Revista Alphega nr. 30

Page 6

EDITORIAL

Ce este bine să știm despre COVID-19 Dr. Virgil Musta - Șef Clinica Boli Infecțioase II la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara Am atins și în România faza de pandemie comunitară. Acest lucru ne impune să considerăm orice persoană cu care ne întâlnim ca fiind o posibilă sursă de transmitere a noului coronavirus, chiar dacă nu pare să prezinte simptome specifice. Asta nu înseamnă că trebuie să intrăm în panică, ci doar să respectăm cu strictețe măsurile de prevenție deja cunoscute. Cu calm și responsabilitate vom trece cu bine peste această încercare la nivel mondial. Trebuie să înțelegem și să acceptam că viața noastră trebuie să se schimbe pe o perioadă de probabil 4-5 luni, trebuie să ne formăm anumite obiceiuri care implică măsurile de prevenție, să ne controlăm gesturile (mai ales acelea de a duce mâna la față), să ne gândim și la ceilalți, să fim mai responsabili și poate mai înțelepți. Numai împreună vom învinge! Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate

6

contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Boala evoluează sever, în special la persoanele cu risc: bătrâni peste 65-70 ani, persoane cu boli cronice care nu sunt ținute sub control, cum ar fi diabet zaharat, obezitate, boli cronice de plămâni (astm bronșic, BPCO), boli cronice cardiace (HTA, cardiopatie ischemica etc.), boli cronice de ficat (ciroza hepatică), boli autoimune, neoplazii. Procentul de deces la aceste persoane poate fi mare.

Marea majoritate a persoanelor sub 60 ani, care nu au patologii asociate, fac forme ușoare sau, chiar dacă fac forme mai severe, procentul de deces la acestea este foarte mic. De aceea, este justificat să fim îngrijorați pentru persoanele cu risc. Trebuie să ne concentrăm să-i protejăm pe aceștia cu acțiuni concrete. Pandemia a apărut datorită faptului că acest virus este unul nou, pentru care oamenii nu au imunitate (deci nu au cum să se apere inițial). Epidemia începe


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Călătorie virtuală prin muzee, castele și cetăți

4min
pages 65-68

Echilibru pentru seniori

2min
pages 62-64

Încălzirea înainte de antrenament

2min
pages 59-61

Legume verzi în fiecare zi

2min
page 58

Alimentația în diaree

2min
pages 55-57

Ciocolata - sănătate în doze mici

1min
page 54

Mirodenii pe masa de Paște

2min
pages 51-53

respiratorii Trigliceridele și diabetul

2min
page 49

Spanacul - un superaliment

1min
page 50

Probiotice pentru prevenirea infecțiilor

1min
page 48

Mierea - alimentul medicament

3min
pages 45-47

Învață să respiri - respirația diafragmatică

2min
page 44

Fisura anală - simptome și tratament

2min
pages 41-43

Anemia feriprivă - simptome, cauze și tratament

2min
page 40

Despre aritmie

2min
pages 37-39

Celulita orbitală - pericol vital pentru copii

1min
page 34

alergiilor Medicamente care ne atacă ficatul

1min
pages 31-33

Hipertensiunea rezistentă la tratament

2min
pages 35-36

Sinuzita - complicații, tratament și remedii

1min
pages 28-29

Acidul rozmarinic - remediu natural împotriva

1min
page 30

Câtă apă să bei într-o zi?

2min
page 27

Munca la domiciliu - pregătirea mentală și stabilirea obiectivelor

2min
pages 24-26

Importanța jocului în procesul de învățare

2min
pages 17-19

Rolul vitaminelor în infecțiile virale

2min
pages 21-23

Tranziția de la post la alimentația normală

2min
page 16

Poluarea aerului crește riscul de diabet

2min
page 20

Ce este bine să știm despre COVID-19

3min
pages 6-7

Măsurile de prevenire a infecției COVID-19

4min
pages 8-11

Atenție! Frica scade imunitatea

3min
pages 12-15
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
Revista Alphega nr. 30 by alphega-farmacie.ro - Issuu