Portofoliu de proiecte - Agenţia de Dezvoltare Regională Sud

Page 1

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor

PORTOFOLIU

Agenţia de Dezvoltare Regională Sud

COOPERARE PENTRU DEZVOLTARE



Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor

PORTOFOLIU


Dezvoltarea regională în Republica Moldova este șansa unui progres echilibrat

Stimați participanți la Forumul Investițional în Dezvoltarea Regională, în calitate de coordonator principal în ramură, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor își axează activitatea pe implementarea politicilor și acțiunilor menite să ofere ţării noastre şansa unei dezvoltări echilibrate, să devină un stat atractiv din punct de vedere investiţional şi să îmbunătăţească nivelul de trai al cetăţenilor. În acest context, am stabilit obiectivele prioritare pentru MDRC: diminuarea dezechilibrelor regionale existente; corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, precum și stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor; participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun. Împreună cu Agențiile de Dezvoltare Regională, partenerii de dezvoltare și toți actorii interesanți de dezvoltarea domeniului dat în țara noastră depunem eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor propuse. Astfel, organizarea, împreună cu ADR Sud, Forumului Investițional în Dezvoltarea Regională ,,Crearea oportunităților de atragere a investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Sud” constituie un eveniment important pentru economia țării. Regiunea de Dezvoltare Sud dispune de un potențial mare ce necesită a fi valorificat. Forumul are menirea de a prezenta potențialilor investitori posibilitățile de investiții și avantajele activității în Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova, precum și de a crea condiții optime pentru dezvoltarea relațiilor economice avantajoase dintre agenții economici din țară și investitori. Reiterăm, domeniile prioritare pentru investiții directe sînt: dezvoltarea Î.M.M.-urilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului, îmbunătăţirea infrastructurii, dezvoltarea durabilă în spațiul rural etc. Salut toți participanții la Forum – un eveniment important pentru a promova potențialul economic al Regiunii de Dezvoltare Sud și de a susține actorii regionali în crearea parteneriatelor în plan economic și comercial. Totodată, sunt ferm convins că în cadrul Forumul Investițional participanții vor realiza un schimb de bune practici în domeniu.

Marcel RĂDUCAN, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor


Schimbarea necesită implicare, multă muncă şi timp

Procesul de dezvoltare regională a început într-un ritm alert, demonstrându-ne, încă odată, că aşteptarea nu este cea mai potrivită soluţie pentru Republica Moldova. S-a depus un efort considerabil pentru a cimenta un concept într-o societate alergică la schimbări lente şi de durată. Pentru funcţionarea acestui mecanism s-au investiţi timp, bani şi au fost antrenate comunităţi întregi ceea ce ne obligă să facem tot posibilul ca stagnarea să nu devină o alternativă. Procesul de Dezvoltare Regională vine, de fapt, să unească societatea, să creeze parteneriate, să ofere şansa de a se dezvolta fiecărei comunităţi, indiferent de poziţionarea ei. Vine să ofere o abordare regională unor probleme tipice întregii Regiuni, să ofere posibilitatea de a participa la elaborarea unor politici ce vor stabili cursul de mai departe a regiunii. Din 2009 şi până spre finele anului 2012, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud deţine un portofoliu destul de consistent. Am contribuit semnificativ, alături de partenerii noştri, la elaborarea Strategiei de gestionare integrată a deşeurilor pentru Regiunea de Sud, elaborată în cadrul proiectului ,,Guvernarea deşeurilor IEVP-Est”. Un document de o importanţă majoră ce oferă o viziune şi o soluţie reală pentru problemele legate de protecţia mediului înconjurător. Strategia constituie o adevărată schemă şi un plan de acţiuni, care va fi dus la bun sfârşit pas cu pas. O altă realizare o constituie Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Cahul, componenta Apă şi Canalizare, elaborată cu suportul Agenţiei de Cooperare internaţională a Germaniei. Documentul vizează un raion şi o componentă, însă practica acumulată ne va ajuta să reaplicăm experienţa de la Cahul în toate raioanele regiunii concomitent pe mai multe sectoare. Concomitent cu elaborarea documentelor strategice, implementarea proiectelor regionale rămâne activitatea de bază prin care punem în aplicare prevederile politicilor în domeniu. Datorită proiectelor de dezvoltare regională, astăzi se pot bucura de apă potabilă locuitorii a 4 localităţi: Manta, Crihana Veche şi Roşu din raionul Cahul şi Ecaterinovca din raionul Cimişlia. Prin reconstrucţia unui pod peste râul Cogâlnic şi a unei porţiuni de drum, am oferit o alternativă locuitorilor din Basarabeasca . Construim integral un drum care să permită accesul localităţilor Dimitrova şi Acui din Cantemir către centrul raional. Prin construcţia unui complex sportiv în Căuşeni, urmărim să oferim condiţii decente de antrenament tinerilor sportivi, cu potenţial. Să sporim accesul turiştilor în regiune prin reabilitarea zonei de odihnă şi agrement ,,Lacul Sărat” din Cahul. Am construit un sistem nou de canalizare în Ecaterinovca şi reconstruit o porţiune din sistemul oraşului Cimişlia. Implementăm unul din cele mai mari proiecte de dezvoltare regională, care cuprinde în aria sa întreaga Regiune de Sud, ,,Eficientizarea managementul deşeurilor menajere solide în RDS”. Reuşita proiectului depinde de implicarea tuturor cetăţenilor, acesta vine să introducă termenul de colectare separată a deşeurilor. În vederea fortificării procesului de dezvoltare regională, până în prezent, în Regiunea de Dezvoltare Sud s-au investit în jur de 90 milioane lei, câte 148 lei pe cap de locuitor. Multitudinea de probleme cu care se confruntă regiunea de Sud diminuează rezonanţa acestor realizări însă nu şi efectul. Schimbarea trebuie să se producă iniţial la nivel psihologic şi este un proces de durată, care impune efort, sprijin, colaborare şi dorinţă. Maria CULEŞOV Director Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, Republica Moldova


Proiecte implementate


Repararea podului peste râul Cogâlnic de pe str. Matrosov şi secţiunea de drum local adiacentă autostrăzii internaţionale Chişinău - Tarutino - Odesa, din oraşul Basarabeasca Apă potabilă pentru comunităţile bazinului râului Prut Aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor satului Roşu Construcţia sistemelor de canalizare, staţiilor de pompare şi reconstrucţia sistemelor de aprovizionare cu apă a satului Ecaterinovca”


5

PROIECTE IMPLEMENTATE

Primul proiect de Dezvoltare Regională

Investiţii pentru sporirea accesului către zone de frontieră

Proiectul ,,Repararea podului peste râul Cogâlnic de pe str. Matrosov şi secţiunea de drum local adiacentă autostrăzii internaţionale Chişinău - Tarutino- Odesa, din oraşul Basarabeasca" este primul proiect de dezvoltare regională din Republica Moldova finalizat cu succes în toamna anului 2011. Proiectul a fost înaintat spre Fondul Naţional de Dezvoltare Aplicant- Primăria oraşului Basarabeasca

Regională (FNDR) de către primăria oraşului Basarabeasca şi

Valoarea totală - 2 130 335 lei.

aprobat spre finanţare în 2010. Lucrările de construcţie au

Perioadă de implementare - 45 zile; septembrie/2011 - noiembrie/2011

început în luna septembrie 2011 şi s-au finisat cu succes în timpul stabilit de 45 de zile. Proiectul implementat de Agenţia de Dezvoltare Regionlă Sud

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională

a prevăzut crearea condiţiilor pentru transportul de tranzit de circa 100 000 de locuitori ai raioanelor Basarabeasca, Cimişlia, Hânceşti, din municipiul Chişinău, satul Cioc-Maidan (Găgăuzia), satul Tvardiţa, raionul Taraclia care traversează frontiera cu Ucraina prin punctul internaţional „BasarabeascaSerpnevoe", efectuarea reparaţiei drumului local dintre str. Karl Marx şi Matrosov şi podul peste râul Cogâlnic pe acest sector în oraşul Basarabeasca, plantarea de-a lungul drumului reparat (1 km) a 150 de puieţi de salcie pentru a reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător.


6

PROIECTE IMPLEMENTATE

Parteneriate de succes

Apă potabilă pentru comunităţile bazinului râului Prut Aplicant- Primăria comunei Manta Valoarea totală - 16 907 500 lei Perioadă de implementare - 14 luni; 05/2011 - 07/2012 Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională

Proiectul ,,Apă curată pentru comunităţile bazinului râului Prut" a fost implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud şi a avut drept scop construirea sistemului de alimentare cu apă în două localităţi din raionul Cahul: Manta şi Crihana Veche. În cadrul proiectului au fost montate 17 km de reţea magistrală, 19,3 km reţea interioară în Manta şi 22 km în Crihana Veche, 1 staţie de pompare cu capacitate de 150m³/h şi o staţie de ridicare a presiunii.

Aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor satului Roşu Aplicant - Primăria satului Roşu din raionul Cahul Valoarea totală - 2 714 700 lei Perioadă de implementare - 10 luni; noiembrie/2011 - august/2012 Proiect finanţat de către Guvernul României prin Agenia de Cooperare Internaţională a Germaniei

Proiectul „Aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor satului Roşu" a prevăzut crearea condiţiilor de aprovizionare cu apă potabilă a celor 3700 locuitori ai s. Roşu. În cadrul proiectului au fost montate 12,5 km de traseu, 2 staţii de menţinere a tensiunii, 5 puncte de aprovizionare cu apă a unităţilor de transport pentru starea antiincendiară.


7

PROIECTE IMPLEMENTATE

Apă şi sanitaţie

Apă şi canalizare pentru locuitorii comunei Ecaterinovca

Aplicant- Primăria oraşului Cimişlia

Proiectul ,,Reparația capitală a sistemului de canalizare,

Valoarea totală - 11 688 820 lei.

stațiilor de pompare și a stației de purificare din or.

Perioadă de implementare - 4 luni; august/2011 - noiembrie/2011

Cimișlia. Construcția sistemelor de canalizare, stațiilor de pompare și reconstrucția sistemelor de aprovizionaire cu apă a satului Ecaterinovca" a fost implementat pe etape,

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională

astfel că etapa care viza comuna Ecaterinovca a fost finalizată complet în noiembrie 2011. Etapa care vizează orașul Cimișlia este încă în perioadă de implementare. Pentru comuna Ecaterinovca proiectul a prevăzut construcţia integrală a sistemului de alimentare cu apă şi sanitaţie. Au fost montate 9,5 km de apeduct şi 7,5 km de canalizare şi construite 2 staţii de pompare. Perioada de implementare a durat 4 luni, din august 2011 până în luna noiembrie a aceluiaşi an. Costul total al proiectului este de 11 688 820 lei, bani din Fondul Național de Dezvoltare Regională.


8

PROIECTE IMPLEMENTATE

O nouă arteră de canalizare în oraşul Cimişlia

Aplicant - Primăria oraşului Cimişlia

Partea din proiect „Reparaţia capitală a sistemului de

Valoarea totală - 11 688 820 lei.

canalizare, staţiilor de pompare şi a staţiei de purificare

Perioadă de implementare - 5 luni; martie/2012 - august/2012

din or. Cimişlia" a fost completată şi extinsă pentru a

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională

deveni viabilă. Astfel, în cadul aceluiași proiect mai este prevăzut și construcția stației de epurare a apelor reziduale din contribuția Agenției de Dezvoltare Cehe și a Fondului Național Ecologic. Proiectul implementat în oraşul Cimişlia a constituit din construcţia unei artere de canalizare, cu lungimea de 4,7 km, de la staţia de pompare a apelor reziduale până la staţia de epurare. Costul total al proiectului se ridică la suma totală de 11 688 820 lei.


9

PROIECTE IMPLEMENTATE

Strategia de gestionare integrată a deşeurilor pentru Regiunea de Sud Strategia de Gestionare Integrată a deşeurilor Solide în Regiunea de Dezvoltare Sud a fost elaborată în

Obiectivele strategice: Depozitare:

cadrul proiectului ,,Guvernarea

pe termen scurt, 2015, amenajarea

Deşeurilor - ENVP Est" în concordanţă

gunoiştelor intercomunale

cu Strategia Naţională de Mediu şi aprobată spre implementare la 27

pe termen mediu, de la aproximativ

decembrie 2011, de către Consiliul

200 de depozite neconforme la

Regional de Dezvoltare Sud. Acest tip

maximum 7 depozite de deşeuri

de document este unic pentru Republica Moldova şi prevede introducerea

pe termen lung, depozitarea

noţiunii de gestionare durabilă a

deşeurilor în maxim 3 depozite

deşeurilor cât şi utilizarea eficientă a

regionale

resurselor.

Schema amplasării staţiilor de transfer pentru subregiunea CIMIŞLIA-LEOVA-BASARABEASCA


10

PROIECTE IMPLEMENTATE

Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Cahul, componenta apă şi canalizare Strategia a fost elaborată în decurs de un an de zile de către experţi contractaţi cu suportul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud şi al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Scopul principal al actualizării Strategiei de dezvoltare socio-economică (SDSE) a raionului Cahul, componenta aprovizionare cu apă şi canalizare (ACC) este de a oferi o orientare clară pe domeniul dezvoltării sectorului de aprovizionare cu apă şi canalizare în vederea asigurării accesului populaţiei la servicii îmbunătăţite cantitativ şi calitativ. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost folosită o metodologie de planificare inovatoare, care implică priorităţile locale şi naţionale în sectorul de alimentare cu apă şi canalizare, acestea fiind stabilite în mod participativ de către comunităţile locale din raionul Cahul. Procesul de planificare a fost coordonat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud cu suportul şi asistenţa Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei în Republica Moldova.


Proiecte ĂŽn implementare


Turism sportiv în promovarea imaginii regiunii prin construcţia Complexului Sportiv din Căuşeni Reabilitarea zonei de odihnă şi agrement “Lacul Sărat”din Cahul Construcţia drumului de acces Dimitrova-Acuidin raionul Cantemir Eficientizarea managementului deşeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Sud



14

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Programe sociale pentru tineri

Regiunea de Sud va avea complex sportiv la Căuşeni Proiectul ,,Consolidarea cooperării regionale între raionele Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, creșterea competitivității în promovarea modului sănătos de viață, pregătirea sportivilor de performanță și prestarea serviciilor în cadrul turismului sportiv prin edificarea Centrului de Tineret și Sport în orașul Căușeni" a fost acceptat spre finanţare în anul 2011. Evenimentele majore desfășurate în incinta Complexului sportiv vor stimula turismul sportiv care va contribui la dezvoltarea în timp a infrastructurii și a segmentului ce ține de promovarea întregii regiuni. Proiectul extinde noțiunea de sănătate prin sport, și oferă posibilitatea de a fi adept al unui mod sănătos de viață celor aproximativ 50 000 locuitori ai raionului Căușeni și a localităților învecinate din raioanele Ștefan Vodă și Cimișlia.

Viitorii campioni și sportivi de performanță vor avea posibilitatea să practice diferite tipuri de sport în săli bine dotate cu ajutorul unor echipamente performante. Pe lângă săli de antrenamente, construcția mai prevede o piscină, o sală competițională cu o capacitate de 300 de locuri, sală de fitness și grupuri sanitare.

Aplicant - Consiliul raional Căuşeni Valoarea totală - 28 261 000 lei. Solicitat din FNDR—21 315 000 lei Perioadă de implementare - 17 luni; iunie/2011 noiembrie/2012

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi din contribuţia Consiliului raional Căuşeni



16

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Căi de acces

Construcția drumului de acces Dimitrova - Acui din raionul Cantemir Proiectul ,,Construcţia drumului de acces Dimitrova-Acui” îşi propune să asigurare accesul locuitorilor comunelor Cîietu şi Baimaclia spre centrul raional Cantemir prin construirea unui drum cu lungimea de 4 km între satele Dimitrova şi Acui. În cadrul proiectului se preconizează reactualizarea proiectului tehnic al construcţiei drumului, lucrări de construcţie a drumului, sensibilizarea populaţiei despre importanţa proiectului şi modul de finanţare, crearea Asociaţiei de Beneficiari. Se aşteaptă ca în urma realizării proiectului se vor construi 4 km de drum,variantă albă. Se va construi un podeţ cu lăţimea de 2,5 metri. Se va mări numărul de pasageri, care circulă pe traseul Cîietu-Cantemir şi a altor cetăţeni, care vor ieşi spre Romania. Se va mări volumul de mărfuri importate, dar şi exportate la diferite puncte. Se va îmbunătăţi accesul de deplasare către centrul raional. Se va reduce timpul mediu de parcurs. Implementarea proiectului a fost începută în luna martie anul curent de către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud.

Aplicant - Primăria Comunei Cîietu, raionul Cantemir Valoarea totală - 14 798 100 lei. Perioadă de implementare - 8 luni; martie/2012 noiembrie/2012

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională



18

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Infrastructură turistică

Reabilitarea zonei de odihnă şi agrement ,,Lacul Sărat” din Cahul 10 ani - atât a durat lupta pentru Lacul Sărat. Ideea de a reabilita zona Lacul Sărat a apărut în anul 2000 şi timp de 10 ani autorităţile din Cahul au căutat soluţii. În 2010, odată cu deschiderea primului apel de propuneri de proiecte, proiectul a fost înaintat spre finanţare la Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi acceptat spre finanţare în 2011. Lucrările de reamenajare au început în luna mai anul curent şi autorităţile îşi propun să atragă turişti din ţară şi de peste hotare iar în timp, pornind de la acest prim pas, să ofere oportunităţi mai diversificate turiştilor. Proiectul prevede dezvoltarea infrastructurii de agrement turistic în Regiunea de Dezvoltare Sud, în vederea creşterii economice durabile şi echilibrate a Regiunii prin reabilitarea şi promovarea zonei de odihnă şi agrement „Lacul Sărat" din oraşul Cahul. Întegrarea zonei în circuitele turistice naţionale şi internaţionale. Zona ,,Lacul Sărat” şi cea adiacentă oferă caracteristici unice naturale cu posibilităţi de reabilitare şi tratament a unui număr însemnat de maladii ale aparatului locomotor, sistemului nervos central, sistemului sangvin. Proiectul este finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, costul total fiind de 9 676 452 lei, cu o durată de implementare de 10 luni calendaristice.

Aplicant - Primăria oraşului Cahul Valoarea totală - 9 676 452 lei. Perioadă de implementare - 10 luni; martie/2012 decembrie/2012

Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională



20

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Sisteme de management al deşeurilor

Eficientizarea managementului deşeurilor menajere solide în Regiunea de Dezvoltare Sud Proiectul ,,Eficientizarea managementului deşeurilor menajere solide din Regiunea de Dezvoltare Sud" a fost lansat în octombrie 2010 şi este implementat în întreaga Regiune de Sud. Obiectivele majore vin să îmbunătățească calitatea mediului ambiant şi a sănătăţii populaţiei din centrele raionale ale Regiunii de Sud prin eficientizarea managementului deşeurilor menajere solide şi prin extinderea serviciilor de colectare a deşeurilor. Proiectul se implementează în toate cele 8 raioane ale Regiunii Sud și a prevăzut până în prezent construcţia de platforme pentru amplasarea tomberoanelor pentru colectare separată a deşeurilor, dotatarea cu câte un buldozer a Întreprinderilor Municipale ,,Gospodărie Comunal Locativă" din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Cantemir, și dotarea cu câte o autospecială a Întreprinderilor Municipale ,,Gospodărie Comunal Locativă" din raioanele Basarabeasca, Cahul, Taraclia, Leova și Cimișlia. Presă de balotat plasticul, containere şi lăzi au fost livrate tuturor Centrelor Raionale ale Regiunii Sud și urmează a fi amplasate în ariile cu blocuri locative în momentul finisării platformelor pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Livrarea preselor de balotat plasticul, a tehnicii de calcul şi Campania de conştientizare au încheiat cele mai importante activităţi din cadrul proiectului urmând ca după finisarea platformelor de colectare selectivă a deşeurilor să se întreprindă acţiuni doar în vederea şcolarizării populţiei cu privire la colectarea selectivă. Proiectul ,,Eficientizarea managementului deșeurilor menajere solide în RDS" implementat de ADR Sud ,este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională în parteneriat cu Proiectul Guvernarea Deșeurilor - IEVP Est", costul total ajungând la 15 350 083 lei cu o durată de implementare de 24 de luni.

Aplicant - Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Valoarea totală - 15 350 083 lei. Perioadă de implementare - 24 luni; octombrie/2010 octombrie/2012 Proiect finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională


Potenţial investiţional


Proiecte prioritare spre finanţare pentru Regiunea de Dezvoltare Sud, recepţionate în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte cu numărul II, desfăşurat în perioada martie-iulie 2012


23

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Construcţia apeductului magistral Leova-Iargara

Aplicantul

Consiliul Raional Leova

Obiectivele proiectului

Tel. 0 263 2 26 50, email: consiliu@leova.md

Obiectivul general: Extinderea aprovizionării cu apă potabilă a localităţilor r-lui Leova, Cimişlia şi Basarabeasca Obiectivele specifice: Construcţia apeductului magistral Leova- Iargara

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 46 912 872,00 lei

FNDR

Contribuţie proprie

46 675 300,00 lei

237 572,00 lei

Titlu proiect

Construcţia apeductului magistral Leova - Hănăseni Noi - FilipeniRomanovca

Aplicantul

Consiliul Raional Leova

Obiectivele proiectului

Tel. 0 263 2 26 50, email: consiliu@leova.md

Obiectivul general: Extinderea aprovizionării cu apă potabilă a localităţilor r. Leova Obiectivele specifice: Construcţia apeductului magistral Leova - Hănăseni Noi - Filipeni- Romanovca

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 10 143 604.00 lei

FNDR

Contribuţie proprie

9 983 110,00 lei

160 494.00 lei

Titlu proiect

Modernizarea staţiei de epurare a apelor reziduale în oraşul Taraclia

Aplicantul

Primaria or. Taraclia

Obiectivele proiectului

Durata proiectului Suma proiectului

Tel. 0294 25774, email: prim-tar@mail.ru

Obiectivul general: Imbunatatirea situatiei ecologice a lacului Ialpug, prin tratarea apelor uzate urbane rîului Cogîlnic, regiunea Sud

24 luni Total 13 200 000,00 lei

FNDR 13166000,00 lei

Contribuţie proprie 34 000,00 lei


24

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Titlu proiect

Dezvoltarea sistemului de canalizare pentru localitățile rurale din bazinul rîului Cogîlnic: Sadaclia, Carabetovca și Iodanovca

Aplicantul

Primaria Sadaclia, r. Basarabeasca

Tel. 0297 57 2 36/ +373 696 48422 Email: prmrsadaclia@gmail.com

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Amplificarea implicării localităților rurale la dezvoltarea regională în domeniul dezvoltării infrastructurii de evacuare a apelor uzate în bazinul rîului Cogîlnic, regiunea Sud. Obiectivele specifice: - Dezvoltarea infrastructurii de canalizare în zonele rurale Sadaclia, Carabetovca și Iordanovca, raionul Basarabeasca; - Îmbunătățirea capacităților de gestionare a sistemului de canalizare în satele Sadaclia, Carabetovca și Iordanovca din raionul Basarabeasca - Îmbunătățirea condițiilor de viață pentru locuitorii din zonele vizate; - Prevenirea poluarii mediului înconjurator în bazinul râului Cogîlnic;

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 67 239 350,00 lei

FNDR

66 568 690,00 lei

Contribuţie proprie 670 660,00 lei

Titlu proiect

Construcţia şi extinderea sistemului de canalizare în satele Manta, Paşcani şi Crihana Veche

Aplicantul

Primaria c.Manta, r. Cahul

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Îmbunătăţirea situaţiei social – economice a localităţilor rurale din

Tel. 0 299 77 341, email: casaeuropeana@mail.ru

Regiunea de Dezvoltare Regională Sud prin realizarea unei structuri edilitare moderne, cu un sistem bazat pe calitate-mediu-igienă.

Obiectivele specifice: Extinderea sistemului de canalizare al or. Cahul prin construcţia reţelelor de evacuare a apelor uzate în localităţile Manta, Paşcani, Crihana Veche. Îmbunatăţirea indicatorilor de sănătate publică şi de mediu în localităţile de sud şi asigurarea gradului de acces al populaţiei la servicii calitative regionale. Durata proiectului

Suma proiectului

24 luni

Total

48 990 000,00lei

FNDR

48 990 000,00 lei

Contribuţie proprie 0 lei


25

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Apă de calitate pentru localități defavorizate

Aplicantul

Consiliul Raional Cahul

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din 7 comunități ale raionului Cahul, Regiunea de Dezvoltare Sud, prin dezvoltarea infrastructurii de aprovizionare cu apă potabilă

Tel. 0299 22058, email: sectiaproiecte@gmail.com

Obiectivele specifice: Construirea rețelei centralizate de apeduct în comunele Lebedenco, Pelinei și Găvănoasa ale r-lui Cahul și extinderea sistemului de alimentare cu apă a Întreprinderii Municipale ”Apă – Canal Cahul” și serviciilor acestui operator în localitățile vizate; Construcția rețelelor interne de apeduct pentru asigurarea accesului la apă potabilă a circa 8000 mii locuitori; Sporirea nivelului de dezvoltare socio-economică şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi mediu a cetățenilor; Promovarea cooperării intercomunitare ca practică de succes în Regiunea de Dezvoltare Sud Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total

59181800,00 lei

FNDR

59159000,00 lei

Contribuţie proprie

22800,00 lei

Titlu proiect

Îmbunătăţirea drumului L654 prin intermediui reparaţiei capitale

Aplicantul

CR Taraclia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general:

Tel. 0 294 23 081, 078358334, Email: stroitar@mail.ru

Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere în raionul Taraclia şi Ceadîr-Lunga, prin reconstrucţia şi modernizarea drumului L654. Obiectivele specifice: Îmbunătăţirea accesului spre localităţile: s. Corten, s. Valea Perjei ,s.Tvardiţa, or.Taraclia, or. CeadîrLunga s. Copceac; Creşterea condiţiilor de mobilitate pentru cetăţeni şi mărfuri; -Reducerea cheltuielilor din costurile de transport şi a duratei de calatorie a populaţiei, agenţilor economici şi a serviciilor de urgenţă Durata proiectului

Suma proiectului

24 luni

Total 44 186 070, 00 lei

FNDR 43 657 970, 00 lei

Contribuţie proprie 528 100 lei


26

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Titlu proiect

Reconstrucţia drumului Sagaidac-Porumbrei– M3 cu lungimea de 3,043 km, r-l Cimişlia.

Aplicantul

Primăria s. Sagaidac, r. Cimişlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general:

Tel. 024135236 Email: anasag@mail.ru

Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport în satele Sagaidac, Batîr, Mihailovca, Selemet, Satul Nou, Suric, Codreni Obiectivele specifice: Reconstrucţia drumului Sagaidac-Porumbrei cu lungimea de 3,043 km- M3 Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giugiuleşti-frontieră cu România (variantă asfaltată), r-l Cimişlia. Îmbunătăţirea accesibilităţii şi mobilităţii populaţiei din zonă. Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regional şi local; Desfăşurarea circulaţiei în condiţii normale.

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total

FNDR

20 327,87

20 327,87

Contribuţie proprie 0.00

Titlu proiect

Contrucţia drumului Codreni – Sagaidacul Nou

Aplicantul

Consiliul raionul Cimişlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea social-economică a localităţilor dezavantajate în RDS.

Tel. 0 ( 241 ) 2 – 26 – 50 Email. crcim@mail.ru

Obiective specifice: Creşterea calităţii infrastructurii rutiere pentru localităţile din raioanele Cimişlia şi Basarabeasca, prin conectarea directă a drumului L580 la traseul naţional M3; Îmbunătăţirea accesibilităţii călătorilor şi mărfurilor spre şi din 13 sate din raioanele Cimişlia (Codreni, Sagaidacul Nou, Sagaidac, Suric, Zloţi, Satul Nou, Selemet, Mihailovca, Batîr, Troiţcoe) şi Basarabeasca (Ivanovca, Iserlia, Sadaclia) spre drumul naţional M3 (inclusiv spre mun.Chişinău). Durata proiectului Suma proiectului

20 luni Total 25 509 424,00 lei

FNDR 22 703 387,00 lei

Contribuţie proprie 2 806 037,00 lei


27

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Reabilitarea infrastructurii drumului în s. Carahasani – oportunități sporite pentru dezvoltarea economică pentru zona de sud a Republicii Moldova

Aplicantul

Primăria Carahasani, r. Ştefan Vodă

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Dezvoltarea social economică a zonei de Sud a Republicii Moldova

Tel. 0 242 42 236 Email: Vlad-cociu@bk.ru

Obiectivele specifice: Crearea unei infrastructuri viabile pentru asigurarea accesului la piaţa agricolă din s. Carahasani şi a transportatorilor rutieri Asigurarea accesului locuitorilor din s. Carahasani şi Antoneşti la drumul naţional R30 Includerea vinăriei Carahasani -Vin în drumul Vinului şi în reţeaua turistică naţională

Durata proiectului

12 luni

Suma proiectului

Total 8 550 457, 00 lei

FNDR

Contribuţie proprie

8 550 457,00 lei

00,00 lei

Titlu proiect

Construcţia drumului local Sărăţica Nouă – Sărăţica Veche

Aplicantul

Consiliul raional Leova

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Modernizarea infrastructurii de acces raionale în comunele SărăţicaNouă -TomaiulNou

Tel. 0 263 2 26 50 Email: consiliu@leova.md

Obiectivele specifice: Construcţia drumului local Sărăţica Nouă-Tomaiul Nou

Durata proiectului Suma proiectului

9 luni Total 10 549 822,00 lei

FNDR 10 476 850,00 lei

Contribuţie proprie 72972,00lei


28

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Titlu proiect

Reabilitarea infrastructurii drumului între localităţile s. Abaclia, str. Secrieru şi Centrul raional Basarabeasca, str. Chişinăului

Aplicantul

Primăria Abaclia, raionul Basarabeasca

Obiectivele proiectului

Obiectiv general: Evacuarea apelor pluviale din str. Secrieru s. Abaclia şi s. Chişinăului or. Basabeasca

Tel. 0-297-51690

Obiectivele specifice: Evacuarea apelor pluviale de pe străzile vizate; Realizarea conexiunii din străzile Secrieru şi Chişinăului

Durata proiectului

16 luni

Suma proiectului

Total 30869712,00 lei

FNDR 30869712,00 lei

Contribuţie proprie 0.00

Titlu proiect

Construcţia drumului comunal Filipeni-Romanovca-Sărata Nouă

Aplicantul

Consiliul raional Leova

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Diminuarea riscului de migraţie a populaţiei şi stagnare economică a localităţilor Filipeni-Romanovca-Sărata Nouă

Tel. 0 263 2 26 50 Email: consiliu@leova.md

Obiectivele specifice: Construcţia drumului comunal Filipeni-Romanovca-Sărata Nouă Durata proiectului

12 luni

Suma proiectului

Total 27 626 196.00 lei

FNDR 27 553 224.00 lei

Contribuţie proprie 72972.00 lei

Titlu proiect

Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin reabilitarea drumului de acces către zona economică Hârtop-Mereni

Aplicantul

Primăria Hârtop, Cimișlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin crearea drumului de acces către obiectivele economice de importanţă regională în Regiunea de Dezvoltare Sud.

Tel. 0241-37236, Email: primariahirtop@mail.ru

Obiectiv specific: Reabilitarea şi modernizarea a 3,1 km de drum de acces către zona economică HârtopMereni. Durata proiectului Suma proiectului

7 luni Total 15 000 000,00 lei

FNDR

Contribuţie proprie

15 000 000,00 lei

00,00 lei


29

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Reabilitarea şi modernizarea drumului de importanţă regională – str.I.Spirin din or.Cahul

Aplicantul

Primăria oraşului Cahul

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Eficientizarea transportului de mărfuri şi călători în regiunea de Sud a Republicii Moldova prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere.

Tel. 029921450 email: prim_cahul.ap@mail.ru

Obiectivele specifice: Reparaţia capitală a străzii Spirin din or. Cahul pe o secţiune de 2,6 km şi îmbunătăţirea accesului către drumurile republicane R34 şi R38. Fluidizarea accesului de mărfuri şi călători către zonele de importanţă strategică ale RDS (Zona Economică Liberă ZEL Vulcăneşti, ZEL Taraclia, ZEL ”Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti”, punctelor internaţionale de trecere a frontierei Cahul - Oancea şi Cahul - Giurgiuleşti), inclusiv prin intermediul drumului de centură. Dezvoltarea infrastructurii rutiere locale şi regionale şi integrarea în reţelele europene de transport. Descărcarea traficului rutier prin redirecţionarea transportului, în special, cel de mare tonaj de pe artera centrală a oraşului. Durata proiectului

16 luni

Suma proiectului

Total 48467707,50

FNDR

Contribuţie proprie

46821500,00

1646207,50

Titlu proiect

Gestionarea integrată a deşeurilor menajere solide în rl Cimişlia

Aplicantul

Consiliul Raional Cimișlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Instituirea unui sistem integrat, sigur pentru mediu şi eficient economic de gestionare a deşeurilor menajere solide în raionul Cimişlia prin extinderea serviciului orăşenesc de colectare a deşeurilor din mediu urban în zonele rurale.

Tel. 0 ( 241 ) 2 – 26 – 50 e-mail.crcim@mail.ru

Obiectivele specifice: 1. Dezvoltarea sistemelor de colectare separată şi transportare a deşeurilor; 2 .Dezvoltarea capacităţilor de depozitare a deşeurilor menajere solide; 3. Îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a condiţiilor de trai a locuitorilor r.Cimişlia; 4. Dezvoltarea culturii ecologice a populaţiei. Durata proiectului Suma proiectului

21 luni Total 15 731 320,00 lei

FNDR 12 585 056,00 lei

Contribuţie proprie 3146264,00 lei


30

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Titlu proiect

Colectarea și evacuarea centralizată a deșeurilor

Aplicantul

Primăria s.Roşu

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Îmbunătățirea radicală a stării sanitaro- epidemiologice, ecologice și sanitare a localității, crearea unor condiții igienice și sănătoase de viață.

Tel. (0299)71-2-48 Email: primariearosu@mail.ru

Obiectivele specifice: Construcția punctelor de colectare a deșeurilor pentru instituțiile publice. Procurarea și distribuirea tomberoanelor de colectare a deșeurilor din gospodăriile individuale. Procurarea unității de evacuare a deșeurilor. Extinderea structurii de gestionare a reţelei din or. Cahul.

Durata proiectului

12 luni

Suma proiectului

Total 2 712 751,60 lei

FNDR

Contribuţie proprie

2 712 751,60 lei

0.00

Titlu proiect

Extinderea sistemului de managemnt al deşeurilor solide din or. Leova în or. Iargara

Aplicantul

Consiliul raional Leova

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Extinderea sistemului de management integrat al deşeurilor în localităţile r-lui Leova

Tel. 0 263 2 26 50 Email: consiliu@leova.md

Obiectivele specifice: Extinderea sistemului de management integrat al deşeurilor din or. Leova în or. Iargara Durata proiectului Suma proiectului

9 luni Total 9 459 010,00 lei

FNDR 9 459 010,00 lei

Contribuţie proprie 553 410.00 lei


31

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Eficientizarea managementului deşeurilor menajere solide în s.Crihana Veche, Paşcani, Manta şi extinderea serviciului de salubrizare în sectorul de nord al s. Crihana Veche şi s. Vadul lui Isac

Aplicantul

Primăria s. Crihana Veche, r.Cahul

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Diminuarea riscului de poluare al mediului ambiant în regiunea Bazinului rîului Prut şi stimularea atractivitatii turistice a satelor din zona transfrontalieră.

Tel.0 (299)72215, email: primaria-crihana@mail.md

Obiectivele specifice: Extinderea serviciului de salubrizare în satele Crihana Veche, Paşcani, Manta, Vadul lui Isac” prin realizarea unei structuri edilitare moderne, ca bază a dezvoltării economice şi atragerii investiţiilor profitabile pentru autorităţile locale.

Durata proiectului

12 luni

Suma proiectului

Total 4 200 963,00 lei

FNDR 4 150 963,00 lei

Contribuţie proprie 50 000,0 lei

Titlu proiect

Drum de acces spre Muzeul memorial „Alexei Mateevici” din satul Zaim, r.Căuşeni

Aplicantul

Primăria c. Zaim, r.Căușeni

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Oferirea oportunităţilor reale de înscriere a Regiunii de Dezvolatre Sud în circuitul turistic naţional şi internaţional prin construcţia drumului de acces spre Casa Muzeu Alexei Mateevici din satul Zaim, raionul Căuşeni.

Tel. 0243-72240, Email: primzaim@gmail.com

Obiectivele specifice: Modernizarea şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces spre Casa –Muzeu „Alexei Mateevici” din satul Zaim prin construcţia a 330 metri de drum, amenajarea unei parcări auto, în termen de 12 luni. Crearea oportunităţilor reale pentru consolidarea parteneriatului şi dezvoltarea potenţialului turistic în regiunea de dezvoltare sud prin organizarea acţiunilor de promovare a valorilor spirituale. 4. Dezvoltarea culturii ecologice a populaţiei. Durata proiectului Suma proiectului

12 luni Total 1 985 730,00 lei

FNDR 1 800 000,00 lei

Contribuţie proprie 180 000,00 lei


32

PROIECTE ÎN IMPLEMENTARE

Titlu proiect

Centru de turism şi sport din oraşul Cimişlia

Aplicantul

Consiliul Raional Cimişlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general:

Tel. 0 ( 241 ) 2 26 50 e-mail.crcim@mail.ru

Crearea condiţiilor optime de dezvoltare a turismului sportiv şi sportului în raioanele Cimişlia şi Basarabeasca. Obiective specifice: Consolidarea cooperării regionale între raioanele Cimişlia şi Basarabeasca în domeniul turismului şi sportului; Creşterea competitivităţii în promovarea modului sănătos de viaţă, pregătirea sportivilor de performanţă şi prestarea serviciilor în cadrul turismului sportiv; Diversificarea activităţilor sportive şi de agrement; Asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea competiţiilor sportive la nivel regional, naţional şi dezvoltarea turismului sportiv. Durata proiectului

10 luni

Suma proiectului

Total 5 803 280,00 lei

FNDR 4 584 591,00 lei

Contribuţie proprie 1 218 689,00 lei

Titlu proiect

Impulsionarea dezvoltării social – economice a localităţiilor din cursul inferior a rîului Nistru cît a celor din zona de stepă şi încurajarea turismului în zona de frontieră prin renovarea drumului L – 510 Ştefan

Aplicantul

Consiliul Raional Ștefan Vodă

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: Renovarea drumului L-510 „R-30 Ştefan Vodă - Talmaza”, înviorarea activitatea economică locală, diminuarea fluxului de migraţie a populaţiei tinere din sate, intensificarea schimbului socio-economic transfrontalier, micşorarea diferenţei dintre condiţiile de trai a locuitorilor din satele situate în lunca r. Nistru (Talmaza, Cioburciu, Răscăieţi, Purcari, Viişoara) şi cele care au eşire la drumul L510 Ştefan Vodă – Talmaza.

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 9 459 010,00 lei

Tel. 0 242 22401 email: aparatcrsv1@rambler.ru

FNDR

Contribuţie proprie

9 459 010,00 lei

553 410.00 lei


31

POTENŢIAL INVESTIŢIONAL Titlu proiect

Incubator de Afaceri Regional Cimişlia

Aplicantul

Consiliul Raional Cimișlia

Obiectivele proiectului

Obiectivul general: dezvoltarea economico-socială durabilă în Regiunea de Dezvoltare Sud prin imbunatatirea coerentei in infrastructura regională de dezvoltare economica din or.Cimislia.

Tel. 0241 24750, 0 241 22650, email: crcim@mail.ru, crcim@mail.md

Obiective specifice: Crearea unui incubator de afaceri regional în oraşul Cimişlia Intensificarea comertului international Cresterea competitivitatii actorilor din mediul public-privat din raioanele Cimişlia, Căuşeni,Basarabeasca, Leova ,Ştefan Vodă Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 11 608 440 lei

FNDR 11 608 440 lei

Contribuţie proprie 00,0 lei

Titlu proiect

Evaluarea fezabilităţii unei reţele de parcuri industriale în Regiunea de Dezvoltare Sud

Aplicantul

Agenția de Dezvoltare Regională Sud

Obiectivele proiectului

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la dezvoltarea şi diversificarea economică a Regiunii de Dezvoltare (RD) Sud prin evaluarea fezabilităţii de creare a unei reţele de parcuri industriale în cele raioanele din RD Sud.

Tel. 0 ( 241 ) 2 – 62- 86 e-mail. adrsud@gmail.com

Obiectivele specifice sunt ameliorarea capacităţilor autorităţilor locale în atragerea investiţiilor, evaluarea potenţialului economic al RD Sud, identificarea potenţialelor lanţuri valorice în parcuri, profilarea potenţialilor rezidenţi, identificarea locaţiilor optimale, estimarea costurilor investiţionale şi operaţionale şi instruirea autorităţilor locale în utilizarea studiilor de fezabilitate.

Parteneri

Consiliul raional Cimișlia, Besarabeasca, Ștefan Vodă, Căușeni, Taraclia, Cahul, Leova, Cantemir

Durata proiectului

24 luni

Suma proiectului

Total 3625950,70 lei

FNDR 3625950,70 lei

Contribuţie proprie



Agenţia de Dezvoltare Regională Sud bld. Ştefan cel Mare 12, or. Cimişlia, MD-4101, Republica Moldova Tel: +373 241 2 62 86 Fax: +373 241 2 62 86 E-mail: adrsud@gmail.com

www.adrsud.md

Agenţia este instituţie publică necomercială cu autonomie financiară subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi se constituie pentru asigurarea operaţionalităţii procesului de implementare şi realizare a Strategiei de dezvoltare regională. Agenţia îşi desfăşoară activitatea în baza mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, donaţii şi granturi (din partea organizaţiilor donatoare internaţionale sau altor entităţi private şi publice) şi a altor surse ce nu contravin legislaţiei.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.