Page 1

editorial editorial editorial editorial

Suferinţa

– obligatorie în viaţa aceasta?

„Nenorocirea nu răsare din ţărână şi suferinţa nu încolţeşte din pământ. Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:6-7) Suferinţa este o parte a vieţii, deşi n-a fost aşa de la început. Suferinţa a intrat în lume odată cu păcatul şi cu neascultarea omului de Dumnezeu şi este, în mod automat, o consecinţă a acţiunilor omului. Suferinţa este obligatorie din perspectivă biblică pentru mai multe motive:

1. Răul este instalat în lume şi el produce suferinţă. Consecinţele neascultării primei perechi de oameni, Adam şi Eva au fost în zona aceasta a suferinţei, respectiv: trudirea din greu pentru câştigarea existenţei de fiecare zi în dreptul bărbatului care creează o dimensiune a suferinţei transmisă din generaţie în generaţie şi durerea la naşterea de copii pentru femeie, transmisă de asemenea din generaţie în generaţie. Păcatul, neascultarea, încălcarea legilor fizice, naturale şi spirituale generează direcţii multiple ale suferinţei, unele vindecabile, altele nevindecabile, unele care se pot ridica, altele statornice pe toată viaţa. În contextul nevredniciei participăm la Cina Domnului, apostolul Pavel spunea: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” (1 Corinteni 11:28-30).

2. Domnul Isus a îmbrăcat haina suferinţei. Este modelul de urmat, calea pe care să mergem, viaţa pe care a trăit-o El a intersectat suferinţa, a purtat suferinţa, a umblat în suferinţă, a răbdat suferinţa ca pe ceva obligatoriu, ca un drum al vieţii cu sens unic. Iată câteva referinţe biblice care conturează imaginea suferinţei din viaţa Domnului Isus: Isaia 53:3 - „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” Luca 24:26 - „Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?”

Evrei 6:8 - “Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit.”

Şcoala de înaltă calificare a lui Dumnezeu are ca manual de bază suferinţa. La această şcoală sunt cursuri obligatorii şi facultative, de specialitate şi de cultură

1


În urma suferinţei, părerile noastre despre noi înşine devin mai aproape de realitate, coborâm din supraevaluare. Suferinţa ne ajută să ne „abandonăm” aşa cum suntem, cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem, cu ceea ce simţim, în grija Celui Preaînalt.

generală. În ceea ce priveşte calificarea pentru diferite lucrări ale lui Dumnezeu, se cere învăţarea acestei materii de specialitate: suferinţa. Licenţele cele mai înalte au la bază şcoala suferinţei cu capitole multiple. Oamenii care au performat în relaţia lor cu Dumnezeu şi în lucrarea lui Dumnezeu au fost oamenii trecuţi prin suferinţe, la ei ne cheamă Biblia să privim: “Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului” (Iacov 5:10). Este scos în evidenţă academicianul din această şcoală – Iov, care în urma suferinţei a reevaluat şi redefinit condiţia sa spirituală înaintea lui Dumnezeu. “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă” (Iov 42:5-6). În urma suferinţei, părerile noastre despre noi înşine devin mai aproape de realitate, coborâm din supraevaluare.

3. Acceptarea voii suverane a lui Dumnezeu în viaţa noastră. În viaţă, în raport cu voia lui Dumnezeu ne comportăm ca nişte răsfăţaţi, aşteptându-ne la ceea ce credem noi că este bun, ca de exemplu: sănătate, reuşite de tot felul, prosperitate, carieră de succes, etc. Suferinţa ne ajută să percepem voia lui Dumnezeu şi din altă perspectivă, ne ajută să ne „abandonăm” aşa cum suntem, cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem, cu ceea ce simţim, în grija Celui Preaînalt. Suferinţa ne ajută să mergem pe cea mai sigură mână din Unives, mâna bună a Dumnezeului nostru, ştiind că toate lucruruile se armonizează perfect, se dozează într-un mod binefăcător - „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

Blais Pascal se ruga să accepte voia lui Dumnezeu în felul următor: „Nu îţi cer nici sănătate, nici boala, nici viaţă, nici moarte; îţi cer să dispui de sănătatea şi de boala mea, de viaţa şi de moartea mea pentru gloria Ta. Numai Tu ştii ce e bine pentru mine; Tu eşti Stăpânul suveran; fă cu mine aşa cum este voia Ta. Dă-mi, iami, numai fă ca voia mea să fie conformă voii Tale. Ştiu un singur lucru, Doamne, că este bine să te urmez pe Tine şi că este rău să Te jignesc. Fără să ştiu aceste lucruri, nu cunosc binele şi răul. Nu ştiu ce este mai bine pentru mine, sănatatea sau boala, bogăţia sau sărăcia, nici altceva din această lume. Discernerea acestor lucruri este pentru puterea oamenilor sau a îngerilor şi este ascunsă în tainele providenţei Tale, pe care o ador, dar nu încerc să o desluşesc.” Pastor Dorel Rus

2


Gânduri

- despre suferință

„ ... convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu…” (Petre Ţuţea) E un subiect despre care aş dori să vorbesc întotdeauna la trecut! Nu pot. Suferinţa face parte din viaţa noastă, e lipită de noi, aşa că nu ne rămâne decât să învăţăm să convieţuim! De multe ori nu îi vedem rostul, nu înţelegem de ce e necesar să doară, nu vedem beneficiile ei. Despre Domnul Christos se vorbea ca despre Unul obişnuit cu suferinţa, semn că ea, suferința, nu va ocoli pe nimeni în viaţă. Apostolii mărturisesc apoi şi ei feluritele încercări de care au parte, ba mai mult Pavel vine şi afirmă că nu poţi ajunge în cer fără această diplomă a suferinţei. E uşor să vorbeşti despre suferinţă, mai ales despre suferinţa altora, dar extrem de delicat momentul atunci când treci pe acolo, când te doare pe tine, când ţi se pare că cerul e de plumb. Nu ştiu de ce Dumnezeu are această metodă de a vorbi, de a forma caractere, de a testa credinţa, de a se lăuda cu oamenii, dar El e Suveran şi ceea ce face, face perfect. De ce? Pentru că EL este mai interesat de ceea ce se întâmplă în om, în caracterul lui, decât ceea ce se întâmplă cu omul! Formarea doare, zdobeşte, şlefuieşte, dar rezultatul final e Capodoperă! Noi suntem capodopera lui Dumnezeu şi pentru ajungerea la produsul finit trebuie să trecem prin diverse etape de formare.

Atunci când ne ajunge suferinţa, avem diverse reacţii. Unii spun că doar cei păcătoşi suferă, că numai cei ce au făcut ceva trec prin mânia divină, alţii spun că un credincios nu va suferi niciodată! Biblia are mai multe răspunsuri atunci când vine ceasul durerii. Prin exemple biblice, voi încerca să ofer câteva răspunsuri visa-vis de suferinţă, şi reacţiile pe care să le avem atunci când ne vizitează. Nu orice suferinţă e rezultatul păcatului – iată cum un orb vindecat de Isus, spune evanghelistul Ioan, este condamnat de cei din jurul lui. Sigur a păcătuit el sau părinţii lui, spun binevoitorii. Răspunsul lui Isus e dezarmant pentru băgătorii de seamă: nu a păcătuit nici el şi nici părinţii lui, s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Nu e cazul să căutăm noi sursa suferinţei, ci cum să ne raportăm la cei ce trec pe acolo, ce trebuie să învăţăm din testul acesta şi să Îl lăsăm pe Dumnezeu să se glorifice prin situaţia în care ne găsim. Ne prea preocupă sursele necazurilor pentru cei de lângă noi, în loc să să fim acolo să plângem, să mângâiem, să înjumătăţim povara, să mijlocim pentru ieşirea din criză. Suntem răi şi fără inimă adesea, când judecăm fără să ştim, dăm verdicte fără să ni se ceară asta. Suferinţa e uneori testul prin care Dumnezeu îşi probează adevăraţii credincioşi! Aici apare neprihănitul şi nevinovatul Iov care probează această afirmaţie prin atitudinea smerită,

3


ascultătoare şi plină de credinţă în Dumnezeu în faţa dezastrului care se abate asupra casei lui. El Îl cunoaştea pe Cel ce a dat, de aceea Îl iubeşte şi când a luat. Experienţa lui, cunoştinţa lui, credinţa lui, îl îmbogăţesc spiritual, îi aduc revelaţii extraordinare despre Dumnezeu chiar în durerea enormă pe care o trăieşte cocoţat pe mormanul de murdării. Suferinţa poate fi şi rezultatul propriilor noastre decizii! Ce seamănă omul aceea va şi secera, spune Pavel galatenilor, principiu prin care ne avertizează asupra alegerilor pe care la facem în viaţă. Prea adesea dăm vina pe unii şi alţii pentru situaţiile dureroase în care ne aflăm uneori, dar onest ar fi să căutăm vinovatul în oglindă! Dumnezeu ne avertizează că trupul e Templul Duhului Sfânt, să avem grijă de el, să ne păstrăm cumpătul, să nu ne stresăm şi îngrijorăm de nimic, să nu ţinem ură şi să lăsăm răutatea. Ascultarea de Domnul va aduce mai multă linişte, siguranţă, pace şi resurse pentru ceea ce ne aşteaptă în viaţă. Suferinţa e şi rezultatul oponenţilor credinţei în Dumnezeu! Vorbesc aici de lupta spirituală de care Pavel ne avertiza în Efeseni, cât şi de suferinţa provocată de cei care nu cred în Dumnezeu, care au urât din totdeauna

valorile credinţei creştine. Viaţa e o confruntare continuă, confruntare dureroasă, cu neplăceri şi frământări. Diavolul face tot ce ţine de el ca să ne determine la rebeliune împotriva lui Dumnezeu, să aducă îngrijorarea şi îndoială. Sistemele lumii au adus şi vor mai aduce Bisericii multă suferinţă şi durere. Ceea ce e încurajator, e că diavolul nu poate acţiona asupra noastră mai mult decât îi este permis de Dumnezeu – vezi exemplul lui Iov. Nu a putut să acţioneze numai în limitele tratate de sus! Oamenii vor putea să ne facă rău trupului nostru, dar Dumnezeu ne zicea să nu ne temem de ei, pentru că El are grijă de sufletul nostru, şi într-o zi oricum trupul se va duce, dar va rămâne ceea ce e mai valoros, sufletul format, reformat de dragostea divină. Nu vom reuşi să evităm suferinţa, dar ştim că avem pe cineva care ne înţelege, care a suferit ca şi noi, ştim că Dumnezeu ne formează pentru veşnicia glorioasă, ştim că vom ajunge într-o zi într-un loc unde nici măcar nu ne vom mai aminti de suferinţă pentru că va fi prea mare slava care ne aşteaptă. Asta ne oferă curaj, credinţă şi putere de a merge tot înainte, mai ales că Duhul e mereu aproape, cu noi şi în noi să ne sprijinească să ducem până la destinaţie călătoria noastră! Silviu R. Cornea

Când suferinţa reală întâlneşte un Dumnezeu real

Cand mi s-a lansat provocarea de-a scrie despre suferinţă, poate despre experienţe mai puţin plăcute pe care le-am trăit de-a lungul existenţei, pe moment am spus şi mi-am spus în mintea mea»Ok». Însă, de când am răspuns afirmativ şi până am început să scriu acest articol a trecut ceva timp, şi în fiecare zi mă gândeam: «Ce să scriu eu despre suferinţă?» A fost aşa ca o rememorare a situaţilor mai puţin plăcute prin care am trecut, dar la sfârşit mi-am spus că în ciuda a toate câte au fost sunt o persoană binecuvântată. Şi dacă aşa a fost să se întâmple, a fost un scop în toate. Şi întotdeauna a fost... Cum să dau o definiţie suferinţei? Cum pot să definesc durerea, frustrarea, tristeţea, neputinţa, inocenţa, dezamăgirea? Până şi Hristos a avut momentul Lui în care a cerut dacă este cu putinţă

4


să se depărteze de la El paharul suferinţei. Îmi vin în minte oameni a căror dramă m-a emoţionat realmente. Mă gândesc apoi la acea femeie bolnavă de atâţia ani, care nu mai găsea niciun leac pentru durerea ei. Un tâlhar pe cruce. O femeie trecută prin 5 divorţuri. Un olog fără speranţă. Un tată aflat la capătul puterilor. O soră îndurerată. Un posedat în cimitir. Nu sunt simple povestiri de spus laşcoala duminicală. Sunt momente istorice în care un Dumnezeu real a întâlnit suferinţa reală, pentru ca noi să primim răspuns la întrebarea:»Îi pasă lui Dumnezeu când suferim?» Momente în care am văzut atingerea blândă a unui Creator care are pus deoparte un loc special pentru vlăguiţii acestei lumi. A unui Dumnezeu care este prietenul inimilor rănite. A unui Dumnezeu care are grijă de visurile mele. Au fost momente când am strâns din dinţi, asta ca să nu urlu, atunci când din punct de vedere fizic lucrurile nu au mers tocmai bine. Am plâns ca un copil când am trecut prin prima mea despărţire şi am crezut ca viaţa nu mai merită trăită ( pentru că am trecut şi eu pe aici). Au fost uneori probleme specifice vârstei, pe care eu le catalogam a fi adevărate drame. Dar au trecut... că toate trec. Mi s-a rupt sufletul în două când mi-am pierdut bunicul acum un an. Călătoresc mai pustie fără el şi asta nu mai trece. Poate că uneori te obişnuieşti cu suferinţa şi înveţi să-ţi continui drumul fără... Nu ai încotro.  E dorinţa şi durerea pe care o duc cu mine, e rugăciunea pe care o înalţ înaintea Lui, de atâţia ani, ca familia mea să se-ntoarcă la El. Doare atunci cand oameni pe care i-am intalnit pe şoseaua asta numită viaţă, oameni cu care am mers la braţ, rănesc prin ceea ce spun sau fac şi dintr-o dată te trezeşti discutând cu ei doar despre starea vremii. Dar am înţeles că pe oameni trebuie să-i iubesc, dar de încrezut să mă încred doar în Dumnezeu. Şi sufăr atunci când sunt dezamagită de mine însămi... îmi vine să-mi arunc buletinul pe fereastră. Şi Petru a spus: «Nu Te voi vinde niciodată», şi apoi a cântat cocoşul... Ce bine e că totuşi greaţa de propia persoană se spală în lacrimile pocăinţei. Însă ceva doare ca şi operaţia fără anestezie: atunci când Îl dezamăgesc pe El. Suferinţa provocată de faptul că am ştiut ce e bine şi ce e rău, însă acţiunile mele au fost contrare principiilor sfinte. E apăsătoare durerea sufletului când ştiu că prin viaţa mea de multe ori Îl răstignesc din nou şi din nou... Ăsta e gândul care a persistat toată săptămâna cu privire la suferinţă: suferinţa provocată de faptul că Îl dezamăgesc în repetate rânduri. Dar şi recunoştinţa că nu mă lasă de capul meu şi mă urmăreşte cu o dragoste încăpăţânată care nu mă va lăsa să plec. Şi mulţumire pentru că îmi cântă mereu în suflet despre alinare, despre iertare, despre pace. Poate că uneori uit cuvintele, însă îmi amintesc întotdeauna melodia... Şi da, Îi pasă când sufăr. L-am văzut de fiecare dată venind şi liniştind valurile. Şi da, poate că nu mi-a răspuns la multe dintre întrebările pe care le-am avut, dar mi-a răspuns la cea mai importantă:»Eşti încă cu mine, Doamne?» Şi răspunsul a venit:» Da, încă sunt cu tine». Şi da, asta mi-e suficient ca să pot face faţă zilei de mâine, oricum ar fi ea... Adriana Cornea

5


Despre

Știu că nu sunt cel mai îndreptăţit să vorbesc despre suferinţă. Nu pot să spun că am suferit în viaţa mea la fel de mult cum au suferit alţii. Nu mi-am petrecut viaţa într-un cărucior cu rotile şi nici nu am avut de îngrijit un astfel de om. Nu mi-am pierdut părinţii la o vârstă fragedă şi nu am fost niciodată abandonat de ei. Nu mi-a murit soţia lăsându-mă cu unul sau mai mulţi copii. Nu am suferit niciodată din lipsa de mâncare ori îmbrăcăminte, chiar dacă uneori a trebuit să îmbrac şi ce nu îmi plăcea. Nu am locuit niciodată într-o casă pe chirie şi nu am fost niciodată în situaţia să nu pot sămi plătesc facturile la întreţinere. Niciodată nu am suferit bătăi, torturi sau persecuţii pentru credinţa mea sau din oricare alt motiv. Niciodată nu a trebuit să-mi părăsesc ţara pentru a-mi căuta menirea undeva la mii de kilometri depărtare; şi fireşte niciodată nu am venit dintr-un astfel de loc într-un sicriu dus de cei de la pompele funebre. Niciodată! Şi totuşi am avut parte de porţia mea de suferinţă. Ştiu ce înseamnă să te simţi total pierdut, fără nicio şansă de scăpare. Ştiu ce înseamnă durerea, ce înseamnă să stai într-un spital alături de o grămadă de necunoscuţi. Ştiu ce înseamnă ocara oamenilor, ce înseamnă batjocura şi dispreţul. Ştiu ce înseamnă munca grea şi prost plătită. Ştiu ce înseamnă căldura şi frigul, oboseala şi lipsa de somn. Ştiu ce înseamnă neputinţa. Ştiu ce înseamnă eşecul. Ştiu şi ce înseamnă să îţi doreşti pur şi simplu să mori sau nici să nu te fi născut. Totuşi, ştiu şi eu câte ceva! Nu?

6

suferinţă...

Dar mai ştiu un lucru pe care mulţi nu-l ştiu. Ştiu ce înseamnă să suferi singur sau să suferi avându-L alături pe Dumnezeu. Şi credeţi-mă, este o diferenţă. O persoană a fost criticată odată pentru că suferinţa nu a doborât-o. Oamenii nu pricepeau cum poate să reziste, cum poate să se comporte altfel decât cei care au trecut prin acelaş fel de suferinţă, cum poate să nu plângă, să nu se vaite şi să mai aibă încă speranţă. Nu m-am numărat atunci printre cei care au criticat-o, dar din păcate nici printre cei care ar fi trebuit să o apere. Dar în perioada ce avea să vină am experimentat personal ambele variante: atât durerea fără nicio speranţă, cât şi durerea avându-L pe Dumnezeu alături. Şi am avut parte de aceleaşi critici - “Cum poţi să fii aşa de nepăsător“, “cum poţi să nu te frămânţi când toţi se frământă”,“cum poţi fi atât de lipsit de griji?”. Cum poţi? Poţi pentru că ştii că-L ai pe Dumnezeu alături. Ştii că Isus a murit pentru tine, ştii că nu este totul pierdut, ştii că ceva mai bun te aşteaptă în viitor. Ştii, pentru că înveţi din exemplul altor oameni care au trecut prin greutăţi şi au biruit. Înveţi din exemplul lui Iov care a suferit poate mai mult decât oricine. Ştii că, deşi aici pe pământ tu suferi, în cer Dumnezeu veghează asupra ta şi tot ce se întâmplă cu tine are un scop ce depăşeşte înţelegerea ta limitată. Şi ştii că, după ce trece suferinţa, urmează din nou binecuvântarea, la fel ca în cazul lui Iov. Şi poate, privind la Iov îi vom înţelege şi pe cei ce se comportă diferit în situaţii de criză. Vom înţelege că se comportă aşa nu pentru că sunt nişte ciudaţi, ci pentru că nu sunt singuri. Ei suferă împreună cu Domnul. preluare, http://www.resursecrestine.ro

(autor: Harrier)


A

Astăzi avem deosebita plăcere de a-i cunoaşte şi pe această cale scrisă pe membrii familiei Ianaş junior, adică pe Alina şi Moise şi micuţele lor Damaris şi Naomi. Atât Moise cât şi Alina au crescut în familii cu părinţi credincioşi care L-au slujit pe Dumnezeu cu toată inima lor. Este un lucru măreţ faptul că aceşti copii au văzut tărie şi slavă, o trăire autentică în credinţa părinţilor lor şi astfel au fost modelaţi să creadă şi să urmeze aceaşi Cale a Adevărului. În casa părintească atât Alina cât şi Moise au fost martorii multor rugăciuni ascultate şi a multor minuni, ei înşişi fiind putătorii unora dintre ele. Acum e rândul lor să ducă ştafeta mai departe. Moise şi Alina sunt pregătiţi să ofere celor două păpuşele vii din casa lor darul preţios al copilăriei, să le modeleze voinţa şi să le inspire, să dărâme bariere şi să construiască punţi şi mai presus de orice să le înveţe arta vorbirii cu Dumnezeu. Savurează recunoscători momentele acestea din viaţa lor, când li se urcă în braţe fără motiv şi îşi aruncă mânuţele în jurul gâtului lor şi dulceaţa cu care Damaris rosteşte fericită numele scump a lui Isus. Am adresat familiei Ianaş rugamintea de a răspunde la câteva întrebari, iar în cele ce urmează veţi putea citi răspunsurile oferite cu atâta sinceritate de Alina dar şi de Moise, o adevărată sursă de inspiraţie. 1. Să începem cu începutul. Ce ne puteţi spune despre perioada timpurie din viaţa voastră? Daniel Ioan (Moise) s-a născut în 25 februarie pe meleaguri sălăjene în localitatea Jibou. Este al şaptelea din cei doisprezece copii a lui Maria şi Petru. Numele de Moise avea să îl primească de la sora lui cea mai mare. După ce a fost adus acasă de la maternitate, sora şi fraţii

7


lui i-au spus Moise, nicidecum Daniel sau Ioan cum scria în certificatul de naştere şi aşa a rămas până în ziua de azi şi toţi îl ştiu de Moise. M-am născut în Timişoara, într-o frumoasă zi din luna cadourilor cum îmi place mie să spun, într-o zi friguroasă de 21 decembrie. Am făcut parte dintr-o familie de creştini penticostali şi am fost dusă de bunicii mei şi de parinţi în Casa Domnului, ne mărturiseşte Alina. 2. Ştiind că tu Alina eşti dintr-o familie de creştini, ai avut un timp, o zi anume în care Dumnezeu ţi-a vorbit, în care te-ai întâlnit cu el? Am primit binecuvântarea în Biserica Filadelfia, dar timpul a trecut şi am devenit o adolescentă care căuta ceva. Simţeam că am un gol în inima mea şi trebuia să fie umplut cu ceva anume. Eram plecată în vacanţă şi la noi la Timişoara a venit verişoara mea de la Cluj cu copiii ei şi în acea perioada era un cort instalat în locul unde urma să se ridice Biserica Exodus. Ei mi-au spus: “Alina, când vii acasă, trebuie să mergi în locul unde am mers noi cu mătuşa, pentru că am simţit ceva acolo, o putere!” Am păşit pentru prima data şi eu în demisolul Bisericii Exodus, în luna septembrie, şi într-adevăr am simţit o putere, când tinerii cântau simţeam că ceva “mă furnică”. Am început să merg ori de câte ori era un serviciu divin şi pe urmă am început să mă implic în grupul de laudă şi închinare. Aveam o dorinţă şi i-am spus Domnului: “Doamne, dacă mă iubeşti cu adevărat atunci aş vrea să laşi ungerea Duhului tău Sfânt peste viaţa mea şi aş vrea să îmi umpli tu inima cu ceea ce îmi lipseşte”. Era o zi de 19 februarie 1994, în timp ce aveam repetiţii la grupul de laudă şi închinare, le-am spus celor din grup că aş vrea să se roage ca Domnul să lase Duhul său cel Sfânt peste mine. Ne-am pus şi ne-am rugat şi Domnul a binecuvântat dorinţa mea arzătoare lăsând peceta Duhului său cel Sfânt peste viaţa mea. A fost botezat şi fratele meu atunci şi mai câţiva tineri. A fost o zi de mare bucurie. În 15 mai 1994 am încheiat legământ cu Domnul în apa botezului. 3. Cum l-a cunoscut Moise pe Domnul? A avut un mentor, un verset anume, după care s-a ghidat în viaţă? Părinţii lui Moise s-au întors la Domnul şi au fost un exemplu pentru cei din localitatea unde trăiau. Postesc de multe ori pe săptămână, au fost şi sunt nişte oameni ai rugăciunii. Erau foarte severi cu copiii lor, dar i-au învăţat ce înseamnă rugăciunea, responsabilitatea şi respectul faţă de cei din jur. Moise îşi aduce aminte cum îi adunau pe toţi la rugăciune dimineaţa, la prânz şi seara. Fiind copii nu prea le plăcea lor ideea aceasta, dar mai apoi când s-au întors şi ei la Domnul au realizat că ceea ce au văzut în casa părintească este bine de pus în practică. Moise a trecut prin multe încercări, dar ceea ce l-a făcut să se întoarcă la Domnul a fost faptul că după o paralizie facială, Dumnezeu s-a atins de el şi atunci el a promis Domnului că Îl va sluji toată viaţa. A cerut să fie botezat, deşi peste câtva timp urma să fie un botez în localitatea lui, el nu a mai avut răbdare să aştepte până la un botez în biserica sa şi într-o zi de septembrie, în apă curgătoare, avea să declare public credinţa lui în Dumnezeu. 4. Alina, cum ţi-ai început slujirea ştiind că ai făcut parte din grupul de laudă şi închinare, misune, rugăciune. Dar Moise? După cum ştiţi, mi-am început slujirea în Biserica Exodus cântând în grupul de laudă şi închinare, slujind Domnului la fiecare serviciu, iar timp de misiune aveam doar în zilele în care nu aveam servici în biserică la noi. Îmi aduc aminte că am fost la evanghelizare în judeţul Hunedoara şi după un an am revenit în acea localitate. A venit la mine un om şi mi-a spus că în urma poeziei ce am recitat-o acolo în biserică în urmă cu un an, Domnul i-a vorbit personal şi s-a întors la El şi se bucura că a avut aceasta ocazie de a-mi mărturisi cum Domnul a lucrat

8


prin mine. Slavit să fie Domnul pentru felul cum lucrează! Am fost implicată într-un grup de rugăciune, în cor, grup de studiu. Au fost ani frumoşi, care au trecut prea repede. În grupul de rugăciune am învăţat să mă rog specific pe zile, pentru cei nemântuiţi, pentru viitorul meu, pentru soţul meu şi multe alte lucruri. Şi acum mai am în Biblia mea lista de rugăciune. Rugăciunea mea în urmă cu ani de zile era: “Doamne plin de har, învaţă-mă să mă rog. Căci dacă falimentez aici, falimentez pretutindeni, anemia se întinde în toată fiinţa mea. Dă-mi gândul, priceperea şi voinţa de a mă ruga.” Am învăţat că Dumnezeu are timpul lui de a răspunde la rugăciuni, noi trebuie doar să avem RĂBDARE şi să AŞTEPTĂM. Am experimentat răspunsuri imediate la rugăciune, dar şi răspunsuri după ani de zile. Şi pot să vă mărturisesc că după 15 ani de rugăciune Dumnezeu a lucrat în viaţa verişorului meu şi el s-a întors la Domnul. Moise, Îi slujeşte Domnului din ziua cand şi-a predat viaţa Lui. A învăţat de la părinţii lui că rugăciunea eficace pentru alţii este un privilegiu deosebit, dar o responsabilitate imensă. Noi înşine trebuie să fim într-o stare spirituală adecvată şi trebuie să fim pregătiţi să ne rugăm fierbinte, căci: “mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). Avea un grup de tineri cu care slujea Domnului prin cântare. Îi plăcea foarte mult să meargă la nopţi de veghe. De mic a muncit şi şi-a ajutat părinţii şi pe cei dragi. De la 16 ani a venit să lucreze în Timişoara, apoi a plecat în Spania. 5. Alina, ai rămas aici, în biserica noastră, ţi-ai adus şi perechea. Ce te-a determinat să rămâi în Biserica Speranţa? Am rămas în Biserica Speranţa pentru că este biserica în care m-am născut şi am crescut din punct de vedere spiritual. La Moise îi place foarte mult modul de închinare. Apoi, sunt încă implicată în aceasta biserică, chiar dacă nu se vede; de 11 ani de zile fac un lucru mai diferit, scriu felicitări celor care îşi aniversează ziua de naştere şi am sugerat asta şi unei prietene dintr-o biserică baptistă din Arad şi e foarte încântată de asta. 6. Şi acum, ne puteţi spune cum v-aţi cunoscut? Ne-am cunoscut în zi de sărbătoare. Era Vinerea Mare. Ceea ce m-a atras la Alina era sinceritatea ei şi faptul că era credincioasă. M-am rugat Domnului şi ştiam că pentru a avea o căsnicie fericită, trebuia să aştept confirmarea lui Dumnezeu cu privirea la cealaltă persoana. Şi Dumnezeu ne-a răspuns la amândoi. Şi nu a trecut multă vreme până ne-am şi unit destinele într-o zi caniculară de vară, 25 august 2007. Orice vroiam să facem spuneam că trebuie să ne rugăm mai întâi. Pentru orice lucru mic sau mare ne rugăm, ne-a mărturisit Moise. L-am testat mult pe Moise. Îmi plăcea felul lui de a fi, de a se comporta. Era un băiat foarte atent, de fiecare dată îmi aducea flori, ceea ce face şi în ziua de azi. Trebuie să spun că, găteşte foarte bine şi de multe ori mă surprinde prin felul lui de a fi. Aş avea multe de spus despre el, dar este un om modest şi nu îi plac laudele. Una tot am să o zic; este un om foarte darnic, dă din orice, câteodată mă ‘enervez’ pe el, dar nu zic nimica. Dacă are două cămăşi şi altul nu are, el o dă pe cea mai bună, dacă cineva are lipsă de bani el dă cu mâna largă. Îi mulţumesc Domnului zi de zi pentru marea binecuvântare ce mi-a dat-o: soţul meu. 7. Aveti o fetiţă foarte deşteaptă, pe Damaris, şi nu contest că şi surioara ei este la fel. Cum este să fiţi părinţii minunaţi a două fetiţe superbe? Visul oricărei femei este acela de a fi mamă, iar bucuria supremă a unui bărbat se conturează în ziua când devine tată. Viaţa poate fi frumoasă, dar copiii o fac şi mai frumoasă! Domnul ne-a binecuvântat cu două prinţese minunate. Damaris Iulia a venit pe lume în ziua

9


de 25 februarie 2010, fiind cel mai frumos cadou ce il puteam oferi soţului meu când şi el îşi aniversa ziua de naştere. Naomi Olivia, s-a născut în 3 iunie 2012 într-o frumoasă zi de Rusalii. Nu pot uita faptul că atunci când eram pe masa de naştere, un porumbel a lovit geamul vrând să intre inăuntru, iar doctoriţa spunea: ”acesta este un semn”. Mulţumim Domnului pentru prinţesele noastre, creţulinele noastre, că sunt sănătoase şi cuminţi. Ne jucăm împreună cu ele şi vedem cât de diferite sunt una faţă de cealaltă. 8. Ceva din viaţa de zi cu zi, ce alte activităţi faceţi împreună cu fetiţele? Rolul de părinţi este o slujbă de mare importanţă în Împărăţia lui Dumnezeu, o slujbă prin care suntem numiţi ispravinci ai “comorii lui Dumnezeu”- odraslele fiind încredinţate nouă spre modelare. Ne rugăm să fim un exemplu pentru fetiţele noastre, pentru cei din jur. Ne rugăm pentru viitorul lor, pentru biserica din care facem parte. Mă bucur de faptul că pot petrece clipe minunate alături de Damaris, ea fiind puţin mai mare, 3 ani şi 5 luni, şi înţelege multe lucruri. Mă minunez cum învaţă poezii, cântecele. Mă ascultă seara când îi spun povestioare biblice şi râd împreună cu ea când îmi spune şi ea povestea în felul cum a înţeles-o ea. Ne rugăm împreună seara rugăciunea Tatăl Nostru, Îngeraşul şi apoi se roagă ea pentru cei dragi: “Doamne, ai milă de bunica, bunicu, mama, tata, de Naomi să fie cuminte, dar Naomi chiar că este exagerat de cuminte…”. Are ea câteva nume speciale pe care le aduce în rugăciune seară de seară. Ţin minte că într-o seară s-a rugat pentru o persoană dragă inimii noastre şi spunea ea în felul urmator : ”Doamne, ai milă de Feli şi dă-i bani că portofelul lui e gol…” - era gol pentru că nu vroiam să o lăsăm să umble cu bani, dar ea a fost foarte sinceră şi a ştiut ce să se roage. 9. Sunteţi o familie binecuvântată. Ce înseamnă a trăi pentru voi? Suntem o familie binecuvântată şi chiar dacă am trecut prin multe, Domnul ne-a dat biruinţă. A trăi pentru noi înseamnă ai ajuta pe cei din jurul nostru -”Dacă treci printr-o încercare nu-ţi pierde nădejdea. Crede, oricât ar fi încercarea de grea, că Isus Hristos este speranţa şi salvarea noastră. Încercările sunt examene pentru CER”. Niciodata nu ne-am plâns că ne-ar lipsi ceva s-au că, am avea nevoie de vreun ajutor. A fost o perioadă în viaţa noastră când am aflat că unchiul nostru s-a îmbolnăvit de cancer. Nu puteam să îi spunem ce are. Trebuia să avem grijă de el, dar în acelaşi timp trebuia să ne ocupăm şi de fetiţa noastră care avea nevoie de amândoi. Am aflat atunci că sunt din nou însărcinată. Au fost zile în care trebuia să îl ducem la spital, zile în care făcea crize. Soţul meu s-a lăsat de servici atunci pentru a avea grijă de el, apoi s-a mutat cu el supraveghindu-l zi şi noapte. Am născut fetiţa şi ţin minte că doar prima noapte a fost de acord să stea Moise acasă cu mine şi pe urmă a trebuit din nou să stea cu el. Venea acasă doar dacă unul din parinţii mei mergea să stea cu el să nu fie singur până se întoarce Moise înapoi. Moise a fost omul care îl spăla, îl schimba, gătea pentru el, îi dădea să mănânce. Domnul i-a dat putere să facă această lucrare. Ca şi soţie, pentru mine soţul meu a fost un exemplu în ceea ce priveşte slujirea cu care s-a dăruit pentru a avea grijă de unchiul meu. Niciodată nu s-a plâns că îi este greu, deşi unchiu era un om foarte dificil. Spunea Moise atunci, şi nu voi uita niciodată şi trebuie să împărtăşesc cu voi acest lucru: ”Să fii aproape de cei doborâţi de durere, de cei bătrâni şi singuri îţi aduce bucuria şi satisfacţia că ai ajutat un copil a lui Dumnezeu, că l-ai ajutat pe cel alături de care îţi vei petrece veşnicia sus în cer. Eu sunt conştient că sunt doar un instrument în mâna Lui”. Mulţumim familiei Ianaş Moise şi Alina şi proclamăm Numele Domnului, bunătatea şi îndurarea Lui peste casa lor, peste viaţa lor şi peste tot ceea ce El i-a chemat să facă. Îi binecuvantăm cu Paslmul 146:5 - „ Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!” Rubrică realizată de Lenu Covaci

10


Gânduri

pentru copilul meu…

În ziua în care îţi voi părea bătrân, deşi încă nu sunt, ai răbdare şi încearcă să mă înţelegi... Dacă mă murdăresc atunci când mănânc şi dacă mă îmbrac prea încet, ai răbdare; aminteşte-ţi orele pe care le-am petrecut învăţându-tepe tine să faci aceste lucruri…

conversaţia noastră, ci faptul că suntem împreună. Dacă vreodată nu vreau să mănânc, nu mă forţa; eu ştiu prea bine când trebuie să mănânc şi când nu.

Când picioarele îmi obosesc, nu mă lăsa să cad; dă-mi mâna ta...aşa cum am Dacă atunci când vorbesc cu tine făcut şi eu atunci când ai început să faci repet acelaşi lucruri de o mie de ori, nu primii paşi. mă întrerupe... ascultă-mă; când tu erai mic, eu trebuia să-ţi citesc de o mie de Şi când într-o zi îţi voi spune că nu ori aceeaşi poveste până tu adormeai… mai vreau să trăiesc... că vreau să mor... Când nu vreau să fac duş, nu nu te mania; într-o zi vei înţelege... mă face să mă simt ruşinat şi nici nu Încearcă să înţelegi că această mă cicăli;aminteşte-ţi cum trebuia să parte din viaţa mea nu este trăire, ci inventez diferite motive pentru ca tu să supravieţuire. Într-o zi vei descoperi că, te speli... în pofida greşelilor mele, întotdeauna am Când vezi ignoranţa mea faţă dorit ce-i mai bun pentru tine şi că mereu de tehnologiile noi, lasă-mi timpul am încercat să te ajut. necesar pentru a mă familiariza şi nu Să nu fii trist, nici furios şi nici nu zâmbi batjocoritor; eu te-am învăţat te simţi neputincios văzându-mă lângă cum să faci multe lucruri în viaţă... să tine. Când eşti lângă mine încearcă să mănânci frumos, să te îmbraci frumos, mă înţelegi şi să mă ajuţi aşa cum şi să înfrunţi viaţa... eu am făcut atunci când tu îţi începeai Dacă la un moment dat într-o viaţa. Ajută-mă să-mi sfârşesc drumul cu conversaţie nu-mi aduc aminte ceva dragoste şi cu răbdare. Eu te voi răsplăti sau pierd şirul, lasă-mi răgazul să- cu un zâmbet şi cu marea iubire pe care mi amintesc şi dacă nu reuşesc, nu te totdeauna am avut-o pentru tine. enerva; cel mai important lucru nu este Te iubesc, copilul meu!

11


Casa fără durere

O femeie al cărui fiu a murit s-a dus la înţeleptul satului, rugându-l să facă ceva ca să-i alunge această durere. Omul i-a răspuns: ,,Adu-mi o boabă de muştar din casa unde n-a fost niciodată durere. Am s-o folosesc ca să alung durerea din casa ta”. Femeia plecă îndată în căutarea casei fără dureri. Ajunse la un conac frumos, ciocăni la uşă şi întrebă:,,Caut o casa în care n-a fost niciodată suferinţă. Este casa asta un asemenea loc?» Oamenii din casă i-au răspuns: ,,Nu este locul pe care-l cauţi”, şi începură să-i descrie toate nenorocirile care li s-au întâmplat în ultima vreme. Femeia asculta atentă, apoi îşi zise în sine:,,Cine altcineva decât mine, care gust din plin propria mea nenorocire, îi poate înţelege mai bine pe aceşti sărmani oameni!” Ea statu o vreme la ei ca să-i mângâie, apoi plecă mai departe în căutarea după casa fără durere. Dar ori încotro se îndreptă, în colibe sau palate, nu auzea decât poveşti triste. În cele din urmă, ea deveni atât de implicată în lucrarea de slujire a altora, încât uită curând de căutarea ei după bobul de muştar din casă fără dureri. Doar mangâindu-i pe alţii durerea i-a fost alungată din propria inimă.

12


Portocalul rănit

În grădina noastră avem un portocal din soiul Valencia. În primul an, când l-am plantat, i-a mers foarte bine, avea o coroană frumoasă, a făcut multe flori, dar nu a rămas niciun rod. La fel şi anul următor. Mi se părea că trebuie să-l scot şi să-l arunc, căci era sterp, mereu fără rod. Atunci am aflat soluţia de la un prieten, care avea un piersic în aceeaşi situaţie şi, spre a ţine rodul, i-a bătut un cui gros în trunchi. Acea rănire l-a făcut să ţină rodul. Am căutat şi eu un cui şi l-am bătut în trunchiul portocalului nostru. Şi s-a petrecut acelaşi lucru, a devenit încărcat de portocale. Seva prea multă îl făcea să arunce rodul. Rănirea lui a fost binecuvântată. Oare nu sunt şi oameni cărora le merge bine, dar nu aduc nici un rod? E necesar ca Dumnezeu să le producă o rănire adâncă şi abia atunci rodesc. Rănirile nu sunt spre răul nostru, ci spre bine. Bolile şi neputinţele nu sunt o piedică, ci pot să fie o mare binecuvântare. Poetul grec Homer a fost sărac şi orb, umbla cântând pe la casele oamenilor să-şi cerşească existenţa, dar în starea aceasta a scris Iliada şi Odiseea. Milton, după ce şi-a piedut vederea, a scris capodopera “Paradisul recâştigat”. Demostene a fost bâlbâit, dar a devenit un mare orator. John Bunyan a fost 12 ani în închisoare, dar acolo a scris “Călătoria creştinului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi din lume. Beethoven, după ce a surzit, a scris Simfonia a IX-a. Cezar, Mohamed, Dostoievski, Napoleon au fost epileptici. Filosoful german Immanuel Kant a fost cocoşat. Fany Crosby a fost oarbă, dar a compus peste 8.000 de imnuri religioase. Blaise Pascal avea foarte mari dureri de cap, dar a aşternut pe hârtie unele dintre cele mai frumoase gânduri, care au fost o binecuvântare pentru mulţi. Omenirea n-ar fi auzit niciodată de ei, dacă Dumnezeu nu le-ar fi îngăduit suferinţa... Aproape de fiecare dată noi uităm că în viaţă funcţionează foarte bine legea compensaţiei. Dacă avem o lipsă sau un necaz, să privim bine în jurul nostru şi vom găsi şi ceva frumos, care să ne bucure. Cred că fiecare dintre noi am avut cel puţin o experienţă în urma căreia am înţeles, abia după ce a trecut suferinţa, că aceasta ne-a fost folositoare. Trebuie doar să fim de partea lui Dumnezeu, şi El se va îngriji să întoarcă tot răul spre bine.


Cu Domnul e cel mai bine! - Tabăra de adolescenţi „Tăuţ „ -

Într-o zonă deluroasă, cu o vedere panoramică superbă, satul creştin de vacanţă „Tăuţ „ a fost pentru noi nu numai un spaţiu nelimitat de joacă plin de verdeaţă ci şi o oază a binecuvântărilor unde genunchii s-au plecat înaintea Domnului, iar inimile adolescenţilor au fost atinse, un locaş cu adevărat spiritual de unde mulţi s-au întors schimbaţi, cu o viziune proaspătă şi o maaaare doză de curaj să îndrăznească să-şi clădească viitorul după principiile şi standartele lui Dumnezeu! Şi asta, credeţi-mă, la vremurile „libertine” în care trăim şi de care copiii noştri sunt luaţi cu asalt, cere într-adevăr nu numai o doză mare de curaj dar şi o credinţă neclintită „în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare în lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Iubesc unitatea în Trup şi asta mi-a dat atâta putere, iar ceea ce pentru mine părea imposibil, nu numai la Tatăl dar şi la învăţătorii care au format staff-ul «TOATE au fost posibile» şi credinţa lor că anul acesta tabăra va fi ceva de neuitat s-a adeverit cu «Da şi Amen !». Le mulţumesc din suflet dragilor mei învăţători pentru felul în care şi-au adus aportul în tabăra, fără doar şi poate meritul pentru o tabără atât de reuşită le revine lor ! Dumnezeu se îngrijeşte de TOATE lucrurile într-un mod unic şi desăvârşit; chiar în duminica în care făceam publică, în biserică, această tabără, Duhul Domnului a venit peste mine şi mi-a pus pe inimă şi adolescenţii mari, cum îi numim noi (14-17 ani) şi, chiar dacă la momentul respectiv părea o nebunie, cu acordul pastorilor, ne-am oferit să facem 2 tabere deodată, luându-i şi pe adolescenţii mari cu noi. Să nu credeti că nu odată, înainte de tabără, nu m-am întrebat: «Mira, ce-a fost în capul tău să te înhami la aşa ceva?», dar am pus TOTUL în mâna Domnului ştiind că El poate şi ştie ce e mai bine şi am plecat la drum!

14


Euforia copiiilor dornici de tabără mi-a spulberat orice îndoială şi am ştiut că va fi bine. Încântaţi de locaţie, simţindu-se liber, au năvălit pur şi simplu în locaţie gustând ce bun e Domnul, chiar din mijlocul naturii. Am avut parte de o grămadă de activităţi sportive, concursuri, competiţii, printre care trasul cu arcul şi «mersul» cu barca pe lac au devenit «senzaţia forte « a taberei, dar de neuitat au fost şi nenumăratele «bătăi cu apă». Privindu-i, mă bucuram să văd copilul din fiecare, un copil care nu moare indiferent de vârsta fiecăruia, care mai ştie să se bucure, să fie liber... Ceea ce m-a mişcat anul acesta în tabără a fost lucrarea măreaţă care a avut loc la nivelul sufletelelor lor, am avut în mijlocul nostru şi copii din afara bisericii şi nu mică mi-a fost uimirea dar şi bucuria să văd cu câtă ardoare au răspuns îndemnului de a-L căuta mai mult pe Dumnezeu, de a-L cunoaşte în adevărata Lui splendoare şi de a se adăpa din marea Lui dragoste pentru noi toţi ! Momentele zilnice de laudă şi închinare (tot programul a fost lejer, dar plin de Duh) i-au conştientizat că fiecare dintre noi are un gol în suflet pe care doar Dumnezeu îl poate umple şi nu o dată timpul de laudă şi închinare s-a încheiat cu lacrimi (spre amuzamentul nostru, băieţii ne-au întrebat îngrijoraţi, ce se întâmplă cu fetele de bocesc mereu după rugăciune ...). Au învăţat ce importantă e prietenia adevărata în Christos şi să îndrăznească să-şi poarte unii altora nevoile. Bineînţeles că nici focul de tabără din ultima seară nu a lipsit, adolescenţii conduşi de Beni Ozarchevici junior au pregătit o scenetă, am avut parte şi de immul taberei şi înmânarea premiilor, care anul acesta parcă nu se mai terminau (mulţi câştigători !), de am ajuns la fundul sacului şi începusem să mă caut şi în buzunare după niscaiva premii. A fost atât de frumos! Chiar dacă momentul plecării a adus tristeţe în inimile lor, promisiunea că aceste minunate clipe petrecute împreună nu trebuie să se sfârşească acolo, la Tauţ, a rămas şi rămâne valabilă. Am învăţat că nu programul încărcat şi totul foooarte bine pus la punct este cheia succesului ci dragostea pentru ei, o dragoste care au simţit-o nu «cu vorba şi cu limba ci cu fapta şi adevărul» (1 Ioan 3:18). Mii de mulţumiri Domnului şi bisericii pentru modul suprem în care ne-au purtat de grijă şi ne-au răsfăţat, staff-ului nemaipomenit: Alin şi Claudiu Vâlcescu, Naomi Mirăuţă, Laura Avram, Beni Bere, Bea Luca, Daniela Chisăliţă şi Cipi Radu. Nu avem dorinţă mai mare decât să-L slujim pe Dumnezeu şi Domnul să ne dea putere să putem spune ca şi Pavel : «Călcaţi pe urmele mele, întru-cât şi eu calc pe urmele lui Christos « (1Corinteni 11:1). AMEN! Mira Păunescu

15


IMPRESII TABĂRĂ... Câteva cuvinte, păi sunt multe de zis, pentru că a fost o tabără frumoasă, printre cele mai faine în care am fost, activităţi interesante, de la trasul cu arcul până la activităţile de pe lac sau concursul de orientare :)). Cu toate că la început nu cunoşteam doar pe David, după câteva ore în tabără mi-am făcut noi prieteni şi prietene cu care ţin legătura şi acum, staff-ul taberei foarte bun, adică de treabă, puteam să râdem şi să glumim cu ei, prietenoşi, timpul de studiu foarte interesant, ne ajuta să Îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu, închinare. Dezbateriile între adolescenţi pe teme biblice, au avut un impact pozitiv cred asupra tuturor. Timpul de închinare era un timp binecuvântat de Domnul, plus că şefa taberei e o persoană binecuvântată de Dumnezeu, foarte de treabă, prietenoasă, glumeaţă... multe calităţi! Alexandru Daniel Pascale (Călan) Am aflat de tabăra aceasta când a fost prezentată în biserica, s-a uitat maicămea la programul bisericii Speranţa, pe internet (ea se uită frecvent) şi am auzit de tabără. La început nu mă gândeam să vin, dar după o săptămână m-am gândit să vin totuşi, dar singur îmi era ciudat pentru că eu nu cunoşteam pe nimeni. M-am gândit totuşi să îl chem şi pe un prieten, Alex. La început mă gândeam că nu o să vrea, dar a spus că întreabă pe ai lui şi îmi spune. După ce a vorbit şi Alex acasa şi eu mai mult cu părinţii mei am venit în această tabără superbă, cu nişte adolescenţi de treabă şi în cele din urmă cu lideri foarte responsabili care ştiau că nu trebuie să ia decizii singuri, fără aprobarea liderului mai mare, adică Mira Păunescu, care este o femeie sufletistă, o a doua mamă pentru adolescenţii din biserica Speranţa, luptătoare, şi multe, multe alte calităţi. În prima zi ştiam pe o persoană din tabără şi aceela era Alex, şi el la fel, pe mine... apoi, am început să ne cunoaştem şi la sfârşitul taberei îi cunoşteam aproape pe toţi. Masa a fost foarte bună, programul a fost unul lejer şi nu unul foarte plin de studiu şi de alte activităţi. Timpul de laudă şi de închinare a fost simplu, dar el s-a făcut cu ajutor adolescenţilor şi nu a unor tineri foarte buni la cântat... Activităţile au fost excepţionale mai ales trasul cu arcul, mai ales că niciodată nu am mai tras cu arcul. În final, eu cred că această tabără a fost o tabără binecuvântată şi cred că Domnul a fost prezent în mişlocul nostru că dacă nu ar fi fost, mulţi din noi poate nu mai eram pe pământul acesta, pentrucă dacă suntem este îndurarea lui Dumnezeu şi nu meritul nostu. David Costan (Călan) 16


Speran a la munte

Tabăra cu tinerii bisericii Speranţa s-a ţinut anul acesta la Brădăţel în perioada 26-31 august 2013. Un loc minunat cuprins mereu de briza răcoritoare a munţilor Retezat și o atmosferă întreţinută în permanenţă de susurul râului. Timpul petrecut acolo a fost binecuvântat din toate punctele de vedere. Relaxarea, aerul curat şi buna dispoziţie ne-au însoţit pe tot parcursul taberei. Chiar şi vremea care se anunţase ploioasă pentru acea perioadă, a ţinut mereu cu noi. Am observat cum Dumnezeu era cu noi în fiecare activitate dându-ne vreme frumoasă când acestea se desfăşurau afară, şi ploaia anunţată, când activităţile se desfăşurau în interior. De exemplu, ativităţile din cadrul taberei (tiroliana, tragerea cu arcul, căţărări) au fost programate de la început pentru dupămasa unei anumite zile, dar cu o seară înainte am fost anunţaţi că din motive obiective va trebui să schimbăm programul, şi că se vor desfăşura dimineaţa. Ce credeţi? Dimineaţa următoare a fost binecuvântată cu soare şi vreme frumoasă, iar la terminarea activităţilor a început ploaia. La fel ne-a purtat El de grijă şi în zilele cu trasee şi drumeţii. Am putut privi de la altitudini mari splendorile create de Tatăl nostru şi cât de mici suntem pe lângă alte creaţii ale Sale; şi totuşi, El ne acordă o atenţie deosebită! Pe lângă aceste “distracţii” am avut şi un timp de părtăşie onorat de prezenţa Domnului, din care am avut multe de învăţat spre folosul nostru. Studiul care l-am parcurs împreună cu Silviu Cornea a avut ca subiect relaţiile de prietenie dintre un băiat şi o fată. În discuţiile pe

17


care le-am purtat, Silviu ne-a oferit şi sfaturi şi ne-a prezentat principii după voia Tatălui, a căror urmare ne pot garanta binecuvântarea în viitor. Un alt moment în care L-am simţit pe Domnul printre noi a fost închinarea adusă la focul de tabără. Atunci mi-am dat seama cu adevărat că indiferet din ce colţ al ţării sau al lumii suntem, dacă suntem fraţi în Hristos, ne putem bucura mult de părtăşia cu El, dar şi între noi. Odată cu noi, în aceaşi tabără a fost şi un grup de tineri de la o biserică din Bucureşti; aceştia ni s-au alăturat la foc împreună cu voluntarii taberei. M-am bucurat să văd că deși nu ne cunoşteam la început, aveam toţi acelaşi scop: să dăm slavă singurului Dumnezeu adevărat! În seara primului foc de tabără, când uitându-ne la ceas am realizat că focul a fost aprins cu o zi înainte, am continuat părtăşia. Fiecare dintre cei prezenţi a împartăşit experienţele importante ale vieţii: tristeţi şi bucurii, dar şi modul în care am crescut în relaţia cu Dumnezeu care diferă de la o persoană la alta. Am aflat lucruri deosebite despre cei care se aflau printre noi de mult timp. Prin această tabără Dumnezeu ne-a unit. Ne-a descoperit fiecăruia aceleaşi lucruri, am dobândit aceleaşi principii, am trăit timp de şase zile aceleaşi experienţe însoţite de multe peripeţii, ne-am încurajat, ne-am învins frica şi am colaborat ca o familie. Îi mulţumim Domnului pentru timpul binecuvântat, buna dispoziţie şi pentru experienţele inedite trăite în această săptămână. Ne rugăm pentru ocazii noi de părtaşie în care să întărim din ce în ce mai mult legăturile dintre noi cu Cerul. Denisa Mercioniu

Tabără la Sasca Montană cu copii din Găvojdia

În perioada 27 august1septembrie, anul curent, am avut din nou harul să organizăm o nouă tabără la Sasca Montană cu 41 de copii din Centrul de Plasament nr.6, Găvojdia. Dumnezeu nu ne lasă la greu, a fost şi este cu noi în fiecare moment şi ceea ce am învăţat în această săptamână este că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Primele două zile ale taberei anunţau o săptămână friguroasă li ploioasă. Cerul ne trimitea picături de ploaie care ne schimba pas cu pas planurile noastre de petrecere a timpului cu copii, fiind nevoişi să anulăm două drumeţii lungi. Totul părea descurajator, până să aflăm că majoritatea copiilor din Găvojdia se rugaseră stăruitor pentru această ploaie. Pentru ei era un răspuns

18


direct de la Dumnezeu. După aceste zile în care am profitat cum am putut mai bine de timpul petrecut in cabană, pregătind scenete pentru serile ce vor urma, le-am povestit copiilor despre jocurile în aer liber şi focul de tabară care, nu puteau fi înfăptuite decât dacă aveam parte de căldură şi soare. Atunci ne-am unit cu toţii şi l-am rugat pe Dumnezeu să ne trimită o rază de soare pentru zilele ce ne stăteau în faţă. A doua zi s-a întamplat minunea: niciun nor pe cerul albastru iar razele soarelui străluceau nestingherite. Îl slăvim pe Dumnezeu pentru rugăciunile ascultate, ne rugăm pentru aceşti copilaşi, ca Domnul Isus să facă să crească în ei sămânţa sădită din Cuvantul Lui prin timpul de studiu biblic avut, pentru ca la vremea potrivită ei să Îl poată alege pe Isus Hristos ca prieten şi mântuitor personal. Îi mulţumesc scumpei noastre gazde, sora Livia Buciuman pentru toată osteneala ei în slujire şi vă rog să o purtaţi în rugăciune, Domnul să-i poarte de grijă şi să-i dea putere în continuare să lupte pentru această lucrare cu copii orfani, posibilă prin Fundaţia Agathos. Mulţumesc deasemenea fratelui Emil Cuc si soţiei sale, Ana, pentru prezenţa şi slujirea din această tabără prin cântare, precum şi voluntarilor care s-au implicat cu toata fiinţa lor în această lucrare: Cristina Cornea, Olariu Cora, Radu Ciprian, Ema Panţi, Tibi Văcariu, Karina Militaru, Daniel şi Diana Both. Pe lângă sceneta surpriză pe care voluntarii au pregătit-o copiilor, Emil Cuc ne-a luat prin surprindere cu lansarea celui de-al doilea album dedicat copiilor din Găvojdia. Sâmbăta a avut loc premierea copiilor. Fiecare participant a primit câte un tricou şi dulciuri iar cei ce au învaţat şi Psalmul taberei, Psalmul 34:1-10, au primit un premiu în plus. După masa de prânz ne-am îndreptat către terenul de fotbal de lângă râul Nera unde neam jucat tot felul de jocuri cu mingea, nou inventatul joc cu sticla şi în timp ce se odihneau, artistele dintre voluntare, au pictat copii pe faţă. Seara, când s-a lăsat răcoarea, baieţii au aprins focul de tabără şi până spre miezul nopţii am lăudat pe Domnul plini de bucurie şi mulţumitori pentru o tabără atât de minunată. Duminica dimineaţa am fost nevoiţi să ne despărţim de copii, venise autobuzul. Printre lacrimi ne-am îmbrăţişat şi ne-am promis că ne vom revedea cât de curând la Găvojdia. Mira Dragomir

19


EVENIMENT

Conferinţa de familii De ce este atât de important să ne cunoaştem rolul şi scopul în cadrul familiei, în calitate de soţi? Care este rolul şi menirea noastră? Dumnezeu nu face lucrurile la întâmplare şi fără să aibă în minte o traiectorie bine stabilită. La fel, familia este un cadru pe care El l-a pregătit pentru a lucra în noi chipul şi caracterul Său. Pastorul Gigi Cosman, a aprofundat aceste subiecte pe parcursul seminariilor susţinute în cadrul Conferinţei de familii oragnizată în biserica noastră. În acest număr, redăm integral conţinutul celui de-al treilea seminar. Lectură folositoare!

Investiţii şi valoare –

Lucrurile care ar trebui să fie între noi ca să ne preţuim mai mult Familia din cartea Rut, capitolul 1, era o famile frumoasă, care din cauza sărăciei din ţară a trebuit să plece în ţara Moabului, dar în zece ani, femeia rămâne văduvă şi fără cei doi fii. Vă puteţi imagina câtă durere, amărăciune şi tristeţe pentru văduva Naomi? Când se întoarce la Betleem, chiar dacă nu mai era în sărăcie materială, ea afirmă că se întoarce cu mâinile goale. Aceasta ne spune că deabea în momentul în care pierzi, îţi dai seama ce ai avut şi preţuieşti - „La plecare eram în belşug şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinle goale”(Rut 1:21). Încercarea te face să schimbi mentalitatea, evaluezi mai corect ce ai pierdut decât ce ai. De ce suntem atât de neînţelepţi? Avem înclinaţia să observăm lucrurile rele, să fim critici şi nu pe cele frumoase, pozitive. Dumnezeu să ne întoarcă inima şi să fim îmbogăţiţi cu o dragoste nouă unul pentru celălalt. Deabea atunci când pleacă, ne dăm seama că nu am comunicat destul, că nu am apreciat destul. Să ne apreciem azi soţul, soţia, copilul, părinţii şi să nu aşteptăm până nu mai sunt. Oare de ce suntem atât de neînţelepţi în a aprecia valoarea celor din casa noastră? În casa noastră sunt oameni creaţi după chipul lui Dumnezeu, care au valoare, indiferent dacă noi le-o acordăm sau nu. În societate, lumea încearcă să ne devalorizeze, observăm cum animalele sunt mai importante decât oamenii. Există mult dispreţ şi batjocoră la adresa fiinţei umane, creată după chipul lui Dumnezeu. Veniţi să ne purtăm ca nişte oameni care sunt născuţi din nou, care înţeleg valoarea şi se preţuiesc unii pe alţii. Valoarea constă în faptul că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat diferiţi, persoanele cu care stăm în casă sunt unice, soţia este singura femeie aşa cum este ea, este o femeie unică, soţul este unic;

20


să îi iubim aşa cum sunt ei. De multe ori avem un ochi critic pentru cei din casa noastră şi nu ne uităm cu un ochi critic la noi ca să ne schimbăm. Fiecare avem unicitatea nostră, după ce plecăm nu se mai naşte altul la fel. Fiecare copil e unicat. Valoarea omului constă în faptul că este creat cu demnitatea fiinţei create de Dumnezeu, este unic, irepetabil. Eşti o fiinţă unică, nu este nimeni ca tine. Dumnezeu vrea să împlinească un plan cu tine, aşa cum eşti, ai valoare extraordinară în faţa lui Dumnezeu. Am fost cumpăraţi de Dumnezeu cu preţul sângelui Fiului Său. Isus a murit pentru fiecare şi a pus valoare în fiecare dintre noi. Fiecare din familia noastră este valoros pentru că Hristos şi-a dat viaţa pentru fiecare. Cum ne comportăm cu cei din casa noastră? Cu cei care aparţin lui Dumnezeu? Fiecare vom da socoteală pentru cei care sunt pe mâinile noastre pentru o vreme. Când batjocoreşi sau umileşi pe cineva, calci în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu. Nu poţi să neglijezi, să dispreţuieşti chiar dacă soţul este necredincios, pentru că sângele Domnului este acela care îi dă valoare, iar rolul tău de soţie credincioasă este ca printr-un duh blând şi potolit să faci ca valoarea dăruită de Hristos să fie în soţul tău. Dispreţul faţă de o fiinţă umană este dispreţ faţă de Făcătorul său - „ Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său” (Proverbe 14:31). Să ne analizăm viaţa şi să avem altfel de mentalitate pentru cei pe care ni i-a dat Dumnezeu pentru un timp. Dumnezeu ne-a pus în familie ca să învăţăm să ne iubim. Timpul trece şi trebuie să fim tot mai apropiaţi unii de alţii, să ne iubim tot mai mult, dar trebuie să realizăm că celălalt este proprietatea lui Dumnezeu. Pe de o parte suntem una, pe de altă parte să fim pregătiţi de momentul când moartea ne va despărţi. Să nu uităm nicio clipă că relaţia are un final. Să trăim viaţa în aşa fel încât să nu avem reproşuri. Să conştientizezi că relaţia dintre soţ şi soţie, în care trebuie să-ţi arăţi toată dragostea este vremelnică şi trebuie să o laşi în mâna lui Dumnezeu. Să ne analizăm prin două întrebări dacă suntem pregătiţi pentru despărţire: 1. Ce ţi-ai reproşa dacă Dumnezeu v-ar despărţi azi şi ai rămâne fără cel drag, ce ai regreta, de ce ţi-ar fi ruşine. Să te gândeşti la atitudinea pe care o ai faţă de cei din casă: soţ, soţie, copii, părinţi, la limbajul pe care îl ai. Ai respectat valoarea dată de Dumnezeu fiinţei de lângă tine? Aşa de scurt e drumul împreună şi aşa de neglijenţi suntem, iar când totul a trecut ne uităm în urmă cu părere de rău.

21


2. Care ar fi ultima amintire pe care ai lăsa-o după tine dacă tu ai pleca astăzi? Ce ai lăsa în urma ta? Care e moştenirea? Fiecare trebuie să ne gândim la viaţa noastră şi să creştem din punct de vedere spiritual, fiecare să ne gândim ce valori lăsăm în urmă? Ziduri, maşini, certuri? Ce îşi vor aminti copii noştri? „Dar socotesc, că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte”(2 Petru 1:13). Să-şi aducă aminte de puterea lui Hristos pe care au văzut-o în viaţa nostră, de experimentele trăite cu El. Să lăsăm în urma noastră idea încrederii într-un Dumnezeu bun de care depinde moştenirea unui adăpost tare în Domnul. Hotăreşte azi să laşi în urma ta amintirea unei fiinţe care a iubit, care s-a jertfit, care a slujit cu drag. Oamenii care se înţeleg bine suportă mai uşor despărţirea decât ceilalţi pentru că cei care trăiesc în tensiune, după aceea îşi reproşează ce ar fi putut să facă pentru ca să fie altfel. Să ne rezolvăm azi atitudinile unii faţă de alţii, să nu rămânem cu conştiinţa încărcată, cu lucruri care ar fi trebuit spuse, aprecieri care ar fi trebuit făcute şi nu le-am făcut. În cer nu vom mai fi familii şi poate că ne încearcă un sentiment de regret. Pe când avem sentimentul că în sfârşit ştim cum să trăim împreună şi ne-am obişnuit atât de bine unul cu celălalt, trebuie să ne despărţim. Pe când copii sunt mari şi avem impresia că am învăţat ceva despre creşterea lor, zboară din cuib. Moartea ne va despărţi, dar rămânem cu calitatea de mădulare în Trupul lui Hristos. Atunci când va veni Domnul va aduce împreună cu El şi pe cei care au adormit, iar pietrele vii cu care am fost aicea, din familie sau biserică, vor fi cele mai apropiate din Templul lui Dumnezeu din ceruri, nimic nu e pierdut. Ţinta poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi o credinţă neprefăcută. În timpul convieţuirii noastre împreună îmvăţăm lucrul esenţial să iubim, este misiunea esenţială pe care o avem în familiile noastre. Să înveţi să-ţi iubeşti soţul, soţia, copiii, părinţii în cele mai grele condiţii, în orice împrejurare, ca să nu-ţi reproşezi nimic atunci când moartea vă va despărţi. Dar mai mult decât atât, să te deprinzi cu condiţia esenţială a convieţuirii în Împărăţia lui Dumnezeu. În cer, atmosfera care se respiră este dragoste şi dacă n-am învăţat aicea să ne formăm această capacitate de a iubi, nu suntem adecvaţi pentru locul acela. În prezenţa lui Dumnezeu vom respira dragoste, dar antrenamentul îl facem aici. Dumnezeu a pus lângă tine nişte oameni pe care să îi apreciezi. Cei din casa ta nu îţi aparţin, sunt proprietatea lui Dumnezeu, iar valoarea lor este dată de investiţia pe care a făcut-o Domnul în ei: sângele Domnului Isus. De aceea să învăţăm, pentru că ne adunăm să fim mai buni, nu să fim mai răi. Şi dacă Dumnezeu ţi-a sugerat vre-un plan, fă-o cu curaj, pentru că nu e umilinţă, ci adevărată demnitate pe care o primeşti ca şi copil a lui Dumnezeu. pastor Gigi Cosman - Cluj “Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau duh… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”(Tertulian)

22


PANOU CU FLORI Florile sunt mireasma şi frumuseţea cu care Dumnezeu a împodobit întreaga creaţie. Din adâncul mărilor până pe cele mai înalte piscuri, în zone tropicale şi în deşerturi, în gunoaie şi locuri îngrijite, florile sunt mereu prezente ca să înnobileze şi să confirme autograful Autorului. Ne aduc parfum de cer şi ne opresc din alergare în dulce contemplări vindecătoare pentru suflet.

Florile transformă orice casă într-un cămin care să-i atragă pe toţi la o lecţie de frumuseţe şi gingăşie. Le îngrijim ca pe nişte suflete vii în tot felul de vaseşsi ghivece şi uneori chiar le vorbim ca unor copii răsfăţaţi. noastre.

“nici o caSă fără flori”, ar trebui să devină o condiţie a existenţei

Pentru acest număr, am făcut un panou dintr-o placă de lemn cumpărată din comerţ. Am vopsit-o în culoarea bucătăriei şi am prins pe ea 3 coliere metalice, pe care le-am cumpărat la metru de la magazinele tip Praktiker. În aceste coliere am fixat 3 borcănele, în care pot schimba florile în funcţie de sezon şi preferinţe. Când se întâmplă să nu am naturale, pun flori artificiale, dar am grijă să fie reproduceri de calitate. În loc de borcănele, puteţi agăţa sticle colorate care vor face ansamblul şi mai interesant. Uşor de făcut, acest panou va da un plus de frumuseţe, indiferent de locul în care alegeţi să-l puneţi. Angela Ţiprigan

23


RULADĂ DE CARTOFI CU LEGUME O garnitură deosebită pentru orice preparat din carne. Necesar: 1kg cartofi, 2 ouă, ceapă, ardei, dovlecel, sare, mirodenii. Preparare: cartofii se fierb şi se mixează ca la pireu. Se amestecă cu un ou şi se întinde pe o folie alimentară umezită. Legumele se dinstuie uşor în ulei şi se aşează pe cartofi, formându-se rulada. Se unge cu ou şi se coace la180-200 grade până se rumeneşte.

GOGOŞI CU IAURT

Când nu aveţi ceva dulce, este un desert rapid, delicios, uşor de preparat şi savurat de întreaga familie. Necesar: 200gr iaurt,150gr făină, 1ou, un vârf cuţit coajă de lămâie,1/2 linguriţă praf de copt stins, un praf sare, 3 linguri zahăr pudră,1 plic zahăr vanilat, ulei pentru prăjit. Preparare: într-un bol se amestecă iaurtul cu oul, zahărul, sarea, coaja de lămâie, după care se pune făina şi praful de copt. Compoziţia trebuie să arate ca o smântână groasă. Se ia compoziţia cu o linguriţă şi se pune în uleiul încins la foc mediu. Se lasă câteva minute până se prăjesc colorandu-se uşor în maroniu. Se scurg bine pe un şerveţel de hârtie şi se tăvălesc prin zahărul pudră amestecat cu cel vanilat.

Poftă bună! 24


Plante de gradină cu efecte medicinale

Am făcut o listă cu cele mai utile plante de gradină cu efecte medicinale. Le-am ales pe cele mai uşor de îngrijit, perfecte ca plante de gradină. Cea mai des întâlnită plantă de grădina cu efecte medicinale este aloe vera. Planta poate creşte şi în casă. Aloe vera face minuni în toate afecţiunile pielii, fie că este vorba de iritaţii, umflături, acnee, zgârieturi, dar are şi importante proprietăţi antiinflamatorii. Menta este o altă plantă de grădină cu efecte medicinale. Nu doar că este o tufă decorativă, dar este ideală pentru îmbunătăţirea tonusului, reglarea tranzitului intestinal şi calmarea stomacului, dar şi ca stimulent al sistemului nervos central. Levănţica este o altă plantă minune care te eliberează de stările de anxietate, nervoase şi de tensiuni, pe care trebuie să o ai la tine în grădină. Efectul sedativ al plantei, dar şi calităţile antiinflamatorii şi antibacteriene o recomandă ca un remediu perfect pe care îl poţi avea la tine acasă. Este o plantă mediteraneeană, deci iubeşte căldura şi solul uscat. Germinează uşor, deci cel mai bine este să o creşti din seminţe. Nu exagera cu apa pentru că ei îi place solul foarte uscat. Rozmarinul iubeşte aceleaşi condiţii climatice pentru a putea creşte în voie. Este ideală pentru memorie, mirosul său stimulând circulaţia sângelui la nivel cerebral şi implicit concentrarea. Iubeşte căldura şi solul uscat, deci evită să o uzi des. Nu este nevoie de un efort foarte mare pentru a avea colţul tău de plante medicinale. Tot ce trebuie să faci este să alegi plantele potrivite pentru grădina ta. sursa: www.care2.com

25


ANUNŢURI • În fiecare zi de luni, după Cina Domnului, începând cu ora 18:00 chemăm toate mamele din biserică la întâlnirea „Mame în rugăciune”. Prezentul şi viitorul copiilor noştri depind de ceea ce facem noi, acum, ca părinţi! • În fiecare zi de vineri înainte de Cina Domnului, fraţii şi surorile sunt chemaţi la o seara de veghe în rugăciune. • Lunar, un grup de fraţi şi surori din biserica noastră merge la Penitenciarul din Timişoara pentru a duce mesajul Evangheliei celor închişi acolo. Să ne rugăm pentru descătuşarea sufletelor şi mântuirea celor care ascultă Cuvântul Vieţii. • Chemăm Biserica să susţină în rugăciune cauza surorilor şi fraţilor greu încercaţi prin suferinţă: Ienăşel Elena, Olaru Lucia, Cocora Aurelia, Istrate Victoria, Zsutina Rozalia, Buibaş Domnica, Moţ Elena, Brăşneni Anghelina, Şipoş Ioana, fratele Schipor Vasile, fratele Gherga Vasile, familia Robu-Zan, familia Balaş Florian şi Viorica, familia Kuzmann Ioan şi Maria, familia Crişan Ioan şi Vioara, familia Vărcuţ Ioan şi Viorica, familia Buha Constantin şi Maria, familia Gabor Dumitru şi Aurina. • Toţi fraţii şi surorile sunt încurajaţi să nu uite de timpul zilnic de studiu şi rugăciune. Să purtăm în rugăciune familiile noastre, tinerii bisericii, pe copiii noştri care sunt acasă sau care sunt deja plecaţi din familie, biserica din care facem parte, pe păstori şi familiile lor. • Au ales să spună „da” şi să-şi unească vieţile în legământul sfânt al căsătoriei. Dumnezeu să fie centrul vieţii lor şi să-i poarte în braţul Lui ce sfânt şi ocrotitor. Felicităm cele mai tinere familii din biserica noastră: Bălan Emanuel şi Alexandra (Ifrim) - căsătoriţi în 10 august 2013; Bere Daniel şi Rebeca (Cornea) - căsătoriţi în 14 septembrie 2013. • A început numărătoarea inversă... Doar câteva zile din Vacanţa Mare şi începe şcoala. Dorim elevilor şi studenţilor din Biserica Speranţa un an şcolar binecuvântat cu putere de muncă şi rezultate foarte bune. “Domnul sa-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4) • Suntem alături de fratele Ghiţă Ionese în încercarea grea prin care a trecut la desesul mamei lui. Transmitem sincere condoleanţe familiei.

26


Plecarea la cele veşnice la numai 23 de ani a fratelui şi prietenului nostru Vlădulescu Petre Robi a stârnit un val de tristeţe în rândul celor care l-au cunoscut şi au avut harul să fie parte într-un fel sau altul din viaţa lui. Sub soarele dogoritor a lui 31 Iulie 2013 înconjurat de cei ce i-au fost şi prieteni şi familie şi tot ce-a avut mai drag pe lumea asta, tineri creştini din bisericile Speranţa şi Elim, misionari în orfelinatul din Găvojdia, într-o formula care cu siguranţă l-ar fi făcut fericit, ne-am despărţit de dragul nostru Robi. Simţeam cu toţii faţă de el genul acela de admiraţie pe care-l purtăm cuiva care a îndurat mai mult decât am putea suporta noi înşine, şi a făcut-o cu multă răbdare şi curaj. În cea mai mare parte a vieţii lui, Robi nu a ştiut ce înseamnă să fii fericit, iubit şi dorit. A fost un tânăr foarte singur. Uneori simţea nevoia de a fi singur cu durerea lui, ca s-o măsoare cât e de mare şi să o doboare. Alteori nu-i păsa de ea. Era tare ca aerul de munte şi-i întărea, de bună seamă, pe aceia pe care nu-i omora. Faptul că cei care l-au adus pe lume l-au îndepărtat din viaţa lor a produs în el multă mânie şi frustrare. Deşi înconjurat de gaşca zgomotoasă în exterior, simţea mereu un imens pustiu în interior. Ceea ce l-a menţinut pe Robi pe linia de plutire şi l-a ajutat să suporte golul din braţele abandonului, nedreptăţile şi umilinţele, a fost mai mult decât simpla frică de a pleca. L-a menţinut speranţa că acest drum lung şi dureros va ajunge odată la capăt; că într-o zi va avea un loc numai al lui diferit de tot ce se cheamă internat, salon sau orfelinat, apoi, ca orice băiat ce se respectă, visa la o maşină super tare si nu în ultimul rând un suflet cald alături de care să se bucure de toate astea. Nu dorea foarte mult însă nici asta nu s-a întâmplat. La 17 ani a fost diagnosticat cu cancer. Timp de aproape 6 ani a făcut faţă unui lung război cu multe bătălii câştigate şi tot multe pierdute. În cele din urmă aripile visului său mare şi drag s-au frânt. Speranţele s-au ciocnit între ele, s-au dezbinat, s-au înghiţit unele pe altele fără sorţi de izbândă. Finalul nu a fost de partea lui. Şi totuşi, întunericul nu dăinuieşte veşnic. În bezna şi disperarea acestei boli cumplite, Robi l-a cunoscut pe Domnul Isus. Odată intrat în familia Lui a primit cu generozitate fraţi şi surori, prieteni de nădejde, care l-au considerat parte din viaţa şi familia lor. I-a fost tare drag să stea printre ei … oameni a lui Dumnezeu, sinceri, curaţi, luptători, buni. Cel mai mult l-a iubit pe Ovidiu. De câte ori vorbea de el lua o pauză în care îşi căuta cuvintele. Erau cuvinte de dragoste şi apreciere. Nu era obişnuit să folosească astfel de cuvinte, nu mai întâlnise pe nimeni vrednic de ele, dar când era vorba de el, prietenul lui Ovidiu Ţiprigan, devenea aşa de elevat şi de generos în exprimare. Ovidiu a fost primul misionar care s-a oprit în dreptul lui Robi, care l-a privit dincolo de trup, dincolo de prejudecăţi şi aparenţe. Dragostea, dedicarea şi prietenia lui totală a adus lumina binecuvântată a iertării şi iubirii divine în viaţa lui Robi. Vizibil obosit şi împuţinat în trup dar liber şi proaspăt în duh, Robi este acum ACASĂ, loc după care mult a tânjit în ultimele săptămani de viaţă. Credem că acum el este deplin vindecat în faţa Tronului de har a lui Dumnezeu. Mulţumim tuturor celor care au ales să fie parte din viaţa acestui tânăr orfan şi care prin dăruirea şi iubirea lor l-au făcut să guste duceaţa fericirii şi iubirii şi l-au adus în prezenţa lui Dumnezeu. Fie ca, conştiinţa acestei măreţe stări sufleteşti să reverse în fiecare din voi fluvii de recunoştinţă faţă de Cel ce v-a chemat la o lucrare atât de mare, atât de aleasă, a cărei minunăţie nu o putem cuprinde. Rubrică realizată de Moni Barbu şi Lenu Covaci 27


Prin prezenţa noastră în spaţiul spiritual al oraşului Timişoara dorim să reprezentăm interesele Împărăţiei lui Dumnezeu pentru generaţia contemporană şi să împlinim voia lui Dumnezeu, urmărind ca obiective principale: 1. Maturizarea spirituală a membrilor bisericii şi instruirea lor pentru a se implica activ în slujirea divină. 2. Răspândirea Evangheliei în ţară şi în străinătate în scopul mântuirii celor pierduţi, şi înfiinţarea de noi biserici locale. 3. Slujirea în dragoste şi milă creştină pentru alinarea rănilor sociale ale oamenilor vizând în special orfanii, văduvele, familiile nevoiaşe, deţinuţii din penitenciar, precum şi alte categorii defavorizate. Biserica Penticostală Speranţa vrea să fie, aşadar, un loc care oferă posibilitatea găsirii speranţei pentru oamenii care se confruntă cu probleme dificile, pentru cei hărţuiţi de frică, pentru cei care au falimentat, pentru cei care au trăit experienţe zguduitoare şi mai ales pentru cei fără Hristos. În toate aceste situaţii, Biblia este mai mult decât suficientă ca să dea speranţă. De aceea a scris apostolul Pavel: „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris spre mântuirea nostră pentru ca prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem SPERANŢĂ.” (Romani 15:4) Simţi că doreşti să cunoşti mai multe despre Isus Hristos şi jertfa Lui mântuitoare? Ai în tine o sete de sfinţire a vieţii? Vrei să avem părtăşie împreună în Numele scump al Domnului Isus? Te aşteptăm cu drag! Dumnezeu să te binecuvânteze!

28

Buletinul Sperantei nr 23  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you