se e ui ib str di
t ui at
gr
Revistă de cultură pentru tineret
An 1 | Nr. 3 | Noiembrie 2008
Vrei să fii publicat? pag. 6
PERSONA
şi-a găsit chipurile
Tineriada îţi acordă această şansă. Trimite articolul tău la adresa de email: tineriada_craiova@yahoo.com şi, dacă articolul tău este aprobat, o să fie publicat în numărul următor.
pag. 8
Tarkovski
căutarea divinităţii
pag. 10
Paul Newman
ochii albaştri ai ecranului
pag. 18
Scorpions
are you ready to rock ?
www.fundatiadolj.eu www.fundatiadolj.eu
2
Haideţi să mişcăm împreună cultura
EDITORIAL
Tineretul zilelor noastre este mult mai complex decât cel din generaţiile trecute. Desigur, libertatea de exprimare, multitudinea opţiunilor şi a informaţiilor, şi-au pus puternic amprenta pe adolescenţii zilelor noastre, transformându-i pe unii dintre ei în adevărate legume, sau cum îi numea cineva „generaţia fast-food şi multitasking”. Printre tineri, există însă şi un procent, mic ce-i drept, de doritori de cultură. Problema este că aceştia se lovesc de un zid, viaţa culturală fiind un circuit închis, iar opţiunile care există ajung cu greu să fie accesibile tuturor datorită canalului de transmisie prost, cauzat şi de faptul că presa preferă să promoveze altceva decât cultura. Aici ar trebui să intervenim noi, cei care avem pretenţia că reprezentăm o elită şi care avem mai mult acces la mediul cultural, să promovăm pe cât putem activităţile culturale, să informăm, să atregem cât mai mulţi tineri în mediul cultural şi propriile proiecte culturale.
E drept că şi spaţiul nostru este destul de limitat: cultural independentă dispune de puţine posibilităţi datorită resurselor materiale scăzute, deşi în Occident şi puţin şi pe la noi, ea se bucură de mare succes în rândul tinerilor, prin caracterul nonconformist al ei. Teatrul este unul dintre domeniile care a atins cea mai mare popularitate în rândul tineretului în ultimii ani. Şi asta nu datorită Teatrelor Naţionale, ci a trupelor de tineri actori care au început să răsară ca ciupercile după ploaie. Spectacolele s-au mutat de pe scenă în cluburi sau chiar în aer liber, piesele au început să fie din ce în ce mai simpliste, cu două, cel mult trei personaje, bazându-se pe improvizaţie şi pe contactul direct cu spectatorul, iar durata lor a scăzut simţitor. Dar odată cu acest fenomen s-a pierdut şi din consistenţa teatrului, din greutatea mesajului său, publicul devine din ce în ce mai relaxat, amuzat chiar, sau uneori pus să asiste la adevărate manifestări sexuale în public. Principala
Noiembrie 2008 problemă este că sistemul de valori s-a denigrat, de multe ori se face orice doar de dragul de a fi, ceea ce duce la apariţia multor non-valori ce se autoştampilează ca fiind opere de artă. Principala lor scuză este că numai aşa pot face spectatorii să fie prezenţi într-un număr cât mai mare. E drept că nu se mai poate scrie ca pe vremea lui Shakespaere dar Ionesco e încă modern şi ar trebui să avem un filtru mai pretenţios când scanăm ceea ce vedem. R isc să par puţin retrograd şi să fiu înjurat, dar prefer să văd o piesă clasică, jucată ca acum 50 de ani decât să asist la una nouă şi „origanală” dar lipsită de substanţă şi de trai în timp. Aici iarăşi ar trebui să intervenim noi, să ne asumăm rolul de îndrumători culturali şi să arătăm publicului ceea ce trebuie văzut, pentru că la noi a apărut prostul obicei să pitulăm valorile şi să arătăm publicului doar ceea ce el vrea să vadă cu un minim efort de inteligenţă. Publicul nu mai are educaţia ca acum 30 de ani, asta deoarece nu are exerciţiul cultural al marilor valori. Maeştrii sunt din ce în ce mai puţini.
Revistă de cultură pentru tineret
3
cunoştiinţe în mână pentru ca împreună să punem umărul la consolidarea unei mişcări puternice culturale, independente şi tinere, capabile să se ridice deasupra celorlalţi, să educe, să ridice nivelul de valoare al mediului, şi capabilă să pătrundă în cele mai întunecate colţuri ale societăţii. Nu uitaţi că noi toţi trebuie să trăim sub deviza „calitate înainte de toate”, căci doar calitatea te face puternic. Ionuţ DUŞCĂ
Aşadar, fac un apel puternic către toţi cei care au acces la mediul cultural, să-şi ia bagajele de
Redactor-şef: Duşcă Ionuţ Senior editor: Marcel Răduţ Colegiul de redacţie: Simona Petrică Anda Şoşea Roxana Zgură Tedy Necula Sorin Simion Ana Maria Popa Machetare: Mihai-Theofil Olteanu Fotografie: Anda Şoşea Grafică şi design: Victor Şoşea Foto copertă: Anda Șoșea
ISSN: 1844-7147
Redacţia:
Calea Severinului nr.1, Craiova, Dolj Responsabilitatea opiniilor apărute în revistă aparţine în totalitate autorilor. contact: tineriada_craiova@yahoo.com
EDITORIAL
Revistă de cultură pentru tineret patronată de Fundaţia pentru Tineret Dolj www.fundatiadolj.eu fundatiadolj@yahoo.com
4
Teatrul de ie “Ridendo cas
TEATRU
Săli de spectacol umplute până la refuz, toalete impecabile, misterul de dinaintea ridicării cortinei, auzul gongului, piese de anvergură ale marilor clasici reprezentate în culoarea epocii atât prin decoruri bogate cât şi costume extrem de sugestive sunt
deja elemente ale trecutului, ale unei ere demult încheiate.
de consum), care, bineînţeles, nu necesită prea mult talent şi nici preocupare, decoruri sumare, Dar cu ce au fost înlocuite actori cu două trente pe ei sau aceste elemente nelipsite dintr- chiar despuiaţi de tot. Iar acum un spectacol de teatru? Cu nişte urmează publicul care se prezintă comedii facile, actuale, care îl iau în conformitate cu cele de pe în balon pe omul modern (teatrul scena pe care chiar el însuşi le-a modelat după gusturi şi tendinte. Rochiile de seara şi costumul cu papion au fost înlocuite de ţinute lejere, jeans cu adidaşi sau chiar trening, bunul simţ a fost dat pe neobrăzarea de a nu închide mobilul în timpul spectacolului şi de a comenta cu voce tare într-un mod de-a dreptul vulgar ceea ce se petrece pe scenă.
Cu mare regret, dar calitatea spectacoleleor, dacă este să o comparăm cu cea din trecut a scăzut dramatic. Tot actorii în vârstă sunt sarea şi piperul, dar după ce se vor duce şi ei cu cine mai rămânem? Este o problemă care implica atât şcoala de teatru cât şi societatea românească într-o globalizare perpetuă. Prin piese ieftine care “se vând” teatrul modern a fost golit de substanţă, teatrul de azi nu iţi mai dă “tema pentru acasă”, nu te mai pune pe gânduri atunci când te inchizi în camera ta, ci doar iţi vin în minte lucrurile de zi cu zi imediat după ce ai părăsit sala de spectacol. Te simţi ca şi când nu ai fi fost într-un loc de cultură ca să îţi mai clateşti neuronii şi aşa îmbâcsiţi de tâmpeniile de la TV. Din păcate, odată cu substanţa teatrului s-au golit şi sălile de spectatori. De ce? Pentru că în secolul XXI publicul este interesat de alt tip de relaxare, este mult mai comod să stai în faţa calculatorului să navighezi pe mările
Noiembrie 2008
Revistă de cultură pentru tineret
eri şi de azi stigat mores” înspumate de monştrii virtuali ale internetului sau să pierzi timpul în faţa televizorului urmărind emisiuni stupide despre oameni care nu ştiu pe ce să mai arunce cu banii. Tot la îndemâna oricui este să vadă de la el de acasă ecranizarea unei piese care de multe ori se dovedeşte o distorsiune a sursei de inspiraţie sau să bântuie cu amicii prin bodeguţe irosind timpul de pomană. Cărţile sunt excluse din start. Sunt extrem de puţini cei care mai au în zilele noastre o astfel de preocupare, cam la fel de puţini ca şi iubitorii de frumos, categorie în care se include şi teatrul. Genul dramatic, o alternativă pentru cei cărora nu le place să citească se dovedeşte a fi repudiat.
Dar unde este publicul matur, cel care ar trebui să înţeleagă cel mai bine fenomenul teatral? Fie scârbit de atâta mediocritate preferă să rămână acasă şi să savureze o carte buna, fie, ceea ce este mai grav, este atât de plafonat încât nu se mai poate gândi şi la hrana sufletului, fiind preocupat de ghiftuirea cu
arta îi scade audienţa şi, deci este în pierdere; şcoala romanească nu are nici un fel de interes să deschidă ochii copiilor că există şi ceva mai bun decât fumatul sau sedentarismul în masă la care îi predispune.
Dacă ne luăm dupa zicala “Speranţa moare ultima” singura soluţie rămâne speranţa că vor apărea oameni care vor salva starea actuală de fapt şi că adevăratul teatru nu se va stinge odată cu epoca vitezei... Alina VLĂDUŢU
TEATRU
Tinerii sunt obligaţi de către profesori să vină la teatru pentru ca altfel primesc nota mică, însa mai bine ar rămâne acasă. Excluzând faptul că orice vizionare de spectacol presupune o prealabilă documentare, aceştia sunt puşi pe glume, uită unde se află, nu sunt captaţi de absolut nimic din ceea ce se petrece în faţa lor şi începe rumoarea. Pe bună dreptate ceilalţi sunt deranjaţi, se enervează, nu pot să mai urmarească nimic şi astfel o seară care s-a vrut agreabilă se transformă în ceva neplăcut.
grătare şi mititei la iarba verde în acompaniementul deja arhicunoscut al manelelor. Aici intervine mentalitatea aceea păguboasă a românului care necesită timp îndelungat şi o asiduă muncă de lamurire pentru o cât de mică schimbare. România stă extrem de prost la capitolul promovare a culturii. Campanii majore în presa scrisă şi cea audio-vizuală pentru diseminarea elementului teatral nu sunt, sau dacă sunt, trec aproape neobservate, pentru că această presă preferă ceea ce se caută, căci prezentând un strop de
5
6
Persona şi-a găsit chipurile
Cam acum două-trei luni, începeam să vorbim despre un proiect cultural cu Ionuţ. Ionuţ Duşcă este preşedintele Asociaţiei de Tineret Celest, însă eu îl cunoşteam drept tipul ăla care face filme de scurtmetraj din lista mea de mess.
REPORTAJ
Iar el mă ştia drept sora lui frate-meu. O relaţie foarte apropiată, ce-i drept. Acum, însă, lui îi spunem, în glumă, Patronul Gion, eu sunt Şefa, iar Mircea este ...Mircea. Mircea Tudosă, actor al teatrului craiovean şi al treilea din echipa fondatoare a ceea ce astăzi numim Compania de Teatru şi Film Persona. Ţin minte că am primit, într-o zi, ideea de proiect într-un fişier word, apoi am început să o prelucrez cu Mircea, pe la spatele lui Ion, ca să îl punem în faţa faptului împlinit. Aşa că am început să ne gândim la un nume. Mircea a vrut ceva latinesc, din nostalgia pentru Carmen Maris, un cenaclu de la el de acasă, din Mangalia, din care făcuse parte. Aşa că m-am întors la
originile teatrului şi am ales Persona – masca pe care o purtau actorii în teatrul antic. Apoi am apelat la Victor, fratele meu graphic designer, şi l-am îndrumat pentru a realiza logo-ul. Când i-am arătat lui Ionuţ, a fost surprins de nume, dar dintr-un motiv cel puţin amuzant. “Păi, ştiţi, am avut eu o trupă cândva… şi se numea Persona”. E semn bun. Am găsit-o pe Milena (Tudor), prima din trupa de actori, apoi a început aventura, după ce a adus patronul Gion afişele şi fluturaşii. Cred că abia după ce am început campanie de promovare a castingului am început să cunosc Craiova. Am lipit fluturaşi pe bănci cu scoci, sperând să nu
Noiembrie 2008
plouă, şi ne-am gândit că asta e o nouă formă de publicitate. Lipitul fluturaşilor pe bănci. Ar trebui să cerem copyright. Apoi am început să aşteptăm mesaje de confirmare în Inbox. La început au venit cu greu şi, de ce să nu recunoaştem, un gram de scepticism exista în fiecare dintre noi. Însă, în ultimele zile, mesajele au început să curgă, iar în ziua castingului au venit aproape de 2 ori mai mulţi oameni decât aşteptam. Şi unii dintre ei chiar păreau să aibă potenţial. Am avut parte de scene haioase, de prieteni imaginari, de ţaţe, de bocitori, de mironosiţe, de căzături, de stand up comedy, cam tot ce îţi putea trece prin cap şi ce nu ţi-ar
Revistă de cultură pentru tineret
7
fi trecut prin cap. În final, au rămas 12. Pe care i-am anunţat, cu părere de rău, ca vor avea timpul limitat pentru că vom avea noi grijă să îl petreacă alături de Persona. Am fost în parc, la o şedinţă de teambuilding, tremurând sub un soare rece, am făcut cunoştinţă cu Cary, un actor american aterizat prin Craiova cu care se pare că vom colabora pentru o perioadă, am început să discutăm despre planuri, despre noi, despre mici şi mari. Acum urmează adevărata provocare. Începem repetiţiile. Atenţie, Craiova, în curând vei vedea o nouă faţă a artei. Anda ŞOŞEA
REPORTAJ
8
Tarkovski sau
căutarea divinităţii Motto: „Pe Pământ avem două şanse: credinţa şi arta.” Grigore Leşe
CINEmA
Născut într-o ţară măcinată de comunism, Andrei Tarkovski a avut tot timpul o Rusie a lui, luminată de credinţă şi de arta marelui Andrei Rublyov. Face parte din acea categorie de regizori pentru care filmul nu este doar o meserie ci însăşi raţiunea de a fi. Filmele sale au avut o influenţă puternică asupră cinemografiei secolului XX, prin caracterul lor poetic, filozofic şi religios. Întâlnirea omului cu divinitatea este tema fundamentală a filmografiei tarkovskiene pe care a dezvoltat-o în aproape toate filmele sale. Artistul rus trăieşte intens conştiinţa că este persoană făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, într-o lume creată de asemenea de Dumnezeu, şi ni se mărturiseşte, chemând camera de filmat să surprindă această realitate. În Andrei Rublyov, capodopera filmului
creştin, pune în relaţia cea mai apropiată întâlnirea omului cu divinitatea. Martor al istoriei păcătoase, Cuviosul Andrei, îşi caută raiul prin făurirea icoanelor Maicii Domnului, ca să devină izvor de lumină pentru ai săi. Dar cum să găseşti raiul, când aerul rugăciunii îţi este intoxicat de iataganele inamicilor? Este, sau nu legitimă cufundarea în artă atunci când semenii tăi mor după un aspru şi nedrept judeţ? Monahul Andrey nu poate să răspundă; sau mai exact nu găseşte în sine puterea de a izvorî acea speranţă de care semenii au atâta nevoie. Refuzând să picteze şi să vorbească, Andrei porneşte în lume, în aşteptarea Ispăşirii şi a Învierii. Un drum lung, plin de încercări, unde monahul îşi păstrează inima curată şi deschisă iubirii faţă de divinitate. Răspunsul lui Dumnezeu va veni pe calea auzului prin glasul clopotului făurit de tânărul Boris, a cărui chemare Andrey o va auzi
Noiembrie 2008 imediat. Atunci se produce Învierea, şi Andrei îşi găseşte Chemarea; iar din inima lui vor răsări alte icoane, căci Dumnezeu i-a dat darul de a purta raiul prin picturile sale. Plânsul copilului clopotar simbolizează speranţa, Calea care se deschide iarăşi oamenilor, şi totodată momentul în care Andrei vorbeşte din nou. În mai toate filmele lui Tarkovski, copilul simbolizează puritatea, speranţa spre luminare a drumului spre paradis al umanităţii.
9
părintească de pe Terra! Spaţiu dintre Tigru şi Eufrat, unde Dumnezeu a răsădit Grădina, se află pe Pământ! Trebuie doar să-l redescoperim, să-l recuperăm şi să-l reintegrăm în noi, parcurgând drumul anevoios de la chip la asemănare, pentru a putea intra în Împărăţie! Sacrificiul, ultimul film al lui Andrei Tarkovski, are la bază mitul biblic al jertfei lui Isaac de către Avraam, tatăl său. Alexander, actor şi filozof, îşi sărbătoreşte liniştit ziua de naştere, când o ştire la radio anunţă începerea unui război nuclear ce pune în real pericol soarta umanităţii. Şi atunci, pentru prima dată Alexander îngenunchiază şi rosteşte – oarecum stingher, el, cel fără exerciţiul rugăciunii Tatăl nostru, şi face un târg cu divinitatea: promite să jertfească ce are mai de preţ – pe fiul lui – pentru ca lumea să fie ferită de distrugere. Oare câţi dintre noi am fi capabili de asemenea sacrificiu? Câţi am fi în stare să ne asumăm păcatele celorlalţi şi să cerem îndurare lui Dumnezeu? Alexander, cu o durere nesfârşită în suflet, simte şi înţelege Chemarea şi sacrifică cev Tarkovski sau căutarea divinităţii a mai presus decât propia viaţa: propiul său fiu. Însă filmul nu se termină aici. Dumnezeul lui Tarkovski nu este un zeu care tace. Astfel, în epilog, în revedem pe copil opitindu-se să care două găleţi de apă pentr a uda – aşa cum îi spusese tatăl său – copacul fără viaţă. După ce îi dă ascultare, îl vedem odihnindu-se, la orizontală, sub acel copac, dar privind acum încrezător acum spre ramurile lui goale. Pentru întâia oară micuţul vorbeşte: „La început a fost cuvântul...”. Urmează întrebarea celui care – necuvântător o vreme, dar ascultându-şi mereu părintele, doreşte să înţeleagă, să se lămurească asupra tainelor lumii: „De ce e aşa, tată?”. Un travelling vertical ne pune faţă-n faţă cu coroana desfrunzită a copacului, în timp ce acordurile lui Bach ne însoţesc spre ultima fotogramă, pe care este tipărită o dedicaţie: „Cu încredere, fiului meu. Andrei Tarkovski”. “Eu nu cred decît un singur lucru: sufletul uman e nemuritor şi indestructibil. Dincolo de moarte poate fi orice, asta n-are nici o importanţă” mărturisea Andrei Tarkovski în ultimul său interviu. Ionuţ DUŞCĂ
CINEmA
Atât în Călăuza cât şi în Solaris, divinitatea este simbolizată ca o forţă misterioasă, localizată însă într-un punct fizic, ce ascunde promisiuni nebănuite. În Zona, cele trei personaje, numite simbolic Scriitorul, Profesorul şi Călăuza, pornesc în căutarea camerei ce poate îndeplini „dorinţa cea mai arzătoare, cea mai sinceră şi cea mai chinuitoare se va împlini”. Dar, Profesorul şi Scriitorul, măcinaţi de ideea unei împliniri pământeşti, porniţi în căutarea faimei şi a bogăţiei, se precipită; nu reuşesc să-şi deschidă sufletul suficient de adânc, încât Zona să le poate oferi Mântuirea. Paradoxal, Călăuza, simbolizând omul simplu, care înţelege chemarea divinităţii, suferă cel mai tare de lipsa de credinţă a partenerilor săi, considerând că numai prin credinţă ai acces nelimitat la forţa divină. Finalul parabolic, cu fetiţa mutantă, mişcând lucrurile folosind doar privirea sub acordurile Odei bucuriei, transmite întreaga esenţa a filmului: Zona era de fapt un mediu spiritual, unde doar cei care dădeau totul fără să ceara nimic în schimb, aveau acces la promisiunile ei. În Solaris, planeta misteroasă aflată într-o continuă frământare, le este oferită oamenilor posibilitatea de a-şi retrăi trecutul; numai că, odată cu asta, oamenii comit şi aceleaşi greşeli din trecut. Experţii solaristicieni pleacă să caute paradisul amăgitor al comunicării cu alte civilizaţii departe, în afara Sistemului nostru Solar, ducând cu ei nostalgiile şi angoasele sufletului uman, însă bâlbâit în comunicarea cu sinele; abia în final, după ce şi-a consumat energiile în cercetări zadarnice, astronautul rătăcitor Snaut realizează că adevăratul paradis e acasă, în leagănul de pe Terra. Radiografiind encefalul exploratorilor săi, mimetică planetă-copil, va plăsmui, din masele oceanului său, o copie a imaginii celei mai pregnante din mentalul lui Snaut: casa
Revistă de cultură pentru tineret
10
Paul Newman, ochii albaştri ai ecranului
SUPERSTAR
Legenda ecranului, superstarul, şi omul cu cei mai faimoşi ochii albaştri din istoria cinematografului, Paul Newman s-a născut în 1925 în Clevend, Ohio, fiind fiului unui proprietar de magazine cu articole sportive. A început să joace încă din liceu, apoi a absolvit Yale Drama School, apoi a fugit la New York ajungând să joace pe Brodway de unde a reuşit să încheie un contract cu faimoasa casă de producţie Warner Bros. În afara carierei artistice s-a făcut remarcat şi ca antreprenor, filantrop şi pilot de curse. A fost nominalizat de 10 ori la premiul Oscar, pe care l-a obţinuit însă doar o singură dată cu rolul din filmul The Color of Money (1986). A debutat şi s-a făcut remarcat într-o serie de seriale între anii 1952-1956, până când a debutat ca rol principal pe marile ecrane în Somebody Up There Likes Me (1956), unde a interpretat rolul boxerului Rocky Graziano (rol care i se oferise iniţial lui James Dean dar acesta a murit într-un accident înainte de filmări). Doi ani mai târziu a jucat în The Long, Hot Summer (1958) unde a primit marele premiu pentru interpretare al Festivalului de la Cannes. În acelaşi an mai joacă alături de Elizabeth Taylor în Cat on a Hot Tin Roof unde a fost nominalizat la Oscar pentru rolul exhibiţionistului şi
alcoolicul Brick Pollitt, personajul faimos al lui Tennessee Williams. A fost momentul în care publicul conştientiza naşterea unui mare superstar: Paul Newman; omul care te hipnotiza cu faimoasa sa privire albastră. Au urmat roluri fantastice în Cool Hand Luke (1967), celebrul non-conformist prizonier devenit erou printre prizonieri; în Butch Cassidy and the Sundance
Noiembrie 2008 Kid (1969), un western în care era un celebru jefuitor de trenuri şi bănci, în Sometimes a Great Notion (1971) şi apoi The Sting în 1973; ultimul fiind unul dintre cele mai „Oscarizate” filme din istorie, jucând alături de Robert Redford (aflat la primul Oscar din carieră). În 1986 primeşte în sfârşit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, în filmul lui Martin Scorsese The Colour of Money, unde a jucat alături de Tom Cruise. În 1999 a mai jucat în Message in the Bottle iar în 2000 în Road to Perdition al lui Sam Mendes, unde a fost iaraşi nominalizat la Oscar pentru cel mai bun rol secundar de această dată. A fost totodată şi ultimul său film, un testament al geniului său actoricesc, un ultim răsunet al ochilor albaştrii. De-a lungul timpului şi-a creat imaginea tipului dur, a furiosului, a acelui care refuză conformitatea şi e gata de orice sacrificiu pentru cauza sa, dar sub care de multe ori se ascundea câte-un zambet sau o privire de copil, faimosul său păr blond făcându-l să strălucească la propriu pe ecrane. A mai fost supranumit şi King Cool. A fost de multe ori comparat cu James Dean, un alt mare rebel al ecranului, plecat din păcate prea timpuriu dintre noi. A
Revistă de cultură pentru tineret
11
fost de multe ori acuzat că este prea detaşat iar el se apăra spunând că este doar un circumspect. A mai fost pasionat de arme de foc, politică şi a fost un militant convins pentru drepturile homosexualilor. A fost căsătorit de două ori: cu Jackie Newman între 1949 şi 1958, şi apoi cu Joanne Woodward din 1958, care i-a fost loială până în ultima clipa a vieţii sale. A fost un mare filantrop, donaţiile sale ajungând la incredibila sumă de 175 milioane dolari, o parte din aceştia venind din profiturile companiei Newman’s Own la care a fost fondator. De asemenea în 2006 a fost desemnat cel mai vârstnic pilot care a participat vreodată la o cursă auto. Bătrân, a renunţat la actorie în 2007 dând vina pe faptul că i-a slăbit memoria şi s-a retras într-o vilă din Connecticut alături de familia sa. A murit la 26 Septembrie 2008, în locuinţa sa, după o serie de complicaţii rezultate în urma unui cancer pulmonar. Ionuţ DUŞCĂ
SUPERSTAR
12
Capricornul Din uneltiri stelare s-a născut, din pântecele terestrului pătrat, din forme de zâmbet, din lacrimi desenate, dimensiunea unui bloc de gheaţă, religie transsexuală, bilaterală în haine de primavară, joaca zeilor cu investiţia umană, ajuns să se dezbrace pe bani pentru idei geniale, hipnotizând caprele de munte, oamenii cu Mercedes, femeile cu dare de mână, politica internaţională, îl vedem în spatele disputelor pentru libertatea omenirii, la coadă alături de britanicii ironici, printre cârdurile de oameni de afaceri, fumând iluzia siguranţei zilnice, îl vom iubi după primele cântece perfecte, vom suspina la apariţia copitelor sale rigide, ce fiinţă puternică, aş tinde să spun, mascând subtil şirul de fani mexicani, postaţi să cumpere bilete pentru show-ul de azi.
ARS POETICA
Crimă franceză le chant mélancolique d'une disquette, le chant qui vient de ta tęte, le chant qui est partout, dans les pierres, dans les rues, dans la lune, tu es quand męme ma vertu, o poezie încifrată de sensuri digitale, amintiri cibernetizate, am traversat podul inconştientului colectiv, o celulă cu megabiţi m-a digerat, ca pe un atom, saliva roboţilor a transformat carnea în metal, urmând ca iubirea pentru tine să devină un input tridimensional.
Revistă de cultură pentru tineret
Noiembrie 2008
13
Virtualitate Pe străzile Parisului crimele vorbesc prin mansarde, în întunecatul decor al nopţii, siluetele se diluează în forme picasso, unduindu-se ca o melodie de clarinet, ca un pian stins printre paginile unui roman, picură primăvara la geam, un strigăt înconjurat de sticle sparte, au vrut moartea trandafirilor roşii, design toulouse-lautrec, aburii încolţesc pe pereţii camerelor, mansarde ce păstrează toate iluziile din priviri, şoaptele iubiţilor, forme picasso, somnul neîntrerupt al crimei franceze... inconştientul atinge apogeul notelor de clarinet, pian stins printre vise, un iubit îşi omoară dragostea, a prins-o de gât, iubita îl veghează, doi complici la crimele din suburbii...
Diana TODEA
ARS POETICA
o ultimă atingere de clape, şi străzile pariziene oftează a secret.
14
Între mine floare-n noapte verde bine înfloreşte între mine mică mare întrebare se topeşte nu mai doare nouă. şoapte. toate. trei. două-N una dacă vrei
Autoportret Am mâzgălit în grabă cu mână tremurândă ceva neclar... ca apa... o flacară plapândă? Apoi, mai ferm, dar tandru, mâna-ncepu să zboare! Iubirea curge, umple structura de culoare!! Explozia de viaţă cuprinde-ntreaga fire; Nu-i pictor şi nu-i pânză... doar PACE, fericire.
ARS POETICA
Pierdută-n trezire Un gând de iubire, un scop ideal... Pierdută-n trezire începutul îl legi în final! Accepţi nemurirea de moartea ţi-e soră, iubita mea... fiică şi mamă şi noră! Flaviu RIZEANU
Noiembrie 2008
Revistă de cultură pentru tineret
Eticheta
15
Când auzim cuvântul “etichetă” ne gândim automat la trei lucruri: ambalajul unui produs, la regulile unei clase sociale sau la un nume, o clasificare a unei persoane ori a unui lucru. Făcând abstracţie de primele două semnificaţii, ne concentrăm puţin asupra celei de-a treia. De ce societatea de astăzi este “îmbibată” de clasificări, de supranume sau de calificative? Fiecare persoană din ziua de azi are o “etichetă” pusă de cei din jur. Cu toţii am auzit expresii ca “aha, tipa asta e genul de om care…” sau “ah, îl ştiu pe tipul ăsta e un…”. Cu toţii am fost “etichetaţi”. Cu toţii am pus altora “etichete”. A pune celorlalţi “etichete” a ajuns un sport extrem, o încercare de supravieţuire în jungla societăţii. Noi am ajuns să îi clasificăm pe cei din jurul nostru pentru a ne apăra. Făcând acest lucru stabilim între persoana nostră şi ceilalţi o bariera de care nu se poate trece, stabilim care
este teritoriul nostru şi nu îi permitem celuilalt sa îl “invadeze” pentru că este un ”…” sau o “…”. Este modul nostru de a ne apăra, de a nu risca să fim înşelaţi de o “etichetă măreaţa”. Fiind cei care “etichetează” evităm sa fim cei caracterizaţi in mod negativ, obţinem o pozitie de “leu” şi ne permitem să criticăm ceea ce se spune despre noi. Din astfel de cauze, oamenii sunt preocupaţi constant de ce se spune despre ei şi de ce impresie fac, ei încearca să işi construiască o imagine pe cât de plauzibilă, pe atât de falsă uneori, doar pentru ca atunci când ceilalţi spun despre ei că sunt un ”...” calificativul să fie pozitiv.
Într-o lume ca aceasta, e bine să ne amintim permanent că aparenţele înşeală pentru a nu ajunge să credem în Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Ana-Maria POPA
OPINII
Suntem într-o continuă luptă pentru un supranume cu care să ne mândrim, pentru o “etichetă” care, în “vitrina societaţii”, să ne acorde titlul de “şampanie scumpă”. Ne străduim întodeauna să ne îmbunătăţim imaginea şi suntem fericiţi când cunoastem pe cineva nou, în faţa căruia putem începe de la zero şi ne putem construi o faţadă impresionantă care să ne plaseze în top, chiar dacă este falsă şi nemeritată. Trăim într-o lume a aparentelor, unde nu mai contează integriatatea pe care o ai , ci cea pe care cred ceilalti că o ai, nu mai contează sa fii tu însuţi, ci cel care dă bine în ochii celorlaţi, nu mai contează adevarul ci impresionatul fals pe care ceilalţi îl cred adevăr.
16
Fumatul, Sănătăţii din
OPINII
“Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi, cel mai prost păzită.” Fumatul, din punct de vedere fiziologic, este procesul prin care plămânii organismului uman inhală anumite substanţe toxice, ducând în cele din urmă la disfuncţii patologice cum ar fi : cancerul pulmonar, cancerul laringeal, cancerul esofagului şi cancerul gastric ce afectează sistemul respirator şi digestiv. Probleme ale aparatului cardiovascular: puls accelerat, aritmie cardiacă, HTA, circulaţie sanguină proastă, criză cardiacă, angor pectoris, arterită, flebite. Patologie O.R.L: laringită, faringită, sinuzită, alergii respiratorii, cancer esofagian, cancer la gât. Ca să putem înţelege mult mai bine fumatul trebuie să începem cu procesul respiraţiei. Respiraţia umană este de două tipuri: externă, reprezentată prin schimburile gazoase de la nivelul pulmonar, internă, care este un ansamblu de procese de schimb şi mecanice la nivel vascular. Primul tip de respiraţie reprezintă interes. Respiraţia externă este o funcţie ciclică şi continuă, care asigura schimburile gazelor respiratorii, adică oxigenul şi dioxidul de carbon, între mediu şi organismul uman. Unde oxigenul pătrunde, acolo vor pătrunde şi elementele constituitive şi nocive ale ţigărilor, adică la nivelul unităţii morfo-funcţionale a ţesutului pulmonar: acinul pulmonar. Diferenţa dintre respiraţie şi fumat este aceea că, prin primul proces natural, fiziologic se elimină dioxid de carbon, iar prin fumat „se elimină” cancerul. Fumatul este catalogat ca fiind de două feluri:
Activ şi Pasiv. Fumatul activ este procesul prin care organismul uman, acceptă în mod conştient cumpărarea unui pachet de ţigări şi consumarea lui, iar fumatul pasiv reprezintă inhalarea fumului de ţigară de către nefumători, într-un mediu în care se fumeaza şi este la fel de dăunator pentru sănătate ca şi fumatul propriu-zis. Ce se găseşte într-o ţigaretă? Mulţi oameni cunosc răspunsul general: nicotina. Însă adevărul biochimic este altul. Nicotina sau alfa 3 piridilN-metilpirolidina, este alcaloidul pirolidinic extras din frunzele de Nicotiana Tabacum, Nicotiana Rustica şi Nicotiana americana, frunze care conţin 1-8% principii active. Ea se găseşte sub forma de săruri ale acizilor malic şi citric. Nicotina este sintetizată şi de organismul uman, din aminoacidul ornitină. Nicotina depolarizează receptorii nicotinici de pe neuronii scoarţei cerebrale modificând metabolismul dopaminei, un neurotransmiţător responsabil cu controlul motilităţii şi a activităţii musculare. De aici provine dependenţa, mecanismul biochimic natural este dereglat, şi corpul se va adapta noilor informaţii biochimice. Acelaşi efect produce heroina si cocaina. Nivelul ridicat de dopamină stimulat mai nou prin fumat, oferă senzaţia de plăcere Când îşi iau doza de nicotină, fumătorii mai inhalează încă vreo 4000 de substanţe chimice în diferite combinaţii. Corpul uman este o uzină biochimică. Introducerea unor substanţe nefolositoare cauzează dereglări încete dar
Noiembrie 2008
Revistă de cultură pentru tineret
, Arderea n Trei Mişcări sigure. Gudronul, monoxidul de carbon, oxizii de nitrogen şi cianura de hidrogen, sunt doar câteva exemple nocive de substanţe. Dintre acestea, monoxidul de carbon este cel mai periculos. El înlocuieşte oxigenul, se leagă la fel ca şi acesta, de hemoglobină şi este transportat prin sânge la ţestuturile care trebuie să respire. Numai că
17
oxigenul ajută celulele ţesutului să respire, iar monoxidul de carbon le omoară. Pentru a renunţa la fumat, organismul uman are nevoie de o motivaţie considerabilă. Majoritatea fumătorilor iau decizia de a nu mai fuma atunci când sunt ameninţaţi de o boală gravă. Floriana VOICA
OPINII
18
CRAIOVA,, CRAIOVA
SPECTACOL
Apogeul Zilelor Craiovei a fost atins prin prestaţia de zile mari a legendarei trupe SCORPIONS. Cum era de aşteptat, faţă de ora anunţată oficial, adică 20.30, concertul a
debutat cu o întârziere de 45 minute.. Nu numai craiovenii s-au înghesuit să-şi aeriseasca urechile chinuite de manele, ci şi bucureştenii sau chiar vecini de-ai noştri...sârbii şi bulgarii.
Noiembrie 2008
Revistă de cultură pentru tineret
19
ARE YOU READY TO ROCK ? Concertul trupei Scorpions a facut parte din turneul "Humanity World Tour", organizat pentru promovarea ultmului album al formaţiei, "Humanity - Hour 1". Publicul din Strassbourg, de pe data de 25 octombrie, data următorului concert din turneu, nu va mai fi la fel de norocos precum cel de pe velodromul din Parcul "Nicolae Romanescu", biletul fiind obligatoriu de această dată.
Piese binecunoscute precum "Send Me An Angel", "Holiday", "Wind of Change", "Still Loving You", "You and I", "When the Smoke Is Going Down", "Big City Nights", "Rock You Like A Hurricane", au facut publicul să vibreze pe ritmurile ascultate de unii până atunci doar pe la radio. De pe noul album, piesa "Humanity" i-a întărâtat şi mai mult pe fanii genului, rockerii veniţi cu mic şi mare la cel mai mare eveniment din cadrul acestor zile de sarbatoare pentru Craiova.
y.ro h p a r otog h p n l . www fotografii: Laurenţiu NICA
SPECTACOL
Bateristul James Kottak a facut senzatie prin solo-ul oferit şi prin sloganul "Rock'n'Roll Forever", tipărit atât pe tricou cât şi pe pielea de pe spatele artistului. Câte mii de persoane s-au putut delecta cu un asemenea show de zile mari? Peste 15.000? Tot ce e posibil! Laurenţiu NICA
20
FOTO
Model: