Csősz László – Gidó Attila • Excluşi şi exploataţi
Excluşi şi exploataţi Munca obligatorie a evreilor din România şi Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
n În studiul nostru vom încerca să realizăm o cercetare comparativă asupra contextului juridic şi ideologic al sistemului muncii obligatorii a evreilor din Ungaria şi România, analizând totodată caracteristicile funcţionării sale. Prezentarea problematicii complexe a muncii obligatorii – incluzând aici şi analiza asupra destinului din timpul războiului al altor grupuri minoritare (printre care al femeilor israelite) – ar fi depăşit cu mult cadrul studiului de faţă. Comunităţile maghiare, respectiv cele evreieşti de limbă maghiară, au fost destrămate prin noile graniţe de stat ce au fost trasate în urma tratatelor de pace de după Primul Război Mondial. La începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale au avut loc noi modificări ale graniţelor, astfel încât harta politică a comunităţilor evreieşti din Europa Centrală a fost din nou reorganizată. În compararea sistemelor serviciului de muncă obligatorie din România şi din Ungaria am fost călăuziţi în primul rând de convingerea că pe teritoriul celor două ţări au trăit/trăiesc comunităţi evreieşti care din punctul de vedere al trăsăturilor culturale, lingvistice şi socio-structurale sunt identice/similare, însă în timpul Holocaustului au avut parte de o soartă diferită. Dorim să prezentăm aceste diferenţe concentrându-ne asupra analizei situaţiei serviciului de muncă obligatorie a evreilor din nordul şi sudul Transilvaniei şi documentând-o cu exemple concrete.1 Până în 1940, evreimea preponderent de cultură maghiară a acestor două teritorii trăia în interiorul graniţelor comune: până la destrămarea monarhiei austro-ungare, în cadrul statului maghiar, iar mai apoi, din 1918 până în 1940, între graniţele României Mari. În urma celui de-al doilea Arbitraj de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, iar consecinţa acestui act a fost faptul că din toamna anului 1940 israeliţii din această regiune au devenit victimele Holocaustului din Ungaria. Evreii din Ardealul de Sud au împărţit aceeaşi soartă cu israeliţii din România. În România, atât sistemul serviciului muncii obligatorii, cât şi organele de stat de care acesta era supravegheat au avut o activitate ad-hoc. Însă în majoritatea cazurilor poate fi remarcat faptul că, deşi au existat şi referitor la creştini anumite reglementări legate de munca obligatorie, sistemul afecta în primul rând populaţia israelită. În ceea ce priveşte Ungaria, instituţia muncii obligatorii a forţelor armate practicată înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost un fenomen cu trăsături unice în epocă, atât în ceea ce priveşte dimensiunile, cât şi caracterul şi organizarea ei. Începând din 1939, guvernul maghiar a înfiinţat în cadrul armatei unităţi formate din cetăţeni care „nu prezentau încredere” şi care la început şi-au efectuat serviciul în uniformă, dar fără arme. Sistemul complex al serviciului muncii obligatorii afecta sute de mii de oameni din ambele ţări, cetăţeni care din motive politice, religioase ori etnice nu erau doriţi în serviciul militar sub arme. Atât în Ungaria, cât şi în România, o mare parte a
1
Prezentarea destinului şi a situaţiei evreilor din afara Ardealului de Sud care au efectuat muncă obligatorie nu constituie obiectivul studiului de faţă. Referitor la serviciul muncii obligatorii din Vechiul Regat şi Transnistria stau la dispoziţia cercetătorilor mai multe volume de documente în limbile română şi engleză: Ancel 1986, Ancel 2007, Benjamin 1993, Benjamin 1996, Şerbănescu 1997, Şerbănescu 1998, Traşcă – Deletant 2007, Traşcă 2010.
5