Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite

Jurnal de Nopţi şi Dimineţi risipite

Jurnal de noapte, 2 Februarie 2011

Oboseala stă lipită de trupurile noastre şi ne îndeamnă la somn.

Imposibile vise se strecoară între noi şi realitate dansând goale. Mă aşez jos, în nisipul ce ia forma trupului meu şi simt cum bucuria se opreşte în gara cea mai mică aşteptând minciunile surori. Camarazii mei se dau jos din corabia în care am vâslit toată ziua în deşert şi încearcă să nu înjure, să nu blesteme. Luna se iveşte ca un sân de văduvă rea apropiind dorinţa şi alungând raţiunea. În fiecare bărbat fiorul aprinde focuri uriaşe şi chitara răsună cu glas tânguitor, aproape feminin. Circe ne aşează masă cu mişcări graţioase dar şi pătimaşe în acelaşi timp. Ochii camarazilor sărută pulpele goale ale zeiţei şi clepsidrele blestemă curgerea nisipului. Stăm toţi la masă pândind mişcările celorlalţi. De o parte a mesei stăm noi, soldaţii rătăcitori ai deşertului, de cealaltă parte stă Ulise şi ostaşii săi. În capul mesei stă Circe bucuroasă că atâţia bărbaţi aşteaptă să se înfrupte din ea. O zeiţă în faţa unor ostaşi flămânzi reprezintă tristeţea absolută şi aşteptarea are contur de sânge vechi, sânge îngroşat de timpul respingător. Cântăreţi orbi cântă la liră un cântec divin, un cântec pe care eu parcă l-aş cunoaşte, un cântec despre cei ce mor tineri... Camarazii mei îşi aduc aminte brusc de toate iubitele părăsite în colţurile lumii şi îmi cer să îi ajut să plece. Azi am învăţat ceva, am învăţat că adevăraţii bărbaţi refuză să devină porci chiar şi în faţa unei zeiţe. Vâslim pe cerul sculptat în inima lui Dumnezeu şi auzim cum geme Ulise în iatacul zeiţei păcătoase. Camarazii îşi pun dopuri de ceară în urechi şi ritmul vâslelor e tot mai alert. Gemetele dispar şi bem rouă din căuşul palmelor zânelor pădurii. Oboseala pleacă de pe trupurile noastre şi se strecoară în legenda unui om neînfricat. Eternitatea ia forma trupurilor noastre iar bucuria se 49