99
loc să fie trecute din nou prin presă pentru cerneala roșie, și se făcea economie de timp. Tiparul a fost de la început un business iar Gutenberg și ceilalți de după el (o listă scurtă multi-regională de tipografi clasici care au fost creatori de caractere și de cărți deopotrivă ar fi Aldus, Estienne, Plantin, Bodoni, Dwiggins), au văzut tiparul ca pe un business foarte profitabil și competiția i-a forțat să fie perfecționiști. Doar un sistem de studiouri mici care se întreceau prin calitate a păstrat tiparul în granițele perfecționismului. Un tipograf modern, Tschichold, a adăugat la acest aspect fondator o idee aparent contradictorie, distribuirea calității în masă. Într-un puseu aparent socialist, Tschichold a scris: „Standardization, instead of individualization. Cheap books, instead of private-press editions. Active literature, instead of passive leather bindings.”(1)
Învățătura moștenită de la toți aceștia este că designul (tipo)grafic este mai mult despre calitate și mai puțin despre eficiență. Ce vedem când ne uităm la o carte produsă în masă, de o editură bună, într-o colecție de calitate, spre exemplu Penguin Classics — una dintre colecțiile finisate de Tschichold la sfârșitul anilor 1940: 1 Citim conțiutul cărții asamblat într-un bloc de text echilibrat, cules de obicei de designerii unui studio mic de design de carte, aflat într-unul din numeroasele sate din nordul Angliei unde chiria e ieftină și mâna de lucru la fel. Calitatea designului tipografic al paginilor este foarte bună. Sunt colecții care folosesc același caracter (typeface) pentru toate cărțile din colecție. Dincolo de gustul personal asupra aspectului literelor, cel mai important este din nou, echilibrul între câte cuvinte încap pe pagină la o dimensiune ușor de citit. E de reținut că niciun designer cu experiență nu scoate litere din pălărie, după preferințe, ci alegerile sunt validate de nevoi. Caracterele latine clasice contemporane au fost perfecționate de Nicolas Jenson în Veneția la sfârșitul secolului XV, iar ce a urmat este o nesfârșită interpretare stilistică și adaptare la procesul tehnologic de imprimare și, mai recent, extensia multiscript în economia globală. 2 Compoziția copertelor, paginii de titlu, titlurilor de capitole și a cotorului. Acestea necesită o pregătire mai vastă a designerului și capacitatea de a traduce informație scrisă în idei grafice. Cărțile sunt împachetate într-un mod funcțional, care e preferabil, sau într-un mod metaforic, care încearcă să vândă cartea. Acesta din urmă poate să fie rareori bun, în care ideea grafică este independentă, dar relevantă și de cele mai multe ori grotesc, în care ideea grafică este o traducere literală a titlului cărții — spre exemplu dacă pe copertă apare cuvântul homar, designerul pune un desen sau o poză cu un homar acolo. Adică reduce sau chiar distruge posibilitatățile titlului prin simplificarea grotescă a intenției literare. La nivel tipografic, caracterele le se aleg pe principiul de funcționalitate: font de titlu pentru titluri, font de text pentru text și nu invers, iar compunerea lor pe pagină se face cu considerație, cu forță sau subtilitate, după caz. Armonizarea fonturilor de titlu și text necesită o pregătire avansată a designerului tipograf.
1
Jan Tschichold, Schriften 1925–1974, vol . 1, p. 90.
CERCETARE
3 Hârtia cărții este preferabil să fie necretată și neînălbită, cât mai naturală. Cerneala se contopește în culoarea hârtiei. Aspectul cromatic natural al hârtiei, de obicei un alb moale, spre crem, face cititul comfortabil. Cartea este ușor de purtat și ținut în mână. Costurile de transport sunt mai mici iar cărțile ușor de distribuit. Necunoscătorul crede că hârtia cât mai albă e de calitate mai bună — nimic mai fals. În special piețele de tipar estice, printre care și România, sunt obsedate de hârtia albă lucioasă. Ca o anecdotă, pentru mine calitatea hârtiei în cărțile din oricare țară, reflectă calitatea vieții în acea țară. Mecanizarea culegerii s-a produs abrupt la sfârșitul secolului XIX, cu introducerea mașinii de cules Linotype care a introdus tastatura și metalul topit. Mașinile de cules automate au făcut posibilă producerea în masă a informației tipărite. Învățarea progresului culegerii tipografice de la o epocă tehnologică la următoarea e folositoare pentru oricine e preocupat de design grafic, pentru că ne ajută să înțelegem resursele pe care le folosim astăzi într-un mod autentic. Culegerea manuală Începând cu tipografia chineză care opera în antichitate cu litere tăiate din lemn și continuând cu Gutenberg și tipografia de metal, până la epoca Linotype/Monotype, textul a fost cules de mână și imprimat în presa manuală. Caracterele turnate în metal erau aranjate în două cutii sau sertare mari, capitale (uppercase) și litere de rând (lowercase), care apoi erau triate după literă, iar fiecare literă după dimensiuni. Caracterele tipografice clasice erau tăiate în nu prea multe dimensiuni, 3–4 dimensiuni pentru un font obișnuit, întotdeauna din scala tipografică: 6, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 18, 24, 30, 36, 48, 60, 72. Scala este geometrică și formează un crescendo vizual perfect, ceea ce armonizează aceste dimensiuni între ele. Culegătorul alegea literele una câte una și le punea într-o casetă mică (culegar) unde le aranja adăugând spații, și când avea caseta plină punea compoziția într-o ramă (galion) care atunci când era plină se strângea cu o cheie. Se făcea corectură și apoi caseta era pusă în presă. Culegere cu metal topit În 1880 a apărut mașina de cules Linotype a cărui nume e inspirat de faptul că mașina turna câte o linie de text într-un singur bloc de metal. A fost urmată de mașina Monotype, care turna câte o literă deodată și astfel permitea spațiere individuală între perechi de litere. Mașina era comandată de un culegător care acum nu mai alegea literele de mână, ci le apăsa pe o tastatură extinsă, informație care apoi era transmisă mecanismului de turnare care opera cu o matriță rezistentă de cupru. Aliajul din care erau turnate literele era format din plumb, antimoniu și cositor. Acest aliaj era optim pentru re-topire și nu avea aderență la matriță, în așa fel încât literele să iasă curate. Aceste mașini au fost unele dintre cele mai complexe, durabile și performante sisteme de informatică, mecanică și inginerie create vreodată. Culegere fotografică Tehnica de culegere bazată pe film fotografic s-a făcut tot de la tastatură, cu o mașină cu ecran și un sistem de proiectare a caracterelor pe hârtie fotosensibilă. Tehnologia a evoluat de la mașini care arătau asemănător cu mașinile de metal topit la începutul anilor 1950 până la mașini cu ecran și memorie la sfârșitul