Page 90

De la iad la rai

7. În vise nu am simţit niciodată durerea intensă, foamea sau setea, iar formele fiinţelor care îmi apăreau în aceste stări onirice erau întotdeauna efemere şi schimbătoare, înlocuindu-se reciproc cu o asemenea repeziciune încât de regulă nu mai rămânea nimic din apariţiile precedente. Imaginile se succedau una după alta, într-o manieră aparent miraculoasă, dar niciodată în secvenţe logice. Fenomenul este incontestabil fascinant pentru un observator tăcut, dar nu poate fi comparat cu nici un chip cu ceea ce ni se întâmplă acum. 8. Priviţi cât de logice sunt discursurile lui Blum şi ale prietenilor săi! Cât de consistentă şi de corectă din punct de vedere arhitectural este forma acestei case, şi cât de impresionant este fiecare detaliu din ea! 9. Cum ar putea fi toate acestea un simplu vis? Nu, prietene, eu nu cred că trăim într-un vis, ci în realitatea cea mai concretă şi mai sfântă care poate exista! De fapt, înclin să cred că cu cât vom deveni mai conştienţi de această realitate şi de legile ei, acceptându-le şi înclinându-ne în faţa lor, cu atât mai bine ne va merge în această lume. În acest context, transfigurarea subită a acelei creaturi capătă pentru mine o semnificaţie cu totul nouă! Ce spuneţi de raţionamentul meu?” 10. Vienezul cârcotaş: „Prietene, ai perfectă dreptate. Nu pot decât să fiu de acord cu tine. Ceea ce nu înţeleg totuşi este cum se face că spiritele se lasă cuprinse de pasiune, într-un sens sau în altul (favorabil sau defavorabil) inclusiv în această lume. De pildă, mie tot nu mi-a trecut supărarea pe acea creatură care s-a transformat între timp într-o fiinţă de o frumuseţe celestă. La fel şi pe acel prieten şi iubit al ei, la care am căutat înţelegere, dar de la care nu am primit în schimb decât mustrări şi acuze. Pe scurt, m-am simţit ofensat până în străfundurile fiinţei mele, lucru pe care un om de onoare nu îl poate niciodată trece cu vederea. De fapt, acest lucru mă intrigă cel mai tare: că inclusiv în această lume a spiritelor, despre care se presupune că este alcătuită după principiile cele mai înalte ordini divine, sufletul se poate simţi rănit, ofensat şi chiar furios de moarte! Explică-mi, te rog, acest lucru, şi îţi voi rămâne recunoscător de-a pururi!” 11. Cel căruia i s-a adresat, pe numele său Max Olaf, îi răspunde: „Prietene, explicaţia este cât se poate de simplă! Ce înseamnă o ofensă? Nimic altceva decât o mustrare pentru aroganţa noastră naturală. După părerea mea, aroganţa este acel sentiment al sufletului care consideră că originea sa divină îi aparţine numai lui, nu şi celorlalţi, pe care îi priveşte ca fiind inferiori lui, ba chiar nişte viermi ai pământului! Dacă cineva sau ceva încearcă să se împotrivească acestei idei favorite a sufletului, sugerându-i acestuia că se află pe picior de egalitate cu el, sufletul percepe această opoziţie ca pe ceva dureros, un fel de obstacol care îl răneşte, căci îşi dă seama că ceilalţi nu îi recunosc calităţile ieşite din comun pe care şi le atribuie el însuşi. De altfel, această poziţie a sufletului mi se pare cât se poate de inconsistentă şi de ilogică; în realitate, dacă doreşte să se bucure de adevăratele beneficii ale originii sale divine, sufletul ar trebui să meargă exact pe calea opusă! 12. Pe pământ, cei care se consideră superiori au la dispoziţie tot felul de mijloace pentru a-şi impune cu forţa opiniile în faţa celorlalţi, confirmându-şi astfel singuri că orgoliul lor este justificat. În această lume, în care nu mai există bani şi nobilime, baionete şi puşti, etc., rezultatele acestei vanităţi a sufletului (care nu are nici o justificare reală) devin dintr-o dată dureros de evidente, căci este fundamental greşit ca o creatură să se considere superioară unei alte creaturi egală cu ea. De fapt, este o adevărată nebunie! 13. Logica şi experienţa ne învaţă că cei mai fericiţi oameni sunt cei care nu aşteaptă nimic de la semenii lor. De aceea, este absurd să încerci să îţi atingi fericirea urmărind un ideal care este imposibil de atins! Spune-mi: ce efort crezi că merită să cultive omul care doreşte să atingă starea de fericire - efortul de a-şi îndeplini toate dorinţele sufletului, care proliferează în interiorul acestuia mai rapid ca buruienile, sau efortul de a reduce aceste dorinţe la un minim absolut necesar?” 14. Cârcotaşul: „În mod evident, cel din urmă, căci cu cât omul are nevoie de mai puţine lucruri pentru a fi fericit, cu atât mai uşor îi va fi să devină astfel!” 15. Max Olaf: „Absolut corect! Exact aşa stau lucrurile, şi aşa vor rămâne ele pentru totdeauna. 16. În acest caz, haide să acţionăm în consecinţă, iar astfel de creaturi nu ne vor mai deranja vreodată. Ce zici, am dreptate sau nu?”

Capitolul 70 90

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...