Sepp Holzer – Permacultura
de plante şi era mai uşor de tăiat mai târziu. De asemenea, împiedeca crengile sau alte materiale necorespunzătoare să ajungă în fân. După ce stivele erau arse, cenuşa era greblată pe toată suprafaţa, apoi erau semănate seminţele de brandroggen. Varietăţile de secară cultivate în acest mod sunt cunoscute sub numele de brandroggen (literalmente denumite La Krameterhof înca legăm cerealele proaspăt tăiate în snopi apoi îi adunăm în stoguri, „secară de foc”), pentru aşa fel încât să se poată coace în câmp. că erau semănate dupa ce se ardea materia vegetală. Cerealele creşteau foarte bine pe pajiştile pregătite în acest fel. La sfârşitul lui iulie sau începutul lui august, cerealele brandroggen erau recoltate împreună cu resturile de iarbă de pe pajişte şi puse la uscat în hambare. Pe parcele mai mari de teren, brandroggen era recoltat de obicei în al doilea an la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie ca grâne pentru pâine sau pentru seminţe. La Krameterhof încă legăm snopii ca pe vremuri şi apoi îi adunăm în stoguri, aşa fel încît grânele să se poată coace pentru două sau trei săptămâni în câmp. Apoi, aduceam snopii în hambar. Îi puneam în jgheaburi şi îi aranjam cu grijă. Sprijineam snopii împreună într-un cerc, pornind de la centru spre exterior, aşa încât toate spicele să fie cu direcţia spre centru. Era important să folosim cât mai bine cu putinţă spaţiul disponibil. Când un cerc era terminat şi nu mai era spaţiu rămas, treceam la următorul până când toate cerealele erau aşezate la locul lor şi jgheaburile erau pline. Grânele erau astfel depozitate acolo până toamna viitoare, când terminam cu muncile de sezon şi lemnul era tăiat înainte de căderea zăpezilor. În noiembrie era timpul să înceapă treieratul grânelor cu treierătoarea, care funcţiona pe bază de o parafină veche sau pe benzină. Această muncă se făcea de obicei când era vremea rea şi nimic nu se putea face afară. Era o muncă laborioasă, cu mult praf şi epuizantă. În maşina de treierat , urechile erau tăiate şi separate de paie. Odată ce un soi era treierat, dădeam la o parte maşina de treierat ca să facem loc pentru maşina de vânturat. Aceasta era operată manual şi producea un jet de aer care separa materialul mai departe. Materialele uşoare precum pleava şi bucăţi de paie erau îndepărtate imediat şi colectate într-o stivă mare, care era utilizată mai târziu ca aşternut pentru animale. De multe ori, acest material era amestecat cu tărâţe şi apă fierbinte până ce forma o pastă care era folosită ca hrană pentru animale. Materialele mai fine, precum boabele sparte de către maşina de treierat şi particulele de nisip erau colectate pentru a hrăni găinile. Materialele mai voluminoase ca tulpinile sau pietricelele - deseori chiar şi excremente de căprioară 68