Page 1

DR. ING. NECULAI ŞELARU

CHESTIONAR PENTRU EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE LA EXAMENUL DE VÂNĂTOR EDIŢIE RESTRUCTURATĂ ŞI REVIZUITĂ DE: Acad. dr. Atilla Kelemen Dr. ing. Nicolae Goicea Dr. ing. Mitică Georgescu Dr. biol. Cătălin Rang Ing. Daniel Dicu

Editura …………………. 2012


CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE Generalităţi, istoric, administrare şi gestionare fond cinegetic Cap. I Cap. II Ecologia şi etologia speciilor de interes vânătoresc Elemente de morfologia şi anatomia Cap. III speciilor de interes vânătoresc Cap. IV Mamifere de interes vânătoresc Cap. V

Mamifere la care vânătoarea este interzisă

Cap. VI

Păsări admise la vânătoare în România

Cap. VII

Unele specii de păsări la care vânătoarea este interzisă

Cap. VIII

Gestionarea vânatului

Cap. IX

Metode şi reguli de organizare a vânătorii

Cap. X

Arme şi muniţii de vânătoare, prezentare, deţinere, păstrare, port şi folosire

Cap. XI

Muniţii, corecţii de ochire şi echipament auxiliar de vânătoare

Cap. XII

Câini de vânătoare

Cap. XIII

Semnele rănirii vânatului şi obiceiuri după focul de armă

Cap. XIV

Condiţionarea vânatului împuşcat; trofee de vânat

Cap. XV Cap. XVI

Etica vânătorească Legislaţie în legătură cu vânătoarea şi condiţionarea practicării acesteia

Grila Bibliografie


Capitolul I GENERALITĂŢI, ISTORIC, ADMINISTRARE ŞI GESTIONARE FOND CINEGETIC 1. Examenul de vânător are, în România, o tradiţie de peste: a) 10 ani, fiind impus prin prevederile Legii nr. 103/1996; b) 25 ani, fiind impus prin prevederile Legii nr. 26/1976; c) 50 ani, fiind impus iniţial prin reglementări proprii ale A.G.V.P.S. din România, apoi prin lege. 2. Examenul de vânător este impus în prezent, în România, prin prevederile: a) Legii nr. 103/1996 republicată; b) Legii nr. 407/2006 modificată şi completată; c) Statutului A.G.V.P.S. din România. 3. Există şcoli speciale în Europa pentru pregătirea candidaţilor în vedere promovării lor ca vânători? a) da, dar nu în toate ţările europene; b) da, în toate ţările membre U.E.; c) nu, candidaţii se instruiesc exclusiv prin studiu individual şi ucenicie pe lângă vânătorii cu experienţă. 4. Conform Recomandării nr. R(85)17 a Consiliului Europei, permisele de vânătoare, pentru candidaţii la calitatea de vânător din ţările membre, ar trebui eliberate doar în urma absolvirii unui examen similar, care să cuprindă: a) o probă teoretică privind cunoştinţele dobândite în perioada de stagiatură; b) o probă practică susţinută în terenurile de vânătoare şi/sau în poligoane de tir special amenajate; c) o probă teoretică şi una practică, ambele preorientate de sugestiile care figurează în anexa la recomandare. 5. Participarea la examenul de vânător este legal condiţionată, în România, de: a) participarea la cursuri speciale de pregătire organizate de asociaţiile de vânători; b) efectuarea a cel puţin unui an de stagiatură; c) executare de trageri cu ocazia participării la vânători colective. 6. Restricţionarea vânării unor specii de vânat mare a fost impusă, oamenilor de condiţie socială inferioară, în perioada: a) antichităţii; b) feudalismului; c) capitalismului. 7. Din ce perioadă dăinuie categorisirea vânatului în „vânat mare” şi „vânat mic”? a) din antichitate; b) din feudalism; c) din capitalism. 8. În feudalism, vânatul mare a fost de regulă accesibil: a) întregii societăţi;


b) vânătorilor profesionişti; c) nobilimii. 9. În feudalism, vânatul mic a fost în general accesibil: a) întregii societăţi; b) nobilimii; c) vânătorilor profesionişti. 10. Agricultura modernă – care implică monoculturi pe suprafeţe mari, mecanizare şi chimizare - favorizează cultura speciilor de vânat mic? a) da; b) nu; c) da, doar speciile de vânat mic sedentar. 11. Când au apărut în România primele reglementări legale privind protecţia speciilor de interes vânătoresc? a) înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea; b) la începutul secolului XX; c) în anul 1948. 12. Protecţia speciilor de interes vânătoresc se poate aborda eficient ruptă de ideea conservării habitatelor acestora? a) da; b) nu; c) doar în cazul speciilor de vânat migrator. 13. Involuţia calităţii trofeelor pentru unele populaţii plantivore de interes vânătoresc din Europa a fost cauzată, în ultimul secol, de: a) extragerea exagerată şi neselectivă a masculilor; b) extragerea exagerată a exemplarelor cu trofee valoroase; c) extragerea surplusului de femele. 14. Poate suplini vânătorul, prin selecţie artificială, rolul prădătorilor naturali ai speciilor plantivore? a) da; b) nu; c) da, dar numai parţial. 15. În ce an s-a constituit, prin libera voinţă a reprezentanţilor asociaţiilor de vânători, Uniunea Generală a Vânătorilor din România? a) în 1919, după Marea Unire; b) în 1923, când i s-a recunoscut, prin lege şi personalitatea juridică; c) în 1948, când a fost dispusă, prin Decret al Consiliului de Miniştri, noua organizare vânătorească în România. 16. În ce an a fost recunoscută personalitatea juridică a Uniunii Generale a Vânătorilor din România? a) în 1919, după Marea Unire; b) în 1923, odată cu promovarea Legii pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii; c) în 1948, prin Decretul referitor la noua organizare vânătorească.


17. În ce an a fost desfiinţată, prin act normativ, Uniunea Generală a Vânătorilor din România şi a fost înfiinţată Asociaţia Generală a Vânătorilor din România? a) în 1923; b) în 1948; c) în 1953. 18. Denumirea de A.G.V.P.S. din România datează din anul: a) 1948, anul preluării activităţii de la fosta U.G.V.R.; b) 1953, anul preluării activităţii de pescuit sportiv, desfăşurate în apele colinare şi de şes, în completarea activităţii desfăşurate de A.G.V.R.; c) 1968, anul înfiinţării asociaţiilor judeţene şi din municipiul Bucureşti, ale vânătorilor şi pescarilor sportivi din România. 19. Anul înfiinţării asociaţiilor judeţene şi din municipiul Bucureşti ale vânătorilor şi pescarilor sportivi, prin desprindere din cadrul A.G.V.P.S. din România, a fost: a) 1953, anul organizării A.G.V.P.S. din România; b) 1968, anul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării; c) 1996, anul promulgării Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. 20. România este ţară fondatoare şi membră a Consiliului Internaţional de Vânătoare şi de Protecţie a Vânatului? a) da; b) a fost ţară fondatoare, dar membră este acum A.G.V.P.S. din România; c) nu. 21. A.G.V.P.S. din România este membră cu drepturi depline în Federaţia Asociaţiilor de Vânători din Comunitatea Europeană? a) da, din anul 2000; b) da, din momentul aderării României la U.E.; c) nu, este doar candidată pentru a fi afiliată. 22. Prima societate autentică de vânătoare din România, s-a constituit în anul: a) 1870; b) 1919; c) 1948. 23. Organul suprem de conducere al A.G.V.P.S. din România este: a) Congresul; b) Adunarea generală; c) Consiliul. 24. Congresul A.G.V.P.S. din România se organizează: a) anual; b) la 4 ani; c) la 5 ani. 25. Organele de conducere ale A.G.V.P.S. din România şi ale organizaţiilor afiliate sunt alese statutar o dată la: a) 4 ani;


b) 5 ani; c) ori de câte ori este necesar. 26. În perioada interbelică, dreptul de vânătoare aparţinea: a) nimănui, vânatul fiind considerat „res nullius”; b) proprietarului de teren pe care vânatul se găsea temporar; c) statului. 27. După 1947, vânatul a fost considerat în România ca fiind: a) „res nullius”, adică al nimănui; b) al proprietarului terenului pe care se găsea temporar; c) al statului. 28. În prezent, în România, fauna de interes cinegetic este considerată: a) „res nullius”, adică a nimănui; b) proprietatea deţinătorilor de terenuri cuprinse în fondul cinegetic; c) bun public de interes naţional şi internaţional. 29. În România, fauna de interes cinegetic se atribuie în gestiune de către: a) statul român, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) R.N.P.Romsilva; c) A.G.V.P.S: din România. 30. În România, gestiune fondurilor cinegetice se poate atribui: a) A.G.V.P.S. din România, R.N.P. Romsilva, I.C.A.S. şi unităţilor de învăţământ în profil cinegetic; b) administratorilor pădurilor proprietate publică şi privată, organizaţiilor de vânătoare, instituţiilor publice şi instituţiilor de învăţământ care au ca obiect cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic; c) autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi structurilor acesteia din teritoriu. 31. Organizaţii de vânătoare din România sunt: a) persoane juridice române sau străine, cu sediul în România, constituite în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora; b) persoane juridice române sau mixte, cu sediul în România, constituite în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora; c) persoane juridice române, constituite în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora. 32. Organizaţiile de vânătoare pot fi constituite pe principiul liberei asocieri, din: a) minimum trei vânători români sau străini rezidenţi în România, care se asociază în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora; b) minimum trei cetăţeni români sau străini rezidenţi în România, care se asociază în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora; c) minimum trei cetăţeni români sau străini, care se asociază în scopul gestionării durabile a vânătorilor şi exercitării vânătorii recreativ-sportive de către membrii acestora.


33. Se poate promova un număr nelimitat de vânători în cadrul asociaţiilor vânătoreşti din România? a) da, cu condiţia susţinerii şi promovării examenului de vânător; b) da, urmând să se înscrie în asociaţiile vânătoreşti în limita numărului de locuri vacante; c) nu, doar în limita numărului de locuri vacante, din cadrul fiecărei organizaţii vânătoreşti. 34. Pot fi înscrişi, ca membri ai organizaţiilor vânătoreşti din România, cetăţenii altor ţări din U.E.? a) nu; b) da, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii români; c) da, condiţionat de obţinerea rezidenţei şi promovarea examenului de vânător în România. 35. Cine poate practica vânătoarea în România? a) exclusiv vânătorii cu domiciliul sau rezidenţa în România; b) vânătorii, personalul cu atribuţii de vânătoare al gestionarilor fondurilor de vânătoare şi studenţii unităţilor de învăţământ cu profil cinegetic; c) exclusiv vânătorii români şi vânătorii străini, ultimii pe bază de invitaţie scrisă. 36. Involuţia efectivelor unor specii de interes vânătoresc, în prezent interzise la vânătoare în România, s-a datorat în principal: a) vânării exagerate a acestora; b) lipsirii de ocrotire şi îngrijire din partea vânătorilor; c) degradării habitatelor naturale ale acestora. 37. Dispariţia unor specii altă dată de interes vânătoresc în România, s-a datorat în principal: a) degradării habitatelor naturale; b) vânării exagerate; c) eliminării lor de către prădătorii naturali. 38. Restrângerea arealului cocoşului de mesteacăn în România, se datorează: a) vânării exagerate în trecut; b) înmulţirii prădătorilor naturali; c) defrişărilor exagerate, curăţirii păşunilor şi păşunatului abuziv în zona lui de existenţă. 39. Dispariţia temporară a dropiei din România, s-a datorat: a) extinderii agriculturii moderne în detrimentul stepei naturale şi folosirii exagerate a raticidelor; b) braconajul practicat de localnici pe timp de polei; c) vânării exagerate. 40. Extinderea arealului şi creşterea, uneori abuzivă, a efectivelor unor specii de interes vânătoresc relativ noi în fauna României, se datorează în principal: a) lipsei de reacţie a vânătorilor; b) condiţiilor de habitat găsite în zona autopopulată; c) migrărilor datorate lipsei de hrană în zone din care provin.


Capitolul II ECOLOGIA ŞI ETOLOGIA SPECIILOR DE INTERES VÂNĂTORESC

41. Pentru satisfacerea nevoilor vitale - de nutriţie, de reproducţie şi de odihnă - un animal sălbatic are nevoie de un anumit spaţiu vital, denumit: a) teritoriu; b) domeniu; c) areal. 42. Domeniul ocupat de un individ aparţinând unei specii, este mai mare decât teritoriul acestuia? a) da; b) nu; c) se suprapun. 43. Arealul constituie o suprafaţă de teren ocupată de: a) un individ; b) un cuplu; c) o populaţie. 44. Se pot suprapune teritoriile ocupate de indivizii solitari ai unei populaţii? a) da, pe aceleaşi limite care includ suprafeţe optime pentru indivizii populaţiei; b) da, dar numai parţial; c) nu, deoarece teritoriile sunt apărate cu agresivitate de indivizii care le-au ocupat şi marcat. 45. În teritoriile pe care le ocupă, indivizii majorităţii speciilor de interes vânătoresc se deplasează la întâmplare sau pe trasee cunoscute? a) în general se deplasează la întâmplare; b) de regulă se deplasează pe trasee cunoscute; c) nu există nici o regulă în privinţa traseelor de deplasare, din cauza interesului acestora pentru prospectarea continuă a teritoriului ocupat. 46. Totalitatea arealurilor unor populaţii de faună de interes vânătoresc alcătuiesc: a) arealul speciei; b) biotopul speciei; c) ecosistemul speciei. 47. Arealul unei populaţii de vânat poate fi: a) exclusiv continuu; b) de regulă, discontinuu; c) continuu sau discontinuu, după caz. 48. Totalitatea indivizilor aparţinând unei specii de vânat, dintr-un areal continuu, alcătuiesc: a) o populaţie; b) o biocenoză;


c) o zoocenoză. 49. Totalitatea populaţiilor vegetale dintr-un anumit biotop alcătuiesc: a) o fitocenoză; b) o zoocenoză; c) o biocenoză. 50. Totalitatea populaţiilor animale dintr-un anumit biotop alcătuiesc: a) o fitocenoză; b) o zoocenoză; c) o biocenoză. 51. Totalitatea populaţiilor vegetale şi animale dintr-un biotop alcătuiesc: a) o fitocenoză; b) o zoocenoză; c) o biocenoză. 52. Totalitatea biocenozelor de pe glob formează împreună: a) ecosistemul planetar; b) biosfera; c) biocenoza terestră. 53. Biocenoza împreună cu biotopul acesteia formează: a) biosfera; b) ecosistemul; c) biomul. 54. Ecologia este considerată ştiinţa care se ocupă de: a) studiul relaţiilor organismelor vii cu mediul lor de viaţă; b) studiul comportamentului animalelor; c) studiul cerinţelor biologice şi al comportamentului animalelor. 55. Etologia este ştiinţa care se ocupă de: a) studiul relaţiilor organismelor vii cu mediul lor de viaţă; b) studiul comportamentului animalelor; c) studiul cerinţelor biologice ale animalelor faţă de mediul acestora de viaţă. 56. Rămânerea nemişcată a potârnichii la vederea uliului care planează deasupra terenului, constituie: a) comportament de ameninţare; b) comportament înnăscut; c) comportament dobândit. 57. Modul de căutare a hranei şi de prospectare a terenului la vârste mici, ca şi regăsirea sexelor, instinctul matern şi apărarea progeniturii, sunt manifestări ale: a) comportamentului individual; b) comportamentului înnăscut; c) comportamentului dobândit.


58. Ce comportament se datorează însuşirii de noi obiceiuri, imitării şi acomodării? a) comportamentul explorativ; b) comportamentul înnăscut; c) comportamentul dobândit. 59. Comportamentul circadian se referă la comportamentul: a) anual; b) sezonier; c) în 24 ore. 60. Comportamentul sedentar, eratic sau migrator al unor specii de vânat constituie laturi ale comportamentului: a) explorativ; b) sezonier; c) circadian. 61. Activităţile de căutare şi de descoperire a hranei, de ingerare a acesteia şi eventual de strângere şi de depozitare a proviziilor fac parte dintre manifestările comportamentului: a) teritorial; b) alimentar; c) parental. 62. Scăldatul în praf, în apă sau în mocirlă, frecatul de arbori, scărpinatul şi deparazitatul, linsul părului şi ciugulitul penelor reprezintă activităţi ale comportamentului specific de: a) curăţire; b) igienă şi confort; c) joacă. 63. Marcarea olfactivă, vizuală şi acustică a spaţiului de trai constituie activităţi ce ţin de comportamentul: a) de ameninţare şi luptă; b) teritorial; c) ierarhic. 64. Mamiferele prădătoare folosesc cel mai frecvent, pentru marcarea teritoriului: a) mărcile vizuale; b) mărcile olfactive; c) mărcile acustice. 65. Mărcile vizuale lăsate pe sol, pe cioate şi pe pietre, corespund cu cele olfactive la: a) cervide; b) mistreţ; c) lup, râs şi vulpe. 66. Zbârlirea coamei, rânjirea colţilor şi mârâitul, fac parte din compor-tamentul:


a) ierarhic; b) de reproducere; c) de ameninţare şi luptă. 67. Comportamentul de ameninţare şi luptă se manifestă: a) exclusiv între indivizii aceleiaşi specii; b) exclusiv între grupările de indivizi aparţinând aceleiaşi specii; c) atât între indivizi, cât şi între grupările de indivizi, din cadrul aceleiaşi specii şi din specii diferite. 68. Comportamentul de ameninţare şi luptă se manifestă în relaţiile: a) exclusiv intraspecifice; b) exclusiv interspecifice; c) atât în relaţii intraspecifice, cât şi în cele interspecifice. 69. Comportamentul ierarhic reglementează cel mai frecvent relaţiile dintre: a) indivizii aceluiaşi grup de animale; b) indivizi separaţi; c) grupuri de animale. 70. Ierarhizarea în cadrul ciurdei de mistreţi este: a) strictă; b) facultativă; c) nu există. 71. Ciurda de mistreţi este condusă de: a) perechea conducătoare; b) vierul cel mai bătrân; c) scroafa cea mai în vârstă. 72. Ierarhizarea în cadrul haitei de lupi este: a) strictă; b) facultativă; c) nu există. 73. Ierarhizarea în cadrul stolului de gâşte sălbatice este: a) strictă; b) facultativă; c) nu există. 74. Comportamentul reproductiv, la cele mai multe specii de interes vânătoresc, se manifestă: a) periodic; b) continuu; c) intermitent.


75. Regăsirea sexelor la mamiferele de interes vânătoresc se realizează, cel mai frecvent, prin semnale: a) optice; b) acustice; c) olfactive. 76. Apropierea sexelor la păsările cântătoare de interes vânătoresc se realizează, prin semnale: a) optice; b) acustice; c) olfactive. 77. Pentru atenuarea agresivităţii în perioada de rut, masculii mamiferelor de interes vânătoresc adoptă faţă de femele un: a) comportament de supunere; b) comportament de ameninţare; c) ritual de curtare. 78. Comportamentul parental se referă, în principal, la: a) relaţia tată – pui; b) relaţia mamă – pui; c) relaţia între părinţi şi puii acestora. 79. Comportamentul parental, în cazul speciilor nidicole comparativ cu cele nidifuge, este: a) total diferit; b) asemănător; c) aproape identic. 80. Eliminarea produselor de excreţie serveşte la marcarea teritoriului în cazul: a) iepurelui; b) râsului; c) cocoşului de munte. 81. Eliminarea produselor de excreţie serveşte la marcarea teritoriului în cazul: a) căpriorului; b) cocoşului de munte; c) lupului. 82. Eliminarea produselor de excreţie serveşte la marcarea teritoriului în cazul: a) viezurelui; b) fazanului; c) cerbului. 83. Eliminarea produselor de excreţie serveşte la marcarea teritoriului în cazul: a) caprei negre; b) vulpii; c) prepeliţei.


84. Metodele somatometrice de examinare a exteriorului animalelor se bazează pe: a) aprecieri vizuale; b) măsurători biometrice; c) comparaţii cu imagini standard. 85. Metodele somatoscopice de examinare a exteriorului animalelor se bazează pe: a) aprecieri vizuale; b) măsurători biometrice; c) comparaţii cu imagini standard. 86. Metodele somatografice de examinare a exteriorului animalelor se bazează pe: a) aprecieri vizuale; b) măsurători biometrice; c) comparaţii cu imagini standard. 87. Comportamentul circadian al gâştei mari este preponderent: a) nocturn; b) diurn; c) auroral şi crepuscular. 88. Comportamentul circadian al viezurelui este preponderent: a) nocturn; b) diurn; c) auroral şi crepuscular. 89. Comportamentul circadian al mistreţului este preponderent: a) nocturn; b) diurn; c) auroral şi crepuscular. 90. Comportamentul circadian al cocoşului de munte este preponderent: a) aurorar şi crepuscular; b) auroral şi diurn; c) crepuscular şi nocturn. 91. Ierunca este o specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 92. Potârnichea este o specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 93. Prepeliţa este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 94. Raţa mică este considerată specie:


a) migratoare şi oaspete de iarnă; b) migratoare şi oaspete de vară; c) sedentară. 95. Raţa cârâitoare este considerată specie: a) migratoare şi oaspete de iarnă; b) migratoare şi oaspete de vară; c) sedentară. 96. Sitarul este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 97. Becaţinele sunt specii: a) migratoare; b) sedentare; c) eratice. 98. Bizamul este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 99. Fazanul este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 100. Porumbelul gulerat este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 101. Turturica este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 102. Guguştiucul este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 103. Cocoşul de munte este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 104. Cioara de semănătură este considerată specie:


a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 105. Coţofana este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 106. Sturzul de vii este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 107. Gaiţa este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 108. Cioara grivă este specie: a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 109. Călifarii sunt specii: a) migratoare; b) sedentare; c) eratice. 110. Bizamul este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor. 111. Nurca este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor. 112. Mistreţul este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor. 113. Nutria este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor. 114. Ursul îşi amenajează pentru odihna de iarnă:


a) covată; b) bârlog; c) culcuş. 115. Viezurele îşi amenajează pentru odihnă: a) vizuină; b) bârlog; c) culcuş. 116. Iepurele îşi amenajează pentru odihnă: a) vizuină; b) culcuş; c) cuib. 117. Regăsirea sexelor la prepeliţă se realizează prin: a) semnale optice; b) semnale acustice; c) semnale olfactive. 118. Apropierea sexelor la căpriori se realizează, în principal, prin: a) semnale optice; b) semnale acustice; c) semnale olfactive. 119. Apropierea sexelor la cerbul comun se realizează, în principal, prin: a) semnale optice şi acustice; b) semnale acustice şi olfactive; c) exclusiv prin semnale olfactive. 120. Cocoşul de munte este o specie: a) nidicolă; b) nidifugă; c) nidicolă sau nidifugă, după caz.

Capitolul III ELEMENTE DE MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA SPECIILOR DE INTERES VÂNĂTORESC 121. Păsările de interes vânătoresc au: a) 3 degete; b) 4 degete; c) 5 degete. 122. Prepeliţa are ciocul: a) scurt; b) mediu;


c) lung. 123. Sitarul are ciocul: a) scurt; b) mediu; c) lung. 124. Coţofana are ciocul: a) scurt; b) mediu; c) lung. 125. Sitarul are ciocul: a) drept; b) încovoiat; c) turtit dorso – ventral. 126. Cocoşul de munte are ciocul: a) drept; b) încovoiat; c) turtit dorso – ventral. 127. Raţa suliţar are ciocul: a) drept; b) încovoiat; c) turtit dorso-ventral. 128. Ochii sitarului, aşezaţi lateral şi sus, permit vederea: a) laterală; b) laterală,în faţă şi în spate; c) laterală, în faţă, în spate, în sus şi în jos. 129. Coada păsărilor, la cele mai multe specii de interes vânătoresc, este: a) egală cu corpul; b) mai scurtă decât corpul; c) mai lungă decât corpul. 130. Coada, la cele mai multe păsări de interes vânătoresc, are rol: a) de cârmă în zbor; b) decorativ; c) de diferenţiere a sexelor. 131. Vârzobii la cocoşul de munte sunt: a) permanenţi; b) temporari, doar în perioada de iarnă; c) permanenţi, doar la exemplarele bătrâne. 132. Toate speciile de păsări de interes vânătoresc au 4 degete, din care unul îndreptat înapoi? a) da; b) nu, doar cele terestre;


c) nu, doar cele acvatice. 133. Toate speciile de păsări acvatice prezintă membrană interdigitală completă? a) da; b) nu, doar unele; c) nu, majoritatea prezintă lobi digitali. 134. Lişiţa prezintă ca adaptare pentru înot: a) membrană interdigitală; b) lobi digitali; c) degete lungi. 135. Gâsca prezintă ca adaptare pentru înot: a) membrană interdigitală; b) lobi digitali; c) degete lungi. 136. Găinuşa de apă (corla) prezintă ca adaptare la condiţiile acvatice de mediu: a) membrană interdigitală; b) lobi digitali; c) degete lungi. 137. Tarsul este lung, de regulă, la: a) speciile acvatice; b) speciile limicole; c) speciile terestre. 138. Tarsul este lipsit în totalitate de pene la păsările: a) terestre şi limicole; b) acvatice şi terestre; c) limicole şi acvatice. 139. Năpârlirea gâştelor sălbatice are loc: a) periodic şi lent, pentru a nu li se diminua capacitatea de zbor; b) pe tot parcursul anului, pentru a fi tot timpul capabile de zbor; c) relativ brusc, după perioada de clocire. 140. Sacii aerieni, aflaţi în legătură directă cu plămânii păsărilor, servesc în principal pentru: a) respiraţie mai eficientă; b) plutire mai uşoară în timpul zborului; c) mărirea capacităţii de respiraţie a plămânilor. 141. La mamifere, sunt prinse liber de corp: a) picioarele anterioare; b) picioarele posterioare; c) picioarele anterioare şi cele posterioare. 142. Jderii prezintă gheare retractile? a) da; b) nu;


c) numai jderii de copac. 143. Care dintre următoarele mamifere de interes vânătoresc prezintă picioarele anterioare adaptate vizibil pentru săpat vizuini: a) vulpea şi şacalul; b) câinele enot şi jderul de copac; c) viezurele şi jderul de piatră. 144. Ce mamifere de interes vânătoresc prezintă membrane interdigitale: a) viezurele şi nutria; b) vidra şi bizamul; c) şacalul şi nurca. 145. Coada serveşte ocazional drept cârmă la: a) vidră şi bizam; b) nurcă şi lup; c) dihor şi viezure. 146. Formaţiuni tegumentare la speciile de interes vânătoresc sunt: a) părul, penele, copitele şi ghearele; b) exclusiv părul şi penele; c) coarnele persistente şi coarnele caduce. 147. Glandele sudoripare, sebacee şi odorante apar la: a) mamifere; b) păsări; c) păsări şi mamifere. 148. Glanda uropigiană apare la: a) mamifere; b) păsări; c) păsări şi mamifere. 149. Coarnele sunt caduce la: a) cerb lopătar şi capră neagră; b) căprior şi elan; c) căprior şi capră ibex. 150. Perii senzitivi sau tactili, denumiţi vibrize, sunt întâlniţi: a) numai la mamifere; b) doar la păsări; c) la păsări şi mamifere. 151. La mamifere se pot întâlni următoarele tipuri de păr: a) păr aspru de contur şi vibrize; b) păr aspru de contur şi subpăr; c) păr de contur, subpăr şi vibrize. 152. La păsări se pot întâlni următoarele tipuri de pene: a) pene de contur şi puf;


b) pene de contur, puf şi pene filiforme; c) puf şi pene filiforme, pene de contur şi vibrize. 153. Văzul este mai dezvoltat : a) la păsări decât la mamifere; b) la mamifere decât la păsări; c) este similar dezvoltat la păsări şi la mamifere.

154. Auzul este mai dezvoltat: a) la păsări decât la mamifere; b) la mamifere decât la păsări; c) similar dezvoltat la păsări şi la mamifere. 155. Mamiferele care trăiesc preponderent în mediul acvatic sau în subteran, comparativ cu cele terestre, au urechile: a) mai mari; b) similare; c) mai mici. 156. Mamiferele, comparativ cu păsările, au simţul olfactiv: a) similar; b) mai puţin dezvoltat; c) mai dezvoltat. 157. Porţiunea indicată din figura alăturată poartă denumirea de: a) crupă; b) şale; c) greabăn.

158. Porţiunea indicată din figura alăturată poartă denumirea de: a) crupă; b) şale; c) greabăn.

159. Partea din corp indicată în figura alăturată poartă denumirea de:


a) nucă; b) stop; c) trufă.

160. Partea din corp indicată în figura alăturată poartă denumirea de: a) nucă; b) stop; c) trufă.

Capitolul IV MAMIFERE DE INTERES VÂNĂTORESC

Cerbul comun 161. Puiul de cerb este denumit: a) cerbulean sau coldan, după caz; b) viţel sau viţea, după caz; c) ied sau iadă, după caz. 162. Cerbul tânăr, de 1-2 ani, este denumit: a) viţel sau viţea, după caz; b) coldan sau junincă, după caz; c) ţăpulean sau vătuie, după caz. 163. Culoarea de iarnă a cerbului este: a) brun-roşcată; b) brună închis – cenuşie; c) brună cu pete albe. 164. Culoarea de vară a cerbului este: a) brun-roşcată; b) brună închis – cenuşie; c) brună cu pete albe.


165. Este întâlnit fenomenul de homocromie la cerbii comuni adulţi? a) da; b) nu c) numai la un număr redus de exemplare. 166. Oglinda cerbului comun este mai vizibilă: a) iarna; b) vara; c) la fel de uşor vara şi iarna. 167. Masculii de cerb comun din România au în general o greutate de: a) 90 – 150 kg; b) 150 – 180 kg; c) peste 180 kg. 168. Ciutele de cerb comun din România au în medie o greutate de: a) 90 – 150 kg; b) 150 – 180 kg; c) peste 180 kg. 169. Coarnele cad mai întâi la cerbii comuni: a) tineri, de 2-4 ani; b) de 4-10 ani; c) bătrâni sau foarte viguroşi. 170. Longevitatea naturală a cerbului comun este apreciată la: a) 10 – 12 ani; b) 14 – 16 ani; c) 18 – 20 ani.

171. Trofeul de cerb comun atinge apogeul la: a) 8 – 10 ani; b) 11 – 13 ani; c) 14 – 16 ani. 172. Cerbii comuni intră în uşor regres, inclusiv în privinţa trofeului, după: a) 10-11 ani; b) 11-12 ani; c) 13-14 ani. 173. Mugetul cerbului – mascul poartă denumirea de: a) boncăhuit; b) brăhnit; c) urlet. 174. Urma-tipar a cerbului comun se aseamănă cel mai mult urma de: a) cerb lopătar; b) elan;


c) mistreţ. 175. Urmele mai puţin clare de cerb comun tânăr se deosebesc cel mai uşor de cele de mistreţ puternic prin: a) mărimea copitei; b) forma copitei; c) forma şi imprimarea pintenilor. 176. Excrementele de cerb comun mascul se deosebesc de cele de ciută, în primul rând ca: a) mărime; b) formă; c) culoare. 177. Cerbul comun se întâlneşte în România: a) de la câmpie până în golul de munte; b) la deal şi la munte; c) numai la munte. 178. Cel mai periculos prădător pentru cerbul comun este: a) râsul; b) lupul; c) ursul. 179. Cerbii comuni adulţi masculi iernează amestecaţi în cârdurile de ciute? a) da; b) nu; c) da, numai cerbii apţi de împerechere. 180. Cerbii comuni bătrâni sau cei foarte puternici iernează solitari? a) de regulă, da; b) nu, iernează exclusiv în cârduri de masculi; c) nu, de regulă iernează în cârduri mixte. 181. În perioada împerecherii, cerbii comuni se adună în: a) cârduri compuse din 2-3 masculi şi mai multe ciute; b) haremuri compuse dintr-un cerb şi mai multe ciute; c) cuplu, compus dintr-un cerb şi o ciută. 182. Perioada de împerechere la cerbul comun din România este cuprinsă între: a) 5 septembrie şi 15 octombrie; b) 25 septembrie şi 25 octombrie; c) 10 octombrie şi 31 octombrie. 183. Boncănitul la cerbul comun începe, de regulă, mai devreme la: a) câmpie; b) deal; c) munte. 184. Fătatul ciutelor de cerb comun are loc, de regulă, în luna: a) aprilie;


b) mai; c) iunie. 185. Ciutele de cerb comun nasc de regulă: a) 1-2 viţei; b) 2-3 viţei; c) 3-4 viţei. 186. Viţeii de cerb comun pot să-şi urmeze mama, pe distanţe scurte, la: a) 2-3 ore după naştere; b) 2-3 zile după naştere; c) 2-3 săptămâni după naştere. 187. Viţelul de cerb comun prezintă, în primele luni de viaţă, fenomenul de homocromie? a) da; b) nu; c) doar unele exemplare. 188. Cum este apreciat dimorfismul sexual la cerbii comuni? a) accentuat; b) moderat; c) slab. 189. Apreciaţi categoria de vârstă a cerbului din imaginea alăturată: a) tânăr (2-3 ani); b) matur (7-9 ani); c) bătrân (peste 12 ani).

190. Apreciaţi categoria de vârstă a cerbului din imaginea alăturată: a) tânăr (2-3 ani); b) matur (7-9 ani); c) bătrân (peste 12 ani).

191. Apreciaţi categoria de vârstă a cerbului din imaginea alăturată: a) tânăr (2-3 ani); b) matur (7-9 ani); c) bătrân (peste 12 ani).


192. Apreciaţi categoria de vârstă a ciutei de cerb comun din imaginea alăturată: a) junincă; b) ciută tânără; c) ciută bătrână.

193. Apreciaţi categoria de vârstă a ciutei de cerb comun din imaginea alăturată: a) junincă; b) ciută tânără; c) ciută bătrână. 194. Apreciaţi, după lungimea acestora, care cel mai tânăr:

a)

unghiul poziţiei incisivilor şi maxilar provine de la cerbul comun

b)

c)

195. Apreciaţi dacă urma din imaginea alăturată este de: a) ciută de cerb comun; b) cerb comun; c) mistreţ.

196. Apreciaţi dacă urma din imaginea alăturată este de: a) ciută de cerb comun; b) cerb comun; c) mistreţ.

197. Apreciaţi dacă urma din imaginea alăturată este de: a) ciută de cerb comun; b) cerb comun; c) mistreţ.


198. Apreciaţi dacă excrementele din imaginea alăturată sunt de: a) viţel de cerb comun; b) ciută de cerb comun; c) taur de cerb comun.

199. Apreciaţi care dintre trofeele de cerb comun prezentate este de selecţie:

a)

b)

c)

200. Apreciaţi care dintre trofeele de cerb comun prezentate este considerat „de selecţie” la 11-12 ani:

a)

b)

c)

201. Care dintre trofeele neconvenţionale alăturate poartă denumirea de „perlă”?

a)

b)

c)

202. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza lupului?


a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 4.

203. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza mijlocie? a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.

204. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza de gheaţă? a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.

205. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza ochiului? a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.

Cerbul lopătar 206. Cerbul lopătar mascul are o greutate de: a) 25 – 40 kg; b) 40 – 100 kg; c) peste 100 kg. 207. Lopătăriţa are o greutate de: a) 25 – 45 kg; b) 45 – 100 kg; c) peste 100 kg.


208. Apogeul la trofeul de cerb lopătar este atins la vârsta de: a) 6-8 ani; b) 9-10 ani; c) 10-14 ani. 209. Cerbul lopătar scoate sunete asemănătoare cerbului comun când boncăneşte? a) da, motiv pentru care speciile se pot confunda; b) da, dar boncănitul este totuşi inconfundabil; c) nu boncăneşte. 210. Pentru cerbul lopătar din România, sunt propice pădurile situate în: a) zona de joasă altitudine; b) zona de dealuri înalte; c) zona de munte. 211. Este mai pretenţios lopătarul faţă de condiţiile de hrănire decât celelalte cervide? a) este mai pretenţios decât cerbul, dar mai puţin pretenţios decât căpriorul; b) da, este mai pretenţios decât cerbul şi decât căpriorul; c) nu. 212. Cârdurile de cerbi lopătari adulţi trăiesc separat de cele de femele şi de tineret? a) da, tot timpul anului; b) da, după perioada de boncănit; c) nu, trăiesc în cârduri mixte. 213. În cazul cerbilor lopătari boncănesc: a) numai masculii; b) atât masculii cât şi femelele; c) numai femelele. 214. Boncănitul cerbului lopătar are loc în perioada: a) 10 august – 10 septembrie; b) 10 septembrie – 10 octombrie; c) 10 octombrie – 10 noiembrie. 215. Cerbul lopătar are activitate: a) nocturnă; b) diurnă; c) atât nocturnă, cât şi diurnă. 216. La care dintre cervide se întâlneşte cel mai frecvent fenomenul de albinism? a) la căprior; b) la cerbul lopătar; c) la cerbul comun.


217. Apreciaţi categoria de vârstă a lopătarului din imaginea alăturată: a) tânăr (2-3 ani); b) matur (6-7 ani); c) bătrân (peste 10 ani)

218. Precizaţi care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de spin: a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.

219. Precizaţi care dintre ramuri poartă denumirea de raza ochiului: a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.

220. Precizaţi care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de ramură mijlocie: a) nr. 1; b) nr. 2; c) nr. 3.


Căpriorul 221. Fenomenul de homocromie este întâlnit la căprior doar la: a) iezii sub 3 luni; b) iezi şi tineret; c) iezi, tineret şi unele exemplare adulte. 222. Se poate deosebi oglinda ţapului de oglinda căprioarei? a) da; b) nu; c) doar la unele exemplare. 223. Longevitatea căpriorului este apreciată la: a) 10 ani; b) 15 ani; c) 20 ani. 224. Căpriorul: a) boncăneşte; b) brăhneşte; c) mugeşte. 225. Se poate deosebi brăhnetul ţapului de cel al caprei? a) da, fiind total diferite; b) da, cu oarecare incertitudine fiindcă sunt uşor de confundat; c) nu. 226. Căpriorul se întâlneşte: a) în zona de câmpie, coline şi dealuri; b) din zona de coline până în golul de munte; c) de pe ţărmul mării şi din Delta Dunării până în zona montană, inclusiv. 227. Ciopoarele de căprior cuprind de regulă: a) numai masculi maturi sau numai femele cu iezi şi tineret; b) căpriori din ambele sexe şi din toate categoriile de vârstă; c) numai masculi adulţi, exceptând exemplarele bătrâne care iernează solitar, sau numai femele cu iezi şi tineret. 228. Alergatul la căprior are loc în perioada: a) 15 iulie – 15 august; b) 15 septembrie – 15 octombrie; c) 15 octombrie – 15 noiembrie. 229. Perioada de gestaţie la căprioare durează în mod obişnuit: a) 9 luni; b) 5 luni; c) 4 luni.


230. Întâlnim perioadă latentă de dezvoltare a fetusului la: a) căprior; b) mistreţ; c) cerb comun. 231. Poate avea loc o a doua perioadă de împerechere la căprior, în decursul aceluiaşi an? a) da, în lunile noiembrie – decembrie; b) da, în lunile februarie – martie; c) nu. 232. „Inele de alergat” întâlnim la: a) cerbul comun; b) capră neagră; c) căprior. 233. Căprioara fată cel mai adesea: a) un ied; b) doi iezi; c) trei iezi. 234. Metodele de vânătoare admise la cervide sunt: a) pânda şi dibuitul; b) dibuitul şi goana; c) goana, dibuitul şi pânda.

235. Recunoaşteţi oglinda de căprioară din imaginile următoare:

a)

b)

c)

236. Apreciaţi categoria de vârstă a ţapului din imaginea următoare: a) tânăr (2-3 ani); b) matur (4-7 ani); c) bătrân (8-10 ani).


237. Apreciaţi care dintre următoarele tipuri de coarne este de viitor la ţapii de 2 ani:

a)

b)

c)

238. Apreciaţi care dintre următoarele trofee este de viitor pentru ţapii de 3 ani:

a)

b)

c)

Capra neagră 239. Puiul de capră neagră se numeşte: a) ţăpuc sau căpriţă, după caz; b) ied sau iadă, după caz; c) miel sau mia, după caz. 240. Culoarea de vară a caprei negre este? a) neagră; b) brună-închis; c) galben-cenuşie. 241. Care este culoarea caprei negre iarna? a) neagră; b) brună-închis; c) galben-cenuşie. 242. Barba caprei negre este constituită din: a) părul mai lung de sub maxilarul inferior; b) părul mai lung de sub gât şi de pe piept; c) părul mai lung şi mai închis la culoare de pe ceafă şi de pe şira spinării.


243. Greutatea masculului de capră neagră este, de regulă, de: a) 15-25 kg; b) 25-35 kg; c) 35-45 kg. 244. Capra neagră prezintă coarne persistente sau caduce? a) persistente; b) persistente, dar numai masculul; c) caduce. 245. Tecile coarnelor de capră neagră se dezvoltă: a) pe cilindri frontali; b) pe cepi osoşi; c) direct pe osul cranian. 246. Se poate determina, cu exactitate, vârsta caprei negre împuşcate? a) da, după inelele anuale de pe teci; b) da, după tocirea dentiţiei; c) nu, doar cu mare aproximaţie. 247. Longevitatea caprei negre este apreciată la circa: a) 15 ani; b) 20 ani; c) 30 ani. 248. Sunetul scos, cel mai frecvent, de caprele negre este: a) un brăhnit; b) un behăit; c) un şuierat. 249. Sunetul scos, cel mai frecvent, de iezii de capră neagră este: a) un brăhnit; b) un behăit; c) un şuierat. 250. Capra neagră vede foarte bine: a) numai în apropiere; b) numai la distanţă; c) atât în apropiere, cât şi la distanţă. 251. Capra neagră este considerată un animal pretenţios faţă de condiţiile de hrănire? a) da; b) nu; c) da, numai iarna.


252. Capra neagră trăieşte de regulă: a) exclusiv pe păşunile şi în stâncăriile din golul de munte; b) numai în stâncăriile situate spre limita altitudinală a pădurilor; c) în golul de munte şi în stâncăriile din arboretele situate spre limita superioară a acestora. 253. Principalul duşman sălbatic al caprei negre este: a) ursul; b) lupul; c) râsul. 254. În cea mai mare parte din an, caprele negre trăiesc: a) izolate, exceptând capra cu iedul sau iezi ei; b) în ciopoare compuse din ţapi şi capre cu iezi şi tineret; c) în ciopoare de capre cu iezi şi separat de ţapi solitari. 255. Cine conduce cioporul de capre negre? a) ţapul cel mai puternic; b) capra cea mai bătrână fără ied; c) o capră bătrână cu ied. 256. Alergatul la capră neagră are loc în perioada: a) 15 august – 15 septembrie; b) 15 septembrie – 15 octombrie; c) 15 octombrie – 15 noiembrie. 257. Caprele negre fată de regulă: a) un ied; b) doi iezi; c) trei iezi. 258. Vânarea caprei negre se poate face la: a) goană şi dibuit; b) dibuit şi pândă; c) pândă şi goană. 259. Constituie trofeu neconvenţional de capră neagră: a) coarnele cu craniu sau parte din acesta; b) perlele; c) crucea Hubertus. 260. Apreciaţi care din trofeele de mai jos este cu certitudine, de femelă?

a)

b)

c)


261. Ce calibru, dintre cele de mai jos, este mai potrivit pentru vânarea caprei negre? a) 22 Hornet; b) 6,5 x 57; c) 9,3 x 62. Muflonul 262. Femela de muflon se mai numeşte: a) capră; b) oaie; c) vacă. 263. Culoarea de bază a muflonului este: a) ruginie; b) brună închis, cu pete mai deschise pe flancuri şi abdomen; c) neagră. 264. „Barba” muflonului-berbec este constituită din: a) părul mai lung de sub maxilarul inferior; b) părul mai lung şi mai negru de sub gât şi de pe capul pieptului; c) părul mai lung de pe gât şi de pe şira spinării. 265. Oile de muflon prezintă coarne? a) da, toate exemplarele; b) da, doar unele exemplare; c) nu. 266. Berbecii de muflon cântăresc în medie: a) 30 kg; b) 50 kg; c) 70 kg. 267. Muflonul este considerat specie: a) foarte pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire; b) pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire; c) puţin pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire. 268. Muflonii trăiesc, în cea mai mare parte a anului, în: a) cârduri separate de masculi şi cârduri separate de femele cu miei şi tineret; b) cârduri mixte; c) cupluri familiale. 269. Perioada principală de împerechere a muflonului este: a) august – septembrie; b) octombrie – noiembrie;


c) decembrie – ianuarie. 270. Metodele de vânătoare admise pentru muflon sunt: a) goana şi pânda; b) dibuitul şi goana; c) pânda şi dibuitul. 271. Apreciaţi vârsta muflonului din imaginea alăturată: a) 2 ani; b) 4 ani; c) 8 ani.

272. Apreciaţi care dintre amprentele de mai jos este de capră neagră:

a)

b)

c)

273. Apreciaţi care dintre amprentele de mai jos este de muflon:

a)

b)

c)

Mistreţul 274. Vierul mistreţ matur se mai numeşte: a) izgon; b) gligan; c) bârling. 275. Purceii de mistreţ, în vârstă de 6-12 luni, se numesc:


a) coldani; b) bârlingi; c) gligani. 276. Vârsta optimă pentru vânarea vierului de trofeu este: a) 8 ani; b) 10 ani; c) 12 ani. 277. Greutatea vierilor poate depăşi în mod excepţional: a) 200 kg; b) 300 kg; c) 400 kg. 278. Longevitatea mistreţului din libertate este apreciată la: a) 10 – 15 ani; b) 15 – 20 ani; c) 20 – 30 ani. 279. Scroafele au colţi cu rădăcina: a) închisă după doi ani, aşa încât creşterea colţilor stagnează; b) deschisă, aşa încât creşterea colţilor este permanentă; c) închisă după vârsta de 4-6 ani, când creşterea colţilor încetează. 280. Sunetul de prevenire a ciurdei de mistreţi în privinţa unui potenţial pericol este: a) un grohăit scurt; b) un pufăit; c) un guiţat nuanţat. 281. Simţurile cele mai dezvoltate la mistreţ sunt: a) văzul şi auzul; b) auzul şi mirosul; c) mirosul şi văzul. 282. Mistreţul este specie tipic: a) plantivoră; b) carnivoră; c) omnivoră. 283. Duşmanul care afectează cel mai puternic efectivele de mistreţ este: a) ursul; b) lupul; c) râsul. 284. Ciurdele de mistreţi întâlnite în perioada de vară pot fi compuse din: a) un vier dominant, scroafe şi purcei acestora; b) scroafe din aceiaşi familie, cu purceii lor; c) vieri adulţi, scroafe şi purcei. 285. Perioada cea mai intensă de împerechere la mistreţi este: a) septembrie - octombrie;


b) noiembrie - decembrie; c) ianuarie – februarie. 286. Distanţa maximă până la care se deplasează vierii, faţă de locul de baştină, este apreciată la: a) 10 – 20 km; b) 30-40 km; c) peste 50 km. 287. Perioada de gestaţie la mistreţi este de circa: a) două luni; b) patru luni; c) nouă luni. 288. Mistreţul atacă de regulă omul în următoarele situaţii: a) când este rănit şi urmărit; b) la locurile de hrănire; c) locurile de odihnă. 289. Mistreţii se scaldă cu plăcere în: a) apă curată stătătoare; b) mocirlă; c) ape curgătoare. 290. Mistreţul se poate împuşca cu: a) glonţ tras exclusiv din arme ghintuite; b) proiectil unic tras din arme ghintuite sau din arme lise; c) poşuri şi proiectil unic. 291. Care dintre calibrele de mai jos este mai potrivit pentru vânarea mistreţilor? a) 5,6 x 52; b) 6,5 x 54; c) 8 x 57. 292. Apreciaţi categoria de vârstă a mistreţului cu colţii prezentaţi în imaginea alăturată: a) juvenil; b) matur; c) bătrân.


293. Recunoaşteţi urma de mistreţ din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

294. Marcaţi, din imaginile care urmează, maxilarul mistreţului de 3-5 ani:

a)

b)

c)

295. Marcaţi colţii de scroafă în vârstă de 7-8 ani, din imaginile ce urmează:

Iepurele de câmp 296. Iepurele de câmp vieţuieşte: a) singuratic; b) în grupuri familiale; c) în cupluri. 297. Longevitatea iepurilor de câmp se apreciază la: a) 5 ani; b) 10 ani;


c) 15 ani. 298. Simţul cel mai dezvoltat al iepurelui de câmp este: a) mirosul; b) auzul; c) văzul. 299. Arealul iepurelui de câmp se circumscrie: a) zonelor de câmpie şi dealuri; b) zonelor de câmpie, de deal şi de munte; c) întregului spaţiu productiv cinegetic, de pe ţărmul mării până în golul de munte. 300. Iepuroaicele de câmp fată: a) o dată pe an; b) de 2-3 ori pe an; c) de 4-5 ori pe an. 301. Iepuroaica de câmp fată odată: a) 2-4 pui; b) 5-7 pui; c) 8-10 pui. 302. Iepurele de câmp este mamifer cu activitate preponderent: a) diurnă; b) nocturnă; c) aurorală şi crepusculară. 303. Duşmanii actuali cei mai de temut ai iepurelui de câmp sunt: a) lupul, nevăstuica şi şorecarii; b) vulpea, câinele hoinar, uliu porumbar; c) mistreţul, viezurele şi ciuful. 304. Raza de activitate a iepurelui de câmp este de: a) 1-2 km; b) 3-4 km; c) 5-10 km. 305. Iepurele de câmp poate produce prejudicii mari prin: a) roaderea cojii pomilor fructiferi; b) roaderea puieţilor forestieri; c) roaderea pepenilor, morcovilor şi verzelor. 306. Iepurele de câmp se poate vâna: a) la pândă şi la goană; b) la sărite şi la goană; c) la sărite şi la pândă. 307. Alicele cele mai potrivite pentru vânat la iepuri de câmp sunt de:


a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 4,5 – 5,0 mm. Iepurele de vizuină 308. Iepurele de vizuină este: a) mai mare decât iepurele de câmp; b) similar cu iepurele de câmp; c) mai mic decât iepurele de câmp. 309. Iepurele de vizuină se deosebeşte de cel de câmp prin: a) coloritul mai roşcat; b) talia mai redusă; c) picioarele şi urechile mai lungi. 310. Iepurele de vizuină este specie? a) alohtonă; b) autohtonă; c) invazivă. 311. Iepurele de vizuină trăieşte: a) singuratic; b) în familie; c) în colonie. 312. Au dat rezultate colonizările efectuate în România cu iepurii de vizuină? a) da, spectaculoase local; b) da, satisfăcătoare; c) nu au fost deloc încurajatoare. 313. Iepurele de vizuină preferă: a) nisipurile curate, în care-şi poate săpa uşor vizuinile; b) terenurile nisipoase, în care-şi poate săpa vizuinile; c) orice fel de terenuri situate în apropierea surselor de hrană şi apă. 314. Raza de activitate a iepurelui de vizuină este considerată: a) sub 1 km; b) 3-4 km; c) 5-10 km. 315. Puii de iepure de vizuină se nasc: a) orbi şi golaşi; b) orbi, dar cu blăniţă; c) cu ochii deschişi şi cu blăniţă. 316. Iepurii de vizuină pot avea: a) 1-2 fătări/an; b) 2-4 fătări/an;


c) 4-5 fătări/an. 317. Iepuroaicele de vizuină pot naşte o dată: a) 1-3 pui; b) 3-4 pui; c) 4-8 pui. 318. Limitarea extinderii iepurelui de vizuină în România se datorează: a) suprafeţelor reduse cu teren adecvat săpării vizuinilor; b) hranei deficitare pe timp de iarnă; c) presiunii exercitate de prădătorii naturali asupra speciei.

Marmota 319. Marmota trăieşte în România: a) în zona de stepă; b) în zona de munte; c) în zona alpină. 320. Marmota este: a) plantivoră; b) omnivoră; c) carnivoră. 321. Sunetul cel mai frecvent scos de marmotă este: a) un şuierat puternic de alarmă; b) un lătrat specific în caz de pericol; c) un şuierat discret prin care se ţine legătura cu membrii coloniei. 322. Cel mai dezvoltat simţ al marmotei este considerat: a) văzul; b) mirosul; c) auzul. 323. Marmota trăieşte: a) singuratică; b) în perechi; c) în colonii. 324. În perioada de iarnă, marmota: a) hibernează; b) este activă, pe seama proviziilor din vizuină; c) este activă şi se hrăneşte în zilele însorite, când iese afară pentru micţiune.

Bizamul 325. Bizamul se întâlneşte frecvent în: a) apele reci şi curate de munte;


b) lacurile alpine; c) apele curgătoare şi stătătoare din zona colinară şi de şes. 326. Bizamul este specie preponderent: a) plantivoră; b) omnivoră; c) carnivoră. 327. Bizamul este specie: a) rozătoare; b) rumegătoare; c) carnivoră. 328. Bizamul este specie: a) autohtonă; b) alohtonă, originară din Palearticul Occidental; c) alohtonă, originară din America. 329. Duşmanii cei mai de temut ai bizamului sunt: a) vidra, dihorul şi nurca; b) vulpea, jderul şi viezurele; c) ulii, şoimii şi ciufii. 330. Hrana bizamului constă în: a) exclusiv din ierburi şi alte plante verzi; b) plante acvatice, ierburi de pe malurile apei, lujeri, coajă de arbuşti şi ocazional larve, scoici etc. c) peşte, scoici şi alte vieţuitoare acvatice. 331. Bizamul se vânează legal cu: a) armele de vânătoare; b) capcane cu pedală; c) câinele special dresat. 332. Alicele cele mai indicate pentru vânarea bizamului sunt de: a) 2,5 mm; b) 3,0 mm; c) 3,5 mm. 333. Cele mai importante pagube produse de bizam pot fi: a) prejudicierea culturilor din apropierea apelor; b) roaderea scoarţei arborilor din apropierea apelor; c) perforarea corpului digurilor din amenajările piscicole. 334. Perioada legală de vânare a bizamului este: a) 15 septembrie – 31 martie; b) 1 septembrie – 31 martie; c) 15 septembrie – 15 aprilie. 335. În decursul unui an, bizamul are:


a) o singură serie de pui; b) două serii de pui; c) 3-4 serii de pui. 336. Sarcina la bizam durează cca? a) o lună; b) 4 luni; c) 9 luni.

Vulpea 337. Dimorfismul sexual la vulpe: a) nu este evident; b) este evident; c) este foarte uşor vizibil. 338. Longevitatea la vulpe este apreciată la: a) 8-10 ani; b) 12-14 ani; c) 15-20 ani. 339. Urma-tipar a vulpii se deosebeşte cel mai uşor de urma de câine de talie mică prin: a) forma mai alungită; b) degetele mai răsfirate şi unghiile din mijloc mai îndepărtat imprimate; c) forma perniţelor şi călcâiului. 340. Urma-pârtie a vulpii este dispusă: a) rectiliniu; b) uşor în zig-zag; c) evident în zig-zag. 341. Vulpea marchează teritoriul prin: a) depozite de fecale, pe limita teritoriului; b) urinare şi depunerea fecalelor pe ridicături şi alte locuri vizibile; c) toalete săpate în tot teritoriul ocupat. 342. Hrana de bază a vulpii o constituie: a) iepurii; b) fazanii şi potârnichile; c) şoarecii şi rozătoarele mici. 343. Vulpea trăieşte, în cea mai mare perioadă a anului, în: a) haită; b) cuplu familial; c) solitar. 344. Vulpea naşte o singură dată pe an, câte: a) 2-3 pui;


b) 4-7 pui; c) 8-10 pui. 345. În caz de moarte a vulpii-mamă, vulpoiul preia sarcina creşterii puilor? a) nu; b) da, după ce puii depăşesc 30-40 zile; c) doar în mod excepţional. 346. Când latră mai frecvent vulpea? a) în perioada de împerechere şi când puii sunt în pericol; b) doar în perioada de creştere a puilor; c) doar în perioada de împerechere. 347. Vulpea poate împărţi vizuina cu exemplare din alte specii de interes vânătoresc? a) nu; b) da, cu viezurele şi pisica sălbatică; d) da, cu vidra. 348. Vulpea are activitate preponderent: a) nocturnă; b) aurorală şi crepusculară; c) diurnă. 349. Vulpea se împuşcă cu alice de: a) 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 5,0 – 6,0 mm. 350. Împerecherea vulpii are loc, de obicei, în luna: a) decembrie; b) ianuarie; c) februarie. 351. Durata gestaţiei la vulpe este de circa: a) două luni; b) patru luni; c) nouă luni. Şacalul 352. Şacalul este specie: a) autohtonă; b) alohtonă, ordinară din Asia; c) alohtonă, originară din America. 353. Greutatea obişnuită a şacalului este de: a) 10 – 15 kg; b) 15 – 20 kg; c) 20 – 30 kg.


354. Şacalul seamănă, ca aspect general şi culoare, cu: a) viezurele; b) lupul; c) câinele enot. 355. Sunetele cele mai frecvente scoase de şacal sunt: a) lătrăturile specifice, mai frecvente în perioada împerecherii; b) urlete amestecate cu schelălăituri şi vaitete; c) urlete prelungi, singuratice. 356. Arealul şacalului se găseşte în expansiune? a) da; b) nu; c) se menţine într-un areal relativ redus, la niveluri populaţionale stabilizate. 357. Este şacalul un animal sociabil? a) da; b) da, doar iarna; c) nu. 358. Împerecherea şacalului are loc în lunile: a) septembrie – octombrie; b) decembrie – ianuarie; c) februarie – martie. 359. Durata gestaţiei la şacal este de aproximativ: a) două luni; b) patru luni; c) nouă luni. 360. Şacalul este considerat periculos pentru: a) efectivele de cerbi comuni şi cerbi lopătari; b) mistreţi; c) căpriori şi mufloni.

Câinele enot 361. Câinele enot se mai numeşte: a) câine jder; b) jder; c) bursuc. 362. Câinele enot este specie: a) alohtonă, original din Asia; b) alohtonă, original din America; c) autohtonă. 363. Câinele enot preferă biotopul: a) bălţilor;


b) pădurilor întinse; c) stepei. 364. Câinele enot trăieşte: a) în haită; b) în cuplu familiar; c) solitar. 365. Greutatea câinelui enot este de: a) 1,5 – 2 kg; b) 5 – 8 kg; c) 10 – 15 kg. 366. Perioada de gestaţie la câinele enot este de : a) două luni; b) patru luni; c) nouă luni.

Viezurele 367. Viezurele mai este cunoscut sub denumirea de: a) câine – jder; b) bursuc cu barbă; c) bursuc. 368. Se poate aprecia vârsta viezurelui împuşcat? a) da, după culoarea care se deschide cu vârsta; b) da, după tocirea dentiţiei; c) foarte dificil, după mărime şi evoluţia culorii. 369. Urmele de viezure se aseamănă ca formă cu urmele de: a) urs; b) lup; c) râs. 370. Viezurele este întâlnit: a) din Lunca Dunării până în zona de munte; b) în zonele de câmpie şi de deal; c) în zonele de deal şi munte. 371. Viezurele este un animal: a) carnivor; b) omnivor; c) plantivor. 372. Viezurele strânge provizii pentru perioada de iarnă? a) da; b) nu; c) numai sorturi uscate, care nu se alterează în vizuină.


373. Viezurele petrece iarna: a) hibernând câteva luni; b) dormitând câteva luni; c) activând pe seama proviziilor strânse în vizuină.. 374. Viezuroaica fată, de regulă, în luna: a) februarie; b) martie; c) aprilie. 375. Viezurele se împuşcă cel mai uşor la: a) goană; b) dibuit; c) pândă la vizuină. 376. Trofeu convenţional la viezure este: a) blana b) craniul; c) pămătuful de păr confecţionat din părul din coamă. 377. Marcaţi viezurele din imaginile ce urmează:

a)

b)

c)

378. Recunoaşteţi urmele-tipar de viezure din imaginile alăturate:

a)

b)

Jderii 379. Jderul de piatră se mai numeşte: a) câine-jder; b) jder de scorbură; c) beică. 380. Jderul de copac se mai numeşte:

c)


a) câine-jder; b) jder de scorbură; c) beică. 381. Deosebirea între jderul de copac şi cel de piatră se face cel mai uşor după: a) culoare şi formă; b) forma şi culoarea petei de pe piept; c) siluetă şi greutate. 382. Deosebiri sigure între jderul de piatră şi cel de copac se pot face uşor după: a) forma capului; b) forma celui de-al treilea molar; c) forma urechilor şi a cozii. 383. Jderul de piatră se întâlneşte: a) numai în zona de munte, până la limita superioară a vegetaţiei forestiere; b) în zona de dealuri înalte şi de munte; c) din zona de munte până la câmpie şi în Lunca Dunării. 384. Jderii au activitate preponderent: a) nocturnă; b) aurorală şi crepusculară; c) diurnă. 385. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc au o perioadă latentă de dezvoltare a embrionului? a) căpriorul; b) jderii; c) viezurele. 386. Marcaţi imaginea jderului de piatră din imaginile ce urmează:

a)

b)

c)

387. Cum se vânează în mod clasic jderii? a) la goană; b) căutându-i după urmele lăsate pe zăpada proaspătă; c) la pândă.


Dihorul 388. În România sunt întâlnite: a) o specie de dihor; b) două specii de dihor; c) trei specii de dihor. 389. De unde-i vine denumirea de dihor puturos? a) de la firea leneşă; b) de la mirosul generat de murdăria din vizuină; c) de la mirosul determinat de secreţia glandei perianale. 390. Dihorul prezintă, pe culoarea generală de brun-închis cu puf gălbui sau alburiu dedesubt, următoarele pete: a) o pată albă pe piept, care coboară pe picioarele din faţă; b) o pată gălbuie, ovală, pe piept; c) pete alburii în jurul buzelor, pe obraji sub ochi şi la vârful urechilor. 391. Dihorul prezintă diformism sexual: a) între sexe nu există nici o deosebire; b) masculul este vizibil mai mare decât femela; c) masculul prezintă culoare mai închisă şi subpăr mai gălbui comparativ cu femela. 392. Habitatul preferat al dihorului îl constituie: a) pădurile întinse şi umbrite; b) luncile, mlaştinile, pădurile mici cu sol nisipos, carierele şi casele părăsite etc.; c) Delta şi Lunca Dunării.

393. Hrana dihorului se compune, în principal, din: a) şoareci, şobolani, insecte, broaşte, peşti, ouă şi pui de pasăre; b) iepuri, iezi de căprior, pui de cocoş de munte etc.; c) fructe, miere de albine, ierburi fragede etc. 394. Durata gestaţiei la dihor este de: a) 36 de săptămâni; b) 62 de zile; c) 40-43 de zile.

Hermelina 395. Hermelina se mai numeşte: a) nevăstuică; b) vizon; c) helgă. 396. Culoarea hermelinei este:


a) roşcată-cafenie, cu pieptul şi abdomenul albe, iarna; b) albă cu vârful cozii negru, iarna; c) albă cu vârful cozii negru, tot timpul anului. 397. Nevăstuica se mai numeşte: a) helgă; b) nevăstuică mică; c) hermelină. 398. Hermelina se deosebeşte de nevăstuică, mai evident vara, prin: a) coloraţia roşcată-cafenie; b) pata alburie de pe abdomen; c) coloraţia neagră a vârfului cozii. 399. Hermelina şi nevăstuica se pot vâna cu alice de: a) 2,0 – 2,5 mm; b) 3,0 – 3,5 mm; c) 4,0 – 4,5 mm. 400. Marcaţi vidra din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

Capitolul V MAMIFERE LA CARE VÂNĂTOAREA ESTE INTERZISĂ

Elanul 401. Elanul face parte din familia: a) Bovidae; b) Cervidae; c) Suidae. 402. Elanul european prezintă: a) exclusiv coarne lăţite; b) atât coarne lăţite, cât şi prăjini cu vârfuri;


c) exclusiv coarne sub formă de prăjini cu ramuri. 403. Elanul european mascul cântăreşte la maturitate: a) 250-320 kg; b) 320-450 kg; c) 450-600 kg. 404. Elanul european se hrăneşte cu: a) lujeri, muguri şi vegetaţie erbacee, inclusiv submersă; b) exclusiv ierburi sălbatice, verzi şi uscate; c) vegetaţie submersă. 405. Elanul european produce pagube importante în: a) culturile agricole; b) culturile silvice şi regenerările naturale; c) bazinele acvatice.

Zimbrul 406. Zimbrul din România vieţuieşte: a) exclusiv în ţarcuri închise; b) în ţarcuri închise şi în rezervaţii naturale deschise; c) în parcuri naţionale. 407. Zimbrul prezintă barbă? a) da, exclusiv sub maxilar; b) da, sub maxilarul inferior şi sub gât; c) nu. 408. Zimbrul mascul cântăreşte la maturitate: a) 400-500 kg; b) 500-900 kg; c) peste 900 kg. 409. Zimbrul este specie: a) autohtonă; b) alohtonă, originală din Rusia; c) alohtonă, originală din nordul Europei. Nutria 410. Nutria este originală din: a) America de nord; b) America de sud; c) Asia. 411. Culoarea nutriei sălbatice este:


a) brună sau brună deschis; b) neagră; c) albă. 412. Nutria posedă membrane interdigitale: a) la toate picioarele; b) numai la picioarele anterioare; c) numai la picioarele posterioare. 413. Care este factorul limitativ care împiedică răspândirea nutriei în România? a) umiditatea; b) frigul; c) căldura. Brebul 414. Brebul se mai numeşte: a) vizon; b) castor european; c) castor canadian. 415. Brebul a dispărut din fauna României: a) înainte de 1900; b) în timpul celui de-al doilea război mondial; c) după 1989. 416. Coada brebului este: a) lungă, groasă la bază şi lipsită de păr; b) lungă, acoperită cu solzi şi turtită lateral; c) relativ lungă, turtită dorso-ventral şi lipsită de păr. 417. Brebul are picioarele: a) plantigrade, cu 5 degete şi pieliţă interdigitală la cele posterioare; b) plantigrade cu 4 degete şi pieliţă interdigitală; c) digitigrade, cu 5 degete şi pieliţă interdigitală la cele posterioare. 418. Brebul preferă: a) apele liniştite şi adânci, cu malurile împădurite; b) biotopul bălţilor înconjurate de stufuri întinse; c) biotopul pădurilor umede şi umbroase. 419. Brebul trăieşte, în mod obişnuit, în: a) colonii; b) cupluri familiale; c) solitar, exceptând femela cu pui. 420. Brebul se hrăneşte cu: a) ierburi submerse şi terestre, arbuşti şi arbori de esenţă moale;


b) vegetaţie submersă şi terestră, peşte, scoici etc.; c) exclusiv cu peşte şi alte vieţuitoare acvatice. 421. Brebul existent acum în România provine din: a) exemplare care au supravieţuit distrugerii habitatelor prin poluare; b) exemplare autohtone şi exemplare importate; c) exclusiv din exemplare importate şi colonizate după 1990. Hârciogul 422. Hârciogul are o greutate de: a) 150-350 gr; b) 500-1000 gr; c) peste 1000 gr. 423. Hârciogul trăieşte, de regulă, în: a) câmpul cultivat agricol; b) tufişuri şi crânguri; c) zăvoaie, stufărişuri şi plauri. 424. Hârciogul este specie tipic: a) plantivoră; b) omnivoră; c) carnivoră. 425. Hârciogul se adăposteşte în: a) platforme plutitoare amenajate pe apă; b) vizuini săpate aproximativ orizontal în diguri şi maluri; c) vizuini verticale săpate în câmp deschis. 426. Marcaţi castorul din imaginea alăturată:

a)

b)

c)

427. Marcaţi nutria din imaginea alăturată:

a)

b)

c)


428. Marcaţi hârciogul din imaginea alăturată:

a)

b)

c)

Ursul 429. Masculii capitali de urs brun din România pot depăşi, în mod cu totul excepţional, greutatea de: a) 200 kg; b) 300 kg; c) 400 kg. 430. Variabilitatea mare a greutăţii, formei şi culorii urşilor se datorează: a) existenţei mai multor subspecii de urs brun; b) existenţei mai multor ecotipuri de urşi bruni; c) existenţei mai multor varietăţi morfologice în cadrul speciei. 431. Longevitatea urşilor se apreciază la: a) 15-20 ani; b) 20-30 ani; c) 30-50 ani. 432. Ursul trece peste perioada de iarnă prin: a) hibernare; b) somnolenţă profundă; c) hrănire pe seama depozitelor strânse în vizuini sau bârloguri. 433. Ursul trăieşte: a) solitar; b) în cuplu familial; c) în harem. 434. Împerecherea la urs are loc în: a) februarie-martie; b) aprilie-iunie; c) iulie-august. 435. Ursoaica fată, de regulă, în lunile: a) ianuarie-februarie; b) martie-aprilie;


c) mai-iunie. 436. Ursoaica fată, de regulă: a) în fiecare an; b) din doi în doi ani; c) din trei în trei ani. 437. Pui de urs cântăresc la naştere: a) 400-500 gr.; b) 1-2 kg; c) cca 3-3,5 kg. 438. Este admisă vânarea urşilor la nadă? a) da, deoarece se poate face mai uşor selecţie: b) da, dar numai dacă nada este de natură vegetală; c) nu. 439. Care din următoarele calibre de arme este mai indicat pentru vânarea ursului? a) 6,5 x 57; b) 243; c) 9,3 x 74. 440. România deţine recordul mondial la: a) blană de urs; b) craniu de urs; c) blană şi craniu de urs.

Lupul 441. Lupul poate depăşi în mod excepţional, în România, greutatea corporală de: a) 40 kg; b) 60 kg; c) 80 kg. 442. Longevitatea lupului se apreciază la: a) 15 ani; b) 20 ani; c) 25 ani. 443. Urma-tipar a lupului se deosebeşte uşor de cea de câine de talie mare, prin: a) mărime; b) forma eliptică mai alungită; c) imprimarea mai depărtată a unghiilor de la degetele mediane. 444. Urma-pârtie a lupului se deosebeşte de cea a unui câine de talie mare, prin: a) dispunerea rectilinie a urmelor; b) dispunerea în zig-zag a urmelor; c) pasul evident mai mare.


445. Hăiticul de lupi este condus de: a) masculul dominant; b) femela cea mai în vârstă; c) perechea conducătoare. 446. Lupul vieţuieşte în România: a) exclusiv în pădurile întinse şi liniştite din zona de munte; b) în pădurile întinse şi liniştite din zona de munte şi în zonele împădurite din zona de deal; c) în pădurile de munte şi de dealuri înalte, în sudul Dobrogei şi accidental în anumite zone de coline şi de câmpie. 447. Lupul face deplasări zilnice, când nu găseşte hrană, de până la: a) 20 km; b) 30 km; c) 40 km. 448. Lupii marchează teritoriul ocupat prin: a) mărci olfactive lăsate prin frecarea corpului de arbori şi alte corpuri dure; b) excremente, urină, râcâituri şi urlete; c) marcarea arborilor de limită prin mărci olfactive. 449. Lupul trăieşte: a) singuratic; b) în grup familial; c) în haite, compuse din masculi şi femele neînrudite. 450. Împerecherea la lupi are loc, de regulă, în luna: a) decembrie; b) ianuarie; c) februarie. 451. Gestaţia la lupi durează: a) 9 săptămâni; b) 36 săptămâni; c) 8-9 luni. 452. Lupul mascul ajută femela la hrănirea puilor mici? a) nu; b) da, când puii au depăşit vârsta de 30-40 zile; c) numai în mod excepţional. 453. Lupii atacă omul? a) în nicio situaţie; b) doar iarna când sunt reuniţi în haite numeroase şi flămânde; c) doar în cazuri de excepţie, unele exemplare rănite, imobilizate în capcane ori altfel strâmtorate încât să nu poată evita confruntarea cu omul.


Râsul 454. Care dintre simţurile râsului are acuitatea cea mai ridicată? a) văzul; b) auzul; c) mirosul. 455. Urma-pârtie a râsului se deosebeşte de cea a lupului, când este imprimată neclar în zăpada pufoasă, prin: a) dispunerea rectilinie a urmelor tipar; b) dispunerea în uşor zig-zag a acestora şi imprimarea călcâiului; c) forma mai alungită a urmei. 456. Biotopul preferat a râsului îl constituie: a) golul alpin; b) pădurile întinse şi liniştite de munte; c) pădurile de deal. 457. Râsul este o specie considerată: a) tipic carnivoră; b) facultativ carnivoră; c) omnivoră. 458. Râsul îngroapă cadavrele animalelor omorâte? a) nu; b) da, dar superficial şi nu în toate cazurile; c) da, în toate cazurile. 459. Râşii trăiesc: a) în haită; b) în grup familial; c) solitar, exceptând femela cu pui sub un an. 460. Împerecherea la râşi are loc în lunile: a) decembrie-ianuarie; b) februarie-martie; c) iulie-august. 461. Femela de râs fată, de regulă: a) un singur pui; b) 2-3 pui; c) 5-6 pui. 462. Activitatea râsului este preponderent: a) diurnă; b) aurorală şi crepusculară; c) nocturnă.


463. Râsul prezintă gheare: a) retractile; b) neretractile; c) permanent retrase în perniţe. Pisica sălbatică 464. Pisica sălbatică este întâlnită în România: a) din Delta Dunării până în golul de munte; b) din Lunca Dunării până în zona de coline şi dealuri joase; c) din Lunca Dunării până în zona de dealuri înalte; 465. Pisica sălbatică trăieşte: a) în familii reunite; b) în grup familial; c) solitar, exceptând femela cu pui mici. 466. Pisica sălbatică mănâncă: a) hrană de natură animală, fiind carnivor tipic; b) preponderent hrană de natură animală, dar şi fructe de pădure şi ierburi fragede; c) hrană de natură animală, anumite specii de ierburi fragede, fructe şi seminţe etc. 467. Motanul sălbatic participă la creşterea puilor? a) nu; b) da, când puii au depăşit 30-40 zile; c) da, în situaţia în care pisica mamă dispare. 468. Blănurile şi craniile de pisică sălbatică constituie trofee convenţionale? a) da; b) numai blănurile; c) numai craniile. 469. Care urmă, din imaginile de mai jos, este caracteristică pisicii sălbatice?

a)

b)

c)


470. Care imagine, din cele mai jos prezentate, este caracteristică pisicii sălbatice?

a)

b)

c)

Vidra 471. Vidra prezintă coadă: a) turtită dorso-ventral şi fără păr; b) lungă, groasă la bază şi nudă; c) lungă, groasă la bază şi cu păr scurt şi des. 472. Picioarele de vidră prezintă: a) 4 degete şi membrană interdigitală; b) 5 degete şi membrană interdigitală; c) 5 degete şi lobi interdigitali. 473. Vidra comunică cu semenii săi, prin: a) lătrat caracteristic; b) mieunat caracteristic; c) şuierat specific. 474. Hrana vidrei se compune din: a) exclusiv peşte; b) peşte, ouă, raci, broaşte, bizami, pui de păsări şi păsări sălbatice; c) peşte, ouă, pui de păsări, raci, plante acvatice, ierburi şi fructe de pe malul apei. 475. Perioada de împerechere a vidrei este: a) iulie-august; b) ianuarie-februarie; c) nu este bine determinată. 476. Marcaţi urma-tipar de vidră din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)


Nurca 477. Nurca europeană se mai numeşte: a) vizon; b) noriţă; c) helgă. 478. Nurca europeană se aseamănă, ca formă şi culoare, cu: a) vidra; b) jderul; c) dihorul. 479. Nurca europeană este întâlnită în România: a) exclusiv în Delta şi Lunca Dunării; b) din zona de munte până în Delta Dunării; c) exclusiv în apele curate de munte. 480. Nurcile de culoare neagră sau albă întâlnite în România sunt: a) nurci europene; b) cazuri de albinism şi, respectiv, melanism ale nurcii europene; c) exemplare de vizon scăpate sau provenite din exemplare scăpate din crescătorii.

Capitolul VI PĂSĂRI ADMISE LA VÂNĂTOARE ÎN ROMÂNIA 481. Care este cea mai mare gâscă sălbatică întâlnită în România? a) gâsca de vară; b) gâsca de semănătură; c) gârliţa mare. 482. Recunoaşteţi gârliţa mare din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)


483. Gâsca de vară are o greutate de: a) 1,5 – 2 kg; b) 2 – 2,5 kg; c) 2,5 – 4 kg. 484. Care dintre gâştele care se vânează în România are ciocul de culoare roz-portocaliu şi picioarele de culoarea cărnii crude (roz-roşiatice): a) gâsca mare; b) gâsca de semănătură; c) gârliţa mare. 485. În ce perioadă zboară greoi sau este incapabilă de zbor gâsca mare? a) iarna, când este polei; b) vara, în perioada clocitului; c) vara, după eclozarea bobocilor. 486. Dimorfismul sexual al gâştei mari este evident? a) da; b) nu; c) da, dar numai la exemplarele mature. 487. Gâsca mare cuibăreşte în România? a) da, numai în Delta Dunării şi în câteva bălţi din sudul ţării; b) da, frecvent în Delta Dunării şi izolat pe tot cuprinsul ţării; c) în mod obişnuit nu, fiind oaspete de iarnă. 488. Stolurile de gâşte sunt conduse de: a) gâştele cele mai bătrâne, prin rotaţie; b) gâscanii bătrâni, prin rotaţie; c) prin rotaţie, de orice gâscă care vine din coada cârdului. 489. Gâsca mare înnoptează de obicei: a) pe apă; b) pe câmp; c) pe câmp doar în nopţile cu lună, în rest pe apă. 490. Este gâsca mare specie monogamă? a) da, perechile formându-se pentru mai mulţi ani; b) da, perechile formându-se în fiecare an; c) nu, după împerechere gâscanul părăseşte gâsca. 491. Cuibul de gâscă mare este amenajat de: a) gâscan; b) gâscă; c) ambele sexe. 492. La gâsca mare cloceşte: a) gâscanul; b) gâsca;


c) atât gâsca, cât şi gâscanul. 493. Bobocii de gâscă mare sunt: a) nidicoli; b) nidifugi; c) părăsesc cuibul la 1-2 zile. 494. Gâsca mare acoperă ouăle cu puf şi ierburi când părăseşte cuibul? a) da; b) de regulă, nu; c) nu, niciodată. 495. Gâsca mare este recomandat să se vâneze cu alice de: a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,5 mm; c) 5,0 – 7,0 mm. 496. Cea mai eficientă metodă de vânare a gâştelor este: a) pânda; b) dibuitul; c) goana. 497. Este admisă folosirea chemătorilor pentru vânarea gâştelor? a) da, fără restricţii; b) da, cu excepţia celor electronice; c) nu. 498. Pândirea gâştelor, din motive de etică vânătorească, este recomandată: a) la locurile de hrănire sau pe traseele de venire şi de plecare spre şi dinspre aceste locuri; b) în locurile de odihnă de peste zi; c) în locurile de înnoptare pe baltă. 499. Care dintre gâştele întâlnite la noi iarna, admise la vânătoare, prezintă o pată albă pe frunte, fără ca aceasta să atingă ochii? a) gâsca cu cioc scurt; b) gârliţa mică; c) gârliţa mare. 500. Exemplarele mature de gârliţă mare prezintă dungi negre transversale pe abdomen? a) da; b) nu; c) doar în mod excepţional. 501. Gârliţa mare este: a) oaspete de iarnă; b) oaspete de vară; c) specie de pasaj, care cuibăreşte frecvent în România.


502. Raţa mare prezintă dimorfism sexual evident? a) da, tot timpul anului; b) da, numai în perioada de toamnă - primăvară; c) nu 503. Vara, când penajul este asemănător, diferenţierea femelei de raţă mare de răţoi se face după: a) cioc, de culoare galben-cenuşiu la raţă şi galben-verzui la răţoi; b) oglinda mai viu colorată a răţoiului; c) penele din coada răţoiului, răsucite caracteristic în sus. 504. Raţa mare cuibăreşte: a) exclusiv pe plauri şi în stuf; b) pe plauri, în stuf, în sălcii scorburoase, dar şi în locuri ascunse situate la 1-2 km depărtare de ape; c) exclusiv pe uscat, în locuri ascunse. 505. Simţul cel mai dezvoltat al raţei mari este considerat: a) văzul; b) auzul; c) mirosul. 506. Raţa mare face parte din categoria: a) raţelor de suprafaţă; b) raţelor scufundătoare; c) raţelor semiscufundătoare. 507. Raţa mare înnoptează de obicei: a) pe apă; b) atât pe apă, cât şi pe uscat; c) pe uscat. 508. Raţa mare este considerată specie monogamă? a) da, perechile formându-se la sfârşitul iernii pentru vara ce urmează; b) da, perechile formându-se pentru mai mulţi ani; c) nu, răţoiul părăsind femela imediat după împerechere. 509. În cazul raţei mari, cloceşte: a) raţa; b) răţoiul; c) ambele sexe. 510. Marcaţi raţa mare dintre cele trei imagini de raţe de mai jos:

a)

b)

c)


511. Marcaţi raţa mică din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

512. Marcaţi raţa cârâitoare din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

513. Câte ponte poate depune raţa mare pe an? a) de regulă, o singură pontă; b) în mod curent două ponte; c) trei ponte, din care una de înlocuire în cazul distrugerii primelor ponte. 514. Marcaţi capul de mascul de raţă mare:

a)

b)

c)

515. Marcaţi capul de raţă lingurar:

a)

b)

516. Raţa mare se împuşcă, în mod obişnuit, cu alice de: a) 2,0; b) 3,0; c) 3,5.

c)


517. Raţa mică este considerată: a) oaspete de iarnă; b) oaspete de vară; c) specie de pasaj, care cuibăreşte frecvent în România. 518. Raţa cârâitoare este considerată: a) oaspete de iarnă; b) oaspete de vară; c) specie de pasaj, care nu cuibăreşte niciodată în România. 519. Masculul de raţă mică se deosebeşte vizibil de cel de raţă cârâitoare prin: a) capul roşu-cărămiziu, cu sprânceană verde metalizat; b) capul brun, cu sprâncene albe; c) capul verde-metalizat, cu inel alb în jurul gâtului. 520. Masculul de raţă fluierătoare se deosebeşte de masculul raţei mici prin: a) capul roşu-cărămiziu, cu sprâncene verde metalizat; b) capul brun, cu o dungă gălbuie pe frunte şi creştet; c) capul verde metalizat, cu inel alb în jurul gâtului. 521. Raţa mică se deosebeşte de raţa cârâitoare prin: a) oglinda jumătate verde şi jumătate neagră, mărginită anterior de o dungă albă; b) oglinda verde mărginită atât anterior, cât şi posterior, de benzi albe; c) lipsa oglinzii. 522. Raţa sunătoare se deosebeşte de raţa cârâitoare prin: a) capul cărămiziu; b) capul verde metalizat; c) capul negru. 523. Raţa mică şi raţa cârâitoare este recomandat să se vâneze cu alice de: a) 2,5 mm; b) 3,0 mm; c) 3,5 mm. 524. Raţa suliţar se identifică uşor, inclusiv în zbor, după: a) forma de suliţă a ciocului; b) două pene alungite în coadă; c) forma turtită dorso-ventral a corpului. 525. Femela de raţă lingurar se deosebeşte cel mai uşor de alte femele de raţe sălbatice după: a) coloraţie şi mărime; b) forma ciocului; c) coloraţia oglinzii, ciocului şi picioarelor.


526. Dimorfismul sexual al raţelor de suprafaţă, în perioada de iarnă-primăvară, este: a) evident; b) slab; c) inexistent. 527. Eiderul se deosebeşte pregnant de restul raţelor prin: a) forma ciocului, asemănătoare ciocului de gâscă; b) greutatea mai mică decât a raţei mari; c) culoarea albă, cu abdomenul, coada, flancurile şi sprâncenele negre la ambele sexe. 528. Hrana gâştelor şi raţelor sălbatice este compusă din: a) plante acvatice, ierburi terestre, seminţe, cereale, larve, peştişori, icre, melci, larve etc.; b) exclusiv din plante acvatice şi terestre, precum şi din seminţele acestora; c) exclusiv din peşte, icre, mormoloci, larve, insecte, melcişori etc. 529. Care din următoarele specii de raţe sunt interzise la vânătoare? a) raţa suliţar şi raţa lingurar; b) raţa sunătoare şi raţa fluierătoare; c) raţa cu ciuf şi raţa roşie. 530. Marcaţi eiderul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

531. Lişiţa este pasăre: a) migratoare; b) eratică; c) sedentară. 532. Lişiţa are penajul: a) complet negru; b) negru, cu o pată albă pe frunte; c) negru, cu o pată roşie pe frunte şi pene albe la aripi şi coadă. 533. Găinuşa de baltă are penajul: a) negru complet; b) negru mat cu o pată albă pe frunte; c) negru cu o pată roşie pe frunte şi pene albe la aripi şi coadă. 534. Talpa piciorului de lişiţă este prevăzută cu: a) membrană interdigitală; b) lobi înotători; c) degete foarte lungi, pentru a asigura o suprafaţă mare de sprijin.


535. Talpa piciorului de găinuşă de baltă este prevăzută cu: a) membrană interdigitală; b) lobi înotători; c) degete foarte lungi, pentru a asigura o suprafaţă mare de sprijin. 536. Lişiţa se întâlneşte cel mai frecvent: a) în bălţi cu stuf şi ochiuri de apă; b) în ochiuri mari de apă fără stuf şi papură; c) pe ape curgătoare cu apă curată. 537. Găinuşa de baltă se întâlneşte cel mai frecvent: a) în bălţi cu stuf; b) în ape fără stuf şi papură; c) pe ape curgătoare curate. 538. Lişiţa consumă: a) exclusiv peşte şi alte vieţuitoare acvatice; b) plante acvatice, diverse seminţe, insecte, larve, melci, peştişori etc.; c) exclusiv plante şi seminţe acvatice şi terestre. 539. Lişiţa este specie: a) monogamă; b) poligamă; c) preponderent monogamă, dar se comportă ca specie poligamă când numărul femelelor este mare. 540. Găinuşa de baltă seamănă cu lişiţa, de care se deosebeşte prin: a) talia mai mare; b) pata albă de pe frunte; c) pata roşie de pe frunte. 541. Sitarul se aseamănă, ca formă generală, cu: a) becaţinele; b) sturzii; c) ierunca. 542. Penajul sitarului este preponderent: a) ruginiu, cu pete negre şi dungi cenuşii; b) cenuşiu, cu pete negre şi dungi galbene; c) cenuşiu, cu pieptul şi penele din coadă ruginii. 543. Ciocul sitarului este: a) scurt şi îngroşat la bază; b) mediu, de aceeaşi lungime cu capul; c) lung comparativ cu capul. 544. Dungile negre de pe creştetul capului sitarului sunt: a) longitudinale; b) transversale;


c) în formă de „V”. 545. Ochii sitarului, comparativ cu ai altor păsări, sunt poziţionaţi: a) sus şi puţin în spate; b) jos şi puţin în faţă; c) asimetric. 546. În timpul zborului nupţial, sitarul: a) toacă şi tocilează; b) piscuie şi corăie; c) crăuie şi şuieră. 547. Sitarul este o specie de pasaj, care cuibăreşte arareori în România, în: a) zona de munte; b) luncile apelor interioare; c) Delta Dunării. 548. Jocul de seară al sitarului este executat, la începutul pasajului de primăvară, de: a) masculi; b) femele; c) ambele sexe. 549. La sitar se trage cu alice de: a) 2,0-2,5 mm; b) 3,0 mm; c) 3,5 mm. 550. Trofee tradiţionale la sitar sunt considerate: a) peniţa pictorului şi pensuliţa din jurul glandei uropigene; b) penele întoarse din coadă; c) penele din oglinda aripii. 551. Sitarul este căutat de vânători pentru: a) dificultatea tirului şi carnea foarte gustoasă; b) necesitatea asigurării echilibrului între sexe; c) necesitatea reducerii efectivelor. 552. Sitarul de mal este o specie: a) de pasaj şi oaspete de iarnă în Delta Dunării; b) exclusiv de pasaj în România; c) de pasaj şi oaspete de vară, frecvent în Delta Dunării. 553. Câte feluri de becaţine se întâlnesc România? a) o specie; b) două specii; c) trei specii. 554. Becaţina comună este considerată în România: a) specie de pasaj; b) oaspete de iarnă; c) oaspete de vară.


555. Câte specii de becaţine se pot vâna în România? a) una; b) două; c) trei. 556. Care specie de becaţină zboară în zig-zag? a) becaţina mare; b) becaţina comună; c) becaţina mică. 557. Coloraţia generală a becaţinelor, comparativ cu a sitarului, este: a) ruginie, cu dungi negre; b) sură, cu dungi galben-brune; c) negricioasă, cu dungi alburii. 558. Becaţinele preferă: a) pădurea; b) terenurile mocirloase şi mlăştinoase; c) întinderile mari de ape, fără papură şi stuf. 559. Care dintre speciile de becaţine zboară în zig-zag şi scoate un ţipăt nazal aspru când se ridică în zbor? a) becaţina mare; b) becaţina comună; c) becaţina mică. 560. Becaţina comună se vânează de obicei: a) la pândă, seara şi dimineaţa; b) la goană; c) la sărite, cu sau fără câine pontator. 561. Becaţina mică sau surda se deosebeşte de becaţina comună prin: a) creştetul capului roşu şi nud; b) sprânceana roşie; c) 12 rectrice în coadă. 562. Becaţina mică se deosebeşte, când se ridică în zbor, de becaţina comună, prin: a) zborul rectiliniu, dar uşor fluturat; b) zborul rapid în zigzag; c) strigătul nazal aspru pe care-l scoate. 563. Găina cocoşului de munte se mai numeşte: a) gotcă sau tătarcă; b) ieruncă sau găinuşă de alun; c) găina de mesteacăn. 564. Dimorfismul sexual la cocoşul de munte este: a) accentuat; b) slab;


c) nu există. 565. Culoarea generală a cocoşului de munte este: a) neagră, cu mici pete albe; b) ruginie, împestriţată cu pete negre; c) sură, cu dungi şi pete negre. 566. Culoarea generală a găinii cocoşului de munte este: a) neagră, cu mici pete albe; b) ruginie, împestriţată cu pete negre; c) sură, cu dungi şi pete negre. 567. Cocoşul de munte are ciocul: a) drept, scurt şi gros la bază; b) drept, dar mai lung şi nu foarte gros la bază; c) relativ scurt şi încovoiat, asemănător cu al păsărilor de pradă. 568. Cocoşul de munte prezintă temporar: a) un început de membrană interdigitală; b) lobi digitali; c) vârzobi. 569. Cocoşul de munte mascul are: a) 1,8 – 2,5 kg; b) 2,5 – 3,0 kg; c) 3,5 – 5,0 kg. 570. Cocoşul de munte este specie: a) poligamă; b) monogamă, la care cocoşul nu cloceşte; c) monogamă, la care clocesc ambele sexe. 571. Găina cocoşului de munte se deosebeşte de găina cocoşului de mesteacăn, atunci când există dubii în privinţa mărimii şi culorii, prin forma cozii, care: a) se termină convex când este deschisă în evantai; b) este aproape dreaptă când este deschisă în evantai; c) se termină în „V” (concav) când este deschisă în evantai. 572. Sunetele emise de găina cocoşului de munte, în perioada împerecherii, sunt denumite: a) tocat; b) godcăit; c) tocilat. 573. Vârsta cocoşului de munte aflat în libertate se apreciază, în principal, după: a) mărimea corpului şi densitatea petelor albe din penaj; b) forma corpului şi numărul penelor din coadă; c) lungimea cozii proporţional cu corpul şi unghiul deschiderii evantaiului cozii.


574. Vârsta cocoşului de munte împuşcat se apreciază, după: a) greutatea cocoşului şi forma evantaiului cozii; b) lungimea, lăţimea, numărul şi forma terminală a penelor din coadă; c) forma de liră, mai mult sau mai puţin pronunţată, a penelor codale. 575. Cocoşul de munte trăieşte, în mod obişnuit: a) stâncăriile din golul alpin; b) zona pădurilor cu răşinoase; c) zona pădurilor de foioase. 576. Hrana cocoşului de munte este constituită din: a) hrană vegetală şi mamifere mici; b) exclusiv din muguri şi cetină de răşinoase; c) fructe, seminţe, ierburi, cetină şi faună nevertebrată. 577. Gastroliţii întâlniţi la cocoşul de munte sunt: a) substanţe care ajută la digestie; b) pietricele pentru triturarea hranei; c) viermi intestinali specifici tetraonidelor. 578. Rotitul cocoşului de munte are loc: a) primăvara, în aprilie – mai; b) primăvara, în martie – aprilie; c) în perioada 10 septembrie – 5 octombrie. 579. Rotitul fals al cocoşului de munte are loc în perioada: a) martie – aprilie; b) aprilie – mai; c) octombrie – început de noiembrie. 580. Găina cocoşului de munte îşi amenajează cuibul: a) în arbori rămuroşi; b) pe sol, bine căptuşit cu ierburi şi pene; c) pe sol, foarte sumar amenajat. 581. Puii cocoşului de munte sunt: a) nidicoli; b) nidifugi; c) eratici. 582. Hrana puilor mici de cocoş de munte, de care depinde supravieţuirea acestora, este compusă din: a) ouă de furnici şi faună nevertebrată; b) fructe moi şi dulci de pădure; c) frunze şi fructe crude de afine. 583. Vânarea cocoşului de munte se practică în România:


a) prin împingere sau la goană; b) prin apropiat pe cântec (tocilat) sau la pândă, în locurile de rotit şi de înnoptat; c) la dibuit, cu câine de aret. 584. Cocoşul de munte se poate împuşca cu: a) exclusiv cu armă lisă şi alice de 4,0-4,5 mm; b) cu armă lisă sau cu armă ghintuită de calibru mic; c) exclusiv cu armă ghintuită şi proiectil perforant. 585. Fazanul comun este specie autohtonă sau specie colonizată în Europa? a) autohtonă; b) alohtonă; c) numai unele subspecii de fazan sunt colonizate. 586. Fazanul comun sau fazanul de vânătoare este considerat: a) specie pură; b) metis al mai multor subspecii de fazani autohtoni; c) metis al mai multor subspecii de fazani asiatici la origine. 587. Dimorfismul sexual la fazani este: a) evident; b) moderat; c) slab evident. 588. Vârsta cocoşului de fazan se poate aprecia după: a) lungimea penelor din coadă; b) forma şi mărimea ciocului; c) mărimea şi forma pintenilor. 589. Simţul cel mai dezvoltat al fazanului este: a) mirosul; b) văzul; c) auzul. 590. Fazanul preferă: a) pădurile întinse şi bine umbrite; b) trupurile mici de pădure, crângurile şi spinăriile; c) câmpul cultivat agricol, care-i asigură vederea la mare distanţă. 591. Hrana obişnuită a fazanului se compune din: a) exclusiv seminţe, fructe şi plante verzi; b) nevertebrate, vertebrate mici, seminţe, fructe şi plante verzi; c) preponderent vertebrate, ouă de pasăre şi pui mici, cadavre şi seminţe de plante sălbatice şi cultivate. 592. Fazanul îşi amenajează cuibul: a) pe sol; b) în arbori; c) în scorburi.


593. Fazanul este specie: a) tipic monogamă; b) facultativ monogamă; c) poligamă. 594. Alicele cele mai potrivite pentru vânarea fazanului sunt de: a) 2 – 2,5 mm; b) 3,0 mm; c) 3,5 – 4,0 mm. 595. Metodele legale de vânare ale fazanului sunt: a) la goană şi la pândă; b) la pândă şi la sărite; c) la sărite şi la goană. 596. Potârnichea autohtonă se mai numeşte: a) potârniche cu picioare roşii; b) potârniche cenuşie; c) potârniche de stâncă. 597. Potârnichea este specie: a) sedentară; b) eratică; c) migratoare. 598. Potârnichea este întâlnită: a) din zona de câmpie până în golul alpin; b) doar în zonele de câmpie, coline şi deal; c) numai în Lunca Dunării şi zonele de câmpie şi de coline. 599. Nuanţa generală a potârnichii este: a) cenuşie; b) ruginie; c) ruginie – marmorată. 600. Potârnichea matură se deosebeşte de cea juvenilă după: a) primele două remige mai rotunjite la vârf; b) mărimea pintenului; c) culoarea cenuşie a picioarelor. 601. Culoarea picioarelor de potârniche (Perdix perdix L.) matură este: a) galbenă; b) cenuşie; c) roşie. 602. Dimorfismul sexual la potârniche este: a) accentuat; b) uşor evident; c) inexistent.


603. Masculii de potârniche se deosebesc de femele prin: a) potcoava brună mai evidentă de pe piept; b) dungile gălbui de pe penele aripilor care sunt atât longitudinale, cât şi transversale; c) coada vizibil mai lungă a masculului. 604. Simţul cel mai folositor pentru potârniche este: a) auzul; b) văzul; c) mirosul. 605. Potârnichea este considerată specie tipică de: a) pădure; b) teren agricol, intercalat cu tufărişuri, mărăcinişuri şi teren pârloagă; c) stufărişuri şi mlaştină. 606. Hrana potârnichii este compusă din: a) exclusiv din cereale şi plante verzi; b) seminţe, fructe, cereale, plante verzi şi nevertebrate; c) nevertebrate şi vertebrate mici. 607. Potârnichea are activitate: a) diurnă; b) preponderent crepusculară şi aurorală; c) nocturnă. 608. Căderea potârnichilor în perechi are loc: a) toamna, când are loc rotitul fals; b) iarna, în zilele însorite; c) primăvara devreme. 609. Clocitul, la potârniche şi la fazan, începe imediat după: a) depunerea primului ou; b) depunerea majorităţii pontei; c) depunerea ultimului ou. 610. Cum atrag potârnichile – părinţi atenţia duşmanilor naturali tereştri de la pui? a) prefăcându-se moarte; b) imitând convingător comportamentul unei păsări rănite; c) imitând atacuri asupra duşmanilor pentru distragerea atenţiei acestora. 611. La potârniche cloceşte: a) numai femela; b) numai masculul; c) ambele sexe. 612. Câte ponte depune, în mod normal, o potârniche într-un an: a) o singură pontă; b) două ponte; c) 3-4 ponte. 613. Prepeliţa este specie:


a) migratoare; b) sedentară; c) eratică. 614. Dimorfismul sexual la prepeliţa matură este: a) evident; b) slab evident; c) inexistent. 615. Cocoşeii de prepeliţă au spre deosebire de găinuşă: a) tectricele brăzdate cu dungi galbene longitudinal şi transversal; b) o potcoavă brună mai evidentă pe piept; c) o pată neagră sub bărbie. 616. Habitatul preferat al prepeliţei îl constituie: a) pădurile mici, mărăcinişurile şi spinările; b) tufărişurile şi stufărişurile; c) câmpul cultivat agricol, fâneţele umede şi miriştile. 617. Prepeliţa depune într-un an: a) o singură pontă şi eventual una de înlocuire în cazul distrugerii celei dintâi; b) obişnuit două ponte; c) 3-4 ponte în funcţie de intensitatea şi durata ploilor de vară. 618. Prepeliţa se vânează: a) la pândă; b) la goană; c) la sărite. 619. Prepeliţa se împuşcă cu alice de: a) 1,8 – 2,0 mm; b) 2,5 – 3,0 mm; c) 3,0 – 3,5 mm. 620. Porumbelul gulerat se mai numeşte: a) porumbel popesc; b) porumbel de scorbură; c) porumbel de stâncă. 621. Porumbelul de scorbură se mai numeşte: a) porumbel popesc; b) porumbel gulerat; c) golumb. 622. Porumbelul gulerat se deosebeşte de cel de scorbură prin: a) pete albe vizibile la gât, aripi şi coadă; b) vârfurile aripilor mai negricioase; c) gulerul alb şi complet de la baza gâtului. 623. Porumbelul de scorbură se deosebeşte de cel gulerat prin:


a) petele albe vizibile la gât, aripi şi coadă; b) vârfurile aripilor mai negricioase; c) greutatea evident mai mare. 624. Porumbelul gulerat îşi amenajează cuibul în: a) arbori, situaţi în crânguri şi păduri; b) arbori izolaţi; c) poduri de clădiri părăsite. 625. Porumbeii sălbatici depun obişnuit: a) o singură pontă pe an; b) două ponte pe an; c) 3-4 ponte pe an. 626. Porumbeii sălbatici sunt specii: a) sedentare; b) migratoare; c) eratice. 627. Porumbeii sălbatici sunt specii: a) monogame, la care cloceşte şi masculul; b) monogame, la care cloceşte doar femela; c) poligame. 628. Porumbeii se vânează: a) la pândă; b) la sărite; c) la goană. 629. Turturica este specie: a) sedentară; b) migratoare; c) eratică. 630. Guguştiucul este specie: a) sedentară; b) migratoare; c) eratică. 631. Biotopul preferat al turturicii îl constituie: a) pădurile de munte; b) pădurile de câmpie, de coline şi de deal; c) Lunca şi Delta Dunării. 632. Turturica se deosebeşte de guguştiuc prin: a) nuanţa generală mai roşcată şi abdomenul mai alb; b) o semilună neagră pe ceafă; c) coada negricioasă la bază cu bandă albă mai lată la vârf 633. Guguştiucul se deosebeşte de turturică prin:


a) culoarea generală cafenie-cenuşie; b) două semiluni negre pe părţile laterale ale gâtului; c) coada negricioasă, fără bandă albă la vârf. 634. Habitatul preferat al guguştiucului îl constituie: a) pădurile; b) livezile, grădinile şi curţile, cu pomi şi arbori, din localităţi; c) arborii izolaţi de pe lângă apele curgătoare. 635. Turturica şi guguştiucul sunt specii: a) strict monogame; b) facultativ monogame; c) poligame. 636. Turturica depune anual: a) o singură pontă şi eventual una de înlocuire; b) obişnuit două ponte; c) 3-4 ponte, în funcţie de mersul vremii. 637. Sturzii întâlniţi frecvent în România sunt reprezentaţi de: a) două specii; b) trei specii; c) patru sturzi. 638. Sturzii întâlniţi în România sunt specii: a) migratoare; b) sedentare; c) sedentare sau migratoare, după caz. 639. Sturzii cuibăresc în cuiburi amenajate: a) pe ramuri; b) în scorburi, crăpături din ziduri, cuiburile altor păsări etc.; c) pe sol. 640. Sturzii se vânează cu alice de: a) 2,0 – 2,5 mm; b) 3,0 mm; c) 3,0 – 3,5 mm. 641. Graurul este specie: a) migratoare, oaspete de vară; b) migratoare, oaspete de iarnă; c) sedentară. 642. Graurul trăieşte, în afara perioadei de cuibărit, în: a) familii; b) stoluri familiale mici; c) stoluri mari. 643. Graurii cuibăresc în cuiburi amenajate:


a) pe ramuri; b) în scorburi, crăpături din ziduri, poduri etc.; c) pe sol. 644. Câte subspecii de cioară grivă trăiesc în România? a) una; b) două; c) trei. 645. Cioara grivă ardeleană şi cioara cenuşie din sudul ţării aparţin aceleaşi specii? a) da, sunt subspecii diferite ale aceleiaşi specii; b) nu, sunt specii diferite; c) da, aparţin aceleiaşi subspecii, dar este denumită diferit, în nord-vestul ţării faţă de restul României. 646. Prin modul de hrănire, cioara grivă produce prejudicii: a) cinegeticii; b) silviculturii; c) pisciculturii. 647. Ciorile grive cuibăresc: a) în colonii; b) în cuiburi izolate, amplasate în arbori înalţi; c) în poduri de clădiri părăsite. 648. Puii de cioară grivă sunt: a) nidicoli; b) nidifugi; c) nidicoli sau nidifugi, în funcţie de data eclozării. 649. Cioara grivă are perioadă de protecţie: a) nu, se vânează tot timpul anului; b) da, în perioada de reproducere şi creştere a puilor; c) da, în perioada critică de iarnă. 650. Marcaţi cioara grivă din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

651. Cioara de semănătură este considerată specie: a) sedentară; b) eratică; c) migratoare.


652. Cioara de semănătură cuibăreşte: a) în colonii, situate de obicei în arborete rare şi liziere înalte; b) în cuiburi izolate amplasate în arbori înalţi; c) în podurile clădirilor părăsite. 653. Cioara de semănătură se vânează: a) tot timpul anului; b) în afara perioadei critice de iarnă; c) în afara perioadei de reproducere şi creştere a puilor. 654. Stăncuţa este considerată specie: a) sedentară; b) cu comportament eratic; c) migratoare. 655. Stăncuţa cuibăreşte: a) în cuiburi izolate, amplasate în arbori înalţi; b) în colonii situate în arborete rare sau liziere; c) în podurile construcţiilor, în hornuri, în interiorul unor stâlpi de curent electric etc. 656. Stăncuţa este pasăre: a) granvioră; b) carnivoră c) omnivoră. 657. Coţofana se mai numeşte: a) cioară; b) stăncuţă; c) ţarcă. 658. Marcaţi ţarca din imaginile alăturate:

a)

b)

659. Coţofana este specie: a) sedentară; b) eratică; c) migratoare.

c)


660. Coţofana cuibăreşte de regulă în: a) colonii amplasate în arborete înalte şi livezi; b) cuiburi izolate, amplasate în arbori izolaţi de talie medie şi pâlcuri de arbuşti înalţi; c) cuiburi izolate amplasate în arbori înalţi. 661. Cioara de semănătură este considerată: a) dăunătoare pentru cinegetică; b) dăunătoare pentru agricultură; c) dăunătoare pentru silvicultură. 662. Gaiţa este o specie care vieţuieşte, în mod obişnuit, în: a) păduri; b) în parcuri şi livezi din apropierea localităţilor; c) în grădinile din localităţi. 663. Gaiţa este specie: a) migratoare, oaspete de iarnă; b) migratoare, oaspete de vară; c) sedentară. 664. Marcaţi gaiţa din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

665. Marcaţi cioara grivă din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

666. Recunoaşteţi gârliţa mare din imaginile alăturate:


a)

b)

c)

667. Care dintre următoarele specii de gâşte se poate vâna în România?

668. Recunoaşteţi eiderul din imaginile alăturate: a)

b)

c)

669. Marcaţi corla, din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

670. Recunoaşteţi prepeliţa din imaginile alăturate:

a)

b)

c)


671. Recunoaşteţi potârnichea din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

672. Marcaţi ierunca din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

673. Marcaţi ciocârlia din imaginile alăturate:

a)

b)

674. Ierunca cuibăreşte în: a) cuiburi sumare amenajate pe sol; b) cuiburi construite din crenguţe şi paie pe ramuri; c) cuiburi amenajate în scorburi. 675. Ierunca este specie: a) migratoare;

c)


b) sedentară; c) eratică. 676. Ierunca trăieşte în: a) fâneţe umede, lunci mlăştinoase, terenuri inundate etc.; b) dealuri xerofite, cu ierburi ţepoase şi mărăcini; c) arborete din zona de dealuri înalte şi munte. 677. Recunoaşteţi lişiţa din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

678. Recunoaşteţi raţa suliţar din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

679. Recunoaşteţi sitarul de pădure din imaginile alăturate:

a)

b) c)

c)


680. Recunoaşteţi becaţina mare din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

Capitolul VII UNELE SPECII DE PĂSĂRI LA CARE VÂNĂTOAREA ESTE INTERZISĂ 681. Gârliţa mică se deosebeşte uşor de gârliţa mare prin: a) lipsa petei albe de pe frunte; b) un cerc galben în jurul ochiului, prezent şi la exemplarele juvenile; c) vârful aripilor care închise sunt mai scurte decât coada. 682. Gârliţa mică se poate deosebi în cârdul de gârliţe mari aflate în zbor? a) da; b) da, dacă se poate observa cu atenţie coloraţia; c) este aproape imposibil de deosebit. 683. Care dintre următoarele specii de gâşte este interzisă a se vâna în România? a) gâsca mare; b) gârliţa mare; c) gârliţa mică. 684. Gâsca cu gât roşu este în România: a) oaspete de vară; b) oaspete de iarnă; c) specie eratică. 685. Gâsca călugăriţă mai este denumită:


a) gâscă neagră; b) gâscă cu gât roşu; c) gâscă cu obrajii albi. 686. Recunoaşteţi gâsca călugăriţă din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

687. Marcaţi gâsca neagră din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

688. Care dintre următoarele specii de raţe sunt interzise a se vâna: a) sarsela de iarnă şi sarsela de vară; b) raţa lingurar şi raţa suliţar; c) raţa catifelată şi raţa cu ciuf. 689. Raţa roşie se mai numeşte: a) raţă cu ochi albi; b) raţă cu obraji albi; c) raţă arămie. 690. Raţa arămie se mai numeşte: a) raţă cu ochi albi; b) raţă cu obraji albi; c) raţă roşie. 691. Recunoaşteţi raţa arămie din imaginile alăturate:

a)

b)

c)


692. Recunoaşteţi raţa roşie din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

693. Recunoaşteţi călifarul roşu din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

694. Recunoaşteţi ferestraşul mic din imaginile alăturate:

a)

b)

695. Ciocul ferestraşilor comparativ cu al raţelor, este: a) similar, dar mult mai puternic dinţat; b) mai îngust, mai lung şi mai puternic dinţat; c) mai scurt şi mai îngust. 696. Ferestraşii sunt: a) oaspeţi de vară; b) oaspeţi de iarnă; c) păsări de pasaj, care cuibăresc frecvent şi în Delta Dunării. 697. Ferestraşii se întâlnesc relativ frecvent: a) pe malul mării şi în Delta Dunării; b) în Delta şi în Lunca Dunării; c) pe toate apele interioare care nu îngheaţă iarna. 698. Marcaţi ferestraşul, din imaginile de mai jos:

c)


a)

b)

c)

699. Recunoaşteţi călifarul alb din imaginile alăturate:

a)

b)

700. Cormoranul mare este considerat: a) oaspete de iarnă; b) oaspete de vară; c) specie de pasaj prin România. 701. Culoarea cormoranului mare este: a) complet neagră; b) neagră, cu sacul de sub cioc de culoare măslinie; c) neagră, cu pete albe sub cioc, pe gât şi pe flancuri. 702. Hrana cormoranului mare este compusă din: a) plante acvatice, seminţe acvatice, melci, larve şi peşti; b) plante acvatice, cereale, seminţe, melci, peşti; c) exclusiv din peşte. 703. Cormoranul mare cloceşte: a) solitar; b) în familii; c) în colonii. 704. Cormoranul mare prezintă glanda uropigiană? a) foarte puternic dezvoltată; b) normal dezvoltată; c) nu prezintă glandă uropigiană. 705. Puii de cormoran sunt: a) nidicoli;

c)


b) nidifugi; c) nidifugi şi zburători după 8 săptămâni de la eclozare. 706. Cormoranul mic nu se poate confunda cu cormoranul mare deoarece: a) este oaspete de iarnă, spre deosebire de cormoranul mare care este oaspete de vară; b) prezintă un moţ poziţionat pe frunte, nu spre ceafă ca la cormoranul mare; c) este mai mic, are coloraţia neagră şi nu are pete albe. 707. Ţigănuşul este considerat în România: a) doar specie de pasaj; b) oaspete de vară; c) doar oaspete de iarnă. 708. Recunoaşteţi ţigănuşul din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

709. Cârsteii sunt consideraţi în România: a) doar specii de pasaj; b) oaspeţi de vară; c) doar oaspeţi de iarnă. 710. Cocorii sunt consideraţi în România: a) specii de pasaj; b) oaspeţi de vară; c) oaspeţi de iarnă. 711. Recunoaşteţi cocorul mare din imaginile alăturate:

a)

b)

c)


712. Cocorul mare adult are creştetul capului: a) negru; b) roşu şi nud; c) cenuşie, cu o dungă longitudinală albicioasă. 713. În România este interzis a se vâna: a) doar cocorul mic; b) numai cocorul mare; c) ambele specii de cocori. 714. Dropia este considerată în România: a) specie sedentară; b) specie eratică; c) specie de pasaj. 715. Becaţina mare se ridică şi zboară: a) în zig-zag, scoţând un strigăt caracteristic; b) în linie dreaptă, fără să ţipe; c) în zig-zag, fără să ţipe. 716. Cocoşul de mesteacăn este prezent în fauna României: a) numai în pădurile de amestec şi de răşinoase pure; b) doar în munţii din nordul ţării, la limita dintre judeţele Maramureş, Bistriţa şi Suceava; c) nu mai este prezent, nemaifiind observat în ultimii ani. 717. Marcaţi cocoşul de mesteacăn din imaginile alăturate:

718. Marcaţi potârnichea de stâncă din imaginile alăturate:

a)

b)

a)

b)

c)

c)


719. Marcaţi ciocârlanul din imaginile alăturate:

a)

b)

c)

720. Habitatul preferat al nagâţului îl constituie: a) arborete tinere; b) fâneţele umede, luncile mlăştinoase, terenurile agricole inundate etc.; c) întinderile mari de ape, cu stuf şi papură.

Capitolul VIII GESTIONAREA VÂNATULUI 721. Echilibrul între diferitele specii de interes vânătoresc, pe de o parte, şi între acesta şi mediul lor de viaţă, pe de altă parte, este, la momentul actual, un echilibru: a) absolut natural, relativ stabil, conservat prin fenomene de autoreglare populaţională; b) natural, relativ stabil, caracterizat prin ciclicitate determinată de raportul între efectivele prădătorilor şi efectivele speciilor pradă; c) artificial, relativ stabil, conservat conştient de vânători prin vânătoare raţională. 722. Scopul principal al activităţii de gestionare raţională a populaţiilor speciilor de interes vânătoresc îl constituie: a) menţinerea cu arma a echilibrului agro-silvo-cinegetic; b) satisfacerea plăcerii de a vâna pentru cât mai mulţi vânători amatori; c) introducerea în circuitul economic a produselor vânătoreşti. 723. Obiectivul principal al gestionării populaţiilor speciilor de interes vânătoresc îl constituie: a) creşterea efectivelor acestora, pentru ca vânătorii să beneficieze de cote de recoltă cât mai ridicate; b) conservarea unor efective normale ale acestora, într-o structură optimă pe sexe şi clase de vârstă la unele specii; c) diminuarea efectivelor acestora, până la niveluri la care să nu mai producă prejudicii sectoarelor agricol, zootehnic şi silvic.


724. Efectivele optime pentru principalele specii de interes vânătoresc sunt stabilite de: a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) A.G.V.P.S.; c) fiecare gestionar de fonduri cinegetice în parte. 725. Cine aprobă cotele anuale de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc admise la vânătoare? a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) A.G.V.P.S.; c) fiecare gestionar de fonduri cinegetice în parte. 726. Bonitatea fondurilor de vânătoare este stabilită pentru: a) toate speciile de interes vânătoresc; b) toate speciile sedentare de interes vânătoresc; c) unele specii sedentare, considerate mai importante din punct de vedere vânătoresc. 727. Categoriile de bonitate ale fondurilor cinegetice sunt stabilite, în prezent, în funcţie de: a) punctajul obţinut prin utilizarea anumitor chei în acest scop; b) oferta trofică pentru speciile de interes vânătoresc, din perioada critică de iarnă; c) nivelul cotelor de recoltă realizate în decursul timpului. 728. Efectivele optime pentru unele specii de interes vânătoresc sunt stabilite: a) anual; b) periodic; c) o singură dată pentru fiecare fond de vânătoare. 729. Raport normal între sexe la cervide este considerat: a) 1:1; b) 1:2; c) 1:3. 730. Efective reale ale speciilor de interes vânătoresc sunt efectivele stabilite: a) periodic, folosindu-se cheile de determinare a bonităţii fondurilor cinegetice; b) în fiecare an, cu ocazia estimării numărului acestora; c) din zece în zece ani, prin lucrări speciale de evaluare a efectivelor acestora. 731. Evaluarea efectivelor de „vânat mare” se face de regulă prin: a) metoda observaţiilor directe şi metoda citirii urmelor pe zăpadă; b) metoda observării urmelor în suprafeţe de probă şi a observaţiilor periodice; c) metoda suprafeţelor de probă. 732. Evaluarea efectivelor de fazan şi iepure se face de regulă prin: a) metoda observaţiilor directe; b) metoda citirii urmelor pe zăpadă; c) metoda suprafeţelor de probă. 733. Cea mai potrivită metodă de evaluare a efectivelor de capră neagră este:


a) metoda observaţiilor directe; b) metoda citirii urmelor pe zăpadă; c) metoda suprafeţelor de probă. 734. Raportul între sexe, la anumite specii de interes vânătoresc, se stabileşte, în general, prin metoda: a) observaţiilor directe; b) citirii urmelor pe zăpadă; c) suprafeţe de probă. 735. Metoda citirii urmelor pe zăpadă, în scopul evaluării efectivelor speciilor de interes vânătoresc, se uzitează: a) tot timpul la începutul iernii, când zăpada permite acest fapt; b) la sfârşitul iernii, cu ocazia căderii ultimelor zăpezi; c) toamna, cu ocazia căderii primei zăpezi. 736. Metoda citirii urmelor pe zăpadă, în scopul evaluării efectivelor speciilor de interes vânătoresc dintr-un fond de vânătoare, se aplică: a) pe trasee special alese, care înconjoară bazinetele din fondul cinegetic; b) pe trasee alese la întâmplare, în interiorul fondului cinegetic; c) pe conturul fondului cinegetic. 737. Suprafeţele de probă, stabilite pentru evaluarea efectivelor de „vânat mic”, se pot parcurge cu: a) gonaci instruiţi în acest sens, dar fără pregătire specială; b) doar cu participanţi cu pregătire de specialitate; c) exclusiv cu personal de specialitate. 738. Pentru folosirea unui număr cât mai mic de gonaci, la evaluarea efectivelor de „vânat mic” prin metoda suprafeţelor de probă, sunt recomandate suprafeţele: a) dreptunghiulare; b) pătrate; c) în formă de cerc. 739. Cotele de recoltă pentru principalele specii sedentare de interes vânătoresc se stabilesc: a) exclusiv, în funcţie de recoltele realizate în anul precedent; b) exclusiv, în funcţie de efectivele reale evaluate în primăvara anului în curs; c) în funcţie de efectivele reale evaluate în anul în curs, sporul natural şi efectivele optime prestabilite. 740. Cotele de recoltă pentru speciile migratoare de interes vânătoresc se stabilesc în funcţie de: a) recoltele realizate în anul precedent; b) efectivele reale evaluate în anul în curs; c) efectivele reale evaluate, sporul natural calculat şi efectivele optime prestabilite.


741. Cotele de recoltă se împart în cote recoltă-masculi şi cote recoltă-femele la: a) toate speciile de interes vânătoresc; b) toate speciile de mamifere de interes vânătoresc; c) unele specii de mamifere plantivore de interes vânătoresc. 742. Cine aprobă cotele de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc? a) administratorul statului, care aprobă efectivele optime şi, după verificare, şi efectivele reale; b) gestionarul fondului cinegetic, în funcţie de efectivele reale, sporul natural şi efectivele optime; c) institutul responsabil de cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic. 743. Noţiunea de „îngrijire cu arma”, a populaţiilor speciilor de interes vânătoresc, se referă la: a) combaterea dăunătorilor naturali ai speciilor plantivore; b) împuşcarea selectivă a exemplarelor degenerate, rănite, accidentate, cu comportament anormal etc.; c) împuşcarea exemplarelor care produc pagube în culturile agricole şi silvice ori animalelor domestice. 744. Prin „îngrijire cu arma” se urmăreşte: a) evitarea împuşcării exemplarelor degenerate, accidentate, bolnave etc.; b) protecţia culturilor agricole şi silvice, prin împuşcarea selectivă a exemplarelor care produc pagube în acestea; c) menţinerea unor stocuri de reproducţie sălbatice, viguroase, sănătoase şi corect structurate pe sexe şi categorii de vârstă, la populaţiile speciilor sedentare de vânat. 745. Aprecierea „exemplarelor de selecţie”, din cadrul populaţiilor de interes vânătoresc, se face: a) după aspectul exterior, comportament şi conformaţia trofeului; b) exclusiv după aspectul trofeului; c) exclusiv după aspectul exterior, care ne oferă informaţii privind starea de sănătate a acestora. 746. Cea mai importantă măsură de îngrijire a populaţiilor speciilor de interes vânătoresc trebuie să devină: a) combaterea dăunătorilor naturali ai acestora; b) hrănirea complementară pentru evitarea pagubelor din agricultură şi silvicultură; c) extragerea selectivă a exemplarelor care se abat de la standardul speciei în privinţa aspectului exterior şi trofeului. 747. Care dintre speciile de mai jos, este cea mai expusă degradării din cauza vânării selective la nadă? a) mistreţul; b) ursul; c) lupul. 748. Care din următoarele specii de interes vânătoresc sunt mai expuse degradării prin vânătoarea practicată pentru trofeu?


a) capra neagră şi cerbul; b) lupul şi râsul; c) căpriorul şi mistreţul. 749. Care din următoarele specii de interes vânătoresc sunt mai expuse degradării prin împuşcare pe selectivă? a) cele care se vânează la goană; b) cele care se vânează la pândă; c) cele care se vânează „la sărite”. 750. Asigurarea condiţiilor de linişte, pentru speciile de interes vânătoresc, are în vedere: a) combaterea braconajului şi a dăunătorilor naturali ai acestora; b) diminuarea efectivelor speciilor concurente la hrană; c) sistarea lucrărilor agricole şi silvice în zonele de concentrare ale acestora. 751. Asigurarea liniştii necesare vânatului de baltă şi a porumbeilor sălbatici se face, cel mai eficient, prin renunţare la vânarea acestora la: a) locurile de hrănire; b) locurile de înnoptare; c) locurile de pasaj. 752. Îmbunătăţirea de lungă durată a condiţiilor de adăpost pentru vânat, în câmpul cultivat agricol, se poate realiza prin: a) conservarea stufărişurilor şi tufărişurilor şi prin crearea unor remize speciale pentru adăpostul vânatului; b) cultivarea de plante perene, cu rol de adăpost pentru vânat; c) lăsarea plantelor agricole nearse şi a terenului nearat pe timpul iernii. 753. Care dintre cele trei condiţii de existenţă ale speciilor de interes vânătoresc determină, în principal, nivelul populaţiilor acestora? a) adăpostul; b) hrana din timpul iernii; c) liniştea. 754. Bogăţia în specii de interes vânătoresc a unui fond cinegetic este determinată natural, preponderent, de: a) natura substratului, calitatea solului şi structura vegetaţiei; b) efectivele dăunătorilor acestora; c) diversitatea culturilor agricole şi silvice. 755. Creşterea evidentă a productivităţii naturale a fondurilor cinegetice se poate realiza prin: a) conservarea condiţiilor de adăpost şi linişte; b) îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire în perioada critică; c) creşterea stocurilor de reproducţie, prin renunţarea temporară la extragerea cotei de recoltă. 756. Îmbunătăţirea de lungă durată a condiţiilor naturale de hrănire pentru speciile plantivore de interes vânătoresc, în perioada critică de iarnă-primăvară, se poate realiza prin :


a) administrarea sistematică de hrană complementară; b) înfiinţarea de plantaţii speciale de ros; c) cultivarea „ogoarelor de hrană pentru vânat” cu lucernă, rapiţă furajeră şi diverse cereale verzi pe timpul iernii. 757. Plantaţiile de ros sunt: a) culturi speciale de arbuşti forestieri căutaţi şi consumaţi de exemplarele din speciile plantivore de interes vânătoresc, care se recepează periodic; b) culturi de pomi, arbori şi arbuşti special plantaţi pentru roaderea mugurilor şi cojii; c) culturi de varză palmier, rapiţă furajeră, topinambur etc. 758. Hrănirea complementară a vânatului se practică: a) exclusiv în perioada critică de iarnă-primăvara; b) în perioada critică de iarnă-primăvara, dar şi în afara acestei perioade, pentru abaterea atenţiei vânatului de la culturile agricole, forestiere şi de la animalele domestice; c) exclusiv toamna, iarna şi primăvara. 759. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc reacţionează cel mai bine la hrănirea complementară în perioada critică de iarnă? a) potârnichea şi fazanul; b) iepurele; c) căpriorul. 760. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc reacţionează cel mai bine la hrănirea complementară în perioada critică de iarnă? a) capra neagră; b) mistreţul; c) cerbul carpatin. 761. Sarea constituie pentru speciile plantivore şi unele specii omnivore de interes vânătoresc: a) un aliment vital; b) un ingredient atrăgător şi necesar unei mai bune digestii; c) un element nutritiv valoros. 762. Sarea constituie atracţie aparte pentru: a) iepure; b) viezure; c) capra neagră. 763. Sarea constituie atracţie aparte pentru: a) viezure; b) urs; c) mistreţ.


764. Sarea şi apa lichidă, în zonele deficitare, pot constitui factori de influenţare a răspândirii spaţiale a vânatului? a) da; b) da, dar numai pentru anumite specii de vânat; c) nu. 765. Unităţi de gestionare cinegetică, conform prevederilor legii, sunt: a) asociaţiile de vânători legal constituite, licenţiate, care gestionează fonduri cinegetice; b) unităţile silvice, gestionare de fonduri de vânătoare; c) fondurile cinegetice. 766. Amenajarea fondurilor cinegetice se face, conform legii, în baza unor: a) amenajamente silvo-cinegetice; b) planuri de management; c) studii de specialitate. 767. Clădirile destinate adăpostirii vânătorilor şi personalului de teren, compuse din mai multe dormitoare, sufragerie, bucătărie, băi şi alte dependinţe ori din apartamente şi garsoniere sunt cunoscute sub denumirea de: a) case de vânătoare; b) cabane de vânătoare; c) colibe de vânătoare. 768. Clădirile destinate adăpostirii vânătorilor şi personalului de teren, compuse din 2-3 încăperi, din care una poate servi pentru gătit şi luat masa, sunt cunoscute sub denumirea de: a) case de vânătoare; b) cabane de vânătoare; c) colibe de vânătoare. 769. Clădirile destinate adăpostirii vânătorilor şi personalului de teren, compuse dintr-o singură încăpere cu prici şi vatră sau sobă pentru încălzit, sunt cunoscute sub denumirea de: a) case de vânătoare; b) cabane de vânătoare; c) colibe de vânătoare. 770. Observatoarele speciale, compuse de regulă dintr-o încăpere cu 1-2 paturi, masă şi sobă, uneori cu hol şi grup sanitar, fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 771. Observatoarele înalte, închise parţial şi acoperite, fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 772. Standurile la sol fac parte din categoria

:


a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 773. Depozitele de hrană fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 774. Potecile de vânătoare fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 775. Bordeiele de vânătoare fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 776. Standurile înalte fac parte din categoria: a) construcţiilor vânătoreşti; b) instalaţiilor vânătoreşti; c) amenajărilor vânătoreşti. 777. Care dintre speciile de interes vânătoresc menţionate mai jos, au fost populate în decursul timpului, în România? a) marmota şi lopătarul; b) lopătarul şi elanul; c) capra neagră şi capra ibex. 778. Care dintre speciile de interes vânătoresc menţionate mai jos, au fost populate în decursul timpului, în România? a) muflonul şi elanul; b) castorul şi muflonul; c) ierunca şi potârnichea de stâncă. 779. Precizaţi care este specia de interes vânătoresc repopulată cel mai frecvent în fondurile cinegetice din România: a) fazanul; b) iepurele de vizuină; c) potârnichea. 780. Repopulările efectuate pentru „împrospătări de sânge” la speciile poligame de interes vânătoresc sunt mai eficiente când: a) raportul între sexe este de 1:1; b) raportul între sexe este în favoarea femelelor; c) raportul între sexe este în favoarea masculilor.


781. Repopulările efectuate cu specii de interes vânătoresc pentru „împrospătarea de sânge” au avut rezultate: a) spectaculoase; b) moderate; c) neconvingătoare. 782. Este foarte important raportul de 1:1 între sexe la populările cu: a) fazani; b) potârnichi; c) iepuri de vizuină. 783. Zonele de linişte a faunei cinegetice se delimitează pentru: a) anumite specii sedentare de vânat; b) anumite specii migratoare de vânat; c) toate speciile de vânat care vieţuiesc sau tranzitează zona de linişte. 784. În parcurile naţionale, vânătoarea: a) este cu desăvârşire interzisă; b) este interzisă, dar se poate practica totuşi în condiţiile legii speciale; c) se poate practica în limita cotelor de recoltă stabilite de administraţia parcurilor. 785. În scopul diminuării pagubelor cauzate de speciile de interes vânătoresc din anexa 1 la Legea nr. 407/2006, sunt prevăzute obligaţii concrete în sarcina: a) autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului; b) autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; c) gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor sau deţinătorilor de culturi agricole, silvice şi animale domestice. 786. Gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligaţi, în scopul evitării pagubelor cauzate de speciile de interes vânătoresc, să ia următoarele măsuri: a) să extragă integral cotele de recoltă aprobate şi să practice hrănirea de abatere; b) să practice permanent hrănirea complementară a vânatului în interiorul pădurii; c) să ia măsuri de pază a culturilor şi animalelor aparţinând proprietarilor de teren şi, respectiv, de animale. 787. Proprietarii de culturi agricole şi silvice sau de animale domestice sunt obligaţi să ia, în scopul evitării pagubelor cauzate de exemplare din speciile de interes vânătoresc, următoarele măsuri: a) să folosească sperietori pentru îndepărtarea animalelor sălbatice din zona proprietăţii şi să păzească sau să împrejmuiască, după caz, aceste proprietăţi; b) să captureze vânatul viu care le creează prejudicii sau să-l omoare în condiţii extreme; c) nu au nici o obligaţie legală să ia măsuri în acest sens. 788. Hrănirea de abatere a atenţiei exemplarelor din speciile de interes vânătoresc de la culturile agricole, silvice şi de la animalele domestice, completată prin măsuri adecvate de


speriere a acestora din locurile predispuse prejudicierii, poate da rezultate satisfăcătoare, dar temporare, în cazul următoarelor specii: a) mistreţ şi urs; b) viezure şi râs; c) căpriori şi lup. 789. Păşunatul în pădure are, în domeniul cinegetic, următoarele repercusiuni: a) diminuează direct resursele de hrană pentru speciile plantivore şi indirect pentru prădătorii acestora şi favorizează îmbolnăvirea vânatului; b) afectează capacitatea de regenerare a pădurii şi diminuează producţia de lemn; c) tasează solul şi favorizează viiturile de ape. 790. Ce este mai important pentru îndepărtarea speciilor de interes vânătoresc de la culturile agricole? a) numărul sperietorilor; b) tipul acestora; c) surprinderea vânatului, la perioade scurte de timp, cu tipuri noi de sperietori. 791. În cazul producerii unor prejudicii de către mistreţi în culturile agricole, când alte măsuri de evitare a acestor prejudicii nu mai sunt eficiente, se recomandă împuşcarea: a) vierilor, scroafelor sterpe, godacilor şi purceilor; b) scroafele conducătoare şi vierilor capitali; c) oricărui exemplar, cu excepţia scroafelor conducătoare. 792. Nivelul efectivelor speciilor de interes vânătoresc, în zonele predispuse producerii de prejudicii, trebuie: a) diminuat prin împuşcarea unor exemplare de către gestionar; b) condus sau conservat, după caz, la nivelul stabilit de autoritatea publică care răspunde de silvicultură; c) diminuat prin capturare şi repopulare în zone limitrofe. 793. Combaterea şoarecilor cu momeli otrăvite se poate face, în câmpul cultivat agricol, prin: a) împrăştierea acestora pe toată suprafaţa afectată; b) depozitarea acestora în grămezi, în locuri însemnate pentru a putea fi recuperate cele neconsumate; c) introducerea acestora în găurile şoarecilor. 794. Cele mai eficiente măsuri pentru protejarea progeniturii speciilor de interes vânătoresc, la recoltarea culturilor de păioase, s-au dovedit a fi: a) sperierea vânatului cu ajutorul unor dispozitive optice şi fonice; b) dispozitivele cu lanţuri, amplasate lateral pe utilaj, pentru a speria vânatul din banda de lucru ce urmează; c) alungarea cu goana a vânatului din tarlaua supusă recoltării.


945. Sunt cunoscute, în toată amploarea lor, pierderile înregistrate în rândul speciilor de interes vânătoresc din cauza lucrărilor mecanizate şi a chimizării practicate în agricultura modernă? a) da, deoarece vânătorii urmăresc atent desfăşurarea acestor lucrări; b) nu, deoarece temperatura ridicată şi vegetaţia abundentă din timpul verii fac să dispară sau să nu se vadă urmele exemplarelor omorâte; c) cu aproximaţie, deoarece vânătorii urmăresc fenomenul în pieţe de probă. 796. Prin extinderea mecanizării lucrărilor agricole, vânătorii sunt: a) avantajaţi, deoarece creşte productivitatea lucrărilor agricole şi scade preţul hranei complementare necesare vânatului în perioada critică; b) dezavantajaţi, întrucât creşte mortalitatea vânatului prin distrugerea progeniturii şi a cuiburilor; c) avantajele şi dezavantajele se compensează. 797. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc sunt mai afectate de mecanizarea lucrărilor de pregătire a solului şi a celor de recoltare a plantelor pentru nutreţ? a) iepurele şi prepeliţa; b) cerbul şi lopătarul; c) hamsterul şi vulpea. 798. Care din următoarele substanţe chimice a fost cunoscută drept cea mai dăunătoare pentru vânat? a) azotatul, ca urmare a folosirii acestuia pe scară largă în agricultură; b) furadanul, ca urmare a acţiunii toxice puternice şi imediate după ingerare, precum şi remanenţei proprietăţilor toxice chiar în plantulele de curând răsărite; c) îngrăşămintele complexe, ca urmare a toxicităţii crescute prin combinarea substanţelor active. 799. Utilizarea furadanului a afectat şi mai poate afecta grav, unde se mai foloseşte, următoarele specii de vânat: a) fazanul şi potârnichea; b) viezurele; c) mistreţul. 800. Există posibilitatea înlocuirii unora dintre substanţele chimice utilizate în agricultură cu risc ridicat pentru vânat, mediu natural al acestuia şi om? a) nu, deoarece nu sunt descoperite substanţe chimice mai puţin toxice pentru animalele cu sânge cald, dar cu efect similar în combaterea dăunătorilor vegetali cu sânge rece; b) nu, deoarece producerea substanţelor chimice cu efect similar în combaterea dăunătorilor vegetali este exagerat de scumpă; c) da, deoarece sunt deja folosite, pe scară largă, substanţe chimice cu efect similar în combaterea dăunătorilor vegetali.


Capitolul IX METODE ŞI REGULI DE ORGANIZARE A VÂNĂTORII 801. Vânătoarea la dibuit face parte din categoria: a) metodelor de vânătoare individuală; b) metodelor de vânătoare colectivă, în grup restrâns; c) metodelor de vânătoare colectivă, în grup mare. 802. Vânătoarea la pândă face parte din categoria: a) metodelor de vânătoare individuală; b) metodelor de vânătoare colectivă, în grup restrâns; c) metodelor de vânătoare colectivă, în grup mare. 803. Vânătoarea în cerc face parte din categoria: a) metodelor de vânătoare individuală; b) metodelor de vânătoare colectivă, în grup restrâns; c) metodelor de vânătoare colectivă, în grup mare. 804. Vânătoarea la pândă, după asfinţitul soarelui, se poate practica la: a) căprior şi iepure; b) cerb şi viezure; c) vulpe şi fazan. 805. Vânătoarea la pândă, înainte de răsăritul soarelui, se poate practica la: a) iepure şi căprior; b) gâşte şi raţe sălbatice; c) fazan şi potârniche. 806. Vânătoarea la dibuit se poate practica cu succes la: a) cervide şi capră neagră; b) râs şi mistreţ; c) iepure şi fazan. 807. Vânătoare cu chemătoarea se poate practica cu succes la: a) cerb, căprior şi vulpe; b) iepure, potârniche şi fazan; c) lapin, marmotă şi castor. 808. Vânătoarea cu atrape se utilizează cu succes la vânarea: a) raţelor şi gâştelor sălbatice; b) iepurilor şi vulpilor; c) fazanilor şi potârnichilor. 809. Vânătoarea la sărite se poate practica cu succes la: a) capră neagră, căprior şi vulpea; b) ciori, coţofene şi gaiţe;


c) fazani, potârnichi şi sitari. 810. Vânătoarea cu câine pontator se poate practica cu succes la: a) sitari şi fazani; b) ieruncă şi cocoş de munte; c) vulpi şi bizami. 811. Vânătoarea cu câine pontator se poate practica cu succes la: a) prepeliţe şi potârnichi; b) porumbei şi ierunci; c) vulpi şi iepuri. 812. Vânătoarea cu câine pontator se poate practica cu succes la: a) fazani şi becaţine; b) gâşte şi raţe sălbatice; c) ciori grive şi coţofene. 813. Care rasă de câini scotocitori este mai răspândită în România? a) spaniel-cockerul; b) foxterierul; c) vijla maghiară. 814. Vânătoarea cu câine scotocitor se poate practica cu succes la: a) prepeliţe şi sitari; b) jderi şi dihori; c) gâşte sălbatice şi raţe sălbatice. 815. Vânătoarea cu câine scotocitor se poate practica cu succes la: a) dihori şi jderi; b) porumbei şi turturele; c) potârnichi şi fazani. 816. Vânătoarea cu câine gonitor se poate practica cu succes la: a) mistreţi şi vulpi; b) capră neagră şi muflon; c) cerb şi căprior. 817. Vânătoarea cu câine hărţuitor se poate practica cu succes la: a) capră neagră şi cervidae; b) lup şi râs; c) mistreţ şi urs. 818. Vânătoarea la vizuină, cu ajutorul câinilor special dresaţi, se poate practica cu succes la: a) iepuri de vizuină ; b) vulpi şi pisici sălbatice; c) beică şi viezure. 819. Vânătoarea cu ajutorul câinilor, prin săparea vizuinilor, se practică la: a) vulpe;


b) viezure; c) pisică sălbatică. 820. Vânătoarea cu steguleţe se poate practica în România la: a) exclusiv la vânarea lupilor; b) doar la vânarea lupilor, vulpilor şi altor specii carnivore; c) nu se poate practica legal. 821. Vânătoarea cu bufniţă se poate practica cu succes la: a) ulii şi acvile; b) ciori grive şi coţofene; c) ciori negre şi corbi. 822. Vânătoarea în grup restrâns se poate practica cu: a) câini de vânătoare; b) cu hăitaşi (gonaci sau bătăiaşi); c) ogari. 823. Apreciaţi care din următoarele metode de vânătoare este mai sportivă şi mai etică: a) vânătoarea colectivă la iepuri, mai ales în pădure; b) vânătoarea la dibuit; c) vânătoarea la pândă, în locurile de înnoptat ale vânatului de baltă. 824. Care dintre metodele de vânătoare enumerate mai jos, permite o selecţie mai uşoară a vânatului? a) vânătoarea colectivă; b) vânătoare în grup restrâns; c) vânătoare la dibuit şi pândă. 825. Conducerea vânătorii colective aparţine: a) exclusiv paznicului de vânătoare retribuit; b) exclusiv organizatorului de vânătoare; c) unui colectiv de organizare, din care fac obligatoriu parte paznicul de vânătoare şi organizatorul grupei. 826. Când se pot face observaţii critice, de către participanţi, cu privire la modul de desfăşurare a vânătorilor colective? a) imediat, pentru a fi eficienţi; b) în pauza dintre goane; c) la sfârşitul zilei de vânătoare. 827. Vânătorile colective debutează obligatoriu cu: a) goana cea mai sigură; b) tragerea numerelor la sorţi; c) un instructaj despre cum, ce şi unde se va vâna în ziua respectivă, ocazie cu care se semnează autorizaţia de vânătoare. 828. În stand, fiecare vânător are libertatea sau, după caz, obligaţia:


a) să facă ce vrea, deoarece comportamentul acestuia îi sporeşte sau îi diminuează doar propria şansă; b) să stea bine camuflat, fără să fumeze, fără să tuşească şi fără să facă mişcări inutile; c) să avertizeze vecinii, prin gesturi şi sunete uşoare, cu privire la vânatul care se îndreaptă spre ei sau le trece prin faţă. 829. Vânătorul poate părăsi standul, în timpul goanei, doar pentru: a) a da lovitura de graţie vânatului rănit retras în desiş; b) a strânge vânatul mic, care altfel ar putea fi însuşit de gonaci; c) nu are voie să părăsească standul. 830. La deplasarea dintre goane, arma se poartă: a) închisă în toc; b) frântă sau, după caz, cu încărcătorul deschis; c) descărcată, dar închisă pentru a nu se deteriora bascula sau încărcătorul, după caz. 831. La vânătorile colective în grup mare: a) arma se încarcă şi se păstrează gata de tragere pe tot parcursul vânătorii; b) arma se încarcă doar după ocuparea locului în stand şi se descărcă înainte de părăsirea acestuia; c) arma se încarcă doar la apropierea vânatului şi se descarcă, dacă nu s-a tras, după îndepărtarea acestuia. 832. Arma de vânătoare basculantă se încarcă cu ţevile îndreptate: a) în sus; b) în plan orizontal; c) în jos, spre pământ. 833. Înainte de încărcare, ţeava armei de vânătoare se verifică pentru a vedea dacă: a) nu este ruginită; b) nu are corpuri străine în interior; c) nu prezintă urme de lovituri vizibile pe exterior. 834. La aşezarea în stand este obligatoriu: a) să se identifice bine poziţia vecinilor şi să se stabilească unghiurile sub care se poate sau nu se poate trage; b) să se observe cărările pe care poate veni vânatul; c) să se observe cu atenţie terenul din jur pentru a constata dacă există vânat în raza de tragere. 835. Este permisă schimbarea standului indicat de organizator? a) da, doar în apropiere pentru găsirea unui camuflaj mai bun; b) da, la maximum 10 m distanţă, pentru a nu se intra în unghiurile de tragere ale vecinilor; c) nu este permisă.


836. Vânatul se urmăreşte cu arma epolată: a) doar sub distanţa unui foc eficient; b) obligatoriu din picioare, pentru ca eventualul foc tras să fie îndreptat spre sol; c) numai sub un unghi mai mare de 45° faţă de linia vânătorilor. 837. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu alice spre gonaci, în pădure, când aceştia s-au apropiat la: a) 200 m; b) 300 m; c) 500 m. 838. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu glonţ spre gonaci, când aceştia au ajuns la: a) 120 m; b) 200 m; c) 500 m. 839. În vânatul care se îndreptă spre vecin: a) se trage numai dacă este sub distanţa unui foc eficient şi în poziţie favorabilă de foc; b) nu se trage sub nici un motiv; c) rămâne la aprecierea vânătorului, riscul greşirii focului fiind al acestuia. 840. Sunt permise glumele cu arma îndreptată spre semeni? a) doar cu arma descărcată şi frântă sau cu încărcătorul deschis; b) numai cu arma descărcată; c) nu sunt permise sub nici un motiv.

Capitolul X ARME DE VÂNĂTOARE, PREZENTARE, DEŢINERE, PĂSTRARE, PORT ŞI FOLOSIRE 841. Armele de vânătoare se împart în arme cu alice sau cu ţevi lise, arme cu glonţ sau cu ţevi ghintuite şi arme mixte, ţinând seamă de: a) modul acestora de încărcare; b) tehnologia confecţionării ţevilor acestora; c) configuraţia interiorului ţevilor acestora. 842. Armele de vânătoare se împart în arme cu ţevi basculante şi arme cu ţevi fixe după: a) modul de construcţie al acestora şi de manipulare pentru încărcare; b) tehnologia confecţionării ţevilor; c) configuraţia ţevilor.


843. Armele cu repetiţie sunt: a) arme cu ţevi basculante; b) arme cu ţevi fixe; c) arme cu ţevi basculante şi arme cu ţevi fixe. 844. Armele semiautomate sunt: a) arme cu ţevi basculante; b) arme cu ţevi fixe; c) arme cu ţevi basculante sau arme cu ţevi fixe. 845. Armele de vânătoare cu glonţ şi cu o singură ţeavă pot fi: a) exclusiv arme cu ţevi fixe; b) exclusiv arme cu ţevi basculante; c) arme cu ţevi fixe sau arme cu ţevi basculante. 846. Armele dublu-expres sunt: a) arme cu ţevi fixe; b) arme cu ţevi basculante; c) arme cu ţevi fixe sau arme cu ţevi basculante. 847. Armele cu ţevi basculante pot fi: a) arme lise, arme ghintuite şi arme mixte; b) carabine şi arme lise cu închizător; c) arme semiautomate. 848. O armă lisă, cu două ţevi de cal. 12, poate fi: a) armă cu ţevi basculante; b) armă cu ţevi fixe; c) armă mixtă. 849. O armă cu două ţevi aşezate în plan orizontal, este o armă: a) „bock”; b) cu ţevi juxtapuse; c) cu ţevi suprapuse. 850. O armă cu două ţevi aşezate în plan vertical, este o armă: a) „bock”; b) cu ţevi juxtapuse; c) sistem „Hammerless”. 851. O armă sistem „Hammerless” este o armă: a) cu trei zăvoare; b) cu cocoaşe ascunse; c) cu patru ţevi (vierling).


852. Armele semiautomate sunt admise la vânătoare? a) da, fără restricţii; b) da, dacă au limitator pentru maximum două cartuşe în magazie; c) nu sunt admise la vânătoare. 853. Armele de vânătoare cu repetiţie sunt arme care: a) se reîncarcă manual, prin introducerea câte unui cartuş cu mâna, după fiecare foc; b) se reîncarcă după fiecare foc, prin manipularea unui dispozitiv denumit închizător; c) se reîncarcă automat după fiecare foc, până la epuizarea cartuşelor din magazie. 854. Armele de vânătoare semiautomate sunt arme care: a) se reîncarcă manual, prin introducerea câte unui cartuş cu mâna, după fiecare foc; b) se reîncarcă după fiecare foc, prin manipularea unui dispozitiv denumit închizător; c) se reîncarcă automat după fiecare foc, până la epuizarea cartuşelor din magazie. 855. Câte trăgace are o armă cu trei ţevi (driling)? a) unul; b) două; c) trei. 856. Câte trăgace are o armă cu patru ţevi (vierling)? a) două; b) trei; c) patru. 857. Armele cu ţevi lise fixe pot fi: a) arme cu ţevi juxtapuse; b) arme cu ţevi suprapuse; c) arme semiautomate. 858. Armele cu ţevi ghintuite fixe pot fi: a) carabine; b) drilinguri; c) vierlinguri. 859. Marcaţi drilingul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)


860. Marcaţi dublu expresul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

861. Marcaţi vierlungul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

862. Marcaţi arma mixtă, denumită şi expres, din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

863. Marcaţi arma cu ţevi juxtapuse din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)


864. Marcaţi arma sistem bock din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

865. Marcaţi arma basculantă din imaginile de mai jos:

a)

b)

c) 866. Marcaţi arma cu ţeavă fixă din imaginile de mai jos:

a)

b)


c)

867. Armele de cal. 10 sunt considerate arme: a) de putere mijlocie; b) de putere redusă; c) de putere mare. 868. Arme de cal. 16 sunt considerate arme: a) de putere mijlocie; b) de putere redusă; c) de putere mare. 869. Armele de cal. 28 sunt considerate arme: a) de putere mijlocie; b) de putere redusă; c) de putere mare. 870. Ţevile armelor lise se pot obţine prin: a) forare sau forjare la rece; b) turnare; c) broşare. 871. Ţevile armelor ghintuite se pot obţine prin: a) forare; b) forjare sau broşare; c) turnare. 872. Camera cartuşului este forată: a) cilindric; b) uşor conic; c) cu „choke”. 873. Choke-ul armelor de vânătoare reprezintă: a) reculul resimţit de vânător; b) îngustarea diametrului ţevii spre gura acesteia; c) conul de racordare dintre camera cartuşului şi ţeava propriu zisă. 874. Calibrul armelor de vânătoare lise se exprimă prin: a) diametrul, în mm, al câmpului ţevii; b) un număr convenţional, egal cu numărul bilelor având diametrul ţevii ce se pot confecţiona dintr-o livră de plumb; c) un număr convenţional, fără corelaţie cu diametrul ţevii.


875. Calibrul armelor de vânătoare cu glonţ se exprimă prin: a) diametrul, în mm, al câmpului ţevii; b) un număr convenţional egal cu numărul bilelor având diametrul ţevii ce se pot confecţiona dintr-o livră de plumb; c) un număr convenţional, fără corelaţie cu diametrul ţevii. 876. Ţevile armelor de vânătoare lise au, de regulă, lungimi: a) sub 50 cm; b) sub 60 cm; c) peste 60 cm. 877. Sistemul de zăvorâre denumit Greener asigură închiderea armelor de vânătoare prin zăvoare şi: a) un „cui” ce trece orizontal prin prelungirea comună a ţevilor; b) un zăvor ce trece orizontal pe deasupra prelungirii comune a ţevilor; c) două zăvoare ce trec orizontal prin prelungirea celor două ţevi. 878. Sistemul de zăvorâre denumit Purdey asigură închiderea armelor de vânătoare prin zăvoare şi: a) un „cui” ce trece orizontal prin prelungirea comună a ţevilor; b) un zăvor ce trece orizontal pe deasupra prelungirii comune a ţevilor; c) două zăvoare ce trec orizontal prin prelungirea celor două ţevi. 879. Sistemul de zăvorâre denumit Kersten asigură închiderea armelor de vânătoare prin zăvoare şi: a) un „cui” ce trece orizontal prin prelungirea comună a ţevilor; b) un zăvor ce trece orizontal pe deasupra prelungirii comune a ţevilor; c) două zăvoare ce trec orizontal prin prelungirea celor două ţevi.

880. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată ? a) pat simplu (englezesc); b) pat cu pistolet; c) pat cu obrăzar şi pistolet.

881. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată? a) pat simplu (englezesc); b) pat cu pistolet; c) pat cu obrăzar şi pistolet.


882. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată? a) pat simplu (englezesc); b) pat cu pistolet; c) pat cu obrăzar şi pistolet.

883. Marcaţi imaginea care indică dimensiunea măsurabilă corespunzătoare lungimii patului de armă:

a)

b)

c)

884. Marcaţi imaginea care indică dimensiunea măsurabilă corespunzătoare înclinării patului de armă:

a)

b)

c)

885. Marcaţi figura care indică dimensiunea măsurabilă corespunzătoare abaterii laterale a patului de armă:

a)

b)

c)

886. Antepatul unei arme basculante se mai numeşte: a) basculă; b) şarnier; c) pană.


887. Mecanismul de dare a focului la armele basculante este situat în: a) basculă; b) închizător; c) antepat. 888. Mecanismul de dare a focului la carabine este situat în: a) basculă; b) închizător; c) antepat. 889. Care dintre calibrele menţionate mai jos poate fi considerat aproape universal? a) 5,6 x 35; b) 7,62 x 63; c) 9,3 x 74R. 890. Care este rolul acceleratorului la armele cu glonţ? a) să accelereze viteza glonţului; b) să sensibilizeze trăgaciul; c) să uşureze ochirea. 891. Bura intră în componenţa: a) cartuşelor în alice; b) cartuşelor cu glonţ; c) cartuşelor cu alice şi a cartuşelor cu glonţ. 892. Pulberea din cartuşele armelor cu alice, comparativ cu pulberea din cartuşele armelor cu glonţ, dezvoltă o presiune: a) mai mică; b) mai mare; c) egală. 893. Proiectilele cartuşelor de vânătoare clasice cu glonţ sunt confecţionate din: a) plumb; b) oţel; c) plumb, cu blindaj metalic. 894. Proiectilele cartuşelor de vânătoare cu glonţ pot fi: a) nedeformabile; b) expansive sau perforante; c) explozive. 895. Izbitura pe care vânătorul o resimte în umăr, ca urmare a exploziei generate de arderea pulberii în ţeava armei, poartă denumirea de: a) chocke; b) recul; c) culată.


896. Cu cât viteza iniţială a proiectilului este mai mică şi greutatea acestuia mai mare, cu atât săgeata traiectoriei este: a) mai mică; b) mai mare; c) nu au legătură. 897. Care dintre tipurile de cartuşe înscrise mai jos are teoretic viteza cea mai mare ? a) 6,5 x 57; b) 8 x 57; c) 9,3 x 62. 898. Care dintre armele de vânătoare cu calibrele înscrise mai jos se reglează teoretic la distanţa cea mai mare? a) 9,5 x 57; b) 8 x 57; c) 7 x 64. 899. Care dintre traiectoriile tipurilor de cartuşe înscrise mai jos prezintă teoretic săgeata cea mai mare? a) 9,5 x 57; b) 8 x 57; c) 7 x 64. 900. Care dintre tipurile de cartuşe înscrise mai jos prezintă teoretic traiectoria cea mai razantă? a) 5,6 x 61; b) 9,3 x 74 l; c) 95 x 57. 901. Distanţa optimă de reglare a unei arme cu glonţ, pentru un tir cât mai razant prin lunetă, se face: a) în funcţie de calibrul armei şi tipul cartuşului folosit; b) dorinţa vânătorului de a trage mai aproape sau mai departe; c) la 100 m, indiferent de calibrul armei, tipul cartuşului folosit şi dorinţa vânătorului. 902. La tirul de jos în sus, când ţinta se află sub distanţa optimă de reglare, se ocheşte: a) la baza ţintei; b) în centrul ţintei; c) la linia superioară a ţintei. 903. La tirul de sus în jos, când ţinta se află sub distanţa optimă de reglare, se ocheşte: a) la baza ţintei; a) în centrul ţintei; b) la linia superioară a ţintei.


904. La tirul de jos în sus, când ţinta se găseşte peste distanţa optimă de reglare a armei, se ocheşte: a) la baza ţintei; a) în centrul ţintei; c) la linia superioară a ţintei. 905. Procentajul, la verificarea armelor de vânătoare cu alice, se calculează în funcţie de: a) numărului de alice intrate în cercul mare, de pe panoul standard, faţă de numărul total de alice din cartuş ; b) numărului de alice intrate în cercul mic, de pe panoul standard, faţă de numărul total de alice din cartuş; c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare şi al celor intrate în cercul mic, de pe panoul standard, raportată la numărul total de alice din cartuş. 906. Grupajul, la verificarea armelor de vânătoare, se calculează în funcţie de: a) numărului de alice intrate în cercul mare, de pe panoul standard, faţă de numărul total de alice din cartuş ; b) numărului de alice intrate în cercul mic, faţă de numărul total de alice din cartuş; c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare de pe panoul standard şi al celor intrate în cercul mic, raportată la numărul total de alice din cartuş. 907. Regularitatea, la verificarea armelor de vânătoare, se calculează în funcţie de: a) numărului de alice intrate în cercul mare de pe panoul standard, faţă de numărul total de alice din cartuş ; b) numărului de alice intrate în cercul mic de pe panoul standard, faţă de numărul total de alice din cartuş; c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare de pe panoul standard şi al celor intrate în cercul mic, raportată la numărul total de alice din cartuş. 908. Pentru verificarea armelor de vânătoare este indicat să fie folosite alice de: a) 2,5 mm; b) 3,5 mm; c) 4,5 mm. 909. Pentru verificarea armelor de vânătoare este indicat să se tragă la o distanţă de: a) 25 m; b) 35 m; c) 45 m. 910. Cercul mare de pe ţinta standard, pe care se determină procentajul armelor de vânătoare, trebuie să aibă diametru de: a) 100 cm; b) 75 cm; c) 50 cm.


911. Cercul mic de pe ţinta standard, pe care se determină grupajul armelor de vânătoare, trebuie să aibă diametru de: a) 75 cm; b) 50 cm; c) 37,5 cm. 912. Care din imaginile de mai jos corespunde unei lovituri sub ţintă?

a)

b)

c)

913. Care din imaginile de mai jos corespunde unei lovituri peste ţintă?

a)

b)

c)

914. Care din imaginile de mai jos corespunde unei lovituri în dreapta ţintei?

a)

b)

c)

915. Care din imaginile de mai jos corespunde unei lovituri în stânga ţintei?

a)

b)

c)

916. Precizaţi unde va merge glonţul tras când se ocheşte ca în imaginea de mai jos:


a) în centrul ţintei; b) în stânga ţintei şi jos; c) în dreapta ţintei şi sus. 917. O armă de vânătoare cu glonţ este considerată doar precisă, nu şi justă, când 5 focuri de probă, trase succesiv din aceasta, merg: a) grupat în centrul ţintei; b) grupat în altă parte decât centrul ţintei; c) împrăştiat, dar în jurul punctajului ochit. 918. O armă de vânătoare cu glonţ este considerată justă şi precisă când cele 5 focuri de probă, trase succesiv din aceasta, merg: a) grupat în centrul ţintei; b) grupat în altă parte decât centrul ţintei; c) împrăştiat, dar în jurul punctajului ochit. 919. Pentru curăţarea armelor de vânătoare, este indicat ca vergeaua echipată cu perie să fie introdusă: a) pe la gura ţevii; b) pe la detunător; c) nu are nici o importanţă din ce parte se curăţă ţeava. 920. Se poate trage cu ţeava armei de vânătoare rezemată de un corp dur? a) da, deoarece tirul este mai sigur; b) nu, deoarece tirul este afectat de vibraţiile ţevii; c) nu, deoarece tirul cu arma de vânătoare trebuie efectuat fără sprijinirea armei.

Capitolul XI MUNIŢII, CORECŢII DE OCHIRE ŞI ECHIPAMENT AUXILIAR DE VÂNĂTOARE

921. Tuburile cartuşelor de vânătoare pentru armele ghintuite sunt confecţionate din: a) carton special; b) material plastic; c) alamă sau oţel. 922. Rondela intră în componenta: a) unor cartuşe de alice; b) tuturor cartuşelor cu alice; c) cartuşelor cu proiectil unic. 923. Bura intră în componenţa: a) cartuşelor cu glonţ; b) cartuşelor cu alice; c) tuturor cartuşelor de vânătoare.


924. Fundul cartuşelor prezintă o întăritură, compusă dintr-o dublură metalică şi un tampon de carton sau material plastic, la: a) cartuşele cu glonţ; b) cartuşele cu alice; c) toate cartuşele cu alice şi glonţ. 925. Alicele sunt admise la vânătoare până la un diametru maxim de: a) 4 mm; b) 5 mm; c) 9 mm. 926. La vânarea prepeliţei sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 1,8 – 2,0 mm; b) 2,5 mm; c) 3,0 mm. 927. La vânarea potârnichii sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 1,8 – 2,0 mm; b) 2,5 mm; c) 3,0 mm. 928. La vânarea fazanului sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 1,8 – 2,0 mm; b) 2,5 mm; c) 3,0 mm. 929. La vânarea raţei sălbatice mari sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 4,5 - 5,0 mm. 930. La vânarea iepurelui sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 4,5 - 5,0 mm. 931. La vânarea vulpii sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 4,5 - 5,0 mm.


932. La vânarea lupului sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 4,0 mm; b) 5 mm; c) 6,0 mm. 933. La vânarea gârliţei mici sunt recomandate cartuşele cu alice de: a) 2,5 – 3,0 mm; b) 3,5 – 4,0 mm; c) 4,5 - 5,0 mm. 934. La vânarea căpriorului se pot utiliza cartuşe de vânătoare pentru arme lise: a) cu alice de 5,0mm; b) cu alice de 6,0 mm; c) cu proiectil unic. 935. La vânarea mistreţului se pot folosi cartuşe de vânătoare pentru arme lise: a) cu alice de 5,0 mm; b) cu alice de 7,0 – 9,0 mm; c) cu proiectil unic. 936. La vânarea cerbului comun se pot folosi cartuşe de vânătoare: a) cu alice de 7,0 – 9,0 mm; b) cu proiectul unic, tras din armă lisă; c) cu glonţ de calibru mare, tras din armă ghintuită. 937. La vânarea cerbului comun se poate folosi un cartuş cu glonţ de următorul calibru: a) 7 mm Rem. Magnum; b) 243 Win; c) 222 Rem. 938. La vânarea ursului se poate folosi un cartuş cu glonţ de următorul calibru: a) 375 Hutt. Magnum; b) 270 Win; c) 223 Rem. 939. La vânarea caprei negre se recomandă folosirea calibrului: a) 5,6 x 43; b) 6,5 x 5,7 mm; c) 9,3 x 74. 940. La vânarea căpriorului se recomandă, dintre calibrele de mai jos, următorul: a) 9,5 x 72 mm;


b) 7 x 65; c) 5,7 x 43. 941. La iepurele care se îndepărtează în linie dreaptă de la vânător, se trage: a) la nivelul picioarelor posterioare; b) direct în acesta; c) la nivelul urechilor. 942. La iepurele care vine direct spre vânător se trage: a) la nivelul picioarelor anterioare; b) direct în acesta; c) la vârful urechilor. 943. La iepurele care fuge speriat paralel cu linia standurilor, la cca. 30 m de vânător, se ocheşte: a) direct în acesta; b) la vârful botului; c) cu un iepure lungime în faţa acestuia. 944. La fazanul care zboară din faţă, exact peste vânător, la cca. 25-30 m înălţime, se ocheşte: a) direct în el; b) la vârful ciocului; c) se acoperă total cu arma şi se trage cu circa o lungime de fazan în faţă acestuia. 945. La fazanul care se ridică oblic, la cca. 25-30 m de vânător se ocheşte: a) deasupra acestuia şi lateral, cu cca. 50 m, pe direcţia lui de zbor; b) deasupra acestuia cu cca. 50 m; c) la vârful ciocului. 946. Cele mai indicate binocluri pentru observarea speciilor de vânat sunt: a) cele mici ca dimensiuni, pentru a fi uşor de purtat; b) cele foarte puternice, pentru a putea observa detalii ale aspectului speciilor urmărite; c) cele medii ca putere de apropiere, dar cu luminozitate mare. 947. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observarea trofeului de căprior şi de cerb? a) 7 x 42; b) 10 x 50; c) 15 x 50. 948. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observarea trofeului de capră neagră? a) 7 x 42; b) 8 x 56;


c) 10 x 50. 949. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observarea vânatului seara? a) 8 x 56; b) 15 x 50; c) 10 x 50. 950. Care binocluri sunt considerate de mai bună calitate? a) cele foarte uşoare; b) cele uşoare; c) cele puţin mai grele. 951. Ce indică prima cifră înscrisă pe un binoclu de 8 x 56? a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului; b) diametrul lentilei obiectiv; c) luminozitatea binoclului. 952. Ce indică cea de-a doua cifră înscrisă pe un binoclu de 8 x 30? a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului; b) diametrul lentilei obiectiv, în mm; c) luminozitatea binoclului. 953. Luminozitatea unui binoclu este dată de: a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului ; b) diametrul lentilei obiectiv, în mm; c) raportul dintre diametrul lentilei obiectiv şi puterea de mărire. 954. Ce lunetă, dintre cele înscrise mai jos, este mai adecvată pentru ochirea unei ţinte aflate în mişcare? a) 1,1 - 4 x 42; b) 6 x 42; c) 4-12 x 42. 955 Ce lunetă, dintre cele înscrise mai jos, este mai adecvată pentru practicarea vânătorii la căprior şi cerb? a) 1,1 - 4 x 42; b) 4 x 42; c) 6 x 42; 956. Ce lunetă, dintre cele înscrise mai jos, este mai adecvată pentru practicarea vânătorii la capră neagră?


a) 1,5–6 x 42; b) 6 x 42; c) 4-12 x 42. 957. Ce lunetă, dintre cele înscrise mai jos, este mai adecvată pentru împuşcarea ursului şi mistreţului la goană? a) 1,5 – 6 x 42; b) 6 x 42; d) 4 – 12 x 42. 958. Pe vreme cu ceaţă, ploaie şi vânt cu praf este mai utilă folosirea unui binoclu: a) foarte puternic; b) mediu ca putere; c) de putere mai redusă. 959. Manşonul se foloseşte la vânătoare pentru: a) prelungirea patului armei; b) protejarea mâinilor împotriva frigului; c) prinderea lunetei. 960. Care este cea mai importantă calitate la îmbrăcămintea vânătorească? a) să fie lejeră şi comodă, adică haina să permită epolarea fără dificultate, iar pantalonii să permită îndoirea genunchiului; b) să se încadreze în culoarea mediului, indicată fiind culoarea pătată tipic militară; c) să fie impermeabilă, pentru a feri vânătorul de vânt şi umezeală.

Capitolul XII CÂINI DE VÂNĂTOARE

961. Câinii de vânătoare fac parte din categoria câinilor: d) de agrement; e) de serviciu; f) utilitari. 962. Prepelicarii insulari se caracterizează prin: a) chetă largă, executată în viteză, cu nasul sus şi aret ferm; b) chetă scurtă, executată mai lent şi aport ferm după focul de armă; c) rezistenţă redusă la lucru în condiţii de căldură şi uscăciune.


963. Prepelicarii continentali se caracterizează prin: a) chetă largă, executată în viteză, cu nasul sus şi aret ferm; b) chetă scurtă, executată mai lent şi aport ferm după focul de armă; c) rezistenţă deosebită la lucru, chiar în condiţii de căldură şi uscăciune. 964. Prepelicarii scotocitori: a) marchează uşor perceptibil vânatul şi îl stârnesc fără comandă; b) aretează ferm vânatul; b) nu aportează vânatul împuşcat. 965. Retrieverii se caracterizează prin: a) aport excelent, inclusiv din apă foarte rece; b) chetă rapidă şi aret sigur; c) temperament vioi, chetă largă şi rezistenţă deosebită la lucru. 966. Câinii prepelicari sunt utilizaţi, în mod preponderent, la: a) vânătoarea de vânat mic; b) vânătoarea de vânat mare; d) urmărirea vânatului rănit pe urmă de sânge. 967. Din categoria marilor pontatori fac parte: a) pointerul şi seterul; b) retrieverul şi beagle; c) bracul şi eponiolul breton. 968. Din categoria prepelicarilor continentali fac parte: a) bracul şi vijla; b) seterul şi pointerul; c) jagdterierul şi tekelul. 969. Gonitorii sunt câini de vânătoare caracterizaţi prin: a) chetă strânsă, executată metodic, cu viteză medie; b) pasiune pentru căutatul la distanţă, stârnitul şi urmăritul cu glas al unor mamifere de interes vânătoresc; c) rezistenţă redusă la oboseală. 970. Jagdterierii şi foxterierii sunt câini de vânătoare caracterizaţi prin: a) cheta relativ mică, miros mai slab şi pasiune mai redusă pentru gonit; b) agresivitate redusă faţă de vânatul negru şi prădător; c) lucru foarte bun pe urma de sânge. 971. Tekelii se comportă: a) asemănător gonitorilor tipici la suprafaţă, dar acoperă suprafeţe mai mici şi gonesc cu viteză mai redusă;


b) asemănător hărţuitorilor sub pământ, fiind însă mai puţin perseverenţi decât aceştia; c) mediocru pe urma de sânge, datorită mirosului slab caracteristic unor hărţuitori. 972. Limierii excelează prin: a) miros mediu, dar perseverenţă deosebită pentru căutarea vânatului mare pe urmă proaspătă; b) miros excelent, care-i ajută să ţină urma veche de sânge, chiar după 24-48 de ore de la rănirea vânatului; c) agresivitate mare faţă de vânatul rănit. 973. Pentru lucru pe urma de sânge pot fi folosiţi cu succes: a) airedale-terierii şi foxterierii; b) pointerii şi seterii; c) bloodhund-ul şi tekelii. 974. Pentru lucru pe urma de sânge, cei mai indicaţi câini de vânătoare sunt: a) limierii; b) vachtelhundul şi münsterlanderul; c) jagdterierii şi labradorii. 975. Termenul „a ponta” este sinonim cu termenul: a) a aporta; b) a areta; c) nu are legătură cu termenii de „aret” sau „aport”. 976. Marii pontatori: a) aretează ferm; b) aportează ferm; c) lucrează cu mare plăcere în apă. 977. Prepelicarii continentali, comparativ cu cei insulari, prezintă: a) miros mai fin; b) rezistenţă mai mare la oboseală; c) pasiune mai mare pentru aport. 978. Rasă autohtonă de câine de vânătoare este considerată: a) basetul; b) copoiul; c) ciobănescul carpatin. 979. O chetă corectă, pentru un câine prepelicar, este considerat: a) căutatul în cercuri concentrice a vânatului, în jurul vânătorului; b) căutatul în adâncime, dus-întors în faţa vânătorului; c) căutatul de la stânga la dreapta şi invers, în faţa vânătorului. 980. La alegerea unui câine de vânătoare trebuie să primeze: a) aspectul exterior caracteristic standardului rasei; b) aptitudinile pentru vânătoare ale părinţilor şi exemplarului ales;


c) în egală măsură aspectul caracteristic standardului rasei şi aptitudinile pentru vânătoare. 981. Pentru un vânător din zona de câmpie, care vânează preponderent specii de „vânat mic” de uscat şi de baltă, este de preferat: a) bracul german; b) seterul; c) pointerul. 982. Pentru un vânător din zona de câmpie, care vânează preponderent prepeliţe, sitari şi potârnichi, este de preferat: a) cockerul; b) pointerul; c) labradorul. 983. Educaţia căţelului de vânătoare trebuie începută: a) la 6 săptămâni; b) la 3-4 luni; c) după 6 – 12 luni. 984. Un câine gonitor se învaţă uşor să lucreze: a) prin imitaţie, dându-i-se drumul din lesă după un câine experimentat; b) dându-i-se drumul din lesă pe urmă caldă de vânat; c) lăsându-i-se libertatea să caute singur, să gonească şi să urmărească cu glas vânatul descoperit. 985. Cea mai importantă sarcină la dresarea unui câine gonitor este: a) să fie obişnuit să gonească; b) să fie specializat pentru anumite specii de vânat; c) să fie învăţat să semnaleze găsirea vânatului împuşcat. 986. Care dintre următoarele rase de câini s-a dovedit mai precoce pentru lucru la mistreţi: a) copoiul ardelenesc; b) jagdterierul; c) foxterierul. 987. Care rasă de prepelicari provine din Anglia? a) bracul; b) pointerul; d) bretonul. 988. Cei mai eficienţi câini de vizuină, pentru vânarea vulpilor şi pisicilor sălbatice, sunt apreciaţi: a) tekelii, deoarece sunt foarte perseverenţi; b) jagdterierii şi foxterierii, fiindcă sunt mai agresivi şi atacă cu intermitenţe; c) airedale terierii, fiindcă sunt mai puternici.


989. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) copoi; b) pointer; c) seter englezesc.

990. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) copoi; b) pointer; c) seter englezesc.

991. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) copoi; b) pointer; c) seter englezesc.

992. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) epagneul breton; b) foxterier; c) jagdterier.

993. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) epagneul breton; b) foxterier; c) jagdterier.

994. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) epagneul breton; b) foxterier;


c) jagdterier.

995. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) tekel cu păr sârmos; b) copoi ardelenesc; c) spaniel – cocker.

996. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) tekel cu păr scurt; b) copoi ardelenesc; d) spaniel – cocker.

997. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată: a) tekel cu păr sârmos; b) jagdterier; c) spaniel – cocker.

998. Marcaţi golden-retrieverul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

999. Marcaţi beagle din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)


1000. Marcaţi airedale-terierul din imaginile de mai jos:

a)

b)

c) Capitolul XIII

SEMNELE RĂNIRII VÂNATULUI ŞI OBICEIURI DUPĂ FOCUL DE ARMĂ 1001. Efectul alicelor asupra vânatului mic, când se trage sub distanţa eficace, depinde în principal de: a) mărimea alicelor; b) numărul alicelor care au atins vânatul; c) puterea de penetraţie a alicelor. 1002. Distanţa eficace a armelor de vânătoare cu alice, în condiţiile folosirii muniţiei normale, este de maximum: a) 40 – 45 m; b) 50 – 55 m; c) 55 – 60 m. 1003. Iepurele care se cutremură uşor perceptibil şi îşi înteţeşte fuga după focul de armă, lăsând pe zăpadă stropi de sânge roşiatic, a fost lovit în: a) ficat; b) plămâni; c) rinichi. 1004. Iepurele care se gheboşează, mergând cu spatele încovoiat şi în salturi scurte, ca apoi să se aşeze şi să moară dacă este lăsat, a fost lovit în : a) inimă; b) plămâni; c) rinichi sau ficat. 1005. Iepurele care în foc îşi întinde spinarea, se scutură şi continuă să fugă departe, este lovit în: a) plămâni; b) rinichi şi ficat; c) stomac şi intestin.


1006. Părul rămas în cantitate mare după focul tras la iepure, indică: a) rănire uşoară; b) rănire mediocră; c) rănire gravă. 1007. Vulpea care se dă peste cap, se ridică şi fuge, este semn că: a) a fost rănită uşor; b) a fost rănită mortal; c) nu a fost rănită, vulpea mimând doar rănirea. 1008. Vulpea care marchează focul, plecând cu capul în pământ şi/sau cu coada „ţepuşă”, este: a) rănită superficial la cap sau coadă; b) rănită relativ uşor şi va merge departe; c) rănită mortal şi va cădea în scurt timp. 1009. Când vulpea ţipă în foc, se tăvăleşte şi fuge a primit: a) lovitură în oase (falcă, picioare etc.) şi se va duce rănită; b) lovitură mortală, urmând să cadă la mică distanţă; c) lovitură mortală, urmând sa cadă la mare distanţă. 1010. Păsările care înţepenesc în poziţie planând sau urcă brusc pe verticală, ca apoi să se prăbuşească moarte, sunt lovite în: a) plămân; b) inimă; c) intestine.

1011. Păsările care la foc se ridică vertical în sus, ca apoi să coboare în spirală la sol, sunt lovite în: a) inimă; b) cap; c) plămân.

1012. Păsările care la foc coboară coada şi uneori scapă picioarele, zburând pe distanţe scurte, ca apoi să se lase jos au fost atinse:


a) în plămâni; b) în abdomen; c) în piept. 1013. Când vânatul mare se prăbuşeşte pe burtă, de parcă i se taie picioarele, ori când se zbate după foc, fără control asupra mişcărilor, este semn că a fost bine lovit: a) în cap sau şira spinării; b) în inimă; c) în rinichi. 1014. Când vânatul mare se prăbuşeşte brusc, direct pe spate, ca apoi să-şi revină şi să plece, de regulă împleticindu-se la început, este semn că a fost lovit: a) în apofizele şirei spinării ; b) în stern sau picioare; c) în ficat.

1015. Vânatul care marchează vizibil focul prin săritură cu picioarele din faţă şi se îndepărtează în fugă de moarte, ca apoi la 40-80 m să se prăbuşească, a fost lovit în: a) inimă; b) rinichi; c) abdomen. 1016. Când vânatul mare zvârle din picioarele posterioare, este semn că a fost lovit în: a) inimă; b) plămân; c) intestine.

1017. Când vânatul mare se cocoşează este semn ca a fost rănit în: a) plămân; b) în stomac sau ficat; c) intestine.


1018. Când vânatul mare scapă partea din spate a corpului în jos este semn că a fost lovit: a) în intestine; b) în deşert-rinichi; c) pulpele posterioare.

1019. Semn de lovitură mortală la vânatul mare este: a) sângele roşu normal, din ce în ce mai puţin; b) sângele roşu închis la culoare, din ce în ce mai abundent; c) sângele deschis la culoare sau cu urme de salivă. 1020. Săritura înaltă, aproape în două picioare, la vânatul mare, este semn de lovitură în: a) inimă; b) plămân; c) membrele anterioare.

1021. Vânatul mare rănit în ficat, stomac, intestine sau deşert, se urmăreşte: a) imediat, pentru a i se da lovitura de graţie; b) după 1-2 ore, pentru a fi lăsat „să se răcească”; c) după un interval mai mic sau mai mare de timp, în funcţie de semnele rănirii. 1022. Căutarea vânatului negru rănit este indicat să fie făcută: a) de o singură persoană, care indică colegilor locul pe unde s-a îndepărtat vânatul; b) de 1 sau 2 vânători şi un câine de vânătoare bine dresat; c) o echipă de vânători cu experienţă; 1023. O regulă obligatoriu de respectat, în situaţia urmăririi vânatului mare rănit, este următoarea: a) urmărirea vânatului se va face exact pe urmele lăsate de vânatul rănit; b) urmărirea se face fără a strica urmele vânatului rănit şi nu se va pleca de la ultima urmă găsită fără a o marca, pentru a putea relua de aici căutarea ori de câte ori se pierde urma; c) urmărirea se va face indicând permanent camarazilor, prin semnale sonore, locul în care se găseşte vânătorul plecat pe urma de sânge. 1024. Luarea în posesie a vânatului mare copitat, găsit împuşcat, se face prin: a) aşezarea acestuia, cu ajutorul gonacilor sau însoţitorilor, la stand sau la locul de pândă;


b) culcarea acestuia pe partea dreaptă şi aşezarea unei crenguţe de brad, molid, stejar sau arin deasupra omoplatului; c) înfigerea unei crenguţe de brad, molid, stejar sau arin la capul acestuia. 1025. Cum se aşază crenguţa de luare în posesie în situaţia împuşcării unui cerb mascul? a) cu baza (partea ruptă) spre capul cerbului; b) cu vârful spre capul cerbului; c) nu are importanţă cum se aşază. 1026. „Ultima îmbucătură” constă în: a) o ramură sau câteva ramuri cu frunze verzi introduse în gura vânatului copitat luat în posesie; b) un mănunchi de ierburi verzi sau uscate introduse în gura vânatului plantivor şi omnivor luat în posesie; c) câteva ramuri de brad, molid, stejar sau arin introduse în gura vânatului mare luat în posesie. 1027. Ultima îmbucătură, constând în introducerea unei ramuri cu frunze verzi în gura vânatului, este tradiţională pentru: a) toate speciile de vânat mare; b) numai pentru vânatul copitat; c) numai pentru masculii aparţinând speciilor de vânat copitat. 1028. Crenguţa înroşită în sângele vânatului dobândit prin vânătoare, se oferă vânătorilor care împuşcă: a) vânat copitat; b) orice specie de vânat mare; c) orice altă specie de vânat. 1029. Crenguţa umezită în sângele vânatului împuşcat se oferă: a) pe pălărie sau pe lama cuţitului; b) cu mănuşi de vânătoare; c) cu mâna goală. 1030. Crenguţa umezită în sângele vânatului împuşcat poate să fie din speciile: a) brad, molid, stejar sau anin; b) exclusiv din speciile forestiere cu frunză verde tot timpul anului; c) orice arbore din apropierea locului în care a căzut vânatul. 1031. Cine oferă vânătorului crenguţa umezită în sângele vânatului copitat dobândit? a) gestionarul fondului cinegetic; b) însoţitorul sau organizatorul de vânătoare, după caz; c) orice vânător aflat în apropriere. 1032. Tabloul vânatului se referă la: a) un tablou cu vânat împuşcat;


b) aşezarea vânatului împuşcat după un anumit tipic, în faţa vânătorilor, a personalului şi a gonacilor; c) fotografiile vânătorilor cu vânatul împuşcat. 1033. Vânatul se aşează în tablou, pe: a) abdomen; b) partea stângă; c) partea dreaptă. 1034. Într-un tablou de vânătoare, vânatul se aşează: a) de la dreapta spre stânga; b) de la stânga spre dreapta; c) nu are importanţă din ce parte se începe tabloul. 1035. La tabloul de vânătoare: a) vânătorii se aşează, cu organizatorul, în faţa vânatului; b) gonacii se aşează cu personalul de teren în spatele vânatului; c) gonacii şi personalul de vânătoare nu se aşează lângă vânat; 1036. La tabloul de vânătoare: a) piesele se aşază aşa încât să nu se atingă între ele; b) se poate păşi peste rândurile cu vânat, dar nu se poate călca pe acesta; c) speciile de vânat diferite nu se aşază niciodată în acelaşi rând. 1037. La sfârşitul unei vânători de vânat mic, piesele împuşcate se aşează în tablou cu respectarea următoarei ordini: a) vulpi în faţă, urmate de iepuri, fazani şi potârnichi, dacă este cazul; b) iepuri în faţă, urmaţi de fazani, potârnichi şi vulpi în spate; c) nu este importantă ordinea aşezării speciilor, dar fiecare specie de vânat trebuie să ocupe un singur rând. 1038. La o vânătoare mixtă, de mistreţi şi vânat mic, vânatul împuşcat se aşează în următoarea ordine: a) fazani în faţă, iepuri, vulpi, mistreţi; b) mistreţi în faţă, vulpi, iepuri şi fazani; c) vulpi, iepuri, fazani, mistreţi. 1039. Botezul vânătorului se face: a) o singură dată, când ucenicul împuşcă primul vânat; b) de fiecare dată când vânătorul împuşcă o specie mai mare de vânat decât cea pentru care a fost deja botezat; c) la împuşcarea fiecărei specii noi de vânat. 1040. Naşul vânătorului: a) este ales de vânător, dintre vânătorii botezaţi la acea specie; b) este obligatoriu organizatorul vânătorii; c) este impus noului vânător de către organizatorul vânătorii.


Capitolul XIV CONDIŢIONAREA VÂNATULUI ÎMPUŞCAT; TROFEE DE VÂNAT

1041. Operaţiunea de scoatere a organelor interne ale vânatului împuşcat poartă denumirea de: a) condiţionarea vânatului; b) eviscerarea vânatului; c) tranşarea vânatului. 1042. Răcirea vânatului mare eviscerat este indicat să fie făcută: a) aşezat pe spate pe o pardoseală rece; b) atârnat în aer, la umbră, cu cavitatea abdominală deschisă; c) aşezat pe spate, pe zăpadă sau pe gheaţă. 1043. Eviscerarea iepurilor se face tradiţional prin practicarea: a) unei tăieturi lungi de la anus până la gât; b) unei tăieturi scurte de la anus până la stern; c) unei tăieturi scurte, cât să încapă mâna, transversal la baza abdomenului. 1044. Eviscerarea vânatului cu pene, până la mărimea raţei şi fazanului, se face: a) practicând o tăietură abdominală; b) cu un cârlig direct prin anus; c) nu se face, păsările mici răcindu-se uşor cu intestinele în ele. 1045. Vânatul mare eviscerat se curăţă de sânge prin: a) ştergere cu cârpe uscate; b) ştergere cu cârpe ude; c) spălare cu apă rece şi ştergere cu cârpe uscate. 1046. Eviscerarea este continuată, în cazul speciilor de „vânat mare”, de: a) practicarea unor tăieturi de răcire la subsuori; b) crăparea greabănului de la cap la coadă; c) tăierea capului şi a picioarelor de la genunchi. 1047. Semnele unei răciri corecte a vânatului sunt: a) rigidizarea corpului eviscerat; b) înmuierea corpului eviscerat; c) culoarea cafenie-vineţie la suprafaţa cărnii. 1048. Jupuirea animalelor cu blană-trofeu trebuie făcută: a) cât mai repede după împuşcare sau atâta timp cât cadavrul animalelor rămâne rigid; b) imediat după ce corpul animalelor trece din faza rigid în cea de uşoară înmuiere;


c) după înmuierea totală a corpului. 1049. Blănurile jupuite trebuie să fie: a) curăţate, prin eliminarea tuturor straturilor de grăsime, scuturate de sânge şi de corpuri străine, sărate şi puse la uscat; b) spălate de sânge în apă rece, cu sau fără detergent, apoi sărate şi puse la uscat; c) sărate şi împachetate în pungi de plastic pentru a se conserva. 1050. Tranşarea vânatului mare se face: a) după un anume tipic, în 8-9 bucăţi mari, fără cap; b) în 4 bucăţi mari, fără cap; c) nu există o regulă în acest sens. 1051. Ce sunt trofeele de vânătoare? a) animalele sălbatice dobândite prin vânătoare; b) anumite părţi din corpul animalelor sau animalele întregi, vânate ori găsite moarte, după preparare şi naturalizare; c) anumite părţi caracteristice din corpul animalelor vânate ori animalele vânate întregi sau bust naturalizate; 1052. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee convenţionale de vânat? a) coarnele căzute de cervide; b) craniile de urs, lup, râs, vulpe, pisică sălbatică, câine enot şi viezure; c) blănurile de vulpe, câine enot şi viezure. 1053. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee convenţionale de vânat? a) blănurile la urs, lup, râs şi pisică sălbatică; b) blănurile de vulpe, câine enot, viezure; c) craniile de mistreţ, vidră şi nurcă. 1054. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee convenţionale de vânat? a) colţii de mistreţ; b) caninii de ciută şi de cerb; c) osul penian la urs, lup, vidră şi vulpe. 1055. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee neconvenţionale de vânat? a) blănurile de mistreţ naturalizate covor; b) colţii de mistreţi; c) coarnele cu craniu sau parte din acesta la cervidele şi bovidele de interes vânătoresc. 1056. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee neconvenţionale de vânat? a) „pana pictorului” la sitar, becaţină şi cocoş de munte; b) colţii de mistreţi;


c) coarnele de capră neagră. 1057. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee neconvenţionale de vânat? a) blănurile de urs, lup, râs şi pisică sălbatică; b) craniile de urs, lup, râs şi pisică sălbatică; c) „crucea Hubertus” la cerb şi capră neagră. 1058. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee neconvenţionale de vânat? a) bustul de muflon şi bustul de capră neagră naturalizate; b) „piatra Bezoar” şi părul din „barba” caprei neagre; c) coarnele de cervidae şi de capră neagră cu craniu sau parte din acesta. 1059. Părţile caracteristice din corpul animalelor de interes vânătoresc, indiferent de categoria acestora, sunt considerate trofee de vânătoare numai dacă: a) animalele de la care provin au fost dobândite de vânător, prin vânătoare; b) sunt procurate de vânător, fără a se cunoaşte modul iniţial de dobândire; c) sunt corect preparate şi conservate. 1060. Trofeele de vânat au pentru vânător, în primul rând, o valoare: a) economică; b) simbolică şi sentimentală; c) culturală şi ştiinţifică. 1061. Trofeele de vânat au în secundar şi valoare: a) economică; b) simbolică; c) sentimentală. 1062. Trofeele de vânat au importanţă ştiinţifică? a) nu, ci doar sentimentală şi culturală; b) da, fiindcă istoria dobândirii lor în timp oferă informaţii concrete în privinţa evoluţiei calitative a populaţiilor de vânat; c) da, fiindcă reflectă nivelul interesului vânătorilor pentru dobândirea, prepararea, conservarea şi păstrarea acestora. 1063. Trofeele de vânat se evaluează cu ajutorul formulelor şi instrucţiunilor CIC, dacă fac parte din: a) categoria trofeelor neconvenţionale; b) categoria trofeelor convenţionale; c) categoria trofeelor convenţionale sau neconvenţionale. 1064. Prezentarea trofeelor dobândite de vânător, în vederea omologării acestora în cadrul expoziţiilor de vânătoare, constituie o obligaţie: a) legală ; b) statutară; c) morală. 1065. România deţine în prezent recorduri mondiale la:


a) blană de urs şi blană de lup; b) coarne de cerb; c) craniu de urs. 1066. România deţine în prezent recorduri mondiale la: a) coarne de căprior şi craniu de urs; b) coarne de capră neagră şi craniu de pisică sălbatică; c) craniu de viezure şi blană de râs. 1067. România a deţinut pânã de curând, dar a pierdut, recordul mondial la: a) craniu de urs şi coarne de cerb; b) colţi de mistreţi şi coarne de căprior; c) craniu de râs şi craniu de lup. 1068. Pentru evitarea degradării trofeelor convenţionale de vânat, este recomandat ca acestea să fie: a) detaşate sau jupuite doar de specialişti, în ateliere special destinate acestui scop; b) detaşate sau jupuite pe loc, înainte de transportul vânatului dobândit; c) nu are nici o importanţă locul unde sunt detaşate sau jupuite. 1069. Trofeele de vânat se pot degrada frecvent: a) în timpul transportului; b) cu ocazia detaşării sau jupuirii de către specialişti; c) cu ocazia preparării acestora în ateliere corespunzător dotate. 1070. Recunoaşteţi care din trofeele de mai jos poartă denumirea de „peniţa pictorului”:

a)

b)

c)

1071. Care dintre trofeele de mai jos reprezintă un trofeu convenţional?

a)

b)

c)


1072. Marcaţi trofeul intitulat „Crucea Hubertus” din următoarea imagine:

a)

b)

c)

1073. Marcaţi trofeul convenţional dintre trofeele de mai jos:

a)

b)

c)

1074. Marcaţi trofeul care se evaluează şi se punctează conform instrucţiunilor CIC:

a)

b)

c)

1075. Marcaţi trofeul neconvenţional dintre trofeele de mai jos:

a)

b)

c)


1076. Marcaţi trofeul convenţional dintre trofeele de mai jos:

a)

b)

c)

1077. Marcaţi trofeul convenţional din imaginile de mai jos:

a)

b)

c)

1078. Se evaluează şi se punctează, după formule CIC, următoarele trofee: a) blănurile de vulpe şi de câine enot; b) busturile cu coarne de capră neagră şi de muflon; c) craniile de vidră. 1079. Coarnele cu craniu întreg sau parte din acesta, la cervide şi la bovide, sunt considerate trofee de vânătoare dacă: a) au fost găsite în stare bună şi montate corespunzător de către deţinători; b) au fost achiziţionate de la diverşi deţinători legali; c) au fost dobândite prin vânătoare. 1080. Coarnele unui cerb mâncat de lupi sunt considerate trofeu de vânătoare: a) da, dacă sunt prinse pe craniu întreg sau pe parte din acesta; b) da, dacă nu sunt deteriorate; c) nu.


Capitolul XV ETICA VÂNĂTOREASCĂ 1081. Etica vânătorească a fost impusă, în timp, prin: a) articole de lege referitoare la vânătoare; b) reglementări emise în aplicarea legilor referitoare la vânătoare; c) „legi” nescrise ale vânătorii. 1082. Camaraderia constituie o obligaţie: a) legală pentru orice vânător; b) statutară a fiecărui vânător; c) morală, de etică vânătorească. 1083. Nerespectarea normelor de etică vânătorească atrag: a) răspunderea contravenţională; b) oprobriul camarazilor; c) excluderea din rândul membrilor vânători. 1084. Un vânător care se respectă merge la vânătoare îmbrăcat în: a) orice fel de haine de teren, dar împodobită, cu insemne vânătoreşti; b) haine potrivite pentru vânătoare, lejere şi curate; c) haine purtate îndelung la vânătoare, chiar afumate, peticite şi uzate vizibil de trecerea timpului. 1085. Vânătorul este obligat să se prezinte pentru vânătoare: a) în locul, la data şi la ora stabilite; b) înainte de ora stabilită, pentru a nu sosi după organizator; c) cel mai târziu până la ora plecării vânătorilor spre locul de vânătoare. 1086. Vânătorul invitat la vânătoare, poate aduce cu el: a) un singur invitat, fără a anunţa în prealabil organizatorul; b) mai mulţi invitaţi, care urmează să primească acordul organizatorului vânătorii; c) nici un invitat fără acordul prealabil al organizatorului. 1087. Ritmul deplasării spre ţiitoare îl imprimă: a) organizatorul vânătorii; b) cel mai înzestrat fizic dintre vânători, care merge în capul şirului de vânători; c) cel mai în vârstă sau cel mai puţin rezistent fizic dintre vânători. 1088. Pe timpul deplasării spre stand: a) se merge grupat, fără prea multă vorbă; b) nu se vorbeşte decât în şoaptă, nu se fumează şi nu se face zgomot inutil; c) se poate merge şi vorbi în voie, dar numai până în apropierea standului. 1089. Un vânător poate oferi standul tras la sorţi altui vânător ? a) nu;


b) da, dar numai standul mai apropiat şi doar unui vânător în vârstă, bolnav sau cu afecţiuni care îi îngreunează deplasarea; c) da, cu acordul organizatorului. 1090. La ocuparea standului, vânătorul este obligat: a) să respecte locul indicat de organizator; b) să caute un loc mai favorabil camuflajului, dar în apropierea locului indicat de organizator; c) să se deplaseze în stânga sau dreapta, dar nu în faţă şi nici în spate, pentru a găsi un loc mai favorabil tirului; 1091. În vânat se poate trage numai dacă: a) este zărit sau este foarte bine localizat după zgomot; b) este bine identificat şi se găseşte sub distanţa unui tir eficient; c) a observat, de la limita distanţei eficiente, vânătorul şi încearcă să scape cu fuga. 1092. Vânatul mare aparţine vânătorului care: a) a tras primul foc de la care vânatul a lăsat sânge; b) a tras primul foc cauzator de moarte; c) a tras ultimul foc în vânatul care se mai deplasa încă. 1093. Vânatul mic aparţine vânătorului care: a) a tras primul foc de la care vânatul a lăsat sânge; b) a tras primul foc cauzator de moarte; c) a tras ultimul foc mortal în vânatul care se mai deplasa încă. 1094. Cui aparţine vânatul mic, dacă după foc se zbate încă sau se târăşte cu mare dificultate şi este împuşcat mortal de vecin? a) primului vânător, care l-a rănit grav; b) celui de-al doilea vânător, care i-a dat lovitura de graţie; c) se împarte între cei doi vânători. 1095. Dacă vânatul mare rănit uşor în muşchii gâtului, ai pulpei, în copita unui picior, în rât, în falcă etc. a fost lovit mortal de un al doilea vânător, cui aparţine vânatul? a) primului vânător, deoarece de la acesta s-a constatat primul sânge; b) celui de-al doilea vânător, fiindcă altfel vânatul rănit ar fi fost pierdut; c) se împarte între vânători. 1096. Dacă vânatul mare a fost lovit în rinichi, ficat, abdomen sau plămâni ori într-un picior pe care nu-l mai poate utiliza cui aparţine? a) primului vânător, deoarece a fost rănit grav şi se recuperează uşor; b) celui de-al doilea vânător, care i-a dat lovitura de graţie fiindcă altfel vânatul se putea pierde; c) se împarte între vânători. 1097. Dacă un vânător dă lovitura de graţie vânatului mic care se mai zbate încă sau se târăşte în faţa vecinului după focul acestuia, cum este etic să se procedeze? a) să se ceară scuze vecinului, aplicând însă regula conform căreia la vânatul mic ultimul foc contează; b) să-i ceară scuze vecinului pentru faptul că s-a grăbit să tragă şi să-i precizeze imediat că vânatul îi aparţine; c) să-i propună împărţirea vânatului.


1098. Dacă un vânător trage concomitent cu vecinul în acelaşi vânat mic, aflat mai aproape de acesta din urmă, şi vânatul cade, cum trebuie să procedeze? a) să-l ofere vecinului, cerându-i scuze pentru faptul de a se fi grăbit şi de a fi apreciat greşit distanţa; b) să-l analizeze atent pe ambele părţi şi să tragă concluzii asupra focului mortal; c) să-i ofere vecinului un cartuş şi să-i mulţumească pentru vânatul pe care şi-l însuşeşte. 1099. Când un vânător cu experienţă a tras concomitent cu un începător într-un vânat mic şi acesta a căzut în foc, este elegant: a) să-l cedeze cu resemnare vânătorului începător, dacă acesta insistă că el l-a împuşcat; b) să-l analizeze împreună, pentru a se constata din ce parte a fost lovit; c) să-şi însuşească vânatul deoarece vechimea ca vânător înclină balanţa judecăţii în favoarea sa. 1100. Poate oferi un vânător cartuşe potrivite vecinului, sub formă de împrumut, atunci când acesta le-a terminat? a) nu, fiindcă legea nu-i permite acest lucru; b) nu, pentru a nu avea discuţii ulterioare sau probleme în caz de ratare, accident etc.; c) da, doar dacă vecinul solicită acest lucru. 1101. În legătură cu câinii de vânătoare plecaţi după vânat ori pierduţi: a) vânătorii îşi continuă vânătoarea, fără a ţine seamă de situaţie; b) vânătorii fac o pauză, pentru a lăsa răgazul necesar reîntoarcerii câinilor; c) doar după o scurtă pauză, organizatorul ia decizia abandonării câinilor. 1102. Vânătorii sunt obligaţi moral, mai ales în situaţia vânătorilor reuşite, să aprecieze: a) munca paznicului de vânătoare şi strădania gonacilor; b) calităţile şi greşelile organizatorului; c) abilităţile celor mai buni vânători. 1103. Gonacii, mai ales în situaţia goanelor reuşite, aşteaptă de la vânători: a) pe lângă retribuţia stabilită, un adaos financiar pe măsură; b) un tratament uman şi aprecierea celor pentru care au trudit; c) nu aşteaptă nimic, deoarece participă la vânătoare din pasiune. 1104. Nu este etic să se tragă: a) în fazanii care se ridică greoi în zbor; b) în ierunca aflată pe cracă; c) în iepurii culcaţi în covru. 1105. Nu este etic să se tragă: a) în fazanii şi în potârnichile aflate pe sol; b) în fazanii care zboară dificil printre crengile arborilor; c) în păsările de baltă când se ridică greoi de pe apă. 1106. Nu este etic şi legal să se tragă: a) în cervide la sărării, adăpători şi hrănitori; b) în urşi la goană din standuri înalte; c) în cocoşul de munte care roteşte pe cloambă.


1107. Nu este etic şi legal să se tragă: a) în cocoşul de munte aflat pe sol; b) în iepuri, fazani şi potârnichi de la apusul până la răsăritul soarelui; c) în mistreţi de la apusul până la răsăritul soarelui. 1108. Nu este etic să se tragă: a) în femela conducătoare de cârd; b) în exemplarele juvenile din cârd; c) în masculul dominant din cârd. 1109. Nu este etic şi legal să se tragă: a) în iepuri, la sărite; b) în urşi, la nadă; c) în vulpi şi lupi, la nadă. 1110. Vânătorul este obligat să facă tot ceea ce este posibil pentru: a) recuperarea imediată a vânatului mare rănit; b) recuperarea cât mai urgentă a vânatului mic rănit; c) urmărirea şi dobândirea vânatului iniţial ratat. 1111. Vânătorului nu-i este îngăduit să tragă: a) în vânatul apreciat ca fiind în declin; b) în vânatul aflat în situaţia de a nu putea fi recuperat; c) în vânatul care se îndreaptă spre vecin, aflat sub distanţa eficace de tras şi în condiţii de vizibilitate bună. 1112. Vânatul mare rănit se urmăreşte: a) imediat, pentru a i se da lovitura de graţie şi a i se curma cât mai repede chinurile; b) după 1-2 ore, pentru a se aşeza şi a se „răci”; c) a doua zi, cu un câine limier bine dresat. 1113. Este admisă smulgerea părului sau a penelor vânatului împuşcat, pentru a fi purtate la pălărie? a) da, imediat după împuşcare; b) nu mai înainte de a fi oferit, din tabloul de vânătoare, vânătorului; c) nu, până la momentul jupuirii blănurilor ce nu constituie trofeu sau jumulirii păsărilor, după caz. 1114. În cazul vânatului mare împuşcat, nu este etic: a) să fie mutilat ori lovit cu beţe, cu piciorul sau oricum altfel; b) să se calce printre rândurile cu vânat aşezat în tablou; c) să fie târât direct pe zăpadă sau pe pământ până la mijlocul de transport. 1115. Nu este admisă, din punct de vedere etic: a) eviscerarea vânatului şi jupuirea blănurilor trofeu direct în teren; b) jupuirea şi tranşarea vânatului în faţa vânătorilor; c) fotografierea vânatului împuşcat în poziţii hilare.


1116. Trofeele vânatului împuşcat (coarne, colţi, blănuri etc.) aparţin: a) vânătorului care a dobândit vânatul; b) în mod egal, vânătorilor participanţi la vânătoare; c) vânătorilor participanţi, după cum va hotărî organizatorul vânătorii. 1117. Vânatul mic în blană sau pene se atribuie obligatoriu: a) vânătorului care a dobândit vânatul; b) vânătorilor participanţi la vânătoare, în mod egal; c) vânătorilor participanţi, dar diferenţiat, după cum va hotărî organizatorul vânătorii; 1118. Împărţirea vânatului mic de către organizator este recomandat să se facă: a) în ordinea aşezării vânătorilor în faţa tabloului de vânătoare; b) începând cu invitaţii şi bătrânii, apoi continuând cu ceilalţi vânători; c) oferind fiecărui vânător ceea ce a împuşcat personal. 1119. Carnea vânatului împuşcat aparţine: a) vânătorului care a dobândit vânatul; b) în mod egal, vânătorilor participanţi la vânătoare; c) vânătorilor participanţi, după cum va hotărî organizatorul vânătorii. 1120. Participarea la masa vânătorească, cu care se încheie vânătoarea, este: a) opţională; b) obligaţie morală; c) la latitudinea majorităţii.

Capitolul XVI LEGISLAŢIE ÎN LEGĂTURĂ CU VÂNĂTOAREA ŞI CONDIŢIONARE PRACTICĂRII ACESTEIA 1121. Pisicile şi câinii sălbatici sau hoinari, găsiţi în fondurile cinegetice, se împuşcă: a) în limita numărului şi în condiţiile înscrise în autorizaţia de vânătoare; b) fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri; c) fără restricţii, dar cu plata de despăgubiri corespunzătoare către proprietari. 1122. Care este perioada legală de selecţie la ciute şi viţei? a) 1.IX – 15.XII; b) 10.IX – 15.XI; c) 1.IX – 15.II. 1123. Care este perioada legală de vânătoare a cerbului comun şi a cerbului lopătar de selecţie? a) 1.IX – 15.XII; b) 10.IX – 15.XI; c) 1.IX – 15.II. 1124. Vânarea căpriorului-mascul se poate face în perioada:


a) 1 mai – 31 octombrie; b) 15 mai – 15 octombrie; c) 1 septembrie – 28 februarie. 1125. Care este perioada legală de vânare a caprei negre? a) 1 septembrie – 15 decembrie; b) 15 septembrie – 15 decembrie; c) 15 septembrie – 31 decembrie. 1126. Perioada legală de vânătoare la mistreţ este: a) 1 august – 31 ianuarie; b) 1 august – 15 februarie; c) 1 septembrie – 15 februarie. 1127. Perioada de vânare a iepurelui este: a) 1 octombrie – 31 ianuarie; b) 1 noiembrie – 31 decembrie; c) 1 noiembrie – 31 ianuarie. 1128. Vulpea se poate împuşca: a) în perioada: 15.IX – 31.III; b) în perioada: 1.VIII – 31.III; c) tot timpul anului. 1129. Perioada legală de vânare a şacalului este: a) 15 septembrie – 31 martie; b) 1 august – 31 martie; c) 15 mai – 31 martie. 1130. Care este perioada legală de vânare a viezurelui? a) 1.VIII – 31.III; b) 15.IX – 31.III; c) tot timpul anului. 1131. Care este perioada legală de vânare a câinelui enot? a) 15.IX – 31.III; b) 1.VIII – 31.III; c) tot timpul anului. 1132. Jderii, dihorul comun, hermelina şi nevăstuica se vânează în perioada: a) 1.VIII – 31.III; b) 15.IX – 31.III; c) tot timpul anului. 1133. Gâştele şi raţele sălbatice se vânează în perioada: a) 1.VIII – 15.III; b) 1.IX – 15.III; c) 1.IX – 28.II.


1134. Porumbeii, guguşticii şi turturica se vânează în perioada: a) 1.VIII – 31.III; b) 15.VIII – 28.II; c) 1.IX – 28.II. 1135. Prepeliţa se poate vâna în perioada: a) 1.VIII – 28.II; b) 15.VIII – 28.II; c) 15.VIII – 31.XII. 1136. Sitarul de pădure se poate vâna în perioada: a) 15.VII –15.IV; b) 1.IX – 28.II; c) 15.IX – 28.II. 1137. Coţofana şi cioara grivă se pot vâna în perioada: a) 1.VIII – 28.II; b) 1.VI – 31.III; c) tot timpul anului. 1138. Cocoşul de munte se poate vâna în perioada: a) 1.IV – 15.V; b) 15.IV – 15.V; c) 20.IV – 10.V. 1139. Fazanul se poate vâna în perioada: a) 1.IX – 28.II; b) 1.X – 28.II; c) 1.X – 15.III. 1140. Potârnichea se poate vâna în perioada: a) 15.VIII – 31.XII; b) 1.X – 28.II; c) 15.IX – 15.XII. 1141. Vânătoarea practicată în România, cu capcane autorizate, constituie: a) infracţiune; b) contravenţie; c) activitate admisă de lege. 1142. Vânătoarea practicată în România cu păsări răpitoare, constituie: a) infracţiune; b) contravenţie; c) activitate admisă de lege. 1143. Fondul cinegetic naţional se împarte în unităţi de gospodărire cinegetică denumite: a) terenuri de vânătoare;


b) fonduri cinegetice; c) fonduri de vânătoare. 1144. Fondurile cinegetice se compun, potrivit prevederilor legii, din: a) fauna de interes cinegetic cuprinsă în limitele acestora; b) suprafeţele de teren cuprinse în limitele acestora; c) fauna de interes cinegetic şi suprafeţele de teren astfel delimitate încât să asigure stabilitate faunei de interes cinegetic din cuprinsul acestora. 1145. În România, fauna de interes cinegetic este considerată: a) resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional; b) proprietatea deţinătorului cu orice titlu al terenului pe care aceasta se găseşte temporar; c) proprietate de stat sau proprietate privată, după cum se găseşte temporar pe teren public sau pe teren privat. 1146. Nimeni nu are dreptul de a vâna pe proprietatea altuia: a) fără aprobare scrisă din partea proprietarului sau a împuternicitului acestuia; b) fără să aibă asupra sa autorizaţie de vânătoare; c) nu există nici o condiţionare legală în acest sens. 1147. În România, vânătoarea se exercită în principal, pentru: a) asigurarea echilibrului ecologic şi ameliorarea calităţi populaţiilor faunei de interes cinegetic; b) satisfacerea unor cerinţe de ordin social, didactice şi de cercetare ştiinţifică; c) satisfacerea unor interese economice. 1148. Suprafaţa minimă a unui fond cinegetic din zona de câmpie este, în România, de: a) 5.000 ha; b) 7.000 ha; c) 10.000 ha. 1149. Suprafaţa minimă a unui fond cinegetic din zona de deal este, în România, de: a) 5.000 ha; b) 7.000 ha; c) 10.000 ha. 1150. Suprafaţa minimă a unui fond cinegetic situat din zona de munte este, în România de: a) 5.000 ha; b) 7.000 ha; c) 10.000 ha. 1151. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător într-un fond cinegetic de câmpie este de: a) 150 ha; b) 250 ha; c) 350 ha.


1152. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător într-un fond cinegetic de deal este de: a) 150 ha; b) 250 ha; c) 350 ha. 1153. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător într-un fond cinegetic de munte este de: a) 150 ha; b) 250 ha; d) 350 ha. 1154. Administrarea fondului cinegetic din România este atributul: a) Autorităţii publice centrale care răspunde de agricultură; b) Regiei Naţionale a Pădurilor; c) Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. 1155. Gestionarea faunei cinegetice admise la vânătoare în România se atribuie de către: a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) Regia Naţională a Pădurilor; c) Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. 1156. Atribuirea dreptului de gestionare a faunei de interes cinegetic se realizează, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după cum urmează: a) în mod direct, pe baza unor tarife de gestionare corelate cu cotele de recoltă; b) exclusiv prin licitaţie publică, pornind de la tarife de gestionare stabilite prin corelare cu cotele de recoltă; c) prin atribuire directă şi prin licitaţie publică, după caz. 1157. Cine stabileşte criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor cinegetice şi valoarea de pornire a licitaţiilor în scopul atribuirii acestora? a) Guvernul României; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; c) Consiliul Naţional de Vânătoare. 1158. Contractele de gestionare a faunei cinegetice se încheie legal pentru o perioadă de: a) 10 ani; b) 20 ani; c) 49 ani. 1159. Cine aprobă cotele anuale de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc admise la vânătoare? a) Regia Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.


1160. Cine poate aproba, prin derogare de la lege, vânarea speciilor de interes vânătoresc interzise la vânătoare? a) Regia Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; c) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului. 1161. Cine are responsabilitatea elaborării strategiei privind fondul cinegetic al României? a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) Autoritatea publică centrală care răspunde agricultură; c) Gestionarii fondurilor cinegetice. 1162. Stabilirea raselor de câini admişi la vânătoare în România se face de către: a) AGVPS din România; b) Consiliul Naţional de Vânătoare; c) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. 1163. Stabilirea armelor şi muniţiilor care se pot folosi la vânătoare în România se face de către: a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, cu avizul Consiliului Naţional de Vânătoare; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, cu avizul Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului; c) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor. 1164. Cine poate aproba împuşcarea unor exemplare din specii admise la vânătoare, care produc prejudicii culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, în afara perioadei legale de vânătoare? a) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului;; b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; c) Consiliul Naţional de Vânătoare. 1165. Cine coordonează şi răspunde, conform prevederilor legii, de activitatea de combatere a braconajului? a) Gestionarii fondurilor de vânătoare; b) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative; c) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. 1166. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are următoarea atribuţie: a) tipăreşte şi pune la dispoziţia organizaţiilor vânătoreşti permisele permanente de vânătoare; b) emite şi pune la dispoziţia gestionarilor fondurilor de vânătoare, permisele temporare de vânătoare; c) aprobă modelul permiselor de vânătoare şi ţine evidenţa persoanelor care au dobândit calitatea de vânător.


1167. Vânatul dobândit în condiţiile legii se valorifică de către: a) administratorul fondului cinegetic; b) gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic; c) vânătorul care l-a dobândit. 1168. Exemplarele speciilor de interes vânătoresc dobândite, în cadrul cotei de recoltă, fără autorizarea gestionarului şi coarnele de cervide strânse din teren aparţin: a) persoanei care le-a dobândit sau le-a găsit sau strâns; b) gestionarului faunei cinegetice; c) administratorului fondului cinegetic. 1169. Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de exemplare din speciile de interes vânătoresc admise la vânătoare, cuprinse în anexa 1 din Legea 407/2006, revine: a) societăţilor de asigurare a culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice; b) exclusiv gestionarilor faunei cinegetice din fondurile cinegetice; c) gestionarilor faunei cinegetice sau administratorului fondului cinegetic, după caz. 1170. Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de exemplarele din speciile de interes vânătoresc interzise la vânătoare, cuprinse în anexa 2 din Legea 407/2006, revine: a) societăţilor de asigurare a producţiei agricole, silvice şi animalelor domestice; b) Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului; c) gestionarilor şi administratorului fondurilor cinegetice. 1171. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice sunt obligaţi: a) să asigure terenurile necesare depozitării şi distribuirii hranei complementare a vânatului; b) să permită desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate; c) să permită amplasarea construcţiilor şi instalaţiilor vânătoreşti de orice fel. 1172. Gestionarii faunei cinegetice sunt obligaţi să asigure paza acesteia cu: a) cel puţin un inspector voluntar şi un paznic de vânătoare retribuit pe fiecare fond cinegetic în parte; b) cel puţin un paznic de vânătoare pe fiecare fond cinegetic în pare; c) cel puţin un inspector voluntar de vânătoare pe fiecare fond cinegetic în parte. 1173. Vânătoarea se poate practica, în România, cu: a) arme de vânătoare şi capcane autorizate; b) arme de foc, arcuri, arbalete şi capcane; c) arme de foc, capcane autorizate, arcuri şi păsări de pradă. 1174. Vânătoarea se poate exercita legal de către vânători numai dacă posedă: a) permis de vânătoare şi autorizaţie de vânătoare; b) permis de vânătoare, permis de armă şi autorizaţie de vânătoare; c) permis de armă, permis de vânătoare, autorizaţie de vânătoare şi asigurare obligatorie pentru accidente de vânătoare.


1175. Permisele de vânătoare permanente se eliberează de către: a) organizaţiile vânătoreşti care au în gestiune fonduri cinegetice; b) toţi gestionarii fondurilor cinegetice, exclusiv celor în drept; c) administratorul fondului cinegetic naţional. 1176. Permisul de vânătoare permanent poate fi obţinut legal în România, de către: a) cetăţenii care au domiciliul sau rezidenţa în România; b) cetăţenii români cu domiciliul în România sau în străinătate; c) cetăţenii ţărilor U.E. care au calitatea de vânători în ţara de origine, dacă sunt veniţi la vânătoare în România. 1177. Permisele de vânătoare temporare pot fi obţinute, la cerere, de: a) exclusiv de cetăţenii ţărilor U.E, dacă în ţările de origine posedă permis sau licenţă de vânătoare; b) cetăţenii străini care în ţara de origine au calitatea de vânător, dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi apatrizi. 1178. Permisul de vânătoare permanent se anulează dacă: a) posesorului i se suspendă temporar dreptul de a deţine şi purta arme de vânătoare; b) posesorul pierde calitatea de membru al unei asociaţii vânătoreşti gestionare de fonduri cinegetice; c) posesorul a săvârşit o faptă sancţionată ca infracţiune de Legea nr. 407/2006. 1179. Formularele permiselor de vânătoare permanente sunt: a) documente cu regim special, emise şi înseriate de către Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; b) documente tipărite, înseriate, gestionate şi eliberate de către organizaţiile vânătoreşti gestionare de fonduri de vânătoare, conform modelului aprobat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; c) documente cu regim special, emise şi înseriate de către R.N.P. Romsilva şi, respectiv, A.G.V.P.S. din România. 1180. Autorizaţiile de vânătoare, individuale sau colective, pot fi obţinute de vânători de la: a) gestionarii fondurilor de vânătoare; b) administratorul fondurilor cinegetice; c) atât de la gestionarii fondurilor cinegetice, cât şi de la administratorul fondurilor cinegetice. 1181. Cererea şi documentaţia necesară eliberării autorizaţiilor pentru procurarea armelor de vânătoare se depune la: a) Inspectorul General al Poliţiei Române; b) Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la Inspectoratele Judeţene de Poliţie, în funcţie de domiciliul solicitantului; c) postul de poliţie din sectorul municipiului Bucureşti sau localitatea în care solicitantul îşi are domiciliul.


1182. Dreptul de a deţine armă de vânătoare se dobândeşte de la data: a) aprobării documentaţiei depuse de solicitant în acest sens; b) eliberării autorizaţiei de procurare a primei arme de vânătoare; c) emiterii permisului de armă. 1183. Dreptul de port şi folosire a armelor de vânătoare se dobândeşte de la data: a) obţinerii autorizaţiei de procurare a primei arme de vânătoare; b) procurării primei arme de vânătoare şi completării autorizaţiei de către armurier; c) emiterii permisului de armă. 1184. Câte arme de vânătoare poate deţine legal un vânător? a) un număr nelimitat de arme; b) cel mult două arme de acelaşi calibru; c) câte o armă din fiecare calibru. 1185. Titularii permiselor de armă sunt obligaţi să păstreze armele la domiciliu, în următoarele condiţii: a) întregi, dar închise în dulapuri metalice sau din lemn de esenţă tare, cu mai multe încuietori; b) încuiate în dulapuri metalice cu minimum două încuietori, separate de muniţie şi de piesa a III-a ori având asigurat sistemul de dare a focului, aşa încât să nu aibă acces la acestea decât titularul; c) întregi, dar în încăperi încuiate, în care are acces doar persoanele autorizate. 1186. Armele de vânătoare pot fi transportate, de la domiciliul sau reşedinţa vânătorului la locul unde urmează să se facă vânătoarea, în următoarele condiţii: a) frânte ori cu închizătorul deschis, după caz; b) ţinute în toc şi neîncărcate cu muniţie; c) închise într-o cutie specială de armă, separate de muniţie şi de piesa a III-a. 1187. Deţinătorul legal al unei arme de vânătoare o poate împrumuta altui posesor de permis de armă de vânătoare? a) nu; b) da; c) da, dar numai unui posesor care are dreptul de a purta şi folosi o armă de vânătoare de acelaşi calibru. 1188. Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate utiliza armele deţinute doar pentru: a) recoltarea, ocrotirea şi paza vânatului; b) paza vânatului şi recoltarea speciilor de interes vânătoresc, în perioadele admise de lege; c) vânarea exemplarelor din speciile de interes vânătoresc pentru care a fost autorizat şi antrenament în poligoanele autorizate. 1189. Uzul de armă de vânătoare în alte condiţii decât admite legea constituie: a) infracţiune; b) contravenţie; c) abatere disciplinară.


1190. Persoana care a procurat, pe bază de autorizaţie, arme de vânătoare este obligată să se prezinte la organele de poliţie competente teritorial pentru eliberarea permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă pe care-l posedă în termen de: a) 48 ore de la procurare; b) 5 zile de la procurare; c) 10 zile de la procurare. 1191. Titularii de permise de armă sunt obligaţi, dacă au luat cunoştinţă despre pierderea sau furtul armelor proprii, să anunţe, cel mai apropiat organ de poliţie, în termen de: a) deîndată, dar nu mai târziu de 24 de ore; b) în maximum 48 de ore; c) în maximum 5 zile. 1192. Orice persoană care găseşte arme letale este obligată să le predea sau să anunţe cel mai apropiat organ de poliţie în termen de: a) de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore; b) în maximum 48 de ore; c) în maximum 5 zile. 1193. Dreptul de a purta şi folosi arme de vânătoare se revocă dacă titularul acestuia se află în una din următoarele situaţii: a) şi-a pierdut calitatea de membru al unei asociaţii vânătoreşti legal constituite, care îşi desfăşoară activitatea potrivit legii; b) este plecat pentru o perioadă mai lungă de un an din ţară; c) nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă, în perioada stabilită de Inspectoratul General al Poliţiei Române în acest scop. 1194. Dreptul de a purta şi folosi arme de vânătoare se revocă dacă titularul acestuia se află în una din următoarele situaţii: a) pleacă pentru o anumită perioadă din România; b) pierde armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile titularului; c) nu se prezintă în termen, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă. 1195. În cazul pierderii sau suspendării dreptului de deţinere a armelor de vânătoare, deţinătorul legal al acestora este obligat să le depună la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, în termen de: a) 5 zile; b) 10 zile; c) 30 zile. 1196. Titularul dreptului de a deţine, a purta şi a folosi arme de vânătoare poate lăsa armele în gaj sau în alte forme de garanţie? a) da, vânătorilor care deţin legal arme de acelaşi calibru; b) da, armurierilor autorizaţi; c) nu.


1197. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face, potrivit Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor, de către: a) poliţişti anume desemnaţi; b) jandarmi; c) procurori. 1198. Pierderea armelor de vânătoare se sancţionează cu: a) amendă contravenţională şi retragerea temporară a dreptului de port şi folosire a armelor; b) amendă contravenţională şi revocarea definitivă a dreptului de port şi de folosire a armelor; c) amendă penală. 1199. Pierderea muniţiei de vânătoare de către deţinătorul legal se sancţionează cu: a) amendă contravenţională; b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor pe o perioadă de 6 luni; c) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare pe o perioadă de 12 luni. 1200. Neîndeplinirea obligaţiei de a păstra armele de vânătoare astfel încât să nu aibă acces la ele decât persoanele autorizate se sancţionează cu: a) amendă contravenţională; b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor de vânătoare pe o perioadă de 6 luni; c) amendă contravenţională şi revocarea definitivă a dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare.


BIBLIOGRAFIE

1. Şelaru, N.

Manualul pentru examenul de vânător – Ediţia a V-a, Editura ……………., 2010;

2.

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în M.O. Partea I, nr. 944 din 22/11/2006, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2007, prin Legea nr. 215/2008, prin O.U.G. nr. 154/2008 şi prin O.U.G. nr. 164/2008;

3.

Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor nr. 295/2004, publicată în

M.O. Partea I nr. 583/30.VI.2004, modificată şi completată.


AJVPS Vrancea - chestionar examen vanator  

AJVPS Vrancea - chestionar examen vanator

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you