PULS - Mai

Page 1

Nr 5 , An I, Mai 2011

În acest număr: Proiect educaţional şi cultural „Lucian Blaga” Jurnal de Bucureşti

Proiect jurnalistic în colaborare cu Colegiul Na ț io na l „ Gh eo rg h e Lazăr” București

Ziua Sportului Șagunist În 31 mai, Ziua Sportului Șagunist, inimile șaguniștilor au bătut în ritm sportiv.


Cuprins Puls Cultural

Pulsul Cărților

Proiect educaţional şi cultural „Lucian Blaga”

p.4

Șagunistul din Lancrăm

p.6

Tăcerea are ultimul cuvânt

p.9

Catren

p.11

Arta conversației sau restul e tăcere

p.13

Un manifest al adolescenței

p.14

Începuturile scrierii

p.16

Interviu cu Horia Benga

p.17

Reverii de Buzunar - Interviu cu Ioana Hodor p.18

Pulsul Zilei

Să ne fumăm prima iubire ! Sau nu …

p.20

TU: Primul și ultimul meu pachet de țigări

p.21

Jurnal de București

p.22

O fericire “prea fericită”

p.26

TeleAS – Șaguna de pe micul ecran

p.27

Ziua Sportului Șagunist

p.28

Să ne amintim cu drag de DARIA HORNOIU 2

p.30


Pășește înainte, dar nu în fugă Uite că a Mai trecut o lună foarte bogată în activități, de la cele sportive (Ziua sportului șagunist), până la cele culturale (Conferința Lucian Blaga). Ne-am extins colaborările și cu liceul Gheorge Lazăr din București, unde, pe lângă atingerea scopului proiectului, am legat noi prietenii și am experimentat viața în Capitală pentru o săptămână. Chiar a fost o lună bogată... Deja putem să ne gândim că se termină școala... că a trecut încă un an... Ce trece timpul! Când eram copii ne doream să devenim adulți, acum suntem într-o perioadă ciudată: ne dorim să ajungem adulți, dar ne e dor de când eram copii. Atunci timpul nu avea valoare și ne puteam distra cu orice, cum ar fi plimbatul unei mașinuțe sau jucatul cu păpuși (partea cu păpușile totuși nu o cunosc ). Realizăm că trecerea timpului e legată de memorie, raportând un eveniment trecut la prezent ne dăm seama cât de mult timp a trecut. Dacă nu am avea ținere de minte, pentru noi nu ar mai avea rost a patra dimensiune. Nu ne-am putea raporta la trecut, pentru că nu am ști că s-a schimbat. Am fi ca niște telespectatori ai unui film prost, foarte, foarte lung, însă tot timpul nou, în direct, care nu se mai dă în reluare. Uitatul înseamnă atunci o pierdere a timpului? Nu, el ne dă sentimentul “trecerii”. Amintirile se degradează încet, încet, deci gradul de degradare ne dă o senzație de trecere a timpului. Ca dovadă că ce ne amintim foarte bine, avem impresia că parcă s-a întâmplat ieri. Deci uitatul e și benefic, nu doar un inamic. Totuși timpul trece... Până la urmă viața este o boală ereditară. Nu trebuie să ne fie frică de moarte, ci trebuie să ne temem că nu reușim să-i facem fericiți pe cei dragi. Nu te ruga pentru un viitor mai bun, roagă-te pentru un prezent care să fie întotdeauna bun!

Octavian Movilianu (X A)

3


Proiect educaţional şi cultural „Lucian Blaga” Literatura este mai mult decât un obiect de studiu, iar întâlnirea cu marii scriitori se poate face şi altfel decât în timpul orelor de curs. Pentru a ne aminti de scriitori şi altfel decât prin gesturi de reverenţă formală şi pentru a arăta că literatura poate fi asimilată şi integrată firesc în viaţa noastră curentă, Catedra de limba şi literatura română din Colegiul nostru a iniţiat Proiectul educaţional şi cultural „Lucian Blaga”, întrucât anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea poetului interbelic, eveniment marcat şi de calendarul UNESCO. Colegiul nostru este cu atât mai ataşat de figura marelui poet, cu cât acesta a fost elev aici timp de opt ani, din 1906 în 1916, iar unchiul său, Iosif Blaga, el însuşi o personalitate remarcabilă, şi-a legat numele de acest liceu ca profesor şi director. Manifestările programate în acest an îşi propun să îl scoată pe scriitor din spaţiul bibliotecii şi să îl aducă în spaţiul trăit al elevului – cel şcolar. În acest sens, coordonatorii de proiect, doamna director Mariana Ionescu, doamna director adjunct Cornelia Stroe şi doamna profesoară Daniela Mocanu, alături de responsabilii proiectului, doamnele profesoare Florina Oţet şi Ioana Enescu, alături de domnul profesor Adrian Sandu, au iniţiat mai multe acţiuni, ce i-au avut ca grup-ţintă nu numai pe elevii din Şaguna, ci întreaga comunitate braşoveană. Prima activitate a fost reprezentată de concursurile de literatură, ilustrare grafică şi filosofie, reunite sub titlul „Şagunistul din Lancrăm”. În acest sens, a fost lansat un blog al concursurilor cu propuneri din textele blagiene, www.blaga-lucian-saguna.blogspot.com, realizat de Dragoş Dumitiru (IX A), Liviu Lovin (IX A), Cristina Runceanu (IX A). Textele poetice au fost comentate sau ilustrate grafic, iar concursul de filosofie a presupus elaborarea unui eseu argumentativ pornind de la un fragment din „Geneza metaforei şi sensul culturii”. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 9 – 22 aprilie, iar calitatea lucrărilor participante a fost deosebită. Relecturile operei blagiene au fost făcute cu spirit critic, într-un limbaj – verbal şi nonverbal – ce a demonstrat faptul că opera poetică şi filosofică a lui Blaga este o provocare pentru spiritul adolescentin. Pe baza ilustraţiilor realizate de participanţii la concurs, au fost realizate cărţi poştale, pe care elevii clasei a IX-a F, coordonaţi de doamna profesoară Ştefania Ciobanu, le-au împărţit cu generozitate braşovenilor, în 10 mai, în cadrul activităţii „Citeşte Blaga şi dă mai departe!”. Conferinţa „Despre Lucian Blaga, în contextul de astăzi” s-a desfăşurat în Sala Festivă a liceului nostru, în

4


data de 4 mai şi a fost transmisă prin Internet de TeleAS. Invitaţii Colegiului nostru au fost doamna profesoară Steluţa Pestrea Suciu, domnul prof.dr. Andrei Bodiu şi domnul prof.dr. Romulus Chiriţă. Graţie prezentărilor facute de distinşii invitaţi, elevii prezenţi la acest eveniment au putut să descopere multiplele faţete ale unui important om de cultură, dar şi amănunte din biografia acestuia - de la tânarul Lucian Blaga, venit la Brasov să îşi continue studiile, până la imaginea filosofului care a conceput „spaţiul mioritic”, de la elevul ce descoperă estetica dramei şi până la poetul Belșug, Irina Purcăroiu, X A european admirat de Ion Barbu. Punctul de vedere al cititorilor de astăzi ai lui Blaga a fost evidenţiat prin prezentarea Blaga să aibă un spaţiu numai al lui. „Casa” din Şaguna scriitorului, facută de Ioana Popescu (XA) şi prin a lui Blaga este, din 3 iunie, Sala Blaga, aflată în momentul poetic creat de Adina Puşcariu (IX D). imediata apropiere a Sălii festive şi a Sălii Andrei Puţini sunt cei care ştiu că Blaga nu a avut Şaguna. O simplă sală de clasă s-a transformat într-o niciodată o casă a lui, iar acest amănunt biografic a istorie literară vizuală, realizată din imagini conturat ideea ca, în cadrul liceului în care s-a format, reprezentative de-ale poetului şi din fragmente cunscute ale operei sale sau, mai puţin cunoscute, dar la fel de importante, din corespondenţa sa. Ieşirea din spaţiul şcolar pentru a-l cunoaşte pe Blaga nu este doar o metaforă, ci se transformă în realitate prin acţiunea programată pentru sfârşitul acestei veri, şi anume excursia tematică în Portugalia, la Lisabona, unde Blaga a fost Ataşat cultural. Vizita de studiu are ca scop realizarea unor produse care vor fi diseminate ulterior în cadrul liceului şi al celorlalte colegii braşovene: film documentar, jurnal de călătorie.

Belșug, Ioana Chiva, X F

În concluzie, ne putem apropia de opera unui poet din mai multe puncte, aducându-l, în felul acesta, mai aproape de noi. REDACȚIA

5


Concurs de Şagunistul din Lancrăm străzi, de piețe, clădiri etc.), cu mentalitatea, cu obiceiurile oamenilor ce trăiau în cetate în momentul când a ajuns Lucian Blaga aici și cu personalitățile cu care s-a întâlnit poetul și care i-au marcat viața.

Belșug, Maria Igescu, XI A

Așa cum ne-a obișnuit dintotdeauna, Șaguna este gazda numeroaselor evenimente culturale sau a distinselor personalități. La începutul lunii mai, pentru a marca semicentenarul Lucian Blaga, Colegiul nostru a organizat o conferinţă despre marele poet interbelic, un fost șagunist ce a marcat nu numai literatura română şi filozofia, ci și multe alte domenii - jurnalism, politică, dramaturgie, învățământ. Alături de alte activități și concursuri, Conferința Lucian Blaga, ținută în Sala Festivă a Colegiului, ne-a adus poate mai aproape de viața și sufletul scriitorului și filozofului Blaga cu ajutorul invitaților: domna profesoară Steluța Pestrea Suciu, domnul profesor dr. Andrei Bodiu, Decanul Facultăţii de lItere din Braşov, şi domnul profesor dr. Romulus Chiriță. În deschiderea conferinței a vorbit doamna director Mariana Ionescu, după care invitaţii ne-au oferit informații detaliate și interesante despre şagunistul din Lancrăm. Doamna profesoară Steluța Pestrea Suciu ne-a povestit despre viața tânărului Blaga, abia venit în Brașov, unde a urmat studiile la Gimnaziul „Andrei Șaguna”. Prezentarea doamnei profesoare ne-a învăluit într-o atmosferă încărcată de imaginea Brașovului interbelic, cu denumirile acelei epoci (nume de

Domnul profesor dr. Andrei Bodiu a vorbit în special despre opera lui Lucian Blaga, făcând referire la aprecierea lui Ion Barbu în ceea ce privește opera lui Blaga. Astfel am aflat că, deși Ion Barbu era un aspru critic al scriitorilor români, opera lui Blaga l-a impresionat, iar motivul acestei aprecieri este, după spusele domnului Bodiu, opera „Ivanca”, ce se aseamănă foarte mult cu poemul „Domnişoara Hus” al lui Barbu.

Domnul profesor dr. Romulus Chiriță a scos în evidență latura filosofică a fostului șagunist, spunând că este cel mai valoros filosof român, deși Emil Cioran și Mircea Eliade sunt mult mai cunoscuți și mai apreciați decât el. Blaga a avut o concepţie nouă, modernă asupra filosofiei, abordând tema spațiului mioritic și a originalității poporului român. La finalul Conferinței am plecat cu plăcuta senzație de a fi învățat ceva nou, folositor, care ne-a îmbogățit cultura generală. Lucian Blaga a fost și va rămâne un șagunist al cărui nume merită rostit cu drag, cu mândrie și cu admirație, datorită contribuției sale semnificative din punctul de vedere al literaturii și al filosofiei.

În Lan, Andra Câmpean, X A

Ioana POPESCU, X A

6


filosofie Vă prezentăm câteva dintre cele mai bune lucrări din cadrul concursurilor de filosofie şi literatură:

„Existenţa întru mister şi pentru revelare este un mod eminamente uman. Specific uman va fi, prin urmare, şi tot alaiul imens de consecinţe ce se desprind din acest mod, adică destinul creator al omului, impulsurile, aparatura şi îngrădirile acestuia. (...) Omul e capturat de un destin creator, într-un sens cu adevărat minunat; omul e în stare pentru acest destin să renunţe – câteodată chiar până la autonomicire – la avantajele echilibrului şi la bucuriile securităţii.” (Lucian Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii)

În Lan, Maria Turcu, X E

Omul, această fiinţă întru mister şi pentru revelare, care – probabil – a renunţat la mersul patruped tocmai pentru a-şi lărgi orizontul şi pentru a descoperi orizonturi noi, este, în sine, un mister. Este un foc care simte nevoia să ardă cât mai multe spre cunoaştere într-un timp cât mai scurt, mistuindu-se, în acelaşi timp, pentru aflarea propriei origini, propriei esenţe. El arde atât în exterior, cât şi în interior. Misterul în care se adânceşte în exterior nu este nici pe departe la fel de adânc precum misterul din interior. În definitiv, creatura, care are în sine sămânţa Creatorului său, va acţiona mereu pentru descoperirea

misterului creaţiei, dar va fi şi mereu muncită de rolul său creator. Descoperirea sensului vieţii, descoperirea propriului drum în viaţă, dar şi lupta pentru a da un sens vieţii sale şi pentru a-şi croi un drum sunt năzuinţe ale omului universal, atât pe axa orizontală, cât şi pe cea verticală a timpului. Dintotdeauna, omul nu s-a mulţumit cu statutul său de creatură, de creat, ci a participat el însuşi la creaţie, începând chiar de la propria persoană. Schimbările care au loc în viaţa lui, pe parcursul diferitelor etape ale acesteia, sunt toate o pantă ascendentă spre realizarea destinului său ca persoană, pe de o parte, iar pe de altă parte, spre împlinirea destinului său creator. Unul dintre argumente ar fi că energia vitală a omului, pusă în slujba creaţiei, nu poate duce decât la realizarea unei opere al cărei final va fi culminant, un adevărat finis coronat opus. Bineînţeles că acest finis cere sacrificii. Sacrificiile vor fi din ce în ce mai mari, pe

Cântec în doi, Alina Pomană, IX E

7


Concurs de filosofie

măsură ce revelarea misterului primordial devine mai profundă, însă omul are în sine posibilitatea aceasta de a nu se opri niciodată, după cum spune şi Lucian Blaga, chiar atunci când – aparent – este vorba despre autonimicire. De ce aparent? Pentru că echilibrul şi securitatea sunt aparente atunci când persoana nu descoperă bucuria de a se adânci în mister, de a se adânci în cunoaştere. Autonimicirea, la rândul ei, este aparentă, atunci când vine vorba despre autodescoperire sau împlinirea destinului creator – care este un dat fiinţial – nu te autonimiceşti nici măcar în situaţia păsării Phoenix, ci doar arzi ca să renaşti din propria cenuşă. În urma arderii nu vine extincţia totală, ci renaşterea. Soluţia propusă de Blaga este una perfect normală, omul adevărat, acea făptură de lumină, nu va putea trece prin viaţă fără a crea şi creând, fără a se adânci în mister, deci în cunoaştere – de sine şi de lume, iar creând, va dăinui, nu se va stinge. Vorbeam despre axa orizontală şi axa verticală a timpului, pentru că omul participă la istorie atât în timpul său – adică orizontal, cât şi în toate timpurile – vertical, atunci când vorbim despre creaţia sa, despre ceea ce rămâne după el. Un al doilea argument este acela că misterul persistă şi atunci când vine vorba despre rezistenţa la timp a creaţiei proprii. Nimeni nu ştie sau nimeni, poate, nu creează cu gândul că astfel va dăinui în memoria umanităţii. Avem, aşadar, un mister aici, dar mai intervine şi rolul de creator al omului. Fiinţa umană trăieşte tocmai pentru şi prin adâncirea aceasta în cunoaştere. Filosoful Rene Descartes spune: „Dubito ergo cogito, cogito ergo sum” – Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist. Punându-şi la îndoială chiar propria existenţă, deci cugetând, omul există. Iar omul care există, creează. Şi creaţia adevărată, Creaţia rezistă timpului. El îşi cugetă existenţa şi, prin aceasta, ajunge să se adâncească în mister. Trăieşte pe axa orizontală, dar are ca scop al vieţii verticala – atât cea istorică, cât şi cea a legăturii cu lumea şi cu divinitatea. Creaţia lui va rezista tocmai prin aceea că nu se va raporta doar la timpul său, ci va

pătrunde mai adânc în mister, va învinge timpul. Iată, deci, că adâncirea în mister merge dincolo de persoană şi de timp, adâncirea în cunoaştere, în creaţie este una continuă, dar şi continuu rodnică. Omul se descoperă şi descoperă rolul său creator în lume, îşi descoperă un destin creator, dar în acelaşi timp şi-l clădeşte şi îl împlineşte. Revelarea este însoţită de auto -revelare, de participarea la creaţie, la propria creaţie şi la dăinuirea atât a propriei creaţii cât şi a creaţiei universale. Destinul creator al omului îl mistuie şi îl clădeşte în acelaşi timp. Pentru că aceasta este şi relaţia dintre mister şi revelare, cu cât descoperi mai mult, cu atât misterul se adânceşte, dar pe omul adevărat, omul dinamic, acest fapt nu îl face să renunţe, ci dimpotrivă, să caute să se adâncească şi mai mult în şi pentru creaţie.

Cântec în doi, Lorena Budulan, IX A

Alida MUNTEAN, XII D

8


Concurs de literatură TĂCEREA ARE ULTIMUL CUVÂNT origini până în prezent”), a observat („Amintirile mele nu se sting. Ochii nu se închid. În urechile mele, somnul nu tace.”Lucian Blaga) şi a descoperit lumea („ Sufletul lui e în căutare[…]El caută apa din care bea curcubeul. El caută apa din care curcubeul îşi bea frumseţea şi nefiinţa”- Lucian Blaga, ”Autoportret”), ca mai apoi s-o dezvăluie tuturor prin cuvinte, cuvinte puţine, dar pline de expresivitate, originalitate, creând un mit care redă fluxul trăirilor, al ideilor filozofice, Belșug, Antonia Alexandru X E viziunea asupra vieţii, şi în mod paradoxal, Lucian Blaga - poet, dramaturg, eseist, a fost o tăcerile („prin ce altceva pot fi exprimate tăcerile, figură importantă în literatura română, ca dovadă stând liniştile, dacă nu prin cuvinte”.E. Simion) ”Poeţii, (se realizarea unor opere în care şi-a pus amprenta destăinuie Blaga), sunt asemenea prin ceea ce nu spun, perspectiva filozofică a acestuia. Criticii literari fac tac ca apele de sub ogoare ce devin în rarişte izvor adesea referire, când vine vorba de arta blagiană, la sonor. Dar când un zeu cântă, el îşi destramă fiinţa şi două perspective ale cunoaşterii: cea raţională. pe de-o cântecul e o dulce piedere de sine". parte, şi cea poetică, pe de altă parte. Prin prisma Tăcerea a fost şi rămâne o temă de reflectare cugetărilor filosofice, Lucian Blaga interpretează şi pentru mulţi oameni de cultură: Alexandu Vlahuţă analizează aspecte ale vieţii, elemente mitologice şi defineşte tăcerea sub forma unei imagini deloc folclorice, astfel că poezia raportată la aceste concepte abstracte: ”Tot ce creează tace. Natura - soi deschide devine modalitatea de cunoaştere a sensurilor florile ei în cea mai adâncă tăcere. Numai distrugerea fundamentale ale întregii lumi. vrea gălăgie. - Nu e războiul cel mai mare zgomot pe Recunoaşterea aproape clişeică a lui Blaga ca care-l face omul pe pământ?” Pe de altă parte, Marcus “poet al tăcerii” porneşte de la un fapt cât se poate de Tullius Cicero consideră că ”tăcerea este una dintre real regăsit în copilăria acestuia, care a stat, după cum marile arte ale conversaţiei”. Aceste perspective el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase reliefează următorul aspect: tăcerea presupune, mai absenţe a cuvântului”; neputând să vorbească până la întâi de toate responsabilitate, tact şi înţelepciune ce vârsta de patru ani, poetul s-a definit ca fiind “mut ca o duc la puterea de autocenzură, lucru deloc uşor de lebadă”. Astfel, copilul care a învăţat să tacă înainte de înfăptuit; aceleaşi considerente le abordează şi Lucian a vorbi („zăpada făpturii ţine loc de cuvânt”) a ascultat Blaga în textul poetic “Catren”. („ El pune urechea pe sol ca să audă inima În acest fel, metafora tăcerii, a cuvântului pământului…, îşi amorţeşte conştiinţa în ierburi…” – inefabil, este tema centrală, ”o importantă operă George Călinescu – „Istoria literaturii române de la spirituală” a poeziei, tăcerea aflată într-o comuniune cu

9


Concurs de

limba, cuvântul, căci “tăcerea este umbra unui cuvânt”, iar cuvântul - “o rană a tăcerii”. Poetul declară în acest sens: ”poezia e o artă a cuvântului numai în măsura în care este şi o artă a necuvântului”.

la fel ca motivul tăcerii, sugerează cunoşterea, înţelepciunea. Atât structurile lexicale aşa cum sunt: ”limba deplină”, ”taine”, lumină” care dobândesc valenţe metaforice, cât şi alternarea verbelor la formă Aparţinând ciclului postum de poezii, ”Corăbii afirmativă cu cele cu formă negativă subliniază ideea cu cenuşă”, ”Catren” transfigurează o viziune de mister. atotcuprinzătoare, subliniind aspecte filozofice. Aşadar, crezul artistic pentru care pledează Stând sub semnul expresionismului, din poezia Lucian Blaga este acela al tăcerii, a tăinuirii ”Catren” lipseşte caracterul descriptiv, în schimb, voluntare, a respingerii redării explicite a textelor, imaginea realizată este o contopire de abstract şi tocmai cu scopul de a întreţine enigmaticul. Prin material, există o predilecţie pentru metafore cuvinte puţine, dar pline de esenţă, Blaga ne revelatorii, iar poetul se axează pe aprofundarea îndeamnă să ascultăm şi, mai mult de atât, să principiului tăcerii, printr-o abordare poetică. Cu toate înţelegem tăcerea. acestea, amplificarea elementului de mister îi dă o notă BIBLIOGRAFIE de modernitate. (poetul sugerează: „Câteodată, datoria Lucian Blaga, Opere, vol. 1, Editura noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un Albatros, Bucureşti, 1972 Pompiliu Constantinescu, Poezia d-lui Lucian mister şi mai mare.”- “Pietre pentru templul meu”) Blaga, vol. 1 Figuri literare, Editura Vremea, Titlul poeziei, reprezentat de un substantiv 1938 comun, articulat nehotărât, este aparent simplu, dar, în fond, el exprimă tocmai ideea sintetizatoare a textului, aceea de tăcere, de înţelegere dincolo de cuvânt. Din punct de vedere compoziţional, titlul ilustrează structura de doar patru versuri a poeziei. La nivel stilistic, discursul liric are un dinamism aparte datorat versurilor libere, adresării directe realizate prin verbe la prezent, persoana a doua, singular (”ştii”). Eul liric pare să deţină tainele lumii; sentimentul redat de ideea poetică a textului este acela de conexiune cu întreg universul. Metafora luminii, în acest caz, nu ocupă un rol principal, însă,

Catrenele fetei frumoase, Alina Bratu, X A

Diana MELEȘTEU, X A

10


literatură Catren de Lucian Blaga

Catrenele fetei frumoase, Roxana Buta, X E

Creaţia - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului”. Definindu-şi astfel actul de creaţie, Lucian Blaga este un artist ce are capacitatea de a aborda elemente ce fac parte din sfere distincte, de a le combina şi de a le da o înfăţişare care le diferenţiază de tot ceea ce fusese creat până în acel moment. Întregul proces creator blagian este definit prin originalitate, poetica sa având ca sursă de inspiraţie filosofia, iar alăturarea acestor două modalităţi de exteriorizare a gândurilor denotă o extraordinară frumuseţe a versurilor sale. Blaga este poetul tăcerilor, unicul care oferă o semnificaţie golurilor, farmecul textelor sale constând în ceea ce nu spune, ci lasă să se înţeleagă. Declarându-se în favoarea direcţiei moderniste, Blaga nu neglijează faptul că elementele ce definesc tiparele clasice au fost cele care i-au orientat interesele, de aceea, ultima sa perioadă de creaţie o închină clasicismului, după cum o şi denumeşte – clasicizare. În

această etapă, abordează procedee ca: utilizarea versurilor ritmate, cu măsură egală, ce conferă claritate, simplitate, finalitate estetică şi etică. Volumul „Corăbii de cenuşă” este cel mai reprezentativ pentru această perioadă, textele încadrându-se în rigorile impuse de clasicism, tratând teme ca: timpul, natura, istoria. Interpretat dintr-o perspectivă simbolică, titlul volumului este constituit pe baza unei opoziţii: corabie – cenuşă. Corabia este simbolul forţei, fiind asociat cu imaginea vieţii, căreia omul trebuie să-i aleagă centrul şi să-i asigure direcţia, iar cenuşa reprezintă nulitatea, desacralizarea, reminescienţa. Într-un plan mai îndepărtat, corabia poate fi asociată cu imaginea apei, iar cenuşa cu focul, rezultând în urma arderii, a purificării, aceste două asocieri referindu-se la elementele primordiale ale lumii apa şi focul. Poezia „Catren” face parte din volumul amintit, fiind o creaţie în care poetul aduce în faţa cititorului imaginea materializată a limbii, ca element definitoriu pentru universul uman. Încă din titlu se face referire la tiparele clasice, cunoscute, perfecte, ce atrag atenţia poetului modernist – catrenul, o strofă alcătuită din patru versuri, având rimă şi ritm. Lucian Blaga alege această formă de organizare a poeziei sale, cu scopul de a-şi manifesta încă din titlu intenţia. La nivelul structurii se remarcă organizarea poeziei sub forma unei asocieri de patru versuri, ce respectă rigorile clasice, având ritm trohaic, măsură variabilă de 9 - 11 silabe şi rimă împerecheată, ce creează armonie la nivelul rostirii discursului poetic. Poezia este o monostrofă, fiind constituită asemeni unei definiţii date de către creator referentului textual – limba. Sub forma unui monolog adresat, poezia înglobează cugetările artistului cu privire la elementul definitoriu al unei naţii, al unei culturi. Fiind consacrată limbii, poezia oferă cuvântului, ca instrument al acesteia, forţă creatoare. Primul vers neagă concepţiile formate până acum cu privire la limbă – „limba nu e vorba ce o faci”. Prin această negaţie, Blaga anulează actul asemănării „limbii” cu „vorba”, realizând o deosebire între acestea. El consideră „vorba” o caracteristică tipic umană, fiind efemeră asemenea acestuia şi pierzându-se odată ce

11


Concurs de

timpul se scurge, iar omul se îndreaptă spre sfârşit. Verbul „a face” asociat „vorbei” o încadrează în categoria lucrurilor materiale ce pot fi săvârşite de către om şi care au menirea doar de a caracteriza existenţa acestuia. Următorul vers conferă identitate şi unicitate referentului „Singura limbă, limba ta deplină”. Prin repetiţia lexemului „limbă” este accentuată percepţia artistului asupra acesteia. Sintagma „limba deplină” desemnează perfecţiunea aparatului lingvistic, asemănând-o cu un întreg desăvârşit şi totodată atribuindu-i o nuanţă de superioritate în raport cu alte limbaje. În acest vers este prezent pentru prima şi singura dată adjectivul pronominal posesiv „ta”, eul creator dorind astfel să amintească adresantului faptul că limba îi este proprie şi este singura care îl defineşte. Dintr-o perspectivă filosofică, fiinţa umană are o disponibilitate de deprindere continuă care se desăvârşeşte în decursul existenţei sale. Limba, fiind o parte a culturii caracterizată prin mobilitate şi evoluţie continuă nu poate fi asimilată de către fiinţă decât pe parcursul consumării actului de a trăi. Cel de al treilea vers consemnează referentul în absenţa sa, exprimând în acelaşi timp şi sentimentul contemplator al creatorului – „stăpână peste taine şi lumină”. Conform filosofiei blagiene, „tainele” sunt asociate misterelor ce copleşesc şi sporesc curiozitatea lumii. Echivalent al universului de nepătruns tipic poeticii lui Blaga, aceste mistere sunt atribuite şi limbii care se dezvăluie cunoscătorului odată ce acesta face demersuri în vederea clarificării enigmelor sale. Metafora „luminii” apare în acest context cu scopul de a revela universul întunecat de „taine”. Lumina, interpretată ca simbol reprezintă cunoaştere, adevăr, speranţă, virtuţii specific umane, astfel subliniindu-se faptul că procesul de desluşire a limbii îi este destinat acestuia şi numai sieşi. Prin personificarea limbii, ca „stăpână” este evidenţiată capacitatea unică a acesteia de a fi un mijloc de pătrundere în sfera ce înglobează necunoscutul. Ultimul vers aduce o cugetare cu privire la menirea limbii – „e aceea-n care ştii să taci”. Acum limba nu mai este o modalitate prin care omul se comunică pe sine, ci devine un mijloc prin care acesta

reflectă în tăcere asupra „tainelor”. Discursul eului poetic îndeamnă acum pe cititor la linişte, cugetare, pentru a pătrunde în lumea ideală. Cele două instanţe poetice – eul şi cititorul – nu fac parte din aceeaşi lume, comunicarea dintre cei doi fiind mijlocită doar prin intermediul limbii şi al cuvântului ca instrument al acesteia. Pentru a pătrunde în universul eului, cititorul se foloseşte de cuvânt, iar în lipsa acestuia de „tăcere”- ca timp necesar cugetării. Limbajul poetic blagian este discursiv şi accidental, ilustrând idei prin intermediul imaginilor. Acesta rămâne în zona abstractului, fiind un prim pas către iniţierea într-o realitate transcendentă, absolută. Constituindu-se ca o alegorie a cunoaşterii demersului poetic şi a misterului, poezia se plasează întrun cadru ce se îndepărtează de reperele concrete ale timpului şi spaţiului, având ca singure coordonate „tainele” şi „lumina”, în care se găseşte şi eul poetic, alături de cititor. Realitatea pe care eul o poate desluşi doar cu ajutorul limbii este reprezentată prin utilizarea prezentului timpului „a fi” care denumeşte faptul de a exista. Aşadar, poezia „Catren”, cuprinsă între scrierile cele din urmă ale lui Lucian Blaga, poate fi considerată un act de definire a creaţiei, prin faptul că abordează în structura sa limba, ca referent poetic, conferindu-i capacitatea de a fi un element corelativ între două universuri: cel real specific cititorului şi cel ideal în care se găseşte eul poetic.

Eva, Maria Turcu, X E

Boeriu ADRIANA, XII F

12


literatură Arta conversației sau restul e tăcere Tăcerea este asociată adesea ȋnţelepciunii, capacităţii de analiză superioară. Nu ȋntâmplător, Blaga considera că această formă de meditaţie interioară se poate realiza numai ȋn limba naturală, “limba ta deplină”,ȋn care cuvântul nerostit dobândeşte o valoare mai mare faţă de cea izvorâtă din dorinţa dialogului. Aşa cum spunea şi un alt scriitor valoros al literaturii române, Mihai Eminescu, comoara purtată de o limbă se ȋmparte ȋn două: prima este cea a gândirii omeneşti ce poate fi transmisă ȋntre popoare, partea traductibilă, iar a doua este “partea de la moşi-strămoşi, partea netraductibilă”.Cuvântul este astfel asemănat unui arbore ce nu poate fi uşor înstrăinat,”A prins rădăcini ȋn huma ţării sale, s-a hrănit din ploile ei, a crescut şi s-a răsfirat sub un soare ce nu e nicăieri acelaşi, iar aşa cum este nu poate fi lesne mutat din loc, transplantat, tradus.”(C.Noica: „Despre a doua comoară a limbilor”). Putem ȋntelege că “ vorba ce o faci” nu are puritatea cuvântului originar aşa cum apare el, de exemplu, în graiul moldovenesc, transilvănean, prelucrarea cuvântului ȋi ȋnlătură puterea arhaică care ȋl face să dăinuie. Aventurarea ȋn ţara cuvintelor aduce cu sine o serie de responsabilităţi. Cuvântul este o sabie cu două tăişuri, el ȋnalţă şi ȋn acelaşi timp coboară, el ȋi poate mângâia pe cei suferinzi şi ȋi poate huli pe cei nevinovaţi, el ȋi poate ȋmbrăţişa sau depărta pe cei iubiţi ȋn egală măsură. Tăcerea nu este ȋnsă teama de cuvinte, alegerea mai puţin curajoasă la care noi avem acces. T.Maziliu spune că oamenii sunt ȋn general “Infricoşaţi de tăcere, de austeritatea şi gravitatea tăcerii”, din această cauză “ne aruncăm ȋn braţele conversaţiei, convinşi că acolo vom străluci. Conversaţia devine astfel groapa ȋn care ne aruncăm incapacitatea noastră de a tăcea”. Tăcerea este alegerea ȋnţeleaptă ȋn multe dintre situaţiile la care suntem supuşi. Putem ȋnvăţa cu uşurintă să conversăm, se vorbeşte mai ales de arta conversaţiei, dar tăcerea nu se ȋnvaţă, ea se descoperă ȋncetul cu ȋncetul; ştim că există mulţi oameni care ştiu să vorbească şi puţini care ştiu să tacă. De câte ori se ȋntâmplă să ne dorim să începem o discuţie amplă, aşa “de dragul conversaţiei”, indiscutabil plictiseala intervine şi atunci facem apel la senzaţional, minciună şi vulgaritate, pentru că nu vom

lăsa o discuţie să moară pur şi simplu şi astfel să intervină tăcerea ȋncă nedescoperită. Folosim uneori dialogul pentru că vrem să ascundem ceva utilizând puterea cuvântului ȋn sensul ei rău, care ne atrage şi ne ȋnstrăinează de propriul eu. Prin aparent simpla sa poezie, Lucian Blaga reuseşte să prezinte acest paradox al vieţii noastre, ȋn care adevărata identitate se contureză ȋn tăcere, unde limba este “Stăpână peste taine şi lumină”, paradox care a fost urmărit şi de alţi scriitori de-a lungul timpului. Înţelegem din “Catren” cum trebuie să cunoaştem cuvântul şi să-l creştem astfel ȋncât sensul său unduitor să nu ne ȋndepărteze de adevăr, Dumnezeu fiind ȋn Cuvânt, iar Cuvântul fiind ȋn Dumnezeu. Dialogul cu noi ȋnşine ne poate ajuta să ne descoperim mai bine şi să ȋi ȋnţelegem pe cei din jurul nostru fără a fi necesară vorbirea propriu-zisă. Arta tăcerii nu se poate ȋnvăţa, ea se dobândeşte cu cât privim mai profund ȋn jurul nostru, aşa cum spune Lucian Blaga într-un alt loc “Ştiinţa mai nouă a descoperit existenţa cristalelor fluide. Aşa trebuie să fie şi spiritul nostru: să se cristalizeze, dar să nu-şi ȋnşuşească forme rigide, ci să-şi păstreze plasticitatea”.

Epitaf pentru Euridike, Ioana Popescu, X A

Oana SPĂTARU, X A

13


Un manifest al adolescenței Un tribut adus literaturii, un manifest al vrea şi poate privi lumea cu alţi ochi. Realizezi cu stupoare că te regăseşti printre rânduri, în adolescenţei subtextul creaţiei, nu pentru că ai fi adolescent, sau pentru că ai trecut prin asta, ci pentru că Ioana Hodor (IX D) şi Horia Benga (IX C) au însăşi condiţia primordială a omului este debutat pe 1 iunie, respectiv pe 3 iunie, cu descrisă în această primă carte a Ioanei. Marcat volumele “Reverii de buzunar” şi “Viaţa cu fiind de un “<<Noi>> în timpurile verbale”sau mâinile în buzunare”. de “Toate zâmbetele sunt ale noastre”, îţi pui acea întrebare pe care mulţi alţii, probabil, şi-au Adevăraţii scriitori sunt aceia care pus-o înaintea ta, când s-au aflat în ipostaza pătrund în realitate, transfigurand-o, deşi uneori cititorului “Reveriilor” şi anume: de unde atât straniu, apropiind-o de substanţa lor de multă forţă pentru a alcătui, din tine însăţi, sufletească. Pentru ei, realitatea devine un volum atât de pătrunzător? substanţă, dar ea nu se lasă pătrunsă decât de Privind-o la lansarea cărţii sale, care a cel care reuşeşte să-i adâncească înţelesurile. avut loc în data de 3 iunie, la librăria “Şt. O. Ioana şi Horia sunt doi adolescenţi care au Iosif”, zâmbind ezitant şi privind emoţionată reuşit nu doar să construiască un univers prin mulţimea adunată acolo pentru a o susţine, ai imaginaţie, ci şi să-l concretizeze în cuvinte, putea cu greu s-o crezi în stare de o maturitatea dovedindu-şi talentul, dar şi maturitatea expresivităţii pe care arareori o posedă un gândirii. Nimic nu i-a împiedicat pe cei doi să adolescent. Auzind-o însă vorbind şi povestind lupte pentru a-şi realiza visul. Au trecut prin despre încântarea ei de a fi reuşit să-şi publice adieri line de vânt primăvăratec, dar şi prin cartea, cât şi despre dorinţa ei din totdeauna de furtuni amare, având în minte un singur scop, a face asta, realizezi cât de important este acela de a atinge stelele. pentru ea actul scrierii şi cât de mult a ajuns Ioana ştie un drum către libertatea acesta să-i dicteze existenţa. Şi, de ce nu, o cuvântului, o lume în care a scrie devine act priveşti ca pe scriitorul de mâine, omul acela demiurgic, un univers ale cărui graniţe are care, cu mâinile sale, realcătuieşte din propriile dreptul doar ea să le stabilească, să le modeleze cuvinte lumea în care şi tu, şi eu am crescut, sau să le şteargă în funcţie de necesităţi. Nu trăim şi în afara căreia nu putem sau nu vrem este nevoie decât să priveşti coperta “Reveriilor să concepem viaţa. de buzunar”, pentru a-ţi fi captată atenţia În ceea ce-l priveşte pe Horia, care a asupra volumului. Răsfoind pagină cu pagină, debutat în domeniul literar cu trei zile înaintea ajungi să priveşti lumea prin perspectiva unui Ioanei, cu volumul “Viaţa cu mâinile în tânăr răzvrătit, neliniştit, hiperlucid, ale cărui buzunare”, avându-l drept coautor pe Codrin, şi capacităţi senzoriale sunt extraordinare şi care el trăieşte aceleaşi pasiuni, dorinţe, tulburări ca

14


şi Ioana şi se transcrie pe sine însuşi prin intermediul creaţiilor sale. „Nopţi întregi în căutarea <<Ei>>”, imaginea “tenişilor roşii” aburită de fumul de ţigară, un “hanorac aruncat în grabă pe bancheta din spate a Mustangului ce goneşte pe autostrada M1” a vieţii libertine... Cafea după cafea, liceu, o blondă, o brunetă, o chitară, dragoste fără graniţe, acestea sunt elementele ce alcătuiesc lumea închipuită de Horia. Miercuri, în ziua în care lumea a sărbătorit copilăria şi adolescenţa, Horia a adus un omagiu tuturor prin cartea sa, concretizându-şi în cuvinte însăşi calitatea de a fi tânăr. Un spectacol de dorinţe, de tulburări interioare, de fericire, de dor şi de iubire, o realitate fragmentată sau poate chiar mai multe, scrijelite de Horia pe o bucată de hârtie. La fel ca Ioana, nici Horia nu s-a oprit la a îmbina cuvintele pentru o sonoritate cât mai bună, ci le-a insuflat viaţă într-un mod caracteristic lui. Arta lor reprezintă, după spusele celor doi autori, un manifest pentru literatură, ce deschide o eră fulgerătoare, fără oprelişti, unde scrisul este supremul refugiu în calea disperării, iar “trecutul” este trecut doar atunci când este scris. Dorinţa de a scrie nu l-a părăsit pe Horia în niciun minut al existenţei sale de scriitor aspirant, şi, prin acest volum, ne împărtăşeşte o fracţiune din

profunzimea gândurilor lui, o miime din arta lui de a manevra cuvintele. Stilul lui inconfundabil trebuie studiat amănunţit, căci cu siguranţă ne vom întâlni cu el în viitorul apropiat. Recunoştinţa celor doi se apleacă asupra îndrumătorului lor, scriitorul Ion Popescu Topolog, care a vorbit la aceste lansări de carte despre existenţa unei foarte importante şcoli de literatură la Braşov şi despre importanţa pe care aceasta o are în literatură română. Mai mult decât atât, acesta a încurajat stimularea potenţialilor scriitori încă din adolescenţă, pentru ca aceştia, ajunşi la maturitate, să dispună de fundamentul necesar alcătuirii unor creaţii cât mai valoroase. A scrie o poezie nu este un lucru uşor; uneori chiar o povestioară poate deveni dificil de alcătuit, “vina” principală având-o, de obicei, lipsa de inspiraţie. Să ne închipuim, aşadar, cât tumult lăuntric necesită alcătuirea a două volume de proză scurtă. Dar să nu uităm că acesta este doar începutul...

Diana IABA şi Cristiana TIȘCĂ, IX C

15


Începuturile scrierii De 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, librăria Ştefan Octavian Iosif, din Braşov, a găzduit un eveniment original şi inedit, venind în ton cu semnificaţiile zilei. Am asistat la debutul în tainele scrisului a trei elevi ai colegiilor centenare: Iulia Matieş şi Codrin Crăcuţ, de la „Colegiul Naţional Unirea”, respectiv Horia Benga, de la „Colegiul Naţional Andrei Şaguna”, elevi ce ne-au demonstrat că nu este prea devreme pentru a scrie o carte, atâta vreme cât dispui de o maturitate a gândirii şi de dorinţa de a transmite un mesaj. Aceştia s-au bucurat de un public numeros şi de aprobarea, susţinerea şi recomandarea unor personalităţi braşovene, dintre care îi amintim pe: domnii Ion Popescu Topolog şi Doru Munteanu, doamnele profesoare Mirela Nazâr şi Luminiţa Cocoş (Colegiul Naţional „Unirea”) şi, nu în cele din urmă, doamna directoare a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, Mariana Ionescu.

simple şi dau aparenţa unui scris lejer. Unele creaţii au chiar forma unor pagini de jurnal, susţinând în felul acesta autenticitatea scriiturii. Limbajul stă sub acelaşi semn, fiind un amestec de colocvial şi termeni neologici, este îndrăzneţ, deseori surprinzător, ne putem uşor recunoaşte în el. Vorbind despre iubirea în viziunea adolescentină, ce abia cunoaşte eroticul, cartea descrie cât se poate de autentic sentimente, trăiri, gânduri, punând în prim-plan, până la urmă, schema unei întregi generaţii, ce uneori este departe de a fi înţeleasă, motiv pentru care acest volum poate fi considerat, după cum tinerii autori au declarat, un manifest. În concluzie, volumul scris de cei doi elevi cred că şi-a atins ţelul, aducând tuturor în atenţie viaţa adolescentului, „viaţa cu mâinile în buzunare”.

Volumul scris de Horia Benga, în colaborare cu Codrin Crăcuţ, „Viaţa cu mâinile în buzunare”, ce cuprinde atât proză, cât şi poezie, dar într -un stil liber şi nonconformist, tipic adolescentin, vine cu o multitudine de idei, parcă abia izvorâte din minte şi aşternute imediat pe hârtie, întrucât frazele sunt Diana MELEȘTEU, X A

16


Cu ocazia lansării de carte a tinerilor elevi ai CoP: Ai o persoană anume căreia îi dedici această legiilor Naţionale „Andrei Şaguna” şi „Unirea”, publicaţia carte? noastră are plăcerea de a vă prezenta un interviu cu unul HB: Până acum ceva timp înclinam să cred că scriu dintre noii scriitori ai literaturii române. pentru mine, dar nu mai pot spune acest lucru cu o carte „Viaţa cu mâinile în buzunare” este cartea scrisă de în mână întinsă spre publicul cititor. Deci, da. Poate că o Horia Benga, o carte care, după cum spune şi el, evocă dedic acelei „Ea” ipotetice pe care o întâlnim şi în carte. gândurile, sentimentele, dar mai ales aventurile adolesP: Cărui tip de public te adresezi? centului îndrăgostit. HB: Cartea e adresată cititorilor cu suflet tânăr din Puls: Ai un model din sfera literaturii? orice categorie de vârstă, dornici să trăiască sau să Horia Benga: Sunt mulţi autori ale căror cărţi, după retrăiască aventurile adolescenţei. ce le-am citit, m-au împins să scriu propria mea carte, P: Ce ar trebui să ştie cititorii despre tine? să fac ceva cu textele care zăceau de mult împrăştiate întrun folder, dar cred că am preluat ceva din devotamentul şi HB: Ar trebui să se stie că îmi trăiesc eu viaţa asefidelitatea pentru scris a lui Mircea Cărtărescu. mănător personajelor mele. Mereu pe fugă, poate uneori prea grăbit, cât se poate de „treaz” în faţa realităţii. Îmi P: În viziunea ta, care este rolul scrisului? place să duc totul până la capăt după motto-ul: „Carpe HB: Rolul scrisului, în viziunea mea, e unul eliber- Diem”. ator. Scrisul pentru mine reprezintă, pe lângă un mod de P: Cum descrii colaborarea ta cu Codrin Crăcuţ? exprimare, un stil de viaţă şi totodată o dependenţă. Prin scris întotdeauna mă voi elibera de greutăţile cotidiene. HB: Cuvântul definitoriu pentru doi săgetători Totodată, „Viaţa cu mâinile în buzunare” se vrea o carte poate fi: „orgoliu”. Niciodată nu a fost uşor, dar cu „intenţie moralizatoare”, sintetizând povestea unei întotdeauna ne vom susţine şi ne vom ajuta. generaţii în câteva pagini. P: Consideri vârsta ta un impediment în ceea ce P: Ai dorit dintotdeauna să devii scriitor? priveşte scrisul? HB: Nu mă consider un scriitor. Sunt doar un tip HB: Poate că este un impediment, deoarece mai am care a scris o carte. Un scriitor înseamnă mult mai mult de încă multe de învăţat şi poate că peste 10 ani scrierile asatât. Dar, da. A scoate o carte a fost visul meu de când m- tea vor fi doar nişte copilării. am apucat de scris, adică din iarna lui 2007. Nu ştiu însă unde mă voi opri. P: Îţi trăieşti „viaţa cu mâinile în buzunar”? P: Este întâmplător faptul că lansarea acestei cărţi are loc de 1 iunie, Ziua Copilului? HB: Gândită iniţial de organizatori, această dată a devenit una simbolică şi pentru noi, autorii. Consider această lansare un cadou pentru generaţia tânără şi nu numai.

HB: Da. Şi cred că toată generaţia mea face asta. P: Ai o idee pentru o următoare carte? HB: Următoarea carte este deja în lucru. P: Cum te vezi peste 10 ani?

HB: Sunt o persoană destul de imprevizibilă şi îmi construiesc viitorul pe ideea: „Toate la timpul lor”. Poate, HB: Sursa mea de inspiraţie o reprezintă cotidianul cine ştie, peste 10 ani o să vă invit la lansarea altei cărţi. şi paşii zilnici pe care un îndrăgostit îi face. În final, nu e vorba de dragoste, ci de lupta cu factorii externi care tulbură o poveste de dragoste. P: Care au fost sursele tale de inspiraţie?

Diana MELEȘTEU şi Bianca BLAJ, X A

17


Reverii de buzunar

Am intrat în Salonul Libris al Librăriei Şt. O. Iosif… multă lume, feţe cunoscute sau mai puţin cunoscute, elevi, profesori, rude şi… Ioana. Ioana în centrul tuturor, zâmbind, tremurând de emoţii, întâmpinându-şi cu braţele deschise invitaţii impresionaţi de realizarea ei, emoţionaţi de importanţa momentului sau nerăbdători să citească primele rânduri ale cărţii ei, “Reverii de buzunar”. Prezentarea cărţii ei a început cu discursul câtorva profesori de limba română, printre care domnul profesor Ion Popescu Topolog, care, exemplificând cu câteva citate din carte, ne-a subliniat profunzimea sentimentelor şi maturitatea creaţiei elevei de clasa a IX-a. Doamnele director Mariana Ionescu şi Cornelia Stroe şi-au exprimat admiraţia faţă de lucrarea Ioanei, faţă de interesul adolescentei pentru literatură, pentru artă, pentru frumos şi au îndemnat-o să continue pe acest drum. Despre ce ne-a vorbit Ioana? Despre un vis. Un vis care, iată, a devenit realitate în salonul librăriei Şt. O. Iosif. Emoţionată, a stat în faţa noastră, dându-ne câteva detalii despre conţinutul cărţii care au fost însă de ajuns ca să accentueze curiozitatea celor prezenţi. După încheierea discursurilor oficiale, fiecare sa deplasat pentru a-şi cumpăra cartea Ioanei Hodor şi

18

pentru a primi autograful autoarei. M-am strecurat si eu printre ei, stângace, nefiind obişnuită cu astfel de evenimente. Am citit cu bucurie şi cu o oarecare mândrie autograful care sună cam aşa: “Pentru Ioana, (…). Cu drag, Ioana” (credeaţi ca vi-l scriu pe tot?). Un mesaj simplu, dar care cuprinde rodul muncii de luni sau poate ani pe care a depus-o, dragostea cu care s-a dedicat operei, dragostea în numele căreia a scris şi fericirea îndeplinirii visului. M-am retras uşor către ieşirea librăriei şi, neputând rezista curiozităţii, am început să răsfoiesc paginile cărţii pe care o ţineam în mână… Ce am găsit în ea? Inima unui adolescent ce iubeşte, cuvintele unui suflet ce consemnează fiecare trăire, fiecare emoţie, realitatea unui copil, imaginaţia unui om matur, toate acestea în câteva pagini… După încheierea evenimentului, nu m-am putut abţine şi i-am adresat Ioanei câteva întrebari. Am să vă prezint aici dialogul nostru: Ioana Popescu: În primul rând, cum te-ai simţit azi, în mijlocul atâtor prieteni şi profesori, lansându-ţi prima carte din viaţă? Ioana Hodor: Sentimentul pe care l-am avut astăzi, în ziua aceasta extrem de importantă pentru mine, e greu de descris în cuvinte. E acea împlinire pe care sperăm să o avem toată viaţa, imaginea aceea ruptă parcă dintr-un film cu final fericit. Numai că diferenţa este că evenimentul de astăzi reprezintă doar începutul filmului. I.P.: Cand a apărut pasiunea ta pentru a scrie? I.H.: Pot spune că pasiunea mea a fost aici dintotdeauna. Când eram mică, inventam poveşti despre absolut orice. Şi cred că acest lucru s-a păstrat


de-a lungul timpului, sub alte forme. Totodată, şi numeroasele întrebări pe care toată lumea le pune şi nimeni nu primeşte răspunsuri m-au determinat să vreau să încerc, măcar, să caut o soluţie, o alinare ca să le combat. Pentru mine, această alinare este scrisul. I.P.: Zi-mi câteva cuvinte despre titlul "Reverii de buzunar". Domnul profesor Ion Popescu Topolog a menţionat că ţi-ar fi propus un alt titlu, de ce ai insistat să rămână acesta? De ce este special? I.H.: Da, este adevărat, dumnealui a fost marcat de textul „Dacă aş fi un hanorac...”, text cu care am apărut şi la televiziune anul trecut, în cadrul unei prezentări a membrilor cenaclului literar Ştefan Baciu. Am insistat ca titlul să rămână acesta, pentru că volumul ilustrează o etapă compusă din mai multe elemente, şi nu dintr-o singură secvenţă. De aceea, am ales „Reverii de buzunar”, pentru a sugera ideea de multitudine şi de diversitate, deoarece nu ştii niciodată ce găseşti într-un buzunar.

ştiam cum să mai continui. Aşa că am lăsat scrisul deoparte o perioadă, dar aveam conştiinţa mult prea încărcată, lucru care m-a determinat să reîncep. Şi al doilea, după ce am terminat proiectul pe care mi l-am propus. Acest moment a fost dificil, deoarece am avut tendinţa să trec peste texte şi să le schimb semnificaţiile, motivele şi simbolurile, tendinţă care ar fi influenţat enorm textele. Mă bucur însă că nu le-am făcut modificări, reorganizări sau adaptări. Pentru că până şi cea mai mică schimbare ar fi stricat armonia volumului şi asta sar fi simţit imediat de către un cititor avizat.

I.P.: Ce planuri ai pentru viitor? Te-ai gândit ca această pasiune să devină o carieră, un stil de viaţă? I.H.: Da, m-am gândit de multe ori la acest lucru. Decizia mea în privinţa profilului pe care ar trebui să îl aleg la intrarea în liceu a fost atât de grea tocmai din cauza pasiunii mele pentru scris, deoarece mulţi mă îndrumau spre un profil uman. Am ales totuşi profilul de ştiinţe ale naturii - bilingv franceză şi nu regret I.P.: Ai vreun text preferat în carte, un text această alegere, pentru că scrisul rămâne o pasiune, care să aibă semnificaţii aparte, la care să ţii în mod care, cine ştie, poate fi transformată în viitor într-un job. special? I.H.: Textul meu preferat este „Toate zâmbetele sunt ale noastre”, pentru că este scris într-o perioadă I.P.: Ce le urezi copiilor care sunt pasionaţi specială a vieţii mele şi este dedicat unei persoane care de scris, care au talent pentru diferite arte? a ştiut să schimbe ceva în viaţa mea, prin simpla sa I.H.: Să nu renunţe niciodată la visele lor, prezenţă. indiferent de greutăţi, pentru că satisfacţia pe care o ai văzându-ţi un vis împlinindu-se nu se compară cu I.P.: Care au fost cele mai dificile momente absolut NIMIC. prin care ai trecut în perioada scrierii sau a lansării Să sperăm că acesta este doar începutul unui cărţii? I.H.: Pot să disting în mod clar cele două drum şi că în viitor vom auzi cu drag de numele ei momente decisive în drumul meu spre a termina şi a publicat în reviste de literatură sau vom cumpăra publica această carte: primul, atunci când am ajuns la nerăbdători, ca şi azi, operele ei din librării. mijlocul volumului şi am avut o cădere, pentru că nu Ioana POPESCU, X A

19


Să ne fumăm prima iubire! Sau nu ... Ştii ce? Îţi vreau savoarea înapoi şi-mi vreau gustul dulce al verii. Îţi vreau nopţile de vară, când alergam pe plajă. Îţi vreau cafeaua, bricheta şi pachetul de ţigări. Îţi vreau prosoapele, nisipul şi marea din cameră. Îţi vreau binele şi-mi vreau visul înapoi, scumpete. Am învăţat că o zi poate avea mai mult de 24 de ore. Am învăţat că o ora poate avea mai mult de 60 de minute şi ca un minut are prea multe secunde. Am învăţat că poveştile merg mai departe , exact ca vântul din Vama Veche (da! E exact cum a spus Chirilă). Am învăţat că nu contează de cât timp cunoşti o persoană în ai cărei ochi te scufunzi. Am învăţat că trenurile nu te aşteaptă şi că pleacă şi ele, cu alţi posomorâţi în Vamă, la mare. Marea m-a învăţat. Şi tu. Poţi să mă îneci în cabluri, să mă închizi în camera mea doar cu o lumânare. Poţi să mă calci în picioare, dar mai dă-mi o săptămână la mare.

Să stai pe nisipul ud, să te uiţi in gol, în sec. Abisal să ţi se deschidă marea, brusc să se termine uscatul. Să stai pe plajă, dezbrăcat de idei, dezvelit de temeri, dezgolit de tine, de ea, de voi. De mine. De tine si de noi. Să nu ne şoptim vorbe de neînţeles. Las-o aşa, mai bine taci... Îmi doresc să mai prind dimineaţa de picior. Cu voi. Îmi doresc să ne mai jucăm copilăreşte şi pur de-a v-aţi ascunselea cu soarele. Îmi doresc să mai stau ud în nisip, sa cânt Vama Veche – Vama Veche, să mă rup de realitate şi să îmi jur că realitatea mea e un singur vis.

Horia BENGA, IX D

20


TU: Primul și ultimul meu pachet de țigări tinuare zile, săptămâni, luni... şi într-o zi specială a lunii te dădeam la o parte pentru o tigară din foi, cu gust de cireşe. Pentru că îmi permiteam aste. Pentru că aveam nevoie ca tu să vrei să te fumez din nou. Până când... ultima ţigară m-a luat prin surprindere. Până când m-am trezit brusc şi mi-am dat seama că trecuse atâta timp si eu nu îmi aminteam cum am fumat atât din tine, din cum am ajuns să mai am numai o mică parte, când aveam atunci atât de mult. Am fumat ultima mea ţigară din tine înainte să mă urc în tren şi am spus: gata, de azi mă las. Dar am ajuns pe plajă într-o seară şi îmi era frig; m-am jucat cu focul, am spus că doar mă încălzesc puţin, că nu are ce să strice. Încă îmi amintesc cum mă lovea vântul cu pumnii în stomac şi cum marea îmi urla să mă opresc. Nu i-am ascultat; niciodată nu ascult pe nimeni. Bineînţeles că am ştiut că mă voi arde, că voi ajunge din nou să îmi mângâi cicatricile. Dar... îmi era dor de tine. Şi nu am ştiut ce să fac. Nu mi se mai întâmplase să nu mai am ţigări până atunci. Nu da vina pe mine. Nu mi-am dat seama când team fumat.

“Habar n-aveam că urma să ne fumăm toate nopţile de mai.” Eşti ca ţigările. Te-am fumat prima oară din naivitate, din dorinţa de a găsi ceva care să-mi dea cu trei bătăi de inimă în plus pe minut. Şi te-am vrut şi a doua zi, pentru că îmi plăcea. Mi s-a zis să fiu atentă, să am grijă, că nu-I de joacă cu oamenii-ţigară. Şi le-am râs în nas şi ţi -am mai fumat o data privirea, şi atunci mi-am dat seama că eram dependent. Dar nu mi-a părut rău pe moment; şi nu pot spune că acum îmi pare. Rând pe rând, ţigară după ţigară, am fumat tot ce era de fumat din tine. Am ştiut că e ceva neînregulă cu mine, după felul în care îmi tuşeau ochii seara şi după ceaţa în care eram învăluită. Inhalam fumul din tine, spiritul din tine, spiritul tău, râsul tău de miercuri seara. Inhalam zilele noastre la soare şi îmi dădeam ulterior seama că nu va mai fi aşa niciodată, că se va stinge odată si ţigara aia şi că voi rămâne fără niciuna în pachet şi fără chibrituri. Nu mi-a păsat. Am fumat în con-

Oamenii treceau şi se uitau cu un aer ciudat la mine. Dar eu nu îi vedeam. Ţineam pachetul de ţigări în mână şi-mi ziceam: ... şi acum o să îl deschid şi o să văd că mai am opt ţigări. Şi îl deschideam. Ghici ce? Era la fel de gol ca înainte. Eram disperată şi am cerut unui trecător o ţigară. Şi-a scos pachetul din buzunar şi mi-a oferit una. Am luat-o, am mulţumit grăbită şi m-am dus s-o fumez lângă malul mării. Credeam că va fi la del. Credeam că nu conta ca nu era din pachetul meu. O aprindeam cu acelaşi foc, deci trebuia să aibă acelaşi gust, nu? Trebuia să aibă gust a tine, aşa cum scria pe pachet. Dar în ţigara asta nu erai tu. Nu cunoşteam ţigara asta şi nu-mi plăcea. Nu era... a mea. M-am înecat cu fumul şi am aruncat-o departe, în mare... n-am nevoie de ţigări la bucată; n-am nevoie de ţigări de la trecători; AM NEVOIE DE TINE. De atunci, am aprins tuturor ţigările cu chibriturile mele. Şi le-am făcut să ardă cât mai mult posibil. Am privit lumina aceea galbenă de sute de ori. Ştiam că nu avea să mai ardă niciodată în acel fel pentru mine. Iată-mă aici, pe o bordură, în Vama Veche. Iatămă aici, în tren spre mare. Iată-mă aici, pe un petic de iarbă în Sighişoara. Sunt peste tot. Şi tânjesc după o ţigară al dracului de mult. Şi nu e bine. De fapt, aveau dreptate. Orice aţi face, nu vă apucaţi de fumat. “Fumatul chiar ucide.”

Ioana HODOR, IX D

21


Jurnal de București Proiect jurnalistic în colaborare cu Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București La începutul lunii mai, s-a realizat un schimb de experiență între redacțiile Colegiilor “Andrei Şaguna” și “Gheorghe Lazăr” din București, respectiv revistele Puls și LZR. Ce a însemnat pentru noi acest schimb se va putea observa în rândurile de mai jos.

ZIUA ÎNTÂI Totul a început într-o duminică după masă. La 4 p.m., am ajuns cu mic, cu mare în Gara Brașov. Eram destul de emoționată, mă pregăteam pentru prima mea vizită în București, alături de o parte parte din prietenii mei, urma să lipsesc o sămptămână de la școală, ce putea fi mai plăcut? Norocul nostru a fost că părinții ne -au însoțit până la gară, astfel ne-au mai tăiat din elan cu clasicul „pachet de sfaturi”: să fii cuminte, să nu faci prostii, să nu îți pierzi banii, să nu te pierzi etc. Drumul către București a fost unul ploios, am avut ceva emoții cu privire la vreme, însă la câmpie, ne -am liniștit, era cu mult mai cald decât acasă. În gară ne -au așteptat cei ce aveau să ne fie gazde pentru o săptămână, elevii de la Gheorghe Lazăr. După scurte prezentări și mici conversații, totul se hotărâse: urma să scăpăm rapid de bagaje și să ieșim pe Lipscani la un suc. Cu ocazia acelei ieșiri, totul în mintea mea a început să înflorească, am început să îmi conturez momentele frumoase alături de noii mei prieteni. Înainte de a-i cunoaște, eram un pic sceptică în privința lor, nu știam la ce să mă aștept, însă nici nu îmi În urmă cu aproape o lună, mai exact în perioada facusem speranțe să întâlnesc niște persoane atât de 6 – 13 mai, a avut loc un proiect interregional care a deschide și binevoitoare. implicat școala noastră și liceul Gheorghe Lazăr din București. Tema proiectului a fost „Valori, practici şi norme ale jurnalismului de calitate”. În cadrul acestuia s-au desfășurat o serie de conferințe și ateliere cu această temă. Am avut ocazia de a fi implicată în acest schimb de experiență, astfel am mi-am perfecționat „calitățile de jurnalist”, am aflat mai multe despre ceea ce presupune jurnalismul, cel de calitate, și ce sacrificii necesită acesta, am întâlnit o mulțime de oameni frumoși ca spirit și bunătate, (mi-a făcut o mare plăcere să îmi petrec o săptămână alături de ei) și, nu în ultimul rând, am avut parte de momente frumoase alături de colegii mei.

22


ZIUA A DOUA

trecut prin mai multe studiouri, am văzut unde se înregistrează teatrul radiofonic, i-am văzut pe crainici intrând în direct. Ziua a doua, ca și a treia, s-a încheiat cu vizionarea festivalului Florian Pittiş, festival ce le aparţine tot lăzăriştilor, în cadrul căreia ei îl celebrează pe actorul şi cântăreţul Florian Pittiş, fost lăzărist. În seara de muzică am avut ocazia de a ne încânta auzul cu voci ale unor tineri ce au avut curajul de a participa la acest festival-concurs, iar în cea de teatru ne-am delectat cu fragmente ale unor piese de teatru.

În cea de a doua zi mi s-a conturat o imagine a Bucureștiului: un Brașov la superlativ. Stând în centrul vechi al orașului, am avut șansa să văd partea frumoasă a orașului, cladirile și parcurile ce îl alcătuiesc. Tot în acea zi ni s-a prezentat și liceul organizator, un liceu cu tradiție, însă care știe să îmbine vechiul cu noul, trecutul cu prezentul, clădirea veche fiind în contrast cu imaginile care împodobeau pereții, realizate de elevi, decorațiunile și dotările acestuia. Elevii sunt cei care au completat tabloul, niște tineri entuziaști și dornici să învețe și să simtă viața în tot ceea ce înseamnă ea. Ziua a doua a coincis și cu ziua de 9 Mai, care pentru europeni este una specială, simbolizând Ziua Europei. Elevii lăzăriști au marcat acest eveniment cu o ZIUA A TREIA paradă în care fiecare clasă reprezenta o țară, aleasă prin extragere la sorți, iar în timpul paradei ei a trebuit Aceasta a fost poate cea mai lungă zi dintre toate! să prezinte pe scurt câteva dintre lucrurile reprezentative respectivei țări. Noi, invitați fiind, am A fost dificilă, deoarece am avut programate două avut parte de locurile cele mai bune și ne-am bucurat de ateliere, primul având ca teme „Cum să ne jucâm cu textul: obiectiv vs. explozia de culoare și de muzica ce a acompaniat acest eveniment. În după-masa acelei zile, „am intrat în pâine”, adică am început activitățile ce țineau de tema vizitei noastre acolo. Am început ușor, pentru a avea timp să ne acomodăm unii cu alții, cu o vizită la Casa Radio, care este centrul de difuzare a posturilor de radio de stat, locul de unde pleacă informații în toată țara. Mihai Dulgheru, gazda noastră de acolo, prezentator al emisiunii „România devreme” (Radio România Actualități), ne-a condus prin clădire, ne-a explicat cum funcționează un radio acum și cum era înainte. Am

23


început de drum, mai avem atâtea de făcut pentru a ne împlini în viață!

subiectiv” și „Tehnici de realizare pentru diferite tipuri de interviu”. Totul a început de dimineață, de la ora 10, am avut pauza de prânz pe la ora 13, după care am continuat până la 18. Deși poate părea destul de plictisitor, nu a fost așa, pentru că la aceste ateliere am avut ca instructori doi studenți la jurnalism, deci niște tineri nu cu mult mai mari decât noi. Am folosit jurnalismul ca pretext pentru a dezbate problemele sociale pe care le întâlnim în viața noastră, am avut parte de momente amuzante, plăcute. ZIUA A PATRA Prin intermediul acestui proiect, am avut ocazia să ne întâlnim și cu jurnaliști de valoare, care au venit special pentru a ne vorbi despre jurnalismul de calitate. Horațiu Pepine (corespondent Deutsche Welle, dar și fost șagunist), Grigore Cartianu (redactor -șef Adevărul) și Ovidiu Șimonca (redactor -șef adjunct la Observatorul Cultural) au fost cei care ne-au prezentat câteva perspective din ceea ce înseamnă jurnalismul, ne-au sfătuit cât au știut ei mai bine, dar ne-au și făcut să conștientizăm faptul că suntem abia la

24

După aceste momente mai serioase și frumoasa lecție dată de cei trei invitați, am avut parte o surpriză din partea lăzăriștilor: bilete la concert Voltaj. Inițial, noi nu trebuia să aflăm decât la fața locului, însă după multele noastre insistențe și presupuneri („Să vă îmbrăcați comod. Nici prea sport, nici prea elegant.”, șagunist: „A, uite, am vazut un afiș, Voltaj are concert!” Lăzărist: „Cine? Voltaj? Nu, nu! Ce? A, uite, o rândunică!), dar și după mici scăpări (Lăzărist: „Nuuu, nu vă spunem unde mergem! Doamna profesoară, la cât e întâlnirea de diseară pentru concert?!”) am aflat marea surpriză. Deși am fost la început puţin reticentă, până la urmă am avut parte de o seară frumoasă, multă distracție și am avut astfel ocazia de a reînvia amintiri de mult uitate, melodiile de la Voltaj făcând până la urmă parte din copilăria tuturor! A, şi mai e ceva interesant: dacă de dimineaţă ne-am întâlnit cu un fost şagunist devenit ziarist, seara, la concert, l-am urmărit pe Horia Brenciu, şagunist de-al nostru, invitat în concertul celor de la Voltaj. Şi să mai zicem că nu există coincidenţe!


ZIUA A CINCEA

scop, că am rămas cu ceva în urma acțiunii, iar suplimentul pe care l-am redactat ne va rămâne drept amintire a săptămânii petrecute în capitală. ZIUA A ȘASEA

Ultimele momente petrecute alături de noii noștrii prieteni. O ultimă plimbare în Cișmigiu, o ultimă cafea împreună, zâmbete, diplome, zarvă, poze, îmbrățisări. Toate astea sub cerul albastru și însorit al Bucureștiului, acasă cerul urma să ne aștepte cu o nuanță de gri, amenințând a ploaie. Urma să ne fie dor de capitală, știam asta, însă până la urmă nicăieri nu e ca acasă (lucru pe care l-am conștientizat la vreo două zile după ce am jelit zilele ce Aceasta a fost cu siguranță o zi productivă! Scopul: realizarea unui supliment al proiectului. trecuseră, împreună cu o parte a șaguniștilor implicați Materiale de lucru: momentele trăite în ultimele zile, în proiect). lucrurile învățate pe parcursul acestora, laptopuri, cafea, covrigei și muultă insiprație. După atâtea evenimente, a trebuit să și dovedim că totul a avut un

Laura Valentina IRINCU, X A

25


O fericire “prea fericită” oferind bileţele fiecărui coleg chinez, dintr-o cutiuţă care s-a cam dezmembrat până la final. Îmi venise ideea pe la ora 23, în ziua precedentă, şi bineînţeles că am început să tai, să scriu iar, să corectez, să arunc cu ghemotoace de hârtie prin casă, să mă învârt în neştire în căutarea unei idei pierdute pe undeva... Am scris bileţele cu gânduri haioase ca “Every day is a butterfly and every butterfly is a dream” (creaţie proprie) sau “Your smile looks adorable on you, so you should wear it more often” sau alte chestii mai poetice ca ”Be happy because you can dream, because you can still see the flowers blooming”. Ca în orice moment de bucurie din viaţa mea însă, am uitat tot. Tot ce eram în stare să fac era să zâmbesc continuu, să tremur şi să bâigui ceva neînţeles, iar rezultatul a fost că nimeni nu a prea priceput ce erau toate acele bileţele, deşi Acum câteva săptămâni, la începutul lui mai, unii erau foarte bucuroşi că le-au primit, iar alţii le-au cineva m-a întrebat de ce eram aşa de veselă, rânjind cu folosit pe post de bărcuţe plutitoare într-un pet de apă. gura până la urechi (vorba unei colege), zâmbetul meu Apoi a urmat o activitate amuzantă, în care cei din continuu aducând a poster de circ. De ce nu aveam stare, Hong Kong au învăţat cifrele în română până la 26, iar vorbind prea tare, repede, doar aiureli şi bineînţeles noi le-am învăţat în două dialecte chinezeşti. Se încurcau (caracteristic mie de altfel) într-o limbă proprie, uneori, duceau repede o hârţiuţă mototolită în faţa gesticulând fără sens? privirilor, îndreptându-şi ochelarii, sau aşteptau şoapte de De ce? Fiindcă un grup de treizeci de elevi din la cei din jur, sau începeau să râdă şi ei, însă un lucru e Hong Kong au venit în vizită pe la noi, iar clasa noastră le sigur: la numere grele erau experţi.(spre deosebire de -a fost gazdă. (Ţin să menţionez că dacă ar veni japonezi, alţii...oare cine?). aţi afla chiar şi fără să vreţi). Restul orei ne-a fost lăsată spre a ne cunoaşte mai Bun, să revenim. Prima dată, au făcut cunoştinţă cu o clasă mai mică, de-a şasea, apoi am urmat noi. Şi ce veselie pe capul meu atunci, nu vă mai spun. M-am blindat de-acasă cu vreo câteva genţi şi rucsacuri în care nu ştiu ce-am putut pune, fiindcă nu găseam nimic, evident. Ne-am aşezat în final în bănci, am făcut cunoştinţă unii cu alţii, am început să povestim cu cei din jurul nostru, s-au format grupuleţe vorbăreţe şi zâmbitoare, totul desfăşurându-se la într-un zumzet vioi. Vorbeam în engleză, stâlcit, uitând cuvinte, agăţându-ne de altele, uneori întro engleză originală (cazul meu). Ne-am prezentat apoi prin pasiuni, numele întortocheate zburându-ne doar pe la urechi, hobby-urile apropiindu-ne. Nici nu au terminat bine să se prezinte, că eu, nemaiavând răbdare, m-am ridicat parcă de pe arcuri şi ţuşti! pe la fiecare bancă,

26

bine. Am aflat multe lucruri despre Hong Kong, despre ei, dar lucrul ce m-a impresionat cel mai mult a fost că fiecare ştia să cânte la un instrument şi în fiecare weekend susţineau concerte. Ne-au mai spus că ei nu-şi fac tort de ziua lor, ci un fel de plăcinţele pe care sriu cu diferite


creme colorate şi că în fiecare an fac excursii, în Franţa, Italia, Marea Britanie, Insulele Hawai, Australia... Nici nu mai ştiu pe unde au fost, călătorind de la cinci ani. Dar s-a sunat! Mult prea repede, mult prea brutal de data asta...

totul s-a terminat aşa de repede... Programul e program, nu? Nu ne-am despărţit, nu înainte ca ei să ne ofere mici sau chiar mai daruri, de la obişnuitele beţişoare, până la prosoape confundate cu rochiţe pentru păpuşi sau chiar Se pregătea o ultimă “lovitură” pentru uimirea truse de caligrafie ce dădeau împresia de vechi, de noastră (sau a mea), una vie, unduitoare, cu şuier de vânt, special… cu fluturare de evantaie gigantice, cu gesturi precise, cu Nu ştiu ce să zic în final, fiindcă nu vreau să închei, valuri de sunete în galop tunător sau în plutire lină de mai vreau încă să-mi împărtăşesc fărâmele din acea melancolie sau cu încurcături de beţişoare. În costume bucurie cu voi, însă sfârşitul e sfârşit, aşa că nu-mi tradiţionale, invitaţii noştri, pri mişcările lor, prin întreaga rămâne decât să vă spun şi vouă “Domo Arigato lor fiiinţă, mă inundau cu o linişte bizară, tremurătoare, cu Gozaimasu”, frază cu care i-am înconjurat din toate părţile atunci, repetând-o la nesfârşit, care e în japoneză o bucurie plină de energie şi de vise... A fost minunat, nemaipomenit, extraordinar! Şi de altfel...

Crina PENTIUC, IX C

TeleAS – Șaguna de pe micul ecran Anul acesta a fost unul bogat în noutăți, cu lansarea publicației lunare Puls și, de curând, a televiziunii liceului - TeleAS. Ca la orice început, am întâmpinat dificultăți tehnice (de ce tehnologia trebuie să fie complicată !?) care te scoteau din sărite, cauza unora fiind doar un butonaș ascuns neapăsat. S-au ars neuroni, însă, cu o echipă pricepută și de încredere, am reușit să trecem peste Pentru început, echipa este formată din: Octavian Movilianu (X A), Andrei Iștoc (X A), Ștefan Stănculescu (X E), Sergiu Duda (IX B), Tudor Dobrescu (IX B), Alexandru Şolot (IX A) și Liviu Lovin(IX A).

tradiției îmbinate cu prezentul. Un alt avantaj al filmului față de imaginile fotografice este că surprinde mișcări naturale și continue. De asemenea sunt șanse mai mari să se surprindă momente speciale pentru fiecare, deoarece pozele sunt filtrate prin prisma fotografului, care încearcă să surprindă doar anumite evenimente care i se par lui importante, în timp ce camera este „condamnată” să surprindă totul. Pe lângă efectele pe termen lung, această televiziune ne poate ajuta în viață dacă vrem să urmăm o carieră de jurnalişti. Trecând prin diferite posturi cameraman, tehnician - înțelegem mecanismul ce stă în spatele oricărei televiziuni. Totodată, majoritatea dintre noi o să căutăm slujbe în timpul facultății, iar ce o să primim nu o să fie ușor sau bine plătit. Important este să ne placă ceea ce facem, pentru că altfel suntem condamnaţi la oboseală și depresie. Putem vedea dacă ne-ar plăcea o asemenea slujbă, s-o încercăm și să ne perfecționăm.

Uneori ne întrebăm de ce să se bage bani într-o televiziune când s-ar putea redirecționa acele fonduri către alte zone. Noi, elevi și profesori, dăm viață acestui liceu, însă când îl părăsim, dacă nu se consemnează evenimentele, tot ce am trăit și realizat în acea perioadă se pierde: mai întâi din istoria liceului și, treptat, din memoria noastră. Cea mai eficientă metodă de conservare a evenimentelor în ziua de astăzi este Deși încă suntem „mici copii” în televiziune, sper filmul, nu poza, nu textul. Poate că acestea două din urmă ne pot evoca niște amintiri, însă un film ne ajută să ne maturizăm foarte repede, astfel încât să avem un să retrăim acele momente, de la o festivitate până la un canal TV dinamic, cu transmisiuni de calitate, atât concurs organizat. Astfel, noi devenim nu doar o tehnic, cât și în ceea ce privește conținutul. părticică din istoria liceului, ci și niște continuatori ai

Octavian MOVILIANU, X A

27


Ziua Sportului Șagunist generală cu colegii lor, uneori mai mari, dar alteori chiar mai mici decât ei. Programul sportiv a început în forță, mulțimea de elevi mișunând de colo-colo pe teren, unde s-au defășurat sporturile de echipă, în

În 31 mai, Ziua Sportului Șagunist, inimile șaguniștilor au bătut în ritm sportiv. Entuziaștii elevi, fericiți și plini de energie, au participat la numeroase activități și campionate organizate de clasele a X-a E și a XI-a F, coordonate de sălile de clasă în doamnele profesoare Constanța Bordea şi Diana Banu. care au avut loc numeroase campionate sau în sala de În deschiderea evenimentului, doamna Uca sport, unde șaguniștii au demonstrat că au talent și în alte Marinescu ne-a încântat timp de o oră cu povești și ramuri ale sportului. Fiecare suprafață a terenului de sport destăinuiri spectaculoase despre viața și călătoriile a fost o atracție pentru galeriile pline de viață. Galeria dumneaei, relatări ce vor rămâne mereu în memoria celor celor mici, de clasa a VI-a, s-a adunat la terenul de volei prezenți și care, sunt singură, le vor servi ca valoroase pentru a-și susține echipa în dificila încercare de a învinge învățăminte despre viață. Spre sfârșit, cei mai curioși o echipa formată din elevi mai mari decat ei. Deși clasa a dintre spectatori i-au adresat câteva întrebări la care au VII-a a ajuns în finală, galeria celor mici a impresionat primit niște răspunsuri pline de căldură și informații prin devotamentul cu care și-a susținut colegii de clasă. inedite. Prezentarea uimitoarei Uca Marinescu a fost un Pe terenul de baschet, atmosfera a fost foarte început potrivit pentru competițiile ce s-au desfășurat tensionată, în sens constructiv, pentru că toate echipele sîncepând cu ora 10, fiind un exemplu pentru cei ce aveau au luptat din răsputeri pentru obținerea unui loc în fruntea să se confrunte la diverse sporturi și probe fizice sau de clasamentului. În final, echipa formată din elevii claselor cultură a XII-a D și a XI-a C s-a dovedit a fi cel mai bine organizată, obținând astfel victoria după trei meciuri intens disputate.

28


Bineînțeles că locul de atracție maximă a fost terenul de fotbal, iar punctul culminant a fost confruntarea profesorilor din Șaguna cu cei din Meșotă. Atât hotărârea jucătorilor, cât și entuziasmul galeriei au transformat terenul de sport într-un loc plin de voioșie și spirit de echipă, fiecare persoană încurajându-și echipa preferată. Deși meciul s-a ținut pe teren șagunist, galeria meșotiștilor nu a fost de neglijat. Cu toate acestea, avantajul că s-a jucat acasă, încurajarea zecilor de elevi și profesori și strategia echipei au stabilit scorul final: 4-3 în favoarea echipei formate din dragii noștri profesori. De altfel, trebuie să menţionez admirația pe care și-au exprimat-o mulți elevi pe lângă care am trecut, ce erau plăcut impresionați de evoluția echipei, de domnul profesor Mantaroșie, care a uimit prin iscusința cu care a apărat poarta șaguniștilor, și de domnul profesor Șandor, care a fost golgeterul meciului, cu două înscrieri fabuloase în poarta adversarilor. Concursul „Șaguniștii au talent... la sport” a scos în evidență numeroase talente impresionante și, deși pana de curent le-a stricat puțin desfășurarea programului, elevii s-au descurcat foarte bine și au arătat că sunt mândri și că au încredere în forțele proprii. În final, juriul a ales-o pe Elena Duicu (IX C) câștigătoarea concursului de talente. Una peste alta, Ziua Sportului Șagunist ne-a prins bine tuturor, fiind o zi potrivită pentru a ne trage răsuflarea după perioada de teze, pentru a ne simți bine, pentru a face puțină mișcare și pentru a socializa, respectând, după cum a zis doamna director în deschiderea evenimentului, maxima latină „Mens sana in corpore sano” . Nici elevii nu au fost mai prejos decât profesorii lor, au jucat un fotbal plăcut, au fost susținuți de galeriie claselor lor, iar, în final, clasa a XI-a B s-a dovedit a fi cea mai pricepută și rezistentă, obținând victoria după 3 meciuri dificile. Activitățile ce s-au desfășurat în sala de sport și în salile de clasă au fost şi ele impresionante, în urma lor reieșind că șaguniștii sunt extrem de buni și la table, Twister, șah sau întrebări de cultură generală. Andrei Alin (X A) a reușit să treacă de toate patidele de table, câștigătorul concursului de Twister a fost elevul Cristian Baleca (X D), cel mai bun șahist s-a dovedit a fi Vlad Sas (XI A) și, nu în ultimul rând, elevul cu cea mai bogată cultură generală este Cătălin Mărgineanu (XI C). Ioana POPESCU, X A

29


Să ne amintim cu drag de

DARIA HORNOIU Scriu din colțul unei camere albe Daria a fost colega noastră timp de 4 ani, dar anul acesta în martie, a plecat puțin … să vorbească cu îngerii și cu Dumnezeu. Ne-au rămas rândurile ei, iar cele ce urmează sunt printre ultimele scrise. Scriu din colţul unei camere albe. Din colţul împăienjenit al unei camere prea mari şi răcoroase. Dintr-un colţ mic şi uitat de lume, de sine, un colţ unde pătrunde prea multă lumină, lumină ce îl deranjează pe marele păianjen negru care stă spânzurat deasupra mea. Păianjenul care stă puturos, zace în pânză lui îmbâcsită, se agăţă din când în când de un fir nou ca să nu cadă, dar nu face nimic ca să iasă din amorţeala sorților. Zace. La fel zac şi eu.

semne de întrebare. Creioanele sunt aruncate lângă, într-o aglomeraţie obositoare de culori: verde, roz, roşu, violet, albastru închis, bleu, lila, turcoaz. Prea multe culori pentru camera asta albă.

Uneori aş vrea ca păianjenul negru să coboare, să iasă din inerţia sa, să coboare şi să mă atace, să sugă energia vieţii din mine, să sugă picătura de viaţă care mi-a mai rămas. Dar nu vrea, şi-ar amărî papilele gustative cu cancerul care se plimbă nestingherit în sufletul meu, în mintea mea, în trupul meu îmbâcsit şi sclerozat de la atâtea celule bolnave. Celule nebune şi bolnave, încăpăţânate, întoarse împotriva propriei lor gazde, celule tâmpite şi haotice, agitate şi prea dornice de a se înmulţi. Celule perverse, murdare. Celulele mele bolnave. Care nu mă ascultă, care nu răspund, care refuză orice tratament şi care mă împiedică să ies din camera albă şi care hrănesc toţi păienjenii din colţurile ei. Celulele care lustruiesc pânza neagră înţesată pe pereţii albi ai camerei, pânza care luceşte atunci când soarele îndrăzneşte să mă caute. Soarele nu m-ar mai recunoaşte. Ar întreba oamenii de pe pământ cine este acest monstru care are curajul de a-mi cerşi lumina? Cine este fiinţa aceasta diformă care caută să Zac în colţul lui, puţin mai jos de răcoarea se încălzească cu razele mele? Cine este fata asta cu tavanului, undeva mai aproape de răcoarea podelei, burta aia mare? Cine este moarta acesta şi de ce mai inspirând praful de pe birou şi mânjindu-mi degetele tânjeşte ea după razele mele aurii? cu istoria lungă a tastaturii. Unele taste refuză chiar să S-ar supără oare el, soarele, dacă i-aş spune mai lucreze pentru mine, cer favoruri, cer eforturi mai îngenunchiată că sunt tot eu, sunt aceeaşi fată dornică mari, nu vor să mă ajute să ţip, nu vor să scrie, nu vor de viaţă, sunt tot eu, cea care trăia cu razele lui, care îi să mă ajute să spun lumii povestea mea. Parcă totul respira lumina, care îşi încălzea pielea, care îşi este împotrivă mea, în propria-mi cameră, toate s-au deschidea culoarea părului la atingerea sa, precum întors împotrivă mea. Biroul stă uneori să cadă, greoi florile se deschid ca să îl întâmpine, ca să de atâtea gânduri care se preling din coatele mele supravieţuiască? De ce s-ar supăra soarele pe mine înfipte în lemnul său, greoi de atâtea imagini şi sunete, dacă l-aş ruga să mă ajute, să mă ajute să redevin ceea de atâta plâns, greoi şi îmbibat cu prea multe lacrimi, ce am fost, să ies din carapacea asta care s-a întărit în cu prea multe speranţe dispărute în neant. Mouse-ul e jurul meu şi care nu mă mai lasă să îi simt căldura? Mtocit şi zace şi el în colţul biroului; este din când în ar ajuta el oare să rup întunericul care mă îneacă, să când trezit de degetele uscate ale unei fete. Cărţile stau înving răcoarea camerei albe care mă îngroapă câte teanc într-un alt colţ al biroului. Nu sunt prăfuite, sunt puţin în fiecare zi? tocite, roase de culorile cu care sublinbiez ceea ce îmi M-am izolat. M-am izolat singură sau m-a atrage atenţia, roase de teama de a nu fi capabilă, roase izolat camera albă? Patul prea mare? Am şi un pat de obsesia perfecţiunii. Agenda e rătăcită undeva, printre atâtea foi şi linii colorate, cuvinte încercuie şi mare în cameră. Şi el este răcoros, are marginile gri, de

30


metal. Un metal greu şi răutăcios care nu te lasă să îl atingi. Te doare atingerea lui, te înspăimântă răcoarea atingerii lui. Griul a construit oare în jurul meu carapacea? Adâncimea patului să mă fi sustras tinereţii pe care o mai port doar cu buletinul? Patul să fie de vină? Patul prea mare? Patul adânc şi gri? Patul mă îneacă sau albul camerei? Praful? Oamenii? Eu? Cancerul? Cine m-a obligat să renunţ la viaţă? Cine m-a păcălit şi m-a închis aici? Gânduri…

M-am hrănit cu raze de soare, am ars trei zile neîncetat. acum mă ridic din . zbor din nou înaltul cerului. gust din nou din darul vieţii dragă moș niculae, eu o să merg desculță până duminică, ca să ai timp să pui în ghetuțele mele multă multă lumină și pace și sănătate "Este foarte simplu fii fericit, dar este foarte greu fii simplu." - Rabindranath Tagore nu-i rău ca, din când în când, să ţi se strice câte ceva prin casă. astfel să iţ...i aminteşti de lucrurile simple, mărunte. ce bine că în seara asta s-a ars becul de la baie, m-am relaxat într-adevăr făcându-mi duş la lumina unei lumânări...un gest simbolic. eu de fapt, mi-am curăţat niţel sufletul şi mintea. şi am furat puţină lumină de la lumânare, cu care mi-am populat gândurile.

Vreau să am timp să fac şi altceva decât să zac ca un rob la birou. Să fac de ex...emplu biscuiţi de migdale sau o budincă de ciocolată. Sau să mă plimb. ascult ploaia. măcar gândurile mele îşi facă loc program. joc remi cu lenevim televizorului. caut reţete Îmi e dor de picioare subţiri şi de tocuri. îmi e dor pentru un tort vegan de mea îmi caut sandale de rochii de fuste mini şi chefuri. îm...i e dor de ac/dc, îmi e dor colorate. Vreau, vreau. să dansez cu mădă pe birou la elisa şi îmi e dor să alerg. şi să dansez. şi să mă uit în oglindă. şi să îmi placă. şi îmi e dor să am talie. îmi e dor de zilele în care stăteam 5 ore pe site la victoria's secret ştiu că Dumnezeu există.şi mai ştiu că El înseamnă iubire.şi că noi avem puterea... de a iubi.mai ştiu că iubirea e o forţă pe care oricât am dărui-o ea nu se epuizează şi nu ne oboseşte.mai ştiu că iubirea vindecă.şi că face minuni.şi că naşte fluturi în stomac şi stele mari şi luminoase în negrul pupilelor.iubirea mişcă codiţele cateilor şi face pisicuţele să toarcă.iubirea naşte copii.naşte speranţa.iubirea vindecă.

"Când o uşă a fericirii se închide, o alta se deshide; dar, deseori, ne uităm at...at de mult la uşa închisă încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi." a Helen Adams Keller Visez. Alerg. Dansez. Zâmbesc. Râd. În hohote. Sar. Gust. Mă plimb. Privesc. Flirtez. Iubesc. Şi cunosc. Visez Visez Visez La ce temperatură se topeşte suferinţa? Îi ia mai mult de o lună veseliei să pri...nda rădăcini în inima cuiva? Şi cum s-ar zdrobi o tmr în 35 de zile? ar mai multe? Daria HORNOIU

31


Să ne amintim cu drag de

DARIA HORNOIU Dariei Hornoiu... Cum era Daria? Era o fată veselă, mereu binedispusă, o fată cu mult bun simţ, uneori părea copilăroasă, dar întotdeauna o fată serioasă (eu aşa o percep acum, aşa o percepeam şi sunt sigură că şi ceilalţi oameni care au cunoscut-o au aceeaşi părere ca şi mine)... Când o vedeai, nu-ţi venea să crezi că o aşa fată poate suferi atâta... şi totuşi, ascundea în ea o putere şi o voinţă enorme. Am cunoscut-o în a doua zi din clasa a 6-a (pentru mine). Eram în staţia de autobuz mai mulţi şagunişti (eu eram singura din gimnaziu) şi autobuzul nostru era prea plin ca să încăpem cu toţii. Aşa că am luat taxiul, ocazie cu care am făcut cunoştinţă. De atunci, aproape în fiecare zi de şcoală din perioada în care am stat pe aceeaşi stadă ne întâlneam în staţie. Daria mi i-a prezentat şi pe ceilalţi liceeni şagunişti care mergeau cu acelaşi autobuz, iar eu, fiind cea mai mică, am devenit „protejata” lor, toţi aveau grijă de mine. După ce a terminat liceul, ne-am mai întâlnit întro vacanţă de vară. Ne-am salutat, ne-am întrebat „ce mai faci?”. De atunci nu ne-am mai văzut ... Ce-mi mai amintesc despre Daria? Îmi amintesc că îi placea vişiniul, căci voia să-şi zugrăvească pereţii camerei cu o dungă vişinie. Îmi amintesc că îi plăcea ciocolata care, din cauza tratamentului, urma să îi fie interzisă. Îmi amintesc sclipirea din ochii ei când ne vorbea de ultima zi in care poate mânca ciocolată, spunându-ne că peste câteva luni va putea mânca din nou şi că de-abia aşteaptă zilele acelea. Nu părea deloc pesimistă. După ce i-am citit volumul, „Dincolo de oră”, am realizat că nu era întru totul o fire optimistă. Volumul în sine pare un protest împotriva cancerului. Mă gandesc acum că

un om care citeşte cartea Dariei şi nu îi cunoaste viaţa ar crede că tot ce este scris nu reprezintă altceva decât poezie în care se amestecă iubirea şi moartea. Ar crede că toţi acei „el” cărora li se adresează sunt posibili iubiţi. Însă nu e aşa: „el” este fie între iubire şi moarte, fie între Dumnezeu şi Diavol, fie între uman şi zeiesc. Dacă priveşti dincolo de sensurile figurate invocate în poezii, dar mai ales în prozele scurte, observi optimism şi pesimism (redat prin realitatea evidentă), iubire şi ură, chemare şi respingere. Observi şi că scrisul înseamnă autoportret. Chiar şi când scrie la persoana a treia, nu face altceva decât să invoce o entitate similară ei. În carte am găsit o altă dimensiune a Dariei, dimensiune pe care n-am bănuit-o până acum. Tot ce mai rămâne de zis e că îmi pare rău că lucrurile a trebuit să se întâmple în acest fel. Îmi pare rău. Ar trebui să apreciem ce a facut Daria: faptul că a reuşit să lase în urmă ceva palpabil, volumul pe care l-a publicat. Ar trebui să ne apucăm şi noi să realizăm ceva, căci viaţa ne poate lua orice oricând.

Mădălina MILOI, X A

32


Dincolo de oră Întotdeauna mi-am pus întrebarea: „De ce venim pe această lume?” Am întâlnit oameni care mi-au dat fel şi fel de răspunsuri, însă răspunsul pe care mi l-a dat sufletul meu şi care cred că este cel mai adevărat este următorul: ” Ne naştem pentru a deveni eroi!”. Am ajuns la această concluzie citind, receptând şi lăsându-mă profund impresionată de volumul de versuri “Dincolo de oră...” al fostei eleve a acestui liceu, DARIA HORNOIU. Sufletul sensibil al Dariei, al unei “copile cu părul lung, din care răsărea un chip îmbujorat, mulţumit”, ce era al unei artiste sincere , ce nu mai e printre noi, ne-a transmis o puternică emoţie prin creaţiile sale. Citind poeziile sale, am înţeles cum priveşte lumea un copil bolnav, am înţeles că a fi erou înseamnă a fi un exemplu pentru cei din jurul tău, un exemplu prin simplitate, sinceritate, demnitate, originalitate, perseverenţă. A reuşit Daria să fie un erou al şagunistilor? A reuşit, poate fără să-şi fi dorit acest lucru. Viaţa ei, deşi scurtă, a fost trăită intens şi cu seninătate. A lasat o amprentă în liceul nostru şi, cu siguranţă, în inimile tuturor celor care i-au cunoscut zâmbetul, “zâmbetul despre care nu puteai spune dacă este adevărat sau fals”.

jur, să mai primim o lecţie, ceata de îngeri din cer se înmulţeşte. Îngerul care ne priveşte acum de sus a înţeles atunci când era în planul fizic că rolul său este de a ne transmite un mesaj clar, că trebuie să ştim să zâmbim, să iubim, să luptăm, indiferent de circumstanţe, aşa că a lasat să curgă prin venele sale elixirul creaţiei, până ce “vidul a fost atins de vărful unui creion”.

Este impresionant cum un om care luptă zi de zi Se spune că numai o durere sau o fericire cu boala reuşeşte să le ofere totuşi celor din jur un zâm- imensă poate schimba viaţa unui om, îl poate educa să bet inocent. Acest om merită tot respectul nostru! Cu privească lumea cu ochii sufletului şi să preţuiască fiecfiecare fiinţă care este sacrificată pentru ca noi, cei din are detaliu al naturii şi al firii omului. Boala nu este o fericire, dar ne-a învăţat, prin intermediul artistei noastre, să preţuim viaţa cu tot ce ne oferă ea. Şi pentru că ideal este să receptăm mesajul pozitiv din fiecare eveniment, am receptat boala ca pe o chemare a lui Dumnezeu, care spune: ”Vino, Daria, ţi-am păstrat un loc aici, lângă mine, este numai al tău! De aici meriţi să priveşti lumea!”. Acestea fiind spuse, putem fi liniştiţi că, alături de alţi artişti care au făcut onoare liceului nostru (Octavian Goga, Lucian Blaga, Ciprian Porumbescu), Daria Hornoiu va fi, de acum, îngerul nostru în Rai.

Elena CONSTANTIN, X A

33


Cerinţe tehnice:

Observaţii:

fontul folosit trebuie să fie Times New Roman

dimensiunea fontului de 12

textele trebuie să fie scrise cu diacritice

 

Adresa redacției: puls_ziar@yahoo.com

Consultant tehnic: Octavian Movilianu (X A)

Comitetul de redacţie:  Octavian Movilianu, X A - redactor șef  

Alexandru Șolot IX A - redactor Lovin Liviu IX A - redactor

34

materialele scrise trebuie să fie trimise în .doc sau .docx (Word) ataşaţi şi câteva poze care să vă ilustreze materialele precizați numele (cu diacritice) și clasa

Profesori coordonatori:  Prof. Cornelia Stroe 

Prof. Ioana Clara Enescu


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.