Bolile acute ºi cronice
Tratamentul bolilor acute nu era o problemã dificilã pentru Hahnemann. Era suficient sã gãseascã substanþa care producea la un om sãnãtos simptome asemãnãtoare ºi vindecarea era rapidã ºi completã. Mult mai greu era, însã, în cazul bolilor cronice. El a ajuns la concluzia cã homeopatul care are în faþã un caz cronic este obligat sã lupte nu numai cu boala prezentã, ci sã aibã în vedere cã boala cronicã este numai un fragment al unei dereglãri iniþiale profunde. Aceastã dereglare profundã el a numit-o miasmã. Chiar dacã sunã ciudat pentru noi, cei ce trãim în secolul XXI, acest termen a fost adoptat încã de pe vremea lui Hahnemann ºi toþi homeopaþii îl folosesc. Vom incerca mai departe sã îl explicãm pe scurt, pentru cã este important sã îl înþelegem cât mai bine. De-a lungul timpului, efortul oamenilor de a scãpa de suferinþã a dus mai degrabã la o suprimare a bolilor (adicã la înãbuºirea simptomelor cu preþul împingerii dezechilibrului cãtre zone mai profunde ale fiinþei). Numai în cazul unor coincidenþe fericite se indica tratamentul corect. Pornind din cele mai vechi timpuri, putem observa cã la început omenirea suferea mai mult de boli de piele. Se spune cã boala cea mai veche ar fi fost râia. ªi dacã studiem Vechiul Testament putem vedea cã 31