Zn Valcea 2 mai

Page 30

3030

mix text esenţiale: globale | fun

GOSSIP

CINEMA

ROBBIE WILLIAMS Cântăreţul Robbie Williams va fi din nou tată, acesta anunţând, pe contul său de Twitter că soţia lui, actriţa americană Ayda Field, este însărcinată cu al doilea copil. „Ayda şi cu mine suntem încântaţi să anunţăm că Theodora Rose Williams (fiica lor, în vârstă de un an şi şapte luni) va fi soră mai mare”, a scris cântăreţul pe Twitter.

MUZICĂ

SALLY FIELD

Actriţa americană Sally Field, câştigătoare a două premii Oscar, va fi recompensată cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood, într-o ceremonie care va avea loc pe 5 mai. În vârstă de 67 de ani, actriţa americană va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în filmul „Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2”.

MILEY CYRUS

Cântăreaţa americană Miley Cyrus a fost externată dintr-un spital din statul american Missouri, unde a fost internată pe 15 aprilie, pentru a se trata din cauza unei reacţii alergice severe la antibiotice.

STAR WARS

MADONNA

Viitoarele producţii din franciza „Războiul stelelor/ Star Wars” se vor inspira din filme mai vechi şi din seriale TV de animaţie, au anunţat reprezentanţii studiourilor Lucasfilm şi Disney. Pe ecrane, primul material din noua franciză va fi serialul animat „Star Wars Rebels”, ce va fi urmat de lungmetrajul „Star Wars: Episode VII”, regizat de J.J. Abrams, care va fi lansat pe 18 decembrie 2015.

Cântăreaţa americană Madonna a stârnit noi controverse după ce a asociat cuvântul „gay” atât cu preşedintele rus Vladimir Putin, cât şi cu varza furajeră (kale). Vedeta americană a participat la un joc ce consta în asocierea unor cuvinte, alături de editorii site-ului Buzzfeed.com.

RIHANNA

Rihanna a fost dată în judecată de Geoffrey Keating, fostul ei bodyguard, pentru comentarii defăimătoare primite de acesta prin e-mail de la cântăreaţă, în cursul anului 2013. De asemenea, Keating susţine că artista R&B i-a făcut aceleaşi declaraţii defăimătoare surorii lui, în timpul unei conversaţii telefonice.

EDIŢIA de RÂMNICU VÂLCEA apare bilunar - gratuit nr. 8 (158) 2 mai -5 iunie 2014

Director Revistă: Viorel Cosac 0742 065 150

Suplimente lunare Zile şi Nopţi:

Director Reţea: Marius Vâlsănescu

Contact: e-mail: valcea@zilesinopti.ro website: ramnicu-valcea.zilesinopti.ro fb: Zile si Nopti Ramnicu Valcea

Financiar - contabilitate: Raluca Brok Mihaela Anuţoiu

Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Publicitate naţională

Ediţiile Zile şi nopţi în România: 330.000 exemplare lunar.

Valentin Puşcaşu,

Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad.

Senior Sales Manager, 0726 103 294,

Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Vâlcea.

valentin.puscasu@wonderfulmedia.ro www.zilesinopti.ro


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.