Page 1

ADOLESCENT XXI Revista elevilor de la Liceul Tehnologic Costeşti-Argeş Str. Pieţii, nr. 8 Tel./fax: 0248-672538 www.liceultehnologic.info Anul XVI, nr. 1 (38) Iunie 2019 30 exemplare Distribuită gratuit

O să-mi fie dor... Sfârșitul oricărei etape, fie ea finalul unui an școlar sau chiar al unui întreg ciclu, stârnește o emoție, o tulburare, o neliniște în mintea și în sufletele absolvenților. Parcă nu-ți vine a crede că s-a terminat și parcă nici n-ai vrea să se termine. Parcă finalul a sosit prea repede, parcă nu ești încă pregătit. Este neliniștea din fața necunoscutului. Este emoția gândului că nu știi exact ce vei face și cum va fi viața ta. Este tulburarea dinaintea viitorului. Și atunci simți nevoia să te refugiezi în trecutul protector, pe care-l știi și care te face să te simți în siguranță. „Doamna, o să-mi fie dor de dumneavoastră!”. Este frumos și sensibil să te gândești cu drag la momentele minunate petrecute cu oamenii importanți din viața ta, de la care ai învățat ceva și care te-au îndrumat. Și totuși... Nu există decât drumul înainte, e cel mai frumos și e singurul. Iar pe el nu încape loc de dor. Plus că... știi cum se spune: nu plânge că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a întâmplat... Colectivul de redacție

ISSN 2068 – 021X

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate revine autorilor.

Colectivul de redacţie: Profesori: Coordonator - Mureşan Georgeta-Monica Editori - Stan Ştefania, Constantin Zenovia-Veronica Corectură și tehnoredactare - Mureşan Georgeta-Monica, Stan Ştefania Elevi: Agache Claudiu (X C), Alexe Andrei (IX A), Barbu Cătălin (X C), Bidilă Daniela (X B), Bițic Marius (IX A), Bîrleanu Dobra Alexandra (IX B), Bunescu Cristina (IX A), Chiriță Steluța (IX B), Fieraru Mădălin (IX B), Ionescu Lorenlai (XII B), Leșanu Larisa (IX B), Mihai Valentin (IX A), Neacșu Ionuț (IX B), Nițu Ana-Maria (IX A), Pavel Darius (IX B), Porojanu Daniel (IX B), Radu Marian (IX A), Rădoi Alina (XII A), Rădulescu Orlando (IX A), Sandu Alexandra (IX A), Stan Narcisa (IX B), Stelian Ștefana (IX A), Stoica Nicoleta (IX A), Ungheanu Gabriela (IX B). Mulţumim pentru colaborare domnilor profesori: ANCA Ion, ANCA Maria, BANU Mariana Luiza, MOTRUN Corina Violeta


Carte românească de învățătură – de la prima carte tipărită la cartea digitală Cartea, ca suport de scriere, are o istorie veche de 5.000 de ani. De-a lungul ultimelor cinci milenii, omul a căutat şi a dezvoltat diverse forme pentru transmiterea informaţiilor pe suport de scriere, ajungând de la tăbliţele de argilă din Mesopotamia la e-reader-urile şi tabletele performante, disponibile astăzi în toate ţările civilizate. Istoria cărţii se împleteşte de milenii cu istoria civilizaţiei umane. Înainte de invenţia şi adoptarea tiparului, toate cărţile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe şi rare. În timpul Evului Mediu, doar bisericile, universităţile şi nobilii bogaţi îşi permiteau cărţi, care erau deseori legate cu lanţuri pentru a preveni furtul lor. În Europa, în anul 1445, germanul Johannes Gutenberg a produs o revoluţie în tipărirea cărţilor. În ţara noastră tiparul a fost introdus în secolul al XVI-lea, primele texte reproduse fiind cele religioase, în limba slavonă – limba oficială la acea vreme în Ţara Românească şi Moldova. Activitatea tipografică a luat amploare prin activitatea Diaconului Coresi, originar din Târgovişte, editor a peste 30 de titluri – texte religioase, hagiografice – de preamărire a vieţii sfinţilor, ori istorice. De asemenea, Coresi contribuie şi la îndreptarea ortografiei limbii române, prin faptul că stabileşte reguli de despărţire a cuvintelor, făcând scrisul mai uşor de înţeles şi răspândit, influenţând în acest fel şi ortografia actelor şi documentelor din cancelariile domneşti. După acest început, relativ timid, cultura românească a parcurs nenumărate etape prin care a încercat să recupereze, şi în acest domeniu, ecartul semnificativ faţă de Occident, merite deosebite având, în secolul al XVIII-lea, reprezentanţii Şcolii Ardelene, apoi generaţia paşoptistă, precum şi excepţionalii reprezentanţi ai epocii interbelice, ramasă ca punct de reper în cultura şi civilizaţia de aici. În secolul al XX-lea, bibliotecile au făcut faţă unei rate de publicări din ce în ce mai mari, acest efect făcând parte din explozia informaţională. (continuare în pag. 3)

2


(urmare din pag. 2)

Principiile fundamentale ale procesului de tipărire a cărţilor, introduse de Gutenberg, au rămas neschimbate până în secolul al XX-lea, doar că viteza de tipărire a fost mult îmbunătăţită de presele rotative, cu bobine enorme de hârtie. În anii 1940 a apărut tehnica peliculei, iar după 1980, apariţia computerului şi introducerea tipăririi asistate de calculator a realizat progrese enorme în domeniu. În era internetului, lângă cartea de hârtie şi-a făcut loc cartea în format electronic. Cartea electronică pare viitorul literaturii. Însă acest viitor necesită sprijinul a două elemente ajutătoare majore: dezvoltarea mai rapidă a tehnologiilor care să permită citirea acestora într-un mod la fel de natural cum ai citi o carte normală şi stabilirea unui canal de distribuţie care să elimine intermediarii (agenţi, edituri etc.) dintre un autor şi publicul său. Când vine vorba de educaţie, ambele variante aduc avantaje, în sensul în care e-book-urile permit explorarea utilă a mediului virtual şi integrarea acestuia în educaţie, în timp ce cărţile oferă o interacţiune senzorială naturală cu obiectul, un aspect din ce în ce mai rar. Manualele digitale sunt o resursă educaţională modernă ca rezultat al imaginaţiei, iniţiativelor, experimentelor şi promovărilor, cercetării şi dezvoltării noilor tehnologii în educaţie, în procesele sistemului de învăţământ. De altfel, acestea sunt reflexia unei concepţii, a unui grup de lucru, situată necesar în prelungirea concepţiei curriculare în actualitate, exprimată prin documente de politici educaţionale şi prin documente curriculare. Este incontestabilă necesitatea digitalizării manualelor. Copiii de astăzi au o receptivitate uluitoare în ceea ce privește tehnologia digitală. Structurile mentale și psihice ale copilului de mâine vor fi și mai receptive. Se impune să îl racordăm pe copil la realizările unei perioade de timp a tehnologizării la cote înalte. Pe de altă parte, o alternativă care îmbunătățește semnificativ procesul de învățare este oricând demnă de aplicat. Prof. Stan Ștefania – Liceul Tehnologic Costești 3


PROIECTE CU FINANȚARE EUROPEANĂ A patra mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ Open Gates to the Knowledge of Entrepreneurship Turcia – Managvat, Antalya În perioada 6 – 10 mai 2019 a avut loc cea de-a patra mobilitate din cadrul proiectului Open Gates to the Knowledge of Entrepreneurship, la Sule Muzaffer Buyuk Meslekive Teknik Anadolu Lisesi – Managvat, Antalya, Turcia. Tema mobilității a fost „Antreprenoriatul și egalitatea de șanse”. La această mobilitate au participat elevi și profesori ai școlilor partenere în proiect: I.I.S."Luigi Sturzo"-Italia, Sule Muzaffer Buyuk Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi-Turcia și IMS Private School-Cipru. Din cadrul liceului nostru, 4 profesori și 4 elevi au participat la activitățile realizate de școala turcă. Elevii și profesorii au participat la ateliere de lucru care au avut ca teme „Egalitatea de șanse între femei și bărbați”, „Diferențe de gen în antreprenoriat”, „Profilul femeii antreprenor”, „Stereotipuri de gen privind locurile de muncă și funcțiile manageriale”. Am cunoscut sistemul de învățământ turc din prezentarea gazdelor noastre și direct, prin participarea activă la orele colegilor noștri din școala gazdă. În cadrul acestei mobilități au fost realizate următoarele materiale: broșura „Antreprenoriat fără bariere”, pliante de promovare a antreprenoriatului feminin, un „Calendar cultural” și un film de prezentare a parteneriatului European. Activitățile din școală au fost completate de vizite culturale. Am văzut cum se desfășoară activitățile într-o școală particulară și într-o fabrică locală de construcții, Aykuttic. Am vizitat o moschee, cascada Manavgat Waterfall, Side Antique City, Side Antique Theatre, Muzeul Side, Düden Waterfall, Aspendos Antique Theatre. Participanţii

la acest proiect au avut oportunitatea de a-și îmbunătăți

competenţele profesionale, lingvistice, sociale, interculturale. Prof. Motrun Corina Violeta – Liceul Tehnologic Costești 4


5


6


Turcia, Manavgat Duminică, 5 mai, am avut plecarea spre Turcia. De mult îmi doream să ajung acolo, pot spune că acesta era un vis de-al meu, care până la urmă s-a şi îndeplinit. Urma să plecăm din Bucureşti către Antalya, pentru mine fiind prima dată când zburam cu avionul. Am avut câteva emoţii, dar acestea au dispărut după puţin timp. Despre experienţa mea cu avionul pot spune doar că a fost una dintre cele mai frumoase senzaţii, iar peisajul din timpul zborului, minunat. Când am ajuns în aeroportul din Antalya, emoţiile au început să reapară, nu-mi venea să cred că în sfârşit am ajuns în Turcia! De acolo am plecat cu microbuzul către un hotel din Manavgat. Aici le-am aşteptat pe fetele la care urma să stăm timp de o săptămână. Pentru mine nu era ceva surprinzător, pentru că deja o cunoşteam pe fata la care urma să stau, deoarece şi ea, în urma mobilităţii din România, a stat la mine. Nu a fost deloc dificil să mă înţeleg cu ea şi cu ceilalţi copii de acolo, deoarece înţelegeam destul de bine limba turcă. Luni am mers la liceu, acolo am făcut cunoştinţă cu copiii din Italia, am vizitat clasele, iar la prânz am luat masa la un hotel din oraş („Sultan of Side”). Despre şcoala lor pot spune că este una diferită, deoarece ei au săli pentru diferite domenii, cum ar fi: fotografie, îngrijire facială, coafor, machiaj şi multe altele. După program, am mers toţi la Mall, am jucat bowling, ceea ce pentru mine a fost pentru prima dată când am jucat. Seara ne-am strâns la o cafenea, unde fetele ne-au făcut cunoştinţă cu prietenii lor, care erau foarte curioşi să afle cât mai multe despre noi şi despre ţara noastră. Nu ne-a luat foarte mult să ne împrietenim cu ei, ba chiar cu unii dintre ei am păstrat şi legătura.

(continuare în pag 8)

7


(urmare din pag. 7)

Marţi, fiecare ţară a avut câte o prezentare despre importanţa femeilor în bussiness, după care am luat parte la orele de engleză, unde profesoara şi elevii ne-au pus diferite întrebări despre şcoala noastră; după terminarea programului de la şcoală, am vizitat o moschee şi o firmă de materiale de construcţii. Miercuri am vizitat o cascadă, un vechi oraş Greco-Roman numit „Aspendos”, un colosseum, iar seara ne-am plimbat prin Side, un oraş liniştit, frumos, cu oameni care ne-au făcut să ne simţim ca acasă. Peste tot unde ne duceam, oamenii erau foarte curioşi să afle anumite detalii despre noi, unii ştiau diferite lucruri despre România, iar alţii ne spuneau cât de mult şi-ar dori să o viziteze. Joi am făcut o mică plimbare cu un mini-vapor. Mi-a plăcut foarte mult. Pe lângă peisajele de un farmec nedescris, am avut parte şi de o atmosferă plăcută. Vineri am fost la un atelier de pictură, unde am învăţat să ne realizăm propriile picturi. Iată că am ajuns şi la ultima seară în Manavgat, nu-mi doream să plec, atât eu cât şi celelalte fete ne obişnuiserăm atât cu locul, cât şi cu persoanele. În ultima seară ne-am strâns la un local unde se cânta muzică uşoară şi am petrecut cu toţii. La final toţi eram foarte trişti că s-a terminat... formaserăm o legătură destul de strânsă cu cei de acolo, dar ne-am promis că atunci când se va ivi ocazia îi vom vizita din nou. Pentru mine personal, aceasta a fost o experienţă minunată, pe care aş repeta-o cu fiecare ocazie. Ne-am înţeles foarte bine cu toţi de acolo, am format prietenii şi am învăţat multe lucruri noi şi interesante.

Rădoi Alina (XII A)

8


Un nou drum, o nouă experiență Acest drum începe cu un proiect și se termină cu o experiență plăcută. Totul începe sâmbătă seara, 5 mai 2019. Gândul că o să călătoresc cu avionul pentru prima dată nu m-a lăsat să dorm. Așadar, s-a făcut ora plecării de acasă. În puținul timp pe care îl mai aveam mi-am luat la revedere de la bunica mea. După aceea am pornit spre locul întâlnirii pentru a porni spre aeroport. Pe drum am stat cu un nod în gât cu gândul la zbor, dar acesta a trecut atunci când am ajuns la locul întâlnirii, locul în care am mai schimbat câteva fraze cu părinții și mi-am luat rămas bun. În sfârșit, am pornit pe acel drum. După ceva timp ajungem în aeroport. Ne pregătim, verificăm ce ne mai trebuie, mai așteptăm puțin până să pornească avionul. Și începe, pornește usor, prinde viteză și se ridică. Am ajuns cu capul în nori. A fost atât de intens și frumos, ceva de neuitat! Zborul a fost plăcut. Ajunși în Antalia, așteptăm autobuzul pentru a ajunge la hotel. Tot drumul nu am putut dormi din cauza emoțiilor, dar ajungând la hotel și făcând cunoștință cu fata la care am stat, m-am mai liniștit. Am ajuns acasă. Era un fel de apartament, frumos mobilat. Acolo am făcut cunoștință cu mama și cele 3 surori. Acestea au fost drăguțe și primitoare. Mi-au făcut o impresie foarte bună. În acea zi am vizitat o parte din Side și i-am cunoscut pe prietenii lui Demet. Seara, ajunse acasă, ne-am așezat la masă și am mâncat sarmale turcești, un fel de sarmale românești, dar de post și picante. N-am stat mult și a trebuit să dormim. A doua zi ne-am pregătit de școală. Ajunse mai devreme, mi-a arătat clasele și mi-a făcut cunoștință cu colegii săi. Am pornit spre Colegiul Bahcesehir Okullarii, unde am fost primiți cu flori și am avut parte de o prezentare a școlii. Acolo am întâlnit o fată din Moldova care studia. Apoi am pornit spre școală, pentru a vizita regiunea. Am vizitat o moschee. Acolo a trebuit să ne punem batic, deoarece a trebuit să respectăm tradiția lor. Acea moschee mi-a lăsat o amintire frumoasă, deoarece arăta încântător înăuntru. (continuare în pag. 10)

9


(urmare din pag. 9)

A urmat o firmă de materiale de construcții. Șeful firmei ne-a povestit cum a pornit de jos și cum a ajuns acum. Am vizitat și am ascultat, am perceput idei ingenioase. Ziua de miercuri a adus o adevărată călătorie, prin care am învățat lucruri noi. În această zi am vizitat un loc în care se afla o cascadă minunată. Au fost atât de multe de vizitat... un oraș antic și un coloseum, plus orașele din jur, Side și Manavgat. Zilele treceau atât de repede, încât îmi părea rău că vine ziua plecării. După atâtea vizite, atâtea zile pline, tot nu ne-am săturat să vizităm și să explorăm locuri noi. Joi, penultima zi, am lucrat la sloganul legat de femeiile în afaceri. După munca depusă pentru slogan, am ieșit la o plimbare cu mini-vaporul, alături de elevi și profesori. A fost o atmosferă plăcută și distractivă, am văzut alte vapoare, nave și bărci. Acest tur a avut la sfârșit o surpriză, am coborât și am stat pe nisipul fin. Am vizitat în sfârșit marea, ceea ce ne-am dorit de când am ajuns. Am lăsat amintiri pe nisipul fin, am făcut poze, am simțit valurile mării. Se pare că a venit și ultima zi, care a luat sfârșit prin primirea diplomelor și seara ne-am strâns la o cafenea pentru a petrece ultimele momente cu toții. Am petrecut frumos alături de noii noștri prieteni. Ultima zi în noua mea familie a fost una tristă. Mama și surorile fetei mi-au oferit un călduros rămas-bun. Momentele petrecute alături de ele au rămas în inima mea.

Ionescu Lorenlai (XII B)

10


Proiectul “Compețente profesionale la standarde europene – siguranța integrării și adaptării pe piața europeană a muncii!” Mobilitate în UK Am fost unul dintre beneficiarii proiectului de mobilitate “Competențe profesionale la standarde europene – siguranța integrării și adaptării pe piața europeană a muncii!”, număr proiect 2018-1- RO01-KA102-047970, proiect european desfășurat prin programul Erasmus+. Mi-am desfășurat mobilitatea în perioada 27 ianuarie – 15 februarie 2019. Activitatea a constat în parcurgerea, în fiecare zi, a unei teme despre motor și efectuarea practică a lucrărilor de întreținere, reparare, diagnosticare a motorului. Pe perioada stagiului de practică pe care l-am efectuat în Plymouth, UK, mi-am dezvoltat competențele profesionale în calificarea mecanic auto. Astfel, am dobândit: 1). Cunoștinte despre: - echipamente, dispozitive, unelte care se folosesc la întreținerea și repararea motoarelor de autovehicule; - organizarea ergonomică a locului de muncă și a atelierului; - sistemele de diagnosticare a motorului termic, - moduri de efectuare a lucrărilor de întreținere și reparare a motoarelor termice, prietenoase mediului; - colectare selectivă a deșeurilor. 2). Abilități cu privire la: - alegerea mijloacelor de lucru corespunzătoare componentelor defecte ale motorului; - aplicarea corectă, în funcție de tipul defecțiunilor și componentele motorului, a operațiilor de întreținere și reparare; - diagnosticarea motorului termic cu și fără demontare; - aplicarea corectă a normelor de sănătate și securitate în muncă și a normelor de protecție a mediului în lucrul cu motoarele termice; (continuare în pag 12)

11


(urmare din pag. 11)

- comunicarea cu tutorele de stagiu și ceilalti angajați, - lucrul în echipă. 3). Atitudini în ceea ce privește: - responsabilitatea pentru efectuarea corectă a sarcinii de lucru; - asumarea inițiativei; - comunicarea și raportarea sarcinii de lucru efectuate; - responsabilitatea pentru păstrarea sănătății omului și a mediului. Am văzut și înțeles ce înseamnă calitatea muncii într-un service auto, cum trebuie să primești mașina de la client, cum să o verifici, cum să îți faci meseria bine. Pentru mine, participarea la proiect a fost o adevărată provocare și o experiență de neuitat. Am primit de la familia gazdă un mesaj care mi-a demonstrat mie, familiei mele și profesorilor mei că sunt un exemplu de urmat și pentru alți elevi.

Agache Claudiu (X C)

12


Mobilitate în Portugalia Totul a început când în școala noastră – Liceul Tehnologic Costești, Argeș – sa aflat că pe calificarea profesională “mecanic auto” a fost selectat proiectul ERASMUS+, “Competențe profesionale la standarde europene – siguranța integrării și adaptării pe piața europeana a muncii!”, număr proiect 2018-1- RO01KA102-047970. Am aflat că elevii participanți la proiect vor efectua trei săptămâni de practică profesională, calificarea ”mecanic auto”, în companii (service-uri auto) din Montijo, Portugalia. A urmat etapa de selecție cu emoții și teamă și, când ne-am văzut afișați pe lista admișilor, eu și alți câțiva colegi și prieteni de-ai mei din clasă, am răsuflat ușurați. Au început și grijile, am început să ne punem fel de fel de întrebări, întrucât majoritatea dintre noi mergeam pentru prima dată într-o țară străină: - cum o fi să zbori cu avionul ? - cum mă voi descurca cu limba străina ? - voi corespunde cerințelor cerute ? - mâncarea lor e pe gustul nostru ? - vom ține pasul cu elevii din alte țări ? - cum o fi clima la ei ? - ce o să facem la practică ? - cum vom fi cazați ? - ce vom face în timpul liber ? ... și alte întrebări care din discuțiile purtate între noi ne-am dat seama că ne cam chinuiau pe toți cei admiși. Odată cu începerea pregătirii lingvistice și culturale, odată cu prezentarea activităților pe care le vom desfășura la practică am început să privim altfel lucrurile, să prindem încredere în noi și să așteptăm cu speranțe plecarea în Portugalia. (continuare în pag. 14)

13


(urmare din pag. 13)

Colegii mai mari care au mai participat la astfel de proiecte ne-au asigurat că suntem pe mâini bune, profesorii care ne însoțesc au experiență în astfel de proiecte și că, dacă nu și-au făcut probleme ei, care au locuit la familii în Anglia, noi, care vom sta la hostel împreună cu profesorii, nu are rost să ne facem griji. Am efectuat mobilitatea în perioada 12 mai – 1 iunie 2019, împreună cu alți 6 colegi de-ai mei și cu alți 7 colegi de la Liceul Tehnologic ”Dinu Brătianu” Ștefănești și 7 de la Liceul Tehnologic ”C.N. Pleșoianu”, Râmnicu Vâlcea. În stagiul de practică efectuat în Portugalia mi-am însușit cunoștințe despre: construcția motoarelor cu ardere internă; mijloace, aparate, dispozitive cu care se efectuează lucrările de întreținere și reparare a motoarelor termice; sisteme de diagnosticare a motoarelor termice; organizarea ergonomică a unui service auto; normele de asigurare a sănătății în muncă și a unui mediu curat și sănătos. Abilitățile formate în stagiul de practică sunt: alegerea corectă, în funcție de lucrarea care se execută și componenta motorului care se întreține sau repară, a mijloacelor și echipamentelor de lucru; mânuirea corectă a mijloacelor de lucru; aplicarea corectă a normelor de sanatate și securitate în muncă și păstrare a mediului; de comunicare eficientă cu colegii, cu tutorele de stagiu și ceilalți angajați. Atitudinile dezvoltate sunt: de respectare a opiniei celorlalți; de luare a initiațivei și asumare a responsabilității în efectuarea sarcinii de lucru; respectare a termenului și timpului de lucru; analiză a sarcinilor de lucru și alegere corectă a modului de execuție a operației de întreținere, reparare și diagnosticare a motorului termic, adoptarea unei atitudini pozitive față de muncă și calitatea lucrului bine realizat. Am venit în contact cu mediul real de lucru, tutorele de stagiu m-a sprijinit În rezolvarea sarcinilor de lucru și mi-a acordat sprijin ori de câte ori am avut nevoie.

(continuare în pag. 15)

14


(urmare din pag. 14)

Organizația de primire

a fost “Escola Professional - Associação para a

Formação Profisisonal e Desenvolvimento do Montijo” (AFPDM), iar echipa de proiecte de la această școală ne-a asigurat o primire călduroasă, am avut o cazare și o masă ”ca la mama acasă”. Am efectuat vizite culturale din care am înțeles ce înseamnă cultura și tradițiile Portugaliei. Ca și colegii noștri mai mari care au participat la astfel de proiecte și care ne-au mărturisit că o astfel de ocazie o întâlnești o dată în viață, iar la întoarcere vom privi altfel viața, mai încrezători în noi, în forțele noastre, vom privi și aprecia altfel meseria pe care ne-am ales-o, ne vom simți cetățeni europeni. Am primit în urma participării la proiect documente de mare valoare în portofoliul nostru – mai ales documentul Europass Mobility - toate acestea ajutându-ne sa ne angajăm mult mai ușor pe piața muncii din domeniu, atât în țara noastră, cât și din Europa. Barbu Cătălin (X C)

15


SPORT În programul „Școala Altfel”, desfășurat în perioada 15-19 aprilie 2019, Liceul Tehnologic Costești, a organizat prima ediție a proiectului educativ ”Sport și voie bună” - volei masculin, coordonator prof. Banu Mariana Luiza. Ne-am bucurat de o prezență mare de elevi, din cadrul următoarelor licee: Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” Curtea de Argeș, Liceul Teoretic Costești și Liceul Tehnologic Costești. Ca invitate de onoare, am avut componentele echipei de volei feminin, FC ARGEȘ. Toți participanții au primit diplome, tricouri, cupe din partea Asociației Județene „Sportul pentru toți”. A fost o acțiune frumoasă și apreciată, care a dat viață atât Liceului Tehnologic Costești, cât și orașului.

Prof. Banu Mariana Luiza – Liceul Tehnologic Costești 16


PAGINA LITERARĂ Gândurile mele Stau pe pragul casei mele, Și încerc să-mi demonstrez Adunându-mi toate gândurile Mintea să mi-o luminez

Despre tine... amintire

Cum de-atâția ani de zile Am căzut, m-am ridicat Toate le-am ținut în mine Mama n-a știut de mine.

De azi mă voi închide-n mine Și mă doare rău de tine Vreau să-ți spun că te-am iubit Prin faptele tale m-ai cucerit.

A știut doar a mă face... A plecat, s-a dus departe, N-a gândit ce rău îmi face, Lipsa mamei nu-mi dă pace!

Vreau să-ți spun de mult un lucru Chiar dacă sufletul ți-e acru N-am încetat să te iubesc Și n-am să mă răzgândesc.

Însă viața m-a-nvățat Că inima unei mame Îți este îcredințată Oriunde pășești în lume !

Iar azi în inima mea, Este pustiu fără glasul tău... Fără tine nu sunt eu, Și plânge sufletul meu.

Însă mama mea nu știe Cât de greu îmi este mie De nouă ani, deși e vie Nu s-a interesat de mine...

Mi-e dor de îmbrățișarea ta, Mi-e dor să-ți spun durerea mea... Dorul inimioarei mele Se stinge-ncet, printre stele...

Bidilă Daniela (X B)

Bidilă Daniela (X B)

17


150 de ani de la publicarea primului Tabel periodic Acum 150 de ani, Dimitri Mendeleev – chimist rus – a descoperit că elementele chimice cunoscute până atunci au proprietăți care tind să se repete periodic. A aranjat elementele într-un tabel, în așa fel încât elementele aflate în aceeași coloană (numită grupă) au proprietăți asemănătoare. Rândurile orizontale se numesc perioade. La acea dată nu erau cunoscute toate elementele chimice pe care le cunoaștem astăzi, dar, pe măsură ce au fost descoperite, acestea și-au găsit locul în tabel. Dimitri Mendeleev a publicat Tabelul periodic al elementelor conceput de el, în anul 1869 și a fost primul Tabel periodic recunoscut la nivel mondial. Pentru a marca înfiinţarea acestui instrument de chimie, UNESCO a declarat 2019 „Anul Internaţional al Tabelului Periodic al Elementelor” deoarece acest tabel „este un instrument unic pentru ştiinţă, care permite chimiştilor să studieze aspectul şi proprietăţile materiei de pe Pământ şi din Univers”. Atomii elementelor chimice, în diferite combinații, alcătuiesc lumea. Suntem formați din atomi, folosim combinații de atomi, mereu se produc transformări ale acestor combinații – iată și câteva povestiri/ amintiri ale elevilor claselor a IX-a, unde personaj principal este și o substanță chimică, dintre cele pe care le folosim mereu în viața de zi cu zi. Concursul de prăjituri De curând am făcut un concurs de prăjituri. Eram patru echipe care speram, fiecare, să obținem cupa. Ingredientele cele mai folosite au fost zahărul și făina. Și cele mai risipite. Nu cred că poți face prăjituri fără aceste ingrediente, însă noi, fiind destul de neîndemânatici, am împrăștiat și pe jos destul de mult. Dar nu-i nimic, se spune că zahărul vărsat aduce bucurie... Încercam să ne încadrăm în timp și, totodată, să iasă ceva bun. Celelalte echipe erau la fel de agitate. Până la urmă am ieșit pe locul al doilea, dar nu-i nimic, data viitoare sigur vom reuși să câștigăm concursul! Leșanu Larisa, Pavel Darius, Neacșu Ionuț, Bîrleanu Alexandra (IX B) La bunica, la țară Era o zi însorită de primăvară, cu păsărele cântând în copacii înfloriți, iar vântul primăverii ne mângâia părul, pe drumul către bunica, în satul dintre munți, un loc unde tradițiile sunt încă respectate și transmise din generație în generație și unde merg întotdeauna cu nerăbdare și plăcere. (continuare în pag. 19)

18


(urmare din pag. 18)

Bunica ne-a luat cu ea să o ajutăm la văruit pomii. Ne-a explicat că varul nestins, o pudră albă, fină, este stins cu apă înainte de a fi folosit. Am întrebat-o pe bunica de ce pereții odăilor ei sunt dați cu var și nu cu vopsea lavabilă, mai modernă. Am aflat că varul este mult mai sănătos – lasă casa să respire și are și rol de dezinfectant. Am ajutat-o pe bunica să văruie pomii până seara, are o livadă mare, și ne-am întors acasă acompaniați de cântecul greierilor. A doua zi, când a venit mama să ne ia acasă, bunica ne-a lăudat pentru ajutorul pe care i lam dat, iar noi i-am promis că în vacanță o vom vizita din nou. Sandu Alexandra, Bunescu Cristina, Nițu Ana-Maria, Stoica Nicoleta (IX A) Zahărul Îmi place atât de mult zahărul, încât am ajuns să-l și visez. Mama m-a avertizat de multe ori că voi face diabet dacă voi continua să mănânc zahăr. Astă-noapte am visat că am ajuns într-un oraș de zahăr – absolut toate clădirile erau din zahăr, străzile erau din cremă de zahăr ars, iar mașinile din zahăr caramelizat. Din păcate, nu am avut timp să-mi dau seama cum ar fi să trăiesc într-un astfel de oraș, doarece a sunat ceasul și m-am trezit. Gândindu-mă mai bine, am ajuns la concluzia că un consum exagerat de zahăr nu poate să-mi facă bine, așa că o voi asculta pe mama mea. Bițic Marius, Stelian Ștefana, Radu Marian, Mihai Valentin (IX A)

Cadou pentru mama Am vrut să pregătesc o prăjitură pentru mama mea. Am pregătit ingredientele și m-am apucat de treabă, dar în timp ce o preparam, fără să-mi dau seama, am încurcat zahărul cu sarea. Abia la sfârșit, când am gustat-o – era foarte sărată – miam dat seama ce am făcut. N-am avut încotro și am mai făcut o prăjitură, doar era ziua mamei mele. De data aceasta am fost foarte atentă, prăjitura a ieșit foarte bună, iar mama mea s-a bucurat mult. Chiriță Steluța (IX B)

Excursie la munte Era o zi frumoasă de vară, iar eu, împreună cu prietenul meu Andrei, am hotărât să mergem în excursie cu bicicletele. Pe drum am întâlnit un grup de bicicliști și ne-am alăturat și noi grupului. A fost norocul lui Andrei, deoarece a căzut cu bicicleta și s-a ales cu niște julituri. (continuare în pag. 20)

19


(urmare din pag. 19)

Noi nu eram pregătiți pentru astfel de evenimente, dar un băiat din grupul de bicicliști a scos o sticlă cu alcool sanitar, i-a curățat rănile, l-a pansat și ne-am continuat drumul. Rădulescu Orlando, Alexe Andrei (IX A) Astăzi am avut parte de o întâmplare neplăcută. Doamna profesoară de biologie ne-a rugat să o ajutăm să văruiască pomii din livada școlii. Am pregătit varul și am plecat la treabă, însă noi, fiind tare nepricepuți, mai mult var am pus pe hainele noastre decât pe pomi. Chiar și așa, până la urmă am dus treaba la bun sfârșit, iar doamna profesoară ne-a încurajat: nimeni nu se naște învățat, acum știm ce avem de făcut, iar data viitoare ne vom descurca mai bine. Mai greu a fost să o conving pe mama că am murdărit hainele din nepricepere și nu prentru că ne-am fi jucat stropindu-ne cu var. Porojanu Daniel, Ungheanu Gabriela, Stan Narcisa, Fieraru Mădălin (IX B)

20


FESTIVITATEA DE PREDARE A CHEII LICEULUI

21


Clasa a XII-a A Clasa a XII-a B

22


LICEUL TEHNOLOGIC COSTEȘTI – ARGEȘ Str. Pieții, nr. 8 Tel./fax: 0248-672538 www.liceultehnologic.info

Profile for Violeta Vio

ADOLESCENT XXI-Revista Liceului Tehnologic Costești  

ADOLESCENT XXI-Revista Liceului Tehnologic Costești

ADOLESCENT XXI-Revista Liceului Tehnologic Costești  

ADOLESCENT XXI-Revista Liceului Tehnologic Costești

Advertisement