Skip to main content

Revista Erasmus+ Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida

Page 35

Viano da Castello

A fost fondat de Regele Alfonso III al Portugaliei în 1253 şi se numea Viana. A devenit port important în sec. 16 datorită exploratorilor portughezi care plecau de aici. Cele mai importante clădiri din oraş datează din această perioadă. Folclorul tradiţional din Viana do Castelo

este

printre

cele

mai

bogate

din

Portugalia.

Oraşul este însufleţit de industria de pescuit şi, mai recent, de dezvoltarea turismului. Castelo do Neiva aparţine Parohiei Viana do Castelo de la începutul sec. 19. Un punct de interes turistic important este piaţa principală, cu o fântână construită în 1553 şi o casă Miseriacordia datând din 1598. Catedrala (sec. 15) cu aspectul unei fortăreţe şi detalii gotice se află în apropierea centrului. În piaţa Sao Domingos se află o biserică din sec. 16 cu acelaşi nume. Muzeul oraşului este adăpostit în Palatul Barbosa Maciel, tot în piaţa principală, şi deţine exponate precum ceramică,

tablouri,

vestigii

arheologice.

În nordul oraşului se găseşte Capela Nossa Senhora da Agonia (sec. 18) ce are rol important în sărbătoarea oraşului, ce are loc anual. Cele trei zile de festival au loc în august şi atrage numeroşi turişti.

Foto Andronache Cosmin

36


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook