Servirea ceaiului, în lume

Rareori am fost servită de cineva doar cu un ceai. De cele mai multe ori, gazda aducea prăjituri, fursecuri sau, dacă era dimineață, sendvișuri. Nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce nu ceai și atât, am presupus că era ceva legat de politețe. Mult mai târziu, aveam să aflu că acest obicei este împrumutat din Rusia, unde este obligatorie servirea ceaiului alături de o gustare.

Dacă tot am amintit de  Rusia, această tradiție este asociată cel mai adesea cu ceaiul zavarka, care este a doua cea mai populară băutură, după vodka. Aici, consumul ceaiului a început să fie popular la începutul secolului XX, când, în timpul războiului, soldaților le erau oferite căni de ceai pentru a se încălzi și relaxa. Înainte de această perioadă, zavarka era rezervat exclusiv aristocrației. Astăzi, majoritatea locuitorilor consumă acest ceai concentrat, care este preparat într-un recipient special, denumit samovar. Băutura rezultată este atât de concentrată încât se servește în mai multe runde, fiecare consumator diluându-și ceaiul după preferințe.

Ar fi nepoliticos să nu menționăm și locul în care ceaiul a devenit popular pentru prima dată:  China. Legenda spune că preferința pentru această bautură a apărut în timp ce împăratul Shen Nong fierbea apă și niște frunze uscate ale unui copac au căzut în aceasta, conducătorul preferând băutura rezultată. Până la această descoperire, ceaiul era utilizat doar în scop medicinal. În China, ceremonia ceaiului poartă numele de gong fu și reprezintă ritualul de preparare a acestuia chiar în fața consumatorului. Chiar numele ceremoniei înseamnă „a face ceai cu îndemânare”, această iscusință din nume provenind de la faptul că, pentru această tradiție, se folosesc recipiente mici atât pentru prepararea ceaiului, cât și pentru servirea lui.

Un alt ceai împrumutat care a devenit extrem de popular, atât la noi, cât și în alte părți ale lumii, este Bubble Tea. Provenită din  Taiwan, băutura este o reinterpretare modernă a ceaiului chinezesc, elementul nou fiind perlele de tapioca pe care le consumăm alături de ceai. Nu mai este un mister faptul că modul tradițional de consum presupune ajutorul unui pai special, însă un lucru mai puțin cunoscut e acela că există și un mod tradițional de a consuma acest ceai. Astfel, peste boabele de tapioca se adaugă un strat generos de gheață rasă, iar mai apoi, ceaiul cu lapte fierbinte. Este recomandat ca gheața să fie lăsată să se topească pentru a beneficia de cea mai autentică aromă, însă majoritatea localurilor care servesc Bubble Tea fie nu mai folosesc gheață rasă, fie nu menționează acest lucru.

Poate cea mai cunoscută ceremonie a ceaiului provine din  Japonia și se numește „chanoy” unde, tot în fața consumatorului, este preparată matcha. În această țară, prepararea ceaiului a fost ridicată la rang de artă, așa că nu e de mirare faptul că, în funcție de anotimp, prepararea matcha diferă, de la ustensilele utilizate până la gustările ce sunt oferite în timpul ceremoniei. Un alt factor important este și momentul zilei. Astfel, la o ceremonie din timpul prânzului, sunt acceptați până la cinci participanți. Acești doi factori influențează și textura ceaiului, întrucât iarna la prânz se poate servi o versiune mai concentrată și mai cremoasă a matcha, în timp ce în serile de vară va fi preparată una ce conține mai multă apă.

 Marea Britanie este un alt loc în care ceaiul joacă un rol important. Este deja un obicei cunoscut al englezilor a bea o ceașcă de ceai după-amiaza, majoritatea afirmând faptul că le este foarte greu să nu facă acest lucru. În timpul „ceaiului de la ora 5” se servesc adesea, prăjituri, produse de patiserie și mini sendvișuri. Totul a pornit de la Anna, a șaptea Ducesă de Bedford, care a cerut servitorilor ei să îi prepare o gustare pentru după-amiază, întrucât adesea i se făcea foame între prânz și cină. Aristocrații englezi au fost inspirați de decizia ducesei, fapt ce a dus la organizarea petrecerilor cu ceai și la deschiderea numeroaselor grădini unde se servea ceaiul.

Foto: livejapan.com Foto: parkgrandpaddingtoncourt.co.uk

Ceremonii ale ceaiului au loc și în Africa, mai precis în  Maroc. Aici zahărul și ceaiul sunt cei mai buni prieteni, expresii precum „a bea o ceașcă de zahăr” referindu-se la a consuma ceai. Degustarea ceaiului este și în Maroc o artă, toate ustensilele utilizate fiind fie din cupru fie din argint. Ceea ce face specială această ceremonie este utilizarea unor parfumuri speciale ce se aruncă în foc înainte de fierberea apei pentru a crea atmosfera specifică servirii ceaiului. Băutura este servită în pahare înalte și viu colorate alături de produse de patiserie cu fructe. Adesea ceremonia ceaiului în Maroc este realizată de bărbați și cel mai spectaculos moment este cel în care ceaiul este turnat în pahare de la o distanță considerabilă.

Foto: moroccanfoodtour.com

Chiar dacă în  România ceaiul este văzut mai mult ca un remediu pentru răceală, această percepție începe să se schimbe, apărând tot mai multe ceainării și cafenele ce s-au specializat în prepararea diverselor tipuri de ceai, pe care n-ar strica să le frecventăm în lunile ce urmează, când ceaiul cu gheață va începe să fie tot mai căutat.

România. Turism pentru nomazi digitali

Înainte de pandemie, într-un top Airbnb, România era a cincea destinație de vacanță, Oradea a intrat recent în topurile orașelor cu arhitectură Art Nouveau, Iași-ul crește în zona fine-dining, bucătăriile alternative în diverse apartamente (neoficial, peste 70.000 în România) sunt și ele pe creștere, turismul rural capătă accente de premium prin experiențele premium pe care le oferă, agențiile de turism sub forma unor grupuri de interese/pasiuni pe facebook sunt din ce în ce mai multe și mai variate, tururile pietonale făcute de voluntari pasionați de istorie dau mai multă viață și context orașelor în care trăim/locuim.

Ce leagă toate aceste informații aparent disparate? Conceptul de experiență. Cu siguranță, turismul de masă în România suferă de ani buni, de fapt este într-un colaps comatos dacă te uiți cum arată “stațiunile” montane și, mai ales, cele de la mare sau dacă cauți să găsești strategia națională de turism. Dar conceptul de “experiență”, accelerat de contextul pandemic, crește un altfel de turism. Metaforic, turismul în mic, turismul de ne-scală, dar care este din ce în ce mai valoros pentru diverse segmente ale societății. Acest turism alternativ, bazat pe o sumă de experiențe mici dar pline de sevă, de la locațiile remote la bucătărie reinterpretată, la extra-activitățile oferite în microsejururi, poate fi centrul de re-dezvoltare al României. Iar contextul ne este din ce în ce mai favorabil, România a intrat în topul nomazilor digitali (aka prea fericiții care pot lucra cu un laptop din orice colț al lumii) având două mari avantaje: un cost (înca) redus de locuire și internet ieftin, dar foarte performant. Și aici este o oportunitate imensă pentru turism. Acest segment al nomazilor digitali nu vine doar să aibă un view frumos și un Mbs reinterpretat hipsterește, vine să-și caute un sens al devenirii. Iar devenirea se întâmplă în interacțiune cu experiențe care îți influențează sistemul de valori. Altfel spus, oamenii aceștia vin aici nu doar să muncească, ci să consume experiențe culturale care să-i îmbogățească.

România își poate compensa dezavantajul infrastructurii rudimentare din turism cu o multitudine infinită de experiențe oferite de micii producători de servicii și produse, dacă știm să ne uităm la acest turism experiențial ca la un motor de creștere economică.