Buletinul Sperantei nr 24 by Alina Avram

editorial editorial editorial editorial

Înfruntând

CRIZA SPIRITUALĂ Este adevărat că viaţa creştină este o viaţă de biruinţă şi de belşug spiritual. Domnul Isus ne-a spus: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Vin însă adeseori momente de criză spirituală care îi lovesc pe mulţi din greu şi îi pot conduce în stări de descurajare, disperare şi chiar împotrivire faţă de Dumnezeul mântuirii lor. Pe de altă parte, crizele spirituale pot fi prilejuri de creştere. Uneori, Dumnezeu ne lasă să trecem prin astfel de crize pentru a ne cunoaşte pe noi înşine şi pentru a ne da seama că nimic bun nu locuieşte în noi, adică în firea pământească. În limba română, termenul „criză” provine din verbul grecesc „crino”, care înseamnă a judeca, a gândi. Asta înseamnă că o criză este şi un moment de gândire, de reflecţie, de analizare a lucrurilor pe toate CRIZELE SUNT BINEVENITE: ELE feţele pentru a găsi adevărul şi a TE ZGUDUIE DIN TEMELIE, ŞI ORICE merge înainte. Astfel, din punct ZGUDUIRE ESTE BUNĂ, FIINDCĂ de vedere duhovnicesc, crizele NE ÎNTOARCE LA ADEVĂRURILE sunt binevenite: ele te zguduie CURATE ALE VIEŢII din temelie, şi orice zguduire este bună fiindcă ne direcţionează spre adevărurile curate ale vieţii. Alteori, Dumnezeu produce El Însuşi aceste crize pentru a ne desprinde de păcat şi pentru a ne apropia mai mult de El. Chiar şi atunci când crizele spirituale sunt produse de nevegherea sau vinovăţia noastră, Dumnezeu le poate folosi spre un bine superior. Mulţi credincioşi din istorie au mărturisit cum Dumnezeu S-a folosit chiar şi de căderile lor pentru adâncirea pocăinţei şi pentru aşezarea lor în situaţii noi din care să răspândească binecuvântare. În limba chineză, cuvântul „criză” este compus din două caractere: unul înseamnă pericol iar celălalt oportunitate. Atunci când crizele devin terenul de încercare a credinţei noastre, noi putem lăsa ca loviturile vieţii să ne devasteze credinţa sau le putem folosi pentru a ne întări şi a ne conduce pe genunchi într-o stare de mai mare dependenţă de Domnul. Alegerea ne aparţine.

Deşi un campion al credinţei, apostolul Pavel a ştiut ce înseamnă a fi încercat de crizele vieţii. El a ştiut ce înseamnă a te afla în groapa disperării, a te simţi singur şi neajutorat. Totuşi, a ştiut că aceste vremuri de încercare au fost treptele către o mai mare apropiere de Domnul, şi mai mult, au fost putere pentru o viaţă biruitoare. Astfel, în 2 Corinteni 4:8-11 el declară: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.”A putut afirma acestea fiindcă la începutul epistolei a împărtăşit cu noi trei adevăruri fundamentale legate de Dumnezeu, care l-au motivat să vadă crizele ca oportunităţi pentru a se apropia mai mult de Domnul: 1. Cine este Dumnezeu pentru noi – „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3); 2. Ce face Dumnezeu pentru noi – „care ne mângâie în toate necazurile noastre” (2 Corinteni 1:4a); 3. Ce face Dumnezeu prin noi – „prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4b). Atunci când vine criza, noi avem de ales: o putem lăsa să ne copleşească şi să ne înfrângă sau putem alege să ne lăsăm atraşi mai aproape de Domnul, devenind astfel mai puternici. Fie ca întotdeauna să ne amintim cine este Dumnezeu pentru noi, ce a făcut El pentru noi şi ce doreşte El să facă prin noi. Pastor Aurel Avram

CRIZA- generator de diminuare a resurselor

Criza este un moment critic, de inflexiune, care ne ridică sau ne coboară, ne redresează sau ne împotmoleşte. Mesajul ei este următorul: „mai este puţin sau nu mai este deloc”. Viaţa în ansamblul ei este aşezată pe această realitate: există tot mai puţin cu fiecare zi ce trece. Sacul din care se tot ia şi se pune înapoi va ajunge într-o zi la fund. Criza spirituală are aceeaşi abordare: ne confruntăm cu tot mai puţine virtuţi, tot mai puţine calităţi, tot mai puţin caracter creştin, tot mai puţină implicare, tot mai puţin altruism şi aşa mai departe. Alunecarea pe această pantă este profeţită de apostolul Pavel în 2 Timotei 3:1-5: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi,

CRIZA PUNE ÎN EVIDENŢĂ PUŢINUL NOSTRU: CREDINŢĂ PUŢINĂ, DRAGOSTE PUŢINĂ, INTERES PUŢIN PENTRU LUCRURILE SPIRITUALE, INTERES PUŢIN PENTRU SEMENUL NOSTRU, ALTRUISM PUŢIN, PUTERE PUŢINĂ, ÎNŢELEPCIUNE PUŢINĂ. nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”. Ceea ce Pavel spune este în consens cu istoria omului după căderea în păcat, prezentat în Scriptură ca unul izgonit din rai, ca unul care călătorea de la „Ierusalim spre Ierihon”, ca unul lăsat în voia lui să se degradeze. Aşadar, criza pune în evidenţă puţinul nostru: credinţă puţină, dragoste puţină, interes puţin pentru lucrurile spirituale, interes puţin pentru semenul nostru, altruism puţin, putere puţină, înţelepciune puţină. Pe de altă parte, puţinul nostru poate să însemne mult în mâna lui Dumnezeu care-l poate amplifica, spori, înmulţi. Ce ai asupra ta? Este întrebarea comună pusă în criză de Cel care poate scăpa de criză. Puţină făină şi puţin undelemn, a spus văduva din Sarepta Sidonului înainte de a experimenta belşugul în casa ei; puţină putere, a spus Ghedeon în faţa unei mari izbânzi; cinci pâini şi doi peşti, au spus ucenicii la înmulţirea pâinilor. În timpul crizei, asigură-te că ai măcar puţin, păstrează-l, iar Dumnezeu va avea grijă să-l înmulţească. În timpul crizei, cere de la Dumnezeu - pentru că El are resurse inepuizabile, dar fă cereri cu acoperire în „banca harului” Său. Cere lucruri de calitate superioară: cere înţelepciune ca Solomon, cere putere ca Elisei, cere credinţă ca ucenicii, cere mântuire şi vindecare ca orbul Bartimeu. În timpul crizei nu sta pe loc, fă ce poţi să faci, iar Dumnezeu va face tot ce lipseşte! Închei citând baza promisiunilor lui Dumnezeu pentru vremurile de criză, din Romani 8:32: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Pastor Dorel Rus

CRIZĂ sau CRIZAŢI ?! (titlul nu-mi aparţine, e ideea unui prieten foarte bun)

Lumea trece prin criză! Şi asta e o realitate, un fapt, dar nu numai de ceva ani, ci de când Adam şi Eva s-au jucat cu fericirea noastră! Nu cred că este vreun nivel la care să nu fie criză: economic, moral, familial, spiritual, relaţional, şi lista poate să se întindă pe multe, multe pagini. Această realitate a fost bine speculată de cel rău şi de alţii ca el. Nu se mai fac investiţii, nimeni nu mai depune efort pentru nimic, mulţi se complac într-o letargie soră cu moartea, totul se plafonează, totul e blocat. În această situaţie tristă, se pare că foarte mult au de suferit şi RELAŢIILE. Şi pe „ele” le-am băgat în criză, şi uite-aşa, peste noapte, ne-am transRELAŢIILE SUNT format în crizaţi! Certuri, scandaluri, separări, divorţuri, părinţi BUNUL CEL MAI agitaţi, copii tensionaţi, biserici pornite pe scandaluri, comitete DE PREŢ PE CARE crizate, tensiuni şi tensiuni. Un lucru pe care l-am observat eu, care duce la deDUMNEZEU NI L-A gradarea şi criza relaţiilor, e faptul că nu mai acordăm timp şi OFERIT ÎN ACEASTĂ importanţă acestui factor foarte important în existenţa noastră. LUME CU SUSUL Dumnezeu ne-a creat cu această abilitate de comunicare şi cu ÎN JOS! nevoia de relaţii. Paradoxal, totul s-a dezvoltat pentru a elibera mai mult omul, pentru a-i face timp, pentru a-i oferi căi şi mijloaUN PUSTNIC, ce de comunicare mai rapidă şi, spre surprinderea tuturor, aceste lucruri s-au întors împotriva relaţiilor! Am împins încet dar sigur UN VIRTUAL, UN relaţiile într-un spaţiu virtual! Live nu mai ştim să vorbim, nu NEPREOCUPAT DE mai ştim să ne comportăm, stăm unii lângă alţii şi trec minute ALŢII VA SFÂRŞI PRIN A fără să spunem ceva, e tăcere şi linişte, mergem să luăm masa PIERDE ÎNTR-UN FINAL în oraş şi toţi sunt cu nasul în jucăriile mai smart decât noi, ne TOT, ŞI POATE CHIAR certăm când suntem împreună, suntem iritaţi de prezenţa altora, ne-a cucerit tehnica şi lumea virtuală. Eu nu am nimic împotriva VEŞNICIA! tehnologiei, a metodelor moderne de comunicare sau a reţelelor

de socializare, ci doar semnalez că s-a dus prea în extrem acest

tip de relaţionare fals; e de fapt o pseudo-relaţionare. Avem mii de prieteni virtuali de pe nici nu mai știm unde, ne spunem „la mulţi ani” pe internet, ne postăm stările şi discuţiile pe net, ne certăm şi ne iubim pe net… şi în viaţa reală suntem nişte străini! În aceste crize care ne crizează am început să pierdem enorm. Familia nu mai e ce-a fost, şi cum familia dă dovezi clare de slăbiciune, a început şi Biserica să se clatine. Unul dintre scopurile fundamenale ale Bisericii e comuniunea, în terminologia biblică, părtăşia. Biserica există pentru a avea relaţii! Fără relaţii nu putem vorbi despre Biserică; despre orice altceva, club, adunătură, instituţie, dar nu Biserică. Părtăşia e ca oxigenul necesar vieţii. Dacă nu există, imediat se instalează moartea relaţiilor şi implicit moartea spirituală. Situaţiile lumii moderne ne-au izolat teribil unii de alţii, competiţia nebună între fraţi – cine are casă mai mare, maşină mai frumoasă, haine mai scumpe, copii mai bine îmbrăcaţi – invidia, interesele, toate au dus la fragmentarea Trupului lui Cristos. Am uitat că relaţiile sunt vitale în dezvoltarea Bisericii. În comunitatea creștină îmi place enorm un aspect, şi anume, că nu trebuie să fim toţi la fel pentru a avea relaţii, pentru a putea sta împreună! Dumnezeu promovează diversitatea în unitate, dar pentru ca să nu ne crizăm în relaţii, ne trebuie o doză mare de tot de maturitate. Am nevoie să înţeleg că cel care nu e ca mine nu are din start o problemă! Sunt atâtea scandaluri şi scindări care au pornit de la diferenţe nesemnificative în procesul mântuirii. Ne certăm aiurea pe forme! Ne-am pierdut dragostea de fraţi şi ne-am transformat în adevăraţi inchizitori, protectori ai literii legii. De dragul literei suntem în stare să-i „executăm silit” pe cei care îndrăznesc să vadă altfel, să pună un pic diferit problema asupra unor aspecte şi practici. Biblia are soluţii: unde gândim la fel, să facem la fel, unde gândim diferit, să nu ne crizăm şi să construim alte clădiri, ci să aşteptăm şi să căutăm luminare spirituală! Da, se poate să trecem prin crize, dar nu e obligatoriu să ne crizăm! Relaţiile sunt bunul cel mai de preţ pe care Dumnezeu ni l-a oferit în această lume cu susul în jos! Relaţiile de familie, relaţiile frăţeşti în cadrul părtăşiei şi relaţia vitală cu El, pe verticală. Un pustnic, un virtual, un nepreocupat de alţii va sfârşi prin a pierde într-un final tot, şi poate chiar veşnicia! E vremea să ieşim în sfârşit din criză! Mult spor şi har maxim! Silviu R. Cornea

CRIZA DE IDENTITATE Cine sunt eu? Mi-aş putea enumera numele, vârsta, profesia, naţionalitatea, apartenenţa confensională, trăsăturile fizice, însă toate acestea nu reprezintă identitatea mea. Cine sunt este de fapt mult mai mult decât se vede în exterior. În aceasta

societate, identitatea ne este stabilită în primul rând de felul în care arătăm şi apoi de felul în care pozăm. Atunci când ne-a DACĂ NU ÎNŢELEGI creat, în înţelepciunea Lui, Dumnezeu, Creatorul nostru, a hoCINE EŞTI ÎNAINTEA tărât ca valorile interioare să ne fie protejate, şi este minunat că doar El ne poate vedea inima şi asculta gândurile. Omul judecă LUI DUMNEZEU, după criterii ce ţin de exterior, dar Dumnezeu după cele care SATAN TE VA SORTI se referă la interior. Psalmul 139:15 ne spune: „Tu mă cunoşti UNEI VIEŢI FĂRĂ şi pe dinăuntru şi pe dinafară, ştii fiecare os din trupul meu.” Adeseori, lipsa de cunoştere a Cuvântului, frustrările, VALOARE, TEAMĂ ŞI nesiguranţa, imaturitatea spirituală, poverile ne fac să uităm MANIPULARE. cine suntem cu adevărat în Hristos. Conştientizând criza de identitate prin care trecem, încercăm să rezolvăm aceasta; dar de cele mai multe ori într-un mod eronat, luptăm să remediem relaţia cu lumea pe de-o parte şi cu biserica pe cealaltă parte. Identitatea ne este zdruncinată de relaţiile pe care le avem cu cei din jur prin comparaţie şi prin performanţe. Modul în care noi ne înţelegem identitatea poate fi influenţat şi de trecutul care ne condamnă pentru faptele noastre, sau de ceea ce ni s-a spus, aceasta aducându-ne pe o treaptă de pe care ne simţim inferiori. Cu toatea acestea, avem o şansă de a nu ne mai gândi la trecul nostru. 2 Corinteni 5:17 vorbeşte despre acea şansă dată de ISUS pe crucea de la Golgota: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Noi trebuie să ştim cine suntem! Matei 4 şi Luca 4 vorbesc despre ispitirea lui Isus în pustie. Unul dintre cele mai extraordinare aspecte ale acestei ispitiri a fost acela că Satan a început două dintre cele trei ispitiri cu cuvintele „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu”. Mulţi dintre noi nu ne dăm seama de însemnătatea acestor cuvinte. Adevărata ispită a fost încercarea lui Satan de a-L face pe Isus să se îndoiască de identitatea Lui. Exact în acelaşi fel i-a atacat şi pe Adam şi Eva. Şarpele i-a spus Evei că dacă va mânca din fructul interzis va deveni ca Dumnezeu (Geneza 3:5). Adevărul este că Eva era deja ca Dumnezeu, dar ea nu ştia asta. Primul Adam a păcătuit, pentru că nu a ştiut cine era cu adevărat. Al doilea Adam, Isus, nu a păcătuit, pentru că a ştiut cine era. A-ţi cunoaşte identitatea în Hristos este una din cele mai bune apărări pe care le poţi avea împotriva ispitei. Indiferent de forma pe care o ia ispita lui Satan, ţelul lui este acela de a ne cauza îndoială cu privire la cine suntem. De asemenea, este important să înţelegem că toate ispitele îşi au rădăcina în egoism. Biblia ne spune exact care sunt ele, în 1 Ioan 2:16 „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” În Iacov 1:14 citim: „Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit.” Fiecare ispită a vrăjmaşului este împachetată într-o formă de poftă a cărnii, poftă a ochilor şi mândria vieţii (lăudăroşia vieţii). Dar toate sunt dorinţe care există ca să ne momească şi să ne facă să ne îndoim că Dumnezeu va veni în întâmpinarea nevoilor noastre. Egoismul este întotdeauna terenul de luptă favorit al diavolului. Dar Cuvântul este puternic

– să-L folosim! Isus a ripostat faţă de fiecare ispită a diavolului folosind Cuvântul. Se pare că majoritatea creştinilor au un complex de inferioritate spiritual. Deşi Dumnezeu are o părere înaltă despre copiii Săi, aceştia se subestimează pe ei înşişi. Ei se percep ca fiind iertaţi şi mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, dar se consideră continuare doar nişte păcătoşi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, încearcă să trăiască viaţa aşa cum El doreşte ca ei să o facă. În opinia lor, comportamentul este cel care le determină identitatea; Dumnezeu, însă, nu determină identitatea prin comportament ci prin naştere. Dacă nu înţelegi cine eşti înaintea lui Dumnezeu, Satan te va sorti unei vieţi fără valoare, teamă şi manipulare. A identifica pe cineva înseamnă a avea abilitatea de a recunoaşte si de a spune exact cine este acea persoană; deci atunci când te identifici cu ceea ce spune lumea înseamnă că eşti împotriva a ceea ce spune Dumnezeu şi te expui problemelor. Domnul Isus S-a identificat doar cu părerea lui Dumnezeu: „Căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc…” Cine suntem? Noi suntem o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestim puterile minunate ale Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1Petru 2:9). Am fost întăriţi şi unşi de către Dumnezeu în Hristos şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care este o arvună a moştenirii noastre (2Corinteni 1:21; Efeseni 1:13,14). Ramona Cuţ

CRIZA poate lucra NEPRIHĂNIRE

Criza poate veni peste tine ca o tornadă cu mult vânt şi multă gălăgie, dar tot atât de bine poate veni pe neaşteptate, să muşte precum un basilic şi să simţi efectul ei puţin mai târziu, când de fapt eşti prins în vârtejul ei. Criza poate veni peste tine şi atunci cand eşti cu garda sus şi, omeneşte vorbind, ai făcut tot ce se poate pentru a o evita. Ea este o îngăduinţă a cerului peste viaţă, este o metodă în mâinile Lui de a te forma, de a-ţi da valoare şi o nouă dimensiune. Criza te poate dezmetici din somnul rutinei şi-ţi poate provoca mintea să gândească, să descopere pârghii prezente acolo demult, dar care n-au fost văzute cu ochii, nici percepute cu mintea. În criză poţi să descoperi cât eşti de fragil, de extremist, ce eşti de fapt si ce poţi să faci. Într-un fel, comportamentul tău în mijlocul crizei te defineşte; aceasta eşti tu, de fapt. „De aceea este bine şi îngăduit ca omul să poarte un jug, să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz.” (Plângerile lui Ieremia 3). În criză eşti tu singur, doar tu contezi, iar

modul în care o traversezi depinde numai de tine. Eschivarea conform căreia „ceilalţi” au determinat o stare este de fapt o mare înşelăciune a lui Satan. În faţa Lui, judecata este strict personală şi fără justificări. Plângerile lui Ieremia sunt atât de actuale! Aduc atâta nădejde! Plângerile lui Ieremia 3:27 cuprinde parcă toate ingredientele unei crize. Crizele familiale nu sunt generate numai de carenţe de educaţie, lipsă de respect şi preţuire, atenţie, discernămant şi dragoste. O, nu! Dacă ai pus toate acestea în tine, ele nu sunt un zid împotriva apariţiei crizelor. Când vorbesc de criză nu mă gândesc la isterie, la lipsa de stăpânire şi de autocontrol – de aceste naivităţi trebuie să ne dezbrăcăm prin naşterea din nou. Criza familială are o cu totul altă dimensiune. SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ E foarte bine să conştientizezi cât sunt de necesare şi eficiente NE DEPRINDEM A crizele. Dumnezeu le îngăduie cu un scop bine definit. Este TRĂI CU EVLAVIE, cea mai bună modalitate de a-ţi descoperi partenerul. Aşa îi cunoşti acea parte ascunsă, îngropată, cosmetizată, aspect CU MULŢUMIRE, CU de care ai nevoie în viaţă şi care este poate singurul mijloc BUCURIE ŞI LAUDĂ, prin care Dumnezeu va schimba „ceva” în tine sau va lucra o MÂNGÂIAŢI CHIAR nepreţuită valoare a răbdării şi maturităţii. RENUNŢĂ LA A TRĂI CA O VICTIMĂ! Sunt lucruri DE SUFERINŢELE sau trăsături în noi pe care nu le-am identifica dacă nu ar exista NOASTRE crizele. Pentru ca crizele să-şi facă desăvârşită lucrarea în familie, trebuie abordate cu mult raţionament, gândire pozitivă ŞI SĂ NE AŢINTIM şi lepădare de sine. Orice lucru care are îngăduinţa Lui trebuie să formeze ceva, să desăvârşească sau să schimbe ceva. El nu PRIVIRILE SPRE necăjeşte cu plăcere. Dacă aceste crize familiale au îngăduinţa CEL CE NE-A Lui, atunci întrebarea este următoarea: care le este menirea? În timpul crizei, cel mai expuşi suntem emoţional. Să ALES ŞI ARE nu uităm că AUTOCONTROLUL este o roadă a DUHULUI PUTEREA SĂ NE SFÂNT; în procesul de depăşire a unei crize trebuie să facem PREGĂTEASCĂ ŞI uz de autocontrol. Altfel, degeaba! În criză poţi, dar, să-ţi DESĂVÂRŞEASCĂ descoperi frustrările sau să-ţi refulezi nemulţumirile. Atunci cel rău şi-a luat tributul prin tensiunea şi presiunea pe care le ÎN CRIZĂ, DACĂ aduce. Dar tot aşa de bine, dacă rămânem în voia Lui, crizele ESTE NEVOIE. ne pot smeri şi apropia unul de celălalt, ne pot descoperi limitările şi marea nevoie de a ne preţui şi completa unul pe altul. Scopul familiei e unul ceresc, şi fără a ne raporta corect la cer nu putem împlini în noi acest deziderat. Crizele parentale sunt atât de dese şi atât de autentice, menite parcă să ne descentreze şi dezmoştenească de tot ceea ce a fost drept să se întâmple. Îndărătnicia, obrăznicia, orgoliul întunecă minţile, împovărează conştiinţele şi sunt predestinate parcă să distrugă frumuseţea unei relaţii părinte-copil. Şi de multe ori noi, părinţii, nu suntem în stare să găsim în Hristos soluţii pentru copiii noştri. Dumnezeu care ni i-a dat are în înţelepciunea Sa strategii de recuperare pentru fiecare. Suntem oare gata să renunţăm la întărâtare şi să „coborâm” până acolo de unde putem să-i ridicăm pe copii noştri?

Sunt uneori lucruri greu de acceptat pentru noi ca părinţi, tot aşa cum sunt lucruri pe care lor le este greu să le accepte la noi; DAR amploarea unei crize poate genera o apropiere sau un dezastru. TOTUL depinde de modul în care alegi să o gestionezi şi de resursele de care te foloseşti. Dacă doar în tine cauţi aceste resurse, cu siguranţă eşuezi. Dacă te smereşti în rugăciune, în acceptare, în dorinţa de recuperare şi corijare, ai să izbuteşti atât pentru tine cât şi pentru ceilalţi din casa ta. Este foarte important să nu ne pripim în luarea deciziilor; este un front de linia întâi pentru cel rău. În familie este foarte important să respectăm următorul principiu: NU LUA DECIZII ÎN CRIZĂ! Chiar dacă este urgent, permite-ţi să nu te laşi şantajat de propria-ţi emoţie. AŞTEAPTĂ ÎN TĂCERE... Dacă sănătatea fizică în famile reprezintă un alt gen de criză, analizează şi conformează-te voii lui Dumnezeu. Dacă iei toate măsurile medicale pe care ţi le permiţi la nivel de buget familial, renunţă la a trăi într-o văicăreală permanentă; aceasta nu face decât să amărască viaţa ta şi pe a întregii familii. Să ne purtăm poverile, dar să nu-i împovărăm pe alţii cu ceea ce Dumnezeu a îngăduit să fie „crucea noastră”. Un ţepuş îngăduit are poate rolul de a te ţine drept în smerire şi căutarea binelui. Nu îngădui ca boala să-ţi domine mediul de viaţă şi să înece perspectivele celorlaţi. Găseşte pacea în HRISTOS, care te ajută. Cernerea prieteniei în criză face ca doar ceea ce este curat şi întreg să rămână. Nu trebuie să ne amărâm inimile atunci când se pierd lucruri sau relaţii care ne-au legat odată. Nu erau funiile bune, de aceea s-au rupt. Funiile împletite incorect nu au rezistenţă şi, Doamne, ce bine este că focul crizei arde tot ce este lemn, paie sau trestie. Autenticitatea unei prietenii este validată de focul încercării sau al crizei. Nu este bine să te agăţi de o prietenie fară a avea această garanţie. O criză financiară poate fi îngăduită de Dumnezeu sau ţi-ai generat-o singur, prin lipsa de chibzuinţă. Încercarea de a ieşi din ea te responsabilizează în căutare de soluţii şi schimbarea modului de gestionare a banilor. Nu face Dumnezeu ceea ce poţi face tu. CLAR! Asigură-te că ai folosit toate posibilităţile omeneşti ca să te ajuţi singur, muncind pentru tine şi ai tăi, şi abia apoi aşteaptă să fii ajutat. Dumnezeu urăşte iresponsabilitatea şi lenea, şi poate pentru mulţi nu există o definire corectă a ceea ce înseamnă aceasta. Să învăţăm să ne deprindem a trăi cu evlavie, cu mulţumire, cu bucurie şi laudă, mângâiaţi chiar de suferinţele noastre şi să ne aţintim privirile spre CEL care ne-a ales şi are puterea să ne pregătească şi să ne desăvârşească în criză, dacă este nevoie, şi fie ca orice criză să aducă în urma ei laudă şi nu ocară, cinste şi nu dispreţ, onoare Numelui Său şi mântuire. Legământul nostru cu El ne garantează că Lui îi pasă de noi mai mult decât oricui şi că El niciodată nu va stinge mucul care fumegă în criză, ci suflă peste el o îndoită putere, înviorându-l în aşa fel încât să rămână în picioare. Iar după ce CRIZA îşi va face desăvârşită lucrarea, LAUDA şi ONOAREA vor fi ale Lui. Numele Său Îl proclamăm peste noi şi peste tot ce este al nostru! Amin. Cornelia Gligor

Dan şi Petronela s-au cunoscut în timpul studenţiei pe câmpul de misiune al organizaţiei „Alege viaţa”, unde erau voluntari. Misiunea lor era să ducă Cuvântul lui Dumnezeu studenţilor din campusurile României. Ceea ce au învăţat aici în această perioadă a vieţii lor, orele de pregătire pentru misiune, studiile biblice, rugăciunea, închinarea, stabilirea strategiilor de evanghelizare, avea să influenţeze şi să transforme radical tot cursul vieţii lor, din interior spre exterior. În vara anului 2008 se aflau într-o astfel de tabără de evanghelizare, la ţărmul Mării Negre. În timpul zilei mergeau pe plajă şi le vesteau oamenilor vestea bună a Evangheliei. Seara, când valurile de lume se scurgeau şi ritmul activităţilor se diminua, era dedicată lucrurilor pentru suflet. Atunci puteau să contempleze, duşi pe gânduri, uriaşa mantie albastră care acoperă cerul şi, cu ochii minţii, să pătrundă dincolo de ea şi să-L vadă pe Cel care a creat această frumuseţe desăvârşită. Tot atunci se apropiau unii de alţii şi îşi împărtăşeau poveştile de viaţă, dorinţele şi idealurile. Într-o astfel de seară cu iz de vară şi briză de mare, depănând amintiri şi visuri măreţe, au ajuns la concluzia că asemănările dintre ei întrec cu mult mai mult diferenţele. Inundate de baia de lumină ireală a lunii, sentimentele se trezesc, lucrează, se transmit, astfel că în 28 august 2010 Dan şi Petronela păşesc pe culoarul roşu înspre alatarul bisericii pentru a face legămintele de căsătorie. Începând de aici, povestea lor de dragoste devine cu adevărat o aventură minunată. Darul cel mai minunat pe care şi-l oferă zilnic este o relaţie personală cu Dumnezeu, o îndrăzneală de a folosi toate ocaziile de peste zi pentru a trăi din plin şi a se bu-

cura unul de celălalt. Dan şi Petronela îşi întâmpină zilele cu un zâmbet larg către Dumnezeu, spunându-I în fiecare dimineaţă: „Doamne, Tu eşti cel mai frumos şi Te iubesc!” Nicoară Dan Alexandru s-a născut în 24.12.1985 în Haţeg, judeţul Hunedoara. În a doua zi a aceleiaşi luni decembrie al aceluiaşi an s-a născut şi Petronela Mirabela, în Timişoara. Amândoi s-au născut în familii de credincioşi ortodocşi şi L-au cunoscut pe Domnul Isus în mod personal, experimentând naşterea din nou şi mărturisirea în apa botezului în timpul facultăţii. Dan a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare în cadrul Politehnicii din Timişoara, iar Petronela, Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Cum au conştientizat Petronela şi Dan nevoia lor de a avea un Salvator?

Petronela: „În timpul anilor de liceu a murit un coleg de clasă care se declara ateu şi care pleda în mod activ pentru convingerea că nu există Dumnezeu. Îngrozită de vestea morţii lui, mi-am pus o întrebare, singura care părea să conteze în momentul acela de mare final: ce urmează după moarte? Unde s-a dus sufletul acestui băiat? Răspunsul care a venit ca un trăsnet peste mine a fost: în iad. Mi-am dat seama mai mult ca oricând că există Dumnezeu cu adevărat şi că am o nevoie disperată de mântuire.” Dan: „La terminarea liceului mi-am dorit foarte mult să urmez cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la Timişoara. Am aflat că examenele de admitere nu sunt deloc uşoare si că sunt destul de mulţi candidaţi pe un loc. În acel moment al vieţii, a fi admis la această facultate era cel mai important lucru pe care mi-l doream. Aşa că tot ce puteam să fac era să-I încredinţez Domnului această dorinţă a mea. Pe măsură ce se apropia ziua examenelor, tensiunea era tot mai mare. În ziua rezultatelor am aflat că rugăciunile mi-au fost ascultate, Dumnezeu mă ajutase, eram student al facultăţii alese. Această experienţă m-a încurajat mult şi m-a făcut să înţeleg că Domnul mă iubeşte, că viaţa mea contează pentru El şi am dorit să trec şi eu de partea Lui.”

Dan şi Petronela slujesc Domnului cu toată inima, fără pretenţii, fără dorinţă de recunoaştere, oriunde este nevoie de ei. Pe Dan îl întâlnim cel mai des la departamentul de media unde, inginer fiind, este calificat, dar nu se dă în lături atunci când vine vorba de a se încinge cu ştergarul şi a sluji în locurile mai puţin vizibile ale lucrării lui Dumnezeu. Aşadar, fie la pupitru tehnic, fie în bucătărie înconjurat de vase sau în sală, încondeiat cu mătură şi mop, fratele Dan se oferă să fie folositor Casei Domnului şi celor care slujesc în ea. Petronela se gândeşte serios să se implice în grupurile de laudă şi închinare pentru care simte chemare în această vreme. Prin toată implicarea şi slujirea lor, Dan şi Petronela sunt o reală binecuvântare pentru Biserica Speranţa. Înainte de a ne apropia de finalul acestei prezentări, vrem să vă provocăm să vă puneţi credinţa la lucru şi să susţineţi în rugăciune dorinţa arzătoate a acestei familii tinere de a avea un copilaş. După două încercări nereuşite, descurajarea a lovit greu în sufletul lor şi a lăsat în urmă durere, vulnerabilitate şi întrebări fără răspuns. „Nu înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit să pierdem aceste două sarcini, de ce acest lucru ni s-a

întâmplat chiar nouă. Ne dorim atât de mult un copil. Această experienţă a lovit greu în credinţa noastră”, ne spune Petronela. Însă chiar această dezamăgire şi luptă le-a arătat că au mai multă nevoie de Dumnezeu şi de cei din jurul lor. Deşi le este greu să găsească răspunsul faţă de pierderea lor, Dan şi Petronela luptă să-şi îngroape temerile şi îndoielile. Ei ştiu că trebuie să se bazeze pe Adevăr şi să Îl caute pe Dumnezeu pentru noi instrucţiuni şi perspective care să le împlinească destinul. Cu Dumnezeu, durerea este o punte care te duce acolo unde vrea El să ajungi. Mulţumim familiei Nicoară Dan şi Petronela şi îi încurajăm cu următoarele cuvinte: Mergeţi înainte! În timp ce voi mergeţi înainte, Dumnezeu lucrează! El va neutraliza pierderea, suferinţa, duşmanul. Refuzaţi să fiţi deprimaţi, cu îndoieli sau fără speranţă. Datorită suferinţei Domnului Isus, Dumnezeu vă aude suspinele în mod diferit. Marea Roşie se va despărţi, duşmanul va fi înfrânt şi veţi cânta o cântare nouă într-o ţară nouă. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)'

rubrică realizată de Lenu Covaci

Psalmul 23

(la locul de muncă... la şcoală… acasă…) DOMNUL este adevăratul Şef, nu mă tem de nimic; Îmi dă pace când este haos în jurul meu; EL îmi aminteşte cu blândeţe să mă rog înainte să vorbesc şi înainte să fac orice lucru, fără să murmur şi să comentez. Îmi aminteşte că EL este SURSA mea şi nicidecum serviciul meu. EL îmi redă sănătatea psihică şi suﬂetească în fiecare zi şi mă îndrumă în deciziile mele ca să-L pot onora pe EL prin tot ce fac. Chiar dacă mă confrunt cu o mulţime de absurdităţi, prăbuşiri în sistem, termene nerealiste, reduceri de buget, bârfe ale colegilor, discriminări ale superiorilor şi o îmbătrânire a corpului care nu vrea să coopereze în fiecare dimineaţă, eu nu mă voi opri - pentru că EL este cu mine! Prezenţa LUI, Pacea LUI şi Puterea LUI mă ajută să trec de perioada dificilă. El mă promovează în ciuda celor care împiedică avansarea mea. EL mă revendică ca fiind al LUI, chiarşi atunci când compania mă ameninţă cu concedierea. Credincioşia LUI şi Dragostea LUI sunt mai bune decât orice primă. Când toate aceastea sunt spuse sau făcute, eu voi munci pentru EL întreaga mea viaţă.

PE VREMEA CÂND

UMBLAM PE JOS… de Rodica Botan

Pe vremea când umblam pe jos, cărând la plase de-aţă tare, stăteam la cozi, pentru mâncare: dar trăiam şi bine şi frumos!

Pe vremea când umblam pe jos... şi serile târziu, la stele visam, la alte lumi stinghere… cântam mai mult, cântam duios, munceam din plin, munceam voios şi-aveam şi timp de toate cele… pe vremea când umblam pe jos! Pe vremea când tăiam butuci să ne-ncălzim, să facem cina, şi căram apa cu găleata, nu cumpăram nimic de gata. Pe vremea aia, nu demult, ştiam să mânuiesc şi sapa, şi îl citeam şi pe Shakespeare… Cum de-aveam timp?Acu’ mă mir, dar pe vremea când umblam pe jos totul mi se părea frumos… şi n-aveam timp de tânguit… cum fac acu’, de când m-am pricopsit! Pe vremea când purtam şoşoni şi reparam la pantofi talpa, lumea ştia stânga de dreapta… Cârpeam ciorapii la călcâie, şi n-aveam crize de mândrie… Nu se-ntâmpla să auzim că vreunul n-are self esteem! Bătrânii nu mureau stingheri, şi pentru câini erau hingheri! Pe vremea când purtam galoşi, aveam respect pentru strămoşi! Şi ce-amintiri mi-au mai rămas din vremea când stăteam la bus… Pe vremea când mergeam pe jos, toamna aveam cartofi de scos şi ne ducea pe toţi cu şcoala, şi nu-l lua pe unu’ boala! Şi când ziceai că mergi afară, nu era vorba de-un banchet cu frigărui, turte, şerbet… Era-n ogradă , un loc „măreţ”, între coteţe un alt coteţ… nu parfumat şi deodorat, sau primenit şi asortat… Aveam caracterul mai frumos pe vremea când mergeam pe jos… Şi nu eram aşa de disperaţi, că nu suntem bine îmbrăcaţi... Cu anii, chiar mai mult de doi… ziceam că hainele sunt noi. Copiii ne salutau frumos pe vremea când umblam pe jos, şi nu părea deloc pe dos ca băieţii să dea şapca jos sau să se scoale în picioare şi să dea locul! Era o onoare! Acu, însă, ne-am pricopsit, cum nici nu-i bine de vorbit! Şi ce concept total pe dos e ăla să umblăm pe jos?! Înţepeniţi şi ruginiţi, încovoiaţi şi pricăjiţi, slujim la domni fără suﬂare şi construim mereu hambare…

………… Azi, mi-a rămas un gând frumos... Pe vremea când mergeam pe jos eram la timp la adunare!

www.peginduri.com/2008/08/pe-vremea-cind-umblam-pe-jos.html

De câţiva ani încoace tot auzim în stânga şi în dreapta fie că America, fie că Europa, fie că alte regiuni sunt atacate de acest virus pe nume „criză economică”, iar massmedia nu ratează nici măcar o şansă de a dezbate acest subiect. Însă criza mentalităţii este uitată, cu toate că e mult mai nocivă şi mult mai periculoasă decât o banală criză financiară. Dar din păcate trăim într-o perioadă în care banul este pus mai presus de o mentalitate sănătoasă, iar acest lucru se accentuează pe zi ce trece. Din câte mi s-a povestit, pe vremea părinţiilor mei lucrurile aveau alt curs şi altă ordine. Lumea nu era atât de orbită ca în vremurile de azi. Valorile erau valori, iar ruşinEa era ruşine. Bineînţeles, şi pe atunci exista păcat şi oameni cuprinşi în această criză a mentalităţii. Însă nu era la fel de răspândită ca în prezent. În goana noastră după bani, faimă, prosperitate, tehnologie cât mai avansată, pierdem din vedere faptul că încet încet ne îmbolnăvim mintea şi sufletul. Odată cu avansarea tuturor lucrurilor avansează şi această criză, iar noi ajungem să nu mai numim păcat unele lucruri care sunt păcat cu desăvârşire şi injvers, bineînţeles. Dar ce este această confuzie în care vedem totul invers faţă de cum ar trebui sau, cel mai trist, ajungem să nu mai vedem defel, devenind ingnoranţi în faţa lucrurilor care chiar au valoare? Este criza mentalităţii care se răspândeşte tragic de rapid şi simţitor pe tot mapamondul. De-a lungul aniilor au mai fost crize economice binecunoscute de majoritatea oamenilor. Crize care s-au rezolvat, economii care s-au ridicat pe spatele unui război de mică sau mare amploare. În cazul nostru este aidoma. Cum putem să alungăm criza şi să ne însănătoşim mentalitatea? Singura soluţie constă în a-i declara război diavolului şi a lupta împotriva unei mentalităţi bolnave şi atacate de tot ceea ce oferă lumea de azi. Să ne rugăm Dumnezeului nostru să ne dea putere să luptăm zi de zi şi clipă de clipă în acest război, pentru a dobândi, cu ajutorul Lui, o mentalitate sănătoasă şi după placul Său. Aşadar, la finalul acestui gând, doresc să subliniez faptul că singura metodă prin care putem face faţă crizelor de orice fel şi prin care ne putem păstra caracterul şi mentalitatea sănătoasă este aceea de a fi angrenaţi continuu într-un război împotriva răului. Atunci când lăsăm garda jos şi nu veghem, şansele de a fi asaltaţi de o criză a mentalităţii cresc şi cresc simţitor. Lucian Radovan

„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine…” Noi suntem chemaţi să îndeplinim cuvintele Domnului Isus prin a le facilita copiilor drumul înspre El; în urma crizelor care s-au instituit în societate, tot mai puţini dintre cei mici îşi doresc să Îl cunoască pe Mântuitor, iar datoria noastră, a învăţătorilor şcolii duminicale, este aceea de a-i ajuta să descopere ceea ce ne-a fost şi nouă descoperit. Cei mai mulţi dintre noi am aflat de Domnul Isus încă de mici şi chiar am făcut şi noi parte din programul şcolii duminicale, privindu-i pe învăţătorii nostri ca pe nişte misionari ai Cerului. Acum, după ce am fost şi noi chemaţi la această slujire, ne dăm seama că este vorba de o mare responsabilitate şi realizăm cât de greu le era acelor „misionari” să ne ducă pe calea cea bună; plini de dragoste, însă, au reuşit să sădească în noi dorinţa de a transmite mai departe ceea ce noi am cunoscut. Cu ajutorul Domnului, şcoala duminicală s-a dezvoltat atât din punctul de vedere al numărului de lucrători cât şi pe SĂ ARĂTĂM CELOR plan spiritual, însă trebuie să se ştie că această slujbă nu este valabilă doar în incinta bisericii, ci mult mai important este să le DIN JUR FAPTUL CĂ arătăm celor din jur faptul că suntem copii de Rege, lansându-le şi lor o invitaţie spre împărăţie. SUNTEM COPII DE Dacă vorbim despre crize, avem tendinţa să spunem REGE, LANSÂNDU-LE că cei mici nu sunt afectaţi, dar în privinţa acestui aspect ne înşelăm. Criza este de mai multe feluri; cea economică le poate ŞI LOR O INVITAŢIE afecta mai mult viitorul decât prezentul în care părinţii se străduiesc să acopere lipsurile, dar criza socială, morală şi spirituală SPRE ÎMPĂRĂŢIE. le afectează mult gândirea şi sufletul, în prezent. Odată ce s-a încheiat programul şcolii duminicale, urmează ziua de luni în care ei se întorc în societate tinzând să se identifice cu majoritatea pentru a se putea integra. Această societate despre care vorbim a subestimat importanţa moralităţii, dând-o la o parte chiar şi din viaţa copilaşilor, oferindu-le mult prea devreme libertatea de a alege ceea ce vor, când discernământul lor nu acoperă încă toate ariile. Tocmai pentru că au această libertate, ei vor alege exact valorine sau non-valorile cele mai promovate, „necesare” pentru integrare.

Suntem conştienţi de faptul că păcatul este cel mai mediatizat în ziua de azi în urma crizelor apărute, iar cei mici sunt cel mai uşor influenţabili. Dar cum au apărut acestea? Din dorinţa omului de a fi independent… Atunci când şi-a dat seama că este dependent de Creator, L-a dat la o parte din propria-I creaţie, cu scopul de a conduce lumea. Dar cine ştie cel mai bine cum funcţionează ceva decât acel ce a conceput acel ceva? Nimeni. Astfel au apărut erori în funcţionare, pe care noi le numim „crize”. Odată însă ce acceptăm că suntem dependenţi de Cel care ne-a făcut, aceste erori vor fi eradicate din vieţile noastre, iar copiii trebuie să înveţe acest adevăr încă de mici, astfel încât viitorul să le fie în siguranţă. Pe lângă datoria părinţilor de a le face cunoscută importanţa cunoaşterii Cuvântului şi aplicării în vieţile lor, vrem să îi ajutăm să descopere şi bucuria dobândită în urma dedicării în slujba Domnului, bucurie pe care chiar noi o experimentăm. Astfel, fiecare zi capată un nou sens, crizele care ne înconjoară nu se vor apropia de noi şi de copiii noştri, iar societatea, cu toată influenţa ei, nu ne va putea muta de pe care ne-a aşezat Tatăl. Noi am fost chemaţi să combatem criza spirituală din lumea aceasta. Vrem să proclamăm adevărul: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8), iar chemarea copilaşilor la protecţia braţelor Lui va fi întotdeauna valabilă! Denisa Mercioniu

Credinţa creştină s-a răspândit în Imperiul Roman şi a cuprins în decursul a trei secole toată societatea… Cum a fost posibil ca un număr mic de oameni să împânzească credinţa creştină într-un întreg imperiu în ciuda prigoanelor şi a multor neajunsuri?! Creştinii au ştiut să folosească PERIOADELE DE CRIZĂ pentru a răspândi Evanghelia. Începând cu anul 150 e.n., Imperiul Roman a cunoscut criză după criză: criză economică, instabilitate politică, războaie, năvăliri barbare, epidemii. În acea vreme, creştinii şi-au arătat dragostea prin asistarea celor napăstuiţi. În epidemii, de exemplu, mai toţi oamenii fugeau de la oraşe (din aglomeraţiile urbane ameninţate) ca să scape cu viaţă, singurii care rămâneau să-i ajute pe cei bolnavi de care nimeni nu voia să se atingă fiind creştinii. Datorită acestui fapt, mulţi dintre cei în suferinţă au ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu. Atunci când societatea romană a avut de înfruntat crize economice, creştinii au fost cei care i-au ajutat pe săraci. În timp ce toţi luptau pentru ei înşişi, pentru supravieţuire şi pentru a-şi păstra avuturile pe care le mai puteau păstra, creştinii îşi împărţeau pâinea cu cei sărmani, câştigându-i astfel pentru Hristos. Oricare au fost trebuinţele vitale ale oamenilor, determinate de o criză sau alta, creştinii au răspuns prompt asistând, slujind în mod creativ, fiind la dispoziţia celor nevoiaşi. Aşa a câştigat credinţa creştină Imperiul Roman!

EVENIMENT

A fost odată cum n-a mai fost niciodată, într-o cetate de pe malul Begăi, o mână de oameni curajoşi, plini de dragoste, devotaţi, care şi-au pus în inimă şi minte să ridice pentru Împăratul lor un locaş, o mică împărăţie în care Acesta să domnească. Visau să ridice un loc în care să se poată întâlni atât ei cât şi cei din cetatea în care locuiau cu Împăratul, şi să aibă posibilitatea de a sta cu toţii laolaltă în prezenţa Lui. Zvonul s-a răspândit până în zare departe, peste mări şi ţări, şi mare le-a fost uimirea când au început să le vină ajutoare de unde ei nici nu gândeau, şi toţi cei care au simţit cu ei li s-au alăturat în marea misiune. Vestea a ajuns şi la tronul Împăratului; solii rugăciunii au dus degrabă sulurile în care erau scrise toate dorinţele, nevoile şi jerfele lor. Zâmbitor, Împăratul a hotărât să fie alături de aceşti slujitori dedicaţi pe toată durata lucrărilor şi să-i ajute să termine ceea ce şi-au pus în gând, ba chiar cu mult mai mult de-atât. De cum au terminat o încăpere undeva la subsol, nu au mai avut stare, sălta inima în ei de bucurie, astfel că L-au invitat pe Împărat la un timp de părtăşie. În acea zi s-a ridicat altarul, iar Stăpânul şi-a început domnia. Altarul dăinuie şi astăzi, iar cei care odată erau o mână de oameni s-au transformat într-un popor, o armată a cerului. Pe ceea ce odată era un petec de pământ gol se ridică ziduri impunătoare între care se strâng familiile şi urmaşii celor care au pus temeliile ei. Astăzi, această mică împărăţie poarta numele „Speranţa”, pentru că oricine îi trece pragul are harul de a-l întâlni pe Stăpânul ei, Împăratul, Cel care dă nadejde, biruinţă, mântuire, şi nimeni nu a plecat vreodată de la El cu mâna sau cu inima goală. Şi pentru că au trecut două decenii de la prima cărămidă pusă la temelia împărăţiei, întreg poporul sărbătoreşte. S-au adus care încărcate cu roadele pământului, altarul a fost împodobit cu flori de toamnă, încă din zorii zilei cele 3.000 de sarmale care mocneau pe foc te ispiteau cu aroma lor, mesele erau încărcate de fructe şi plăcinte de casă şi întreaga cetate fremăta în pregătire. Alaiul de leviţi a sosit primul: corul, orchestra, trupe

de laudă şi închinare, toţi pregătiţi să-I dedice Împăratului cântări de proslăvire şi mulţumire. Copiii, cei care numai din poveşti ştiu istoria micii împărăţii, s-au îmbrăcat în costume populare internaţionale reprezentând diferite tărâmuri în care cei care Îi slujesc Împăratului sunt persecutaţi - sau unii dintre ei nici măcar nu au auzit de El, locuri în care copiii, şi în special fetele, sunt exploataţi şi trăiesc în mari lipsuri şi sărăcie. Prin prezentarea unor tărâmuri precum Congo, India, Israel şi Somalia, copiii au conştientizat că sunt binecuvântaţi având harul de a trăi într-o împărăţie creştină, liberi şi fără a duce lipsa pâinii şi a învăţăturii. Drept mulţumire, aceştia I-au înălţat Împăratului un cântec în limba africană. Astăzi, noi, urmaşii părinţilor noştri care au fost fondatorii „micii împărăţii Speranţa”, suntem pregătiţi să le lăsăm în continuare moştenire copiiilor şi nepoţilor noştri ceea ce am primit, şi ştim că Împăratul va rămâne în veci acelaşi binevoitor şi îndurător faţă de urmaşii noştri, la fel cum a fost şi este încă faţă de noi. „Binecuvintează, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvintezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!” (1Cronici 17:27) Semnează, cronicar Ramona Cuţ

Scurt istoric

La 20 de ani

de la deschiderea Bisericii Penticostale din cartierul Mehala 12 septembrie 2013, marchează împlinirea a douăzeci de ani de funcţionare a Bisericii Penticostale din cartierul Mehala din Timişoara, sub două denumiri, şi anume: Biserica Penticostală „Exodus”, cu funcţionare la demisolul clădirii şi identificată geografic pe str. Munteniei nr. 30 în perioada 12 septembrie 1993 - 16 decembrie 2000, respectiv Biserica

Penticostală „Speranţa”, cu funcţionare la următorul nivel, identificată geografic pe str. Cernăuţi nr. 49, începând din 17 decembrie 2000 până în prezent. Spaţiul nu-mi permite să insist asupra nenumăratelor detalii; amintesc doar participarea la Conferinţa de la Oradea organizată de Societatea Penticostală de Misiune Creştină din România a unui grup de cinci fraţi şi surori din Biserica „Filadelfia” din Timişoara (familia Tiţi şi Partenie Cionca, Aura Papană, Livia Buciuman şi Dorel Rus), grupul de misiune cu activitate în zonele afectate de cutremurul din 1991 cu epicentrul în localitatea Banloc din judeţul nostru (familiile: Cionca, Chiş, Gabrian, Rus, Talpaş, Stan, ş.a.), pregătirea la Şcoala Biblică „Hristos pentru naţiuni” din Texas, S.U.A., a unor tineri din Biserica Penticostală „Elim” (Nelu Filip, Aurel Avram, Petrică Bala, Nicu Grămesc, Daniel Junc). Ceea ce vreau să spun este legat de sintagma „împlinirea vremii”, de perioada în care s-a constituit conducerea bisericii sub comanda conducătorului unic Isus Hristos. De pe sectorul de misiune, din biserici şi de la şcoala biblică de pregătire, s-a constituit o echipă formată din şase oameni, sfătuiţi şi asistaţi de alţi doi oameni ai lui Dumnezeu din S.U.A., pastorul Jim Davis şi evnghelistul Walter Kromberg, echipă care urma să formeze conducerea bisericii în următoarea structură: 1. Pastoraţie – din lipsă de experienţă s-a propus o echipă din trei, un fel de troică, structurată pe departamente pastorale: învăţătură - Aurel Avram cu 83,3% din voturi, desemnat ca primul între egali; evanghelizare - Nelu Filip cu 83,3% din voturi; tineret - Dorel Rus cu 50% din voturi, la egalitate cu Cusman Cionca, desemnarea fiind stabilită prin tragere la sorţi; 2. Evangelizare în afara bisericii – Partenie Cionca; 3. Social – Lucian Chiş; 4. Administraţie – Cusman Cionca. Ordinarea oamenilor din troică s-a facut la finalul lunii septembrie 1993, apoi în luna mai 1994, ordinarea ca prezbiteri împreună cu Partenie Cionca, iar în luna octombrie 1994, conform prevederilor statutare s-a desemnat prin vot secret fratele Dorel Rus ca pastor al bisericii, coechipier la candidatură fiind fratele Partenie Cionca. Reconfirmarea ca pastor a fratelui Dorel Rus a fost în anul 1998, după evenimente puţin agitate care au dus la separarea bisericii în „Metanoia” şi „Speranţa”, situaţie în definitiv rezolvată printr-o reconciliere elegantă. Pentru Biserica Speranţa a urmat o perioadă de cursă lungă, care se regăseşte şi astăzi în limitele admisibile, cu o echipă de pastori, prezbiteri, diaconi, un comitet administrativ harnic şi o biserică matură, înţelegătoare, angajată în mijlocire şi slujire. Acesta este pachetul istoric al Bisericii „Speranţa”, pentru care Îi mulţumim lui Dumnezeu. Scurt istoric prezentat de pastorul Dorel Rus la „Sărbătoarea Mulţumirii” din Biserica Speranţa, din 6 octombrie 2013

EVENIMENT

Părtăşia surorilor la Dezna

13 septembrie - o frumoasă zi de toamnă. Un grup de surori am plecat spre Dezna; puţin cam somnoroase, ce-i drept, fiindcă am plecat dis-de-dimineaţă, însă în autocar ne-am revenit cântându-I laude Domnului, îndemnate şi încurajate fiind de neobosita soră Stela. Eram nerăbdătoare să ajungem, să vedem ce ne aştepta acolo, ce ne-a pregătit Domnul nostru. Am ajuns cu bine la Dezna, unde am fost întâmpinate de familia Moza, o familie binecuvântată, devotată complet în slujba Domnului. Totul arăta superb, am fost înconjurate de verdeaţă şi flori, iar un pârâiaş vesel ne-a ţinut companie cu devotament. Ne-am odihnit, ne-am plimbat şi ne-am simţit toate ca nişte prinţese. Mâncarea a fost foarte bună! Bucătăresele - surorile noastre, împreună cu familia Moza ne-au servit şi ne-au înconjurat cu dragoste. Între timp vremea s-a mai stricat, a plouat mult, dar pentru noi a fost o binecuvântare, fiindcă am putut petrece timpul în părtăşie unele cu altele. Sora Angela Ţiprigan, deosebită şi neobosită, o slujitoare a Domnului înzestrată de El cu darul de a vorbi din Cuvânt, de a învăţa şi de a explica, plină de dragoste şi răbdare ne-a adunat să stăm de vorbă, să ne împărtăşim bucuriile, încercările, păsurile. Au fost trei zile binecuvântate, ne-am apropiat unele de altele, am cântat, am mărturisit minunile pe care le-a facut Domnul în viaţa noastră şi experienţele care ne-au marcat parcursul alături de El. Ne-am rugat unele pentru altele, ne-am simţit copleşite de prezenţa Domnului, de bunătatea Lui; am fost răsfăţate de Dumnzeu cu acest timp binecuvântat. Famila Moza ne-au împărtăşit multe dintre minunile pe care le-a făcut Domnul în viaţa lor; am aflat că fratele a fost

vindecat de cancer, iar pe soţia dumnealui Domnul a salvat-o de trei ori de la moarte sigură, chiar înaintea sosirii noastre trecând printr-o astfel de situaţie. Am fost zidite spiritual continuăm să ne rugăm pentru familia Moza, pentru ocrotire, putere de a-I sluji lui Dumnezeu în continuare. Împreună cu noi au fost şi câteva surori de la Jebel. Ne-am simţit bine împreună, pentru că Tatăl nostru este cel care ne uneşte. Timpul petrecut la Dezna a fost unul binecuvântat, ne-am întors încărcate spiritual, mai încrezătoare în dragostea Domnului, mulţumitoare şi bucuroase. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de conducerea bisericii Speranţa pentru acest privilegiu oferit, de a ne deconecta puţin de la rutina zilnică şi grijile cotidiene, chiar dacă pentru scurtă vreme. Ne-am bucurat de părtăşie, de relaxare fizică şi am avut ocazia de a ne cunoaşte mai bine. Întâlnirile de acest fel ne unesc, ne conştientizează că nu suntem singure şi că avem nevoie unele de altele. Domnul nostru Isus să fie slavit! Lui ne închinăm şi-I aducem toată slava şi gloria pentru dragostea Lui nemărginită! „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!”

(Psalmul 36:9,10)

Dora Gîndilă

EVENIMENT

Conferinţa de familii

a noastră? Dumnezeu nu face lucrurile la întâmplare şi fără să aibă în minte o traiectorie bine stabilită. La fel, familia este un cadru pe care El l-a pregătit pentru a lucra în noi chipul şi caracterul Său. Pastorul Gigi Cosman din Cluj a aprofundat aceste subiecte pe parcursul seminariilor susţinute în cadrul Conferinţei de familii oragnizată în biserica noastră. În acest număr redăm conţinutul ultimului seminar, al patrulea, dorinduvă să aveţi parte de o lectură folositoare!

Dumnezeu a gândit FAMILIA ca un LOC SFÂNT şi CURAT Chiar dacă trăim într-o lume în care ne pândesc pericole, Dumnezeu a gândit familia ca un loc sfânt şi curat. Pentru o viaţă de familie împlinită trebuie să avem o relaţie apropiată cu Dumnezeu. Dacă vreţi să vă căsătoriţi, voi şi părinţii voştri trebuie să schimbaţi priorităţile. Atunci când te căsătoreşti, soţul sau soţia trebuie să fie pe primul loc.

„M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei. Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.” (Eclesiastul 7:25-26)

În momentul în care ai schimbat priorităţile şi ţi-ai pus soţul sau soţia pe primul loc, va trebui să intri într-un proces în care să te lipeşti sufleteşte de această persoană. Este un proces de o viaţă şi e nevoie de o decizie fermă pentru toată viaţa - astfel, nu îşi permiţi să intervină răceala. Sentimentele trebuie înlocuite cu decizia de a iubi. Problemele trebuie rezolvate repede în familie. Ele există pentru că soţii nu au hotărât să îşi pună pe primul loc partenerul, nu au hotărât să iubească şi găsesc excepţii de la poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să ne lăsăm schimbaţi de El în toate aceste lucruri, să înţelegem că Dumnezeu porunceşte unitatea în trup: „Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24) În zilele în care trăim, imoralitatea sexuală este din ce în ce mai mult promovată. Tinerii sunt agresaţi, luptele pentru păstrarea curăţiei sunt tot mai mari, iar cei care doresc să stea drepţi sunt consideraţi proşti pentru că ceilalţi abordează viaţa cu instincte animalice.

Noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avem demnitate de om şi trebuie să ne conducă mintea şi creierul, nu hormonii. Trăim în pericol din cauza expunerii pe care o avem în fiecare zi. Noi credem că copiii noştri sunt în siguranţă, dar în realitate ei sunt expuşi la tot felul de pericole. La fel, soţiile cred că bărbaţii lor sunt în siguranţă, dar ei sunt expuşi tentaţiilor cu care trebuie să lupte. Femeile sunt de multe ori neglijente şi devin ele însele o ispită pentru alţi bărbaţi.

Eclesiastul spune că răutatea este nebunie şi prostia este rătăcire, iar înţelepciunea în perspectiva biblică este lepădarea lor. În contextul nostru, răutatea şi prostia

sunt caracteristicele omului păcătos. Înţelepciunea se defineşte ca teamă de Dumnezeu şi apropiere de El. Pricepere este să faci lucrurile cu înţelepciune. Solomon se ocupă aici cu o realitate rezultată din natura omului. Dumnezeu l-a făcut pe om fără prihană, dar el umblă cu multe şiretenii din pricina păcatului care l-a dus pe om la nebunie şi prostie. Cea mai devastatoare realitate a păcatului de-a lungul istoriei este femeia a cărei inimă este o „cursă şi un laţ”. Toţi oamenii sunt în pericol, atât cel neprihănit cât şi cel păcătos, dar cel plăcut lui Dumnezeu are şansă să scape de pericol. În învăţătura lui Solomon găsim două ipostaze în care poate fi nenorocit un bărbat: un tânăr fără pricepere care cade în cursa unei astfel de femei, sau un bărbat care se căsătoreşte şi a eşuat în căsătoria lui. Femeia periculoasă este cea care nu se teme de Domnul, dar şi o nevastă poate face viaţa imposibilă în cazul în care se îndepărtează de înţelepciune. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă în ambele situaţii, iar elementul central, afirmaţia centrală a textului este „caută să fii plăcut lui Dumnezeu”. Faptul că afirmăm că nu ne temem de nimic, că Dumnezeu e cu noi, nu ne protejează mâine de laţurile acestei femei care pândeşte peste tot şi care apare pe toate ecranele (Proverbe 7:7-27). Bătălia centrală în bisericile noastre este cea împotriva compromiterii sexuale. Aceste cuvinte sunt pentru oamenii neprihăniţi, noi trebuie să avem grijă ce se întâmplă în casele noastre cu copiii noştri, să le fim prieteni, să le fim aproape. Ce fel de femeie eşti? Ce fel de soţie eşti? Ce fel de mamă eşti? În funcţie de cum îţi educi fetele sau băieţii, vor pleca cu un bagaj care îi poate proteja sau îi poate nenoroci. Cât de important este să ne unim în rugăciune pentru copiii noştri ca să nu devină astfel de femei sau victime ale unor astfel de femei. Cât de important este pentru o femeie înţeleaptă să ştie cum să îşi ducă viaţa ca să nu fie o ispită pentru alţii şi să nu fie vinovată! –„Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărîmă cu înseşi mânile ei.” (Proverbe 14:1) „Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” (Eclesiastul 9 :9) Autorul proverbelor, Solomon, ştia atât de bine teoria, dar a sfârşit în mod lametabil pentru că a iubit multe femei străine, a ajuns să zidească temple pentru dumnezei străini şi să se închine idolilor. În cartea Eclesiastul Solomon descrie experienţa dureroasă pe care a trăit-o şi s-a dezgustat. Experienţa lui a fost cea a omului păcătos. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea. Solomon a fost prins în această cursă a femeii mai amară decât moartea. „Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine. Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea suﬂetului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase; cari se bucură să facă răul, şi îşi pun plăcerea în răutate, cari umblă pe

cărări strâmbe, şi apucă pe drumuri sucite; ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare, care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei şi uită legămîntul Dumnezeului ei. Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii. De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi! Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.” (Proverbe 2:8-22) Lupta din zilele noastre e mai grea ca oricând. Ispita pătrunde prin internet, telefon, ecran, prin toate mijloacele moderne. Lupta e mai complicată, tot mai mulţi îşi petrec nopţile pe internet, chiar dacă se prefac că totul e bine şi frumos. Noi, în calitate de oameni ai lui Dumnezeu, suntem chemaţi să ne ducem viaţa în comunitate, să cerem ajutor pentru că lupta e dură şi toate ne stau împotrivă, să învăţăm să ne purtăm în permanenţă copiii în rugăciune pentru ca Domnul să se îndure de ei. Femeile să fie femei înţelepte care să îşi protejeze soţii, să le înţeleagă nevoile, să nu îi împingă - inconştient, poate - într-o zonă periculoasă. L-a pus Dumnezeu lângă tine să vă puteţi bucura împreună. Fugi de poftele tinereţii, ai grijă la ce programe te uiţi şi la ce programe au copiii pe telefoanele lor. Pentru că am devenit insensibili, ne arde rău. Ca să fugim, trebuie să căutăm neprihănirea, credinţa, dragostea şi pacea, dar nu singuri, ci împreună cu cei ce-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Ai grijă cu cine te asociezi şi care sunt familiile cu care te întâlneşti. Cel plăcut Domnului nu numai că scapă de femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ, dar găseşte fericirea în mijlocul acestor pericole - „Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbe 18:22) Dacă ai găsit-o, frate dragă, bucură-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu, dar spune-i şi ei cât eşti de încântat şi de bucuros pentru aşa o binecuvântare. Este important pentru femei să vadă ce fel de dar sunt pentru bărbaţii lor. Să îşi pună întrebarea dacă sunt cununa bărbaţilor lor sau nu. Opusul femeii mai amară decât moartea este femeia care se teme de Domnul, care va fi lăudată. Mesajul lui Dumnezeu este de încurajare; El vrea să-l ridice pe cel căzut, să îi dea un alt statut. În biserică, Dumnezeu ne cheamă şi ne cercetează şi doreşte să ne păzească de lupta din lume. Să cerem tot timpul protecţie de la Dumnezeu, să alegem să fim oameni plăcuţi Lui pentru că secretul relaţiei de familie nu stă în capacităţile noastre extraordinare, nici în pricepere, nici în informaţiile acumulate, ci în dorinţa de a ne lipi de Dumnezeu tare, iar El ne va da pricepere. Dacă ai adăpost tare în Domnul, dacă te împrieteneşti cu El, vei avea pace. Dumnezeu să ne dea biruinţă şi încredere. „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13)

Pastor Gigi Cosman

CĂTINA, VACCINUL NATURAL Cătina este un arbust ale cărui flori, frunze şi mai ales fructe sunt folosite în terapiile naturiste cu beneficii uriaşe pentru sănătate. Fructele de cătină conţin cea mai mare cantitate de vitamina C, chiar mai mult decât măceşul care stabileşte un record în domeniu, şi de zece ori mai mult decât citricele. Fructul de cătină conţine vitaminele A şi C, complexul B, E, P, K, F şi microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier şi sodiu. Cătina este bogată şi în beta-caroten (mai mult decât morcovul), dar şi pectine, zaharuri, aminoacizi esenţiali şi acizi graşi esenţiali. Ceea ce puţină lume ştie este că fructele de cătină sunt un veritabil vaccin antigripal natural, extrem de eficient atât la adulţi cât şi la copii. Prin complexitatea vitaminelor şi antioxidanţilor pe care îi conţine, cătina activează şi stemul imunitar şi creşte în mod real capacitatea organismului de a reacţiona eficient la atacurile virale şi bacteriene. Utilizările şi beneficiile pe care le aduce cătina sunt aproape fără număr. Cătina ameliorează şi vindecă boli de piele, ameliorează efectele negative ale stresului, previne şi vindecă anemia prin carenţă de fier, îmbunătăţeşte funcţia hepatică şi întăreşte inima. Cătina are capacitatea de a ameliora şi vindeca bolie de stomac şi tulburările legate de colonul iritabil, tranzit intestinal deficitar şi ameliorează suferinţa pancreatică în toate formele ei. Cătina previne afecţiunile retiniene, previne cancerul, iar la nivel celular creşte rezistenţa organismului împotriva noxelor şi toxinelor. S-a dovedit că este foarte eficientă în tratarea bolilor radiante, după terapie cu radiaţii sau după expunere la radiaţii. Cătina este considerată un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen. Ea este indicată şi pentru tratarea afecţiunilor ficatului, splinei şi rinichilor. În plus, ameliorează evident simptomatologia în cazul depresilor. În rezumat: cătina este bună la toate, nu face rău, nu are contraindicaţii. Fructele de cătină se recoltează din august până la sfârşitul lui octombrie. Pot fi mâncate ca atare (sunt dulce-acrişoare), sau pot fi strivite şi pasate (mereu cu instrumente inoxidabile). De la cătină nu se folosesc doar fructele, ci şi mugurii, frunzele şi scoarţa. Fructele de cătină pot fi consumate ca atare, în starea lor naturală, pot fi preparare cu miere sau sucul lor poate fi diluat cu apă. Există ulei de cătină, sirop de cătină, ceai din fructe uscate, dar o găsim și sub formă de suc, gem, sirop sau vin. Sănătate multă!

DOVLECII

- protagoniştii în decorurile de toamnă Dovlecii au diferite forme, dimensiuni şi culori şi pot fi integraţi cu succes în amenajarea locuinţei. În plus, sunt foarte rezistenţi în timp, dar şi foarte uşor de „decupat” pentru a obţine alte „figuri”. Masa este cea mai bună„scenă” pentru ca dovlecii să îşi pună în valoare frumuseţea ca piese centrale ale aranjamentelor. Pentru început trebuie să ţineţi cont de cromatică deoarece aceasta reprezintă punctul de plecare. Orange-ul este prima alegere când vine vorba de un decor tomnatic. Aşadar, alegeţi textile portocalii în combinaţie cu alte culori pământii precum maroul. Sunt nuanţe calde, plăcute şi foarte uşor de asortat cu elemente din natură precum dovleci, frunze sau spice de grâu. Ca şi idei concrete, puteţi folosi dovlecii pe post de vază, curăţându-i la interior şi apoi aducând cele mai frumoase flori de sezon sau chiar şi plante uscate. Pe măsă îşi mai pot găsi locul şi crenguţe de copac, conuri de brad sau aranjamente rustice cu porumb şi alte roade ale recoltei de toamnă. Lumânările joacă şi ele un rol important, ele ajutând totodată la crearea unei atmosfere romantice. sursa: http://www.casamea.ro

SALATĂ DE TOAMNĂ Ingrediente pentru 4 porţii: ¼ căpăţână varză nu prea mare; 1 morcov, ½ măr verde, 1 pumn nuci, 2 liguri maioneză, suc din ½ lămâie, sare şi zahăr după gust. Varza se toacă, morcovii se dau pe răzătoare, mărul se taie felii subţiri. Totul se amestecă, se sărează, se adaugă zahăr, sare, se stropeşte cu suc de lămâie. Salata se drege cu maioneză şi se înfrumuseţează cu nuci şi felii de măr verde. Poftă bună!

TORT RĂSTURNAT CU CAISE

Ingrediente pentru sirop: 170g zahăr, 60ml apă, 60g unt, un borcan compot de caise Râureni.

1. Punem la fiert zahărul cu apă 5-6 minute, la foc mic, amestecând des, până siropul devine gros. Tragem de pe foc şi punem untul, amestecăm bine până untul se topeşte de tot şi obținem un sos albgălbui. 2. Ungem bine cu unt tava rotundă, cu diametrul de 23cm (vor ieşi 8-10 felii de tort) şi turnăm siropul pe fund, apoi punem caisele din compot. Le scoatem sâmburii şi încercăm să aşezăm jumătăţile de caise cât mai apropiate una de cealaltă. Ingrediente pentru blat: 4 ouă mari, 150g zahăr, o lingură extract de vanilie, 150g făină, 1 linguriţă praf de copt, 60g unt topit şi răcit la temperatura camerei.

3. Amestecăm ouăle, zahărul şi vanilia cu mixerul la viteză mare, 10 minute sau până avem o cremă de consistenţa unei alifii. Adăugăm apoi făina cernută împreună cu praful de copt. Amestecăm cu o spatulă, cu mişcări de sus în jos, ca să nu iasă aerul din compoziţie. La final amestecăm şi untul. 4. Turnăm compoziţia în tavă peste caise şi dăm la cuptorul încins la 160 °C. Coacem 35-40 min sau până trece testul scobitorii.

5. Lăsăm tortul să se răcească bine în tavă, apoi îl răsturnăm pe un platou şi îl dăm la rece ca să se aşeze. E un tort foarte răcoros, nu prea dulce, numai bun cu un glob de îngheţată de vanilie! Poftă bună! reţeta în imagini: http://www.raureni.ro/blog/tortrasturnat-cu-caise/

Poftă bună!

ANUNŢURI • În fiecare zi de luni, după Cina Domnului, începând cu ora 18:00 chemăm toate mamele din biserică la întâlnirea „Mame în rugăciune”. Prezentul şi viitorul copiilor noştri depind de ceea ce facem noi, acum, ca părinţi! • În fiecare zi de vineri înainte de Cina Domnului, fraţii şi surorile sunt chemaţi la o seara de veghe în rugăciune.

• Lunar, un grup de fraţi şi surori din biserica noastră merge la Penitenciarul din Timişoara pentru a duce mesajul Evangheliei celor închişi acolo. Să ne rugăm pentru descătuşarea sufletelor şi mântuirea celor care ascultă Cuvântul Vieţii.

• Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, şi ce bine au înţeles aceasta, familiile bisericii noastre! În data de 6 octombrie 2013, familia Luca Călin şi Cristina au adus înaintea Domnului pentru a primi binecuvăntarea cerească pe cel de-al doilea copilaş al lor, micuţul Patrik-Cristian. Dorim ca în permanenţă, Domnul să-şi reverse binecuvântările Lui asupra copilaşilor şi părinţilor, să-i acopere cu protecţia Sa, în toate împrejurările vieţii! • Chemăm Biserica să susţină în rugăciune cauza surorilor şi fraţilor greu încercaţi prin suferinţă: Ienăşel Elena, Olaru Lucia, Cocora Aurelia, Istrate Victoria, Zsutina Rozalia, Buibaş Domnica, Moţ Elena, Brăşneni Anghelina, Şipoş Ioana, fratele Schipor Vasile, fratele Gherga Vasile, familia Robu-Zan, familia Balaş Florian şi Viorica, familia Kuzmann Ioan şi Maria, familia Crişan Ioan şi Vioara, familia Vărcuţ Ioan şi Viorica, familia Buha Constantin şi Maria, familia Gabor Dumitru şi Aurina. • Toţi fraţii şi surorile sunt încurajaţi să nu uite de timpul zilnic de studiu şi rugăciune. Să purtăm în rugăciune familiile noastre, tinerii bisericii, pe copiii noştri care sunt acasă sau care sunt deja plecaţi din familie, biserica din care facem parte, pe păstori şi familiile lor.

• Suntem alături de fratele Mihai Pup în încercarea grea prin care a trecut la desesul mamei lui dragi. Transmitem sincere condoleanţe familiei.