ECO ATELIERUL LUI MOS CRACIUN

Page 1

ASOCIAŢIA PENTRU INIŢIATIVE DURABILE - ALTERNATIVE CRĂCIUN VERDE * IDEI DE CADOURI * HAND MADE

ECO ATELIERUL LUI MOŞ CRACIUN



ECHIPA EDITORIALĂ: REDACTOR ŞEF:

Sonia Bercuci

CUPRINS:

sonia.bercuci@initiativedurabile.ro

Editorial REDACTORI:

Emilia Alexandru

Ce cred opiii despre Crăciun

anda.alexandru@initiativedurabile.ro

Scrisori pentru Moşul

Oana Bercuci

Cum să ai un Crăciun eco

oana.bercuci@initiavedurabile.ro

Ornamente de Crăciun: hârtie,

Sonia Botez

floricele, fimo

sonia.botez@initiavedurabile.ro

Idei de cadouri ecologice

Silviana Ciurea Ilcuş

Etichete pentru cadouri

silviana.ciureailcus@initiavedurabile.ro Laura Holban laura.holban@initiavedurabile.ro

IT Christmas Picturi de iarnă

Bogdana Radu

Cărţi de Crăciun

ioana.radu@initiavedurabile.ro

Filme

LAYOUT: Sonia Bercuci

Reţete pentru prăjituri

IMAGINI:

Jocuri

www.freedigitalphotos.net, www.freechristmaswallpapers.net, www.recipetips.com, www.foodnetwork.com, Sonia Bercuci, Oana Bercuci, Bogdana Radu.

Felicitări AIDA


Eco Atelierul lui Mos Craciun

Editorial

Sau despre cum sa traiesti bucuria Craciunului ca un copil

„Eco Atelierul lui Moş Crăciun” a adus multă bucurie în sufletul meu de copil etern. Fiecare articol citit şi redactat, fiecare poză şi documentare, fiecare lucruşor făcut pentru „Eco Atelierul” sau pentru Crăciun, toate m-au făcut un copil creativ şi luminos. Am adunat în aceste pagini virtuale, pentru voi, copiii de toate vârstele, bucuria Crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă prin articole despre Crăciunul ecologic, despre filmele care merită văzute în perioada finalului de an, despre reţete de bunătăţi pe care copiii le pot găti cu părinţii lor, despre decoraţiunile pe care le putem face pentru căsuţele noastre călduroase, despre cum să-ţi pregăteşti computerul pentru sărbători. Ne dorim din tot sufletul să vă aducem un zâmbet, puţin entuziasm şi o parte din bucuria celor mai colorate şi dulci sărbători din an! Vrem ca această revistă să vă facă să vă doriţi să faceţi tot felul de decoraţiuni, să vă facă mai responsabili faţă de Pământ chiar şi de sărbători, să vă aducă mai aproape de copilărie!

Noi, echipa AIDA – Asociaţia pentru Iniţiative Durabile – Alternative, ne dorim ca bucuria lucrurilor mici să vă invadeze sufletul şi ca aceste sărbători să vă aducă mai aproape pe toţi cei dragi! Să aveţi un an nou în care să vă implicaţi mai mult, să fiţi mai profunzi, mai responsabili, să empatizaţi mai mult cu cei din jur, să visaţi mai mult şi să nu încetaţi să speraţi la o lume mai bună pentru fiecare! Sonia Bercuci, Preşedinte AIDA


GANDURI DE COPII

Ce cred COPIII despre Craciun? Într-o după-amiază răcoroasă de decembrie, picii mei se jucau la diferitele centre din sala de grupă, şi m-am gândit să-i întreb ce cred ei despre Crăciun. Răspunsurile au fost variate:

Sonia: Ce crezi despre Crăciun?

Maria: Că vine Moş Crăciun cu daruri multe la copiii cuminţi Rareş: E perioada când oamenii devin mai buni, pentru că de Crăciun s-a născut Iisus Hristos

Teodora: De Crăciun se împodobeşte bradul şi vine Moş Crăciun Vlad: De Crăciun stau acasă cu surioara mea Irina şi îl aşteptăm pe Moşul Andrei: De Crăciun...ninge mereu Victor: De Crăciun stăm acasă la bunicul Gigi şi mă joc David: Crăciunul e o dată pe an, e zapadă, e frumos, se împodobeşte bradul Andreea: Se cântă colinde, vine serbarea la grădiniţă şi vacanţa de iarnă Matei: Merg la biserică la tati şi împărţim oamenilor săraci pachete, ca să vină şi la ei Crăciunul.

După ce şi-au exprimat părerile privind semnificaţia Crăciunului, ne-am continuat repetiţiile pentru serbarea de Crăciun, au cântat colinde, şiau spus rolurile, şi au dansat pe melodii specifice iernii.


GANDURI DE COPII

Cel mai dificil este să-i explici unui copil că există pe lumea acesta şi alţi copii care nu au aşa multe jucării ca ei, că nu au părinţi, n-au un acoperiş deasupra capului, şi mai important: la aceşti copii Moş Crăciun nu vine niciodată.

Moş Crăciun are o încărcătură foarte mare pentru un preşcolar mic, când totul se învarte în jurul poveştilor, a basmelor, a lucrurilor magice, frumoase, pozitive, de aceea este foarte dificil de argumentat pe înţelesul unui copil ce înseamnă Crăciunul.

Viziunea unui copil este extraordinară, este pură, înainte de toate, curată, el priveşte lucrurile cu o naturaleţe şi o simplitate de nedescris, neîntâlnită la adult.

Fluturaşii grupei mari din Grădiniţa nr. 271 „Bobiţe de rouă” Bucureşti vă doresc Sărbatori Fericite şi un An Nou cât mai Bun şi Bogat !

SPIRIDUS, Sonia Botez


DRAGA MOSULE

Draga Mos Craciun, a mai trecut un an şi ţi-am promis că voi fi mai cuminte anul acesta, că voi avea grijă de surioara mea Yarinna, că voi împărţi jucăriile cu ceilalţi copii de la gradiniţă, că voi asculta de mama şi tata şi că nu voi mai vorbi în timpul activităţilor…însă, şi anul acesta, am mai încălcat din promisiunea de anul trecut. Te rog, bunule Moş Crăciun, să mă crezi pe cuvânt că am să fiu cuminte în anul care vine şi voi face tot ce trebuie ca să merit cadourile de Crăciun, şi voi fi mai bun, mai ales că am crescut cu un an şi acum ştiu să scriu şi să citesc, mai greu ce-i drept că-s la început, dar mă ajută mama şi tata, iar la grădiniţă, doamnele educatoare. Moşule, te-aş ruga anul acesta să ai grijă de copiii săraci care n-au mâncare, jucării, hăinuţe, şi brad de Crăciun. Eu nu ştiu ce-nseamnă asta, dar i-am auzit pe oamenii mari spunând că mai sunt copii care nu au ce avem noi şi pe care trebuie să-i ajutăm. Să treci Moşule şi pe la ei şi să le laşi cadoul potrivit sau măcar ajută-i să primească şi ei bucuria pe care o avem noi când vin sărbătorile. Chiar dacă sunt un mic fluturaş de 5 ani şi mă mai ajută mama la scris, voi creşte eu mare şi te voi ajuta eu Moşule, să ajungi pe la casele tuturor copiilor. Moş Crăciun, abia te aştept pe la mine, să-ţi spun câte poezii am învăţat şi câte cântecele şi colinde, ba chiar ţi-am pregătit şi un dans, ca să priveşti cât am crescut de anul trecut, când ţi-am spus doar poezii. Moş Crăciun, Moş Crăciun? Iţi pregătesc cu mama ceva bun, prăjituri, program perfect, Moşule eu te aştept. Moş Crăciun în încheiere îţi fac o urare:

Moş Crăciun mereu soseşte, De la Pol ne-aduce veste, Că s-a născut Domn Frumos Cu numele de Hristos.

Cu drag, Rareş Grupa mare, Grădiniţa nr. 271 „Bobiţe de rouă” Bucureşti


scrisori.... Tu i-ai scris lui Moş Crăciun? Nu contează câţi ani ai sau cât de târziu este! Moşul are spiriduşi peste tot în lume şi pot citi scrisorile în orice moment! Dacă încă nu i-ai scris lui Moş Crăciun şi îţi doreşti asta, noi te ajutăm să ai o foaie minunată pe care să-ţi aşterni gândurile, mulţumirile, dorinţele şi sentimentele. În paginile următoare vei găsi foi pe care le poţi printa şi pe care îţi poţi scrie gândurile. Scrisoarea ta va fi minunată! Ai grijă însă câte foi printezi. Nu printa mai multe decât ai nevoie! Credem că şi Moş Crăciun se bucură când avem grijă de natură.

DRAGA MOSULE

Scrisori, scrisori,






CRACIUN ECO

Cum sa ai un Craciun ecologic – 25 de sfaturi la îndemâna oricui 1. Închiriază un brăduţ în ghiveci! Există din ce în ce mai multe ong-uri şi comercianţi care oferă astfel de servicii. De asemenea şi Ocolul Silvic te poate ajuta! 2. Împodobeşte un brăduţ de plastic! Ştim că nu miroase a brad, dar este tot timpul verde şi va rezista mulţi ani de aici înainte. Ajuţi pădurile şi economiseşti destui bani. 3. Dacă totuşi vrei un brăduţ natural, doar pentru tine, atunci cumpără unul autorizat. Astfel îi vei sprijini pe comercianţii autorizaţi şi îi vei descuraja pe cei care taie brazi la întâmplare, ilegal. 4. Foloseşte pentru a-ţi împodobi bradul decoraţiuni şi globuri din anii trecuţi. Decoraţiunile de Crăciun nu vor fi demodate niciodată! Vor fi eventual clasice. 5. Transformă-ţi decoraţiunile din restul anului în decoraţiuni de Crăciun. Scoate jucăriile vechi şi aşează-le prin casă, eventual sub brad. Foloseşte suporturile de lumânări ca suporturi de decoraţiuni de Crăciun. Improvizează cât de mult poţi! 6. Realizează-ţi singur ornamentele! Nu trebuie să ai cine ştie ce talent sau să fi artist. Trebuie doar să vrei şi să încerci. Toată munca de creaţie îţi va da un sentiment de utilitate, îţi va readuce copilăria în prezent şi va contribui semnificativ la spiritul Crăciunului. În revista noastră vei găsi suficiente idei pentru decoraţiunile tale! 7. Dacă nu poţi sau nu ai timp pentru propriile ornamente, cumpără decoraţiuni realizate manual din materiale reciclate. Caută pe internet sau prin târgurile specifice şi sigur vei găsi măcar câteva ong-uri care realizează astfel de produse. 8. Foloseşte instalaţii pe bază de leduri. Consumă mai puţin decât cele normale şi nu diminuează cu nimic efectul. De altfel, ele se găsesc pe piaţă într-o variaţie destul de bogată. 9. De câte ori ai ocazia, fie că te uiţi la un film sau la o emisiune tv, fie că iei masa sau doar ai chemat nişte prieteni la tine, stinge lumina! Lasă pornită instalaţia de la brad (care oricum mergea şi cu lumina aprinsă) şi eventual aprinde o lumânare sau două. Vei crea o atmosferă mult mai plăcută şi mai caldă! 10. Nu lăsa instalaţiile în priză când pleci de acasă. Este destul de periculos, iar consumul este inutil. 11. Nu lăsa nici încărcătoarele de la telefoane în priza dacă telefonul s-a încărcat! Încărcătoarele uitate în priză consumă energie chiar şi când nu încarcă nimic – este o energie vampir. Şi de sărbători casa este atât de aglomerată de oameni, cadouri, jucării, mâncare, încât nu ai vrea să te împiedici de încărcătoare.


19. O altă metodă de a împacheta cadourile într-un mod prietenos cu natura este şi folosirea ambalajelor neconvenţionale. Banalul ziar, cumpărat sau primit gratis pe stradă poate fi folosit eficient. Împachetează cadoul tău într-un ziar şi leagă-l fie cu o panglică de la buchetele de flori sau chiar cu o sforicică. Va ieşi cu siguranţă din cotidian şi arată chiar bine! Îţi garantez! 20. Dacă nu ai pungi de la cadourile mai vechi, nu cumpăra altele! Nu e neapărată nevoie ca un cadou să fie aşezat într-o pungă. Oricum, ceea ce e cu adevărat important nu este punga sau cadoul, ci sentimentele pentru cei care primesc cadourile tale! 21. Dacă ai nevoie de o cutie pentru a împacheta cadourile foloseşte din cutiile vechi de la pantofi, bomboane, margarină, aparate electrocasnice. Dacă le vospseşti frumos sau desenezi ceva drăguţ pe ele, nici nu se va vedea care este originea lor! 22. Cumpără mai puţin! În perioada sărbătorilor cu toţii suntem cuprinşi de dorinţa de a cumpăra cât mai multe, din cât mai multe feluri. Gândeşte-te cu adevărat cât vei consuma!

CRACIUN ECO

12. Dacă asculţi colinde la computer şi în rest nu ai altă treabă în mediul virtual, mai bine scrie un cd sau caută o casetă veche şi ascultă minunata muzică de sărbători la casetofon! Consumă semnificativ mai puţin. 13. Mergi la o plimbare! De sărbători mâncăm cu toţii mai mult şi de cele mai multe ori, mâncăruri mai grele. Aşa că o plimbare te ajută la digestie şi de ce nu, să faci economie stingând televizorul, computerul, lumina. 14. Invită-ţi prietenii la tine! Decât două case luminate şi discuţii pe net, mai bine distrează-te cu prietenii tăi în aceeaşi casă. Astfel, din două case luminate va fi una cu lumina stinsă şi una luminată şi fericită. 15. Dăruieşte cadouri ecologice. Astăzi avem o ofertă destul de mare la produse ecologice: produse cosmetice bio, jucării din materiale reciclate (lemn, carton, plastic, etc.), gadget-uri eco, etc. Sugestii despre cadourile eco vei găsi şi în revista noastră. 16. Dacă nu vrei să cumperi un cadou eco, poţi face tu unul! Nu te costă mai nimic şi pe deasupra valorează mult mai mult decât orice cadou cumpărat. În paginile revistei vei găsi tot felul de sfaturi şi idei. Mai răsfoieşte puţin! 17. Fă cadou o carte citită de tine, din biblioteca ta! O carte citită deja poate fi un cadou mai inspirat decât o carte cumpărată la întâmplare. Ea poartă deja recomandarea ta! 18. Împachetează cadourile în vechile ambalaje ale altor cadouri. Poţi refolosi pungile de hârtie pentru cadouri, hârtii de ambalare sau o simplă fundiţă.


CRACIUN ECO

23. Dacă totuşi ai cumpărat prea mult şi ai mâncare ce riscă să se strice dacă nu o consumi la timp, gândeşte-te şi la cei care au cu adevărat nevoie de o bucată de pâine. Sunt convinsă că zilele astea ai trecut şi tu pe lângă o persoană fără adăpost. Pune din mâncarea ta într-o farfurie, pungă, caserolă, găleată de iaurt şi ofer-o unei persoane fără adăpost. De alfel, poţi face asta mereu, indiferent de câtă mâncare ai în frigider. Nu îl ajuţi doar pe el ci şi pe tine! 24. Dacă ai mâncare ce nu mai poate fi consumată, poate există pe afară şi animăluţe fără adăpost care au nevoie de ea. Moş Crăciun trebuie să existe şi pentru animale. Fii tu Moş Crăciunul lor! 25. Promovează ideea unui Crăciun ecologic! Fiecare contribuţie înseamnă enorm!

SPIRIDUSUL, Sonia Bercuci


Sărbătorile de iarnă reprezintă cea mai specială perioadă din timpul anului! Fie ca eşti copil sau „om mare”, este timpul când trebuie să îţi laşi imaginaţia să zboare, sa fii cât mai creativ, mai iubitor, mai bun. De Crăciun TOŢI suntem copii şi mici ajutoare ale lui Moş Crăciun! De aceea iată nişte ornamente uşor de realizat pentru toţi de la Mic la Mare!

Desene decorative Pentru aceste ornamente simple, nu este nevoie decât de coli colorate, foarfecă şi lipici sau bandă adezivă incoloră. Pe spatele colilor colorate se află desenate tipare, care se decupează cu grijă şi se lipesc pe geam, tocuri de uşi, în albume sau oriunde vrem să împodobim. De asemenea modelele se pot combina între ele, sau, pe colile colorate fiecare poate să deseneze propriul său model pe care să îl decupeze şi să îl folosească la decorat.

ORNAMENTE

Ornamente de Craciun


ORNAMENTE


Pe coli de diferite culori se trasează cu linia benzi late de un centimentru. Acestea se decupează cu grijă, mai întâi după liniile trasate, apoi fiecare bandă este tăiată în benzi mai mici de 8-10 cm. Pe un capăt al unei benzi se dă cu lipici, şi apoi se lipeşte de celălalt capăt, cu partea colorată la exterior. Se obţine un inel sau o „za” colorată. Prin ea se baga altă bandă colorată căreia i se lipesc la fel capetele. Urmând modelul acesta, se fac lănţişoare colorate, fie roşu cu verde, fie cu orice combinaţie de culori dorită. Aceste ghirlande pot şi agatate de perdea, pe perete, în bradul de Crăciun sau oriunde în altă parte.

Ghirlande delicioase Pentru acest tip de ghirlande este nevoie de un castron cu floricele de porumb, un ac şi aţă (de preferat aţa să fie de culoare deschisă). Procedeul este simplu, se baga aţa în ac şi

ORNAMENTE

Ghirlande colorate


ORNAMENTE

se face un nod la capat, apoi ca şi cum s-ar cusea, se înşiră floricelele de porumb pe aţă. La sfarşit aţa se înnoadă şi la celălalt capăt şi ghirlanda obţinută poate fi agăţată în brad sau prin casă.

Lambriuri colorate Se ia o coală de hârtie colorată, se îndoaie pe jumatate de-a lungul ei. Se lasă 3 cm la fiecare margine, iar marginea îndoită se crestează cu tăieturi de până la 5 cm. Se desface foaia, pe lateralul ei se dă cu lipici şi se lipeşte cu capătul celălalt, cu partea colorată la exterior. Se presează foarte uşor cu palma la capete pentru a i se înfoia partea de mijloc şi se aşează sub brad, pe pervaz sau în alte locuri. Pentru a adauga un plus de originalitate, înainte de a folosi coala, se pot desena diferite modele cu Moş Crăciun, fulgi de nea sau alte elemente legate de iarnă.


Este nevoie de coală pentru cadouri, hârtie colorată glisată sau creponată, foarfecă, lipici, aţă şi dulciuri. Se taie coala de cadouri în pătrate de diferite dimensiuni în funcţie de mărimea dorită. Se face un cornet din fiecare patrat, care se umple cu dulciuri mărunte (bomboane, biscuiţi, cubuleţe de ciocolată). Pe marginea cornetului se dă cu lipici. Pentru hârtia glisată, aceasta se mototoleşte bine şi apoi se despătureşte. În cazul hârtiei creponate, aceasta se taie direct în dreptughiuri (mai mari decât pătratul de la cornet). Hârtia creponată (coala glisată şifonată) se lipeşte cam 1cm pe marginea cornetului, iar restul se leagă cu o bucăţică de sfoară pentru a nu ieşi dulciurile din interior.

ORNAMENTE

Conuri cu surprize


ORNAMENTE

Aceste „conuri cu surprize” sunt o mică minune dulce de mâncat până la Crăciun, şi pot fi împrăştiate sub brad, pe pervaz, pe mese sau în alte locuri din casă.

Pentru a aduce “spiritul iernii” în casele noastre putem aduna conuri şi rămurele de brad din parc, de pe drumul spre casă, din spatele blocului sau de oriunde ne este la îndemână şi împreună cu nuci sau mere să facem mici grămăjoare ornamentale prin casă. Copiii care au un spirit creativ puternic dezvoltat, pot crea mici Albume de Crăciun. Se ia un caiet de desen şi se decorează cu decupaje de pe felicitări, desene, beteală etc. Înăuntru, ca o surpriză pentru părinţi, copiii pot încerca să compună poezioare, colinde sau chiar mici povestioare de Crăciun. De asemenea pot pune poze din anii trecuţi cu familia petrecând sărbătorile de iarnă, pot include o listă


Ca sfaturi tehnice din partea unui spiriduş către alţi spiriduşi, folosiţi lipici incolor, cumpăraţi materialele (coli, lipici, ambalaje) din librării şi nu din supermarketuri, şi nu uitaţi să vă urmaţi imaginaţia! Crăciun fericit! 

SPIRIDUS, BOGDANA RADU

ORNAMENTE

către Moş Crăciun şi un program cu ce ar vrea să facă de Sărbători. Acesta este un frumos cadou de dinainte de Crăciun pe care cei mici pot să îl facă familiei.


ORNAMENTE

Inimioare de agatat in brad Dacă ţi-a rămas prin casă un petic de carton sau de hârtie colorată, fie de la alte decoraţiuni, fie de la ambalajul cadourilor, îţi dăm o nouă idee de a îl folosi. Dacă ai 2 sau mai multe culori e perfect! Nu arunca bucăţile măricele de hârtie. Poate le poţi folosi, ca acum. Decupează o formă tip „u” cu braţele mai luni, ca în fotografiile alăturate.

Taie forma la jumătate ca şi cum i-ai face 2 picioruşe.

Acum ar trebui să ai 2 forme identic de cupate, dar de preferat, de culori diferite. Uneşte-le ca în imaginea de mai jos pentru a face o


Tocmai ai făcut o inimioară! Hai să mai încercăm un model:

ORNAMENTE

inimioară. Poţi folosi lipici transparent, dar îmbinările fără lipici sunt şi ele rezistente.

În loc de o tăietură pe mijloc, fă 3 tăieturi pe bucata de hârtie, la fel ca în imagine:

Îmbină cele 2 bucăţi şi lipeşte-le. Apoi, ia un şiert, o sforicică, o panglică sau o aţă şi lipeşte-o pe spatele inimii de hârtie pentru a o putea agăţa în brad:


ORNAMENTE

DANTELA DE HARTIE Te întrebi ce este dantela de hârtie? Nimic mai simplu! „Croşetezi” diferite modele cu o foarfecă. Niciodată nu vei avea 2 modele la fel, aşa că...fii creativ! Poţi folosi dantela ca şerveţel pe care să-l pui pe masă, în decoraţiunile tale sau unde mai vrei tu. Învaţă din fotografii cum se face dantela: Pasul 1: dintr-o coală A4 taie un pătrat pe care să-l îndoi pe diagonală, exact ca în poza alăturată.


Pasul 3: mai îndoaie foaia încă o dată. Asta ar fi cel de-al treilea triunghi. Pasul 4: ia o foarfecă şi decupează diferite modele pe fiecare latură a triunghiului. Ai grijă să nu decupezi cu totul marginile.

ORNAMENTE

Pasul 2: îndoaie triunghiul încă o dată.

Acum desfă bucata de hârtie. Ceea ce rezultă este bucata ta de dantelă. E simplu. Încearcă încă un model şi încă unul! Poţi face asta cu hârtia deja utilizată, cu foi scrise, foi de ziar, de reviste. Aşa le vei da foilor „de aruncat” o nouă utilitate şi ajuţi Pământul să se menţină sănătos.


ORNAMENTE

MOS CRACIUNI CARE SE TIN DE MAINI Trebuie să fi facut asta şi la grădiniţă sau în clasele primare. E simplu, dar ce placut e să-ţi reaminteşti ceea ce realizai atunci din banala hârtie. Îndoaie o coală de hârtie la jumătate, pe lungime. Taie la jumătate pentru a obţine 2 bucăţi. Prinde apoi, prin îndoitură sau cu lipici, cele 2 bucăţi, una în continuarea celeilalte, în lungime (pentru a face o fâşie de hârtie mai mare). Urmăreşte imaginile:

Eu lucrez cu foaia îndoită în două (îmbinarea dintre foi vine în stânga), aşa că împart foaia în 3. Dacă lucrezi pe toată lungimea, va trebui să împarţi foaia în 6. Este acelaşi lucru, cu acelaşi rezultat. După ce ai trasat cu un creion, îndoaie foaia ca pe un evantai:


Decupează desenul şi apoi desfă hârtia:

Iată şi rezultatul!

Acum poţi să colorezi desenele tale şi să prindă şi mai mulă viaţă!

Spridus: Sonia Bercuci

ORNAMENTE

Pe unul dintre capete desenează un Moş Crăciun, un om de zăpadă, un brăduţ sau ce vrei tu. Ai grijă ca desenul să fie lipit de părţile stângă şi dreaptă:


ORNAMENTE

DECORATIUNI DIN FIMO Fimo este un material nu foarte greu de folosit dar care implică modele simple şi complexe. Fimo este o pastă de modelaj, un fel de plastilină dar care nu se fărămiţează la fel de uşor, nu este la fel de uleioasă şi cu care poţi face obiecte mai rezistente în timp. Pasta se modelează prin încălzirea în palmă şi se dă forma dorită cu ajutorul mâinilor libere sau a diferitelor ustensile speciale şi, în lipsa acestora, cu scobitori, ustensile uşor ascuţite, care să nu rănească mâna. Pentru ECO ATELIERUL LUI MOŞ CRĂCIUN am pregătit câteva modele simple şi pe care le poţi îmbunătăţi după dorinţele personale. Am ales 2 oameni de zăpada şi 2 medalioane pe care le poţi agăţa fie în brad, fie la gât sau la mână. Poţi să le dai ce utilitate vrei tu!

Pentru un om de zăpadă: am tăiat puţină pastă albă pe care am transformat-o întâi într-o sferă pe care mai apoi am tăiat-o cu un cutter pe jumătate. Am mai modelat puţin jumătăţile ce aveau să devină fiecare câte un cap de om de zăpadă. Am tăiat apoi alte culori (galben şi albastru) pe care le-am combinat (nu iese verde ci ies nişte fâşii de culoare foarte plăcute).


Ca să fie gata, omul tău de zăpadă trebuie băgat la cuptor (la cel de la aragaz şi nu la microunde!) maxim 30 de minute. Focul nu trebuie să fie dat tare. Ghidează-te după miros. Uneori sunt gata în 15-20 de minute. Nu sfârâie şi nici nu miros ca prăjiturelele în cuptor, dar se închid puţin la culoare şi capătă o strălucire frumoasă. Nu se întâresc încă din cuptor, dar asta se întâmplă imediat ce trec de la căldură la răcoare. Ai grijă să nu iasă fum căci este foarte posibil ca obiectele tale să se fi ars. De altfel, nu băga un singur obiect la cuptor. Fă mai multe şi foloseşte gazul o singură dată!

Spiridus: Sonia Bercuci

ORNAMENTE

Am modelat rând pe rând: o căciuliţă, un fular, ochii, nasul şi gura omului de zăpadă, agăţătoarea din sârmă. Poţi ajusta mărimile şi culorile cum vrei tu. Încearcă să experimentezi cât mai mult! Ai să vezi câte lucruri poţi realiza din fimo sau alte paste modelatoare.


CADOURI

10 IDEI DE CADOURI „PRIETENOASE CU NATURA” 1. Cunoşti pe cineva care consumă foarte multe foi scriind? Poate i-ar prinde bine un caiet au o agendă. Poate fi un caiet făcut din hârtie reciclată, dar ideea de ecologie şi produse ecofriendly vine şi din caracterul durabil al obiectelor. Nu trebuie să fie musai un produs organic, ci un produs care să te ajute să consumi moderat, exact cât ai nevoie. 2. Un lucru făcut manual are o valoare sentimentală imensă, iar contribuţia la protejarea naturii este nepreţuită. Aşa că, un cadou făcut de tine ar fi un cadou perfect, fie că e vorba de o prăjitură, o felicitare, un tablou, o sticlă frumos decorată, o bluză tricotată, un medalion, o lumânare sau un ornament pentru brad sau pentru masa de Crăciun. Dacă nu ai timp, îndemânare sau dorinţă poţi cumpăra un obiect handmade de la diferitele târguri de cadouri sau din locurile specializate (uneori chiar şi de la unele tarabe de pe străzi). 3. Pentru iubitorii de gadget-uri există o serie de cadouri, care mai de care mai utile şi mai complexe. Poţi alege dintr-o ofertă destul de bogată: far solar pentru bicicletă, termometru de exterior, genţi de laptop cu încărcător solar, rucsac cu panou solar, încărcător de telefon cu dinam, radio-lanternă cu panou solar şi dinam, încărcător universal, lampă solară. Preţurile sunt destul de variate, în funcţie de fiecare produs şi de fiecare producător. O simplă căutare pe internet te va direcţiona către magazine online sau adrese ale magazinelor din oraşul tău. 4. Îţi mai aminteşti jucăriile acelea din lemn de la grădiniţă? Când unii dintre noi erau mici, acele obiecte erau printre puţinele oferte de jucării. Acum însă pe piaţă se află tot felul de jucării, mai mult sau mai puţin scumpe, mai mult sau mai puţin


5. Hăinuţe din materiale reciclate. Sună ciudat pentru ţara noastră, dar în străinătate oamenii, producători şi clienţi, au înţeles importanţa reutilizării materialelor. Mergând pe principiul nimic nu se pierde, totul se reciclează sau se transformă, mai mulţi producători de haine au realizat că pentru a reduce costurile de producţie, dar şi costurile poluării, îmbrăcămintea poate fi realizată din pet-uri reciclate, din materiale textile refolosite sau transformate în/din alte materiale. Dacă suntem suficient de responsabili, piaţa din România se va dezvolta pe principiile durabilităţii, aşa cum este normal. Până atunci, câteva magazine mari din ţară au început să comercializeze astfel de produse.

CADOURI

educative, mai mult sau mai puţin nocive (cu referire la compoziţia chimică a materialelor folosite sau modalitatea de producţie), realizate mai mult sau mai puţin pentru a îndeplini anumite obiective educaţionale. Mulţi pedagogi au analizat contribuţia jucăriilor în dezvoltarea psiho-socială a copiilor, precum şi importanţa unor anumite jucării în comparaţie cu altele. Astfel, recomandăm cu căldură şi responsabilitate jocurile şi jucăriile care antrenează mâinile la vârstele mici şi care antrenează tot corpul la vârste mai mari. Câteva astfel de jucării sunt: formele geometrice din lemn, diferitele jocuri care să dezvolte atenţia şi dexteritatea utilizând aceste forme, jocurile de construcţie, de creaţie, jocuri cu diverse roluri, puzzle, jocuri care nu necesită materiale, de tipul jocurilor care utilizează doar mişcările corpului sau cuvintele. Ideea e că jocuri găsim în mai multe variante: lucrate în lemn, cu vopseluri ce nu sunt toxice nici pentru copil nici pentru natură, jocuri realizate din plastic de bună calitate, jocuri realizate din materiale nocive sau realizate cu imprefecţiuni. Contează ca pentru copilaşul tău sau pentru cel care cumperi un cadou să te gândeşti de mai multe ori la sănătatea lui fizică, cât şi la dezvoltarea lui psihică şi socială şi atunci ideea de jucărie eco este un rezultat firesc.


CADOURI

6. Îmbrăcămintea confecţionată din materiale biologice este o altă categorie în lista noastră de idei de cadouri. În procesul de producţie al acestor haine au fost folosite doar produse naturale, biologice, fără a utiliza produşi chimici (nocivi naturii şi uneori oamenilor pe termen mediu şi lung). 7. Decoraţiuni pentru brad din foi de porumb sau din paie, decoraţiuni din conuri de brad, nuci pictate, felii de lămâi uscate şi pictate. Le poţi face chiar tu sau le poţi cumpăra de la târguri, artişti şi meşteri populari. 8. Produse cosmetice bio. Nu e neapărat o nouă modă ci doar încă o ofertă de produse, una mai sănătoasă decât majoritatea produselor cosmetice. Produsele cosmetice organice se găsesc în magazinele mari, în magazine specializate, în mall-uri, în magazine online, la diverşi distribuitori. Costurile diferă în funcţie de produs, de gamă, de producător, de comerciant. Nu este o diferenţă de preţ foarte mare faţă de alte produse asemănătoare dar care nu sunt organice, iar oferta tinde să se mărească: produse pentru ten, produse pentru corp, produse pentru păr, parfumuri pentru femei, pentru bărbaţi. 9. Un stilou poate fi cadoul perfect pentru doamna sau domnul profesor, pentru un medic, pentru un om de afaceri, pentru părinţi sau pentru copilul care abia învaţă să scrie. Stiloul dă un aer clasic şi stilat. Mulţi dintre cei care promovează educaţia copiilor (fie educatori, învăţători, părinţi) ştiu că stiloul ajută dezvoltarea dexterităţii şi formării stilului de a scrie, personal fiecăruia dintre noi. Există o gamă destul de mare de stilouri, în funcţie de vârsta celui care urmează să-l folosească, în funcţie de utilitatea stiloului, în funcţie de tipul peniţei, etc. Poţi alege între stilouri cu rezervă şi stilouri cu piston, între stilouri simple, de o anumită culoare sau stilouri cu desene, cu personaje din filme şi desene animate, între stilouri scurte şi stilouri normale, între stilouri scumpe şi stilouri cu preţ normal. Importanţa stilourilor pentru natură este uşor de dedus: în loc să cumperi câte un pix de


10. O bicicletă, un set de role sau de patine pentru gheaţă sunt cadouri care promovează un stil de viaţă sănătos, în care mişcarea este o distracţie sănătoasă. Desigur, bicicleta sprijină mediul înconjurător mai mult decât celelalte două, prin simplul fapt că te ajută să scapi de aglomeraţia din autobuz, de banii daţi pe benzina maşinii tale sau de banii plătiţi taximetristului. Bicicleta este un mijloc de transport sănătos şi din ce în ce mai apreciat. Există o sumedenie de modele, dimensiuni şi design-uri. Şi dacă totuşi nu eşti convins de un anumit model, poţi oricând configura propria bicicletă!

SPIRIDUS: Sonia Bercuci

CADOURI

unică folosinţă sau un pix pentru care nu îi vei cumpăra pastă de schimb, mai bine cumperi câteva rezerve sau o călimară cu cerneală. Vei reduce astfel costurile de producţie a sute de pixuri, iar ceea ce vei scrie tu pe hârtie va râmăne sute de ani, cerneala fiind mult mai rezistentă decât pasta de pix.


CADOURI

DE LA NOI, AIDA, PENTRU TINE! ETICHETE, ETICHETE, ETICHETE...DE CADOURI!

Dacă tot am vorbit despre cadouri, despre ce idei eco putem utiliza anul acesta şi despre cum să le împachetăm, venim în sprijinul tău cu câteva etichete pentru cadouri, asta în cazul în care trebuie să oferi mai multe şi ai avea nevoie de ele. Le găseşti în paginile următoare. De altfel, le poţi printa şi utiliza.





I T CHRISTMAS

O SARBATOARE IN IMAGINI Încă nu te-a pătruns spiritul Crăciunului? Stai majoritatea timpului în faţa unui calculator şi te-ai plictisit de aceleaşi wallpapere, aceaşi temă pentru fiecare program şi sistem de operare? Toţi în jurul tău umblă după decoraţiuni, instalaţii cât mai colorate şi brazi cât mai frumoşi? Dacă nu vrei să umbli prin frig şi prin zapada şi eşti adeptul altui tip de ornamente te invit să priveşti puţin imaginile de mai jos şi poate sărbătorile tale vor fi mai frumoase în faţa calculatorului. Iată câteva sugestii: Teme pentru Windows XP Această temă este foarte sugestivă şi foarte uşor de instalat.

Dacă este prea mult roşu pentru tine, nu-ţi face griji, sunt multe alte modele de unde poţi alege. O scurtă căutare pe Google şi găseşti o mulţime de site-uri dedicate temelor de Crăciun.


Deşi sunt foarte atrăgătoare, trebuie să ai în vedere şi faptul că instalarea lor necesită anumite resurse şi s-ar putea să îţi îngreuneze puţin sistemul. Sfatul meu este să ai mare atenţie la cerinţele minime ale fiecărei teme pe care vrei să o instalezi. Dacă ai trecut demult de la Xp la Vista, nu îţi face griji, există şi pentru tine destule teme de unde poţi alege.

I T CHRISTMAS

temele prezentate se găesc pe http://www.nirmaltv.com/2007/12/20/top-7-christmas-themes-for-window-xp-and-vista/


I T CHRISTMAS

Tema de mai sus, trebuie să recunosc, este preferata mea, deşi nu îmi place Windows Vista în mod deosebit. Poţi folosi această temă aproape toata iarna, nu este numai pentru Crăciun şi chiar arată bine. Ţi-ai ales deja tema pentru sistemul tău de operare, este momentul să îţi îndrepţi atenţia către celelalte aplicaţii pe care le foloseşti zilnic. Şi cum nu poţi să îţi petreci tot timpul lucrând, mai trebuie să te şi destinzi din când în când, poate ascultând puţina muzică sau poate un post de radio. Majoritatea folosesc deja bine-cunoscutul Winamp pentru a asculta muzica preferată, iata cateva sugestii:

Sunt foarte uşor de instalat şi foarte atrăgătoare. Vei descoperi foarte multe alte modele şi poţi să alegi dintr-o multitudine de teme fie că folosesti Winamp sau orice alt program.


http://www.tnpsc.com/christmas/things.htm

I T CHRISTMAS

Dacă nu vrei să instalezi o temă specifică sau sistemul tău este mult îngreunat de aceasta, dar vrei totuşi să îţi aduci Crăciunul cât mai aproape poţi alege un simplu Wallpaper. Există o vastă colecţie de imagini cu diferite teme pentru sărbătorile de iarna şi nu numai.


I T CHRISTMAS

http://www.tnpsc.com/christmas/merry.htm

Programul meu preferat pentru aceste zile de iarnă, mai ales atunci când sunt la serviciu şi vreau să fiu cât mai aproape de sărbători este tot pentru desktop, se numeşte Twinkle bulbs şi este practic o instalaţie cu luminiţe şi melodii, exact ca acelea pentru un brad adevărat. Singurul dezavantaj este că pentru acest program trebuie să plateşti ca să-l foloseşti. Are o perioadă de 15 zile în care îl poţi folosi gratis însă pentru a-l avea în continuare trebuie să achiţi o sumă de bani. Dar eu cred că 15 zile sunt de ajuns pentru a te bucura de luminiţe în apropierea Căciunului. Acesta se poate descărca de pe site-ul http://www.twinklebulbs.com/index.htm , este foarte haios şi cu siguranţă o să-ţi placă.


Te-am făcut să te gândeşti la felul în care vrei să arate desktopul în luna Decembrie? Sărbători cât mai fericite!

Spiridus: Oana Bercuci

I T CHRISTMAS

Ai mai multe opţiuni şi poţi să-ţi alegi ceea ce îţi place. Multe dintre ele sunt valabile doar la versiunea cu plată, dar te poţi bucura de cele gratis care sunt de asemenea foarte frumoase.


PICTURI

PICTURI DE IARNA

Avercamp, Hendrik (1610) Rijksmuseum, Amsterdam

Christmas market in Nurberg, Litografie, sec. XIX


Happy Christmas, paint by Johansen Viggo

PICTURI

Franz Skarbina: Weihnachtsmarkt in Berlin, 1892


PICTURI

Johann David Schubert: Der Weihnachtsabend, 1792

Pieter Bruegel (1565)

Spiridus: Silviana Ciurea Ilcus


CARTI DE CRACIUN

The Faber Book Of Christmas

Anul apariţiei: 1999 Editura: Faber And Faber ISBN13: 9780571174416

Scrisori de la Moş Crăciun J.R.R. Tolkien Anul apariţiei: 2006 Editura: RAO ISBN13: 9789731030258

Poveşti La Gura Sobei Caitlin Matthews, Helen Cann Anul apariţiei: 2008 Editura: Vellant Colecţia: Colecţia pentru copii ISBN13: 9789738875807

LECTURI

Simon Rae


LECTURI

Poveste de Crăciun Charles Dickens Anul apariţiei: 2009 Editura: Corint Junior ISBN13: 9789731282978

Autobiografia lui Moş Crăciun povestită lui Jeff Guinn

Anul apariţiei: 2005 Editura: Nemira ISBN:9735697793

Spiridus: Silviana Ciurea Ilcus


Se ştie că nu poate exista nicio vacanţă fără măcar un film bun. Spiriduşii AIDA înţeleg acest lucru şi vă întâmpină cu 3 liste de filme pe care le puteţi vedea. Fiecare dintre cei 3 spiriduşi care au lucrat de zor privind la filme, a alcătuit câte o listă pentru ca tu şi prietenii sau familia ta să aveţi parte de cele mai bune recomandări.

Iată listele!

FILME

FILMEEEE!!!!


FILME

Naşterea lui Iisus e cea mai mare sărbatoare a creştinilor. De cele mai multe ori Crăciunul îl petrecem alături de cei dragi. După un an obositor există mai multe variante pentru relaxare. Putem merge să patinăm sau putem merge să ne colindăm bunicii care cu siguranţă nu ne vor lăsă să plecăm cu desaga goală. Dar ce e mai frumos decât să stai acasă, la caldură, alături de o cană cu ciocolată caldă şi un film bun? Dacă te hotărăşti şi optezi pentru această variantă, dar nu găseşti un film bun, te scăpăm de o muncă făcând o listă cu câteva filme: 1. „It's a Wonderful life"- un film de familie care, după opinia criticilor, este cel mai vizionat film din 1947 până azi. Acest film te învaţă să îi apreciezi mai mult pe cei din jurul tău. 2. „Home alone”- nu are nevoie de nicio descriere. Macaulay Culkin este cel mai curajos copil întâlnit în perioada Crăciunului. 3. „The Grinch” – pentru iubitorii de comedie, acesta este filmul perfect. Izolat de lume, Grinch trăieşte într-o peşteră. Atunci când ajunge printre oameni, el încearcă să le distrugă sărbătorile. În final reuşeşte să descopere spiritul Crăciunului. 4. „Santa Buddies”este un film de animaţie apărut în 2009. Pappy Paws, fiul ajutorului Moşului, face multe năzbâtii şi pentru asta este pedepsit chiar de tatăl său. Supărat vrea să devină un câine normal şi cere ajutorul altor căţeluşi care nu cred în Moş Crăciun. 5. Un alt film de animaţie care merită văzut este „The Nightmare Before Christmas" 6. „The Family Man" este filmul în care vedem cum se schimbă un om într-o singură noapte: un om de afaceri primeşte un telefon ciudat în ajunul Crăciunului, de la fosta sa iubită. A doua zi dimineaţă, viaţa lui se schimbă. Se trezeşte alături de fata de care se despărţise cu 13 ani în urmă, are doi copii şi conduce un Ferrari. Acestea sunt doar câteva dintre filmele care ne vor transmite atmosfera Crăciunului!

Spiridus: Anda Emilia Alexandru


...MERG PE MANA LOR! Trebuie să recunosc că nu sunt mare expert la filme, dar Crăciunul este o perioadă în care oferta este aşa mare încât nu ştiu ce să savurez mai întâi...filmul de la cinema, cel de pe canalul 1, cel de pe 2 sau cel de pe 3...sau mai bine să mă uit la un dvd pe calculator... Decizia e grea, de aceea mi-am luat prietenele la întrebări. Acum şi eu şi tu avem încă o listă cu filme care merită văzute în perioada sărbătorilor, dar care nu tratează neapărat ideea de Crăciun.

OANA BERCUCI: Poveste de Crăciun (2009); 500 Days of Summer (2009, regizor: Marc Welb, actor: Joseph Gordon) SIMINA TUREAC: Pay it forward (2000, regizor: Mimi Leder, actori: Haley Joel Osment, Kevin Spacey, Helen Hunt) SORINA DUMITRACHE: Love story (1970, regizor: Arthur Hiller, actori: Ali MacGraw, Ryan O’Neal) SONIA BOTEZ: When Harry met Sally (1989, regizor: Rob Reiner, actori: Billy Crystal, Meg Ryan), Friends  ANIELA CEAUŞESCU: What dreams may come (1998, regizor: Vincent Ward, actori: Robin Williams, Cuba Gooding Jr) CONSTANŢA OPRESCU: Pay it forward, I am Sam (2001, regizor: Jessie Nelson, actori: Sean Penn, Michelle Pfeiffer), K Pax (2001, regizor: Ian Softley, actori: Kevin Spacey, Jeff Bridges) DANA IVAN: New in town (2009, regizor: Jonas Elmer, actori: Renee Zellweger, Harry Connick Jr.) ALINA GHEORGHIU: Up (animaţie 2009, regizori: Pete Docter, Bob Peterson, voci: Edward Asner, Christopher Plummer) ANCA MIHAI: Love story (1970)

Spiridus: Sonia Bercuci

FILME

SONIA BALOGH: Poveste de Crăciun (2009, regizor: Robert Zemeckis, în rolurile principale: Jim Carrey, Steve Valentine); Scafandrul şi fluturele (2007, regizor: Julian Schnabel, în rolul principal: Mathieu Amalric)


FILME

Filme de Craciun În perioada sărbătorilor de iarnă, fie că suntem copii în vacanţă fie că suntem părinţi sau doar tineri care iubesc spiritul sărbătorilor, ne dorim filme drăguţe, frumoase şi copilăroase, care să ne destindă, amuze, încânte. De la filme clasice, de animaţie la filme mai serioase (dar doar foarte puţin), până la filme ce au apărut de curând, echipa AIDA vă propune o listă cu filme ce merită văzute! Frosty Omul de zăpadă (Frosty the Snowman) – (1969) Este un deliciu şi dacă aveţi cum să faceţi rost de el, va fi desertul unei zile în familie. Este un film animat şi stârneşte bucurie atât în sufletul copiilor cât şi în cel al „copiilor mai mari”! Rudolf, renul cu nasul roşu (Rudolph, the Red-Nosed Reindeer) – (1998) Este un film de animaţie care, aşa cum o sugerează şi numele său, spune povestea jucăuşului Rudolf, renul cu nasul roşu. Este excelent pentru copiii de toate vârstele. Santa Claus - (1985) O producţie americană clasică, spune o poveste de basm a lui Moş Crăciun, al carui atelier împreună cu cadourile tuturor copiilor este ameninţat. Copiilor le va plăcea cu siguranţă! Cum a furat Grich Crăciunul (How the Grinch Stole Christmas) – (1992/2000) Povestea despre Grinch care a furat Crăciunul este o poveste deja devenită clasică. Fie că optaţi pentru varianta animată din ’92, fie pentru cea cu actori din 2000, filmul va fi la fel de frumos şi va arde ca o lumânărică parfumată, dând căldura şi lumină în sufletele tuturor! O poveste de Crăciun (A Christmas Story) – (1983) Este un film cu şi pentru copii, însă şi adulţii vor râde mai mult ca sigur cu poftă! O comedie jucăuşă cu un băieţel ieşit din comun, totul învârtindu-se în jurul cadourilor de Crăciun. Doamna “Moş Crăciun” (Mrs. Santa Claus) – (1996) O alta faţă a Crăciunului şi un alt fel de Moş Crăciun. Cu toţii am auzit de Doamna Crăciun care supraveghează cadourile şi îl organizează pe Moş Crăciun. Ce se întamplă însă când Moşul este prea bolnav pentru a putea livra cadourile şi Doamna Crăciun trebuie să îi ţină locul? Va mai fi Crăciunul la fel? Un film foarte frumos cu o Angela Lansbury surprinzătoare. Jingle all the way - (1996) Este o comedie pentru întreaga familie, cu jucării, copii, adulţi care au dat în mintea copiilor, acţiune dar şi o doză mare de râs, cu Arnold Schwarzenegger şi Rita Wilson.


Vacanţă de Crăciun (National Lampoon's Christmas Vacation) – (1989) Este o poveste hazlie a unei familii numeroase care face planuri pentru Crăciun. Toate lucrurile care pot merge greşit cât şi cele care merg bine vor binedsipune o familie oricât de numeroasă! Noaptea de dinainte de Crăciun a lui Barney (Barney's Night Before Christmas) – (1999) Este un filmuleţ destinat copiilor mici mici mici, în care prietenul lor Barney- dinozaurul se va pregăti pentru Crăciun.

Elf – (2003) Este o poveste a unui ajutor al lui Moş Crăciun care îşi vede treaba brusc mai complicată decât până atunci. Oare se va descurca? Asta ramane pentru noi să aflam! Un colind de Crăciun (A Christmas Carol )- (2009) O ultimă producţie animată, puternic marcată de stilul lui Jim Carey. Un film extraordinar care ne va aminti tuturor despre ce este până la urmă Crăciunul: dragoste şi dăruire! Pe lângă aceasta listă, mai trebuie menţionată întreaga serie Singur acasa (Home Alone) care dincolo de a fi un clasic, este deja un simbol al Sărbătorilor de iarnă, un film superb, care trebuie vazut de cel putin 10 ori de fiecare dintre noi, neţinând cont de vârstă!!! Cu speranţa că aceste recomandări vă vor îndulci sărbătorile, echipa AIDA va urează vizionare plăcută şi Crăciun fericit!

Spiridus: Bogdana Radu

FILME

Coşmarul de dinainte de Crăciun (The Nightmare Before Christmas) – (1993) Un film şi o poveste de Tim Burton, ceva mai nonconformist, recomandat celor care vor sa vadă Crăciunul dintr-un punct de vedere foarte original. Deşi poate fi categorisit ca un film ciudat, el nu se lasă cu nimic mai prejos nici ca frumuseţe şi nici ca imaginaţie.


PRAJITURI

PRAJITURI? PRAJITURI!!!!

Când eram mică stăteam o bună parte din zi în bucatărie, alături de fratele meu mai mare, Cristi. Părinţii erau la serviciu, iar sora noastră la şcoală. Deci, tot timpul era al nostru şi puteam face orice năzbâtie ne trecea prin cap. Şi evident că locul cel mai bun pentru a face tot felul de experimente era bucătăria. În bucătărie găseam tot felul de obiecte cărora le dădeam o multitudine de utilităţi, ca să nu mai vorbim de făina care va rămâne mereu o curiozitate a copilăriei, de zahărul pe care-l mâncam pe pâine doar pe furiş, de cacao. Mmm, ce de experimente făceam! Într-o zi eram chimişti, în alta bucătari, într-o zi ingineri, în alta copii care făceau din făină zăpadă sau modelino... Şi pentru că mereu mi-au plăcut dulciurile, în special cele care au cacao sau ciocolată, nu puteam sta de-o parte de la a nu încerca diferite reţete. De altfel, cred că cele mai bune prăjiturele pe care le făceam erau reţetele inventate de noi. Nu avea ce să iasă prost. Poate doar să le ardem (ceea ce s-a întâmplat de multe ori). Dacă eşti şi tu un copil pofticios, îţi prezentăm câteva reţete simple de bunătăţi. Te sfătuim să ai mare grijă în bucătărie, ba chiar să încerci să găteşti cu fraţii tăi mai mari, cu mămica ta sau, dacă eşti mai mare, cu prietenii tăi. Prieteniile se leagă mult mai bine în bucătărie preparând bunătăţi!


MAR COPT CU MARMELADA Ai nevoie de: Mere, marmeladă şi frişcă

Scoţi miezul mărului. Cureţi puţin gaura cu o linguriţă. În spaţiul gol pui marmeladă. Aprinzi cuptorul de la aragaz şi îl laşi să se încălzească cam 15 minute. După ce cuptorul s-a încălzit pui merele la cuptor, într-o tavă cu marginile mai ridicate. Cam în 20 de minute merele vor fi gata. Le poţi servi călduţe sau reci. Peste merele reci poţi pune şi puţină frişcă.

MAR COPT CU SCORTISOARA Crăciunul înseamnă şi miros de portocale, de scorţisoară, de cozonac, de fursecuri, de chec. O minunăţie de arome dulci! Mărul copt poate fi preparat în multe variante, toate aducând miresme de Crăciun în bucătăria şi în casa ta. Ai nevoie de: Mere (mai mari ca mărime), unt, zahăr şi scorţişoară Cum se prepară: Se scoate miezul merelor. În spaţiul gol format se adaugă câte 2linuriţe de zahăr şi o linuriţă şi jumătate de unt. Pune merele în tavă şi pudrează scorţişoară. Dacă ai scorţişoară sub formă de batoane, pune câte un baton în fiecare măr, ca în imaginea de mai

PRAJITURI

Cum se prepară:


PRAJITURI

sus. Se îcălzeşte cuptorul 15 minute şi apoi laşi merele la cuptor tot cam 15 minute.

CUPA DE FRUCTE CU VANILIE Ai nevoie de: 500 ml lapte, un plic de cremă de vanilie (pentru prăjituri), 3-4 linguri de zahăr, 200 ml de frişcă lichidă şi fructe: portocale, banane, nectarine, clementine. Poţi alege un singur tip de fruct sau o combinaţie de fructele care-ţi plac cel mai mult. Cum se prepară: Faci crema de vanilie exact aşa cum scrie pe plic (în mod normal se amestecă praful cu laptele rece şi cu zahărul şi se amestecă cu un tel sau cu un mixer până se întăreşte), tai fructele în cubuleţe. Într-o cupă/ pahar/ bol aşează un strat de cremă de vanilie. Peste cremă aşează fructele tăiate şi deasupra adaugă frişca. Deasupra ei poţi pune 1-2 bucăţi de fructe tăiate pentru aspect.

BISCUITI DE CRACIUN CU SCORTISOARA Ai nevoie: 3 albuşuri de ou, 250 de zahăr pudră, 1-2 linguriţe de scorţişoară, 350 de grame de alune sau de nuci măcinate. Cum se prepară: Albuşurile se bat spumă, fie cu un tel fie cu un mixer. Se adaugă zahărul, puţin câte puţin, fără a te opri din mixat. Adaugi sorţişoara şi alunele sau nucile. Amestecul se toarnă într-o pungă (fie pungă de la setul de ornat, fie pungă normală), pentru a fi mai uşor de întins în tavă. Înainte de a pune amestecul în tavă nu uita să aşezi pe aceasta hârtie pentru copt. Tava cu aluatul se lasă 20-25 minute la frigider după care se scoate şi se „decupează” diferite


CHEC Ai nevoie de: 2 ouă, o ceaşcă de zahăr, o ceaşcă de lapte, o ceaşcă de ulei, 2 linguri de cacao, o linguriţă de scorţişoară, o sticluţă esenţă de rom, coajă rasă de lămâie, coajă rasă de portocală, stafide, făină, 1 plic de praf de copt. Cum se prepară: Se bat cele 2 ouă (fără să separi gălbenuşul de albuş), se adaugă pe rând: zahărul, laptele, uleiul, esenţa de rom, scorţişoara, coaja de portocală, coaja de lămâie, praful de copt şi făină cât cuprinde (cât să ai o pastă groasă şi nu un aluat). Se separă pasta în 2 părţi. O parte se amestecă cu cele 2 linguri de cacao, iar cealaltă cu stafidele. Într-o tavă se aşează hârtie pentru copt sau o coală de scris unsă cu puţin unt sau cu puţin ulei şi se toarnă pe rând cele 2 părţi de pastă: întâi cea cu stafide şi apoi cea cu cacao. Se pune în cuptorul cald aproximativ 30-40 de minute. Nu verifica cât de copt este checul decât după primele 20 de minute, pentru ca aluatul să crească frumos.

Spridus: Sonia Bercuci

PRAJITURI

modele şi forme: brăduţi, stele, ghetuţe, inimioare, animale. Le poţi decupa cu un cuţit mic sau cu forme speciale. Formele se găsesc în tot mai multe modele, în magazinele mari sau în cele de specialitate. Nu sunt deloc scumpe şi te vor ţine destul de mult. După ce ai „decupat” biscuiţii, tava se poate băga la cuptor pentru aproximativ 30 de minute.


JOCURI

De sărbători e bine să ne destresăm cât pentru un an întreg! Pentru asta ţi-am pregătit câteva joculeţe foarte uşoare, ca pentru copiii de toate vârstele!!


COMPLETEAZA DESENUL!

JOCURI

Începe cu cifra 1 şi trasează legături între numere. În desen va trebui să începi cu cifra 1 de mai multe ori. Succes!


JOCURI

SUNT 10 DIFERENTE! DESCOPERA-LE!


AIDA, Asociaţia pentru Iniţiative Durabile – Alternative a pregătit anul acesta câteva felicitări handmade. Dacă îţi doreşti şi tu să ne sprijini, cumpără o felicitare de la noi! Ţi-o putem trimite prin poştă sau putem să o trimitem noi în locul tău, cui vrei tu, cu textul tău, din partea ta! Preţul unei felicitări este de 4 lei şi include un plic, roşu sau verde – la alegere. Expedierea prin poştă costa 2 lei. Pentru comenzi scrie un mail la office@initiativedurabile.ro Pe blogul nostru (initiativedurabile.wordpress.com) vei găsi modelele de felicitări dintre care poţi alege precum şi alte indicaţii despre comenzi. Găsşti oricum câteva modele şi în pagina ce urmează. Sprijină şi TU un ong, sprijină AIDA!

FELICITARI

FELICITARILE AIDA


FELICITARI


BLOG: initiativedurabile.wordpress.com Facebook: Initiative Durabile Twitter: aidaromania Myspace: Initiative Durabile Mail: office@initiativedurabile.ro

CONTACT

WEB: www.initiativedurabile.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.