VIVO! Pitești Back to School Catalog

Page 1

DESCOPERĂ NOI BUCURII LA ÎNCEPUT DE ȘCOALĂ!


PRIMA ZI DE ȘCOALĂ CU EMOȚIE PENTRU CEI MICI ȘI CEI MARI TEXT DE MARA COMAN.

M-am gândit zilele astea la primele mele zile de școală: la cea din clasa I, dar și la următoarele. Adevărul e că emoțiile, agitația, nerăbdarea erau prezente în fiecare an și sunt cât se poate de firești. Totul e să nu te lași copleșită de ele. Iar soluția mea ține de planificare și organizare. Pregătește hainele cu o zi înainte Pare banal, dar te scutește de un stres în plus. Gândește-te dinainte la ce va purta copilul tău în prima zi de școală și implică-l și pe el în alegerea hainelor – totul va fi mai lin dacă nu negociați outfit-ul la 7 dimineața. Decide cum veți ajunge la școală Traficul din prima zi de școală e infernal. E mai bine să nu te stresezi că întârzii – deși, între noi fie vorba, nimeni nu va ști dacă ai ajuns la 8 sau la 8 și un sfert.


Cumpără o floare în ghiveci Recunosc că sunt un pic marcată de copilăria mea când mă duceam la școală cu gladiolele mai înalte decât mine. De aceea mi se pare mie mai simplu să cumpăr un ghiveci cu flori. Un ghiveci mic cu flori, pentru că cineva va trebui să-l țină în brațe cât durează festivitatea din curtea școlii. Nu umple ghiozdanul cu de toate Prima zi e mereu cea mai scurtă. Penarul și un caiet, poate, două, sunt de ajuns. Poți să strecori și un sandviș mic sau un fruct și vreo doi biscuiți. Aduc bucurie! Pe Mara Coman o puteți citi și pe blogul ei, maracoman.ro.




TOP 5 ELEMENTE ESENȚIALE ÎN GARDEROBA CELOR MICI LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR TEXT DE MARA COMAN. M-ar fi ajutat ca, înainte să mă duc la shopping pentru începutul școlii, să fi întrebat pe cineva. Eram obișnuită cu grădinița fetelor, unde, dacă voiau, puteau merge și în rochii de prințese. Acum pot să împărtășesc cu voi ce am învățat despre garderoba celor mici. Chic versus confort Dacă cei mici nu au altă părere, optează pentru clasicele tricouri albe din bumbac și pentru câteva cu mâneci lungi. Ține cont și de faptul că în majoritatea claselor e foarte cald. Și pantalonii trebuie să fie confortabili. Deși jeanșii sunt cool, mulți copii preferă pantaloni sport, lejeri, sau colanți. Pantofi cu arici Pe cât de entuziasmate au fost fetele mele de pantofiorii din lac cu baretă, pe atât de rar i-au purtat. Erau superbi, dar ele se simțeau cel mai bine în pantofi sport. Cu arici, ca să nu-și lege șireturile întruna. Hanorace cu fermoar Sunt varianta comodă de pus rapid peste tricou / bluză / cămașă albă. Ușor de îmbrăcat și de dezbrăcat. Relaxare Respiră. Tricourile alea albe vor fi pătate în prima zi. Vei cumpăra multe soluții pentru pete. Vei discuta despre ele cu alte mame. Și e OK. N-are rost să te superi pentru lucruri atât de mici.









CUM ALEGEM RECHIZITELE ȘCOLARE ȘI CE INCLUDEM PE LISTA DE CUMPĂRĂTURI TEXT DE MARA COMAN.

Înainte să înceapă clasa pregătitoare, le-am cumpărat fetelor mele stilouri, dar – surpriză! – n-aveau nevoie de stilouri: în primul an au scris cu pixuri cu gel. Motiv pentru care mi-am zis că ar fi fost tare bun un mic ghid pentru cumpărarea rechizitelor școlare. Sau măcar niște sfaturi din experiența celor care au trecut prin asta. Încep eu: Regula numărul 1: răbdare Dacă aștepți până vorbești cu învățătoarea, afli exact de ce are nevoie copilul tău și o să mergi la sigur. Regula numărul 2: tăcere Eu, când sunt contra timp și când știu exact ce am de cumpărat, prefer să merg singură și să le fac fetelor mele o surpriză când ajung acasă. Sunt mereu fericite când mă întorc cu ceva pentru ele. Regula numărul 3: intuiție Ea intervine dacă vrei, totuși, să cumperi o parte din rechizite înainte să înceapă școala. Atunci, ai aici o listă scurtă cu lucruri esențiale, de care orice copil are nevoie: creioane colorate, creioane HB negre, radieră, carioci, ascuțitoare, lipici solid, riglă mică, foarfecă cu vârfuri rotunjite și chiar plastilină (pentru primii ani de școală). Plus un penar în care să încapă cele de mai sus. Nu uita nici de etichete de lipit pe toate caietele și cărțile.





CE NU AR TREBUI SĂ LIPSEASCĂ DIN GHIOZDANUL CELOR MICI TEXT DE MARA COMAN.

Știm cu toții că în ghiozdan sunt penarul, cărțile și caietele pentru a doua zi. Dar mai sunt și alte lucruri de care copilul are nevoie și care se împart în două mari categorii: Pentru igienă Trăim niște vremuri în care nu mai plecăm de acasă fără dezinfectant. Asigură-te că îi pui o sticluță într-un buzunar la care acces ușor. Sunt utile și un pachețel cu șervețele uscate, unul cu șervețele umede (eventual și antibacteriene) și câteva măști de unică folosință. Pentru pauza de masă Verifică dacă pachețelul cu mâncare e în ghiozdan și n-a rămas pe masa din bucătărie. Se întâmplă des, doar suntem cu toții somnoroși dimineața devreme. Nu uita de sticla pentru apă. Eu le-am cumpărat fetelor niște sticle refolosibile, din materiale care nu afectează sănătatea. Există ghiozdanul perfect? Minunat ar fi să găsim un ghiozdan încăpător și ușor. Și nu e foarte greu, sunt destule branduri care produc ghiozdane din materiale ușoare, cu curele late, cu forme ergonomice, ușor de dus în spate. Aspectele astea sunt chiar importante pentru sănătatea copilului tău.


RAMĂ + LENTILE CU DIOPTRII de la

299

lei

Prote c ț i e Bl u e l i g h t

Pachetul Digital

Și ai ochii protejați în fața ecranelor Profită de prețuri speciale la ochelarii cu protecție împotriva luminii albastre. Doar în magazinele OPTIblu. Expertul tãu personal

Avantaj client până la 65%

Tratament antireflex inclus

0% dobândă la plata cu cardul în rate

Lentile cu tratament hidrofob şi oleofob

2 ani garanție de conformitate

Pachetul include ramă și lentile cu dioptrii, în limita stocului disponibil și a produselor selecționate și nu se cumulează cu alte reduceri sau beneficiile cardului de fidelitate. Detalii în regulament, disponibil în magazin și pe www.optiblu.ro.


C r é at e u r

de la

C o s m é t i q u e V é g é ta l e ®

depuis

1959

%*

*Ofertă valabilă în perioada 3.09-3.10.2021. Descoperă detaliile ofertei în magazinele Yves Rocher.

® Marcă înregistrată de Yves Rocher în Franţa

la al 2-lea produs


CUM PREGĂTIM PACHEȚELUL DE ȘCOALĂ TEXT DE MARA COMAN.

Am deja experiență de câțiva ani în făcut pachețele, mai mult sau mai puțin interesante. Las mai jos lecțiile pe care le-am învățat în timp, pentru că sunt convinsă că nu sunt singura în situația asta. Sandvișurile sunt OK dacă sunt diferite Cei mici vor fi fericiți dacă nu vor primi în fiecare zi același fel de sandviș. La noi a funcționat cu program. Adică am făcut, împreună cu fetele mele, o listă cu sandvișurile care le plac și un orar. Alte gustări potrivite Nu toți copiii sunt amatori de lipie, dar, dacă ești printre norocoși, e o idee bună pentru pachețel. Eu am succes dacă adaug o frunză creață de salată, apoi rulez lipia, o tai în două și pare un pic fancy. Cutiile pentru prânz Fii deschisă și folosește în acest scop și alte cutii: de exemplu, cele pentru organizarea lucrurilor mici. Sunt mi-nu-na-te: pui în fiecare pătrățel câte ceva - cubulețe de cașcaval, trei, patru măsline, câteva roșii cherry, boabe de strugure, chiar și ou fiert, decojit.


CUM SE ARANJEAZĂ BIROUL DE ACASĂ AL CELOR MICI TEXT DE MARA COMAN.

Eu mi-am imaginat că, în primii ani de școală, când copiii au doar câteva cărți și caiete, o să le pună într-un teanc, pe birou. Am constatat repede că: 1. n-au atât de puține caiete și că: 2. le găsesc oricum și oriunde, numai nu aranjate unul peste altul. Așa că am cumpărat diverse accesorii care să ne ajute să facem un pic de ordine. Un set de tăvițe și două suporturi verticale au rezolvat problema manualelor și caietelor. Camera nu mai arată dezordonat, dar am scăpat și de problema cu “nu știu unde e caietul de mate”. Organizatoarele pentru creioane, stilouri, radiere sunt și frumoase (ai de ales din zeci de modele), și utile. Șanse mai mici să calci pe creioanele căzute pe jos. Un suport pentru manuale e cu adevărat util: cartea e așezată vertical și e mult mai comod, dar și mai sănătos pentru copil. O veioză e necesară, la fel și subestimatul coș de gunoi. Are puteri magice dacă e amplasat în apropierea biroului: absoarbe o mulțime de hârtii și hârtiuțe, bucățele de bandă adezivă, abțibilduri, resturi de creioane ascuțite, plastilină și alte lucruri la care nici măcar nu te-ai gândit.



SECRETUL VIVO! ORICE E MAI SIMPLU CÂND E FĂCUT CU BUCURIE

O spunem din proprie experiență, să pui împreună cele mai bune sfaturi cu cele mai bune oferte nu este lucru simplu, dar face lucrurile mai simple pentru tine. Iar asta nu este doar o bucurie, ci și – în mod evident – materia noastră preferată. Și o temă de gândire pentru tine. Așa că, anul acesta, transformă cumpărăturile de început de an școlar într-o căutare de comori pentru întreaga familie. Împarte responsabilități, stabilește traseul și, mai ales, bucurați-vă împreună. Vei transmite starea bună și celor mici, iar tu vei uita de stress cât ai zice VIVO! Doar știi că la VIVO! poți să revii oricând să rezolvi ce ai uitat, a apărut în plus sau știi că vă place, ție și micuțului tău. Cumpărături vesele și un an școlar plin de bucurii!



CUMPĂRĂTURI ÎN SIGURANȚĂ. La VIVO! măsurile de prevenție sunt cele mai importante. Pentru noi, prioritatea numărul unu este sănătatea ta și a familiei tale. Menținem cele mai înalte standarde de igienă, pentru ca tu să te simți în siguranță. Dezinfectăm des și riguros zonele intens folosite. Dezinfectăm regulat coșurile, cărucioarele și terminalele de plată. Personalul nostru dezinfectează cabinele de probă și hainele probate după fiecare client. Curățăm regulat pardoselile folosind echipamente speciale și personal calificat. Am amplasat dozatoare cu dezinfectant la intrarea în centrul comercial și la intrările magazinelor. Îți dorim o experiență plăcută și sigură! VIVO! Safer Shopping, Safer Future.


2m

Purtați corect masca de protecție pe nas și gură.

Folosiți dezinfectant pentru igienizarea mâinilor.

Tușiți sau strănutați doar în pliul mânecii sau în șervețel.

Măsurarea temperaturii corpului este obligatorie.

Plătiți cu cardul la cumpărături. Evitați bancnotele!

Fiți răbdători cu ceilalți clienți aflați în magazin.

Păstrați distanța de cel puțin 2 metri față de ceilalți.

Atingeți doar obiectele pe care intenționați să le cumpărați.

Fiți îngăduitori cu vârstnicii aflați la rând.


VIVOPitesti VIVOPitesti @vivopitesti VIVO! Pitesti www

vivo-pitesti.com

Oferta produselor se supune anumitor termene și condiții, disponibile în magazine.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.