Page 1

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI București / 2017

1


2

Sursă text: www.educatiecivica.ro/constitutia Design grafic: Andreea Mihaiu (GRAPHO_MAT) Tipar: Ioana Isopescu (Dexter Print) Tip de literă: Fedra Sans Std Concept: Funky Citizens (www.funky.ong) Hârtie: Claro Bulk pentru trifold ilustrații, Olin Smooth High White pentru paginile cu text.


ILUS T R AȚ II Supracopertă—verso \ Dragoș Boțcău 1.

Statul român și cetățenii \ Andreea Țimpea

2.

Drepturile, libertățile, îndatoririle \ Alexandra Iliescu

3.

Avocatul Poporului \ Ioana Luiza Ghiță

4.

Parlamentul \ Evelin Bundur

5.

Președintele \ Paula Rusu

6.

Guvernul \ Aniela Ariton

7.

Administrația publică \ Raluca Mitarcă

8.

Justiția \ Irina Iliescu

9.

Curtea Constituțională \ Irina Broboană

3


4

CUM SĂ CITEȘTI O CONSTITUȚIE A ROMÂNIEI?

În această Constituție Funky ți-am selectat anumite lucruri esențiale din cele 156 de articole ale Constituției României. Le vei găsi mereu în partea stângă a acestei cărți, citate cu precizie din textul sursă. În partea dreaptă vei găsi, în paralel cu articolele originale, explicațiile noastre, care te vor ajuta să înțelegi subiectul. Legile sunt organizate în articole, iar Constituția nu face excepție. Constituția are 156 de articole cuprinse în cele opt titluri ale sale. Unele titluri au capitole (iar unele capitole au și secțiuni), iar unele articole au mai multe subpuncte — ele se numesc alineate. La rândul lor, alineatele pot avea subpuncte notate cu litere mici.

TITLU

CAPITOL

SECȚIUNE

ARTICOL

ALINEAT

LITERĂ

I - VIII

I-VI

1-3

1-156

1. … 13.

a) … t)


CE E O CONSTITUȚIE ȘI LA CE TE AJUTĂ EA?

Un cetățean model respectă legea, iar România are multe legi — aproximativ 10.000 — pe care le știu temeinic juriștii. Însă există o lege mai importantă decât toate, pe care orice român trebuie să o știe — Constituția. I se mai zice și „legea fundamentală” pentru că din ea izvorăsc toate celelalte legi. Constituția e așadar matrița, e acel set de reguli care dictează felul în care funcționează statul român și cetățenii săi. Din Constituție afli ce drepturi și îndatoriri ai tu ca cetățean și cum funcționează parlamentul, guvernul, președinția și sistemul de justiție.

5


STATUL ROMÂN ȘI CETĂȚENII

1.



8

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 1 STATUL ROMÂN

1. România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. 2. Forma de guvernământ a statului român este republica. 3. România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. 4. Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — legislativă, executivă şi judecătorească — în cadrul democraţiei constituţionale. 5. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. ART. 2 SUVERANITATEA

1. Suveranitatea aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite


T r e i

p r i n c i p i i

STATUL DE DREPT

Auzi des despre „democrație”, așa că îți mai spunem și noi încă o dată că România e un stat democratic, iar cetățenii români se bucură de drepturi și libertăți despre care vei afla mai jos. Ce nu auzi așa de des e despre „stat de drept”: acest lucru înseamnă că respectarea legii (a regulilor) e mai presus de orice. În engleză îi zice „rule of law”, deci în traducere ar suna „domnia legii”. În ultima sută de ani, majoritatea democrațiilor au, în același timp, și caracteristica de stat de drept. Cuvântul stat din stat de drept se referă mai degrabă la „stare de drept”, o stare în care domnește legea, nu la stat în înțelesul de țară. PRINCIPIUL REPREZENTĂRII

Suveranitatea înseamnă că noi, ca popor, avem puterea supremă în stat. Poporul e suveran, dar, pentru că suntem circa 20 de milioane în această familie pe care o numim „poporul român”, e greu să vorbim cu toții deodată ca să ne punem de comun acord vizavi de direcția în care se îndreaptă țara.

9


10

prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. [...] ART. 4 UNITATEA POPORULUI ŞI EGALITATEA ÎNTRE CETĂȚENI [...]

2. România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. ART. 5 CETĂȚENIA [...]

2. Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. [...] ART. 8 PLURALISMUL ŞI PARTIDELE POLITICE

1. Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. 2. Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.


Ca să ne fie mai ușor să luăm decizii, ne folosim de principiul reprezentării: noi, poporul, alegem direct un parlament (care face legi și formează guvernul) și un președinte. Altfel spus, le încredințăm lor puterea de a lua decizii, iar ei o fac mereu în numele nostru, cu binecuvântarea noastră (mandat), în limitele unor restricții sau constrângeri. PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR

Gândește-te la stat și cetățeni ca la o familie și membrii ei. Ca să funcționeze (să aibă ce mânca, o locuință sigură etc.), membrii acestei familii pe nume România trebuie să se organizeze, așa că își stabilesc, de comun acord, niște reguli care specifică cine ce face. După ce au agreat regulile și au împărțit sarcinile, le trec pe o hârtie pe care o respectă cu sfințenie — aceasta e Constituția. Însă degeaba fac ei reguli, dacă nu există cineva care să le și pună în practică și altcineva care să vegheze că ele sunt juste și că sunt respectate. Gândindu-se la cum să se apuce de treabă, familia decide să se separe în trei grupuri, fiecare cu o misiune clară și independentă de celelalte: primul grup face regulile; cel de-al doilea grup le aplică zi de zi; cel de-al treilea grup veghează la respectarea regulilor. Această separare pe grupuri se numește principiul separației și echilibrului puterilor. Când auzi de „separația puterilor în stat”, să știi că se referă la cele trei grupuri de care vorbeam mai sus. Fă cunoștință cu cele trei puteri:

11


12

ART. 9 SINDICATELE, PATRONATELE ŞI ASOCIAŢIILE PROFESIONALE

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor. ART. 10 RELAŢII INTERNAŢIONALE

România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional. [...]


— PUTEREA LEGISLATIVĂ Face regulile

= PARLAMENTUL

— PUTEREA EXECUTIVĂ Aplică regulile

= GUVERNUL

— PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ Împarte dreptatea

= INSTANȚELE

13


DREPTURILE, LIBERTĂȚILE, ÎNDATORIRILE

2.



16

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 22 DREPTUL LA VIAȚĂ ȘI INTEGRITATE FIZICĂ ȘI PSIHICĂ

[...] 3. Pedeapsa cu moartea este interzisă. ART. 23 LIBERTATEA INDIVIDUALĂ*

[...] 2. Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. [...] * cu excepții pentru situații grave


D r e p t u r i l e , l i b e r t ă ț i l e ș i î n d a t o r i r i l e

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE DREPTURILE TALE

Dacă ești om, atunci ai drepturi și libertăți, iar ele sunt scrise negru pe alb în Constituție, în Titlul al II-lea, alături de îndatoririle fiecărui român. Avem multe drepturi (și e păcat să nu le știm) și doar două mari îndatoriri: să ne apărăm țara și să contribuim la cheltuielile publice (prin taxe și impozite). Înaintea celor două îndatoriri, fiecare, oricare dintre noi are datoria de a respecta legile țării, lucru care vine din conceptul de stat de drept explicat. Sigur ai auzit de sintagma „drepturile omului”. Ele sunt fixate în Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată în 1948, după finalul celui de-al doilea război mondial, la a

17


18

ART. 24 DREPTUL LA APĂRARE

1. Dreptul la apărare este garantat. 2. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

ART. 25 LIBERA CIRCULAȚIE

[...] 2. Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. ART. 26 VIAȚA INTIMĂ, FAMILIALĂ ȘI PRIVATĂ

[...] 2. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. ART. 27 INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI *

1. [...] Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. [...]

* cu excepții pentru situații grave


treia sesiune a Adunării Generale a ONU). Ideal, „drepturile omului” ar trebui să fie transpuse în totalitate în Constituțiile țărilor membre ONU. Din acest motiv, distingem drepturile constituționale de „drepturile omului”. De exemplu, Avocatul Poporului protejează doar drepturile constituționale, nu și drepturile universale care, dintr-un motiv sau altul, nu se regăsesc în Constituție. CUM DE AVEM DREPTURI?

În absența statului, poporul e doar o adunătură de oameni, cărora nimeni nu le poate garanta viața, proprietatea sau libertatea. Statul, însă, garantează aceste lucruri, pe baza drepturilor și libertăților înscrise în Constituție. Cu alte cuvinte, pentru fiecare drept, statul îți asigură mijloacele pentru ca tu să-ți poți proteja ori fructifica acel drept. Libertățile sunt niște drepturi mai speciale, față de care statul nu trebuie să-ți pună la dispoziție nimic deosebit, ci doar să ți le garanteze. PRINCIPII GENERALE

Nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de meseria pe care o practică, de lungimea părului, de culoarea pielii, de cum alege să-și trăiască viața și de orice alți factori la care te poți gândi. Când se face o lege, se face doar pentru viitor (mai puțin legea penală, care se poate aplica și faptelor săvârșite în trecut). Suntem cu toții cetățeni și ne bucurăm în egală măsură de lege. Bogații au aceleași drepturi și obligații precum săracii,

19


20

ART. 28 SECRETUL CORESPONDENȚEI

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. ART. 29 LIBERTATEA CONȘTIINȚEI

1. Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. [...] 6. Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. ART. 30 LIBERTATEA DE EXPRIMARE

[...] 2. Cenzura de orice fel este interzisă. [...] 6. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. [...]


la fel și profesorii și elevii, femeile și bărbații, tinerii și bătrânii, homosexualii și heterosexualii, romii și secuii, blondele și pistruiații, cei care locuiesc pe stradă și cei care locuiesc la vilă, cei care lucrează la stat sau la privat și cei care lucrează în organizații neguvernamentale sau în sindicate ori cei care sunt șomeri, cei care stau la sat și cei care stau la oraș ș.a.m.d. Poate că ai auzit de fraza „sunt cetățean european și am drepturi”. Asta înseamnă inclusiv că poți să votezi în alegeri europarlamentare sau să fii ales în instituții europene. Există și o Convenție Europeană a Drepturilor Omului, o particularizare la Declarația Universală a Drepturilor Omului (ONU) la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei. Distinct de aceasta, există și Carta Drepturilor Fundamentale a Cetățenilor Europeni, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. România este membră a Consiliului Europei din 1993 și a Uniunii Europene din 2007. Când te simți nedreptățit, ești liber să te adresezi justiției (puterea judecătorească), care îți va soluționa cauza într-un termen rezonabil, printr-un proces corect. Te bucuri de protecția statului român și atunci când ești în afara granițelor României, fie că ești la studii, la muncă sau în vacanță. Statul nu garantează toate drepturile pentru toți oamenii, căci unele drepturi sunt garantate doar pentru cetățenii români.

21


22

ART. 31 DREPTUL LA INFORMAȚIE

[...] 2. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. [...] 4. Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. [...] ART. 32 DREPTUL LA ÎNVĂȚĂTURĂ

[...] 4. Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. [...] ART. 33 ACCESUL LA CULTURĂ

[...] 2. Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. [...]


TREI AROME ESENȚIALE DE LIBERTATE

Libertățile sunt niște drepturi mai speciale. Diferența față de drepturi e că statul nu trebuie să-ți creeze o infrastructură specială pentru ca tu să te poți bucura de aceste libertăți garantate. Libertatea de conștiință înseamnă că poți gândi ce vrei, poți avea orice opinie și poți să crezi în orice religie. Libertatea de exprimare înseamnă că poți vorbi în public, liber și necenzurat, despre aceste gânduri și opinii, atâta timp cât nu afectezi demnitatea, onoarea, viața particulară și dreptul la propria imagine ale altor persoane. Dreptul la informație înseamnă că autoritățile publice trebuie să-ți pună la dispoziție — din oficiu sau la cerere — orice informații de interes public pe care le dețin. CUM SUNT LEGATE ÎNTRE ELE?

Aceste trei libertăți vin „la pachet”; sunt strâns legate și cu atât mai valoroase când sunt puse împreună. E ca și cum ai mânca un cornet de înghețată compus din trei cupe diferite. Fiecare cupă e gustoasă, dar, când aromele se amestecă, ai un super gust, inegalabil. Când guști din înghețată, mănânci câte puțin din fiecare aromă. Primele două cupe puse în cornet sunt libertatea conștiinței și liberul acces la informație. Libertatea de exprimare vine deasupra lor, sprijinindu-se pe ele.

23


24

ART. 34 DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂȚII

[...] 2. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. [...] ART. 35 DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS

1. Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. [...] ART. 36 DREPTUL DE VOT

1. Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. [...] ART. 37 DREPTUL DE A FI ALES

[...] 2. Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. [...]


Faptul că libertatea de exprimare se sprijină pe libertatea conștiinței și pe liberul acces la informație necesită ca statul să-ți pună la dispoziție infrastructura prin care ai acces la informații corecte. Trecând aceste informații prin filtrul gândurilor sau credințelor tale, îți formulezi opinii sau dai naștere unor creații bazate pe informații corecte, adevărate (pe care le poți exprima liber). Adevărul este oxigen pentru stat și popor. Statul trebuie să se sprijine mereu pe adevăr, ca să-ți poată garanta libertățile. Poporul are nevoie de adevăr, ca să-și exercite suveranitatea și să susțină statul. Opiniile sau creațiile tale fie conțin un grăunte de adevăr la care ai ajuns prin propriile tale puteri, fie reflectă o parte de adevăr, așa cum îl percepi tu. Libertatea de exprimare prin care tu îi poți arăta lumii adevărul tău ajută statul să descopere o nouă fațetă a adevărului absolut. Adevărul absolut nu poate fi nici cunoscut, nici practicat pe deplin, nici de stat, nici de autoritățile sau instituțiile sale și nici măcar de vreun cetățean sau grup de cetățeni. În consecință, prin combinația acestor trei libertăți, statul facilitează contribuția fiecărui individ la bunăstarea întregului popor. ADEVĂRUL AJUTĂ PROGRESUL

Deși avea acces la informații corecte și avea libertate de conștiință (adică putea gândi ce-și dorea despre mișcarea planetelor), Giordano Bruno a fost ars pe rug, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă avea și libertatea de exprimare.

25


26

ART. 39 LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme. ART. 40 DREPTUL DE ASOCIERE

[...] 2. Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. [...] ART. 41 MUNCA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A MUNCII

1. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. [...] 3. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. 4. La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. 5. Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.


Pe baza acelorași informații corecte, Johannes Kepler sau Isaac Newton, cărora le era garantată libertatea de exprimare, au putut promova adevărul lor și al lui Bruno în astronomie și fizica corpurilor celeste. DREPTUL DE VOT

Deși astăzi toți cetățenii sunt egali măcar pe hârtie, lucrurile n-au stat mereu așa. Un drept fundamental — cel prin care poporul își alege reprezentanții — a devenit treptat disponibil tuturor (îi zicem vot universal). În unele țări nu puteau vota cei analfabeți, cei săraci, cei de o altă culoare sau etnie, femeile și așa mai departe. Aceste categorii sociale s-au luptat de-a lungul timpului pentru a obține dreptul de vot. Unele țări au fost mai progresiste și au dat drept de vot universal încă de la începutul secolului 20 (Finlanda, Noua Zeelandă). În Africa de Sud puteau vota în 1910 doar bărbații albi, peste 20 de ani au câștigat acest drept și femeile albe, iar toate femeile și toți bărbații — indiferent de culoarea pielii — au putut vota abia în 1994, după apartheid. În statul Wyoming din SUA, toți cetățenii puteau vota încă din 1869, dar în toate statele din SUA votul a devenit universal abia în 1965, la circa 20 de ani mai târziu decât în Franța sau Italia. În România, dreptul de vot a fost cenzitar până în 1918, când toți bărbații au obținut acest drept; femeile au mai avut de așteptat, în România, până în 1938.

27


28

ART. 42 INTERZICEREA MUNCII FORȚATE

[...] 2. Nu constituie muncă forţată: a.

activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;

b.

munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;

c.

prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

[...] ART. 44 DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

[...] 3. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] 8. Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. [...]


LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR ȘI DREPTUL DE ASOCIERE

Libertatea întrunirilor nu se referă la întâlniri romantice, ci înseamnă că strada e a ta și te poți bucura de ea. În funcție de nevoile momentului, libertatea întrunirilor îți garantează faptul că poți organiza diverse acțiuni în spațiul public, atâta timp cât ele se desfășoară pașnic. E libertatea în baza căreia au loc, de pildă, protestele de stradă, mitingurile, demonstrațiile, comemorările etc. Poate că vei ieși chiar și tu (cândva) la un protest, nemulțumit fiind de cum merg lucrurile. Protestul e un semn al unei democrații sănătoase, căci înseamnă că există cetățeni vigilenți și implicați, care nu se tem să taxeze statul, atunci când acesta greșește. Dacă n-ai uitat de cele trei cupe de îngețată, află că protestul este o manifestare concretă a libertății de exprimare. Dacă tot te-ai întâlnit în stradă cu oameni cu care ai viziuni comune despre cum ar trebui să funcționeze societatea, află că aveți dreptul să vă asociați într-un partid politic. Sau poate preferați să vă faceți o asociație. Dreptul de asociere îți dă voie să te organizezi alături de alți cetățeni în partide, sindicate, patronate și alte forme de asociere (de exemplu o societate comercială). DREPTUL LA PROPRIETATE PRIVATĂ

Fiecare om produce câte ceva valoros: meșteșugarul prin muncă fizică, fermierul prin munca pământului, artistul

29


30

ART. 45 LIBERTATEA ECONOMICĂ

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. ART. 46 DREPTUL LA MOȘTENIRE

Dreptul la moştenire este garantat. [...] ART. 48 FAMILIA

1. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. [...] ART. 49 PROTECȚIA COPIILOR ȘI A TINERILOR

1. Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. 2. Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. 3. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.


sau intelectualul prin puterea minții. Valoarea produsă prin muncă este fundamentul proprietății private. Astfel, e dreptul fiecărui cetățean să dețină proprietate și să o valorifice pe piața liberă. Dincolo de proprietatea privată a fiecăruia dintre noi, comunitățile sau colectivitățile din care facem parte au dreptul la o formă de proprietate comună. Voi, la clasă, puteți cumpăra împreună un computer pe care să îl folosiți cu toții. Asupra acestuia, veți avea proprietate comună privată, adică niciun alt cetățean nu îl poate folosi sau vinde mai departe fără acordul vostru, al tuturor. În același timp, ca elevi, aveți acces la terenul din curtea școlii, care face parte din spațiul public și asupra căruia aveți proprietate comună alături de ceilalți cetățeni, adică terenul poate fi folosit și de alți oameni. Proprietatea publică se împarte în două domenii: domeniul privat și cel public. Dacă terenul din curtea școlii aparține de primărie, desigur că nici voi, nici alți cetățeni nu l-ați putea vinde fără acordul proprietarului de drept, care este fie primăria (deci terenul ține de domeniul privat al primăriei), fie întreaga comunitate (caz în care terenul aparține domeniului public al întregii localități). Domeniul public e format din bunurile publice. Ele sunt publice pentru că toată lumea le finanțează (cetățenii, prin taxe și impozite) și toată lumea se bucură de ele. În România avem drumuri, spitale, școli, stadioane care fac parte din domeniul public (noi, cetățenii, decidem soarta lor). Dar la fel de bine putem avea și spitale private, școli private și stadioane care aparțin unei persoane anume (fie că e vorba de un individ — deci persoană fizică, sau că e vorba de o companie ori chiar o instituție publică — deci persoană juridică).

31


32

4. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. 5. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării. ART. 50 PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP *

Persoanele cu handicap se bucura de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a șanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. ART. 51 DREPTUL DE PETIȚIONARE

[...] 3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. [...]

*Constituția a fost redactată în 1991, de aceea textul folosește un termen învechit; termenul corect, conform noilor reglementări internaționale, este „persoane cu dizabilități”.


DREPTUL DE PETIȚIONARE

Ai reținut deja că, în privința drepturilor, statul are obligația să creeze infrastructura prin care tu să te bucuri de acel drept; în privința libertăților, însă, statul are doar obligația să-ți garanteze exercitarea lor. Dacă statul, prin autoritățile publice, fie nu-ți garantează exercitarea libertăților, fie nu ți-a creat infrastructura pentru a te bucura de drepturi, asta reprezintă pentru tine o problemă de interes personal. Atunci când ai de rezolvat o problemă de interes personal (a ta sau a unui grup din care faci parte), te poți adresa autorităților publice prin petiții. Petiția poate fi o cerere, o reclamație, o sesizare sau chiar o propunere, formulată în scris (inclusiv email) și adresată oricărei instituții. Nu e întâmplător că dreptul de petiționare și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică sunt ultimele două drepturi din cele enumerate în Constituție. Oricare din drepturile de la art. 22 până la art. 50 pot face obiectul unei petiții în baza art. 51; orice petiție poate deveni obiectul unei vătămări în baza art. 52. Astfel, Constituția ne asigură, prin ultimele două drepturi, instrumente de remediere a încălcărilor care privesc toate celelalte drepturi. E de reținut și faptul că art. 53 nu permite restrângerea exercitării drepturilor și libertăților decât în anumite condiții. Mai exact, nici măcar dreptul de petiționare nu poate fi restrâns dincolo de limitele art. 53.

33


34

ART. 52 DREPTUL PERSOANEI VĂTĂMATE DE O AUTORITATE PUBLICĂ

1. Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. [...] ARTICOLUL 53 RESTRÂVNGEREA EXERCIŢIULUI UNOR DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTĂŢI

1. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 2. Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.


CARE E DIFERENȚA DINTRE O PETIȚIE ȘI O SOLICITARE?

Art. 31 din Constituție spune că „autoritățile și instituțiile publice au obligația de a informa corect cetățenii cu privire la treburile publice și la problemele de interes personal”. Accesul la informații asigură informarea cetățenilor doar cu privire la treburile publice. Pentru problemele de interes personal, art. 51 din Constituție introduce un concept diferit. E important să reținem că, atunci când ne adresăm unei instituții sau autorități publice, trebuie să facem distincția dintre: informații care privesc treburile publice sau chestiuni care privesc soluționarea unei probleme de interes personal. Dacă vrem să aflăm cât costă construcția unui pod peste râu, care să scurteze drumul către școală, vom folosi o solicitare de acces la informații (în baza Legii 544/2001); dacă vrem să obținem autorizație pentru construirea unui pod, vom folosi o petiție. În primul caz, instituția nu trebuie să ne ofere un răspuns special croit pentru nevoile noastre, ci doar copia unei file de buget unde scrie cât costă construcția podului. În al doilea caz, funcționarii instituției trebuie chiar să verifice actele pe care le depunem la dosar, acte din care rezultă că avem cunoștințele, capacitatea, planurile și materialele necesare, după care ne vor trimite un răspuns special croit pe măsura petiției noastre, aprobând sau respingând autorizația de construire.

35


AVOCATUL POPORULUI

3.



38

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 58

1. Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. 2. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. 3. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. ART. 59

1. Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege. 2. Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.


A v o c a t u l P o p o r u l u i

CARE-I TREABA CU AVOCATUL POPORULUI?

În ciuda numelui, nu este o persoană, ci o instituție în toată regula. Instituția asta, condusă de o doamnă sau un domn numit pentru un mandat de cinci ani, îți apără drepturile atunci când intri în conflict cu autoritățile publice. De exemplu, poate nu vă place un proiect de lege care se dezbate în Parlament, pentru că acesta impune ca toți elevii să poarte uniforme la școală. Vă revoltați, investigați puțin legea și vi se pare că ea ar putea încălca dreptul vostru constituțional de liberă exprimare, pentru că nu vă lasă să purtați haine viu colorate, Atunci e momentul să apelați la Avocatul Poporului, să folosească cea mai puternică armă a sa — sesizarea acestei legi la Curtea Constituțională. Dacă Avocatul Poporului crede că aveți dreptate, îi va cere Curții Constituționale să respingă o astfel de lege. Curtea Constituțională poate decide că legea uniformelor e neconstituțională pentru că încalcă libertatea

39


40

ART. 60

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.


de exprimare, iar asta înseamnă că proiectul de lege va trebui să fie revizuit de Parlament. Dacă, în loc de Parlament, școala este cea care vă obligă să purtați uniforme, puteți să-i trimiteți o petiție Avocatului Poporului, ca să verifice cu lupa dacă această regulă a școlii vă încalcă drepturile și libertățile constituționale. Pe lângă aceste atribuții, Avocatul Poporului are obligația de a se duce anual sau chiar mai des în Parlament, să prezinte recomandări privind legislația.

41


PARLAMENTUL

42

4.



44

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 61

1. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. 2. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. ART. 62

1. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. [...] ART. 63

1. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. [..]


P a r l a m e n t u l

CE FACE PARLAMENTUL ROMÂNIEI?

Parlamentul reprezintă poporul, în timp ce Președintele reprezintă statul. Este unica autoritate care poate da legi, adică singura care poate da legi în numele poporului. Membrii Parlamentului sunt aleși de cetățeni prin vot direct, liber exprimat. Numărul lor este proporțional cu populația României. E un job pe patru ani — atâta durează mandatul unui parlamentar. Votul pentru Parlament (și din Parlament) are legătură cu dreptul de asociere în partide politice (art. 40) și este o expresie a pluralismului politic din art. 1 (3). Parlamentul e bicameral: Camera Deputaților și Senatul lucrează, în mod obișnuit, în ședințe separate. Din când în când, se întâlnesc în ședință comună, atunci când au de luat decizii foarte importante (de exemplu, să aprobe bugetul țării) sau când vrea Președintele să le vorbească. Parlamentul lucrează

45


46

ART. 67

Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor. ART. 68

1. Şedinţele celor două Camere sunt publice. 2. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete. ART. 69

1. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul. [...] ART. 71

1. Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator. 2. Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. [...] ART. 72

1. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. [...]


în două sesiuni ordinare în fiecare an. Acestea sunt la fel ca semestrele de la școală. Diferența e că semestrul de primăvară durează din februarie până în iunie, iar cel de toamnă din septembrie până în decembrie. Dincolo de acestea, pot exista și sesiuni extraordinare — norocul vostru că nu există semestru extraordinar în vacanța de vară. Ce fac parlamentarii acolo? Legi! Discută, dezbat, votează și adoptă legile după care funcționează statul român. Un senator sau un deputat nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate la locul de muncă — adică pe durata mandatului. În plus, parlamentarii au un statut special și pentru fapte care n-au legătură cu jobul — urmărirea și trimiterea în judecată se pot face doar cu acordul colegilor din Camera din care fac parte. Deputații și senatorii sunt organizați în grupuri parlamentare, în funcție de partid. Fiecare partid cu grupul lui, unde discută și propun legi. Parlamentarii care renunță la apartenența într-un grup se numesc parlamentari independenți, chiar dacă ei migrează la un alt partid. Pentru că nu fac parte dintr-un grup parlamentar, independenții nu prea au șanse la funcții de conducere în Parlament. Sunt organizați însă și în comisii, fiecare Cameră cu comisiile ei. Comisiile sunt atelierele de lucru ale Parlamentului, în ședințele acestora luându-se cele mai multe și mai importante decizii, în pregătirea ședințelor de plen ale celor două Camere. Comisiile sunt tematice și din ele fac parte cei care (în teorie) se pricep mai bine la domeniul respectiv — de exemplu, transporturi, educație, drepturile omului. Acolo ei

47


48

ART. 73

1. Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. [...] ART. 74

1. Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. [...] ART. 77

1. Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. 2. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. [...] ART. 78

Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.


discută toate problemele legate de acel domeniu. Acestea sunt comisiile permanente. În funcție de nevoi și situație, se mai pot înființa comisii speciale sau de anchetă. Gândește-te că e ca la școală, unde, în afara orelor, poți merge la cercul de mate, de română, la cursuri de teatru sau la dezbateri pe cultură civică, în funcție de ce-ți place și știi mai bine. Când e nevoie, diriginta sau dirigintele poate face o „comisie” în clasă, care să se ocupe, să zicem, de banchetul de la finalul școlii sau care are rolul să afle cine a spart geamul de la cancelarie. INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ

În afară de senatori și deputați, și Guvernul sau cetățenii pot avea inițiativă legislativă. Când Guvernul are iniţiativă legislativă, trimite proiectul de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată (mereu una din cele două Camere va fi sesizată, pentru a reflecta la subiectul din proiectul de lege, iar cealaltă Cameră va fi decizională). Și cetățenii cu drept de vot pot iniția o lege, dacă se strâng cel puţin 100.000. Ei trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin câte 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative legislative. Cetățenii nu pot iniția legi care țin de domeniul fiscal, de amnistie și grațiere sau legi care au caracter internaţional.

49


PREȘEDINTELE

50

5.



52

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 80

1. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. 2. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. ART. 81

1. Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. [...] 4. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.


P u t e r i l e P r e ș e d i n t e l u i

CÂTĂ PUTERE ARE PREȘEDINTELE?

Președintele nu e chiar atât de „șef” precum te-ai aștepta, mai ales pentru că România este o republică semiprezidențială. Adică nu taie și spânzură (că doar de aceea avem principiul separației puterilor în stat, plus mecanismele de verificare și contrapondere). Nu are toate atribuțiile posibile pe lume și nu ia toate deciziile în ceea ce privește buna funcționare a statului. Președintele reprezintă statul, în timp de Parlamentul reprezintă poporul. Președintele nu dă legi, de exemplu, dar promulgă legile adoptate de Parlament (adică le face oficiale și aplicabile); Președintele nu guvernează (avem prim-ministru și cabinet de miniștri), dar este comandantul suprem al forțelor armate.

53


54

ART. 82

1. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. [...] ART. 83

1. Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. [...] 3. Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. ART. 84

1. În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. 2. Preşedintele României se bucură de imunitate. [...] ART. 85

1. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. [...] ART. 86

Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.


CUM AJUNGI PREȘEDINTE?

Președintele este ales de cetățeni, în mod direct, prin vot democratic și poate îndeplini cel mult două mandate de câte cinci ani fiecare. CUM AJUNGI SĂ NU MAI FII PREȘEDINTE?

Președintele poate fi suspendat, dacă majoritatea parlamentară consideră că se face vinovat de încălcarea gravă a Constituției. Aprecierea cu privire la „încălcarea gravă” o face Curtea Constituțională, într-un proces de consultare declanșat de Parlament. De la suspendare până la demitere, se trece însă prin referendum, cetățenii fiind cei care decid dacă Președintele rămâne la Cotroceni sau nu. VACANȚA FUNCȚIEI DE PREȘEDINTE

În anumite cazuri, postul de Președinte poate să rămână gol, timp în care Președintele Senatului sau Președintele Camerei Deputaților îi va ține locul temporar (interimat). Sunt patru cazuri în care intervine vacanța funcției: Președintele își dă demisia; Președintele este demis (fie în urma suspendării, fie în urma condamnării de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fapta de înaltă trădare); Președintele nu își mai poate exercita atribuțiile definitiv (de exemplu

55


56

ART. 87

1. Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primuluiministru, în alte situaţii. 2. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. ART. 88

Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. ART. 89

1. După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. [...] . ART. 90

Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.


dacă suferă un grav accident care îi afectează posibilitatea de a judeca); Președintele decedează. În termen de luni de la data la care a intervenit vacanța funcţiei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. PUTERI PRINCIPALE MEDIEREA

Președintele veghează la buna funcționare a autorităților, inclusiv a Parlamentului, și exercită funcția de mediere: pe de-o parte între puterile statului și pe de altă parte între stat și societate. Ca un moderator la o emisiune TV, încercând să-i țină în frâu pe invitații din studio. NUMIREA GUVERNULUI

Președintele desemnează prim-ministrul și numește Guvernul, pe baza votului de încredere acordat de către Parlament. Mai precis, Președintele îl propune, după consultarea partidelor politice, iar Parlamentul îl validează prin vot. E ca atunci când diriginta sau dirigintele vine cu propunerea despre cine ar fi mai potrivit să fie șeful clasei, dar elevii sunt cei care decid, prin vot, dacă sunt de acord. Relația cu Guvernul

Că tot vorbim de Guvern, în anumite situații, președintele se poate duce la ședințele acestuia, caz în care le prezidează, adică stă pe scaunul din capul mesei, pentru că și Președintele și Guvernul, într-o astfel de situație, exercită puterea executivă. Prin contrast, Președintele poate sta în capul mesei și la

57


58

ART. 91

1. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. 2. Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. 3. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. ART. 92

1. Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 2. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. [...] ART. 93

1. Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită


ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, dar acolo face asta pentru că reprezintă statul, iar magistrații înfăptuiesc justiția în numele legii, care nu poate exista fără stat. În fine, Președintele nu poate prezida ședințele Parlamentului (pentru că Parlamentul reprezintă poporul, îți amintești?). Oricând consideră că este cazul, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţa deosebită. DIZOLVAREA PARLAMENTULUI

Dizolvarea Parlamentului este un instrument pe care Președintele îl poate folosi într-o singură situație — cea în care trebuie să se numească un Guvern. Dacă Parlamentul nu se pune de acord nici după două propuneri (de la Președinte) asupra formării Guvernului, Președintele poate dizolva Parlamentul. Sunt și niște reguli: în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență. Relația cu Parlamentul

Oricând consideră că este cazul, Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. REFERENDUMUL

Un soi de „întreabă un prieten”. Când sunt lucruri pe care politicienii nu se pun de acord sau când e vorba de o decizie foarte, foarte importantă, Președintele poate organiza un

59


60

Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. [...] ART. 95

1. În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. 2. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. 3. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. ART. 96

1. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. 2. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.


referendum. Are acest atribut ca reprezentant al statului, care cere opinia poporului. De ce nu pot și celelalte puteri din stat să organizeze referendum? Pentru că Parlamentul reprezintă poporul, el nu se poate întreba pe sine însuși, pentru că se presupune că știe deja ce dorește poporul. Guvernul execută ce hotărăște Parlamentul, deci nici el nu poate organiza un referendum. Justiția se face în numele legii, deci nu poate întreba poporul ce e drept sau nedrept. RELAȚII INTERNAȚIONALE

Deși Președintele nu are pe deplin un rol executiv, așa cum are Guvernul, el este complet responsabil de relațiile internaționale ale României, fiind șeful diplomației. El este principala figură a României în lume, încheie tratatele internaționale (negociate în prealabil de Guvern), pe care le trimite spre aprobare Parlamentului. Tot Președintele se ocupă de tot ce ține de misiunile diplomatice — de exemplu, acreditează ambasadorii. CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ȚĂRII

Președintele e de două ori președinte. El e Președintele ales al statului, dar și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Adică e șeful forțelor armate, se preocupă de apărarea țării și siguranța națională. În caz că atacă inamicul, Președintele nu stă degeaba. E ca la un joc de strategie pe calculator, când tu ești cel care controlează trupele: le spune unde să se ducă, ce să facă și cum să gestioneze resursele. Așa face Președintele în caz de război pe bune. Aceste măsuri pe care Președintele le ia pentru respingerea agresiunii trebuie prezentate cât se poate de repede Parlamentului.

61


62

3. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. 4. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. ART. 97

[...] 2. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. ART. 98

1. Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. [...]


În caz de mobilizare sau de război, Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se afla în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor. ALTE PUTERI

Pe lângă aceste mari atribuții despre care am vorbit până acum, Preşedintele României mai are câțiva ași la dispoziție: conferă decoraţii şi titluri de onoare (cetățenilor remarcabili ai țării — de pildă, sportivi sau cercetători cu rezultate excepționale); acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; numeşte în funcţii publice (de exemplu, numește procurorul general); acordă graţierea individuală (adică poate absolvi un cetățean anume de la ispășirea unei pedepse). În exercitarea tuturor acestor puteri (atribuții), Președintele emite decrete, care se publică în Monitorul Oficial. Dacă aceste decrete nu sunt publicate în Monitor e ca și cum nu ar exista. În anumite cazuri, decretele trebuie contrasemnate și de prim-ministru.

63


GUVERNUL

(ȘI RELAȚIA SA CU PARLAMENTUL)

64

6.



66

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 102

1. Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. [...] 3. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. ART. 103

1. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. 2. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. 3. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.


C e f a c e G u v e r n u l R o m â n i e i ?

Guvernul reprezintă puterea executivă. El se ocupă de realizarea politicii interne și externe a țării și conduce administrația publică centrală. Cum face asta? Prin ministere, fiecare fiind responsabil de câte o tematică — de exemplu educație, externe, interne, sănătate. E ca la școală, unul e responsabil cu sunatul, altul cu ștersul tablei, altul cu revista școlii și cineva cu relația cu profesorii. Guvernul se sprijină pe o majoritate parlamentară, adică Parlamentul trebuie să îl voteze, la propunerea Președintelui, dar nu este obligatoriu ca membrii săi să fie membri de partid sau parlamentari. De asemenea, coaliția majoritară din Parlament, cea care sprijină Guvernul, nu trebuie să conțină neapărat „partidul care a câștigat alegerile”. CUM AJUNGI SĂ FII SAU SĂ NU MAI FII (PRIM-)MINISTRU?

Trebuie să fii ales de prim-ministru. La fel cum un antrenor selecționează jucătorii din echipă, tot așa te alege prim-ministrul în echipa lui, care se numește cabinet. Cum ajungi prim-ministru știi deja: te desemnează Președintele, după consultarea partidelor politice, iar Parlamentul te validează prin vot.

67


68

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. [...] ART. 105

1. Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. [...] ART. 107

1. Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. 2. Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru. [...] ART. 108

1. Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. 2. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. 3. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. 4. Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se


JURĂMÂNTUL

Odată ce te-a cooptat prim-ministrul în super echipa lui, trebuie să juri în fața Președintelui că îți vei „dărui toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român”, că vei respecta Constituția și legile țării, că vei apăra „democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, precum și suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României”. PLECAREA DIN FUNCȚIE

Dacă ai altceva mai bun de făcut decât să fii ministru (sau din orice alt motiv), îți poți da demisia, care e un act unilateral, adică nu trebuie să ți-o accepte nimeni. La fel, poți fi revocat din funcție sau nu mai poți fi ministru dacă îți pierzi drepturile electorale (adică o instanță îți interzice să mai ocupi funcții publice pentru că ai săvărșit o faptă penală) sau dacă ești incompatibil (de pildă ești acționarul unei firme). INTERIMATUL

Dacă într-una dintre situațiile de mai sus se află prim-ministrul (cu excepția revocării) sau dacă prim-ministrul nu-și poate exercita atribuțiile, Președintele desemnează alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, până când se va forma un nou Guvern. Dacă e vorba de un ministru care a demisionat sau, dintr-un alt motiv, nu-și mai poate îndeplini funcția, prim-ministrul e cel care desemnează ministrul interimar, care poate ține locul fostului ministru timp de maxim 45 de zile.

69


70

publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate. ART. 109

1. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. 2. Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [...] ART. 113

1. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 2. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. [...]


CABINETUL DE MINIȘTRI

Prim-ministrul conduce Guvernul (uneori i se spune „premier”) și tot el este cel care-și face echipa, adică numește miniștrii care se ocupă de diverse domenii. Premierul nu poate fi revocat de Președinte, ci răspunde politic doar în fața Parlamentului (adică a reprezentanților poporului) pentru întreaga activitate a echipei guvernamentale. Din când în când, prim-ministrul se duce să le povestească parlamentarilor despre activitatea Guvernului, dă rapoarte și declarații, care se dezbat cu prioritate. ANGAJAREA RĂSPUNDERII

Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului pe un proiect de lege, pe un program de guvernare sau pe o declarație politică. E ca atunci când îți asumi că faci o chestie și că ești complet responsabil de ea. Dacă Guvernul nu face ce s-a angajat sau Parlamentul nu are încredere că Guvernul se poate angaja la o asemenea răspundere, poate să fie revocat din funcție, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură (așa-zisul vot de neîncredere, vezi mai jos). ORDONANȚELE GUVERNULUI

Guvernul nu dă legi, ci le pune în practică pe cele aprobate de Parlament. Totuși, adoptă hotărâri, ordonanțe „simple” și ordonanțe de urgență. Hotărârile se emit pentru punerea

71


72

ART. 114

1. Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. 2. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. 3. Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. 4. În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere. ART. 115

1. Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. 2. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. [...] 4. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate


în aplicare a legilor — un fel de manuale de întrebuințare, dacă vrei. Ordonanțele și ordonanțele de urgență sunt două instrumente de reglementare foarte diferite. În ce privește ordonanțele „simple”, Parlamentul îi deleagă în mod explicit Guvernului calitatea de a reglementa (de obicei, în timpul vacanței parlamentare). În ce privește ordonanțele de urgență, această delegare decurge implicit din textul Constituției. Cum spune și cuvântul „urgență”, ele se emit doar în situații extraordinare, care nu suportă amânare (asta ar fi teoria). De aceea, doar în cazul Ordonanței de Urgență, Guvernul este tratat din punct de vedere constituțional ca și cum ar fi Parlamentul însuși — adică el ia deciziile. CARTONAȘUL ROȘU

Ei bine, Guvernul poate fi și demis. De Parlament, firește, printr-o „moțiune de cenzură”. Dacă o moțiune de cenzură este adoptată, Guvernul nu mai are încrederea majorității parlamentare și este demis. Asta înseamnă că s-a constituit o altă majoritate parlamentară, care poate da naștere unei alte coaliții pentru sprijinirea unui alt Guvern (adică s-au „re-împrietenit” partidele între ele, într-o altă formă). Dacă nu există o nouă majoritate parlamentară, iar membrii majorității existente nu votează moțiunea de cenzură, atunci opoziția nu poate aduna numărul necesar de voturi pentru a demite Guvernul. De aceea se întâmplă să vedem la televizor că parlamentarii majorității „stau în bănci”, iar parlamentarii opoziției adună multe voturi împotriva Guvernului; deși mul-

73


74

fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. 5. Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. [...] 6. Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. 7. Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat [...]. 8. Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.


te, nu sunt suficiente pentru a demite Guvernul, pentru că, evident, nu s-a modificat majoritatea parlamentară. RELAȚIA CU PARLAMENTUL

Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice se află sub control parlamentar, de aceea sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de parlamentari. Dacă au timp și vor, membrii Guvernului pot veni în Parlament să asiste la lucrările Camerelor. De fapt, membrii guvernului pot fi și senatori sau deputați — în acest caz, nu e vorba de o situație de incompatibilitate. Dacă senatorii sau deputații le solicită în mod expres prezența, membrii guvernului sunt obligați să vină în Parlament, nu au cum să refuze. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia sa răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori. Camerele pot adopta moţiuni simple prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

75


ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (CENTRALĂ / LOCALĂ)

76

7.



78

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 116

1. Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului. [...] ART. 119

Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea țării şi securitatea naţionala, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianța militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. ART. 120

1. Administraţia publică din unităţile administrativteritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. 2. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.


C u m f u n c ț i o n e a z ă a d m i n i s t r a ț i a p u b l i c ă ?

Există administrație centrală și administrație publică locală. Împreună formează administrația publică. CE E ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ

Administrația centrală se află parțial în subordinea guvernului și se ocupă de treburile țării pe întreg teritoriul ei. În subordinea Guvernului se află ministerele specializate, fiecare pe ce știe mai bine, anumite agenții naționale, cum e cea pentru Protecția Copilului și Adopție, unele companii naționale sau prefecturile (prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu — fiecare județ are un prefect). Alte agenții naționale, precum cea pentru Protecția Datelor Personale sau Autoritatea Electorală Permanentă fac parte din administrația centrală, dar sunt independente, nefiind subordonate Guvernului. CE FACE ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

Administrația locală e independentă de Guvern și se bazează pe principiile descentralizării și autonomiei. Adică se supu-

79


80

ART. 121

1. Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. 2. Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. [...] ART. 122

1. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. 2. Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii. ART. 123

1. Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. 2. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. [...]


ne doar legii și ia decizii pentru comunitatea locală, pe baza unor proceduri bine stabilite. Gândește-te la ea ca la gospodăria unei case, unde familia e cea care face curat, gătește și aranjează mobila. În fiecare localitate, de la cea mai măruntă comună până la cel mai aglomerat oraș, există câte un consiliu local, care ia decizii, și câte un primar, care le pune în practică. Teoretic, cam ca la parlament și la guvern — o putere legislativă și una executivă, doar că la nivel local. Așa e și la județ, cu deosebirea că acolo găsim doar consiliul județean, nu și „primari de județ”. Deși Constituția nu prevede așa ceva, România este împărțită în opt regiuni de dezvoltare; fiecare are câte un Consiliu de Dezvoltare Regională, dar nu și câte un „guvernator”. În București există un consiliu general și un primar general, apoi câte un consiliu local și câte un primar pentru fiecare sector din capitală. Bucureștiul nu are, însă, un consiliu județean.

81


JUSTIȚIA

82

8.



84

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 124

1. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. 2. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 3. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. ART. 125

1. Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. [...] 3. Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. ART. 126

1. Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. [...] 5. Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. [...]


C u m e o r g a n i z a t ă j u s t i ț i a ?

Nimeni nu este mai presus de lege, așa că, în fața justiției, nu contează cât de lung ai părul, câte zerouri are contul în bancă, dacă-ți plac sau nu pisicile sau ce culoare are pielea ta. Pe scurt, justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. UNDE ȘI CUM SE ÎNFĂPTUIEȘTE JUSTIȚIA

Justiția se înfăptuiește doar în instanțe, în numele legii. Nu pe stradă, nici în biroul cuiva, nici acasă. Când spunem „instanțe”, ne referim la judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. Fiecare județ are mai multe judecătorii (în funcție de populația județului) și doar un singur tribunal. Curțile de Apel sunt 15 în toată țara — fiecare Curte de Apel deservește mai multe județe. Procedura de judecată se desfășoară în limba română. Însă, dacă aparții unei minorități naționale, ai dreptul să te exprimi în limba maternă, dacă ți-e mai ușor. Se vor folosi intepreți, e OK. La fel este și în cazul cetățenilor străini. Accesul liber la justiție este garantat pentru orice persoană, cu sau fără cetățenie.

85


86

ART. 128

1. Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. [...] 2. Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit. ART. 129

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. [...] ART. 131

1. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. 2. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. 3. Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. ART. 132

1. Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.


CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE INSTANȚE?

Instanța supremă este Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) — una singură, cu sediul la București. Ședințele de judecată sunt publice, cu excepția unor situații mai complicate când e mai bine ca ce se întâmplă în sala de judecată să rămână în sala de judecată (procesele cu minori, de exemplu). În rest, nu te oprește nimeni să mergi ca la spectacol. Hotărârile instanțelor de judecată pot fi atacate în condițiile legii, până când se dă hotărârea definitivă, pe baza principiului contradictorialității, adică după ascultarea tuturor părților implicate sau aflate în conflict. Prin hotărârea definitivă aflăm adevărul judiciar despre un caz care a fost adus în fața instanței. Dacă îți amintești de cele trei arome ale libertății, înțelegi acum de ce e important ca în instanță „să spui adevărul și numai adevărul”. Adevărul judiciar poate fi diferit de adevărul absolut, mai ales dacă instanța nu a avut acces la informații corecte — fie martorii au mințit, fie au fost ascunse ori s-au pierdut probe, fie vreun magistrat și-a făcut treaba neglijent, fie legea pe baza căreia s-a judecat este incorectă. CINE SUNT ȘI CE FAC MAGISTRAȚII

Magistrații sunt judecători sau procurori. Ei intră în profesie pe baza decretului de numire semnat de Președintele României. Propunerea pentru numire este făcută de Consiliul Superior al Magistraturii. CSM face aceste propuneri, de obicei, dintre

87


88

2. Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. ART. 133

1. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. 2. Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a.

14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

b.

2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;

c.

ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a) . 4. Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. 5. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. 6. Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.


absolvenții Institutului Național al Magistraturii; propuneri similare se pot face cu privire la alți profesioniști ai dreptului, care au o vechime suficientă și parcurg o procedură specială. DIFERENȚA DINTRE JUDECĂTORI ȘI PROCURORI

Deși judecătorii și procurorii sunt magistrați, există niște diferențe. Judecătorii „împart dreptatea” în instanțe. Procurorii apără ordinea de drept în parchete, cu ajutorul polițiștilor. Astfel, procurorii nu apar de obicei în fața instanței, atunci când se judecă dosare de drept civil sau administrativ, ci mai degrabă în dosare de drept penal. În procesul penal, unde se judecă înfăptuirea unei infracțiuni, procurorul nu este doar avocatul acuzării, ci îndeplinește un rol mai complex. Astfel, el reprezintă interesele generale ale societății, protejând drepturile și libertățile celorlalți cetățeni, care nu au suferit în mod direct de pe urma infracțiunii. Procurorii lucrează la o instituție pe nume „parchet”. Există un parchet pe lângă fiecare instanță — fie că e vorba de judecătorie, tribunal, curte de apel sau chiar Înalta Curte. CE FACE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII (CSM)

CSM îndeplinește două roluri distincte: Pe de o parte, fiind alcătuit din magistrați aleși de colegii lor, este un organism reprezentativ pentru magistrați (ca un mini-parlament al cetățenilor români care sunt judecători sau procurori). Pe de altă parte, prin atribuțiile pe care le îndeplinește, este un

89


90

7. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2) . ART. 134

1. Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. 2. Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot. 3. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. [...]


organism specializat în recrutarea și promovarea specialiștilor din justiție (ca un director de resurse umane dintr-o instituție sau o companie). CSM are și funcția de instanță de judecată specializată în cazul magistraților (procurori și judecători), atunci când e vorba despre răspunderea disciplinară a acestora. În Consiliul Superior al Magistraturii, există și doi reprezentanți ai societății civile — „oameni normali” adică, dar specialiști în drept. Ei sunt aleși de Senat și participă numai la lucrările din plen. La lucrările CSM-ului poate lua parte și Președintele României, caz în care, ca reprezentant al Statului, prezidează ședința.

91


CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

9.



94

A r t i c o l e e x t r a s e d i n C o n s t i t u ț i e

ART. 142

1. Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. 2. Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. [...] ART. 145

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. ART. 146

Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: a.

se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a


C a r e - i f a z a c u C u r t e a C o n s t i t u ț i o n a l ă ?

IMPORTANȚA CURȚII

Constituția țării e atât de importantă, încât are propriul său mecanism de protecție, care veghează la respectarea articolelor din ea. E foarte important să reții că, deși se cheamă „curte”, Curtea Constituțională a României nu face parte din sistemul de justiție. Nu e autoritate judecătorească, pentru că nu exercită puterea judecătorească, fiind de fapt un arbitru între puterile statului. Deci n-are treabă cu instanțele descrise în capitolul anterior (judecătorii, tribunale, curți de apel) . COMPOZIȚIA CURȚII

Curtea Constituțională e compusă din nouă specialiști în drept, cu mandate de câte nouă ani, care poartă tot denumirea de „judecători”. Ei au profesat timp de minim 18 ani, au o reputație bună și sunt recunoscuți în societate ca fiind buni profesioniști în domeniul dreptului.

95


96

unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei; b.

se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c.

se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d.

hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e.

soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primuluiministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f.

veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

g.

constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate


Camera Deputaților, Senatul și Președintele numesc, fiecare, câte trei din cei nouă judecători ai Curții. Dar aceste numiri nu se întâmplă toate deodată, ci componența Curții se înnoiește cu câte trei judecători la fiecare trei ani. E ca la x și zero, unde ai nouă pătrățele, doar că le completezi în trei ture, câte trei pătrățele pe fiecare tură. Cei nouă judecători ai Curții îl aleg pe unul dintre ei să le fie Președinte. O fac prin vot secret, iar mandatul lui de președinte durează trei ani. Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. CUM AJUNGI SĂ FII JUDECĂTOR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE?

Întrucât Curtea Constituțională nu face parte din sistemul de justiție, ce fel de curte e ea? E una politico-jurisdicțională, pentru că cei nouă judecători sunt numiți în funcție de către Camera Deputaților, Senat și Președintele țării, fiecare alegând câte trei astfel de judecători. Deciziile Curții Constituționale se iau cu majoritatea judecătorilor prezenți și nu pot fi atacate în fața niciunei autorități a statului român. CE FACE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ?

Cel mai adesea, Curtea Constituțională funcționează ca un cenzor față de activitatea de legiferare a Parlamentului. Mai exact, Parlamentul e un legislator pozitiv, adică unul care face legi noi, în timp ce Curtea Constituțională este un legislator

97


98

Parlamentului şi Guvernului; h.

dă aviz consultativ pentru propunerea de

i.

veghează la respectarea procedurii pentru

suspendare din funcţie a Preşedintelui României; organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; j.

verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k.

hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect

l.

îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea

constituţionalitatea unui partid politic; organică a Curţii. ART. 147

1. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. 2. În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. [...]


negativ, adică taie bucăți din legile existente, dacă acestea nu corespund textelor constituționale. Din acest motiv, cel mai frecvent auzim despre Curtea Constituțională că se pronunță despre (ne)constituționalitatea unor legi. De asemenea, Curtea Constituțională arbitrează conflictele dintre autorități. Dacă o autoritate publică acționează prin încălcarea principiului separației puterilor în stat, numai Curtea Constituțională poate constata acest lucru. În același timp, Curtea poate îndruma autoritatea aflată în culpă despre cum și-ar putea corecta comportamentul, pentru a preveni încălcarea separației puterilor în viitor. Deși nu s-a întâmplat până acum, Curtea Constituțională ar putea chiar sancționa acea autoritate. EXEMPLU

La începutul anului 2017, Curtea a decis că Direcția Națională Anticorupție, ca parte a autorității judecătorești, ar fi incomodat activitatea Guvernului, adică a autorității executive, prin investigarea unor posibile infracțiuni de corupție legate de o ordonanță de urgență adoptată de Guvern. În acest caz, Curtea Constituțională nu a aplicat vreo sancțiune, dar nici nu a arătat cum ar trebui să acționeze DNA pe viitor, pentru a nu se repeta vreo încălcare similară a separației puterilor în stat.

99


C U P R I N S

4 Intro

6 1.

Statul român și cetățenii

14 2.

Drepturile, libertățile, îndatoririle

36 3.

Avocatul Poporului

43 4.

Parlamentul


50 5.

Președintele

64 6.

Guvernul

76 7.

Administrația publică

82 8.

Justiția

92 9.

Curtea Constituțională

101


102


Millions discover their favorite reads on issuu every month.

Give your content the digital home it deserves. Get it to any device in seconds.