Nu contează numărul anilor, ci ceea ce ai reuşit să faci în ei

Alexandrina Halic, ambasador al Campaniei Naționale Artiștii pentru artiști, Uniunea Teatrală din România (2018)

Nu contează numărul anilor, ci ceea ce ai reuşit să faci în ei

Alexandrina Halic, mi-aţi vorbit despre drumul dumneavoastră în teatru, despre „şcoala” Radioului, dar nu mi-aţi spus nimic, sau aproape nimic, despre colaborarea dumneavoastră cu Televiziunea, despre experienţa cinematografică. Scena și colaborarea cu Radioul au însemnat cea mai mare parte a activității mele și, îndrăznesc să spun, cu cele mai multe satisfacții. M-am întâlnit și cu Televiziunea, dar mai rar, și nu în spectacole de teatru. În primii mei ani de teatru am făcut cu regizorul Andrei Brădeanu „Ucenicul vrăjitor”, o ilustrare a baladei lui Goethe, pe muzica lui Paul Dukas. Ucenicul vrăjitor a devenit apoi personaj în emisiunile cu același titlu, realizate de Tatiana Sireteanu. Toate acestea erau emisiuni pentru copii. Acum câțiva ani am apărut într-o emisiune întinsă pe două sezoane, intitulată „În curtea bunicilor”. O emisiune care mi-a fost dragă, așa cum dragă mi-a fost și Silvia Kerim, cea care a venit cu ideea emisiunii „Căsuța cu povești”. Acasă la Silvia, pe strada Parfumului, înconjurată de animalele ei iubite – un câine și două pisici – am citit zile în șir din cărțile copilăriei.

Această serie de emisiuni s-a reluat de ceva vreme pe canalul trei al TVR. Mă bucur să constat că telespectatori mari și mici urmăresc această emisiune. Ştiu asta din ce-mi spune lumea pe stradă.

Alexandrina Halic

Instantaneu dintr-un spectacol de teatru tv: Alexandrina Halic alături de Petrică Popa, Violeta Berbiuc și Ileana Stana Ionescu

În cabină, în pauza de la repetiții – Marina Procopie, Anca Zamfirescu și Alexandrina Halic

Alexandrina Halic ajutându-l pe unul dintre micuții concurenți să intre în pielea personajului Pinocchio – fotografie realizată în culisele emisiuniiconcurs Trei pentru o mască, un proiect derulat de Televiziunea Română în colaborare cu Teatrul Ion Creangă

Fac şi eu parte din rândul lor, şi trebuie să vă spun că întâlnirea cu dumneavoastră pe micul ecran, seara, la opt, timp de cinci minute, înainte să înceapă spectacolul de teatru tv, este o mare bucurie, printre altele şi pentru că aud poveşti pe care le-am uitat şi le redescopăr acum, cu aceeaşi emoţie cu care le-am auzit acum o jumătate de veac, poate mai bine, pentru prima dată. Îmi face plăcere să aud asta.

Aţi jucat şi divertisment în televiziune. Nu foarte mult, dar întotdeauna cu plăcere și cu bucuria de a fi alături de mari actori ai teatrului românesc.

Şi acum despre film... În ceea ce privește filmul, recolta este și mai slabă. Am făcut câteva roluri mici, pe ici, pe colo. Le-aș aminti pe cel din „Câinele japonez” al lui Tudor Cristian Jurgiu și pe cel din „Alice T” al lui Radu Muntean.

Alexandrina Halic

Am văzut de curând „Câinele japonez”, care mi-a plăcut foarte mult. Filmul a fost, din câte ştiu, prezentat în mai multe festivaluri internaţionale. Da, a și luat un premiu la Varșovia, iar la Festivalul de la San Sebastian a avut o presă foarte bună. Mi-aduc aminte din acea perioadă că o publicație de specialitate din străinătate caracteriza „Câinele japonez” ca un film neașteptat de promițător, cu un joc actoricesc superb, în care speranța se întrezărește în mijlocul tragediei.

Aţi mai jucat şi în „Margo” şi în „Ho ho ho”. Au fost mai multe, dar roluri mici. Nu am prea fost văzută în filme, dar am putut fi auzită, fără ca numele meu să fie trecut pe generic. Pe vremea când nu era priză directă, copiilor care jucau în filme le era greu să-și facă post-sincronul, așa că pe mulți dintre ei îi dublam eu. Unii aveau cinci-șase ani, ca acela din „Cântec pentru fiul meu”, alții zece-doisprezece ani, ca cel din „Alarmă în Deltă”, „Aventurile lui Babușcă”, „Fiul munților” sau „Racheta albă” și „Maria Mirabela”. Mi-a plăcut și îmi place să „întruchipez” voci. Am făcut asta încă din primii ani de meserie la invitația Teatrului Ţăndărică. De asemenea, pe vremea Studioului Animafilm, în filme de animație. Îmi amintesc cu plăcere de înregistrările făcute pentru filmele de animație ale lui Victor Antonescu „Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”, în 1981, și „Robinson Crusoe”, primul film românesc animat de lung metraj, făcut în 1973. Cu acest film a fost o întreagă poveste. Amintirile mele nu sunt prea clare, au trecut ani mulți de atunci, dar atâta știu, că filmul n-a avut o premieră.

De ce? Nici nu sunt sigură dacă filmul a fost proiectat în cinematografe. De ce? Pentru că în film exista o scenă, benignă de altfel și hazlie, în care niște canibali dintr-un trib războinic se pregăteau să-l fiarbă într-un cazan pe Robinson. Nicolae Ceaușescu tocmai se întorsese dintr-o vizită de prietenie în Africa și cenzura a socotit că scena

258

respectivă ar jigni noii prieteni abia vizitați cu cine știe ce aluzie. Nu mai știu cum s-a încheiat povestea asta și, de fapt, nici nu am încercat să aflu.

În ultimii ani aţi lucrat şi pentru Compania Walt Disney. Așa este, am dublat câteva personaje din producții Walt Disney: „Frumoasa și bestia”, „Cenușăreasa”, „Vulpea și câinele”, „Doamna și vagabondul”, „Pocahontas” sau „Mary Poppins se întoarce”.

Ascultându-vă, stimată Alexandrina Halic, îmi dau seama că profesional aţi avut o viaţă plină, că nu v-aţi plictisit. Se împlinesc cincizeci și nouă de ani de când am pășit prima dată pe o scenă profesionistă. Am citit undeva că nu contează numărul anilor, ci ceea ce ai reușit să faci în ei. Dacă m-ar pune cineva să apreciez eu însămi, cu sinceritate, drumul meu prin teatru, mă gândesc, ce-aș putea spune?

Ce-aţi spune, Alexandrina Halic? Că pe lângă îndoieli și zbateri, dezamăgiri și semne de întrebare, am adunat multă, neprețuit de multă bucurie, lucru pentru care Îi sunt recunoscătoare și mulțumesc lui Dumnezeu. Pare egoist răspunsul? Mă gândesc numai la mine? Şi ceilalți? Cei din sala de spectacol? Ei cu ce s-au ales?

Sunt sigur că cel puţin tot cu atâta bucurie câtă aţi trăit dumneavoastră. Întrebarea pentru mine rămâne deschisă.

Alexandrina Halic

260

Alexandrina Halic (2017)