SHiLA 2023 - Sacred Spaces

Page 1


Cuprins

Contents

7 / Marius Miclăuș - SHiLA 2023 8 / Claudiu Mesaroș - Spațiu fracturat sau spațiu omogen? Fractured or Homogeneous space? 14 / Marius Stan - Hermeneutica spațiului și artei pământului The Hermeneutics of Space and Land Art 18 / Cristian Frias - SHiLA. Sacred Spaces Lucrări / Works 22 /Marius Vasile - Spațiu – Secvență / Space – Sequence 28 / Eliza Yokina - Soare / Sun 36 / Miki Velciov - Râul / The River 42 / Kopacz Kund - Szénakápolna (O căpiță mare cât o căpâlnă) / A Haystack as Big as a Chapel 50 / Anke Mellin & Marius Miclăuș - Sud / South 58 / Lena Ciobanu - Toate lucrurile sunt delicat interconectate: inel de miceliu / All Things are Delicately Interconnected: Mycelium Ring 64 / Anna Máthé - Sír (Mormânt) / SÍR (TOMB) 70 / Eszter Sipos & Anke Mellin - O călătorie fotografică în 5 metri pătrați / A Photographic Journey in 5 Square Meters

SHiLA 2023 | Sacred Spaces Volum conceput de / Volume conceived by: Marius Miclăuș Contribuții / Contributors: Claudiu Mesaroș, Marius Stan, Cristian Frias Editor și traducător / Editor and translator: Marius Stan Timișoara, 2023 ISBN 978-973-0-39340-8.

76 / Sergiu Cătană - Punct orb / Blind Spot

82 / Cristian Frias - Postfață Afterword 92 / Texte și artiști invitați Texts and invited artists 98 / Echipă și credite Team and credits


SHiLA 2023

SHiLA 2023

Marius Miclăuș

Marius Miclăuș

Fundația Archaeus, prin programul ALP / Alternative Learning Program, își propune din 2005 (din 2010, internațional) să formuleze întrebări și să accelereze transformarea prin generarea de rețele și structurarea unor noi moduri de conștientizare a faptului că profesia de arhitect are nebănuite valențe, depinzând însă de conexiuni necesare pentru a rămâne flexibilă și fertilă.

The Archaeus Foundation, through the ALP / Alternative Learning Program, aims since 2005 (and since 2010, internationally) to formulate questions and accelerate the transformation by generating networks and structuring new ways of being aware of how the architectural profession has unsuspected connotations, albeit depending on necessary connections to remain flexible and fertile.

După incitantul experiment pilot, SHiLA 2022, continuând în credința că distrugerea barierelor de comunicare prin artă joacă un rol esențial în chiar expresia comunităților, am invitat — în același context al Rezervației Cheile Nerei-Beușnița — arhitecți, artiști și muzicieni la un dialog pe o temă dificilă, dar ofertantă: Spații Sacre.

After the exciting pilot experiment, SHiLA 2022, continuing in the belief that the dissolution of communication barriers through art plays an essential role in the very expression of communities, we invited — in the same context of the Cheile NereiBeușnița Reserve — architects, artists, and musicians to a dialogue on a challenging but rewarding theme: Sacred Spaces.

Curatorul și arhitectul Cristian Frias a lansat câteva subteme, susținut fiind și de minunata prelegere a invitatului nostru Claudiu Mesaroș, filosof și profesor la UVT, precum și de contribuția esențială a lui Marius Stan.

Curator and architect Cristian Frias launched several sub-themes, supported by the wonderful lecture of our guest Claudiu Mesaroș, philosopher and professor at UVT, as well as the essential contribution of Marius Stan.

Ca în orice dimensiune experimentală, rezidența a conținut toate tipurile de stări specifice căutării răspunsurilor, de la dezbateri și aspirații, până la limitări materiale sau temporale. Încurajarea experimentului și a comunicării a fost continuă în proces, ea determinând răspunsuri neașteptate și pline de savoare. Expoziția construită pe aceste răspunsuri, organizată la Cluj în cadrul BATRA 2023, oferă două chei de lectură: lucrările de artă în sine, precum și interpretarea acestora prin filtrul documentării lui Marius Vasile, fin observator al filosofiei din spatele fiecărui rezultat.

As in any experimental dimension, the residency contained all kinds of states specific to the search for answers, from debates and aspirations to material or temporal limitations. Encouraging experimentation and communication was continuous throughout the process, eliciting unexpected and flavorful responses. The exhibition built on these answers, organized in Cluj as part of BATRA 2023, offers two readings: the artworks themselves and their interpretation through the filter of the documentation of Marius Vasile, a fine observer of the philosophy behind each result.

Prezentul catalog reia in extenso procesul și oferă o mostră din efervescența cu care invitații au răspuns acestei provocări. De asemenea, sunt prezentate textele aferente cerințelor curatoriale pentru a defini și borna educativă ca obiectiv al programului, unul gândit ca o bienală și urmat de încă 5 ediții viitoare. Dar deocamdată să rămânem ancorați în prezent și să savurăm minunatele reacții ale ediției SHiLA 2023.

This catalog resumes the process in extenso and offers a sample of the enthusiasm with which the guests responded to this challenge. Also, the texts related to the curatorial requirements are presented to define the educational milestone as the program’s objective, one thought of as a biennial and followed by 5 more future editions. But for now, let’s stay anchored in the present and enjoy the beautiful reactions to the SHiLA 2023 edition.

5


Spațiu fracturat sau spațiu omogen?

Fractured or Homogeneous Space?

Claudiu Mesaroș

Claudiu Mesaroș

Discuția filosofică despre natura spațiului sacru presupune un anumit mod de a pune întrebări prealabile. Mai întâi, este necesar să știm dacă asumăm din start faptul că spațiul sacru are o realitate proprie sau luăm sacralitatea ca pe o investire a noastră și atunci discutăm despre spațiul sacru doar din punct de vedere semantic sau simbolic. În al doilea rând, este nevoie, în oricare dintre cazuri, de o metodă. Asumând că putem discuta despre spațiul sacru ca fiind independent de investirea noastră, ne punem întrebarea dacă el poate fi cu adevărat identificat drept sacru sau este pur și simplu o percepere a ceva diferit, special, de dincolo, fără să putem ști cu adevărat natura lui.

The philosophical discussion of the nature of sacred space involves certain ways of asking preliminary questions. First, it is necessary to know whether we assume from the start that sacred space has its own reality or we take sacredness as our investment and then discuss sacred space only semantically or symbolically. Secondly, a method is needed in either case. Assuming that we can discuss space as sacred independently of our investment, we ask ourselves whether it can truly be identified as sacred or is simply a perception of something different, special, beyond, without truly knowing its nature. In other words, the question regarding the nature of sacred space raises additional issues of major interest, such as the legitimacy of discrimination between sacred space and profane space: do we ask ourselves the question about sacred space because we know in advance that these two types of space exist, or just because we sovereignly favor one of them and relate to it as a paradigmatic reference? We will prefer a typological approach, historically identified, although it does not suggest at all that it is an evolution.

În altă ordine de idei, întrebarea privitoare la natura spațiului sacru ridică probleme suplimentare de interes major, cum ar fi cea referitoare la legitimitatea discriminării între spațiul sacru și spațiul profan: ne punem întrebarea despre spațiul sacru deoarece știm dinainte că există aceste două tipuri de spații, sau doar pentru că favorizăm în mod suveran unul din ele și ne raportăm la el ca la o referință paradigmatică? Vom favoriza o abordare tipologică, identificată istoric, deși ea nu sugerează absolut deloc că ar fi vorba despre o evoluție. Sacrul ca scop, înveliș și miez al profanului. Voi sugera ca posibil punct de început al acestui mod de a discuta problema spațiului sacru tratatele aristotelice despre univers și cer, deoarece încerc să abordez problema pusă în discuție dintr-o perspectivă pe cât posibil rațională și să mențin o distanță comodă față de referințe stereotipe. Aristotel este primul istoric al gândirii și primul filosof care pune problema raportului dintre existența de natură divină și existența de natură fizică.

The sacred as purpose, shell, and core of the profane. As a possible starting point for this way of discussing the question of sacred space, I will suggest the Aristotelian treatises on the universe and heaven because I try to approach the issue at hand from as rational a perspective as possible and maintain a comfortable distance from stereotypical references. Aristotle was the first historian of thought and the first philosopher to question the relationship between the existence of divine nature and the existence of physical nature.

În cartea sa numită Fizica, mai ales în cartea a IV-a, Aristotel definea locul sau spațiul ca limită sau conținător: spațiul este de exemplu limita (peras) dintre un vas și conținutul lui, acesta din urmă fiind mereu în mișcare sau translație. Combinațiile infinite între translațiile naturale sunt imposibil de anticipat și, de aceea, avem nevoie de un sistem de referință la care să le raportăm, acesta fiind înțeles ca limită ultimă, nemișcată, sau conținător prim.

In his book Physics, especially Book IV, Aristotle defined place or space as a limit or containment: space is, for example, the boundary (peras) between a vessel and its contents, the latter being always in motion or translation. Infinite combinations of natural translations are impossible to predict, and, therefore, we need a frame of reference to which to relate them, which is understood as the ultimate, motionless, or prime boundary. 6

The natural world is thus presented as an endless network of moving places. Is there a motionless place, a holder of all movable places, itself motionless and unmovable? Aristotle advanced to answer this question by analogical reasoning, judging, for example, that if we are on a boat floating along a river, this will be the first motionless reference point, but looking towards the shore, we see that it is fixed in relation to the boat, then we can find that the land or the whole continent is still, and, finally, we will have to think of a much more convincing reality from the point of view of rational view, namely the existence of an absolute fixed point, concerning all possible moving objects, this absolute fixed point being the center of the universe. Philosophical thinking requires accepting the reality of rational objects precisely because the greatest degree of rationality must coincide with existence in its full and proper sense.

Lumea naturală este astfel prezentată ca o rețea nesfârșită de locuri mișcătoare. Există, totuși, un loc nemișcat, un conținător al tuturor locurilor mobile, el însuși nemișcat și nedislocabil? Aristotel avansa către răspunsul la această întrebare prin raționamente analogice, judecând, de pildă, că, dacă ne aflăm pe o ambarcațiune ce plutește de-a lungul unui râu, aceasta va fi primul punct de referință nemișcat, însă privind spre mal, observăm că acesta este fix în raport cu ambarcațiunea, apoi putem constata că uscatul sau continentul întreg este totuși nemișcat, iar în cele din urmă va trebui să gândim o realitate mult mai convingătoare din punct de vedere rațional, anume existența unui punct fix absolut, prin raportare la toate obiectele mișcătoare posibile, acest punct fix absolut fiind centrul universului. Gândirea filosofică impune acceptarea realității obiectelor raționale tocmai din motivul că gradul cel mai mare de raționalitate trebuie să coincidă cu existența în sensul ei deplin.

This philosophical center of the universe is called the natural place or middle of the world and has the sense of an inner limit containing the universe from within, as opposed to the outer limit, “from above,” which contains the universe from the outside. Thus, if the notions of space or place can be equated with that of containing limit, then it is reasonable to conclude that the world or universe has two limits containing it: the central geometric point, the inner limit without dimensions, containing the universe from the center, the natural place of all heavy bodies, and the outer sphere, the upper limit, of divine nature. Paradoxically, we can say that God encompasses the universe from the outside; in other words, that the world is inside divinity.

Acest centru filosofic al universului se numește locul natural sau mijlocul lumii și are sensul de limită interioară ce conține universul dinspre interior, opus limitei exterioare, „de sus”, cea care conține universul dinspre exterior. Astfel, dacă noțiunea de spațiu sau loc poate fi echivalată cu cea de limită conținătoare, atunci este rezonabilă concluzia că lumea sau universul are două limite care îl conțin: punctul geometric central, limită interioară fără dimensiuni, ce conține universul dinspre centru, loc natural al tuturor corpurilor grele, respectiv sfera exterioară, limita de sus, de natură divină. În mod paradoxal, putem spune că Dumnezeu cuprinde universul dinspre exterior, cu alte cuvinte că lumea este în interiorul divinității.

The universe, therefore, has two containers in which it is contained, but it also has a median limit, an intermediate sphere that separates the sublunary world of coarse bodies made up of elements (water, air, earth, fire) from the incorporeal and diaphanous or transparent superlunary spheres, the stars or spiritual beings. The latter are called fixed spheres despite the fact that the stars are rotating: their circular motion describes neither falling nor ascending, so they do not indicate any tendency towards perfection or corruption. Their motion, however, is circular only so as not to

Universul are deci două recipiente în care este conținut, dar mai are și o limită mediană, o sferă intermediară ce desparte lumea sublunară a corpurilor grosiere alcătuite din elemente (apă, aer, pământ, foc) de sferele supralunare necorporale și diafane sau transparente, stelele sau ființele spirituale. Acestea din urmă sunt numite sfere fixe în ciuda faptului că stelele sunt rotitoare: mișcarea lor circulară nu descrie nici cădere, nici urcare, deci nu indică vreo tendință spre desăvârșire sau spre corupere. Mișcarea lor este 7


totuși circulară doar pentru a nu se identifica cu sfera superioară a divinității, care este cu totul fixă și cauză finală a tuturor celorlalte.

identify with the upper sphere of divinity, which is altogether fixed and the ultimate cause of all others.

care îl conține. Spațiul este omogen, substanțial întins, infinit, fără locuri sau regiuni speciale de natură sacră.

sprawling, and infinite, without special places or regions of sacred nature.

Deși Aristotel dezvoltă până la cele mai detaliate consecințe această teorie despre divinitatea care conține și atrage lumea spre ea, termenul „sacru” nu apare în corpus-ul aristotelic decât în locuri cu totul netehnice, cum ar fi Despre lucrurile minunate, acolo unde Stagiritul enumeră din memorie ciudățenii care necesită investigare ulterioară. Desigur, sensul sacralității este derivat din faptul că un lucru poate fi dedicat lui Dumnezeu, de unde sacralitatea poate aparține unor formule verbale ca jurământul, unei incinte închise (izolate de lumea indistinctă), unei victime, unui monument, unor animale, unui izvor, unei boli, unor părți ale corpului, unor ritualuri sau comportamente politice ori sociale. În acest sens, părțile sacre din lume corespund acelor locuri în care Dumnezeu atinge sau menține o conexiune cu lumea, sacralitatea fiind astfel dată concentrat spațial, de unde se înțelege că natura este un întreg sistem de locuri sacre amestecate cu locuri profane.

Although Aristotle develops the most detailed consequences of this theory of the divinity that contains and draws the world to it, the term “sacred” does not appear in the Aristotelian corpus except in entirely non-technical places such as On Wonderful Things, where the Stagirite enumerates from memory oddities that require further investigation. Of course, the meaning of sacredness is derived from the fact that something can be dedicated to God. Hence, sacredness can belong to verbal formulas such as the oath, to a closed enclosure (isolated from the indistinct world), to a victim, to a monument, to animals, to a spring, to a disease, to parts of the body, to political or social rituals or behaviors. In this sense, the sacred parts of the world correspond to those places where God attains or maintains a connection with the world, sacredness being thus given spatially concentrated, from which it is understood that nature is a whole system of sacred places mixed with profane places.

Sacrul ca sursă invizibilă și lumină a luminilor. Teoria emanaționistă a lui Plotin va adăuga un sens al acestei concentrări, proclamând că întreg spațiul este sacru în mod descrescător, dinspre divinitate către cel din urmă mod al existenței, materia care nu mai poate emana nimic din cauza depărtării extreme de Dumnezeu. În acest context, nu mai putem vorbi despre existența a ceva opus sacralității, ci despre un spațiu cu atât de puțină sacralitate încât nu mai are puterea de a crea.

The sacred as an invisible source and light of lights. Plotinus’s emanationist theory would add a sense to this concentration, proclaiming that all space is sacred, descending from divinity to the ultimate mode of existence, matter that can no longer emanate anything because of its extreme remoteness from God. In this context, we can no longer speak of the existence of something opposite to sacredness but of a space with so little sacredness that it no longer has the power to create. The 13thcentury Christian philosopher Bonaventure would call this property of taking from the being and sacredness of divinity in direct proportion to closeness “enlightenment” and returning things to their divine source “reduction.”

Din această perspectivă dualistă, lumea întinderii spațiale este mai degrabă un teren al cunoașterii esențial incerte, în care imaginația și simțurile devin limite serioase pentru noțiunile de spațiu și timp. Corpurile nu sunt ceea ce se poate simți sau imagina, ci, mai degrabă, ceva ce putem doar gândi, un concept. Extensiunea sau întinderea, cu ajutorul căreia Descartes descrie substanța corporală, este un concept și, prin urmare, tot un produs al minții. Descartes scrie explicit că natura corpului nu constă în duritate sau în masă, culoare și alte asemenea proprietăți care pot fi oricând îndepărtate fără a afecta substanța însăși. Lumea substanței întinse, omogenă și gândită, este o lume în care spațiul sacru nu poate fi găsit, ci doar gândit. Dumnezeu însuși este o noțiune pe care gândirea o formează cu ajutorul unor argumente de natură a întemeia epistemic succesiunea cauzală a ideilor: prin progresul discursiv, noi deducem necesitatea unui fundament ultim al tuturor ideilor pe care le avem, iar acest fundament trebuie numit, prin unica convenție disponibilă, Dumnezeu.

From this dualistic perspective, the world of spatial expanse is rather a land of essentially uncertain knowledge, in which imagination and senses become serious limits to the notions of space and time. Bodies are not what we can feel or imagine but a concept we can only think. The extension or stretching, by which Descartes describes corporeal substance, is a concept and, therefore, a product of the mind. Descartes writes explicitly that the nature of the body does not consist of hardness, mass, color, and other such properties as can be removed at any time without affecting the substance itself. The world of vast substance, homogeneous and thoughtful, is, therefore, a world where sacred space cannot be found but only thought. God himself is a notion that our thinking produces with the help of arguments capable of epistemologically establishing the causal succession of ideas: through discursive progress, we infer the necessity of an ultimate foundation of all the ideas we can have, and this grounding must be called God, according to the only available convention we know.

Există și posibilitatea de a cunoaște divinitatea prin revelare, așa cum va scrie Descartes într-una din scrisorile sale: Dumnezeu poate fi cunoscut în mod intuitiv, adică prin primirea pasivă a ideii lui, ca beatitudine, ceea ce reprezintă o iluminare a minții prin acțiune divină directă sau o întipărire nemijlocită a clarității divine în intelectul nostru, dobândire fără osteneală și mereu prezentă. În acest caz, însă, deși avem o idee clară despre Dumnezeu, sacrul revelat este formulat, în cuvintele lui Descartes, tot în termeni epistemici. Dumnezeul revelat, la fel ca Dumnezeul dedus prin raționament, sunt, totuși, idei. Cartezian, sacrul și profanul sunt experiențe mentale, deoarece, în general, în interiorul acestei filosofii, nimic în sens empiric nu poate fi sigur.

There is also the possibility of knowing divinity through revelation, as Descartes wrote in one of his letters: God can be known intuitively, that is, by passively receiving his idea as bliss, which is an illumination of the mind by direct divine action or a direct imprint of divine clarity on our intellect, effortless and ever-present attainment. In this case, however, although we have a clear idea of God, the revealed sacred is, in Descartes’s terms, also formulated in epistemic terms. Both the revealed God and the God inferred by reasoning are ideas. In Descartes’s view, sacred and profane are mental experiences because, generally, nothing in the empirical sense can be certain within his philosophy.

Filosoful creștin de secol XIII, Bonaventura, va numi „iluminare” această proprietate de a prelua din ființa și sacralitatea divinității în mod direct proporțional cu apropierea, iar întoarcerea lucrurilor la sursa lor divină, „reducere”.

The sacred as an idea produced by reasoning. With the abandonment of thought based on revealed truth, as in Scholasticism, or on unprovable axioms, as in Aristotle, modern philosophers will prefer to assume that space itself is a product of the human mind. Since it cannot be known as certainty, insofar as we appropriate it through the senses, space remains to be accepted as a concept or product of the mind. This is, in summary, Descartes’ position, according to which humanity as mind or intellect has access only to the certainties of thought, while sensations arising from the senses proper to corporeality have the status of unfounded opinions. Thus, we cannot even differentiate between space and body, being an error to think of any difference between the body and the space that contains it. Space is homogeneous, substantially

Sacrul ca idee obținută prin raționament. Odată cu renunțarea la gândirea întemeiată pe adevăr revelat ca în Scolastică sau pe axiome ce nu pot fi probate, ca la Aristotel, filosofii moderni vor prefera să asume că spațiul însuși este un produs al minții omenești. Deoarece nu poate fi cunoscut ca certitudine, în măsura în care îl apropriem prin simțuri, spațiul rămâne de acceptat ca un concept sau produs al minții. Aceasta este, în sinteză, poziția lui Descartes, conform căreia umanitatea ca minte sau intelect are acces doar la certitudinile gândirii, în timp ce senzațiile provenite din simțurile proprii corporalității au doar statutul de opinii neîntemeiate. Astfel, nici măcar nu putem diferenția între spațiu și corp, fiind o eroare să gândim vreo diferență între corp și spațiul 8

The supreme value of certainty that gave Descartes an idea of cognition of God can be enhanced when we accept that the vision of corporeal objects, however relative and cognitively weak, could nevertheless provide clues to an essential phenomenality which, we usually, because of the prejudices inherited from Cartesian dualism, ignore.

Valoarea supremă a certitudinii care dădea pentru Descartes o idee de Dumnezeu cogniție poate fi îmbunătățită în momentul în care acceptăm că vederea obiectelor corporale, oricât de relativă și slabă din punct de vedere cognitiv, ar putea totuși oferi indicii ale unei fenomenalități esențiale, pe care, în mod obișnuit, tocmai datorită prejudecăților moștenite de la dualismul cartezian, o ignorăm.

The sacred as a saturated phenomenon. What does this mean? According to Jean-Luc Marion, we must accept that missing the phenomenality of objects is something generally human but, at the same time, something that can be bypassed. The reality that we usually take for granted, composed of objects to which we attribute epistemic and symbolic irrelevance, actually

Sacrul ca fenomen saturat. Ce înseamnă acest lucru? După cărțile lui Jean-Luc Marion, trebuie să acceptăm că ratarea fenomenalității obiectelor este ceva general uman, dar, în același timp, ceva ce poate fi ocolit. Realitatea pe care noi o luăm de obicei 9


drept banală, compusă din obiecte cărora le atribuim irelevanță epistemică și simbolică, depozitează, de fapt, indiciile suficiente și relevante ale sacralității cu condiția să o știm reduce la fenomen. Lecția fenomenologiei este că opoziția obiect-fenomen marchează intrarea într-un nou ev al relației noastre cu lumea, o relație care era definită în mod clasic ca o relație subiect-obiect. Fenomenologia spune că această opoziție este un mod greșit de a pune problema și că, de fapt, între noi și lume există o relație de tip subiect-fenomen.

stores sufficient and relevant clues of sacredness provided we know it reduces to a phenomenon. The lesson of phenomenology is that object-phenomenon opposition marks the entry into a new age of our relationship with the world, a relationship that was classically defined as a subject-object relationship. Phenomenology says that this opposition is a wrong way of putting it and that there is actually a subject-phenomenon relationship between us and the world. The things around us are not objects but coherent facts and phenomena, fully relatable to us as a layered and relevant experience. The right question, then, will be: why do we miss phenomenality and reduce it to objects, thus masking the essentials of the world behind a so-called neutral light of objectivity? But, above all, what exactly do we miss when considering the phenomenon as an object? The answer is gradually revealed as we discover that everything in the object remains hidden because we think we know from the beginning what it is: a trivial object, without surprises, without anything unsaid, totally objective, a cost, a utility, a location. In this regard, the object is expired and consumed. Something new can never happen to him, nor can he offer something unexpected; the object is, by definition, something that cannot happen, so objectivity is precisely what remains of our systematic denials about it.

Lucrurile din jurul nostru nu sunt obiecte, ci fapte coerente, fenomene raportabile în mod plenar la noi ca experiență stratificată și relevantă. Întrebarea corectă va fi, prin urmare, de ce anume ratăm fenomenalitatea și o reducem la obiectualitate, mascând astfel esențialul din lume în spatele unei așa-zise lumini neutre a obiectivității? Dar, mai ales, ce anume ratăm atunci când considerăm fenomenul ca obiect? Răspunsul se devoalează treptat, pe măsură ce descoperim că în obiect totul rămâne ascuns, deoarece credem că știm de la început ce este el: un banal obiect, fără surprize, fără nimic nespus, cu totul obiectiv, un cost, o utilitate, o localizare. În acest sens, obiectul este expirat, consumat. Niciodată nu i se poate petrece ceva nou și nici el nu poate oferi ceva neașteptat; obiectul este prin definiție ceva ce nu se poate întâmpla, deci obiectualitatea este exact ceea ce rămâne în urma negărilor noastre sistematice despre el.

The essence of the world, then, is not objectivity but phenomenality. The way to relearn to access the invisible in the world is nothing more than the effort to look at and justify it phenomenologically, that is, to consider phenomena as the meeting place of another kind of duality, not between subjects and objects and not between form and matter (in both cases a substantialist relationship) but between intention and intuition or between noetic and noematic. In this encounter, it is possible for intuition to over-offer itself and go beyond what the intention or concept (meaning) of the phenomenon can show.

Esențialul lumii nu este deci obiectualitatea, ci fenomenalitatea. Modul de a reînvăța să accesăm invizibilul din lume este nimic altceva decât efortul de a o privi și justifica fenomenologic, adică să considerăm fenomenele ca loc de întâlnire al unui alt fel de dualitate, nu între subiecți și obiecte și nu între formă și materie (în ambele cazuri o raportare substanțialistă, ci între intenție și intuiție sau între noetic și noematic. În această întâlnire este posibil ca intuiția să se ofere pe sine cu o supramăsură și să exceadă ceea ce intenția sau conceptul (semnificația) fenomenului poate arăta.

fenomenul numit idol, fenomene ce sfidează orice analogie și sunt astfel absolute. Ele sunt paradoxale deoarece nu se arată în mod univoc, disponibile și controlabile, în raport cu o opinie despre ele. Fenomenul care excede orice astfel de opinie și așteptare este numit de Marion fenomen saturat, sacrul fiind ceva de acest fel.

that defy all analogy and are thus absolute. They are paradoxical because they do not show themselves unequivocally, available, and controllable in relation to an opinion about them. The phenomenon that surpasses any such opinion and expectation is called by Marion a saturated phenomenon, the sacred being something of this kind.

Sacrul imaginat. Un alt mod de a găsi sacrul în lume este cel specific facultății imaginative: sacrul imaginat. Într-o sintetică și celebră expunere a problemei imaginației creatoare, Henry Corbin diferențiază între două tipuri de activități mentale: imaginarul şi imaginalul. Acest din urmă termen, „imaginalis”, se referă la acea lume a spiritualităţilor mistice, ale imaginilor vizionare, disociate de subiect, care au o autonomie și populează o lume reală situată median între corporal şi spiritual, entități care slujesc indicării direcției sau sensului corect al realităților transcendente. De cealaltă parte, imaginarul se referă la acel ansamblu de producții, mentale sau materiale, realizate de un artist pornind de la planuri sau imagini vizuale în operele de artă.

The sacred in the imagination. Another way to find the sacred in the world is that specific to the imaginative faculty: the imagined sacred. In a synthetic and famous exposition of the problem of creative imagination, Henry Corbin differentiates between two types of mental activities: the imaginary and the imaginal. The latter term, “imaginalis,” refers to that world of mystical spiritualities, of visionary images, dissociated from the subject, which have autonomy and populate a real-world situated medially between corporeal and spiritual, entities that serve to indicate the correct direction or meaning of transcendent realities. On the other hand, imaginary refers to that set of productions, mental or material, made by an artist, starting from visual plans or images in works of art.

Imaginalul este terenul entităților a căror realitate nu poate fi pusă la îndoială, dar a căror „vedere” sau percepere este în mod strict apanajul funcției reprezentării, nu al intelectului și nici al simțurilor. Departe de orice abordare de tip psihologic, realitățile imaginale trimit la realitatea intermediară ontologic a spațiilor paradisiace, cetăților celeste, îngerilor, toate manifestări „imaginale” ale Absolutului divin, prin care sacrul se revelează în singurul mod ce poate fi perceput și înțeles intuitiv, non-categorial și dincolo de logica contradicțiilor.

The imaginal is the terrain of entities whose reality cannot be questioned but whose “sight” or perception is strictly the prerogative of the function of representation, not the intellect or the senses. Far from any psychological approach, imaginary realities refer to the ontologically intermediary reality of paradisiacal spaces, celestial cities, angels, all “imaginary” manifestations of the divine Absolute, through which the sacred reveals itself in the only way that can be perceived and understood intuitively, non-categorially and beyond the logic of contradictions.

In other words, the world as a phenomenon gains, compared to the world as a set of objects, a greater permissiveness towards the excessive intervention of our intuition, thus making it possible to saturate the phenomenon up to paradox. The saturated phenomenon is constituted by encountering an intuitive fact that cannot be understood univocally and thus requires us, by its very manifestation, to associate with it an infinite set of meanings, each being correct, rigorous, and legitimate, impossible to organize or reduce to one another. They oppose categorized thinking: there are invisible phenomena and events, visible phenomena that cannot be seen as such, such as the phenomenon called an idol, phenomena

Cu alte cuvinte, lumea ca fenomen câștigă, față de lumea ca set de obiecte, o mai mare permisivitate față de intervenția în exces a intuiției noastre, făcând astfel posibilă saturarea fenomenului, până la paradox. Fenomenul saturat se constituie prin întâlnirea cu un dat intuitiv, care nu poate fi înțeles univoc și astfel ne impune, prin însăși manifestarea sa, să îi asociem o mulțime infinită de semnificații, fiecare fiind corectă, riguroasă și legitimă, imposibil de organizat sau de redus una la cealaltă. Ele se opun gândirii prin categorii: există fenomene și evenimente invizibile, fenomene vizibile ce nu pot fi văzute ca atare, ca de pildă 10

11


Hermeneutica spațiului și artei pământului

The Hermeneutics of Space and Land Art

Marius Stan

Marius Stan

Termenul de „spațiu” ne este nouă, oamenilor, extrem de familiar, deși, uneori, el poate deveni tulburător. Este parte dintr-un vocabular pe care îl folosim în mod curent. Într-un anumit sens, se prea poate ca spațiul și timpul să fi format o anumită unitate într-o vreme în care obiectele și acțiunile noastre nu aveau cuvinte care să le definească. Însă, odată cu Grecia antică, atunci când geometria a impus o viziune rațională asupra naturii, aceste două categorii s-au bifurcat și au fost exprimate ca atare.

The term “space” is highly familiar to humans, although it can sometimes become unsettling. It is part of a vocabulary that we use regularly—in a sense, space and time formed a certain unity at a time when our objects and actions had no words to define them. However, when geometry imposed a rational view of nature in ancient Greece, these two categories were bifurcated and were expressed as such. Space is not necessarily something visible. It requires a process of abstraction. Naming space invokes a cognitive action predisposed to distinguishing shapes. Nevertheless, the form only traces certain ghostly perimeters of the space in which it unfolds. It results from this a type of disturbing inaccessibility that requires, at least in modernity, a gesture of observation, classification, and control. Thus, the notion of “space” gradually detached itself from its mythical past, built in the idea of dwelling, ​​ of place, to reach a geometric will defined by the criteria of distance and positioning. For the West, space has become a fixed, stable, and, in some places, an imperturbable category that privileges measurement and ordering.

Spațiul nu este neapărat ceva vizibil. El necesită un proces de abstractizare. Numirea spațiului invocă o acțiune cognitivă predispusă la distingerea formelor. Dar forma nu face decât să traseze anumite perimetre fantomatice ale spațiului în care se desfășoară. Rezultă de aici un fel de inaccesibilitate tulburătoare care necesita, cel puțin în modernitate, un gest de observație, clasificare și control. Astfel, noțiunea de „spațiu” s-a desprins treptat de trecutul ei mitic, clădit în ideea de sălășluire, de loc, pentru a ajunge la o voință geometrică definită de criteriile distanței și poziționării. Pentru Occident, spațiul a devenit o categorie fixă, stabilă și, pe alocuri, imperturbabilă, care privilegiază măsurarea și ordonarea.

Traces of these transformations can be detected in physics, politics, computer science, and philosophy. The geographical mutations that occurred in the latter part of the 20th century are fascinating, of course. Space itself is what man has created and does not necessarily presuppose an a priori in which man acts, a place where things happen. It is, if we will, a twist on things that allows us to reconsider the concept and theorize it. Questions of the Pythagoreans and Aristotelians, such as “Are there bodies?” “Are there voids in which these bodies move?” “Are they bounded or infinite voids?” “Is the universe a unitary and uninfluenced whole?” will become decisive for formulating the universalist theories of Newton or Euclid. In both approaches, space becomes a kind of container of all objects. Independent of these, space is an immovable sphere; like time, it is absolute. We had to wait for Albert Einstein to set up space as a relative domain, inseparable from time. The great physicist postulated that events develop in space/time and not just in space, thus delimiting its four great dimensions.

Urmele acestor transformări pot fi depistate deopotrivă în fizică și politică, în informatică și filosofie. Mutațiile geografice care au apărut în a doua parte a secolului XX sunt captivante, desigur. Spațiul însuși este ceea ce a creat omul și nu presupune neapărat un apriori în care omul acționează, un loc în care lucrurile se întâmplă. Este, dacă vrem, o întorsătură a lucrurilor care ne permite să reconsiderăm conceptul și să-l teoretizăm. Întrebări ale pitagoreicilor și aristotelienilor precum „Există corpuri?”, „Există viduri în care aceste corpuri se mișcă?”, „Sunt ele viduri limitate sau infinite?”, „Este universul un tot unitar și neinfluențat?”, vor deveni decisive pentru formularea teoriilor universaliste ale unor Newton sau Euclid. În ambele abordări, spațiul devine un fel de container al tuturor obiectelor. Independent de acestea, el este o sferă imobilă și, asemeni timpului, este absolut. Și a trebuit să-l așteptăm pe Albert Einstein pentru a configura spațiul ca un domeniu relativ, inseparabil de timp. Marele fizician a fost cel care 12

a postulat faptul că evenimentele se dezvoltă în spațiu/timp și nu doar în spațiu, delimitându-și, astfel, cele patru mari dimensiuni.

The art of the earth (land art) is a movement located precisely in space and time coordinates, escaping all human scales, which somehow alters the viewer’s Euclidean reception of the work. Since the dawn of history, our human species has speculated about the space it occupies on Earth and the time in which it constructs its existence. It is probably one of the reasons why the idea of ​​eternity resonates in all known religions. It is probably one of the reasons why it penetrates science, science fiction, and, of course, art.

Arta pământului (land art) este o mișcare localizată tocmai în coordonatele de spațiu și timp, părăsind toate scalele umane, ceea ce alterează cumva receptarea euclidiană a operei de către privitor. Încă de la începuturile istoriei, specia noastră umană a speculat în legătură cu spațiul pe care îl ocupă pe Pământ și cu timpul în care își construiește existența. Este, probabil, unul din motivele pentru care ideea de eternitate rezonează în toate religiile cunoscute. Este, probabil, unul din motivele pentru care ea pătrunde în domeniul științei, al literaturii științifico-fantastice și, desigur, al artei.

In our days, somewhat vainly called post-modern, time flows, folds, and bifurcates, generating non-Euclidean parallel (sic) spaces to the ones we occupy. And maybe it is no coincidence that land art developed in the 1960s amid an offensive—through those rockets—on space derived from a scientific optimism that flooded the collective imagination. This newly found need triggered numerous projects to colonize other worlds and to transform the concepts of “space” and “time” used until then. Like astronaut Armstrong stepping on the Moon and leaving an indelible mark on an atmosphereless surface, the land art artist leaves his unique imprint, altered only by the passage of time. Here, in fact, lies the specificity of land art: this continuous evanescence of the continuous present, a total work that evaporates over time.

În zilele noastre, numite cu o anumită vanitate postmoderne, timpul curge, se pliază și se bifurcă, generând spații non-euclidiene paralele (sic) cu cele pe care le ocupăm. Și poate că nu este defel o coincidență faptul că arta pământului s-a dezvoltat în anii 1960, în plină ofensivă—prin acele rachete—asupra spațiului derivată dintr-un optimism științific care a inundat imaginația colectivă. A fost această proaspăt regăsită nevoie cea care a declanșat numeroase proiecte de colonizare a altor lumi, de transformare a conceptelor de „spațiu” și „timp” folosite până atunci. Asemeni cosmonautului Armstrong care pășește pe lună lăsând o urmă indelebilă pe o suprafață lipsită de atmosferă, artistul land art își lasă amprenta sa unică, transformată doar de trecerea timpului. Aici se află, de fapt, și specificitatea artei pământului: această evanescență continuă a prezentului continuu, o operă totală care se evaporă în pas cu trecerea timpului.

Some of the most impressive works by Robert Morris, Nancy Holt, and Richard Long actually proposed a revision of the work of art in the context of linear time and Euclidean space. Behind the more or less stated intentions of all these land artists is also an inevitable questioning of technological desire and scientific pretension, for they ask, strictly speaking, whether humanity is really progressing (through such gestures as conquering the lunar soil) or on the contrary, it cyclically repeats certain temporal sequences (also called history) that evolve cyclically.

Unele din cele mai impresionante lucrări ale lui Robert Morris, Nancy Holt sau Richard Long au propus, de fapt, o revizuire a operei de artă în contextul timpului liniar și al spațiului euclidian. În spatele intențiilor mai mult sau mai puțin declarate ale tuturor acestor artiști ai pământului se află și o anumită punere în discuție a dorinței tehnologice și pretenției științifice, pentru că ei întreabă, la rigoare, dacă umanitatea chiar progresează (prin gesturi precum cucerirea solului lunar), sau, din contră, repetă anumite secvențe

Land artists are often concerned with the primitive origin of the species, like Richard Long, trying to establish an unaltered connection with nature. A nature that, like its raised stones (the highest mountains on the planet) or the Mexican crop 13


temporale (numite și istorie) care evoluează de o manieră ciclică.

circles, is no different in intention from the gestures of our prehistoric ancestors. In this sense, the attitude of land artists does not necessarily respond to a need to stop time but wants to oppose its linear flow, allowing them to play (literally!) with the superstitions of yesterday and today. The similarities between the works of prehistoric art and those of land art attest that we are the same as we were then and that all the possibilities that the future holds derive from the fact that we are as we are.

Artiștii pământului sunt preocupați adesea de originea primitivă a speciei, asemeni lui Richard Long, încercând să stabilească o legătură nealterată cu natura. O natură care, asemeni pietrelor sale crescute (cei mai înalți munți ai planetei) sau cercurilor din lanurile mexicane, nu este cu nimic diferită, în intenție, de gesturile strămoșilor noștri preistorici. În acest sens, atitudinea artiștilor pământului nu răspunde neapărat unei nevoi de a opri timpul, ci dorește să se opună curgerii sale liniare, permițându-le să se joace (la propriu!) cu superstițiile de ieri și de azi. Similitudinile dintre operele artei preistorice și cele ale artei pământului ne confirmă faptul că suntem la fel ca atunci și că toate posibilitățile pe care le conține viitorul derivă din faptul că suntem așa cum suntem.

Not coincidentally, one of the American land artists who redefined sculpture in terms of size, mass, and process, Michael Heizer, declared that he wanted his work to “go back to merge with the past.” Like the megalithic structures, he brought from afar huge stones that did not exist in their chosen locations and placed them where there had been none before, contributing, in his own unique way, to an intense and all-powerful Stonehenge-like presence. So did Walter Joseph De Maria, who superimposed all those lines of hydrographic erosion on a large scale in the Mojave Desert. All those natural traces of geologic time are now duplicated by new ones, generating a complex web of replicas in which past and present become one.

Nu întâmplător, unul din artiștii americani ai pământului care au redefinit sculptura în termenii dimensiunii, masei și procesului, Michael Heizer, declara că dorește ca opera sa „să meargă înapoi până la a fuziona cu trecutul”. Asemeni structurilor megalitice, el a adus de departe pietre uriașe care nu existau în locațiile alese și le-a plasat acolo unde anterior nu existase nimic, contribuind, în felul său unic, la o prezență intensă și atotputernică, de tipul Stonehenge. La fel și Walter Joseph De Maria, care și-a suprapus în Deșertul Mojave toate acele linii de eroziune hidrografică la scară mare. Toate acele urme naturale ale timpului geologic sunt dublate acum de unele noi, generând o rețea complexă de replici în care trecutul și prezentul devin una.

The need to blur the lines between recent and very distant works implies, if we are honest, a critique of the concept of civilization that advances frantically toward a purportedly better future. It is also one of the reasons why this year’s edition of Sky Hill Land Art (SHiLA) proposes a metaphorical return to the sacred spatiality and cyclicity of an elusive time. This is not about nostalgia for the past of the species but only a reflexive look at the present and especially at the concept of culture. After all, it was the French anthropologist Claude Lévi-Strauss who said that as the technological society of our time evolves, we, too, are becoming more and more capable of understanding the thinking of the primitive man. This statement happily coincides with what Nancy Holt and the other land artists accomplished.

Nevoia de a estompa granițele dintre operele recente și cele foarte îndepărtate presupune, dacă suntem onești, și o critică a conceptului de civilizație care avansează frenetic către un viitor presupus mai bun. Este și unul din motivele pentru care ediția din acest an a Sky Hill Land Art (SHiLA) propune o întoarcere pilduitoare la spațialitatea sacră și la ciclicitatea unui timp evaziv. Nu este vorba aici de o nostalgie pentru trecutul speciei, ci doar de o privire reflexivă asupra prezentului și mai ales asupra conceptului de cultură. În definitiv, a fost antropologul francez Claude LéviStrauss cel care spunea că pe măsura evoluției societății tehnologice a timpurilor noastre devenim și noi din ce în ce mai capabili să înțelegem gândirea omului primitiv, o afirmație care coincide în mod fericit cu ceea ce au făcut Nancy Holt și ceilalți artiști ai pământului.

Instead of conclusions, we can state that land art works are not so much about seeing them but being aware of how we look at them. They are, indeed, tools that mediate our vision of things. The works of these land artists are much more than an execution and an intervention in nature. They are the completion of the main outlines of long-deferred possibilities. They are sacred space!

de modul în care le privim. Ele sunt, într-adevăr, instrumente care ne mediază viziunea asupra lucrurilor. Lucrările acestor artiști ai pământului sunt cu mult mai mult decât o execuție și o intervenție în natură. Sunt completarea principalelor contururi ale unor posibilități îndelung amânate. Sunt spațiu sacru!

present in the SHiLA 2023 residency at Dealul Cerului. However, their intellectual lineage unites them, like illustrious precursors of American minimalism such as Richard Long, Dennis Oppenheim, Michael Heizer, Robert Smithson, and Robert Morris. The experience in situ, common to all land art artists, is not enough to characterize them. The relationship of reciprocity between the works done at Dealul Cerului, for instance, with the place, has, over time, preoccupied many minds. The results of land art are located outside the classical artistic places, the galleries, and the cities and often need to be made available to the public due to the impossibility of transplanting and accessing them as such. That is why their media coverage through photography, as Marius Vasile did, through explanatory texts, sketches, and maps, is essential and strictly ensures the possibilities of financing and the project’s continuity.

Arta pământului nu a reprezentat niciodată o mișcare artistică organizată. Mai degrabă, ea este rezultatul unei intersecții de traiectorii ale unor artiști proveniți din medii diverse, așa cum a demonstrat-o exemplar și contingentul prezent în rezidența SHiLA 2023 de la Dealul Cerului. Ceea ce-i unește, totuși, este filiația lor intelectuală, asemeni unor iluștri precursori ai minimalismului american precum Richard Long, Dennis Oppenheim, Michael Heizer, Robert Smithson sau Robert Morris. Experiența in situ, comună tuturor artiștilor land art, nu este suficientă spre a-i caracteriza. Chestiunea relației de reciprocitate a lucrărilor realizate la Dealul Cerului cu locul a preocupat, de-a lungul timpului, foarte multe minți. Lucrările artei pământului se situează în afara locurilor artistice clasice, în afara galeriilor, orașelor, și rămân adesea inaccesibile ochiului public din cauza imposibilității de a le transplanta și accesa ca atare. De aceea, mediatizarea lor prin fotografie, cum a făcut-o Marius Vasile, prin texte explicative, schițe și hărți, este absolut necesară și asigură, la rigoare, posibilitățile de finanțare și continuitatea proiectului.

On the other hand, the relationship between the physical dimension of the work and that of the viewer’s body has the effect of a game of scales at the heart of land art aesthetics. The notions of scale and measure are, in fact, brought back to the original standard, the body, which determines our perception of space and whose movement causes this perception to evolve. It is also why the land art artists at SHiLA pay great attention to transforming the viewer’s relationship with the work according to the places and distances from which it can be perceived. In all these cases, the “testimonies” that present their work combine in varied scales, from aerial photos and panoramic photos to close-up images that emphasize the roughness of the used materials or intermediate plans/sketches that try to reconstruct a possible path of discovery. From this point of view, again, their art is not so much a “thing to see” as it is “a way of seeing.” It is an authentic aesthetic of presence and the core of the October exhibition in Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, relația dintre dimensiunea fizică a operei și cea a corpului spectatorului are ca efect un joc de scale aflat în inima esteticii land art. Noțiunile de scală și măsură sunt, de fapt, readuse la standardul inițial, corpul, care determină percepția noastră asupra spațiului și a cărui mișcare face ca această percepție să evolueze. Este și motivul pentru care artiștii land art prezenți la SHiLA acordă o mare atenție transformării relației privitorului cu opera în funcție de locurile și distanțele de la care aceasta poate fi percepută. În toate aceste cazuri, „mărturiile” care prezintă lucrările lor îmbină în scale foarte variate, de la fotografii aeriene și fotografii panoramice, la fotografii foarte apropiate care accentuează rugozitatea materialelor folosite sau planuri/ schițe intermediare, care încearcă să reconstituie o posibilă cale de descoperire. Din acest punct de vedere, arta lor nu este atât un „lucru de văzut”, cât „un mod de a vedea”. Este o autentică estetică a prezenței și nucleul expoziției din octombrie de la Cluj-Napoca.

Land art has never been an organized artistic movement. Instead, it results from an intersection of the trajectories of artists from various backgrounds, as exemplified by the contingent

În loc de concluzii, putem afirma că operele artei pământului nu sunt atât despre a le vedea, cât despre a fi conștienți 14

15


SHiLA. Sacred Spaces

SHiLA. Sacred Spaces

Cristian Frias - curator / 2023

Cristian Frias - curator / 2023

Dintr-o perspectivă curatorială și ca program de evenimente internaționale land art pe un deceniu, SKY HILL LAND ART (SHiLA) se axează asupra continuării dezvoltării istoriei timișorene a unei abordări multidisciplinare a muncii creative și pe o prelungire firească a acțiunilor educaționale Archaeus. În fiecare an, programul își reînnoiește invitația în jurul unei teme specifice pentru a explora implicațiile acesteia în arhitectură, artă și muzică. Tema curatorială pentru ediția din acest an a fost SPAȚIUL SACRU.

From a curatorial perspective and as a decade-long program of international land-art events, SKY HILL LAND ART (SHiLA) focuses on continuing to build upon Timișoara’s history of a multidisciplinary approach to creative work and a natural continuation of Archaeus educational actions. Each year, the program renews its invitation around a specific theme to explore its implications for architecture, art, and music. The curatorial theme for this year’s edition was SACRED SPACE.

Într-o lume care se urbanizează și se industrializează rapid, peisajul natural apare ca un respiro și o pânză plină de potențial creativ. Arta contemporană, sensibilă la aceste transformări și liberă să facă conexiuni neașteptate, poate pătrunde în esența peisajelor pentru a celebra natura și a provoca o introspecție societală cu privire la interacțiunile noastre cu mediul înconjurător. În centrul acestui discurs se află ideea de SPAȚIU SACRU. Acest apel crede cu tărie că spațiul sacru, în calitatea lui de concept încarnat în cultura materială, nu poate fi înțeles decât în mod intrinsec, interconectând și împletind domeniile spiritualității, ecologiei și politicii.

In a rapidly urbanizing and industrializing world, the natural landscape emerges as a respite and a canvas replete with expressive potential. Contemporary Art, sensitive to these transformations and free to make unexpected connections, can delve into the essence of landscapes to celebrate nature and provoke a societal introspection regarding our environmental relationships. Central to this discourse is the idea of SACRED SPACE. This call firmly believes that sacred space, as a concept embodied in material culture, can only be understood inextricably, interconnecting and intertwining the realms of spirituality, ecology, and politics.

Rezonanța „Spațiului Sacru” se referă la venerația culturilor antice față de cadrele naturale ca fiind divine. Chiar și așa, această venerație este re-explorată și reinterpretată prin prisma unor artiști contemporani precum Andy Goldsworthy. Lucrările efemere ale lui Goldsworthy, realizate din elemente naturale în interiorul unor peisaje virgine, evocă o conexiune spirituală profundă, aliniindu-se conceptului de „locuire” al lui Martin Heidegger, unde filosoful evidențiază o existență armonioasă între oameni și natură.

The resonance of ‘Sacred Space’ refers to ancient cultures’ reverence of natural settings as divine. However, this reverence is re-explored and re-interpreted through the lens of contemporary artists like Andy Goldsworthy. Goldsworthy’s ephemeral works, crafted from natural elements within pristine landscapes, evoke profound spiritual connectivity, aligning with Martin Heidegger’s “dwelling” concept, where he emphasizes a harmonious existence between humans and nature.

Nuanțele politice ale unor astfel de explorări artistice sunt, de asemenea, supuse investigațiilor, reflectând adesea atitudinile societății față de gestionarea mediului. „Seria Silueta” a Anei Mendieta este emblematică pentru o astfel de narațiune. Amprentele corpului ei asupra unor peisaje diverse contestă deconectarea industrială modernă de la natură, rezonând cu ideea lui Timothy Morton de „ecologie fără natură”, îndemnând la o reexaminare a relațiilor om-natură în contexte politice și sociale.

The political undertones within such artistic explorations are also subject to investigation, often mirroring societal attitudes towards environmental stewardship. Ana Mendieta’s ‘Silueta Series’ is emblematic of this narrative. Her body imprints on diverse landscapes challenge the modern industrial disconnection from nature, resonating with Timothy Morton’s idea of “ecology without nature,” urging a re-examination of human-nature relationships in political and social contexts. 16

Din punct de vedere ecologic, această abordare subliniază valoarea intrinsecă a peisajelor naturale, pledând pentru o coexistență durabilă. În „Câmpul de grâu – O confruntare”, Agnes Denes critică plină de curaj expansiunea urban-industrială, revendicând un segment de teren urban pentru natură. Lucrarea ei se aliniază cu activismul Vandanei Shiva împotriva reducerii naturii la o simplă marfă, subliniind valoarea intrinsecă a naturii. Prin câmpul de grâu simbolic din inima Manhattanului, Denes juxtapune agitația urbană calmului naturii, evocând pledoaria Shivei privind administrarea mediului.

Ecologically, this approach underscores the intrinsic value of natural landscapes, advocating for a sustainable coexistence. In her ‘Wheatfield – A Confrontation,’ Agnes Denes boldly critiques urban-industrial expansion, reclaiming a segment of urban land for nature. Her work aligns with Vandana Shiva’s activism against reducing nature to a mere commodity, emphasizing nature’s intrinsic value. Through the symbolic wheatfield in Manhattan’s heart, Denes juxtaposes urban hustle with nature’s calm, echoing Shiva’s advocacy for environmental stewardship.

Ca rezidență, SPAȚIUL SACRU și-a propus să examineze modul în care arta contemporană, atât prin abordări formale, cât și performative, poate interacționa cu ideea de sacralitate în contextul particular al regiunii Banatului. Aceasta implică faptul că lucrările răspund adesea la probleme de mediu și politice, dorind să ofere un refugiu atât pentru lumea umană, cât și pentru cea non-umană. Artiștii care lucrează în acest context sunt invitați să exploreze noțiunea de spațiu sacru în diferite moduri, bazându-se pe tradițiile locale, mitologie și spiritualitate.

As a residency, SACRED SPACE aimed to examine how contemporary land art, from both formal and performative approaches, can engage with the idea of sacredness in the particular context of the Banat region. It implies that works often respond to environmental and political issues intending to provide a refuge for both the human and non-human world. Artists working in this context are invited to explore the notion of sacred space in various ways, drawing on local traditions, mythology, and spirituality.

Ediția din acest an a SHiLA a propus, ca punct de plecare pentru discuții în rândul artiștilor invitați, dubla interpretare JUNGIANĂ a SPAȚIULUI SACRU, atât ca TEMENOS, cât și ca CERC MAGIC. TEMENOS poartă semnificația greacă a unui spațiu închis, protejat, care, pentru Jung, descrie atât un container personal, cât și sentimentul de intimitate care înconjoară o relație analitică. Pe de altă parte, Jung vede CERCUL MAGIC (pe care îl derivă din desene, cum ar fi mandalele hinduse) ca pe un simbol protector în obiectivarea imaginilor subconștiente. Aceste două abordări, combinate, constituie în psihologia jungiană noțiunea de loc sigur în care se poate accesa subconștientul și se poate experimenta transformarea spirituală.

This year’s edition of SHiLA proposed, as a starting point for discussion among the invited artists, the JUNGIAN double interpretation of SACRED SPACE, as both TEMENOS and MAGIC CIRCLE. TEMENOS carries the Greek meaning of an enclosed, protected space, which, for Jung, describes both a personal container and the sense of privacy that surrounds an analytical relationship. On the other hand, Jung envisions the MAGIC CIRCLE (which he derives from drawings, such as Hindu mandalas) as a protective symbol in the objectification of unconscious images. These two approaches, combined, constitute in Jungian psychology the notion of a safe ground in which one can access the unconscious and experience spiritual transformation.

Pe lângă Jung, artiștii sunt invitați să discute și să-și pună ideile în tensiune cu noțiunile lui Gurdjieff despre SACRU ca SPAȚIU atât simbolic, cât și formal pentru trezirea spirituală. Această concepție pare a fi evidentă în evaluarea lui asupra arhitecturii religioase orientale și a conexiunii acesteia cu matematica, precum și în noțiunea de conștiință întruchipată, care ghidează principiile autoobservării și studiului de sine, prezente în admirația, cercetarea și în special în practica sa a Dansurilor Sacre. Mișcările sale, o serie de exerciții asemănătoare dansului, create și concepute pentru a trezi stări superioare de conștiință, subliniază importanța conectării celui care le execută cu lumea naturală și ceea ce el percepe ca fiind ordinea cosmică.

Along with Jung, the artists are invited to discuss and put their ideas in tension with Gurdjieff’s notions of the SACRED as both a symbolic and formal SPACE for spiritual awakening. This conception appears to be evident in his appreciation of Eastern religious architecture and its connection to Mathematics, as well as in the notion of embodied consciousness, which guides the principles of self-observation and self-study, present in his admiration, research, and particularly, his practice of Sacred Dances. His Movements, a series of dance-like exercises created and designed to awaken higher states of consciousness, emphasize the importance of connecting the performer with the natural world and what he viewed as the cosmic order. 17


Această triplă noțiune a Sacrului, ca spațiu construit, mental și performativ, a informat intenția curatorială a SHiLA 2023 ca un Eveniment de Land Art contemporan și a definit atât selecția participanților cât și provocarea acestora la experiență. Este o invitație la explorarea legăturii spirituale profunde cu natura și provocarea de a o exprima (și, până la un punct, de a o pune sub semnul întrebării) prin sensibilitatea artei contemporane.

This triple notion of the Sacred, as a built, mental, and performative space, informed the curatorial intent of SHiLA 2023 as a contemporary Land Art Event and defined both the invitation and challenge for the participants of the experience. It is an invitation to explore a deeply spiritual connection with nature and a challenge to express it (and, to a point, put it into question) through the sensibility of contemporary art.

Având în vedere acest apel, artiștii au fost selectați pe baza intenției de a avea un grup foarte eterogen de oameni în ceea ce privește vârsta, experiențele de viață, mediile culturale și mediile de exprimare. Dată fiind conexiunea explicită a programului dintre artă, arhitectură și muzică, a fost, de asemenea, interesant să colaborăm cu artiști a căror activitate sfidează clasificările facile sau, cel puțin, cu un corp de producții care invită la conexiuni transdisciplinare. Așa se face că acest contingent a ajuns să fie constituit dintr-un grup incredibil de divers de oameni, precum Anke Mellin (Germania, 1941), o artistă care demonstrează o legătură solidă cu limbajul arhitectural ca piese pentru a construi relații neașteptate între oameni și mediul înconjurător. Sau ca Miki Velciov (România, 1968), care și-a valorificat experiența din pictură și a dezvoltat o abordare specială a intervențiilor specifice sitului. Sau ca Eliza Yokina (Bulgaria, 1979), care, în calitate de arhitect, este interesată de puterea narațiunilor în contextul mai multor medii. Sau ca Sergiu Cătană (România, 1986), care din domeniul muzicii își integrează experiențele personale în peisaje sonore multistratificate. Precum Kopacz Kund (România, 1991), care lucrează cu intersecționalitatea formei fizice a sculpturii și mediul vizual al fotografiei și video-ului. Sau ca Anna Máthé (România, 1994), care, din experiența sa în arhitectură și design vestimentar, construiește un limbaj vizual extrem de personal și emoționant. Sau Marius Vasile (România, 1994), care în calitate de arhitect practicant dezvoltă un corpus de lucrări fotografice extrem de captivant. Ca Lena Ciobanu (România, 1998), care din domeniul video și mixed media, explorează profundele implicații eco-filosofice ale conecti- vității prin cercetările sale asupra comunităților de miceliu. Sau ca Eszter Sipos (2001, Ucraina), care, în calitate de proaspăt absolventă a specializării în Artă Naturală de la Institutul de Educație Vizuală și Teoria Artei al Universității Catolice Eszterházy Károly din Eger, explorează multiple medii.

With this call in mind, the artists were selected based on the intention of having a highly diverse group of people in terms of age, life experiences, cultural backgrounds, and mediums of expression. Given the program’s explicit connection between art, architecture, and music, it was also interesting to collaborate with artists whose work defies easy categorization, or at the very least, with a body of production inviting transdisciplinary connections. That’s how the group ended up being constituted by an incredibly diverse pool of people such as Anke Mellin (Germany, 1941), an artist who shows a solid connection with architectural language as pieces to build unexpected relationships between humans and the surrounding environment. Or as Miki Velciov (Romania, 1968), who has taken his painting background and developed a particular approach to site-specific interventions. Or Eliza Yokina (Bulgaria, 1979), who as an architect is interested in the power of narratives across multiple mediums. Or as Sergiu Cătană (Romania, 1986), who from the field of music is integrating his personal experiences into multilayered sonic landscapes. As Kund Kopacz (Romania, 1991), who works with the intersectionality of the physical form of sculpture and the visual medium of photography and video. Or as Anna Mathe (Romania, 1994), who, from a background in architecture and fashion design, is building an extremely personal and emotional visual language. Or Marius Vasile (Romania, 1994), who as a practicing architect is developing a wildly interesting corpus of photographic work. As Lena Ciobanu (Romania, 1998), who from the field of video and mixed media, explores the profound eco-philosophical implications of connectivity through her research on mycelium communities. Or as Eszter Sipos (2001, Hungary), who as a recent graduate from the Natural Art Specialization at the Institute of Visual Education and Art Theory of Eszterházy Károly Catholic University in Eger, is exploring multiple mediums.

În sfârșit, în timpul scrierii acestor cuvinte, organizația și artiștii lucrează la realizarea unei expoziții în spațiul mushuROI din Cluj-Napoca, în perioada 19 octombrie – 5 noiembrie 2023. În acest sens, încă nu se pot spune multe despre expoziția în sine, în afara a două principii fundamentale de organizare:

Finally, and as of the writing of these words, the organization and the artists are working to produce an exhibition in the mushuROI space in Cluj-Napoca between October 19th and November 5th, 2023. In that sense, not a lot can be said yet about the exhibition itself, apart from two basic organizing principles: 18

Decalajul de reconstituire: o invitație la perceperea bucății de timp și spațiu dublu comprimate dintre Dealul Cerului și Cluj-Napoca; și între rezidența de artă din iunie și viitoarea expoziție din octombrie și înțelegerea ei ca decalaj de reconstituire. Pornind de la ideile lui Richard Schechner și Diana Taylor, este o invitație de a reflecta asupra frumuseții acțiunilor incomplete și imperfecte, asupra imposibilității de a surprinde pe deplin un eveniment original. Astfel, decalajul devine o sursă atât de tensiune, cât și de creativitate. Pe de o parte, poate fi frustrant să știi că reconstituirea nu poate reprezenta niciodată pe deplin ceea ce s-a întâmplat înainte. Pe de altă parte, este și o oportunitate de a explora trecutul în mod creativ.

The reenactment gap: an invitation to perceive the doubly compressed slice of time and space between Dealul Cerului and Cluj-Napoca; and between the art residency in June and the upcoming exhibition in October and understand it as a reenactment gap. Building on the ideas of Richard Schechner and Diana Taylor, it is an invitation to reflect on the beauty of incomplete and imperfect actions, on the impossibility of fully capturing an original event. Thus, the gap becomes a source of both tension and creativity. On the one hand, it can be frustrating to know that the reenactment can never fully represent what has happened before. On the other hand, it is also an opportunity to explore the past creatively.

Scalele experienței sacre: În ceea ce privește organizarea expoziției și ținând cont de varietatea lucrărilor prezentate, se propune abordarea spațiului ca o explorare a intersecției dintre psihologia umană, natură și land art-ul contemporan, lansând o analogie pentru vizitator. Asemeni spațiului arhitectural, psihicul uman prezintă diverse dimensiuni, oglindind structurile regăsite în lumea naturală. De la caracterul deschis al vederilor panoramice la cele mai mici iazuri din ecosistemele forestiere, natura reprezintă atât sacrul monumental, cât și intim. Artiștii invitați, acționând ca mediatori, creează modalități de a interacționa direct cu această esență multi-scalară în instalațiile lor. Organizarea preconizată a lucrărilor își propune să recunoască interconexiunea dintre experiențele noastre intime și mediul ultraperiferic, reducând decalajul dintre experiențele create de om și cele naturale.

The Scales of the Sacred Experience: In terms of the organization of the exhibition and taking into consideration the variety of works presented, it is proposed to tackle the space as an exploration of the intersection between human psychology, nature, and contemporary land art, opening an analogy for the visitor. Like architectural space, the human psyche holds diverse dimensions, mirroring structures found in the natural world. From the openness of panoramic views to the smallest ponds in forest ecosystems, nature represents both the monumental and intimate sacred. The invited artists, acting as mediators, craft ways to engage directly with this multi-scalar essence in their installations. The intended organization of works aims to recognize the interconnectedness of our intimate experiences and the extimate environment, bridging the gap between human-made and natural experiences.

Cluj-Napoca, Octombrie 2023.

Cluj-Napoca, October 2023. 19


20

SPAȚIU – SECVENȚĂ / SPACE – SEQUENCE

© Marius Vasile


Marius Vasile (RO, 1998)

SPAȚIU – SECVENȚĂ

SPACE – SEQUENCE

Video: 8’30”

Video: 8’30”

La SHiLA, arhitectul și fotograful Marius Vasile a îmbrățișat un dublu rol, contribuind nu doar la documentarea fotografică a procesului și a rezultatelor rezidenței, ci și la realizarea unui proiect personal. Lucrările din timpul rezidenței au fost dedicate captării dimensiunilor obiective și aurei eterice a unui spațiu, atingând un echilibru care a permis spectatorilor să deducă subiectivități nuanțate și să completeze narațiunea cu propriile interpretări. Proiectul lui Marius a căutat să elucideze conceptul de Spațiu Sacru, aventurându-se dincolo de granițele vizibile imediate ale sitului, extinzându-se spre dealurile și pădurile înconjurătoare care îi conturează limitele vizuale.

At SHiLA, architect and photographer Marius Vasile embraced a dual role, contributing not only to the photographic documentation of the process and results of the residency but also pursuing a personal project. His body of work during the residency was dedicated to capturing both the objective dimensions and the ethereal aura of a space, striking a balance that allowed spectators to infer nuanced subjectivities and complete the narrative with their interpretations. Marius’s project sought to elucidate the concept of Sacred Space by venturing beyond the immediate visible boundaries of the site, extending towards the hills and enveloping forests that form its visual limits.

Diferit de ceilalți artiști de la SHiLA, ale căror proiecte au explorat în mare măsură fizicalitatea resurselor pământului, Marius a pornit o explorare dintr-o perspectivă internă către periferiile vizuale ale peisajului. Proiectul său s-a materializat ca o observare a spațiului perceput ca secvență, recunoscând diferitele faze care au avut un impact, conștient sau inconștient asupra lucrărilor celorlalți artiști

Distinct from the other artists at SHiLA, whose projects largely explored the physicality of the land’s resources, Marius embarked on an exploration from an internal perspective outward to the landscape’s visual peripheries. His project materialized as an observation of space perceived as a sequence, acknowledging the various phases that either consciously or unconsciously impacted the 22


participanți. Printr-o colecție de fotografii, el a elucidat transformările spațiului pe parcursul celor 5 zile petrecute la Dealul Cerului. Accentul s-a orientat nu doar asupra dimensiunilor fizice ale spațiului, ci, mai ales, asupra atmosferei înconjurătoare.

works of other participating artists. Through a collection of photographs, he elucidated the transformations of the space over the 5-day duration spent at Sky Hill. The focus lingered not merely on the physical dimensions of the space but more emphatically on the encompassing atmosphere.

Prin iterația sa personală asupra Spațiului Sacru, Marius urmărește să dezvăluie o fațetă ascunsă a sitului, prin explorarea topografiei care definește limitele vizuale, manipulând timpii de expunere și frecvența cadrelor video pentru a capta și evidenția un aspect ascuns al sitului. Secvențele, atât spațiale, cât și temporale, sunt reprezentate în mod conștient pentru a permite vizitatorilor să înțeleagă și acceseze o versiune elevată, posibil transcendentă a realității percepute. Acest lucru permite spectatorului să înțeleagă nu doar tranzițiile palpabile de-a lungul timpului, ci și transformările subtile, ambientale, favorizând o înțelegere mai profundă a semnificației spațiale a sitului.

In his personal iteration on Sacred Space, Marius aims to reveal a concealed facet of the site by exploring the topography that defines its visual confines, manipulating exposure times, and video frame rates to both capture and spotlight a hidden aspect of the site. The sequences, both spatial and temporal, are conscientiously represented to allow visitors to apprehend and access an elevated, perhaps transcendent version of perceived reality. This allows the spectator to comprehend not only the palpable transitions over time but also the subtle, ambient transformations, fostering a deeper understanding of the site’s spatial significance. 24


26 27

SOARE / SUN

© Marius Vasile


Eliza Yokina (BG, 1979)

SOARE

SUN

Ziua solstițiului 2023 Land art, intervenție site-specific și performance. Această lucrare este dedicată fiicei mele senine, Ilia Soare.

Solstice day 2023 Land art, site specific intervention and performance. This work is Dedicated to my sunny daughter Ilia Soare.

Lucrarea apare ca o celebrare a unității profunde, exprimată prin mii de particule sacre din fiecare aspect al vieții. Integrând simboluri ale jocului și ale Soarelui, piesa întruchipează conceptul filosofic de ludicitate și luminozitate divină, edificând inseparabilitatea lor conceptuală și existențială. Recunoscând Pământul ca spațiu sacru al vieții, manifestarea artistică este construită prin împletirea a trei metodologii: land art, intervenție site-specific și performance.

The artwork emerges as a celebration of profound unity, expressed through thousands of sacred particles in every life facet. Integrating symbols of play and the Sun, the piece embodies the philosophical concept of ludicity and divine luminosity, illuminating their conceptual and existential inseparability. Acknowledging Earth as a sacred life space, the artistic manifestation is constructed through a blend of three methodologies: land art, site-specific intervention, and performance.

Un cerc strălucitor de polietilenă aurie foarte reflectorizantă simbolizează Soarele, în timp ce o urmă eliptică tăiată în fân descriu faze distincte ale soarelui într-o zi de solstițiu, printr-o sinteză a fenomenelor cerești și elementelor pământești. În cadrul expoziției „Spațiul Sacru”, lucrarea se aliniază cu altele prin încorporarea ludicității ca aspect fundamental al unui ritual organizat. Acțiunea întruchipată conectează o operațiune formală concisă: doi sori de aur și un câmp de stele sau flori aurii din polietilenă

A shiny circle of highly reflective golden Mylar symbolizes the Sun, while an elliptical trace in a cutted hay portray distinct phases of the sun on a solstice day, synthesizing celestial phenomena with earthly elements. Within the “Sacred Space’’ exhibition, the work aligns with others by incorporating ludicity as a fundamental aspect of an organized ritual. Embodied action connects a concise formal operation: two golden suns and a reflective Mylar field of golden stars or flowers, juxtaposed with elliptical geometries 28

Schiță: 66,5 x 100 cm (ElizaYokina)

Sketch: 66,5 x 100 cm (Eliza Yokina)

29


meticulously engraved in the ground. ”SUN” deftly resists categorization, balancing between formal and performative realms, and inviting observers into a reflective intersection of the ludic and divine.

reflectorizantă, juxtapuse cu geometrii eliptice gravate cu meticulozitate în pământ. „Soarele” rezistă abil categorisirii, printr-un echilibru între tărâmurile formale și performative, atrăgând observatorii într-o intersecție reflexivă a ludicului și divinului.

Consequently, the piece not only enriches the thematic cohesion of the collective exhibition but also stands as a testament to the intertwining of metaphysical reflection and aesthetic expression, inviting a dialogue between the observer and the observed, which puts in tension the convergence between tangible form and intangible concept, offering an experience where the observer can explore their intrinsic connections to the universality it seeks to depict.

În consecință, piesa nu doar că îmbogățește coeziunea tematică a expoziției colective, ci stă mărturie a împletirii reflecției metafizice și expresiei estetice, invitând la un dialog între observator și observat, care pune în tensiune convergența dintre forma tangibilă și conceptul intangibil, oferind o experiență în care observatorii își pot explora conexiunile intrinseci cu universalitatea pe care caută să o înfățișeze.

Diam: 81x41x3 m Cerc auriu strălucitor de diam 3,12m și câteva zeci de cercuri de d=0,1-0,05m din folie izotermă aurie. Fân tăiat în curbă eliptică, două elipse și un cerc. Asistenți: Bianca Ichim, Andreea Nistor Consilieri: Miki Velciov, Marius Miclăuș Fotografie: © Marius Vasile

Diam: 81x41x3 m Shiny golden circle of diam 3,12m and several dozen circles of d=0,1-0,05m made of golden isotherm foil cut. Hay cutted in elliptical curve, two ellipses and a circle. Assistants: Bianca Ichim, Andreea Nistor Advisors: Miki Velciov, Marius Miclaus Photography: © Marius Vasile

30



34 35

RÂUL / THE RIVER

© Marius Vasile


Miki Velciov (RO, 1968)

RÂUL

THE RIVER

Intervenție site-specific. Fân tăiat

Site-specific intervention. Cutted hay.

A treia intervenție la scară mare a autorului în cadrul Sky Hill delimitează o explorare continuă a suprapunerii conceptuale a abstracției picturale și a intervenției teritoriale. Lucrarea se încastrează într-o secțiune deosebit de productivă a peisajului sitului. Această intervenție poartă cu sine o reflecție asupra relației dintre abstracția artistică și spațiul fizic, împingând subtil privitorul să mediteze asupra aspectelor simbiotice ale acestei uniuni. Lucrarea locuiește și modifică peisajul, ridicând întrebări cu privire la intervențiile și însușirile spațiilor naturale prin demersuri artistice.

The third large-scale intervention by the author at Sky Hill delineates a continued exploration into the conceptual overlap of pictorial abstraction and territorial intervention. The piece embeds itself into a notably productive section of the site’s landscape. This intervention carries with it a reflection on the relationship between the artistic abstraction and the physical space, subtly nudging the viewer to ponder upon the symbiotic aspects of this union. The work inhabits and modifies the landscape, posing questions regarding the interventions and appropriations of natural spaces by artistic endeavors.

„Râul” se extinde dincolo de forma sa fizică, folosind apa – un element tradițional încărcat de simboluri – pentru a explora teme ale sacralității și conectivității spirituale, adânc înrădăcinate în practicile religioase primitive. Cu toate acestea, sub stratificarea sa simbolică, se află o aluzie explicită la probleme eco-politice relevante. Lucrarea nu pledează în mod deschis, ci, mai degrabă, prin manifestarea sa simbolică și fizică, determină un dialog privind conservarea mediului, evidențiind râul ca o entitate metaforic subtilă

“The River” extends beyond its physical form, employing water – a traditionally symbol-laden element – to explore themes of sacredness and spiritual connectivity, deeply rooted in primitive religious practices. Yet, beneath its symbolic layering, there lies an explicit nod towards pertinent eco-political issues. The piece does not overtly advocate but rather, through its symbolic and physical manifestation, prompts a dialogue concerning environmental conservation, 36

Schiță: 73 x 53 cm (Miki Velciov)

Sketch: 73 x 53 cm (Miki Velciov)

37


highlighting the river as a metaphorical and physical entity that is intertwined with both spiritual beliefs and ecological sustainability.

și fizică, care se împletește atât cu credințele spirituale, cât și cu durabilitatea ecologică. Utilizarea de către Velciov a formelor geometrice repetitive, juxtapuse în mijlocul unui câmp înierbat sălbatic, orchestrează o experiență complexă a privitorului, manevrând între mișcare și liniște contemplativă. În plus, cerința unei perspective aeriene pentru a înțelege pe deplin întreaga lucrare perturbă angajamentul tradițional așteptat la lucrările de land art. Această strategie ridică implicit întrebări despre natura Land Art-ului contemporan, interacțiunea sa cu privitorul și straturile variate de experiență și înțelegere care sunt disponibile observatorului pe baza perspectivei sale și a interacțiunii fizice cu lucrarea.

Velciov’s utilization of repetitive geometric shapes, juxtaposed amidst a wild grassy field, orchestrates a complex viewer experience, maneuvering between motion and contemplative stillness. Additionally, the requirement of an aerial perspective to fully grasp the work’s entirety disrupts the traditional, expected engagement with land art pieces. This strategy implicitly raises questions about the nature of contemporary Land Art, its interaction with the viewer, and the varying layers of experience and comprehension that are available to the observer based upon their physical interaction and perspective with the piece.

Dimensiuni: 86 x 42 m Asistenți: Bianca Ichim, Andreea Nistor Consilieri: Miki Velciov, Marius Miclăuș Fotografie: © Marius Vasile

Dimensions: 86 x 42 m Assistants: Bianca Ichim, Andreea Nistor Advisors: Miki Velciov, Marius Miclaus Photography: © Marius Vasile

38


40 41

SZÉNAKÁPOLNA (O CÂPIȚĂ MARE CÂT O CĂPÂLNĂ)/ SZÉNAKÁPOLNA (A HAYSTACK AS BIG AS A CHAPEL)

© Marius Vasile


Kopacz Kund (RO, 1991)

SZÉNAKÁPOLNA (O CĂPIȚĂ MARE CÂT O CĂPÂLNĂ)

SZÉNAKÁPOLNA (A HAYSTACK AS BIG AS A CHAPEL)

Sculptură site-specific. Lemn și fân.

Site-specific sculpture. Wood and hay.

Lucrarea împletește spiritualul și fizicul, emanând din nevoia artistului de a crea spații de rezonanță spirituală în natură, în special în contexte care se simt cumva îndepărtate de tărâmurile divine sau cele naturale. Structura nelocuibilă a fost concepută în timpul unei plimbări meditative în zona rurală, conectându-se subtil cu mediul său prin dimensiuni intenționate și plasare la intrarea sitului și în cel mai înalt punct topografic. Această lucrare nu este doar un omagiu la adresa practicilor locale de pregătire pastorală a fânului, dar ea imersează, atât fizic, cât și conceptual, într-un mediu care oscilează între lumea materială și cea spirituală.

The piece intertwines the spiritual and physical, emanating from the artist’s need to create spiritually resonant spaces within nature, notably within contexts feeling detached from divine or natural realms. The non-habitable structure was conceived during a reflective walk in the countryside, subtly connecting with its environment through intentional dimensions and placement at the site’s entrance and highest topographic point. This piece not only nods to local pastoral hay preparation practices but also immerses itself both physically and conceptually in an environment teetering between the material and spiritual worlds.

Clădită din fân și copaci tăiați grosier și reluând forma unor vechi căpâlne creștine, Szénakápolna emană o aură blândă, dar vizibilă, tulburătoare și animistă prin materialele sale brute și organice. Kopacz se adâncește într-o distincție filosofică, identificând arhitecții ca practicieni ai „metafizicii productive” și artiștii ca angajați în „creativitatea ontologică”, permițând astfel Szénakápolna să semnifice o convergență a materialului și spiritua-

Constructed from hay and roughly hewn trees and echoing the form of ancient Christian chapels, Szénakápolna exudes a gentle yet discernible disquieting and animistic aura through its raw, organic materials. Kopacz delves into a philosophical distinction, identifying architects as practitioners of “productive metaphysics” and artists as engaging in “ontological creativity,” thereby allowing Szénakápolna to symbolize a convergence of material and 42

Schiță: 106 x 106 cm (Kopacz Kund)

Sketch: 106 x 106 cm (Kopacz Kund)


lului, sondând formele elementare din artă.

spiritual, probing into the elemental forms in art.

O vizită ulterioară care documentează degradarea naturală a piesei amplifică subtil aspectele animiste și vag amenințătoare ale lucrării, adăugând un strat care evidențiază legătura trecătoare și deteriorată dintre material și spiritual. Lucrarea înfiripează un dialog discret care explorează întrebări mai profunde referitoare la existență, navigând prin potențialități metafizice și lumea tangibilă, încorporate succint în etosul său fizic și conceptual.

A subsequent visit documenting the piece’s natural decay subtly amplifies the animistic and faintly ominous aspects of the work, adding a layer that highlights the transient and deteriorating link between the material and the spiritual. The piece unobtrusively threads a dialogue exploring deeper questions regarding existence and spirituality, navigating through metaphysical potentials and the tangible world, succinctly embedded within its physical and conceptual ethos.

Dimensiuni: 4,5 x 6,8 m Crengi brute și fân uscat. Asistenți: Marius Miclăuș Fotografie: © Marius Vasile

Dimensions: 4,5 x 6,8 m Raw branches and dry hay Assistants: Marius Miclăuș Photography: © Marius Vasile

44


© Kopacz Kund

© Kopacz Kund


48 49

Sud / South

© Marius Vasile


Anke Mellin

(DE, 1941)

& Marius Miclăuș

(RO, 1969)

SUD

SOUTH

Sculptură - săpată în pământ, creangă, piatră naturală-aurită, bancă din lemn

Sculpture - dug out in the ground, branch, natural stone-gil-ded, wooden bench

„Sud” întruchipează o fuziune a contemplației și a evenimentelor cerești, încapsulând un dialog care explorează relația împletită a umanității cu lumea naturală și cerească înconjurătoare. Amplasată pe o pantă descendentă însorită și extinzând o invitație într-un spațiu liniștit și intim, lucrarea se află în extremitatea sudică și inferioară a sitului, oferind o priveliște serenă a pădurii din apropiere.

“South” embodies a fusion of contemplation and celestial occurrences, encapsulating a dialogue that explores humanity’s entwined relationship with the encompassing natural and celestial world. Nestled on a sun-drenched downhill slope and extending an invitation into a tranquil, intimate space, the piece resides in the site’s southern and lower extremity, offering a serene overlook of a nearby forest.

Prin excavare meticuloasă, se formează un triunghi la proporția de aur și devine o manifestare fizică a situațiilor cosmice esențiale și a constelațiilor care pătrund în existența umană colectivă. Piesa a fost gândită să coincidă cu solstițiul, încorporând lucrarea într-o narațiune bogată, celestă. Vizitatorii „Sudului” sunt întâmpinați de o bancă lucrată din pământ și lemn, care introduce o coborâre prin șase platforme descrescătoare, ducând în cele din urmă la o piatră de râu lustruită cu reflexii aurii, cuprinsă într-o creangă de copac.

Through meticulous excavation, a triangle, adhering to the golden ratio, is formed and becomes a physical manifestation of essential cosmic situations and constellations that pervade collective human existence. The piece was crafted coinciding with the solstice, embedding the work with a rich, celestial narrative. Visitors to “South” encounter a bench, crafted from the earth and wood, which introduces a descent through six diminishing platforms, ultimately leading to a polished, gold-reflective river stone, gently cradled by a tree branch. Schiță pe hârtie manuală: 30 x 40 cm (Marius Miclăuș)

50

Sketch on manual paper: 30 x 40 cm (Marius Miclăuș)


„Sud” îi provoacă pe participanți să navigheze prin constelațiile cardinale și cosmice, încurajând o explorare dincolo de fizic, interacționând cu temele existenței și natura ciclică a lumii pământești într-un sistem cosmic mai larg. Evitând aluziile rituale explicite, ea evocă un mediu spiritual în care spectatorii găsesc autonomie în atribuirea unor semnificații personale. Lucrarea ridică întrebări contemplative despre transferul tangibil al operelor de artă site-specific în medii și condiții diverse, subliniind necesitatea interacțiunii fizice pentru o experiență bogată, imersivă în profunzimile sale conceptuale. Navigând între personal și celest, această operă de artă îmbină reflecția internă cu explorări universale externe, oferind o căutare coerentă a sensului și existenței.

“South” prompts participants to navigate through cardinal and cosmic constellations, encouraging an exploration beyond the physical, engaging with themes of existence and the cyclical nature of the earthly world within a larger cosmic system. Avoiding explicit ritual allusions, it evokes a spiritual environment where viewers find autonomy in ascribing personal meanings. The piece poses contemplative questions about the tangible transference of site-specific artworks into varied media and environments, emphasizing the necessity of physical interaction for a rich, immersive experience in its conceptual depths. This artwork, navigating between personal and celestial, coalesces internal reflection with external, universal dimensions, offering a cohesive exploration of meaning and existence.

Dimensiuni: 3,6 x 5,8 m Crengi brute, săpătură în lut, piatră de râu. Fotografie: © Marius Vasile

Dimensions: 3,6 x 5,8 m Raw branches, undercutting clay, river stone. Photography: © Marius Vasile

52



56

TOATE LUCRURILE SUNT DELICAT INTERCONECTATE: INEL DE MICELIU/ ALL THINGS ARE DELICATELY INTERCONNECTED: MYCELIUM RING

© Marius Vasile


TOATE LUCRURILE SUNT DELICAT INTERCONECTATE: INEL DE MICELIU

ALL THINGS ARE DELICATELY INTERCONNECTED: MYCELIUM RING

Intervenție site-specific. Dimensiuni variabile

Site-specific intervention. Variable dimensions

Prezentată în timpul rezidenței SHiLA 23, lucrarea integrează o instalație fizică și elemente multimedia. Firele albe de bumbac formează un inel suspendat de ramurile unui arbore carbonizat, coroana lui întinzându-se spre cer și pământ, stabilind legături cu elementele înconjurătoare.

The piece, presented during the SHiLA 23 residency, integrates a physical installation and multimedia elements. White cotton threads form a ring suspended from the charred tree branches, their strands reaching towards the earth and sky, establishing connections with the surrounding elements.

„Toate lucrurile sunt delicat interconectate” pornește într-o călătorie metaforică, împletind teme despre viață, moarte și simbioză prin lentila miceliului, un agent esențial în promovarea noilor ecosisteme, așa cum demonstrează rezistența ciupercii Matsutake în urma devastării din Hiroshima. Această operă de artă împletește miceliul într-un copac lovit de fulger, creând o metaforă a întineririi și legăturii cu miticul. Rețeaua miceliană subterană servește nu doar la descompunere, ci și ca facilitator al comunicării între vegetație, schimbând informații și nutrienți vitali.

“All Things Are Delicately Interconnected” embarks on a metaphoric journey, intertwining themes of life, death, and symbiosis through the lens of the mycelium, a critical agent in fostering new ecosystems, as highlighted by the resilience of the Matsutake Mushroom following the devastation in Hiroshima. This artwork entwines mycelium into a tree struck by lightning, crafting a metaphor for rejuvenation and linkage to the mythical. The subterranean mycelial network serves not just as a decomposer but also as a facilitator of communication between vegetation, exchanging vital nutrients and information.

Mitologia românească este țesută subtil în narațiune. Data instalării și proiecției a fost 23 iunie, „noaptea 58

© Lena Ciobanu

Lena Ciobanu (RO, 1998)


Romanian mythology is subtly woven into the narrative. The installation and projection date was June 23, “noaptea ielelor”: the ‘iele’ – mythical beings associated with corporeal and ethereal realms – are used to articulate a cyclical narrative of decay, carbonization, and regrowth, with mushrooms symbolizing life emanating from demise.

ielelor”: „ielele” – ființe mitice asociate cu tărâmurile corporale și eterice – sunt folosite pentru a articula o narațiune ciclică a descompunerii, carbonizării și regenerării, cu ciuperci simbolizând viața care emană din moarte. Noaptea, lucrarea este transformată printr-o proiecție video pe inel și copac, pădurea înconjurătoare oferind un fundal contrastant. O interpretare muzicală incidentală live în seara de deschidere a amplificat experiența, sporind explorarea miceliului ca metaforă a interconectării și rezistenței între specii și medii. Instalația apare astfel ca un simbol al continuității, existenței colaborative și al ciclului nesfârșit de descompunere și reînnoire, explorând tărâmurile naturale și mitice într-o narațiune coerentă, stratificată conceptual.

At night, the piece is transformed through a video projection on the ring and tree, with the encompassing forest providing a contrasting backdrop. An incidental live musical performance on the opening night augmented the experience, enhancing the exploration of mycelium as a metaphor for interconnectedness and resilience across species and environments. The installation thereby emerges as a symbol of continuity, collaborative existence, and the unending cycle of decay and renewal, exploring natural and mythical realms in a coherent, conceptually layered narrative.

Fotografie: © Marius Vasile

Photography: © Marius Vasile

60


62

SÍR (MORMÂNT) / SÍR (TOMB)

© Marius Vasile


Anna Máthé (RO, 1994)

SÍR (MORMÂNT)

SÍR (TOMB)

Un pilon memorial pentru tot ce vrem să lăsăm în urmă. Instalare site-specific.

A memorial pillar for all we want to leave behind. Site-specific installation.

Plasată într-o pădure întunecată, retrasă, învecinată cu un pârâu, instalația realizată de Máthé explorează în mod complex teme precum pierderea, memoria și renașterea, împletite cu experiențe personale și reflecții despre creștere și dispariția metaforică a unor aspecte ale sinelui. Provenind dintr-un loc profund personal, ea servește drept loc simbolic de înmormântare pentru părți din trecut și facilitează apariția unor noi începuturi, oferind, în același timp, o țesătură bogată de reflecții asupra pierderii, suferinței și acceptării.

Máthé’s installation, set within a dark, secluded woodland adjacent to a stream, intricately explores themes of loss, memory, and rebirth, intertwined with personal experiences and reflections on growth and the metaphorical demise of aspects of the self. Originating from a deeply personal place, it serves as a symbolic burial ground for parts of the past and facilitates the emergence of new beginnings, while providing a rich tapestry of reflections on loss, grief, and acceptance. Nestled in a clearing where ivy creeps languidly across the forest floor, the installation, Sír, forms an evocative metaphor of a burial ground, inviting contemplation on the “Sacred Space” theme. Amidst the solemn forest, under the cathedral-like weave of tree boughs, it encapsulates an atmosphere of serenity and introspective insignificance. The piece accumulates meaning through introspective layers, introducing new, formal elements: mirror shards, reflecting multifaceted images of visitors, the environment, and

Amplasată într-o poiană în care iedera se strecoară lent prin solul pădurii, instalația Sír alcătuiește o metaforă evocatoare a unui cimitir, invitând la contemplare pe tema „Spațiului Sacru”. În mijlocul solemnei păduri, sub țesătura ca de catedrală a ramurilor arborilor, ea înglobează o atmosferă de seninătate și insignifianță introspectivă. Lucrarea acumulează sens prin straturi subtile, introducând elemente noi, formale: cioburi de oglindă, care reflectă imagini cu 64


sunlight; and moss, which clings to the totem, ensuring its enduring existence with a nutritive substrate.

mai multe fațete ale vizitatorilor, ale mediului și ale luminii solare; sau mușchi, care se agață de totem, asigurându-i existența de durată printr-un substrat nutritiv.

Simultaneously embodying metaphorical interment of emotions and an open invitation for visitors to encase their reflections and emotional burdens, the memorial column becomes a sanctuary for confining and departing from personal anxieties and frustrations. Surprisingly, the occurrence of illicit tree felling at the site morphs the totem into a poignant warning and a forgiving gesture for past wrongdoings, interweaving personal, collective, and natural narratives into a multifaceted, regenerative experiential journey.

Întruchipând simultan înhumarea metaforică a emoțiilor și o invitație deschisă pentru vizitatori de a-și înveli reflecțiile și poverile emoționale, coloana memorială devine un sanctuar destinat limitării și îndepărtării anxietăților și frustrărilor personale. În mod surprinzător, fenomenul tăierii ilicite a unor arbori la fața locului transformă totemul într-un avertisment emoționant și un gest de iertare pentru greșelile trecute, împletind narațiuni personale, colective și naturale într-o călătorie experiențială multifațetată și regeneratoare.

Dimensiuni: stâlpul are 270 cm înălțime și aproximativ 25 cm în diametru Materiale folosite: lemn, mușchi, oglindă Fotografie: © Marius Vasile

Dimensions: the pillar is 270 cm high and about 20 cm in diameter Materials used: wood, moss, mirror Photography: © Marius Vasile

66


68

O CĂLĂTORIE FOTOGRAFICĂ ÎN 5 METRI PĂTRAȚI / A PHOTOGRAPHIC JOURNEY IN 5 SQUARE METERS

© Eszter Sipos


Eszter Sipos (UA, 2001) & Anke Mellin (DE, 1941)

O CĂLĂTORIE FOTOGRAFICĂ ÎN 5 METRI PĂTRAȚI

A PHOTOGRAPHIC JOURNEY IN 5 SQUARE METERS

Poster: 50 x 65 cm Leporello: 155 x 15 cm, desfăcut

Poster: 50 x 65 cm Leporello: 155 x 15 cm, unfolded

Dintr-o explorare la Dealul Cerului și o conversație întâmplătoare cu Anke Mellin, în care sunt dezvăluite înclinații similare către natură, se naște un efort colaborativ: documentarea fotografică a abundenței naturale locale și a biodiversității unei porțiuni specifice de teren de 5 metri pătrați. Folosind lumina soarelui pentru a ilumina plantele pe un fundal negru, sunt create un poster și un leporello, împletind fotografia artistică cu cea documentară.

During an exploration of Dealul Cerului, along with a fortuitous conversation with Anke Mellin, where similarly inclinations towards nature are revealed, a collaborative endeavor emerges: photographically documenting the localized natural abundance and biodiversity of a specific 5 square meter portion of terrain. Employing sunlight to illuminate the plants against a black backdrop, a poster, and a leporello are created, intertwining artistic and documentative photography.

Activitatea de documentare precisă a florei într-un spațiu geometric definit introduce un strat neașteptat: o explorare ritualică, încadrând actul de documentare meticuloasă ca un fel de ritual, în care specificul dimensiunii spațiale devine primordial. Actul conștient, deliberat, de a circumscrie un spațiu fizic pentru explorare și reprezentare detaliată oglindește crearea unui Spațiu Sacru, în sensul jungian: și anume, că demarcarea unui spațiu sacru servește ca prag pentru subconștient, un act simbolic care permite o întâlnire cu Numinosul, într-o transcendere a mundanului și

The activity of precisely documenting flora within a defined geometric space introduces an unexpected layer: a ritualistic exploration, framing the act of meticulous documentation as a kind of ritual, wherein the specificity of the spatial dimension becomes paramount. The conscious, deliberate act of circumscribing a physical space for detailed exploration and representation mirrors the creation of a Sacred Space, in the Jungian sense: that the demarcation of a sacred space serves as a threshold to the unconscious, a symbolic act that enables an encounter with the numinous, 70


Astfel, actul documentării, în vreme ce este inițial fundamentat în lumea fizică, tangibilă, se metamorfozează într-un act simbolic, ritualic. Stabilirea explicită a granițelor într-un loc luxuriant și vibrant invită la contemplare nu numai în plan ecologic și artistic, ci deschide și un portal către metafizic, oferind un dialog care baleiază tiptil între empiric și simbolic, geografie fizică și spații psihice. Prin urmare, acest proiect împletește subtil ițe din practica artei contemporane, documentare ecologică și o reflecție nuanțată asupra intersecției spațiului fizic și explorării spiritual-simbolice, încadrate într-o narațiune vizuală și conceptuală plină de înțelesuri.

transcending the mundane and facilitating a dialogue with the deeper, archetypal realms of the psyche, or in this case, nature. Thus, the act of documenting, while initially grounded in the physical, tangible world, metamorphoses into a symbolic, ritualistic act. The explicit boundary-setting in a lush, vibrant locale invites contemplation not only on ecological and artistic planes but also opens a portal to the metaphysical, proffering a dialogue that tiptoes between the empirical and the symbolic, physical geography and psychic spaces. This project, therefore, subtly weaves together threads of contemporary art practice, ecological documentation, and a nuanced reflection on the intersection of physical space and spiritual-symbolic exploration, framed within a succinct visual and conceptual narrative.

Fotografie: © Eszter Sipos și Anke Mellin

Photography: © Eszter Sipos & Anke Mellin

facilitarea unui dialog cu tărâmurile mai profunde, arhetipale ale psihicului, sau, în acest caz, cu natura.

72


74

PUNCT ORB / BLIND SPOT

© Lena Ciobanu


Sergiu Cătană (RO, 1986)

PUNCT ORB

BLIND SPOT

Compoziție muzicală. 17’39”

Musical Composition. 17’39”

Piesa este structurată în 7 momente. 1. Capela 2. Solaris 3. Teren/Declarație 4. Totem 5. Fata la râu/Interludiu 6. Valuri 7. Pași pe deal

The piece is divided into 7 moments. 1. Chapel 2. Solaris 3. Land/Statement 4. Totem 5. The girl at the river/Interlude 6. Waves 7. Footsteps on the hill

O explorare a noțiunii de Spațiu Sacru ca sunet a fost înlesnită prin înregistrări de teren, folosind microfoane piezoelectrice, binaurale și cu condensator de înaltă rezoluție. De asemenea, o lucrare de artă creată în rezidența anterioară, un „Megafon”, a fost folosită pentru a îmbunătăți înregistrările de teren. Materialitatea și forma obiectului i-au permis să amplifice frecvențele de la distanță, receptiv la variabilele de mediu precum schimbările diurne și condițiile meteorologice.

An exploration into the notion of Sacred Space as sound was facilitated through field recordings, employing piezoelectric, binaural, and high-resolution condenser microphones. Also, an artwork created in the previous residence, a “Megaphone”, was used to enhance the field recordings. The materiality and shape of the object allowed it to amplify frequencies from afar, sensitive to environmental variables such as diurnal changes and meteorological conditions.

În schimb, apare o dihotomie interesantă: juxtapunerea dintre zgomote – organice, brute și nefiltrate – și sunetele structurate, care sunt ordonate intrinsec și orientate muzical. Acest nexus, denumit în mod adecvat Punct Orb, servește ca spațiu liminal, formând o trecere între tărâmurile lumilor naturale și culturale, oglindit metaforic de nașterea unei Luni Noi, simbolizând tranzițiile și ciclicitatea.

Conversely, an interesting dichotomy surfaces: the juxtaposition between noises—organic, raw, and unfiltered—and structured sounds, which are intrinsically ordered and musically oriented. This nexus, aptly termed as the Blind Spot, serves as a liminal space, forging a passage between the realms of the natural and the cultural worlds, metaphorically mirrored by the birth of a New Moon, symbolizing transitions and cyclicality. 76


Reflectând asupra liminalității muzicii contemporane, astfel de spații interstițiale permit adesea ciocnirea și fuziunea unor lumi sonore disparate, evocând un sentiment de ambiguitate, dar încărcate cu potențial pentru noi peisaje sonore. Acest lucru se aliniază cu aspectele transformaționale ale noțiunii jungiene de spațiu sacru: un tărâm care întruchipează paradoxuri, dualități și o transcendență dincolo de granițele convenționale.

Reflecting on liminality in contemporary music, such interstitial spaces often enable the collision and fusion of disparate sonic worlds, evoking a sense of ambiguity, yet laden with potential for novel sonic landscapes. This aligns with the transformational aspects of the Jungian notion of Sacred Space: a realm embodying paradoxes, dualities, and a transcendence beyond conventional boundaries.

Abordarea compozițională utilizată este performativă și are loc în timp real, construcția ritmic-melodică fiind generată aleatoriu de învățarea automată (AI). Artistul ghidează compoziția într-o anumită măsură, impunând limitări asupra structurii ritmice și modelând sunetele pentru a acoperi zonele de frecvență dorite, totul în limitele algoritmului scris în dispozitiv. Această metodă reprezintă o colaborare între om și un dispozitiv, reflectând progresul tehnologic. Folosind această abordare, experiența auditivă va varia cu fiecare iterație, deși va menține periodicitatea și culorile de ton alese de artist pentru fiecare moment distinct.

The compositional approach utilized is performative and occurs in real time, with the rhythmic-melodic construction being randomly generated by machine learning (AI). The artist guides the composition to a certain extent by imposing limitations on the rhythmic structure and shaping the sounds to cover desired frequency areas, all within the confines of the algorithm written into the device. This method represents a collaboration between a human and a device, reflecting technological advancement. Using this approach, the auditory experience will vary with each iteration, though it will maintain the artist-chosen periodicity and tone colors for each distinct moment.

Instrumente de suflat: Sergiu Cătană Voci: Alexandra Maria Hojda, Miki Velciov, Sergiu Cătană Pași de dans: Alexandra Maria Hojda, Anke Mellin Atmosferă captată prin megafon Elemente din construcția instalațiilor Damigeană, orez în bol metalic, etc. Fotografie: © Lena Ciobanu

Wind instruments: Sergiu Cătană Voices: Alexandra Maria Hojda, Miki Velciov, Sergiu Cătană Dance steps: Alexandra Maria Hojda, Anke Mellin Atmosphere captured through the Megaphone Elements from the construction of facilities Demijohn, Rice in a metal bowl, etc. Photography: © Lena Ciobanu

78


Postfață

Afterword

Cristian Frias

Cristian Frias

Pe de o parte, Notz folosește „Rinocerul” lui Dürer (imag. 1), și în special narațiunile construite în jurul lui, ca o modalitate de a vorbi despre sisteme de reprezentare și narațiuni care interconectează expresia artistică, cunoștințele științifice, violența colonialistă și chiar rezistența politică, de-a lungul unor distanțe geografice și temporale mari.

On the one hand, Notz uses Dürer’s “Rhinocerus” (img. 1), and particularly the narratives built around it, as a way to talk about systems of representation, and narratives that interconnect artistic expression, scientific knowledge, colonialist violence, and even political resistance, across extreme geographical and temporal distances. On the other hand, SHiLA, more than just the acronym for Sky Hill Land Art, is a direct reference to Ayurvedic knowledge: “Śilā ( - Shila) refers to ‘stones’ according to the second chapter (dharanyādi-varga) of the 13th-century Raj Nighantu or Rājanighantu (an Ayurvedic encyclopedia). The Dharanyādi-varga covers the lands, soil, mountains [viz., Śilā], jungles and vegetation’s relations between trees and plants and substances, with their various kinds.”4

Coexisting With(In) Nature, ediția din 2022 a SHiLA, și-a propus să exploreze arta în natură ca țesut conjunctiv și regenerativ pentru coexistență și colaborare, din dimensiunile individuale, interpersonale, comunitare și teritoriale. O experiență poetică a peisajului care le-ar permite oamenilor să construiască un sens colectiv prin procese intuitive, plantând semințele înțelegerii, creșterii și învățării reciproce. Aceste principii de bază, a devenit clar, erau indisolubil legate de SHiLA și urmau a fi explorate pe mai departe.

Coexisting With(In) Nature, the 2022 edition of SHiLA, aimed to explore art in nature as a connective and regenerative tissue for coexistence and collaboration from individual, interpersonal, communitarian, and territorial dimensions. A poetic experience of the landscape would allow humans to build collective meaning through intuitive processes, planting the seeds for mutual understanding, growth, and learning. These basic principles, it became clear, were inextricably linked to SHiLA and meant to continue being explored.

După experiența din 2022 și planificarea primei colaborări cu Art Encounters, provocarea a fost de a stabili o legătură conceptuală între conceptul curatorial al Bienalei 2023 și narațiunea generală a SHiLA cu privire la natură, artă și spiritualitate.

After the 2022 experience, and planning the first collaboration with Art Encounters, the challenge was to establish a conceptual link between the curatorial concept of the 2023 Biennial, and SHiLA’s overarching narrative regarding nature, art, and spirituality.

În ceea ce privește Art Encounters, și în cuvintele lui Adrian Notz, liderul echipei curatoriale: „De aceea, bienala propune o intersectare a artei, științei și ficțiunilor ca o nouă cale de a privi lucrurile, subliniind vitalitatea încrucișării lor în textura vieții și realității. Ele generează «artă-științăficțiuni» ca un schimb fluid între abordările științifice și artistice care răspund la schimbările din realitățile noastre trăite, marcate cum sunt de transformări de mediu și sociale”.1

Regarding Art Encounters, and in the words of Adrian Notz, head of the curatorial team: “The biennial therefore proposes a crossover of art, science and fictions as new ways to look at things, underlining the vitality of their entanglement in the fabric of life and reality. They create ‘art-science-fictions’ as a fluid exchange between scientific and artistic approaches that respond to changes in our lived realities, which are marked by environmental and social transformations.”2

Această declarație rezonează profund cu ideea de transdisciplinaritate, care se află chiar în centrul programului SHiLA. Concomitent, această interpretare a ficționalului, în termeni de narațiuni mai mult sau mai puțin structurate care modelează realitatea, reprezintă o contrapartidă interesantă a funcției didactice a Fundației Archaeus. Această tensiune poate fi vizualizată cu ușurință prin imaginariile care informează atât enunțul curatorial al Bienalei Art Encounters, cât și originea acronimului SHiLA.

This declaration resonates deeply with the idea of transdisciplinarity, which is at the very core of the SHiLA program. Simultaneously, this interpretation of the fictional, in terms of more or less structured narratives which shape reality, poses an interesting counterpart to the didactic function of Archaeus Foundation. This tension can be easily visualized through the imaginaries that inform both the Art Encounters Biennial curatorial statement, and the origin of the acronym SHiLA.

1 https://2023.artencounters.ro/ro/concept/

2 https://2023.artencounters.ro/en/concept-en/

80

This definition, which ignores scales, and instead creates categories of material organization with an almost animistic will, contrasts starkly with the modernist taxonomic clarity reflected in the picture of a Buddhist pilgrim praying to Kailash Mountain, from the historical archive of LIFE Magazine (Img. 2). The tension between the Ayurvedic definition, and the image (with all its beauty and problematically mixed subtexts of modern aesthetics, pretended observational objectivity, well-meaning colonialism and cultural appropriation) informs the core attitude of SHiLA as a program: to embrace spiritual explorations within art, architecture, and music, while acknowledging the complexities and contradictions of doing so from a contemporary sensibility, and -hopefully- avoiding the risk of appearing sanctimonious.

Imag. 1. Albrecht Dürer, Rinocerul, 1515 Img. 1. Albrecht Dürer, The Rhinoceros, 1515

Pe de altă parte, SHiLA, mai mult decât acronimul pentru Sky Hill Land Art, este o referință directă la cunoașterea ayurvedică: „Śilā ( - Shila) se referă la «pietre » conform celui de-al doilea capitol (dharanyādi-varga) al Raj Nighantu sau Rājanighantu (o enciclopedie ayurvedică) din secolul al XIII-lea. Dharanyādi-varga acoperă pământurile, solul, munții [adică Śilā], junglele și relațiile vegetației dintre copaci și plante și substanțe cu diferitele lor tipuri”.3

In fewer words: How to bring Dürer’s Rhino to the Mountain?

Imag. 2. Arhiva istorică a revistei LIFE. Pelerin budist rugându-se la Muntele Kailash. Img. 2. LIFE magazine historical Archive. Buddhist pilgrim praying towards Kailash Mountain.

Această definiție, care ignoră scalele și creează în schimb categorii de organizare materială cu o voință aproape animistă, contrastează puternic cu claritatea taxonomică modernistă reflectată în imaginea unui pelerin budist care se roagă la Muntele Kailash, din arhiva istorică a revistei LIFE (Imag. 2). Tensiunea dintre definiția ayurvedică și imagine (cu toată frumusețea ei și subtextele amalgamate problematic ale esteticii moderne, pretinsa obiectivitate observațională, colonialism bine intenționat și apropriere culturală) informează atitudinea de bază a SHiLA ca program: să îmbrățișeze explorări spirituale în artă, arhitectură și muzică, în timp ce recunoaște complexitățile și contradicțiile realizării acestui lucru dintr-o sensibilitate contemporană, evitând riscul de a părea moralizator. munte?

În mai puține cuvinte: Cum să aduci rinocerul lui Dürer pe

3 https://www.wisdomlib.org/definition/shila

4 https://www.wisdomlib.org/definition/shila

81


SPAȚIU SACRU

SACRED SPACE

Având în vedere acest obiectiv, SHiLA 2023 propune ca punct de plecare pentru discuții dubla interpretare JUNGIANĂ a SPAȚIULUI SACRU, atât ca TEMENOS, cât și ca CERC MAGIC.

With this objective in mind, SHiLA 2023 proposes, as a starting point for discussion, the JUNGIAN double interpretation of SACRED SPACE, as both TEMENOS, and MAGIC CIRCLE.

TEMENOS poartă semnificația greacă a unui spațiu închis, protejat, care pentru Jung descrie atât un container personal, cât și sentimentul de intimitate care înconjoară o relație analitică. În paralel, Jung vede CERCUL MAGIC (pe care îl derivă din desene, precum mandalele hinduse) ca un simbol protector în obiectivarea imaginilor subconștiente.

TEMENOS carries the Greek meaning of an enclosed, protected space; which for Jung describes both a personal container and the sense of privacy that surrounds an analytical relationship. In parallel, Jung envisions the MAGIC CIRCLE (which he derives from drawings, like Hindu mandalas) as a protective symbol in the objectification of unconscious images.

Această dublă tensiune prezintă implicații interesante atunci când este transpusă în domeniul practicilor materiale. Funcționarea constructivă a unei incinte înseamnă în primul rând definirea unui perimetru, care definește spațiul protejat din limitele sale. O așa-zisă manifestare fizică a unei forțe centripete. (Imag. 3)

This double tension poses interesting implications when transposed to the realm of material practices. The constructive operation of an enclosure, means primarily the definition of a perimeter, which defines the protected space from its limits. The physical manifestation of a centripetal force, of sorts. (Img.3)

Pe de altă parte, acțiunea de a trasa un cerc magic poartă un simbolism performativ, imediat și profund intim. Fiind un gest care emană dintr-un centru, el poate fi interpretat ca o forță centrifugă. (Imag. 4)

On the other hand, the action of tracing a magical circle, carries a performative, immediate, and profoundly intimate symbolism. Being a gesture that emanates from a center, it can be construed as a centrifugal force. (Img. 4)

Imag. 3. Athinaios adaptat la engleză CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons Img. 3. Athinaios adapted to English CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Imag. 4. Cheia lui Solomon, 1572. Domeniu public, via Wikimedia Commons. Img. 4. Key of Solomon, 1572. Public Domain, via Wikimedia Commons.

În tentativa de a fundamenta aceste concepte universale în contextul rezidenței, reflecțiile lui Mircea Eliade în jurul simbolismului religios se dovedesc a fi extrem de utile. Unul din conceptele centrale ale lui Eliade este cel de HIEROFANIE, care se referă la MANIFESTAREA SACRULUI ÎN LUMEA PROFANĂ. Potrivit lui Eliade, spațiile sacre se deosebesc de spațiile obișnuite prin capacitatea lor de a conecta indivizii cu transcendentul și de A OFERI UN SENTIMENT AL ROSTULUI ȘI AL IMPORTANȚEI. Pentru el, Spațiile Sacre sunt adesea asociate cu RITUALURI, ceremonii și practici religioase care întăresc legătura dintre uman și divin.

In the quest of grounding those universal concepts in the context of the residency, Mircea Eliade’s reflections around religious symbolism prove to be extremely handy. One of Eliade’s central concepts is that of the HIEROPHANY, which refers to THE MANIFESTATION OF THE SACRED IN THE PROFANE WORLD. According to Eliade, sacred spaces are distinguished from ordinary spaces by their ability to connect individuals with the transcendent and TO PROVIDE A SENSE OF MEANING AND SIGNIFICANCE. For him, Sacred Spaces are often associated with RITUALS, ceremonies, and religious practices that reinforce the connection between the human and the divine.

În paralel cu reflecțiile lui Jung și Eliade și bazându-se pe

Parallel to Jung’s and Eliade’s reflections, and building upon his

82

noțiunile sale despre ritualic, invitația curatorială include și noțiunea de DANS SACRU a lui Gurdjieff (Imag. 5, 6), care subliniază interconexiunea dintre individ și lumea înconjurătoare. Gurdjieff credea că mișcările dansului sacru ar putea ACORDA INDIVIDUL LA NIVELURI SUPERIOARE DE CONȘTIINȚĂ și înțelegere spirituală. În acest context, dansul servește ca mijloc de armonizare cu ritmurile și energiile cosmice, RECUNOSCÂND RELAȚIA INERENTĂ DINTRE CORPUL UMAN ȘI UNIVERS.

notions of the ritualistic, the curatorial invitation also includes Gurdjieff’s notion of SACRED DANCE (Img. 5, 6), which emphasizes the interconnectedness between the individual and the surrounding world. Gurdjieff believed that the movements of sacred dance could ATTUNE INDIVIDUALS TO HIGHER LEVELS OF CONSCIOUSNESS and spiritual understanding. In this context, the dance serves as a means to harmonize with cosmic rhythms and energies, RECOGNIZING THE INHERENT RELATIONSHIP BETWEEN THE HUMAN BODY AND THE UNIVERSE.

Odată cu triada conceptelor lui Jung, Eliade și Gurdjieff, devine evident că însăși noțiunea de Spațiu Sacru din această invitație curatorială se află în flux constant și tensiune între dimensiunile mentale, fizice și performative.

With the triad of Jung, Eliade, and Gurdjieff’s concepts in place, it becomes apparent that the very notion of Sacred Space, from this curatorial invitation, is in constant flux and tension between mental, physical, and performative dimensions.

Imag. 5. Eneagrama lui Gurdjieff… Img. 5. Gurdjieff’s Enneagram…

Imag. 6. … și Mișcările Sacre ale lui Gurdjieff Img. 6. … and Gurdjieff’s Sacred Movements

CE-AR FI DACĂ? O invitație la joacă

WHAT IF? An invitation to play

Cu acest tip de referințe la dispoziție și natura triplă a Spațiului Sacru menționată anterior, provocarea este de a oferi o modalitate prin care artiștii sunt invitați să exploreze acele concepte dintr-o sensibilitate contemporană, cu spațiu pentru joacă, punere în discuție și chiar contrazicere a noțiunilor oarecum monolitice ale lui Jung, Eliade și Gurdjieff.

With this kind of references in hand, and the previously stated triple nature of Sacred Space, the challenge is to offer a way in which the artists are invited to explore those concepts from a contemporary sensibility, with room to play, put into question, and even contradict, the somewhat monolithic notions of Jung, Eliade, and Gurdjieff.

Astfel, este propusă o serie de trei axe tematice, cu extremele lor aflate în tensiune. Fiecare dintre aceste extreme invită artistul la un exercițiu de reinterpretare, interogare și subminare a bazei declarației curatoriale. În acele domenii de deconstrucție tematică poate apărea șansa unei explorări creative. Axele propuse tratează natura ritualurilor, principiul animist al obiectelor și tensiunea ierarhică dintre oameni și natură (Imag. 7, 8)

Thus, a series of three thematic axes are proposed, with their extremes in tension. Each of these extremes invites the artist to an exercise of reinterpretation, questioning, and subversion of the basis of the curatorial statement. Is within those fields of thematic deconstruction, that the chance for creative exploration can emerge. The proposed axes deal with the nature of rituals, the animistic principle of objects, and the hierarchical tension between humans and nature (Img. 7, 8)

83


Imag. 7. … Axele tensionale… Img. 7. ... The tensional axes…

Imag. 8. … și spațiul pentru potențial creativ Img. 8. … and the space for creative agency

Natura ritualurilor

The nature of rituals

Ce-ar fi dacă am înțelege actul performativ ca trasare a unui cerc magic, ca fiind cel mai elementar gest de ritualizare a relației noastre cu mediul natural? Un gest precis care permite spiritualului să devină un fenomen palpabil…

What if we understood the performative act tracing a magic circle, as the most elemental gesture to ritualize our relationship with the natural environment? A precise gesture that allows the spiritual to become a palpable phenomena…

„(Un cerc magic este) un spațiu ritual creat intenționat pentru diverse scopuri. (...) A face spațiu sacru este printre cele mai primare ritualuri. Astfel de acțiuni intenționate sunt la fel de demne de termenul psihoactiv ca orice substanță”. 5 (Imag. 9)

“(A magic circle is) an intentionally created ritual space for various purposes. (...) Making sacred space is among the most primal of rituals. Such intentional actions are as worthy of the term psychoactive as any substance” 5 (Img. 9)

… Sau, dacă la cealaltă extremă a ritualului precis și intim al cercului magic, ne-am imagina spațiul sacru ca pe o acumulare colectivă aparent vulgară, deși infinit poetică, de narațiuni și tradiții împletite care ne conectează la natură…

… Or, at the other extreme of the precise, intimate ritual of the magic circle, we envisioned sacred space as a seemingly vulgar, though infinitely poetic, collective accumulation of interwoven narratives and traditions that links us to nature… In this line, few works are as evocative as Ion Creanga’s “Povestea Pulei”’, where he narrates how a peasant is punished for his disrespect to God, by having all the corn cobs of his maize field, transformed into penises, and through his cunning is able to turn out a profit by catering to the sexual appetites of women. The story, while written in a patently extreme vulgar and pornographic tone, has a very precise metric, and use of local figures of speech, to build a humorous, respectful, and endearing portrait of the Romanian countryside traditions. (Img. 10)

Pe această linie, puține lucrări sunt la fel de evocatoare precum „Povestea Pulei” a lui Ion Creangă, unde acesta povestește cum un țăran este pedepsit pentru lipsa lui de respect față de Dumnezeu prin transformarea tuturor știuleților din lanul său de porumb în penisuri, iar apoi, prin viclenia sa, este capabil să obțină profit prin satisfacerea apetitului sexual al femeilor. Deși este scrisă pe un ton evident extrem de vulgar și pornografic, povestea are o metrică foarte precisă și folosește figurile de stil locale pentru a construi un portret plin de umor, respectuos și înduioșător al tradițiilor rurale românești. (Imag. 10)

6 Stratton-Kent, Jake (2010). Geosophia: The Argo of Magic. Vol. 1.

6 Stratton-Kent, Jake (2010). Geosophia: The Argo of Magic. Vol. 1.

84

Imag. 9. John William Waterhouse, Cercul Magic. 1886. Domeniul public, via Wikimedia Commons Img. 9. John William Waterhouse, Magic Circle. 1886. Public domain, via Wikimedia Commons

Imag. 10. Ion Creangă. Povestea Pulei Img. 10. Ion Creanga. The story of the Cock

Principiul animist al obiectelor

The animistic principle of objects

Ce-ar fi dacă, pe o altă axă, am vedea natura ca fiind impregnată de o dimensiune animistă autonomă, iar intervențiile noastre, ca simple vase pentru a comunica cu ea? Prin urmare, destabilizând relația noastră ierarhică instinctiv sigură cu mediul înconjurător…

What if, on another axis, we saw nature as imbued with a proper autonomous animistic dimension, and our interventions, as mere vessels for communing with it? Thus, de-stabilizing our instinctively safe hierarchical relationship with our surroundings…

„Tradiția occidentală teologică și filosofică a «proiectării sufletului» a conceput sufletul ca pe ceva care este deținut de un subiect, ca esență a acestuia și ceva care este închis în interiorul său. Nu mai e de mirare că, atunci când anatomiștii au deschis corpul pentru a descoperi sufletul, nu l-au găsit. Ce se întâmplă dacă sufletul nu este o substanță, nu un «lucru», ci o funcție (nu foarte diferit de «zero-ul» din matematică)? Ce se întâmplă dacă «sufletul» (anima în latină) este un alt nume pentru însuși mediul care face posibil schimbul reciproc, pentru ceea ce se întâmplă chiar în mijlocul, evenimentul comunicării? Nu ar schimba asta chiar sensul al ceea ce înseamnă a anima?” 7 (Imag. 11)

“The Western tradition of theological and philosophical ‘soul-design’ conceived of the soul as something that is owned by a subject, as its essence, and is enclosed within its interior. No wonder that when anatomists opened the body to look for the soul, they did not find it. What if the soul is not a substance, not a ‘thing,’ but a function (not unlike the ‘zero’ in mathematics)? What if ‘soul’ (anima in Latin) is another name for the very medium that makes reciprocal exchange possible, for what happens in the very in-between, the event of communication? Would that not also change the very meaning of what it means to animate?” 8 (Img. 11) … Or, in the other extreme of animism, we inverted the factors of this equation, and understood that human-made interventions carry a technological-animistic quality? In this sense, the sacred space in nature becomes an action of pouring our subjectivity into our surroundings, diluting our human shape into the world, through the objects we make…

… Sau, dacă la cealaltă extremă a animismului, am inversa factorii acestei ecuații și am înțelege că intervențiile făcute de om au o calitate tehnologic-animistă? În acest sens, spațiul sacru din natură devine o acțiune de revărsare a subiectivității noastre în mediul nostru înconjurător, diluând forma noastră umană în lume, prin obiectele pe care le facem…

“Deviating from the role of technology as an invisibly functioning tool, material media is defined as an approach to technologies which incorporates materials as active agents in the creative process of making of cultural artifacts. Through the use of redundant and discarded materials,

„Deviind de la rolul tehnologiei ca instrument care funcționează invizibil, mediile materiale sunt definite ca o abordare a tehnologiilor care încorporează materialele ca agenți activi în procesul creativ de realizare a artefactelor culturale. Prin utilizarea materialelor redundante și abandonate,

7 Franke, Anselm. Animism, note despre o expoziție. 2012.

8 Franke, Anselm. Animism, notes on an exhibition. 2012.

85


Imag. 11. Altar animist, Satul Bozo, Mopti, Bandiagara, Mali, 1972 Gilles MAIRET, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons Img. 11. Animist altar, Bozo village, Mopti, Bandiagara, Mali, 1972 Gilles MAIRET, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Imag. 12. Dōsojin, zeitate a drumurilor și granițelor. Karuizawa, Japan, 2005. 663highland, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons Img. 12. Dōsojin, deity of roads and borders. Karuizawa, Japan, 2005. 663highland, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

practicantul de bricolaj examinat în acest articol este văzut ca urmând o abordare tehno-animistă a tehnologiilor media: recunoașterea calităților «materiei vibrante» drept componentă activă a agentivității; repoziționarea omului în raport cu mediul material”. 9 (Imag. 12)

the DiY practitioner examined in this article is seen to follow a Techno-Animist approach to media technologies: acknowledging the qualities of ‘vibrant matter’ as an active component of agency; re-situating the human in relation to the material environment.” 10 (Img. 12)

Tensiunea ierarhică dintre oameni și natură

The hierarchical tension between humans and nature

Ce-ar fi dacă o a treia tensiune posibilă ar intra în scenă atunci când am duce la extrem dinamica dintre oameni și natură, înțelegând sacrul ca pe un mecanism prin care căutăm să ne revărsăm subiectivitatea în lume, făcând-o astfel reală?...

What if a third possible tension came into play when we put to the extreme the dynamics between humans and natures, understanding the sacred as a mechanism to seek to pour our subjectivity into the world, thus making it real?…

„Peisajul sintetic «Această insulă este o stare de spirit», avea să remarce mai târziu Osborne, unul din oamenii de știință de pe docurile de submarine, către Traven. Adevărul acestui lucru devenise evident pentru Traven în două sau trei săptămâni de la sosirea lui. În ciuda nisipului și a celor câtorva palmieri anemici, întregul peisaj al insulei era sintetic, un artefact al omului cu toate asocierile unui vast sistem de autostrăzi din beton părăsite. De la moratoriul asupra testelor atomice, insula fusese abandonată de Comisia pentru Energie Atomică, iar sălbăticia coridoarelor de arme, turnurilor și

“The Synthetic Landscape «This island is a state of mind,’ Osborne, one of the scientists working in the old submarine pens, was later to remark to Traven. The truth of this became obvious to Traven within two or three weeks of his arrival. Despite the sand and the few anemic palms, the entire landscape of the island was synthetic, a man-made artifact with all the associations of a vast system of derelict concrete motorways. Since the moratorium on atomic tests, the island had been abandoned by the Atomic Energy Commission, and the wilderness of weapons aisles, towers and blockhouses ruled

9 Emit Snake-Beings. Maker Culture and DiY technologies: re-functioning as a Techno-Animist practice. 2017.

10 Emit Snake-Beings. Maker Culture and DiY technologies: re-functioning as a Techno-Animist practice. 2017.

86

buncărelor excludea orice tentativă de a o readuce la starea sa naturală. (Au existat și motive subconștiente mai puternice, recunoștea Traven: dacă omul primitiv a simțit nevoia să asimileze evenimentele lumii exterioare propriului psihic, omul secolului XX a inversat acest proces; după acest criteriu cartezian, insula măcar exista, într-un sens valabil puținor altor locuri)”. (Imag. 13)

out any attempt to return it to its natural state. (There were also stronger unconscious motives, Traven recognized: if primitive man felt the need to assimilate events in the external world to his own psyche, 20th century man had reversed this process; by this Cartesian yardstick, the island at least existed, in a sense true of few other places.)” (Img. 13) … finally, and bordering on the terrifying beauties of cosmic horrors, lie the questions, up to which point can we dissolve ourselves into nature? What remains of us?, or even more urgently, what is us, after our code has been completely rewritten into the sacred space of nature?

… în sfârșit, și învecinându-se cu frumusețile terifiante ale ororilor cosmice, stau întrebările, până în ce punct ne putem dizolva în natură? Ce rămâne din noi?, sau, și mai urgent, ce suntem noi, după ce codul nostru a fost complet rescris în spațiul sacru al naturii?

“Where lies the strangling fruit that came from the hand of the sinner I shall bring forth the seeds of the dead to share with the worms that gather in the darkness and surround the world with the power of their lives while from the dim lit halls of other places forms that never were and never could be writhe for the impatience of the few who never saw what could have been. In the black water with the sun shining at midnight, those fruits shall come ripe and in the darkness of that which is golden shall split open to reveal the revelation of the fatal softness in the earth. The shadows of the abyss are like the petals of a monstrous flower that shall blossom within the skull and expand the mind beyond what any man can bear, but whether it decays under the earth or above on green fields, or out to sea or in the very air, all shall come to revelation, and to revel, in the knowledge of the strangling fruit—and the hand of the sinner shall rejoice, for there is no sin in shadow or in light that the seeds of the dead cannot forgive.” 14 (Img. 14)

„Acolo unde se află fructul interzis care a venit din mâna păcătosului, voi aduce semințele morților pentru a le împărtăși cu viermii care se adună în întuneric și încolăcesc lumea cu puterea vieților lor, în timp ce din sălile slab luminate ale altor locuri, forme care niciodată nu au fost și nu au putut fi niciodată se zvârcolesc din cauza impacienței celor puțini care nu au văzut vreodată ceea ce ar fi putut fi. În apa neagră, cu soarele strălucind la miezul nopții, acele fructe se vor coace și în întunericul auriului se vor deschide spre a dezvălui revelația moliciunii fatale a pământului. Umbrele abisului sunt ca petalele unei flori monstruoase care vor înflori în interiorul craniului și vor extinde mintea dincolo de ceea ce poate suporta orice om, însă fie că se descompune sub pământ sau deasupra, pe câmpuri verzi, sau în mare sau în chiar aer, toți vor participa la revelație și se vor desfăta în cunoașterea fructului interzis – iar mâna păcătosului se va bucura, căci nu există păcat în umbră sau în lumină pe care sămânța morților să nu-l poată ierta”.13 (Imag. 14) Imag. 13. Umanitate, rescrisă. Cadru din filmul Annihilation al lui Alex Garland. 2018. Utilizare onestă. Img. 13. Humanity, rewritten. Still from the film Annihilation, by Alex Garland. 2018. Fair use.

Imag. 14. Buncăr german din Al Doilea Război Mondial în Voivodina, regiunea Banat, Serbia. 2015. Jozefsu, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons Img. 14. WWII German bunker in Vojvodina, Banat region, Serbia. 2015. Jozefsu, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

13 Jeff VanderMeer. Annihilation. 2014.

14 Jeff VanderMeer. Annihilation. 2014.

87


© Marius Vasile


texte / texts

Marius Miclăuș (RO) este profesor asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, conduce biroul Archaeus și este Președintele Fundației Archaeus. Sensibilitatea pentru arte i-a fost insuflată de către profesorii lui, în special de către Ștefan Bertalan, în cadrul cursurilor de desen, dar și de către artiștii cu care colaborează în proiectele de arhitectură. Experimental din fire, se implică de peste 25 de ani în programe culturale și educație alternativă și generează platforma ALP, la Dealul Cerului, unde invită anual personalități marcante din domenii diverse în căutarea de legi imuabile ale creativității. SHiLA, programul de rezidență propus de către Marius, Președintele Fundației Archaeus, este un proiect care își are rădăcinile în colaborarea la Dealul Cerului cu Juri Troy din 2012, sau, mai nou, 2021 și 2022, cu Miki Velciov. Marius Miclăuș (RO) is an associate professor at the Faculty of Architecture and Urbanism in Timișoara, leads the Archaeus office, and is the President of the Archaeus Foundation. His sensibility for the arts was instilled in him by his professors, especially by Ștefan Bertalan in the drawing classes, but also by the artists he collaborates with in architectural projects. Experimental by nature, he has been involved for more than 25 years in cultural programs and alternative education. He generates the ALP platform at Sky Hill, where he annually invites outstanding personalities from various fields in search of immutable laws of creativity. SHiLA, the residency program proposed by Marius, President of the Archaeus Foundation, is a project rooted in collaboration with Juri Troy since 2012, or later, in 2021 and 2022, with Miki Velciov.

Claudiu Mesaroș (RO) is a Romanian philosopher and professor at the Faculty of Political Sciences, Philosophy, and Communication of the West University of Timișoara. He teaches the History of Ancient and Medieval Philosophy, the History of Early Modern Philosophy, Aristotelianism, Platonism, Philosophy of Descartes, Philosophical Historiography, and Introduction to Imagology. He is the author or co-author of several books dedicated to medieval philosophy, the theory of universals, philosophical historiography, the philosophy of Gerard of Cenad, and other themes. Visiting lecturer of many European universities, Claudiu is also a member of the Romanian Committee on the History and Philosophy of Science and Technology of the Romanian Academy, Timișoara Branch, Founding member of the Professional Association of Philosophical Counseling, Member of the Kant Society in Romania, International Society for Universal Dialogue, Founding member of SITA (Toma d’Aquino International Society), Romanian branch.

2018). He coordinated the “Constellations” collection at Curtea Veche Publishing, together with Vladimir Tismăneanu, and between September 2018 and March 2021, he signed the Distinguo blog at Radio Free Europe’s Moldovan Service (Prague). Currently, he is the editorial director of the Art Encounters Foundation in Timișoara.

/

Cristian Frias (CL) is a Chilean architect and curator, with over 20 years of professional experience in transdisciplinary projects, focusing on the connections between Architecture, Design, Art, and Landscape. In 2020, he established his practice in Eastern and South-Central Europe, with a special interest in the Banat Region. Since 2022, he’s the Curator for the Sky Hill Land Art program.

Marius Stan (RO) este un politolog specializat în istoria regimurilor comuniste, doctor al Universității din București (2011) și fost redactor al revistei internaționale History of Communism in Europe. Între 2018–2021, a condus Centrul Hannah Arendt al Universității din București din postura de director de cercetare. Autor al unor volume apărute în mai multe limbi și al numeroase articole în reviste academice internaționale. Împreună cu profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland, a publicat Dosar Stalin: Genialissimul generalissim (Curtea Veche, 2014), Dosar Lenin: Vraja nihilismului (Curtea Veche, 2016), precum și o carte intitulată Romania Confronts Its Communist Past. Democracy, Memory, and Moral Justice (Cambridge University Press, 2018). A coordonat la Curtea Veche Publishing, alături de Vladimir Tismăneanu, colecția „Constelații”, iar în perioada septembrie 2018–martie 2021, a semnat blogul Distinguo la Radio Europa Liberă Moldova (Praga). Actualmente, este director editorial al Fundației Art Encounters din Timișoara.

/ Claudiu Mesaroș (RO) este un filosof român, profesor abilitat în domeniul Filosofie la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Predă Istoria filosofiei antice și medievale, Istoria filosofiei moderne, Aristotelism, Platonism, Filosofia lui R. Descartes, Istoriografie filosofică, Introducere în imagologie. Autor al mai multor volume în calitate de unic sau prim autor, dedicate filosofiei medievale, teoriei universaliilor, istoriografiei filosofice, filosofiei lui Gerard de Cenad și altor teme. Lector invitat al mai multor universități europene, Claudiu este membru al Comitetului român de istoria şi filosofia științei și tehnicii al Academiei Române, Filiala Timișoara, Membru fondator al Asociației Profesionale de Consiliere Filosofică și Etică, membru în Societatea Română de Filosofie, Societatea Kant din România, International Society for Universal Dialogue, Membru fondator al SITA (Societatea Internațională Toma d’Aquino), filiala România.

Marius Stan (RO) is a political scientist specializing in the history of communist regimes, a PhD from the University of Bucharest (2011), and former editor of the international magazine History of Communism in Europe. Between 2018 and 2021, he led the Hannah Arendt Center of the University of Bucharest from the position of research director. Author of volumes published in several languages and numerous articles in international academic journals. Together with Professor Vladimir Tismăneanu from the University of Maryland, he published the Stalin Dossier: Genialissimo generalissimo (Curtea Veche, 2014), the Lenin Dossier: The Spell of Nihilism (Curtea Veche, 2016), as well as a book titled Romania Confronts Its Communist Past. Democracy, Memory, and Moral Justice (Cambridge University Press,

90

Eliza Yokina (RO) este arhitect, Senior Partner în cadrul Cumulus, membru fondator al Asociaţiei „De-a Arhitectura” – ce aduce cultura mediului construit în școli, iar în trecut a fondat Biroul de arhitectură SYAA. Personalitate artistică, atentă la detalii, Eliza are înclinaţie spre reinterpretările senzoriale în arhitectură, spre arhitectura precedată de o poveste. Este câștigătoare, de trei ori, a Anualei de Arhitectură București și premiată la „Gala Bun de Tipar” 2012 pentru cartea sa „Vise Despre Case”. Eliza caută prin arhitectură și design o formă de raportare la lume. Coordonează proiecte la diverse scări și programe – ansambluri rezidențiale, hoteluri, amenajări interioare și proiecte culturale sau educaționale. Prezenţă activă în peisajul artistic bucureștean, proiectele pe care le-a coordonat s-au remarcat prin sensibilitate și vigoare, un mixt ce surprinde esenţa Elizei, ca om și arhitect.

/ Cristian Frias (CL) este arhitect și curator originar din Chile, cu peste 20 de ani de experiență în proiecte transdisciplinare, concentrându-se pe conexiunile dintre arhitectură, design, artă și peisaj. În 2020, și-a început activitatea în Europa de Est și Europa de Sud-Centrală, având un interes special pentru Regiunea Banat. Din 2022, este curatorul programului Sky Hill Land Art.

Eliza Yokina is an architect and Senior Partner at Cumulus, a founding member of the “De-a arhitectura” Association - which brings the culture of the built environment into schools, and in the past, she founded the SYAA Architecture Office. As an artistic personality with an eye for details, Eliza has a tendency towards sensory reinterpretations in architecture, towards architecture preceded by a story. She has won the Bucharest Annual Architecture Award three times and was awarded the Gala “Bun de Tipar” in 2012 for her book “Dreams About Houses”. Through architecture and design, Eliza seeks a way to relate to the world. She coordinates projects at various scales and programs - residential complexes, hotels, interior design and cultural or educational projects. An active presence in the Bucharest art scene, the projects she has coordinated stand out for their sensitivity and vigor, a mixt that captures Eliza’s essence as both a person and an architect.

artiști invitați / invited artists Marius Vasile (RO) s-a născut la Slatina, este arhitect și fotograf de arhitectură. Absolvent al Facultății de Arhitectură UAUIM București (2019), se implică în proiectarea de spații publice cu impact cultural și social. Fotografia, folosită inițial ca pasiune, s-a transformat într-un proces de a documenta și de a înțelege complexitatea mediului construit. Colaborează în diverse proiecte culturale, unde folosește combinativ arhitectura și fotografia pentru a exprima propria viziune de experimentare a spațiului.

/ Miki Velciov (RO) lucrează la interferența dintre pictură, obiect, instalație, intervenții în natură și land art. El a început prin a studia elementele primordiale ale naturii, cum ar fi pământul, apa, aerul, căutând să facă o adevărată radiografie a straturilor ascunse ale realității care dezvăluie fragilitatea diverselor forme de viață în contextul pierderii echilibrului dintre om și natură, prin supraexploatarea resurselor. Astfel, intervențiile sale în natură au un caracter critic, relevând probleme care ne afectează deja la nivel global. Ulterior, Velciov a devenit cunoscut pentru instalațiile sale cu punct de vedere privilegiat, care dezvăluie, prin diverse forme de restrângere spațială, iluzia controlului absolut și imposibilitatea perfecțiunii utopice a acestor sisteme.

Marius Vasile was born in Slatina and works as an architect and architectural photographer. He graduated from the Faculty of Architecture at UAUIM Bucharest in 2019 and is involved in designing public spaces with cultural and social impact. Photography, initially used as a passion, has become a process of documenting and understanding the complexity of the built environment. He takes part in various cultural projects where he combines architecture and photography to express his own vision of experimenting with space.

Miki Velciov works at the intersection of painting, object, installation, interventions in nature and land art. He started by studying the primordial elements of nature, such as earth, water, and air, seeking to make a

/

91


/

comprehensive X-ray of the hidden layers of reality that reveal the fragility of various forms of life in the context of the loss of balance between humans and nature, due to the overexploitation of resources. Thus, his interventions in nature have a critical character, revealing problems that already affect us globally. Later on, Velciov became known for his installations with a privileged point of view, which reveal, through various forms of spatial restriction, the illusion of absolute control and the impossibility of utopian perfection of these systems.

privitorilor să observe și să experimenteze mediul înconjurător prin propriile sale filtre. Arta ei încurajează contemplarea, transformă percepțiile și produce emoție. Anke Mellin is an artist whose expressive works leave a lasting impact. With a background in Fine Art and Ethnology, she has explored diverse cultures across countries like Ghana, Nepal, and India. Anke’s artistic focus spans Land Art, On-Site Installations, Interventions, Photography, and Video, showcasing her deep connection to nature and humanity. Anke’s art merges seamlessly with her personal life as she transpose herself in places, researching their history to create works that allow people to observe and experience their surroundings. Her art encourages contemplation, transforming perceptions and leaving a profound impression.

/ Kopacz Kund (RO/HU) s-a născut la Miercurea Ciuc, a studiat artele la Eger, Ungaria și la Cluj-Napoca. În prezent trăiește și lucrează între București, Eger, Pécs și Miercurea-Ciuc. Este asistent universitar în Eger la Institutul de Arte Vizuale și Teoria Artei al Universității Catolice Eszterházy Károly. Activitatea lui artistică încorporează fotografia, video, nature art-ul și sculptura site-specific, medii prin care își exprimă gândurile despre viața cotidiană și relația omului cu natura. Datorită acestui demers a început să cerceteze și pe plan teoretic reprezentarea peisajului în arta vizuală a secolului XX-XXI, temă pe care o dezvoltă în cadrul studiilor de doctorat la Universitatea din Pécs, Ungaria.

/ Lena Ciobanu (RO) folosește arta ca pe o descoperire intuitivă a lumii și lasă spațiul să o ghideze, un proces fără destinație sau scop inițial, care creează o hartă mentală de la care artista își începe procesul de creație. Este intrigată de oamenii și spațiile mitice care se creează în jurul lor, în mod ludic, și modul acestora de a interacționa cu ei înșiși și cu lumea. Artista optează pentru a le analiza acestora visele, simbolurile și ideile. Ea folosește jocul ca metodă și creează spații ideale și fertile în care, prin vulnerabilitate, se poate iniția un proces de simbioză. Își trage inspirația din studierea formelor naturale de viață precum copacii, fungii și conexiunea lor cu biosfera. Lena își propune să se regăsească pe sine prin tot ceea ce face și, în același timp, să descopere lumea. Mediile ei de exprimare se descompun unele în altele, fie că e vorba de fotografie, arhive, ciné-vérité, materiale textile sau instalații.

Kopacz Kund (RO/HU) was born in Miercurea Ciuc, studied art in Eger, Hungary and Cluj-Napoca. Currently, he lives and works between Bucharest, Eger, Pécs and Miercurea-Ciuc. He is an assistant lecturer at the Institute of Visual Education and Art Theory of Eszterházy Károly Catholic University in Eger. His artistic activity incorporates photography, video, nature art and site-specific sculpture, through which he expresses his thoughts on everyday life and the relationship between humans and nature. As a result of this approach, he began to investigate, also on a theoretical level, the representation of landscape in visual art from the XX-XXI centuries, a theme which he deepens in his doctoral studies at the University of Pécs, Hungary.

Lena Ciobanu (RO) uses art as an intuitive discovery of the world. She lets the space guide her, a process without a destination or initial goal, which creates a mental map from which the artist begins her creative process. She is intrigued by people and the mythical spaces that playfully create around them and how they interact with themselves and the world. The artist chooses to analyze their dreams, symbols, and ideas. She uses play as a method and creates ideal and fertile spaces where, through vulnerability, a process of symbiosis can be initiated. She draws her inspiration from studying natural life forms such as trees and fungi and their connection to the biosphere. Lena strives to find herself through everything she does and simultaneously discover the world. Her mediums of expression break down into each other, be it photography, archives, ciné-vérité, textiles, or installations.

/ Anke Mellin (DE) este o artistă ale cărei lucrări expresive au un impact de durată. Cu o pregătire în Arte și Etnologie, ea a explorat culturi diverse în țări precum Ghana, Nepal și India. Focalizarea artistică a lui Anke cuprinde land art-ul, instalații on-site, intervenții, fotografie și video, demonstrându-și conexiunea profundă cu natura și empatia cu umanitatea. Arta lui Anke se împletește armonios cu viața personală, întrucât se transpune în locuri, cercetându-le istoria pentru a crea lucrări care permit

Sergiu Cătană (RO) este un muzician timișorean format în școala de muzică clasică. Autodidact din fire, a colaborat cu diverși artiști și grupuri de muzicieni de facturi diferite. A avut numeroase colaborări sincretice cu arte diverse, de la dans la pictură, literatură sau teatru. Printre pasiunile lui se numără și studiul sunetului, caracterul sau textura acestuia, ceea ce îl determină să experimenteze și construcția de instrumente muzicale, generarea de sculpturi sonore prin incinte acustice.

Anna-Krisztina Máthé (RO) s-a născut în 1994 la Miercurea Ciuc. A absolvit liceul cu profil de arhitectură la Școala de Artă Nagy István în 2013 și s-a mutat la Cluj-Napoca pentru a-și continua studiile superioare. A absolvit mai întâi la secția Modă-design vestimentar, apoi de Conservare și restaurare a textilelor la Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca. Pasiunea pentru land art i-a venit în timpul unui proiect pe care l-a realizat în Adrianu Mare pentru festivalul Mumush din 2020. De atunci a participat la mai multe tabere de creație land art. În 2022, a participat la Festivalul Internațional de Arte Experimentale SIEAF Seomjingang în Coreea de Sud. În prezent locuiește la Cluj-Napoca, lucrează ca designer și artist freelance.

Sergiu Cătană (RO) is a musician from Timișoara trained in classical music. Self-taught by nature, he has collaborated with various artists and bands from different musical styles. He has had numerous syncretic collaborations with dance, painting, literature, and theater. Among his passions is the study of sound, it's caracter and texture, which has led him to experiment with the construction of musical instruments, the generation of sound sculptures through acoustic enclosures.

Anna-Krisztina Máthé (RO) was born in 1994 in Miercurea Ciuc. She graduated high school with an architecture profile at the Nagy István School of Art in 2013, and moved to Cluj-Napoca to continue her higher education. She first graduated in fashion design, then in textile conservation and restoration at the University of Fine Arts and Design Cluj-Napoca. She got her passion for land art during a project she made in Adrianu Mare for the Mumush festival in 2020. Since then she participated in several land art creative camps. In 2022, she went to South Korea for the SIEAF Seomjingang International Experimental Arts Festival. At the moment she lives in Cluj-Napoca, and she works as a freelance designer and artist.

//

/ Eszter Sipos (UA) s-a născut în 2001 în Salank. A absolvit liceul cu profil pictură la Liceul de Artă Medgyessy Ferenc din Debrecen, Ungaria, în 2020, apoi s-a mutat la Eger pentru a-și continua studiile. A absolvit specializarea arta naturii la Universitatea Catolică Eszterhazy Karoly din Ungaria. În prezent, își urmează masterul la Universitatea Maghiară de Arte Plastice din Budapesta. În centrul practicii sale creative se află relația ei cu corpul însuși, căutarea armoniei între spațiu și artist. Lucrările sale implică mișcarea și prezența proprie. Aceste acțiuni și situații fizice devin parte a procesului său performativ. Apar adesea mici gesturi făcute în natură, care sunt specifice locului. Eszter Sipos (UA) was born in 2001 in Salank. She graduated high school with a painter profile at Medgyessy Ferenc Art High School in 2020, then moved to Eger to continue her studies. She graduated in Nature Art at Eszterhazy Karoly Catholic University. Currently, she is pursuing her MA at the Hungarian University of Fine Arts in Budapest. At the center of her creative practice is her relationship with the body itself, the search for harmony between the space and the artist. Her works involve movement and her presence, these physical actions and situations become part of her performative process. Small gestures made in nature often appear that are specific to the place. /

92

93


@ BATRA 2023

94

@ BATRA 2023


Catalog publicat să ilustreze rezultatele rezidenței proiectului SHiLA 2023 – Sacred Spaces Catalog published to illustrate the results of the residency SHiLA 2023 – Sacred Spaces

Parteneri strategici / Strategic partners BATRA / Bienala de Arhitectură Transilvania, ArtEncounters, OAR / Filiala Timiş, Beta – Bienala timişoreană de arhitectură, FABER, Facultatea de Arte și Design / UVT, Institute of Fine Arts Eger, Avantpost, Asociația Pro-Athos.

/

Parteneri Media / Media partners The Institute, Revista Arhitectura, Revista Zeppelin, Scena9, Modernism punct Ro

Echipă și credite Team and credits

Date catalog / Book data Paper Claro Bulk 130 gr. / Cover Offset 300 gr. Smart print București, tel. 021 233 43 63

Organizator / Organizer Fundația Archaeus / Archaeus Foundation Coordonator proiect / Project coordinator Marius Miclăuș Editare catalog și traducere texte / Catalog editing and texts translation Marius Stan Curator / Curator Cristian Frias Design grafic / Graphic design Irina Giuglea Consilieri comunicare / Communications advisors Germina Ion & Marius Stan Asistenți proiect / Project assistants Maria Poruțiu, Letiția Păcurar & Ludmila Lazari Administrare rezidență / Residency management Floare Miclăuș & Aurica Tămaș Asistenți rezidență / Residency assistants Bianca Ichim & Andreea Nistor Fotografie pag. 2-3, 100-101 / Photography page 2-3, 100-101 © Marius Vasile Finanțat de / Financed by Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură Co-finanțat / Co-financed Uniunea Arhitecților din România

© Fundația A R C H A E U S Contact +40 745 637 735 www.studioarchaeus.ro

Cu sprijinul / With the support of Deutsches Kulturzentrum Temeswar / Goethe Institute, Archaeus S.R.L., EEtim S.R.L.

96


98


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.