memorii

unei zile noi. Mai ştiu că aveţi în adâncul inimilor voastre convingerea fermă că, la fel ca în trecut, istoria noastră milenară se va repeta şi coşmarul va lua sfârşit.

După întuneric va veni şi lumina. Întăriţi de amarele noastre experienţe, vom întreprinde cu toţii, într-un mare elan naţional, reconstrucţia ţării. Datorită unor reforme adecvate şi cu participarea activă a tuturor, vom reuşi să ne atingem idealurile. Vom reconstrui un Iran în care vor domni egalitatea, libertatea şi dreptatea. Împinşi de adevărata credinţă în islam, de spiritualitate, de dragoste şi de toleranţă, vom face din Iran o ţară prosperă şi mândră care va avea locul pe care îl merită printre naţiuni."

Câteva săptămâni mai târziu, Reza a anunţat autorităţile din Teheran că era gata să se întoarcă şi să lupte, la comanda unui avion de vânătoare, împotriva invadatorilor irakieni. "În acel moment crucial pentru viaţa ţării noastre, avea să scrie el mai târziu, doream să-mi pot vărsa sângele pentru libertatea ţării noastre." Toată noaptea ne-am străduit să transmitem mesajul lui prin telex diferitelor ministere din Teheran. Unele dintre ele întrerupeau comunicarea, altele acceptau să primească tot textul, dar nimeni nu ne-a răspuns. La rândul meu, făcusem public un comunicat în care declaram: "În calitate de iraniană şi de mamă a prinţului moştenitor, conştientă de responsabilităţile istorice care îmi revin de acum înainte, îmi exprim speranţa că evenimentele dramatice la care participăm acum se vor sfârşi, că forţele străine, care cred că pot să invadeze Iranul, vor învăţa odată pentru totdeauna ca acest pământ aparţine iranienilor. Aceştia nu vor tolera niciodată prezenţa forţelor nelegitime pe teritoriul lor".

Ascensiunea fiului meu cel mare la responsabilităţi a fost începutul unei perioade tulburi şi dureroase pentru noi. De la o zi la alta, anumite persoane, înţelegând că puterea trecuse în alte mâini, s-au întors spre Reza şi veneau să-l viziteze la palat, fără ca măcar să treacă să mă salute. Era dureros, dar acest lucru îmi mai arăta încă o dată o altă latură a naturii umane, iar eu zâmbeam trist. Alţii, în schimb, continuau să discute numai cu mine, ca şi cum nimic nu se întâmplase. În această situaţie, ştiu că am început să-mi cobor ostentativ privirile, astfel încât interlocutorul meu să înţeleagă că, de acum înainte, trebuia să vorbească cu fiul meu, care stătea lângă mine. Doream să le dau de înţeles că, de acum înainte, deciziile îi aparţineau tânărului rege şi că, dacă rămâneam lângă el, o făceam numai pentru a-l ajuta cu experienţa şi cu sfaturile mele.

Acest lucru n-a fost foarte bine înţeles la început. Unii dintre responsabili au venit să mă implore să nu mă retrag, spunându-mi că, după ce am domnit douăzeci de ani, nu puteam să-i abandonez într-o perioadă atât de dramatică.

Cuvintele lor mă puneau în încurcătură, pentru că nu voiam să le dau impresia acelor oameni, care aveau încredere în mine şi care luptau în clandestinitate, că mă deziceam de cauza noastră. Trebuia deci să le explic fără încetare că rămâneam angajată în rezistenţă, dar că, de acum înainte, sub autoritatea fiului meu. "Dacă aveţi încredere în mine, le spuneam, aveţi încredere şi în această decizie a mea."

Au urmat apoi presiuni asupra mea să intervin în componenţa cabinetului fiului meu, să-i prezint cutare sau cutare persoană, să-l alung pe unul sau pe altul. Şi în cazul acesta a trebuit să le explic cât de important mi se părea pentru tânărul rege, pentru reuşita lui, să-şi poată alege singur colaboratorii, într-o independenţă şi o linişte completă. Simţeam că Reza voia să zboare cu propriile aripi, lucru care, normal, trebuia încurajat. Le spuneam interlocutorilor mei: "Lăsaţi-i timp să descopere persoanele în care să aibă încredere şi împreună cu care va simţi dorinţa sa muncească". În acest climat dificil, în care unii intrau în rivalitate cu ceilalţi, s-a produs lucrul de care mă temeam cel mai mult: anumite persoane au încercat să creeze rivalităţi între fiul meu şi mine. Eu aveam legături cu diferitele grupuri de rezistenţă şi nu voiam ca numele lui Reza să fie legat de un grup, mai mult decât