tatul tradiţional de până atunci, dominat de aşezările de tip risipit, şi a consacrat controlul statului asupra activităţilor productive, în vederea impozitării acestora. Un alt efect al sistematizării rurale a fost ctitorirea, în secolele respective, de noi lăcaşuri de cult, care s-au alăturat celor existente sau refăcute deja. În cazul lumii româneşti au fost vizitate bisericile de lemn, pictate de zugravi români localnici sau veniţi din ţările române, cum a fost cazul lui David Zugravu de la Curtea de Argeş. În acelaşi timp, Oradea şi târgurile prospere din Bihor (Beiuş, Salonta, Aleşd, Marghita, Tileagd, Ceica, Tinca, Valea lui Mihai) încep, între secolele al XVIII-lea şi prima jumătate a celui de al XX-lea, să îşi desăvârşească planurile urbanistice, prin conturarea centrelor şi prin îmbogăţirea zestrei de clădiri cu destinaţie instituţională, socială, culturală şi de locuinţe. Este răstimpul când, de pildă, Oradea îşi definitivează trama stradală principală şi când îşi dobândeşte o personalitate aparte, datorită stilului secession în arhitectură, pătruns la cumpăna dintre mileniile II şi III, când oamenii locului îşi vor promova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, interesele culturii cărora le aparţin prin remarcabile personalităţi ale perioadei (Ioan Munteanu, Alexandru Cmeciu, Nicolae Oncu, Alexandru Roman, Emanuil Gojdu, Nicolae Jiga sau Arany János, Márki Sándor, Rómer Flóris, Bunyitay Vincze, Karácsonyi János etc.); când, în anii de trecere dintre secolele XIX-XX Iosif Vulcan, creatorul revistei „Familia”, şi Ady Endre, unul dintre iniţiatorii revistei „A Holnap”, vor deveni exemple, pe de o parte, ale iubirii faţă de naţiunea căreia le aparţin, iar, pe de altă parte, ale dorinţei de a colabora pe plan cultural în ciuda unor legi restrictive în domeniul limbii şi al instrucţiei. 1. Modernitate înseamnă în Bihor şi trecerea, în a doua jumătate a secolului al XIXlea, spre industria de fabrică, chiar dacă micii meseriaşi sunt în continuare numeroşi, introducerea treptată a mijloacelor de comunicaţie (căi ferate, poştă, telegraf, telefon), serviciilor publice (spital) şi de siguranţă publică (poliţia, pompierii). Apoi, apariţia unui număr mare de asociaţii, societăţi şi fundaţii cu scop caritabil, cultural şi de asistenţă socială, reprezentând fie interesele etniei proprii, fie ale comunităţii. Nu este mai puţin adevărat că mutaţiile relevate deja s-au produs într-o etapă istorică în care naţionalităţile din Imperiu îşi fac publice documentele programatice certificând dreptul de a fi a fiecăruia încă de la la sfîrşitul veacului al XVIII-lea, cum a fost Supplex Libellus Valachorum,pentru români, în care sunt aduse în atenţie argumente de la care pornind pot emite speranţe cu privire la împlinirea dorinţelor acestora; când s-au derulat revoluţiile de la 1848-1849, avînd scopuri distincte pentru românii şi maghiarii ardeleni, când s-au intensificat mişcările naţionale din recent creatul Imperiu Austro-Ungar (1867) – la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea - care au pus în discuţie inclusiv regândirea graniţelor Europei Centrale. Sfârşitul primului război mondial aduce cu sine apariţia României Mari, alături de Cehoslovacia, Serbia, etc, cea dintâi proclamată la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, eveniment la care au luat parte şi românii bihoreni, cu delegaţia cea mai numeroasă. Începând din 20 aprilie 1919, data intrării armatei regale conduse de generalul Traian Moşoiu în Oradea, românii, maghiarii, evreii, slovacii, germanii, sârbii, rutenii, rromii etc. din judeţul Bihor vor fi implicaţi în procesul de integrare în Regatul României, pe plan politic, social, religios, economic, financiar, industrial, agricol, urbanistic şi cultural-artistic. În acelaşi timp, se creează Episcopia ortodoxă a Bihorului, după veacuri de aşteptări, şi se reorganizează Episcopia grecocatolică a Bihorului, Episcopia romano-catolică de Oradea, Episcopia reformată de Piatra Craiului şi Biserica baptistă, română şi maghiară,dar apare şi biserica penticostală, astfel că Oradea îşi consolidează statutul model, valabil şi astăzi din perspectiva realităţii multiconfesionale. Este ştiut faptul că anii interbelici s-au detaşat prin prosperitate economică, în ciuda marii crize financiare care s-a făcut simţită
şi în regiune, la care au contribuit toate grupurile etnice trăind în Bihor.Românii au militat, ca de altfel şi conlocuitorii acestora, să îşi promoveze tradiţiile prin unor asociaţii, reviste ce aveau un program în acest sens, iar, pe de altă parte, pentru a constitui instituţii de sine stătătoare, de stat şi nu numai, în domeniul teatrului, datorită cărora au avut loc spectacole în limba română şi maghiară; muzicii - concertele marelui George Enescu s-au organizat periodic aici - muzeelor, insistîndu-se mai cu seamă pe dezvoltarea sectorului etnografic, dar şi prin iniţierea unor saloane de artă la care au participat plasticieni români şi maghiari din Oradea, Beiuş etc. Nu mai puţin importantă a fost menţinerea, încă o vreme, a Facultăţii de Drept, pînă în 1936, cînd se transferă la Cluj, după aproape un veac şi jumătate de existenţă în Oradea. Firesc, la finalizarea celor propuse în epocă, un rol de seamă l-au avut numeroşi intelectuali de rasă ai Bihorului (Teodor Neş, George Bacaloglu, Nicolae Firu, Francisc Hubic, M.G. Samarineanu, George A. Petre, Petru E. Papp, Constantin Pavel, Angela Selegian-Buteanu, Vioara Ignat Ciordaş, Ioan Buşiţia, Niculiţă Pop, Nicolae Irimie, Fehér Dezső, Tabéry Géza, Andrássy Ede, Réte Alexandru, Király József, Török Gyula, Székely Armin, Fárágo Dezső, Macalik Alfred, Tibor Ernö, Balogh Istvan, Leon Alex, Román Páll etc.), ce au consacrat un climat de efervescenţă spirituală exemplar. La sfârşitul anilor interbelici, când s-au acutizat conflictele politice ce au stat la baza declanşării celei de-a doua conflagraţii mondiale, a avut loc impunerea Dictatului de la Viena (1940–1944), în urma căruia Bihorul este împărţit, o parte revenind Regatului Ungariei, inclusiv Oradea. Zona rămasă în România şi-a avut centrul la Beiuş, de unde s-au apărat interesele statului român. În teritoriul ocupat au urmat peste patru ani ce au marcat dramatic existenţa unei părţi dintre membrii societăţii civile, a românilor şi evreilor în mod special, pentru ca în timpul evenimentelor militare din toamna anului 1944, să fie afectate toate grupurile etnice aflate în calea frontului (români, maghiari, evrei, rromi etc.). Începând cu 12 octombrie 1944 Bihorul s-a reîntregit, datorită ofensivei victorioase a armatelor române şi sovietice. Anii care au urmat s-au distins prin insinuarea în structurile de conducere ale ţării a reprezentanţilor comuniştilor, care au construit scenariul de abdicare forţată a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. Judeţul Bihor, cu oraşele (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş, Dr. Petru Groza - Ştei, Nucet, Vaşcău) şi cele 448 de aşezări rurale (86 comune şi 362 sate), respectiv oamenii locului au aflat, treptat, ce înseamnă controlul instaurat de partidul unic asupra existenţei de zi cu zi, asupra vieţii economice, sociale, politice, religioase şi culturale în general, precum şi anularea, de către ideologii comunismului, a ierarhiei valorilor. Totodată s-a promovat o politică de a rezolva problema locuinţelor, prin impunerea unor construcţii tipizate şi a altora ce trebuiau să rămână emblematice pentru epocă, s-a pus accentul pe crearea unor platforme industriale mamut, dar s-au şi creat la Oradea instituţii culturale profesioniste şi un institut pedagogic, devenit după 1989 una din cele mai mari universităţi ale României. Revoluţia declanşată la 22 decembrie 1989 a pus capăt unei ere ce s-a dovedit a fi ostilă omului şi drepturilor fundamentale ale acestuia. Eliberarea energiilor interioare, încătuşate până atunci, a stat la baza iniţiativelor private şi la afirmarea a numeroase personalităţi creatoare în toate domeniile de activitate. Deşi, tranziţia prelungită a generat stări de incertitudine şi în Bihor, la toate nivele de manifestare ale societăţii locului, totuşi au fost depăşite situaţiile de criză, reuşind să se menţină liniştea. De altfel, Bihorul multietnic, multiconfesional şi multicultural a demonstrat, prin oamenii săi, cât de important este să trăieşti în respectul celuilalt şi cât de important este să îţi respecţi istoria trecută şi prezentă, proprie şi comună, deopotrivă. Dr. Aurel CHIRIAC 5