Ziarul Vaii Jiului - nr. 955 - 23 mai 2012

Page 5

SPORT 5

Ziarul Vãii Jiului miercuri, 23 mai 2012

Start cu dreptul pentru Cîmpeanu Pilotul Mihai Cîmpeanu s-a clasat pe locul doi la grupa H5 şi pe poziţia a 11-a la general la "Trofeul Teliu", prima etapă din 2012 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Debutul sezonului 2012 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă a fost extrem de agitat. Prima zi de concurs a fost marcată de ploaie şi de mai multe ieşiri în decor care au provocat anularea primei etape oficiale. Duminică, în ziua a doua de concurs, ploaia a dispărut, însă incidentele au continuat. Alţi trei piloţi au ieşit în decor şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţelor şi de transportarea piloţilor de urgenţă la spital. Din fericire, niciunul nu a avut probleme grave, astfel că organizatorii au decis continuarea cursei. "S-a rulat cu viteze foarte mari, iar anumite porţiuni din traseu erau înşelătoare, astfel că mai mulţi piloţi au picat în capcană şi au ieşit

Meci cu scântei, în Liga a IV-a Hunedoara Partida dintre Zarandul Crişcior (locul 15) şi Gloria Geoagiu (locul 9), contând pentru etapa a 31-a a Ligii IV-a Hunedoara, a fost întreruptă în minutul 80, la scorul de 3-0 pentru oaspeţi. „Ştiu doar că meciul nu a putut continua, întrucât a fost pusă în pericol siguranţa arbitrilor. Alte amănunte vom avea doar după ce primim rapoartele observatorului şi arbitrului”, a spus Sorin Ciotlăuş, secretarul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. Partida de la Crişcior a fost condusă de o brigadă formată din Adrian Bocoş (Simeria) - la centru, Adrian Bogdan şi Adrian Corui (ambii din Deva) - asistenţi, iar observator a fost Marian Dima (Deva). Pagini realizate de Loredana JUGLEA

www.zvj.ro

Certificat Digital Calificat cu Semnătură electronică extinsă Kit-ul DigiSign cuprinde: Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) an care conţine Semnătură electronică extinsă; Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies; DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente. Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA); (30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro - e-Token) Relaţii la SC Centrul de Calcul INFO’98 SA Telefon 0254-541.330

în decor", a precizat pilotul brădean. Mihai Cîmpeanu a fost depăşit doar de Paul Andronic, vicecampionul naţional de anul trecut. Pilotul brădean s-a prezentat onorabil şi în duelul cu bolizii de clasă superioară şi a reuşit să se claseze pe locul 11 în ierarhia open. "Motorul a mers foarte bine, iar puterea maşinii a fost superioară

faţă de sezonul trecut. Tehnicitatea deosebită a traseului m-a avantajat, iar rezultatele sunt promiţătoare. Din păcate, nu am avut pregătite cauciucuri speciale pentru asfalt umed şi am pierdut secunde preţioase", a afirmat Mihai Cîmpeanu. Lucian Hora, campionul în exerciţiu, s-a impus fără probleme la Teliu, monopostul său, Lola F 3000, fiind de departe cel mai performant din competiţie. Hora a fost generos şi cu publicul şi a participat în toate manşele de antrenament şi concurs, pentru a face spectacol, deşi era evident că poate câştiga fără teste. Cel mai rapid timp l-a reuşit în a doua manşă de antrenamente, când a oprit cronometrul înainte de "borna" de un minut şi 40 de secunde şi a stabilit un nou record al traseului.

Premiu pentru petrileanca Raluca Haidu Primăria Petrila a decis să acorde un premiu de 2.500 de lei gimnastei Raluca Haidu, suma alocată fiind stabilită prin şedinţă de consiliu, iar hotărârea a fost aprobată de toţi aleşii locali. Recompensa ar fi trebuit să fie mult mai mare, dar e bine că sportiva nu a fost totuşi uitată. „Noi am hotărât să premiem copiii care s-au remarcat în tot ce înseamnă performanţă. Pentru Raluca Haidu am considerat că putem să facem o premiere individuală. Totuşi, suma este mică, dar am decis să o recompensăm şi noi, din puţinul pe care îl avem”, a declarat viceprimarul oraşului Petrila, Constantin Ramaşcanu. Raluca Haidu a avut o contribuţie decisivă la obţinerea titlului de campioană europeană cu echipa la Campionatele Europene de la Bruxelles.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.