Stâlpi, semințe. Și har nesfârșit Ioan CIOBA Liviu Mocan este apreciat ca fiind unul dintre cei mai importanți sculptori români ai momentului. S-a născut în 1955 în Cara, județul Cluj. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj. A avut mai multe expoziții personale la New York, Chicago, Budapesta, București, în Elveția sau în Germania. Este cunoscut în special ca fiind autorul Stâlpilor împușcați din Piața Revoluției din Cluj, dar și al Semințelor amplasate în centrul Sibiului, în toată perioada în care burgul transilvan a deținut statutul privilegiat de Capitală Culturală Europeană. Ultima sa mare lucrare, o sculptură gigantică intitulată Chemare/ Decalog, străbate lumea de peste un an şi jumătate. Opera de artă, realizată din fibră de sticlă acoperită cu foiţă de aur, este de fapt un grup statutar format din 10 lucrări, înalte de aproape cinci metri și a fost văzută până acum de sute de mii de oameni. A fost expusă mai întâi la Muzeul de Artă din Cluj, a poposit o vreme la Geneva, iar apoi a traversat Atlanticul cu destinația Los Angeles, după care va rămâne expusă timp de un an la Calvin College din Michigan. Artistul clujean își poartă cu statornicie plinătatea harului și la Bistrița. Sunt șanse mari ca Biblioteca verticală, una dintre Plastică cele mai frumoase sculpturi mocaniene, să fie amplasată curând în fața extensiei din Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În timp, Liviu Mocan a colaborat la mai multe proiecte culturale cu realizatorii revistei GRAI și, în mod special, cu artistul plastic Radu
156 ♦ Mişcarea literară
Feldiorean. Clujeanul este cel care a turnat în bronz portretul poetului Ioan Alexandru (opera sculptorului Vasile Gorduz), situat în fața bibliotecii județene din Bistrița și donat municipalității de Radu Feldiorean și Vasile Vasinca. De altfel, relația cu poetul Ioan Alexandru a fost una aparte, providențială, determinându-l și pe sculptor să scrie, chiar dacă poezia – o altă dimensiune a creaţiei sale – rămâne foarte puţin cunoscută. Ea se revendică dintr-o nestăpânită sete de exprimare, o revărsare a nestării în toate formele de comunicare. Și de credinţa că, totuşi, cuvântul este atotputernic, el poate răni, poate ucide şi poate vindeca. Liviu Mocan este un Stegar al Învierii, concept pe care îl integrează într-un sistem referenţial propriu, cu rezultate definitiv individualizante în ciclurile Seminţe (1983-2000), Dialoguri (1998-1999), Povestea Meşterului Beţalael (1997-2000), Spirale (1987-1995), Însemn pentru Înviere (1981), Înviere (1998) etc. Fascinantă, profundă, repetabilă, ca un exerciţiu al căutării de sine, tema seminţelor reprezintă un capitol important al creaţiei lui Liviu Mocan. Seminţele sale s-au întrupat din materiale dintre cele mai diverse și multe dintre ele înnobilează spații publice sau colecții private din toate colțurile lumii. Iar ansamblul stâlpilor împușcați poate constitui pentru trecătorul mai puţin grăbit o punte spre acel univers, grandios şi simplu deopotrivă, în care ni se relevă cea mai fascinantă metamorfoză: aceea a efemerului în eternitate. Adică însăşi esenţa credinţei. În stâlpii lui Liviu Mocan,