşi va fi îndeplinit misiunea. Va fi salvat oraşul de la distrugere spirituală.

Poate chiar va fi determinat o schimbare la nivelul întregii Europe. Dacă însă nu izbuteşte, oricum nimeni nu-şi va mai aminti nimic despre asta.

Tipărit cu permisiunea autorului.

David Gelernter este autorul lucrării Judaism, A Way of Being (2009) şi The Tides of Mind, ce urmează a fi publicată în acest an.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

50 Revista Creștină

Revista Creștină 51

C Â ND NE ÎNT OA RC EM CĂ TRE SI N E

EVANGHELISMUL ȘI L IMITELE PLURALISMULUI ________ DAVID T. KOZYIS___________________________________________

A

braham Kuyper (1836-1920) a fost unul dintre giganţii erei sale. De-a lungul vieţii a avut atâtea titluri câte sunt specificate în biografia finală a lui James Bratt, Abraham Kuyper: calvinist modern, creştin democrat. Şi-a început cariera ca pastor într-o parohie dar a ajuns să pună bazele unei universităţi, unui partid politic şi denumirii unei biserici. A predat teologie, făcut parte din cea de-a doua cameră a Parlamentului Olandez apoi a devenit prim-ministru. A editat două ziare şi a pornit o mişcare de mobilizare a creştinilor ortodoxi reformaţi din ţara sa pentru a ţine piept atacurilor venite din partea ideologiilor secularizante generate de Revoluţia Franceză. Mişcarea sa a avut succes, însă, doar pentru o perioadă.

Puţini oameni ar putea să nege faptul că în prezent Olanda este un loc foarte diferit de ţara pe care a servit-o Kuyper cu un secol în urmă.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Tânăr fiind, am fost şocat de vizita pe care am întreprins-o la Amsterdam văzând dezvoltarea „magazinelor cu specific erotic” şi deşănţarea din districtul roşu al oraşului.

Patru decenii după acest eveniment Olanda a ajuns să fie cunoscută pentru atitudinea permisivă faţă de eutanasie, droguri recreaţionale şi, desigur, exprimarea sexuală. Ce s-a întâmplat? Şi de ce s-a întâmplat aşa de repede, adică de-a lungul a două generaţii de la moartea lui Kuyper?

Nu ar fi trebuit să se întâmple astfel.

Comunităţile creştinilor reformaţi conduse de Kuyper au creat căţiva eroi autentici pe perioada ocupaţiei germane între 1940 şi 1945. Am lucrat alături de olandezi – canadieni timp de aproape treizeci de ani şi mi-au povestit despre modul în care bisericile creştine şi şcolile au sfidat cererile autorităţilor naziste ocupante şi au contribuit la mişcarea de rezistenţă. De fapt, familia unuia

dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei şi-a riscat viaţa ascunzând o familie de evrei în timpul războiului, poveste ce nu poate fi considerată ca fiind unică. Foarte mulţi oameni au plătit cu viaţa pentru dedicarea lor regatului lui Dumnezeu. Dar toate acestea au pălit surprinzător de repede în perioada postbelică.

Până la sfârşitul anilor 1960, forţele seculaziante pe care Kuyper a încercat să le oprească şi-au dus la capăt misiunea. În prezent mulţi membri ai Bisericii Creştine Reformate din Canada au rude în vechea ţară care nu mai merg la biserică şi îşi organizează viaţa în mod diferit faţă de vecinii lor necredincioşi.

Explicaţii pentru această tragedie sunt uşor de găsit. Misterul necredinţei a fost de nerezolvat pentru teologi şi laici timp de secole. De ce unii oameni cred şi alţii nu? De ce atât de mulţi creştini îşi leapădă credinţa după ce şi-au petrecut primii ani din viaţă primind o educaţie corespunzătoare? Evident, Dumnezeu este singurul care le poate citi în suflet. Este poate o alinare să observăm că Olanda a făcut parte dintr-un grup mult mai mare care a fost martor modului în care secularizarea a înlăturat vestigiile credinţei în Europa de vest şi provincia canadiană Quebec. În 1957 Michael Fogarty a observat prezenţa unei părţi a teritoriului foarte importantă din punct de vedere religios ce se extindea de la Ţările de Jos până pe coasta veneţiană a Italiei. Dar în următorul deceniu această „centură biblică” europeană a dispărut dat fiind că un val de prosperitate fără precedent s-a combinat cu extenuarea spirituală instalată în urma celor două războaie mondiale care au dat naştere unui consumerism nihilistic indiferent, ba chiar ostil, credinţelor tradiţionale.

Dacă afirmăm că din ce în ce mai puţini olandezi merg la biserică, putem spune acelaşi lucru şi despre francezi, germani, elveţieni şi italieni.

De asemenea, dacă sistemul politic francez a atins stabilitatea după 1958, acest lucru s-ar putea datora unui echilibru legislativ-executiv mai bun în ceea ce priveşte constituţia lui Gaulle decât laicităţii secularizante

care a învins într-un final subcultura tradiţionalistă cu care s-a luptat timp de aproximativ două secole.

De asmenea, este posibil ca încă ceva să fi luat naştere în urma organizaţiei Kuyperiană: este posibil ca urmaşii acestuia să fi subapreciat extinderea evanghelizării. În America de Nord Biserica Reformată Creştină a început să piardă membri din 1992 pe când Bisericile Kuyperiene Reformate din Olanda (Gereformeerde Kerken in Nederland) au încetat să mai existe acum un deceniu când s-au unit cu Biserica Reformată Olandeză (Nederlandse Hervormde Kerk) pentru a forma ceea ce numim Biserica Protestantă (Protestantse Kerk in Nederland). Din acest exemplu se pot trage învăţăminte în ceea ce priveşte dezvoltarea evangheliştilor şi catolicilor pentru a-şi asigura un loc în sfera publică. În anii 1960 şi 1970 câţiva oameni de ştiinţă politici, inclusiv Arend Liphart şi Hands Daalder, şi-au îndreptat atenţia din punct de vedere profesional către fenomenul numit consociationalism. Într-un stat consociational liderii unor subculturi ostile reciproc au învăţat să colaboreze pentru atingerea scopurilor politice comune chiar dacă membrii acestor grupări rămân izolaţi de ceilalţi. Împărţirea puterii ale loc la nivelul elitei în timp ce la bază fiecare subcultură are propriile biserici (dacă este cazul), sindicate, spitale, organizaţii caritabile, asociaţii fraterne şi aşa mai departe. Această segmentare socială este adesea denumită folosindu-se cuvântul olandez verzuiling sau pillarization.

Eforturile lui Kuyper au determinat stabilirea unei varietăţi în ceea ce priveşte organizaţiile creştine în paralel cu organizaţiile laice. (Pictorul Piet Mondrian a crescut în subcultura Gereformeerd).

Când urmaşii lui Kuyper au imigrat în America de Nord au adus cu sine şi tendinţa de a stabili şi de a menţine instituţii creştine de tot felul, inclusiv o reţea de şcoli de zi creştine, un sindicat creştin, mai multe organizaţii politice şi o reţea de instituţii de învăţământ superior. Eu însumi m-am dedicat de ceva vreme acestor Numărul 2 Septembrie /Octombrie

52 Revista Creștină eforturi şi am predat la una dintre aceste universităţi afiliate.

Cu toate acestea m-am întrebat dacă nu cumva coexistenţa prea paşnică a lui Kuyper cu forţele secularizării în 1917 nu a fost suficientă pentru a menţine pe termen lung subcultura în fruntea căreia se afla. Cu siguranţă Kuyper nu ar fi fost încântat de eşecul urmaşilor săi de a predica şi colaborarea nu ar fi condus la lipsa unei strategii pe termen lung ci, din punct de vedere istoric aceste acorduri de împărţire a puterii ar fi însemnat de fapt obţinerea unui consens bazat pe cel mai puţin comun factor şi scoaterea în evidenţă a diferenţelor. Într-o societate bazată pe colaborare, diferitele subculturi au devenit adeptele ridicării şi menţinerii barierelor împotriva celorlalte subculturi şi acordurile consociaţionale, acordurile la care au ajuns având tendinţa de a fi de scurtă durată. Pactul naţional din Liban a durat din 1943 până la izbucnirea războiului civil din 1975. Un acord similar din Ciprul proaspăt independent a durat doar trei ani. Perioada clasică a verzuiling-ului olandez a durat din 1917 până în jurul anului 1966 când diviziunile create în cadrul

Revista Creștină 53 subculturilor au început să cedeze.

O comunitate religioasă care se concentrează doar pe propria supravieţuire într-un mediu ostil a şi pierdut bătălia, acest lucru fiind punctul slab al eforturilor întreprinse de urmaşii lui Kuyper.

Dacă într-adevăr credem că povestea Mântuirii din Biblie nu este doar povestea noastră, ci povestea întregii lumi, atunci avem un motiv să nu ţinem acest lucru pentru noi ci să-l proclamăm cu entuziasm şi să trăim în conformitate cu acest lucru. Încetarea conflictelor politice ar putea servi binelui pe termen scurt şi păcii între comunităţi, dar nu poate substitui sub nicio formă porunca biblică de a predica Evanghelia întregii lumi, a cărei Mântuire depinde de acest lucru.

Diferite grupuri confesionale pot fi de acord cu dezacordul pe moment, dar urmaşii lui Iisus Hristos trebuie să-şi păstreze încrederea că adevărul care ne eliberează este adevărul tuturor şi nu doar un adevăr subiectiv aplicabil doar comunităţii din care facem parte. Pe scurt, ar trebui să ne îndreptăm către sine într-o atitudine defensivă, ci să ne adresăm întregii lumi. Dacă ne pierdem credinţa în puterea

de transformare a Evangheliei, ne asumăm riscul de a pierde teren într-un conflict despre care unii uită că mai există, chiar şi în condiţiile formale de încetare a conflictelor politice. În timp ce echivalentul european se stinge, bisericile aflate într-o dezvoltare continuă din Africa par să înţeleagă acest lucru. Cum ar arăta deci secolul douăzeci şi unu dacă ar fi să unim agenda culturală Kuyperiană care pune accent pe construirea instituţiilor în împărăţie şi dinamismul evanghelic din bisericile din Africa?

Inspirată de această viziune comunitatea creştină nu şi-ar permite să se mulţumească doar cu încetarea conflictului, ci s-ar chinui, sperăm noi, să răspândească faptul că adevărul lui Dumnezeu chiar este adevărul întregii lumi.

Tipărit cu permisiunea autorului și a revistei First Things.

David Koyzis este autorul lucrării Political Visions and Illusions. Predă politica la Redeemer University College din Canada. Partea 1 poate fi găsită aici http://www.firstthings. com/blogs/firstthoughts/2015/01/ principled-pluralism-and-idolatry.

CALENDARUL LUI

DUMN EZEU, JUBILEUL ȘI MODELE NUMERICE ÎN SCRIPTURĂ ________ SUSAN KANEN ____________________________________________

A

tunci când simplul Cuvânt al lui Dumnezeu este ignorat se generează confuzie.

Acelaşi lucru se aplică şi în ceea ce priveşte încercarea omului de a ţine evidenţa timpului. Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele “să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii” (Geneza 1:14). Omul pur şi simplu nu ‘pricepe”. Ce legătură pot avea calendarele din prezent cu sursele de lumină create de Dumnezeu – soarele, luna şi stelele? În Leviticul 25, Dumnezeu dă indicaţii referitoare la organizarea calendarelor folosindu-se de Numărul 2 Septembrie /Octombrie

un sistem al Sabatelor şi al săptămânilor din anii sabatici precum şi pe baza anului de Jubileu repetat la fiecare 50 de ani. Sună aşa de neclar. Sistemul Gregorian pare mai puţin neclar?

Un ciclu complet de ani bisecţi durează 400 de ani. Cum se poate transmite de la o generaţie la alta infomaţia referitoare la organizarea unui calendar?

Sfântul Graal al calendarelor este un sistem care ţine socoteala zilelor, săptămânilor, lunilor, anilor şi epocilor, sincronizându-le.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

54 Revista Creștină

De ce permitem existenţa confuziei în ceea ce priveşte modul în care ţinem evidenţa timpului? În prezent se pare că nu ţinem cont decât de mişcarea de revoluţie a pământului în jurul soarelui (365.2421988 zile). Ce s-a întâmplat cu luna şi stelele pe care Dumnezeu le-a creat pentru ca noi să ţinem evidenţa semnelor zodiacale, anotimpurilor, zilelor şi anilor? Dacă anul ar avea exact 365.25, adăugând o zi în anul bisect la fiecare patru ani, s-ar sincroniza toate zilele şi toţi anii. Dar din moment ce există mai puţin de .25 zi în plus pe an, sistemul Gregorian nu adaugă o zi în 400 de ani la secole ci adaugă o zi în anii divizibili cu 400. Încercaţi să explicaţi acest sistem copiilor dumneavoastră.

Pornind de la confuzia cauzată de problema anului 2000: 29 Februarie, anul 2000 a cauzat mai multe probleme computerelor noastre din moment ce acesta a fost an bisect în timp ce anii 1700, 1800, 1900 nu au fost.

Nu toată lumea cunoştea cele trei reguli: Adaugă o zi la fiecare an divizibil cu patru, nu adăuga o zi dacă anul se divide la 100, adaugă o zi dacă anul este divizibil cu 400. Va trebui să găsesc pe cineva de încredere care să transmită această informaţie descendenţilor mei din anul 2400 pentru a putea fi sincronizaţi!

Care este sistemul calendaristic al lui Dumnezeu? Acesta nu este neaparat sistemul evreiesc din prezent. Autorităţile evreieşti nu mai ştiu care este Anul Jubileului. Nu au păstrat Cuvântul lui Dumnezeu cu exactitate – s-au îndepărtat la fel ca noi toţi în special în ceea ce priveşte calcularea timpului. Cum şi-a dorit de fapt Dumnezeu ca noi să ţinem evidenţa timpului? Privesc spre cer în fiecare noapte şi văd Luna. Are un ciclu regulat şi vizibil cu o medie de 29.530589 zile solare sau luna Sinodică în care Luna se schimbă de la nouă, la plină la Luna nouă. Un calendar foarte simplu de urmat şi de învăţat se află chiar deasupra Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 55

capetelor noastre. Mai mult, în calendarul lui Dumnezeu este inclus ciclul săptămânii formată din şapte zile, Sabatul fiind cea de-a şaptea zi. Orice copil poate înţelege asta. Se repetă la infinit şi se poate recunoşte prin activităţile diferite din ziua a şaptea.

Modelul unei perioade de timp speciale sabatice care urmează după o perioadă de şapte unităţi temporale este o lecţie foarte importantă în ceea ce priveşte evidenţa timpului. Acest model este probabil repetat: 1. o zi sabatică după o săptămână de 7 zile 2.

o lună sabatică după 7 ani

3. un an format din 12 luni sabatice după 7X7 ani sau ciclul Jubileului 4. un an de 13 luni sabatice după 7X7 ori 7X7 sau Jubileul Jubileelor Putem ţine socoteala că o zi din 7 este zi de pauză, după care numărăm următoarele aproximativ patru săptămâni în care observăm că Luna se schimbă în Lună nouă şi astfel ştim că a trecut o lună calendaristică.

Calendarul este format din 12 luni noi. Aceste luni sunt calculate conform răsăritului şi apusului Lunii şi Soarelui în una dintre cele doisprezece secţiuni ale cerului cunoscute ca Zodiac.

Lunile pot avea 29 sau 30 zile în funcţie de ciclul Lunii. Copiii (cu puţină pregătire) pot recunoaşte constelaţiile şi pot spune în ce lună a anului se află. În ceea ce priveşte perioadele mai lungi de timp, Leviticul 25 ne vorbeşte de Sabat la fiecare şapte ani. Anul lunar este format din 354.3670582 zile solare şi este mai mic cu aproape unsprezece zile faţă de anul solar; aşa că trebuie să facem destule salturi înainte pentru a nu lăsa anul lunar să ne scape printre degete, ceea ce ar determina modificarea lunilor corespunzătoare semnelor zodiacale sau modificarea lunilor

fiecărui anotimp. Calendarul Islamic diferă cu 11 zile în fiecare an, spre exemplu Ramadanul din 2006 -2010 începea pe 24 august, 13 sept., 2 sept., 22 august şi respectiv 12 august. (Ramadanul începe pe 18 iunie în 2015) Poate că nu se face niciun demers pentru a ţine pasul cu soarele.

reprezentând mişcarea de Jubileu a pământului în jurul soarelui.

Dacă luăm în calcul zilele adăugate în anii bisecţi, dăm peste cap ciclul lunar aşa că haideţi să adăugăm o lună la fiecare şapte ani. Calendarul lunar este tot în urmă. Ne rămâne Sabatul din anii sabatici, minunatul sistem al Jubileului. După 7X7 ani în loc să adăugăm o lună vom adăuga un an 354.3670582 zile. Până acum am calculat 49 de ani solari şi 50.5 ani lunari. Adăugând ani lunari cu o lună în plus şi un an bisect (acest an se adaugă la fel ca o zi sau ca o lună, se adaugă un an întreg. Se numeşte an bisect anul care are o zi în plus. Dar spre deosebire de acesta, un an întreg este adăugat când vine vorba de anul Jubileului.)

49 ani X 365.2421988 zi/an 17,896.86774 zile

7 ani + 1 lună suplimentară 7 ani + 1 lună suplimentară 7 ani + 1 lună suplimentară 7 ani + 1 lună suplimentară 7 ani + 1 lună suplimentară 7 ani + 1 lună suplimentară

timp lunar 606 luni X 29.530589 zile/lună= 17,895.53645 zile timp solar =

Diferenţa este de 1.33 zile la fiecare 49 ani solari. Ciclcul Jubileului cuprinde de fapt 49 de ani solari, dar 50.5 ani formaţi din 12 luni Lunare.

Priviţi frumuseţea acestui sistem: simplu, se poate transmite următoarei generaţii şi cuprinde un ciclu foarte scurt de numai 49 de ani. Omul nu poate contrazice datele din calendar dat fiind că acestea au fost stabilite conform Genezei 1:14 în legătură cu soarele, luna şi stelele. Versul ‘30 de zile are Septembrie’ nu se aplică din moment ce toate lunile calendaristice sunt determinate de Luna nouă. Nu sunt necesare calcule cu 10 zecimale. La fiecare 49 de ani lunile anului parcurg un ciclu zodiacal complet oglindind succesiunea echinocţiilor, un ciclu de aproximativ 25,800 ani. (puteţi studia acest fenomen pe site-ul http://www.crystalinks. com/precession.html căutând succesiunea echinocţiilor).

Credincioşii adaugă o lună la fiecare şapte ani, dar sunt în mod constant conştienţi că tot rămân în urmă (aproximativ 2 luni la 49 +1 an + 6 luni sau 50X12 luni fiecare şapte ani chiar şi luând +6 luni (50.5 ani în luni Lunare) în calcul lunile pe care le-au sau 606 luni Lunare per ciclu adăugat) şi nu se pot alinia cu Jubileu = 49 ani solari cerurile în ciuda eforturilor de a adăuga o lună la fiecare şapte Observaţi modelul ciclic din ani. Avem nevoie de această calendar care seamănă cu lecţie. Profeţii ne-au transmis marşul din jurul cetăţii Ierihon! în mod frecvent că suntem Consideraţi şapte din primele departe de calea Domnului. Care rotaţii ale pământului în jurul sunt efectele acestui calendar? soarelui ca fiind egale cu fiecare Sărbătorile nu sunt sincronizate dintre zilele de marş în jurul cetăţii cu soarele. Acest lucru se aplică Ierihon. După cel de-al şaptelea în cazul calendarului lunar înconjor din cea de-a şaptea Islamic. Aceasta reprezintă încă o zi a sunat trompeta – aceasta dovadă a diferenţei faţă de lumea 7 ani + 12 luni suplimentară (Se adaugă anul Jubileului)

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

56 Revista Creștină

Occidentală bazată pe calendarul solar. Prezentul articol propune un calendar creat chiar de Dumnezeu, Lunar – Solar pe baza Genezei 1:14 (BRJ). Dumnezeu a creat soarele, Luna şi stelele “pentru semne zodiacale, pentru anotimpuri, pentru zile şi pentru ani” Acest autor se bucură de anticiparea Crăciunului, dar sunt spiritele noastre entuziasmate de venirea Fiului, sau ne dorim ca soarele să ne aducă zile mai lungi şi mai călduroase? Anotimpurile ar putea reprezenta o distragere de la motivul pentru care Dumnezeu a creat sărbătorile. Poate că sărbătorile ne-au fost date să ne putem concentra asupra Lui şi asupra nevoii noastre de El şi nu asupra anotimpurilor.

Dumnezeu a numerotat lunile dar nu le-a denumit şi nici nu le-a legat de poziţiile Zodiacului (lunile determinate de traiectoria soarelui). Autorul a avut un moment de gândire pentru a observa că poate nu a fost stabilit ca sărbătorile anului să aibă loc într-un anumit anotimp al anului solar. Indiferent de anotimpul în care are loc o anumită sărbătoare când suntem copii, după o perioadă de 49 de ani, când suntem maturi, aceleaşi sărbători vor avea loc în acelaşi moment.

Subiect al unei sărbători speciale – Jubileul reprezintă întoarcerea la locul cuvenit şi/sau revenirea unui anotimp. Sincronizarea sărbătorilor cu anotimpurile ar putea reprezenta ceea ce Biblia numeşte deplinătatea tuturor timpurilor.

Nu-i aşa că sărbătorile tale „creştine”, legate de anumite luni sau anotimpuri, au fost folosite ca punct de plecare pentru tot felul de indulgenţe păgâne de la materialism la obiceiuri de fertilitate asociate cu primăvara?

Acest calendar propus, cu luni suplimentare şi ani care se adaugă intercalculat, evită aceste tendinţe de a lega obiceiuri păngâne de anotimpurile anului.

Dacă ne dorim ca sărbătorile să aibă loc într-un anumit anotimp, Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 57

avem o modalitate de revenire în anul Jubileului când calendarul solar este din nou sincronizat în Ziua Ispăşirii - Iom Kipur, anul Jubileului. Suntem iertaţi astfel şi calendarul lunar este în armonie cu cel solar. Faptul că se adaugă luni în timpul celor 49 de ani ne ajută să ţinem socoteala în care săptămână din cei şapte ani ne aflăm în cadrul perioadei Jubileului.

Rămân totuşi urme ale celui mai vechi calendar creat de Dumnezeu.

Cartea lui Daniel ţine socoteala timpului folosind „săptămânile” anilor. Citiţi Cartea Jubileelor şi veţi afla cum patriarhii calculau timpul menţionând numărul Jubileului şi numărul săptămânii.

(Cartea Jubileelor poate fi citită online la adresa http://www. piney.com/ApocJubileeBook.html).

Sistemul propus cuprinzând zile suplimentare şi ani bisecţi este de fapt un calendar inspirat chiar de Dumnezeu. Acest calendar este foarte bogat în numere, 7, 12 şi 50 după cum este dezbătut în articolul „Modele numerice în Scriptură” aparţinând aceluiaşi autor. Onorarea lui Dumnezeu prin Sabaturi şi Jubilee necesită întoarcerea pe pământurile natale. Acest lucru semnifică respectarea celor patru porunci din zece primite de Moise.

De fapt, Jubileul reprezintă întoarcerea pe pământurile de drept. Imaginaţi-vă bucuria şi entuziasmul în momentul în care calendarul revine la armonia dintre ciclurile Lunare şi Solare.

După capturarea Israelului de către Babilon acest sistem s-a destrămat în lipsa implicării preoţilor din temple şi din cauza dorinţei oamenilor de a sincroniza toate lucrurile cu cerul (prima lună a anului sincronizându-se cu Echinocţiul de Primăvară) mai des decât la fiecare 49 de ani. Ar fi fost nevoie de răbdare şi credinţă în Dumnezeu şi Căile Sale, calităţi care se regăsesc în cantitate restrânsă în inima omenirii. Populaţia cucerită a adoptat sistemul Babilonian adoptând numele actualelor luni

7 zile ale săptămânii, 12 luni pe an, 40 ani pentru fiecare generaţie, jubileul de 50 de ani), 7 culori ale curcubeului, 7 mări şi continente, 12 diviziuni ale cerului, o octavă de note de pian are 7 clape albe şi 12 note în total, perioadele de gestaţie sunt multipli de 7

ce nu aveau origine evreiască.

Modelul stabilit de Moise prin călătoria de 40 de ani în deşert se repetă la fiecare 49 de ani solari împreună cu promisiunea sărbătorii Paștelui care avea loc în anotimpul de primăvara anului în care calendarul se afla în cel de-al 40-lea an din ciclul Jubileului. Cu alte cuvinte, ciclul sărbătorilor se repetă din ce în ce mai târziu în ceea ce priveşte anotimpurile anului cu o diferenţă de două luni la fiecare şapte ani. Acest lucru este tulburător şi tentaţia este de a adăuga perioade mai frecvent astfel încât diferenţa dintre calendarul nostru şi anul solar să nu fie mai mare de o zi. Dar asta nu înseamnă de fapt venerarea soarelui? Amintiţi-vă că oamenii s-au răzvrătit şi au început să venereze viţelul „de aur” înainte de coborârea lui Moise de pe munte. Acest viţel avea între coarne un glob reprezentând soarele. Această răzvrătire a reprezentat şi respingerea calendarului pe care Dumnezeu l-a instituit prin Moise, calendar care nu urma întru totul ciclul soarelui. Oamenii l-au refuzat. În prezent comunitatea evreiască adaugă luni suplimentare folosind un sistem complicat la fiecare doi sau trei ani (se adaugă o lună 7 ani din 19) în încercarea de a păstra sincronizarea dintre luna Lunară şi lunile Solare. Ăsta să fie motivul pentru care evreii erau confuzi referitor la prima lună a anului sau dacă ciclul Jubileului este de 49 sau de 50 de ani? Este posibil ca liderii fără credinţă în Dumnezeu din trecutul îndepărtat care au dorit sincronizarea calendarului cu lunile solare să fi abandonat adevăratul calendar al lui Dumnezeu?

Dar este dezastruos – ce facem cu o zi şi o treime (1.33 zile) care se pierd la fiecare 49 ani solari?

Zilele suplimentare sunt de fapt foarte utile când vine vorba de a ţine evidenţa perioadelor foarte lungi de timp. Calendarul Gregorian măsoară fiecare 4 ani, 100 ani şi 400 ani folosind sistemul prezent. La fiecare 49 de ani sistemul Levitic pierde 1.33 zile. Noi (de-a lungul a mai multe

generaţii) putem observa cum Luna Nouă din anul Jubileului îşi modifică poziţia faţă de Zodiac în mod succesiv. După 49 de Jubileuri ce corespund a 49 de ani solari este momentul să adăugăm 65 (49 X 1.33 zile extra/ciclu Jubileu) faţă de restul lunilor ce se adaugă în cadrul ciclurilor fiecărui Jubileu. Acest fenomen are loc la aproximativ două mii patru sute de ani.

După ce a trecut o perioadă de timp atât de mare, devine relevant un alt ciclu temporal – succesiunea echinocţiilor dau de fapt timpul înapoi şi constelaţiile care marchează echinocţiul de primăvară diferă cu o lună la fiecare 2100 ani ( aproximativ 34 de zile pentru o perioadă de 50 de Jubilee. Asta înseamnă că există o lună suplimentară la fiecare 49X49 ani. Această diferenţă se poate adăuga cu uşurinţă schimbând anul bisect care se adaugă la sfârşitul fiecărui Jubileu într-un bisect al anilor bisecţi care, cu alte cuvinte, ar avea 13 luni. Această modificare ar putea determina sincronizarea zilelor, săptămânilor, lunilor, anilor, săptămânilor anilor Jubileelor (50 ani) şi Jubileelor Jubileelor (49X49 ani)—Alte câteva zile extra! Acest sistem poate fi folosit pentru a ţine evidenţa chiar şi pentru epoci mai lungi, de exemplu milenii, sau pot avea în vedere alte influenţe temporale precum încetinirea orbitelor, etc. Biblia ne învaţă că o zi înseamnă o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. “Preaiubiţilor, nu ignoraţi faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi!” (2 Petru 3:8).

Studierea calendarului lui Dumnezeu nu urmăreşte întoarcerea la acesta (omenirea s-a îndepărtat foarte mult de el) ci de a înţelege că deşi oamenii ignoră căile Domnului cu referire la calcularea timpului, asta nu înseamnă că Dumnezeu şi-a abandonat propriul sistem.

Calendarul lui Dumnezeu va fi foarte important în ceea ce priveşte revenirea lui Hristos şi pentru înţelegerea Primului Advent a lui Hristos şi a temelor Numărul 2 Septembrie /Octombrie

58 Revista Creștină

Biblice. Poate răstignirea pe cruce a avut loc într-ul Jubileu al Jubileelor când timpul era deplin şi Dumnezeul timpului a ales să facă parte din timp într-un moment ales şi planificat de El. El a pus toate lucrurile în mişcare prin crearea timpului – la începuturi. Este foarte posibil ca evenimentele principale din povestea Lui să fi avut loc de Jubileul Jubileelor. Potopul şi Învierea sunt la distanţă de aproximativ 2400 de ani. Întoarcerea lui Hristos ar putea să aibă loc pe 2400 DH, dar sperăm că perioada va fi mai scurtă.

O excelentă dezbatere cu privire la Zodiac poate fi găsită în cartea lui Bullinger, Martorul Stelelor. Înţelegând acest lucru putem vedea gloria lui Dumnezeu şi adevărul din spatele afirmaţiei „ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii” (Geneza 1:14). Acest autor nu face referire la astrologie aşa cum este văzută în prezent schimbată de elementele păgâne, ci se întoarce la înţelesul original şi la intenţiile lui Dumnezeu de a trimite mesaje folosind cerul. Având în vedere informaţiile prezente şi fără a rescrie cartea lui Bullinger, haideţi să facem încă un pas. În prezent, în momentul echinocţiului de primăvara soarele răsare în constelaţia Peşti.

Acest lucru a rămas neschimbat în ultimii 2000 ani. Acum, aşa cum spune şi cântecul din 1960, ne aflăm la începuturile perioadei Vărsătorului. Pe vremea lui Hristos, la echinocţiul de primăvară soarele răsărea în zodia Berbecului, mielul. Acest lucru a durat 2000 de ani şi oamenii apropiaţi lui Dumnezeu erau păstori indicându-ne astfel momentul în care va veni „Păstorul Sufletelor”, Mielul lui Dumnezeu care s-a sacrificat când prima zi a anului, Paștele, avea loc primăvara când soarele răsărea în constelaţia mielului (Berbec). Acest autor – care în niciun caz nu era expert în astronomie – a căutat Mielul pe cer. Cercetările sale s-au desfăşurat într-o noapte senină şi a folosit hărţi ale Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 59

constelaţiilor împreună cu informaţţii referitoare la perioada corespunzătoare locaţiei alese.

Cunoscând locaţia îndrăzneţului şi uriaşului Taur (constelaţia din momentul potopului) aflată lângă Centura lui Orion, a fost încurajat să creadă că cercetările sale nu sunt în zadar. În noaptea aceea, autorul a văzut Berbecul, format din stele palide şi stând în poziţie şezândă, cu aspect regesc având o coroană de stele pe cap.

Nu stă în puterea omului de a-l evoca ci în eternul Spirit al lui Dumnezeu din ceruri, predestinat să fie Mântuitorul nostru încă de la începutul timpurilor. Glorios.

De 2000 de ani constelaţia echinocţiului de primăvara este cea a Peştilor, peştii gemeni. Iisus a chemat pescarii şi i-a hrănit pe discipolii Săi cu peşte când a înfăptuit miracolul împărţirii pâinilor. Suntem îndemnaţi să devenim pescarii oamenilor.

Numele lui Hristos are legătură cu termenul grecesc pentru peşte ichthus, acronim pentru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu este Mântuitorul. Vezi http:// en.wikipedia.org/wiki/Ichthys.

Studierea calendarului lui Dumnezeu şi Modelului Numeric ne poate aduce bucurie; nu este de mirare că aceste subiecte au fost pervertite, pierzându-şi astfel sâmburele de adevăr.

Poate că întâmplarea cu Viţelul de Aur (simbol al soarelui) demonstrează tendinţa aleşilor lui Dumnezeu din momentul Exodului să se revolte împotriva calendarului sărbătorilor adus de Moise și înregistrat în Levitic care părea să nu aibă nicio legătură cu soarele. Venerarea soarelui marchează epoca dinainte de Vărsător, când echinocţiul de primăvară avea loc în Taur (Baal, sau zeul soarelui).

REZUMAT Calendarul lumii Occidentale din prezent nu are nimic în comun cu poruncile lui Dumnezeu cu excepţia faptului că săptămâna este formată din şapte zile şi anul are 12 luni.

Un set de reguli propuse pentru calendarul lui Dumnezeu: 1.

Fiecare a şaptea zi din săptămână este zi de odihnă.

2.

Anul este format din 12 luni, sau 4X12 sau 48 săptămâni.

Potopul şi Învierea sunt la distanţă de aproximativ 2400 de ani. Întoarcerea lui Hristos ar putea să aibă loc pe 2400 DH, dar sperăm că perioada va fi mai scurtă.

3.

Fieare an la interval de 7 ani, este an sabatic şi este format din 13 luni.

(Intercalcularea lunii are ca rezultat adăugarea a 6 luni sau 5 ani la fiecare ciclu de 49 de ani).

4.

După cel de-al şaptelea sau după cel de-al 49-lea an, adăugaţi un an întreg format din 12 luni.

5. În Jubileul (perioadă formată din 49 ani) Jubileelor (ciclu de 49 ani), anul adăugat este format din 13 luni.

Instituit în primul capitol al Genezei, modelul perioadei sabatice după o şapte unităţi de timp este o lecţie foarte importantă de ţinut minte în ceea ce priveşte evidenţa timpului. Acest lucru se repetă poate: 1. o zi sabatică după o săptămână formată din 7 zile.

2. o lună sabatică la fiecare 7 ani.

prin adăugarea unei zile însă această perioadă suplimentară este formată dintr-un an întreg format din 12 luni Lunare şi reprezintă un salt înainte pentru anul Lunar astfel încât acesta să ajungă din urmă anul Solar. Anul Jubileului este deci al cincizecilea an. Întreg ciclul este format din 49 de ani Solari şi 50.5 (49 + .5 + 1) ani formaţi din luni Lunare. În această perioadă solstiţiul de primăvară revine la poziţia pe care o avea cu 49 de ani Solari mai devreme, mai scurt cu 1.33 zile per ciclul Jubileu format din 49 de ani. Ciclul Jubileului Jubileelor este format din 2401 ani Solari. Deşi calendarul Lunar este diferit cu 65 de zile (1.33 days X 49), desfăşurarea echinocţiului în această perioadă a determinat ca poziţia soarelui să aibă loc cu 34 zile mai devreme faţă de constelaţii astfel încât adăugarea unei luni determină sincronizarea calendarului Lunar cu cel Solar la fiecare aproximativ 2401 ani cu 2 zile, distribuite în mod egal zile, săptămâni, luni, ani, 49 de ani, perioade de timp formate din 2401 ani şi poate chiar ciclul temporale mai mari.

Alte posibilităţi de grupare pentru perioade mai lungi de timp sunt 40 cicluri Jubilee în care modelul preluat din viaţa lui Moise oglindeşte istoria în trei grupuri temporale a câte 40 sau (120) şi anume Creaţia, Avraam, 40 Jubilee, Iisus pe pământ, 40 Jubilee, apoi Întoarcerea lui Hristos după 40x50x3 sau 6000 ani de istorie. De asemenea, Daniel ne vorbeşte de 7 perioade a câte 7 săptămâni.

3. un an format din 12 luni sabatice după 7X7 ani sau ciclul Jubileului.

7 ani + 1 lună suplimentară

4. un an format din 13 luni sabatice după 7X7 ori 7X7 sau Jubileul Jubileelor.

7 ani + 1 lună suplimentară

Anul Jubieului se adaugă după 7x7 ani Lunari. Anul Jubieului adăugat se intercalculează

7 ani + 1 lună suplimentară

7 ani + 1 lună suplimentară

7 ani +12 luni suplimentare (se adaugă anul Jubileului) 49 + 6 luni +12 luni sau 50x12 luni + 6 luni (50.5 ani formaţi din luni Lunare) sau 606 luni Lunare per ciclu Jubileu=49 ani Solari Observaţi modelul ciclic din calendar care seamănă cu marşul din jurul cetăţii Jericho! Consideraţi şapte din primele rotaţii ale pământului în jurul soarelui ca fiind egale cu fiecare dintre zilele de marş în jurul cetăţii Jericho. După cea de-a şaptea călătorie din cea de-a şaptea zi a sunat trompeta – aceasta reprezentând mişcarea de Jubileu a pământului în jurul soarelui. timp lunar 606 luni X 29.530589 zile/lună= 17,895.53645 zile timp solar 49 ani X 365.2421988 zi/an 17,896.86774 zile

=

Diferenţa este de 1.33 zile la fiecare 49 ani solari. Ciclcul Jubileului cuprinde de fapt 49 de ani solari, dar 50.5 ani formaţi din 12 luni Lunare.

Instituit în primul capitol al Genezei, modelul perioadei sabatice după o şapte unităţi de timp este o lecţie foarte importantă de ţinut minte în ceea ce priveşte evidenţa timpului.

Acest lucru se repetă poate: 1. o zi sabatică după o săptămână formată din 7 zile.

2. ani.

o lună sabatică la fiecare 7

3. un an format din 12 luni sabatice după 7X7 ani sau ciclul Jubileului.

4. un an format din 13 luni sabatice după 7X7 ori 7X7 sau Jubileul Jubileelor.

7 ani + 1 lună suplimentară

7 ani + 1 lună suplimentară Numărul 2 Septembrie /Octombrie

60 Revista Creștină

P R E Z E N ȚA

CO N T E A Z Ă ________ C. WESS DANIELS ____________________________________________

Revista Creștină 61

NU POŢI FI ÎNLOCUIT DE UN ROBOT. ŞI CÂND NU EŞTI AICI, INDIFERENT UNDE ÎNSEAMNĂ AICI, ABSENŢA TA SE SIMTE.

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:

Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2 NVSR)

Destul de viu

U

nul dintre cele mai interesante episoade ale unei emisiuni radio pe care am ascultat-o, On Being cu Krista Tippet, este intitulată: „Destul de viu: Reflectând asupra relaţiei noastre cu tehnologia”. În cadrul emisiunii, Tippet l-a intervievat pe Sherry Turkle, un profesor MIT care a efectuat cercetări asupra efectelor prelungite ale tehnologiei în viaţa de zi cu zi.

Cartea lui Turkle „Alone Together” (Singuri împreună) este întitulată corespunzător şi descrie cum noi, ca societate, comunicăm unul cu celălalt din ce în ce mai mult în moduri care par că ne aduc împreună dar care ne determină să experimentăm o singurătate profundă.

Pictură de Josef Kote. Reprodusă cu permisiunea autorului.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

În acest episod, Sherry Turkle povesteşte despre o vizită împreună cu fiica sa de paisprezece ani, Rebecca, la „Expoziţia Darwin la Muzeul american de istorie naturală din New York.” În acest muzeu poţi vedea dinozauri de aproape precum şi multe alte specii care reprezintă dovada transformării din punct de vedere fizic ce a avut loc în mii de ani.

Această expoziţie sărbătoreşte frumuseţea tuturor formelor de viaţă şi evidenţiază multe dintre descoperirile lui Darwin. La intrare sunt două broaşte ţestoase gigant din insulele Galapagos, locul unde Darwin a făcut multe descoperiri care au devenit faimoase.

Muzeul promova acele broaşte ţestoase ca fiind minuni, curiozităţi. Aici, printre modelele de plastic ale muzeului, este viaţa aşa cum a văzut-o Darwin cu mai mult de un secol în urmă. Una dintre ţestoase s-a ascuns în timp ce alta se odihnea în cuşcă, nemişcată. Rebecca a inspectat ţestoasa vizibilă şi apoi a spus cu nonşalanţă: „Ar fi putut să folosească un robot”.

Am fost surprinsă şi am întrebat-o ce a vrut să spună cu asta.

Considera că este o ruşine să aducă ţestoasa atât de departe de casa ei din Pacific, doar pentru a sta în muzeu nemişcată, nefăcând nimic. Rebecca era atât îngrijorată pentru ţestoasa captivă cât şi nepăsătoare cu privire la autenticitatea acesteia.

Devenim oare conştienţi că prezenţa, prezenţa noastră autentică şi completă, contează cu adevărat pentru biserică, familie, comunitate, colegii de serviciu?

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

62 Revista Creștină

Revista Creștină 63

Astfel că, Sherry Turkle, cercetătoare, a început să pună întrebări tinerilor care vizitau expoziţia în timpul acestui weekend ocupat, de Ziua Recunoştinţei. Întrebarea ei era simplă: „Îţi pasă că ţestoasa este vie?”Mulţi dintre cei cu care a vorbit au răspuns într-un mod similar. „Apa este scârboasă”, a spus cineva.

Când merg să-mi prezint omagiile părinţilor, noului născut şi însăşi darului vieţii prin prezenţa mea fizică, este mult mai special decât să trimit un mesaj sau să postez ceva pe pagina de Facebook a cuiva.

În general, voturile pentru înlocuirea ţestoasei cu un robot au oglindit sentimentele fiicei mele conform cărora viaţa, în acel peisaj, nu merita nicio atenţie. Un copil în vârstă de doisprezece ani a răspuns foarte hotărât: „Cu toţii ştim ce fac ţestoasele aşa că nu era nevoie de unele vii.” Întrebare: Tu ce părere ai? În contextul acestei grandori, toate aceste oase care spun o poveste, povestea noastră, a oamenilor în lume, pentru o parte din vizitatori nu părea deloc importantă nevoia de a avea „originalul” „lucrul adevărat”. Ai nevoie doar de ceva care să reprezinte acel lucru, un robot ar fi cel mai potrivit.

Am putea de asemenea spune că, atât timp cât ştim că există undeva, nu avem nevoie să vedem originalul. În lumea din prezent devenim din ce în ce mai obişnuiţi cu o prezenţă simbolică a cuiva sau a ceva. Postăm poze pe Facebook, ne alegem un avatar care, sperăm noi, este demn să proiecteze versiunea propriei persoane în lume.

Copiii mei s-au obişnuit cu vocile şi feţele bunicilor transmise prin monitorul calculatorului. Este un lucru util, nu voi contrazice asta, dar cu toate acestea nu este ceva real.

Bănuiala mea este că pentru majoritatea dintre noi, când se pune problema vieţii, vom răspunde că prezenţa reală, autentică, este foarte importantă.

Prezenţa simbolică nu este la fel cu cea reală, indiferent de cât de mult corespunde vieţii.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Îngrijorarea mea este următoarea: În ce mod societatea noastră, cu tehnologia, consumerismul şi cultura sa de divertisment, vă ajută să completaţi relaţiile sau devine un substitut pentru relaţiile autentice? Devenim oare conştienţi că prezenţa, prezenţa noastră autentică şi completă, contează cu adevărat pentru biserică, familie, comunitate, colegii de serviciu?

Unde este copilul?

Capitolul al doilea din Evanghelia după Matei este o poveste despre prezenţa reală, autentică. Cei trei magi, cunoscuţi în mod tradiţional ca Melchior (învăţat babilonian), Caspar (învăţat persan) şi Baltazar (învăţat arab), erau, aşa cum afirmă Alyce McKenzie, cel mai probabil trei membri ai castei preoţeşti din religia Zoroastriană, cunoscuţi pentru studiul asupra stelelor şi religiei.

Păstrând această traiectorie a genealogiei lui Iisus, aceşti magi veneau din Orient, ceea ce înseamnă că erau străini, din afara poveştii biblice. Decât să ne spună pur şi simplu că străinii erau acceptaţi, sau că Dumnezeu poate ghida pentru a se face cunoscut de cei percepuţi ca fiind din afară, Biblia ne demonstrează. După ce s-au prezentat la palatul regelui, unde se aşteptau la naşterea unui rege, au întrebat: „Unde este copilul care s-a născut rege al evreilor? Am observat steaua sa născându-se şi am venit să ne prezentăm omagiile.”

Din perspectiva regelui Herod, prezenţa magilor este alarmantă şi deloc binevenită. Herod se teme de naşterea unui rival politic.

Din perspectiva magilor, prezenţa lor este aducătoare de onoare. Întrebarea lor vrea să spună: „Spuneţi-ne unde este acest copil pentru a-l vedea şi pentru a-i onora prezenţa fizică. Vrem să vedem cu ochii noştri.” Ei folosesc cuvântul omagiu, care înseamnă „a omagia prin sărutarea mâinii, prin închinare, prin adorare.” Nu

poţi omagia pe cineva aşa cum o fac aceşti magi fără a te duce la casa unde s-a născut copilul. **Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am putut face în calitate de pastor a fost să mă prezint la spital când se năştea un copil. Nu am reuşit să ajung la spital pentru a vedea toţi copiii nou născuţi, dar dacă acest lucru nu a fost posibil, am mers imediat ce am putut la casa acestora.

Când merg să-mi prezint omagiile părinţilor, noului născut şi însăşi darului vieţii prin prezenţa mea fizică, este mult mai special decât să trimit un mesaj sau să postez ceva pe pagina de Facebook a cuiva.

A te arăta În cartea sa, Improve Wisdom , Patricia Ryan Madson prezintă concluziile pe care le-a tras în urma anilor de predare a improvizaţiei la Stanford şi scrie despre faptul că improvizaţia ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi. În introducere spune următoarele: „Viaţa este o improvizaţie şi dacă suntem norocoşi, una lungă.”

Cartea conţine 13 maxime despre improvizaţie care ne pot învăţa despre viaţă, spre exemplu: • Spuneţi Da • Nu vă pregătiţi • Începeţi oricum • Observaţi darurile • Acţionaţi acum • Aveţi grijă unii de ceilalţi Şi una dintre preferatele mele este „Doar arată-te”.

Ea spune următoarele: „Principiul este incredibil de simplu. Doar arată-te. Contează unde suntem. Mişcă-ţi corpul către visele tale – unde au ele loc – la sala de fitness, la birou,

la cursul de yoga, în bucătărie, la orele despre improvizaţie, în garaj, pe un vas de croazieră, la procesorul de text, pe şantier, la centrul pentru bătrâni, la teatru. [Şi, voi adăuga eu, la biserică!] Tu ştii unde. Fii acolo fizic. Odată cu dezvoltarea telefoanelor mobile probabil că aţi observat că salutul clasic „Ce mai faci?”a fost înlocuit de întrebarea „Unde eşti?”Locaţia înseamnă totul.” Şi nu mă pot abţine să mi-i imaginez pe magi făcând asta.

• Magii s-au prezentat.

• Ei credeau că era important locul spre care se îndreptau.

• Ei credeau că trebuiau să fie acolo.

• Îşi urmau visele literal, ceea ce înseamnă că povestea biblică reprezintă un alt mod prin care Dumnezeu ne ghidează.

• Magii ştiau unde trebuiau să ajungă. Când au ajuns la Herod şi şi-au dat seama că sunt în locul greşit, nu au renunţat ci au continuat să meargă înspre locul unde trebuiau să ajungă.

Dumnezeu s-a arătat şi continuă să se arate nouă şi prin noi.

• Şi-au urmat visele deoarece îşi doreau să fie acolo. Vroiau să vadă ce se întâmplă. Nu s-au dus din obligaţie ci din curiozitate, şi-au urmat curiozitatea. Îşi doreau să onoreze copilul evreu cu prezenţa lor fizică, autentică.

Gândiţi-vă la următoarele: Din ceea ce ştim din cartea lui Matei, nu s-a mai dus nimeni altcineva!

Toţi păstorii şi celelalte persoane sunt menţionate în Evanghelia lui Luca. Dacă magii ar fi spus, ah, lasă, sigur va merge altcineva, se va ocupa altcineva de asta.

Nu! Pentru oamenii care consideră că prezenţa este o parte esenţială a vieţii şi a credinţei, au încredere în faptul că a te arăta undeva contează cu adevărat.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

64 Revista Creștină

Iată deci ce vă spun hotărât: Prezenţa voastră chiar contează.

Contează pentru copiii voştri.

Contează pentru soţ/soţie.

Contează pentru prieteni.

Contează pentru oamenii de la biserică. Contează pentru oamenii din comunitate.

Contează pentru colegii voştri.

Contează pentru străini.

Nu poţi fi înlocuit de un robot. Şi când nu eşti aici, indiferent unde înseamnă aici, absenţa ta se simte.

Prezenţa stă la baza credinţei creştine. Preţuim atât de mult prezenţa, nu pentru ce putem obţine din asta, nu din obligaţie, sau datorie ci pentru că Dumnezeu s-a arătat. Naşterea lui Iisus ne spune că ceea ce contează cel mai mult şi poate schimba lucrurile în lume este prezenta autentică şi iubitoare.

Dumnezeu s-a arătat şi continuă să se arate nouă şi prin noi.

Vorbeam recent despre acest subiect cu un prieten care a spus: „Sunt cunoscut prin prezenţă.

Prezentându-mă în comunitatea de credincioşi din care fac parte ajută la construirea credinţei şi îi susţine pe alţii care mă văd acolo. Cu toţii aducem lumină, iar dacă nu suntem prezenţi, ceva lipseşte.”

Mai departe, Patricia Madson spune: „Adesea doar simpla noastră prezenţă şi nu vreo abilitate specială, face diferenţa.”

Gândiţi-vă la un moment în care sufereaţi sau vă simţeaţi singuri şi a venit cineva la voi, nu a spus nimic, doar s-a aşezat lângă voi, şi-a pus braţul pe umărul vostru sau v-a ţinut de mână.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

Revista Creștină 65

Gândiţi-vă la un moment în care v-a fost teamă dar cineva a venit lângă voi şi a mers alături de voi.

Gândiţi-vă la un moment în care aţi crezut că nu contează dacă vă prezentaţi undeva dar aţi făcut-o oricum şi cât de mult a însemnat asta pentru voi sau pentru alte persoane care se aflau acolo.

Acum gândiţi-vă la Maria şi Iosif.

Imaginaţi-vă ce a însemnat pentru ei faptul că aceşti trei magi le-au bătut la uşă. Ce a însemnat pentru acest cuplu tânăr al cărui început nu a fost în niciun caz uşor şi care urma să pornească în călătoria vieţii lor fiind fără nicio îndoială săraci şi speriaţi.

pentru timpul ce vine. Haideţi să facem ca anul acesta să fie caracterizat de prezenţa noastră autentică şi reală, indiferent de locul unde ne află.

Vă invit să punem accentul pe prezenţă şi nu pe conectare; pe onorarea celorlalţi prin prezenţa noastră; pe faptul că a merge undeva este important pentru preţuirea prezenţei, şi să acceptăm că propria prezenţă este un dar în sine. În ceea ce mă priveşte, niciun robot nu vă poate înlocui.

Daţi-mi voie să vă întreb: Ar conta pentru voi dacă aţi merge la biserică şi toată lumea prezentă ar fi robot? Contează prezenţa fizică?

Ce a însemnat venirea celor trei preoţi Zoroastrişti purtători ai darului prezenţei lor şi a darurilor pentru rege?

Ce a însemnat ca povestea uimitoare a Mariei şi a lui Iosif despre naşterea lui Iisus să fie validată în mod miraculos de cei trei călători?

Ce a însemnat pentru acei oameni săraci care au reuşit să-şi ţină familia unită în acele vremuri de încercări, prezenţa celor trei bărbaţi eleganţi, îmbrăcaţi ca nişte regi, în casa lor care evident nu semăna cu palatul unui rege, pentru a-l onora pe copilul pe care-l credeau rege?

Vă invit să punem accentul pe prezenţă şi nu pe conectare.

Înţelegeţi de ce prezenţa magilor este un dar în sine? Venirea lor este ceva ce a schimbat povestea în mai multe feluri.

Preţuim prezenţa celorlalţi şi ne dăm seama că „a ne face apariţia” este o parte necesară a credinţei creştine?

Vă invit să vă gândiţi la cuvântul prezenţă ca la cuvântul cheie

Tipărit cu permisiunea autorului.C. Wess Daniels deține titlurile de Ph.D. Fuller Theological Seminary (Pasadena, CA) și Doctor of Philosophy in Intercultural Studies.

Numărul 2 Septembrie /Octombrie

66 Revista Creștină

www.salonulmiriam.ro

Buchete & aranjamente florale Numărul 2 Septembrie /Octombrie