MN
working WORKING papers PAPERS • 48/2013
nazist, a jucat un rol important în evoluţia acesteia. Chiar şi expresia utilizată era un calc lingvistic al cuvântului german Arbeitsdienst. Conform legilor în vigoare, evreii nu puteau fi excluşi atunci din aceste organizaţii, însă din cauza contextului ideologic antisemit şi extremist-naţionalist, taberele respective practic nu-i primeau pe israeliţi, dar nici tinerii de religie mozaică nu aspirau la aceste structuri. În 1937, la propunerea lui Bálint Hóman, ministrul culturii din Ungaria, a fost introdusă instituţia muncii de interes public voluntare.9 Aceste organizaţii au intrat din ce în ce mai mult sub controlul statului.10 În cea de-a doua jumătate a anilor ’30, Ungaria – ca aliat al Germaniei – a declanşat ofensiva împotriva sistemului stabilit în urma Tratatului de Pace de la Versailles. Astfel, a început să-şi reorganizeze armata, pregătindu-se totodată pentru o posibilă revizuire a graniţelor. Odată cu dizolvarea restricţiilor impuse la Trianon, a devenit din nou posibilă recrutarea, utilizarea noilor categorii de arme şi înfiinţarea unei armate de masă. Sub egida preparativelor de război a început pregătirea unui proiect de lege ce reglementa în general toată structura de apărare. În cercul organizaţiilor sociale şi al specialiştilor (de dreapta) care se ocupau de această problemă s-au conturat două propuneri strâns legate una de alta: 1) înfiinţarea muncii obligatorii de interes public (civil), având în primul rând finalităţi în educaţia socială şi economia naţională, şi 2) în cadrul obligativităţii serviciului militar general, introducerea categoriei muncii obligatorii de apărare naţională, al cărei obiectiv era în special protejarea naţiunii. Cu toate că proiectele conţineau referiri la concepţiile naţional-creştine unitare şi la statul social bazat pe muncă cu caracter corporativ, în acel moment încă nu se vorbise despre discriminare rasială.11 Legea apărării naţionale din anul 1939 a introdus obligativitatea serviciului militar şi – alături de această obligaţie – conţinea dispoziţii detaliate şi în legătură cu alte îndatoriri cetăţeneşti (de pildă, apărarea antiaeriană civilă, preinstruirea militară).12 Dintre toate acestea, destinul evreilor era influenţat mai cu seamă de articolele generale (vizând persoanele între 14 şi 70 de ani de ambele sexe) cu referire la prescrierea muncii obligatorii de apărare naţională (§ 87–94) şi de paragraful cu numărul 230, conform căruia toţi cetăţenii maghiari consideraţi inapţi definitiv pentru serviciul militar şi care au împlinit 21 de ani puteau fi obligaţi la cel mult trei luni muncă obligatorie de interes public în taberele de muncă de sub comandamentul armatei.13 Scopul declarat al acesteia era educarea „în spiritul naţional şi militar” a tineretului neîncadrat în forţele armate. O importanţă fundamentală avea şi paragraful nr. 141, care în cazul unui pericol armat oferea guvernului în funcţie posibilitatea introducerii unor „dispoziţii diferite faţă de legile existente”. Prin raportare la acest paragraf, după invazia germană din martie 1944 au fost emise mai multe sute de ordonanţe ilegale contra evreilor. Legea II/1939, care a înfiinţat sistemul muncii obligatorii, era în fapt parte a unei Legi-cadru. Aşadar, detaliile aplicării acesteia erau hotărâte de alte ordonanţe.14 Sistemul muncii obligatorii era identic cu cel al apărării naţionale şi a fost condus de Inspectoratul Naţional al Serviciului Muncii Obligatorii de Interes Public (KMOF), ce funcţiona în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Ungaria era împărţită atunci, practic, în opt corpuri de armată. Pe teritoriul fiecărui corp de armată, precum şi în capitală, era instalată o companie de muncă cu atribuţii de interes public. După anexarea Ardealului de Nord au fost înfiinţate alte patru formaţiuni militare, iar dintre acestea, trei au fost recrutate de pe acest teritoriu (Bonhardt 2005). La început, din punctul de vedere al aprovizionării, al echipamentului şi al tratamentelor aplicate nu se observa nicio diferenţă între cei care făceau parte din detaşamentele de muncă obligatorie şi persoanele înrolate în armată. Se purta uniformă militară dată la rebut, statutul lor special fiind menţionat doar de o literă M de culoare verde de pe reverul vestonului. La început, comandanţii de pluton ai detaşamentelor de muncă puteau fi chiar şi ofiţeri israeliţi care luptaseră pe front, însă atribuţii de comandant de companie nu puteau avea decât ofiţerii neevrei.15
9 Decretul nr. 4.400/1937 VKM. din 28 aprilie 1937 cu referire la Organizaţia Taberelor de Muncă Naţionale Voluntare ale Studenţilor de la Universităţi şi Şcoli Superioare. In: Magyarországi Rendeletek Tára [Colecţia Decretelor din Ungaria], Budapesta, Ministerul Afacerilor Interne, 1937, p. 468–470. 10 Pentru istoria serviciului de muncă obligatorie universitară şi a şcolilor superioare, vezi Szécsényi 2011, Bartha 2010. 11 Asupra literaturii de specialitate contemporane vezi: Hilscher 1933, Fábry 1938, Tarnói 1939, Szinai 1939. 12 Legea II din 1939. In: Magyar Törvénytár [Colecţia Legilor Ungariei], 1939. Budapesta, Franklin, 1940, p. 6–128. 13 Alin. I din § 230 se referă şi la cei care trăiau pe teritoriul ţării, dar „nu poate fi identificată” cetăţenia lor (2). 14 Dintre acestea, cea mai importantă era Ordonanţa de guvern cu nr. 5070/1939 M.E., intrată în vigoare la 17 mai 1939. In: Magyarországi Rendeletek Tára, 1939, vol. I, p. 796–803. 15 Ordonanţa nr. 2870/1941. M.E., 19 aprilie 1941. In: Magyarországi Rendeletek Tára, 1941, p. 1028–1029.
8