Ultimul fir de nisip în clepsidra eroului nostru s-a scurs, aşa că îngerul îl atinge cu sabia sa de foc şi îi spune: „Ridică-te, suflet nedemn, iar tu, praf al orgoliului, scufundă-te în oceanul nimicniciei tale nesfârşite!” Şi iată, corpul dispare, iar camera luxoasă nu mai este vizibilă acum. Tot ce a rămas este un suflet decrepit, de culoare cenuşie, stând direct pe nisip, care ameninţă să-l înghită. Încă mânios, dar şi speriat, el priveşte în jur. Nu se vede încă aşa cum îl vedem noi, ci continuă să creadă că este generalul decorat, plin de medalii şi înarmat cu o sabie. „Unde mă aflu, întreabă el. Ce diavol m-a adus aici? Oriîncotro miaş îndrepta privirea, nu văd nimic. Uite, nici acolo, nici chiar sub mine nu se află nimic! Oare visez, am ajuns somnambul, sau am murit cu adevărat? O, ce stare blestemată, aberantă! Cert este că nu mai simt nici o durere, şi în plus îmi amintesc de fiecare detaliu din viaţa mea. Am fost foarte bolnav. I-am înjurat pe ticăloşii de doctori, i-am trimis la naiba pe cei doi ipocriţi, şi cred că am spus şi câteva lucruri neplăcute despre Creator, evident, numai din cauza durerilor insuportabile. Îmi amintesc foarte bine de toate aceste lucruri! Ştiu că am fost foarte mânios şi că eram gata să distrug totul în calea mea. Dar acum, toate acestea au trecut. M-aş simţi chiar bine, dacă aş şti unde mă aflu şi ce s-a petrecut cu mine?! Iată, parcă văd o luminiţă în jurul meu, dar cu cât privesc mai departe, cu atât mai mare devine bezna, şi nu văd nimic, dar absolut nimic! Ce situaţie nefericită! Sper să nu mă confrunt cu ea o întreagă eternitate! Ce ciudat, simt că devin din ce în ce mai lucid, din ce în ce mai viu, dar simultan totul devine din ce în ce mai gol în jurul meu. Probabil că mă aflu într-un fel de letargie… Se spune că cei care se află în această stare pot auzi şi vedea tot ce se petrece în jurul lor, dar eu nu aud şi nu văd nimic altceva decât pe mine, aşa că nu poate fi vorba de o stare de letargie. Nu este nici cald nici frig, nici absolut întuneric, dar nici lumina nu te orbeşte! Ce mi se pare cel mai greu de înţeles este faptul că mă simt foarte bine dispus, deşi sunt singur; parcă aş fi un clovn. Cu siguranţă, nu aş fi fost mai singur în mormânt decât sunt aici. Nu-mi lipseşte decât un singur lucru, unul mititel, da, să-i spunem pe nume, o femeie, şi aş uita complet de mine, de generalul care am fost, cu toţi strămoşii şi cu tot arborele lui genealogic! Mda, aş da orice pentru o femeie! Of, dacă aş putea să-mi dau seama unde mă aflu! Dacă starea asta mai durează mult, situaţia va deveni de-a dreptul plictisitoare! Parcă am auzit vorbindu-se odată de un fel de Dumnezeu! Dacă există, m-aş întoarce sincer către El. Ce-i drept, m-am comportat cam dur cu El mai devreme, dar sunt convins că dacă există, nu mi-o va lua în nume de rău. Hei, Doamne, Dumnezeule! Dacă exişti, ajută-mă să ies din această situaţie nefericită!” Pe loc, un înger i-a apărut în faţă şi i-a spus: „Prietene, vei rămâne în această stare până când ultima picătură de orgoliu va seca în fiinţa ta, până
22