Pe drumuri teatrale

În pauza stagională se întâmplă să mă plimb prin locurile de baștină ale marilor oameni de teatru bucureșteni.

În orașul meu, toate drumurile merg la teatru. Sigur că e o exagerare, dar așa îmi place mie să cred – instantaneul cu un oraș plouat, cu care ilustrez aceste rânduri și care face mai mult decât toate cuvintele așternute aici, e luat de pe un drum aflat în preajma Teatrului de Comedie. Îmi dau seama că n-am mai fost acolo din iarna lui 2020, când am văzut „Afară, departe, pe câmp”, acest „One-Dada-Show”, o montare deșteaptă, care îi face pe esteți să plescăie satisfăcuți din limbă când identifică spiritul sau chiar litera autorilor textului, numiții Urmuz, B. Fundoianu, Saşa Pană, Grigore Cugler, Ionathan X. Uranus, Sesto Pals, Cătălin Ștefănescu, iar în sală era cel mai mare scriitor bucureștean, Mircea Cărtărescu.

Așa cum am plecat odată prin oraș pe urmele reale ale Solenoizilor fictivi cărtărescieni, așa mi se întâmplă să mi se îndrepte uneori pașii spre spațiile în care au copilărit mari oameni de teatru bucureșteni. Sunt tururi ghidate de mine însumi, ca urmare a întâlnirii cu acești oameni de cultură cu care am avut șansa de a deveni concitadin în urmă cu peste 50 de veri toride și despre care vreau să pomenesc aici: Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Adrian Enescu.

Andrei Șerban a copilărit pe strada Tudor Arghezi. Luați-o la pas seara, pe răcoare, păstrează aerul din anii copilăriei lui Andrei Șerban, care mi-a mărturisit cândva despre primul spectacol văzut: „aveam 6-7 ani, probabil că am fost la Nottara şi am văzut «Sânziana şi Pepelea»”. Iar în volumul său „O biografie” (Polirom, 2006), Șerban amintește de un episod de pe strada sa, povestit de părinții săi: „în 1944, nu aveam încă un an, când o bombă lansată de aliaţi a căzut în curtea şcolii din faţa blocului nostru de pe strada Arghezi (unde mai târziu aveam să fiu elev în clasele primare), înainte să se fi declanşat alarma antiaeriană. Crengi din bătrânul stejar scos din rădăcină au aterizat sub impactul exploziei tocmai pe terasa noastră de la etajul şase”.

După cum mi-a spus bucureșteanul Silviu Purcărete, care nu dă interviuri - într-un interviu pe care mi l-a dat la Sibiu, la FITS 2023! - regizorul a crescut la curte, lângă Foișorul de Foc: „Pe fostul Dimitrov, actualul Ferdinand, un bulevard plin de castani, alături erau teii, acea atmosferă patriarhală pe care o visam la peisajul copilăriei. Jucam fotbal în mijlocul străzii și, din când în când, striga cineva «mașinaaa!»”.

Uneori ajung și unde a copilărit regretatul compozitor Adrian Enescu (de neuitat muzica sa din „The Bach Files”, de Ducu Darie, la Bulandra). Maestrul mi-a spus cândva: „Am venit pe lume lângă podul Basarab, unde, parcă ţi-am mai povestit, ascultam ore în şir ritmurile roţilor de tren, sunetele aburilor scoşi de locomotive şi şuieratul lor, murmurul oamenilor care treceau pe pod, zgomotul maşinilor, pentru ca ulterior să devin dirijorul, solistul şi compozitorul acestui ansamblu. Când mă suiam pe pod şi ascultam polifonia aia genială a oraşului, pentru mine era o lume sonoră extraordinară, care mă făcea împlinit. N-ai cum să înţelegi ce însemna podul Basarab pe vremuri – o punte între două lumi”...

Sorin Miron

Una dintre cele mai incitante şi, prin urmare, aşteptate premiere teatrale din debutul noii stagiuni o reprezintă Balena, de la Teatrul Metropolis, în regia lui Andrei Huţuleac, după piesa lui Samuel D. Hunter, a cărei adaptare cinematografică a fost recompensată anul acesta cu două premii Oscar, inclusiv pentru interpretarea rolului principal, Charlie, un bărbat între două vârste, măcinat de o dramă existenţială ce se manifestă exterior prin obezitate. Neobişnuitul personaj este interpretat în versiunea de la Metropolis de către cameleonicul şi ultratalentatul SORIN MIRON, actor format şi lansat în colectivul reputatului regizor Victor Ioan Frunză, cu care a colaborat la teatrele din Baia Mare şi Târgu Mureş încă de la mijlocul anilor 2000, chiar de dinaintea formării “Trupei fără nume” şi primului spectacol antologic al acesteia, Furtuna, de la Centrul UNESCO din Bucureşti. Pe Sorin Miron îl puteţi (re)vedea din toamnă în savuroasa transpunere a piesei lui

Steve Martin de la Teatrul de Comedie, Picasso vs Einstein, ca şi în alte două puneri în scenă ale lui Andrei Huţuleac, ludicele Interesul general de la Teatrul Dramaturgilor

Români şi, respectiv, California Suite (Teatrul Metropolis), recent premiată în Festivalul Săptămâna Comediei de la Braşov, tocmai opoziţia dintre rolurile comice făcute în aceste spectacole şi tragismul noului său personaj făcând necesară o incursiune de recunoaştere în... măruntaiele “Balenei”.

Care a fost baza de inspirație a montării lui Andrei Huţuleac pe care o vom vedea la Metropolis, filmul sau textul dramaturgic? Cum s-a născut acest spectacol?

Partea de drum pe care o știu a acestei nașteri este că, la un moment dat, Andrei a descoperit textul - înainte de apariția filmului - şi spunea că era interesat să îl monteze deoarece, din punctul de vedere al unui spectator sau al unui cititor al textului, l-a impresionat, dar şi din perspectiva partiturilor actoricești care pot să existe acolo. Cu toate că, între timp, a apărut filmul, având proiectul ăsta în cap, el mi-a spus: ‘Uite, aș vrea să faci tu rolul ăsta’. Evident, a fost o mare bucurie pentru mine, pentru că e un rol în altă zonă decât am lucrat eu până acum, dar care e o binecuvântare să-ți iasă în cale. Lucrul a fost total bazat pe textul dramatic, ba, mai mult, din momentul în care am hotărât că facem noi spectacolul, am refuzat să mă mai uit la film... eu văzusem deja filmul înainte, recunosc asta. A fost chiar o întâmplare extraordinară, că a doua sau a treia zi, cred, după ce am văzut filmul și plângeam în pat cu laptop-ul pe burtă, îmi spune Andrei: ‘Băi, uite, începem să-l facem!’. Mi s-a părut o potriveală incredibilă... am încercat să îl vedem și ca pe un fel de semn. [...]

Spune-mi câteva cuvinte despre perspectiva ta asupra „Balenei”. De ce ar trebui să mergem la teatru ca să vedem povestea unui profesor supraponderal?

În primul rând, e foarte important, cred eu, că este povestea a cinci oameni care, fiecare dintre ei, încearcă să salveze pe altcineva pentru a se salva pe sine... este povestea unor oameni care iubesc, deși se urăsc pe sine. Personajul meu renunță la viață și nu mai vrea să fie salvat, deși cei din jur încearcă să-l salveze sau să-și găsească rostul în propria lor viață prin a-l salva pe el. Fără doar și poate, e o poveste de iubire, dar de iubiri neîmplinite, iar senzația mea este că, probabil, fiecare dintre noi ne putem identifica cu povestea unuia dintre personaje. Nu neapărat unu la unu, dar poți intui aspecte pe care le-am trăit fiecare dintre noi în viețile noastre, în relația cu părinții noștri, în relația noastră ca părinți cu copiii noștri. Acum, în timp ce încerc să vorbesc despre piesă, îmi dau seama că astea au fost și aspectele care m-au interesat pe mine și pe care le-am adus eu în rol, observându-i pe ai mei, observând relația mea cu fiul meu. Deci, până la urmă, e o poveste despre iubire, dar nu numai despre reușitele iubirii, că aici cred că e marea dramă, ci despre acele iubiri care nu ajung să fie împlinite sau ajung să fie împlinite câteodată prea târziu sau, poate, în ultimul moment. [...]

Pare că joci două personaje distincte, Charlie și “balena”, noi asistând la cum cel dintâi se lasă înghiţit organic de balenă. Câtă resemnare conţine această metamorfoză într-o fiinţă respingătoare fizic? Ne dăm seama pe parcursul spectacolului că, de fapt, Charlie se transformă în “balenă” de bunăvoie și, pur și simplu, încearcă să se sinucidă în felul acesta. A renunțat la capacitatea de a lupta, simțind că nu are cum să recupereze greșelile trecutului, altfel decât prin faptul că se pedepsește pe sine. Resimte faptul că a greșit față de familia pe care și-a făcut-o, realizând după aceea că orientarea lui sexuală era alta, apoi că nu a reușit să-și salveze iubitul şi nu știe adevăratul motiv pentru care acesta s-a sinucis printr-o metodă, să-i spunem, opusă celei pe care el a adoptat-o, adică prin înfometare. [...]

Citiţi interviul complet cu SORIN MIRON pe www.zilesinopti.ro

IDEO IDEIs FEsTIVALuL

Ce te așteaptă la ediția #18, la mai puțin de 90 de minute de București

Am întrebat pe câțiva dintre oamenii-cheie din organizarea Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr, ajuns anul acesta la ediția cu numărul #18, ei înșiși mândri locuitori ai Capitalei în viața de zi cu zi, care ar fi principalele motive pentru care merită să mergi în Alexandria în perioada 11 – 18 august. Iată ce au răspuns:

„Unul dintre motivele pentru care merită să te sui în mașină și să vii la Alexandria în timpul festivalului este că ai ocazia să te întâlnești cu cei mai faini adolescenți iubitori de teatru, dar și cu mulți actori, tineri sau de renume, care au roluri de mentori și traineri. Andreea Vasile, Bogdan Farcaș, Andrei Huțuleac, Marin Grigore, Ștefan Lupu, Judith State, Pavel Bartoș, Andreea Grămoșteanu, Maria Obretin, Ana Covalciuc, Liviu Chițu, Corina Moise, Alexandra Tofan – sunt doar câțiva dintre cei care vor fi anul acesta la Alexandria pentru a susține generația tânără în pasiunea ei pentru teatru. Iar atunci când nu au ateliere cu adolescenții sau nu le oferă feedback legat de spectacolele lor de teatru, îi poți întâlni la evenimentele din cadrul festivalului sau pe terasa Conciato, unde poți lega ușor o conversație cu ei.

Iar pentru mine, un alt motiv pentru care mereu aș veni la Ideo Ideis, indiferent de care parte a baricadei aș fi (echipă sau spectator), este energia deosebită a participanților și faptul că e una dintre puține ocazii în care poți vedea o selecție solidă de spectacole de teatru tânăr, din orașe din întreaga țară. Anul acesta avem în Alexandria spectacole de teatru tânăr din București, Câmpina, Constanța, Bacău, Botoșani și Roman.”

(Sorina Ștefănescu, actriță & directorul artistic al festivalului)

„Motive pentru a veni la Ideo Ideis? E simplu: pentru energia și atmosfera electrizante! Nu cred că există vreun alt eveniment care să adune atât de multă energie creativă și stare de bine la un loc. Iar faptul că anul acesta este majoratul acestui eveniment care, practic, a crescut mai multe generații de actori și regizori, cred că acesta ar fi cel mai frumos cadou pe care bucureștenii i l-ar putea face: să sărbătorim împreună în număr cât mai mare.

Fiecare ediție Ideo Ideis este un prilej foarte bun de a-i cunoaște pe tinerii viitori artiști ai României și aici nu glumesc! De exemplu, o parte

„Dacă ești adolescent și ești din București, ia-ți prietenii și vino în Alexandria să te distrezi, să te inspiri și să întâlnești o lume întreagă de minți creative. Dincolo de spectacolele de teatru ale generației tale, poți să participi la multe activități și întâlniri valoroase - Seara Povestitorilor (invitați speciali: Marcel Iureș, Cătălin Ștefănescu, Alex Ion, Andreea Borțun), spectacol și atelier de ventrilocie cu Crina Zvoboda, face painting și pool party.

Dacă ești adult, hai să îți amintești cum se simte spiritul tânăr! În plus, poate ai ratat în stagiune câteva dintre spectacolele de teatru pe care le poți vedea în Alexandria în zilele de festival - Un basm urban (r. Norbert Boda) și Disco Regret (r. Irisz Kovacs), ambele producții ale Teatrului Metropolis, dintre trainerii de anul acesta de la Ideo Ideis - Vlad Ionuț Popescu, Oana Jipa, Bogdan Tulbure, Mara Oprea și Vlad Galer – au fost, în trecut, participanți la festival.”

(Vlad Purdel, actor & coordonatorul logisticii festivalului)

Acrobații - 7 zile din viața unor profesori de țară (r. David Schwartz), un spectacol propus de Platforma de Teatru Politic, sau NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși), în regia lui Andrei Huțuleac, pentru care altfel ar trebui să mergi până la Brăila - o producție a Teatrului „Maria Filotti”. Iar serile de cinematecă târzie nu sunt nici ele mai prejos, poți vedea în aer liber, în atmosfera plăcută a serilor de vară, câteva filme românești care încă nu s-au lansat în cinema: Încă 2 lozuri (r. Paul Negoescu), Tigrul (r. Andrei Tănase), Între revoluții (r. Vlad Petri), Oameni de treabă (r. Paul Negoescu).

(Liviu Romanescu, actor & directorul festivalului)

De ce să vii la Ideo Ideis? Pentru că „E timpul să inventezi ceva/ E simplu, realitatea mea s-o schimb / Și îmi asum ce sunt / Ce fac, ce simt, ce vreau / O lume mai frumoasă / Pasiv nu pot să stau”. Așa începe melodia pe care petrecem majoratul, compusă special de Alex Ștefănescu pentru această ocazie – cu care, apropos, cei care vin la Alexandria au șansa să cânte și să se distreze în cadrul unui concert live.

Dincolo de spectacole, filme, murale, artă urbană, întâlnirile cu regizori, actori și alți artiști reprezentanți ai artelor alăturate, cred că cel mai important motiv este că ai susține un fenomen care de 18 ani schimbă lumea, o face să semene cu tine, iubitorul de artă și frumos. Pentru că „Noi nu suntem valul / Noi suntem oceanul”.