dosarcca

Page 1

prima instanţă: M. Moraru

dosarul nr. 3r-1857/12 DECIZIE mun. Chişinău

01 noiembrie 2012

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Eugenia Fistican examinînd în şedinţă publică recursul declarat de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Jurnal de Chişinău” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2012 prin care acţiunea a fost admisă, constată La 10 mai 2012 ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 33 din 29 martie 2012 „Cu privire la rezultatele monitorizării respectării prevederilor legale de plasare a publicităţii de către posturile de televiziune „ALT TV”, „EURO-TV Chişinău”, „Bravo”, „NIT”, „Jurnal TV”, „TV Dixi”, „TV 7” şi „TVC 21” (art.5), publicată în Monitorul Oficial nr. 85-87 din 04 mai 2012, în conformitate cu art. 38 al. (2) lit. b) şi h) şi al. (3) din Codul audiovizualului, ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL, fondatoarea postului de televiziune „Jurnal TV”, a fost sancţionată cu avertizare publică pentru derogări de la prevederile condiţiilor la Licenţa de emisie seria AA, nr. 073710 din 03 iulie 2009, p. 3.1 lit. a) (nerespectarea deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 141 din 18 octombrie 2011), încălcarea prevederilor art. art. 19 al. (14) şi 20 al. (1) lit. b) şi c) din Codul audiovizualului. Consideră reclamantul că examinarea chestiunii sancţionării ÎCS „Jurnal de Chişinău” a purtat un caracter unilateral, fiind încălcată procedura stabilită, iar faptele imputate nu au fost corect determinate şi calificate, ce a dus la emiterea unei decizii ilegale. Astfel, menţionează reclamantul că argumentul privind derogările de la prevederile deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 141 din 18 octombrie 2011, nu i-a fost adus la cunoştinţă, fiind în imposibilitate să se expună


asupra acestuia pînă la data şedinţei Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi nici în şedinţă. Or, indică reclamantul, prin scrisoarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 172 din 19 martie 2012 i-a fost adus la cunoştinţă raportul de monitorizare, în care a fost indicată încălcarea prevederilor deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 141 din 30 aprilie 2010, dar nu din 18 octombrie 2010, prima nereglementînd obiectul celor sesizate. Referitor la prezentarea logoului magazinului de modă „BRAND”, indică reclamantul, aceasta a fost difuzată împreună cu marca de înregistrare „Reuters” la finele buletinului de ştiri, necesitatea difuzării acestor 2 mărci fiind determinată de respectarea drepturilor titularilor de a evidenţia drepturile numelui/mărcii înregistrate. Iar, informaţiile prezentate la 01 februarie 2012 la rubrica „Agenda culturală” privind evaluarea unui DJ local în clubul de noapte „Le rouge” şi la 06 februarie 2012 în cadrul emisiunii „Deşteptarea” privind concertul lui Alex Calancea Band, nu constituie publicitate mascată şi nici teleshoping mascat, ci au avut ca scop promovarea a două evenimente culturale, fiind oferite în calitate de compensare a participării la un concurs a biletelor la evenimentul cultural discutat. Mai indică reclamantul că în cadrul desfăşurării concursului la emisiunea „Acasă devreme” cu prezentarea produselor sponsorului programului – „Relaxa Aromatherapy”, a fost inclusă doar o plasare de produse, neafectînd responsabilitatea şi independenţa editorială a postului, prezentarea produselor neîncurajînd direct cumpărarea lor. De asemenea, menţionează reclamantul că marca sponsorului „Relaxa Aromatherapy” a fost difuzată pe perioada concursului în cadrul căruia telespectatorii au fost informaţi clar asupra existenţei unei poziţionări de produs, în conformitate cu rigorile directive 2010/13/UE a Parlamentului european şi a Consiliului Europei din 10 martie 2010, cît şi a Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră, încheiată la Strasbourg la 05 mai 1989. Astfel, consideră reclamantul, faptele expuse în decizia contestată nu constituie abateri în sensul prevederilor Codului audiovizualului. Mai mult ca atît, susţine reclamantul, pîrîtul nu a argumentat şi nici nu a motivat aplicarea sancţiunii, ci a făcut referire la norme şi prevederi legale generale, fără a le raporta la starea de fapt, examinînd unilateral cauza. Solicită reclamantul, anularea art. 5 al deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 33 din 29 martie 2012 privind aplicarea sancţiunii de avertizare publică. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2012 acţiunea a fost admisă, fiind anulat art. 5 din decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 33 din 29 martie 2012 privind aplicarea sancţiunii de avertizare publică ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL, fondatoarea postului de televiziune „Jurnal TV”. La 20 iunie 2012, în termenul prevăzut de lege, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. 2


Recurentul în motivarea recursului a indicat că concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, hotărîrea fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material şi procedural. În şedinţa instanţei de recurs reprezentantul recurentului Consiliul Coordonator al Audiovizualului – Duhlicher Ion a susţinut recursul, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. Reprezentantul intimatului ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL –Pavel Dumitru, în şedinţa instanţei de recurs a solicitat respingerea recursului cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. Audiind reprezentanţii recurenţilor, studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 417 al. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Conform art. 37 al. (1) Codul audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului supraveghează aplicarea şi respectarea prevederilor prezentului cod. Conform art. 38 al. al. (1) şi (7) Codul audiovizualului, pentru încălcarea normelor legale de către radiodifuzori, se aplică sancţiune avertizare publică. Consiliul Coordonator al Audiovizualului va informa radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii despre orice investigaţie care îl priveşte, despre învinuirile ce i se aduc şi îi va crea posibilitatea de a-şi prezenta cazul în faţa consiliului. În şedinţa de judecată s-a constatat că, în perioada 26 ianuarie – 17 februarie 2012, în temeiul art. 37 al. (1) Codul audiovizualului, a fost efectuată monitorizarea posturilor de televiziune „ALT TV”, „EURO-TV Chişinău”, „Bravo”, „NIT”, „Jurnal TV”, „TV Dixi”, „TV 7” şi „TVC 21” privind respectarea prevederilor legale de plasare a publicităţii. În cadrul monitorizării postului de televiziune „Jurnal TV” în perioada 01, 02, 05, 06, şi 07 februarie 2012, au fost constatate: derogări de la prevederile deciziei Consiliul Coordonator al Audiovizualului nr. 141 din 18 octombrie 2011, prin care toţi radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova sînt obligaţi să excludă din cadrul emisiunilor pe teme politice şi a programelor de ştiri orice formă de mesaj (text, logo etc.) difuzat în scopuri publicitare şi autopromoţionale ale persoanelor fizice sau juridice”; derogări de la prevederile art. art. 19, al. (14) şi 20, al.(1), lit. b) şi c) din Codul audiovizualului. Urmare a constatării derogărilor susmenţionate a fost emiterea de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului a deciziei nr. 33 din 29 martie 2012 „Cu privire la rezultatele monitorizării respectării prevederilor legale de plasare a publicităţii de către posturile de televiziune „ALT TV”, „EURO-TV Chişinău”, „Bravo”, „NIT”, „Jurnal TV”, „TV Dixi”, „TV 7” şi „TVC 21”, potrivit căreia prin art. 5 ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL, fondatoarea postului de televiziune „Jurnal TV”, a fost sancţionată cu avertizare publică. 3


De asemenea, s-a constatat că anterior emiterii deciziei susmenţionate, prin scrisoarea nr. 172 din 19 martie 2012 Consiliul Coordonator al Audiovizualului a remis spre examinare în adresa ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL, raportul Direcţiei de monitorizare cu privire la respectarea prevederilor legale de plasare a publicităţii de către postul de televiziune „Jurnal TV” în perioada 01, 02, 05, 06, şi 07 februarie 2012, solicitînd expunerea poziţiei la rezultatele monitorizării. În acelaşi timp, ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL a fost informat despre faptul că rezultatele monitorizării postului de televiziune „Jurnal TV” vor fi examinate în cadrul unei şedinţe publice a Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Din conţinutul raportului de monitorizare anexat la scrisoarea nr. 172 din 19 martie 2012 rezultă că în activitatea postului de televiziune au fost admise derogări de la prevederile deciziei Consiliul Coordonator al Audiovizualului nr. 141 din 30 aprilie 2010. Prin răspunsul nr. 117-JE/04/12 din 28 martie 2012 ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL a indicat neclaritatea temeiului invocat de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, şi anume în ceea ce priveşte derogările de la prevederile deciziei nr. 141 din 30 aprilie 2010, aceasta nereglementînd obiectul celor sesizate. Prin urmare, indicarea incorectă în raportul de monitorizare al postului de televiziune „Jurnal TV” a datei emiterii deciziei nr. 141 a dus la imposibilitatea intimatului-reclamant ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL să se expună în privinţa învinuirii aduse. Mai mult ca atît, în situaţia în care intimatul-reclamant ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL a avertizat Consiliul Coordonator al Audiovizualului despre neclaritatea temeiului legal invocat ca suport al derogărilor constatate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului conform art. 38 al. (7) Codul audiovizualului, care prevede expres înaintarea prealabilă a învinuirilor ce le sunt aduse celor sancţionaţi cu acordarea unui termen pentru a-şi pregăti apărarea, urma să amîne examinarea cazului din speţă pe altă dată. Avînd în vedere circumstanţele expuse şi dispoziţiile legale enunţate mai sus, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă concluzia primei instanţe referitor la faptul că decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 33 din 29 martie 2012 contestată de către intimatul ÎCS „Jurnal de Chişinău” SRL a fost emisă cu încălcarea procedurii stabilite de art. 38 al. (7) Codul audiovizualului. Conform art. 26 al. (1) lit. c) al Legii contenciosului administrativ, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite. Prin urmare, prima instanţă corect a ajuns la concluzia privind anularea deciziei contestate. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs reţine că monitorizarea postului de televiziune „Jurnal TV” a avut loc într-o perioadă întreruptă de timp, în comparaţie cu celelalte posturi de televiziune - „ALT TV”, „EURO-TV Chişinău”, „Bravo”, „NIT”, „TV Dixi”, „TV 7” şi „TVC 21” - monitorizarea cărora a avut loc în perioade continue de timp. 4


Astfel, acţiunile de selectare doar a anumitor zile de monitorizare şi nu în cadrul unei perioade continue, după cum s-a procedat în cazul celorlalte 7 posturi de televiziune concurente, demonstrează nişte acţiuni discriminatorii şi defavorizatoare situaţiei intimatului-reclamant, postul de televiziune „Jurnal TV”, în raport cu celelalte posturi de televiziune. În consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că în condiţiile în care s-a stabilit cert că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea procedurii legale stabilite, temei expres prevăzut de art. 26 Legea contenciosului administrativ pentru anularea acestuia, confirmarea altor temeiuri pentru anulare nu este necesară. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 417 al. (1) lit. a), art. 419 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide Se respinge recursul declarat de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Jurnal de Chişinău” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedintele şedinţei, judecătorul

Iulia Sîrcu

Judecătorii

Tamara Chişca - Doneva Eugenia Fistican

5


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.