De la iad la rai
într-o manieră care Te-ar fi uimit! Să muţi munţii din loc prin puterea credinţei mi se pare un gând grandios. Din păcate, este doar un gând... 7. Cât despre dogma lui Pavel, care spunea că trebuie să cercetăm totul, dar să nu reţinem decât ceea ce este bun, pot să-Ţi spun că mi-am făcut din ea un moto personal. La fel, dorinţa de a deveni perfect, aşa cum este şi Tatăl nostru din ceruri (sau mai bine zis aspiraţia de a deveni la fel de perfect ca şi El) - a fost dintotdeauna forţa care mi-a motivat toate eforturile. Ce am obţinut însă în acest fel? Actuala mea stare reprezintă cel mai bun răspuns la această întrebare. 8. Nici Tu nu pari să ai sub tălpi un soare, până una alta. Din câte se pare, credinţa Ta miraculoasă nu a pus în mişcare nici un munte de aur, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul meu! Dar cine ştie ce se va mai întâmpla în continuare? 9. Dacă sunt dispus să cred cu toată bunăvoinţa că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu cel viu, sau chiar Fiinţa Supremă însăşi (în măsura în care mi-ai cere să cred aşa ceva), fac acest lucru pentru simplul motiv că raţiunea mea nu descoperă nici o imposibilitate logică în această afirmaţie. Mi-ai explicat ceva mai devreme într-o manieră cât se poate de clară natura Divinităţii, care nu dispare în nici un fel dacă Aceasta îşi asumă o formă vizibilă în ochii creaturilor Sale. Nu este însă mai puţin adevărat că dacă aş primi dovezi ferme care să-mi certifice ceea ce acum doar cred, atunci credinţa mea ar înceta, fiind înlocuită de o certitudine. 10. Desigur, ai putea spune: «Iată, toţi credincioşii Mei se închină până la pământ atunci când îmi rostesc numele, adorându-Mă în acest fel. Dacă afirmi că eşti convins că Eu sunt Divinitatea însăşi, de ce nu procedezi şi tu la fel ca ceilalţi credincioşi ai Mei?» 11. Ei bine, eu consider că această reverenţă faţă de Divinitate este doar un semn de slăbiciune mentală, o lipsă de raţiune dublată de o anumită doză de fanatism. 12. Dacă ai fi Divinitatea adevărată, ar trebui să fii de acord cu mine, căci în caz contrar ai fi o Divinitate ambiţioasă şi orgolioasă, imagine mai degrabă ridicolă decât demnă de a fi admirată! Eu ştiu însă foarte bine că astfel de gânduri de mărire nu Te-au tulburat niciodată, indiferent dacă eşti cu adevărat una cu Dumnezeu sau nu. Tocmai de aceea nu m-am grăbit până acum să mă prosternez la picioarele Tale, fiind absolut convins că o asemenea slăbiciune a raţiunii mele nu ar face altceva decât să Te ofenseze. 13. De aceea, nu voi proceda în acest fel, deşi sunt absolut convins că Tu eşti într-adevăr Divinitatea, căci nu pot crede că un Dumnezeu care reprezintă înţelepciunea supremă ar putea fi dependent de un asemenea comportament. Această desfătare sordidă mi s-ar părea stupidă chiar dacă cineva s-ar închina la picioarele mele, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt decât un gânditor mediocru. 14. După părerea mea, singura adoraţie cu adevărat pe placul lui Dumnezeu constă în respectarea poruncilor divine, respectiv a ordinii eterne a lui Dumnezeu, fără de care nici o creatură nu ar putea supravieţui. Tot ce nu ţine direct de această ordine aparţine păgânismului cel mai orb cu putinţă! 15. Am admirat întotdeauna faptul că ai respins cu vehemenţă adorarea din vârful buzelor pe care Ţi-o adresau acei evrei neruşinaţi. Cred însă că nici «rugăciunea fără încetare» de care vorbea Pavel nu este cu ceva mai rezonabilă, în cazul în care el făcea referire la o simplă repetare rituală a unor cuvinte, lucru care m-ar mira din partea lui Pavel, care a fost - trebuie să recunosc - un om cât se poate de înţelept. 16. În concluzie, eu cred că Tu eşti una cu Dumnezeu, sau cel puţin Fiul adevărat al lui Dumnezeu, aşa cum Te-ai recomandat Tu însuţi în faţa celor care respectau poruncile lui Dumnezeu, iubindu-L mai presus de orice. În aceste condiţii, sunt absolut hotărât să fac tot ce îmi vei cere, căci mă închin în faţa înţelepciunii Tale. Dacă îmi vei cere însă să mă aplec până la pământ şi să fac rugăciuni din vârful buzelor, numărând mătănii, Te asigur de pe acum că nu voi face aşa ceva, considerând din start o asemenea atitudine ca pe o ofensă la adresa numelui Tău drag, şi nicidecum ca pe o onorare a lui! Spune-mi, eşti satisfăcut de răspunsul meu?” Capitolul 35 Capacitatea duală de discernământ a omului. Numai lumina spirituală poate ajunge la adevărata credinţă. Despre practică şi despre virtute. 40